Psihologia actului medical la granita dintre psihiatrie si pedagogie

Cuprins:
Capitolul I
1.Considerente generale
2.Introducere in psihologia generala
3.Procese senzoriale: senzatii, perceptii si reprezentari
4.Procese cognitive:gandire, memorie, imaginatie, atentie si limbaj
5.Procese reglatorii: afectivitate, motivatie si vointa
6.Comportamentul si Personalitatea
Capitolul II
1.Introducere in psihiatrie
2.Tulburarile proceselor senzoriale
3.Tulburarile proceselor cognitive
4.Tulburarile proceselor reglatorii
5.Tulburarile de personalitate
6.Schizofrenia
7.Dementa de tip Alzheimer
8.Tulburari psihice rare
9.Deficienta mintala si tulburarile din spectrul autist
Capitolul III
1.Factorii dezvoltarii ontogenetice
2.Abordarea copiilor cu deficiente
3.Managementul situatiilor conflictuale

4.Comunicarea cu pacientii:prejudecati sau empatie?

1. Considerente generale
Domeniul medical este unul dintre cele mai captivante si solicitante domenii de
activitate, care solicita atentia dar si curajul celui ce doreste sa practice aceasta
meserie.Sunt multe motivele care ne-ar face sa nu tindem spre un domeniu care
ne-ar putea suprasolicita din toate punctele de vedere dar si mai multe sunt
motivele care ne imping sprea aceasta meserie onorabila.
Mi-am pus deseori intreabarea ce tip de motivatie trebuie sa aiba acel om care
ajunge sa se formeze intr-o scoala postliceala sau intr-o universitate pentru ca
mai apoi sa devina asistent medical.Raspunsurile sunt multe dar totusi nici unul
dintre acestea nu tinde sa devina universal.Cert este ca forma de motivatie
trebuie sa fie una puternica, intrinseca, ceea ce il face pe viitorul cadru medical
sa devina din ce in ce mai responsabil de formarea sa, precum sa treaca si peste
barierele ce i se ivesc inca din timpul formarii.
Curajul nu este un raspuns la intrebarea de ce vrei sa devii un asistent
medical? sau cel putin nu este un raspuns suficient. Din experienta
profesionala va pot relata faptul ca foarte multi au adus in discutie fie momente
dificile si tensionate legate de depasirea unor boli, fie in familie s-au confruntat
cu astfel de cazuri, cand parintii sau persoanele apropiate le-au solicitat sprijin
si suport acolo unde boala si-a pus amprenta.
In cazul acesta putem vorbi de mult mai mult decat curaj, de o dorinta in a
ajuta, in a face bine, in a se face utili.Este clar ca aceasta forma de motivatie
este si cea mai puternica, o motivatie care ii creaza si ii modeleaza, ii sustine si
le faciliteaza drumul spre reusita. Reusita care de fapt se refera la un bagaj
informational dar si practic cu care acestia pleaca spre a putea profesa, iar cu
siguranta o vor face.
Ajunsi la momentul profesarii majoritatea cadrelor medicale isi dau seama ca
nu doar cunostintele de specialitate ii ajuta sa fie buni practicieni dar si
cunoasterea psihologiei pacientului este un factor fara de care aceasta meserie
si-ar pierde adevarata ei natura, aceea de a face bine de a ajuta.

Nu doar cunoasterea pacientilor este un factor important, dar si cunoasterea de

sine joaca un rol extrem de important in exercitarea profesiei de asistent
medical.Pe langa faptul ca trebuie sa iti dozezi emotiile in functie de
conjunctura, trebuie sa ai o limita in a te implica emotional atunci cand avalansa
de emotii negative vor napusti asupra ta si vei avea tendinta sa pleci cu ele
acasa facand cea mai mare gresala.
Experienta cu asistentii medicali m-a facut sa realizez importanta serviciilor
medicale oferite cu daruire si altruism, motiv pentru care consider ca pregatirea
lor emotionala joaca un rol extrem de important dar si cunostintele acestora
despre intreaga psihopatologie sunt extrem de importante fapt pentru care scriu
acum aceasta carte, in speranta ca v-a fi un real ajutor pentru acestia dar si
pentru cei ce doresc si inca nu s-au hotarat sa se formeze in acest domeniu.
2. Introducere in psihologia generala
Ce este de fapt, psihologia?
Psihologia ne ajuta sa ne cunoastem semenii si pe noi insine, ne ajuta sa
raspundem la intrebari de tipul: ce anume ne determina sa functionam, ce
anume ne indeamna sa actionam sau s ne inhibm aciunile, de ce actionam
intr-un anumit fel, de ce luam anumite decizii i nu altele, etc....
Cu totii suntem psihologi in mod inconstient, atunci cand purtm o
conversatie sau sfatuim pe cineva, atunci cand invatam si ne transformam ca
urmare a experientei dobandite, atunci cand luam decizii, analizand urmarile si
efectele acestora, sansele de reusita sau probabilitatile de esec, etc.
Tem de gndire. Care profesii, ca urmare a experientei acumulate in timp,
dezvolta celor care le practica, abilitatea de a caracteriza foarte exact felul de a
fi si de a reactiona al unei persoane?
Asadar, utilizam psihologia la nivel de amatori in viata cotidiana, cunostintele
noastre fiind intuitive si subiective, invatand din propriile trairi sau imitandu-i
pe altii, adaptandu-ne la situatiile stresante sau abadonand lupta cu stresul,
toate demersurile ajutandu-ne practic, sa facem fata cerintelor vietii intr-un mod
cu totul personal. In aceste conditii, totusi, putem gresi sau proceda incorect.
Psihologia ca stiinta presupune investigare intreprinsa cu rigoare si cu multa
atentie si o verificare a rezultatelor cercetarii pe mai multe ci, pentru a fi siguri

ca ceea ce afirmam, corespunde realitatii. Unii psihologi utilizeaza

experimentefie in laborator, fie in viata reala a subiectilor; altii efectueaza studii
bazate pe observatie; unii lucreaza cu animale pentru a le intelege
comportamentul (etologie) sau mecanismele invatarii, rezultatele fiind ulterior
transferate in cunoasterea umana; altii utilizeaza studiul de caz pentru a
cunoaste un anumit individ, familie sau comunitate, in profunzime. Indiferent
de metodele utilizate, psihologii trebuie sa se asigure ca lucreaza sistematic si
tiintific, pentru a nu fi indusi in eroare de propriile credine, idei sau
prejudeci.
Psihologii profesionisti actioneaza dupa reguli etice foarte stricte; aplicnd
psihologia intr-un mod gresit sau in necunostinta de cauza, este posibil sa se
produca foarte mult rau celor implicati. Studierea psihologiei presupune si
insusirea unui limbaj specific, de specialitate, care sa permita explicarea unor
fenomene intr-un mod foarte precis si pe intelesul tuturor.
Psihologia este un domeniu vast, deoarece fiinta umana este un foarte complex
sistem bio-psiho-social, fiecare psiholog profesionist fiind specializat intr-un
anumit domeniu, adoptand diferite abordari si sustinand anumite opinii cu
privire la problemele studiate.
Tipuri de definiii
1. Definiia tip butad. Aceste definiii sunt de genul:
Psihologia este tiina studiat de psihologi. Ea consider psihologia obiect de
studiu al psihologului, iar pe psiholog om care studiaz psihologia.
Psihologia este tiina comportamentului studenilor din primul ciclu.
Psihologia este tiina comportamentului obolanului alb. Aceast definiie
este o acuz adus psihologilor care utilizau n cercetrile lor animale
(obolanul alb).
Cu tot caracterul lor ironic i acuzator, definiiile tip butad au marele merit de
a reunoate caracterul de tiin al psihologiei.
2. Definiii tip metafor. i au originea n constatrile contradictorii ale
cercetrilor psihologice.
Investigarea funciilor psihice inferioare (senzaii, percepii, timp de reaie etc)
care sunt uor de observat au condus spre evidenierea existenei unor

regulariti i generaliti ale manifestrii lor, n timp ce funciile i procesele

psihice superioare (afectivitatea, motivaia, voina etc) a permis altora sesizarea
caraterului lor unic, singular. De aici s-a ridicat ntrebarea: Psihologia este
tiin sau art?. Nu a ntrziat s apar i rspunsul care s satisfac cele dou
pri: Psihologia este o tiin fcut cu art.
Vasile Pavelcu a fcut o afirmaie n ncheierea unui amplu studiu dedicat
dramei psihologiei ca tiin, care a fost ncadrat tot n categoria metaforelor:
Psihologia este o lumin indispensabil nelegerii, apropierii i ascensiunii
umane.
Obiectul psihologiei
1. Psihologia, ca tiin independent, s-a constituit relativ trziu,
certificatul ei de natere fiind semnat n 1879, prin nfiinarea, la Leipzig, de
ctre savantul german Wilhelm Wundt a primului laborator bazat pe utilizarea
metodei experimentale. Pentru prima dat, fenomenele vieii psihice erau scoase
din sfera simplelor descrieri i speculaii filosofice i incluse n programul
cercetrii tiinifice sistematice, aplicndu-li-se operaiile msurrii,
cuantificrii i criteriile obiectivitii i cauzalitii.
Foarte curnd, ns, aveau s apar divergene n legtur cu definirea i
circumscrierea obiectului noii tiine. Dei denumirea prea s impun de la
sine identitatea acestui obiect psihe = psihic, logos = vorbire, deci: psihologia
= tiina despre psihic, s-a dovedit c, n realitate, modul de nelegere a naturii
i structurii interne a psihicului uman nu a fost ctui de puin unitar. Astfel, sau configurat trei orientri diferite i n mare msur opuse, i anume:
a) orientarea care reducea psihicul uman la contiin i care susinea c
obiectul psihologiei l reprezint studiul contiinei (respectiv, al proceselor
psihice contiente);
b) orientarea care susinea c elementul esenial i determinant al vieii
psihice a omului este incontientul, acesta trebuind, chipurile, s reprezinte
principalul domeniu de preocupare al psihologiei (psihologia abisal sau
psihanaliza elaborat de S. Freud);
c) orientarea care susinea c adevrata i autentica realitate psihologic
o constituie reaciile externe de rspuns (secretorii i motorii) la aciunea
diverilor stimuli din mediu i, ca atare, obiectul psihologiei trebuie s fie

studiul comportamentului (behaviorismul, creat de savantul american J. B.

Watson, 1912/1913).
2. n prezent, au fost depite limitrile i absolutizrile pe care se bazau
orientrile menionate . Astfel, se admite c sfera noiunii de psihic uman este
mai larg dect sfera noiunii de contiin, ea incluznd ntr-o relaionare de
tip sistemic trei componente: incontientul, subcontientul i contientul, toate
mpreun formnd domeniul de studiu al psihologiei.
Pe de alt parte, planul subiectiv (psihic) intern i planul obiectiv
(comportamental) extern nu se mai rup artificial unul de cellalt i nu se mai
opun ca entiti antagonice ireductibile; dimpotriv, se recunoate i se afirm
unitatea indisociabil a lor sub egida principiului unitii contiin-activitate.
Finalmente, psihologia se definete ca tiina care studiaz, cu ajutorul
unor metode obiective specifice, organizarea psihocomportamental sub
aspectul determinismului, mecanismelor i legilor devenirii i funcionrii ei, n
plan animal i uman, n unitatea contradictorie a individualului, particularului i
generalului, universalului.

Aceast definiie stabilete n mod real sfera de cuprindere a domeniului

i justific diferenierile i delimitrile existente n interiorul lui: a) psihologia
animal i b) psihologia uman.
Psihologia uman are, la rndul ei, o latur general care ne ofer
tabloul global al organizrii psihocomportamentale a omului normal (mediu),
fcnd abstracie de vrst, sex, context socio-cultural, ocupaie (profesie) etc.,
i o latur particular-diferenial, care se centreaz pe studiul i explicarea
ipostazelor concrete n care se poate afla organizarea psihocomportamental
funcie de: vrst, sex, mediu socio-cultural, activitate profesional, nivel de
dezvoltare, natura deviaiilor i tulburrilor patologice: psihologia genetic i a
dezvoltrii, psihologia vrstelor, psihologia colar, psihologia muncii,
psihologia militar, psihologia creaiei, psihologia artei, psihologia sportului,
psihologia comercial i economic, psihologia social, psihologia medical,
psihopatologia etc.

Importana psihologiei i legtura cu alte tiine

Concret, ceea ce studiaz psihologul este modul de comportare a
persoanei, toate reaciile psihice : ce spune, aciunile sale, expresiile. Dar
psihologul are nevoie i de informaiile privind tririle interne, exteriorizate prin
mrturii verbale, prin descrieri, n msura n care acestea concord la multe
persoane ele sunt importante. Pe baza lor, ca i prin referine la ambiana
social ori la unele particulariti ale organismului. putem gsi explicaii
valabile.
Pentru a utiliza un termen mai cuprinztor, vom spune c psihologia
studiaz conduita uman, aciunile i cauzele care se traduc direct sau indirect
n comportare (fie imediat, fie tardiv). Termenul conduit cuprinde att
comportamentul exterior, ct i cel interior.
O anumit reacie, cum ar fi nroirea cuiva, privit n raport cu
organismul, este obiectul fiziologiei ori al medicinii. Aceeai reacie, n raport
cu ntreaga conduit si cu ambiana, este obiect al psihologiei care i va stabili
sensul su psihologic, lmurindu-ne importana ei pentru comportamentul viitor
al persoanei.
Psihologia are legturi cu fiziologia. n special studiile de
neurofiziologieo pot ajuta pentru a putea nelege unele fenomene, mai ales
tulburrile patologice. Dar ea se afl ntr-o relaie i mai important cu
sociologia i etnologia. Grupul mic n care triete copilul, familia, ct i
celelalte instituii cu care ia legtura ulterior (coala, biserica, ntreprinderea
economic .a.) au o puternic influen asupra formrii sale psihice. Ele i
insufl n special anumite opinii, atitudini, obiceiuri, mentaliti. Pe de alt
parte, i particularitile psihice ale unor persoane, n special ale liderilor, i
pun pecetea asupra unor grupuri, influeneaz anumite evenimente sociale, deci
psihologia intereseaz pe sociologi i etnologi deopotriv, influena fiind
reciproc. Cu toate eforturile fcute (ncepnd cu secolul trecut) psihologia nu
s-a putut desprinde total de filosofie. Cea mai mare parte din fenomenele
psihice complexe n-au putut fi nc explicate dect n mod parial. La tot pasul
ntlnim teorii diferite fr a se putea stabili justeea uneia sau alteia. Nici n ce
privete metodele nu exist un consens. Ca urmare, reflecia filosofic pstreaz
un important cmp de discuie i analiz. Acesta este i specificul filosofiei. Ea
este o disciplin care caut s obin o poziie ct mai apropiat de adevr n
probleme nerezolvate nc de tiin, ca i n domenii unde intervin judeci de

valoare (moral, estetic). Iat ce spune J. Piaget n aceast privin : tiina

ncepe de ndat ce s-a convenit s se limiteze o problem, astfel nct
soluionarea ei s fie subordonat unor constatri accesibile tuturor i
verificabile de ctre toi" (prin metode experimentale, statistice sau algoritmice)
(J. Piaget, 1972). Or, n psihologie sunt multe fenomene care nu ndeplinesc
cerina verificrii exacte, ele rmn la dispoziia raionamentului, a psihologiei
reflexive, arm obinuit a filosofului.
Importana practic a psihologiei
Psihologia poate interveni n numeroase domenii de activitate n care
factorul uman are un rol decisiv; putem vorbi astfel nu doar de importana
teoretic a psihologiei, ci i de importana ei practic. Am vzut n descifrarea
ramurilor psihologiei, prezentat mai sus, existena unei serii de domenii ale
psihologiei aplicate, practice. Att n practica medical, n nvmntsau n
procesul de producie, competena psihologului a putut interveni cu succes. n
competiiile sportive, sfaturile psihologului sunt din ce n ce mai mult apreciate.
La fel, n pregtirea militar, n ancheta judiciar .a. Psihanalistul",
psihoterapeutul" au ajuns s concureze n popularitate medicul (n rile
occidentale). Astfel, psihologia are perspective largi. Succesele ei sunt ns
condiionate de un progres teoretic continuu care presupune o metodologie de
cercetare, ct mai riguroas.
Principalele orientri n psihologie
In psihologie pot fi intalnite mai multe abordari principale:

Psihologia comportamental (behaviorist), care examineaz modul in care

mediul inconjurator ne influenteaza comportamentul. Adeptii acesteia sunt
interesati de invatare si deprinderi si considera ca doar comportamentul uman ar
merita sa fie studiat, nu si gandurile si experientele, comportamentul fiind
singura manifestare observabila;

Psihologia sociala studiaza modul in care interactionam cu alti oameni.

Din aceasta perspectiva, unii psihologi accentueaza asupra factorilor
individuali, altii asupra credintelor si atitudinilor sociale, iar altii, asupra
grupurilor si interactiunilor sociale;

Psihologia dezvoltrii se refera la modul in care oameni si uneori

animalele, se schimba de-a lungul vietii. Evolutia sau modificarile aparute sunt

studiate sub aspect emotional, social si cognitiv. In cazul copiilor, cele trei
componente nu pot fi separate, acestea influentandu-se reciproc;

Psihologia umanist se concentreaza mai mult asupra experientei

individului, decat a oamenilor in general. Adeptii orientarii sunt preocupati de
dezvoltarea personala si de experienta subiectiva a oamenilor. Ei considera ca
fiecare individ este unic si ca oamenii trebuie ajutati sa se descopere si s-i
valorifice intregul potential pe care l-au dobandit la nastere.
In prezent exista o serie de perspective moderne de abordare a psihicului. Cf.
profesorului Mielu Zlate in lucrarea Introducere in psihologie, acestea sunt:

Abordarea din perspectiva teoriei informatiei, teoriei sistemelor si

ciberneticii, interpreteaza psihicul ca fiind o modalitate particulara de realizare
a comunicarii informationale la nivelul sistemului nervos, al creierului. Mihai
Golu (citat de M. Zlate), arata echivalenta existenta intre informatie si
psihic, dupa cum urmeaza: atat informatia, cat si psihiculdepind de un suport
substantial-energetic (furnizat de creier) dar nu pot fi reduse la acestea; atat
informatia si psihicul nu pot fi percepute direct, ci indirect, prin efectele
produse in dinamica sistemelor si respectiv a comportamentului uman; ambele
notiuni stau la baza organizarii si reglarii sistemelor (psihicul mediaza
raporturile individului cu lumea externa) si se constituie in procesul comunicarii
(al individului cu mediul), nefiind un dat imanent.

Abordarea cognitiv. Pornind de la ideea conform careia schimburile

organismului cu mediul nu sunt doar energetice si substantiale, ci si
informationale, psihologii cognitivistii si-au propus ca obiect de studiu, tocmai
acest din urma aspect. Cognitivismul, s-a conturat in anii `60-`70, promovand
urmatoarele idei-forta:
- subiectul uman este privit ca un sistem de prelucrare a informatiilor si
implicit, a simbolurilor si codurilor;
- sistemul cognitiv uman (incluzand procesele de cunoastere si de prelucrare a
informatiilor) poate fi privit prin analogie cu structura computerului (metafora
computer) si cu functionarea creierului (metafora creier);
- sistemul cognitiv se compune din reprezentari cognitive, scheme cognitive,
operatii sau prelucrari cognitive, care sunt interrelationate in cadrul procesului
de rezolvare de probleme (problem solving).

Odata cu adoptarea de catre tiinele computaionale a conceptului de

inteligen din psihologie, cognitivitii au imprumutat din domeniul
computerelor, concepte cum sunt: sistem expert, potential informational si
seturi informationale, procesare de informatii, etc. Daca la un moment dat s-a
afirmat ca inteligenta artificiala ar putea fi superioara celei naturale si un
concurent serios, ulterior s-a revenit, precizandu-se ca inteligenta umana
include pe langa rezolvarea problemelor, libertatea deciziilor, creativitate,
demnitate, responsabilitate personala, etc. In tara noastra, prof. Mircea Miclea
este prin lucrarile sale un exponent de seama al psihologiei cognitive si un
promotor al conceptelor promovate de aceasta.

Neo-evolutionismul este una dintre cele mai recente orientari in abordarea

psihicului, adoptata in special de psihologii americani in cursul ultimului
deceniu. Lucrrile aparute incearca sa-l redescopere pe Darwin si sa aplice
principiile elaborate de acesta, in explicarea aparitiei, conservarii si evolutiei
diferitelor componente ale vietii psihice. Evolutia, lupta pentru existenta,
selectia natural, adaptarea la mediu, sunt conceptele forte ale neoevolutionismului. Adeptii acestei orientari sustin ca, ceea ce i-a fost necesar
omului pentru supravietuire si perpetuarea speciei (acele trasaturi psihice care
ar oferi avantaje biologice si sociale fiintelor) a fost conservat din timpuri
stravechi si transmis ereditar, generatiilor actuale. Conform acestei teorii,
modurile noastre de a gandi, a actiona si de a avea o anumita perspectiva asupra
lucrurilor, au fost supuse in timp diferitelor presiuni selective si isi au originea
in trecutul nostru comun, indepartat. Totusi, genele nu ne decid in totalitate
comportamentul, ci interactiunea programelor genetice cu variabilele provenite
din mediu, determin intr-un final selectia pe cale naturala, a unor forme
adaptative de conduita.
Fiecare orientare, tendin sau perspectiv aparut in psihologie, a asezat in
centrul preocuparilor sale una sau alta dintre problemele considerate esentiale in
ceea ce priveste explicarea manifestarilor psihice si realizarea de predictii
asupra comportamentului uman. Cateva dintre acestea sunt:
- viata psihica interioara a individului,
- schimburile informationale ale organismului cu mediul,
- comportamentul individului si conduita (activitatea) sau

- rezultatul interactiunii potentialului genetic al individului cu factorii de mediu,

Chiar daca intre aceste abordari exista si elemente comune, acestea au fost
ignorate, contradictiile existente intre diferitele conceptii, scoli si orientari
psihologice intarziind elaborarea unui obiect unitar de cercetare la nivelul
psihologiei si impiedicand consensul psihologilor. Gleitman (1991), citat de
Zlate, considera psihologia o stiinta cu multe fatete si concluzioneaza fiecare
perspectiva asupra psihologiei este valida, dar nici una nu este completa fara
celelalte (...), iar pentru a le vedea in intregime, trebuie sa le privim pe toate
Exista teoreticieni care considera ca, a cunoaste mai multe perspective
psihologice inseamna o mai buna intelegere a oamenilor si a comportamentului
acestora, fara a ne baza doar pe intuitie sau pe opinii nefundamentate. Dupa
Hayes si Orrell, fiecare problema referitoare la fiinta umana poate avea mai
multe, sau diferite raspunsuri corecte. Pe langa faptul ca oamenii sunt foarte
complicati, ei sunt totodata influentati de nivelurile experientei lor (obiceiuri,
tipuri de cunoastere, viata sociala, cultura specifica, context istoric, etc.).
Psihologia uman are, la rndul ei, o latur general care ne ofer tabloul global
al organizrii psihocomportamentale a omului normal (mediu), fcnd
abstracie de vrst, sex, context socio-cultural, ocupaie (profesie) etc., i o
latur particular-diferenial, care se centreaz pe studiul i explicarea
ipostazelor concrete n care se poate afla organizarea nivel de dezvoltare, natura
deviaiilor i tulburrilor patologice: psihologia genetic i a dezvoltrii,
psihologia vrstelor, psihologia colar, psihologia muncii, psihologia militar,
psihologia creaiei, psihologia artei, psihologia sportului, psihologia comercial
i economic, psihologia social, psihologia medical, psihopatologia etc. (a se
vedea si schema, autor Andrei Cosmovici).
Metodele psihologiei. Cunoaterea psihologic se realizeaz prin utilizarea unui
larg repertoriu de metode i procedee. Dup poziia pe care o au fa de
fenomenul studiat, metodele psihologiei le mprim n dou grupe: pasive i
active. Pasive sunt considerate acele metode care se adreseaz fenomenelor a
cror declanare se produce spontan, n situaia concret n care se afl subiectul
n momentul dat. n rndul lor includem: metoda observaiei i metoda
biografic.
Active sunt metodele prin care cercettorul acioneaz direct asupra subiectului
i provoac manifestarea procesului psihic, a trsturii de personalitate sau a
comportamentului propus pentru a fi studiat. Din aceast categorie fac parte:

experimentul de laborator, experimentul natural, ancheta, chestionarul, analiza

produselor activitii, testele sau probele psihometrice.
Metoda central n cercetarea psihologic trebuie considerat experimentul de
laborator. El depete toate celelalte metode n precizie, obiectivitate i grad de
controlabilitate a variabilelor. Metoda experimental permite cercettorului: s
intervin activ i s provoace fenomenul studiat; s izoleze, s dozeze i s
controleze variabilele independente, dependente i intermediare; s modifice
i s varieze condiiile de manifestare a fenomenului; s compare rezultatele
grupului experimental cu cele ale grupului de control, care nu a fost supus
regimului experimental; s repete acelai model experimental de mai multe ori,
pe acelai subiect sau grup de subieci; s releve condiionarea reciproc dintre
variabile. Ca limite ale experimentului de laborator se menioneaz: caracterul
relativ artificial al situaiei n care este plasat subiectul, izolarea acestuia de
contextul natural al existenei i activitii sale; nu poate fi folosit n mod
universal, existnd anumite fenomene psihocomportamentale care nu pot fi
provocate sau nu se permite, din punct de vedere etic, s se provoace
experimental.

3.Procese senzoriale: senzatii, perceptii si reprezentari