Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Clasa a X-a
Strategii didactice
Conversaţia euristică
Explicaţia
Exemplificarea
Algoritmizarea
Exerciţiul
Problematizarea
Descoperirea dirijată
Frontală
Individuală
Pe grupe/echipe
Resurse materiale:
Etapele lecției
Fie A şi B două mulţimi nevide. Se numeşte funcţie definită pe A cu valori în B o lege, procedeu
sau convenţie prin care fiecărui element x A i se asociază un singur element din B. Elementul x
se numeşte argument sau variabilă independentă; y se numeşte variabilă dependentă. Notaţie: f:
A B, sau A B, sau A B, x y = f(x), unde f(x) este imaginea elementului x din A prin
funcţia f în x.
a) A: domeniul de definiţie.
Graficul unei funcţii numerice se reprezintă geometric printr-o submulţime a planului, numită
reprezentarea geometrică a graficului funcţiei. Reprezentarea grafică a funcţiei f: A R, este o curbă
numită curba reprezentativă a funcţiei f: Cf = . Relaţia y = f(x) se numeşte
ecuaţia curbei reprezentative a funcţiei f. În loc de reprezentarea de reprezentarea geometrică a
graficului unei funcţii, prin abuz de limbaj, vom spune simplu: graficul funcţiei, iar prin scrierea M(x,y)
Gf, vom înţelege M(x,y) Cf, adică y = f(x).
Indiferent de modul cum definim o funcţie, trebuie să precizăm cele trei elemente ce o caracterizează:
domeniul de definiţie, codomeniul şi legea de corespondenţă.
a) Funcţiile definite sintetic: corespund acelor funcţii f:A , pentru care se indică fiecărui
element x din A, elementul y din B. Acest lucru se poate realiza prin:
Diagrama carteziană:
B
a
1 2 A
O
Diagrama cu săgeţi:
1
a
2 B
3
A f B
Tabelul de valori:
x 1 2 3
f(x) a b b
Tabloul: f =
b) Funcţiile definite analitic, sunt acele funcţii f:A B, care se definesc cu ajutorul unor
formule sau proprietăţi, corespondenţa f legând între ele, elementul arbitrar x din A de imaginea sa unică
y =f(x) din B . Corespondenţa f poate fi definită prin:
O regulă de calcul.
Mai multe reguli de calcul/formule, după restricţiile care se pun asupra argumentului( funcţii
multiforme).
Pentru un x dat, f(x) se calculează după o singură regulă. Fiecare formulă prin care calculăm f(x), x
, este valabilă pe o anumită submulţime a lui A şi deci , două formule nu pot fi folosite pentru
determinarea imaginii unuia şi acelaşi element.
Corespondenţe care sunt de tip funcţie, obţinute pe cale experimentală, prin studierea unui
fenomen( electrocardiograma, cursul de schimb euro-leu pe o anumită perioadă,etc)
Dacă f:A B este o funcţie numerică, atunci în reperul xOy, mulţimea A este o submulţime de puncte de
pe axa Ox, iar B de pe axa Oy. f(A) = Imf se numeşte imaginea funcţiei f. Dacă A’ A, atunci
f(A’) = se numeşte imaginea mulţimii A’ prin funcţia f. Dacă f:A B, B’ B, atunci mulţimea f-1(B’) = se
numeşte imaginea reciprocă a lui B’ prin f.
Funcţia f:A B,A,B R, este mărginită, dacă există două două numere reale a, b, astfel încât a
, ; altfel spus, f este mărginită, dacă f(A) [a,b], ceea ce geometric înseamnă că,
graficul ei este cuprins între dreptele paralele cu axa Ox, y = a, y = b. Se arată, că funcţia f este
Gf Ox: y = 0; soluţiile ecuaţiei f(x) = 0, dacă există, reprezintă abscisele punctelor în care graficul taie
axa Ox.
Gf Oy: x = 0 A. Dacă 0 A, se calculează f(0) şi punctul ( 0,f(0)) este punctul în care graficul taie axa
Oy.
În limbaj comun , la nivel intuitiv, spunem că, graficul este continuu pe o mulţime A, dacă nu prezintă
„ruperi”, „fragmentări”, în nici un punct, altfel spus, dacă acesta poate fi desenat cu creionul, pe porţiunea
considerată, fără ridicarea creionului de pe foaia de hârtie. Dacă graficul este discontinuu în punctul x0,
spunem că funcţia este discontinuă în x0.
De a stabili dacă o ecuaţie de forma f(x)=0 are cel puţin o soluţie în intervalul (x1, x2).
Să stabilim semnul funcţiei între două zerouri consecutive: x1, x2, x1 < x2. Dacă x0 (x1, x2),
atunci semnul lui f(x0) va fi semnul lui f pe intervalul (x1, x2). Se spune că o funcţie continuă,
păstrează acelaşi semn între două zerouri consecutive. În plus, dacă zerourile sunt simple,
atunci semnele pe orice două intervale consecutive alternează.
Algoritmul pentru stabilirea stabilirea semnului unei funcţii f: R R, şi rezolvarea unei inecuaţii, se
numeşte metoda intervalelor şi are următorii paşi:
A determina semnul unei funcţii numerice, f:A B, înseamnă a determina valorile lui x din A pentru care
f(x)>0 şi valorile lui x din A pentru care f(x)<0.
oricare x I,
avem:
poziţia deasupra sub strict strict taie
graficului deasupra sub
funcţiei faţă sau sau axa
de axa Ox
tangent tangent Ox
Dacă pe mulţimea A, graficul lui f este “deasupra” graficului luig, atunci f(x)>g(x); punctele în caref,g au
aceeaşi valoare, sunt date de abscisele punctelor de intersecţie ale celor două curbe.
Geometric, pentru a rezolva o inecuaţie f(x)>g(x) pe mulţimea A, se urmăreşte pe desen, unde graficul
lui f este situat deasupra graficului lui g şi se proiectează aceste porţiuni pe axa Ox. Reuniunea acestor
mulţimi de puncte de pe axa Ox, repezintă soluţia inecuaţiei f(x)>g(x).
6) Simetrizarea graficului.
Dreapta x = a este axă de simetrie pentru graficul funcţiei f:A B, dacă f(a- ) = f(a+ ),
, pentru care au sens f(a- ), f(a+ ),
Geometric punctele M( a- , f(a- )), N( a+ , f(a+ )) sunt simetrice în raport cu dreapta x=a.
Comentarii. a) Dacă f: A R, este funcţie pară, rezultă că punctele de coordonate (-x, f(-x)),(x, f(x)),
de pe graficul funcţiei, sunt simetrice în raport cu axa Oy.
c’) dacă f,g sunt pare/impare, atunci f+g este funcţie pară/impară.
c’’) dacă f,g sunt pare/impare, atunci f.g este funcţie pară.
Funcţia f se numeşte strict monotonă pe I, dacă este strict crescătoare sau strict descrescătoare
pe I.
este descrescătoare.
Teoremă
Fie f:A R, A R şi I R
Fie f: I R, I R, interval.
Definiţii a) Un punct a I, se numeşte punct de maxim local al lui f, dacă există intervalul (a- , a+ ),
>0, astfel încât f(x) f(a) şi x I (a- , a+ ). Numărul f(a) se numeşte valoarea
maximă locală a lui f. Punctul ( a,f(a)) se numeşte punct de maxim local al graficului
funcţiei.
b) Un punct a I, se numeşte punct de minim local al lui f, dacă există intervalul (b- , b+ ),
>0, astfel încât f(x) f(b) şi x I (b- , b+ ). Numărul f(b) se numeşte valoarea
minimă locală a lui f. Punctul ( b,f(b)) se numeşte punct de minim local al graficului funcţiei.
c) Valorile funcţiei în punctele sale de extrem: maximele sau minimele funcţiei se numesc
Comentarii: Toate aceste, aspecte teoretice referitoare la funcţii, vor fi repetate concomitent cu
rezolvarea problemelor propuse în Fişele de lucru.
didactice evaluare
Captarea Se captează atenţia elevilor Elevii se conversaţia Observaţia
atenţiei (2 min.) şi pregătesc pentru
se verifică prezenţa la ore oră
Actualizarea Se verifică, individual/frontal, Elevii urmăresc conversaţia Analiza
noţiunile răspunsurilor
cunoştinţelor calitativ/cantitativ, tema prezentate de
pentru acasă, prin sondaj. colegi la tablă,
răspund la
(7 min)
întrebări
Se reactualizează noţiunea
de funcţie.
Anunţarea Profesorul anunţă Elevii analizează conversaţia Observaţia
competenţelor. competenţele vizate şi fişele de lucru
Prezentarea de distribuie fişele de lucru,
material pentru formând grupe de elevi.
fixarea noţiunilor
(3 min)
Asigurarea Dirijarea învăţării: Răspund la Explicaţia, Observarea
transferului întrebările sistematică a
Se discută modul de profesorului. conversaţia elevilor,
Obţinerea de rezolvare a fiecărei Rezolvă euristică, aprecierea
performanţe probleme de pe fişă probleme şi exerciţiul, răspunsurilor
comunică problematizarea, primite.
rezultatele învăţarea prin
(35 min) Se reactualizează
noţiunile teoretice, descoperire,
întâlnite în clasa a IX-
a şi prezentate mai studiul de caz.
sus.
Se rezolvă la tablă
exerciţiile propuse
Se notează
răspunsurile primite
Asigurarea feed- Tema pentru acasă: Notează tema Activitate Notarea
bak-ului, tema independentă răspunsurilor
pentru acasă. De rezolvat
(3 min.) problemele de pe
fişele de lucru.
Din manual,
pag.202,203,204 ex.
1,2,3,4,5,8,9,10,
11,15,18,21,22,25,27,30.
Funcţii – recapitulare
a a a
1 b b b
1
c 1 c c
2 2 3
2
3 3
A B A B
A B
f g h
b) Gf = , A = B = ;c) Gf = , A = B = ;
b) f:R , f(x) = -2;c) f:[-3,5] , f(x) = -2; d) f:[-5,-1] [2,6] , f(x) = -2.
10) Arătaţi că graficul funcţiei: a) f:R , f(x)= are ca axă de simetrie dreapta x = 2;
x -3 0 1 2 1)
f(x) 9 6 0 -5
x -9 -6 0 1 8 2)
f(x) -3 -3 0 5 5
(Funcţii- aplicaţii)
1) Fie funcţia definită prin diagrama alăturată: f
1 2
2 4
6
3
b) Determinaţi Gf.
2) Se consideră funcţiile f,g: R R, f(x) = x2- 9, g(x) = -x2 + 9. Trasaţi graficele acestor funcţii în
acelaşi reper cartezian şi rezolvaţi grafic inecuaţiile: a) f(x) > g(x); b) f(x) < g(x).
a)
x -5 -3 -2 0 1 3 A1’ =
f (x) 0 1 -1 0 -1 1
A’2 = .
a) b) f: [ -2,3] R, f(x) = 2x
x -3 -1 1 2
f(x) 1 0 1 0
c) f:[-2,3] R, f(x) =
a) B ’1 = ; B ’2 = .
x -1 1 5 9
f(x) -3 0 -3 0
b)
x -5 0 3 6 8 11 B’1 = ; B’2 = .
f(x) 1 1 1 0 2 3
a)
x -10 -3 1 15 20
f(x) 6 0 -4 8 5
b) f: R, f(x) = -3x+1.
b) f(x) = .
8) Utilizând graficul funcţiei, stabiliţi care din funcţiile, următoare, f: R R sunt continue: