LARINGOLOGIA

3.1 – ELEMENTE DE EMBRIOLOGIE, ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

CLINICÃ

3.1.1 – Din punct de vedere embriologic, laringele îşi are originea in mugurele buco-
faringian, din care se dezvoltă etajul supraglotic şi din mugurele embrionar traheo –
bronşic, din care se dezvoltă etajul glotic şi subglotic.
3.1.2 – Laringele este organul esenţial al fonaţiei; este situat in regiunea cervicală
mijlocie – anterior, corespunzator ultimelor patru vertebre cervicale.
Este asemănător cu un trunchi de con cu baza mare cranial şi este separat de trahee
printr-un plan orizontal inferior care trece prin marginea inferioară a cartilagiului
cricoid. Din punct de vedere topografic, laringele prezinta trei etaje:
• Etajul supraglotic, situat deasupra unui plan orizontal care trece prin
corzile vocale. Acest etaj cuprinde epiglota, plicile ariteno–epiglotice,
aritenoizii, spaţiul interaritenoidian. Toate aceste elemente formează
coroana laringiana.
• Etajul glotic este delimitat de planul orizontal superior, care trece prin
corzile vocale, şi un plan orizontal inferior, care trece prin benzile
ventriculare. Corzile vocale sunt unite prin comisura anterioara mascată
adesea de baza epiglotei, comisura posterioară corespunzator aritenoizilor
şi spaţiului interaritenoidian. Spaţiul glotic prezintă un aspect diferit in
fonaţie şi in respiraţie, adică prezintă conformaţie triunghiulara – in
inspiraţie fortată, şi aspectul de fantă in fonaţie. Spaţiul situat intre coarda
vocala şi banda ventriculara homolaterala este numit “ventriculul
Morgagni”
• Etajul subglotic este situat sub nivelul unui plan orizontal care trece prin
corzile vocale; prezintă un calibru mai mic decît etajele anterioare. La
copii preşcolari (6-7 ani) acest etaj are un ţesut celular lax bogat, situat
submucos, şi cu o mare tendinţă la edemaţiere, in cadrul virozelor
respiratorii, sau la alergie.
Elementele anatomice ale laringelui sunt reprezentate de cartilage cu tendinţa la
osificare începand de la vârsta adolescenţei, muşchi intrinseci şi extrinseci, membrane
şi ligamente şi mucoasa de tip respirator.
STRUCTURA LARINGELUI
Cartilajele:
1. Cricoidul – asemănător cu un inel cu perete mai înalt posterior unde prezintă două
suprafeţe articulare eliptice pentru articularea cu cartilagul tiroid. Este apreciat ca un
inel traheal modificat pentru faringe, având un lumen esenţial pentru respiraţie.
2. Tiroidul – are aspectul de carte deschisă posterior şi este format din două lame
cervicale unite anterior. Unghiul tiroid intern permite inserţia epiglotei, a corzilor
 vocale, a benzilor ventriculare, a muşchilor tiro-aritenoidieni. Marginea inferioară
permite inserţia membranei crico-tiroidiene.
3. Epiglota este un cartilagiu fibros inserat in unghiul intern al tiroidului şi are aspectul
de frunză rotunjită.
4. Cartilagele aritenoide –cu aspect de piramidă triunghiulară articulată cu cricoidul la
nivelul pecetei, prezintă două apofize: musculară şi vocală. Membranele şi
ligamentele laringelui au rolul de a lega cartilajele amintite şi de a asigura o anumită
flexibilitate. Mai importante sunt membrana hioidiana şi membrana cricotiroidiana.
Musculatura:
- Musculatura extrinsecă – are rolul de a fixa laringele de organele invecinate şi
de a determina mişcările de urcare şi coborâre.
- Musculatura intrinsecă – asigură funcţia sfincteriană de apărare, funcţia
respiratorie, funcţia fonatorie, funcţia de fixare toracică in efort şi in tuse. Dintre
aceşti muschi amintim:- muşchii tiro-aritenoidieni, care formează scheletul
corzilor vocale, inseraţi in unghiul intern tiroidian şi aritenoizi;muşchiul crico
aritenoidian posterior, este un muschi respirator deschizator al glotei, abductor al
corzilor vocale; muşchiul interaritenoidian şi cricoaritenoidian lateral au rol de
aducţie a corzilor vocale in procesul de fonaţie.
- Mucoasa laringelui – este de tip respirator cilindric ciliat cu numeroase celule
mucoase caliciforme. Acest epiteliu este înlocuit de un epiteliu pavimentos
stratificat la nivelul corzilor vocale, benzilor vocale, interaritenoidian şi
epiglotic.
VASCULARIZAŢIA
1. ARTERIALA – este asigurată prin trei ramuri:
1.1 artera faringiană superioară, ramură din tiroidiana superioară;
1.2 artera faringiană inferioară, ramură din tiroidiana superioară;
1.3 artera faringiană posterioară, ramură din tiroidiana inferioară;
2. VENOASA – in număr de trei:
2.1 vena laringiană superioară drenează etajul supraglotic şi se varsă in
tiroidiana superioara, sau in jugulara interna.
2.2 vena laringiană mijlocie dreneaza spre tiroidiana superioară.
2.3vena laringiană posterioară dreneaza spre tiroidiana inferioară.
3.LIMFATICĂ – foarte bogată supraglotic se anastomozează cu limfaticele
linguale, drenează spre ganglionii jugulari superiori şi mijlocii. Reteaua limfatică
subglotică drenează spre ganglionii prelaringieni, ganglionii jugulari inferiori, ganglioni
pretraheali. Limfaticele corzilor vocale sunt slab reprezentate şi in consecinţă un cancer
la acest nivel determină tardiv metastaze ganglionare.
INERVAŢIA LARINGELUI – este foarte complexă; asigurată prin filete nervoase
motorii, senzitive, vasculare şi senzoriale.
- Nervul laringeu superior este senzitiv şi accesor motor detaşat din ganglionul
plexiform ataşat de nervul vag. Prin ramurile lui superioare şi inferioare se
distribuie in zona supraglotică şi glotică, muşchiul crico-aritenoidian.
 - Nervul laringeu inferior sau recurent este o ramură din nervul vag, detaşat in
zona superioară toracică, este nerv motor esenţial pentru muşchii laringieni
intrinseci.
- Nervul simpatic cervical – formează plexuri periarteriale.

3.1.3.ELEMENTE DE FIZIOLOGIE

1. FUNCŢIA RESPIRATORIE este vitală şi se realizează prin îndepartarea

(abducţie) şi apropierea corzilor vocale (aducţie) reglând automat debitul de aer
inspirat sau expirat. Orificiul glotic este deschis parţial in condiţii de repaus şi are
forma unui triunghi isoscel situat cu baza interaritenoidian. Gradul de deschidere al
orificiului glotic sete dependent de cantitatea de bioxid de carbon din sânge, care
influenţează centrii respiratorii bulbari. Glota se lărgeşte mult in inspiraţie şi se
îngustează in expiraţie.
2. FUNCŢIA DE PROTECŢIE sau sfincteriană, impiedică pătrunderea alimentelor in
laringe in timpul deglutiţiei, printr-o contracţie a vestibulului laringian. Această
funcţie se realizează prin contracţia muschilor tiro-aritenoidieni şi ari-aritenoidieni
care închid sfincterul vestibular de jos in sus (incepând de la nivelul corzilor vocale).
In acelaşi timp contracţia muschilor faringieni derivează alimentele spre sinusurile
piriforme şi esofag. In situaţia in care un corp străin pătrunde in laringe se produce o
închidere bruscă a glotei, se declanşează un reflex de tuse şi expulzarea lui.
3. FUNCŢIA DE TUSE ŞI EXPECTORAŢIE se realizează printr-o inspiraţie
profundă, închiderea glotei, compresia aerului traheo-bronşic, apoi deschiderea
bruscă a glotei şi expulzarea sub presiune a aerului care antrenează secreţiile
patologice.
4. FUNCŢIA DE FIXARE TORACICĂ in efort se realizează printr-o inspiraţie
profundă urmată de închiderea glotei, creşterea presiunii intratoracice, contracţia
muşchilor abdominali sau anumitor grupe musculare active in efortul de naştere,
defecaţie, ridicarea unor greutaţi.
5. FUNCŢIA LARINGELUI in circulaţia sangvina este legată de închiderea şi
deschiderea glotei şi influenţa asupra presiunii intratoracice, care determină
fenomenul de pompa aspiratoare –respingătoare.
6. FUNCŢIA FONATORIE a laringelui este apărută ontogenetic tardiv, este
importantă pentru integrarea socială, s-a perfectat paralel cu evoluţia sistemului
nervos. Mecanismele fonaţiei sunt încă insuficient clarificate şi discutate in cadrul
unor teorii. Se apreciază că laringele participă in fonaţie prin următoarele
mecanisme:
- prin realizarea unei presiuni a coloanei de aer in zona subglotică, prin contracţia
muşchilor expiratorii toracici ai abdomenului;
- prin fragmentarea ritmică a coloanei de aer expulzat şi mişcările concomitente
ale corzilor vocale sub impulsuri neurologice;
 - modificarea timbrului vocal (dependent de structura aparatului vocal) – prin
participarea altor cavitaţi cum ar fi: faringele, cavitatea bucală sau cavitatea
toracică;
Vocea mai presupune caracteristici importante ca:
- Intensitatea–dependenţa de presiunea coloanei de aer subglotic şi amplitudinea
vibraţilor corzilor vocale;
- Înălţimea–depinde de lărgimea, grosimea, conformaţia corzilor vocale precum
şi frecvenţa vibraţiilor corzilor vocale. Ea este adesea influenţată de sex, vârstă,
anumite afecţiuni laringiene; cuprinde in general două octave şi mai rar trei.

SINDROAMELE LARIGELUI

I. SINDROMUL SENZITIV – include urmatoarele tipuri de manifestări

clinice:
• Hiperestezia mucoasei faringiene apărute in cadrul afecţiunilor acute faringo-
laringiene, sau după aspiraţia de gaze sau vapori toxici; de asemenea la
persoane cu nevroze abuziv fobice sau cancerofobice.
• Anestezia laringelui are repercursiuni asupra potenţialului de aparare local;
favorizeaza patrunderea corpilor straini in caile respiratorii inferioare. Apar
secundar unele boli reumatologice.Poate sa apara secundar unor boli
neurologice sau in leziunile atrofice ale mucoasei.
• Paresteziile pot fi secundare inflamaţiilor acute sau cronice de la nivel faringo-
laringian, aparute adesea pe un fond nevrotic. Se manifesta sub forma
senzaţilor de constricţie sau arsuri locale, senzaţia de corp strain.
• Durerea laringiana prezinta o intensitate variabila in funcţie de gradul
leziunilor.Ea poate sa apara in inflamaţiile acute posttraumaţice, dupa arsuri, in
cadrul tumorilor maligne sau in leziunile de tip neurologic.Ea se accentueaza in
cursul deglutiţiei şi prin palparea laringelui poate iradia spre regiunea otică
(otalgie reflexa).
SINDROMUL FONATOR – este caracterizat de o modificare patologică a
sunetului fundamental emis de corzile vocale, cu apariţia disfoniei sau a raguselii.
Disfonia poate avea un caracter permanent sau intermitent, condiţionata de afecţiuni
acute sau cronice laringiene de pareze sau paralizii ale corzilor vocale, posttraumatic
dupa arsuri locale, corpi straini, tumori benigne sau maligne, malformaţii. Disfonia
poate prezenta cateva caracteristici reprezentate de fonastenie (oboseala la
vorbit),rezastenie (oboseala la cîntat). Mai rar se poate intîlni afonia (pierderea
completa a tonalitaţii vocale), care poate fi funcţionala (in cadrul crizei isterice), sau
obiectiva(in cadrul paraliziei recurenţiale bilaterale in abducţie).Vocea bitonala este
caracteristică paraliziilor recurenţiala unilaterale. Disfonia poate avea un caracter
tranzitoriu la varsta pubertaţii şi se numeste mutaţia vocii sau vocea eunucoida.
 II. TUSEA – poate fi seacă sau uscata in laringitele acute (debutul), in
laringitele cronice hipertrofice, in laringitele cronice atrofice. Tusea poate fi
umeda, productiva in laringo-traheo-bronhico acute sau cronice.Tusea poate
fi latratoare in laringitele edematoare subglotice, virotice sau difterice, tuse
chintoase in tusea convulsiva.

III. DISPNEEA LARINGIANA este definita ca o reducere a debitului inspirator

sau expirator, este condiţionata de diferite leziuni laringiene cu caracter
stenozant. Dispneea laringiana mai este cunoscuta sub denumirea de
insuficienta respiratorie de tip obstructiv superior.

Cauzele:

- Inflamaţii acute virotice şi microbiene care intereseaza zona laringiana, insoţite

de edem subglotic (la copil), supraglotic (la adult).
- Laringite cronice specifice cu caracter deformant şi stenozant (TBC,
SCLEROM, LUES).
- Reducerea calibrului laringian posttraumatic imediat sau tardiv (prin stenoze).
- Arsurile laringelui fizice sau chimice insoţite de edem şi stenoze.
- Edemele QUINQUE, alergice sau postendoscopice.
- Tumorile benigne (polipi, papiloame)sau maligne (cancere) , corpii straini
laringieni.
- Malformaţile congenitale – stenoze, chiste, glota palmata.
- Paraliziile recurenţiale in aducţie (sindromul GERHARDT).
Semnele clinice se pot instala acut sau cronic:
A. SEMNELE MAJORE (prezente la toate cazurile):
- BRADIPNEE inspiratorie;
- COBORAREA laringelui in inspiraţie;
- TIRAJ suprasternal şi supraclavicular;
2. SEMNELE MINORE
- tirajul intercostal, subcostal, substernal;
- disfonie şi tuse iritativa;
- cornajul sau stridorul reprezentat de zgomotul produs in inspiraţie prin trecerea
aerului prin zona stenozata;
- staza venoasa cervico-faciala;
- poziţia capului in extensie;
- silenţium auscultator la bazele pulmonare;
- puls paradoxal KUSSMAULL (inversarea aritmiei respiratorii);
EVOLUŢIA DISPNEEI – se face in doua faze:
1. FAZA COMPENSATA – fiind prezenta sindroamelor amintite mai sus,
bolnavul este agitat, tegumentele şi mucoasele normal colorate .
 2. FAZA DECOMPENSATA – cu bolnavul tahipneic, tegumente rozate şi apoi
cianotice,somnolenta, respiraţie superficiala, tahicardie, cresterea presiunii parţile
a bioxidului de carbon, apar coma şi decesul.

Tratamentul de urgenta are urmatoarele obiective:

- indepartarea cauzelor destructive şi oxigenoterapie;
- intubaţia laringo-traheala, care asigura oxigenarea in masura satisfacatoare de la
cateva ore pana la 48 ore, dupa care este nevoie de traheostomie.
- medicaţie usor sedativa care nu deprima centrul respirator;
- TRAHEOSTOMIA de extrema urgenta sau coniotomia se poate practică şi in
lipsa medicului specialist de profil chirurgical, şi consta in efectuarea unei incizii
orizontale a membranei crico –tiroidiene cu o miscare unică de bisturiu şi
aplicarea canulei traheale.Pentru medicii incepatori se poate admite efectuarea
unei perforaţii a membranei crico-tiroidiene cu un trocar gros, asigurand astfel
respiraţia pana la cel mai apropiat spital unde se poate efectua traheostomia.
- TRAHEOSTOMIA CLASICĂ are ca scop realizarea unei derivaţii respiratorii
prin deschiderea chirurgicala a peretelui anterior traheal (inelele 2-4) şi
introducerea unei canule traheale.

INDICĂŢIILE TRAHEOSTOMIEI

- Dispneea acuta produsa de diverse leziuni cum ar fi laringitele acute edematoase

adunatoase subglotice, sau supraglotice, laringite acute difterice .
- Edeme laringiene determinate de arsuri chimice sau fizice, edemul alergic.
- Traumatismele laringiene inchise sau deschise urmate de edem, hematoame,
fracturi, luxaţii, paralizii recurenţiale in aducţie.
- Corpii straini laringieni inclavaţi şi uneori cei traheo – bronhici (endoscopie prin
orificiul de traheostomie).
- Traumatismele endolaringiene iatrogene, urmate de edeme şi insuficienta
respiratorie.
- Dispneea cronică progresiva realizata de tumorile laringiene maligne, tumorile
benigne de dimensiuni mari, laringite cronice specifice cu evoluţii stenozante
(TBC, SCLEROM,SIFILIS, OZENA,stenoze posttraumatice sau postiradiere .
- Diminuarea spaţiului mort respirator in afecţiunile grave produse de plagi
toracice, tetanos, pneumonii grave, intoxicaţii medicamentoase, stari comatoase,
dupa traumatisme grave cranio-encefalice, polioencefalite.

TEHNICĂ OPERATORIE –vizeaza deschiderea traheei, plasarea canulei

traheale, asigurarea respiraţiei canulare.Traheostomia se efectueaza dupa o prealabila
preanestezie (cînd avem tipul necesar), apoi se aplică bolnavului in decubit dorsal, cu
un rulou plasat sub umeri pentru a fixa capul şi coloana vertebrala in hiperextensie. In
cazuri excepţionale, a unei dispnee foarte accentuate, se poate face traheostomia in
poziţie sezanda. Reperele anatomice sunt reprezentate de furculita sternala, de cartilagul
tiroid şi lateral de marginea interna a muschilor steno-cleido mastoidieni. Se realizeaza
anestezie locala cu xilina 2% (20-30 ml.), apoi se face incizia cutanata de aproximativ
5-6 cm.(verticala sau orizontala). Dupa efectuarea inciziei cutanate se evidenţiaza
muschiul platisma, tesutul celular subcutanat,fascia cervicala superficiala, muschii
subhioidieni cu fascia cervicala mijlocie. Se realizeaza apoi decolarea şi indepartarea
fasciculelor verticale ale muschilor sterno –hioidieni şi sterno-tiroidieni, se evidenţiaza
istmul tiroidian se face ligatura şi rezecţia lui şi descoperirea cricoidului şi a primelor
inele traheale.Uneori, in funcţie de grosimea istmului tiroidian, se poate face numai
decolarea lui şi evidenţierea inelelor traheale 2-4. In continuare se injecteaza
intratraheal 2-3 cm de xilina 2%, pentru reducerea reflexului de tuse la deschiderea
traheei. La deschiderea traheei cu bisturiul se face indepartarea inelelor traheale şi
aspiraţia secreţiilor, se introduce canula traheala (calibrul corespunzator varstei).
Aceasta canula este fixata la regiunea cervicala cu o mesa, iar mandrenul canulei
traheale trebuie extras şi curatat de mai multe ori pe zi, pentru a evita depunerea
secreţiilor vascoase, purulente sau formarea de dopuri traheale. In scopul fluidificarii şi
eliminarii secreţiilor traheale, se pot efectua instilaţii canulare cu soluţii diluate
mucolitice (mucosolvin, fluimucan, bisolvon).

ACCIDENTELE TRAHEOSTOMIEI

- Lipsa de experienta a medicului operator, care poate produce hemoragii grave

intraoperatorii prin lezarea vaselor jugulo- carotidiene şi mai frecvent a vaselor
tiroidiene.
- Embolia gazoasa este posibila prin lezarea marilor vase, insoţita de aspiraţia
gazoasa.
- Emfizemul subcutanat cervico toracic sau chiar pneumotorace datorita unor
deficiente operatorii sau sutura prea stransa cutanata.
- Riscul infecţiilor plagii sau apariţia traheo-bronsitei fibrinoase post operator.
- La copilul mic pot sa apara greutaţi de canulare, tulburari de deglutiţie şi mai rar
fistule traheo esofagiene.

MALFORMAŢIILE LARINGELUI

A. CONGENITALE

1. Malformaţiile epiglotei pot fi reprezentate de epiglota bifida sau divizata in doua

parţi egale, epiglota in omega sau in potcoava sau poate fi absenta.Aceste
malformaţii pot favoriza stridorul laringian congenital.
2. Deformarea coroanei laringiene cu tendinta la stenozarea vestibulului laringian.
 3. Lipsa de coalescenta a lamelor cartilagiului tiroid, insoţita adesea de malpoziţia
corzilor vocale .
4. Glota palmata – reprezentata de existenta unei diafragm – dispus intre corzile
vocale in zona comisurii anterioare sau jumataţii anterioare a glotei.
5. Ageneziile laringo-traheo-bronhice (letale).
6. Diastema laringo-traheo-esofagiene produsa pritr-un defect de dezvoltare a septului
aerodigestiv, care favorizeaza bronhopneumonia de aspiraţie, adesea letala.
7. Hipertrofia unilaterala aritenoidiana.
8. Existenta unor corzi vocale supranumerare.
9. Laringoptoza caracterizata printr-o coborare excesiva a laringelui şi contactul
cricoidului cu manubriul sternal.
10.Laringo - malacia, numita şi laringe flasc congenital, cauzata de insuficienta
scheletizare a laringelui şi evolueaza cu un stridor mai accentuat in decubit dorsal
şi in inspiraţie.
11.Chistele valeculare şi chistele din plicile ariteno-epiglotice, hemangioamele.
12.Sindromul ţipatului de pisică (CRI DU CHAT) determinat de o anomalie
cromozomiala B5 a bratului scurt, caracterizat clinic prin plansul slab al sugarului,
asemanator cu mieunatul pisicii. Laringele este malformat, cu defect de aducţie a
corzilor vocale in fonaţie.

A. MALFORMAŢIILE DOBANDITE

1. STENOZELE laringiene pot avea cauze:

- postraumatice (fracturi, luxaţii, plagi);
- traumatisme introgene, endoscopice şi chirurgicale ;
- post – de acizi, baze;
- post – vapori toxici, gaze toxice;
Pe plan chimic ele se manifesta prin insuficienta respiratorie progresiva şi
accentuata de efort şi disfonie de diferite grade, cu caracter permanent.
2. LARINGOCELUL – este definit ca o hernie a mucoasei laringiene de la nivelul
ventriculului MORGANI, cu o dezvoltare progresiva sub influenta presiunii
aeriene endolaringiene. Laringocelul poate fi intern, adică dezvoltat in plică
aviteno-epiglotică, poate fi extern, cînd patrunde prin membrana tiro-hioidiana şi
apare laterocervical.Laringocelul mai poate fi mixt. Locul prezinta un conţinut
hidrosau mucos şi se poate superinfecta şi fistuliza. Tratamentul este chirurgical la
toate cazurile.

3.4 TRAUMATISMELE LARINGELUI

A. TRAUMATISME EXTERNE - DESCHISE (plagile laringelui);

- INCHISE (contuzii, comoţii, luxaţii, fracturi)
 B. TRAUMATISME INTERNE - postintubaţionale;
- chirurgicale – iatrogene;
I. TRAUMATISMELE DESCHISE sau plagile laringelui se pot produce
accidental (locul de muncă, sport, accidente de circulaţie) sau prin agresiune. Plagile
cervico-laringiene pot fi plagi taiate, plagi intepate, plagi contuze, plagi
impuscate.Aceste plagi pot fi cand nu este lezata mucoasa laringiana, şi plagi perfora
laringiene, cînd se asociaza fracturi cartilaginoase, leziuni grave, subcutanat.
Simptomatologia este desmnata de intense, stare de soc , hemoragie, dispnee profunda,
tuse cu expectoraţie
TRATAMENTUL vizeaza asigurarea respiraţiei prin intubaţie laringo – traheala
sau traheostomie, hemostaza, combaterea socului şi, oxigena, antibioterapie,
tratamentul chirurgical al plagii, spitalizarea.

II. TRAUMATISMELE INCHISE ale laringelui se produc prin doua mecanisme:

- pin acţiunea directa a traumatic – lovitura cu palma sau pumnul, lovitura
cervicale de volanul masinii sau ghidonul de bicicleta, accidente sportive;
- prin accţiune indirecta – căderea cu capul determina lezarea laringelui prin
compresiunea realizata intremandibula, coloana vertebrala şi stern.
Traumatismele laringiene inchise pot prezenta mai multe forme:
- comoţia laringelui fara leziuni importante, dar cu manifestari, cardiace,
respiratorii;
- contuzia laringelui – de hematoame, edeme luxaţii cervico avitenoidiene;
- fracţiunile laringelui pot fi urmate de o reducere prin;
Traumatismele inchise ale faringelui pot prezenta un tablou şi cuprind:
- poate fi mortala;
- dis;
- tuse seacă sau cu expectoraţie;
- dispnee laringiana;
Ex. obiectiv - durerea la palparea şi laringelui;
- c osoase şi m osoase;
- examenul laringoscopic evidenţiaza sau hematoame, a corzilor vocale, edeme
corzilor vocale;
Tratamentul – spitalizarea bolnavului.
- antibioterapie, sedative, antialgic, calmarea tusei, repaus vocal;
- supravegherea atenta permite eventuala traheo;
- laringelui cu şi stenozante se opereaza in scopul recalibrarii laringiene, de canula
Rethi timp de 6-8 saptamani permite unui calibru laringian.

B. TRAUMATISMELE INTERNE laringo traheale se pot manifesta prin edem

accentuat, datorita unei intubaţii prelungite sau unui.Granulomul postintubaţional este
 asemanator cu un polip angiomatos, dezvoltat in coarda vocala in 1/3 poste.Tratamentul
se face cu, granulomul se extirpa chirurgical sau cu laser.
LOVITURA DE BICI A LARINGELUI (“ Coup de Foudre “)
Este definita ca o afonie bruscă instalata in cursul unui efort vocal sau dupa un
efort brutal de tuse şi este cauzata fie de o ruptura a muschiului vocal sau de un
hematom submucos (in 1/3 medie a corzilor vocale).Acest accident apare mai adesea la
vocali pe un fond de laringita acuta sau subacuta, la persoanele cu o vocala deficitara, in
perioda menstruala, pe un fond de vasculara.
Diagnosticul se stabileste prin examen laringoscopic care evidenţiaza sau un hematom
submucos pe o coarda vocala şi mai nou o ruptura musculara a corzilor vocale.
Tratamentul – repaus vocal absolut;
- sedative ale tusei;
- aerosoli cu bisolvon;
- tratament;

ARSURILE LARINGELUI se pot produce prin

- agenţi fizici: vapori fierbinţi, gaze toxice;
- agenţi chimici: soluţii acide (acid sulfuric, acid acetic);
- soluţii alcaline (hidroxid de Na);
L – durere, spasm laringian;
- dispnee progresiva, disforme tuse ;
Laringoscopia evidenţiaza edem al laringiene, difuza, ulceraţii sau ale falsei.In faza
de convalescenta exista unor stenoze laringiene, disforme permanenta.
Tratamentul
– repaus vocal, sedative;
- antialgice, calmante ale tusei;
- aerosoli cu;
- supraveghere in vederea eventualului

LEZIUNI LARINGIENE POST

Pot fi produse prin greseli de tehnică terapeutică:
- iradierea accelerata cu cobalt sau adică 7000-8000 rad. Administrate in 5
saptamani in loc de 8 saptamani;
- iradierea concentrata preoperatorie 2000 rad. /48 ore;
Leziunile pot fi:
- PRECOCE – radio acuta edematoasa sau
- radioepidermite;
- SECUNDARE – radio subacuta şi;
- TARDIVE – sceroze musculare;
- endo şi edem;
- stenoze postiradiere;
 3.5. CORPII STRAINI LARINGIENI

Prezinta o mare varietate de forme şi structuri, grav mai frecvent in laringele

copilului de varsta mica,, prin introducerea in cavitatea bucala a care apoi sunt apirate
accidental.Dupa aceasta varsta corpii straini laringieni provin din (oase de pesti, oase de
pasare, seminte, diverse), mai rar ace sau cuie. Acesti corpi straini se pot fixa la nivelul
coroanei laringiene, in vestibulul laringian, la nivelul spaţiului glotic sau subglotic.
Simptomatologia – este determinata de zona de localizare a corpului strain şi de
marimea lui. Tabloul clinic este dominat de dispnee bruscă, uneori asfixie mecanică,
spasm glotic, tuse (30min. – 1 ora), disfazie şi disfomie de intensitate variabila.
Diagnosticul se stabileste pe baza, a examenului clinic obiectiv, a examenului
endoscopic.
Tratamentul – la locul accidentilui consta in: incercarea de a forta expulzarea
corpului strain din laringe prin focalizarea unei presiuni aeriene crescute in spaţiul
subglotic. Aceasta se poate realiza prin practicarea manevrei HEIMLICH, care are ca
scop ridicarea muschiului diafragmei printr-o compresiune epigostrică, realizata cu
ambele maini ale salvatorului plasat in spatele bolnavului. Insuficienta acestei manevre
impune efectuarea traheostomiei, apoi oxigenoterapiei, medicaţie calmante, apoi
efectuarea examenului endoscopic laringian şi extragerea corpului strain.

3.6.1. LARINGITELE ACUTE NESPECIFICE

Injecţiile acute virotice sau micro pot determina mai multe forme de laringita, care
prezinta unele caracteristici individuale:
1. LARINGITA ACUTA CATARALA
Apare in cadrul diferitelor viroze respiratorii, prezentand un tablou clinic dominat
de febra, frisoane, mialgii,mucoasei faringiene, tuse. Disforma poate avea un caracter
permanent timp de 10-14 zile.Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de clima rece şi
umeda, condţii submediocre de locuit, fumatul excesiv, igiena personala.
Examenul obiectiv evidenţiaza congestia a mucoasei laringiene mai accentuata
la nivelui corzilor vocale, uneori cu o mucoasa laringiana cu sanguine, mucoase sau.
Accentuarea leziunilor prin suprainfecţie bacteriana favorizeaza apariţia unor
complicaţii de tipul:
- flegmon epiglotic, pericard, artrite –avitenoidiana sau ale muschilor corzilor
vocale, urmate de apariţia unei pareze miopatice prelungite.
Tratamentul impune repaus la domiciliu, repaus vocal absolut, tratament
antiinflamator, anti, sedativ al tusei, iar in situaţia apariţiei complicaţiilor se instituie
antibioterapie.
Se recomanda de asemenea un tratament cu inhalaţii sau aerosoli cu indicative
mucolitice (). Fonastenia dupa impun tratamentul sau, sincopate, vit B1+B6 +sulfat, ½.
2. LARINGITA ACUTA EDEMATOASA SUBLOTICĂ A COPILULUI
Este caracteristică copilului mic, sub varsta de 5-6 ani; este de natura virotică
(gripala, rujeolică) cu o evoluţie rapida nefavorabila in lipsa tratamentului
adecvat.Existenta la nivelul spaţiului subglotic a unui tesut lax bazat şi cu tendinta de
edermaţiere, determina evoluţia rapida a dispneei in aceasta laringita. Suprainfecţia
microbiana este posibila determinand o accentuare a simptomatologiei.
Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de adenoidita acuta, spasmofilia, frigul şi
umezeala, condiţiile necorespunzatoare de locuit.
Simptomatologia este la debut aceea a unei viroze respiratorii (febra, tuse,
alternarea progresiva a starii generale, dispnee rapid progresiva, agitaţie, o relativ buna.
Examenul obiectiv laringoscopic evidenţiaza prezenta edemului şi a subglotice şi
o reducere a lumenului laringian. Laringoscopia directa nu se recomanda deoarece
poate sa contribuie la accentuarea simptomatologiei locale.
Tratamentul se efectueaza in condiţii de spitalizare intr-un sala cu atmosfera
calda şi, cu oxigenoterapie, aerosoli cu ser + hidrocortizon + soluţii mucoli,
bolnavului.Tratamentul esenţial se face insa cu hemisuccinat de hidrocortizon, in doze
de 10mg. /kg.comp. pe 24 ore + antibioterapie cu spectru. Insuficienta acestui tratament
şi evoluţia progresiva a dispneei impune efectuarea intubaţiei laringo-traheale (pe cale
endo-nazala sau endobucăla), cu o sonda de.Dificultaţile de detubare dupa 48 ore şi
evoluţia nefavorabila impune efectuarea traheostomiei.
3.LARINGITA STRIDULOASA sau GRUPUL FALS – este o laringita spastică
care apare pe un fond de inflamaţie usoara sau moderata laringiana.Bolnavul prezinta şi
un spasm laringiana aparut brusc, in plina noapte, insoţit de senzaţie de sufocare,
respiraţie dificila, tuse suprasternal şi supraclavicular. Prelungirea spasmului determina
cianoza buzelor, cianoza faciala, pierderea cunostinţei bolnavului. In acest moment
apare spontan o relaxare a muschilor aductori laringieni şi redeschiderea glotei şi cu o
revenirea treptata la o respiraţie normala.Aceasta forma de laringita apare mai frecvent
la copii cu spasmofilie, cu adeoidite cronice sau muco – purulente, acre prin determina
o iritaţie permanenta laringiana.
Tratamentul profilactic vizeaza chirurgicala a, tratamentul şi a spasmofiliei.
Tratamentul in timpul crizei se reduce la stropirea bolnavului cu apa rece in zona
cervico faciala, administrarea de calciu sau gluconolactat, medicaţie antispastică,
antihistaminică şi sedativa.
4.LARINGO-TRAHEO-BRONSITA ACUTA DISPNEIZANTA a copilului mic (Sindromul
JACKSON – CHEVALIER)
Este caracteristică copilului mic sub varsta de 2-3 ani, aparuta in cadrul unei viroze
respiratorii produsa de adenovirusuri. Boala este caracterizata de o inflamaţie difuza
asociata cu un edem in zona subglotică şi a mucoasei traheo – bronhice. Reducerea
spaţiului respirator laringo-traheo- bronsic este accentuata de o secreţie abundenta
serofibumucoase sau muco-purulente, raelizand o dispnee cu evoluţie progresiva şi tuse
cu expectoraţie dificila.
Tratamentul –dominat de de hidrocortizon (10 mg./kg. comp./24 ore), antibioterapie
şi aerosoli cu mucolitice şi, asigurarea unei atmosfere calde şi umede.Traheostomia la
aceste cazuri poate fi utila pentru un mai bun tratament medicamentos local şi aspiraţia
secreţiilor abundente. In ciuda tratamentului amintit, aceste cazuri prezinta un
prognostic rezervat.
 3.6.2 LARINGITELE ACUTE SPECIFICE

Aceste tipuri de laringite apar in cadrul unor boli infecto-contagioase, agravand

tabloul clinic.

1. LARINGITA DIFTERICĂ este numita şi erupţie difterică; este determinata de

bacilul KLEBS-LOEFFLER, prezentand o gravitate deosebita.Leziunile
laringiene reprezinta o extindere a nazale şi faringiene, cu o incdenta maxima la
varsta copilariei.La nivel laringian exisata o extindere a falselor laringiene, care
detremina o reducere progresiva a lumenului laringian cu tendinta spre asfixie
mecanică.Bolnavul prezinta in aceste condiţii o determinata de dispnee
progresiva, tuse, moderata, tiraj şi covraj evident, faciala cu cianoza buzelor,
alternarea progresiva a starii.
Adenopatia latero-cervicala este adesea. Falsele membrane faringo-aringiene
sunt greu detasabile, lasa sub nivelul o zona cu tendinta de rapida. Toxina poate
determina concomitent paralizii multiple şi afectarea nervilor cranieni, ldaignostic
stabilit in baza datelor clinice şi bacteriologice.
Tratamentul – general in doze de 80000-160000 /zi, antibioterapie,
spitalizarea.Tratamentul vizeaza aspiraţia falselor membrane, oxigenoterapie, intubaţia
laringo-traheala şi chiar traheostomia.
2. LARINGITA RUJEOLICĂ poate evolua cu o forma mai usoara sau o forma mai
grava, cu evoluţie subglotică (la copii).La simptomatologia acestor laringite se
adauga prezenta catarului oculo-nazal, bucofaringian cu semnul lui
Koplic.Formele subglotice de laringita impun spitalizarea şi asigurarea
condiţiilor pentru o eventuala traheostomie.
3. LARINGITA GRIPALÃ apare in cadrul tabloului clinic al gripei şi poate prezenta
o forma usoara şi o forma mai grava edematoasa subglotică.Tratamentul este
aplicat in funcţie de starea generala a bolnavului şi in funcţie de forma clinică.
4. LARINGITA VARICELICĂ este o forma catarala la care se adauga prezenta de
vezicule multiple, cu tendinta la ulceraţie superficiala şi care se acopera apoi cu
membrane fibrinoase sau false membrane.Tratamentul bolii este acela al bolii de
baza şi al laringitei acute.
5. LARINGITA DIN TUSEA CONVULSIVÃ determinata de un coco bacil
Bordetela per tusis, aparuta endemo epidemic se manifesta asociat adesea cu o
traheo bronsita şi cu un tablou clinic adesea exprimat. Tabloul clinic este
dominat de disfonie,tuse iritativa, la inceput, şi apoi o tuse productiva
emetizanta, chintoasa, dispnee moderata şi o stare generala moderata alterata.
Tratamentul se face cu antibiotice, antihistaminice, calmante ale tusei,aerosoli
cu medicaţie mucolitică.
6. LARINGITA FEBREI TIFOIDE – apare in cadrul bolii de baza, ca o laringita de
tip cataral, insoţita insa de leziuni ulcero necrotice– laringiene, orofaringiene şi
 cu splenomegalie. Tabloul clinic dominat de disfonie, tuse iritativa,disfonie sau
durere locala. Tratamentul se face cu medicaţia antiinflamatorie, antibiotice,
sedative ale tusei, aerosoli cu mucolitice.
7. LARINGITA REUMATISMALA poate sa apara in cadrul reumatismului acut
poliarticular, prin leziuni care intereseaza articulaţiile crico-aritenoidiene şi
corzile vocale sau o singura coarda vocala.Aceste artrite trebuie diferenţiate insa
de artritele determinate de TBC, lues, gonococ sau viroze.
8. LARINGITA HERPETICĂ apare concomitent cu o angina acuta herpetică.
Leziunile sunt reprezentate de o congestie difuza a mucoasei faringo laringiene,
prezenta unor buchete cu conţinut sero- citrin, cu o tendinta rapida la ulcerare şi
durere locala.Laringita aparuta in cadrul herpesului zoster este asemanatoare cu
zona zoster,cu diferenta ca leziunile veziculare sunt unilaterale şi insoţite de
dureri nevralgice.

LARINGITELE EDEMATOASE

Acest grup de laringite pot fi cauzate de agenţi microbieni piogeni, de alergie,

dupa radioterapie pe un teren laringian cu leziuni sau microleziuni anterioare
(postraumatice, inflamatorii şi iatrogene).Aceste leziuni sunt mai frecvente şi mai
accentuate la nivelul etajului supraglotic şi mai ales la nivelul coroanei laringiene –
formate din epiglota, aritenoizi şi plici ariteno epiglotice. Agentul patogen determina
congesţie şi edem local şi o reducere progresiva a lumenului laringian cu dispnee
asociata, dureri locale, otalgie reflexa, tuse iritativa, disfonie, febra. Formele clinice mai
frecvent intalnite sunt:

1.EPIGLOŢITA ACUTA, numita şi flegmonul laringelui, prezinta o simptomatologie

dominata de febra 39-40 grade, disfagie sau senzaţii de corp strain hipofaringian,
odinofagie, otalgie reflexa, disfonie moderata, dispnee progresiva şi prezinta adenopatie
laterocervicala.Examenul obiectiv laringologic evidenţiaza congestia şi edemul
accentuat al epiglotei, cu tendinta la extindere spre plicile ariteno epiglotice şi reducerea
progresiva a lumenului laringian. Tratamentul consta in antibioterapie asociata cu
corticoterapie, tratament antiinflamator şi antialergic, iar intr-o faza mai avansata se
face deschiderea chirurgicala colecţiei purulente de la nivelul epiglotei şi drenarea ei.

2.PERICONDRITA ŞI CONDRITA LARINGIANA sunt determinate de inflamaţia

acuta a pericondrului şi a cartilagelor laringiene aparute postoperator, posttraumatic,
dupa radioterapie, dupa intubaţii prelungite sau dupa manevre endoscopice incorecte.
Simptomatologia este dominata de durere la nivelul zonei afectate, accentuata de
palpare sau de inghiţire, subfebrilitaţi sau febra, dispnee de diverse grade. Examenul
obiectiv evidenţiaza tumefierea accentuata, congestie, durere la palparea cartilagiului
tiroid, iar examenul endoscopic evidenţiaza edemul şi congestia accentuata
endolaringiana. Tratamentul se face prin indepartarea cauzei, medicaţie
antiinflamatorie, antiedematoasa, antibiotice, chiuretajul şi drenajul leziunilor, eventual
traheostomie in situaţii grave (dispnee accentuata).

3.ALTE EDEME LARINGIENE

A. EDEMUL ANGIO-NEUROTIC a lui QUINCKE, care afecteaza tesutul

celular lax submucos şi subcutanat, determinand edeme cu evoluţie
rapida faringo-laringiene, linguale, faciale, buze.Mecanismul etio-
patogenetic al acestui edem este insuficient clarificat, cu posibilitaţi de
tratament modeste.
B. EDEMELE LARINGIENE MEDICAMENTOASE pot sa apara dupa un
tratament prelungit şi neadecvat cu ioduri, peniciline,anestezice, saruri de
aur, intepaturi de viespe sau chiar dupa aerosoli cu soluţii antibiotice.
Tratamentul vizeaza indepartarea agentului cauzal, aplicarea medicaţiei
antihistaminice (feniramin, romergan – intramuscular sau pe cale orala cu
ketotifen, claritin, zaditen, hemisuccinat de hidrocortizon 300-600 mg.,
oxigenoterapie, eventual traheostomie.

LARINGITELE CRONICE BANALE

Sunt reprezentate de inflamaţii cronice secundare unor leziuni acute laringiene

incorect tratate. Aceasta cronicizare poate determina cateva forme clinice:
• Laringitele cronice catarale;
• Laringitele cronice hipertrofice cu diferite variante;
• Laringite cronice atrofice (simple sau ozenoase);
• Laringite cronice leucoplazice (stari precanceroase );
• Laringite cronice pseudo-mixomatoase (apaute la marii fumatori);
• Laringita hiperchinetica a copilului;
Cronicizarea leziunilor mucoasei laringiene este favorizata de acţiunea urmatorilor
factori:
• Condiţii nefavorabile (poluate) de muncă şi viata;
• Fumatul şi alcoolul excesiv, igiena necorespunzatoare bucofaringiana, focare
dentare multiple;
• Infecţii cronice de vecinatate rino-sinusale şi adenoidiene;
• Respiraţia prelungita bucala determinata de leziuni obstructive nazale (polipoza
nazala, deviaţii de sept, rinitele cronice hipertrofice, alergie rino-sinusala, tumori
benigne sau maligne);
• Supuraţiile cronice bronho-pulmonare;
• Afecţiunile cronice hepato – renale, diabetul zaharat, reumatismul;
 Simptomatologia acestor laringite este comuna, avand ca element dominant disfonia
cu caracter permanent şi evoluţie progresiva, tuse iritativa, sero-mucoasa, hipersecreţie,
fonastenie şi rezastenie.
Examenul obiectiv laringoscopic evidenţiaza urmatoarele imagini:
- in laringita catarala cronică prezinta la nivelul corzilor vocale o congestie
moderata şi o pareza miopatică asociata, mucoasa laringiana este acoperita cu o secreţie
sero mucoasa;
- in laringita cronică hipertrofică, corzile vocale sunt congestionate intens, au
aspect cilindric sau fusiform, uneori sunt denivelate. In cadrul acestor laringite
se pot diferenţia cateva aspecte particulare ca:
- monocordita, care se traduce pe plan clinic printr-o tumefiere unilaterala şi care
poate mască un debut de tumora maligna, tuberculoza sau sifilis. Pahidermia rosie este
caracterizata de ingrosari insulare ale mucoasei, iar forma de pahidermie
interaritenoidiana banala trebuie diferenţiata de pahidermia TBC.
Eversiunea ventriculara reprezinta o hipertrofie şi o herniere a mucoasei din
ventriculul MORGAGNI cu evoluţie spre lumenul laringian.
- ulcerul de contact reprezentat de o mică ulceraţie pe o coarda vocala şi de o
granulaţie simetrică pe coarda opusa;
- in laringita leucoplazică, apreciata ca o stare precanceroasa, apare o
degerescenta insulara cu tedinta la extindere (aspect de mucoasa oparita) şi
apariţia unor leziuni de hipercheratoza, acantoza şi leziuni exofitice;
- laringita pseudomixomatoasa cronică este mai frecventa la marii fumatori şi este
caracterizata de o degenerescenta edematoasa a mucoasei de la nivelul corzilor
vocale cu un edem gelatinos care “flutura” in fonaţie;
- laringita cronică atrofică poate fi simpla, banala sau secundara procesului
ozenos. Examenul obiectiv laringologic evidenţiaza o mucoasa palida, uscata,
acoperita cu secreţii mucopurulente sau cu secreţii galbui sau galben verzui (in
ozena).Uneori se poate constata şi o mucoasa congestionata – uscata, acoperita
parţial de cruste galbui.
- laringita hiperchinetică apare la copilul care face eforturi vocale excesive
(strigate) avand obiectiv caracteristicile laringitei cronice catarale şi o pareza
miopatică supraadaugata (disfonie + fenastenie). Nodulii vocali apar ca doua
mici proeminente sidefii la unirea 1/3 medie cu 1/3 posterioara a corzilor
vocale, pe un fond de laringita cronică şi favorizata de efortul vocal prelungit.
Tratamentul laringitelor cronice se face diferenţiat in funcţie de tipul de laringita, de
gradul leziunilor care intereseaza corzile vocale.Se urmareste in primul rand eliminarea
cauzelor favorizante, evitarea efortului vocal şi repaus vocal prelungit.In situaţiile in
care leziunile sunt mai puţin accentuate, se recomanda tratament cu aerosoli cu soluţii
mucolitice (fluimucan, mucosolvin, bisolvon), cu ape minerale sulfuroase iodurate,
badijonarea mucoasei laringiene cu vitamina A soluţie (in formele atrofice),
corticoterapie, medicaţie antiinflamatorie.
 In situaţia unor leziuni mai accentuate, cum ar fi pahidermia alba sau rosie,
laringitele cronice hipertrofice şi pseudomixomatoase, in monocordita se impune
efectuarea endoscopiei laringiene, biopsie şi examene histopatologice, decorticari ale
corzilor vocale. Adesea se practică laringoscopia directa suspendata in narcoza pentru a
oferi bolnavului un confort terapeutic. Dispensalizarea acestor bolnavi şi tratamentul
foniatric sunt foarte importante pentru obţinerea unor rezultate terapeutice şi pentru
profilaxia cancerului laringian.

LARINGITELE CRONICE SPECIFICE

A. LARINGITELE CRONICE TBC – prezintă mai multe forme clinice

dependente de virulenţa bacilului Koch şi de rezistenţa organismului, de gradul
leziunilor pulmonare.
1. Lupusul laringian TBC – este determinat de un bacil Koch cu virulenţă
atenuată, are o evoluţie descendentă fiind secundar leziunilor lupice nazale şi
faringiene. Această leziune este caracterizată printr-un polimorfism al
leziunilor, cu noduli gălbui, cu o tendinţă la cazeificare şi ulcerarea
superficială, urmate de cicatrici retractile şi deformante (mai evidente la
nivelul epiglotei). Aceste leziuni sunt indolore, dar produc disfonie, posibilă
dispnee.
2. Tuberculomul sau fibro-tuberculomul laringian este asemănător unei
formaţiuni tumorale laringiene, are însă un aspect palid. Diderenţierea de o
tumoră malignă laringiană se poate face adesea numai prin biopsie şi examen
histopatologic.
3. Monocordita TBC – este reprezentată de o leziune care interesează o singură
coardă vocală care devine mai voluminoasă, fusiformă şi uneori hipomobilă.
Se impune diagnosticul diferenţial cu alte monocordite de tip luetic sau
tumoral (prin examinări paraclinice).
4. Tuberculoza inter-aritenoidiană – este reprezentată de o leziune hipertrofică a
mucoasei inter-aritenoidiene având uneori un aspect de mucoasă opărită,
papilomatoasă aspectul de “creastă de cocoş”.
5. Tuberculoza laringiană – ulcero-vegetantă determinată de un bacil Koch mai
virulent, expulzat în laringe prin tuse cu expectoraţie plecată de la nivelul
cavernelor pulmonare TBC. Leziunile constatate la nivel laringian sunt leziuni
distructive, dureroase, dezvoltate pe un fond palid-cenuşiu. Diagnosticul se
stabileşte pe baza datelor clinice, radiologice, examen de spută, IDR, eventual
histopatologic.

B. LARINGITELE SIFILITICE – pot fi reprezentate de:

1. Sifilisul primar, care este reprezentat prin şancru, situat excepţional la nivelul
epiglotei.
 2. Sifilisul secundar poate determina o laringită caracterizată printr-o congestie
difuză a mucoasei acoperită de plăci mucoase-slăninoase.
3. Sifilisul terţiar determină prin evoluţia gomei leziuni distructive şi cicatrici
stenozante deformante la nivelel laringelui. Tratamentul este condus de
medicul dermatovenerolog şi control periodic ORL.

C. SCLEROMUL LARINGIAL este o leziune cu caracter descendent, secundar

unor leziuni nazale şi faringiene, determinat de bacilul Frisch. Este caracterizat printr-
un catar cronic, cu o evoluţie în valuri sclerozante care reduc progresiv lumenul
laringian, determinând insuficienţa respiratorie progresivă. Diagnosticul este uşurat de
coexistenţa leziunilor nazale şi faringiene şi de examenul histopatologic. Tratamentul se
face cu rifampicină, etambutol, corticosteroizi, iar în faza mai avansată este necesară
efectuarea traheostomiei definitive.

D. LEPRA LARINGIANĂ este produsă de bacilul Hansen cu caracter

endemic în ţările calde. Este o boală care determină leziuni nodulare indolore,
stenozante şi apoi leziuni distructive progresive nazo-faringolaringiene, preponderent
subglotic. Tratamentu se face cu sulfone, rifampicină şi uneori este nevoie de
traheostomie definitivă.

E. LEZIUNILE LARINGIENE DIN DERMATOZELE BULOASE –

prezintă o etiopatogenie insuficient clarificată, dar se acceptă un mecanism de ordin
toxico-alergic. Aceste leziuni laringiene pot să apară în cadrul unor boli, cum ar fi:
pemfigusul,dermatita herpetiformă, eritemul exudativ polimorf. Manifestarea laringiană
este secundară unor leziuni edematoase, buloase şi ulcerative-dureroase apărute mai
frecvent la nivelul vestibulului laringian sau la nivelul coroanei laringiene. Bolnavii
acuză disfonie dureroasă, disfagie, tuse iritativă şi uneori insuficienţă respiratorie.
Pentru diagnostic este important consultul dermatologic. Tratamentul acestor leziuni se
face cu corticosteroizi, antihistaminice, dezinfecţie bucofaringiană, aerosoli cu soluţii
cortizonice şi mucolitice, antibioterapie de protecţie.

TULBURĂRILE MOTORII ALE LARINGELUI

Sunt reprezentate de leziuni neuro-motorii care determină scăderea sau abolirea

mişcărilor corzilor vocale. În funcţie de gradul leziunilor se poate vorbi de: pareze
miopatice ale corzilor vocale şi paralizii neurogene ale corzilor vocale, paralizii
asociate ale corzilor vocale cu paraliziile altor nervi cranieni.
A. PAREZELE MIOPATICE ALE CORZILOR VOCALE sunt relativ
frecvente, determinate de o scădere a puterii de contracţie a muşchilor corzilor vocale,
apărute după inflamaţii acute laringiene insuficient tratate, în cadrul unor leziuni
cronicizate după leziunile de tip reumatic. Numitorul comun al acestor leziuni îl
reprezintă afectarea potenţialului de contracţie a muşchilor intrinseci şi apariţia
insuficienţei glotice în cursul fonaţiei însoţite de o disfonie moderată cu caracter
permanent şi care se accentuează permanent după un efort vocal. Tratamentul vizează
excluderea factorilor favorizaţi cum ar fi efortul vocal, fumatul şi alcoolismul cronic. Se
recomandă de asemenea tratament cu faradizări sau diadinamice sincopate latero-
cervical, tratament cu vitamina B1+B6+sulfat de stricnim.
B. PARALIZIILE NEUROGENE ale corzilor vocale pot fi determinate de
leziuni complexe la nivel cortical, bulbar sau periferic. Paraliziile laringiene de origine
periferică sunt mai frecvente şi sunt determinate de lezarea nervului vag în urma unor
nevrite infecţioase sau toxice prin secţiunea nervului (agresiune, accidente, chirurgical)
sau prin compresiune.
I. PARALIZIA RECURENŢIALĂ UNILATERALĂ (MONOPLEGIA) poate să
apară în urma unor traumatisme cervicale, toracice cu interesarea nervului recurent,
tumori esofagiene sau traheale, tumori tiroidiene sau mediastinale, adenopatii
perihilare, anevrisme aortice sau prin cord global mărit, leziuni iatrogene post-
tiroidectomie, leziuni pulmonare apicale. Această paralizie indică adesea un diagnostic
de gravitate şi se manifestă din punct de vedere clinic printr-o disfonie cu caracter
permanent, relativ accentuată (voce bitonală) atunci când paralizia se realizează în
abducţie. În situaţia unei paralizii a corzii vocale în aducţie, disfonia este uşoară sau
moderată, accentuată de efortul vocal sau de cântat. Examenul endoscopic laringian
evidenţiază imobilitatea corzii vocale afectate (în fonaţie şi în respiraţie), cu un
aritenoid basculat uşor anterior. Se mai poate constata o tendinţă la atrofie a corzii
vocale afectate – produsă în timp. Diagnosticul se stabileşte clinic, radiologic,
neurologic, şi endoscopic. Tratamentul aplicat este în funcţie de etiologie.
II. PARALIZIA RECURENŢIALĂ BILATERALĂ sau diplegia recurenţială –
este cauzată de leziuni cortico-bulbare de tip meningo-encefalitic, polioencefalitic viral,
sifilis nervos, accidente vasculare cerebrale, scleroze amiotrofice laterale, siringobulbie,
traumatisme bulbare. Paraliziile recurenţiale bilaterale pot fi realizate şi prin leziuni
periferice neoplazice care interesează glanda tiroidă, esofagul, plămânii, adenopatiile
perihilare sau pot fi iatrogene post-operatorii. Aceste paralizii pot fi reprezentate de:
1 Paralizia recurenţială în aducţie – sindromul Gerhardt.
Examenul laringoscopic evidenţiază o paralizie a corzilor vocale fixate pe linia
mediană, cu un spaţiu redus între ele şi cu imposibilitatea de mobilizare a lor în
inspiraţie. În aceste condiţii, bolnavul prezintă o fonaţie bună şi o insuficienţă
respiratorie evidentă care impune traheostomia. În funcţie de etiologia paraliziei, se
poate efectua un tratament medicamentos sau chirurgical. Etiologia benignă a acestei
paralizii permite efectuarea unei operaţii de cordopexie (fixare laterală a corzii vocale)
sau recalibrarea laringiană după procedeul chirurgical al lui Rethi.
2. Paralizia recurenţială în abducţie sau sindromul Ziemsen. Examenul
laringoscopic constată imobilitatea corzilor vocale situate în abducţie şi o glotă larg
deschisă. În aceste condiţii, bolnavul este afon, prezintă o respiraţie normală şi este
supus în permanenţă riscului de aspirare a alimentelor sau a lichidelor ingerate spre
căile respiratorii.
3. Paralizia recurenţială în poziţie intermediară poate fi prezentă mai rar.
Prognosticul acestor paralizii este condiţionat de etiologie.
 C. HEMIPLEGIILE LARINGIENE ASOCIATE sunt produse de leziuni
complexe inflamatorii, traumatice sau tumorale care determină leziuni cortico –
bulbare. Unele tumori maligne rinofaringiene pot determina astfel de leziuni prin
invazie endocraniană sau prin metastază. Cele mai frecvente leziuni ale nervilor
cranieni pot fi determinate însă de meningo-encefalite, meningite specifice (TBC, lues),
tumorile de unghi ponto-cerebeos, tumorile bulbare, cerebeloase sau ale ventriculului
IV, fracturi cranio-bazale, tumori para-faringiene. În funcţie de nervii cranieni afectaţi,
există următoarele sindroame:
- Sindromul Avellis – reprezentat de paralizia nervilor cranieni X-XI bulbar şi
afectarea hemivălului palatin şi hemilaringelui. Examenul obiectiv evidenţiază
monoplegie recurenţială asociată cu devierea vălului palatin de partea
sănătoasă.
- Sindromul Schmidt – reprezentat de paralizia nervilor cranieni X-XI bulbar şi
XI spinal. Bolnavul prezintă o monoplegie recurenţială asociată cu hemiplegie
de văl palatin şi paralizia muşchiului sterno-cleido-mastoidian + muşchiul
trapez. Bolnavul nu va putea în acest caz ridica umărul şi braţul, având capul
rotat cu bărbia spre partea bolnavă.
- Sindromul Jackson - realizat de paralizia nervilor cranieni X-XI-XII
(hipoglosul). La manifestările neurologice anterioare se constată o deviaţie a
limbii spre partea lezată când limba este proiectată în afara cavităţii bucale.
- Sindromul Vernet – numit şi sindromul de gaură ruptă posterioară-reprezentat
de leziuni ale nervilor cranieni IX-XXI. Paralizia nervului gloso-faringian determină o
deviaţie a peretelui faringian posterior în timpul contracţiei determinate
de atingerea peretelui, dinspre partea paralizată spre cea sănătoasă.
- Sindromul Collet-Sicard – este un sindrom complex determinat de paralizia
nervilor cranieni IX-X-XI-XII.
- Sindromul Villaret – cuprinde paralizia nervilor IX-X-XI-XII şi paralizia
Nervului simpatic cervical, cu apariţia unui sindrom asociat Claude-Benard –
Horner (enoftalmie+mioză+micşorarea fantei parpebrale).

TUMORILE LARINGELUI

A.Tumorile benigne – includ urmatoarele leziuni:

1.Polipul laringelui este o tumora benigna aparuta pe un fond inflamator
cronic, favorizat de efortul vocal prelungit intr-un mediu de muncă poluat zgomotos.
Polipul este de marime variabila, de la marimea unui bob de piper la marimea unei
cirese, el este aparut unilateral, este pediculat mai frecvent şi mai rar sesil.Polipul
prezinta o culoare fie alb-cenusiu, fie rosie, este fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3
anterioara şi mai rar la nivelul comisurii anterioare.
 Tratamentul este chirurgical şi vizeaza ablaţia polipului prin laringoscopie
directa suspendata sau mai rar prin indirectoscopie. Examenul histopatologic este
important pentru a evita posibilitatea unui debut de tumora maligna.
2.Papilomatoza laringiana a copilului este o proliferare epitelio – conjunctiva
a mucoasei laringiene determinata virotic (virus Epstein Barr). Incidenta maxima de
apariţie este la varsta primei copilarii (2-6 ani);prin apariţia disfoniei cu caracter
permanent şi evoluţie progresiva, insuficienta respiratorie laringiana, tuse iritativa, la un
copil afebril. Examenul laringoscopic evidenţiaza prezenta formaţiunilor papilomatoase
de aspect muriform, de culoare rosie, diseminate pe mucoasa faringo laringiana şi mai
ales pe corzile vocale. Tratamentul vizeaza ablaţia papiloamelor pe cale endoscopică cu
ajutorul pensei sau, mai modern, distrugerea cu laser cu bioxid de carbon. La cazurile
cu dispnee accentuata se impune efectuarea traheostomiei, care poate fi pastrata pana la
varsta pubertaţii, cand se produce o ameliorare a situaţiei prin cresterea in volum a
laringelui.
3.Papilomul laringian al adultului este o tumora benigna cu o structura
epitelio-conjunctiva cu tendinta spre hiperkeratoza, este adesea unic şi mai rar doua-
trei. Laringoscopic se evidenţiaza prezenta unui papilom muriform de culoare deschisa,
de consistenta ferma, fixat la nivelul corzii vocale in zona 1/3 anterior. Papilomul
adultului este apreciat ca o tumora benigna cu potenţial malign (stare precanceroaasa) şi
in acest context se impune efectuarea examenului histopatologic şi supravegherea
bolnavului in timp.
4. Angioamele laringelui sunt considerate displazii vasculare de origine
embrionara,prezentand un aspect rosu - violaceu, cu un volum variabil. Ele
afecteaza mai frecvent epiglota, plicile ariteno-epiglotice şi coarda vocala, dar
poate exista concomitent in hipofaringe şi la baza limbii. Tratamentul se face
prin injecţii sclerozante, crioterapie sau mai rar extirpare chirurgicala.
5. Tiroida aberanta este situata la baza limbii, pe fata linguala a epiglotei şi este
dezvoltat pe un rest embrionar existent pe traiectul canalului tireo-glos.
Tiroida aberanta poate prezenta un volum de la marimea unei cirese la
marimea unei nuci, este de obicei sferică, foarte bine vascularizata, mobila şi
nedureroasa. Simptomatologia este determinata de cresterea in volum şi este
reprezentata de disfagie usoara, dispnee progresiva, eventual salivaţie cu
striuri sanguinolente. Diagnosticul se face pe baza datelor clinice prin examen
scintigrafic şi RIC. Tratamentul se face dupa o prealabila traheostomie şi
intubaţie traheala şi vizeaza ablaţia tumorii sau modificarea poziţiei ei.

B. TUMORILE MALIGNE ALE LARINGELUI reprezinta jumatate din

cancerele sferei ORL, cu o forma histologică preponderenta (98%) epitelioame
epidermoide cu o frecventa maxima la barbaţii de peste 40-45 ani.Etiopatogenia este
neclarificata, dar se acorda mare importanta fumatului şi alcoolismului cronic, mediul
de muncă poluat, septicitatea buco –dentara, existenta unor leziuni laringiene
precanceroase (papilom leucoplazie). Cancerul laringian reprezinta macroscopic forma
infiltro-vegetanta sau infiltro-ulcerata. Simptomatologia de debut este diferita de la un
caz la altul, in funcţie de etajul laringian afectat de tumora.Din punct de vedere
anatomo-clinic se poate vorbi de urmatoarele tipuri de tumori laringiene:
1. Cancerul supraglotic – afecteaza epiglota şi vestibulul laringian (situat
deasupra unui plan orizontal care trece prin benzile ventriculare).Debutul
este relativ lent, prin senzaţia de corp strain hipofaringian, durere usoara,
odinofagie şi apoi disfonie. Are tendinta la extindere spre zona glotică, baza
limbii şi sinusurile piriforme.Bogaţia vaselor limfatice de la nivelul acestui
etaj explică apariţia precoce a adenopatiei metastatice .
2. Cancerul glotic – afecteaza coarda vocala, determina disfonie permanenta cu
evoluţie progresiva, tuse iritativa Laringoscopic se evidenţiaza tumora
infiltro vegetanta care afecteaza coarda vocala in 1/3 anterior, cu tendinta la
extinderea spre comisura anterioara. Mobilitatea corzii vocale se reduce
treptat, devenind apoi imobila, dar tumora determina tarziu matastaze
ganglionare datorita unei vascularizaţii limfatice mai sarace.
3. Cancerul subglotic – este de tip infiltrativ, stenozant reducand progresiv
lumenul acestui etaj şi apoi invadeaza corzile vocale şi traheea.Dispneea
este simptomul dominant, insoţit apoi de disfonie şi adenopatie metastatică
4. Cancerul faringo laringian –debuteaza la nivelul plicii ariteno – epiglotice,
cu invadarea peretelui faringo-laringian şi apariţia unei simptomatologii
dominata de disfagie, odinofagie, apoi dispnee şi adenopatie metastatică
precoce, hipersalivaţie cu miros fetid. Diagnosticul tumorilor maligne
laringiene se stabileste pe baza anamneziei, examenului obiectiv,
examenului radiologic şi tomografic, examenului endoscopic, a biopsiei şi
examenului histopatologic. Tramentul se face in funcţie de marimea tumorii,
de gradul de extindere, de incadrarea TNM, de varsta bolnavului, de
prezenta unor leziuni cronice decompensate cardio-hepatorenale, precum şi
de dorinta bolnavului. In prezent majoritatea cazurilor sunt tratate printr-o
metoda chirurgicala + radioterapie. Chimioterapia citostatică şi terapia
imunologică au mai mult un rol pregatitor pentru terapia radiochirurgicala.
Tratamentul chirurgical este adaptat la fiecare caz in parte, in funcţie de
gradul leziunilor şi se pot practica urmatoarele tipuri de intervenţie parţiala:
-Cordectomia – reprezentata de ablaţia unei corzi vocale prin laringo
fisura, dupa o prealabila traheostomie. Mai rar se efectueaza cordectomie pe
cale endoscopica prin laringoscopie suspendata.
- Laringectomia parţiala fronto-laterala –care vizeaza extirparea
corzii vocale şi parţial a corzii vocale de partea opusa şi comisura anterioara.
- Hemilaringectomia verticala, care are ca scop asigurarea respiraţiei
şi fonaţiei laringine.
- Laringectomia parţiala orizontala supraglotică şi epiglotectomia,
are ca scop indepartarea formaţiunii tumorale şi conservarea fonaţiei şi
respiraţiei laringiene, cu o afectare temporara a deglutiţiei (faza de readaptare).
Majoritatea cazurilor de tumori laringiene maligne se prezinta la medic intr-o
faza avansata şi in consecinta singura operaţie posibila şi singura din punct de vedere
oncologic este operaţia de laringectomie totala, care presupune indepartarea totala a
laringelui şi sutura traheei la piele. Aceasta operaţie presupune insa pierderea totala a
funcţiei fonatorii a laringelui, respiraţie definitiva pe canula, alimentaţie pe sonda nazo-
esofagiana (3-4 saptamani post operator).Funcţia fonatorie poate fi parţial compensata
şi recuperata prin scolarizarea bolnavului, prin cursuri de ericmofonie (bolnavul este
educat sa inghita aer şi sa-l expulzeze sacadat –controlat, producand o voce
inteligibila).La numeroase cazuri se impune insa evidarea ganglionara latero-cervicala.
Laringectomia reconstructiva reprezinta o tendinta chirurgicala moderna de conservare
a funcţiei fonatorii, dar rezultatele sunt mediocre (posibil reintervenţia chirurgicala
pentru totalizare).
Tratamentul radiologic este reprezentat de telecobaltoterapie, betatronoterapie,
dar nu poate fi aplicat in situaţia existentei pericondritei laringiene, a tumorilor mari şi a
infecţiilor de vecinatate. In prezent asociaţia terapeutică radiochirurgicala pare a fi
ideala, iar chimioterapia efectuata cu cisplatin, metotrexat, ftorafur reprezinta un
tratament adjuvant. Rezultatele terapeutice sunt dependente de incadrarea TNM, de
precocitatea tratamentului şi de reactivitatea individuala. In scopul depistarii precoce a
tumorilor laringiene este important ca toate cazurile de disfonie prelungita (peste o
luna) sa fie examinate de medicul specialist şi sa fie dispensarizate.Modificările
evidente la nivel laringian şi in principal la nivelul corzilor vocale produse in scurt
timp, impun biopsia şi examenul histopatologic.Educaţia sanitara a populaţiei reprezinta
un element esenţial pentru profilaxia sau depistarea precoce a leziunilor maligne.