Sunteți pe pagina 1din 4

Radu Bianca Sorina Aurora

Seria 3, Grupa 3, Resurse Umane

Datini, credine, ritualuri n societatea actual

1.Semne din nastere. Desi, de regula nu le luam in seama, semnele cu care se nasc pe trup unii
copii sunt simboluri ale unei vieti predestinate. Batranii nostrii stiau sa citeasca in aceste semne
viitorul copilului. Chiar daca la ora actuala exista chirurgie estetica si semnele pot fi inlaturate,
efectele lor se vor vedea mai tarziu, pentru ca semnele nu sunt altceva decat niste tare spirituale
pe care, indiferent ce am face, nu le putem inlatura. Sa luam un exemplu. Daca un copil se naste
cu par pe piept sau cu dinti crescuti, inseamna ca pe el incearca sa puna stapanirea diverse forte
ale intunericului, copilul fiind nascut contra naturii. In unele sate, in special din Transilvania,
vraciul sau vrajitoare iau copilul si, la miez de noapte, il arunca dezbracat la valtoarea unde-si
face vrajile. Mai exista un procedeu, mai putin periculos, pe care unele mame il prefera. Tot in
miez de noapte, pruncul dezbracat este trecut prin vizuina unei vulpi. Din pacate, si aceasta
varianta lasa urmari negative, la aceasta trecere avand loc o legare a pruncului cu pamantul.
Adica pruncul respectiv nu se va casatori niciodata.

2. Deochiul. La tara, bolile cele mai cumplite sunt deochiul, care poate imbraca forme complexe,
de la simplu, cand oricine ii poate descanta copilului, pana la deochiul in pamant persoana care
deoache se uita si la subiect si in pamant, in acelasi timp - care este fara leac si copilul moare.
Daca este deocheat, copilul nu trebuie lasat sa doarma cand pe ulita trece o cireada de vite sau un
cortegiu funerar. Acest lucru poate amplifica boala micutului si poate duce la grave crize de
epilepsie. Pentru a-l descanta pe copil, locul cel mai bun este in mijlocul unei cirezi. Acolo il
duce mama sau vrajitoare care trebuie sa ii descante si acolo se spun cuvintele care trebuie sa
alunge demonul din micut.

3. Obiceiuri legate de nunta. La toate nuntile, indiferent de zona, exista un pom al nuntasilor.
Un pom impodobit pe care il tine vataful alaiului. Pe vremuri, acest pom era un mar, simbolizand
fructul ispitei si, totodata, al cunoasterii, din care au muscat Adam si Eva, innainte de a fi izgoniti
din Rai. In ultimele sute de ani insa, s-au folosit doar brazi. Desi prezent in toate casele noastre
de Craciun, bradul nu are nici o legatura cu nasterea lui Isus. Mai mult, la vremea respectiva nici
macar nu existau brazi in Palestina. Doar faptul ca este verde permanent, i-a facut pe paganii din
alte vremuri sa creada ca este binecuvantat de zei, binecuvantare preluata si de crestini, din
Radu Bianca Sorina Aurora
Seria 3, Grupa 3, Resurse Umane

credintele nordice. In unele zone nuntasii, la finalul ceremoniei, care de regula tine 3 zile, aprind
un foc mare si toti barbatii sar pri el. Este un ceremonial de purificare prin foc, mostenit, de
asemenea, din vremuri pre-crestine.
Casatoria, ca si moartea, isi are propriile credinte. Se spune ca cel care este asezat la coltul unei
mese, nu se va casatori. De asemenea, nu se va casatori cel care este maturat din greseala si nici
cel care scutura fata de masa dupa apusul soarelui. La biserica, daca in aceeasi zi au loc mai
multe nunti, miresele nu trebuie sa se zareasca una pe alta la iesirea din biserica, pentru ca vor
avea ghinion, iar mirele nu trebuie sa o vada pe mireasa in timp ce se imbraca.

4. Odihna si infierarea mortului. Sunt ritualuri prin care urmasii celui mort incearca sa
pazeasca trupul si sufletul celui plecat de vraji care l-ar putea transforma pe mort in strigoi. Pn
la inmormantare decedatul nu trebuie sa ramana deloc singur; oglinzile sa fie acoperite atunci
cand cineva moare pentru ca sufletul mortului sa nu poata intra, prin oglinda, in lumea
Intunericului. Pe de alta parte, cel ce priveste in oglinda atunci cand mortul se afla inca in casa va
fi urmatorul candidat la pieire.

5. Intorsul. In traditiile crestine ale poporului nostru, <Intorsul> este, practic interzis. Toate
evenimentele esentiale din viata unui crestin elimina acest intors. Fie ca este vorba despre
drumul pruncului abia boteza, de traseul parcurs de nuntasi sau chiar itinerariile funerare,
niciodata nu este ingaduit a se repeta, macar secvential, drumul parcurs. Fiecare dintre cele 3
evenimente esentiale au aceeasi explicatie, logica, dealtfel, rezumata la drumul pe care trebuie
sa-l parcurga o persoana de cand se naste, pana la moarte si dincolo de moarte. Pruncul care se
boteaza si primeste Sfantul Duh in biserica, trebuie sa mearga mereu innainte pe aceasta cale, sa
nu se abata de la preceptele crestine si de la drumul lui Dumnezeu. Asemenea, cei doi miri
trebuie sa stie ca de la cununie drumul lor e numai impreuna, iar mortul trebuie eliberat de viata
pe care tocmai a parasit-o, in caz contrar existand posibilitatea ca mortul sa se transforme in
strigoi si sa-i chinuie pe cei vii. Acest <intors> are radacini pagane, datand din vremea dacilor, de
cand solii trimisi catre Zamolxis nu se mai intorceau.

6. Oglinzile. Se spune ca strambatul in fata unei oglinzi alunga raul si diavolul. Totodata, o
lumanare aprinsa si tinuta in fata unei oglinzi deschide portile Infernurilor si aduce fortele
Intunericului in casa respectiva. De asemenea, spargerea unei oglinzi aduce sapte ani de ghinion.
Asta pentru ca in unele regiuni se considera ca in oglinda se regaseste si sufletul celui care se
Radu Bianca Sorina Aurora
Seria 3, Grupa 3, Resurse Umane

priveste, iar cand sufletul este rupt in bucati, trupul inceteaza sa mai traiasca. Totusi, daca cel
care a spart oglinda va aduna cu grija toate cioburile si le va arunca intr-un rau, ghinionul nu-l va
mai urmari. Pentru asta trebuie insa adunate toate cioburile.

7. Potcoava. Potcoava este, probabil, una dintre cele mai cunoscute talismane aducatoare de
noroc cunoscute din lume. Exista persoane care si le agata deasupra usii, pentru ca intreaga casa
sa fie ocolita de vizitele spiritelor malefice. Exista potcoave pana si la martisoare. Potcoavele au
fost facute din fier, intr-o forma ovala, pentru ca doar asa alunga vrajile, demonii si zanele rele.
8. Umbrelele. Nici macar umbrelele nu au scapat de superstitii. Daca ploua e bine sa ai umbrela.
Dar trebuie sa stii ca nu ai voie sa o deschizi in casa, pentru ca, in felul asta atragi necazurile. La
inceput umbrelele au fost folosite nu pentru a-i apara pe oameni de ploaie ci... de Soare. Insasi
modul constructiei pastreaza misterul initiatic al constructiei, umbrela reprezentand, la scara mai
mica, Soarele cu razele sale. Sa nu uitam vorba romaneasca <cui pe cui se scoate>. Deci numai
un soare putea lupta impotriva Soarelui.
9. Superstitii nocturne.Apropierea noptii cu linistea ei, a dat nastere intotdeauna la numeroase
temeri asociate cu noaptea, mai ales cu perioada de dupa apusul soarelui. Astfel, se spune ca daca
iti tai unghiile seara, iti scurtezi viata, iti tai din firul vietii. Daca fluieri dupa apusul Soarelui
chemi spiritele rele, iar daca arati cu degetul catre Luna poti ramane fara el. Cand iti auzi
numele strigat e bine sa nu raspunzi si nici sa nu te intorci, iar daca stai in apropierea unei
oglinzi, nu sta cu spatele la ea. Se poate ca, la un moment dat sa simti niste brate reci care sa te
traga in oglinda. Totusi, ca sa nu para ca este in totalitate negativa, noaptea are si un semn bun:
daca vezi o stea cazatoare puneti 3 dorinte si ti se vor implini. Ai grija doar ca dorintele sa fie pur
personale, altfel pierzi sansa de a le vedea indeplinite.

10. Curatul si miratul. Daca o femeie gravida vede pe strada o persoana cu malformatii, nu are
voie sa se mire si trebuie sa spuna: Doi se mira, doi se dez-mira, de 3 ori la rand. Altfel, copilul
pe care-l asteapta se poate naste la randul sau cu diferite malformatii. De asemenea, dupa nastere,
daca o alta femeie viziteaza pruncul, iar mama este in perioada menstruala, ea trebuie sa ia
copilul usor de piciorus si sa spuna, tot de 3 ori, Eu sunt spurcata, tu curat!".

Bibliografie:
Radu Bianca Sorina Aurora
Seria 3, Grupa 3, Resurse Umane

Datini i credine romneti. [Online] Disponibil la: http://www.secretelefemeilor.ro/datini-si-


credinte-romanesti.html. [Accesat la data de 04.04.2016]

S-ar putea să vă placă și