Sunteți pe pagina 1din 60

Drumul sufletului dupa moarte

- Drumul sufletului dupa moarte


- Despre muncile iadului
- Despre frumusetile raiului

- CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII

- Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi

- ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII

- JUDECATA DE APOI

- CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR

- Ce se intampla cu sufletul dupa moarte si cum poate fi el ajutat

DRUMUL SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi
călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni
nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin
naştere şi asfinţim prin moarte.

Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit?
Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit
140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele
maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.

Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va
înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba
m-am uscat.

Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi:
Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre.
Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra,
vis şi floare pe pământ!

Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului
este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar
cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.

Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii
şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.
Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare
niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut
Dumnezeu.

Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului
imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.

De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de
Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie,
adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.

Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a
avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.

Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este
al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de
aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe,
dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".

A văzut la Agapia Veche, părintele Eftimie, cu o săptămână înainte de a muri, cum se luptau îngerii
cu diavolii pentru suflet, zicând: "Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap
şi-i lovesc pe draci. Uite cum fug!"

Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau
maicile. Dar nu toţi văd taina aceasta, şi să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.

Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o
parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă,
după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez
şi să ziceţi aşa: "Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine
păcătosul sau păcătoasa!".

Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El
călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez
mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

Auziţi ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Şi iarăşi zice: Tăbărî-va îngerul
Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul şi-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel
ce ne păzeşte şi în viaţa de acum şi după ce murim, până la 40 de zile.

Vine acel înger şi zice: "Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut
şi până acum". Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: "Nu te teme, frate suflete!" Sfântul
Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de
sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii
lui Dumnezeu.

Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum.
Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut
Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie
acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel:
Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine
sau rău.

Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: "Iată, frate suflete, când erai copil mic - sau copiliţă mică - te-a
trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la
păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu
atunci". Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a
făcut. "Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce
ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai". Şi-i
aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese
din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca
să uite. Toate le vede ca o oglindă.

Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.

Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua a doua după moarte îl ia îngerul
păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire:
Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.

Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: "Părinte, cum poate
sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?"

Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede
ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele
fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.

Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat
pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova,
Bucureşti, Sihăstria.

Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua,
cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca
gândul.

Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine
şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.

"Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat,
aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit,
aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-
ai împărtăşit cu nevrednicie!"

Şi-i arată şi faptele bune: "Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui
Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele
cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la
altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel
străin".
Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că
îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.

Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:


- Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
- Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu
am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau
bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte.
Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi
nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu
gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău".

Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viaţa.

Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia
sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte
atunci numai la el, şi zice: "Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune.
Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?"

Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se
mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt
şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.

Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la
Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.

Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie,
precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase
cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că
Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din
Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.

Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui
să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei
Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni
nu-i fără păcat.

Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi
auzit că zice la mărturisire: "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor
creştineşti".

Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.

De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia,
nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate
păcatele.

Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât
trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l
spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea
clară şi ţine minte. Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!

Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie
bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte
foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat,
pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.

Ai auzit ce spune un sfânt?

El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi
acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. "Cum, Doamne, din foc ies porumbei?" s-a întrebat el.
Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot
ce aveau de plătit.

Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi
răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne
curăţă de orice păcat.

Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul,
el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări
şi milostenie şi tot la rai merge.

Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum
ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl
ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.

Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi
zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei.
Lumea asta atât o ţine Dumnezeu - cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog - până se va împlini
numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Nu citiţi la Psaltire?

Până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri,
cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din
stelele cerului şi le-a aruncat pe pâmănt.

A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au
fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, că
ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu,
va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.

De aceea stau în văzduh şi zic: "Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor
să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!". Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate
diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut
aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.

Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire;
vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele
mai mari.
Şi cine n-a vorbit de rău?Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a
băut un pahar mai mult în viaţă? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginaţia şi chiar cu fapta în
desfrânare în beţie, îndoială în credinţă şi în celelalte păcate trupeşti sau sufleteşti, cum citim în viaţa
Sfintei Teodora?

Aţi văzut ce a spus Sfânta Teodora, când a ajuns la vama beţiei?


"Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am
băut în viaţă. Şi-mi arătau şi când am băut, în ce clipă şi cu cine am fost şi de câte ori m-am îmbătat
şi de câte ori am băut. Şi îi întrebam pe sfinţii îngeri:
- Cum de ştiu diavolii toate acestea?
- Dacă ei au fost îngeri!"

Să ştiţi, însă, că de la Botez, pe lână îngerul bun, care stă de-a dreapta creştinului, mai ai un înger
din ceata stăpânilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău şi ce
ai vorbit tu rău şi de toate păcatele ce le-ai făcut în viaţă. Iar îngerul bun scrie şi cele bune şi cele
rele, cum spune acolo. Aşa crede Biserica lui Hristos.

Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt
scrise toate păcatele omului. Nu le mai găseşte scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe
acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai
găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de
acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi
dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer.

Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat,
să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viaţă, dacă s-a spovedit curat, acela
trece uşor înfricoşatele vămi ale văzduhului a treia zi.

Şi i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar
faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăţi.

Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai
greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l
răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
- Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!

Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă
ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta
urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile
îngerului şi zice:
- Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
- Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine!
Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te
păzim!

În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în
aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.
Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce
vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu?
L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se
arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui
Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.

Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde,
după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca
soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de
aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.

Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem
rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au
sădit rai în Eden spre răsărituri. N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce
spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri.
Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.

Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude
acest glas pe limba lui Adam: "Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile". Că şase zile trece sufletul
nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către
grădinile Raiului.

Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo
că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât
toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai
vestejeşte sau nu moare.

Acolo vede el, cum am zis, "Raiul desfătării", "Palatul Noului Sion", "Ierusalimul ceresc" şi câte
spune Sfânta Scriptură.

Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de
drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune
şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!

Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile
de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale
căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul
veacului.

Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de
iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de
safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.

El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade.
Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin
livezile acelea ca oglinzile.

Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când
trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.
Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept.
Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai
ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.

Dacă te-aş întreba acum pe mata: "Cunoşti pe străbunicul de 300 de ani în urmă?" De unde să-l ştii!
Că de-abia dacă îl cunoşti pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oameni unii
cu alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la
Evanghelia cu bogatul şi săracul Lazăr. Când a murit bogatul şi când a murit Avraam? Cu mii de ani
înainte şi se cunoşteau şi vorbeau".

Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi
livezi şi zic: "Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare.
Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al
cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata
particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.

De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi
avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.

Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.

Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate...
Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez,
când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de
el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: "Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de
aici!"

Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: "Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-
am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de
Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!"

Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai - căci el credea că va rămâne acolo în veci - cât de mare
bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
- Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
- Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica
lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!

Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se
fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei
Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd;
numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.

Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: "Acest suflet să
aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!" Iar dacă-i păcătos:
"Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!" Acest cuvânt îl
aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: "Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile".

Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au
margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: "Iadul
cel mai de jos", "Fântâna adâncului" şi "Iezerul de foc" de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele
cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc
negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.

Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul,
câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.

Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri
de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către
el:
"Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi
aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de
atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!"

După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se
scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.

Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar
în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în
lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.

Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept:
"Duceţi acest suflet în Gan Eden!", adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne
fereşte, este păcătos aude: "Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades", adică în iad şi în muncă.

Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă
la greu, îl duc în iad.

Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar
plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
- Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini
mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie
de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?

Iar îngerii plâng şi-i spun:


- Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult,
decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!

Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi
a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.

Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească,
are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci
se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.

De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa
ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în
alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din
chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.
Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi
prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica
este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.

De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos
în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa - adică trunchiul copacului - şi voi sunteţi ramurile; toată viţa
care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.

Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de
Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în
Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai
semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a
făcut aceasta.

Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care
satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui
Hristos.

Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un
copac roditor, şi dacă o mlădiţă s-a rupt de acolo cumva şi a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai
rodeşte aceea? Ce se întâmplî? Se usucă şi o punem pe foc.

Aşa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune
marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.

Şi acea mlădiţă, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodeşte şi nici
mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt şi seva Duhului Sfânt, vine numai prin punerea mâinilor, de
la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi de la preoţi se lucrează în rândul credincioşilor prin
Tainele care le-a hotărât Dumenzeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe
altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.

Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau
Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în
inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă,
care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.

Acum sectele au ieşit ca ciupecile după ploaie, şi toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele
mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la Bucureşti, şi-
am arătat şi istoricul, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice şi credinţa şi
neamul, să ne piardă sufletele!

Nu ieşiţi din corania mântuirii. Nu plecaţi din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră
duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă şi prin duh, la Botez. Deci, să cinstiţi Biserica şi pe preoţi şi
pe arhierei şi pe Sfântul Sinod.

Ţineţi-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiţi creştini buni şi cetăţeni buni, şi să împliniţi
porunca Sfântului Apostol Pavel: Daţi celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica,
frică, şi nimănui cu nimic să nu rămâneţi datori.
Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este
stăpânire decât de la Dumnezeu. Şi iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu
se împotriveşte.

A ieşit o sectă blestamată, foarte periculoasă pentru ţară şi Biserică, care se cheamă "Martorii lui
Iehova". Aceştia sunt cei mai înverşunaţi împotriva conducerii de stat şi a Bisericii. Să fugiţi ca de
diavoli, ca de satana de aceştia! Aceştia, nu numai că nu sunt creştini, dar sunt mai răi decât toţi
păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul şi nu cred în Hristos.

Păziţi-vă de orice sectă, rămâneţi fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinţii şi bunicii voştri şi
strămoşii din veac.

Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă
omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin
pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.

Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieşit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica
este trupul lui Hristos. Cine a oeşit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din
Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească şi a luat-o după capul
lui şi s-a pierdut.

Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei şi vă rog din toată inima să aveţi frica lui Dumnezeu, să nu
uitaţi rugăciunea, şi să vă rugaţi şi pentru noi păcătoşii. Amin.

Părintele CLEOPA

DESPRE IAD

Vom vorbi câteva cuvinte despre iad. De-atâtea ori auziţi cuvântul iad în dumnezeiasca Evanghelie,
în Sfânta Scriptură, în învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe. Dar v-aţi pus
vreodată întrebarea ce este iadul?

Ce este iadul? Să ştiţi că iadul este împărăţia morţii; iadul este locul acela unde se chinuiesc, după
dreptatea lui Dumnezeu, dracii şi toţi care au mâniat pe Dumnezeu şi au făcut voile lor în această
lume.

Iadul este împărăţia dracilor, a cărui poartă este deznădejdea, curte sunt legăturile; ferestre,
întunericul; masă, reaua împuţiciune şi putoare; mâncare este foamea, băutură este setea, ceasornic
este plânsul, aşternut este văpaia, orânduială este tulburarea cea fără rânduială a prăpastiei acelea
groaznice.

Dar ştiţi dumneavoastră câte feluri de munci are iadul? Nouă feluri de munci sunt în iad şi toate sunt
veşnice şi foarte grele.

Prima muncă este întunericul, cum arată marele prooroc Isaia. Dar nu întunericul acesta, pe care-l
vedem noi pe pământ. Întuneric pipăibil. Ai văzut în Egipt, în pământul Ghesem, că unde erau
evreii, era lumină şi în tot Egiptul era întuneric?
Nimeni nu ştia pe unde să meargă. Dumnezeu ce nu poate? Toate-s la Dânsul. Întuneric pe lumea
asta, dar celălalt întuneric îi veşnic.

Acolo este întuneric aşa de tare, încât îl poţi pipăi cu mâna. Aceasta o zice dumnezeiescul Iov: Mă
voi coborî în pământul întunericului celui veşnic, care nu are lumină, dar nici tămăduire în veac.

De întunericul acela a amintit şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Evanghelia Sa, când zice:
Legaţi-i mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l pe el întru întunericul cel mai dinafară, arătând prin
aceasta, cum zice şi dumnezeiescul părinte Efrem Sirul că este un întuneric greu.

Deci, cea dintâi muncă ce stăpâneşte iadul este întunericul acela negrăit şi neînchipuit.

A doua muncă, după întuneric, este plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atâtea lacrimi se varsă în
iad într-o singură zi, că, dacă s-ar aduna pe faţa pământului ar face un ocean mai mare ca Oceanul
Pacific. Oceanul Pacific are 48.000 km lungime, de la Polul Nord până la Polul Sud; are 18.500 km
lăţime şi, la Insulele Mariane, are 11 km adâncime. Şi numai în iad, într-o singură zi, lacrimile care
se varsă acolo, ar face un ocean mai mare ca Pacificul. Atâta plângere este în iad.

A treia muncă este putoarea cea rea. Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un
loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în
iad, am să vă spun o istorioară.

Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a
avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui.
Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a
rămas în mânăstire îl sfătuia:
- Frate, nu te duce înapoi. Auzi ce spune Evanghelia: Nimeni, punând mâna pe plug, să nu mai
privească înapoi. Deci, nu te duce, frate, în lume, pentru că mare primejdie este să laşi mânăstirea şi
să te duci din nou în lume.

Iar el a zis:
- Nu, eu mă duc!
- Dar nu te temi de chinurile iadului?
- Nu cred, frate, că sunt chiar atât de grele muncile iadului, cum spune Sfânta Scriptură sau cum
spun oamenii. Aşa s-a scris în cărţi ca să ne sperie.

Şi s-a dus acasă şi s-a căsătorit şi şi-a făcut de cap. Dar n-a trăit mult, decât trei ani, şi a murit.
Auzind călugărul că fratele său, care s-a întors în lume, a murit, a început să se roage cu foc lui
Dumnezeu, zicând: "Doamne, arată-mi să văd unde este fratele meu; în iad sau în rai!"

După o vreme destul de îndelungată, într-o noapte o umbră neagră a intrat în chilia lui. Şi când s-a
uitat el bine la lumina lumânării, l-a cunoscut. Umbra i-a zis, plângând şi suspinând:
- Mă cunoşti? Eu sunt fratele tău.

Era negru ca un cărbune. Doar după glas l-a cunoscut. Şi atunci acesta, văzându-l într-o stare jalnică
ca aceea, l-a întrebat:
- Frate, de unde vii?
- Din iad, că am lăsat mânăstirea şi m-am dus în lume şi mi-am făcut de cap; am murit în păcate şi
m-am dus pentru păcatele mele în muncile iadului.
Şi atunci acesta a început să întrebe:
- Măi, frate, ştii ce-mi spuneai tu mie, că muncile iadului nu-s aşa de grele, ci s-au scris aşa numai să
sperie lumea şi să înficoşeze pe oameni. Chiar aşa este de greu în iad?
- De mii de ori sunt mai cumplite chinurile iadului decât cum sunt scrise; şi de ar avea tot codrul
limbă şi toată iarba pământului de ar vorbi, n-ar putea spune cât de greu este în iad!

Dar fratele se făcea că nu-l înţelege.


- Frate, oare voi putea să le încerc şi eu puţin, ca să mă încredinţez de adevăr?
- Nu poţi auzi răcnetele şi ţipetele şi vaietele din iad, că tot atunci mori.
- Dar, n-aş putea măcar să pipăi iadul?
- Nu poţi, că acolo este foc care arde de miliarde de ori mai tare ca acesta şi tot atunci te-ai topi,
fiind în trup material.
- Nu pot nici să văd?
- Nu poţi, că mori de frică, văzând priveliştea aceea groaznică şi urgia mâniei lui Dumnezeu din iad!
- Dar cum aş putea eu să încerc măcar cât de puţin muncile iadului?
- Frate, ţine minte. Ai putea mirosi oleacă din putoarea iadului!

Cum era îmbrăcat cu haina, a scuturat mâneca hainei puţin şi s-a făcut nevăzut. Şi când a scuturat
mâneca, atâta putoare a ieşit din mâneca hainei lui, încât acela a căzut mort jos şi trei zile nu a putut
să iasă din chilie.

Greu de tot a deschis uşa şi s-a târât afară din chilie şi a ieşit acea putoare din chilia lui, încât s-a
împrăştiat în toată mânăstirea.

Călugării au părăsit mânăstirea trei luni de zile din cauza putorii nesuferite, care a ieşit din chilia de
unde a scuturat cel din iad mâneca hainei lui.

După trei luni, acel miros greu a dispărut. Călugării când s-au întors înapoi l-au găsit pe acela din
chilia căruia ieşise acea putoare şi l-au întrebat:
- Ce a fost, frate, putoarea aceasta? De unde a venit?
Iar el a răspuns:
- Ştiţi, părinţilor, eu am avut un frate bun în mânăstire, care s-a dus în lume şi a murit după trei ani
căsătorit. Eu m-am rugat Domnului să-mi arate unde este fratele meu.
După multă rugăciune, într-o noapte a venit la mine şi l-am întrebat unde este. Aflând că este în iad,
curios, l-am întrebat cât de greu este în iad, deoarece îl ştiam nepăsător, zicând că nu crede că
muncile iadului sunt chiar aşa de grele, cum scrie în cărţi.

Atunci el m-a încredinţat că nici nu poate spune limba de ţărână cât de greu este în iad şi ceea ce
scrie în cărţi este foarte puţin spus.

Ca să vezi muncile iadului, a spus el, este imposibil, că tot atunci mori; nici nu poţi auzi ce este în
iad că mori, nici nu poţi pipăi; şi mi-a dat să miros oleacă din putoarea care este în iad.

Atunci şi-a scuturat mâneca la haină şi iată sunt trei luni de zile de când putoarea aceasta stăpâneşte
mânăstirea noastră şi aţi fugit; şi de-abia acum se poate veni, înapoi.

Şi a încredinţat tot soborul mânăstirii cât de mare putoare este în iad. Aceasta este a treia pedeapsă a
iadului.
A patra muncă în iad este foamea şi setea. Aţi auzit ce spune proorocul Isaia: Vor flămânzi
precum câinii şi vor urla şi se vor jeli, şi nimeni nu va potoli foamea lor. Şi Mântuitorul ne arată în
Sfânta Evanghelie, în pilda cu bogatul şi Lazăr: Părinte Avraame, trimite pe Lazăr să-şi înmoaie
vârful degetului său în apă, să vie să-mi răcorească limba, că rău mă chinuiesc în văpaia aceasta.

Ai auzit ce-i acolo? Un deget înmuiat în apă, cât de mare preţ are! Şi nouă aici nu ne place apa, vrem
vin, rachiu, dresuri şi cutare. Vai de noi că nu cugetăm deloc ce ne aşteaptă. foamea şi setea sunt a
patra muncă.

A cincea muncă a iadului este tartarul, gheaţa. Tartarul este un iezer fără fund, plin de gheaţă şi
foarte rece. Aceasta este "scrâşnirea dinţilor", de care vorbeşte dumnezeiasca Scriptură, adică gerul
acela nesuferit de care nu-şi poate închipui nimeni.

A şasea muncă este viermele cel neadormit. Acolo sunt viermi de foc care mănâncă trupurile
oamenilor şi sufletele lor în vecii vecilor, şi niciodată oamenii nu mor. Acolo sunt balauri de foc şi
şerpi de foc care înoată prin văpăile iadului, cum înoată peştii prin apă la noi şi nu se vatămă. Şi îi
prind pe cei păcătoşi şi-i sug şi-i înţeapă şi-i mănâncă în vecii vecilor, împreună cu viermii cei
neadormiţi. Asta este munca a şasea.

A şaptea muncă este gheena, adică focul cel nestins, care este cea mai grea dintre toate. Focul cel
negru care arde în vecii vecilor cu întuneric.

De acela se tem şi dracii. Că ei se rugau Mântuitorului, când făcea minuni pe malul Mării Galileii,
când a scos demonii din cei doi îndrăciţi: Te ştim pe Tine cine eşti, Fiul Celui Preaînalt; Te rugăm
nu ne trimite pe noi în gheena! Acolo îi trimitea, că El avea putere. Şi dracii se tem de gheena, de
care spune Mântuitorul în Evanghelie: Unde focul lor nu se stinge.

Dar nu este foc de acesta ca al nostru, care se face ca să dea lumină; focul acesta, chiar de ar arde pe
cineva, dar dă lumină; acela, însă, este foc negru ca păcura şi de miliarde de ori mai fierbinte ca
acesta. Aşa spune fericitul Ieronim.

Cât de mare este focul unde se topeşte oţelul, totuşi este neînchipuit de slab faţă de focul iadului, ca
şi cum ar fi zugrăvit pe pereţi. Ai vedea un foc zugrăvit pe perete cu vopsea şi nu te frigi.

Aşa este de slab focul acesta faţă de focul iadului. Focul nestins nu mai are acolo nevoie de materie,
cum zice Sf. Efrem: "Că nu sunt oarecare care-l aprind cu materie din lumea aceasta". Acolo este
foc nestins, nu este foc cu lemne aprinse, ci arde cu urgia mâniei lui Dumnezeu negrăită, către cei
păcătoşi.

Acest iezer de foc de care spune la Apocalipsă, care nu are fund în veacul veacului, arede şi pe toate
duhurile cele rele şi le chinuieşte în vecii vecilor.

De aceea spune dumnezeiescul Părinte Ioan Gură de Aur: "Nimenea din oamenii care îşi aduc
aminte de gheenă, nu vor ajunge în gheenă". Că cine cugetă la iad scapă de iad. Cine îşi aduce
aminte de gheena, scapă. Că nu există om care-şi aduce aminte de gheena, care este atâta de
groaznică muncă, să ajungă în gheena.

Fiindcă îndată ce îşi aduce aminte de gheena el se fereşte de păcat şi începe a lucra fapta bună, se
mărturiseşte, pune început bun, îşi face canonul şi îşi îndreaptă viaţa sa. Este ca acela de care se
spune în Biblie: "Că nu mai este fapta ta ca ieri şi ca alaltăieri; poate să fie omul până azi un drac şi
mâine se face înger luminat". Numai să-şi aducă aminte de iad şi de gheena; că dacă uită iadul
ajunge în iad, iar dacă nu uită iadul nu ajunge acolo.

Iată, am să vă spun despre gheena şi despre veşnicia iadului printr-o minune care se găseşte scrisă
într-o carte veche.

În Sfântul Munte al Atonului trăia un călugăr cu numele Andrei. Şi acesta ducea o viaţă sfântă, în
feciorie, asceză, post, rugăciune şi priveghere; în meditaţii sfinte şi în cugetarea Sfintelor Scripturi.
Dar s-a îmbolnăvit când era aproape de treizeci de ani şi a zăcut unsprezece ani şi nu mai murea.

Atunci, după dreptate, acest călugăr cu numele Andrei şi-a pus întrebarea: "De ce sufăr eu?" Pentru
că nu se ştia cu păcate aşa de grele, ca să sufere pe pământ atât de groaznică boală. Şi a început
săracul, ca tot omul care nu mai poate răbda, să se roage aşa la Dumnezeu:
"Doamne, cer de la Tine un singur lucru şi anume: sau să mor sau să mă fac sănătos, că nu mai pot
răbda! Mi-au rămas numai oasele şi pielea!"

Rugându-se el aşa, într-una din nopţi, a strălucit o lumină uimitoare în chilia lui. El s-a temut să nu
fie de la draci, căci şi diavolul se face în chipul lui Hristos, în chip de înger, în chip de sfînt ce
străluceşte ca soarele şi poate să te înşele.

Este ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: Nu-i de mirare că însuşi satana se preface în chip de
înger de lumină şi slujitor al dreptăţii. Adică, dracii se prefac în chip de slujitori ai dreptăţii.

Deci s-a temut călugărul şi a început să facă cruce. Şi înadată a văzut că intră pe uşa lui un tânăr
foarte frumos la chip, foarte luminat, cu un toiag de aur în mână, cu o cunună de aur pe cap şi o
cruce de aur pe frunte şi i-a zis:
- Nu te teme, părinte, nu-s diavol. eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale şi m-a trimis Dumnezeu să-ţi
spun un lucru. Eu totdeauna sunt cu tine; toate suspinele tale, toate lacrimile, toate oftările, toate
durerile, toate necazurile tale eu le ştiu. Că tu dormi, eu nu dorm niciodată; tu mănânci, eu nu
mănânc; tu bei, eu nu beau.

Adu-ţi aminte ce spune psalmistul: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de
dânsul şi-l va izbăvi pe el; şi ...nici să dormiteze cel ce te păzeşte.

Deci, părinte, eu ştiu necazurile tale. Dar iată, tu ai început să te rogi lui Dumnezeu aşa de la o
vreme: "Doamne, sau să mor, sau să mă fac sănătos, că nu mai pot răbda!" Şi Dumnezeu m-a trimis
să-ţi spun ţie două lucruri:
- Care?
- Iată ce spune Dumnezeu prin mine: "Vrei să mai rabzi boala un an pe pământ sau să stai trei
ceasuri în iad?"

Dar el când a auzit, a zis:


- Doamne, îngerul Domnului, tu care ştii necazurile mele, să mai zac eu un an pe pământ? Nu ştii că
o noapte îmi pare un an şi că toate bolile mai cu seamă noaptea sunt grele? Deci cum am să mai rabd
eu un an această groaznică boală? Şi pentru ce rabd eu? Că eu ştiu ca om, că m-am silit, de când am
venit aici în Sfântul Munte, să fac voia lui Dumnezeu.
Şi a zis îngerul Domnului:
- Tu nu suferi pentru tine. Tu suferi pentru neamurile tale, care sunt în iad şi Dumnezeu te-a găsit pe
tine şi voieşte prin osteneala şi suferinţa ta să scoată din neamul tău, până la al nouălea neam din
iad". Că aşa se întâmplă dacă un călugăr bun îşi face datoria, mulţi din neamul lui se mântuiesc prin
el.

Nu ai auzit ce zice proorocul Ieremia? Dumnezeu răsplăteşte păcatele părinţilor asupra copiilor
până la al patrulea neam.

Deci, tu suferi pentru strămoşii tăi. Dar dacă vrei să ieşi şi tu din iad şi ei, să mai zaci un an pe
pământ sau trei ceasuri în iad. dar ia seama ce spui, i-a spus îngerul, că în clipa aceasta ţi-am şi luat
sufletul!

A stat el şi s-a gândit.


- Gândeşte-te bine! i-a spus îngerul.
- Trei ceasuri în iad!

Cînd a zis aceste cuvinte, i-a şi luat sufletul. Şi unde l-a dus? L-a dus în gheena, de care v-am
amintit înainte, cel mai greu loc din iad, de care se tem şi dracii.

Şi când l-a dus acolo şi l-a băgat în focul cel negru şi de miliarde de ori mai fierbinte ca acesta, a
fost cuprins de întunericul ce domnea pretutindeni şi a început a răcni şi a geme de durere, căci
balaurii de foc au început să-l muşte şi să-l chinuiască; el, când s-a văzut acolo şi a văzut atâta
deznădejde şi atâta strigăt şi atâta durere şi atâta spaimă şi atâta foc, a început să strige cât putea:
"Doamne, miluieşte-mă! Doamne, iartă-mă!"

După trei minute, o lumină a despicat întunericul şi a apărut îngerul Domnului. Când l-a văzut, a
început a bate din palme şi a striga aşa:
- Vai mie! Vai mie! Vai mie! Toate le-am crezut, dar una ca asta n-am crezut!
- Ce n-ai crezut, părinte Andrei?
- N-am crezut că un înger al Domnului poate să mintă!
- Cum se poate una ca asta, ca să spun eu minciuni? Eu nu sunt om păcătos, eu nu sunt duh rău,
diavol. Eu nu pot face păcat, eu nu pot minţi. Cum pot eu să mint, dacă sunt rază de dumnezeire,
sunt lumina a doua din lumina cea dintâi? Cum aş putea eu să spun minciuni?
- Dar cum ne-a fost vorba în chilie la mine?
- Cum? - N-a fost vorba că mă vei scoate de aici după trei ceasuri? Iată, au trecut mai mult de trei
sutr de ani de când mă chinuiesc aici!

Îngerul i-a spus:


Adevărul este Hristos. De-abia a trecut o oră şi mai ai două ore de stat.
- Două ore? a strigat monahul cu groază. Este oare cu putinţă să fi trecut numai o oră până acum?
- Eu am venit să văd dacă poţi răbda.

Atunci a zis călugărul Andrei:


- Doamne, dacă acesta este adevărul, că de-abia a trecut un ceas de când mă chinuiesc aici în iad, du-
mă înapoi în trupul meu cel rănit şi bolnav şi să sufăr acolo, nu un an, ci sute de ani, ba chiar până la
ziua venirii lui Hristos, numai să nu mai stau o clipă aici în focul cel nestins!

Şi îndată, cu iuţeala gândului, l-a luat îngerul şi l-a dus înapoi în trup.
Cine a ştiut că a fost mort un ceas? Când a înviat a început a striga:
- Miluiţi-mă! Miluiţi-mă!

Şi a venit călugărul care îl îngrijea şi a întrebat:


- Ce este, părinte? De ce strigi?
- Să se adune tot soborul mânăstirii.

Erau trei sute de călugări acolo. Şi l-au pus într-un cerdac înalt şi le-a spus la toţi minunea care s-a
petrecut cu el; că el a stat un ceas în iad şi i s-au părut mai mult de trei sute de ani. Atâta de greu a
trecut timpul.

Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi din câţi sunt aici să nu
îngăduie Dumnezeu vreunul să încerce durerile şi chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul
Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor sfinţilor să
ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul
viitor la bucuria cea veşnică.

Munca a opta din iad este deznădejdea. Acolo toată lumea este deznădăjduită de mila lui
Dumnezeu, aducându-şi aminte de cuvântul Evangheliei, că s-a închis uşa şi că pocăinţă în iad nu
mai este.

Munca a noua din iad este veşnicia, care stăpâneşte atâtea miliarde şi miliarde de suflete. Nu mai
există acolo o limită, că adică o să rabde omul o mie de ani sau o sută de mii de ani, ci în vecii
vecilor.

Dar ca să le descrie cineva câte una singură, nimeni nu poate spune, numai una cât îi de grea, că este
imposibil a descrie limba de ţărână.

Cine poate spune măcar una din munci câtă suferinţă aduce firii omeneşti. Că drepţii după sfârşit
primesc cele patru însuşiri ale trupului şi păcătoşii primesc şi ei una: însuşirea nemuririi.

Primesc trupuri nemuritoare, ca să ardă în vecii vecilor şi să nu se mistuie; să se chinuiască în vecii


vecilor şi să nu scape; să înseteze în vecii vecilor şi să nu aibă apă; să le fie foame în vecii vecilor şi
să nu aibă mâncare.

Nemurirea o au de la judecată înainte, cum spune Hristos, spre a se chinui în vecii vecilor. Amin.

Părintele CLEOPA

DESPRE RAI

Acum am să vă spun ceva despre Rai într-o istorioară care urmează de aici înainte. V-am spus că
marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit veşnic să rămână acolo împreună cu Hristos, învăţătorul
său, cu Ilie şi cu Moise, pentru că a gustat câteva clipe din slava raiului şi din slava dumnezeirii lui
Iisus Hristos. Şi iată ce am a vă spune.
A fost în Constantinopol un împărat roman pe la anul 814 şi a avut un frate al său după trup.Acesta
nu s-a mai însurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios şi văzând cum trece viaţa aceasta
ca fumul şi ca visul, ca floarea şi ca umbra, s-a gândit să se ducă la o mânăstire să se facă călugăr.

Şi s-a dus la o mânăstire din munţii Constantinopolului, la apa Şangarului. Şi-a împărţit toată averea
lui şi a dat-o la săraci şi s-a îmbrăcat în rasa călugărească, primind numele de Cozma. Iar călugării
ştiindu-l că învăţase carte cu împăratul şi văzând ascultarea şi smerenia lui, l-au pus stareţ; şi a
stăreţit timp de 10-12 ani.

Apoi a căzut într-o boală foarte grea şi a zăcut mai mulţi ani, iar în una din zile şi-a dat duhul. Şi s-
au adunat călugării care erau aproape trei sute, şi au început a plânge după păstorul lor cel iubit care
murise, cu numele Cozma căci aşa îl chema. Şi stăteau uimiţi şi plângeau că un stareţ ca acela nu
avusese mânăstirea de la începutul ei.

Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu a înviat.

Când a înviat privea cu ochii, cum stătea culcat cu faţa în sus pe laiţă, în podul casei. Şi cum stătea
cu ochii aţintiţi în podul casei, şoptea cu buzele sale încet nişte cuvinte neîncheiate şi neînţelese de
nimeni. Şi a stat aşa timp de aproape o zi întreagă. După aceasta a deschis ochii şi când a văzut pe
călugări în jurul lui, a început a căuta în sân.

Şi căutând în sân, îi întreba pe călugări: "Unde sunt cele două bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a
dat Părintele Avraam?" Şi mai trecea oleacă şi iar căuta în sân şi întreba: "Unde sunt cele două
bucăţi de pâine uscată pe care mi le-a dat Părintele Avraam?" Atunci călugării au văzut că el a avut
mare descoperire şi au început a plânge, zicând:
- Părinte sfinte, dar cum de vorbeşti sfinţia ta acum? Ştii c-ai murit?
- Ştiu.
- Ştii că de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort? Spune-ne nouă, dacă poţi, te rugăm cu lacrimi, unde
ai fost 24 de ore, cât ai fost mort? Şi ce pâine ceri de la noi? Ce bucăţi de pâine cauţi în sân? Două
bucăţi de păine uscată.

Atunci şi-a dat el seama că a fost răpit în cealaltă lume şi a zis ucenicilor săi:
- Dragii mei, adunaţi-vă aici că am să vă spun câte am văzut şi câte am auzit pe unde am fost şi câte
mi-a ajutat Dumnezeu să ţin minte. Apoi a început să le spună aşa:
"Ştiu că ieri pe vremea aceasta, am murit. Şi când am murit, au venit în jurul meu o mulţime de
diavoli, care de care mai urâţi. Unii boncăluiau ca taurii, alţii nechezau ca şi caii, alţii croncăneau ca
şi corbii, alţii şuierau ca şerpii şi toţi se repezeau la mine să mă ia. Şi spuneau: "N-ai făcut pocăinţă
destul! Ai fost frate de împărat, ai trăit în palate şi încă nu ţi-ai ispăşit păcatele prin pocăinţă la
mânăstire. Eşti al nostru!"

Şi zicea stareţul Cozma: "Eu cât am trăit, aveam în chilia mea icoana celor doi apostoli, Andrei şi
Ioan Evanghelistul. Şi m-au luat dracii, unii mă împingeau din urmă, alţii mă trăgeau înainte, alţii
mă împungeau, alţii mă muşcau şi mă duceau.

Iar eu strigam la Maica Domnului şi la cei doi sfinţi apostoli, Andrei şi Ioan Evanghelistul, să vină,
să nu mă lase. Şi m-au dus diavolii şi deodată am ajuns la o prăpastie, o râpă, care nu era mai largă
decât cât ar arunca un om voinic o piatră, ca o azvârlitură de piatră, dar adâncimea ei era până la iad.
Şi se auzeau în acea râpă, în acea prăpastie mari ţipete, mari vaiete, mari tânguiri. Şi peste toţi care
erau acolo înăuntru mergea un rând de foc şi ei strigau: "Vai de noi şi de noi şi de cei ce ne-au
născut pe noi". Şi dracii voiau să mă dea în prăpastia aceea.

Deodată s-a făcut o punte mică peste prăpastie, numai de două degete, dar fără bară. Şi ziceau dracii:
"Din două una ai să faci: ori te dăm aici în prăpastia aceasta, ori treci puntea".

Şi spunea Sfântul Cozma: "Îmi era foarte greu şi una şi alta. De cad în prăpastie, mi s-a spus că
aceea este gura iadului şi mă înghite şi nu mai ies. Ca să mă sui pe punte era de asemenea imposibil
că toţi cădeau. Atunci când ei mă târau să mă arunce în flăcări, am strigat: Maica Domnului, nu mă
lăsa! Şi deodată a apărut o femeie îmbrăcată în alb, ca fulgerul, şi doi apostoli. Erau Andrei şi Ioan
Evanghelistul. Şi a zis Maica Domnului către Apostoli: "Ioane şi Andrei, luaţi sufletul acesta din
mâinile dracilor şi-l duceţi până la Raiul desfătării". Şi atunci dracii au fugit toţi, şi m-au luat cei doi
apostoli, iar Maica Domnului s-a făcut nevăzută.

Şi a zis apostolul: "Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte!" Şi-au sărit ei pe
puntea aceea numai de două degete. Şi un apostol mă ducea de mână înainte şi unul mergea în urmă
şi mă ţinea.

Şi-am trecut acea mare prăpastie pe puntea cea îngustă, dar la capătul punţii, era un arap care se
părea că ajunge până la nori şi limba lui de zeci de metri afară de focşi ochi de flăcări şi acest arap
stătea cu o mână deasupra prăpastiei şi mâna aceea care stătea deasupra prăpastiei era umflată ca un
stâlp, iar cealaltă era zbârcită şi lungă.

Acela când ne-a văzut pe noi cu greu s-a dat în lături şi scrâşnea cu dinţii la mine: "Mi-ai scăpat de
data aceasta, dar ai să mai vii odată pe aici". Şi eu, după ce am trecut de arapul acela, am întrebat pe
Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Sfinţii ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care stă la capătul punţii aceleia pe unde
am trecut?
- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii văzduhului.
- Dar de ce are mâna aceea umflată, care o întinde deasupra prăpastiei aceleia?
- De-atâtea suflete câte ia de pe punte, şi-i aruncă mereu în gura iadului. Că veşnic, veşnic vin de pe
faţa pământului şi i s-a umflat mâna cât ia de pa punte şi aruncă în iad!
- Dar eu, am întrebat, am să scăp de el?
- Tu ai să scapi, fiindcă ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare şi pe noi. Deci nu te teme de el, căci
mergem până la Raiul desfătării.

Şi am mers după ce am trecut de arapul acela şi am dat de nişte câmpii verzi cu milioana de milioane
de flori de multe feluri de culori şi era o mireasmă de flori cum nu este pe faţa pâmăntului şi cum nu
poate să-şi închipuie nimeni. Şi florile acelea le bătea un vântişor aşa cald, iar deasupra florilor erau
cete, cete de copii cu aripi strălucitoare, care mergeau şi zburau deasupra florilor şi cântau aşa:
"Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta".

Mergând noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, în
mijlocul acelei câmpii am zăzut un bătrân cu barbă albă, frumoasă, veşmintele lui străluceau ca
soarele şi am mers acolo. Şi când am mers noi cu apostolii, cu Andrei şi cu Ioan, bătrânul acela a
binecuvântat pe apostoli şi i-a sărutat pe frunte, iar ei i-au sărutat mâna. Atunci am întrebat eu pe
apostoli:
- Domnii mei, cine este bătrânul acesta aşa de frumos şi de ce sunt atâtea milioane de copii care
zboară pe aici?
- A auzit de "Sânul lui Avraam"?
- Am auzit în Evanghelie.
- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care cântă aici şi zboară pe deasupra
florilor sunt sufletele drepţilor care au intrat în "Sânul lui Avraam" şi care au fost drepţi şi milostivi
ca el.

După aceea ne-am luat rămas bun, de la acela care zicea că este Avraam şi am pleact zburând;
mergeam prin văzduh cu iuţeală mare şi am ajuns în altă parte şi acolo odată s-au făcut nişte ziduri
de aur şi de pietre scumpe şi nişte porţi în forma fulgerului, iar nişte tineri foarte frumoşi, încinşi cu
curcubee de aur, stăteau la porţi şi aveau săbii de foc; la poartă şi pe poartă era, ca şi cum ar răsări
soarele, lumină ca fulgerul. Şi au întrebat acei de la poartă pe Apostolul Andrei şi pe Ioan:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Avem poruncă de la Maica domnului şi de la Domnul nostru Iisus Hristos să-l ducem până la Raiul
desfătării.

Atunci s-au deschis porţile singure şi am intrat după acele ziduri. Acolo am văzut nenumărate
biserici şi palate ale cerului. Nimeni nu putea să numere atâtea biseric, şi atâtea minuni se vedeau,
încât limbă de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singură ramură rodeau 60-70 feluri
de roade.

Florile şi frunzele pomilor cântau slavoslovia lui Dumnezeu. Şi fiecare pom avea un cort; dar nici
pomii nu semănau unii cu alţii şi nici corturile. Şi în cort era o masă şi un scaun de aur şi bucate şi
băututri scumpe pe masă. Dar bucatele nu semănau, iar la fiecare cort, la fiecare masă stătea o
persoană foarte frumoasă, ca de treizeci de ani.

Toţi erau de această vârstă, căci la judecată toţi vor învia cu vârsta de treizeci de ani, după cum arată
Sfinţii Părinţi. Şi acolo cântau păsări, milioane şi milioane, dar nici păsările dintr-un pom nu
semănau cu cele din alţi pomi. Culoarea aripilor păsărilor numai Dumnezeu o ştia şi păsările acelea
unele erau albastre, altele roşii, altele vişinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, şi cântau
negrăită frumuseţe, psalmi şi rugăciuni.

La unul pomul era de mărgăritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul
era de ametist, şi aşa mai departe. Şi mesele, la unul era de marmură, la altuş de aur, la altul de
argint, şi nici scaunele nu semănau. Şi era atîta frumuseţe şi atâta cântare acolo, iar mulţimea
pomilor şi a corturilor şi felurimea aceea atât de frumoasă nu mai avea margini.

Şi mergând noi pe acolo, eram uimiţi de atâta frumuseţe şi cântare. Atunci am întrebat pe Apostolul
Andrei:
- Domnii mei, aici este Raiul desfătării?
- Nu frate, de abia am ajuns la pământul celor blânzi.

Vezi ce spune în fericirea a treia din Evanghelie: Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Să nu credeţi că este vorba de pământul acesta stricăcios. Auzi ce pământ îi aşteaptă pe cei blânzi! Şi
de-abia am ajuns la pământ şi am întrebat:
- Dar de ce corturile sunt altfel şi bucatele şi băuturile altfel şi pomii altfel şi scaunele altfel şi
păsările cântă altfel dintr-un copac în altul?
Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:
- N-ai auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie? În casa Tatălui Meu sunt multe lăcaşuri şi Eu Mă
duc să vă pregătesc vouă loc. Deci aici, frate Cozma, să ştii că şi cortul şi masa şi pomul şi poamele
şi păsările toate sunt după mărimea faptelor bune ale fiecărui om. Cum şi-a împodobit cineva pomul
pe faţa pământului cu post, cu facere de bine, aşa îl găseşte dincolo şi se va veseli în vecii vecilor, că
aici nu mai este bătrâneţe, nu mai este boală, nu mai este moarte, nu mai este durere.

De aceea este depărtare şi deosebire de la un pom la altul, pentru că este după măsura faptelor bune
ale fiecărui suflet care a ajuns aici. Şi a mers sufletul dreptului aceluia zburând ca gândul, că aşa
merge sufletul ca razele soarelui de repede. Şi a mers cam cât ar merge un om cinci sute de ani pe
jos. Noi am mers deci în câteva minute, pentru că mergeam ca gândul.

Şi am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintâi. Şi la alte porţi în forma
fulgerului şi la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu şase aripi care păzeau. Şi am întrebat:
- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?
Şi au zis:
- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece
Apostoli după Judecata de Apoi.

Şi îndată porţile cele în chipul fulgerului s-au deschis şi serafimii aceia au întrebat:
- Unde duceţi sufletul acesta?
Şi a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:
- Poruncă avem de la Mântuitorul şi de la Maica Domnului să-l ducem până la Raiul desfătării.

Atunci ne-au dat drumul şi am intrat.

Când am intrat dincolo de aceste ziduri, am văzut munţi de aur şi am văzut un palat, care avea
douăsprezece temelii, cum spune la Apocalipsă, cu douăsprezece pietre scumpe şi douăsprezece uşi
în douăsprezece părţi şi acoperit cu aur curat şi lumina ca ziua şi era o lumină acolo care strălucea de
milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.

Şi palatul acesta avea douăsprezece uşi şi n-am văzut acolo nici pasăre, nici om, nici fiară, nici
îngeri, nici oameni. Şi am întrebat pe Apostolii care mă conduceau:
- Domnii mei, ce este palatul acesta şi câtă mărime are?
Şi a zis Apostolul Andrei:
- Acest palat este atât de mare, cât ar merge un om o mie de ani pe jos şi nu-l înconjură. Acesta este
palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheamă Noul Sion şi care-l vor lua Apostolii după
Judecata de Apoi pentru osteneala lor, că au predicat Evanghelia în lume şi au murit martiri şi li s-au
tăiat capetele pentru dragostea şi credinţa în Iisus Hristos.

Şi am trecut şi de acel palat şi zburam peste munţii cei de aur şi era o mare de cristal, cu apa ca
cristalul de limpede şi avea o mireasmă de trandafiri care nu se poate spune pe faţa pământului. Şi
am trecut pe deasupra acelei mări şi am ajuns la un râu care curgea ca cristalul şi erau ierburi şi flori
multe şi nişte copaci înalţi şi foarte frumoşi, cum nu am mai văzut pe faţa pământului şi erau flori
până sus şi nişte păsări mari cântau acolo şi ziceau aşa:
Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Şi am întrebat pe
Apostolul Andrei:
- Domnul meu, ce zic păsările acestea, căci cântă din psalmi?
- Ai auzit ce zic? Fericiţi cărora li s-au iertat fărădelegile şi cărora li s-au acoperit păcatele. Păsările
acestea, fiule, nu mai mor în veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfânt şi proorocesc şi arată că
aici în frumuseţea aceasta nu are să poată intra nimeni decât acela căruia i se vor ierta păcatele şi i se
vor acoperi fărădelegile.

Atunci am întrebat:
- Dar care păcate se iartă la om şi care se acoperă?
Şi a zis:
- Păcatele pe care le-a cunoscut omul că sunt păcate şi le-a mărturisit la duhovnic şi i-a părut rău şi a
făcut canon pentru ele, se iartă. Iar acelea pe care omul nu le-a ştiut că sunt păcate sau le-a uitat, nu
din rea voinţă, ci din neputinţă, acelea se acopăr din mila lui Dumnezeu, că altfel nici un suflet nu ar
fi ajuns aici. Pentru că, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra întru împărăţia
cerurilor.

Mergând noi aşa, s-a făcut un tunel, un munte de aur şi un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca
soarele şi acolo era o masă mare, căreia nu i se vedea marginea. Şi stăteau oamenii la mese şi îngerii
slujeau la mese şi puneau băuturi cereşti şi mâncăruri cereşti şi era mare veselie. Şi erau mii şi mii
care se veseleau şi cântau şi stăteau la mese.

Şi spune Sfântul Cozma:


- Când m-am uitat la masă, am început a cunoaşte oameni de la noi din oraş, din Constantinopol şi
din sat şi călugări de-ai noştri şi neamuri care au mers la bine şi foarte mă bucuram că am dat acolo
peste oameni cunoscuţi. Dar ce folos, că am stat acolo numai câteva minute şi numai am auzit un
glas: "Luaţi pe stareţul acesta de aici, şi-l duceţi înapoi, iar în locul lui aduceţi pe monahul Atanasie
de la Mânăstirea Trăian!" Că era mânăstirea de la Alfa apropiată de mânăstirea Trăian cum este
mânăstirea noastră, Sihăstria, aproape de mânăstirea Secu, aproape. Şi îndată a venit îngerul
Domnului, zicând:
- Frate Cozma, iată n-am ajuns la Raiul desfătării.
- Dar unde suntem?
- Dacă treceam tunelul acesta ajungeam în Raiul desfătării, dar este porunca lui Hristos să te ducem
înapoi în trup, căci plâng călugării după tine, că au rămas fără păstor. Şi avem poruncă să te ducem.
Deci nu mai ajungem la Raiul desfătării.

Deci, mi-am luat rămas bun de la aceia şi toţi îmi spuneau: "Nu te teme, frate Cozma, că tot aici ai
să vii, când va fi sfârşitul tău!" Şi m-au luat pe altă cale şi am trecut şapte iezere de munci, şi m-au
dus de am văzut muncile iadului şi am ajuns iarăşi în câmpia aceea unde era Avraam şi ne-am dus la
el şi a întrebat Patriarhul Avraam:
- Dar l-aţi dus până la Raiul desfătării?
Iar ei au zis:
- Nu, ci până aproape de Raiul desfătării, căci a venit poruncă de la Dumnezeu să-l ducem în trup şi
să învie, căci plâng după el fiii săi duhovniceşti!
Atunci Avraam a zis:
- Dacă se duce înapoi pe faţa pământului şi învie, am să-i dau şi eu ceva.

Şi mi-a dat un pahar de aur cu vin, şi trei bucăţi de pâine albă, curată. Şi-am băut din vinul acela
puţin, şi atât era de bun şi dulce că a trecut în toate simţirile mele şi ştiu că am mâncat şi o bucată de
pâine şi am zburat din grădinile acelea.

Şi am ajuns iarăşi la arapul acela care se lăuda că am să mai trec şi am trecut iarăşi prăpastia aceea
mare pe care o trecusem şi deodată m-am văzut în mânăstire şi acum, cum mă vedeţi.
Ştiam că Patriarhul Avraam mi-a dat trei bucăţi de pâine, şi numia una am mâncat-o şi am băut vin
acolo în "Sânul lui Avraam". Însă două bucăţi de pâine au rămas şi ştiu că le-am pus în sân. Aceasta
caut eu acum. Vă rog, daţi-mi cele două bucăţi de pâine pe care mi le-a dat Părintele Avraam, căci
ştiam că le-am pus în sân. Şi dacă vreţi, duceţi-vă repede până la Mânăstirea Trăian şi vedeţi dacă
monahul Atanasie nu cumva a murit!

Când s-au dus fraţii, atunci îl scoteau pe năsălie din chilie. Şi a spus cuviosul Cozma:
Ştiţi unde se duce Atanasie? Se duce în preajma Raiului desfătării, la acea masă, îngerească, căci am
auzit că mi-a spus mie: "Luaţi-l pe acesta de aici, duceşi-l în trup, că plâng călugării după el şi
aduceţi în locul lui pe monahul Atanasie de la Mânăstirea Traian". Deci să ştiţi că monahul Atanasie
s-a dus în locul meu şi se va bucura în vecii vecilor.

Aşa a fost Sfântul Cozma în Rai şi a văzut acolo şi pământul celor blânzi şi lăcaşul drepţilor.
Aduceţi-vă aminte de predica aceasta, de pământul celor blânzi că fiecare îşi împodobeşte acolo
pomul şi masa şi bucatele şi poamele şi păsările, toate, după cum se va osteni în viaţa aceasta ca să
facă voia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastră este în ceruri. Ferice de creştinul acela care trăieşte pe
pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se
osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării.

Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este
frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate şi bucurie şi pace întru Duhul Sfânt.

Dumnezeu şi Preacurata Lui Maică să ne ajute la toţi să ajungem şi noi păcătoşii măcar cât de cât să
moştenim "un colţişor de Rai", cum spune bătrânul Părinte Paisie câteodată la molitfă, numai să nu
fim afară de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereşte, să ne chinuim în veci.

Părintele CLEOPA

CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII

Fratilor, vine ceasul cel mai de pe urma, când fiecare din noi avem sa trecem pragul acestei vieti. Va
veni moartea azi, mâine, poimâine; nu stim când vine ziua aceea. Vai de noi si de noi în vremea
mortii! Spaima va fi mare, caci satana, cum se arata în Razboiul nevazut, toata viata lupta sa ne duca
prin pacat la iad, la vesnica munca, dar niciodata nu da atâta lupta ca în vremea mortii.

Sa se stie ca patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne da razboi vrajmasul în vremea
mortii:

a. întâi este razboiul împotriva credintei;

b. al doilea, împotriva nadejdii;

c. al treilea, împotriva smereniei, cu slava desarta si cu mândria;

d. si al patrulea, cu nalucirile cele de multe feluri si prefacerea slujitorilor nedreptatii în îngeri de


lumina.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne învata în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari
asupriri si grele ispite din vremea mortii. Si iata cum:

a. Când vrajmasul va începe a ne da razboi cu mincinoasele lui apucaturi, prin gânduri de necre-
dinta în mintea noastra, atunci trebuie sa ne tragem înapoi degraba, de la minte la voire, zicând:
"Du-te înapoi, satano, tatal minciunii, caci nu voiesc nici macar sa te aud pe tine, fiindca destul îmi
este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfânta a lui Hristos".

Si sa nu dam loc în inima noastra gândurilor necredintei, precum este scris de înteleptul Solomon:
De se va sui peste tine duhul celui puternic - adica al vrajmasului -, sa nu-ti lasi locul tau. Si daca
vrajmasul sarpe îti va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l baga în seama si sa nu-i raspunzi. Ci,
vazând minciuna si viclenia lui, fereste-te foarte mult de el.

Iar daca esti puternic în credinta si în gândire si voiesti sa-l faci pe vrajmasul de rusine, raspunde-i
lui: "Biserica crede adevarul". Si de-ti va zice tie: "Ce este adevarul?" Zi-i lui: "Acela pe care îl
crede Biserica". "Si ce crede Biserica?" "Adevarul". "Care adevar?" "Pe care-l marturiseste
Biserica" si pururea fii în gând cu rugaciunea catre Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

b. Iar când ne razboieste vrajmasul cu dezna-dejdea, sa ne aducem aminte de mila si bunatatea lui
Dumnezeu, Care a venit în lume sa moara pentru noi, pacatosii.

c. Când ne va da razboi cu slava desarta si cu mândria, sa ne socotim ca suntem praf si cenusa si sa


punem toate ispravile noastre pe seama lui Dumnezeu. Sa ne cunoastem cu adevarat greutatea
pacatelor si a rautatilor noastre, dar sa nu dezna-dajduim de mila lui Dumnezeu, caci auzi ce zice
Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti
cei ce nadajduiesc spre Dânsul.

d. Iar daca ne vor da noua diavolii razboi cu nalucirile si prefacerile lor în chip de îngeri de lumina,
sa stam tare întemeiati în smerenia cugetului nostru si sa zicem: "Schimbati-va, ticalosilor, în
întunericul vostru, ca mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinta în acest ceas decât de mila lui
Dumnezeu si de milostivirea Lui".

Si chiar de ai cunoaste ca multe din semnele aratate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele si


alunga-le de la tine cât poti de departe. Si sa nu te temi ca nu-I place lui Dumnezeu acest lucru si
aceasta întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.

Asadar, tineti minte, fratii mei, ca acestea sunt armele cele mai de obste pe care obisnuiesc vrajmasii
nostri draci a le unelti împotriva noastra în ceasul cel mai de pe urma al mortii. Si fiecaruia îi da
razboi dupa placerile si patimile la care îl cunoaste ca este supus mai mult.

Si sa nu uiti a cere cu toata inima, în ceasul acela, ajutorul rugaciunilor Preasfintei si Preacuratei
Maici a lui Dumnezeu, si grabnicul ei ajutor te va izbavi si va aduce peste sufletul tau mila ei si
îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin.
Parintele Cleopa

Convorbirea a opta

Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata de apoi

223. Cand i se da omului inger pazitor ? La zamislire, la nastere sau la Sfantul Botez ?

Dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos ingerul pazitor se da omului la Sfantul Botez. Acest
lucru se poate intelege din rugaciunea a cincea de la facerea catehumenului, unde, printre altele, se
zice asa : " Insoteste-i viata lui cu inger de lumina, ca sa-l izbaveasca pe el de toata bantuiala
potrivnicului, de intampinarea celui viclean, de demonul cel de amiaza si de naluciri rele " . Pe langa
ingerul pazitor, Dumnezeu trimite omului si alti ingeri in viata spre a-l ajuta, a-l indrepta si a-l
mangaia in ispitete si incercarile luptelor duhovnicesti prin care trece omul in acest veac. Despre
aceasta vorbeste dumnezeiescul Apostol Pavel, zicand : " Ausunt duhuri slujitoare care se trimit spre
slujba pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? " ( Evrei 1, 14 ) . Cu aceste cuvinte, Apostolul
inalta cugetele ascultatorilor si mangaie foarte mult pe crestini, fiindca arata ca Dumnezeu are multa
purtare de grija pentru dansii, de vreme ce " pe ingeri, care covarsesc pe oameni, i-a randuit sa
slujeasca pentru mantuirea oamenilor " .

Dar vedem ca atat in Legea Veche, cat si in Legea Darului, ingerii au fost trimisi de Dumnezeu sa
ajute si sa slujeasca oamenilor celor alesi, precum Lot, Avraam, Iacob, Moise, Valaam, Iosua Navi,
Ghedeon, Manase, proorocul David, Ilie Tesviteannul, Sedrah, Mesah si Abdenago, Daniil
proorocul, Iosif, Fecioara Maria, pastorii de la Bethleem, Maria Magdalena, Cornelie Sutasul,
Apostolul Pavel si altii. Prin aceste cateva marturii am aratat ca Preabunul Dumnezeu ne randuieste
noua ingeri pazitori, nu numai la Sfantul Botez, ci si in toata viata, ajutand pe cei dreepti pe calea
mantuirii, care Il iubesc si cred intru El.

224. Necredinciosii, paganii si ereticii primesc si ei de la Dumnezeu ingeri pazitori ?

Unii ca acestia, intrucat nu sunt botezati intru numele lui Hristos, nu primesc ingeri pazitori. Ei nici
nu cred in ingeri. Iar cei ce zic totusi ca cred in Dumnezeu, dar sunt eretici, acestia intristeaza si
departeaza de la ei pe ingerii Domnului care iubesc adevarul dreptei credinte, cel asezat de Hristos si
de Apostoli in Biserica Sa. ( A se vedea Talcuirea Epistolei catn Evrei, de Teofilact al Bulgariei,
1904 ) . Cat priveste popoarele pagane, acestea de abia au cate un inger pazitor pentru hotarele
fiecarei tari, dupa marturia Sfiintei Scripturi care zice : " Atunci a pus hotarele neamurilor dupa
numarul ingerilor lui Dumnezeu " ( Deuteronom 32, 9 ) . Acesti ingeri fac parte din ceata Domniilor,
ca cei ce domnesc peste neamuri. Dupa traditie, sunt ingeri pazitori peste cetati, orase, sate,
manastiri si oriunde se preamareste numele lui Dumnezeu.
225. Care este menirea ingerului pazitor in viata credinciosului si cum il ajuta la mantuire ?

Menirea ingerului pazitor este de a-l pazi pe credincios in chip nevazut de ispitele diavolului, de
caderi in tot felul de pacate, de a-l calauzi pe calea Bisericii, a pocaintei si a rugaciunii; de a-l
mangaia in necazurile viietii si de a-l indemna prin gand la toata fapta buna. Ingerul pazitor este dat
de Dumnezeu omului spre pazirea trupului si a sufletului sau. El niciodata nu doarme, dupa cuvantul
psalmistului : " Nici sa dormiteze cel ce te pazeste " ( Psalm 120, 3 ) . Ingerul pazitor apara sufletul
cel incredintat lui in vreme de ispita, daca are credinta si frica de Dumnezeu, dupa spusa aceluiasi
imparat si prooroc : " Tabari-va ingerul Domnului imprejurul celor ce se tem de dansul " ( Psalm 33,
9 ) . Ingerul pazitor slujeste la mantuirea omului ( Evrei 1, 14 ) . Ingerul pazitor scapa pe om in
vreme de primejdie ( Fapte 5, 19;12, 7-8; 12, 15; 9, 11 ) . Ingerul pazitor este duh slujitor al lui
Dumnezeu spre pazirea oamenilor ( Psalm 102, 21; 103, 5; Luca 16, 22; Evrei 1, 7 ) . Mantuitorul ne
porunceste sa nu dispretuim pe copii, " ca ingerii lor, in ceruri, pururea vad fata Tatalui Meu "
( Matei 18, 10 ) .

226. Crestinul are si un inger rau care ii urmeaza toata viata ? Care este scopul ingerului rau ?

Da, orice crestin are de la Botez un inger bun, care sta de-a dreapta lui si il povatuieste spre tot
lucrul placut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amanuntul, una cate una, toate faptele bune, pe care le
face in viata si pe care i le va prezenta in ceasul judecatii cand " cartile se vor deschide " . De
asemenea, crestinului ii urmeaza din pruncie si un inger rau ( diavol ) care scrie si el, amanuntit, tot
pacatul pe care il face omul in viata, pana in clipa mortii.

Scopul ingerului rau este de a-l ispiti intotdeauna si a-l indemna la pacat, cu gandul, cu imaginatia,
cu simturile, cu cuvantul, cu fapta, cu trupul si cu sufletul. Daca omul il asculta, se invoieste la pacat
si chiar il savarseste; diavolul scrie orice gand, orice cuvant sau fapta rea facuta in viata, de care ii
va cere raspuns la judecata particulara, adica dupa moarte, daca nu a fost dezlegat de pacate in viata,
prin spovedanie si pocainta.

227. Curm poate crestinul scapa de ispitele ingerului rau, adica ale diavolului, care il urmareste toata
viata ?

De nevoie este pentru mantuirea omului sa fie ispitit de diavolul, ca daca nu se va ispiti, nu se va
mantui, nu se poate cali in lupta cea duhovniceasca si nu poate avea nici o plata pentru faptele sale
cele bune, fiind facute din obicei, fara nici o impotrivire de la diavolul. De aceea zice si Sfantul
Petru, ca " diavolul, potrivnicul vostru, ca un leu racnind umbla, cautand pe cine sa inghita, caruia
stati-i impotriva, fiind intariti in credinta..., ( I Petru 5, 8-9 ) . Deci, viata noastra este o lupta cu
diavolul, care ne ispiteste, fie prin propriul nostru trup, fie prin cei din jurul nostru, fie direct, prin
slugile intunericului. Ispitele sunt necesare pentru ca ne calesc in lupta cu pacatul, pentru mantuirea
noastra, dar numai sa nu ne biruiasca. Un mare parinte din Pateric zice : " Inlatura ispitele si nu se va
mantui tot omul " .

Crestinul poate scapa nebiruit de ispitele diavolului prin lucrarea tuturor faptelor bune si mai ales
prin rugaciune, post smerenie, dragoste, spovedanie deasa, pocainta, milostenie si multa rabdare.

228. Cand crestinul pacatuieste cu voia sa, se indeparteaza ingerul bun de la dansul ? Dar cand face
o fapta buna, fuge ingerul rau de la dansul ?

Daca pacatul este uraciune inaintea lui Dumnezeu ( Deuteronom 25, 16; Pilde 5, 5; 10, 5; 3, 32 ) ,
apoi cum va iubi ingerul Domnului pe cei pacatosi si nu se va departa de la ei ? Si daca " cel ce face
pacatul este de la diavolul " , ( 1 Ioan 3, 8-10; Ioan 8, 44 ) , apoi cum va sta ingerul Domnului langa
cel ce face lucrurile diavolului, adica, langa cel betiv, desfranat, preadesfranat, necredincios,
mincinos zgarcit, urator de oameni si eretic ? Si daca pacatul alunga de la om binecuvantarea lui
Dumnezeu ( Numeri 14, 34; Iosua Navi 5, 6; Psalm 80, 13-14; Isaia 48, 18-19 ) , apoi cum va sta
ingerul Domnului langa cel ce lucreaza pacatul ? Si daca Duhul Sfant se intristeaza de pacat
( Galateni 4, 30; I Tesaloniceni 5,19 ) , cum nu se va intrista ingerul Domnului si nu se va departa de
la cel ce face pacatul si nu voieste sa se intoarca la pocainta ? Si daca Sfantul Duh este maniat si
suparat pe cei neascultatori si rai ( Isaia 6, 3, 10 ) cum nu se va supara si ingerul Domnului cel curat
si sfant, pe cel ce face pacate si nu voieste sa se intoarca la pocainta ?

Asadar, ingerul pazitor, randuit de Dumnezeu fiecarui crestin, uraste pacatul caci pacatul ucide
sufletul si se departeaza de la cel ce lucreaza faradelege. Dar, iarasi se intoarce si ajuta pe omul
pacatos, cand acesta vine la pocainta cu lacrimi si cu durere in inima pentru cele facute ( II Corinteni
7, 9 ) . Caci " bucurie se face in cer pentru un pacatos care vine la pocainta " ( Luca 15, 7-10 ) ,
deoarece Dumnezeu voieste " ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului "
( Iezechiel 18, 23-32; 33, 11; II Petru 3, 9 ) . Deci, cand omul face cele rele intristeaza si departeaza
de la sine pe Duhul Sfant si pe ingerul pazitor, iar in locul lui se apropie de om diavolul si duhul cel
rau. Iar cand crestinul se intoarce din toata inima lui la pocainta, veseleste pe Dumnezeu si pe toti
ingerii din cer, apropie de sine pe ingerul sau si alunga de la dansul pe ingerul satanei. Si aceasta
lupta se da in inima si mintea omului in orice clipa, pana la sfarsitul vietii lui.

229. Cum trrebuic sa colaboreze crestinul cu ingerul sau pazitor, pentrn a ajunge intru imparatia lui
Dumnezeu ?

Crestinul trebuie sa imite pe sfinti si pe ingeri, ca sa fie numarat in cer impreuna cu sfintii si cu
ingerii. Adica, sa-L slaveasca neincetat pe Dumnezeu; sa-L laude si sa-I multumeasca todeauna lui
Dumnezeu pentru toate; sa-L asculte, sa pazeasca poruncile Lui, sa-L iubeasca pe Dumnezeu, sa
iubeasca toti oamenii, sa duca intru toate viata crestineasca. Precum ingerul este slujitor al lui
Dumnezeu si il pazeste pe om intru toate caile sale ( Psalm 90, 11 ) si precum ingerul se supune voii
lui Dumnezeu ( Psalm 102, 20-21 ) , la fel trebuie sa faca si omul credincios. Sa se supuna lui
Dumnezeu si sa faca voia Lui. Si daca ingerul se bucura de intoarcerea pacatosului la pocainta
( Luca 15, 7-10 ) , asa se cuvine sa faca si omul credincios. Sa se bucure de intoarcerea celor rai la
pocainta. Daca ingerii se ingrijesc de mantuirea oamenilor si le ajuta ( Facere 24, 7; Psalm 90, 11-
12; Psalm 33, 7; Matei 4, 6 ) , asa sa faca si crestinii, mai ales pastorii de suflete, sa se ingrijeasca in
tot chipul de mantuirea si intoarcerea la pocainta a sufletelor omenesti. Ingerii slavesc neincetat pe
Dumnezeu ( Psalm 102, 20; Isaia 6, 3; Luca 2, 13-14; Apocalipsa 5,11 ) . La fel si credinciosii sunt
datori sa slaveasca pe Dumnezeu, dupa cuvantul psalmistului : " Bine voi cuvanta pe Domnul in
toata vremea; pururea lauda Lui in gura Mea " ( Psalm 33, 1 ) . Si daca ingerul este pururea veghetor
spre tot lucrul bun, apoi si omul credincios este dator neincetat sa vegheze cu mintea sa si sa ia
aminte ca potrivnicul nostru, diavolul, umbla ca un leu, cautand pe cine sa inghita " ( I Petru 5, 8 ) .

Asa de va face tot crestinul, se va afla impreuna lucrand cu ingerul sau pazitor la savarsirea tuturor
faptelor bune.

230 In ce chip ajuta ingerul pazitor pe suflet in ceasul mortii si pana cand ramane langa el dupa
moarte ?

Mai intai ingerul pazitor se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul incredintat lui ca sa aiba sfarsit
crestinesc si sa i se ierte toate pacatele. Apoi ii da in cuget credinciosului sa se impace cu toti, sa se
spovedeasca din copilarie la preot, sa se impartaseasca cu Trupul Domnului si sa-si puna toate in
buna randuiala. Iar in ceasul mortii lui, nu numai un inger il ajuta pe el, daca a facut fapte bune, ci
mai multi. Acest lucru il spune Sfantul Efrem Sirul, zicand : " Au nu stiti, fratii mei, ce fel de frica si
de nevoie avem sa patimim in ceasul iesirii noastre din viata aceasta, cand se va desparti sufletul de
trup ? Mare frica, mare taina se savarseste acolo. Ca vin la dansul ingerii buni si multime de oaste
cereasca si toate puterile cele potrivnice si stapanitorii intunericului, amandoua partile voind sa ia
sufletul si sa-l aseze si sa-i intocmeasca locurile lui. Deci, daca sufletul si-a castigat de aici fapte
bune, in ziua iesirii lui, faptele bune pe care le-a castigat de aici se fac ingeri buni si il inconjoara pe
dansul si nu lasa nici una din puterile potrivnice sa se atinga de el, ci il iau pe dansul cu bucurie si
veselie impreuna cu ingerii, cantand cantari de biruinta lui Dumnezeu si il duc pe dansul la Stapanul
Hristos, Imparatul slavei, si il inchina Lui impreuna cu toata puterea cereasca, si il duc de aici la loc
de odihna, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, nici lacrimi, nici grija, ci viata
nemuritoare si veselie vesnica, impreuna cu toti care au bineplacut lui Dumnezeu... " ( Sfantul Efrem
Sirul, Cuvant pentru ca de-a pururea sa avem in minte ziua iesirii noastre din viata, tomul III ) . La
cei pacatosi, spune Sfantul Efrem Sirul, faptele lor cele rele se prefac in ceasul mortii in ingeri rai si
il insotesc pana e aruncat in focul gheenei, acuzandu-l pe el de acelea ce le-a facut si nu s-a pocait.
Dupa moarte ingerul insoteste sufletul 40 de zile, impreuna cu alti ingeri, aratandu-i intai fericirea
raiului si apoi muncile iadului. Apoi il duc pentru a treia oara in fata Prea Sfintei Treimi si i se
hotaraste, pana la judecata de apoi, fie loc de odihna in rai, fie loc de osanda, dupa faptele sale. Din
clipa aceea ingerul pazitor il paraseste pana la judecata viitoare.

Iar cum sufletul trece prin vamile vazduhului dupa moarte, acelasi sfant parinte Efrem ne arata,
zicand : Atunci, luand ingerii sufletul se duc prin vazduh, intru care stau incepatoriile, stapaniile si
tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, parasii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, luatorii de
seama si zapcii care, intampinand pe suflet in vazduh, il iscodesc si aduc inaintea omului pacatele si
zapisele cele din tinerete, cele din batranete, cele de voie si cele fara de voie, cele facute cu lucrul,
cu gandul si cu aducerile aminte. Multa este frica; mult cutremur ticalosului suflet; nepovestita este
nevoia care o patimeste atunci de la multimea milioanelor de vrajmasi, tinandu-se de dansii,
frangandu-se, clevetindu-se, impingandu-se, oprind pe suflet ca sa nu se salasluiasca in lumina si sa
intre in latura celor vii. Insa, sfintii ingeri luand pe suflet, il duc... " ( Ibidem, Cuvant pentru a doua
venire si pentru judecata, tomul III ) .

Astfel, sfantul inger pazitor, dupa cum mai inainte am aratat, intotdeauna sta langa omul credincios,
spre a-l pazi si a-l ajuta in viata. Inca si dupa moarte il insoteste pe suflet pana la 40 de zile.

231. La invierea cea de apoi va veni si ingerul pazitor al fiecarui om ?

In ziua infricosatei judecati, ingerul pazitor ajuta sufletul pe care l-a pazit in aceasta lume si
calatoreste cu el inaintea infricosatului Judecator. Despre acest adevar se scrie in mai multe locuri, si
mai ales la Canonul catre ingerul pazitor, unde se scrie asa : " Cand se va pune scaunul si cartile se
vor deschide si Cel vechi de zile va sedea, si oamenii se vor judeca, si ingerii vor stainainte, si
pamantul se va clatina, si toate se vor infricosa si se vor cutremura, atunci arata spre mine iubirea Ta
de oameni si ma izbaveste de gheena, pe Hristos imblanzindu-L " ( Cantarea a VIII-a ) . Ingerul
pazitor va conduce sufletul la invierea cea de apoi spre a-si cunoaste trupul sau din pamant, cum
spune in viata Sfantului Vasile cel Nou din 26 martie.

232. Cum se bucura ingerii din ceruri pentru un pacatos care se pocaieste si in ce chip se intristeaza
cand pacatuieste ?
Ingerii din ceruri se bucura cand se pocaieste un pacatos, asemenea Pastorului celui mare,
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care a aflat oaia cea pierduta, adica neamul omenesc, zicand : "
Bucurati-va impreuna cu Mine ca am aflat oaia cea pierduta " ( Luca 15, 6 ) . Acest lucru il
descopera Mantuitorul si in pilda cu drahma cea pierduta. El arata bucuria ingerilor pentru cel ce se
intoarce la pocainta prin cuvintele : " Va zic voua, asa se face bucurie inaintea ingerilor lui
Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste " ( Luca 15,10 ) . Iar cand omul pacattuieste, ingerul
pazitor se intristeaza si plange pentru el, departandu-se de acel suflet pana cand iarasi se intoarce la
Dumnezeu prin pocainta.

233. Care este cea mai inalta intelepciune a crestinului ?

Dupa Sfantul Vasile cel Mare, cea mai inalta intelepciune a crestinului este sa cugete de-a pururea la
ceasul mortii. Iar dupa Sfanta Scriptura, cea mai inalta filosofie a crestinului este frica de Dumnezeu
( Psalm 1, 1-4; 110, 10; Iov 18, 28; Pilde 15, 33 ) . Frica de Dumnemu este neaparat trebuincioasa
pentru cinstirea lui Dumnezeu ( Psalm 5, 7 ) si pentru slujirea lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 13; 10,
20; Psalm 2, 11; Evrei 12, 20 ) . Frica de Dumnezeu este necesara pentru dobandirea mantuirii
noastre ( Filipeni 2, 12; Pilde 28, 14 ) ; pentru pazirea poruncilor lui Dumnezeu ( Deuteronom 6, 24;
8, 6; 10, 12-13 ) ; pentru ferirea de pacate ( Exod 20, 20; Psalm 4, 4; Pilde 14,16;16, 6; Iov 1, 8; 2,
3 ) ; pentru dobandirea sfinteniei ( II Corinteni 7, 1 ) ; pentru a carmui sufletele cu dreptate ( Exod
18, 21; II Regi 23, 3 ) ; pentru a judeca drept ( II Paralipomena 19, 6-9 ) . De aceea Sfanta Scriptura
ne invata sa umblam intru toate cu frica lui Dumnezeu, sa facem toate cu credinta si cu frica de
Dumnezeu ( II Paralipomena 19, 9; Efeseni 5, 21; Coloseni 3, 22 ) .

234. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele : " Adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in
veac nu vei gresi " ? ( Isus Sirah 7, 38 ) .

Aceste cuvinte ne invata ca de-a pururea sa avem in minte pe langa frica de Dumnezeu si cugetarea
mortii. Insa aceasta la noi, cei incepatori in fapta buna, caci cei ce sunt sporiti prin darul lui
Dumnezeu dobandesc in locul fricii de moarte dragostea de Dumnezeu. Acestia nu mai au frica de
moarte deoarece dragostea scoate afara frica ( I Ioan 4, 18 ) . Iar cele mai de pe urma ale omului,
dupa Sfintii Parinti, de care trebuie sa ne aducem aminte in toata viata, sunt : ceasul mortii, adica
despaitirea sufletului de trup, trecerea sufletului pe la vamile vazduhului, starea sufletului inaintea
Prea Sfintei Treimi si hotararea care i se va da, adica raiul sau iadul.

235. Ce intelegem prin moarte ?

Prin moarte intelegem doua lucruri : moarte fizica, adica despartirea sufletului de trup, si moartea
duhovniceasca, adica calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care ucide si sufletul si trupul omului
pacatos. Omul insa nu moare niciodata cu sufletul, ci numai cu trupul. Caci sufletul este creat de
Dumnezeu nemuritor, fie ca ajunge in rai sau in iad, dupa faptele lui. Moarte sufletului este pacatul,
dupa cuvantul : " Plata pacatului este moartea " ( I Corinteni 15, 56; Iezechiel 18, 4, 20; Romani 1,
32; 6,16 etc. ) .

236. Ce intelegem prin judecata particulara si unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte ?

Sunt doua feluri de judecati ale oamenilor. Cea dintai este judecata numita particulara, adica
personala, ce se va face indata dupa moarte, cand fiecare suflet trece prin infricosatele vami ale
vazduhului si sta inaintea Dreptului Judecator, spre a i se hotari loc de odihna sau de osanda
provizorie, dupa faptele lui, pana la a doua venire a lui Hristos. A doua este judecata de apoi sau
generala, a tuturor oamenilor, care va avea loc la sfarsitul veacurilor, cand se vor alege cei buni de
cei rai si vor merge cei buni intru imparatia lui Dumnezeu, " si asa pururea cu Domnul vor fi " , iar
cei rai vor fi aruncati in focul cel vesnic ( Matei 25, 31-46 ) .

Cat despre locul unde se aseaza sufletele oamenilor dupa moarte, potrivit cu pilda bogatului
nemilostiv si saracului Lazar ( Luca 16,19-31 ) , Sfanta Biserica ne invata asa : timp de doua zile
dupa moarte sufletul este purtat de ingerul pazitor peste tot in lume, pe unde a trait si a facut fapte
bune sau rele si isi aminteste de toate cele din pruncie pana in ceasul mortii. In a treia ei este dus la
Dumnezeu, iar la 40 de zile i se randuieste loc de odihna sau osanda. In Pravila Mare de la
Targoviste, capitolul 162, spune ca " sufletul, de multa dragoste a trupului ( sau ) , caci s-a despartit
de dansul, uneori merge la casa aceea unde a fost in viata, iar alteori la mormantul unde este trupul
ingropat. Iar imbunatatitul si dreptul suflet merge pe la locurile unde avea obiceiul sa se roage
pentru mantuirea lui si face doua zile pe pamant. Iar a treia zi merge sufletul impreuna cu ingerul
sau la cer si sta inaintea groaznicutui scaun si se inchina inaintea lui Dumnezeu. Pentru aceea se face
a treia zi Sfanta Liturghie si pomana pentru cel mort. Iar daca se inchina lui Dumnezeu merge cu
ingerul de ii arata bogatele si frumoasele lacasuri ale sufletelor dreptilor si ale sfintilor care au facut
voia lui Dumnezeu in lume. Toate acestea le vede sufletul atunci ( de la a patra pana la a noua zi ) .
Iar a noua zi merge iar de se inchina lui Dumnezeu. Pentru aceasta se face Litughie si pomenire la a
noua zi. Apoi il duce ingerul si ii arata toate muncile cele de dedesubt ( din iad ) pana la 40 de zile, (
cand se inchina a treia oara Prea Sfintei Treimi ) . Pentru aceasta se fac liturghii si pomeniri ( pentru
cei morti ) la 40 de zile. Iar de acum incolo, dupa lucrurile care le-a facut ii da lui de se odihneste,
pana va veni Hristos sa judece lumea si sa-i dea sau sa-i plateasca fiecaruia dupa lucrurile lui " .

Aceasta este Traditia Bisericii si acesta este rolul slujbelor ce se fac pentru cei raposati.

237. Ce deosebire este intre rai si imparatia lui Dumnezeu ?

Sfantul Ioan Damaschin, in Dogmatica sa, spune ca " raiul este material si spiritual si in el stau
sfintii pana la sfarsitul lumii " . Dupa judecata de apoi dreptii vor intra impreuna cu Hristos intru
imparatia cerurilor. In rai sfintii si dreptii nu se impartasesc direct de slava Prea Sfintei Treimi, ci
numai in parte. Iar cand vor " intra intru slava Sa " , atunci " vor fi pururea cu Domnul " . In rai stau
dreptii numai provizoriu, temporar, pana la infricosata judecata generala; iar in imparatia lui
Dumnezeu petrec vesnic impreuna cu ingerii, in lumina cea neinserata a Prea Sfintei Treimi. In rai
sufletele pot fi mutate dintr-o stare de fericire in alta, potrivit cu faptele facute pe pamant, care ajuta
la mantuirea altora in vreme indelungata si potrivit cu rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru ele;
iar in imparatia lui Dumnezeu toate sunt desavarsite si vesnice. Raiul este o gradina dumnezeiasca,
cu pomi, cu flori, cu pasari ceresti, cu fericire nedeplina, situata " in cer " . Iar imparatia lui
Dumnezeu este insusi locul slavei, unde se afla scaunul Prea Sfintei Treimi, situata deasupra
cerurilor, in " cerurile cerurilor, despre a carei slava nimeni nu poate vorbi; nici om, nici inger, nici
insusi Sfantul Pavel, care a fost rapit pana la al treilea cer ( II Corinteni 12, 3-4 ) . Asadar, primul
om a pierdut prin pacat raiul, o gradina cereasca, iar prin credinta in Iisus Hristos si prin sfintenie va
dobandi, nu o gradina, nu raiul cel dintai, ci insasi imparatia slavei lui Dumnezeu.

Cuviosul Nicodim Aghioritul, in talcuirea Epistolei a doua catre Corinteni, spune ca " dupa slava,
altul este cerul si altul este raiul. Iar dupa alegorie si analogie, poate este acelasi sau poate nu este
acelasi... " . Sfantul Maxim Marturisitorul explica mistic cele trei ceruri la care poate ajunge omul
indumnezeit. Intaiul cer este sfarsitul a toata fapta buna. Al doilea cer este inaltarea mintii si
cunostintei la cele dumnezeiesti, atat simtite cat si gandite. Al treilea cer este teologia, prin care
ajunge cel desavarsit, cu ajutorul darului Sfantului Duh, la starea de contemplatie, adica la rapirea
mintii si la intelegerea tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cunostinta. Unii din Sfintii Parinti
zic ca Apostolul Pavel a fost rapit in rai, adica la al treilea cer al cunoasterii dumnezeiesti, fiindca i
s-au vestit cuvintele tainice si negraite despre rai, care si pana astazi sunt ascunse pentru noi. Adica,
ce este pomul viietii cel din mijlocul raiului; ce este pomul cunostintei binelui si raului; ce au fost
heruvimii si sabia de vapaie care pazea usa Edenului; ce au fost pomii din care a randuit Dumnezeu
sa manance Adam, si altele pe care le-au talcuit Sfintii Parinti, insa nu asa cu amanuntul.

Raiul este loc foarte laudat pentru frumusetea lui. Acolo a fost rapit Sfantul Pavel si a auzit cantari "
pe care nu este cu putinta omului a le vorbi " ( II Corinteni 12, 4 ) . Acolo sunt Enoh si Ilie; acolo
este talharul de pe cruce; acolo este " sanul lui Avraam " in care a intrat Lazar si unde sunt asezate
de catre ingeri toate sufletele dreptilor si sfintilor, in loc de odihna, pana la judecata cea viitoare,
cand li se va da imparatia cerurilor ( Kiriacodromion, Talcuirea evangheliei cu bogatul si saracul
Lazar ) .

238. Care sunt insusirile sufletului dupa moarte ?

Sufletul, dupa despartirea de trup, isi pastreaza insusirile sale date de Dumnezeu, ca : memoria,
cugetarea, gandirea, intelegerea, vointa libera etc. In schimb unele facultati ca : placerea, mahnirea,
frica, mania, imaginatia, activitatea si cele de acest fel, dincolo nu lucreaza ca aici, unde sufletul este
in legatura cu trupul acesta patimas. Toate aceste facultati dupa moarte se induhovnicesc, asemenea
trupurilor celor duhovnicesti, dupa cuvantul Sfantului Pavel care zice : " Seamana-se trup sufletesc,
scula-se-va trup duhovnicesc " ( I Corinteni 15, 44 ) . Patru sunt insusirile trupului inviat din morti,
dupa Sfantul Apostol Pavel : nestricaciunea, cinstea, puterea si duhovnicia ( I Corinteni 15, 42-44 ) .
Iar insusirile sufletului sunt cele aratate mai sus, care raman vesnic cu el, fie ca sufletul este in rai
sau in iad. In schimb, insusirile firesti ale trupului omenesc, precum puterea seminala, cea hranitoare
si simtitoare, dupa moarte nu le mai are sufletul, deoarece trupurile duhovnicesti in rai nu mai au
nevoie de mancare si bautura, cum spune Sfantul Pavel : " Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare
si bautura, ci dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant " ( Romani 14, 17 ) .

239. Sufletele dreptilor se cunosc intre ele in rai ? Dar ale pacatosilor din iad ? Ce legatura este intre
cei din rai cu cei din iad si cu cei de pe pamant ?

Ca dreptii se cunosc in rai, despre aceasta nu poate fi nici o indoiala. Acest lucru il arata insusi
Mantuitorul in pilda cu bogatul nemilostiv si saracul Lazar, unde spune : " Si in iad, ridicandu-si
bogatul ochii sai, vede pe Avraam de departe si pe Lazar la sanurile lui " ( Luca 16, 23 ) . Dar nu
numai ca se vad, ci intelegem din Sfanta Evanghelie ca se aud unii pe altii. Ca iata ce zice bogatul
din iad catre Avraam : " Parinte Avraam, miluieste-ma si trimite pe Lazar... " . In Kiriacodromion
scrie urmatoarele, la talcuirea acestei evanghelii : " Cei pacatosi vad pe cei drepti, nu numai pe cei
cunoscuti ci si pe cei necunoscuti. Vad cei pacatosi si pe cei nedreptatiti de dansii, insa " de departe
" . Ca foarte departe sunt ei de imparatia lui Dumnezeu si de fericirea cea vesnica. Vede bogatul cel
nemilostiv, pe Avraam cel milostiv si iubitor de straini si pe Lazar cel nemiluit de dansul.
Egipteanca cea inversunata ( femeia lui Putifar ) vede pe Suzana cea curata si pe Iosif pe care l-a
suparat si napastuit. Izabela cea nedreapta vede pe Ilie cel drept si pe Navute pe care l-a nedreptatit.
Iar Neron tiranul vede pe Constantin imparatul, cel intocmai cu Apostolii, pe Petru, pe Pavel si pe
ceilalti sfinti pe care i-a omorat. Aceasta o adevereaza si cuvantul Domnului, care zice : " Vedea-vor
pe Acela care L-au impuns " ( Ioan 19, 37 ) " . Iar aceasta mai pe larg o zice inteleptul Solomon,
graind : " Atunci va sta dreptul cu indrazneala multa inaintea fetei celor ce l-au necajit pe el si a
celor ce au lepadat ostenelile lui si vazand se vor tulbura cu frica groaznica si se vor minuna de
vederea cea preaslavita " ( Intelepciunea lui Solomon 5, 1-2 ) .

Deci, legatura dintre cei din rai cu cei din iad aceasta este, ca se vad si se aud unii pe altii " de
departe " , ca cei din iad se roaga si cer ajutor celor din rai ca sa fie scapati de osanda. Iar cei de pe
pamant sunt in legatura duhovniceasca de dragoste cu toti cei raposati, indiferent unde ar fi si fac
rugaciuni si milostenii pentru izbavirea lor din munci. Datorita acestora si mai ales Sfintei Liturghii
si dezlegarilor ce se fac in Biserica pentru cei raposati, este posibila iesirea unor suflete din iad, spre
a intra in rai, prin mila prea bunului nostru Dumnezeu. Dar numai pana la judecata cea de apoi, dupa
care nimic nu se mai poate face pentru cei aruncati in muncile iadului. Cei din iad vad si pe cei de pe
pamant si se cunosc intre ei, dar nu se pot ajuta cu nimic ( Luca 16, 28-31 ) .

240. Ce trebuie sa intelegem prin cuvintele Domnului, Care zice : " Ma sui sa va pregatesc voua loc
" si " In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt " ? ( Ioan 14, 2 ) .

Mantuitorul nostru Iisus Hristos S-a suit la ceruri sa gateasca loc celor ce vor crede in El si vor lucra
poruncile Lui. Si aceasta gatire este despartita dupa masura faptelor bune ale fiecaruia, zice Sfantul
Andrei al Cezareei in talcuirea Apocalipsei, la Cuvantul VI. In ce consta " pregatirea " de loc din
ceruri, ramane o taina a lui Dumnezeu. Ea insa arata dragostea desavarsita a Tatalui si a Fiului si a
Sfantului Duh pentru omul impodobit cu fapte bune, care devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar.

Iar cat priveste multele locasuri care sunt in " casa Tatalui " , adica in ceruri, auzi pe Sfantul Efrem
Sirul ce zice : " Multele locasuri ale Tatalui numeste Mantuitorul pe masurile mintilor celor ce
salasluiesc in latura aceea ( in rai ) , adica pe despartirile si deosebirile intru care cu mintea se vor
desfata. Ca nu cu deosebirea locurilor, ci cu randuiala darurilor a zis Domnul multe lacasuri. Caci
precum din razele soarelui acestuia simtit, dupa curatirea puterii celei vazatoare ( fiecare ) se
desfateaza... asa si in veacul viitor toti dreptii si sfintii se vor salaslui intr-o bucurie cu nedespartire
si fiecare, dupa masura sa, dintr-un soare gandit se straluceste si dupa vrednicie trage pe bucurie si
veselie " ( Tomul III, Cuvant pentru fericitele lacasuri ) .

241. Dumnezeu, Care stie mai inainte de nastere cine se mantuieste, de ce nu sileste pe om sa
mearga pe calea mantuirii ?

Da, Dumnezeu stie toate mai inainte de nasterea noastra. El stie care din oameni se vor mantui si
care se vor osandi. Dar nu le hotaraste toate mai dinainte, ci lasa la voia lor libera. Ca daca l-ar sili
pe om pe calea mantuirii, i-ar rapi libertatea si vointa si omul nu ar mai avea nici o plata dincolo.
Adica, omul si-ar pierde calitatea sa de om, de fiinta libera si, deci, si-ar pierde si rasplata si
mantuirea. Ca Dumnezeu nu este spargator de usi, ci numai bate la usa inimii fiecaruia, iar a
deschide este in voia libera a omului. Auzi ce zice Domnul : " Iata, stau la usa si bat; de va auzi
cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra si voi cina cu el si el cu Mine " ( Apocalipsa 3, 20 ) .
Iata, dar, ca Dumnezeu nu forteaza usa, adica voia libera a omului. Dumnezeu stia mai dinainte ca
cetatea Ninive se va pierde, pentru rautatile sale, dar nu a hotarat pierderea ei mai dinainte, asteptand
intoarcerea oamenilor. Intoarcerea lor la pocainta a intors spre bine si hotararea lui Dumnezeu.
( Dupa Sfantul Ioan Gurd de Aur, Cuvant despre pocainta, din Impartire de grau ) .

Asadar, ramane la voia omului de a se incununa sau a se osandi, caci Dumnezeu " voieste ca toti
oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina " ( Isaia 45, 22; Matei 18,14; Ioan 3, 16;
Timotei 2, 4; 3, 4; II Petru 3, 9 ) . La mantuirea fiecaruia dintre noi se cere o singura conditie :
unirea voii noastre cu voia lui Dumnezeu si atunci niciodata nu ne vom osandi.
242. Cum poste ajuta Biserica sufletele credinciosilor dupa moarte ?

Zice Sfantul Simeon al Tesalonicului ca " mai mult decat orice alta slujba, sufletele raposatilor
nostri sunt ajutate dupa moarte de Sfintele Liturghii si scoaterea de miride ( particele ) pentru ei "
( Tratat asupra tuturor dogmelor ) . Rugaciunile pentru morti se intemeiaza pe credinta, pe
binefacerile aproapelui si pe incredere in pocainta celor raposati, cu care cei vii se prezinta inaintea
Domnului ca o implinire a poruncii de a se iubi unii pe altii. De vor fi mici pacatele celui mort,
atunci el se foloseste de liturghiile, rugaciunile si milosteniile ce se fac pentru el, adica il iarta
Dumnezeu si-l scoate afara din iad. Iar de vor fi pacate mari si grele, pe care nu le-a spovedit in
viata, atunci nu se iarta, ci numai se usureaza, caci Dumnezeu a inchis poarta raiului pentru el si nu-i
foloseste la nimic, dar foloseste celor vii care le aduc cu vrednicie ( Pravila Mare de la Targoviste,
158 ) .

" Mirida care se scoate la Liturghie si pomenirea care se face pentru cel mort, il uneste pe cel mort
cu Dumnezeu si-l impartaseste cu Dansul nevazut " ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, cap. 6, p. 375
) . Foloseste inca pentru sufletele celor raposati si pomenirile care se fac la 3, la 9 si la 40 de zile
( Ibidem 162 ) . Pomenirea mortilor se face pana la un an si pana la sapte ani. Cel ce a murit
spovedit, dar nu si-a implinit canonul, este ajutat dupa moarte de slujbele Bisericii, de rugaciuni si
de milostenii ce se fac pentru el. Iar dintre rugaciunile ce se fac pentru raposati, cele mai de folos
sunt Sfintele Liturghii ( Sfantul Simeon al Tesalonicului, IX, 72; Pravila bisericeasca de Arhim.
Nicodim Sachelarie si Viata repausatilor ) . Daca cineva a murit spovedit, dar nu si-a facut canonul
pe pamant, il face dincolo, in iad, si apoi este scos la odihna raiului.

243. Ce sunt si cate sunt la numar vamile vazduhului pe unde trec sufletele dupa moarte ?

Vamile vazduhului sau " tribunalele din vazduh, pe unde trec si sunt cercetate sufletele oamenilor
dupa moarte, sunt formate din cete de ingeri rai, diavoli dintre cei mai infricosatori, care stau in
calea sufletelor, le opresc, le vadesc pacatele facute, chiar si pe cele spovedite si parasite de multa
vreme, pe cele savarsite in copilarie, in tinerete, la batranete, pe cele gandite si savarsite cu voie sau
fara voie, pana in clipa mortii. Sfantul Apostol Pavel zice despre aceste cete diavolesti : " Ca nu ne
este noua lupta impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor, a incepatorilor si
stapanitorilor veacului acestuia " ( Efeseni 6, 12 ) . Asa precum si Sfanitul Pavel adevereste, ca cel
ce a fost rapit pana la al treilea cer, precum si Traditia Bisericii, ne invata ca cetele diavolilor din
vazduh sunt impartite in numeroase grupuri sau polcuri, dupa numarul patimilor si ale pacatelor de
moarte. Fiecare ceata de ingeri rai, una mai infricosatoare decat alta, are in fruntea sa un inger
cumplit, avand misiunea sa cerceteze sufletul de un anumit pacat. Adica, de cand l-a facut, cum l-a
facut, de cate ori, in ce imprejurare, daca l-a marturisit sau nu la preot, daca a facut sau nu canon
pentru el, daca l-a parasit, daca a indemnat si pe altii sa-l faca sau nu. Cele mai grele vami, unde cad
cei mai multi crestini sunt vamile desfranarii, betiei, uciderii de copii, mandriei, necredintei,
osandirii altora, lenevirii, zgarceniei, urii, lacomiei si eresurilor.

Cat despre numarul exact al acestor vami, sau cum anume sunt asezate in vazduh, ramane o taina a
lui Dumnezeu. Unii sfinti, si mai ales Sfantul Vasile cel Nou de la 26 martie, numara 20 de vami ale
vazduhului, pentru principalele pacate de moarte. Altii numara 24. Noi nu trebuie sa iscodim tainele
lui Dumnezeu. Numai atat trebuie sa stim ca " pentru tot cuvantul desert vom da seama " . De aceea
trebuie sa parasim tot pacatul, sa ne marturisim la duhovnici iscusiti, sa facem canonul dat, sa
punem inceput bun, sa ne rugam neincetat, sa facem milostenie si sa alergam cat mai des la biserica.
Prin acestea ni se iarta toate pacatele si se mantuiesc sufletele noastre de vamesii vazduhului si de
muncile iadului.
244. De ce dezgroapa in unele parti mortii la sapte ani ?

Dupa traditia Bisericii mortii nu se dezgroapa niciodata, pana la judecata cea de apoi. Dar in unele
locuri este obiceiul de a se dezgropa mortii la sapte ani, cand li se face pomenire la mormant. Se mai
dezgroapa prin orase, unde nu este suficient loc prin cimitire si chiar in unele manastiri, iar
osemintele calugarilor se depun in asa numitele " gropnite " , " cripte " , adica " osuare " , situate sub
bisericile din cimitir, cum sunt la manastirile Neamt, Secu, Agapia, Varatec si altele.

Dezgroparea mortilor este benevola. De obicei se pastreaza traditia locului. Dezgroparea este
obligatorie numai in trei cazuri : cand cel raposat a fost blestemat, sau a fost sub vreo legatura
arhiereasca, sau a murit in pacate foarte grele. Daca sunt aflati neputrezi, este semn ca nu au fost
iertati de Dumnezeu si este nevoie de multe rugaciuni si dezlegari ca sa fie iertati. Iar in alte cazuri
nu trebuie sa le mai tulburam linistea celor pecetluiti pana la a doua inviere.

245. Care sunt semnele ce caracterizeaza moastele sfintilor ?

Moastele sfintilor aflate intregi in morminte sunt si raman permanent nestricacioase; sunt bine
mirositoare; raspandesc buna mireasma; sunt uscate, usoare si au culoare galben-deschis, asemenea
alunelor coapte; sunt placute la vedere; nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca; sunt asemenea
omului care doarme linistit, si izvorasc din ele felurite minuni si vindecari de boli, spre slava lui
Dumnezeu ( a se vedea si Pidalion 1, fila 444 ) . Cele mai recente sfinte moaste descoperite in vara
anului 1980 in pustiul Hozeva, din valea Iordanului, sunt moastele unui mare sfant si sihastru
roman, moldovean, Cuviosul ieroschimonah Ioan Iacob " Hozevitul " . In prezent sfintele lui moaste,
intregi si bine mirositoare, sunt asezate intr-un sicriu frumos si depuse in biserica manastirii
Sfantului Gheorghe Hozevitul, din apropiere de Ierihon.

246. Parinte Cleopa, de ce trebuie sa fie sfarsitul lumii ?

Spun Sfintii Parinti ca pentru patru pricini trebuie sa fie sfarsitul lumii. Ca sa se arate dreptatea lui
Dumnezeu in toata desavarsirea ei; ca sa se arate nedreptatea oamenilor fata de poruncile lui
Dumnezeu; sa se pedepseasca pacatele si faradelegile lumii de la intemeierea ei pana la sfarsitul
veacurilor si ca sa se rasplateasca faptele bune ale dreptilor pe masura credintei si a rabdarii lor.

247. Cand va fi sfarsitul lumii ?

Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii. Aceasta este o mare taina a lui Dumnezeu. Odata ucenicii
au intrebat pe Iisus Hristos cand va fi sfarsitul lumii. Iar Domnul le-a raspuns : " De ziua si de ceasul
acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " ( Matei 24, 36; Marcu 13, 32;
Luca 17, 20 ) . Mantuitorul ne spune ca sfarsitul va veni fara de veste, precum a venit ; candva si
potopul. " Precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci, precum in zilele
acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat
Noe in corabie si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului
Omului " ( Matei 24, 37-39 ) . De aceea, intotdeauna trebuie " sa priveghem " , sa fim pregatiti prin
pocainta si fapte bune si sa stam in asteptarea Mirelui Hristos, precum stateau fecioarele cele
intelepte, ca nu stim in care straja din noaptea vietii noastre va veni, " ca in ceasul in care nu gandim
Fiul Omului va veni " ( Matei 24, 42-44 ) . Insa Domnul nu ne-a lasat cu totul in nedumerire. El ne-a
spus ca mai inainte de venirea Sa " in slava, sa judece viii si mortii " , cum spune la Crez, vor urma
numeroase semne intre oameni, pe pamant si in univers, care vor prevesti apropierea venirii lui
Hristos. Dupa aceste semne vom cunoaste cat de aproape este venirea Domnului la judecata.

248. Care sunt cele mai importante semne premergatoare venirii lui Hristos la Judecata de apoi ?

Ni le-au aratat in Vechiul Testament mai ales marii profeti Isaia, Iezechiel si Daniil, iar in Noul
Testament, Sfintii Apostoli Petru, Pavel si Ioan, in Apocalipsa. Dar cel mai clar ni le-a prevestit
Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Evanghelisti ( Matei 24; Marcu 13; Luca 21 ) .

249. Ce trebuie sa facem noi crestinii ca sa aflam mila in ziua Judecatii lui Hristos ?

Sa facem mila, ca sa aflam mila. Mantuitorul ne va intreba mai intai de faptele milei crestine,
precum citim la Sfantul Evanghelist Matei, in capitolul 25, versetele 31-46. Apoi sa pastram cu
sfintenie dreapta credinta in Iisus Hristos, asa cum am mostenit-o de la Sfintii Apostoli. Sa ne pazim
de " proorocii si hristosii mincinosi " , care sunt crestini razvratiti ce se rup de Trupul Bisericii lui
Hristos. Pe langa dreapta credinta sa ascultam de Sfanta Biserica si de pastorii nostri sufletesti; sa ne
rugam mai mult; sa ne spovedim des, sa parasim tot pacatul care ne desparte de Dumnezeu, sa traim
cu totii in dragoste, " caci dragostea niciodata nu cade " ( I Corinteni 13, 8 ) si sa rabdam toate
necazurile si incercarile vietii, caci ne spune Hristos : " cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va
mantui " ( Matei 24, 13 ) .

250. Cum trebuie sa intelegem semnul apocaliptic 666, de care se vorbeste in Apocalipsa, capitolul
13, versetul 18 ?

Numarul 666 este un numar alegoric, simbolic. Unele grupari sectare cred, in mod literal, ca va fi o "
pecete " pusa pe fruntea sau pe mana dreapta a anumitor crestini vrednici de pedeapsa. In Biserica
Ortodoxa, cel mai bine explica sensul acestui numar Sfantul Andrei, episcopul Cezareei. Astfel,
primul 6 - spune acest sfant - simbolizeaza mania fara judecata; al doilea 6 simbolizeaza mintea
plina de tulburare; iar al treilea 6 simbolizeaza pofta fara ratiune. Toate aceste trei patimi vor stapani
pe multi crestini in veacul de pe urma, adica razbunarea, necredinta si desfranarea.

251. Prin sfarsitul lumii intelegem distrugerea generala a universului sau numai o reinnoire a lui ?

Nu va fi distrusa lumea materiala, pamantul si intreg universul, ci numai se va reinnoi, se va curati,


dupa care " va fi cer nou si pamant nou " ( Apocalipsa 21, 1 ) . La fel spune si psalmistul David : "
Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului " ( Psalm 103, 31; II Petru 3, 13 ) .
Este pacat sa credem ca Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a facut-o cu mainile Sale
si a zis " ca este buna foarte " . Sfintii Parinti au hotarat si ei ca " cine va zice ca la sfarsitul lumii va
fi distrus desavarsit pamantul si universul - care este zidirea lui Dumnezeu - sa fie anatema " .

252. De ce trebuie sa invie trupurile tuturor oamenilor la Judecata de apoi ?

Trupurile tuturor oamenilor, de la primul Adam pana la ultimul nascut din femeie trebuie sa invie la
Judecata de apoi ca sa stea inaintea tronului lui Iisus Hristos ( Romani 14, 10; II Corinteni 5, 10 ) si
ca sa ia fiecare suflet si trup plata sau osanda, dupa faptele care le-a lucrat cu trupul si sufletul in
viata aceasta de acum ( Iov 31, 11; Pilde 24, 12; Ieremia 17, 10; 32, 19; Iezechiel 18, 20; Matei 25,
35-45; Romani 2, 6; Iacob 2,13; I Petru 1, 17 ) . Invierea dreptilor se va face pentru a invia cu
trupuri duhovnicesti si nestricacioase, asemenea trupului lui Hristos ( Romani 6, 5; I Ioan 3, 2;
Filipeni 3, 21 ) . Nu vor fi doua randuri de invieri, a celor drepti mai intai, pentru a imparati cu
Hristos o mie de ani si apoi a celor pacatosi, cum invata ereticii hiliasti ( milenaristi ) . Ci toti vor
invia odata " la trambita arhanghelului " . Trupurile oamenilor trebuie sa invie, sau spre osanda, sau
spre slava vesnica. ( Daniel 12, 2-3 ) .

Trupurile dreptilor vor invia spre a fi proslavite cu cele patru insusiri ale trupurilor ceresti, de care
spune Sfantul Apostol Pavel, adica cu nestricaciunea, cu puterea, cu slava si cu duhovnicia ( I
Corinteni 15, 42-49 ) . Trupurile dreptilor vor invia ca sa poarte chipul trupului celui ceresc al lui
Hristos, precum in lumea aceasta au purtat chipul trupului cel pamantesc ( I Corinteni 15, 48 ) . Iar
trupurile celor pacatosi vor invia spre munca vesnica ( Matei 25, 46 ) si " spre a se cunoaste din
asezarea fetei lor vina lor si pacatele care le-au facut " ( Usa pocaintei ) . Trupurile dreptilor vor
invia ca sa fie proslavite de Hristos, pe Care L-au purtat in inima lor pe pamant, ostenindu-se la
toata fapta cea buna, dupa invatatura Evanghelii. Iar trupurile pacatosilor vor invia ca sa se arate
intunecate si grozave la vedere, ca cele ce au facut lucrurile intunericului si au purtat in ele pe
diavolul, care este intuneric si inselaciune ( Usa pocaintei, cap. 3 ) .

253. Cand si unde va fi judecata viitoare ?

Intrebi cand va fi Judecata de apoi ? Ne este de ajuns sa stim ca Dumnezeu a hotarat o zi pentru
judecata cea viitoare ( Isaia 2, 12; 34, 8; Fapte 17, 31; Romani 2, 16; Matei 11, 22-24 ) , care va fi
sfarsitul lumii acesteia ( Matei 24, 1-26 ) . Iar cand va veni ziua Judecatii de apoi, sa auzim pe Insusi
Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care zice : " Iar de ziua si ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii
din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal " ( Matei 24, 36 ) . Iar de locul unde va fi judecata, stim din gura
Sfantului Apostol Pavel, ca va fi in vazduh si in nori ( I Tesaloniceni 4, 17; Ioan 3, 17, 24; I
Corinteni 15, 51 ) . Dupa marturia sfantului prooroc Ioil, locul judecatii va fi in Valea Plangerii,
adica in Valea lui Iosafat de langa Ierusalim : " Si voi aduna toate neamurile, zice proorocul, si le
voi pogori pe ele in Valea lui Iosafat si ma voi judeca cu ele acolo " ( Ioil 4, 12 ) . Iar Sfantul Ioan
Gura de Aur zice ca locul judecatii de apoi va fi " afara oareunde de toata lumea aceasta, precum
socotesc eu. Ca precum temnitele imparatilor si ocnele departe sunt puse, asa si gheena va fi afara de
lumea aceasta, " ( Impartire de grau, Cuvant despre judecata ce va sa fie ) . Asadar, din marturiile
sfintilor prooroci si Apostoli si din invatatura Evangheliei lui Hristos, se arata atat de luminat ca este
judecata si osanda vesnica pentru cei pacatosi. Iar de locul unde va fi judecata si gheena focului
vesnic ne spune cel mai clar Sfantul Apostol Pavel, ca va fi in vazduh ( I Tesaloniceni 4, 17 ) .

254. Dupa care legi se vor judeca toate semintiile pamantului ?

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca dupa patru legi vor fi judecati oamenii la infricosatoarea
Judecata de apoi :

a. Cei care au trait de la Adam pana la darea legii pe Muntele Sinai, vor fi judecati de Hristos dupa
legea constiintei data omului din nastere, numita si legea morala sau legea firii. Prin constiinta, care
este glasul lui Dumnezeu in om, fiecare stie ce este bine si ce este rau. Dupa aceasta lege s-a condus
lumea pana la Moise ( Romani 2,14-15 ) .
b. A doua lege dupa care se vor judeca oamenii dinainte de Hristos si toti cei ce nu cred in Hristos,
este legea zidirilor, a intregii creatii care ne sta pururea in fata si ne spune ca este facuta atat de
minunat de un Creator nevazut, de Dumnezeu. " Lumea vazuta, spune Sfantul Vasile cel Mare, este
scoala a sufletelor celor cuvantatoare " , este Biblia nescrisa a tuturor oamenilor ( Romani 1, 20;
Filocalia, vol. X, Cuvantul 5, pag. 43; Exaimeron, Cuvantul 1, Bucuresti, 1826 ) .
c. A treia lege, dupa care se vor judeca numai evreii, este legea scrisa a lui Moise, care s-a dat pe
muntele Sinai ( Romani 2, 12 ) .
d. A patra lege este Legea darului sau Evanghelia, data noua de Hristos, dupa care se vor judeca
toate popoarele crestine ( Ioan 12, 48; Romani 2, 1-6; Iacob 2, 12 ) .
Daca cineva se leapada de botezul crestin este un apostat, adica lepadat de Dumnezeu si nu are
iertare in veci, iar la judecata va fi mai greu pedepsit decat un pagan care nu a stiut pe Hristos.
Sfintii parinti spun ca paganii nu se pot intoarce usor la credinta in Hristos pentru ca n-au cunoscut
pe Dumnezeu. Tot ei spun ca cei ce au gresit in Legea darului, ca crestini, mai greu si mai tare se vor
pedepsi decat paganii care au gresit dupa legea firii.

255. Intrucat dreptii din rai sunt mantuiti, pentru ce trebuie sa innvie si ei din morti si sa fie judecati
a doua oara in ziua de apoi ?

Pentru ca in ceasul mortii au fost judecati provizoriu si fara trup, iar la judecata de apoi vor fi
judecati cu tot cu trup. Adica, va fi judecat si trupul pentru faptele lui, ca sa nu ramana nici el
nejudecat si nerasplatit sau neosandit. Apoi, pentru ca de la judecata particulara pana la cea de pe
urma, faptele bune facute de cei drepti pe pamant le agonisesc mai multa rasplata si odihna intru
imparatia lui Dumnezeu, care li se va da in ziua cea mare a judecatii. La fel si cu cei pacatosi,
faptele lor rele de pe pamant le agonisesc dupa moarte, prin sminteala, mai multa osanda care li se
va da la judecata de apoi.

Deci, la judecata viitoare se vor judeca si dreptii si pacatosii ( Ecclesiast 3, 17; II Petru 2, 9 ) " si toti
vom sta inaintea divanului lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce-a lucrat prin trup " ( Romani 14,
10; II Corinteni 5, 10 ) . Asadar, dreptii se vor judeca spre a avea " marturia lui Hristos inaintea
Tatalui " ( Matei 10, 32; 25, 34; Luca 12, 8; Apocalipsa 3, 5 ) si spre a primi rasplata cea vesnica; iar
pacatosii vor invia spre a primi osanda cea vesnica, dupa faptele lor ( Matei 13, 43; 25; 46; Ioan 5,
29; Romani 2, 7-10; II Timotei 4, 8; I Petru 5, 4; Apocalipsa 11, 18 ) . Dreptii, dupa judecata de
apoi, nu mai primesc raiul in care au fost pana atunci, ci primesc imparatia lui Dumnezeu unde " vor
straluci ca soarele " intru lumina Prea Sfintei Treimi ( Matei 25, 4, 34; 43 ) .

256. De ce se cerceteaza la judecata de apoi numai faptele milosteniei iar celelalte fapte nu, dupa
cum spune Evanghelia dupa Matei, capitolele 25, 34-45 ?

Sa nu zicem ca la judecata de apoi nu se intreaba si celelalte fapte bune. Sa ne aducem aminte de


cuvintele Domnului, Care zice : " De nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si
fariseilor, nu veti intra in imparatia cerurilor ( Matei 5, 20 ) . Sa ne aducem aminte ca imparatia
cerurilor este a celor saraci cu duhul ( Matei 5, 3 ) si a celor ce sunt prigoniti pentru dreptate ( Matei
5, 10 ) . Sa ne aducem aminte ca numai cei ce vor ajunge la nevinovatia si curatia pruncilor " vor
intra intru imparatia cerurilor " ( Matei 18, 3; 19, 14; Marcu 10, 14; Luca 18, 16 ) . Sa ne aducem
aminte " ca prin multe scarbe si necazuri ni se cade noua a intra intru imparatia lui Dumnezeu "
( Fapte 14, 22 ) . Iar Sfantul Apostol Pavel zice : " Nu va amagiti : nici desfranatii, nici inchinatorii
la idoli, nici preacurvarii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici
ocaratorii, nici rapitorii, nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu " ( I Corinteni 6, 9-10 ) . La
Efeseni, intareste din nou acest lucru zicand : " Aceasta sa stiti ca tot desfranatul, sau necuratul, sau
lacomul, care este slujitor idolilor, nu are mostenire intru imparatia lui Hristos si Dumnezeu "
( Efeseni 5, 5 ) . Iar la Apocalipsa zice : " partea celor fricosi si necredinciosi, si pacatosi, si spurcati,
si ucigasi, si desfranati, si fermecatori, si inchinatori la idoli, si a tuturor celor mincinosi este iezerul
care arde cu foc si pucioasa, care este moartea a doua " ( Apocalipsa 21, 8 ) . Si Pavel adauga in alt
loc : " Nu stiti oare ca nedreptii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu ? " ( I Corinteni 6, 9 ) . Iar
Domnul zice : " pentru tot cuvantul desert pe care il vor grai oamenii vor da seama in ziua judecatii "
( Matei 5, 22;12, 36-37; Iuda 15 ) .
Asadar, de toate faptele cele bune si cele rele vom fi intrebati in ziua judecatii de apoi. Iar daca
spune evanghelistul ca la judecata de apoi vom fi intrebati numai de cele sapte fapte ale milosteniei (
Matei 25, 34-45 ) , aceasta sa intelegem ca milostenia este una din fiicele dragostei, dupa cum zice si
Sfantul Pavel ca " dragostea se milostiveste... " ( I Corinteni 13, 4 ) . Deci, intrucat dragostea este "
legatura desavarsirii " ( Coloseni 3, 14 ) , sa intelegem ca din dragostea de Dumnezeu si cea de
aproapele izvorasc toate faptele cele bune si ca cine are dragoste desavarsita acela a ajuns la "
plinirea Legii " ( Romani 13, 8-10 ) , avand in sufletul sau cea mai mare fapta buna care " nu piere
niciodata " ( I Corinteni 13, 8 ) . Caci in dragoste se cuprind toate faptele cele bune.

Pentru aceasta va intreba Domnul la judecata numai de milostenie, pentru ca cel ce este cu adevarat
milostiv este si un izvor al dragostei de Dumnezeu si de oameni si lucrator a toata fapta buna.

257. De cate feluri este milostenia crestina ?

Milostenia crestina este de doua feluri : trupeasca, adica materiala si sufleteasca, adica
duhovniceasca. Ambele milostenii izvorasc din dragostea de Dumnezeu si de aproapele.

258. Care sunt faptele milosteniei trupesti cele mai mari ?

Sunt cele aratate de Mantuitorul la Evanghelia judecatii de apoi ( Matei 25, 4-45 ) si anume : sa
hranim pe cel flamand, sa adapam pe cel insetat, sa imbracam pe cel gol, sa cercetam pe cel bolnav
si intemnitat, sa odihnim pe cel strain si care este in necaz.

259. Care sunt faptele milosteniei sufletesti ?

Sa intoarcem la dreapta credinta pe cei necredinciosi si eretici; sa intoarcem la pocainta pe cei


pacatosi si instrainati de Dumnezeu; sa invatam cele bune pe cei nestiutori; sa mangaiem si sa
sfatuim pe cei deznadajduiti, pe cei intristati si bolnavi; sa ne rugam pentru aproapele nostru, adica
pentru tot omul care este in nevoi ( Filipeni 1, 19; Coloseni 4, 3; Iacob 5, 16 ) ; sa iertam din inima
pe cei ce ne gresesc si sa nu ne razbunam pe ei ( Matei 5, 44-48; 18, 22 ) .

260. Care este cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu ? Dar a iubirii fata de aproapele ?

Cea mai mare fapta buna a iubirii de Dumnezeu este " de a lua cineva crucea sa si a urma lui Hristos
pana la moarte " ( Matei 10, 38; Luca 14, 27 ) , asa cum au facut sfintii mucenici, cuviosii, calugarii
cei alesi si toti crestinii drepti. Iar fapta buna cea mai mare izvorata din iubirea de aproapele este "
de a-si pune cineva sufletul ( viata ) pentru aproapele sau " ( I Tesaloniceni 2, 8; II Corinteni 12, 15;
II Timotei 2, 10; I Ioan 3, 16 ) .

261. Rugaciunea pentru aproapele este o datorie sau o fapta de milostenie ?

Este si una si alta, caci toate faptele bune sunt o datorie a crestinilor fata de Dumnezeu si de oameni.
Rugaciunea pentru aproapele este o dovada a dragostei crestine ( II Corinteni 9, 14 ) si o datorie
duhovniceasca a fiecarui membru al Bisericii lui Hristos ( Efeseni 6, 18; I Timotei 2, 1; Iacob 5, 16 )
. Oricum am socoti, suntem datori sa ajutam pe aproapele nostru cu rugaciunea, cu cuvantul, cu
sfatul, cu hrana, cu bani, cu tot ce putem si este.

262. Cum poate face milostenie saracul care nu are ce sa dea milostenie ?
Daca cineva este asa de sarac ca nu are nimic sa dea milostenie celui lipsit, unul ca acela este scutit
de milostenia cea trupeasca, " ca daca nu avem, nu ni se cere " zice Sfantul Isaac Sirul. Insa
milostenie duhovniceasca oricine poate si este dator sa faca cu aproapele. Adica sa se roage pentru
cei in suferinta, sa-i indemne la biserica, sa le dea un pahar cu apa, sa le spuna un cuvant de
mangaiere.

263. Calugarii sunt datori sa faca milostenie materiala ?

Cat priveste pe calugari " este mai mare lucru pentru ei sa fie saraci, decat sa miluiasca pe saraci "
( Filocalia, vol. IX, Cuvintele 16 si 17 din Scara Sfantului Ioan Scararul ) . Iar daca monahii vor uita
fagaduinta lor de a fi saraci si vor aduna bani si alte averi, atunci prea obligati sunt sa faca
milostenie la saraci, caci ei au dat juramant inaintea lui Hristos sa traiasca toata viata in saracie de
buna voie. Pe calugarii care aduna bani si averi numai milostenia ii poate izbavi de osanda lui
Dumnezeu. In legatura cu aceasta sa va spun o istorioara adevarata, scrisa in Prolog, volumul I, in
11 octombrie.

Era un egumen vestit la o manastire cu multi calugari. Acesta la inceput era foarte milostiv si iubitor
de saraci. Pe toti care bateau la poarta manastirii ii primea, ii ospata, vorbea cu ei si le dadea cele de
nevoie. Mai tarziu, a devenit iubitor de cinste omeneasca si a parasit milostenia si pe saraci. Se
imprietenise cu oameni bogati, cu dregatori si boieri, carora zilnic le dadea ospete si se indeletnicea
numai cu ei. Iata ca odata a venit la poarta manastirii un batran sarac si i-a spus portarului : "
Parinte, spune-i egumenului ca a venit un frate al lui de departe cu multa osteneala si doreste sa
vorbeasca cu dansul " . S-a dus portarul manastirii, dar egumenul ospata si vorbea cu bogatii. Cand
i-a spus, a raspuns cu asprime portarului : " Nu ma supara acum. Nu ma vezi vorbind cu oamenii ?
Pentru ce ai slobozit pe acest sarac in manastire ? " . Auzind acel sarac nu s-a tulburat, ci a stat in
asteptare la poarta pana seara. Dupa cinci ceasuri a venit la egumen un oarecare om bogat si l-a
intampinat egumenul in poarta. Atunci i-a spus saracul acela; " Am a-ti spune un cuvant, parinte " .
Dar egumenul nu l-a bagat in seama, ci l-a lasat la poarta si s-a dus la cina cu bogatul. Apoi iar l-a
petrecut pana la poarta si nu a luat in seama rugamintea saracului aceluia. Deci, inserandu-se si
vazand el ca nu-l primeste egumenul, s-a apropiat de portar si i-a zis : Asa sa-i spui egumenului : A
venit Hristos la tine si nu l-ai primit ! Deci, intrucat cauti cinste omeneasca, iata, de acum voi trimite
la tine pe cei bogati si putemici din toata tara aceasta, ca lucruri pamantesti doresti, dar bunatatile
Mele nu le vei vedea ! " In clipa aceea s-a facut nevazut. Era Iisus Hristos in chip de sarac ! Sa
invatam de aici, parinte, ce mare putere are milostenia la saraci pentru mantuirea noastra. Ca odata
cu saracul vine si Hristos la usa noastra. Deci, cei care avem cate ceva, sa le dam, ca sa nu plece de
la noi intristati. Iar cei care nu au, sa-i mangaie macar cu un cuvant si sa se roage pentru ei. Sa ne
amintim de parintele Vichentie Malau, mare duhovnic la Secu si Agapia. Cand venea cate un sarac
la chilia lui si nu mai avea ce sa-i dea, se ducea pe la parinti sau maici si le zicea : " Va rog,
imprumutati-ma cu o suta de lei, ca a venit Hristos la mine si nu am ce sa-I dau ! " Asa faceau
parintii nostri. Asa sa facem si noi ! Saracii sunt mantuirea noastra.

264. Care este importanta milosteniei pentru mantuirea sufletului ? Milostenia singura mai poate
inlocui pe celelalte fapte bune ?

Am aratat mai inainte ca adevarata milostenie trupeasca si sufleteasca izvoraste din dragostea de
Dumnezeu, si de aproapele. Daca cineva este milostiv, fara vreun scop rau, unul ca acela are
dragoste de Dumnezeu si de aproapele si prin aceasta el implineste toata Legea, deoarece "
dragostea este implinirea legii si legatura desavarsirii " ( Romani 13, 8-10; Coloseni 3, 14 ) .
" Mila este mai placuta lui Dumnezeu decat jertfele " ( Osea 6, 6; Matei 9, 13; 12, 7 ) . " Cine face
milostenie isi face bine sufletului sau " , zice Solomon ( Pilde 11, 17 ) , dobandeste viata, dreptate si
slava " ( Pilde 21, 21 ) si este fericit ( Pilde 14, 21 ) . Iar Mantuitorul fericeste pe cei milostivi si le
asigura mila Sa, atat in veacul de acum cat si in cel viitor, caci zice : " Fericiti cei milostivi ca aceia
se vor milui " ( Matei 5, 7 ) .

Dar nu este de ajuns pentru mantuire numai milostenia. Ca nu numai porunca milosteniei trebuie
implinita, ci si toate celelalte fapte bune si porunci ale lui Dumnezeu : Sfantul Apostol Iacob zice : "
Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile.
Caci Cel ce a zis sa nu desfranezi, a zis si sa nu ucizi. Si daca nu desfranezi dar ucizi, te-ai facut
calcator al legii " ( Iacob 2, 11 ) . Cel ce a zis " fiti milostivi " ( Luca 6, 36 ) , tot Acela a zis : " Nu
judecati si nu veti fi judecati; nu osanditi si nu veti fi osanditi; iertati si se va ierta voua " ( Luca 6,
37 ) . Si cel ce a fericit pe cei milostivi, Acela a fericit si pe cei saraci cu duhul si pe cei blanzi si pe
cei ce flamanzesc si pe cei prigoniti pentru dreptate ( Matei 5, 3-12 ) .

Deci, trebuie sa intelegem clar ca omul credincios, care voieste sa se mantuiasca, este dator sa
implineasca nu numai porunca milosteniei, ci sa se osteneasca dupa a sa putere a implini toate
faptele bune si toate poruncile Domnului.

265. De ce se numeste iubirea de argint, adica iubirea de bani, de placeri si de averi, inchinare la
idoli ?

Se numeste inchinare la idoli pentru ca cei ce iubesc banii, placerile trupului si averile, se inchina
acestor patimi ca unor dumnezei si pun pe acestea mai presus decat pe Ziditorul. Adica, cel ce se
iubeste pe sine mai mult decat pe Dumnezeu, este un inchinator la idoli. La fel este si cel ce se
ingrijeste de mancare, de bani, de haine, de avere, mai mult decat de suflet, de biserica, de
rugaciune, de spovedanie, de milostenie. Iubirea de sine are masura iubirea de aproapele ( Matei 19,
19 ) . Iubirea de Dumnezeu nu are limita, adica este nelimitata, dupa porunca : " Sa iubesti pe
Dumnezeu din toata inima ta; din tot cugetul tau si din toata puterea ta " ( Deuteronom 6, 4-5 ) . Cel
iubitor de bani se inchina banilor in locul lui Dumnezeu. Cel lacom la mancare isi face pantecele sau
un dumnezeu, adica idol, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel ( Coloseni 3, 5 ) . Iar " cel ce face
pacatul este rob al pacatului " ( Ioan 8, 34; Romani 3, 9; 6, 16; Efeseni 2, 3; I Tesaloniceni 4, 5; Tit
3, 3; II Petru 2, 19 ) . Deci, cine este rob al pacatului, nu mai poate fi rob al lui Dumnezeu. Tocmai
de aceea Mantuitorul a pus prima conditie, celui ce vrea sa-I urmeze Lui, sa se lepede de sine si sa-si
ia crucea sa, spre a-I urma Lui ( Matei 16, 24 ) . Si aceasta, pentru ca cel ce are patima iubirii de sine
are impreuna cu ea si toate patimile si pacatele, deoarece " iubirea de sine este maica, radacina si
izvor a tot pacatul " ( Sfantul Efrem Sirul, Tomul III, Cuvant pentru faptele cele bune si pentru
patimi; Fi!ocalia, vol. IV, Cuvant minunat si folositor, de Sfantul Ioan Damaschin etc. ) .

266. Ce este egoismul si cum poate crestinul sa se izbaveasca de el ?

Egoismul este iubirea de sine, adica iubire nerationala, exagerata fata de trup ( Filocalia, vol. II, cap.
59 ) . Crestinul se poate curati de aceasta cumplita patima prin lepadarea de sine ( Matei 16, 24 ) ;
prin biruirea de sine, nepretuirea de sine, defaimarea de sine, cunostinta de sine si tagaduirea de
sine; prin rugaciune, post si deasa spovedanie.
Parintele Cleopa

ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII

Trebuie sa stiti ca din toate slujbele care se fac la biserica, cea mai folositoare si mai puternica este
Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie este jertfa si rascumpararea lumiii intregi. Am sa va zic istoria
celor 40 de Sfinte Liturghii.
In fiecare zi pe Sfanta Masa, unde se face Liturghia, Se jertfeste Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
Cum spune preotul slujitor : " Se jertfeste Mantuitorul lumii, Cel ce ridica pacatele lumii ". O
picatura din Sangele lui Iisus Hristos curata toate pacatele lumii. Si de aceea cele dintai slujbe care
se pun si pentru vii si pentru morti sunt Sfintele Liturghii. Al doilea vin panacizile pentru morti,
psaltirea, acatistele, vamile, ctitoriile.
Dar liturghiile nu se pot pune pentru oricine. Uite cum este ! Oamenii care injura de lucruri sfinte,
nu-i poti pune la Sfanta Liturghie. Este pacat. Oamenii care traiesc necununati nu-i poti pune la
Sfanta Liturghie ca este mare pacat. Cei ce au trecut la sectari nu-i poti pune la Sfanta Liturghie, ca
s-au lepadat de botez si de Biserica. Cei ce au refuzat Sfintele Taine la moarte, nu-i poti pune la
Sfanta Liturghie. Cei ce au murit necununati, nu s-au cununat nici la moarte, la fel nu-i poti pune. Si
aceia care au fost in casatorie cu rudenii prea de aproape; incepand cu gradul cinci in jos. Aceia se
pot pune la slujbe, la Psaltire; iar la Liturghie nici intr-un caz.
Apoi voi vedeti ca noi scoatem particele in fiecare dimineata la Sfanta Proscomidie, pentru toate
miile de pomelnice care-s acolo. La noi in altar sunt 15 - 20 de parinti la pomenit dimineata. Ei se
duc la preotul ce face Sfanta Proscomidie si zic : " Parinte, blagosloveste sa pomenesc viii si mortii
". Iar preotul scoate doua particele cu sfanta copie, zicand asa : " Primeste, Doamne, jertfa aceasta
pentru mila, viata, pacea, sanatatea, iertarea pacatelor a robului lui Dumnezeu - arhimandritul cutare,
sau preotul cutare, sau diaconul cutare si toti care de el se vor pomeni, vii si morti ". Atunci preotul
slujitor pune o particica la vii si la morti pe Sfantul Disc, pentru fiecare preot si calugar care
pomeneste.
O particica pusa in potir este ca o raza de soare; poti sa pomenesti un milion de suflete. Dar acele
particele reprezinta fata sufletului pomenit la Sfanta Liturghie. Mare greseala fac preotii care dau
particele acasa la oameni. Mare pacat fac ! Nu-i voie. Sa vii sa-mi aratai unde scrie sa dai particica
acasa. Daca ii dai particica omului acasa, l-ai lipsit pe el de Liturghia din ziua aceea; nu mai are
parte. Particelele se scot la Sfanta Proscomidie, din prescura a patra pentru vii si din prescura a
cincea pentru morti si morti grabnic. Ele raman pe Sfantul Disc, ca dimineata sunt numai
blagoslovite, nu-s inca sfintite.
Iar la Sfanta Epicleza, la invocarea Sfantului Duh, cand preotul ridica mainile in sus si face trei
metanii pana la pamant si cheama pe Sfantul Duh, zicand : " Doamne, Cela ce pe Preasfantul Tau
Duh L-ai trimis in ceasul al treilea Apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ne
innoieste pe noi care ne rugam Tie ". Apoi face o metanie cu fruntea pana la pamant si iar ridica
mainile si cheama pe Preasfantul Duh, de trei ori. Si cand termina aceasta chemare a Sfantului Duh,
el arata dumnezeiescul Agnet si Sfantul Potir si zice : " Si fa, Doamne, painea aceasta, cinstit si
preacurat Trupul Hristosului tau. Amin. Iar ce este in acest Sfant Potir, preascump Sangele
Hritosului Tau. Amin ".
Si binecuvantandu-le, zice : " Prefacandu-le pe ele cu Duhul Tau cel Sfant. Amin. Amin. Amin ! "
Apoi preotul sta in genunchi si se roaga impreuna cu tot poporul, pentru toata lumea.
Aceasta este inima Sfintei Liturghii, caci acum se coboara Duhul Sfant peste Sfintele Daruri, care se
prefac in Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar particelele ce se scot pentru vii si
pentru morti nu se prefac in Trupul si Sangele Domnului, ci se pun la urma in Sfantul Potir si se
sfintesc cand se ating de Preacuratele taine. Atunci preotul zice : " Spala, Doamne, pacatele celor ce
s-au pomenit aici, cu cinstit Sangele tau, pentru rugaciunile Sfintilor Tai. Amin ".
In clipa aceea, cand aceste miride sau particele, se adapa cu dumnezeiescul Sange, in acea clipa noi
toti, vii si adormiti, ne impartasim euharistic, ganditor cu Iisus Hristos. Si macar de-ar fi sufletul
cuiva in iad, sau in cer, de-ar fi la marginea lumii sau oriunde, Dumnezeu este de fata si se
impartasesc toti cei pomeniti la Sfanta Liturghie si sunt in comuniune cu Iisus Hristos. Iar daca
preotul iti da particica, nesfintita, dimineata, sa n-o luati, de o mie de ori este mai bine sa iei anafora,
ca anafora este sfintita in cadrul Sfintei Liturghii, dar particelele nesfintite nu se dau acasa, Doamne
fereste !
Deci in clipa in care particelele tale s-au adapat in Sfantul Potir, in clipa aceea tu te-ai
impartasit cu Iisus Hristos si cu toata Sfanta Treime. Acesta este rolul sfintelor particele la
Sfanta Liturghie. Iata de ce trebuie sa veniti cat mai regulat la biserica. Dar va rog, cand puneti
pomelnic la Sfanta Liturghie, daca stiti ca unii traiesc necununati, dacac s-au luat neamuri de
aproape, daca, Doamne fereste, cineva este sectar, daca huleste pe Dumnezeu sau injura, nu-l puneti
la slujbe, ca-i faceti mare rau. Noi vrem sa-l unim cu Iisus Hristos si el Il injura ? Al cui glas asculta
Dumnezeu ? Ia ganditi-va !

Cand va treziti din somn, dimineata, sa faceti intai si intai sfanta rugaciune, adica fa trei inchinaciuni
si zi de trei ori " Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie !" Da cu apa pe fata sa fuga somnul si treci
in fata Sfintelor Icoane. Apoi fa de trei ori Sfanta Cruce dreapta, unind cele trei degete, care
inchipuiesc Sfanta Treime - Tatal, Fiul si Duhul Sfant -, iar celelalte doua degete inchipuiesc
dumnezeirea si omenirea lui Hristos, adica cele doua firi. Si pune intai mana la frunte : " In numele
Tatalui "; la pantece : " al Fiului "; la umarul drept : " al Duhului Sfant " si pe umarul stang, zicand :
" Amin ".
Aceasta este crucea dogmatica, dupa randuiala canonica a Bisericii si dupa canonul 92 al Sfantului
vasile cel Mare. Sa nu faceti crucea stramba sau din fuga, ca rade dracul de se prapadeste; il bagati
in spital de atata ras. Cine te-a invatat sa-ti bati joc de Sfanta Cruce ? Cine iti leaga tie mana sa nu
duci mana dogmatic ? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri inaltime si 3,80 metri latime.
Drept sa faci crucea. Daca nu, nu esti ortodox ca iti bati joc de Sfanta Cruce si rade dracul de tine
cand bati cobza asa.
Fa crucea dreapta si cand treci pe langa o biserica; sa nu-ti fie rusine sa faci Sfanta Cruce dreapta !
Acolol este de fata Truoul si Sangele Domnului, permanent pe Sfanta masa. Acolo Hristos este viu
in Sfantul Altar. In toate bisericile ortodoxe, Preacuratele taine stau pe Sfanta Masa. Daca nu te
inchini la biserica, nu te inchini la Hristos !
Sa va vad in Rai pe toti ! Doamne fereste, unul sa nu ramana la munci, toti sa va bucurati in
gradinile Raiului ! Toti. Daca as avea un sac mare, sa va pun intr-un sac si sa va pot da drumul in
gradinile raiului ! Stiti voi cat este de frumos acolo ? Auzi ce zice Sfantul Apostol Pavel : Ceea ce
ochiul nu a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit !
Aceasta a pregatit Dumnezeu celor ce se tem de El si-L iubesc pe El.

JUDECATA DE APOI

La Judecata de apoi Hristos va judeca si pe oameni si pe ingeri, adica pe diavoli si toate popoarele
lumii. Atunci cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, va pune pe pacatosi de-a stanga Sa si pe
drepti de-a dreapta Sa si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui.
Dar sa stiti ca judecata universala a lumii va fi anuntata mai intai prin aratarea semnului Sfintei
Cruci pe cer. Ca zice : Si vor vedea pe norii cerului semnul Fiului Omului, adica Crucea
Mantuitorului, Care va veni pe nori si va straluci mult mai tare decat soarele.
Cand vor vedea Sfanta Cruce toate popoarele pagane, si cei ce nu o cinstesc, ca vine inaintea
Imparatului Hristos pe norii cerului, ca o aduc ingerii si va lumina toate popoarele, atunci, cum zice
Evanghelistul Matei : Vor plange toate pooparele lumii.
Atunci vor cunoaste al cui semn este semnul Crucii, Cine vine dupa el, Cine a avut Cruce si Cine S-
a rastignit pe ea, adica Hristos Mantuitorul lumii.
Era obicei la romani si la egipteni, cand avea sa vina imparatul intr-o cetate, sa-i aduca sceptrul
inainte. deci, mergea toiagul imparatesc de aur, pe care il duceau niste slugi si ziceau : " Vine in
urma Imparatul !" Asa vor aduce ingerii Sfanta Cruce pe norii cerului, inainte de a veni
judecata lumii.
Si cand vor vedea ca straluceste Crucea, toate marginile lumii, toate popoarele pagane care au hulit
Crucea si cei ce au fost crestini si au injurat-o si nu s-au pocait si toate sectele ce s-au lepadat de
Cruce, in mare frica si cutremur vor fi, stiind ca in urma Crucii vine Acela, care S-a rastignit pe
dansa si Care a avut-o ca arma cu care a daramat iadul.
Dupa aratarea Sfintei Cruci, alt semn al judecatii este trambita, glasul trambitei de apoi. Dar fac
intrebare unii din sfinti : " Oare o trambita va fi ?" Ca apostolul zice ca toti ne vom schimba la glasul
trambitei de apoi, intr-o clipeala a ochilor. Iar Evanghelia spune asa : Cand va trimite Dumnezeu
pe ingerii Sai cu trambite. Oare o trambita va fi ?
Nu. Cand auzi glasul trambitei, este glasul lui Hristos. Iar cand auzi ca va trimite pe ingerii Sai cu
trambite, aceste trambite vor fi purtate de milioane de ingeri.
Care ingeri vor veni cu trambitele acestea ? Ne arata Sfantul Grigorie Teologul, si anume : ceata
incepatoriilor sau a capeteniilor. Acestia sunt care pazesca cum hotarele imparatiilor lumii. Fiindca
fiecare tara are ingerul sau, fiecare oras are ingerul sau, fiecare sat are ingerul sau, fiecare regiune
are ingerul sau, cum arata dumnezeiestii Parinti.
Acesti ingeri care pazesc satele, orasele, tinuturile si tarile sunt ingerii din ceata incepatoriilor.
Cea mai de jos este ceata ingerilor, a doua este ceata arhanghelilor si a treia este ceata capeteniilor
sau a incepatoriilor. Aceasta misiune o au ei. Dupa cum stapaniile ocarmuiesc vazduhurile si
vanturile, accestia pazesc hotarele limbilor.
Este ceea ce a spus marele Prooroc Moise : Si au pus hotarele tarilor dupa numarul ingerilor lui
Dumnezeu.
Dar nu numai fiecare tara si oras si sat are ingerul ei, ci si fiecare om are cate un inger pazitor de la
dumnezeiescul Botez. Aceasta este cinstirea cea mare a crestinismului ! Popoarele pagane de-abia,
au cate un inger pazitor la fiecare sat si oras, iar la crestinii ortodocsi, fiecare are ingerul sau pazitor.
Ce vor face acesti ingeri la judecata ? Vor suna cu trambite de aur. Si auzi ce spune Sfantul Grigore
Teologul in " Cuvant la Judecata de apoi ", cat de puternice vor fi aceste trambite : " Ce trambite,
zice, vor fi acelea care vor spinteca vazduhurile, vor desparti stihiile, vor deschide mormintele, vor
sfarama portile iadului, vor deschide deasupra portile cerului ? Atata cutremur va fi,incat se va
clatina pamantul ca o frunza, cand vor incepe aceste trambite.
Toate popoarele vor fi atunci in mare spaima si, de-ar putea sa mai moara atunci, ar muri de mii de
ori de glasul cel jalnic al trambitelor. Si cand vor suna aceste trambite, ganditi-va, se vor deschide
mormintele de la inceputul zidirii lumii, de cand a murit primul om, pana astazi; si la glasul acestor
trambite Duhul Sfant va veni sa invie pe toti oamenii de la inceputul zidirii lumii.
Corpul omului este facut din cele patru stihii : din pamant, din apa, din aer si din foc. La Judecata de
apoi, intr-o clipeala a ochilor se vor preface trupurile noastre inapoi in aceste patru elemente din care
au fost facute, cat am trai pe pamant.
Aceste trambite, cand vor suna si vor scula toate popoarele de la zidirea lumii pe pamant si toti
oamenii vor fi rapiti in vazduh, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel si vor sta intru intampinarea
Domnului, ca pamantul nu-i va incapea, de-ar fi cat furnicile de mici. De aceea vor sta in vazduh, iar
tronul judecatii va sta deasupra Vaii Plangerii.
Care ati fost la Ierusalim, stiti ca Valea Ghetsimani este la rasarit de Ierusalim, numita si Valea
Plangerii sau Valea lui Iosafat, pe unde curge paraul cedrilor. Deasupra aceleiasi vai si a Muntelui
Eleon va sta, in vazduh, tronul Mantuitorului, iar vazduhul si tot pamantul va fi plin de ingeri si de
oameni inviati, de sufletele dreptilor adunati la infricosata Judecata.
Atunci cand vor suna trambitele acestea, nu vor avea putere sa sune numai in jos, ci si in sus. Odata
cu deschiderea iadului, odata cu deschiderea cerurilor, va chema nu numai sufletele oamenilor la
judecata, ci si pe toti diavolii care nu au numar, toate duhurile le va scoate din iad si ii va chema la
judecata sa dea seama de ce nu s-au supus poruncii Ziditorului si de ce au inselat lumea atatea mii de
ani si au indemnat pe oameni sa faca rau.
Atunci se va implini ceea ce spune proorocul David : Chema-va cerul de sus si pamantul de jos,
ca sa aleaga pe poporul Sau. Cand auzi ca va chema cerul, inseamna toate puterile ingeresti, toti
ingerii din cer se vor cobori la glasul trambitelor.
Si cand auzi ca va chema pamantul de jos, inseamna toti oamenii care sunt pe pamant si toate
duhurile din iad vor fi chemate in vazduh sa dea seama de rautatea lor. Ca zice : Chema-va cerul de
sus si pamantul de jos. Pentru ce ? Ca sa aleaga pe poporul Sau.
Atunci va desparti, cum spune Evanghelia, pe cei drepti de cei pacatosi, precum desparte pastorul
oile de capre; si vor merge cei ce au facut cele bune in viata vesnica, iar cei ce au facut cele rele,
intru munca si osanda vesnica.
Dar, fratii mei, cand va suna trambita judecatii si milioane de trambite vor invia pe toti oamenii,
oare asa o sa inviem si noi, cum suntem acum si cum murim ? Cutare om sau cutare femeie asa va
invia ?
Doamne fereste ! La judecata nu este varsta si nu este materie care o poti vedea, ci toti vor invia la
varsta de treizeci de ani. Nu mai este copil si batran, ci varsta pe care a avut-o Mantuitorul la botez.
Toti vor fi de treizeci de ani.
Afara de asta, sa stiti, cand vor invia miliardele si miliardele de oameni, fiecare trup v astraluci dupa
cum i-au fost faptele. Iata, nici sufletele nu vor fi exact unul ca celalalt, ci dupa faptele lor. Cei ce
vor fi pacatosi, vor avea trupuri intunecate; cei care vor fi mai pacatosi, vor avea trupuri si mai
intunecate si altii vor fi ca diavolii de intunecati.
Iar cei buni vor fi albi, si altii foarte albi si luminosi. Ca zice Sfantul Efrem Sirul : " Dupa asezarea
cea din afara, la judecata se vor cunoaste faptele omului ".
Si nu numai atat. Cand vor intampina pe Domnul in vazduh, cei pacatosi si foarte rai nu vor merge
in vazduh, ci vor ramane pe pamant. Iar cei drepti, dupa masura dreptatii, au sa se ridice de la
pamant. Unii au sa fie de un metru de la pamant, altii, de o suta de metri; altii, de o mie; altii, in nori,
dupa fapte.
De aici are sa se cunoasca dreptatea lui Dumnezeu. Te-a tras pamantul ? Ai slujit pamantului in
lumea asta si faptelor pamantesti ? De aceea stai pe pamant, ca de acolo mergi in iad !Iar cei drepti,
de s-au ridicat o palma de la pamant, in vecii vecilor tot in sus vor merge. Merge-vor din putere in
putere, cum ati auzit ca spune Proorocul david, din slava in slava spre Dumnezeu, Care n-are
margini. Ca acestia s-au invrednicit sa zboare de la pamant. Iar cei ce-au ramas pe pamant merg cu
diavolii in jos, unde vor fi osanditi. Asa va fi la judecata !
Trupurile pe care le vom primi la inviere nu mai au moarte, iar trupurile pacatosilor vor arde in vecii
vecilor si nu se vor topi, caci nu mai sunt trupuri materiale ca acestea care se frig de o lumanare si de
un chibrit.
Ce fel de trupuri vom primi la Judecata, auzim pe Sfantul Apostol Pavel, ca zice : Seamana-se-va
intru slabiciune, scula-se-va intru putere. Trupul pe care il primesc dreptii dupa Judecata stiti cata
putere are ? Poate clatina lumea toata ca pe un mar; poate muta muntii din loc, poate birui toate
ostirile lumii numai cu amenintarea. Atata putere au sa aiba dreptii. Seamana-se-va intru
slabiciune, scula-se-va intru putere.
Si iarasi zice Apostolul, a doua insusire : Seamana-se-va intru necinste, scula-se-va intru slava.
Ce semanam in mormant ? Viermi, putoare, mancare viermilor, tarana ... Du-te la un mort, dupa ce
l-ai ingropat, pe cel mai iubit al tau, ca miroase mai urat decat toata murdaria lumii, la cateva zile.
Ti-i greata, fugi de dansul !
Oare asa o sa se scoale la inviere ? Cei pacatosi se vor scula tot cu trupuri nestricacioase, dar
intunecate si urate, care vor arata faptele lor; iar cei drepti, nu asa.
Se seamana intru necinste pe pamant, pentru ca dupa trup suntem mancarea viermilor si tarana si
putoare. Dar maine, mai mult : Scula-se-va intru slava. Trupurile dreptilor vor fi mult mai
stralucitoare decat soarele, cum spune Mantuitorul. Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru
imparatia Tatalui Meu.
ia inchiouiti-va acum, daca ar fi la amiaza si ai vedea soarele pe cer, si ai mai vedea un soare, si ai
mai vedea o suta de sori, si ai mai vedea o mie de sori, atunci de groaza n-ai sti unde sa te duci. Mori
de frica ! Dar cand vor veni milioane de drepti si vor straluci mai tare decat soarele, ce lumina va fi
atunci ? Ce spaima, ce minune mare va inconjura tot pamantul, cand vor vedea atata slava a dreptilor
care va veni ?
Asa vor veni dreptii la Judecata, cu slava mai mare decat soarele. Intre acestia, cel mai mult vor
straluci sfintii din cer : Apostolii, Proorocii, Mucenicii, Cuviosii; toti calugarii, care au dus viata
ingereasca pe pamant; pastorii de suflete, care au pastorit bine turma lui Hristos; cei ce au postit si s-
au rugat cu inima curata; mamele cu copii, pe care i-au crescut in frica de Dumnezeu; copiii
nevinovati, cei ce s-au nevoit in feciorie si curatenie, cei care au fost milostivi, smeriti si blanzi cu
inima si toti cei ce au iubit pe Hristos si Biserica Lui si au trait cu sfintenie intru dreapta credinta.
Si iarasi zice marele Apostol Pavel : Seamana-se trup sufletesc, scula-se-va trup duhovnicesc. Nu
se mai scoala trupul acesta de tarana asa. Trupurile duhovnicesti stiti cata putere au ? Stiti cata
subtiratate au ? Cum arata marele Vasile si fericitul Ieronim si dumnezeiescul Parinte Ioan Gura de
Aur. Trupurile duhovnicesti sunt ca trupurile ingeresti, nemuritoare, luminoase si pot sa mearga mai
repede ca razele fulgerelor.
Asa va fi si sufletul noastru, dupa ce iese din trup. Ca zice proorocul Iezechiel : Alerga-vor,
Doamne, in graba sufletele dreptilor si mai repede ca razele fulgerelor se vor intoarce la Tine.
Credeti ca sufletul, dupa ce iese din trup, merge asa cum mergem noi ? Mai repede ca fulgerul
merge, ca tot asa de repede merge si ingerul. Poate inconjura lumea, cat ai clipi din ochi.
Asa, trupurile duhovnicesti cum arata dumnezeiestii Parinti, ca fulgerul se vor purta. Intr-o clipeala
de ochi trupurile duhovnicesti ale dreptilor se pogoara in iad sau se suie la cer, se duc la marginea
lumii si nimeni nu-i mai poate opri, atat de subtiri sunt si atata putere de alergare au.
Auzi ce spune iarasi Sfantul Apostol Pavel : seamana-se intru stricaciune. Aceasta este a patra
insusire a trupului inviat; scula-se-va intru nestricaciune. Pai, nu se seamana intru stricaciune,
cand se zamisleste omul in pacat ? Apoi, nu vezi ca se strica mortul inca de pe pamant, daca nu-l
ingropi repede ? Si apoi, in groapa trupul nu se face tarana si putoare ? Dar, dupa inviere, scula-se-
va intru nestricaciune, zice marele Apostol Pavel.
Trupurile dreptilor, dupa inviere, au insusiri ingeresti. Nu mai mor, nu imbatarnesc, nu au dureri, nu
le trebuie mancare, nu se pot taia de sabie, nu se ard de foc, nu se imbolnavesc, nu se mai pot tine de
lacate, trec prin usile incuiate, cum a trecut Mantuitorul dupa Inviere. Aceste trupuri stricacioase,
devin nestricacioase prin inviere.
Acestea sunt cele patru insusiri ale trupurilor mortilor dupa inviere, cand va suna trambita judecatii
de apoi si de trei ori fericit este acela, care se va invrednici de insusirile acestea, ca sa fie drept
inaintea lui Dumnezeu si sa primeasca aceste daruri, adica : nestricaciunea, cinstea, puterea
duhovniceasca si slava.
Ingerii din cer care pazesc stihiile si care vor suna din trambite la Judecata ed apoi sunt ingeri
pazitori, care-l pazesc pe om de la dumnezeiescul Botez si pana la moartea lui.
de aceea, sunteti datori totdeauna, cand va rugati lui Dumnezeu seara si dimineata, pe langa alte
rugaciuni, sa faceti si cateva inchinaciuni sau metanii catre ingerul pazitor si sa ziceti asa :
" Sfinte ingere, pazitorul vietii mele, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru mine, pacatosul ".
Rugati-va la ingerul pazitor, caci el calatoreste cu noi toata viata, de la Botez pana la moarte, si
insoteste sufletul prin vamile vazduhului patruzeci de zile, pana la judecata particulara, iar in vremea
de apoi mijloceste mila pentru sufletul pe care l-a pazit. Amin.

CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR

Sunt opt pricini de neputrezire a mortilor:

I. Prima pricina este atunci când veti gasi mort în groapa si carnea a putrezit toata, dar oasele stau
prinse între ele ca la copacel. Acela nu-i sub blestem. Acela-i om tare din fire, care nu putrezeste 40-
50 de ani. De aceea este asa.

II. Când vei gasi mort în groapa neputred si este exact cum l-ai pus, acela n-a putrezit din cauza
pamântului. Este pamânt unde nu putrezeste mortul, daca nu-l muti. Acolo pamântul are chimicale si
nu da voie sa putrezeasca nimic.

Aceste neputreziri sunt firesti, dar sunt si putreziri mai presus de fire:

III. Când vei gasi mort în mormânt neputred si carnea pe el este muceda ca buretele si alba, acela
este om care a fost blestemat de dumnezeiestile pravile. El a avut canon mare la spovedanie pentru
pacate mari si nu l-a facut.

IV. Când vei gasi mort în groapa neputred si este negru si umflat ca toba si partile dinainte nu-s
putrede, iar cele dinapoi sunt putrede, acela este blestemat de preot sau de arhiereu.

V. Când vei gasi mort în groapa neputred si n-au putrezit nici hainele pe el, nici sicriul, nimic,
nimic, si-i creste barba, cum s-a întâmplat la cel de la Husi, si-i cresc unghiile, acesta a facut
nedreptati si a furat. Acesta nu putrezeste pâna nu-l dezleaga un arhiereu. Iar daca îl dezleaga si
arhiereul si tot nu se desface, atunci el este blestemat de saraci, fiindca a luat avere de la saraci. Si
pâna nu dau neamurile lui înapoi atât cât a luat el, nu putrezeste si tot în iad se munceste si nici
arhiereul nu-l poate dezlega.

VI. Când vei gasi mort în mormânt neputred si pielea pe el este ca floarea de bostan, galbena, si
limba-i galbena si îi cresc unghiile si-i creste barba si parul, acesta este sub anatema, sub cea mai
grea pedeapsa a Bisericii. Acesta, din doua pricini este asa: sau a hulit pe Dumnezeu si pe preoti si s-
a lepadat de credinta, sau a trait în preacurvie de gradul I - tatal cu fiica sau baiatul cu mama sa,
adica incest. Acestia cad sub anatema, cea mai grea pedeapsa a Bisericii.

VII. Când vei gasi mort în groapa caruia nu i-a putrezit mâna sau piciorul, acela a lovit pe tatal sau
pe mama sa si a amarât foarte tare pe parintii sai si a fost blestemat de ei si (nicidecum) nu s-a
spovedit la duhovnic de acest pacat si nu a luat dezlegare, când era în viata.

VIII. Iar când vei gasi om neputred si-i usor ca o pana si miroase frumos tare, si-i foarte vesel la fata
si face minuni, acelea sunt sfinte moaste, cum a fost si cu Sfântul Ioan Hozevitul la Ierusalim, care l-
au gasit dupa 20 de ani, nu numai neputred, dar a facut si minuni.

Iata care sunt semnele la trupurile afurisite:

- sunt nedezlegate;

- sunt deformate si urâte;

- sunt greu mirositoare si prea puturoase;

- sunt umflate ca toba;

- provoaca spaima si cutremur privirii.

Iar la sfintele moaste sunt aceste semne:

- sunt nestricacioase;

- sunt binemirositoare;

- sunt uscate si usoare;

- sunt vesele la vedere;

- nu provoaca frica, ci bucurie duhovniceasca;

- izvorasc din ele felurite minuni.

UN CAZ DE NEPUTREZIRE

Citeam în Pidalionul de Neamt, la subînsem-narea canonului 14 din Sardica, unde este scris despre
un fapt care l-a vazut cu ochii atâta lume si Episcopul de Husi, Iacov Stamati.

La Episcopia de Husi, pe la 1785 traia un calugar cu numele Rafail. Acest calugar era olar de
meserie si era cu viata sfânta. El toata ziua nu mânca, ci numai seara la apusul soarelui mânca ceva
foarte putin. Dupa ce mânca, calugarul îsi lua o carte de citit si se ducea si se culca în cimitir între
cruci. Cimitirul era lânga biserica. Totdeauna, si vara si iarna, avea un cojoc si se culca între cruci.
Si calugarii îi ziceau "Rafail cel nebun". Ehei! Daca am fi si noi nebuni ca dânsul! El avea viata
sfânta.

Acest calugar nu vorbea cu nimeni, ci îsi cauta de meseria lui, si se minunau ceilalti de lucrul ce
iesea din mâinile lui. Toti îl întrebau de ce doarme în cimitir, iar el raspundea: "Ca acolo mi-i locul;
daca mâine mor, nu plec acolo? - adica la morminte. Si vreau sa ma obisnuiesc si eu cu mormintele".

Într-o noapte, dormind monahul Rafail în cimitir lânga o cruce de piatra veche, aude cum bateau
dracii pe unul în groapa. Si-l bateau de la 11 noaptea pâna la ora unu, la miezul noptii. Un ceas
înainte de miezul noptii, unul dupa. Dar îl bateau de se auzea si se cutremura pamântul. Si el striga
din mormânt: "Miluiti-ma, ajutati-ma! Nu ma lasati, ca ma bat dracii!" Si-l bateau dracii în mormânt
doua ceasuri, de se cutremura pamântul acolo unde era el.

Rafail a stat si a ascultat si ce s-a gândit el: "Ma duc la duhovnicul episcopiei sa-i spun, sa vina sa
faca o dezlegare la mormântul lui". Duhovnicul Daniil avea 90 de ani, saracul. Se duce Rafail si-i
zice rugaciunea la usa, ca asa se zice:

- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milu-
ieste-ne pe noi. Blagosloveste preacuvioase parinte!

Duhovnicul batrân si obosit de lume, raspunde:

- Domnul si Maica Domnului. Care-i acolo?

- Eu, Rafail, parinte.

- Ce vrei?

- Parinte Daniil, hai la cimitir si-l dezleaga pe unul, ca tare-l bat dracii!

- Mai îndracitule, tu daca dormi în cimitir, câte nu ti-arata dracii? Unde sa ma duc eu, ca-s obosit?

Si n-a vrut sa mearga. Si Rafail s-a dus, zicând:

- Iarta-ma, parinte!

A mai stat vreo zi, doua, bietul Rafail si a zis: "Ma duc sa-i spun duhovnicului din nou!", ca auzea
cum îl bat diavolii si îi era mila de acela care striga în mormânt.

- Parinte Daniil, hai ca-l bat dracii pe unul în mormânt noaptea! Vai, tare mai striga ajutor.

Iar l-a ocarât duhovnicul:

- Ce ai venit, mai stricatule? De ce nu ma lasi sa dorm?

Mai sta el doua-trei zile, iar se duce: "Ma duc sa-i mai spun o data". Si se duce Rafail a treia oara la
duhovnicul lui, Daniil:

- Parinte Daniil, aveti mare putere de la Dumnezeu ca duhovnic, sa legati si sa dezlegati pacatele!
Veniti sa dezlegati pe un om, ca tare-l bat dracii în groapa. Parinte, sa stiti ca daca nu vreti sa veniti,
veti da seama de sufletul acesta în ziua cea mare a Judecatii de apoi! Sa nu spuneti ca nu v-am spus!

Când a auzit duhovnicul, atunci s-a gândit: "Mai, a treia oara a venit, si n-a venit degeaba".

- Stai, Parinte Rafail, ca merg!

Si-a tras ciubotele, si-a luat molitfelnicul, un epitrafir, o cruce si cârja si a plecat, ca cimitirul era în
ograda episcopiei, lânga biserica, cum se faceau înainte vreme. Când s-a dus la crucea aceea de
piatra, înca de departe auzea cum se cutremura pamântul:

- Parinte Rafail, dar de când îl bat dracii?

- Sa fie mai mult de patruzeci de zile. Si eu am fost de trei ori la sfintia voastra, iar acum a treia oara
m-am gândit sa nu mai vin. Eu l-am întrebat ce are, iar el mi-a raspuns: "Vai de crestinul acela care
moare fara sa-si marturiseasca toate pacatele!".

Si auzea batrânul cum îl bateau dracii pe acela în groapa si cum striga: "Miluiti-ma! Ajutor! Nu ma
lasati, fratilor! Miluiti-ma!"

Atunci duhovnicul a trimis repede dupa episcop. Episcopul se culcase:

- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi! Bine-
cuvinteaza Preasfintite Stapâne!

- Domnul si Maica Domnului. Cine-i?

- Rafail. Preasfintite, va cheama acum parintele duhovnic Daniil pâna la cimitir, ca se petrece o
minune mare acolo.

Episcopul s-a dus imediat.

- Preasfintite, ia asculta ce-i în mormântul asta!

- Rafail, dar de când îl bate?

- Au trecut patruzeci de zile.

- Si când îl bate?

- Îl bate numai când este un ceas pâna în miezul noptii si unul dupa miezul noptii. Doua ceasuri îl
bate si pe urma nu se mai aude. Atunci a întrebat episcopul:

- Ce-i de facut, parinte duhovnic?

- Trebuie sa-l dezgropam, sa vedem ce-i cu dânsul, ca acesta a avut mare blestem.

Pe cruce era scris: "Aici odihneste robul lui Dumnezeu, Ganciu - asa l-a chemat din botez -, fost
administrator al Episcopiei Husilor", de origine bulgara, ca bulgarii sunt tot ortodocsi. Murise de
mai multi ani. Si acum îl bateau dracii, tot ca sa-l descopere Dumnezeu si sa fie dezlegat, saracul.

A doua zi au chemat pe omul care raspunde de cimitir, sa dezgroape pe acel crestin. Când l-au
dezgropat a doua zi, nici limba în gura nu era putreda. Cum l-au pus când a murit, asa l-au gasit.
Unghiile crescusera ca secera; îi crescuse barba si parul în mormânt pâna jos; era negru la fata si
umflat ca doba. Dar nici hainele de pe el nu erau putrede. Nimic. Sicriul era întreg si el.

L-au rezemat de biserica si i-au pus o basma alba pe ochi, ca se speria lumea cât era de urât. A venit
lume multa, ca se auzise ca la episcopie au gasit pe unul pe care-l bateau dracii în fiecare noapte câte
doua ore, si este de mai multi ani neputred.

Episcopul a chemat sapte duhovnici mari, între care si cel al episcopiei, si a zis: "Hai sa-i facem o
dezlegare!"

Si au îngenuncheat fiecare si au citit dezlegare pentru Ganciu. I-au citit rugaciunile, l-au dus în
biserica si i-au facut toata rânduiala înmormântarii cu dezlegari. Apoi l-au îngropat la loc.

Dupa ce l-au îngropat, l-au întrebat pe Rafail daca se mai aude cum îl bat dracii. Nu s-a mai auzit
nimic nici în ziua de azi.

Dupa un an, când l-au dezgropat, era deja praf. S-au risipit toate oasele, s-au facut tarâna. S-a mirat
toata lumea, ce minune a fost acolo. El a cerut ajutor sa fie dezlegat saracul. Câta vreme trupul lui nu
era putred, sufletul era în muncile cele negraite ale iadului, dar cu dezlegarile atâtor duhovnici si ale
episcopului, l-a iertat Dumnezeu.

Parintele Cleopa

Ce se intampla cu sufletul dupa moarte si cum poate fi el ajutat


 
    Parintele Mitrofan
 
 

Tiparit cu binecuvantarea
I.P.S. NICOLAE  CORNEANU,
Mitropolitul Banatului
 
-CUPRINS-
Scurta lamurire pentru cititori

CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE

 Taina mortii.
 Moartea dreptului si moartea pacatosului.
 A treia zi si vamile.
 Semnificatia zilelor a noua si a patruzecea

CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO

 Rugaciunea
 Mijlocirea Bisericii
 Milostenia

SCURTA LAMURIRE PENTRU CITITORI


        Textele care urmeaza sunt estrase din lucrarea Parintelui Mitrofan (calugar rus din secolul
trecut), Viata repausatilor nostri si viata noastra dupa moarte (talmacita in romaneste de
Mitropolitul Iosif Gheorghian). Parintele Dumitru Staniloae scria despre ea: "Cartea aceasta este
socotita de mare folos credinciosilor si Bisericii intregi, pentru intretinerea legaturii dintre cei in
viata si cei plecati dintre ei [...]. Intr-o epoca in care gandul la moarte, sub influienta mentalitatii
occidentale, este constant reprimat in favoarea unei atentii acordate exclusiv vietii pamantesti, cartea
de fata reprezinta o indrumare nepretuita pentru sustinerea in inimile crestinilor ortodocsi a
perspectivei pe care ne-a daruit-o Revelatia." (din prefata volumului 1 al editiei integrale, aparut in
1993 la Editura "Anastasia").
        Fie ca Dumnezeu sa ne pomeneasca intru imparatia Lui, cu toti cei pe care-i purtam in ganduri
si in inimi, vii sau mutati de la noi.
 

CE SE INTAMPLA CU SUFLETUL DUPA MOARTE


TAINA MORTII.
MOARTEA  DREPTULUI
SI  MOARTEA  PACATOSULUI
        Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta
despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe
pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in
pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12,7).

        Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru
indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea
dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
        Sfantul Antonie cel Mare, vrand sa patrunda adancurile scopurilor providentei, adresa intr-o zi
lui Dumnezeu urmatoarea rugaciune: "Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe cand altii ajung la
cea mai adanca batranete?". Si Dumnezeu ii raspunse: "Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este
judecata lui Dumnezeu, ce nu ti se cade tie a cunoaste.".
        Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica:
viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
        Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia
spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau
cu ingerii cazuti in iad. Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola
bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai
sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui
bun.
        Astfel fiecare suflet despartit de trupul sau va fi in rai sau in iad. Cand? Astazi, a zis
Mantuitorul. Ce intelegem prin cuvantul astazi si cum impacam aceasta expresie cu invatatura
Bisericii despre vami si despre a treia, a noua si a patruzecea zi dupa moarte?
        Pe pamant sunt zile, nopti, si ani; dincolo de mormant nu este decat vesnicie, luminoasa sau
intunecata. Deci, cuvantul astazi desemneaza timpul de dupa moarte, adica vesnicia. A treia, a noua
si a patruzecea zi nu sunt decat pe pamant, caci dincolo de mormant imparatia timpului nu exista;
acolo nu sunt alte zile decat cea de astazi. Misterul mortii este poarta prin care sufletul, despartindu-
se de trup, intra in vesnicie.
        Noi stim si vedem ce devine trupul; cat despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar stim cu
desavarsire ce i se intampla prin marturisirea Sfintei Biserici - stalpul si confirmarea adevarului -
care nu a cazut niciodata din invatatura sa si nici nu poate cadea, pentru ca este invatata de Duhul
Sfant.
        Astfel descriu Sfintii Parinti ce se intampla in momentul in care sufletul se desparte de trup:
"Ingerii - buni si rai - se vor infatisa inaintea sufletului. Vederea acestora din urma va pricinui
sufletului o nesfarsita tulburare, dar va gasi o mangaiere la vederea si protectia ingerilor celor buni.
Faptele bune ale omului si constiinta curata sunt in acel moment de un mare ajutor si reprezinta o
mare bucurie pentru dansul. Ascultarea, umilinta, faptele bune si rabdarea sunt sprijin sufletului,
care urca spre Domnul intr-o mare bucurie si insotit de ingerii cei buni; in acest timp sufletul plin de
pasiuni si pacate este condus de demoni in iad unde va suferi vesnic." (Sfantul Teodor Studitul).
        Sfantul Grigorie, ucenicul Sfantului Vasile, o intreba intr-o vedenie pe Sfanta Teodora asupra
imprejurarilor ce au insotit moartea sa si a ucenicilor sai. "Cum pot sa-ti spun, zise ea, despre
suferinta fizica si simtamantul de apasare a celor ce mor? Starea sufletului in timpul despartirii sale
de trup este asemenea senzatiei celui ce ar cadea gol in mijlocul flacarilor si s-ar fi facut cenusa.
Cand veni ceasul mortii mele, duhurile cele rele ma inconjurara din toate partile. Unele mugeau ca
niste fiare salbatice, altele latrau ca niste caini, insa altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, ma
amenintau, se pregateau a se arunca asupra mea si scrasneau din dinti, privindu-ma. Eram nimicita
de groaza cand, deodata, am vazut doi ingeri stand la dreapta patului meu si vederea lor imi dadu
indrazneala. Abia atunci demonii se indepartara putin de patul meu. Unul din ingeri intreba cu manie
pe demoni: "Pentru ce ajungeti voi intotdeauna inaintea noastra langa patul muribunzilor, pentru a
inspaimanta si tulbura pe tot sufletul ce se pregateste a se desparti de trupul sau? Voi n-aveti a va
bucura aici: mila lui Dumnezeu a patruns acest suflet si voi n-aveti nici o parte din el.". Atunci
demonii se tulburara si incepura a arata faptele mele cele rele, savarsite in tineretea mea, si strigau:
"Ale cui sunt deci aceste pacate, n-a facut ea cutare lucru si cutare lucru?". In sfarsit veni moartea,
grozava la vedere. Se aseamana omului, insa nu are carne si nu alcatuieste decat din oase omenesti.
Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortura: sabii, sageti, lanci, seceri, furci, securi si altele.
Umilitul meu suflet tremura de frica. Sfantii Ingeri au zis catre moarte: "Fa-ti treaba ta si scapa usor
acest suflet de legaturile trupesti, caci el nu are mare povara de pacata.". Moartea se apropie de
mine, lua o mica secure si-mi taie mai intai picioarele, apoi bratele; apoi, cu ajutorul altor
instrumente, ea slabi toate madularele mele si le desparti din incheieturi. Perdui astfel bratele si
picioarele mele, tot trupul meu era mort si nu puteam sa ma misc. Pe urma imi taie capul si n-am
putut sa-l mai misc, ca si cum ar fi incetat sa fie al meu. Dupa aceasta, ea pregati o bautura intr-un
vas pe care-l apropie de buzele mele si m-a facut sa o beau cu de-a sila. Aceasta bautura era atat de
amara incat sufletul meu nu putu sa o suporte, se infiora intr-atat si se arunca afara din trup. Atunci
ingerii l-au primit in bratele lor.
        Cand m-am intors, am vazut trupul meu ce zacea neinsufletit, fara miscare si fara viata, si l-am
privit ca unul care ar privi un vesmant de care s-a dezbracat; si m-am mirat. Ingerii ma tineau si
demonii s-au apropiat de noi, aratand pacatele mele. Ingerii incepura a cauta faptele mele cele bune
si, din mila lui Dumnezeu, le-au gasit. Ingerii adunau faptele mele cele bune, facute in viata mea cu
ajutorul lui Dumnezeu, si se pregateau a le pune in cumpana in fata faptelor mele cele rele, cand
deodata se arata Sfantul nostru Parintele Vasile, care zise catre Sfintii Ingeri: "Acest suflet a facut
mult bine batranetilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el si Dumnezeu mi l-a dat.". Zicand
aceste cuvinte, a scos de la san o punga plina cu aur si a dat-o ingerilor, spunand: "Cand veti trece
prin vamile vazduhului si duhurile rele vor incepe a chinui sufletul sau, rascumparati-l cu aceasta.
Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca si sudoarea mea si dau
aceasta punga sufletului care m-a slujit.". Dupa ce a ispravit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele
fura inmarmurite; incepura a scoate gemete tanguitoare si se indepartara. Apoi iarasi se arata Sfantul
Vasile, purtand niste vase pline cu miruri curate si pretioase. Deschise vasele, unul dupa altul, si
varsa acele miruri asupra mea; pe loc m-am simtit inundata de miresme duhovnicesti si m-am simtit
schimbata si luminata. Sfantul zis catre ingeri: "Cand veti fi implinit pentru acest suflet tot ceea ce
este trebuincios, il veti duce in locuinta pe care a pregatit-o Domnul pentru mine.". Apoi sfantul se
facu nevazut. Ingerii m-au luat si ne-am indreptat spre Rasarit.".
        Oamenilor luminati de Dumnezeu li se incredinteaza ca, la cea de pe urma suflare, faptele lor
sunt puse in cumpana si:
 

1.  Daca partea dreapta e mai ridicata decat cea stanga, sufletul este este primit in rai, in
mijlocul ingerilor;
2.  daca cele doua parti ale cumpanei sunt deopotriva, atunci fireste ca mila lui Dumnezeu
capata biruinta;
3.  cand cumpana se apleaca spre partea stanga, dar nu cu mult, mila dumnezeiasca inlocuieste
lipsa (astfel sunt cele trei judecati ale Domnului: judecata dreapta, judecata omeneasca, si
judecata milostiva);
4. cand faptele cele rele apleaca cumpana prea mult in partea stanga, atunci judecata cea mai
dreapta rosteste hotararea in functie de pacate.

Acestea sunt imprejurarile care insotesc moartea omului.

        Mantuitorul, vorbind de moartea dreptului si de cea a pacatosului, a formulat cateva linii
generale pentru aceeasi idee, spunand ca moartea pacatosului este cumplita, pe cand cea a dreptului
este frumoasa. "Nebune, intru aceasta noapte ti se va cere sufletul tau." (Lc.12, 20), a zis El despre
cel dintai, in timp ce al doilea va fi dus de ingeri in sanul lui Avraam. (Lc.16, 22). Asadar, de noi
insine si cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atarna felul mortii noastre, noi putand sa o facem
frumoasa sau cumplita, dupa cum vom fi indeplinit poruncile lui Hristos: "Fiti gata in tot ceasul de
moarte, pocaiti-va si credeti in Evanghelie.". Ca urmare, ocontinua cainta si o credinta vie in
Domnul nostru Iisus Hristos ne va inlesni o moarte dulce si pasnica.
        Nu numai cei saraci ca Lazar se fac vrednici de un sfarsit fericit, ci si cei bogati, dar smeriti cu
duhul. Nu numai cei bogati, ca acel imbelsugat din Evanghelie, merg in iad si mor cumplit, dar si cei
saraci, daca nu-si poarta crucea lor cu rabdare si marime de suflet.
        Sufletul dreptului, dupa ce s-a despartit de trup, este primit de ingeri, care-l pazesc si-l poarta
spre taramuri pline de lumina si fericire. Si este firesc sa fie asa, caci sufletele dreptilor se afla
impreuna cu ingerii chiar de pe pamant. Iata ce scrie Sfantul Efrem Sirul despre moartea dreptului:
"Dreptii si ascetii se bucura in clipa mortii, avand inaintea ochilor faptele nevointei lor, privegherile,
posturile, rugaciunile, lacrimile; sufletele lor simt o mare bucurie cand sunt chemate sa iasa din trup
si sa reintre in repausul lor vesnic.".
        "Moartea pacatosului este cumplita." (Ps. 33, 21) - este insasi marturisirea Cuvantului lui
Dumnezeu. Si pentru ce? Cugetati bine la ce vrea sa zica pacatos. Pacatosul este acela ce calca
Legea lui Dumnezeu si dispretuieste poruncile Sale. Dupa cum virtutea, reflectandu-se in constiinta,
produce in aceasta o bucurie cereasca, tot asa si pacatul face a naste in suflet frica raspunderii.
Moartea sufletului pacatos este tragica, pentru ca, in chiar momentul iesirii sale din trup, este luat de
ingerii raului, pe care i-a servit fiind pe pamant si cu care, impreuna cu ceilalti pacatosi, el va trebui,
din acel moment, sa se uneasca in vesnicie. Iata ce spune Sfantul Macarie Alexandrinul despre
moartea pacatosului: "Cand sufletul pacatosului paraseste trupul, se produce un mare mister. O haita
de demoni si de puteri intunecate inconjoara sufletul si-l duc in teritoriul lor. Si nu trebuie sa ne
miram de aceasta. Daca omul, fiind inca pe pamant, le-a dat ascultare si s-a facut sclavul lor, el cade
cand paraseste aceasta lume.

A  TREIA ZI  SI  VAMILE


SEMNIFICATIA  ZILELOR  A  NOUA SI  A PATRUZECEA

        Unde se afla sufletul imediat dupa despartirea sa de trup? Ce semnifica a treia zi,  a noua zi si
a patruzecea zi? In ce interval de timp trece sufletul vamile vazduhului si cand are loc judecata
particulara?
        Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre
starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit
misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza
impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit de
trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul
Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a
slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.
        Spatiul nesfarsit ce desparte pamantul si cerurile, spatiu ce desparte Biserica triumfatoare de
Biserica luptatoare, se numeste -  in limbaj comun, ca de altfel si in Sfintele Scripturi si in scrierile
Sfintilor Parinti - aer. Astfel, prin cuvantul aer nu intelegem substanta eterica ce inconjoara
pamantul, ci, pur si simplu, spatiul. Acest spatiu este plin de ingeri cazuti, al caror scop consta in a
intoarce pe om de la mantuirea sa, facand din el instrumentul rautatii.
        Sfantul Ioan, care s-a facut vrednic de a vedea marile taine dumnezeiesti in Apocalipsa, zice ca
ingerii cazuti au fost izgoniti din locasul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au gasit ei refugiu? Dupa
Cartea lui Iov, noi vedem limpede ca locuinta lor este in vazduhuri (aer), iar Apostolul Pavel ii
numeste "duhurile rautatii raspandite in aer" si pe capetenia lor "domnul puterii vazduhului".
Indata dupa caderea primilor oameni si izgonirea lor din rai, paza pomului vietii a fost incredintata
unui heruvim; cu toate acestea, un alt inger cazut s-a pus la randul sau in calea spre rai, pentru a
impiedica pe om sa intre in el. Portile cerului s-au ferecat si domnul intunericului acestui veac nu
lasa sa mai intre in rai nici un suflet despartit de trupul lui; dreptii, afara de Ilie si Enoh, se scoborau
in iad ca si pacatosii.
        Primul care a strabatut trecerea neumblata a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul mortii,
sfaramatorul iadului; din acel moment portile s-au redeschis. Dupa Domnul, talharul cel bun si toti
dreptii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fara piedici. Sfintii fac cu
usurinta aceasta calatorie si, chiar daca duhurile rele se straduiesc a-i opri, virtutiile lor le acopera
pacatele. Aceste duhuri vor avea cu atat mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, dupa ce s-a
despartit de trup si se va urca spre Dumnezeu, cu cat noi, deja fiind luminati prin lumina
Mantuitorului si avand libertatea de a alege intre bine si rau, ne facem cu toate acestea sclavii si
executantii pacatoaselor lor vointe.
        Pe pamant sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa ajunga a se recunoaste si, printr-o
sincera cainta, sa capete de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale. In schimb, dincolo de mormant,
sarcina de a descoperi sufletului starea sa de pacat o au ingerii cei cazuti. Demonii, ca stapani ai
raului pe pamant, or sa-i infatiseze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodata
imprejurarile care au insotit lucrarea raului. Sufletul va recunoaste atunci greselile sale si prin
aceasta recunoastere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decat
o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronuntat asupra lui insusi. Pacatele urmate de cainta nu se
mai socotesc si nu se mai amintesc, nici la vami, nici la judecata. La randul lor, ingerii cei buni
infatiseaza la vami faptele bune ale sufletului.
        Tot spatiul dintre pamant si ceruri este impartit in 20 de parti sau tribunale, iar sufletul, trecand
pe acolo, este acuzat de catre demoni de pacatele sale. Fiecare vama, dupa cum le numesc Sfintii
Parinti in scrierile lor (duhurile rele se numesc vamesi), corespunde unui anumit grup de pacate.
Duhurile rele acuza sufletul nu numai de pacatele de care el e vinovat, ci inca si de acelea pe care nu
le-a comis, dupa marturisirea Sfantului Ioan Letsvithnik.
        Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe
calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama, unde duhurile rele, dupa ce au
oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe desarte,
flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras s.a.m.d.); a
doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea numelui lui
Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea pacatelor inaintea
duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rau, umilirea
altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si pacate);  a patra vama este a
lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea rugaciunii inainte si dupa mese,
nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele de gastrolatrie);  a cincea vama
este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea fiecaruia, neglijenta la lucru, lene);  a
sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe fapta);  a saptea vama este aceea a
zgarceniei si a iubirii de arginti;  a opta vama este a camatariei; a noua vama este a inselatoriei
(judecati strambe, masuri false si alte iselatorii);  a zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama
e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler,
superiori, in general neascultari);  a douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a
razbunarii;  a paisprezecea vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji,
amestec de otravuri, farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce
tine de acest pacat: ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin
casatorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a
saptesprezecea vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor
harazite lui Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii,
incest); a nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta
ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii
(cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
        Cunoscand starea sufletelor dupa moarte, trecerea vamilor si infatisarea inaintea lui Dumnezeu,
care toate au loc in a treia zi, Biserica si rudele, aratandu-si dragostea lor pentru cel mort, roaga pe
Domnul a-i ierta pacatele si a-i inlesni trecerea vamilor.
        Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a
privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul
admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul scarbele
ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se intristeaza
reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa poruncile Sale.
        Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la
Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a noua.
        Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede
sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de zile
sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe vecie. In
sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se inchine
Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa faptele sale
si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi dupa moarte; iata
pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.
        Deci, ziua a patruzecea dupa moarte este ziua decisiva pentru soarta sufletului in viata viitoare.
Este judecata particulara a lui Hristos, care hotaraste starea sufletului numai pana in ziua Judecatii
de Apoi - Judecata generala. Aceasta stare a sufletului, corespunzand cu viata sa de pe pamant, nu
este starea sa definitiva, pentru vesnicie, ci este supusa schimbarii. Iisus Hristos, in a patruzecea zi
dupa Invierea Sa, a inaltat natura umana la gloria suprema, asezand-o pe tronul dumnezeirii Sale, la
dreapta Parintelui. Asadar, dupa dumnezeiescul Sau exemplu, raposatii, intr-a patruzecea zi dupa
moartea lor, intra in starea ce se cuvine valorii lor morale.
        Urmand pilda Domnului Care, dupa inaltarea Sa a patruzecea zi, a sezut pentru totdeauna la
dreapta lui Dumnezeu, asteptand pana se vor pune vrajmasii Lui asternut picioarelor Lui (Evr.
10, 12), tot asa si sufletele mortilor, al caror destin a fost stabilit prin judecata particulara a lui
Hristos, raman in acea stare (nu insa fara posibilitate de schimbare) pana in ziua Judecatii generale.
        Sa punem asadar inima si credinta noastra in iubirea Mantuitorului Care, chiar intru slava Sa,
este neincetat preocupat de vesnica noastra mantuire, de mantuirea ta si de aceea a raposatului care
iti este scump; roaga-L deci pentru el, ca prin harul Sau sa vindece relele sufletului celui mort, sa
indeplineasca ceea ce-i lipseste, sa ierte pacatele, sa-l curete si sa-l aseze in randul fericitilor.
Credinta si rugaciunile tale, unite cu rugaciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru raposatul
tau in ziua judecatii lui Hristos, asteptand Judecata cea de pe urma.
        Prin urmare, vedem ca sufletul, dupa despartirea sa de trup, locuieste inca doua zile pe pamant
si se inalta in a treia zi catre Dumnezeu, pentru a I se inchina; apoi petrece in rai urmatoarele sase
zile, urmand cele treizeci de zile in iad. In a patruzecea zi afla care va fi starea sa pana la Judecata
cea de pe urma cand, numai atunci, sufletele vor primi hotararea definitiva.
CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR
DIN LUMEA DE DINCOLO
RUGACIUNEA

        Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:

1.  rugaciunea in ea insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si


2.  rezultatul rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.

        Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o fapta de milostenie si o fapta de
credinta. Domnul Iisus Hristos, El Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara
ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora, asupra viilor si asupra mortilor
- este o tendinta ce exprima vointa lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului  si a
Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in noi.
        Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influienta salvatoare a
rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre
raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele
pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand
unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta
sarcina unul altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat
partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se
vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu
sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra,
putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui  nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa
nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
        Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii
vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o
exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se
pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.
        Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca
ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede
in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe
raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe
pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O
astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem
noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?
        Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga
pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga
omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine
templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii
omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu
- izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui
Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi.
"Ca nu este drept nici unul", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de
pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti
in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem
in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta
porunca: "A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: "Cereti si
vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si ne iarta
noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile
noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si
cerem iertarea pacatelor sale.

MIJLOCIREA  BISERICII

        Daca rugaciunea este expresia vointei, atunci care trebuie sa fie oare puterea rugaciunii intregii
Biserici si a tuturor membrilor sai in favoarea unui singur subiect? Noi vedem exemplul eficacitatii
rugaciunii in faptele Apostolilor: in urma rugaciunilor Bisericii, un inger l-a scos pe Apostolil Petru,
in timpul noptii, din inchisoare, in ajunul condamnarii sale, fara ca nimeni sa fi simtit; fiarele sale au
cazut si paznicul ce era langa el nu a vazut nimic si nu a auzit nimic (Fapte 12).
        In final, este normal a intrari faptul ca rugaciunea are o influienta benefica asupra sufletelor
aflate dincolo de mormant. Intotdeauna Biserica s-a rugat, se roaga si se va ruga pentru morti, pana
la A Doua Venire a lui Hristos. La fiecare dintre cele trei servicii dumnezeiesti de pe parcursul zilei,
la Utrenie, la Liturghie si la Vecernie, Biserica se roaga deopotriva pentru vii si pentru morti. Scopul
Bisericii este de a-l sfinti pe om, de a-l face vrednic sa participe la fericirea vesnica. Ea se ingrijeste
de mantuirea tuturor membrilor sai deopotriva, vii sau morti. Sfantul Ioan Gura de Aur zice ca
rugaciunile pentru morti sunt un obicei apostolic si o institutie a Sfantului Duh. Ceea ce este iarasi
important este ca aceasta dogma (rugaciunea pentru morti) a Bisericii Ortodoxe este strans legata cu
Liturghia Sfantului Vasile cel Mare si a Sfantului Ioan Gura de Aur; in timpul fiecareia dintre ele,
Biserica se roaga de trei ori pentru cei raposati. O data se roaga la proscomidie, a doua oara - dupa
citirea Evangheliei, anuntand noutatea prea fericita a mantuirii tuturor celor ce cred in Iisus Hristos
si iertarea generala a pacatelor prin mijlocirea Mantuitorului. Atunci diaconul sau preotul intoneaza
indoita rugaciune cu ecfonis in a doua ectenie in care Biserica se roaga pentru cei raposati in acesti
termeni: "Pentru Patriarhii ortodocsi, pentru evlaviosii imparati si evlavioasele imparatese,
Domnului sa ne rugam", pentru a marturisi unitatea si comuniunea intregii Biserici. Aceasta ectenie
se face in rugaciunea cu ecfonis in timpul Liturghiei, in timp ce la alte servicii divine nu se
pomenesc la ectenii decat ctitorii templului pe care Biserica ii numeste cu adevarat fericiti si in
adevar demni de o vesnica pomenire, pe toti cei raposati -  atat pe cei ingropati in aceste locuri
precum si pe toti raposatii ortodocsi in general. Dupa indoita rugaciune cu ecfonis, vine rugaciunea
cu ecfonis special pentru raposati. In sfarsit, a treia oara, dupa binecuvantarea Sfintelor Taine,
Biserica se roaga inca o data pentru cei raposati. La serviciile de seara si de dimineata (la Vecernie
si la Utrenie), Biserica se roaga deopotriva pentru raposati, aceasta rugaciune exprimand unirea,
legatura, raportul si comuniunea cu ei.
        Rugaciunea comuna se face la biserica, rugaciunea particulara se face la domiciliu; de aceea,
rugaciunile pentru morti pot fi rugaciuni comune sau rugaciuni particulare, si trebuie sa ne rugam
pentru raposati totdeauna si pretutindenea. Repausatii pacatosi care erau in iad si care, prin
rugaciunile Bisericii si ale rudelor care erau in viata, au capatat iertarea pacatelor lor, s-au aratat
celor vii pentru a marturisi despre schimbarea starii lor dincolo de mormant si pentru a lua parte la
primirea lor in numarul prea fericitilor.
        In Biserica crestina, fiecare zi este consacrata memoriei unuia sau mai multor sfinti. In afara de
aceasta, fiecare zi a saptamanii este hotarata unei praznuiri speciale, astfel incat sambata este
consacrata memoriei tuturor sfintilor si a raposatilor. Rugandu-se in fiecare zi, pentru raposati, la
toate serviciile divine, Biserica cere ca membrii sai sa se roage pe cat posibil mai des si cu mai multa
putere pentru rudele lor adormite; insa aceste rugaciuni trebuie a fi cu deosebire savarsite sambata,
care este o zi speciala, o zi dedicata tuturor sfintilor si raposatilor. Sambata - Sabat - este un cuvant
din ebraica, care se talcuieste prin repaus. Biserica Ortodoxa consacra aceasta zi memoriei tuturor
celor ce au parasit acest pamant pentru lumea de dincolo de mormant, memoriei raposatilor perfecti
(sfinti) si raposatilor imperfecti, a caror soarta nu este desavarsit hotarata. Biserica cere pentru ei
repausul vesnic, dupa aceasta viata de suferinta pe pamant.
        In aceste zile toata Biserica, adica toti credinciosii, au un interes cu totul special asupra sortii
raposatilor.
        Aceste zile se numesc sambetele parintilor si se impart in:

1.  sambetele ecumenice generale;


2.  zile de pomenire particulare sau locale.

        Sunt cinci sambete ecumenice:

1.  sambata inaintea Sexagesimei;


2.  sambata Sfintei Treimi;
3.  cele trei sambete din a doua, a treia si a patra saptamana Postului Mare, ce sunt instituite de
Apostoli.

        Slujba divina particulara este aceea ce se indeplineste de catre o singura persoana sau de catre o
adunare la domiciliul sau, sau la biserica. Acest serviciu privat cuprinde rugaciunile diminetii si cele
de seara, care contin rugaciuni pentru morti, rugaciunile inainte si dupa pranz, rugaciunea cu care
incepe si se termina orice fapta buna. Rugaciunile particulare, savarsite cu ajutorul preotului, sunt:
slujba mortilor (panachida), rugaciunile de multumire (Te Deum) si sfintirea apei (agheasma).

MILOSTENIA
        Dupa rugaciune, al doilea mijloc de a interveni pentru raposati este milostenia pe care noi o
facem in amintirea si in numele lor. A face milostenie este a ajuta cu bunuri pamantesti pe cei ce au
nevoie de ele, pe saraci, adica pe fratii nostri. Milostenia este de mare ajutor pentru odihna
raposatilor pacatosi. Tot ajutorul dat saracilor Iisus Hristos il ia asupra Lui: "Pentru Mine ati facut",
zicea El; prin urmare, El nu va vrea sa ramana dator catre aceia de la care a primit binefaceri. Un
pahar de apa rece, cei doi bani ai vaduvei - toate vor fi recompensate la timpul lor. Binefacerile
facute de cei vii in amintirea raposatilor au aceiasi semnificatie ca si cand aceste fapte ar fi fost
facute de raposatii insisi.
        Invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur arata toata importanta milosteniei: "Nimic nu e mai
puternic pentru a sterge pacatele decat milostenia; castitatea si postul nu fac bine decat celui ce le
practica si aceste doua virtuti nu ajuta decat la propria sa mantuire. In timp ce milostenia se
raspandeste asupra tuturor si imbratiseaza pe toti membrii trupului lui Hristos.". Astfel, in explicatia
sa la Evanghelia Sfantului Toma, Ioan Gura de Aur zicea: "Voiesti sa cinstesti pe raposatul tau?
Cinsteste-l prin milostenie si prin fapte de milostenie, caci numai milostenia scapa sufletele din
chinurile vesnice.". Vorbind de plansul nestapanit si de inmormantarile pompoase ca de lucruri total
nefolositoare raposatilor (ca si viilor, de altfel), el zice: "Milostenia, facuta in numele raposatului,
este un mare ajutor pentru mantuirea sa. Ingropaciunile bogate arata nu iubirea pentru cel mort, ci
vanitatea. De voiesti sa-l plangem cu adevarat pe raposat, iti voi arata un alt fel de soi de
inmormantare si te voi invata sa-l imbraci cu haine ce se vor scula impreuna cu el in ziua Judecatii
si-l vor slavi; aceste haine sunt milosteniile ce vor invia odata cu el. Milostenia este o pecete cu care
el e pecetluit si cu care va face sa straluceasca hainele sale, cand va auzi cuvintele: "Flamand am
fost si Mi-ati dat sa mananc.". Acestea sunt lucrurile care il vor face slavit, care il vor face luminos,
care indeparteaza primejdia. Sa ingropam mortii intr-un chip folositor lor si noua, intru slava lui
Dumnezeu; sa facem milostenie intru numele lor; sa le dam bune merinde pentru drum.".
        Numarul mantuitilor si al osanditilor este format din bogati si saraci, invatati si nestiutori de
carte, domni si slujitori. Credinta mantuieste si necredinta pierde pentru totdeauna. Cel ce crede
obtine iertarea pacatelor sale pe pamant si dincolo de mormant prin mijlocirea Bisericii si a rudelor;
celui ce nu crede nu i se va ierta, dupa cuvintele lui Iisus Hristos, nici in lumea aceasta si nici in
cealalta. Noi trebuie sa intelegem prin aceasta nu credinta pe care o au chiar chiar si demonii, ci
credinta care se manifesta prin faptele de indurare catre Dumnezeu si catre oameni.
        Astfel, cuvintele: "Dumnezeu va da fiecaruia dupa faptele sale.", "Ceea ce omul va fi
semanat, va secera.", si alte cuvinte de acest fel, se refera la A Doua Venire a lui Hristos, cand va
veni sa judece viii si mortii, caci atunci nici un ajutor nu va mai fi posibil si nici o rugaciune nu va
mai fi primita, Cand grozava zi a Judecatii cea de pe urma va sosi, timpul ce era dat omului pentru a
lucra la mantuirea sa si la cea a aproapelui va fi consumat. Sfantul Ioan Damaschinul, legand
expresiile de acest fel cu sfarsitul lumii, zice ca: "Aceste cuvinte se vor indeplini in adevar pentru
sufletele nepasatoare de mantuirea lor. Unde se vor gasi atunci saracii? Unde se va cauta un preot?
Nu mai e loc nici pentru rugaciune, nici pentru milostivire. Asadar, pana cand va sosi acea ora, sa ne
ajutam unii pe altii si sa aducem jertfa de milostenie Domnului Celui indurat si milostiv.".