SUBCAPITOLUL IX APARATUL LOCOMOTOR

Posted on 20 decembrie 2012by veritas85

Aparatul locomotor ndeplinete funciile de micare ale diverselor pri ale corpului. Este alctuit din sistemul osteo articular specializat pentru funcia de susinere isistemul muscular pentru funcia de micare. n alctuirea aparatului locomotor intr: - oasele i articulaiile formeaz sistemul osteoarticular cu rol pasiv n micare;

- sistemul muscular reprezentat prin muchi cu rol activ n micare.

Totalitatea structurilor osose formeaz scheletul. Acesta constitue un fel de schela care d forma general i proporiile corpului omenesc. Elementele scheletului contribuie la meninerea posturii organismului, opunndu-se mpovrrii date de greutataea corpului, care se afla sub aciunea gravitaiei terestre. Oasele sunt legate ntre ele prin structuri conjunctive de diferite feluri, care le asigura mobilitatea, adic posibilitatatea deplasrii unora n raport cu altele. Aceste structuri sunt articulaiile. Oasele i articulaiile formeaz partea pasiv a aparaului locomotor. Pe oase se fixeaz muchii striai scheletici. Acetia actioneaza asupra oaselor i articulatiilor ca asupa unor prghii, constituind partea activ a aparatului locomotor, adic elemntele lui dinamice. n afar de imprimarea unor micri segmentelor osoase, muchii mai intervin i n imobilizarea acestor segmente n anumite atitudini.

I. SISTEMUL OSTEO ARTICULAR Osul reprezint elementul de baz al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dur, solid i rezistent. Cel mai lung os este femu rul piciorului, de obicei de peste 50 cm, iar cel mic este scria din ureche. Numrul total al oaselor care alctuiesc scheletul omului este de 223, din care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi. Scheletul unui nou-nascut are mult mai multe oase decat corpul unui adult, aproximativ 350. Crescand, oasele fuzioneaza intre ele, numarul lor miscorandu-se la 206, o data ce procesul de crestere s-a incheiat. Depinde de la individ la individ modul in care s-au sudat oasele determinand in final si numarul acestora. Functiile tesutului osos 1. functia de suport - scheletul este baza corpului, suporta atat greutatea lui cat si ofera puncte de conexiune pentru majoritatea muschilor. Confera pozitia bipeda a omului.

2. functia de protectie - scheletul ofera protectie mecanica pentru multe dintre organele interne, reducand astfel riscul deteriorarii lor (oasele craniene protejeaza creierul, vertebrele protejeaza maduva spinarii, coastele protejeaza inima si plamanii). 3. functia de asistenta in miscare - muschii care sunt atasati oaselor in momentul in care se contracta determina miscarea oaselor. 4. functia de depozit de minerale - tesutul osos este o rezerva naturala de minerale cum ar fi calciul si fosforul. Cand este necesar oasele elimina in sange mineralele in acest fel echilibrand nivelul acestora in corp. 5. functia de producere a celulelor albe - acest proces are loc in maduva osoasa rosie, in interiorul oaselor mari. 6. functia de inmagazinare a energiei - odata cu trecerea timpului in interiorul anumitor oase maduva osoasa rosie se transforma in maduvaosoasa galbena. Maduva osoasa galbena consta in mare parte din celule adipoase si doar cateva celule sanguine si reprezinta o importanta resursa de energie chimica.

Oasele scheletului sunt mprite n patru grupe:

oasele lungi, care sunt alungite, cu rolul de a amortiza socurile. Acestea au o parte interioara, numit diafiza si dou capete numite epifiza. Regiunile intre diafize si epifize se numesc metafiza. Oasele lungi sunt mai compacte dect celelalte oase. Din aceast categorie fac parte oasele membrelor, precum femurul, tibia si falangele. oasele scurte, care sunt mai putin compacte compacte, destul de subtiri, mici. In structura oaselor scurte intra periostul si masa osoasa, formata indeosebi din tesut osos spongios asezat in partea interna,si dintr-un strat subtire de tesut osos compact asezat la periferie. Exemple de asa oase sunt: oasele carpiene si metacarpiene, vertebre. oasele neregulate, care au forme si dimensiuni variate, de exemplu: oasele bazinului. oasele late, oase subtiri, curbate, de dimensiuni mici, exemple sunt: oasele pieptului, oasele craniului. Oasele la care lungimea si latimea sunt aproimativ egale si mereu mai mari decat grosimea. Exemple: ompolatul, oasele craniului, coxalul, etc.

Pe langa acestea mai avem si alte tipuri de oase: oasele pneumatice, in jurul foselor nazale, frontal, maxilar, sfenoid, etnoid si oasele sesamoide, care se dezvolt n tendoane (rotula), sunt un tip special de oase scurte. Procesul de formare a osului se numeste osteogenoza. Invers, procesul de resorbtie minerala si organica a osului, care se produce prin actiunea invadanta a tesutului de granulatie bogat vascularizat, se numeste osteoliza.

Osteogeneza se realizeaza in doua etape: 1. Etapa de osificare primara, in care predomina procesele constructive,si care se finalizeaza cu formarea osului primar, brut nefunctional. 2. Etapa de osificare secundara in care procesele constructive se desfasoara concomitent cu cele de distrugere si care se finalizeaza cu formarea osului secundar functional.

Din punct de vedere al originii, exista doua categorii de oase: - de membrana, dezvoltate prin osificare de membrana (desemala). Prin osificare desemala se formeaza oasele boltii cutiei craniene, clavicule (partial) si mandibula. Acest proces se desfasoara in trei etape: a. etapa proteica consta in multiplicarea celulelor conjunctive (care se vor transforma in osteoblaste si vor produce oseina) in jurul unor centre de osificare din membrana conjunctiva ; b. etapa minerala consta in impregnarea oseinei cu saruri de calciu si formarea substantei osoase. Ulterior, osteoblastele se transforma in osteocite, iar osul este acoperit de un periost. n final se formeaa osul primar, prin fuzionarea tuturor centrelor de osificare; c. etapa de remaniere consta n modelarea structurii osului primar (adaptata functiilor sale) de catre osteoclaste.

- de cartilaj, dezvoltate prin osificare de cartilaj (endocondrala). Prin osificare endocondrala se formeaza oasele bazei craniului, oasele membranelor si vertebrele. Tot

prin acest tip de osificare se realizeaza si cresterea in lungime a osului. Se desfasoara tot in 3 etape : a. etapa de distrugere a cartilajului celulele cartilaginoase se multiplica, se hipertrofizeaza si apoi degenereaza, lasand in locul lor niste cavitati in care vor patrunde muguri de tesut conjunctivo-vascular din pericondru si vor transforma cavitatile in canale; b. etapa de osificare se desfasoara la nivelul tesutului conjunctiv de canale, unde apar osteoblaste ce secreta oseina, care se va impregna cu saruri de calciu si va forma substanta osoasa; c. etapa de remaniere se realizeaza prin procese de osteoliza (eliberarea si mobilizarea calciuluidin oseina, urmate de liza oseinei) si osteoclazie (distrugerea substantei osoase de catre osteoclaclaste). Se finalizeaza cu formarea osului secundar. Odata formate, oasele cresc att in lungime ct si in grosime. Cresterea in lungime se realizeaza prin sema cartilajelor de crestere situate la limita din epifize si diafiza. Cresterea in grosime se realizeaza prin sema periostului.

Compoziia oaselor Celulele vii sunt nglobate ntr-o matrice bogat vascularizata. Din greutatea osului 92% este substana solid ( uscat ) iar 8% este apa. Din greutatea uscat, 60 70 % este substana mineral ( anorganica ) formata din fosfat de calciu, magneziu, iar 30 40 % este substana organic ( oseina si colagen ), care reprezint ns 95% din volum. Celulele reprezint 3% din volum. Aceste procente difera de la individ la individ.

Oasele care sunt alcatuite la randul lor din urmatoarele tipuri de tesut: tesut osos; periost;

maduva osoasa rosie; maduva osoasa galbena; endost.

Tesutul osos este constituit din: matricea osoasa: lama proteica, zona osteoida, compusa din: componenta organic ce reprezint 34 % i este format din oseina (secretata de ctre

osteoblaste); componenta mineral (anorganic) reprezint 66 % din substana fundamental i este alctuit din miniscristale de fosfat tricalcic la suprafa cruia sunt absorbite substane foarte fine de Mg i carbonat de Na (sodiu). celule de trei tipuri: - osteoblastele (celule tinere) si osteocitele (celule adulte), care elaboreaza matricea osoasa; - osteoclastele, care o distrug.

Vascularizare i inervaie

Osul primeste 10 % din debitul cardiac, fiind vascularizat prin arteriole ce provin din artera nutritiva a osului respectiv. Oasele lungi primesc artere nutritive (diafizare) i artere periostale. Arterele nutritive ptrund prin gurile de ordinul I i apo i prin canalele nutritive i ajung n cavitatea medular. Arterele periostale provin din arterele care irig organele nvecinate. La randul lor, venulele se aduna in venele medulare cu o capacitate de 6 8 ori mai mare decat capacitatea arteriala. Este prezenta, in acelasi timp, si o vascularizare limfatica si o importanta inervatie prin prelungiri nemielinizate ale nervilor. n interiorul osului vasele celor dou sisteme se anastomozeaz (comunicaie natural sau chirurgical ntre dou sau mai multe vase sangvine, adica se leaga intre ele).

Nervii ptrund n gurile nutritive mpreun cu arterele respective sau provin din periost. Cei care merg cu arterele nutritive ajung n cavitatea medular, unde formeaz un plex nervos. Din plex se desprind fibre care nsoesc vasele din canalele medulare. Nervii periostali formeaz un plex bogat n receptori, proprioceptori, cu rol n locomoie. Oasele scurte au numai artere periostale. Tesuturile osoase sunt clasificate intesut osos compact si tesut osos spongios clasificarea depinzand de modul in care celulele din structura osului sunt organizate. Tesutul osos compact (cortical) alcatuieste stratul exterior al tuturor oaselor si se gsete n diafiza oaselor lungi, la nivelul stratul external epifizelor i la suprafaa oaselor late i scurte. Contine doar putine spatii si confera protectie si suport osului in a carui componenta intra. Oaselor lungi le ofera de asemenea capacitatea de a rezista la presiunea pe care o exercita greutatea corpului asupra lor si la eforturile fizice. Componenta de baza a tesutului osos compact este osteonul care este cunoscut si sub numele de Sistemul Harvesian. Fiecare Sistem Harvesian (fiecare unitate) are o structura cilindrica care consta din 4 parti: un canal central numit Canalul Harvesian care contine vasele de sange si nervii lamelele care sunt niste inele concentrice care alcatuiesc o structura puternica formata din saruri minerale cum ar fi calciul, fosfatii si fibrele de colagen. Sarurile minerale sunt practic structura de rezistenta a oaselor in timp ce fibrele de colagen contribuie de asemenea la marirea rezistentei. lacunele sunt spatiile mici dintre lamele (numite osteocite); lacunele sunt conectate intre ele prin canale mici numite canaliculi. Acestia sunt caile prin care nutrientii ajung la osteocite si substantele nefolositoare sunt eliminate. Tesutul osos spongios (trabecular) nu contine osteoni (unitatea de baza a tesutului osos compact).

In locul acestora exista o retea de coloane numite trabeculi care contin lamele, osteocite, lacune si canaliculi. La unele tesuturi osoase spongioase spatiile dintre trabeculi sunt umplute cu maduva osoasa rosie. Se gsete n epifizele oaselor lungi i n interiorul oaselor late i scurte. Vasele de sange din periost patrund in reteaua de trabeculi permitand osteocitelor din trabeculi sa primeasca substantele hranitoare din sange si sa le trimita inspre cavitatile cu maduva.

Un os lung este format din urmtoarele pri: corpul sau diafiza i dou capete (extremitati), numite epifize. ntre diafiz i epifiz se interpune metafiza, care la oasele tinere reprezint cartilajul de cretere n lungime. ncheierea creterii se face n jurul vrstei de 25 de ani, cnd cartilajele diafizo-epifizare sunt nlocuite de os i epifizele se sudeaz la diafiz. n interiorul diafizei se gsete canalul medular, care conine la adult mduva osoas galben. La nivelul epifizelor se gsete mduva roie, unde se formeaz elementele figurate ale sngelui. Diafiza este acoperita la exterior de periost. (membrana conjunctiva vascularizata). Diafiza este formata din tesut osos compact. Epifizele contin tesut osos compact la periferie si tesut osos spongios la interior. Sunt acoperite de periost, n portiunea care nu participa la formarea articulatiilor si de cartilaj articular hialin la capetele care intra in alcatuirea articulatiilor. Epifiza situata mai aproape de scheletul axial se numeste epifiza proximala iar epifiza aceluias os dar situata mai departe de scheletul axial se numeste epifiza distala.

Periostul este o membran vasculo-conjunctiv care nvelete, la periferie, ntregul os, cu excepia capetelor articulare, care sunt acoperite de cartilaje. Examenul microscopic al periostului arat c aceast membran este format la adult din dou st raturi, unul extern sau superficial, numit periostul fibros, i altul intern sau profund, care vine n raport cu masa osoas, numit periostul osteogen.

Maduva osoasa Este o substan moale, semifluid, buretoas, care umple cavitile din interiorul oaselor. Aceasta reprezinta pana la 4% din greutatea corporala totala. n funcie de localizare, culoare i prezena elementelor sanguine sau osoase, distingem trei feluri de mduv osoas.

Mduva roie Maduva rosie este prezenta mai ales in oasele copilului pana la 5 ani si a fatului iar la adult se regaseste in principal in oasele plate, cum ar fi osul pelvisului, osul pieptului, coastele sau vertebrele si la capatul oaselor lungi, fiind inlocuita de-a lungul timpului de atre maduva galbena. Mduva roie ia dou aspecte: mduva roie osteogen, al crei rol principal este osteogeneza, i mduva roie hematogen, al crei rol principal este hematopoieza. a). Mduva roie osteogen este format din esut conjunctiv, ale crui celule fixe sunt anastomozate prin prelungirile lor foarte fine, din care se difereniaz celule specifice numite osteoblaste, i din numeroase vase sanguine, care formeaz o reea. Osteoblastelesunt celule osoase tinere care produc substana osoas, contribuind astfel la formarea osului. Prin diferenierea lor se formeaz dou categorii de celule: osteocite (celule osoase adulte, de form ovoidstelat, fr funcie secretoare) i osteoclaste (celule gicantice, amiboide, care distrug elementele osului vechi, n locul crora se formeaz elemente noi, contribuind astfel la rennoirea esutului osos). Pe msur ce individul nainteaz n vrst, numrul osteoblastelor scade, funcia osteogenic slbete i, n cele din urm, dispare. b). Mduva roie hematogen este o formaiune cu alctuire complex care se gsete n cavitile oaselor. La copil, aproape toat mduva osoas este hematogen (se gsete numai n diafiza oaselor). La adult dispare din diafiza oaselor lungi i este prezent numai n esutul osos spongios unde i pstreaz proprietile hematogene. Mduva hematogen, la adult, se gsete n corpul vertebrelor, stren, coaste, n oasele

bazei craniului, oasele iliace, osul sacrum, i n epifizele superioare ale humerusului i al femurului (n diafize, mduva i pierde proprietatea hematogen). La nastere, maduva din toate oasele formeaza hematii, fapt ce explica culoarea rosie (maduva rosie). Cu timpul, o parte isi pierde reversibil aceasta capacitate, se incarca cu grasime si devine galbena (maduva galbena).

Mduva galben Se caracterizeaz prin aceea c cea mai mare parte din elementele hematogene au disprut, iar majoritatea celulelor ei devin celule adipoase (lipocite), adic celule care acumuleaz picturi de grsime; aceast acumulare i d culoarea galben. Ea se gsete n diafiza oaselor lungi i reprezint pentru organism o rezerv nutritiv. Mduva galben nu apare n mod normal n unele oase cum sunt: sternul, corpul vertebral, sacrul, coaste, epifize, etc., n care mduva i pstreaz toat viaa caracterul hematopoietic. Transformarea celulelor reticulare n celule adipoase este reversibil, ntruct n stare de anemie aceste celule i reiau funcia hematopoietic. Cu alte cuvinte, ntre mduva galben i mduva roie hematogen este un echilibru dinamic, mduva galbena transformndu-se n mduv productoare de eritrocite ori de cte ori organismul o cere. La btrni, mduva cenuie este format, n cea mai mare parte, din fibre colagene i o substan fundamental foarte abundent; ea se numete mduva cenuie fibroas. n cazul unor boli (la tineri sau btrni), ea este format din celule conjunctive i o substan fundamental cu aspect mucos; de aceea se numete mduva cenuie gelatinoas. Mduva cenuie nu ndeplinete nici un rol n organism; numai de umplutur. Endostul este o membran conjunctiv care cptuete la interior masa osoas att a diafizei, ct i a epifizelor. Ca structur microscopic, endostul erste asemntor cu periostul, el fiind format din fibre conjunctive, n special de reticulin, dintr-un numr restrns de celule conjunctive, din puin substan fundamental i din rare vase sanguine. Scheletul corpului uman

Scheletul axial este format din: craniu, coloana vertebral, coaste i stern. Scheletul axial constituie axa de suport a organismului i asigur protecia organelor de la nivelul capului, gtului i trunchiului. Scheletul apendicular reunete centurile (scapular i pelvian) i membrele propriu-zise, superioare i inferioare. A. Scheletul capului este compus din : a). Neurocraniu Partea interioar a craniului se numete endocraniuiar parte exterioar exocraniu. Pe de alt parte, craniul poate fi segmetat pe vertical i n acest caz se vorbete despre craniul superior sau bolta craniana i craniul inferior sau baza craniului:

patru neperechi frontal, etmoid, occipital, sfenoid. dou perechi temporal i parietal.

b). Viscerocraniu ( splahnocraniu ) Craniul visceral (viscerocraniul, oasele fetei) este format din 14 oase, dintre care doua neperechi: vomerul si mandibula, si 12 grupate in perechi: oasele maxilare,palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornetele nazale inferioare. in afara craniului mai exista un os asezat in grosimea muschilor gatului, osul hioid si de el se prind o parte din muschii limbii. Viscerocraniul prezinta o parte fixa si o parte mobila (mandibula). Cele doua parti sunt legate prin articulatia temporo-mandibulara (singura articulatie mobila a craniului).

B . Scheletul trunchiului cuprinde coloana vertebral, sternul i coastele.

1. Coloana vertebral este alctuit din 33 34 de vertebre: 7 vertebre cervicale, 12 vertebre dorsale (toracale), 5 vertebre lombare, 5 vertebre sacrale sudate ntre ele (sacrul) i 4 5 vertebre coccigiene sudate ntre ele. Coloana vertebral prezint n plan antero-posterior (sagital) patru curburi (curburi fiziologice): cervicala, toracala, lombara, sacrala i o uoar curbura lateral la nivelul membrului superior. O vertebr tip este format din corpul vertebrei situat anterior i arcul vertebral, situ at posterior, care delimi- teaza orificiul vertebral. Pe arcul vertebral se afl dou proeminente numite apofize: o apofiza spinoas situat dorsal care servete pentru inseria muchilor, i dou apofize transverse pe care se fixeaz coastele. Organul axial este un complex structural i funcional la realizarea cruia participa: - componenta dura osoas (vertebrele care alctuiesc coloana vertebral); - componenta conjuctiva format din structuri fibroase i elastice de legtur dintre

vertebre (discurile intervertebrale, capsule articulare, ligamente); componenta muscular (muchii coloanei vertebrale); - componenta neuro-vasculara (mduva spinrii, rdcinile nervoase, vase de snge).

Discul intervertebral este aezat n spaiile dintre corpii vertebrali, pe care i separ, dar i i solidarizeaz n acelai timp. Discul intervertebral este lipsit de cavitatea articular, nu poseda membran sinovial i nici lichid sinovial. De aceea se ncadreaz n rndul articulaiilor nesinoviale. Discul este format dintr-o poriune periferic, alctuit din esut conjuncitv fibros, numit inelul fibros i o poriune central cu aspect gelatinos, care poart numele de nucleu pulpos. Corpii vertebrali sunt legai prin discurile intervertebrale care sunt articula ii nesinoviale n timp ce apofizele articulare sunt legate prin articulaii sinoviale. ntre vertebre se mai gsesc i ligamente care mpreun cu discul intervertebral i cu capsulele articulare formeaz segmentul de mobilitate. Componenta cea mai important a segmentului de mobilitate o constituie discul intervertebral.

2. Sternul os lat pe linia median anterior toracelui. Segmentul inferior se numeteapendicele xifoid. 3. Coastele in numar de 12 perechi din care primele 10 se unesc cu sternul (7 direct i 3 ntre ele apoi cu sternul). 4. Bazinul este regiunea inferioar a trunchiului, cuprinde vezica urinar, organele genitale interne. Poriunea inferioar a bazinului este pelvisul. Bazinul este centura osoasa situata in josul abdomenului ce sustine coloana vertebrala, careia ii sunt atasat membrelor inferioare. Bazinul este format din cele doua oase iliace, care se articuleaza in spate, de o maniera rigida, cu sacrumul, prelungit in jos cu coccisul. Pelvisul are form de plnie i este format din oasele coxale (ilion, schion si pubis), sacru i coccis.

Osul ilion, punctul de intersectie a numerosi muschi, formeaza aripa mare, proeminenta, la nivelul soldului, creasta iliaca. Osul ischium sau ischion. Partea sa inferioara, numita tuberozitate, este osul pe care ne asezam. Pubisul permite unirea celor doau oase iliace prin intermediul unui menisc (un fibrocartilaj). La jonctiunea dintre osul iliac, ischion si pubis se afla cavitatea cotiloida, sau acetabulum, care adaposteste capul femural. Osul sacrum Format din cinci vertebre sacrale sudate, care foarmeaza o creasta sacrala pe partea sa posterioara, acesta are forma unei piramide al carei varf se numeste apex. Acesta este legat, in partea din spate, de osul iliac prin cele doua articulatii sacroiliace pentru a forma bazinul osos. Osul sacru este mai mare la femeie decat la barbat si formeaza, impreuna cu osul coxal, centura pelviana. Coccisul Acest os mic situat la capatul coloanei vertebrale, sub osul sacrum, poate contine pana la 5 vertebre sudate (4 la anumiti indivizi). Impreuna cu osul sacrum, el constituie elementul central al bazinului.

C. Scheletul membrelor cuprinde scheletul membrului superior, scheletul membrului inferior

1. Scheletul membrului superior este alctuit din: osul braului su humerus; oasele antebraului: cubitus sau ulna (nuntru), radius (n afar); oasele minii (carpiene 8, metacarpiene 5, falange 5). Scheletul umrului este constituit din dou oase: clavicula (fixeaz membrul superior de torace) i scapula.

2. Scheletul membrului inferior este alctuit din:

osul coapsei sau femurul (cel mai lung os); oasele gambei: tibia (nuntru) i peroneul sau fibula este mai subire dect tibia (n afar); rotula naintea genunchiului; oasele piciorului (tarsiene 7, metatarsiene 5, falange 5).

Membrele inferioare se leag de trunchi prin centura pelvian i osul sacru. Centura membrului inferior se compune din dou oase coxale. Oasele coxale se unesc nainte ntre ele, napoi cu sacrul i coccigele, formand peretele osos al unei caviti importante numit pelvis. Cartilajele

Cartilajele sau zgrciul constituie componenta moale, rezistent, dar n acelasi timp flexibil, a scheletului corpului. La adulti se gseste mai ales articulatii, acoperind

extremittile osoase si n alte puncte strategice ale scheletului, unde netezimea si flexibilitatea sunt necesare n cel mai nalt grad. Structura cartilajului nu este aceeai n tot scheletul. Aceasta variaz n raport cu funciile specifice pe care le ndeplinete. Toate cartilajele sunt compuse dintr-o structur de baz, sau matrice, n care sunt incluse celulele, i din fibre constituite din proteine denumite colagen i elastina. Consistenta acestor fibre variaz n diferite tipuri de esut cartilagino s, dar toate se aseamn prin faptul c nu conin vase sanguine. n funcie de caracteristicile fizice, esutul cartilaginos se mparte n cartilaj hialin, cartilaj fibros i cartilaj elastic. a). Cartilajul hialin un esut traslucid de culoare albastr-alb i, dintre cele trei tipuri histologice, conine cea mai mic cantitate de celule i de fibre. Toate fibrele pe care le conine sunt formate din colagen. Formeaz scheletul embrionului i are o mare capacitate de cretere care permite nou-nscutului s ajung de la dimensiuni de aproximativ 45cm pn la dimensiunea adultului de 1,80 m. Dup ce creterea s-a oprit,cartilajul hialin rmne int-un strat foarte subire de 1-2 mm pe suprafaa extremitilor osoase la nivelul articulaiilor. b). Cartilajul fibros format din mai multe fascicule de colagen care i confer att elasticitate ct i rezistena la compresii. Ambele nsuiri sunt necesare la locul n care este prezent, n spe intre vertebre. n coloana vertebral, vertebrele sunt separate ntre ele printr-un disc fibrocartilaginos. Discurile intervertebrale protejeaz coloana mpotriva traumelor i fac posibil poziia ostostatica. c). Cartilajul elastic i datoreaz denumirea prezenei fibrelor de elastina, cat i a celor de colagen n structura sa. El este compact, dar flexibil i intr n constituia epiglotei, care acoper intrarea n cile respiratorii n timpul deglutiiei (nghiirii). Cartilajul elastic formeaz pavilionul urechii, ca i pereii conductului auditiv extern i a i tubelor Eustachio, care leag fiecare ureche cu faringele posterior.

Articulaia

Articulaia este locul de contact ntre dou sau mai multe oase. O articulaie este format din mai multe elemente: suprafeele articulare ale oaselor ce vin n

contact, cartilajul articular care acoper suprafeele articulare i o capsul articular, care nfoar zona de contact a oaselor, delimitnd n interior un spaiu redus, numit cavitate articular, cptuit la rndul ei cu o membran sinovial. Membrana sinovial secret un lichid sinovial, care ajut alunecarea cartilajelor articulare. La articulaiile fixe (suturi), cavitile articulare lipsesc. Articulaiile sunt de mai multe feluri.

a). Fixe nu permit micarea oaselor ce vin n contact (de exemplu, articulaiile dintre oasele craniului). Acestea se numesc suturi, deoarece sudeaz, solidarizeaz, oasele ntre ele. b). Semimobile permit doar micri limitate, reduse cum sunt cele dintre coaste i stern, dintre oasele pubiene. c). Mobile permit micri largi ntr-o singur direcie (de ex, articulaia cotului permite doar ndoirea (flexia) i dezdoirea (extensia) antebraului pe bra) sau n toate direciile (de ex, articulaiile umrului i oldului n care membrul superior sau respectiv membrul inferior pot face micri nainte, napoi, laterale i de rotaie). Articulaiile n care este nevoie de micri largi au o cavitate articulara cu lichid sinovial, iar capetele articulare ale oaselor n contact sunt unul proeminent, cellalt scobit, de forme corespunztoare tipului de micare. Pentru un sprijin mai bun al oaselor i pentru o mai bun solidarizare a lor pot exista n articulaii cartilaje de forma corespunztoare (meniscuri la genunchi) i ligamente intra-articulare care prind ntre ele capetele osoase. Articulaiile, n special cele fixe, se pot osifica ctre btrnee, n locul cartilajului aprnd esut osos. Acest fenomen se ntmpl n special la articulaiile cutiei toracice, avnd drept consecin o diminuare a micrilor respiratorii.

Tendoanele Tendoanele sunt asemenea unor corzi care au rolul de a lega muchii de oase. Fibrele ce formeaz tendoanele sunt alctuite dintr-o substan asemntoare ntructva

cauciucului numit colagen (protein care se gsete n esutul conjunctiv, osos i cartilaginos i care prin fierbere se transform n gelatin). La o extremitate, ele se formeaz din corpul muchiului iar la cealalt extremitate se fixeaz de os, unele dintre fibre fiind ncastrate chiar n structur osoas. Orice micare a corpului, de la simpl plimbare pn la ridicarea greutilor are loc deoarece contracia muchilor are ca urmare o traciune pe tendoane, care vor produce deplasarea oaselor.

Ligamentele Corzi alctuite din colagen, dar care au rolul de a lega oasele ntre ele, asigurnd tria ncheieturilor. Ligamentele sunt tot structuri de legtur, care leag oasele unul de altul i menin articulaiile. Ligamentele sunt alctuite tot din fibre albe, dar sunt mai subiri i mai puin elastice dect tendoanele. Ligamentele se ataeaz de oase. Ele se unesc cu fibrele care penetreaz nveliul extern al osului (periostul). Periostul are o vasculahzatie i o inervaie care i permit s hrneasc osul, ct i s fumizeze suprafaa de fixare pentru ligamente i muchi. Ligamentele i periostul se afla ntr-o interaciune att de perfect nct periostul este frecvent afectat n urma unei leziuni a ligamentului. Spre deosebire de esutul muscular, rou, tendoanele i ligamentele primesc o cantitate foarte mic de snge. Chiar i oasele au o vascularizaie mai bun, ceea ce explica de ce un os rupt se reface n 4-6 sptmni iar un tendon sau un ligament n 9 luni.

II. SISTEMUL MUSCULAR

Totalitatea muchilor i formaiunilor contractile din diverse organe ale corpului uman constituie sistemul muscular. Muchii asigur locomoia, munca fizic, activitile motoare ale organelor interne, adaptarea i meninerea poziiei corpului. Muchii conin: apa (75%), substane minerale, substane organice specifice (miozina, actomiozina) i substane energetice (adenozintrifosfatul, fosfocreatina, glicogenul, acidul lactic).

Micrile pe care muchii le efectueaz n jurul axelor care trec prin articulaii sunt: - flexia (apropierea a dou segmente legate printr-o articulaie, micorndu-se unghiul dintre ele); - extensia (micarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putnd ajunge la 180 grade sau chiar mai mult); - abducia (ndeprteaz un segment sau membrul n ntregime de corp); - adductia (apropie aceleai elemente de trunchi); - rotaia intern (un segment sau ntreg membrul se rotete nspre corp, n jurul axului sau vertical); - rotaia extern (micarea invers prin care membrul se nvrte n afar n jurul aceluiai ax).

n funcie de poziia lor distingem dou categorii fundamentale de muchi: scheletici (somatici) i viscerali (ai organelor cavitare interne, involuntari). Dac ne referim la structura lor, distingem muchi striai (somatici) i muchi netezi (viscerali). Pe lng aceste dou categorii exista o categorie special i anume miocardul, muchi striat de tip cardiac. Unitatea structural a muchilor scheletici este fibra muscular striata, care are o lungime de 5 pn la 12 cm. Fibra muscular striata este alctuit din numeroase miofibrile (elementul contractil al fibrei musculare). La un muchi scheletic se disting o parte crnoas numit corp muscular i dou extremiti numite tendoane: una prin care se fixeaz de osul imobil n timpul contraciei numit origine i alta prin care se prinde de osul mobil numit inserie.

Propriettile fundamentale ale muchilor sunt: - elasticitatea proprietatea muchiului striat scheletic de a reveni la forma iniial dup nceperea aciunii forei care a determinat extensia; - plasticitatea proprietatea muchilor netezi vicerali de a-i menine constant tensiunea la diferite grade de distensie. - excitabilitatea proprietatea muchiului de a rspunde la aciunea unui excitant (mecanic, fizic sau chimic). n organism, excitantul natural este influxul nervos care ajunge la muchi prin fibrele nervoase motorii. Influxul nervos, venit prin fibrele

motorii, este transmis fiecrei fibre musculare din cadrul unitilor motorii prin intermediul plcii motorii sau sinapsa neuromuscular. - contractibilitatea proprietatea specific a muchiului de a dezvolta o tensiune asupra punctelor sale de fixare pe oase. n general, prin contracie, muchiul se scurteaz i poate pune n micare prghiile osoase, realiznd o micare, care este de fapt rspunsul muchiului la aciunea unui excitant din exterior sau la o comand venit pe calea nervilor.

Clasificare : Dup pozitia n organism, muschii somatici se mpart n: muschii capului, gtului, trunchiului i membrelor. Muchii capului sunt: muchii mimicii, muchii cutanai grupai n jurul orificiilor orbitale, nazale i orificiului bucal (orbicularul buzelor), muchii masticatori (maseteri i temporali), muchii limbii i muchii extrinseci ai globului ocular. Muchii gtului sunt: pielosul gtului, ternocleidomastoidieni i hiodieni. Muchii trunchiului sunt: muchii spatelui i ai cefei (trapez, marele dorsal), muchii toracelui (pectorali, dinai, intercostali, diafragma) i muchii abdomenului (drept abdominal, oblici). Muchii membrului superior sunt: muchii umrului ( deltoid ), muchii braului ( biceps i triceps brahial), muchii antebraului ( pronatori i supinatori ai antebraului, flexori i extensori ai degetelor ) i muchii minii. Muchii membrului inferior sunt: muchii fesieri, muchii coapsei (croitor, cvadriceps femural, biceps femural, adductori ai coapsei), muchii gambei (gastrocnemian, pronatori i supinatori ai piciorului, flexori i extensori) i muchii piciorului (extensori ai degetelor i plantari). Muchiul croitor (Sartorius) cel mai lung muchi al corpului; permite rotirea piciorului i ncruciarea picioarelor, controleaz miscraile n timpul mersului, statului pe loc, pstrrii echilibrului.