Sunteți pe pagina 1din 8

Drept civil A.

Teoria Generala

1. Raportul juridic civil: a) Definitie b) Caractere c) Elemente (subiect, continut, obiect) a) Definitie Raportul juridic civil este o specie de raport juridic. Raportul juridic inseamna o relatie sociala (o legatura intre oameni) reglementata de norma de drept. Raportul juridic civil este deci, o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de norma de drept civil. Se vor retine doua idei: - conditia sine qua non ( fara de care nimic / conditie in lipsa careia nimic nu functioneaza) a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil. - orice raport juridic este o relatie sociala, insa relatia sociala trebuie sa fie reglementata de dreptul civil pentru a fi relatie sociala de drept civil b) Caracterele raportului juridic civil: - caracter social - caracter volitional - pozitia de egaliitate a partilor (a) Raportul juridic are un caracter social ce consta in 2 aspecte: - prin reglementarea sa de catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu isi pierde trasatura de a fi relatie sociala - norma de drept civil nu se poate adresa decat conduitei oamenilor, in calitatea lor de fiinte sociale, dotate cu ratiune

Drept civil A. Teoria Generala

(b) Raportul juridic civil are caracter volitional - o relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca acest lucru s-a voit de catre legiuitor atunci cand a fost adoptata norma juridica civila (acest prim aspect este comun tuturor rapoartelor juridice) - aspectul specific consta in faptul ca raporturile juridice civile izvorasc din acte juridice civile deci din manifestari de vointa in scopul de a se produce efectele juridice. Astfel pe langa vointa exprimata in norma de drept civil exista si vointa autorilor actului juridic civil (in doctrina se considera ca raporturile juridice civile au un caracter dublu volitional) (c) Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a partilor. Egalitatea juridica a partilor este un caracter propriu raportului juridic civil si se exprima in nesubordonarea unei parti fata de cealalta. c) Elementele raportului juridic civil (subiect, continut, obiect) Partile sau subiectele raportului juridic sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile. Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile. Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori inactiunile la care sunt indreptatite partile ori pe care acestea sunt tinute sa le respecte. Pentru a fi in prezenta unui raport juridic civil, aceste trei elemente: partile, continutul si obiectul, trebuiesc intrunite cumulativ.

Drept civil A. Teoria Generala

(a) Partile sau subiectele raportului juridic civil Persoana fizica = este subiect individual de drept, adica omul privit ca titular de drepturi subiective si obligatii civile. Persoana juridica = este subiect colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile. Persoana juridica se numeste si persoana morala. Pentru a avea calitatea de persoana juridica un colectiv trebuie sa indeplineasca cumulativ trei conditii: - sa aiba organizare proprie - sa aiba un patrimoniu distinct - sa aiba un scop bine determinat in acord cu interesul obstesc Persoanele juridice pot fi: - persoane juridice particulare ori private - persoane juridice cooperatiste si obstesti - persoane juridice mixte - persoane juridice de stat Subiect de drept civil = acea specie de subiecte de drept, care cuprinde persoana fizica si persoana juridica, in calitate de titular de drepturi subiectie si obligatii civile. (a.1.) Determinarea (cunoasterea) subiectelor raportului juridic civil Determinarea se realizeaza diferit dupa cum e vorba de raporturi civile ce au in continutul lor drepturi absolute ori drepturi relative. - in cazul drepturilor absolute (care sunt drepturile nepatrimoniale si cele reale) este cunoscut sau determinat numai subiectul activ, care este insusi titularul dreptului subiectiv civil; subiectul pasiv este nedeterminat deci format din toate celelalte subiecte de drept civil. - in cazul drepturilor relative (care sunt drepturi de creanta) este determinat atat subiectul activ (creditorul) cat si subiectul pasiv (debitorul)
3

Drept civil A. Teoria Generala

(a.2.) Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil In general un raport juridic civil se stabileste intre o persoana, ca subiect activ, si o alta persoana, ca subiect pasiv. Un astfel de raport este simplu, sub aspectul subiectelor sale. Exista cazuri in care raportul juridic civil este stabilit intre mai multe persoane, fie ca subiecte active, fie ca subiecte pasive, astfel: * in raporturile reale, ce au in continut dreptul de proprietate, subiectul pasiv este constituit intotdeauna din pluralitatea celorlalte subiecte de drept civil, in afara de titularului dreptului de proprietate. Subiectul activ poate fi o persoana in cazul proprietatii exclusive sau mai multe persoane determinate urmatoarele 3 forme - coproprietatea = mai multe persoane (coproprietari) detin in proprietate un lucru sau cateva lucruri determinate, fiecare coproprietar avand o cota-parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate (1/2, 1/4), dar avand o parte determinata din lucrul privit in materialitatea lui (ex: x si y cumpara un teren de 100 m, fiecare avand o cota parte de din dreptul de proprietate asupra terenului, respectiv 50 m) - indiviziunea = presupune ca mai multe persoane (fiecare fiind coindivizar) detin in proprietate o universalitate/masa de bunuri, fiecare avand o cota parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate, dar neavand un anumit lucru din acea universalitate (ex: mostenitorii unei persoane, pana in momentul realizarii partajului succesoral). Principala deosebire intre coproprietate si indiviziune, priveste obiectul lor: coproprietatea are ca obiect un lucru determinat, pe cand indiviziunea are ca obiect o universalitate de lucruri; totusi acestea sunt studiate impreuna sub denumirea de proprietate comuna pe cote-parti. - in cazul proprietatii comune. Proprietatea comuna exista, de lege lata, in una din

Drept civil A. Teoria Generala

- devalmasia = acea forma a dreptului de proprietate comuna care se caracterizeaza prin aceea ca titularii sau nu au cunoscuta cota-parte ce ar reveni fiecaruia de drept, ci acesta este nefractionat, astfel ca dreptul de proprietate nu este divizat. Legislatia in vigoare reglementeaza un singur caz de devalmasie legala dreptul de proprietate devalmasa a sotilor asupra lucrurilor dobandite in timpul casatoriei. Proprietatea comuna, in oricare din cele trei forme, inceteaza prin partaj (imparteala) cu exceptia cazurilor de proprietate comuna pe cote-parti fortata si perpetua ( coproprietatea lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a doua imobile zidul, santul, gardul; coproprietatea asupra partilor comune din cladirile cu doua sau mai multe apartamente avand proprietari diferiti; coproprietatea asupra unor bunuri considerate de familie (tablouri, hartii de familie, lucrari funerare) * in raporturile nepatrimoniale decurgand din creatia intelectuala (opera si inventie) pluralitatea activa se infatiseaza drept coautorat: opera comuna a fost creata de mai multe persoane, cu contributia fiecareia determinata (opera comuna divizibila) ori nedeterminata (opera comuna indivizibila) * in raporturile obligationale (de creanta) pluralitatea poate fi: - activa, cand exista mai multi creditori - pasiva , cand exista mai multi debitori - mixta, cand exista mai multi creditori si mai multi debitori Regula o reprezinta divizibilitatea, spunandu-se ca, in principiu, obligatiile civile sunt conjuncte deci: - in caz de pluralitate activa, fiecare dintre creditori nu poate pretinde de la debitor decat partea sa - in caz de pluralitate pasiva, fiecare codebitor nu este tinut decat pentru partea sa din datoria comuna

Drept civil A. Teoria Generala

Exceptiile de la divizibilitate sunt: solidaritatea si indivizibilitatea: - solidaritatea poate fi activa, cand oricare dintre creditori este in drept sa pretinda intreaga datorie de la debitor, deitorul platitor se libereaza fata de toti creditorii solitari - in caz de solidaritate pasiva, oricare dintre debitori poate fi obligat la plata intregii datorii; daca unul dintre debitori plateste, creanta se stinge fata de creditor incetand si solidaritatea, ramanandu-i dreptul de regres contra celorlalti codebitori Indivizibilitatea se transmite si succesorilor, solidaritatea functioneaza numai fata de cei intre care s-a nascut (fata de mostenitori obligatia transmitanduse divizata). Solidaritatea se poate naste si din lege, pe cand indivizibilitatea poate izvora si din natura bunului care formeaza obiectul obligatiei. (a.3.) Schimbarea subiectelor raportului juridic civil Pentru a analiza aceasta problema distinctia se face intre raporturile patrimoniale si cele nepatrimoniale. - in cazul raporturilor civile nepatrimoniale, nu se pune problema schimbarii nici a subiectului activ, care este titularului dreptului, intrucat drepturile nepatrimoniale sunt inalienabile, si nici a subiectului pasiv care este nedeterminat, deci format din toate celelalate subiecte de drept civil, in afara de subiectul activ. - in cazul raporturilor civile patrimoniale se face distinctia intre raporturile reale si raporturile obligationale (de creanta) astfel: * in cazul raporturilor reale poate interveni o schimbare a subiectului activ printrun mod legal de transmitere a bunului ce formeaza obiectul dreptului real (a vinde lui b un bun, deci b devine proprietarul bunului) * in cazul raporturilor obligationale (de creanta) poate interveni atat o schimbare a subiectului activ (prin cesiune de creanta, subrogatia personala, novatia prin schimbare de creditor) cat si a subiectului pasiv (pri stipulatia pentru altul, novatia prin schimbare de debitor, delegatia perfecta si imperfecta, poprirea).
6

Drept civil A. Teoria Generala

Capacitatea civila Capacitatea civila este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii. Capacitatea este de folosinta si de exercitiu: a) Capacitatea civila a persoanei fizice Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala si abstracta a omului, de a avea drepturi si obligatii civile. Ea incepe la nasterea persoanei si inceteazaa o data cu moartea acestuia. Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, numai daca el se naste viu. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice. Nu au capacitate de exercitiu (pentru acestia actele juridice se fac de reprezentantii lor legali): - minorul care nu a implinit 14 ani (minorul care a implinit 14 ani are capacitate de exercitiu restransa si actele juridice ale lui se incheie de catre acesta cu incuviintarea prealabila a parintilor/tutorelui). - persoana pusa sub interdictie Capacitatea deplina de exercitiu se dobadeste la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatoreste dobandeste prin aceasta, capacitate deplina de exercitiu. b) Capacitatea civila a persoanei juridice: Capacitatea de folosinta este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Aceasta se dobandeste la data inregistrarii sau la o alta data. Conform principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice, persoana juridica nu poate avea decat drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut.

Drept civil A. Teoria Generala

Capacitatea de exercitiu este aptitudinea sa de a exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere. Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insasi. Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut.