Mircea Dinescu - Femei de cariera

Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si
bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa
fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra
buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne,
sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat,
Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit
din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!"

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A
continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am
plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba!
Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu
barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute
pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu
ruj."Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de
cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n
romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-
rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-
Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de
barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si
ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n
ei. Dar n-aveau copii… Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un
baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai
ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se
scula la 7.34 si pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o
felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea
niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu
mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat,
mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai
sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa
rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu
stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii
desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit câteva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de
acest groaznic privilegiu. Muncesc ca niste tâmpite, îi multumesc patronului ca le da sansa extraordinara
de a lucra si-n weekend, ca sa se afirme si sa se tina de deadline. Sefii pleaca de vineri la prânz si-i mai
vezi luni dupa-masa, când se desteapta din mahmureli de cinci stele.

Timp în care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atât din coate si-ai facut ulcer de când
manânci numai kebab în chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua
dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.. Noaptea visezi color Acrobat
reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e împicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie
"urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte".În somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te
trezesti tipând. Nu pentru ca te înnebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7,30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strâmb si-ti sta bretonul ca o bidinea. Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de
nevasta...

Munca e buna numai când ti-aduce un franc cinstit în buzunar si mai ales, îti da si ragazul sa-l cheltuiesti.
Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamâna si sa ametesti în bar
doua zile pe saptamâna.. Asta e raportul minim rezonabil.. Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme
imbecile de la Hollywood , care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat
director executiv, naste trei pui vii pe care îi hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede
cam sase ore pe saptamâna (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial
Hospital , nu e stresat deloc, face mâncare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma,
seara.

Pardon, noaptea. Nu se stie când opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia mici, dar ea, nevasta,
are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.
Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton în "Baby Boom" se lasa drogate de gândul inept al unui
perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza
asteapta oricât; ei latra la unison cu mândrie ca au o directoare în familie. Când ambii soti muncesc
deopotriva, ajungi sa le întelegi masochismul, pâna la urma.

Pericolul dospeste abia când femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4,00 de la uzina, apoi
vrea mâncare cu sos, maieuri cât de cât curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa
fie promovata alta în locul ei, la o adica, femeia se înscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hârjoana
extraconjugala a barbatului constrâns de hormoni.

Când constati ca fetita ta îi spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai
gospodina si uite ca stia ea ce stia) si bâzâie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam târziu
sa-ti dai demisia. Copilul nu întelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti când
termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile).

Copilul vrea sa stai lânga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu,
care-ai raspuns la celular si-n clipa când te cerea ala de nevasta si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda
telefonul cu palma , apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la telefon, nu
prea întelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti! Apropo, când ti-ai închis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te
deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea când ai vazut tu ultimul film înca nu se inventasera
telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cârliontat. Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate
de la munca, întotdeauna...Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atât cât se poate.. Ia bunul simt, în
doze homeopatice. Sa stii numai tu. Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de
raspundere.

Cea mai buna bere pe care am baut-o în viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci în Herastrau,
când o taiasem de la sedinta de redactie, lasând vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat
vecinii sa strâng apa. Mi-a ramas în cap (si mie, ca atâtor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, când
habar n-aveau ca intrasera deja în direct si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!"... Si
Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pâna când vom pricepe omeneste tâlcul acestui îndemn vital, vom
continua sa ne prefacem ca traim.