http://www.ebooksread.

com/

DESPRE ZGOMOT

Arthur Schopenhauer

Kant, a scris un tratat in "Puterile vitale"; si mi-as dori sa scriu un mars

funebru asupra lui, intrucit utilizarea sa exagerata sub forma ciocaniturilor,
batailor de ciocan, si a talmes-balmesului imprastiat pretutindeni in jur, a facut
din intreaga mea viata o tortura zilnica. Fireste, vor fi unii, cu siguranta destul
de numerosi, care vor zimbi la auzul acestor cuvinte, pentru ca ei nu sint
sensibili la zgomot; vor fi cu siguranta cei care nu sint sensibili la ratiune, la
meditatie, la poezie sau la arta, mai pe scurt, la orice fel de impresii
intelectuale; in esenta, cei care pot fi identificati ca posedind o natura bruta,
avind o textura rezistenta a creierului. Pe de alta parte, in biografiile sau in
discursurile si in insemnarile pesonale a celor mai multi dintre marii scriitori,
am descoperit ca acestia adesea se pling de durerea pe care zgomotul o
exercita asupra oamenilor intelectuali. De exemplu, in cazul lui Kant, Goethe,
Lichtenberg, Jan Paul; si desigur, cind nu este facuta nicio mentiune in
aceasta privinta, este doar pentru ca acel context nu a condus catre aspectul
subliniat aici.

As dori sa explic aceasta aversiune fata de zgomot in urmatorul chip: Daca

un diamant mare este taiat in bucati mai mici, el isi va pierde imediat intreaga
sa valoare, cea pe care o avea atunci cind forma un intreg; sau daca o
armata este imprastiata sau divizata in corpuri mai mici, ea isi va pierde toata
puterea sa; in acelasi fel, un mare intelect nu va avea mai multa putere decit
unul obisnuit, curind ce el va fi intrerupt, disturbat, distrat, sau deviat de la
scopurile sale; pentru ca superioritatea sa impune ca el sa fie concentrat cu
toata puterea asupra unui punct sau obiect, tot asa cum o oglinda concava va
concentra toate razele de lumina ce lovesc intreaga ei suprafata, doar intr-un
singur punct. Intreruperea generata de zgomot, va impiedica aceasta
concentrare. Acesta este motivul pentru care pina si cele mai remarcabile
minti au aratat intotdeauna o antipatie extrema fata de tulburare, sub orice
forma s-ar fi manifestat aceasta, ca ceva ce navaleste si perturba gindurile
lor. Dar mai presus de toate, ei manifesta o aversiune fata de aceasta
violenta intrerupere, ce este pricinuita de zgomot. Oamenii obisnuiti nu sint
atit de mult afectati de ceva de acest gen. Cei mai inteligenti, provenind din
toate natiunile Europei, au stabilit regula: "Nu Intrerupe Niciodata!" ca cea de-
a unsprezecea porunca. Zgomotul este cea mai insolenta dintre toate formele
de intrerupere. Pentru ca el nu este doar o intrerupere, este si o distrugere a
gindurilor. Desigur, daca nu este aici nimic de intrerupt, zgomotul nu va putea
fi perceput intr-un mod special, in a fi atit de dureros. Uneori, se intimpla insa,
ca un zgomot neinsemnat, dar mentinut permanent, la o intensitate mica, dar
constanta, sa-mi pricinuiasca destule necazuri si sa ma distraga pentru un
timp, inca inainte sa pot deveni deplin constient de acest lucru. Tot ceea ce
simt este o crestere continua a efortului gindirii --intocmai ca si cum as
incerca sa merg cu o greutate legata de picioare. In cele din urma, reusesc
sa descopar si cauza ei. Si iata-ma acum trecut oricum, la _geniul speciilor_.
Cel mai neplacut si mai disgratios dintre toate zgomotele este plesnetul de
bici -- un lucru cu adevarat infernal, atunci cind se aude pe strazile inguste si
rasunatoare ale orasului. Il denunt ca pe ceva ce face o viata linistita
imposibila; ca fiind cel care pune capat tuturor gindurilor tihnite. Ca acest
plesnet de bici ar trebui oricum permis, apare pentru mine ca o modalitate de-
a ne arata in forma cea mai clara cu putinta, cit de nechibzuita si lipsita de
sens este natura omenirii. Nimeni purtind ceva asemanator unei idei in
mintea sa, nu poate evita un sentiment de reala durere la auzul acestui
plesnet taios, neasteptat, ce paralizeaza creierul, sfisie sirul reflectiei si ucide
gindurile. De fiecare data cind acest zgomot se face auzit, el trebuie sa
disturbe cel putin o suta de oameni care sint aplecati asupra unor probleme
de diferite naturi, fara macar sa conteaze cit de importante ar putea fi; in timp
ce asupra unui ginditor, efectul sau este dezastruos si extrem de dureros,
taind toate gindurile sale in bucati, intocmai asa cum calaul desprinde cu
securea sa dintr-o singura lovitura capul de trupul unui condamnat. Niciun alt
zgomot nu poate fi atit de strident, sa reuseasca sa taie aerul atit de brusc,
patrunzind in creier cu o durere atit ascutita, ca cea a acestui blestemat de
plesnet de bici; in ultima instanta vei simti aceasta intepatura undeva in
interiorul capului tau; si el afecteaza creierul in acelasi fel cum atingerea
afecteaza o planta sensibila _mimosa pudica_si pentru aceeasi perioada de
timp.

Cu tot respectul fata de cele mai multe dintre sfintele doctrine ale utilitatii, dar
nu pot intelege absolut deloc, de ce un individ care duce o caruta de transport
incarcata cu pietris sau balegar, ar trebui sa beneficieze de privilegiul de-a
ucide gindurile in devenire ce ar putea rasari in mintea a zece mii de oameni,
numarul de oameni ce-i poate perturba, rind pe rind, intr-o jumatate de ora,
cita vreme el se deplaseaza prin oras. Ciocaniturile, latratul cainilor si tipatul
copiilor, sint oribil de auzit; dar asasinul veritabil al gindurilor voastre, este
doar pocnetul de bici; el exista doar in scopul de-a distruge fiecare moment
placut oferit de acel gind linistit, de care fiecare se poate bucura acum si apoi.
Daca birjarul n-ar avea alta cale de a-si indemna caii, decit aceea de a face
cel mai oribil zgomot dintre toate, el ar putea fi oarecum, scuzat; dar lucrurile
stau tocmai contrar in arest caz. Acest blestemat pocnet de bici nu este doar
nefolositor, este chiar inutil. Scopul sau este acela de-a produce un efect
asupra intelectului calului; dar abuzind de el constant, animalul devine
obisnuit cu acest sunet, ce cade pe un sensibil mult prea uzat pentru a-si mai
produce vreun efect. Pina la urma, calul nu va mai reactiona incepind sa
alerge la auzul lui. Aveti cel mai remarcabil exemplu de acest fel, in
neincetatul plesnet de bici executat de conducatorul unei birje, in timp ce
merge la pas incet, in cautarea unui pasager. Daca i-ar fi dat aici cea mai
slaba atingere cu biciul calului sau, ar fi putut obtine un oarece efect.
Presupunind totusi, ca era absolut necesar sa pocneasca din bici pentru a-i
reaminti permanent calului sau de prezenta sa aici, ar fi fost de ajuns sa faca
doar a suta parte din acest zgomot. Pentru ca este un lucru destul de
cunoscut, ca in ceea ce priveste simtul vazului si auzului, animalele sint
sensibile pina si la cele mai slabe indicii; ele traiesc lucruri pe care noi nici
macar nu le putem percepe. Cele mai surprinzatoare exemple sint oferite de
cainii dresati si pasarile Canare.

De aceea, este cit se poate de evident, ca aici avem de-a face cu un act de o
absurditate pura; ba chiar cu o sfidare nesabuita indreptata impotriva acestor
membrii ai comunitatii care lucreaza cu mintea lor, din partea acestora, ce se
folosesc de mainile lor. O astfel de infamie ce trebuie tolerata in oras este un
act de barbarie si nedeptate, cu atit mai mult, cu cit ea ar putea fi foarte usor
de remediat cu o simpla nota a politiei, care sa aiba drept consecinta fapul ca
fiecare bici sa aiba o funda legata la capatul lui. Nu poate exista aici niciun
rau, in a se atrage atentia gloatei asupra faptului ca aceste clase situate
deasupra ei, lucreaza cu inteligenta lor, ca pentru orice astfel de efort
intelectual este o suferinta ingrozitoare, dar si fata de omul ce se afla in
strada. Un individ ce se plimba pe strazile inguste ale unui oras populat cu
caii de posta sau de transport, fara niciun rost si nu se abate de la a pocni din
bici de fiecare data la citiva metri, cu toata puterea sa, merita pe deplin a
primi pe loc cinci astfel de lovituri bune, care sa-i fie aplicate cu un bat.

Toti filantropii din lume si toti legislatorii ce s-au reunit sa sustina si sa

decreteze abolirea totala a pedepselor corporale, nu vor reusi vreodata sa ma
convinga de contrariu! Aici exista ceva mult mai condamnabil decit tot ceea
ce am mentionat pina acum. Se intimpla destul de des sa poti vedea
plimbindu-se pe strada un astfel de personaj, care fara a fi insotit de cineva,
fara a fi in intovarasit de niciunul dintre caii sai, cu toate acestea, continua sa
plesneasca mai departe din biciul sau, intr-o vesnica veselie, neincetat; astfel,
el s-a deprins cu acest obicei mizerabil, pentru ca el a devenit o consecinta a
acestei nepermise tolerante, manifestata fata de acest tip de comportament.
Corpul unui om si nevoile corpului sau sint tratate acum pretutindeni cu o
gingase indulgenta. Ramine atunci ca gindirea intelectului, a fi singura ce nu
va obtine niciodata, nici macar cea mai slaba atentie sau protectie, ca sa
numai spunem nimic altceva despre respect? Vizitiii, portarii, mesagerii --
acestia sint animalele de povara ale omenirii; fara doar si poate, sa fie tratati
corect, cinstit, aratind fata de ei cea mai mare indulgenta si grije; dar nu
trebuie sa le fie permis sa stea in calea celor mai inalte incercari ale
umanitatii, manati fiind de motivul absurd de-a face zgomot. Mi-as fi dorit sa
cunosc, cite ginduri marete, splendide, stralucite, s-au pierdut in intreaga
lume, alungate fiind de un pocnet de bici? Daca as fi facut parte din cei care
conduc lumea, as fi putut cit de curind produce in mintea acestor oameni, o
legatura indisolubila intre pocnetul unui bici si vijeitul vergii.

Nu ne ramine nimic altceva, decit sa speram, ca aceia ce fac parte dintre cei
mai rafinati si inteligenti oameni din interiorul natiunilor, vor face un inceput in
aceasta chestiune, iar apoi, ca germanii vor prelua exemplul de la ei si ca il
vor urma. [1] Intre timp, voi cita ceea ce Thomas Hood spunea despre ei [2]
:" _Pentru o natiune inzestrata cu acele calitati muzicale, scoase in evidenta
chiar de limba ei, ei reprezinta cei mai zgomotosi oameni pe care i-am putut
intilni vreodata_. Acest lucru nu se datoreaza faptului ca ar fi mai mari
amatori decit ceilalti oameni, in a face zgomot -- ar putea chiar nega asta
daca i-ati intreba -- ci mai degraba, datorita faptului ca simturile lor sint
limitate; in consecinta, atunci cind vor auzi un zgomot, acest lucru nu-i va
afecta prea mult. Nu va reusi sa-i disturbe din actiuni, precum cele de-a citi si
gindi, si asta dintr-un motiv destul de simplu, pentru ca ei nu gindesc; prefera
sa rezume doar la a scoate fum, ceea ce pentru ei reprezinta un surogat
pentru gindire. Toleranta obisnuita fata de zgomotul inutil -- trintitul usilor, de
exemplu, un lucru cit se poate de lipsit de politete, tradind o lipsa de
educatie-- este o dovada directa, ca mentalitatea predominanta este
obtuzitatea si lipsa de gindire. Germania, pare ca si cum si-ar fi luat grija ca
cineva ar putea sa mai gindeasca si la altceva decit doar la zgomot -- si
pentru a mentiona o forma a lui, ma rezum doar la acele pocnete ce se aud
continuu, pretutindeni in jur, fara sa-si gaseasca in asta vreun scop."

[Nota 1 : conform unui aviz emis de Societatea de Protectie a Animalelor din

Munchen, biciuirea inutila si pocnetele de bici erau interzise in Nrnberg, in
decembrie, 1858.]

[Nota 2 : In lucrarea sa: Up the Rine .]

In final, in ceea ce priveste literatura existenta asupra subiectului tratat in

acest capitol, as avea de recomandat doar o singura lucrare, dar este vorba
de una cu adevarat remarcabila. Ma refer aici, la o epistola poetica scrisa in
_terzo rimo_ a faimosului pictor italian Bronzino, intitulata, _De Romori: a
Messer Luca Martini_. Ea ofera o descriere detaliata a torturilor zgomotului, la
care este supusa populatia unui mic orasel italian. Scrisa intr-un stil tragi-
comic, reuseste sa incante cititorul, dovedindu-se a fi pina la sfirsit o lucrare
foarte placuta. Aceasta scrisoare poate fi gasita in _Opere burlesche del
Berni, Aretino ed altri_, Vol II, p. 258; ce a fost, dupa cite se pare, publicata la
Utrech, in 1771.

Tr. ~CasCarino~