Paris - mon ame ville

Ratiu Gianina Georgeana

Clasa aXII-a
Profesor coordonator: Degerat Maria

De indata ce doamna profesoara mi-a propus sa scriu un eseu pe tema Orasul meu de
suflet, mintea si inima mi s-au dus departe, tocmai in Paris, oras pe care l-am cutreierat in lung
si in lat timp de cateva luni, oras care m-a surprins prin bogatia si incarcatura sa culturala, oras
unde am petrecut cu siguranta cele mai frumoase momente din viata mea.
Trebuie sa recunosc ca la baza acestei decizii, de a calatorii singura pana la Paris a stat
pasiunea pe care mi-am dezvoltat-o in ultimii doi ani de liceu pentru aceasta melodioasa limba,
care-ti unge de-a dreptul sufletul. Asa ca, de indata ce am avut oportunitatea de a calatori, in
contextul in care trebuia sa inchei un contract de parteneriat intre firma la care lucram si o mare
firma franceza, am facut-o fara sa stau pe ganduri.
Inca din copilarie am inceput sa aud si sa vad informatii despre acest loc, si mi-am pus
ambitia de a ajunge acolo intr-o zi. Prin ochii mei de copil, vedeam Parisul ca o adevarata
minune, si asa a si fost, pentru ca atunci cand am ajuns la destinatie, intr-adevar am avut impresia
ca s-a petrecut o minune, o schimbare in mine si in ceilalti, o minune care avea sa imi schimbe
viata.
n mitologiile personale ale oricrui cltor, real sau nchipuit, Parisul ocup un loc paradoxal.
Imaginat i descifrat, el ne bulverseaz sau doar ne intrig i pare, la prima vedere, un labirint ntortocheat
i aglomerat, plin de poveti nespuse i turiti grbii.
O vizita la Paris inseamna introducerea in atmosfera incarcata de istorie si romantism a
obiectivelor turistice ale acestuia, dar si cunoasterea zonelor mai putin cunoscute, pentru cei dornici de
adevarate aventuri pe strazile Parisului si nu numai. Eu am locuit pentru trei luni undeva la periferia
acestuia, in zona a treia, intr-o mica casa in stil parizian, cu vedere spre o mare padure si spre o vie de 2-3
hectare. Nimic nu imi lipseste mai mult decat diminetiile tarzii de vara in care stateam pe terasa casei sau
in livada, cu o ceasca mare de cafea frantuzeasca si cu un croissant proaspat, preparat chiar de femeia la
care am stat, o mica batranica de 70 de ani, Michelle.

Parisul este in primul rand o invitatie la cultura, iar oricine vine aici, consider ca trebuie sa stea
cel putin doua saptamani in acesta, pentru a reusi sa il descopere in toata profunzimea sa, in caz contrar,
consider ca a trecut orb pe langa una dintre minunile lumii contemporane.
De dis dimineata, cand am plecat din zona in care m-am cazat in prima zi si am facut mai intai un
tur cu autocarul, tot nu-mi venea sa cred ca in fata mea mi se dezvaluie usor Parisul. Vedeam strazile inca
pustii la acea ora, fiind si duminica, cladirile somptuoase, ca Opera, Arcul de Triumf, Domul Invalizilor,
Pantheonul, dar si bulevarde renumite, precum Champs-Ellysees, iar cand am vazut in fata mea Turnul
Eiffel, inca mi-am zis: Doamne, nu-mi vine sa cred, chiar suntem la Paris, uite turnul! .
Dupa vreo doua ore am coborat in Place de la Concorde si am inceput cucerirea Parisului la
picior. Am vizitat piata, apoi Gradinile Tuileries, care reprezinta cea mai importanta si cea mai veche
gradina franceza. Ea se intinde in centrul Parisului, din Place de la Concorde si pana la Palatul Luvru,
acum muzeul renumit in intreaga lume pentru unele dintre cele mai valoroase opere de arta. Cu toate ca
era inca de dimineata, coada la intrarea in Luvru, se desfasura de incercuia practic tot muzeul si se pierdea
undeva, pe o strada laterala.
Dupa mica suparare ca n-aveam timp sa intru in muzeu, am plecat mai departe, am avut destul
timp in cele trei luni de sedere la Paris pentru a-l revizita. Am vizitat catedrala Notre Dame, simbolul
Frantei, constructie in stil gotic, superba, am intrat si in alte eglises cum ar fi: St. Eustache, Saint
Germain de Pres, unde practic, mi-au dat lacrimile de emotie, ascultand un cor si un cvartet de exceptie
Am mai vizitat si biserica San Sulpice, unde, fiind duminica dimineata, am asistat pt. putin la
slujba. multa lume cu bun simt, in liniste, pace, piosenie si intelegere. Interioarele, nu mai am cuvinte.
poate unice in lume.
Dupa ce mi-am mai linistit si incarcat sufletul cu bunatate si intelepciune, am pornit mai departe
spre Centrul de Arta Pompidou, o constructie moderna, deosebita, cu intrarea din tuburi colorate, prin care
sunt scari rulante ce dau in incinta centrului. Dar in piata, lume multa, nebunie deja, artisti care faceau
portrete pentru 15 euro.
Am admirat apoi si sculpturile de la Atelierul lui Brancusi. Tarziu, mult dupa pranz, am facut un
popas mai mare in Gradinile Luxemburg, o oaza de verdeata si coloristica imbinate stralucit. Aici m-am
odihnit pe o banca, in sunetele unui loco singer ce canta la o chitara, avand si boxe si un mic mixer.
Seara, am luat metroul si am vizitat Montmartre. Si asa cum spunea Andre Maurois, Parisul nu are doar
un centru; el are mai multe centre, diferite, dar la fel de seducatoare. Ei bine, Montmartre nu este unul
dintre acestea. El este mai mult decat atat, o entitate separata, un etat dame. (o stare de spirit). Este

partea veche a Parisului, unde artistii, fie ei pictori, sculptori sau chansonetisti, precum Edith Piaf sau
Aznavour, si-au aratat maestria de-a lungul timpului; si cand am strabatut stradutele acelea inguste, cu
multe scari, cu usile de la casele parizienilor larg deschise, de puteai sa privesti nestingherit in interiorul
lor, se simtea aerul acela parizian, boem, lejer, artistic, de alta data.Si atunci am vazut multi artisti care
pictau sau incercau sa-si vanda operele turistilor care cascau gura. ca si noi, de fapt. Sus, pe colina este
Bazilica Sacre Coeur, pe care am vizitat-o si care, ca toate obiectivele, m-a impresionat.
A doau zi a fost dedicata palatului Versailles, pe un vant si o vreme mohorata. Palatul nu mi-a
lasat o impresie asa cum ne-am fi asteptat, este cu mult fast, este maiestos, luxos, cu multe inflorituri,
care nu sunt intotdeauna pe gustul tuturor. Ce mi-a placut in mod deosebit a fost sala oglinzilor. Deci,
chestie de gust. In schimb, gradinile sale grandioase, curate, frumoase, ordonate si imbracate cu flori de
toate felurile si culorile, ne-au impresionat impreuna cu statuile si fantanile care fac din aceste gradini, un
mic Eden.
Cand s-a lasat seara, am asistat la aprinderea becurilor de pe turnul Eiffel, un spectacol ce a fost
intampinat cu aplauze de toti cei care ne aflam atunci pe Champs Du Mars, asteptand sa urcam in turn.
Asta a fost cireasa de pe tort, cum se zice. Chiar mai mult. Este, de fapt. incununarea unei excursii in
Paris. Este spectaculos, este grandios si chiar de temut, pentru ca urcand atat de sus, multi au avut ceva
probleme cu altitudinea. Dar a trecut totul cand am ajuns la utlimul nivel si de acolo s-a asternut
panorama unica a Parisului, cu cladirile pe care le vizitasem deja, cu La Defense, intr-o parte, ceva mai
departe, cu Sena serpuind printr-un oras ramas acolo jos, undeva, atat de mic, dar atat de mare prin tot ce
reprezinta el, Parisul, in ansamblul sau. Seara tarziu, in noapte am facut si traditionala croaziera pe Sena,
foarte frumoasa si interesanta, cu Parisul superb luminat, cu cladirile stralucitoare ca-n povesti, de parca
Zana France a dat cu bagheta-i fermecata pe intreg orasul. Poate ca asa a si facut.
Si in ceas de noapte, cand ziua s-au scurs cu atata repeziciune, Parisul a ramas asa, cum il stim, cu
istorie multa, cu arta multa, cu romantism si multe iubiri, cu multe magazine, cu restaurante si hoteluri
elegante si scumpe sau mai putin, cu multe gunoaie, cu multa harmalaie, cu oameni adunati aici din toate
zarile lumii, dar si cu farmecul sau inconfundabil, orasul, poate, cu cele mai multe fete, cu sarmu-i
irezistibil, unic, deci, intr-un singur cuvant, Paris.
Cu drag ma gandesc la toate momentele petrecute acolo, fiindca nu au fost putine. In saptamanile
care au urmat am repetat itinerariul primelor zile, am revizistat, am cercetat probabil toate strazile
Parisului, m-am bucurat de terasele pline mirosuri imbietoare de levantica si cu croissante aburinde, de
zambetele furate si de monumentele cu o incarcatura atat de speciala. Nu ai cum sa nu te indragostesti de
Paris, nu ai cum sa nu fii marcat de un asemena gigant cultural.

Revenind in tara, si aterizand la Bucuresti, desi era o zi frumoasa, totul mi se parea fad, incolor, plin
de moarte, decat de viata. Oamenii mi se pareau goi, atmosfera mi se parea tensionata. Aceasta calatorie
si-a pus atat de tare ampreuna asupra existentei mele, incat, pot spune cu mana pe inima ca acesta a fost si
va ramane orasul meu de suflet, oras in care m-am dezvoltat si in care am crescut atat de mult sufleteste,
care m-a ajutat sa ma descopar si sa ma inteles prin descoperirea si intelegerea culturii din jurul meu.