IMPLICATIILE NUTRITIEI SI ALIMENTATIEI IN CRESTEREA ANIMALELOR..

2
SCURT ISTORIC.4
METODA WEENDE5
METODA VAN SOEST...6
Continutul celular
Peretii celulari
CONTINUTUL NUTRETURILOR
In apa 6
In proteine 7
- Animoacizi
- Peptide
- Proteine complexe
- Alti compusi
In lipide..10
In hidrasti de carbon 11
- Pentoze
- Hexoze
- Dizaharide
- Trizaharide
- Homoglicani
- Heteroglicani
In factori antinutritionali (FA).13
- FA care actioneaza asupra proteinelor
- FA care actioneaza asupra mineralelor
- FA care actioneaza asupra vitaminelor
- Alti FA
In minerale .15
- CALCIU + FOSFOR .16
- MAGNEZIU + SULF.17
- POTASIU + SODIUL + CLORUL17
- FIER + CUPRU + COBALT..18
- IOD ..19
- MANGAN + ZINC + SELENIU19
- FLOR20
In vitamine
- Vit A + D + E + K21
- Vit B1 + B2 + B6 + B12 ...22
- Acidul pantotenic.22
- Colina + Niacina + Biotina 23
- Acidul folic ...24
- Vit C...24
DIGESTIBILITATEA
Metode in vivo
- Pe standuri / custi..24
- Pe pasune25
- Indicatorilor inerti 26

Metode in vitro
- Tilley Terry ...26
1
 - Enzimatice 26
- Saculetilor ruminali in sacco..27
Factori care influenteaza digestibilitatea nutreturilor .28
- Dependenti de animale
Specia
Rasa
Varsta
Individualitatea
Starea fiziologica
- Dependenti de conditiile de hranire
Compozitia nutreturilor
Componenta ratiilor
Nivelul de hranire
Nr de tainuri
APRECIEREA VAL NUTRITIVE A NUTR. PE BAZA CONTINUTULUI IN ENERGIE
- Energie bruta (EB)29
- Energie digestibila (ED).29
- Energie neta (EN)........30
- Energie retinuta (ER).30
Metoda bilantului azot-carbon...30
Sisteme de exprimare a valorii nutritive a nutreturilor ..30
Eficienta utilizarii EM ca EN pentru intretinere (KM)31
Eficienta utilizarii EM ca EN pentru productia de lapte (KL).31
Eficienta utilizarii EM ca EN pentru KF31
Unitati furajere franceze (UFL, UFV).31

1. Implicatiile nutrtitiei si alimentatiei in cresterea animalelor

2
Ce este nutritia? Ce e alimentatia?
Nutritia si alimentatia, alatuiri de genetica (nutrigenomia), reprezinta o serie de procese prin care organismele
consuma si asimileaza hrana in vederea mentinerii vietii si a dezvoltarii tesuturilor.
Ca disciplina insa nutritia se ocupa de urmatoarele aspecte:
- Cunoasterea compozitie nutreturilor si a corpului animal
- Cunoasterea surselor de hrana al animalelor
- Cunoasterea gradului de digerare si de asimilare a componentelor nutreturilor in organism
- Cunoasterea valorilor nutritive ale nutreturilor
- Cunoasterea necesarului animalelor
Alimentatia, ca disciplina este o prelungire a nutritiei si se ocupa de cantitatile si sortimentelor de nutreturi
administrate animalelor pe specii si pe categorii sub ce forma de administrate cu ce implicatii si altele. Altfel spus,
alimentatia este latura pragmatica a nutritiei.
Nutritia si alimentatia, alaturi de genetica de mentionat faptul ca in ultimul timp la granitza celor doua discipline
mentionate a aoparut alta numita nutrigenomica. Au stat la baza si stau la baza obtinerii unor performantze de la
animale din ce in ce mai mari. Iata cateva exemple:
- pui de gaina pentru carne care la 6 saptamani au peste 2 kg. Asta ar insemna circa 50g spor mediu zilnic pe toata
perioada de 42 de zilesi circa 100 g pe zi in ultima parte a cresterii.
- porci la ingrasat care la 5 luni au 100 kg asta insemnand cam 700 g pe zi pe toata perioada si circa 1k spor / zi in
ultima parte a ingrasarii
- vaci care produc in mod curent 9000-10000kg lapte pe an Medie in multe tari deszoltate recordul mondial e de
aproape 30000 kg lapte pe an. Asta ar insemna circa 80 kg lapte pe zi medie pe intreg anul, circa 100 kg pe zi varf
de lactatie.
Nutritia si alimentatia traiesc actualmente o mutatie fara precedent. Obiectivului lor initial, acela de a permite
realizarea unor productii cat mai mari de la animale i s-au alaturat altele, precum: cunoasterea impactului asupra
sanatatii si securitatii produselor animailiere, cunoaste3rea impactului nutritiei asupra mediului, sau cunoasterea
impactului asupra bunastarii animalului.
Cu referire numai la impactul nutritiei si alimentatiei asupra securitatiii produselor animaliere este de aratat ca UE a
fost afectata, in ultimii 15-20 de ani, de cateva crize severe, precum:
- BSE (boala vacii nebune)
- Contaminarea cu Dioxina
- Folosirea antibioticelor ca promotori de crestere (AGP) si
- Folosirea de organisme modificate genetic
a. Encefalopatie spongiforma bovina BSE e o afectiune a sistemului nervos central care poate apare la bovinele
adulte. Oamenii care au consumat produse de risc precum creier sau maduva spinarii de la bovinele adulte s-au
imbolnavit pana la deces.
Aparitia bolii vacii nebune a determinat interzicerea folosirii in hrana animaleleor, a fainii de carne provenita de la
animalele terestre in UE. Implicatii majore asupra formularii ratiilor si a pretzului de cost al produselor animaliere
b. Dioxina e un poluant si o otrava foarte puternica care se acumuleaza in cantitati mari in lapte, in carne, in peste.
Se apreciaza ca circa 90% din expunerea omului la dioxina se datoreaza hranei.
Dioxina afecteaza sistemul imunitar, interfereaza cu hormonii si poate produce cancer. Acum cativa ani,
presedintele Ukrainei din acea vreme, a fost otravit cu dioxina de ..
c. Antibioticele ca promotor de crestere (AGP) au intrat in deplin in 1986 cand Suedia, tara a UE a interzis
folosirea catorva (din sute) ca promotor de crestere. Comisia EU aproape 10 ani mai tarziu, interzice folosirea
altora si de atunci de prin 1998, lista anitbioticelor ca promotori de crestere in Uniunea Europeana a fost din ce in
ce mai scurta.
Ultimele doua adilamicina si flavomiocina s-au folosit in UE pana in 1913.

3
d. Organismele modificate genetic (GMO) sunt privite cu circumspectie de majoritatea europenilor, nu si de
americani. Acestea au aparut evident prima data in Statele Unite, pentru a creste continutul plantelor in substante
nutritive valoroase precum: amino acizi, vitamine, acizi grasi, si ca o alternativa la combaterea bolilor si
daunatorilor plantelor (alternative la substantele chimice). Prin urmare idea aparitie lor este corecta, numai ca
atunci cand se face asocierea intre modificat si genetic se creaza confuzie. Oricum nu exista o lucrare stiintifica
serioasa care sa demonstreze concret ca organele modificate genetica sunt daunatoare madiului si a oamenilor.
Porumbul si soia sunt cele mai frecvente produse modificate genetic.

SUBIECTUL I
2. Scurt istoric si perspectivele nutritiei si alimentatiei animalelor
O istorie a nutritiei si alimentatiei poate fi impartita in 7 ere:
(1) era naturalista (prestiintifica)
(2) era energiera
(3) era analizelor chimice
(4)era mineralelor si a vitaminelor
(5) era standardelor de hranire
(6) era animoacizilor si a enzimelor
(7) era aditiivilor furajeri

a. Hipocrate parintele medicinii. primul invatat care a sesizat aspecte legate de nutritie si alimentatie.

b. Lavoisier, in jumatatea a doua a secolului XVIII a lansat cateva teorii impresionante, e considerat parintele
nutritiei dar si al chimiei si fiziologiei.

c. In jurul anului 1800, Vauquelin demonstreaza importantza calciului pentru formarea cojii oului.

1907 Oscar Kellner lanseaza prima unitate de masura a valorii nutritive a nutreturilor denumita EA = Echivalent
Amidon.
1930 sunt identificati primii aminoacizi
1950 aduce pentru prima data folosirea antibioticilor ca promotori de crestere. Primul a fost un preparat pe baza de
streptomicina.
1980 au aparut primele enzime sintetice si primii aminoacizi sintetici.

Prebioticele sunt substante inerte d.p.d.v. digestiv care stimuleaza dezvoltarea florei benefice in organism.
Probioticele sunt culturi de organisme vii, in special de bacterii, cu influentza favorabila in organism

3. Metode de analiza a componentelor nutreturilor

METODA WEENDE (pronunta ve-ende)
Conform acestei metode imbunatatita nutreturile au 6 componente iar fiecare component mai multe
subcomponente:
-umiditate (U sau apa
- cenusa bruta (CenB)
- proteina bruta (PB)
- grasime bruta (GB)
- celuloza bruta (CB)
- substante extractive neazotate (SEN)

4
Subcomponente:
CenB:
- Minerale esentiale:
-macrominerale: Ca, P, Mg, Na, Cl, K, S
-microminerale: Fe, Cu, Zn, Mn, I, Co, Se
- Minerale neesentiale: Pb, Al, Hg, As
PB:
-Aminoacizi, peptide, proteine complexe
- Amine, amide, nitrati, alcaloizi
GB
-acizi grasi, glicerol
-glicolipide, fosfolipide
-vitamine liposoluvile
CB
-celuloza, hemiceluloza, lignina
SEN
-amidon, zaharuri simple
Acizi organici, taninuri, vitamine liposolubile

METODA VAN SOEST ( origine olandeza )

Metoda Weende- criticata pentru precizia determinarii celulozei brute si a substantzelor extractive neazotate.
In aceste conditii s-a propus o noua metoda, Metoda Van Soest, denumita si metoda detergentilor. Conform acestei
metode, nutreturile au doua componente:
1. Continutul celular (solubil in detergent neutru) are principale subcomponente:
Proteinele, lipidele, glucide simple
2. Peretii celulari
a. sunt solubili in detergent acid precum subcomponentele: celuloza pura si hemiceluloza
b. solubili in H2SO4 precum subcomponentul: lignina
Din peretii celulari se fac trei analize:

NDF = Lignina + Celuloza + Hemiceluloza

ADF = Lignina + Celuloza
ADL = Lignina
Sunt si alte metode de analiza pentru determinarea componentelor nutreturilor, precum:
-metode cromatografice care folosesc reactivi chimici (1+2)
-metode bazaste pe absorbtia atomica
-metoda NIR se bazeaza pe legi fizice (3+4)
-metoda NMR

4. Continutul nutreturilor si al corpului animal in apa

Roluri in organism ale apei
- proprioetati ionizante
- solvent pentru substante hidrosolubile
- transportul si absorbtia substantelor nutritive
- in termoreglare
- in mentinerea tensiunii superficial
5
- intervine in numeroase reactii chimice (hidroliza)
- rol de protectie (cazul lichidului cefalorahidian)
- rol de lubrefiant (cazul lichidului sinovial)

Cunoasterea continutului in apa al nutreturilor prezinta importanta pentru ca cu cat nutreturile au mai multa apa cu
atat au mai putine substante nutritive. Cele care dau valoare nutritiva
Continutul nutretului in apa este foarte variabil:
-Chiar peste 90% (dovlecii, pepenii, castravetii Marius Ghicos Gostogan)
- 70-80% (nutreturi verzi)
- 55-75% (silozuri)
- 15-17% (fanuri)
- 12-15% (semintzele plantelor)
- 10-12% (nutreturile combinate cele produse in fabrici)
- 1-2% (saruri minerale)
In regnul vegetal apa se gaseste sub urmatoarele forme:
- apa de vegetatie apa din sucul celular al plantelor, cu ponderea cea mai mare de 80-=90% din apa totala.
Aceasta imprima suculenta nutreturilor, un grad ridicat de consumabilitate si digestibilitate si are efecte dietetice; E
apa biologica, e apa legata, nu e apa de ploaie.
- apa de constitutie este apa structurala, apa legata chimic
- apa de higroscopicitate este apa absorbita de nutreturi din atmosfera.

Organismul animal contine in medie 60-70% apa dar cu limite mai largi care merg de la 45-50% in cazul animalelor
adulte si grase la 75-80% la nou nascuti. Prin urmare, virsta si stadiul de ingrasare sunt principalii factori care
influentzeaza continutul in apa al corpului animal.
Se mai adauga specia, felul tesutului (1-5% apa in tesutul adipos, 40-45% in tesut osos, si 72-75% in tesutul
muscular). Laptele de vaca contine, in medie 87% apa, ficatul 74%, iar singele 82%.
In corpul animal apa se gaseste sub doua forme:
- apa intracelulara apa de constitutie (2/3 din apa totala)
- apa extracelulara din lichidele interstitiale si apa de circulatie (plasma sanguina si limfatica) (circa 1/3)

Animalele isi asigura apa de care au nevoie fie prin apa de baut, fie prin cea continuta de nutreturi si intr-o mai mica
masura prin apa rezultata in organism in urma unor reactii chimice.
Apa trebuie asiguratea, aceasta nevoie deoarece un organism nu poate trai mult timp fara apa. El poate pierde cea
mai mare parte din lipidele sale, mai mult de jumatate de proteinele sale, insa la un om (sau la un porc) in greutate
de 70 kg, spre exemplu, pierderea a 15 litri de apa poate fi fatala.

Nutritie C2

Continutul nutreturilor si al corpului animal in lipide/proteine

In proteine:
6
 Proteinele indeplinesc in organism, un rol plastic din componente ale tuturor tesuturilor si organelor; ca rol
secundar, sunt energetice, atunci cand hrana contine cantitati insuficiente de glucide si lipide.
De asemenea , protinele au in organism cateva roluri specifice, dat fiind ca sunt componente da baza ale enzimelor
si hormonilor.
La general, proteinele joaca un rol aparte in nutritie, sub aspect cantitativ si calitativ.
Continutul in proteina al nutreturilor de origine vegetala este diferit, cu limite de la 1 50%, existand si valori
intermediare. Exemple: radacinile si tuberculii 1-2%, nutreturile verzi 2-4%, cerealele si fanurile de graminee 8-
12%, fanuri de leguminoase 15-18% , semintele leguminoaselor 20-35%, sroturile 30-50%.
Nutreturile de origine animala 50-80%. Catre 50% au fainurile animalelor terestre, iar catre 80% concentratul
proteic de peste.
Spre deosebire de nutreturi, corpul animal are un continut relativ constant in proteina 15-18%, ceva mai mare de
18% la animalele tinere si mai mic de 15% la animalele adulte si grase.
Proteinele structurate pe azotul total, se clasifica:
1. Aminoacizi
2. Peptide
3. Proteine complexe
4. Alti compusi azotati

1. Aminoacizii: din cei peste 200 de AA(aminoaacizi) izolati din natura, apx 20 sunt componenti comuni ai
celor mai multe proteine si prezinta importanta pt nutritie.

Cel mai adesea, aminoacizii se clasifica:

a. Aminoacizi esentiali(AA/E)
- Plantele si alte microorganisme sunt capabile sa sintetizeze AA. Plecand de la azot, chiar si de natura
neproteica , animalele insa nu pot sintetiza unii amino-acizi(grupul amino al acestora). Asa incat, ele au nevoie de
AA preformati,furnizati de hrana. Acestia sunt AA indispensabili/esentiali.
- Cele mai multe incercari de a stabili care-s AA esentiali, s-au desfasurat pe soareci, hraniti cu ratii
purificate.La aceasta specie, se considera a fi AA esentiali urmatorii 10: lizina, metionina, treonina, triptofan,
leucina, isoleucina, fenilalanina, vanila, arginina, histidina.
- Pentru pasari se considera AA si glicina (10+1 ) / pentru porci se considera AA cei 10 , - arginina, pe care
porcii o pot sintetiza / pt pisici sunt considerati AA cei 10 + taurina, acesta e un AA care contine sulf(betasulfonic),
iar pisicile nu-l pot sintetiza / pentru rumegatoare, teoretic nici un AA nu e esential, pt ca microorganismele din
rumen pot sintetiza toti AA pornind de la azot; insa cantitatea de AA pusa la dispozitia animalului de
microorganismele luminale este insuficienta pt a se obtine performante productive maxime. De aceea , in ratiile
rumegatoarelor de productivitate se introduc si AAE sintetici, in special lizina & metionina, intr-o forma protejata
impotriva degradarilor luminale

b. AA Semiesentiali(AAS)
- Pot fi sintetizati de animale cu conditia, ca hrana sa se gaseasca ......... mai precis, unii AAE
- Exemple: cisteina , poate fi sintetizata pe seama metioninei(sintetizata pe seama sulfului) & tirozina(pe
fenilalanina)

c. AA neesentiali(AAN)
- Pot fi sintetizati de toate speciile, cu conditia ca-n hrana sa se gaseasca suficient azot(N)
7
- Exemple: alanina, serina, oxiprolina, acid aspartic, acid glutamic, hidroxiglutamic, citrulina

2. Peptidele: sunt substante intermediare intre AA si sistemele complexe, rezultate in urma proceselor de
degradare si sinteza ale acestora. Ele sunt contruite prin intermediul unei legaturi alfa-carboxil si alfa-amino a unor
aminoacici(peptide linkage). Sunt dipeptide, tri-, poli-(>de 3).
In afara de faptul ca peptidele sunt elemente structurale & constructive ale proteinelor, poseda si o proprie
activitate biologica.
Laptele, in special, e o sursa cu mai multe peptide cu activitate biologica, rezultate in urma hidrolizei cazeine
(pp cazeima din lapte).
Peptidele din lapte au proprietati analgezice si-n transportul calciului prin sange catre tesuturi.
Sunt unele peptide precum bombesinul, enterostatinul, glucagonul si leptinele implicate in controlul consumului
de hrana al animalelor si au proprietati olfactive si gustative. Asemenea peptide, imprima proprietati olfactive si
gustative unor alimente ca branzeturile sau sucurile de fructe

3. Proteinele complexe: se clasifica in:

a. Proteine neconjugate
- Aceste proteine, prin hidroliza , produc numai amonoacizi
- Pot fi subdivizate, in functie de gradul de solubilitate si de compozitia chimica in alte 2 grupuri:
a.1. Proteine fibrilare :
Sunt insolubile si foarte rezistente la degradarile enzimatice. Sunt elemente structurale ale proteinelor. Includ
colagenii, elastina si keratina.

Elastina este proteina care se gaseste in tesuturile elastice, precum tendoanele si arterele. Ea este bogata in alanina
si glicina si foarte flexibila, si continut mai scazut in lizina si metionina.
Keratina este de 2 tipuri: alfa-keratina (pp proteina din lana si par) si beta-keratina(din pene, cioc si solzi). Aceste
proteine sunt bogate in cisteina(un aminoacid cu sulf), dar si-n metioina. Exemplu: lana contine cca. 4% cisteina si
metioina;
In legatura cu cele 3 proteine de mai sus, se poate face constatatrea ca ele nu-s cele mai bune calitativ.
a.2. Proteine globulare:
Se numesc asa, pt ca, lanturile lor polipeptidice sunt pliate in structuri compacte, care sugereaza forma de globula.
Din acest grup fac parte: albuminele si globulinele si mai putin cunoscute : histonele si protaminele.
Albuminele sunt solubile in apa si coaguleaza la cald. Se gasesc in lapte, oua si sange.
Globulinele se gasesc de asemenea in lapte, oua si sange si-s principelele proteine de rezerva din majoritatea
semintelor plantelor.
Histonele sunt proteine de baza ale ADN-ului. Sunt solubile in solutii saline si nu coaguleaza la cald. Prin
hidroliza, disponibilizeaza cantitati mari de lizina si arginina.
Protaminele sunt componente de baza ale acizilor nucleici cu greutate moleculara mica.
Spre deosebire de proteinele fibrilare, cele globulare(mai ales albuminele si globulinele) sunt proteine de foarte
buna calitate.
b. Proteine conjugate
Alaturi de AA contin si unele substante neproteice substante prostetice.
Exemple:
Glicoproteinele : sunt proteine conjugate cu glucide ( unul sau mai multi heteroglicani). Sunt componente ale
secretiilor mucoaselor si au in principal rol de lubrefiantSunt conjugate cu lipide, precum colesterolul si intra in
structira membranelor celulare.
Fosfoproteinele: au ca grupare prostetica acidul fosforic. Includ si cazeina din lapte si fosfovitina din galbenus.
Cromoproteinele: contin ca grup prostetic un pigment, ca exemple : hemoglobina si citocromii.
8
4. Alti compusi azotati: pot fi denumite si proteine neadevarate si sunt:
a. Aminele :
Aminele prezente in cantitati mici in multe plante si animale se remarca printr-un potential toxic care apare in
urma unei substante organice. Ea poate aparea si-n rumen si-n alimente fermentate(branzeturile, vinurile)
De exemplu: histamina o amina frmata din aminoacidul histidina, poate provoa soc anafilactic.
Betaina din sfecla de zahar, formata din oxidarea colinei(din complexul B)
Putrescina din arginina
Cadaverina din lizina
Silozurile de slaba calitate pot contine cantitati mari de amine, pt ca se dezvolta o bacterie ce poate afecta
sanatatea animalelor
b. Amidele:
Asparagina din acidul aspartic si glitamina din acidul glutanic, au potential toxic.
Si uree este o amida, se regaseste fie ca produs terminal al metabolismului azotului la mamifere(care se elimina
prin urina), fie drept component al mai multor nutreturi(soia, cartofi,sfecla,varza etc)
c. Nitratii:
Se gasesc in anumite plante si nu au efecte toxice la animale. In anumite conditii insa, se reduc in nitriti iar
acestia au potential toxic. Niveluri destul de ridicate de nitrati se gasesc in unele plante, inclusiv in legume.
d. Alcaloizii:
Prezinta importanta toxica. Cel mai cunoscut alcaloid este solanina din cartofii cruzi; nicotina(din tutun) si cocaina
( din frunzele de cocoa).

In lipide:

Sunt insolubile in apa, insa solubile in solventi organici(benzen, eterul sau cloroformul).
Principapul rol este cel energetic = 9,5kcal/gr, de cca. 2 ori mai mare decat a glucidelor si a proteinelor.
Au secundar, un rol plastic, prin componente ale membranelor celulare; sunt solventi ai unor vitamine liposolubile;
asigura activitatea normala a unor glande interne; maresc rezistenta organismului la intoxicatii.
In nutretrile de origine vegetala, ponderea lipidelor e foarte variabila: de la 1% in cazul radacinilor si tubercuilor
la 40-45% in cazul semintelor de coaja soarelui decorticate(fara coaja).
Printre limitele extreme: boabele de cereale au 2-5% lipide , boabele de soia 20-22%
Sunt numai 7 aparitii comune in majoritatea lipidelor din nutreturi, cel mai cunoscul acid gras saturat este acidul
palmitic (0 dublu legaturi si 16 atomi de carbon C16:0); AGMN = acid oleic (C 18:1); AGPN = acid linelonic (C
18:3) si linoleic (C 18:2).
In nutreturile de origine animala, continutul grasimii poate atinge 10-15% in fct de natura si modul de
preparare/degresare a acestora.
In corpul animal, proportia lipidelor oscileaza dependent de specie, varsta si starea de ingrasare, de la 2-3% nou-
nascui si 20-45% la animalele adulte si grase.
La animale, lipidele sunt principala forma sub care energia se stocheaza in organism.
Dpdv chimic, lipidele sunt esteri ai glicerinei cu acizi grasi(AG).
Dintre AG cu catena lunga s-a desprins o grupare AG esentiali(AGE), formata din A linoleic, linolenic si
arahidonic. Acestia nu pot fi sintetizati in corp, si ca urmare, acestia trebuie asigurati prin hrana.
Cele mai concentrate surse de A linoleic & linoleni sunt semintele de oleaginoase. A. arahidonic se gaseste numai
in grasimea din nutreturile de origine animala.

9
 Lungimea catenei(cati atomi de carbon sunt in lant) si gradul de saturare al acizilor grasi joaca un rol important in
eficienta asimilarii acestora. Cu cat catena este mai scurta si cu cat gradul de saturare este mai mare, cu atat gradul
de asimilare in organism este mai mare.
Predominanta unui grup sau unui AG are influente asupra starii de sanatate a animalelor si a oamenilor si asupra
calitatii grasimilor animale. De exemplu: AGPN(acid gras polinesaturati: linoleic & linolenic),in ciuda unei
eficiente de utilizare in corp mai mica, influenteaza favorabil starea de sanatate; inclusiv bolile cardio-vasculare / A
stearic(un acid gras saturat cu 18 atomi de C, daca se gaseste in cantitati mari in hrana porcilor are ca efect
producerea unei gasimi de consistenta mai tare, pt obtinerea unor preparate mai bine agreate de consumatori ) / , A.
oleic(un acid gras mono-nesaturat cu 18:1 C, daca se gaseste in cantitati mai mari, produce o grasime de consistenta
mai moale)
Grasimile se pot clasifica:
a. Grasimi bazate pe glicerol
Glicolipidele si fosfolipidele (lecitina & cefalina)
b. Grasimi nebazate pe glicerol
Sfingomielina & cerebrozidele

Nutritie C3 - 10 Martie 2015

1) CONTINUTUL NUTRETURILOR SI AL CORPULUI ANIMAL IN GLUCIDE

Hidratii de carbon (glucidele) sunt compusi chimici neutri care contin in majoritatea lor C, H, O. Sunt insa altii
care contin in plus si N, P, sau S.
Principalul rol al glucidelor in organism este cel energetic
In secundar, glucidele indeplinesc in organism si un rol plastic prin componente ale membranelor celulare.
Hidratii de carbon in majoritatea situatiilor reprezinta fractiunea dominanata in regnul vegetal.
In corpul animal glucidele se gasesc in cantitati foarte mici si relativ constante sub forma de glicogen de rezerva si
glucoza circulanta.
Din punct de vedere biochimic glucidele sunt:
A- glucide simple
B- glucide complexe
A. Glucide simple
Glucidele simple se pot clasifica in urmatoarele subgrupuri (in functie de numarul de atomi de carbon prezenti in
molecula):
- Trioze
10
- Tetroze
-Pentoze
- Hexoze

Triozele si tetrodele
Apar drept produsi intermediari ai metabolismului glucidelor si au un rol minor in nutritie
Pentozele
Si ele au un rol direct nesemnificativ in nutritie. Sunt de amintit doar arabinoza si riboza
Arabinoza e component al hemicelulozei si al pectinelor. Se gaseste in silozuri ca rezultat al proceselorde hidroliza
si in guma arabica
Riboza mai cunoscuta e prezenta in toate celulele vii, drept constituent al ARN (acidul ribonucleic). E de asemenea
comonenta a unor vitamine si coenzime.
Hexozele
Ele au insa un rol mai evident in nutritie si sunt reprezentate in primul rand de glucoza, fructoza, manoza si
galactoza.
Glucoza (dextroza) exista in natura fie in forma libera (plante, fructe, miere, sange) fie drept constituent al
glucidelor complexe.
In corpul animal glucidele complexe se scindeaza in glucoza si asigura mai ales la animalele monogastrice, o parte
importanta din necesarul de energie al acestora.
Fructoza se gaseste si ea in stare libera (fructe, miere, frunze) sau intr-o forma combinata (dizaharide).
Manoza nu se gaseste in forma libera in natura, ci intr-o forma polimerizata (ca mananii) sau drept component al
glicoproteinelor. Mananii se gasesc in special in drojdii, in bacterii, in mucegaiuri.
Galactoza nici ea nu se gaseste in natura in forma libera. Ea se regaseste fie ca produs de degradare al glucidelor
complexe (prin fermentare), fie in lactoza (un dizaharid din lapte, in combnatie cu glucoza).

B. Glucidele complexe
Glucidele complexe fac parte din urmatoarele grupuri:
- dizaharide
- trizaharide
- homoglicani
- heteroglicani

Dizaharidele
Din acest grup de glucide complexe o importanta mai mare, din punct de vedere nutritional o au: zaharoza, lactoza
si maltoza.
Dizaharidele ca atare se gasesc in anumite nutreturi (sucroza in sfecla de zahar si in trestia de zahar, lactoza in lapte,
maltoza in orzul germinat)

Trizaharidele
Cel mai cunoscut trizaharid este rafinoza, care se gaseste in cantitati mici, in sfecla de zahar.

Homoglicanii
Multi dintre homoglicani apar in plante fie ca substante de rezerva, fie ca elemente structurale ale acestora.
11
Cei mai cunoscuti sunt amidonul, celuloza si glicogenul.
Amidonul este prezent in nutreturi, in plante, ca rezerva de hidrati de carbon (cea mai mare cantitate de amidon se
gaseste in semintele cerealelor, in radacini si tuberculi. Amidonul care se gaseste in plante si nutreturi e sub forma
de granule a caror marime si forma depinde de la un nutret la altul.
Celuloza este cel mai abundent polimer in regnul vegetal, in special in nutreturile grosiere si in fanuri. Alaturi de
alte substante celuloza confera rezistenta tijelor plantelor. Exista si o celuloza pura necombinata cu alte substante in
bumbac.
Glicogenul se regaseste in ficat, in muschi, in alte tesuturi ale organismului animal. E forma de rezerva a glucidelor
in corpul animal. Glicogenul este principalul hidrat de carbon de rezerva pentru animale si joaca un rol esential in
metabolismul energetic.

Heteroglicanii
- substantele pectice, hemiceluloza si lignina.
Substantele pectice -, in peretii celulari ai plantelor si in zonele intercelulare. Substantele pectice poseda proptietati
gelefiante (de a se transforma in gel).
Hemiceluloza este polizaharidul peretilor celulari, solubil in alcali, si care este strans asociata cu celuloza
Lignina, confera rezistentza peretilor celulari ai plantelor.
Pentru nutritie, lignina este importanta deoarece este foarte rezistenta la degradarile chimice si enzimatice .

2) CONTINUTUL NUTRETURILOR IN FACTORI ANTINUTRITIONALI

Factori anitnutritionali (FA) pot fi definiti ca substante care se gasesc natural in unele nutreturi si care prin diferite
mecanisme pot afecta sanatatea si productiile animalelor. A nu se confunda cu principii toxici vs factori
antinutritionali. Orice lucru poate fi clasificat in ceea ce priveste FA se propune aceasta clasificare dupa tipul de
elemente nutritive pe care le pot afecta. Pe acest criteriu se definesc trei grupuri principale si unul mai mic:
1. Factori antinutritionali care actioneaza asupra proteinelor
2. FA(factori antinutritionali) care actioneaza asupra mineralelor
3. FA care actioneaza asupra vitaminelor
4. Si alti FA (care nu au nici o legatura cu primele trei categorii)

1. FA care actioneaza asupra proteinelor

- Inhibitorii de proteaze
- Lectinele
- Saponinele
- Taninurile
Inhibitorii de proteaze
Inhibitorii de proteaze practic se confunda cu inhibitorii de tripsina, cu toate ca si alte enzime proteolitice precum
chimotripsina sau pepsina pot fi afectate.
Inhibitorii de triopsina sunt larg raspanditi in semintele plantelor, in special celor care apartin familiei leguminoase
(soia in special).
Efectele inhibitorilor de tripsina asupra animaleleor constau in reducerea ritmului de crestere (este afectat
pancreasul) si, implicit, in reducerea performantzelor productive.
Distrugerea acestora se face prin tratamente termice sau cu raze infrarosii.
Lectinele (hemoaglutininele)
Primul efect al lectinelor (glicoproteine) este acela ca aglutineaza globulele rosii ale sangelui. De asemenea,
afecteaza epiteliile peretelui intestinal si microflora intestinala si inevitabil duc la scaderea gradului de absorbtie.
12
Efectele negative ale lectinelor difera printre nutreturi. Astfel, lectinele din fasolea comuna sunt foarte evidente iar
cele din mazare si soia nu au avut efecte sistematice la toate speciile.
Tratamentele termice sunt cele mai frecvente metode de reducere a activitatii lectinelor, cu exceptia caldurii uscate,
la care sunt foarte rezistente. Prin urmare caldura umeda se recomanda. Acesta e unul din motivele pentru care
fasolea se fierbe bine si se indeparteaza apa de fierbere o data de doua ori.
Saponinele
Dintre nutreturile cu un continut mai ridicat in saponine sunt de amintit doar doua plante verzi: lucerna si mazarea
furajera.
Saponinele se remarca prin gustul specific (de sapun) si prin faptul ca fac spuma in solutii apoase.
Au activitate proteolitica precum cea henmolitica care reduce ritmul de crestere.
Datorita faptului ca formeaza spuma in solutii apoase, saponinele sunt responsabile de aparitia timpanismului la
rumegatoare in anumite conditii in cazul in care rumegatoarele consuma cantitati mari de leguminoase verzi
(acumulare de gaze la nivelul rumenului se formeaza o spuma in rumen, se depune pe diafragma si blocheaza
activitatea respiratorie).
Taninurile
Taninurile au proprietatea de a precipita proteinele din solutiile apoase si, odata cu aceasta de a scadea gradul lor de
utilizare in organism.
Taninurile se gasesc practic in toate semintele cerealelor, dar in mod deosebit in semintele de sorg.
Taninurile se gasesc si in semintele multor leguminoase (bob, gasole, mazare etc). In leguminoase se gases, in
special, in invelisul boableor, asa incat decorticarea (indepartarea) acestui invelis conduce la scaderea continutului
in taninuri.
Se gasesc si in struguri (cojile boableor de struguri si in semintzele de struguri).
Au proprietati antibacteriene insa, si distrug bacterii care se dezvolta in vinuri. Se pare ca taninurile din vinuri au si
proprietati antioxidante pentru organismul uman. Imprima acel gust astringent specific unor soiuri de vinuri (mai
ales cele rosii).
2. FA care actioneaza asupra mineralelor
- Acidul fitic
- Acidul oxalic
- Glucozinolatii
Acidul Fitic
Este capabil, prin sarurile sale, sa complexeze, sa imobilizeze anumite elemente minerale, in frunte cu fosforul
insa si alte minerale pot fi afectate precum Ca, Mg, Fe, sau Zn pot forma compusi insolubili cu acidul fitic.
Prin urmare P dar si alte minerale formeaza compusi cu acidul fitic, si desi mineralele se gasesc in hrana ele nu pot
fi valorificate in organism (ca si cum nu ar fi). Acidul fitic se gaseste in special in grau orz secara orez si fasole.
Adaugarea fitazelor sintetice in hrana monogastricelor creste digestibilitatea forsforului si a altor minerale si reduce
odata cu acesta, concentratia lui in fecale si urina.
Problema fosforului (poloarea cu P) este cea mai evidenta.
Rumegatoarele adulte au disponibilitatea sa descompua sarurile acidului fitic in rumen eliberand in felul acesta
mimneralele asa incat in cazul rumegatoarelor teoretic problema nu s-ar pune. (nu e chiar asa mai ales la tineret)?
Acidul oxalic
Dintre plantele cu continut mai ridicat in acid oxalic sunt de amintit: sfecla (in special frunzele de sfecla), spanacul,
unele buruieni (macrish, popular, din genul Rumex), s.a.
Efectul sau antinutritic se localizeaza in special la nibelul calciului prin formarea oxalatului de calciu, altfel spus Ca
e surprins in aceasta forma de oxalat de Ca si devine neutilizabil in organism si animalele pot suferi hipocalcemia.
Desi bovinele si ovinele au abilitatea de a descompune acidul oxalic, totusi au aparut unele probleme de sanatate si
in cazul lor. De multe ori in multe ferme sfecla de zahar de decoleteaza, frunzele sunt date la vaci si toate sunt cu
burta in sus de hipocalcemie.
13
La porci si pasari cauzeaza o depresie in crestere si op reducere a cantitatii de calci uretinut in corp.
Glucozinolatii
Glucozinolatii sunt responsabili de mirosurile patrunzatoare ale condimentelor (mustar de exemplu).
Dintre plantele folosite in hrana animalelor un continut mai ridicat in glucozinolati au cele care fac parte din genul
Brassica (rapita, sau varza). .. Isi maresc glanda tiroida pentru ca se produce un deficit in iod (glucozinolatii
complexeaza iodului) evident apar si alte simptome specifice hipotiroidismului.
Efectele sunt indreptate, mai ales, asupra iodului
3. Factori antinutritionali care actioneaza asupra vitaminelor
Practic toate vitaminele cunoscute au si factor antinutritionali, antivitamine.
Antivitamina A
Semointzele unor leguminoase, in special de soia netratata, contin enzime (lipoxidaze) care catalizeaza oxiodarea
carotenului (provitamina A) si, deci, distrugerea lui.
Pornind de la aceasta idee, s-a demonstrat ca viteii hraniti cu soia netratata termic, au avut un nibel mai scazut al
vitamionei A si al carotenului in plasma sangvina si au acuzat hipovitaminoza A.
Antivitamina D
S-a aratat ca proteine izolate din soia netratata termic, dar si din unele cereale, pot produce rahitism la pasari si
portci, ca urmare a unei antivitamine D (un compus sterolic) care produce hipovitaminoza D. Autoclavarea acestor
proteine a eliminat efectele rahitogene, deci nu a mai aparut rahitismul.
Este de specificat ca suplimentarea hranei in calciu si in fosfor nu a condus la remontarea situatiei.
Antivitamina E
Administrarea continua la pui si la miei a unor ratii care au inclus fasolea comuna, care contine aceasta
antivitamina, au produs distrofii musculare. Acestea au putut fi atenuate prin autoclavare sau prin suplimentare cu
vitamina E
Antivitamina K
<Boala sulfinei> este caracterizata prin hemoragii fatale pentru vitei. Responsabil pentru aceasta este dicumarolul,
care reduce nivelul protrombinei din sange, consecinta a scaderii implicarii vitaminei K in producerea de trobina la
nivelul ficatului.
Si vitaminele hidrosolubile au antivitamine. So far we prezented antivitamins for loposoluble vitamines.
Antivitamina B1 (tiaminaza)
Factorul antitiamina, se gaseste in special in feriga si in mucusul de pe solzii pestilor. Caii si vitele care au
consumat feriga si carnivorele care au consumat peste crud continuu, chiar si in cantitati mici, au acuzat
hipovitaminoza B1, prin tulburari nervoase (inebuneste calul).
Antibiotina (avidina)
Animalele carnivore (caini, pisici, nurci) care au consumat timp mai indelungat oua crude (avidina se gaseste in
albus) au manifestat tulburari nervoase.
S-au descoperit antivitamine si pentru alte vitamine hidrosolubile: antivitamina niacinei (din porumb), antivitamina
piridoxinei (din in), antivitamina C (cu actiune la prepararea vegetalelor la foc mic sau indelungat).
4. Alti FA
Se gasesc in anumite nutreturi si influentzeaza negatic digestibilitatea acestora, sanatatea animalelor, si implicit
performantele productive.

Dinte acestia sunt de amintit: vicina si convivina (din bob) lupinina (din boabele de lupin), solanina (din cartofii
cruzi), sinapina (din rapitza), gossypolul (din bumbac), etc.

14
Curs 4 - 17 Martie 2015

Continutul nutreturilor si al corpului animal in minerale

Dupa ponderea in care mineralele se gasesc in nutreturi si in corpul animal ele se clasifica in
- Macro-minerale (g/kg)
- Micro-minerale ((mg/kg)

A. Continutul nutreturilor si al corpului animal in macro-minerale

Sunt recunoscute 7 macro-minerale:
Ca, P, Mg, S, K, Na, Cl
Prezenta celor 7 macro-minerale se va face dupa urmatorul cadru: roluri, surse si implicatii (in deficit sau exces).

CALCIUL
Ca = important constituent al scheletului si al dintilor (99% din calciul organismului se gaseste in oase si in dinti)
Ca = constituent al celulelor si al tesuturilor fluide
Ca = activeaza multe complexe enzimatice inclusiv acele implicate in transmiterea impulsurilor nervoase si in
excitabilitatea musculara. De asemenea CA intervine in procesul de coagulare al sangelui si al laptelui.
Laptele, frunzele plantelor in special ale leguminoaselor, faina de peste (fainurile animale care contin oase), sau
faina de carne de oase sunt importante surse de calciu.
Boabele de cereale si radacinile, tuberculii au un continut scazut in calciu.
In cresterea de tip industrial al animalelor se folosesc suplimentarea de calciu cele mai cunoscute fiind carbonatul
de calciu si faina de oase.
Insuficienta calciului din hrana provoaca:
- la animalele tinere rahitism (incompleta dezvoltare a oaselor si deformari ale acestora)
- la animalele adulte provoaca osteomalacie. Reprezinta fuga calciului din oase si imposibilitatea inclocuirii
acestuia. Oasele se subtiaza si devin foarte fragile.
- la pasarile ouatoare insuficienta calciului determina fragilitatea oolelor prin subtierea cojii si scaderea procentului
de oat (# redus)
- la vacile cu productii mari de lapte insuficienta calciulului imediat dupa fatare induce un sindrom num it febra
laptelui. Scade cantitatea de calciu din sange, apar contractii musculare pana la paralizie.
Excesul de calciu in hrana, are de asemenea efecte nefavorabile asupra organismului. Sunt efect multiple ce nu sunt
discutate acum, insa un apropo pentru mamele care isi indoapa copii cu suplimentele de calciu. In mod normal
chiar si un organism tanar daca consuma nutreturi cu suficient Ca nu are nevoie de suplement.
FOSFORUL
Asociere sa stransa cu calciul in oase trebuie mentionata pentru inceput. De altfel circa 80% din P al organismului
este fixat in oase. P e un component al fosfoproteinelor,m al fosfolipidelor, al acizilor nucleici, si are un rol
determinant in metabolismul energetic.
Laptele, grauntele de cereale, faina de peste sunt importante surse de fosfor
Fanurile si grosierele, radacinile, tuberculii, sunt surse sarace de fosfor.
Surse de fosfor suplimentar e folosit in cazul cresterii animalelor sub forma de saruri ale acestuia cele mai
cunoscute fiind fosfatul monocalcic, fosfatul dicalcic, si fosfatul tricalcic.
Deficienta in fosfor asociata si cu deficienta in calciu (cele doua minerale actioneaza in stransa legatura) provoaca
la animale distrofii osoase (rahitism la tineret si osteomalacie la adulte). Insuficienta fosforului din hrana provoaca
la pasari o boala numita pica manifestata prin tulburari de comprotament alimentar (nu mai mananca ca de obicei).
Excesul de P are efecte nefavorabile asupra organismului.
15
Date fiind relatiile dintre calciu si fosfor e foarte important ca in ratiile de hranire a animalelor sa se realizeze
raporturi optime intre Ca/P. La toate categoriile de animale cu exceptia pasarilor ouatoare, raportul amintit este
cuprins intre 1,5/1 si 2/1.
La rumegatoarele in lactatie este posibil ca acst raport sa fie mai mare de 2/1 cu conditia de a asigura necesarul de
fosfor.
La pasarile ouatoare raportul de Ca la P este aproape dublu de 3,5/1 pana la 4/1 in favoarea calciulului.

MAGNEZIUL
Cea mai mare cantitate de Mg se gaseste tot in oase (50% din totalul Mg organismului) asa incat problemele
asociate cu Mg sunt strans legate de cele asociate cu Ca si P.
Mg e activator al mai multor complexe enzimatice in special al transferazelor, intervenind in metabolismul multor
elemente nutritive (proteine, grasimi, samd).
Taratele de grau, drojdiile furajere, concentratele proteice vegetale (CPV) sunt importante surse de Mg.
Mai e de remarcat variabilitatea mare a continutului in Mg a plantelor.
Suplimentul mineral de Mg cel mai cunoscut este MgO (oxidul de Mg).
Magneziul e implicat in aparitia unei boli numita <Tetania de iarba> care apare la rumegatoare la inceputul
pasunatului cand consuma plante crude. Se produce o hipomagnezemie puternica insotita de convulsii, tetanii,
putand surveni si moartea animalelor.
Excesul de Mg acelasi lucru ca si excesul de Ca si de P.
SULFUL
Cea mai mare cantitate de sulf se gaseste in organism in doi aminoacizi (metionina si cisteina), in 2 vitamine
(tiamina si biotina) si intr-un hormon (insulina).
Fiind component al proteinelor (toate mentionate mai sus sunt proteine) orice deficienta in sulf poate fi privita ca o
eficienta in proteina.
Mai recent s-a demonstrat faptul ca insuficienta in S limiteaza la rumegatoare sinteza aminoacizilor cu sulf in
rumen. Este moticul pentru care la rumegatoare (si nu numai) se folosesc suplimente de sulf precum sulfatul de
sodium. In mod normal cu ratii si conditii pedoclimatice normale, deficientele in sulf apar foarte rar. Totusi sunt
anumite regiuni in lumea asta unde solul e sarat si pot apare probleme.

POTASIUL, SODIUL si CLORUL (K, Na, Cl)

Acestea se gasesc in tesuturile moi ale organismului fata de precedentele minerale care se gasesc in tesuturile dure.
Au cateva roluri comune precum reglarea presiunii osmotice si mentinerea echilibrului acido-bazic.
In plus, K este implicat in mentinerea excitabilitatii nervoase si musculare iar Cl joaca un rol important in secretia
gastrica (fiind component al acidului clorhidric, HCl).
K se gaseste in cantitati relativ mari in plante asa in cat insuficienta in K e foarte rar intalnita.
Na si Cl se gasesc in catitati mici in majoritatea nutreturilor. Exceptie face faina de peste oceanic care contine
cantitati relativ mari de Na si Cl. Principala sursa pentru Na si Cl pentru animale este sarea de bucatarie comuna
(NaCl).
NaCl ce se include obligatoriu in ratia animalelor poate avea efecte diferite daca e prea mult sau prea putin.
De exemplu, insuficienta de sare in Na si Cl, pot aparea scaderea apetitului, scaderea cresterii, tulburari de
reproductie, (animalele salbatice strabat mii de km in cautarea sarii). Excesul de sare in ratii poate cauza probleme
de sanatate precum: sete exagerata, edeme, disfunctii cardiace.
Problema excesului de sare se pune mai ales la porci si pasari si mai ales la tineretul acestor specii (a pui si la
purcei). O dozare gresita in nutreturile combinate ale puilor si a purceilor poate sa determine mortalitati in masa.
16
B. Continutul nutreturilor si al corpului animal in micro-minerale
Micro-mineralele sunt:
- esentiale (Fe, Cu, Co, I, Mn, Zn, Se, F)
-neesentiale (As, Hg, Pb, Al).
Microminerale esentiale:

FIERUL
Cea mai mare cantitate de Fe se gaseste in organism in combinatie cu unele proteine precum hemoglobina sau
mioglobina. Printre principalele functii ale fierului sunt legate de: transportul sangvin al oxigenului, de procesul de
hematopoieza (de formare al eritrocitelor), de formare a clorofilei (este absolut necesar plantelor cu toate ca nu e
component al acesteia.
Majoritatea nutreturilor vegetale , cu exceptia tuberculilor si a radacinilor contin suficient Fe. Fainurile animale
sunt excelente surse de fier. Laptele si subprodusele lui sunt relativ sarace in Fe. Uniul din motivele pentru care
laptele nu e un aliment complet cum se zice.
Insuficienta fierului provoaca anemii la tineret in special la purcei sugar (deoarece rezervele lor corporale de fier
sunt foarte mici si pentru ca laptele matern nu poate acoperii necesarul ridicat al purceiilor. De aceea la circa 7-10
zile purceii se injecteaza cu suplimente care contin fier, precum sulfat de fier. Suplimente de fier se folosesc insa si
la alte categorii de animale. Chiar si la cele adulte precum gainile ouatoare.
Administrarea in cantitati mari si pe termen lung al fierului poate induce o intoxicatie cronica ce reduce ritmul de
crestere al animalelor.
CUPRUL
- participa la hematopoieza cuprul este sinergic cu Fierul (actioneaza in aceeasi directie)
- implicat in functia de reproducere, in metabolismul glucidelor, in formarea fibrei de lana, in pigmentarea
lanii/parului.
- nutreturile verzi, fanuri, seminte contin cantitati suficiente
- laptele relatic sarac in Cu (suplimentarea la sugari cu saruri de Cu sulfat de Cu).
- carenta in Cu zone sarace in Cu (tulburari grave anemii, disfunctii cardiace si de reproducere)
- in cazul productiei de lana e afectata cantitate si calitatea.
- excesul are efecte nefavorabile (poate provoca intoxicatii pot aparea cand se consuma alimente bocate in
alcaloizi ei favorizeaza depunerea de Cu in ficat pot aparea necroze hepatice). Porcii pot fi toleranti, contrar
oilor care sunt sensibile.
(In caz de deficienta de carenta de Cu are de asemenea efecte nefavorabile asupra
Intoxicatiile cu Cu pot apre si atunci cand animalele consuma plante bogate in alcaloizi ce favorizeaza depunerea de
Cu in ficat si in timp pot apare necroze hepatice. Porcii sunt mai toleranti la excesul de Cu. Nu insa si oile care
sunt mai sensibile. )

IODUL
Iodul se gaseste in cantitatea cea mai mare in glanda tiroida (mai precis in hormonii tiroidieni).

ZINCUL
Zn e un component al mai multor enzime care favorizeaza procesul de crestere, functia de reproductie, dezvoltarea
normala a oaselor si a penelor. Conditioneaa, de asemenea, formarea insulinei si a vitaminei B1. Este considerat
element mineral antagonic cuprului, adica actioneaza in directii diferite (se bat cap in cap).

17
Nutreturi de origina animala sunt cele mai importante surse de zinc. Dintre nutreturile de origine vegetala (relativ
sarace in general) totusi un continut mai mare au taratzele si germenii semintelor. In aceste conditii in cresterea
animalelor se impune suplimentarea cu saruri ale zincului, cele mai cunoscute fiind ZnO.
Insuficienta in Zn conduce la reducerea ritmului de crestere, la aparitia paracheratoze, tulburatri de osificare si de
reproductie, etc.
Nivelul de toxicitate al zincului este ridicat (adica excesul e usor de suportat). Daca totusi apare o intoxicatie cu
zinc se poate interveni prin adausul suplimentar de Cu (dat fiind faptul ca au actiuni antagonice).
SELENIUL
Este component al unor enzime, care sunt prezente in hematii si care controleaza distrugerea peroxizilor toxici
(precursorii formelor de cancer).
Totodata, in sinergism cu vitamina E, protejeaza grasimile si vitaminele liposolubile de degradare, actionanad ca
antioxidant.
Carenta (deficienta) in seleniu conduce la aparitia miopatiilor si afecteaza fertilitatea.
Continutul nutreturilor in seleniu e foarte variabil, depinzand de nivelul acestuia din sol si ulterior din polante. Sunt
anumite zone in lume unde s-au intalnit concentratii mari de seleniu in nutreturi. In aceasta situatie au aparut efecte
toxice foarte pronuntate loa animale.
Principala sursa anorganica de Seleniu e selenitul de sodiu. (contestat pentru ca distruge vitamina E). A aparut
seleniul organic ca supliment adica seleniul surprins intr-o forma organica nu anorganica precum seleno-metionina.
FLORUL
Florul e ultimul micromineral trecut pe lista micromineralele esentiale. Pana in 1972 F era considerat micromineral
toxic. Motivul a fost ca s-a constatat ca influentzeaza favorabil procesul de crestere. Un alt rol al F e legat de
prevenirea cariilor dentare.
F in exces este un element foarte toxic, provocand fluoroze, manifestate prin scaderea apetiotului, intarzierea
cresterii, detereiorarea oaselor si a dintilor (boala dintilor negrii ca o manifestare a excesului de F). Cauza este
poluarea industriala (ajunge in sol, in plante, si apa.
Micro-mineralele neesentiale
Exista o grupa de micro-minerale, denumita neesentiale sau toxice, care in exces au efecte deosebit de grave
asupra sanatatii, iar atunci cand apar nu mai pot fi contracarate. Pb se concentreaza in fructe de mare. Este cazul
As, Hg, Pb (boala saturnism), Al.
Toxicitatea se manifesta cumulativ adica se acumuleaza in corp fara sa se elimine, inhiband sistemele enzimatice.
Cauza este poluarea mediului prin procesele industriale, si prin folosirea ingrasamintelor chimice in natura
(insecticide, erbicide, fungicidele, in natura unele organisme modificate genetic)

Curs 5 - 24Martie 2015

Continutul nutreturilor si al corpului animal in vitamine

La inceputul sec XX, Hopkins, in 1912 a aratat ca o ratie purificata formata din proteine, grasimi, hidrati de carbon
si minerale a fost neadecvata pentru cresterea normala a soarecilor. Sadaugand insa si catitati mici de lapte in
ratiesoarecii s-au dezvoltat normal. Existau, prin urmare, unii factori esentiali care lipseau din ratia purificata si
care induceau intarzierea cresterii la sobolani. Initial acesti factori au fost denumiti <aminele vietii> si ulteriori
<vitamine>. Dupa mediul de solubilizare, criteriul vel mai folosit, vitaminele se clasifica in:
- vitamine liposolubile (A, D, E, K)
- vitamine hidrosolubile (complex B, vitamina C).
Continutul nutreturilor si al corpului animal in vitamine liposolubile
Aceste vitamine pot fi depositate in organismul animal (ficat, tesut adipos), ceea ce inseamna ca pot fi administrate
animalelor si de o maniera discontinua, fapt care se constituie intr-un avantaj.
18
Insa, datorita acetei capacitati de acumulare in organism, in urma administrarii unor doze ridicate prin hrana,
prezinta o toxicitate potentiala, care poate sa prejudicieze sanatatea si performantele productive ale animalelor.

VITAMINA A (retinol)
Vitamina A are multiple roluri in organismul animal, este, prin excelenta vitamina cresterii (deoarece sta la baza
diviziunii celulare).
Conditioneaza regenerearea constanta a tesuturilor, care sunt obiectul unei uzuri permanente (precum mucoasa
digestiva sau mucoasa respiratorie).
Intervine in functia de reproductie pe tot traiectul sau (de la gametogeneza la avorturi).
Vitamina A are o actiune specifica asupra mecanismului vederii, in insuficienta ducand la aparitia xeroftalmiilor si a
orbirii de noapte (adica incapacitatea ochiului de a se adapta de la intuneric la lumina si invers).
Mai trebuie amintit si rolul pe care-l are vitamina A in protejarea epitelilor impotriva atacurilor microbiene,
conferindu-I proprietati antiinfectioase.
Vitamina A se gaseste in natura sub doua forme: ca atare preformata adica in nutreturile de origine animala precum
faina de peste, faina de carne, oua, lapte, etc si sub forma de provitamine (alfa, beta-caroten) in unele nutreturi de
origine vegetala precum nutreturile verzi si fanurile de calitate.
Vitamina A mai poate fi asigurata si prin preparate comerciale precum palmitatul sau acetatul de vitamina A.
Continutul nutreturilor in vitamina A (ca si in vitaminele D si E) este exprimat in UI/kg. (unitati internationale pe
kg).
Insuficienta vitaminei A, corelata si cu epuizarea rezervelor interne, conduce la aparitia unor multiple tulburari
functionale ale organismului, manifestate printr-o scadere a apetitului, incetinirea cresterii, infectii ale aparatului
respirator, xeroftalmii, multiple tulburari de reproductie.
S-a demonstrat, pentru toate speciile de animale, faptul ca excesul, ca si insuficienta are efecte nefavorabile ale
organismului manifestate prin hemoragii interne, deformari ale oaselor, fracturi spontane.
VITAMINA D (calciferol)
Vitamina D joaca un rol important in procesul de osificare, mai precis in absorbtia calciului si al fosforului la nivel
intestinal, si in fizarea acestor minerale in oase.
Ca si vitamina A, si vitamina D poate fi asigurata animalelor direct prin nutreturile de origine animala (D3
ergocalciferol) sau poate fi fabricata la nibelul pielii (D2 colecalciferol) pornind de la sterolii continuti in
nutreturi drept precursorim, cu conditia ca animalele sa fie expuse la soare (mai precis la raze ultraviolete).
Principalele surse de vitamina D3 sunt untura de peste, faina de peste si galbenusul de ou. Laptele de vaca, in
special cel obtinut la sfarsitul iernii, e sarac in vitamina D3.
Principale surse de vitamina D2 sunt nutreturile verzi si fanurile de buna calitate.
Cele doua vitamine D au aceasi activitate la taurine, ovbine, si suine, insa la pasari vitamina D3 e circa de 10 ori
mai activa decat D2. (si la copii).
Carentele in vitamina D, asociate si cu deficiente in Ca si in P, conduce la aparitia osteodistrofiilor.
Alte manifestari in insuficiente de vitamine D sunt: respiratie accelerata, iritabilitate (musculara si nervoasa),
tetanii, fracturi, intarzierea cresterii.
Ca si vitamina A, vitamina D in excess poate provoca aspecte nedorite, mai precis tulburarti circulatorii si
respiratorii, prin depunerea calciului in tesuturile moi ale organismului.
VITAMINA E (tocoferol)
Sunt cunoscuti mai multi tocoferoli, insa pentru nutritie cea mai mare importanta o prezinta alfa-tocoferolul.
Un rol principal al vitaminei E este cel mai important antioxidant natural, cu efect protector asupra grasimilor si
vitaminelor (de oxidare). De asemenea influentzeaza decisiv functia de reproductie a mamiferelor, inclusiv
sterilitatea.
Mai este implicata in prevenirea miodistrofiilor, in metabolismul apei si al mineralelor.

19
Nutreturile de origine begetala, considerate bogate in vitamine E, sunt de amintit: nutreturile verzi, fanurile, si unele
graunte de cereale. Nutreturile de origfine animala cu un continut mai ridicat in vitamina E sunt: fainurile animale,
ouale, laptele. Exista si preparate comerciale, folosite drept supliment, precum acetatul de tocoferol.
Insuficienta in vitamina E provoaca, in particula, degenerescenta tesuturilor musculare (precum <boala muschiului
alb> lavitei si <diateza exudativa > a carnii de porc) si tulburari de reproductie.
Pentru toate speciile, problemele legate de vitamina E trebuie abordate, in acelasi timp, cu problemele induse de
seleniu, din ratiuni de sinergism intre cele doua elemente nutritive.
VIAMINA K (filochinona)
Vitamina K este indispensabila coagularii sandelui (intervine in sinteza protrombinei la nivelul ficatului) si in
sinteza unor hormoni, inclusiv hormonii gonadotropi.
Se cunosc 3 vitamine K: K1, K2, K3 (menadiona). Vitamina K1 se gaseste in nutreturi; Vitamina K2 e sintetizata
de bacteriile ruminale; iar Vitamina K3 este sintetizata artificial.
Spre deosebire de celelate 3 vitamine liposolubile continutul nutreturilor in vitamina K se exprima in mg/kg.
Insuficienta in vitamina K antreneaza aparitia leziunilor hemoragice (subcutanate si intramusculare) mai ales la puii
de gaina si de curca (pentru carne) soldate cu deprecierea carcaselor (devin rosii si nu mai pot fi comercializate) si
uneori cu mortalitai in masa.
Este citata in literatura o boala denumita <boasla sulfinei>, in aceasta planta leguminoasa perena gasindu-se
dicumarol, o antivitamina a vitaminei K.
Continutul nutreturilor si al corpului animal in vitamine hidrosolubile
Vitaminele hidrosolubile include vitaminele din complexul B si vitamina C.
In comparatie cu vitaminele liposolubile (A, D, E, K) care nu pot fi sintetizate in corp cu exceptia vitaminei K2 de
catre rumegatoare, cele hidrosolubile pot fi sintetizate de unele animale mai precis vitaminele din complexul B de
catre rumegatoare si vitamina C de majoritatea speciilor cu exceptia primatelor si a unor specii de rozatoare.
O alta caracteristica a vitaminelor hidrosolubile este aceea ca ele NU pot fi stocate in organism precum vitaminele
liposolubile. Asta e si bine si rau pentru ca nefiind stocate in organism in excess se elimina rapid prin urina si nu au
efecte potentiale adverse, insa, trebuie asigurate animalelor de o maniera continua, zi dupa zi, sau sa se ofere
conditii de sinteza ale acestora.

VITAMINA B1 (tiamina)
Vitamina B1 joaca un rol important in metabolismul glucidelor, mai precis in degradarea lor. Sistemul nervos care
utilizeaza prioritar glucidele simple provenite din degradarea glucidelor complexe este primul care sufera din
insuficienta degradarii vitaminei B1.
Grauntele de cereale nedeconticate (cu coaja cu tot), nutreturile verzi, fanurile, sroturile, fainurile animale sunt
considerate surse relativ bogate in tiamina (totusi nutretul cu cel mai ridicat nivel in vitamina B1 sunt drojdiile
furajere).
Principala sursa sintetica pentru vitaminele hidrosolubile este clorhidratul de tiamina. Activitatea ei si continutul in
nutreturi se masoara in mg/kg.
Semnele clasice in insuficienta de tiamina sunt turburari nervoase (polinevrite la animale si beri-beri la om).
VITAMINA B2 (riboflavina)
Cel mai important rol al riboflavinei este participarea sa la formarea sistemelor enzimatice precum enzimele
flavinice: fermentul galben respirator e cea mai cunoscuta dintre acete enzime.
Intervinea de asemenea in mechanismul vederii (retina contine cantitai relativ mari de riboflavina libera).
20
Animalele isi pot asigura vitamina B2 in principal din plantele verzi si drojdiile. In contrast cu continutul lor mai
ridicat in vitamina B1, cerealele si subprodusele lor au un continut mai scazut in B2,
Se prezinta comercial tot sub forma de riboflavina.
Carenta in riboflavina antreneaza, mai ale, simptome nespecifice, precum scaderea apetitului si intarzierea cresterii.
VITAMINA C (acidul ascorbic)
Vitamina C poate fi sintetizata pornind de la glucoza, de majoritatea speciilor (NU DE TOATE am mentionat mai
devreme care nu), asa incat ea nu are careacter indispensabil.
Utilizarea acidului ascorbic in grana animalelor (ca aditiv furajer) prezinta mai curand un aspect farmacologic decat
unul nutritional. Este folosita in acest scop farmacologic in eliminarea formelor de stress (frig, caldura, oboseala,
lotizare, transport, intzarcare).
Principalele surse de vitamina C sunt nutreturile verzi (in cazul animalelor), fructele si legumele proapete (in cazul
omului). Tot in cazul omului se gaseste in concentratii mari in unele organe cum ar fi: rinichi, ficat.
Comercial se prezinta sub forma de ascorbat de Ca si de Na.
La animalele de ferma si de companie, carentele sunt foarte rar intalnite. S-au semnalat totusi la rasele de caini de
format mare, principala manifestare fiind distrugerea capilarelor. La om, insuficienta provoaca scorbut. (marinarii
de cursa lunga sau piratii ce se hraneau prin conserve nu legume si fructe proaspete ruperea capilarelor e o moarte
urata).
VITAMINA B6 (pioridoxina)
Vitamina B6 intra in componenta unor enzime care controleaza metabolismul aminoacizilor. Are de asemenea un
rol important in activitatea sistemului nervos.
In general, nutreturile de origine animale, legumele, grauntele de cereale intregi si drojdiile sunt cele mai bogate
surse. Se prezinta comercial sub forma de clorhidrat de piridoxina.
Simptomele care apar in caz de insuficienta in vitamina B6 mai evidente la porci, pasari, si carnivore, sunt, in
general, nespecifice: inapetenta, incetinirea cresterii, tulburari nerboase. La sobolani provoace o dermatita specifica
numita <acrodinie>.
VITAMINA B12 (cobalamina)
Cel mai important rol este legat de participarea ei in hematopoeza (avand prin urmare actiune antianemica).
Este de asemeneam, cofactor in sinteza acizilor nucleici.
Influenteaza favorabil functia de reproductie (precum dezvoltarea fetului la mamifere sau procentul de eclosiune la
pasari).
Practic se gaseste numai in nutreturile si alimentele de origine animala. Nutreturile de origine vegetala sunt practic
lipsite (antianemica).
Forma comerciala a vitaminei B12 este ciancobalamina. Sunt aceleasi si pentru oamnei si pentru animale.
Deficientele in vitamina B12 se manifesta nespecific, in primul rand, prin incetinirea cresterii. De altfel aceasta
vitamina e considerata factor de crestere pentru sobolani, pasari, si porci.
ACIDUL PANTOTENIC
Desi nu mai sunt codate cu B urmatoarelke vitamine prezentate fac parte din complexul B
Acidul pantotenic se gaseste foarte rar intalnit in natura sub forma libera, el gasindu-se cel mai adesea in
componenta coenzimei A. Acest lucru ii confera un rol central in interconversiunile dintre substantele nutritive in
hrana.
Drojdiile furajere si pestele sunt sursele cu cea mai mare concentratie in acid pantotenic.
Comercial se prezinta sub forma de pantotenatul de Ca si de Na.
Carentele, resimtite mai ales de pasari si porci se mainifesta in general nespecific prin scaderea apetituliu si a
ritmului de crestere, pana la alterarea pielii, a penajului si aparitia tulburarilor neurologice.
COLINA

21
Colina, este constituent al fosfolipidelor, si joaca un rol important in metabolismul grasimilor (factor lipotrop mai
precis in degradarea lor fiind prin urmare factor lipotrop). Este componenta a acetilcolinei si prin urmare intervine
in transmiterea impulsurilor nervoase. (participa la formarea acetilcolinei).
Nutreturile de origine animala sunt cele mai importante surse de colina (in special ficatul). Dintre nutreturile
vegetale cu un continut mai ridicat in colina sunt de amintit fanurile, drojdiile, si sroturile. Cerealele sunt sarace in
colina in frunte cu porumbul (cel mai sarac).
Comerical se prezinta sub forma de clorura de colina.
In insuficienta de colina, alaturi de turlburari generale, se manibesta si simptome specifice, precum: infiltratia grasa
a ficatului, perozis, (o boala a pasarilor, caracterizata prin devierea metatarselor spre exterior), paraplegia
membrelor posterioare la purcei, etc (fois gras la gaste se indoapa gastele ca ficatul sa fie imbibat cu grasime
de la 200g normal pana 1kg).
NIACINA (vitamina PP)
Face parte din gruparea activa a coenzimei A. Intervine de asemenea in metabolismul lipidelor, in eliberarea in
organism a energiei din substanta organica (SO), in mentinerea integritatii pielii si a mucoaselor. Poate fi sintetizata
de animale din triptofan (W).
Niacina, se gaseste atat in nutreturile de origine vegetala cat si in cele de origine animala, cele mai bogate surse
fiind drojdiile furajere, taratele de grau, fanul de lucerna, fainurile animale. Cerealele din nou sunt o sursa saraca
de niacina.
Comercial se prezinta sub forma de acid nicotinic.
Deficinientele antreneaza dermatite si afectiuni ale aparatului digestic (inclusiv diaree severa). Insuficienta
(corelata cu cea de triptofan) provoaca <boala limbii negre> la caini si <pelagra> la om. (deshidratare puternica,
diaree puternica..poate urma si moartea).
BIOTINA (vitamina H).
Participa in metabolismul grasimilor (sinteza acizilor grasi) si al proteinelor (sinteza de aminoacizi). Impreuna cu
colina si manganul participa la prevenirea perozisului la pasari.
Cele mai importante surse de biotina sunt ficatul, drojdiile si melasa. Porumbul, graul, si alte cereale sunt sarace
surse.
Se prezinta comercial tot sub forma de biotina.
Principalele efecte ale deficientei in biotina se refera la influenta nefavorabila asubra sistemului neervos, aparitia
unro dermatite severe, afectarea functiei tiroidiene si a aparatului reproducator.
ACIDUL FOLIC
Intervine in formarea globulelor rosii (impreuna cu vitamina B12 si alte cateva minerale) in mentinerea integritatii
hematiilor, in diviziune celulara.
Se gaseste indeosebi in frunzele legumelor si a plantelor.
Este co-responsabil de dezvoltarea armonioasa a fetusilor si de abaritia unei boli la om denumita <talazemie>.

Curs 6 - 31 Martie 2015

Aprecierea valorii nutritive a nutreturilor pe baza digestibilitatii

Determinarea digestibilitatii nutreturilor presupune inregistrarea exacta a catitatii de substante nutritive ingerate de
animale (I) a celor eliminate prin fecale iar prin diferenta acelor digerate (D).
Exprimarea practica a digestibilitatii nutreturilor se face prin intermediul coeficientilor de digestibilitate (CD).
Acestia sunt cifre (Indici) care arata cat la suta din substantele nutritive ingerate prin hrana sunt utilizate la nivel
digestiv de animale
CD% = D/I *100 = (I-E)/I *100
22
1. Metode de determinarea a digestibilitatii nutreturilor
Metode de estimare a digestibilitatii nutreturilor se grupeaza in metode in vivo si metode in vitro (in
laborator)
Metode in vivo (pe animale)
Sunt trei metode in vivo
-metoda pe standuri sau custi
-metoda pe pasune
-metoda indicatorilor inerti

Metoda pe <standuri sau custi>

A fost, si este, ceam mai utilizata metoda in vivo de determinare a digestibilitatii nutreturilor datorita catorva
avantaje notabile precum: permite controlul cu exactite a cantitatii nutreturior consumate de animale si a cantitatilor
de fecale eliminate.
De asemenea fiind o metoda de sala (indoor) pot fi controlati factorii de microclimat.
De asemenea permite pastrarea pe o perioada lunga de timp a nutreturilor a caror digestibilitate urmeaza a se stabili
in camere frigorifice.
Desfasurarea experientelor prin aceasta metoda este conditionata de natura nutreturilor in cauza. In acest sens se
intalnesc doua situatii:
- cand nutretul de cercetat poate alcatui singur o ratie (de exp fanul la rumegatoare)
- cand nutretul de cercetat nu poate alcatui singur o ratie (de exemplu: concentratele la rumegatoare).
In prima situatie: Cand nutretul de cercetat poate alcatui singur o ratie se organizeaza experiente simple de digesti
bilitate cu 3 perioade:
- o perioada de acomodare
- una de pregatire
- si una de control
Perioada de acomodare este de 3-5 zile se obisnuiesc animalele cu conditiile de experimentale si se urmareste starea
de sanatate si comportamentul animalelor.
In perioada de pregatire ce dureaza 5-7 zile la porci si pasari si 10-14 zile la rumegatoare, se obisnuiesc animalele
cu nutreturile a caror digestibilitate urmeaza a se stabili. De asemenea in aceasta perioada de pregatire se permite
eliminarea din tubul digestiv a resturilor de hrana nedigerate din perioada premergatoare experientei.
In perioada de control, care are aproximativ o durata asemanatoare cu cea de pregatire, se inregistreaza zilnic si
individual cantitatile de nutreturi administrate animalelor, eventualele resturi neconsumate si cantitatile de fecale
eliminate.
Din toate acestea, din nutreturile administrate, din eventualele resturi neconsumate si din fecale se preleveaza probe
medii in vederea efectuarii analizelor chimice.
In cea de-a doua situatie, cand nutretul de cercetat nu poate alcatui singur o ratie se organizeaza experiente duble de
digestibilitate, care cuprind 5 perioade:
- o perioada de acompodare
- o perioada de pregatire
- o prima perioada de control
- o perioada de tranzitie
- si o a 2-a perioada de control
In primele trei perioade se urmaresc aceleasi lucruri prezentate in cazul experientei simple de digestibilitate.
In perioada de tranzitie, de 3-4 zile, alaturi de ratia de baza folosita pana atunci, se introduce un supliment din
nutretul a carei digestibilitate urmeaza a se stabili si care a facut obligatoriu parte din ratia de baza folosita pana
atunci.

23
In perioada a doua de control se administreaza animalelor ratia de baza pluis suplimentul, se cantaresc nutrturile
administrate, eventualele resturi si fecale si se iau probe de laborator.
Metoda <pe pasune>
Fata de metoda clasica prezentata anterior, aceasta metoda are doua avantaje. Avantajele estimari digestibilitatii
nutreturilor pe pasune se rezuma la urmatoarele aspecte:
- compozitia chimica a nutreturilor verzi de pasune, si implicit, digestibilitatea lor se modifica in cusul fazzei de
vegetatie si in cursul acesteia poate fi surprinsa ssi dinamica digestibilitatii;
- de asemenea animalele pe pasune pot alege ceea ce consuma, fapt care nu se petrece in cazul precedentei metode,
metoda clasica.
Are si un dezavantaj. De subliniat faptul ca precizia acestei metode este mai mica decat in cazul metodei pe
standuri.
Ca si in cazul metodei pe standuri sau custi pentru determinarea digestibilitatii pe pasune, trebuie cunoscute
aceleasi lucruri adica, cantitatile de nutreturi consumate, si de fecale eliminate, si compozitia lor.
Determinarea cantitatii de iarba pasunata (consumata) se poate face cu ajutorul metodei telemetrice (Animal Weight
Telemetry System) (sistem telemetric de determinarea greutatii animalelor). Pe scurt, aceasta metoda telemetrica
consta in atasarea la copitelor animalelor a unor cizme cu traductoare de presiune. Acestea sesizeaza schimbarile in
greutate a animalelor, iar semnalele pot fi trimise la un receptor situat chiar si la 5 km de animale.
Cantitatea de fecale se poate stabili prin atasarea pe corpul animalelor a unor harnashamente sau apeland la
<metoda indicatorilor inerti> (cea de-a 3-a metoda in vivo).
Metoda <indicatorilor inerti>
Metoda indicatorilor inerti (sau metoda markerilor) s-a impus in ultimul timp pentru ca latura unele operatiuni
anevoioase si costisitoare in cazul precedentelor metode.
Pentru masurarea digestibilitatii nutreturilor prin intermediul acestei metode se apeleaza la unele substante
indicatoare inerte din punct de vedere digestiv (digestibilitate zero). Asemenea substante pot fi gasite natural in
unele nutreturi, precum lignina, sau bioxidul de siliciu (SiO2) sau pot fi agdaugate precum FeO (oxidul de fier) CrO
(oxidul de Chrom) sau Rutenium. Calculul CD prin aceasta metoda se face pe baza raporturilor existente intre
markeri (M) si nutreturi pe de o parte, si intre M si fecale pe de alta parte.
Relatia de calcul este urmatoarea:
Prin raportare a substantei uscata atat in cazul nutreturilor cat si in cazul fecalelor:
CD(%) = (g M/kg SU fecale g M / kg SU hrana) / (g M / kg SU fecale)
Asemenea indicatori pentru a putea fi folositi trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
- sa nu modifice procesel digestive
- sa fie palatabili (sa fie consumabili)
- sa traverseze in totalitate tubul digestiv (sa se gaseasca in totalitate in fecale).

METODELE in vitro
Metodele in vitro au aparut in scopul de a reduce cheltuielile mari caracteristice metodelor in vivo. De
asemenea, au avantajul ca pot fi analizate un numar mare de probe de nutret.
Au insa si dezavantaje legate in special de faptul ca nu intotdeauna rezultatele obtinute de diferite laboratoare sunt
comparabile si ca exista cel putin pentru unele nutreturi deosebiri fata de metoda clasica <pe standuri>.
Principalele metode in vitro sunt:
- Metoda Tilley Terry
- Metode enzimatice
- Metoda saculetilor ruminali
Metoda Tilley Terry

24
Este o metoda initiata de doi americani cu acelasi nume si se bazeaza pe incubarea unei probe de nutret in lichid
ruminal, intr-o prima faza, si tratarea cu pepsina si HCl intr-o a doua faza.
Prin incubarea probei in lichid rumninal, recoltat de la animale fistulizate, se indeparteaza partea digestibila a
hidratilor de carbon iar prin tratarea acesteia cu pepsina si HCl se evidentiaza proteina digestibila.
Metoda Tilley Terry a dat uneori rezultate contradictorii pentru unele nutreturi, motiv pentru care actualmente se
foloseste mai putin. Ramane totusi, prima metoda in vitro.
Metode enzimatice
Ratiune aparitiei acestei metode s-a bazat pe un dezavantaj a metodei precedente, si anume ca lichidul ruminal, in
drumul sau de la rumen catre laborator, isi poate schimba proprietatile si s-a propus inlocuirea acestuia cu enzime
sintetice. De la aparitia acestor metode, ele sunt aplicate pe scara din ce in ce mai larga.
Dintre metodele enzimatice, cea mai cunoscuta este metoda pepsin-celulaza. Aceasta consta in efectuarea a trei
tratamente succesive a unor probe de nutreturi:
- un tratament cu pepsina (hidroliza acida)
- un tratament cu HCl (hidroliza acida)
- si un tratament cu celulaza, intr-un mediu tampon de acetat de sodiu (hidroliza enzimatica)
Procentul componentelor SO solubilizate corespunde partii digestibile a acestora.

Metoda saculetilor ruminali in sacco

Aceasta metoda e la granitza dintre metodele in vivo si in vitro deoarece probele de nutreturi sunt preparate in
laborator, dupa care experienta decurge direct pe animale.
Metoda consta in incubarea in rumen a unor cantitati mici de nutreturi, care sunt introduse in niste saculeti de
dimensiunea celor de ceai, confectionati dintr-un material poros. Se considera ca fiind cantitati foarte mici nu sunt
influentate procesele ruminale. (2-5 g SU)
Se considera ca digestia completa are log cupa 72 de ore dupa ce saculetii au fost introdusi in rumen printr-o canula.
Insa saculetii pot fi scosi si la intervale mai mici, (3, 6, 12, 24, 48, si evident 72 de ore) opbtinandu-se in felul
acesta si o dinamica a digestiei.
Se apreciaza ca metoda in sacco este cea mai utilizata metoda in vitro si prevede mai bine decat celelalte doua
metode in vitro si gasindu-se corelatii evidente fata de metoda standard sau custi.

Factori care influentzeaza digestibilitatea nutreturilor

Acesti factori au fost grupati in:
- factori dependenti de animale si
- factori dependenti de conditiile de hranire

Factori dependenti de animale

Specia
Dintre factorii dependenti de animale, specia influentzeaza in cea mai mare parte digestia nutreturilor
La modul general se poate aprecia ca nutreturile cu continut scazut in CB sunt aproximativ egal digerate de toate
speciile.
Situatia se schimba in cazul nutreturilor cu continut ridicat in CB, in care situatie rumegatoarele digera nutreturile
mult mai incet decat cele monogastrice.
In legatura cu capacitatea de digerarea a nutreturilor de principalele specii apartinand rumegatoarelor (exista
deosebiri in acest caz) astfel se apreciaza ca furajele bogate in pereti celulari (CB) sunt mai bine digerate de bocine

25
fata de ovine. In sens invers, ovinele digera ceva mai eficient nutreturile concentrate decat bovinele (mai ales
cerealele intregi sau macinate grosier.
Cabalinele, in comparatie cu rumegatoarele, digera mai ineficient nutreturile celulozice datorita unei eficacitati mai
reduse a masticatiei si al unui tranzit mai rapid prin tubul digestiv.

Rasa
Rasa in cadrul speciei, influentzeaza si ea digestibilitatea nutreturilor cu circa 3-4 %.
Spre exemplu rasele ameliorate de taurine gen Holstein, gata de cele neameliorate gen Sura de Stepa au
disponibilitatea de a digera mai bine nutreturile cu un continut mai scazut in CB si mai ineficient nutreturile
celulozice.
Varsta
Diferentele de digestibilitatye datorate acestui factor pot fi puse pe seama gradului diferit de dezvoltare si
functionare al aparatului digestiv.
Desi animalele tinere au tubul digestiv incomplet dezvoltat, ele pot compensa printr-o masticatie mai eficienta.
Totusi, majoritatea studiilor desfasurate pe ovine si bocine, evidentiaza CD si SO mai mari la animalele adulte decat
cele tinere, cu 2-4 %.
Individualitatea
In interiorul unui lot de animale, teoretic asemanator, pot apare deosebiri intre indivizi in ceea ce priveste
digestibilitatea datorita tipului constitutional (al temperamentului). Uneori aceaste diferente in mod deosebit la
cabaline pot ajunge la 5-10%
Se considera, de asemenea, ca deosebirile in gradul dedigerare a hranei dintre indivizi sunt mai mari pentru
nutreturile de volum fata de cele concentrate
Starea fiziologica
S-a constata ce gestatia si lactatia nu influenteaza digestibilitatea nutreturilor daca acestea sunt administrate la
acelasi nivel d e hranire cu al animalelor neproductive (sterpe). Eventualele diferente in minus constatate la
femelele gestante si in lactatie sunt datorate nivelului diferit de hranire, in sensul ca la nivele de hranire mai ridicate
in aceste cazuri, digestibilitatea scade datorita accelerarii tranzitului.

Factorii dependenti de conditiile de hranire

Compozitia nutrientilor
Digestibilitatea nutreturilor este stran legtata de compozitia lor, fiecare constituent al acestora avand o contributie
proprie.
Constituentii glucidici, fractiunea dominanta in cele mai multe din nutreturi influenteaza decisiv digestibilitatea.
Asrtfel, digestibilitatea este apreciata ca totala pentru glucidele simple, aproape totala pentru amidon si aproape
nula pentru lignina. Prin urmare cu cat nutreturile contin mai multa lignina, gradul lor de digestibilitate este mai
scazuta.
Niveluri mai ridicarte de proteina determina cresterea gradului de digerare al celorlalte componente, in special al
celulozei brute, ca urmare a activarii secretiilor digestive.
Continutul in grasime al nutreturilor influenteaza favorabil digestibilitatea acestora daca ea se gaseste intre anumite
limite considerate optime. Sub si peste aceste limite digetibilitatea scade.
Componenta ratiilor
S-a constatat ca digestibilitatea reala a unor ratii mixte (nutreturi concentrate + nutreturi de volum), folosite in hrana
rumegatoare, nu e in totdeauna media ponderata a digestibilitatii componentelor acelei ratii.
Explicatia ar consta in faptul ca intre componenetele ratiei apar unele interferente denumite efecte de
asociativitate.
Asociativitatea este un fenomen datorat competitiei dintre flora amilolitica (cea care digera amidonul) si flora
celulolitica (cea care digera celuloza, CB).
26
Daca rumegatoarele consuma cantitati mai mari de concentrate (bogate in amidon) se dezvolta rapid flora
amilolitica, scade pH-ul ruminal si se reduce eficacitatea florei celulolitice (care activitatea maxima catre un pH
neutru). Rezultatul este diminuarea gradului de digerare al nutreturilor de volum si, in final, al intregii ratii.
Nivelul de hranire
Majoritatea cercetarilor arata ca la niveluri mari de hranire are loc o scadere a digestibilitatii ratiilor. (pe seama
accelerarii tranzitului)
Nivelul de hranire este exprimat in multipli din cantitatea de hrana necesara unui animal pentru asigurarea functiilor
vitale ( se noteaza cu litera m intretinere). Spre exemplu, nivelul de hranire pentru vacile care produc 20 kg
lapte pe zi este de 3m.
Explicatia scaderii digestibilitatii ca urmare a maririi nibelului de hranire consta in accelerarea tranzitului, si odata
cu aceasta, elementele nutritive stau un timp mai scurt in contact cu secretiile digestive.
Forma de administrare a nutreturilor
De cele mai multe ori, nainte de a fi administrate animalelor nutreturile sunt preparate si sunt supuse unor
operatiuni de preparare: tocare, macinare, tratamente chimice, biologice, termice.etc.
In ceeea ce priveste concentratele, pentru a se obtine o digestibilitate maxima se recomanda ca ele sa fie macinate
fin la porci si la pasari, si macinate grosier la rumegatoare.
Fanurile tocate la 2-3 cm, au influenta favorabila asupra digestibilitatii la rumegaroare. Peste si sub aceste limite
digestibilitatea scade.
Nutreturile grosiere, cum sunt paiele, unde celuloza interfereaza cu lignina, inainte de a fi administrate sunt tratate
chimic cu NaOH sau cu amoniac anhidru. Prin aceste tratamente se relaxeaza legaturile amintite si creste
digestibilitatea.
Numarul de tainuri
S-a constatat ca digestibilitatea unei ratii creste atunci cand ea este administrata animalelor in mai multe tainuri (de
cate ori se administreaza hrana pe zi). Faptul acesta este pus pe seama stagnarii substantelor nutritive un timp mai
indelungat in tubul digestiv. Deci aceeasi cantitate de hrana daca e consumata de mai multe ori pe zi, conduce la
cresterea digestibilitatii ei, se ingrasa mai mult decat daca ar consuma hrana clasica pe zi de 3 ori pe zi. In pofida
faptului ca se crede ca daca se mananca mai des aceeasi cantitate de alimente ai sansa sa slabesti (pe naiba).

Curs 7

Aprecierea valorii nutritive a nutreturilor pe baza continutului lor in energie

Utilizarea energiei in organism

In cursul utilizarii nutreturilor in corpul animal, acestea sunt supuse unor numeroase transformari in aparatul
digestive si in tesuturi. In fiecare etapa de degradare se consemnneaza pierderi de energie destul de variabile, in
functie de natura nutreturilor.

27
Energia bruta(EB)/INGERATA, este suma valorilor energetice ale constituentilor SU dintr-un. Hidratii de carbon,
functiunea dominant, au o valoare energetica de circa 4,2 Mcal/kgSU, iar grasimile si proteinele de circa 2.5
respectiv de 1,5 ori mai mult.Cu cat un nutret contine mai multa grasime cu atat el are o valoare energetica mai
ridicata. EB se poate determina fie direct, fie indirect.
Determinarea directa, in bomba calorimetrica, consta in arderea unei probe de nutret, in in atmosfera de oxigen
si sub presiune. Energia eliberata este energia bruta (EB).
Determinarea indirecta consta in inmultirea celor 4 componente ale SU cu coeficientii lor caloric.
Caracterizarea valorii nutritive numai prin prisma continutului in EB se considera insuficienta deoarece face o
egalizare a nutreturilor, neconforma cu realitatea. Spre exemplu, grauntele de porumb de 4,5 Mcal EB/kgSU iar
paiele de grau de 4,3 Mcal/kgSU. Este, insa, un prima pas obligatoriu, pentru aprecierea valorii nutritive pe baza
urmatoarelor forme de energie.

Energia digestibila (ED) este diferenta dintre energia bruta(EB) si energia eliminate prin fecale (EF). Pierderile de
EF sunt de 30% la rumegatoare si 50 % la monogastrice, din EB. EF se poate determina direct sau indirect. Ca mod
de apreciere, ED, in ciuda unor imperfectiuni(nu ia in considerare pierderile de gaze,urina, caldura), este utilizata de
principalele centre de putere in domeniu, pe plan mondial: NRC(SUA), ARC(Anglia), INRA(Franta), in special
pentru nutreturile folosite la iepuri si cai.
Energia metabolizabila(EM) este energia aparent utilizata in tesuturi si corespunde diferentei dintre ED si apartine
pierderilor de energie prin urina si gazelor de fermentatie.
EM=ED-(EU+EG)
EU se stabileste direct in bomba calorimetrica. Determinarea consta in impregnarea unei hartii de filtru cu o
cantitate cunoscuta de urina, urmata de arderea complete. EU este in medie 5% la rumegatoare si 3% la
monogastrice, din EB. EG, de fapt, metan, ca toate celelalte se determina direct sau indirect. Determinarea directa
se face in camera respiratorii pe baza diferentei de concentratie dintre continutul in metan al aerului inspirit si al
celui expirat.Energia continuta de metan e circa 8% la rumegatoare si sub 1% la monogastrice, avand o precizie mai
mare si fiind folosita pe scara mai larga ca mod de apreciere a valorii nutritive. La aceste specii, la monogastrice, in
general, justificarea folosirii EM, se datoreaza unei variabilitati mai mici in componenta hranei, situatie in care
energia caloric este relative constanta, si daca energia calorica e relativ constanta rezulta ca energia neta nu mai
aduce ceva substantial in apreciere. In multe tari se foloseste ca ultima modalitate de apreciere a valorii energetice.
Energie neta (EN)
EM este profund transformata in tesuturi, o parte acoperind cerintele pentru intretinere si pentru realizarea
productiilor, adica EN, si o alta parte se pierde prin caldura (energie calorica), energia neta fiind diferenta intre EM
si energia calorica. Este evident ca expunerea valorii nutritive a nutreturilor in EN ia in considerare caracterul
animalului si mai putin al nutretului in cauza(asa cum e cazul ED si EM), conferindu-i o precizie mai mare.
EC= ECI(energia metabolismului de inanitie)+ECV(energia miscarii voluntare)+ECT(energia termoreglarii)
+ECC(energia consumului voluntary de hrana). EC in totalitatea ei se poate determina prin 2 metode calorimetrice,
directa si indirecta. Determinarea directa presupune introducerea animalelor in camera etanse si masurarea caldurii
sensibile, adica caldura pierduta prin radiatie,convective si conductive, si a caldurii latent, adica caldura pierduta
prin evaporarea apei la nivelul pielii si pulmonilor. Determinarea directa se poate realiza prin metoda adiabatica sau
a gradului de temperatura. Metoda adiabatica(Lavoisier)consta in masurarea cresterii temperaturii unui volum de
apa cunoscut iar metoda gradului de temperature consta in captarea directa a caldurii produsa de animale printr-un
sistem de termocupluri. Determinarea indirecta se face in camera respiratorii, care permit schimburile respiratorii,
mai prcis pe baza diferentei de concentratie dintre gazelle continute de aerul inspirat si cel expirat. Este vorba de
fapt numai de oxygen, dioxid de carbon si metan. Intre cantitatile celor 3 gaze mentionate si producerea de caldura
a animalelor exista o relatie directa.
Energia retinuta(ER) este energia bilant sau energia fixate in corpul sau produsele animaliere. Se poate determina
prin sacrificarea comparative sau metoda azot-carbon. Prima se foloseste la determinarea ER la animalele supuse
28
ingrasarii. Metoda consta in urmatoarele: se sacrifice animale din loturile experimentale la inceputul si sfarsitul
experientei. De fiecare data se indeparteaza continutul digestive, raman carcasele,, se autoclaveaza, se
omogenizeaza si se iau probe pentru analiza. De fapt se analizeaza numai continutul in proteina si grasime.
ER( kcal)=Pr(grame)* 5,7+ Gr(grame)*9,5
Metoda bilantului azot-carbon
Cele 2 elemente chimice intra in component produselor animaliere in proportii relativ constant, ceea ce inseamna
ca, masurandu-le se poate aprecia categoria(..?) de carne, grasime, lapte, oua. Aceasta presupune masurarea
cantitatii de azot si carbon intrate si iesite din organism, iar prin diferenta, a celor retinute in organism. N si C intra
in organism prin hrana. N si aerul atmospheric nu intra in schimbul respirator al animalelor(78% din aerul
atmospheric e N). C poate intra si prin apa insa cantitatea e mica, de multe ori neglijabila. N si C ies din organism
prin fecale si urina, in plus C mai iese si prin gazelle de fermentatie(co2 si metan). Se apeleaza la cateva constant si
se estimeaza cantitatea de carne, respective de grasime fixate in corpul animal sau produsele animaliere, iar in final
se apeleaza si la coeficientii caloric ai Pr si Gr.

SISTEME DE EXPRIMARE A VALORII NUTRITIVE A NUTRETURILOR

Pentru a putea acoperi necesarul de energie al animalelor trebuie masurata valoarea nutritiva energetica a
nutreturilor care vor fi folosite in ratia acelor animale. Aceasta, pe de o parte, pt a nu duce la scaderea productiei in
caz de insuficienta, sip e de alta parte pentru a nu produce risipa sau ingrasare exagerata a animalelor in caz de
excedent. S-au remarcat si gasit sisteme de exprimare a valorii nutritive energetice a nutreturilor. Vor fi prezentate
numai 2 :
1.sistemul energiei metabolizabile
2.unitatile furajere franceze
Ambele sunt utilizate pe plan mondial. Primul a fost lansat in Marea Britanie in anul 1975. Are la baza principiul
ca EM nutreturilor e diferit utilizata de animale pentru intretinere sau pentru diverse alte forme productive, cu
diferite randamente( Blaxter). S-a propus un randament global, notat cu K= EN/EM si niste randamente partiale,
pentru intretinere si pentru diferite forme productive, cele mai importante fiind pentru productia de lapte(kl) si spor
in greutate(kf).

EFICIENTA UTILIZARII EM CA EN PENTRU INTRETINERE(KM).

Metoda de intretinere este o parte integranta a metodei generale, ocupand o pondere importanta din acesta, mai ales
la animalele tinere, pana la 30-40%. Randamentul km,stabilit theoretic, pentru principalele substante nutritive este
100% pentru glucoza si grasime, 82% pentru proteina, in concordanta cu rezultatele obtinute prin introducerea in
corpul animalelor a acestor substante.La animalele hranite cu ratii obisnuite,insa,randamentul km este mai scazut
decat cel theoretic datorita costului additional de energie. Randamentul km este influentat in primul rand de
concentratie. In EM a nutreturilor este q=EM/EB. Pentru rumegatoare km poate fi apreciat la 65-75% iar pentru
monogastrice la 70-80%. Eficienta utilizarii EM ca EN pentru intretinere este mai scazuta pentru nutreturi decat
pentru rezervele corporale(in conditii de subalimentatie organismal apeleaza la rezervele corporale pentru
acoperirea temperaturii.

EFICIENTA UTILIZARII EM CA EN PENTRU PRODUCTIA DE LAPTE(KL)

Eficienta teoretica a utilizarii EM ca EN in productia de lapte(kl) este de 72-76%, iar cea practica este cuprinsa in
limite destul de largi, de la 50 la 72%, cu o medie de 62-64%, oricum mai mica decat cea pentru intretinere(km).
Concentratia nutreturilor in EM este principalul factor care influenteaza marimea lui kl. Eficienta utilizarii
rezervelor corporale pentru kl fiind de 80-82%.

29
EFICIENTA UTILIZARII EM CA EN PENTRU KF
Eficienta utilizarii EM ca EN pentru crestere si ingrasare(pentru spor), este mai mica decat pentru intretinere sau
productia de lapte si intinsa pe o plaja mai larga, de la 30 la 60%. Factorul ce influenteaza kf este tot concentratia
in EM a nutreturilor(q), la care adaugam specia si varsta. S-a studiat si eficienta utilizarii EM pentru depistarea
greutatii corporale la animale in a doua parte a lactatiei.In procesul de sinteza ale grasimilor corporale, concentrate
cu cele ale sintezei laptelui si degradarea glucidelor in rumen, rezulta o eficienta mai redusa in sinteza
grasimilor(..?), Exista randamente k si pentru productia de oua sau dezvoltarea fetusilor. In legatura randamentul
k, pentru dezvoltarea fetusilor, acesta are valori mai mici, de numai 10-15%. Pentru gestatie are valori mai mari
pentru ca trebuie luata in considerare si depunerea de energie in corpul matern. Pentru a puncta importanta teoriei
lui Blaxter trebuie aratat ca pana la el un anumit nutret folosit in hrana unei specii avea o singura valoare nutritive
energetica.Dupa aceea, acelasi nutret are mai multe valori energetice, in functie de categoria de animale careia ii
este administrat, intrucat exista mai multe valori k.

UNITATI FURAJERE FRANCEZE( UFL,UFV)

Este aplicabil numai pentru nutreturile folosite in hrana rumegatoarelor. Conform sistemului francez un nutret are
doua valori nutritive energetice: UFL si UFV.
UFL este utilizata pentru nutreturile folosite la rumegatoare in lactatie, cele gestante, la cele de reproductive si la
rumegatoarele la ingrasat cu sporuri in greutate relative mici.
UFV este utilizat pentru nutreturi folosite la rumegatoarele la ingrasat cu sporuri in greutate relativ mari. Sistemul
francez presupune determinarea EN a nutreturilor pornind de la EB, de la digestibilitatea energiei, de la raportul
dintre EM si ED si de la randamentul ,,k, mai prcis de la km,kl si kf. EB se determina direct sau indirect pe baza
unor relatii care au variabile de SO diferite in functie de natura nutreturilor. Au fost propuse 3 ecuatii: pentru
concentratie, pentru furaje verzi, pentru silozuri. De se determina pe baza digestibilitatii SO, determinate la randul
ei de continutul nutreturilor in PB,CB,ADF,NDF.
ED=EB*De
EM se estimeaza pe baza unei relatii, care are ca variabile ED,CB si PB.
Randamentul K(EN/EM) s-a calculate la fel pentru toate nutreturile, insa, diferentiat pentru kl si pentru kmf.
Deoarece sunt 2 randamente k vor rezulta valori energetice finale ale nutreturilor carora li se stabileste valoarea
nutritive: ENL si ENV in kcal. La rumegatoare randamentul utilizarii EM ca EN pentru kl este apreciat de km.
Pentru animale la ingrasat randamentul global este kmf. Pentru transformarea ENL si ENV, in UFL si UFV s-au
raportat acestea la valorile energetice ale orzului boabe considerat nutret etalon, de referinta.Un kg de orz, cu 86%
SU,are 1700 kcal ENL si 1820 kcal ENV,deci:
1 UFL=ENL/1700
Unitatile conventionale UFL si UFV sunt in Italia, Franta, Spania, Germania, Olanda, Elvetia, Romania. Direct se
determina in kcal, Mcal(kj,Mj) in Marea Britanie, SUA.

30