Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA DE NORD, BAIA MARE MASTER: ETNOTURISM CURS: ANTROPOLOGIE CULTURALA

FAMILIA IN SEC. AL XVIII-LEA. DIVORTUL.SEXUALITATEA. EMANCIPAREA FEMEII

Prof. univ. dr.: CORNITA Constantin Masterand: Oprea X

Un popor este produsul istoriei sale-Nicolae Iorga Spre sfarsitul scolullui XVII si in prima jumatate a secolului XVIII a inceput sa se observe o lenta modernizare a vietii economice si sociale a Principatelor. Familia este unitatea fundamental a unei societi. Intr-un sens absolut, istoria familiei , inclunzand pe cea a femeii i copilariei, nu este un domeniu strin tiinelor istorice. Familia indeplineste, in raport cu individul si cu societatea, functii fundamentale, accentul punandu-se pe ansamblul si natura relatiilor manifestate in grup, ca si pe latura dinamico-functionala care confera specificitate familiei, in raport cu alte forme de comunitate. Relatiile de familie au un caracter de complexitate ce nu il mai intalnim la alte categorii sociale, dat fiind ca, in cadrul relatiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese. Privind din prisma stiintelor juridice, familia desemneaza grupul de persoane intre care exista drepturi si obligatii, care izvorasc din casatorie, rudenie (inclusiv adoptia), precum si din alte raporturi asimilate . n societile europene, datele statistice arat c familia este n prezent mai puin stabil dect era cu cteva decenii n urm, a crescut rata divorialitii i a sczut durata medie de convieuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat ntr-o lung perioad de criz. Vreme de aproape un secol, interesul pentru istoria familiei a fost unul secundar in istoriografia romaneasc. In ceretarile care urmau sa aiba loc in domeniul femiliei din statul romanesc.au contribuit arhivele judiciare ale Bisericii Ortodoxe, surse omogene de ordin serial, emise de tribunalul bisericesc. Asezarea preponderenta a romanilor in perioada pe care o analizam, sec.XVII, a fost satul. La sat locuia cea mai mare parte a populatiei romanesti, satul era "universul" cultural si de civilizatie al romanilor. Targul, un "sat" mai mare la inceput, apoi oras, va dobandi rolul dominant-din perspectiva fenomenului de cultura si civilizatie-abia in secolul al XIX-lea. Familia veche romaneasca a avut un caracter nuclear, anume de

"familie butuc", copiii dupa casatorie mutandu-se in propria lor gospodarie, cu exceptia ultimului nascut. La baza familiei statea casatoria care, in conceptia populara , constituia un element obligatoriu in ciclul vietii. Casatoria era precedata de logodna, care se putea face printr-un inscris sau fara un act scris, cu consimtamantul celor in cauza. Casatoria efectiva, dupa dreptul popular si cel scris medieval, presupunea: manifestarea vointei, indeosebi a tinerilor, rolul parintilor fiind mare in realizarea (aranjarea) unor casatorii, varsta ("baietii sa fie puberi, iar faptele apte pentru barbat", spunea dreptul scris), adica baietii sa fie trecuti de 14 ani, iar fetele de 12 ani. In realitate, se casatoreau la o varsta mai mare. Formalitatile incheierii casatoriei erau asigurate, in sistemul popular, prin "spectacolul" nuntii, care era o ceremonie religioasa si laica destinata a face "publicitatea" necesara introducerii tinerilor in comunitatea sateasca. Juramantul in fata altarului si schimbarea inelelor (verighetelor) facea parte din ceremonial. Viata de cuplu este cat se poate de banala timpul in care nu erau prinsi cu munca campului sau cu treburi gospodaresti, taranii il petreceau la Biserica- slujbele religioase reprezentand singura iesire in lume. Copiilor tarani nu li se ofereau prea multe perspective, ei erau de mici crescuti in spiritual muncii asidue, fiind pusi de la varste foarte fragede la diverse treburi in gradina de langa casa, sau la ingrijitul animalelor. Educatia pe care o primeau era precara, si aproape intotdeanua data in case, de mame. Ei nu aveau nici un fel de acces la cultura sau la educatie, poate doar un numar foarte redus-aceia ai caror parinti doareau sa-si vada copii depasindu-si conditiia si ii dadau ajutoare prin Biserici sau pe la casele boierilor. Vestimentatia lor era saracacioasa-realizata in casa din in, canepa, bumbac, postav sau lana, tesuta si brodata manual. Costumul popular diferea in functie de regiune, dar nu urmarea nici o moda; era cat de poate de simplu si de saracacios. Doar costumul de sabatoare era mai variat in ormamente si mai bine impodobit, uneori folosindu-se chiar si fir de aur in tesatura. Locuintele taranilor erau foarte simple, in general realizate din lemnbarne dispuse orizontal sau piatra si acoeprite cu stuf, paie sau sindrila din lemn.Forma cea mai arhaica a arhitecturii populare a reperezentat-o casa cu o

singura incapere( aceasta este si cel mai des intalnita).Casele cu mai multe camere( 2 sau cel mult trei) aveau intotdeauna o camera curata unde erau primiti oaspetii si unde era tinuta lada de zestre. Un loc special in ocupa vatrafiind considearat un fel de spatiu sacru al locuintei.Moda in arhitectura nu a influentat cu nimic locuintele taranilor, acestea pastrandu-si specificul romanesc indiferent de perioada istorica. (Vintila-Ghitulescu,Constanta, 2003, p. 16-34) Raporturile dintre soti erau dominate de principiul inegalitatii sexelor, principiu consfintit de preceptele religioase dominante. Regulele romanesti din secolele XVII-XVIII stabileau obligatia de fidelitate a sotiei, obligatia de a urma pe sot, sotul putand s-o certe pe sotia sa, sa o bata, in functie de vina, pana la o pune in fiare, in temnita (pivnita). Zestrea juca un rol important in actul intemeierii familiei. Cei avuti creau copiilor, chiar si fetelor, zestre bogata. De regula, fetele veneau cu lucruri gospodaresti, iar baietii cu casa, pamant, vite, unelte agricole. Dupa casatorie se realiza o comunitate de bunuri. La divort, destul de rar, se practica insa sistemul inapoierii bunurilor (zestrei), fapt ce atragea uneori certuri intre familiile celor casatoriti. Astfel prin intermediul zestrei, aliantele matrimoniale de mosii alaturate, de acelasi rang antreneaza o continua restructurare a campului social, catalizeaza energiile politice, rupe si modifica solidaritatile traditionale. Prin urmare, cel mai important element in efectuarea casatoriei este zestrea (partea din averea paterna care ii revine fetei). (VintilaGhitulescu,C., 2007,p.12) Numele. Numele dublu apare sporadic, incepand din secolul al XV-lea si s-a format prin insotirea prenumelui cu un patronimic sau cu o porecla, ca in cazurile: Radu Solcea, Mircea Buzea, Ion Capota, Toma Ghinda, Gheorghe Sarbul. Pentru a se diferentia de omonimele frecvente in documentele de stapanire funciara, prenumele boierilor apareau tot mai des insotite de numele domeniilor sau al dregatoriilor lor. La prenumele negustorilor si meseriasilor se adaugau, ca patronimice, numele profesiunii lor. Taranii se individualizau in mod frecvent prin numele tatalui sau al mamei si prin poreclele ce insoteau prenumele lor. Femeile casatorite se identificau prin prenumele lor insotit de prenumele sotului lor, ca in cazurile: "Lina, femeia lui Luca", "Anca, jupenita lui Milea", sau

prin prenumele maritale propriu-zise, formate din prenumele sotilor cu sufixele feminine, ca : Mitroaca (sotia lui Mitru), Patrogea (sotia lui Patru), ori din porecla sau profesiunea sotului, ca : Olarita (sotia olarului). Rareori, atunci cand barbatul se instala in casa si averea femeii, el primea numele sotiei cu o terminatie de genul masculin, ca Dochitoiu (sotul Dochitei), Catrinoiu (sotul Catrinei). Copiii. Conform sistemului patrilineal, legatura de rudenie (filiatia) se stabilea dupa tata, apoi dupa mama. Stabilirea filiatiei dupa tata era insotita de anumite proceduri, cum era, de exemplu, ridicarea copilului de la pamant de catre tata, in nordul Moldovei. Puterea parinteasca in sistemul popular avea forme absolute, parintii putand dispune dupa bunul plac de copii. Sistemul infierii (adoptiunii) si "legitimatiei" (legitimatio=dobandirea puterii parintesti asupra copiilor nascuti in afara casatoriei) a functionat in acele veacuri. In sistemul popular, incapacitatea pricinuita de varsta inceta odata cu casatoria tanarului sau tinerei, acest moment marca intrarea in randul "oamenilor". Tinerii "fara barba", chiar casatoriti, nu puteau participa la adunarile de obste, considerati ca fiind anormali. Pravilele din secolul al XVIIlea considerau ca baietii, incepand cu varsta de 25 de ani, deveneau majori, avand toate drepturile si putand face "tot lucrul". Divortul vs. convertirea religioasa. In cazul cuplurilor in care ambii parteneri sunt convertiti sau numai unul dintre ei, motivele de separare sunt cele uzuale in orice divort: "rau trai", "patima betiei", "preacurvia", "tiranicesti purtari" sau pur si simplu "purtari nesuferite, care mie nu-mi sunt iertate a le pune pe hartie", cum scrie beizadea Grigorie Sutu in jalba sa din 1843. Interesante sunt jalbele de divort cu motivatii specifice, in care convertitul este parat de partener ca ar fi ramas loial vechii sale confesiuni. in Spania secolelor XIV-XV de astfel de falsi conversos, de cripto-evrei (marrani, presupusi sau autentici) se ocupa chiar Inchizitia. In Moldova secolelor XVIIIXIX nu exista o institutie specializata in "deviatii" confesionale, dar in astfel de cazuri divortul era pronuntat imediat de tribunalul ecleziastic. Era suficient ca partenerul sa declare si martorii sa confirme ca apostatul ofenseaza riturile Bisericii Ortodoxe, ca defaimeaza - prin gest sau cuvant - textele sacre sau obiectele de cult.(Ungureanu, R., 2004, p.11-16)

Emanciparea femeii in perioada interbelica - rezultat al inhibarii drepturilor feminine din gospodaria romaneasca. Datorita incapacitatii sistemului matrimonial din secolul XVIII-lea, de a avea dreptul la libera exprimare atat in familie cat si in afara ei, s-a produs un fenomen unic in istoria femeii, si anume emanciparea ei. Perioada interbelica a fost o perioada in care a luat nastere emanciparea femeii, aceasta trecand de la stadiul de femeie de casa la cel de doamna in societate. In acele timpuri , femeia castigase deja o multime de drepturi: purta pantaloni, putea avea parul tuns, facea sport impreuna cu sotul, se plimba cu bicicleta etc. Emanciparea femeilor s-a manifestat si in plan intelectual. Se remarca astfel personalitati feminine precum Hortensia Papadat Bengescu, mare prozatoare, romanciera si nuvelista a vremii. Alte dovezi ale emanciparii feminine sunt aparitia concursurilor de frumusete, presa feminina si lupta pentru drepturile femeii. Concursurile de frumusete romanesti din acea perioada erau aliniate celor occidentale ,remarcandu-se si reprezentante a acestora precum Marioara Ganescu .Acest fenomen a atras deopotriva reactii pozitive si negative. Reactiile negative se manifesta prin aparitia unor publicatii precum Bilete de papagal care au luat atitudine impotriva acestor cautari ale celei mai frumoase femei. Tudor Arghezi , intr-un articol denumit Cea mai frumoasa femeie, era convins ca Americanii nelinistesc Europa cu teze artificiale cautand pe cea mai frumoasa femeie.Acesta mai adauga ca :"Femeile inteligente nu se vor emotiona peste masura de concursul de frumusete pe care l-a propus America, dar care sunt acele femei inteligente? Probabil acelea care pun mai presus de orice viata de familie si care nu se agita pentru obtinerea unor drepturi care sa le aduca pe picior de egalitate cu barbatii. In continuare este scos n evidenta mitul femeii frumoase, dar nu foarte inteligenta .Felix Aderca se intreba daca Palavrageala domnisoarei Miss Europa se deosebeste oare de macanitul ratelor si gastelor care vin seara de pe camp? intr-un articol din Biletele lui Tudor Arghezi.

Totusi au aparut si voci care au vazut legatura dintre vestimentatie si spiritul feminin ca un semn al nevoii de mai multa libertate n miscari datorita noilor pozitii pe care le-au adoptat femeile in viata sociala si economica. Astfel Camil Petrescu scria intr-un articol din Romania literara ca Nici odata moda femenina n-a atins superioara frumusete a cele de azi. Era si firesc sa se pastreze pentru zi o imbracaminte comoda, caci azi femeile sunt cu totul intrate n lupta pentru existenta.(http://www.bucurestiivechisinoi.ro) Odata cu perioada interbelica in zona publicatiilor apar si reviste dedicate exclusiv femeilor. Astfel, presa feminina cunoaste o popularitate tot mai mare , iar daca pana atunci iscursurile despre aspectul feminin erau discutate intre femei sau in creatia poetilor si a romancierilor, aceasta epoca marcheaza o schimbare de cotitura in istoria presei feminine. Pe langa imaginea femeii emancipate, care lupta pentru drepturile ei si este constienta de noul rol pe cere trebuie sa-l indeplineasca in societate, presa interbelica infatisa si imagini i articole ale femeii gingase, sensibile, pure, delicate, preocupate de moda i gastronomie, de decoratiuni interioare, de arta de a stapani codul bunelor maniere. Aceste nevoi utopice erau direct legata de cerintelor epocii,existand o nevoie psihologica dar si una pragmatica cu scopul realizarii contractului de lectura dintre publicul care avea anumite asteptari si ziarul sau revista care aveau supravietui. Biserica in viata de cuplu. ntr-o societate care ncearc timid s fac pasul spre modernitate, pietatea popular, ca obiectivare a unei religii prescrise, ocup un loc esenial n conformaia mentalului colectiv. Religia este mprtit acum, n secolul al XVIII-lea, de ntreaga comunitate a romnilor transilvneni i nimeni nu pare s ncerce indiferentismul1. Sensibilitatea religioas se concretizeaz, n mod necesar,n forme perceptibile, iar o analiz a reliefului emoiei devoionale ar trebui s fie capabil s ne introduc n miezul tririlor religioase. (Simona Nicoar, Toader Nicoar, 1996, p .66) Fundamentat pe teologia paulin, mortificarea, practic frecvent a ascetismului cretin, expresie perceptibil a unui nivel ridicat al interiorizrii religiei, era chemat s antreneze sufletul i trupul n trire sacr. Recuzita mortificrii cuprindea: posturi, centuri de came, stigmate christice, abstinene sexuale i alte asemenea tehnici menite a reprima rebeliunea corpului nevoie de cititori pentru a

mpotriva sufletului i a facilita obinerea graiei divine. O ncercare de reconstrucie a rspndirii practicilor mortificatorii n lumea romneasc transilvan reclam o disociere ntre tiparele discursului Bisericii i experiena vieii cotidiene, ntre religia prescris i cea trit. La nceputul intervalului de timp investigat, se pare c era nevoie de o reaezare a posturilor deczute anterior datorit influenei calvine. Pus n faa unei indiferente crescnde a credincioilor pstorii, episcopul Athanasie Anghel pretindea respectarea strict a posturilor: "Care oameni nu vor inea ceale patru posturi i nu vor posti cum s cade vinerile i miercurile, n post de peate, aceiea s fie lipsii de la biserici pn nu-i vor cere ertciune de la popa i de la popor,,(Petru Maior, 1995) Dar tot acum, la nceputul secolului, Andreas Freyberger, un observator venit dintr-un alt spaiu i dintr-o alt cultur, tributar unei alte mentaliti, este impresionat de continena romnilor: "Este mare credin n aceste posturi, iar faptul de a nu respecta vreunul din ele atrage o peniten abia inferioar omuciderii"s. Vigilena nalilor prelai este permanent pus la ncercare de proprii enoriai; unii dintre ei se dovedesc a fi mai neglijeni cu practicarea abstinenelor. Episcopii sunt obligai, astfel, s le aminteasc mereu, uneori n termeni coercitivi, datoriile trupului fa de suflet In a doua jumtate a secolului, la nivelul maselor se manifest o tendin de eludare a procedurilor contineniale dispuse n mod imperativ de Biseric. Aflat n vizitaiune canonic n eparhie, episcopul Athanasie Rednic e consternat de atitudinea Indolent a unora dintre credincioi: "Am luat seam ca muli ndrmesc a clca sfintele posturi i a le pngri de posturile recomandate de Biseric (Petru Maior, op.cit., p. 236)

BIBLIOGRAFIE 1. Vintila-Ghitulescu,Constanta - In salvari si cu islic-Biserica, sexualitate, casatorie si divort, in Tara Romaneasca sec XVIII edit Humanitas, 2003. 2. Vulcanescu, Mircea-Pentru o noua spiritualitate filosofica-Dimensiunea romaneasca a existentei, vol I,editura Eminescu, 1996. 3. Simona Nicoar, Toader Nicoar, Mentaliti colective i imaginar_social, Cluj, 1996, p .66. 4. Petru Maior, Istoria Bisericii Romnilor, ediie ngrijit i studiu introductiv de Ioan Chindri, Bucureti, 1995. 5. http://www.bucurestiivechisinoi.ro