DONAREA DE ORGANE

Știați că, pentru a i se putea preleva organele, „mortul”

trebuie anesteziat? Ei bine, da, este o realitate rar dezvăluită
donatorilor și familiilor acestora. Nu vreau să spun că de-
acum încolo trebuie să refuzați categoric această opțiune.
Dar este important să n-o faceți orbește. Pentru a putea fi
transplantate, organele trebuie să fie proaspete. Inima unei
persoane moarte de nu mai mult de 5 minute este
inutilizabilă: aceasta nu va reîncepe niciodată să bată, nici
măcar cu ajutorul unui stimulator cardiac – aparat care dă
șocuri electrice pentru a stimula pulsațiile. Acest lucru este
valabil și pentru alte organe vitale: rinichi, ficat, pancreas,
plămâni. Pentru ca organele să fie proaspete, ele trebuie să
se afle în stare de funcționare în momentul în care sunt
prelevate. Prin urmare, ele nu pot fi prelevate de la un mort
cu adevărat „mort”, ci de la o persoană aflată în stare de...
„moarte cerebrală”, ceea ce, după cum vom vedea, este cu
totul altceva.

Revenit din tărâmul morților

Ziarul Daily Mail a publicat în aprilie 2012 povestea unui
tânăr britanic, a cărui viață a fost salvată de către tatăl său,
care nu a fost de acord ca organele fiului său să fie prelevate
pentru a servi la transplanturi. Faptul s-a petrecut la Spitalul
Universitar din Coventry, în nordul Angliei. Steven Thorpe,
în vârstă de 17 ani, a fost grav rănit la cap, în urma unui
accident de mașină în care prietenul său, Matthieu, care se
afla la volan, a murit. Medicii l-au plasat pe Steven în comă
artificială și, două zile mai târziu, l-au declarat „în stare de
moarte cerebrală”.

Moartea cerebrală permite inițierea procedurii de prelevare

de organe. Dar părinții lui Steven, care se aflau lângă el, au
spus că ei simt că „fiul lor e încă acolo” și că reacționează la
anumite cuvinte. În consecință, deși patru medici ai
spitalului i-au asigurat că băiatul lor este în „moarte
cerebrală” și că ar fi de dorit începerea prelevării de organe,
părinții au apelat la dr. Julia Piper, practician de medicină
tradițională și alternativă. Aceasta a obținut autorizația ca
Steven să fie examinat de un neurochirurg de încredere, pe
care-l cunoștea. Acesta a concluzionat că tânărul nu este
nicidecum „mort cerebral”, solicitând să fie scos cât mai
repede din coma indusă. Urmarea? Cinci săptămâni mai
târziu, Steven se întorcea acasă complet refăcut. În prezent,
Stephen are 21 de ani și studiază contabilitatea la
Universitatea din Leicester. „Părerea mea este că spitalul n-a
fost prea încântat de ideea de contra-expertiză medicală
cerută de tatăl meu”, a declarat el în interviul acordat
ziarului Daily Mail.
Să nu confundăm „moartea” cu „moartea
cerebrală”
Conceptul de „moarte cerebrală” a fost inventat în anul
1968. Până atunci nu se cunoșteau decât două stări: „viu”
sau „mort”. O persoană era vie atâta timp cât corpul său
rămânea cald, inima continua să-i bată, respira, iar sângele
continua să circule. În schimb, moartea se declara atunci
când viața părăsise corpul. Un corp „mort” în sensul
tradițional al termenului devine rece și rigid. El nu mai
răspunde la niciun stimul. Inima nu mai bate. Tensiunea
arterială dispare. Pacientul încetează să mai respire. Pielea,
unghiile și mucoasele prind o culoare albăstruie. Punerea
corpului pe respirație artificială nu reîncepe oxigenarea
acestuia. Stimularea inimii prin impuls electric (stimulator
cardiac) nu face inima să bată din nou.
O persoană moartă pur și simplu nu se mai poate vindeca.
Organele sale vitale - inima, ficatul, plămânii, rinichii și
pancreasul - nu mai funcționează. Acestea nu mai pot fi
transplantate unei persoane vii, deoarece încep să se
descompună din momentul în care oxigenarea și circulația
sanguină încetează. Cinci minute mai târziu, organele sunt
inutilizabile.
Pentru a putea preleva organe încă vii, și deci capabile de a fi
transplantate unei alte persoane, medicii au creat în 1968
conceptul de „moarte cerebrală”. Prin urmare, în ziua de azi,
o persoană a cărei inimă bate, al cărei sânge circulă și a cărei
respirație este regulată poate fi declarată în stare de „moarte
cerebrală”. În acest caz, cea mai mare parte a funcțiilor
vitale continuă să se manifeste, printre care: digestia,
excreția și echilibrul fluidelor. Dacă au existat răni, se va
constata că „mortul cerebral” le cicatrizează, iar dacă este
vorba despre un copil, acesta va continua să crească și chiar
să treacă prin perioada de pubertate. O femeie însărcinată
aflată în stare de „moarte cerebrală” va continua să poarte
copilul în pântece, cea mai lungă astfel de perioadă
înregistrată fiind de 107 zile, până în momentul nașterii. În
schimb, o dată ce organele vitale sunt scoase pentru a fi
transplantate unei alte persoane, „donatorul” moare de-a
binelea.
Pentru a i se preleva organe, „mortul” trebuie mai
întâi anesteziat
Deseori, persoana în stare de „moarte cerebrală” manifestă
sensibilitate la operațiile chirurgicale. Este ceea ce medicii
numesc „efectul Lazăr”, de la numele bărbatului din
Evanghelie care a ieșit din mormânt după trei zile. În
consecință, pentru a i se putea preleva organele vitale,
medicii trebuie să anestezieze „mortul”, sau să-i injecteze
substanțe paralizante, pentru a evita spasmele musculare
sau schimbările bruște de presiune sanguină, ritm cardiac și
alte reflexe protectoare. În practica medicală obișnuită,
reacțiile de acest fel ale persoanei operate îi indică
anestezistului că anestezia a fost prea ușoară și că pacientul
suferă.
Toate aceste informații, pe care orice medic vi le poate
confirma, sunt, din păcate, necunoscute marelui public. Se
pare, de asemenea, că familiile cărora li se cere acordul
pentru o prelevare de organe nu sunt întotdeauna informate
cu obiectivitate. Cazul lui Steven nu este unul izolat. Există
zeci de cazuri asemănătoare, în care o persoană comatoasă
ori inconștientă este declarată în stare de „moarte cerebrală”
sau „fără speranță de vindecare”. Și nu de puține ori, asupra
familiei se fac presiuni pentru a autoriza prelevarea de
organe.
În anul 2011, la Spitalul Sainte-Croix din Drummondville
(Québec, Canada) i s-a cerut familiei să autorizeze
extragerea ochilor unei paciente care se sufocase în timpul
mesei de prânz de la spital, în absența personalului medical.
Familiei i s-a spus că femeia se afla în stare de „moarte
cerebrală”. După ce rudele i-au cerut medicului dovezi în
acest sens, pacienta s-a trezit și și-a recăpătat toate
facultățile esențiale.
În anul 2008, un francez de 45 de ani care făcuse un stop
cardiac s-a trezit pe masa de operație în timp ce medicii se
pregăteau să-i preleveze organele. Pe parcursul anchetei
desfășurate ulterior de către „Comisia de etică medicală”,
mai mulți medici au recunoscut că aceste cazuri, deși rare, le
erau cunoscute.
În același an, Zack Dunlap, un american de 21 de ani, a fost
declarat „mort cerebral” și se afla pe punctul de a i se extrage
organele vitale când verișoara și vărul său, ambii asistenți
medicali, au decis să verifice dacă Zack era într-adevăr
„mort cerebral”. În mod discret, vărul i-a înfipt un ac sub o
unghie de la picior, ceea ce i-a provocat acestuia o reacție
puternică, dovedind astfel că era conștient. Câteva
săptămâni mai târziu, după ce s-a refăcut complet, tânărul a
povestit într-un interviu luat de NBC că-i auzea pe medicii
din jurul său vorbind despre organele pe care urmau să i le
scoată. Întrebat ce a simțit în acel moment, Zack a răspuns:
„Mă bucur că n-am putut să mă ridic, ca să fac ce voiam”.
Când jurnalistul l-a întrebat ce voia să facă, el a răspuns:
„Doctorii ăia ar fi zburat pe geam”.

Așadar, dragi cititori, țineți minte că în acest caz, ca în multe

altele, este vorba doar de viața și sănătatea dumneavoastră,
niciodată de cea a medicilor sau a persoanelor care vă
consiliază, chiar dacă acestea sunt de cea mai bună credință.
Și încă un lucru pe care nu trebuie să-l uitați: În prezent,
donarea de organe este automată! [n.n.: Autoritățile
franceze au inversat legea privind donarea de organe, în
sensul că toți cetățenii sunt considerați automat donatori,
dacă nu refuză acest lucru în scris]. Aceasta înseamnă că
medicii nu mai au nevoie de consimțământul nimănui
pentru a recolta organe, deci vi se pot preleva organe chiar
dacă n-ați autorizat niciodată acest lucru. Prin urmare, dacă
nu vreți să fiți declarat „mort anticipat”, specificați aceasta
printr-o declarație înregistrată la notariat.
După cum vedeți, în ceea ce privește donarea de organe
lucrurile stau mai rău decât v-ați fi putut închipui. S-a
inventat conceptul de „moarte cerebrală” pentru a justifica o
procedură medicală, când, de fapt, este vorba nici mai mult
nici mai puțin decât de crimă, căci pentru mine, atâta timp
cât sângele curge prin vene, există viață, și acolo unde există
viață, există și speranță.
Sursa: http://www.alterinfo.net/Ce-qu-on-ne-vous-dit-pas-sur-le-don-d-
organes_a76192.html