1989-Poartă spre democraţie

Ce pot spune despre 1989?Că a schimbat regimul politic din România şi cam atât…

Anul 1989 consider că a fost un an crucial in evoluţia politică a României prin care
s-a trecut de la un regim comunist condus de Nicolae Ceauşescu la unul ”democratic”
condus de Ion Iliescu(fost membru marcant in PCR!).

“Comunism”, “democraţie populară”, “epocă de aur” – există în mintea noastră tot

atătea denumiri pentru o perioadă pe care noi, cei tineri, nu o cunoaştem decât din
povestirile părinţilor, bunicilor, din cărţi, ori vizionând diverse documentare.

Este o perioadă istorică ce fascinează pe mulţi dintre noi, ce continuă să lase urme
adânci în societate şi-n mentalităţi chiar si astăzi, o perioadă de moarte a spiritului!

Multe din aspectele vieţii cotidiene sunt categorisite, chiar, după momentul ’89 sau
înaintea lui!

Acest referat ce am intocmit nu-şi propune să ţină partea nimănui, nici neo-
comuniştilor, nici celor nostalgici, nici denunţătorilor săi ci, să prezinte obiectiv, distant,
realităţile trecute, atât cu părţile sale luminoase cât si cu cele întunecate.

Dar să începem cu definiţia comunismului.Potrivit “Dicţionarului politic”

comunismul este o concepţie ideologică şi politică despre lume şi societate care susţine
lichidarea proprietaţii private asupra mijloacelor de producţie şi a exploatării omului de
către om,desfiinţarea claselor,instaurarea unei noi societăţi ,bazate pe egalitatea
economică, social şi naţională a tuturor membrilor societăţii,pe afirmarea multilaterală a
personalităţii umane.

Totodată,potrivit aceluiaşi dicţionar democraţia este o formă de organizare şi de

conducere politică a societaţii care proclamă principiul exercitării puterii de către popor,
suveranitatea politică a acestuia.

Mai precis spus,democraţia desemnează in acelaşi timp o doctrină politică, conform

căreia suveranitatea trebuie să aparţină ansamblului cetăţenilor,ca şi organizarea politică
care rezultă din această doctrină.

Cum arăta totuşi România în anii ’80? În ceea ce priveşte economia s-a continuat
fără a ţine seamă de riscuri o industrializare forţată,din venitul naţional s-au alocat în
continuare procente importante fondului de dezvoltare.

3
 S-au născut şi în aceşti ani giganţi industriali , a căror viabilitate depindea însă
hotărâtor de materii prime şi de resurse energetice pe măsură (cu deosebire în siderurgie şi
petrochimie),ambele importante.

Pentru a rezolva problema încadrării integrale a forţei de muncă disponibile,dar şi

pentru a sublinia “măreţia ctitorului” acestei epoci s-au deschis şantiere mari,precum cel al
canalului Dunăre-Marea Neagră sau al constucţiilior rezidenţiale de pe fostul bulevard
Victoria socialismului,cu deosebire uriaşul edificiu al Casei Republicii.

Într-o conjunctură economică internaţională dominată de criză,spre a nu mai vorbi

de consecinţele achitării cu orice preţ a datoriei externe,Ceauşescu se încăpăţâna să
concentreze toate resursele ţării într-o industrie care consuma enorm,era slab productivă şi
ineficace în competiţia pentru pieţele externe.

Din fericire(nefericire pentru unii) şi timpul lucra împotriva lui Ceauşescu.Criza

internă a coincis cu criza general a regimurilor comuniste,cărora eventualele încercări de
reform nu au făcut decât să la grăbească sfârşitul.

In România comunistă a existat o adevărată revoluţie a moravurilor, societatea

modernizându-se într-un ritm alert, a schimbat complet viaţa cotidiană.Aceste lucruri pot
fi considerate alături de construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră şi a o multitudine de
blocuri fapte bune ale regimului comunist.

Populaţia consuma acum mai multe produse, au apărut obiectele electrocasnice,

cum ar fi: radioul, frigiderul si aragazul - in anii ’50, de care propanganda regimului Dej
făcea mare caz; automobilul proprietate personală( Aro in ani ’50, Dacia in anii ’70 si, mai
târziu, Oltcitul si Lastunul plus mărci provenite, in special, din lagărul comunist cum ar fi
Trabant, Skoda, Volga, Lada si altele), aparatele TV , concediile la mare si la munte,
servicii telefonice pentru marea majoritate a populaţiei, electrificarea satelor si construcţia
de numeroase şosele, revistele mondene, filmele autohtone si înflorirea cinematografelor,
accesul la şcolarizare mai liber ca oricând, Transfăgărăşanul, metroul bucureştean şi, înspe
sfârşitul regimului, primele computere personale româneşti replici ale celor occidentale (în
afara celor de proiecţie proprie, Coral, încă din anul 1972 dar destinate doar institutelor) şi
compatibile destinate publicului larg.

Totuşi societatea comunistă nu a fost niciodată una de consum asemeni celor

occidentale, nivelul celor enumerate mai sus situându-se la cote modeste in comparaţie cu
ţările capitaliste.

Ca o comparaţie edifcatoare, statisticile arată că în noiembrie 1989, in Bucureşti si

Ilfov, existau 150.000 de automobile la o populaţie de 3 milioane de locuitori, iar în luna
august 2003 numai numărul automobilelor din Bucureşti situându-se la cifra de 978.000 de
unităţi la o populaţie (numai!) a Bucureştiului, ce a scăzut cu 500.000 de persoane.

3
 Dupa 1989 au început concedierile în masă şi privatiyarea unei multitudini de
fabrici ceea ce a provocat creşterea accentuată a numărului de şomeri din România.

Renaşterea societaţii civile româneşti după căderea regimului Ceauşescu trebuie

privită,din punctul nostru de vedere,într-o perspectivă istorică mai amplă.Primul element
pentru descifrarea structurii societaţii civile româneşti este acela că naţiunea română este o
creaţie relative recent in comparaţie cu naţiunile modern occidentale.Statalitatea de sine
stătătoare realizată abia de la mijlocul secolului al XX-lea ar putea şi ea explica slăbiciunea
societăţii civile.

Relaţia dintre slăbiciunea societăţii civile şi statalitatea recentă poate fi evidenţiată

prin faptul că statul a încercat adesea să domine societatea,invocând pericole externe sau
interne,iar societatea nu a acumulat suficientă experienţă şi maturitate democratică pentru
a dezvolta reacţii de apărare.

Un alt element care influenţează gradul de activism al socieetăţii civile este existenţa
unei civilizaţii urbane,loc de manifestare al spiritului civic.Pe fond istoric îndepărtat se
suprapun încercările de dominaţie a societăţii de către stat de la regele Carol al II-lea la
Nicolae Ceauşescu.Regimurile autoritare sau totalitare au încercat să controleze orice
formă de organizare şi acţiune colectivă.

Rezultatul a fost o societate atomizată ,singura zonă sigură de sociabilitate fiind

familia.În faţa presiunilor partidului-stat din epoca Ceauşescu,elitele urbane din România
au dat foarte puţine dovezi reale că ar fi capabile să se opună deschis regimului,preferând
forme de subversiune prin aşa-numita “rezistenţă culturală” sau colaboraţionismul.

Ambiguitatea în relaţiile dintre elitele cultural,marcate de stigmatul

colaboraţionismului sau al compromisului,şi regimului communist a marcat semnificativ şi
fizionomia societăţii civile româneşti în epoca post-decembristă.

Revoluţia română din decembrie 1989 (sau lovitura de stat căci nu vom afla prea
curând) a redat libertatea românilor creindu-le premise promiţătoare într-un viitor mai
bun. Într-un timp relativ scurt, România a aderat la majoritatea structurilor militare şi
economice democratice occidentale şi, cu toată împotrivirea foştilor securişti si membrii ai
nomenclaturii comuniste infiltraţi in toate structurile statului, deveniţi “baroni locali’ şi
miliardari de carton”, ţara noastră işi va regăsi locul pierdut in 1938, va deveni o ţară
prospera, unde drepturile si demnitatea umană vor fi respectate.

Acesta este crezul nostru, căci in noi , cei tineri stă puterea de a-l împlini; să fim
încrezători, deci, deoarece după o noapte de aproape 50 de ani soarele a răsărit iarăşi pe
strada noastră!

3
 Realizat de Banu Cătălin Mihai şi Bucur Corina

Clasa a XI-a

Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”,Breaza

3
3