Cheile Turzii

Cheile Turzii sunt o rezervaţie naturală protejată, aflată la o distanţă de 6

km vest de Turda, de-a lungul văii Haşdate.
Au o lungime de 2.900 m şi o înălţime a pereţilor de până la 300 m. Cheile
ocupă o suprafaţă de 125 ha şi s-au format prin erodarea rocii de calcar
jurasic de către râul Hăşdate.
Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte şi
abrupte, creste ascuţite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotişuri,
arcade etc. Conţine peste 1.000 de specii de plante şi animale, unele
reprezentând elemente rare, ca usturoiul sălbatic, acvila de stâncă ş.a.
În Cheile Turzii există app. 1.000 de specii floristice, printre care piciorul
cocoşului, odoleanul, omagul, stânjenelul violaceu, vulturica, scoruşul argintiu,
usturoiul sălbatic, ş.a.
Sunt prezente 67 de specii de păsări, specii de peşti, batracieni, vulpea,
nevăstuica, jderul de piatră, mistreţi, iepuri, căprioare etc.
În total se cunosc în Cheile Turzii cca 60 de peşteri, firide sau arcade
(resturi ale unor peşteri prăbuşite), aproape toate de dimensiuni mici (doar 8
depăşesc 20 m lungime, cea mai mare atingând 120 m).
Peştera "Cetăţeaua Mare" („Peştera lui Balica“) se află lângă podul nr.4, pe
partea dreapta a văii Hăşdate. Aici s-a adăpostit o perioadă haiducul Nichita
Balica din Petreştii de Jos, care a participat la revolta antiaustriacă a
Curuţilor.
Cheile Turului

Cheile Turului (sau Cheile Turenilor) sunt o rezervaţie naturală sălbatecă, cu

o suprafaţă de 25 ha aflată la nord de municipiul Turda, în judeţul Cluj. Au

fost declarate rezervaţie floristică naturală de interes naţional cu valoare

mixtă.
Cheile au o lungime de 1.850 m, iar pereţii (înalţi de 100-150 m) sunt decoraţi

cu diferite forme carstice: cascade, marmite, peşteri etc. Sunt relativ greu

de străbătut.
Au fost săpate de Pârâul Racilor în calcare jurasice şi sunt situate între

comuna Tureni si satul Copăceni, la mică distanţă de drumul european E60,

Cluj-Turda.
Cercetările arheologice efectuate aici în perioada 1985-1988 au dus la

descoperirea a 53 de complexe de locuire, datate începând cu neoliticul

mijlociu
În Chei există 29 de peşteri, printre care Peştera cu Silex (64 m lungime),

Peştera de sub grohotiş (27,5 m), Peştera Vulturilor, Şura Mică.

Alte atracţii turistice sunt Colţul Câinilor, Stâna Crinilor.
Cheile au fost declarate rezervaţie floristică naturală de interes naţional cu

valoare mixtă.
 Cheile Pociovaliştei

Sunt o rezervaţie complexă, constituită din forme de relief pitoresc, o

asociaţie de abrupturi prăpăstioase, creste, turnuri, ţancuri şi hornuri.
Se află în partea de nord a judeţului Alba, la 2 km de limita acestuia către
judeţul Cluj, pe teritoriul comunei Ocoliş, la vest de satul Runc, în partea de
est a masivului Muntele Mare, pe cursul Pârâului Pociovaliştei, afluent pe
stânga al Pârâului Ocolişului, afluent al Arieşului, la 1,5 km amunte de
confluenţă.
Căi de acces: pe DN 75 Turda-Câmpeni până la confluenţa Pârâului Ocolişului
cu Arieşul, apoi pe drumul comunal spre nord, pe Valea Ocolişului, aproximativ
4 km până în satul Runc, la confluenţa Pârâului Ocolişului cu Pociovaliştea. De
aici spre vest, în lungul Văii Pociovaliştei 1,5 km. Suprafaţa rezervaţiei este
de 130 ha.
Relieful este reprezentat de un ansamblu de forme caracteristice pentru
cele formate pe calcare, având asociate şi alte roci rezistente la eroziune,
care se înscriu în peisaj cu abrupturi, creste, văi cu versanţi prăpăstioşi.
Valea Pociovaliştei este adâncită, cu aproximativ 450 m, într-o suprafaţă
generală de 950-1050 m care se lasă spre est, continuându-se cu o altă
suprafaţă periferică, mai coborâtă cu 100-150 m.
Rezervaţia se află în domeniul pădurii de fag (Fagus sylvatica) şi al pădurii de
fag în amestec cu gorun (Quercus petraea). Stratul ierbos este relativ bine
constituit. Pe pantele mai puţin abrupte şi bine luminate, pe care s-a format
şi menţinut un strat subţire de sol cu substrat de grohotiş, s-au instaurat
asociaţii ierboase de stâncărie cu specii mai puţin pretenţioase.
Cheile Runcului

Este o rezervaţie complexă constituită dintr-un relief deosebit de pitores,

un ansamblu de abrupturi, creste, ţancuri şi turnuri.
Se află în extremitatea de nord a judeţului Alba, la graniţa către judeţul
Cluj, pe teritoriul comunei Ocoliş, între satele Lunca Largă în nord şi Runc în
sud, în partea de est a masivului Muntele Mare, pe cursul pârâului Ocolişului,
afluent pe stânga al Arieşului; altitudinea maximă 982 m în vârful care
domină dinspre vest Cheile Runcului.
Accesul se face pe DN Turda-Câmpeni până la confluenţa Pârâului Ocolişului
cu Arieşul, apoi pe drumul comunal spre nord, pe Valea Ocolişului, aproximativ
5 km până la intrarea în chei.
Suprafaţa este de 240 ha.
Relieful este caracteristic pentru cel format pe calcare, ca urmare a
răspândirii neuniforme a calcarelor, profilul transversal al cheilor este
asimetric: versantul stâng abrupt, cu creste secundare, ţancuri, hornuri;
versantul drept cu înclinare relativ accentuată, în mare parte acoperit cu
pădure. Numai spre bază este abrupt şi stâncos.
Există şi o circulaţie subterană carstică.
cea mai mare parte rezervaţia se află în domeniul pădurii de fag (Fagus
sylvatica) şi al pădurii de fag în amestec cu gorun (Quercus petraea). Stratul
ierbos este constituit din Festuca rubra, Poa nemmoralis, Chrysanthemum
corymbosum, iar pe pantele însorite pe care s-a putut menţine o pătură
subţire de sol cu substrat de bolovăniş s-au instalat pajişti de stâncărie cu
specii puţin pretenţioase.
 Scăriţa Belioara

Este o rezervaţie complexă (botanică şi geologică), reprezintă un rest al unui

întins platou calcaros intens erodat de ape, care conservă o serie de plante
rare la căror studiu contribuie la soluţionarea unor probleme geobotanice
importante.
Aparţine de comuna Poşaga, satul Poşaga de Sus, rezervaţia se află în masivul
Muntele Mare pe cursul mijlociu al Pârâului Poşaga, la 2 km nord de satul
Poşaga; altitudine maximă 1371 m, altitudine minimă 800 m.
Accesul se face pe DN 75 de la Alba Iulia - Câmpeni până la Poşaga de Jos,
de unde se continuă pe DC 42 până la Poşaga de Sus, iar de acolo, pe Valea
Belioarei, până la marginea nordică a satului şi în continuare pe o potecă
nemarcată.
Suprafaţa rezervaţiei este de 140 ha.
Masivul de calcar de la şesul Craiului - Scăriţa - Belioara constituie restul
unui întins platou calcaros în care apele din precipitaţii au săpat continuu,
aducându-l la înfăţişarea de azi. Partea superioară mai păstrează forma unui
platou larg numai de circa 250 m, separat în două compartimente: în vest,
şesul Craiului, cuprins între 1350-1371 m şi acoperit cu pajişti, iar în est
Scăriţa-Belioara, situat la 1350-1382 m, acoperit cu pădure de conifere.
Versanţii nordici coboară în linii domoale şi sunt împăduriţi, în timp ce
versanţii sudici se prezintă sub forma unor pereţi abrupţi, lipsiţi de covor
vegetal.
Pe versantul sudis se află şi cele mai înalte vârfuri, unele având formă de
turle, dintre care cele mai impunătoare sunt: Colţul Bleanţului (1353 m) în
vest, Piatra Beliei şi Vârful Negrila la mijloc şi Muntele Plaiului sau şteanul
(1371 m) la est.
Versantul sudic adăposteşte numeroase peşteri, dintre care cele mai
cunoscute sunt: Belioara, peştera cu aven Coşul Boului, Peştera Boului,
Peştera fără Fund, Peştera Roşie, Peştera Lungă, Peştera Călugărului, Peştera
lui Filip, Peştera Colţul Rotund etc. Culmile muntoase înconjurătoare sunt
constituite din şisturi cristaline şi au înălţimi mai mici decât masivul de
calcar.
Vegetaţia rezervaţiei şesul Craiului - Scăriţa - Belioara este variată şi
deosebit de interesantă. Pereţii aproape verticali, însoriţi, expuşi spre sud şi
sud-vest asigură condiţii favorabile pentru dezvoltarea unor specii termofile
sudice, dintre care sunt de menţionat: Saponaria Bellidifolia (rezervaţia
prezintă cel mai nordic punct pentru specie), Cnidium silaifolium, Teucrium
montanum, Allium flavum, Parietaria officinalis, Sedum hispanicum, Leontodon
asper, Melica ciliata, Sesleri elatum ssp. osseum, Tunica prolifera şi Phleum
montanum. Speciile carpato-balcanice sunt: Asperula capitata, Alyssum
repens ssp. transsilvanicum, Saxifraga marginala, Scabiosa columbaria,
Sempervivum schlehani, Seseli rigidum, S. gracile, Centaurea atropurpurea,
Sesleria rigida, Pulsatilla montana ssp. australis etc şi ele imprimă prin
abundenţa lor un caracter specific vegetaţiei masivului.
În partea superioară şi pe versantul umbrit sunt răspândite exemplare de pin
(Pinus silvestris), larice (Larix decidua ssp. carpatico), dar şi asociaţii
ierboase care cuprind specii rare ca: arginţica (Dryas octopetala), specie
circumpolar arcto-alpină pentru care rezervaţia reprezintă singura staţiune
din Apuseni, Aster alpinus, Gentiana dusii, Saxifraga paniculata, Nigritella
rubra şi Arctostaphyllos uva-ursi, o parte dintre ele fiind considerate relicte
glaciare. Dintre endemismele carpatice regăsite în flora masivului menţionăm:
Sorbus dacica, Thymus comosus, Centaurea pinatifida, Viola jooi, Cephalaria
radiata, Dianthus kitaibeli ssp. mankaianus.
Pădurea de pin silvestru de pe şesul Craiului şi pâlcurile de larice de pe Vârful
Steanu şi Colţul Negru reprezintă fragmente relicte ale unor păduri
străvechi.
 Peştera Poarta Zmeilor

Rezervaţie speologică, ocroteşte o cavitate carstică cu o lungime de 125 m şi

portalul (podul de piatră) aflat la circa 15 m de gura peşterii.
Aparţine de comuna Sălciua, cătunul Sub Piatră. Peştera şi portalul se află la
circa 1150 m altitudine, în partea nordică a Munţilor Trascăului
(compartimentul Bedeleu), în marginea de sud-vest a platoului calcaros;
altitudine maximă 1120 m, altitudine minimă 980 m.
Accesul se face pe DN 75 Turda-Câmpeni, până în centrul comunei Sălciua de
Jos, apoi pe DC 130 (nemodernizat) şi pe o potecă marcată cu cruce roşie
(acces foarte dificil).
Suprafaţa este de 0,50 ha, din care 0,25 ha rezervaţia propriu-zisă şi 0,25
ha zona tampon.
Peştera se află la baza unui abrupt de pe versantul vestic situat la marginea
platoului calcaros al Culmii Bedeleului, la 1150 m altitudine, având o lungime de
125 m. În interior sunt importante curgerile parietale, podeaua fiind
presărată cu stalactite tubulare şi gururi (bazinete umplute cu apă). Este una
dintre cele mai vechi din Munţii Trascăului. La 15 m aval de intrarea în
peşteră se află portalul (arcada ce a rezultat din prăbuşirea tavanului
peşterii - mărturie stau blocurile prăbuşite aflate pe direcţia pod natural -
gura peşterii actuale). În tavanul ei se dezvoltă numeroase hornuri.
egetaţia. Rezervaţia se află în domeniul pădurii de fag (Fagus sylvatica).
Alături de această Vegetaţie forestieră apar păşuni cu ţepoşică (Nardus
stricta) şi păiuş roşu (Festuca rubra).
Peştera Huda lui Papară

Rezervaţie speologică adăposteşte formaţiuni carstice deosebite, este cea

mai lungă peşteră din Munţii Trascăului şi se situează pe locul al 31-lea în
România.
Aparţine de comuna Sălciua, satul Sub Piatră. Este situată în partea de nord-
vest a Munţilor Trascăului, la obârşia Văii Morilor, afluentă pe dreapta a
Arieşului, în cursul său mijlociu; alt. max. 675m; alt. min. 567m.
Accesul se face pe DN 75 de la Câmpeni sau Turda până în comuna Sălciua de
Jos, iar de aici pe drumul comunal circa 4 km până în satul Sub Piatră, sau pe
DJ 107 Aiud-Râmeţ-Brădeşti, iar de aici pe un drum comunal spre comuna
Sălciua.
Suprafaţa rezervaţiei este de 4,5ha.
Relieful exterior este reprezentat de culmea calcaroasă a masivului Bedeleu,
ce culminează la 1227m, dar care deasupra peşterii are numai 909m în
Muntele Bulz.
Peştera Huda lui Păpară se desfăşoară de la sud la nord pe o lungime de
2022m. Intrarea apei în peşteră se face pe fundul dolinei Vânătarea, la baza
unui abrupt calcaros, unde confluează Valea Poienii cu Valea Ponorului şi Valea
Seacă.
Peştera are o succesiune de sectoare lărgite şi înalte, şi altele înguste, cu
aspect de tuneluri de presiune. Către partea superioara a unui astfel de
tunel, trecerea devine practic imposibilă.
În sectoarele lărgite din avale sunt îngrămădiri mari de blocuri desprinse din
tavanul peşterii, care îngreunează
scurgerea apelor cece se strecoară printre ele. Pe la jumătatea peşterii
există o galerie secundară de circa 100m lungime, străbătută de un firicel de
apă. Formele de concreţionare, deşi nu sunt prea abundente, se prezintă într-
o gamă foarte variată.
Peştera a fost mai lungă, dar o serie de prăbuşiri succesive produce la cele
două capete i-au mai redus din dimensiuni.
Rezervaţia se află în etajul fagului, în cuprinsul căruia omul a creat întinse
suprafeţe cu păşuni şi fâneţe. Pe calcare se întâlnesc o serie de pajişti
naturale în compoziţia cărora se întâlnesc diferite rarităţi floristice şi chiar
specii relicte.
Vegetaţia lemnoasă este constituită din păduri de fag, pe alocuri cu carpen,
pâlcuri cu tufărişuri (păducel, porumbar, drăcilă). Pajiştile secundare sunt
constituite din Festuca rubra cu Agrostis tenuis sau din Brachypodium
pinnatum.
Pe culmile calcaroase şi pe versanţii domoli predomină asociaţia de Festuca
rupicola, iar pe versanţii înclinaţi cu pante abrupte se dezvoltă Carex humilis.
Apar şi asociaţii de stâncării, de Sesleria rigida, S. heufleriana, precum şi o
serie de plante rare ca Aquilegia nigricans ssp. supscaposa, Centaurea
reichenbachioides, Juniprus sabina şi Juncus conglomeratus.
Vânătările Ponorului

Rezervaţie complexă reprezintă un mare aven cu un peisaj pitoresc

determinat de prezenţa pereţilor calcaroşi pe suprafaţa cărora apele de
precipitaţii au format o serie de fâşii de culoare vineţie care contrastează cu
albul-cenuşiu al calcarelor.
Aparţine de comuna Ponor, satul Vale în Jos şi comuna Sălciua, satul Dumeşti.
Marele aven Vânătarea şi peştera Dâlbina care se deschide la extremitatea
ei nordică sunt situate la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu
din Munţii Trascăului, la confluenţa Văii Ponorului cu Valea Poienii. Altitudine
maximă: 680 m; altitudine minimă: 600 m.
Accesul se face pe DJ 107 I Aiud-Ponor-Mogoş (prin localităţile Râmeţ, Valea
Poienii, Ponor) şi pe DC 105 din Sălciua de Jos, Sub Piatră spre satele Valea în
Jos sau Valea Poienii.
Suprafaţa rezervaţiei este de 1,5 ha.
Relieful este constituit dintr-un aven extrem de mare în care s-au produs o
serie de prăbuşiri ce au dus la formarea de pereţi calcaroşi şi de versanţi
abrupţi. Avenul are o adâncime d 80 m şi se dezvoltă la contactul calcarelor
jurasice cu conglomeratele cretacice şi are formă de pâlnie. Spre fundul
avenului converg trei pâraie, care după ce se unesc aici intră în peştera
Dâlbina, ca apoi să străbată peştera Huda lui Papară. La intrarea în aven
pâraiele şi-au format mici sectoare de cheie Rezervaţia se află în etajul
fagului. Pe calcare se întâlnesc o serie de pajişti naturale în compoziţia
cărora se întâlnesc diferite rarităţi floristice şi chiar specii relicte.