Sunteți pe pagina 1din 12

În alcătuirea „Dicţionarului termenilor de matematică”, am considerat că e bine de

precizat numai acei termeni ce se folosesc fie în prelucrarea matematică (statistico-


matematică) a datelor de observaţie culese în activitatea de protecţie a mediului, fie termenii
ce sunt utilizaţi în modelele matematice din Biologie (Ecologie, Genetică etc).

DICŢIONAR DE TERMENI – MATEMATICĂ

APARTENENŢĂ relaţie între un element a şi


ABATERE STANDARD = D2( X) unde D2(X) mulţimea A, din care face parte, ceea ce
este dispersia variabilei aleatoare X;
se scrie a∈A. Sensul de apartenenţă a
abaterea standard reprezintă un indicator al
fost introdus de Peano în 1897. E:
împrăştierii valorilor unei variabile
membership; F: appartenence (O.M.).
aleatoare. E: standard deviation (O.M.).
APLICAŢIE (applicatio = acţiunea de a lega),
ABSCISĂ (absurdus), termen introdus de
funcţie. E şi F: application (O.M.).
Leibniz. Pentru un punct de pe o axă
APROXIMARE (approximare = a apropia),
reprezintă numărul care indică lungimea
operaţie de determinare a unui element
segmentului cuprins între punct şi originea
dintr-un spaţiu metric, a cărui distanţă
axei. E: absciss; F: abscisse (O.M.).
faţă de un element dat să fie mai mică
ABSURD (absurdus), contrar cu logica, cu
decât un număr pozitiv dat. E: approach
raţiunea. O demonstraţie sau un
(O.M.).
raţionament prin absurd poate fi realizat în
ARGUMENT (argumentum = dovadă),
două moduri: (a) se stabileşte că o
variabila independentă a unei funcţii sau
propoziţie este adevărată arătând că dacă
pentru un număr
b complex z = a + bi, prin
nu este se ajunge la o consecinţă falsă; (b) arctg
se stabileşte că o propoziţie este falsă arg z = a . E: argument (O.M.).
arătând că consecinţele sale sunt false. E:
absurd; F: absurde (O.M.). ASIMPTOTĂ a se contopi, a coincide,
ADUNARE (additio), operaţie care constă în dreaptă asociată unei curbe plane cu
reunirea într-un singur număr (numit sumă) puncte la infinit astfel încât atunci când
a două numere. Operaţia se defineşte un punct al curbei se deplasează spre
analog şi pentru alte entităţi matematice infinit, distanţa sa de la dreaptă tinde
asemănătoare, ca: polinoame, funcţii, către zero. E: asymptote (O.M.).
vectori etc. E: addition; F: addition (O.M.). ASOCIATIVITATE (asociare = a uni),
AFIX (affixus = ataşat), numărul complex proprietate a unei operaţii binare
z= a + bi ataşat punctului din planul o : MxM, de a satisface relaţia:
complex (C) raportat la un reper xo(yoz) = (xoy)oz. E şi F: association
ortonormat. (O.M.). (O.M.).
ALGORITM succesiune determinată de AXĂ DE COORDONATE (axis = osie),
prescripţii precise având ca obiectiv dreaptă orientată pe care se alege un
rezolvarea problemelor dintr-o anumită punct fix (numit origine) şi o unitate de
clasă, după un număr finit de paşi. Ex: măsură. E: axis of coordinates; F: axe de
algoritmul lui Euclid pentru aflarea (a, b) = coordonées (O.M.).
c.m.m.d.c. al numerelor a şi b. E: AXIOMA LUI ARHIMEDE oricare ar fi
algorithm; F: algorithme (O.M.). numerele reale 0<x<y, există totdeauna
ANALITIC care procedează prin calea de un număr natural n, aşa încât nx>y.
analiză ce consideră lucrurile prin AXIOMĂ (axioma = opinie), enunţ primar
elementele lor (o metodă analitică, un spirit dintr-un sistem axiomatic. (O.M.).
analitic) în opoziţie cu sintetic care BARICENTRU (gr: barus = greu), centru de
consideră lucrurile în ansamblul lor. E: greutate al unei figuri, al unei suprafeţe,
analytic; F: analytique (O.M.).
al unui corp cu masa distribuită uniform. CENTRU (gr: kentron = indicator), punctul în
E: barycentre; F: barycentre (O.M.). raport cu care o figură geometrică
BAZĂ (basis = sprijin), una din laturile unui rămâne neschimbată printr-o simetrie
triunghi sau a unui paralelogram cu faţă de el. E: centre (O.M.).
ajutorul căreia se calculează aria. Într-un CERC MARE AL UNEI SFERE cercul
spaţiu vectorial prin bază se înţelege o obţinut prin intersecţia unei sfere cu un
familie minimală de vectori liniar plan care trece prin centrul sferei.
independenţi care→ →generează
→ întreg spaţiul (O.M.).
vectorial. Ex: , ,i j k formează o bază CERC TRIGONOMETRIC (circulus), cercul
cu raza egală cu unitatea, pe care s-a
pentru R3). E şi F: base (O.M.).
stabilit o origine A (de la care se face
BIJECTIVĂ o funcţie (aplicaţie) injectivă şi
măsurarea arcelor) şi un sens (de obicei
surjectivă. O astfel de funcţie se mai
antiorar). E: unit circle (O.M.).
numeşte şi bijecţie. E şi F: bijective
CEVIANĂ după numele lui Ceva. Dreapta
(O.M.).
care uneşte un vârf al unui triunghi cu un
BINOM (bis = din doi), o expresie algebrică în
punct al laturii opuse. (O.M.).
care figurează doar doi termeni sub formă
CÂMP (campus = întindere), corp comutativ.
de sumă sau diferenţă. Ex: 3a2 – 2b. E:
E: field; F: champ (O.M.).
binomial; F: binôme (O.M.).
CÂMP DE EVENIMENTE cuplul (E, K)
BINOMUL LUI NEWTON formula care dă
unde K este o mulţime de părţi a lui E
dezvoltarea puterii de ordinul n unui
închisă în raport cu intersecţia şi
binom:(a+ b)n = an + Cn1an-1b + Cn2an-2b2 + ...
complementara. E: field of events; F:
+ Cnnbn. F: binôme de Newton (O.M.).
champ d’éveniments (O.M.).
BINORMALĂ (bis = de două ori normală),
CÂMP DE PROBABILITATE tripletul
normala la o curbă în spaţiu într-un punct
(E,K,P) unde P : K → R cu proprietăţile
dat al curbei, perpendiculară pe planul
P(A) ≥ 0; P(AUB) = P(A) + P(B) cu
osculator al curbei în acel punct. E:
binormal; F: binormale (O.M.). A∩B = ∅ şi P(∅) = 0. E: field of
CARACTERISTICA UNUI CORP K numărul probability; F: champ des probabilités
(O.M.).
p∈N minim astfel încât p·1 = 0, unde 1
CLASĂ DE ECHIVALENŢĂ mulţimea
este elementul neutru din K în raport cu
înmulţirea, iar 0 este elementul neutru al Ca = {x ‫ ׀‬x~a, x∈M} unde ~ este o
relaţie de echivalenţă definită pe
lui K în raport cu adunarea. Dacă Q⊂K
mulţimea M. E: equivalence class; F:
atunci p = 0 iar în caz contrar p = număr
classe d’échivalence (O.M.).
prim. (O.M.).
COEFICIENT DE CORELAŢIE numărul dat
→ ( y − y)
CARACTERISTICĂ (a unui logaritm), partea →

∑ ( x − x) n
n
i
întreagă a logaritmului. (O.M.). i
CARDINALUL UNEI MULŢIMI (cardinalis = de expresia unde
i =1
principal), număr ataşat unei mulţimi şi n n

clasei mulţimilor echivalente cu mulţimea ∑ xi ∑ yi


dată. În cazul unei mulţimi cu un număr x = i =1 şi y = i =1 şi
finit de elemente cardinalul său reprezintă n n
numărul elementelor sale, iar în cazul  x1 x2 .... xn  y1 y 2 .... y n 
mulţimilor infinite este un număr transfinit.    1 1 1

1 1 1
Ex: card N = ℵ0 (alef zero); cardR=ℵ1 
x= n n ....   .... 
n ; y =  n n n 
astfel că ℵ0<ℵ1. noţiunea a fost introdusă
în 1879 de G. Cantor. Cardinalul unei sunt două selecţii de acelaşi volum
mulţimi se mai numeşte şi puterea acelei extrase din două populaţii diferite. E:
mulţimi. E şi F: cardinal (O.M.). coefficient of correlation; F: coefficient
de corrélation (O.M.).
n

COMBINAŢIE LINIARĂ
∑ ai xi
, unde xi
CUADRATURĂ (quadratura), calculul unei
integrale definite necesar uneori pentru
i =1
aflarea ariei unui domeniu plan mărginit
aparţine unui spaţiu vectorial E, iar ai sunt de o curbă. E şi F: quadrature (O.M.).
scalari din corpul numerelor reale. E: linear CURBĂ (curvus = curbat), curbă plană =
combination; F: combinaison linéaire {(x, y) | x = x(t), y = y(t), t∈T∈R}. În
(O.M.). ipoteza că există şi a treia coordonată z =
COMPLEMENTARA unei mulţimi A⊂T, z(t) atunci este vorba de o curbă strâmbă
mulţimea elementelor x∈T şi x∉A. (în spaţiu). (O.M.).
Complementara se notează Ā sau CA. E: DEMONSTRAŢIE (demonstratio =
complement of a set; F: complémentaire dovedire), procedeu logic pentru
d’un ensemble (O.M.). stabilirea deductivă a adevărului unei
COMUTATIVITATE (comutatio), proprietate a propoziţii. Tales (sec. VI î. Hr.) a fost
unei operaţii binare o : MxM → M de a primul matematician care a enunţat o
satisface relaţia xoy = yox. F: teoremă însoţită de demonstraţie. E:
commutativité (O.M.). demonstration;f (F: f ( x0)
x) −démonstration (O.M.).
lim
CONDIŢII INIŢIALE condiţii impuse soluţiei x − x0
DERIVATĂ =x→ x0 dacă există şi
unei ecuaţii diferenţiale sau cu derivate
parţiale. E: initial conditions; F: conditions este finită, unde f : I → R, I⊆R şi x0∈I.
initiales (O.M.). A fost introdusă în 1665 de Newton (în
CONDIŢII LA LIMITĂ condiţiile impuse legătură cu definirea vitezei la un
soluţiei unei ecuaţii diferenţiale sau cu moment dat a unui mobil ce se mişcă
derivate parţiale, să le satisfacă pe frontiera neuniform şi nerectiliniu) şi de Leibniz
domeniului pe care e definită. E: boundary în 1673 (în legătură cu problema
conditions; F: conditions aux limites determinării tangentei la o curbă în
(O.M.). punctul x0. E: derivate of a function; F:
CONSTANTĂ (constantiis = neschimbător), o deriveé (O.M.).
mărime a cărei valoare rămâne aceeaşi. E DETERMINANT numărul care se obţine
şi F: constant (O.M.). însumând cele n! produse formate cu
CONTINUITATE (continuitatis), proprietatea elementele aij ale matricei pătrate A=(aij)
unei funcţii de a fi continuă (graficul ei nu cu i, j = 1, 2, invυ ... ,n şi aij∈R, atunci
are întreruperi). E: continuity; F: continuité ∑( − 1) a( j 1) a( 2j2) .... a( njn )
(O.M.). det A = υ Sεn unde
CONVERGENŢĂ (convergere) a se apropia,  1 2 .... n 
Ex: şir convergent, serie convergentă. E: υ :=  ε Sn
 1 2
i i .... i n este mulţimea
convergency; F: convergence (O.M.).
COORDONATE numere care fixează poziţia permutărilor de ordinul n, iar invυ este
unui punct pe o dreaptă, în plan sau în numărul inversiunilor permutării υ.
spaţiu în raport cu un sistem de referinţă. Denumirea de determinant se datorează
F: coordonné (O.M.). lui A. Cauchy. E: determinant; F:
COORDONATE CARTEZIENE coordonate déterminant (O.M.).
raportate la un reper format din două DEZVOLTARE ÎN SERIE (a unei funcţii),
drepte (în plan) sau de trei drepte (în determinarea unei serii de funcţii
spaţiu) numite axe de coordonate. (O.M.). uniform convergente a căror sumă să fie
CORESPONDENŢĂ (corespondere = a se egală cu funcţia dată. (O.M.).
potrivi), relaţia dintre două mulţimi A şi B, DIAMETRU ( unei mulţimi A ce aparţine
conform căreia fiecare element al mulţimii unui spaţiu metric) este sup d(x, y) unde
A este pus în legătură cu unul sau mai d(x, y) este distanţa dintre x şi y, ambele
multe elemente din mulţimea B. E: din A. (O.M.).
association; F: correspondence (O.M.).
DIFERENŢA A DOUĂ MULŢIMI (A-B) este DIVIZORI AI LUI ZERO elementele a≠0 şi
mulţimea elementelor lui A care nu aparţin b≠0 din inelul A, astfel încât ab = 0 sau
lui B, adică A-B={x|x∈A şi x∉B}. (O.M.). ba = 0. F: diviseur de zéro (O.M.).
DIFERENŢIALĂ (differentiare = a face DOMENIU DE INTEGRITATE un inel
diferenţă), df = f'(x)dx, unde f'(x) este comutativ unitar, fără divizori ai lui zero.
derivata funcţiei f(x) iar dx este E: domain of integrity; F: domaine
diferenţiala argumentului x. (O.M.). d’intégrité (O.M.).
DIMENSIUNE (dimensio), a unui spaţiu liniar ECHIVALENŢĂ (aequus = egal), două
(vectorial) numărul maxim de vectori liniar propoziţii p şi q se zic echivalente şi se
independenţi din spaţiul liniar respectiv. E: scrie p↔q, dacă ambele sunt adevărate
dimension; F: dimension (O.M.). sau ambele false. E: echivalence; F:
DIRECŢIE (directio), clasă de echivalenţă échivalence (O.M.).
determinată, în mulţimea dreptelor din plan ECUAŢIE (aequatio = egalare), egalitate între
sau spaţiu, de relaţia de paralelism. E şi F: două expresii care conţin elemente de
direction (O.M.). aceeaşi natură (numere, funcţii, vectori,
DISCRIMINANT (discriminans = care speră), etc) dintre care unele sunt cunoscute iar
care speră. Ex: pentru ecuaţia de gradul 2: altele necunoscute, adevărată numai
ax2 + bx + c = 0, expresia Δ = b2 + 4ac atunci când elementele necunoscute sunt
reprezintă discriminantul ecuaţiei, înlocuite cu anumite elemente numite
deoarece „deosebeşte” natura rădăcinilor soluţii. Termenul a fost introdus de
sale. F: discriminant (O.M.). Fibonacci (în lucrarea Liber abaci din
DISJUNCŢIE (disjunctio = separare), a două 1202). Tipuri de ecuaţii: (1) ecuaţie
propoziţii p şi q este propoziţia pvq = p sau algebrică: P(x1, x2, ..., xk) = 0 unde P este
q (este adevărată când cel puţin una din un polinom de un grad oarecare cu
propoziţii este adevărată). (O.M.). necunoscutele x1, x2, ..., xk; (2) ecuaţie
DISPERSIE (dispersio = împrăştiere), a unei diferenţială: F(x, y, y', y'',..., y(n)) = 0
variabile aleatoare X, este momentul unde x = argumentul, y = funcţia
centrat de ordinul doi necunoscută şi derivatele sale y', y'',...,
aln său D(X) = M[X - M(X)] = 2 y(n); (3) ecuaţie funcţională: ecuaţia în
∑ ( xi − M( x) ) 2 f ( xi)
unde f(xi) este
care necunoscuta este o funcţie. (4)
ecuaţie diofantică (după numele lui
i =1
Diofant), ecuaţie algebrică cu coeficienţi
probabilitatea cu care variabila X=xi în întregi, în care se caută numai soluţiile
cazul când∞ X este v.a continuă, atunci
întregi. E: equation; F: écuation (O.M.).
⌠ 2 EGALITATE (equalitatis „=”), o relaţie
 f ( x) ( x − M ( x) ) d x
D(X) = ⌡− ∞ E: dispersion; binară definită pentru elementele unei
mulţimi, care este o relaţie de
F: variance (O.M.). echivalenţă (reflexivă, simetrică şi
DISTANŢĂ (distantia) pe o mulţime A, o tranzitivă). E: equality; F: égalité
aplicaţie d : AxA → [0, ∞) care (O.M.).
îndeplineşte condiţiile: (1) d(x,y)=0↔x= y; ELEMENT NEUTRU (elementum neuter), în
(2) d(x,y)=d(y,x); (3) d(x,z)≤d(x,y)+d(y,z). raport cu o lege de compoziţie definită
Distanţa euclidiană (în Rn) este pe mulţimea A, astfel încât xoe = eox= x
2 1/2
d(x, y) = [∑(xi-yi) ] unde x=(x1,x2,..., xn); unde o : AxA → A. (O.M.).
y = (y1, y2, ..., yn). E şi F: distance (O.M.). ENERGIE INFORMAŢIONALĂ valoarea
DIVIZIBILITATE relaţie între două numere medie a probabilităţilor pi (i = 1,2,...,n)
întregi (sau polinoame) a şi b, atunci când de realizare a evenimentelor aleatoare
există un întreg (polinom) c, astfel încât elementare ei rezultate în urma unei
a = bc. F: divisibilité (O.M.).
n ⌠ ⌠

experienţe α . E(α ) =
∑ (p ) i
2

; a fost




a( x, y , z) dydz + b ( x, y , z) dzdx + c( x, y , z) d x d y

i =1

introdusă în 1966 de matematicianul român (O.M.).


O. Onicescu. (O.M.). FORMĂ PĂTRATICĂ în nedeterminatele x1,
ENTROPIE (entrope = schimbare de sens), x2, ..., xn este polinomul omogen de
măsură a gradului de nedeterminare
n a unui gradul doi : q(x1, x2, ..., xn) = a11·x12 + ...+

experiment α . H(α ) =
− ∑ p k log ( p k) 2
ann··xn2 + 2a12·x1·x2 + 2ann-1·xn·xn-1 (O.M.).
FORMULA
b LUI LEIBNIZ-NEWTON
i =1 ⌠
 f ( x) dx
⌡a = F(b) - F(a) unde F'(x) = f(x)
(pentru o oodistribuţie discretă) şi

− φ ( x) log( φ ( x) ) d x (O.M.).
H(α ) = ⌡ − oo pentru o
FORMULA LUI TAYLOR
2 ( 1) f(x) = n ( n)
( x − a) ( x − a) f ( a) ( x − a) f ( a)
distribuţie continuă cu densitatea φ(x). A f ( a) + + + .... + + R n( x)
1! 2! n!
fost introdusă de matematicianul american
C. Shannon în 1948. E: entropy; F: unde Rn(x) este restul de ordinul n, care
entropie (O.M.). are mai multe expresii,n+ dintre
1 care una
EVENIMENT ALEATOR (aleatorius = ( x − a) n+ 1
f ( c)
întâmplător), element al unui câmp de este R(x) = ( n + 1)! unde
evenimente. E: event; F: événiment
(O.M.). c∈(a, x). (O.M.). m
EXPRESIE (expressio = exprimare), ansamblu FRACŢIE (fractio = frângere), = n unde
de elemente (numere, litere, etc) legate
între ele prin simboluri ce exprimă operaţii unde m,n∈N şi n≠0. Se mai numeşte şi
matematice. (O.M.). număr raţional. Scrierea ei sub această
EXTRAPOLARE (extrappolere = afară are formă datează de la Fibonacci (O.M.).
putere), determinarea unei funcţii FRACŢIE CONTINUĂ
1 = [a1,a2,...,an] =
(polinom) care să aproximeze, în afara 1
unui interval [a, b] o funcţie f(x) ale cărei a1 + a2 + a3 + .... care are un număr finit
valori sunt cunoscute în punctele:
a=x0<x1<x2<…<xn=b. E şi F: extrapolation de termeni, ai∈Z. (O.M.).
(O.M.). FRACŢIE ZECIMALĂ fracţie al cărei
FACTORIAL DE N n∈N, n! = 1·2·3·...·n. A fost numitor este o putere naturală a lui 10.
introdus de C. Kramp în 1808 (O.M.). (O.M.).
FIGURI ECHIVALENTE sunt două figuri FUNCŢIE DENSITATE DE
geometrice care au aceeaşi arie sau volum. PROBABILITATE este φ(x) ce
(O.M.). defineşte probabilitatea elementară dP ca
FIGURI IZOPERIMETRICE (gr: isos = o variabilă aleatoare continuă X să ia o
acelaşi), figurile au acelaşi perimetru. valoare din intervalul (x,oo x + dx):
(O.M.). ⌠
 φ ( x) dx
FLUX→ (fluxus → = curgere), al unui vector dP = φ(x)dx cu φ(x)≥0 şi ⌡− oo =1
→ →
v = a( x, y , z) i + b ( x, y , z) j + c( x, y , z) k printr-o
(O.M.).
suprafaţă S este integrala de suprafaţă → a FUNCŢIE ANALITICĂ (gr: ana = prin,
componentei normale a vectorului . Dacă v
litikos = descompunere), este funcţia
n este versorul normalei la S, reală (complexă) f(z) unde z = x + iy
→ → → definită univoc în fiecare punct din
atunci fluxul lui
v
, este : ∫∫ v⋅ n
dS = domeniul său de definiţie D şi care poate
fi reprezentată în jurul fiecărui punct din
D printr-o serie de puteri. Deci pentru
∑a n ( z − z0) n GEOMETRIE ANALOGMATEMATICĂ
orice z0∈D, avem f(z) = n unde ramură a geometriei care studiază
figurile generate de cercuri şi sfere.
n∈N şi k∈Z. E: analytic function; F:
(O.M.).
fonction analytique (O.M.).
GEOMETRIE ANALITICĂ (gr: ana= prin
FUNCŢIE BIJECTIVĂ (bis = de două ori, jeter
litikos = descompunere), ramură a
= a pune), o funcţie f : A → B care este
geometriei în care se studiază
injectivă (oricare ar fi x1 ≠ x2 din A să
proprietăţile figurilor geometrice cu
avem f(x1) ≠ f(x2)) şi surjectivă (oricare ar
ajutorul calculului algebric. A fost creată
fi y∈B să existe un x∈A, aşa încât y= f(x))
de Descartes şi Fermat în secolul al
(O.M.).
XVII. (O.M.).
FUNCŢIE CARACTERISTICĂ a unei variabile
GEOMETRIE INTEGRALĂ studiază
aleatoare este valoarea medie a variabilei
proprietăţile măsurilor de elemente
aleatoare eitx unde i2 = -1. (O.M.).
geometrice, probabilităţile geometrice şi
FUNCŢIE CONTINUĂ într-un punct x0∈A invarianţii integrali ai unui grup.
(domeniul de definiţie
lim f ( x)al funcţiei) este dacă Denumirea se datoreşte
x→ x0
are proprietatea = f(x0) (O.M.). matematicianului german W. Blaschke
care a introdus-o în 1935 (O.M.).
FUNCŢIE DE PROBABILITATE f(x)=P(X=x) GEOMETRIE NEEUCLIDIANĂ ramură a
probabilitatea cu care variabila aleatoare X geometriei care diferă de geometria
ia valoarea x. (O.M.). euclidiană prin axioma paralelelor.
FUNCŢIE DE REPARTIŢIE (a unei variabile (O.M.).
aleatoare) funcţia reală de variabilă reală GEOMETRIE RIEMANIANĂ ramură a
definită prin egalitatea F(x) = P(X<x). geometriei care studiază proprietăţile
(O.M.). P( x) unui spaţiu cu n dimensiuni în care s-a
FUNCŢIE RAŢIONALĂ (ratio = raport) Q( x) introdus o metrică printr-o formă
n
a0 x + a1 x
n− 1
+ .... + a n diferenţială pătratică. (O.M.).
m− 1
GRAF (gr: graphe = scriere), ansamblu
= b0 x + b1 x
m
+ .... + b m (O.M.). format dintr-o mulţime E şi o aplicaţie f
a lui E în mulţimea părţilor sale = P(E).
FUNCŢII HIPERBOLICE
x − x (de argument real), E: graph; F: graphe (O.M.).
e − e
sunt: shx = 2 (sinus hiperbolic); GRAFIC (gr: graphicos = scriere), al funcţiei
x −x f : A → B este Gf={(x, f(x))|xєE}⊂AxB.
e + e
E: graphic; F: graphique (O.M.).
chx = 2 (cosinus hiperbolic); GRUP o mulţime nevidă G, pe care s-a definit
shx
o lege de compoziţie o : GxG → G cu
thx = chx (tangentă hiperbolică). Există proprietăţile: xo(yoz) = (xoy)oz; există
relaţia ch2x – sh2x = 1 (O.M.). eєG, aşa încât eox = xoe = x (element
FUNCŢIONALĂ funcţie definită pe o mulţime neutru) şi oricare ar fi xєG, există x'єG,
de funcţii reale. E: functiona; F: aşa încât xox' = x'ox = e (element
fonctionelle (O.M.). simetric). E: group; F: groupe (O.M.).
GENERATOARE (generatoris = care produce), HERMITIANĂ (matrice), matrice pătrată cu
curbă care deplasându-se după o anumită elemente complexe, egală cu adjuncta
lege generează o suprafaţă. E: ruling; F: sa. E: hermitian matrix (O.M.).
génératrice (O.M.). HIPERPLAN un subspaţiu vectorial al unui
GEOMETRIE (geo = pământ; metron = spaţiu vectorial E de codimensiune 1 în
măsură), ramură a matematicii care E. (O.M.).
studiază formele corpurilor şi rapoartele lor HISTOGRAMĂ (gr: histos = ţesut; grama =
spaţiale. E: geometry; F: géométrie (O.M.). desen), reprezentare grafică a unei
repartiţii statistice, constând dintr-o
succesiune de dreptunghiuri fiecare având x,y,z∈A; (3) x(y+ z) = xy + xz şi
drept bază un subinterval în care se găsesc (x+y)z= xz + yz E: ring; F: annéau
valorile caracteristicii, iar înălţime raportul (O.M.).
dintre frecvenţa absolută (relativă) INFINIT (in = fără, finis = sfârşit), simbolurile
corespunzătoare şi lungimea acestuia. E: + ∞; - ∞. Primul simbol este considerat
histogram; F: histogramme (O.M.). limita şirului numerelor naturale, iar al
IDEAL dacă A este un inel şi I<A, atunci I se doilea ca limita şirului numerelor întregi
zice ideal în A, dacă oricare ar fi x, y∈I, strict negative. În matematică se
x-y∈I şi dacă ar fi a∈A, avem ax∈I. E: consideră două aspecte cu privire la
ideal; F: idéal (O.M.). infinit: infinitul potenţial şi infinitul
IDEMPOTENT un element x dintr-un monoid se actual. Prin infinit potenţial (conceput de
zice idempotent dacă x2=x. E şi F: Aristotel) înţelegem un procedeu
idempotent (O.M.). constructiv vizând o infinitate potenţială
INCLUZIUNE (in = în, cludere = cuprinde), de elemente ale unei mulţimi, pe când
relaţie între două mulţimi A şi B, notată prin infinit actual (conceput de G.
A⊂B (se citeşte A este inclus în B) care Cantor) înţelegem conceperea unei
are proprietatea că orice element al lui A mulţimi infinite ca o prezenţă simultană
este şi element al lui B. E şi F: inclusion a tuturor elementelor sale. E: endless; F:
(O.M.). infini (O.M.). b

INDUCŢIE COMPLETĂ (inductio = dovedire),  f ( x) dx
INTEGRALĂ DEFINITĂ = ⌡a =
procedeu de demonstrare a unei proprietăţi
n
P(n) care depinde de numărul natural n, ce
se efectuează parcurgând următoarele lim
n→ oo
∑ f ( ξ i) ( xi − xi− 1)
, ξ ∈(xi-1, xi).
ι
etape: (a) stabilirea celui mai mic număr i =1
natural n0 pentru care proprietatea este
(O.M.).
adevărată; (b) verificarea proprietăţii în
INTERPOLARE (inter = între, pollere = a fi
cazul n = n0; (c) demonstrarea faptului că
cu valoare), determinare a unei funcţii
P(n+1) este adevărată pe baza presupunerii
(numită funcţie de interpolare), de obicei
că P(n) este adevărată. Caracterul
polinom, care să aproximeze pe un
demonstrativ al principiului inducţiei
interval [a, b] o funcţie f(x) ale cărei
complete a fost stabilit de către H.
valori sunt cunoscute numai în anumite
Poincaré. E: complete induction (O.M.).
puncte a = x0 < x1 <x2 <…< xn = b. E şi
INECUAŢIE (in = ne, aequatioI = egalare),
F: interpolare (O.M.).
inegalitate cu una sau mai multe variabile,
IPOTEZĂ (gr: laypo = sub, thesis = poziţie),
numită adevărată numai pentru anumite
ansamblul elementelor care sunt şi pe
valori ale lor. E: inequation; F: inéquation
baza cărora se demonstrează o teoremă
(O.M.).
sau se rezolvă o problemă. Denumirea a
INEGALITATE (in = ne, aequalis = egal),
fost dată de Platon. E: hypothesis; F:
relaţie între două elemente care arată că
hypothése (O.M.).
unul e mai mic (sau mai mare), decât
IZOMORFISM (isos = egal, morphe = formă),
celălalt, reprezentată prin simbolurile „<”
un omomorfism între două mulţimi care
sau „>”. În caz că inegalitatea poate deveni
au aceeaşi structură algebrică şi care este
şi egalitate, notaţia corespunzătoare este
o funcţie bijectivă. E: isomorphism; F:
„≤” sau „≥”. (O.M.).
isomorphisme (O.M.).
INEL o mulţime A înzestrată cu două legi de 2 2 2
δ δ δ
compoziţie (numite adunare şi înmulţire şi + +
LAPLACIAN ∆ = δx2 δy
2
δz
2
operator
notate „+” respectiv „·”, care satisface
axiomele: (1) (A,+) este grup abelian diferenţial de ordinul doi, definit formal
(comutativ); (2) x(yz) = (xy)z, oricare ar fi în spaţiul funcţiilor de clasă C2. Ecuaţia
Δu = 0 se numeşte ecuaţia lui Laplace. E: inferioară a unei mulţimi M, este cel mai
Laplacian; F: laplacien (O.M.). mare minorant al mulţimii M. (O.M.).
LEGE DE COMPOZIŢIE INTERNĂ o funcţie MARGINE SUPERIOARĂ a unei mulţimi
definită pe o parte a produsului cartezian M⊂R, numărul real α cu proprietăţile:
AxA cu valori în A. În caz că legea e (1) α ≥x pentru orice x∈M; (2) pentru
definită pe KxA → A atunci se numeşte orice ε>0, există un xє, astfel încât α -
lege de compoziţie externă. (O.M.). x<xε. Marginea superioară a unei
LEGE A NUMERELOR MARI lege statistică mulţimi M, este cel mai mic majorant al
prin care se afirmă că raportul de apariţii mulţimii M. (O.M.).
ale unui eveniment aleator A şi numărul MATRICE (matrix-icis) tablou format din mn
total n de experienţe în care apare A tinde numere (reale sau complexe) aij cu
spre probabilitatea lui A, când m creşte i=1,2,...,m şi j=1,2,...,n, dispuse în m
foarte mult. Ea a fost formulată de Jacques linii  a11şi a12 n.... a1ncoloane, astfel:
Bernoulli în 1705. (O.M.).  
LEMĂ (lemma = propoziţie luată ca argument)  a21 a22 .... a2n 
propoziţie ajutătoare folosită la A =  .... .... .... ....  perechea (m, n)
demonstrarea unei teoreme. Noţiunea a  a a .... a 
 m1 m2 mn
fost introdusă în Elemente de Euclid (sec.
III î.Hr.) E: lemma; F: lemme (O.M.). se numeşte tipul matricei A. E: matrix;
LIMITA UNEI FUNCŢII (limes-limitis = limită) F: matrice (O.M.).
într-un punct x0 este numărul l astfel încât MĂSURĂ (mensura = mărime), o funcţie m :
oricare ar fi şirul (xn) cu xn → x0 din K → R unde K este un câmp de
domeniul de definiţie al funcţiei, şirul evenimente sau un clan,
(f(xn)) al valorilor
lim f ( x) funcţiei tinde către l; se şi are proprietăţile: (1) m(A) ≥ 0;
x→ x0
scrie l = pentru f : A → B. (2) m(A∪B) = m(A) + m(B) pentru
A,B∈K cu A∩B = ∅. Există mai multe
(O.M.). tipuri de măsuri: măsura Jordan, măsura
LIMITA UNUI ŞIR (de numere reale), = Borel, măsura Lebesgne etc. E: measure
lim a n
n→ oo a∈R astfel încât în afara oricărei of a set; F: mesure d’un ensemble
(O.M.).
vecinătăţi a lui a se află mai cel mult un
MEDIANĂ a unei variabile aleatoare, este
număr finit de termeni ai şirului. Şirurile
numărul real me care satisface relaţiile:
care au limită se numesc convergente, iar
P(X≤me)≥1/2 şi P(X≥me)≥1/2 (O.M.).
celelalte divergente. (O.M.).
METODA CELOR MAI MICI PĂTRATE
LOGARITM (gr: logos = proporţie, arithmos =
este metoda de determinare a unei funcţii
număr) al unui număr real x>0, în baza n

b>0, b≠1, exponentul la care trebuie


f(x) astfel încât
∑ ( f ( xi) − y i)
2

să fie
ridicată baza b, pentru a obţine x; se scrie i =1
logbx = n cu bn = x. E: logarythm; F:
logarithme (O.M.). minimă unde yi cu i = 1,2,...,n, sunt
MAJORANT (major = mai mare), al unei valori date. (O.M.).
mulţimi M<R, numărul a cu proprietatea că METODA REDUCERII LA ABSURD
a≥x, pentru orice x∈M. E şi F: majorant (argumentum ad absurdum = dovedire
(O.M.). prin absurd), este un raţionament în care
MARGINE INFERIOARĂ (margoinis = se presupune că ceea ce trebuie
demonstrat nu e adevărat şi, prin
extremitate), a unei mulţimi M⊂R,
deducţii logice, această presupunere
numărul real α cu proprietăţile: (1) α ≤x duce la o absurditate. Metoda a fost
pentru orice x∈M; (2) pentru orice ε>0, concepută de Zenon (sec. V î.Hr.) şi are
există un xє, astfel încât α +ε>xε. Marginea la bază principiul terţului exclus din
logică.
METODA AXIOMATICĂ este o metodă de a formează corp în raport cu adunarea şi
construi o teorie folosind un sistem înmulţirea. (O.M.).
axiomatic. Părintele acestei metode este NUMĂR ÎNTREG (integrum = întreg,
considerat Euclid (sec. III î.Hr.) complet), orice număr din mulţimea
MODEL MATEMATIC sistem unitar de Z = {…, -n,…, -2, -1, 0, 1, 2,…, n,...}
variabile şi relaţii formulate în limbaj (O.M.).
matematic, destinat analizei, sistematizării NUMĂR NATURAL (naturalis = firesc),
şi explicării relaţiei cauzale ale unui orice număr din N = {0, 1, 2, 3, …}
fenomen şi servind la descoperirea unor (O.M.).
noi moduri de organizare şi comportament NUMĂR RAŢIONAL (ratio = raport), orice
care nu ar fi putut fi sesizat prin alte număr de forma p/q cu p∈Z, q∈Z*.
mijloace. Mulţimea numerelor raţionale Q,
MOMENT DE ORDINUL K al unei variabile formează corp în raport cu adunarea şi
aleatoare X, valoarea medie a variabilei înmulţirea. (O.M.).
aleatoare
n Xk. Deci Mk(X) = M(Xk) = OCTANT (octaus = a opta parte), fiecare din
∑ ( xi) k f ( xi)
(pentru variabilă discretă) şi
cele opt regiuni în care trei plane
concurente ortogonale (perpendiculare)
i =1
oo două câte două împart spaţiul (O.M.).


k
x f ( x) dx OMOMORFISM (homos = la fel, morphe =
Mk(X) = ⌡− oo (pentru variabilă formă), o funcţie f între două mulţimi cu
aceeaşi structură, astfel încât compunerii
continuă). a două elemente dintr-o mulţime să-i
MULŢIME noţiune primară a matematicii, corespundă compunerea imaginilor din
desemnând o colecţie de obiecte de natură cealaltă mulţime. Denumirea se
arbitrară, numite elemente. E: abstract set; datorează matematicianului Felix Klein
F: ensemble abstrait (O.M.). (1892). (O.M.).
MULŢIME VIDĂ (viduus = gol), Φ, mulţime OPERATOR (operator = care acţionează),
care nu conţine niciun element (O.M.). funcţie definită pe un spaţiu vectorial V
MULŢIMI ECHIVALENTE mulţimi între care cu valori în alt spaţiu vectorial V`. Deci
se poate stabili o corespondenţă biunivocă. T : V → V`. Operatorul T este liniar dacă
O mulţime echivalentă cu mulţimea
oricare ar fi x, y∈V şi α , β ∈ K (corpul
numerelor naturale N se numeşte
de scalari) avem f(α x+β y) = α f(x)+
numărabilă. (O.M.).
NABLA operator diferenţial liniar de ordinul β f(y) E: operator; F: opérateur (O.M.).
întâi, definit ca un vector simbolic în ORDONATĂ (ordinatus = în ordine), al
coordonate doilea număr (coordonată) a unui punct
→ δ → δ → δ carteziene prin
i + j + k M raportat la un reper cartezian.
∇= δx δy δz(O.M.). Noţiunea a fost introdusă de Fermat.
(O.M.).
NORMĂ (norma = model), ||x||, funcţie definită ORIGINE (origo-originis = început), punct fix
pe un spaţiu vectorial (peste corpul de al unui sistem de coordonate de la care
scalari K) cu valori reale pozitive, cu încep măsurătorile coordonatelor
proprietăţile: (1) ||x|| = 0 dacă şi numai punctelor figurilor raportate la reperul
dacă x = 0; (2) ||α x|| = |α | ||x|| pentru considerat. Termenul a fost introdus de
α∈ K; (3) ||x+y|| < ||x|| + ||y|| pentru orice F. Lahire (1679). (O.M.).
x, y∈V spaţiu vectorial. E: norm; F: norme PARABOLĂ (gr: parabole = comparare),
(O.M.). curbă obţinută prin secţionarea unei
NUMĂR COMPLEX (complexus = suprafeţe conice circulare cu un plan
cuprinzător), număr de forma a + bi unde paralel cu o generatoare. Are ecuaţia
a,b∈R mulţimea numerelor reale; i2 = -1. y2 = 2px. E: parabola; F: parabole
mulţimea numerelor complexe notată C, (O.M.).
→ → → → → → →
PARAMETRU (gr: para = alături, metron = x1 i + y 1 j + z1 k v 2 x2 i + y 2 j + z2 k
, = , astfel:
măsură), variabilă ce intervine în anumite →i →j →k 
ecuaţii sau în anumite funcţii de  
probabilitate ale unei variabile aleatoare.  x y z 
det 1 1 1  E: vector product; F:
E: parameter; F: paramètre (O.M.).  x2 y2 z2 
PARTIŢIE (partitio = împărţire), a unei mulţimi
este o mulţime formată din submulţimi ale produit vectoriel (O.M.).
lui A, disjuncte două câte două şi a căror PROPORŢIE (proportio) egalitate a două
reuniune este mulţimea A. E: partition; F: rapoarte: a/b = c/d. E: proportion; F:
partition (O.M.). proportion (O.M.).
PĂTRAT MAGIC tablou pătratic conţinând Q-CUANTILE (quantillus = câtime), a unei
primele n2 (n≥3) numere naturale dispuse variabile aleatoare X, numerele reale c1,
pe n linii şi n coloane, astfel încât suma de c2,..., cq-1 astfel încât P(X≤ci)≥i/q şi
pe orice linie, de pe orice coloană sau de P(X≥ci)≥(q-i)/q. Pentru q = 2 se obţine
pe fiecare diagonală să fie aceeaşi. (O.M.). mediana variabilei aleatoare, pentru
POPULAŢIE STATISTICĂ orice colectivitate q = 4, obţinem cuantile, pentru q = 10
care face obiectul unui studiu statistic. obţinem decilele. (O.M.).
(O.M.). RADIAN (radius = rază), unitate de măsură a
PROBABILITATE (probabilitas = unghiurilor (în SI), egală cu unghiul care
verosimilitate), o funcţie definită pe K având vârful în centrul unui cerc,
unde (E, K) este câmp de evenimente, cu subîntinde un arc a cărui lungime
următoarele proprietăţi: P(E) = 1; P(A) este egală cu raza cercului
(1rd ≈ 57º17`45``). Denumirea se
mai maren decât oricare A∈K;
datoreşte fizicianului J. Thomson-Kelvin

P(∪Ai) = i = 1
P( A i)
cu Ai∩Aj = ∅. În cazul
(1873). E şi F: radin (O.M.).
RADICAL (radicalis = rădăcină), semnul
n
unui câmp finit: P(A) este numărul matematic care indică operaţia de
cazurilor favorabile supra numărul extragere a rădăcinii de ordinul n dintr-
cazurilor posibile (J. Bernoulli, 1705). E: un număr dat. Numărul n (n≥2) se
probability; F: probabilité (O.M.). numeşte indicele radicalului. A fost
PROBĂ (proba = dovadă), metodă prin care se introdus de K. Rudolf (1525) şi utilizat
constată justeţea unui calcul. E: assaz; F: curent în lucrările lui M. Rolle (1690). E
épreuve (O.M.). şi F: radical (O.M.).
PROCENT (proI = la, centum = sută), raportul RAŢIONALIZARE (rationalis = raţional),
între un număr şi 100. E: percent; F: pour- transformarea unei fracţii, care are ca
cent (O.M.). numitor o expresie algebrică iraţională,
PRODUS CARTEZIAN (a două mulţimi), AxB într-o funcţie
1 echivalentă cu numitorul
1+ 3
= {(x, y) | x∈A, y∈B}. a fost introdus de raţional. ( 1 − 3 = −2 ) (O.M.).
G. Cantor. E: cartesian product; F: produit
cartesien (O.M.). RĂDĂCINĂ fiecare dintre valorile
PRODUS SCALAR <x, y> operaţie definită pe necunoscutei care verifică ecuaţia dată;
un spaţiu vectorial V, cu valori în corpul K sau rădăcină de ordinul n din numărul a,
n
peste care e definit V, cu proprietăţile: adică a . E: root of an equation; F:
(1) <x, x>≥0; (2) <x, y> = <y, x>; racine d′une écuation (O.M.).
(3) <x1 + x2, y> = <x1, y> + <x2, y>; REPARTIŢIE reprezintă exprimarea legii de
(4) <α x, y> = α <x, y> E: dat product; F: probabilitate a unei variabile aleatoare.
produit scalaire (O.M.). În caz discret, repartiţia e dată sub
n formă
 x1 x2 .... xn
PRODUS VECTORIAL este un vector →
v1
  pi
de tabel  p 1 p 2 .... p n undei = 1 = 1.

care se obţine din vectorii =
n
Repartiţiile cele mai des întâlnite sunt: (1)
repartiţia binomială: ((Cnk)kpk(1-p)n-k), expresia E(x)

=i =
( p i x + q i)
unde
1
k=0,1,...,n;
k k
0<p<1 ; (2) repartiţia Poisson: (
−λ λ
e pi = P(A/in exp.i) iar qi = P(Ā/in exp.i);
k! ), k = 0,1,2,..., n; λ >0; (3) repartiţia (2) schema lui Bernoulli (schema bilei
k k− 1
p q revenite): P(A) = Cnkpkqn-k unde p=P(A/h
geometrică: ( ), k=0,1, 2,...,n; 0<p<1;
o singura efectuare a experienţei); q=1-
q = 1- p; (4) repartiţia 1uniformă pe un p; (3) schema bilei revenite: p =
interval [a,b]: ϕ (x) = b − a pentru x∈[a, Ca1n1Ca2n2...Cannm·
a1 + a2 + .... + a n − ( n 1 + n 2 + .... + n m) !
b] şi 0 pentru x∉[a, b]; (5) repartiţia ( a + a + .... + a ) ! ·
normală: N(m, σ) dată 1prin densitatea de
n
( n1 + n 2 + .... 1+ n m2) ! n

− ( x − m) = probabilitatea de a
exp
probabilitate: ϕ (x)= σ ⋅ 2π · ( 2σ
2 obţine n1 bile de culoarea c1, n2 bile de
culoarea c2, ..., când se fac n 1+
) cu m, σєR; σ>0; (6) repartiţiak Gama: Γ(a, n2 + ...+ nm extracţii dintr-o urnă
a k− 1 − ax cu a1 = numărul de bile de culoarea c1,
⋅x ⋅e
k) cu densitatea: ϕ (x) = Γ ( k) a2= numărul de bile de culoarea c2,...;
(4) schema
n! polinomială:
( p 1) .... ( p r)
n1 nr
pentru x>0 şi 0 pentru x<0; (7) repartiţia
Beta: 1B(k, k− 1 r) cu
r− 1
densitatea: P(Ai) = n 1! n2! .... n r! , unde
⋅ x ⋅ ( 1 − k)
ϕ (x)= B( k, r) pentru x∈[0, E = ∪Ai; Ai∩Aj =∅. (O.M.).
1] şi 0 pentru x∉[0,1]. E: density SCUFUNDARE (confundare), a structurii
distribution; F: distribution de la densité algebrice S în structura algebrică S’⊃S,
(O.M.). astfel încât să existe izomorfismul
f : S → S’. E: imbedding; F: plongement
REST PĂTRATIC dacă n∈N, atunci soluţiile
(O.M.).
congruenţei x2 = x (mod n) se numesc
SELECŢIE (selectio = alegere), orice mulţime
resturi pătratice. (O.M.). →
finită de elemente observate x1, x2, ..., xn
ROTOR (rotatio = rotaţie), fiind dat vectorul v, ale unei populaţii statistice (n = volumul
se numeşte rotor al lui, vectorul care se selecţiei). E: sample; F: échantion
obţine prin aplicarea operatorului (O.M.).
nabla şi e dat de expresia: rot SEMIGRUP mulţime pe care s-a definit o lege
 →i →j →k
  de compoziţie internă asociativă. (O.M.).
→ →  δ δ δ  SERIE (series
oo = înlănţuire), expresia a1+a2+...
v = ∇ x v = det

δx δy δz 

unde
+a =n
∑ an
unde an∈R. Dacă
n→ oo
lim s n
=
 v1 v 2 v3 n =1
→ → → → n
v= v 1( x, y , z) i + v 2( x, y , z) j + v 3 ( x, y , z)k
. F:
s, unde sn =i = 1
∑ ai
, atunci seria e
rotationnel (O.M.).
SCALAR (scalaris = măsurat), element al unui lim s n
n→ oo
corp K peste care se consideră un spaţiu convergentă; Dacă = ∞ atunci
vectorial. Termenul a fost introdus de W. seria se zice divergentă. E: series; F:
Hamilton (1846). (O.M.). série (O.M.).
SCHEME CLASICE DE PROBABILITATE SERIEooTAYLOR seria de puteri de forma
scheme de calculul unor probabilităţi ale
unor evenimente aleatoare pe baza unor ∑ a n ( x − a)
n

. (O.M.).
modele construite cu ajutorul urnelor cu n =1
bile. Principalele scheme clasice sunt: (1)
schema lui Poisson: P(A) = coef xk din
SERIE TRIGONOMETRICĂ
oo seria de funcţii de ŞIR (an) o funcţie reală (complexă) definită pe

a0 N. E: sequence; F: suite (O.M.).
+ ( a n cosnx + b n sinnx)
forma 2 n =1
(O.M.). VALOARE MEDIE a unei variabile aleatoare
X = M(X):n (1) când X este discretă
SERIE FOURIER a unei funcţii f(x) este seria
trigonometrică cu 2π coeficienţii: M(X) =
∑ pi xi
unde pi= P(X= xi);
2π i =1
1⌠ 1⌠
 f ( x) dx  f ( x) cosnx dx
a0 = π ⌡0 ; an = π ⌡0 şi (2) când este continuă cu funcţia
1⌠
2π de repartiţie
oo F(X), atunci
 f ( x) sinnx dx ⌠
π ⌡0  x dF( x)
bn = (O.M.). M(X) = ⌡− oo . E: average; F:
SISTEM AXIOMATIC este conceptul format moyenne valeur (O.M.).
din termeni primitivi (obiecte matematice VALOARE NUMERICĂ (a unei expresii
ce nu se definesc) din axiome (relaţii algebrice) este numărul care se obţine
admise între termenii primitivi) şi reguli de înlocuind literele cu numere şi efectuând
deducţie (regulile cu care se fac operaţiile (O.M.).
demonstraţiile). Orice sistem axiomatic VARIABILĂ ALEATOARE (alea = zar),
trebuie să fie consistent (necontradictoriu), funcţia definită pe E cu valori reale,
complet şi independent. (O.M.). măsurabilă în raport cu corpul borelian
SISTEM DE ECUAŢII (gr: syn = împreună, K, unde (E, K) este un câmp de
istemi = a aşeza), este ansamblul de ecuaţii evenimente. (O.M.).
fk(x1,x2,...,xn)=0 ncu k=1,2,...,m. În caz că VECTOR (vecto-vectore = a trage), se notează

fk(x1,x2,...,xn) =i = 1
∑ a ki xi
= bk se obţine un
v şi reprezintă un element al unui spaţiu

liniar (vectorial). E: vector; F: vecteur


sistem liniar cu m ecuaţii şi cu n (O.M.).
necunoscute. Acest sistem se scrie
matricial AX = B unde A = (aij);
X=(x1, x2,...,xn)τ, B=(b1,b2,...,bm)τ (O.M.).
SPAŢIU EUCLIDIAN (real) n-dimensional
Rn={x = (x1, x2, ..., xn) | xi∈R; i = 1, 2,...,n}
(O.M.).
SPAŢIU METRIC mulţime pe care s-a definit o
distanţă. E: metric space; F: espace
métrique (O.M.).
SPAŢIU VECTORIAL LINIAR peste un corp K
este structura de grup a unei mulţimi V,
dotată şi cu o lege externă peste K care se
comportă liniar faţă de operaţia de grup.
(O.M.).
STRUCTURĂ ALGEBRICĂ (structura =
alcătuire), o mulţime pe care s-a definit
una sau mai multe operaţii interne sau (şi)
externe supuse la anumite condiţii
(asociativitate, element neutru etc). (O.M.).
SUBGRUP al unui grup G este o submulţime G
´⊂G care este grup în raport cu aceleaşi
operaţii ca cele din G. E: subgroup; F:
sous-groupe (O.M.).