Sunteți pe pagina 1din 44

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

O FILOZOFIE A UNIVERSALULUI

***************

colectia IZVOR Nr. 206

Cititorul va ntelege mai bine unele aspecte ale textelor Maestrului Omraam Michae
l Aivanhov prezentate n acest volum daca va avea grija sa nu piarda din vedere ca
este vorba de o nvatatura predata exclusiv oral.

Cap I UNELE PRECIZARI ASUPRA TERMENULUI DE SECTA

De mii de ani oamenii s-au obisnuit sa se multumeasca sa tina seama doar de form
a si aparenta lucrurilor, neglijnd continutul si sensul lor. n aceasi maniera au p
rocedat cu Cartile Sacre, care si ele au o forma, un continut si un sens. Forma,
povestirea este pentru oamenii obisnuiti; continutul moral, simbolic, este pent
ru discipolii care ncearca sa-l aprofundeze si sa-l traiasca; ct despre sensul spi
ritual, el este dat Initiatilor care stiu sa-l interpreteze.
Toti marii Initiati au fost fauritori, constructori de noi forme. Ei stiau deci,
ca forma este necesara, dar au inclus n ea o ntreaga stiinta pe care majoritatea
oamenilor nu o descifreaza pentru ca se limiteaza numai la ceea ce pot vedea, at
inge, auzi. Sigur ca formele pot sa-i ajute, sa-i stimuleze, dar nu n masura n car
e ar putea sa o faca daca ei ar putea sa nteleaga, sa simta si sa realizeze adeva
rurile continute n ea. Daca n toate religiile se regaseste o nvatatura exoterica si
una esoterica, este pentru ca era imposibil ca elita, care avea nevoie sa aprof
undeze misterele creatiei, sa se multumeasca cu cteva firimituri satisfacatoare p
entru multime. Astfel se explica de ce n interiorul crestinismului, pe lnga Biseri
ca Sfntului Petru, care grupa n ea majoritatea credinciosilor, s-a dezvoltat n secr
et Biserica Sfntului Ioan, pazitoare adevaratei spiritualitati, adevaratei filozo
fii a lui Hristos.
Aceasta problema a spiritului si a formelor are o ntindere extrem de larga. Cnd se
analizeaza oamenii, se observa ca majoritatea sunt att de fascinati de forma ca
sfrsesc prin a se identifica cu ea. Si astfel ajung sa se identifice de asemenea
cu corpul lor fizic. Tot ceea ce fac o fac pentru corpul lor fizic; de spirit, d
in moment ce nu-l vad, nu se mai ocupa deloc. Ei nu stiu ca n felul acesta si slab
esc fortele, se abrutizeaza, pentru ca nu corpului fizic i este data adevarata fo
rta si nici adevarata lumina. Identificndu-se cu corpul fizic (forma), ei nu-si d
ezvolta spiritul care este etern, nemuritor, atotcunoscator, scnteie tsnita din Du
mnezeu nsusi.
Aceasta filosofie materialista, att de raspndita, i limiteaza pe oameni. Din moment
ul n care nu mai sunt luminati, ghidati, inspirati de catre spirit, ei se ngusteaz
a, devin limitati, sectari si apoi judeca totul n viata din punctul lor de vedere
limitat. Ei se cred posesorii celui mai bun punct de vedere... ei nu, este un p
unct de vedere partial, sectar. Acesti oamenii sectari pot fi gasiti peste tot, n
orice domeniu, economic, politic, stiintific, religios, filozofic, artistic...
si pot sa va arat asta.
Se foloseste n mod curent n viata notiunea de sector. n geometrie numim sector o po
rtiune de cerc. ntr-un oras, ntr-o tara vorbim de sector pentru a indica o zona l
imitata. Si n corpul uman, care formeaza o unitate perfecta, putem spune ca un or
gan este de asemenea un sector. Si o secta, acum, o secta ce este? E foarte simp
lu: cnd o religie a reusit sa fie recunoscuta n mod oficial, ea declara ca orice g
rup care nu accepta dogmele, credintele si practicile sale, reprezinta o secta.
Deci cea care se pronunta n acest sens este Biserica oficiala. Cti oameni, n decurs
ul istoriei nu au fost nchisi, persecutati, arsi pe rug sub pretext ca se ndeparta
sera de doctrinele unei biserici! Si apoi, mai trziu, istoria la rndul ei, a fost
cea care s-a pronuntat asupra judecatilor facute de aceasta Biserica...
n realitate nu oamenii sunt cei care se cade sa judece ce este si ce nu este sect
ar, ci natura. Iata ceea ce voi nu stiti si va fi o noutate pentru voi. Imaginat
i-va un membru al unei Biserici care a lucrat pentru propagarea credintei, evide
nt nimeni nu-l poate acuza ca apartine unei secte. Dar iata ca exista n privinta
lui o alta opinie, o alta categorisire undeva n natura si el este condamnat ca se
ctar! Da, natura l considera sectar si l trimite la pat, la spital sau la cimitir;
el nu gndea, nu actiona conform unor anumite legi ale naturii vii si inteligente
; le ignora sau le neglija, nu traia n armonie cu Totul si a fost clasificat ca s
ectar n pofida opiniei tuturor celorlalti credinciosi. n timp ce pe un altul, care
este considerat sectar de catre aceiasi credinciosi, natura, din contra, arata
ca l aproba, oferindu-i pace, sanatate, plenitudine. De ce sa-i iei drept judecat
ori pe unii care n-au nici un fel de discernamnt? Inteligenta Cosmica si numai ea
poate sti daca suntem sau nu sectari.
Daca aruncam o privire asupra oamenilor, ce constatam? Fiecare si alege activitat
ile n functie de temperamentul sau, de gusturile sale, sau n functie de conditii s
i circumstante fara sa se gndeasca sa se dezvolte n toate planurile. Dar omul, car
e a fost creat cu un intelect, cu o inima si o vointa, trebuie sa lucreze n toate
aceste domenii pentru a se manifesta ca o fiinta cu adevarat echilibrata. Exper
ienta arata ca se ntmpla foarte rar sa ntlnesti fiinte egal dezvoltate n aceste trei
domenii ale gndirii, sentimentului si actiunii: unii sunt intelectuali fara inima
si fara vointa, altii sunt voluntari fara creier si asa mai departe... Da, pest
e tot nu vedem dect infirmi, oameni bine dotati ntr-un domeniu si mai mult sau mai
putin handicapati n toate celelalte.
Si totusi, daca punem ntrebarea Inteligentei Cosmice, ea ne va spune ca scopul sa
u a fost de a crea omul dupa imaginea Creatorului, capabil sa nteleaga Perfectiun
ea, sa iubeasca aceasta Perfectiune si sa o realizeze pe Pamnt. De ce a spus Iisu
s: " Fiti perfecti asa cum Tatal vostru Ceresc este perfect?" Pentru ca stia El
ce stia! Omul a fost creat pentru a deveni atotstiutor, tot numai dragoste si at
otputernic ca Tatal sau Ceresc si de aceea toti care n-au facut altceva dect sa s
e dezvolte n domeniile n care aveau o oarecare usurinta: matematica, poezie, muzic
a, natatie... (ei da, daca i veti observa, veti constata ca majoritatea nu fac al
tceva dect sa se dezvolte n aceste domenii att de limitate) sunt niste sectari si c
eea ce este foarte grav, e ca ei n-o stiu.
Omul trebuie deci sa se dezvolte n toate cele trei planuri: ale intelectului, ale
inimii si ale vointei. El trebuie sa nteleaga, sa iubeasca, sa realizeze... Ce s
a realizeze? mparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa pe Pamnt. Numai cu aceasta cond
itie va fi "salvat" si nu n modul n care si-l nchipuie majoritatea crestinilor. Sa
ai credinta si sa faci unele opere caritabile este suficient sa mergi n Cer si sa
fii asezat la dreapta Domnului? Bietul Dumnezeu, nconjurat de persoane vulgare,
ignoranti, mncai, betivi, fumatori, dezmatati! Cum au trait, asta n-are nici o im
portanta, ei aveau credinta si ei nsisi se considera drepti. Vor merge direct n Pa
radis. Dar iata ce li se va ntmpla:
Era n Bulgaria un popa care nu nceta sa-si certe nevasta. O facea proasta si pacat
oasa n timp ce se dadea pe el ca model de perfectiune. ntr-o zi, simtind ca va ple
ca pe lumea cealalta, si si-a luat ramas bun de la sotia sa: "La revedere, nevas
ta. ti dau ntlnire n Paradis." Dupa ctva timp a murit si ea. Ajungnd n Paradis, ea a
put sa-si caute barbatul iubit. Cauta, cauta... imposibil de gasit! Atunci ea se
adreseaza sfntului Petru care ncepe sa-si rasfoiasca marele catastif: "Nu-l gases
c", spune el, "Precis ca este... la subsol!" si-i da un bilet de libera trecere
pentru a cobor n Iad. Ea cauta putin si deodata, ce vede! Barbatul ei ntr-un cazan
cu apa clocotita! Numai capul i iesea afara. Ea exclama: "O, bietul meu barbat, n
ce situatie ngrozitoare te gasesti!" - "Nu ma plnge", spuse el, "sunt nca bine: sta
u pe capul mitropolitului!"
Si iata ca li se ntmpla multora care se considera teribil de drepti: fac un mic se
jur n Iad, nainte de a reveni pe Pamnt pentru a nvata sa se dezvolte pna la perfectiu
ne. Din punct de vedere al Stiintei Initiatice Universale, atta timp ct nu sunt nca
perfecti, majoritatea oamenilor sunt sectari.
Sa discutam acum despre tendinta, att de raspndita n lume, de a lucra pentru un gru
p, fie ca este vorba de un sindicat, de un partid politic, o natiune... Aceasta
atitudine, care trece drept generoasa, este n realitate prea egocentrica, prea pe
rsonala. Din moment ce activitatea voastra nu urmareste fericirea si pacea ntregi
i omeniri, ea este limitata, deci sectara. Daca si stiinta ne demonstreaza ca fa
cem parte din viata cosmica, din moment ce ne datoram existenta nu numai pamntulu
i, apei, soarelui, dar chiar si stelelor, de ce trebuie totdeauna sa ramnem pe lo
c, ghemuiti n noi nsine?
Si de altfel, ati fost voi n stare sa descifrati secretele acestui pamnt, acestei
ape, acestui aer si acestui foc gratie carora existenta noastra este posibila? O
sa spuneti: "Care secrete? Ce-i atta de nteles n asta?" Multe, si printre altele,
urmatoarele: priviti planeta noastra, pamntul ocupa o suprafata limitata, marile
au o suprafata mai vasta, aerul o suprafata nca si mai mare, iar focul, lumina, m
erg pna la infinit. Aceasta nseamna ca si noi trebuie sa mergem pna la infinit.
Si mai gnditi-va si la urmatorul aspect: ct timp puteti trai fara aceste elemente?
Puteti sa stati nemncati cincizeci pna la saizeci de zile, fara sa beti nimic, ci
rca zece zile, fara sa respirati, doar cteva minute, dar n momentul n care inima se
raceste, muriti. Acestea arata ca elementul solid este mai putin important dect
elementul lichid, elementul lichid mai putin important dect elementul gazos si el
ementul gazos mai putin important dect elementul eteric: caldura, lumina.
Vedeti deci, ca elementul de care are omul cea mai mare nevoie este cel eteric,
care umple spatiul. Si atunci, n loc sa se agate tot timpul de lucrurile meschine
ale vietii, fiind mereu suprancarcati, striviti, de ce oamenii nu cauta imensit
atea, universalitatea, libertatea? Pentru ca au o mentalitate sectara, iata rasp
unsul. Daca ne uitam la clerici, la politicieni, economisti... toti nu sunt dect
sectari, dar cum ei sunt ultimii care sa-si dea seama, iata-i ferm hotarti sa lup
te contra sectelor.
Se poate sa existe si secte daunatoare, sigur se poate, dar nu stiu care sunt ac
elea pentru ca eu nu ma ocup de ele, activitatea mea este de alta natura, si est
e normal sa li se limiteze posibilitatile de a face rau. Dar cei care vor trebui
sa se pronunte trebuie sa fie persoane cinstite si fara idei preconcepute, capa
bile sa vada cine actioneaza pentru a provoca anarhia si dezordinea si cine acti
oneaza n favoarea pacii, justitiei si fericirii umane, adica pentru mparatia lui D
umnezeu si Epoca de Aur.
Si acum voi adauga cteva cuvinte care vor fi un fel de rezumat, o sinteza a ntregi
i filosofii initiatice. Traieste n Bulgaria o femeie care este una din cele mai m
ari clarvazatoare din lume: se numeste Vanga. Ea a dat de attea ori dovada daruri
lor sale nct guvernul nsusi apeleaza la ea si a pus sa se construiasca alaturi de c
asa ei un hotel pentru a primi vizitatori din lumea ntreaga. Cea ce este cu totul
deosebit pentru Vanga este faptul ca ea este oarba; cei care vor sa o consulte
trebuie sa-i nmneze o bucatica de zahar cubic pe care l-au atins si cu ajutorul ac
estei bucatele de zahar doar, ea poate sa spuna oamenilor tot despre trecut, pre
zent si viitor cu o precizie uluitoare.
Cum se poate explica aceasta? Foarte simplu. Fiecare fiinta emana mici particole
impalpabile, invizibile, pe care stiinta nu le-a studiat nca si aceste particole
care zboara n atmosfera se depun pe obiecte si le impregneaza. n felul acesta noi
lasam obiectelor si persoanelor pe care le frecventam ceva din virtutile noastr
e, din fortele, din lumina noastra, sau din contra, ceva din bolile, viciile sau
impuritatile noastre. Deci, fara sa ne dam seama, putem face bine si tot fara
sa ne dam seama putem face rau. Dar chiar daca suntem inconstienti, faptele noas
tre se nregistreaza, si ntr-o zi vom fi recompensati pentru ceea ce am facut bine
si pedepsiti pentru ceea ce am facut rau.
Adevarata religie este bazata pe o stiinta ce a rezultat din observarea fenomene
lor ce sunt vizibile pentru anumite fiinte evoluate. Cei care refuza sa recunoas
ca aceasta stiinta, treaba lor, dar o sa vada, ntr-o zi, unde i-a dus aceasta. n o
rice caz, pot sa va spun ca cei ce ignora aceasta stiinta sunt sectari. Dar si c
ei care nu vor sa devina constienti de influenta gndurilor, sentimentelor lor si
a tuturor starilor interioare asupra colectivitatii sunt sectari: ei fac numai c
e le place fara sa se preocupe nici de raul pe care-l pot produce asupra celor d
in jur si nici de binele pe care l-ar putea face. Prin aceasta atitudine se limi
teaza, deci sunt sectari.

Cap II NICI O BISERICA NU ESTE VESNICA

Se ntmpla cu natiunile, cu tarile si cu popoarele ceea ce se ntmpla cu fiecare fiint


a umana care se naste, creste, apoi mbatrneste si trebuie sa lase locul celorlalti
. Urmeaza aceeasi curba: dau ceea ce trebuie sa dea si apoi se sting. S-ar spune
ca se odihnesc pentru a putea ntr-o zi sa se trezeasca si sa produca din nou bog
atii. S-a vazut aceasta n cazul tuturor natiunilor si aceeasi soarta o au si reli
giile: fiecare ia un mare avnt, atinge o mare naltime, o mare extindere, un punct
culminant, apoi se cristalizeaza si pierde cheile vietii. Iata, chiar Misterele,
chiar templele vechiului Egipt, care posedau cheile cunoasterii si ale puterii,
ce-a mai ramas acum din ele? Unde sunt acei hierofanti, toate acele stiinte und
e sunt?... Toate s-au supus legilor imuabile ale vietii.
Fiecare forma, adica fiecare lucru sau fiecare fiinta care se naste trebuie sa m
oara si sa lase locul altora. Doar spiritul nu are nici nceput si nici sfrsit si n
umai el este cel care se ncarneaza succesiv n noi forme. Dumnezeu nu a dat formei
eternitatea; forma este friabila, efemera, ea nu rezista timpului, numai princip
iul, spiritul, care apartine lumii divine, este indestructibil, etern.
Oamenii care nu cunosc ndeajuns acest adevar ncearca tot timpul sa eternizeze form
a. Putem vedea aceasta mai ales n religii, care de secole se ataseaza de anumite
ritualuri, de anumite credinte, fara sa-si dea seama ca aceste dogme, aceste rit
ualuri sunt forme care nu pot dura. Viata este o tsnire continua care are nevoie
de forme noi pentru a se exprima. Deci viata nsasi este cea care sparge formele,
caci are nevoie de noi aparate, de noi conductoare pentru a revela noi bogatii,
noi lumini, noi splendori. Si de aceea, dupa un oarecare timp, formele trebuie
sa dispara pentru a face loc altor nuante, altor manifestari, mai subtile.
Priviti omul: atta timp ct este tnar, materia corpului sau este extrem de supla, ma
leabila, vie, si gratie acestor calitati ale materiei spiritul ajunge sa se expr
ime din ce n ce mai bine prin intermediul intelectului, inimii si vointei sale. A
poi se ajunge n mod fatal la o vrsta cnd aceasta forma se ntareste, se cristalizeaz
a si atunci spiritul care nu mai are posibilitatea sa se manifeste prin intermed
iul acestei forme zbrcite, trebuie sa plece pentru a reveni ntr-o forma noua.
Trebuie sa observam natura pentru a trage concluzii valabile n toate domeniile...
Bisericile care se ncapatneaza sa mentina aceleasi forme de secole, gresesc. Ele
ar trebui tot timpul sa amelioreze forma, sa se rafineze, astfel ca sa poata exp
rima din ce n ce mai mult, din ce n ce mai bine, noii curenti care vin din Cer. Ca
ci Cerul n-a fixat nici un lucru pentru eternitate.
Priviti cte apar noi n omenire; de ce forma sa nu urmareasca aceste noi nevoi, ace
ste noi tendinte? Acum apare constelatia Varsatorului pentru a ravasi, pentru a
sparge toate formele, toate valorile pe care oamenii le credeau definitiv instal
ate. Ce gndesc oamenii este una si ceea ce gndeste Inteligenta Cosmica este alta.
Inteligenta Cosmica are alte proiecte dect cele ale oamenilor si de aceea, acum,
gratie curentilor Varsatorului ea va da totul peste cap, pentru a le arata ca nu
trebuie sa ngroape spiritul n vechile forme.
Pentru a dura, trebuie sa stii sa te nnoiesti n permanenta. Si daca Biserica este
acum din ce n ce mai parasita este pentru ca ea nu se mprospateaza, se agata de ve
chile conceptii care nu mai sunt valabile astazi si care trebuie nlocuite. Binente
les, eu nu spun sa se nlocuiasca principiile pe care este fondat crestinismul. Nu
pot exista principii mai bune dect cele date de Hristos n Evanghelie. Dar de ce B
iserica continua sa traga dupa ea vechile practici care nu mai dau rezultate?
Multi parasesc religia crestina pentru ca ei considera ca stiinta contrazice si
anuleaza toate adevarurile evanghelice. Dar acestia n-au nteles nimic. Eu spun ca
din contra, descoperirile stiintei nu fac dect sa accentueze adevarurile cunoscu
te n Evanghelii.
Pot sa va demonstrez - si am si facut-o, de altfel - nu numai ca descoperirile s
tiintei oficiale nu contrazic Stiinta Initiatica dar ele i dovedesc veridicitatea
si acest lucru nu l-au nteles nici clericii, nici savantii. Dupa mine, nu exista
contradictie; stiinta si religia merg mpreuna si aceast lucru este valabil chiar
si pentru arta, caci cele trei sunt legate. Stiinta trebuie sa dea oamenilor lu
mina, religia caldura, dragostea iar arta, activitatea creatoare. De ce au fost
despartite, n timp ce n viata, n natura, n fiinta umana ele stau laolalta si lucreaz
a mpreuna? Niciodata Initiatii n-au separat aceste trei domenii. Si acum, cnd desp
artirea s-a produs, n cultura occidentala religia este incapabila sa-i mentina pe
oamenii de stiinta, care o reneaga. Dar ei o reneaga pentru ca ei nu poseda ade
varata stiinta; stiinta lor este fixata pe lumea fizica, materiala, si nu cunosc
adevarata stiinta care sta la baza tuturor religiilor: stiinta celor trei lumi:
materiala, psihica si spirituala. Ct despre arta, ea se balaceste ntre stiinta si
religie si se opune ba uneia, ba celeilalte.
n natura, repet, religia, stinta si arta formeaza un singur tot. Oamenii sunt cei
care le-au separat. Atta timp ct vor mentine aceasta separare, adevarul le va sca
pa. Stiinta, religia si arta formeaza o unitate gratie careia se poate explica t
ot, se poate ntelege tot. Stiinta este o necesitate a intelectului. Religia este
o necesitate a inimii, iar arta este o necesitate a vointei: trebuie sa exprimi
ceva, trebuie sa crezi, sa construiesti... si aceste trei necesitati sunt legate
, pentru ca ceea ce gndesti esti obligat sa simti, pentru ca n cele din urma sa ex
ecuti.
De altfel, pot sa va spun ca multi dintre savantii contemporani sunt rencarnari a
le Initiatilor din trecut, ale marilor preoti care cunosteau Misterele. Cei care
au descoperit televiziunea, radioul n-au facut dect sa aplice cunostinte pe care
le aveau deja dintr-un trecut ndepartat. Da, este vorba de Initiatii vechiului E
gipt, caci epoca noastra este legata prin numeroase corespondente cu civilizatia
egipteana si ntreaga stiinta Sacra a Egiptului este pe cale de a se revela si de
a-si gasi aplicatii n planul fizic.
Crestinismul are nevoie de mari transformari, caci traditiile pe care le urmeaza
nu mai sunt adaptate epocii noastre. De altfel, daca religia asa cum este ea nte
leasa ar fi fost cu adevarat suficienta, omenirea ar fi fost acum ntr-o stare mai
buna. n conditiile n care religia a fost redusa la o forma ineficace, nu trebuie
sa ne miram ca majoritatea oamenilor n-o mai iau n serios. Din ce n ce mai mult oa
menii gndesc, si pun ntrebari si sunt nemultumiti de ceea ce li se prezinta. n trecu
t ei nghiteau tot cea ce erau facuti sa creada: exista o autoritate, Biserica, ca
re gndea si decidea pentru ei. Dar n prezent, ei nu mai vor ca altii sa gndeasca n l
ocul lor. Acesta este un indiciu ca crestinismul trebuie sa accepte forme noi...
pna n ziua n care aceste noi forme se vor nvechi la rndul lor si vor trebui nlocuite
Rolul formei este de a pastra continutul intact; ea se prezinta deci ca un recip
ient, ca o protectie, o limita... ca o nchisoare. Dar pentru a nu mentine pe vesn
icie continutul imobilizat ntr-o forma, trebuie ca aceasta sa fie deschisa pentru
a deserta acest continut ntr-o forma noua mai subtila, mai supla, mai transparen
ta. Iata de ce nimic din ceea ce a fost construit n planul fizic nu este vesnic.
Timpul nu poate actiona asupra principiilor, dar actioneaza asupra formelor. Cnd
se spune ca timpul distruge tot, aceasta priveste numai formele, si crestinii n-
au nteles nca faptul ca forma n care religia le-a fost data acum cteva secole nu poa
te dura vesnic si ca trebuie schimbata. Nu, ei sunt tenace, nu vor sa schimbe ni
mic.
Fraternitatea Alba Universala nu aduce principii noi, ci forme noi. Adica metode
noi pentru ca acest continut, spiritul, sa aiba posibilitati mai mari de manife
stare si de exprimare. n aceasta consta evolutia: schimbarea formelor. Problema e
volutiei a procupat mult pe savantii naturalisti, unii spunnd ca formele sunt cel
e care evolueaza si altii ca formele sunt determinate odata pentru totdeauna si
ca fiintele sunt cele care trec dintr-o forma n alta. Unde este adevarul? A doua
opinie este cea exacta: formele nu evolueaza. Toate formele de animale, de insec
te, de plante exista deja n lumea arhetipurilor si creaturile sunt cele care iau
aceste forme, apoi le parasesc pentru a lua altele, ca niste actori care si-ar s
chimba masca cu fiecare piesa noua pe care o au de jucat.
Spiritul schimba deci forma, dar forma ca atare nu evolueaza. Sunt aici forme cr
eate pe vesnicie si sunt chiar forme noi pe care nu le cunoastem nca. Formele noi
pentru plante, pentru animale sunt deja aici, n planul arhetipurilor, ele deja e
xista. Chiar si pe noi ne asteapta noi forme: pe masura ce vom evolua, ne vom nsu
si aceste noi forme, caci exista n permanenta o forma veche care trebuie lasata s
i o forma noua care poate fi luata, mai supla, mai pura, mai luminoasa. Lund acea
sta forma noua avem noi mijloace de actiune si de manifestare, n timp ce, daca ra
mnem n vechile forme, suntem limitati si niciodata nu vom putea merge mai departe.
Aceasta este ceea ce crestinii n-au nteles: ei vor sa mentina forma pe vesnicie;
dar este imposibil. Este o atitudine care se opune decretelor Inteligentei Cosm
ice.
Forma este deja facuta vesnica n atelierele de sus, n lumea arhetipurilor: acolo t
oate formele sunt vesnice pentru a servi proiectele Inteligentei Cosmice. Dar da
ca omul vrea sa faca forma vesnica aici, adica sa se cramponeze cu orice pret de
o forma sau alta, el creaza o provocare lumii invizibile care vine cu ciocane s
i sparge aceste forme pentru a-l elibera. Veti spune ca aceasta-i cruzime... Nu,
nu e cruzime, este manifestarea dragostei Cerului, care vrea astfel sa-l oblige
pe om sa mearga mai departe.
De altfel, ce li se ntmpla oamenilor, de la o ncarnare la alta? Cel mai frecvent, e
i si schimba sexul. Sa presupunem ca ntr-o ncarnare anterioara ati fost femeie: ace
asta s-a ntmplat pentru a nvata sa manifestati calitatile principiului feminin. Acu
m, sunteti barbat pentru a nvata sa va manifestati alte calitati.
Aceasta aparenta cruzime a lumii invizibile, care sparge unele forme pentru a cr
ea altele noi, nu este nteleasa nca de Biserica, dar fie ca o ntelege sau fie ca nu
, vechile forme vor fi sparte. Aceasta v-o garantez. Orice ar face crestinii, el
e vor fi sparte de catre lumea invizibila care vrea sa-i elibereze, pentru a-i o
bliga sa evolueze.
Farternitatea Alba Universala este o noua forma a religiei lui Hristos. Binentele
s crestinii vor protesta zgomotos si ne vor combate pentru ca ei sunt convinsi c
a trebuie sa ramna credinciosi traditiilor pe care le-au primit. Dar ei nu vor av
ea cstig de cauza pentru ca lumea invizibila va veni sa le demonstreze ca nu au d
reptate. O forma noua ce apare se va mentine un oarecare timp, dar la rndul sau v
a fi nlocuita de o alta forma mai buna. Vedeti, sunt corect, sunt cinstit. Nu vre
au sa va nsel spunndu-va ca forma adusa de nvatatura noastra va fi vesnica. Odata c
e aceasta forma si va fi ndeplinit menirea, ea va lasa locul unei alte forme mai e
voluate, mai adaptate.
Cnd cineva vrea sa-mi explice ca nu poate sa accepte nvatatura Fraternitatii Albe
Universale sub pretext ca este catolic eu i spun: "Bine, daca te simti bine acolo
, rami acolo, ct despre noi, noi mergem mai departe". Caci, ce poti nvata din att de
multe predici care nu explica nimic? Si atunci, a cui este vina cnd oamenii fac
prostii? Ei parasesc biserica pentru ca nu le da nici un raspuns la ntrebarile s
i la nelinistile lor. Sunt predici foarte poetice si foarte morale... Da, eu sun
t de acord cu ele, dar nu nveti din ele mare lucru, caci nu exista acolo nici o s
tiinta care sa explice cu adevarat sensul si scopul existentei umane, legile car
e o guverneaza si cum trebuie sa te comporti conform acestor legi. Sunt numai cu
vinte. Unde este partea practica? Credeti ca crestinatatea a aplicat Evangheliil
e? Sa fim seriosi! Duceti-va sa vedeti ce se ntmpla n tarile asa-zise crestine.
Cel ce vrea sa lucreze dupa principiile lui Hristos, care sunt vesnice, nemodifi
cabile, apartine cu adevarat Fraternitatii Albe Universale. El nu darma nimic, nu
actioneaza mpotriva lui Hristos, nu ofera o noua religie, nimic din toate astea,
tot ceea ce face el este sa lucreze pentru noile forme. n timp ce acela care se
agata de vechile forme demonstreaza ca n-a nteles principiile. El si nchipuie ca fo
rma l va salva si doarme linistit, protejat de forma... Da, caci n interiorul form
ei, adormi. Pentru a evolua, trebuie sa nu mai contezi att pe forma, ci trebuie s
a lucrezi cu principiile. Nu vi se pare mult mai avantajos idealul pe care vi-l
prezint? Hristos, El nsusi, v-ar putea spune ca este minunat, pentru ca n Evanghel
ii scrie: "Ce este scris, omoara si ce este spirit, nsufleteste". Este exact ceea
ce ncerc sa va explic. Da, fara ncetare va mping spre spiritul care nsufleteste.
Toti acei care acorda primul loc principiilor, apartin Marii Fraternitati Albe U
niversale. Nu acestei Fraternitati care se afla aici pe Pamnt, ci Fraternitatii A
lbe Universale din care fac parte cele mai luminoase creaturi din Univers. Ct des
pre noi, noi ne aflam aici pentru a da acestor fiinte perfecte posibilitatea de
a actiona astfel nct mparatia lui Dumnezeu sa coboare pe Pamnt. Iata n ce sens trebui
e sa ntelegem faptul ca Fraternitatea Alba Universala este o noua forma a religie
i lui Hristos. Deci, cel ce actioneaza conform principiilor lui Hristos apartine
Fraternitatii Albe Universale. Este posibil ca el nici macar sa nu ne cunoasca,
dar asta nu conteaza, este un membru al Fraternitatii Albe Universale.
Cea care i mpinge pe oameni sa se agate de forme, este lenea. La acestia, activita
tea spirituala s-a oprit si ei se falesc cu forma. Uitati-va la crestini: ei nu
vor sa nvete nimic, nu vor sa nteleaga nimic, se opun oricarei schimbari, creznd ca
astfel sunt credinciosi lui Hristos, dar n realitate ei nu sunt credinciosi dect
formelor ngramadite una peste alta de catre oameni.
Trebuie sa fii credincios Domnului si nu numai oamenilor. Daca vreti sa ramneti c
redinciosi oamenilor, foarte bine, eu n-am nimic mpotriva, dar praful o sa se ale
aga de voi. Cine erau de fapt toti aceia care au condus Biserica timp de secole,
? De multe ori, bieti indivizi ca toti ceilalti, si asta cnd nu erau chiar crimin
ali! Daca unii dintre ei manifestau o ntelegere superioara, erau imediat criticat
i si persecutati. Cercetati istoria si veti vedea: toti cei care voiau sa aduca
cu adevarat niste ameliorari, gata cu ei, erau aruncati, excomunicati, arsi... t
rebuia cu orice pret sa se pastreze forma! De fapt, forma nu produce mare lucru,
ea nu face dect sa tina oamenii captivi. Da, forma este cea mai buna nchisoare: p
rizonierul nu mai poate scapa din ea.
Dumnezeu s-a manifestat prin intermediul lui Iisus, dar nainte de asta El se mani
festase si prin intermediul lui Moise. Daca Moise a putut sa faca attea lucruri e
xtraordinare, este pentru ca Dumnezeu era cu el. Dar a trebuit sa vina Iisus pen
tru ca, dupa un anumit timp, intransigenta Legii lui Moise nu mai corespundea pr
oiectelor pe care Inteligenta Cosmica le faurise pentru oameni. Si atunci de ce
Inteligenta Cosmica n-ar avea acum proiecte noi?
De altfel, n zilele noastre chiar si forma initierii s-a schimbat. n Antichitate,
Initierea se facea n temple, unde discipolul trebuia sa treaca prin probe de foc,
de aer, de apa si de pamnt. Acum Initierea se face n viata obisnuita; fara ca mac
ar sa-si dea seama, discipolii sunt pusi de catre Initiati n anumite situatii, n f
ata anumitor probleme si li se observa reactiile. Toate probele fac parte din vi
ata; cele patru elemente fac parte din viata; aici trebuie sa demonstrati ca ati
nvins frica, tendinta de a rvni bunul altuia, egoismul, senzualitatea, etc... Da,
sunt multe probe, mai ales pentru cel care doreste sa avanseze pe drumul Initie
rii: trebuie sa stie dinainte ca dorinta sa va fi ndeplinita, dar va fi supus la
probe. Atunci cnd se asteapta cel mai putin, va fi pus la proba, dar asta n viata
cotidiana, caci toate probele sunt n cadrul vietii. Suntem supravegheati n cele ma
i mici detalii. Si de multe ori pierdem, pentru te miri ce, caci ne rezervam efo
rturile pentru probele dificile.
Deci voua va revine sarcina de a fi vigilenti, treji, de a tine seama ca orice mp
rejurare a vietii poate fi o proba. Si de fiecare data fiintele de acolo de sus
se pronunta. Daca ati repurtat succese veti primi diplome; dar nu ca acelea ale
universitatilor, diplome care pot fi rupte, arse, sterse sau furate. Nu, sunt di
plome care se imprima pe fata voastra si pe ntregul vostru corp; nimeni nu vi le
poate lua. Si mai mult dect att. Spiritele naturii, care stiu sa citeasca aceste d
iplome, va apreciaza, va primesc si hotarasc sa va ajute. n orice loc, oriunde at
i merge, ele vad aceste diplome. Dar daca nu le aveti, ele nu au nici o consider
atie fata de voi si chiar este posibil sa va persecute pentru ca va considera o
fiinta slaba, ignoranta si inutila.
Retineti deci bine aceasta: totul n viata este rezultatul relatiilor ntre acesti d
oi poli opusi: spiritul si materia, principiile si formele. Pe pamnt, oamenii nu
sunt pregatiti sa traiasca doar cu principii, lor le trebuie forme pe care sa se
sprijine. Spiritul se ncarneaza n forma unui corp, pentru a putea sa se manifeste
aici pe planul fizic. Cnd se ntoarce n regiunile spirituale nu mai are nevoie de a
ceste forme, doar aici pe pamnt are nevoie. Ceea ce trebuie sa stim este ca forma
nu dureaza mult. Dumnezeu n-a dat vesnicie formei si de aceea Cerul trimite n mo
d periodic Initiati, Mari Maestri, pentru a schimba formele, dar numai formele,
niciodata principile. Repet, principiile sunt imuabile, da, caci principiile sun
t: dragostea, ntelepciunea, adevarul, sacrificiul... si ele ramn valabile pentru e
ternitate.

Cap III SA CAUTAM SPIRITUL N SPATELE FORMELOR

Atta timp ct sunteti pe pamnt sunteti obligati sa traiti n lumea formelor. De exempl
u, trebuie sa va pastrati forma corpului si chiar sa o ntretineti: el trebuie sa
fie sanatos, estetic, expresiv... Dar pna cnd? Pna n momentul n care veti pleca dinco
lo.
n orice domeniu si chiar n domeniul religiei, se ajunge fatalmente la un moment n c
are o forma trebuie parasita ca pe o haina uzata. Se poate deci pastra o forma a
tta timp ct ea este utila, necesara, indispensabila, dar din momentul n care ea dev
ine perimata ncepe o alta faza si forma trebuie nlocuita sau cel putin trebuie mer
s mai departe n ntelegerea acestei forme. Pentru ca, binenteles, rituri cum sunt ac
elea ale botezului, casatoriei, slujbei, mpartasaniei sunt bazate pe legi fundame
ntale, pe cunostinte magice si asta este valabil mai ales pentru slujba religioa
sa, care este magie alba pura. Se poate spune chiar ca daca Biserica s-a mentinu
t pna acum, este gratie acestei slujbe. Ce e pacat este ca o multime de preoti nu
cunosc profunzimea a ceea ce fac. Daca ar cunoaste-o, slujba ar avea o putere s
i mai mare.
Majoritatea crestinilor n-au nteles nca adevarata religie a lui Hristos. Ei merg l
a biserica, aprind lumnari, iau apa sfintita, fac comuniunea sfnta, dar n-au nteles
ca atta timp ct aceste practici nu corespund unei stari interioare, ele ramn gestu
ri vide si fara continut. Ei si pun n casa o mica icoana a Sfintei Fecioare pentru
ca ea sa-i protejeze si si imagineaza ca orice ar face, Sfnta Fecioara va fi acol
o pentru a continua sa-i protejeze. Toate acestea nu sunt dect superstitii: crezi
una, crezi alta, dar ceea ce credem si credinta sunt doua lucruri diferite, si
imaginndu-si ca au credinta, majoritatea oamenilor se multumesc doar sa creada. D
a, pentru ca se leaga prea mult de forma, fara sa fie constienti ca rugaciunile,
chiar, pot fi numai forme. Traia odata ntr-o manastire un calugar care avea ob
iceiul sa viziteze butoaiele din pivnita. Acesta era pacatul lui, ce sa-i faci,
nu putea sa se dezbare de el, iar seara, cnd si facea rugaciunea, cerea iertare lu
i Dumnezeu si apoi adormea linistit. Pentru ca, ntelegeti, e suficient sa mormai
cteva cuvinte de regret pentru a fi iertat. Dar iata ca ntr-o noapte simte ca cine
va l zguduie spunndu-i: "Scoala-te, ridica-te, ai uitat sa-ti faci rugaciunea!" Si
pe cine vede? Pe Diavol! Da, pe Diavol n persoana, care l scula ca sa-i aduca ami
nte ca trebuia sa se roage... Si a nteles atunci ca Diavolul avea interes ca el s
a se roage, ca sa se creada iertat... si sa continue sa bea! Deci, nu Dumnezeu e
ra. Dumnezeu nu asculta rugaciunile unui betiv. Vedeti, deseori Diavolul este ce
l care se ascunde n spatele formelor, care va ndeamna sa mergeti la Biserica, sa a
prindeti lumnari, sa va rugati, sa va mpartasiti, pentru a va ncrusta mai bine n vec
hile forme, fara a ncerca sa aprofundati ceea ce faceti, pentru a va ameliora.
De aceea, cnd spun ca nvatatura Fraternitatii Albe Universale creeaza o noua relig
ie, nu pretind ca aceasta religie va fi superioara ca esenta celei pe care a adu
s-o Iisus. Este imposibil, Iisus este cu adevarat pe piscul cel mai nalt. Nu exis
ta nimic mai presus de aceasta lege a dragostei si a sacrificiului pe care El a
adus-o oamenilor pentru ca ei s-o nvete. n privinta metodelor, n punerea n aplicare,
n intrepretari, putem sa aducem ceva mare si eficace pentru a merge mai departe.
Nu se dezvaluie totul n Evanghelii, mai ramn attea puncte obscure si neexplicate!
Ei bine, aceste lamuriri le aduce nvatatura Fraternitatii Albe Universale pentru
ca este fondata pe adevarata Stiinta Initiatica.
Sa luam numai problema botezului. Catolicii aduc la biserica un copil de cteva zi
le pentru ca preotul sa-l boteze punndu-i apa si ulei pe frunte. Preotul poate ca
se gndeste la altceva n timp ce-l boteaza, dar asta n-are importanta: datorita ac
estei ape si acestui ulei, copilul este spalat de pacatul originar, este deci sa
lvat pentru totdeauna si intra n comunitatea crestinilor. n realitate, Biserica a
dat acestui rit o eficacitate exagerata. Botezul nu purifica omul pentru restul
vietii sale. Cum poate cineva sa creada ca spiritele rautacioase nu vor ndrazni s
a mai intre n el numai pentru ca i s-a pus apa si ulei sfintite pe frunte, atunci
cnd era mic? Ei nu, din nefericire, toti diavolii intra, nu le este teama, nu su
nt impresionati de botez. Omul nsusi trebuie sa actioneze toata viata pentru a pa
stra, pentru a amplifica efectele botezului si daca nu o face, botezul si pierde n
treaga eficacitate.
Sunteti botezat, vi se spala pacatul originar, bine, sa zicem, dar dupa asta est
e nevoie ca toata viata sa munciti pentru a pastra aceasta puritate. n fiecare zi
trebuie sa va curatati n mod constient, din toata inima, din tot sufletul. Unii
sunt att de satisfacuti ca au fost botezati ca-si nchipuie ca nu mai au nevoie sa
faca eforturi sa se amelioreze, dar cnd traiesti cu ei ti dai seama ca nu sunt mai
buni dect cei care n-au primit niciodata botezul, ba chiar sunt mai rai! De acee
a eu le spun: "Sa stiti ca n-ati nteles nimic. Nu trebuie sa va multumiti cu idee
a ca ati fost botezati si ca Iisus v-a salvat: voi nsiva trebuie sa faceti ceva p
entru salvarea voastra".
Daca cititi vechiul Testament o sa vedeti, de exemplu, cum profetul Elisei i-a o
rdonat lui Noaman sa se scufunde de sapte ori n Iordan pentru a se vindeca de lep
ra si tot n Iordan, Iisus a fost botezat de sfntul Ioan Botezatorul. Botezul, ablu
tiunile au eficacitate foarte mare ntr-adevar, dar aceasta eficacitate depinde si
de elevarea spirituala a celui ce va boteaza sau va cere sa va scufundati n apa.
Este la fel ca n cazul talismanelor: puterea unui talisman depinde de persoana c
are l-a pregatit. Daca este o persoana slaba si ignoranta, talismanul nu va acti
ona pentru ca n-a primit o putere mare. Un obiect nu devine talisman dect daca a
fost patruns de forta numita "Telesma". Datorita acestei forte, Telesma, "forta
tare a tutror fortelor" cum o numeste Hermes Trismegistul n Tabla de Smarald, tal
ismanul devine puternic. Daca nu, obiectul exista, dar cum forta Telesma lipsest
e, el nu este de fapt un adevarat talisman.
Apa este un element foarte propice pentru purificare, pentru ca fiinte invizibil
e locuiesc si actioneaza n ea. Cnd omul se scufunda n apa, aceste fiinte sunt capab
ile sa-l debaraseze de anumite straturi fluidice impure. Este bine sa te scufunz
i n apa, dar esentialul este sa fii constient de puterea sa. Si mai ales daca apa
este sfintita, magnetizata, daca un Initiat a consacrat-o pronuntnd anumite form
ule, atunci sigur ea este eficace. Dar, chiar n acest caz, puterea sa nu dureaza
o vesnicie. Purificarea nu este cu adevarat durabila dect atunci cnd persoana care
a fost purificata, exorcizata, reuseste sa mentina aceasta stare prin gndurile,
sentimentele si actiunile sale; din acest moment, ntr-adevar, purificarea poate s
a fie definitiva, dar numai cu aceasta conditie. n viata spirituala nici un mijlo
c exterior nu poate actiona ntr-o maniera durabila daca omul nu are o viata pura
si plina de sens. Problema este ca neexplicnd aceste adevaruri oamenilor, ei si fa
c iluzii.
O sa va dau un alt exemplu. Multi crestini poarta la gt o cruce care le aminteste
sacrificiul lui Iisus, mort pentru a-i salva, si au convingerea ca aceasta cruc
e i va proteja de boli si de slabiciuni... si atunci, de ce sunt tot timpul ntr-o
stare mizerabila? De ce crucea n-a putut sa-i salveze? Pentru ca o cruce trebuie
sa fie purtata n interior, sub o alta forma, sub forma unei calitati, unei virtu
ti, a unei forte; numai cu aceasta conditie ea devine eficace, benefica, magica.
O cruce care nu se poarta dect n exterior, fie ea din aur, din fildes sau indifer
ent din ce altceva, nu poate sa va ajute cu nimic. Dar daca magnetizati aceasta
cruce, daca i adaugati credinta voastra, dragostea voastra si daca prin intermedi
ul ei va uniti cu Hristos, n acel moment da, ea poate deveni o forta extraordinar
a.
O cruce nu va va salva dect daca o purtati cu ntreaga participare a spiritului vos
tru traind n strns contact cu lumina, cu Hristos. Lasnd deoparte forma crucii, treb
uie sa aprofundati principiul pentru a-i ntelege sensul si pentru a ncerca sa-l pu
neti n practica. Deci daca tineti cu tot dinadinsul, pastrati unele forme dar nu
lasati niciodata deoparte spiritul care este n spatele acestor forme. Pentru mine
, crucea este un simbol formidabil... da, mai ales crucea n trei dimensiuni forma
ta din cinci cuburi pe ale carei douazeci si doua de fete se nscriu cele douazeci
si doua de litere ale Kabbalei cu ajutorul carora Dumnezeu a creat lumea.
Deci, crestinii pot sa poarte cruci si medalii, pot sa aprinda lumnari, sa recite
matanii, dar atta timp ct nu fac nimic ca sa dea viata acestor obiecte, ele vor r
amne fara efect. Si ct de ridicol este totul! E absolut necesar ca ei sa nceteze sa
creada n lucruri moarte si sa nteleaga ca de ei depinde nsufletirea acestora.
ntr-o buna zi oamenii vor ncepe sa-si dea seama ca nu mai e cazul sa se mpauneze cu
faptul ca au fost botezati catolici, caci asta nu este suficient. Trebuie sa de
vii catolic si asta n mod constient, pe toata durata vietii tale. Botezi dupa rit
ualul catolic un copil de cteva zile, fara sa-i ceri parerea, binenteles; poate ma
i trziu el ar fi preferat sa fie musulman, taoist, evreu sau budist... Nu fiti sc
andalizati si ncercati sa ntelegeti, vreau doar sa va ofer o viziune mult mai larg
a asupra lucrurilor. Ai fost botezat catolic, protestant, anglican sau ortodox,
foarte bine, dar oare traiesti ntr-adevar o viata ngereasca? Nu, duci o viata inte
rmediara ntre animal si om.
Trebuie sa ne multumim doar cu faptul de a fi fost botezat si apoi sa stam cu min
ile ncrucisate? Un catolic trebuie sa-si spuna: "Zi de zi, trebuie sa devin n mod
constient, catolic, adica universal, sa nu mai existe separatism n inima mea, sa
nu mai existe ura, razbunare, ostilitate, ci numai convingerea ca toti oamenii s
unt copiii lui Dumnezeu". Pe moment, nca mai considerati ca adeptii celorlalte re
ligii nu sunt copiii lui Dumnezeu si ca ei trebuie nlaturati! Ei bine, exact prin
aceasta aratati ca nu sunteti catolic! Daca ati fi cu adevarat catolici, cu toa
te ca exista diferente de opinii, fata de ale voastre, n toate domeniile, ati mbra
tisa pe toti oamenii cu convingerea ca va sunt frati si surori, fii si fiice ai
lui Dumnezeu.

Cap IV RENSCAUNAREA BISERICII SFNTULUI IOAN

Fiecare religie a consacrat o anumita zi pentru serviciu religios si de altfel e


a nu este aceeasi pentru toti: pentru crestini e duminica, pentru evrei este smba
ta, pentru musulmani, vinerea... De fapt ce diferenta exista ntre aceste zile? Ni
ciuna. Toate zilele sunt sacre, toate zilele sunt divine: se poate face bine vin
erea, se poate face bine smbata, se poate face bine duminica. n Fraternitatea Alba
Universala toate zilele trebuie sa fie sfinte. Caci de nu, unde ajungem? Timp d
e sase zile l uitam pe Dumnezeu, ncalcam toate legile si ntr-a saptea mergem la bis
erica pentru a ncerca sa stergem crimele comise n timpul celorlalte sase!... Nu, o
zi nu este de ajuns pentru a ne purifica. Pentru asta e nevoie de toata saptamna
. Sa te gndesti la Dumnezeu numai ntr-o zi din sapte, n timp ce n restul vremii nu t
i-ai adus aminte de El nici macar odata, att erai de ocupat cu specula, cu batail
e sau cu adulterele... e de-a dreptul grotesc! Astea sunt minciuni, e ipocrizie.
Cel mai important este modul n care ai trait celelalte sase zile.
n cadrul noii religii, sa-ti consacri doar cteva ore sau o singura zi pentru a te
ruga, pentru a merge la biserica, va fi mult prea putin. n Biserica lui Dumnezeu
trebuie sa fii n fiecare zi si n decursul ntregii zile, pentru ca Biserica lui Dumn
ezeu este ntreaga creatie. Binenteles, oamenilor neciopliti si ncapatnati nu li se p
oate cere prea mult. Pentru unii, si o zi e prea mult! Dar n noua religie, timp d
e sapte zile vom dori sa fim mistici, timp de sapte zile sa fim puri, timp de sa
pte zile sa avem gnduri bune, sapte zile sa ne rugam... si apoi alte sapte zile..
. si n final ntreaga viata. De altfel, este ceea ce facem cnd suntem aici la Bonfin
, aici toate zilele sunt duminici, sau smbete, sau vineri, daca preferati, si noi
le petrecem n biserica... Unde e biserica asta? Ea poate fi n exterior: ntreaga na
tura, dar ea este mai ales n interior, n noi, caci fiecare dintre noi este un temp
lu pentru Dumnezeu cel viu.
Ati citit n Evanghelia Sfntului Ioan raspunsul pe care Iisus l-a dat samariteancei
. Ea i spunea: "Parintii nostri s-au nchinat pe muntele acesta si voi ziceti ca n I
erusalim este locul unde trebuie sa se nchine oamenii". Si Iisus raspunde: "Femei
e, crede-Ma ca vine ceasul cnd nu va veti nchina Tatalui nici pe muntele acesta, n
ici n Ierusalim. Dar vine ceasul cnd adevaratii nchinatori se vor nchina Tatalui n sp
irit si n adevar!" Dar cum nu venise nca vremea sa se explice aceste adevaruri mul
timii, Iisus n-a putut sa dea tuturor discipolilor sai fundamentele filosofice,
kabbalistice, ezoterice, simbolice, daca doriti, ale tuturor acestor notiuni. De
aceea l-a ales pe Sfntul Ioan si l-a pregatit n taina fara ca ceilalti discipoli
sa stie. Dar ei si dadeau seama si erau putin gelosi; odata chiar Sfntul Petru i-a
facut reprosuri lui Iisus. Dar Iisus era preocupat ca nainte de a pleca, sa ncred
inteze cel putin unuia dintre discipolii sai partea nerevelata a nvataturii sale.
n acest scop l-a pregatit pe Sfntul Ioan si Sfntul Ioan a fondat o Biserica care n
u este nici prea bine acceptata, nici nteleasa de Biserica Sfntului Petru.
Va amintiti de ceea ce i-a spus Iisus Sfntului Petru ultima oara cnd le-a aparut d
iscipolilor sai dupa nviere, atunci cnd acesta l ntreba, vorbind despre Sfntul Ioan:
"Si cu acesta, Doamne, ce se va ntmpla?" Iisus i-a raspuns: "Daca Eu vreau ca el s
a ramna pna la venirea Mea, ce ai tu? Tu vino dupa Mine"... "Si, adauga Evanghelia
, a iesit ntru frati aceasta vorba ca ucenicul acela nu mai moare." Si atunci, sa
presupunem ca Sfntul Ioan mai traieste nca ntr-un loc necunoscut... Biserica lui a
pregatit o ntreaga elita care munceste n secret si care n decursul secolelor a fos
t pastratoarea Stiintei Ezoterice. Luati numai Apocalipsa: oare Biserica Sfntului
Petru este n stare sa interpreteze toate simbolurile pe care le contine? Ba chia
r am auzit pe unii preoti vorbind ca Sfntul Ioan, mbatrnind, precis si-a pierdut o
buna parte din facultatile sale mentale, caci altfel n-ar fi scris niciodata luc
ruri att de neverosimile. Dar cea care ni se va nfatisa ntr-o zi va fi Biserica Sfnt
ului Ioan. Bisericile catolica, protestanta sau ortodoxa n-au dect sa riposteze,
asa cum au si facut de altfel, n trecut si sa ncerce sa extermine Biserica Sfntului
Ioan, ele nu vor reusi nici acum asa cum nu au reusit nici n trecut.
Toate marile spirite ale crestinatatii care s-au distins prin puritatea si ntelep
ciunea lor erau discipoli ai Sfntului Ioan, iar cei apartinnd Bisericilor oficiale
, care nu puteau nici sa accepte, nici sa suporte superioritatea lor, i-au perse
cutat fara ncetare. Dar aceasta Biserica ce a fost mereu obligata sa traiasca si
sa actioneze n secret, continua sa formeze fii si fiice ai lui Dumnezeu si ea se
va prezenta acum n fata lumii ntregi pentru a-si demonstra superioritatea, bogatia
spirituala, universalitatea sa. n acest moment, fie ca o vrea, fie ca nu, Biseri
ca Sfntului Petru va fi obligata sa se transforme si sa faca reforme. Binenteles,
a existat si n aceasta Biserica o minoritate de persoane de elita, ct despre ceila
lti, de ce s-au ocupat, sa nu mai vorbim! Si n loc sa nteleaga ca ar trebui sa se
instruiasca, sa progreseze, s-au multumit sa-i persecute pe cei care-i depaseau.
Biserica Sfntului Petru a dat dovada ntotdeauna de o mare intoleranta, persecutnd,
arznd pe cei care nu gndeau si nu actionau exact dupa regulile stabilite de ea. n t
imp ce membrii Bisericii Sfntului Ioan n-au persecutat niciodata pe nimeni, au la
sat pe fiecare liber sa faca ce vrea; singura lor preocupare a fost sa se perfec
tioneze, sa se apropie din ce n ce mai mult de perfectiunea divina. Ei n-au avut
nici o ambitie pamnteasca, contrar Bisericii Sfntului Petru, care pentru a domina
mai bine si a se impune s-a straduit sa mentina oamenii n mediocritate si slabici
une: sa cauti perfectiunea? Dar asta nseamna orgoliu, numai diavolul poate sa ins
pire o astfel de dorinta! Si totusi, ce-a spus Iisus: "Fiti perfecti, asa cum Ta
tal vostru Ceresc este perfect". Deci, iata idealul cel mai nalt. Sigur, daca cei
lalti au un alt ideal, asta-i priveste.
Sa nu credeti ca intentia mea este sa distrug Biserica; nu, sunt de acord sa-mi
dau osteneala cu ea pentru a-i da o lumina pe care ea nu o poseda n momentul aces
ta. Am si ncercat, de altfel; am ntlnit preoti, calugari dar n-am reusit niciodata.
Ba da, totusi, am reusit putin cu cte unii, dar cu majoritatea nu este nimic de
facut. Au fost asa de impregnati deja n seminarii de ideea ca numai catolicismul
este singura religie adevarata, ca acum s-au deformat: este imposibil sa i faci s
a mearga mai departe. Din acest motiv prefer sa am de-a face cu atei, cu necredi
nciosi, e mai usor sa te ntelegi cu ei. Dar oamenii bisericii, oh, la, la! Ramn att
de limitati, att de bigoti, att de ngusti!... Cred ca totusi o sa revina si ei ntr-
o zi, dar numai dupa fel de fel de piedici care-i vor pune pe gnduri.
n Apocalipsa, Sfntul Ioan vorbeste despre un nou Cer si un nou Pamnt. Ce sa nsemne a
sta? Oare primul Cer si primul Pamnt au mbatrnit? Daca au mbatrnit, nseamna ca la ori
ine Domnul n-a stiut sa aleaga cele mai bune materiale pentru a le crea si asta-
i o nota foarte proasta la adresa Lui. Asta nseamna ca nu este atotcunoscator. n r
ealitate, acest nou Cer si acest nou Pamnt ne privesc pe noi, viata noastra inter
ioara. n limbajul initiatilor, care este limbajul simbolurilor eterne, un "cer no
u" semnifica idei noi, o ntelegere, o perceptie, o filozofie noua, iar un "pamnt n
ou" semnifica atitudini noi, comportamente noi. Deci noul Cer si noul Pamnt repre
zinta o alta maniera de a gndi si o alta maniera de a trai. Cerul reprezinta capu
l, iar pamntul picioarele. Picioarele sunt cele care merg dupa cum le spune capul
, pentru ca picioarele alearga acolo unde capul a planuit sa faca ceva. Deci com
portamentul, conduita, modul de actiune sunt cele care se vor schimba datorita s
chimbarii capului, adica a noii filozofii, a noilor notiuni.
Si acum sa vedem, acest cer nou pe care Dumnezeu este pe punctul de a-l crea, es
te el nou? Nu, el se afla aici de-o eternitate, dar numai pentru oameni va fi no
u. Este aici, i asteapta, numai ca ei nu-l vad si va fi nou pentru ca ntr-o zi, d
intr-o data, ei l vor descoperi. Un nou cer si un nou pamnt nseamna ca oamenii vor
merge mult mai departe, mult mai sus pentru a descoperi o maniera de a gndi si o
maniera de a actiona care existau dintotdeauna n planurile lui Dumnezeu, dar la c
are ei nu se gndisera niciodata... Ca n cazul soarelui: este acolo dintoteauna, da
r nca nu s-a nteles ct de mult este necesar vietii noastre. Atta timp ct nu ne bucura
m de prezenta lui, ct nu mergem sa-l contemplam cnd rasare si ct nu ncercam sa deven
im ca el, nsemamna ca nu l-am descoperit nca: traim tot n vechiul cer, vechi, vierm
anos, mucegait!...
Noul Pamnt nseamna un comportament nou, dar acest comportament nu este posibil dect
daca ncepem printr-un nou "cer". Si acest cer nou este soarele, este ntelegerea a
tot ceea ce el ne nvata, a tot ceea ce el ne aduce prin lumina, caldura si viata
sa. Soarele va fi cel care ne va ajuta sa descoperim acest nou cer unde se afla
si ngerii si Arhanghelii si Divinitatile... acel cer pe care Iisus l numea "casa
Tatalui Meu"...
Si voi puteti locui n acest cer nca de astazi, puteti face parte din el n fiecare z
i: din momentul n care veti accepta filozofia acestor fiinte sublime care au veni
t sa aduca lumina umanitatii, va aflati deja n acest cer nou. Si cnd ncepeti sa cun
oasteti acest cer nou, aceasta noua filozofie, sunteti obligat sa va schimbati c
omportamentul, maniera de a actiona. Toate aceste metode pe care sunteti n curs d
e a le nvata aici privind hrana, respiratia, gesturile, cuvintele, reprezinta nou
l pamnt. O noua lumina este pe punctul de a veni, dragii mei frati si surori, si
gratie ei se va crea ntre oameni o astfel de armonie, o astfel de unitate nct ntregu
l Pamnt va forma o singura familie si pretutindeni vor domni fraternitatea si pac
ea.

Cap V BAZELE UNEI RELIGII UNIVERSALE


Toate religiile au tendinta sa accentueze anumite adevaruri care sunt esentiale,
binenteles, dar o fac n detrimentul unor alte adevaruri, care sunt la fel de esen
tiale. Ele seamana cu acele medicamente care au proprietatea de a nu remedia dect
anumite deficiente n organism: fiind partiale, ele nu pot raspunde tuturor nevoi
lor sufletului si spiritului omenesc. Daca o religie vrea sa fie universala, ea
trebuie sa prezinte adevarurile tuturor religiilor si ale tuturor ntelepciunilor
pentru ca fiecare sa poata gasi activitatea spirituala care sa-i convina. Si ast
a este ceea ce face nvatatura noastra.
nvatatura noastra cuprinde tot ceea ce poate ajuta omul sa se apropie de Dumnezeu
si sa nteleaga misterele universului: nu numai marile adevaruri ale religiei cre
stine dar si sistemul Kabbalistic al evreilor, stiinta puritatii si a celor doua
principii persana, religia sobra a egiptenilor, studiul imortalitatii al chinez
ilor, metodele meditatiei, respiratiei si a tuturor ramurilor din yoga, din Indi
a, stiinta magilor, a alchimistilor, a astrologilor, etc.... O religie universal
a trebuie sa prezinte oamenilor toate marile adevaruri ale Stiintei Initiatice.
Deci, atunci cnd spun ca trebuie sa vina o religie universala, o fac pentru ca re
ligia catolica nu este nca universala. Chiar daca ntelesul cuvntului catolic este u
niversal, n realitate, religia catolica nu este universala. Prin faptul ca a elim
inat un mare numar de adevaruri esentiale precum rencarnarea, legile Karmei sau i
mportanta soarelui pentru viata spirituala, ea s-a ndepartat astfel de adevaruril
e universale devenind astfel o secta. Sunt dezolat daca asta ofenseaza pe unii,
dar ceea ce este important este sa stim cum stau lucrurile n realitate si nu daca
ele plac sau displac unora dintre noi.
O religie universala trebuie sa cuprinda toate cunostintele si practicile care s
a-i permita omului sa ajunga pna la Dumnezeu. Din momentul n care crestinismul a r
efuzat sa prezinte rencarnarea, el ne-a mpiedicat sa ntelegem dreptatea lui Dumneze
u. Nu trebuie sa ne mire daca drept urmare, totul devine fara sens: nu se mai ve
de ratiunea profunda a lucrurilor, totul pare anormal si nedrept. n fata unui rau
sau n fata unei suferinte, un crestin nu poate sa spuna dect ca "Dumnezeu a vrut-
o". Ct despre el, el e nemaipomenit, el n-a facut nimic ca sa i se ntmple asemenea
nenorociri, e inocent, nu e vinovat cu nimic; Dumnezeu este singurul responsabil
. Dar atunci acest Dumnezeu este capricios, crud, nedrept, face tot ce-i trasnes
te!
Refuznd ideea de rencarnare, crestinii si-au blocat calea pentru secole ntregi, n ti
mp ce prin rencarnare totul devine clar: de la o existenta la alta, o anume cauza
antreneaza o anume consecinta. Nu mai e Dumnezeu cel care e de vina, ci noi: pe
ntru ca am ales un anume drum, un anume tip de manifestare, noi suntem cauza des
tinului nostru si nu Dumnezeu. Dumnezeu ramne deci n maretia sa, n splendoarea sa, n
perfectiunea sa, n dreptatea sa. n timp ce fara rencarnare, ntreaga responsabilitat
e a nenorocirilor noastre cade asupra Lui. Eu consider ca daca crestinii ar fi t
inut mai mult la gloria si perfectiunea lui Dumnezeu, ar fi trebuit cel putin sa
accepte rencarnarea. Dar ei au o viziune att de ngusta nct nici nu-si mai dau seama
de consecintele atitudinii lor si nu vad n ce postura ngrozitoare l prezinta pe Dum
nezeu. Sa nu se mai mire daca majoritatea oamenilor se ndeparteaza acum de religi
e.
Atta timp ct Biserica nu accepta rencarnarea, ea face din Dumnezeu un despot, un mo
nstru. De fapt, ar fi multe de spus despre maniera n care crestinismul l-a prezen
tat pe Dumnezeu, pentru ca a mostenit din Vechiul Testament imaginea unui Dumnez
eu gelos, razbunator, nspaimntator, care distribuie pedepse si sanctiuni. n pofida n
vataturii lui Iisus, Dumnezeul crestinilor a ramas acel Dumnezeu al lui Moise.
O sa spuneti: "Dar rencarnarea n-a fost mentionata niciodata n Evanghelie". Ba a f
ost, numai ca n-ati stiut sa o vedeti, si va voi da din nou, astazi, cteva argume
nte pe care vi le-am mai dat si cu alte ocazii.
Evangheliile povestesc ca atunci cnd Iisus a aflat ca Ioan Botezatorul a fost are
stat, s-a retras n Galileea; si putin timp dupa aceea Ioan Botezatorul a fost dec
apitat din ordinul lui Irod. Dupa schimbarea la fata discipolii l-au ntrebat pe I
isus: "De ce scribii spun ca Ilie este cel care trebuie sa vina mai nti?" Iisus le
raspunse: "Este adevarat ca Ilie trebuie sa vina si sa restabileasca toate lucr
urile, dar adevar va spun voua, Ilie a venit deja, dar ei nu l-au recunoscut si
s-au purtat cu el cum au vrut". Si textul adauga: "Discipolii ntelesesera ca el v
orbea de Ioan Botezatorul".
Sa studiem acum viata profetului Ilie si vom ntelege de ce atunci cnd a venit n per
soana lui Ioan Botezatorul, i s-a taiat capul. Ilie a trait pe timpul regelui Ac
hab, care se nsurase cu Jesabel, printesa straina, fiica regelui Sidonului, si di
n cauza ei pastra cultul lui Baal si al lui Astarte. Ilie s-a prezentat n fata lu
i Achab pentru a-i reprosa necredinta lui fata de adevaratul Dumnezeu si i-a spu
s: "N-o sa cada anii acestia nici roua, nici ploaie, pna n-am sa spun eu". Apoi a
plecat si s-a ascuns n munti pentru a scapa de regele care-l cauta.
Trei ani s-au scurs si uscaciunea devastase ntreaga tara. La ordinul lui Dumnezeu
, Ilie se prezenta din nou n fata lui Achab, care-i facu reprosuri violente: "Tu
esti acela care creezi tulburari n Israel?" Ilie i raspunse: "Nu eu tulbur Israelu
l, ci tu si casa tatalui tau, pentru ca ati parasit poruncile Celui Vesnic si ai
trecut de partea lui Baal. Porunceste sa se adune ntregul Israel lnga mine la mun
tele Carmel si sa se adune si cei patru sute cincizeci de profeti ai lui Baal...
" Toti profetii fura adunati si Ilie spuse: "Si acum, sa fie adusi doi tauri. Vo
m face doua altare: unul pentru Baal si unul pentru Cel Vesnic. Profetii l vor in
voca pe Baal si eu l voi invoca pe Cel Vesnic. Dumnezeul care va raspunde prin f
oc va fi adevaratul Dumnezeu."
Dis de dimineata profetii ncepura invocarile: "Baal... Baal... raspunde-ne". Nici
un raspuns. Ilie rdea de ei: "Strigati putin mai tare, ca sa va auda. Poate ca e
ste ocupat cu altceva, poate e plecat n calatorie, sau poate ca doarme". Profetii
strigara mai tare si mai mult dect att, cum stiau sa practice magia si facura taie
turi n corp pentru ca sperau ca prin sngele care curgea sa atraga larvele si eleme
ntalii care sa faca sa cada focul pe altar. Asta a durat pna la amiaza, dar nimic
nu avu loc. Atunci Ilie spuse: "Acum gata. Sa mi se aduca douasprezece pietre.
Cu aceste pietre facu un altar n jurul caruia sapa o groapa. El puse lemne pe pie
tre si un taur taiat n bucati. Pe urma stropi totul cu apa si umplu de asemenea g
roapa cu apa. Cnd totul fu gata, Ilie l invoca pe Cel Vesnic: "Dumnezeu al lui Abr
aham, al lui Isaac si al lui Israel, fa sa se stie astazi ca Tu esti Dumnezeu n I
srael, ca eu sunt slujitorul Tau si ca am facut toate aceste lucruri prin cuvntul
Tau". Atunci focul cazu din cer si arse tot: victima, lemnul, pietrele si apa.
Toata lumea cazu n genunchi si recunocu ca adevaratul Dumnezeu era Dumnezeul lui
Ilie. Dar dupa aceasta, Ilie, putin prea mndru de victoria sa, i duse pe cei patru
sute cincizeci de profeti ai lui Baal pe malul unui ru si le taie capul.
Iata de ce era de asteptat ca la rndul lui sa i se taie capul. Pentru ca exista o
lege pe care Iisus a mentionat-o n gradina Ghetsemani atunci cnd Petru s-a arunca
t asupra servitorului Caifului si i-a taiat urechea: "Petru, pune-ti sabia n teac
a, pentru ca toti cei care vor ridica sabia, de sabie vor pieri". Ori, ntr-o sing
ura existenta nu se vede de fiecare data aplicarea acestei legi. De exemplu Ilie
, cum a murit? Nu numai ca nu a fost masacrat, dar se spune ca a fost transporta
t viu n Cer, pe un car de foc. Numai atunci cnd a venit pe Pamnt n persoana lui Ioan
Botezatorul a suferit pedeapsa greselii sale. Iisus stia cine era, ce destin l a
stepta; si de aceea, desi a spus despre el cuvinte foarte elogioase: "Printre ce
i ce sunt nascuti de femeie, nu s-a ivit unul mai mare dect Ioan Botezatorul", to
tusi n-a facut nimic ca sa-l salveze pentru ca trebuia ca dreptatea sa-si urmeze
cursul.
Sa luam un alt exemplu scos din Evanghelie. ntr-o zi Iisus si discipolii sai ntlnes
c un orb din nastere si discipolii ntreaba: "nvatatorule, cine a pacatuit, acest o
m sau parintii lui, de el s-a nascut orb?"... Credeti ca se pot pune astfel de nt
rebari daca nu se crede n rencarnare? Cnd ar fi putut omul asta sa pacatuiasca naint
e de a se fi nascut? n burta mamei lui? Ori e o ntrebare stupida, ori ea subntelege
credinta ntr-o viata anterioara. Puteti spune ca discipolii lui Iisus, nefiind p
rea instruiti, era posibil sa puna ntrebari putin bizare. Daca ar fi fost asa, Ii
sus le-ar fi facut observatie. Se vede n Evanghelii ca se ntmpla sa-si certe discip
olii, dar de data asta n-a facut-o.
Unii vor obiecta ca daca Iisus si discipolii sai ar fi crezut cu adevarat n rencar
nare, s-ar fi gasit cuvntul cel putin odata mentionat n Evanghelii. Nu, nu este de
mirare ca cei care au scris Evangheliile n-au mentionat n mod explicit rencarnare
a, ntr-o vreme n care toti credeau n ea. Cum puteau ei sa banuiasca ca ar fi trebui
t sa vorbeasca de ea, n vederea unor timpuri n care oamenii se vor ndeparta att de m
ult de la Stiinta Initiatica? Au prezentat asa de putine lucruri n scrierile lor
despre aceasta deoarece nu era cazul sa se ntinda descriind un subiect care era d
e domeniul traditiei.
Sa luam si pasajul n care Iisus spune: "Fiti perfecti, asa cum Tatal vostru Ceres
c este perfect!". Ce sa spunem de fraza asta? Ori Iisus vorbea fara sa Se gndeasc
a, cernd unor fiinte att de limitate sa atinga n ctiva ani perfectiunea Tatalui Cere
sc, sau nu-Si dadea seama de maretia Lui si si imagina ca era usor sa devina ca E
l. n ambele cazuri, aceasta nu este prea avantajos la adresa lui Iisus. n realitat
e, si fraza aceasta subntelege rencarnarea. Iisus nu-Si nchipuia ca omul ar fi capa
bil sa devina perfect ntr-o singura existenta, dar stia ca, dorind puternic aceas
ta perfectiune si facnd eforturi pentru a o obtine, dupa numeroase rencarnari, va
reusi sa-si atinga scopul!
De altfel, scrie si n Geneza: Dumnezeu spune: "Sa facem omul dupa chipul si asema
narea noastra... Dumnezeu crea omul dupa chipul Sau, dupa chipul Sau l crea." Si
cu asemanarea ce s-a ntmplat?
Uitati-va la ghinda unui stejar: este dupa chipul tatalui sau, stejarul, adica a
re aceleasi posibilitati de a deveni un arbore maret, dar nu seamana cu el, nu a
re forma lui, nu este nca un stejar: va deveni numai dupa ce o sa-l plantam. Omul
este de asemenea dupa chipul lui Dumnezeu: ca si El este o trinitate adica are n
telepciune, dragoste, putere dar evident ntr-o masura mai mica n comparatie cu Cre
atorul, care este atotcunoscator, este dragostea nsasi si este atotputernic. Dar n
tr-o zi, cnd va evolua, va fi asemenea Lui, va avea din plin virtutile Lui. Deci
vedeti, aceasta dezvoltare, aceasta trecere de la chip la asemanare subntelege ren
carnarea. Dumnezeu spune: "Sa-l creem pe om dupa chipul si asemanarea noastra" d
ar nu a facut-o. "Dumnezeu crea omul dupa chipul sau, dupa chipul sau l crea": to
cmai n absenta cuvntului asemanare si n repetitia cuvntului chip a fost ascunsa idee
a de rencarnare. Da, avem aici la ce reflecta.
Religia catolica se poate mpauna pretinznd ca este universala, asta este parerea e
i, dar nu este si parerea Initiatilor. O religie universala trebuie sa fie bazat
a pe nevoile esentiale ale fiintei umane, care sunt aceleasi pentru toti. Este m
otivul pentru care religia universala este religia solara, pentru ca lumea ntreag
a are nevoie de soare, lumea ntreaga l cauta, l iubeste si l ntelege. Restul poate sa
-i priveasca pe unii si sa nu-i priveasca pe altii, sa le convina sau sa nu le c
onvina si de altfel daca sunt attea religii este pentru ca fiecare s-a adaptat la
o anumita mentalitate particulara. Religia viitorului va fi bazata pe elemente
universale cu care oamenii si vor potoli foamea si setea. n timp ce acum se vad cr
estini care devin budisti sau musulmani, evrei sau musulmani care devin crestini
, etc. Aceasta arata ca nici o religie nu este universala. Cnd se va ivi religia
universala, nimeni nu va mai dori sa se preumble n alta parte, toti vor fi cuprin
si n acea religie unica.
n spatele soarelui se gaseste Dumnezeul tuturor oamenilor. Crestinii n-au nevoie
de zeii hindusi, nici hindusii de Dumnezeul crestinilor, nici musulmanii de Dumn
ezeul evreilor, si asa mai departe... dar toti au nevoie de soare, care da lumin
a, caldura si viata oamenilor, animalelor si plantelor. Religia crestina nu lumi
neaza si nu ncalzeste dect cteva milioane de persoane n lume - si sa nu vorbim ce fe
l de lumina si ce fel de caldura le da! Cti sunt cei care n-au auzit vorbindu-se
niciodata despre crestinism! Si din pacate pentru crestinism, se simt mult mai b
ine asa.
Prea multe religii au aparut n lume si aici este originea nenorocirilor umanitati
i. O singura religie este de ajuns, aceea a luminii, a caldurii, a vietii si ace
asta este religia soarelui. Crestinii nu vor sa o accepte sub pretextul ca nu tr
ebuie glorificat si adorat dect numai Dumnezeu. Dar cum, pna una-alta, nu sunt cap
abili sa ajunga pna la El, ramn n aer. Sub pretextul ca nu trebuie adorat dect Domnu
l, ei nu simt si nu nteleg nimic din viata spirituala. O, ce lucru inteligent! De
ce sa nu vedem ca soarele este singurul care poate sa ne apropie de Dumnezeu of
erindu-ne o imagine a maretiei sale, a luminii, a dragostei si a puterii sale? O
respingem? Ei bine, atunci n-avem dect sa ramnem n ntuneric, n frig si n slabiciune!
Oamenii sunt bizari: prefera sa scoata teorii abstracte asupra Divinitatii, unde
e vorba de esenta, de substanta, de transcendere si sa se ciorovaiasca apropos
de toate aceste teorii pe care multimea oricum nu le ntelege. Dar sa accepte ca i
maginea soarelui ar putea sa-i aduca pna n pragul Divinitatii, a, nu, asta nu. Ei
bine, fie ca o vor, fie ca nu, religia viitorului va fi religia soarelui, pentru
ca el este cel care ne da imaginea cea mai adevarata a trinitatii divine. As vr
ea sa ma ntelegeti bine, nu spun ca Dumnezeu se afla n discul solar pe care-l vede
m stralucind pe cer, ci spun ca soarele cu lumina sa, cu caldura sa si cu viata
pe care le raspndeste n ntreg universul este imaginea cea mai buna a ntelepciunii, d
ragostei si vietii lui Dumnezeu.
Religia adusa de Iisus era perfecta, nu contest asta. Dar timp de secole a fost
att de deformata, ca a ajuns sa fie o fiertura de cultura unde prolifereaza cei m
ai diversi germeni de fermentatie. Trebuie deci sa abandonam toate aceste forme
de ntelegere gresite pentru a gasi religia unica, cea care exista de la nceputuril
e Universului si care va fi pna la sfrsitul lui.
Este acum momentul sa ne ndreptam spre principiul universal care este la originea
tuturor acestor religii si sa descifram simbolul acestei religii universale: so
arele. Religia soarelui consta n a da si a uni, caci soarele lumineaza, ncalzeste
si nsufleteste toate creaturile. Soarele a existat aici nainte ca oamenii sa apara
. De o eternitate le spune: "Faceti ca mine, luminati, ncalziti, nsufletiti, debar
asati-va de conceptiile voastre limitate, mbratisati lumea ntreaga prin inteligent
a si dragostea voastra".
Limbajul soarelui este un limbaj universal pe care toata lumea l ntelege: e limbaj
ul luminii, caldurii si al vietii. Oamenii, animalele si plantele, toti nteleg li
mbajul soarelui n timp ce celelalte limbaje nu este sigur ca pot fi pricepute. Sa
nu va nchipuiti ca anumite triburi din Africa sau din Oceania au nteles limbajul
crestin, desi le-au fost trimisi misionari!... Dar antropofagii care se plngeau c
a nu li se trimisesera destui misionari si ca li se facuse foame, ei ce au nteles
din limbajul crestin?
Adevarata religie nvata ca oamenii trebuie sa se apropie de lumina, caldura si vi
ata soarelui, adica sa caute ntelepciunea care lumineaza si rezolva problemele, d
ragostea dezinteresata care nfrumuseteaza, ncurajeaza si consoleaza, viata subtila
si spirituala care-l face pe om activ, dinamic si ndraznet, pentru a realiza pe
pamnt mparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa. Iata de ce nimeni nu poate sa combata
aceasta noua religie; daca ncearca sa o distruga, se distruge pe sine pentru ca
se limiteaza.
Cnd aceasta ntelegere a unei religii universale va patrunde n spirit ntreaga organiz
are a vietii va deveni universala: nu vor mai exista separari ntre oameni, fronti
ere, razboaie. Nu natura sau Dumnezeu au trasat frontierele, ci lacomia oamenilo
r. Noua filosofie, noua religie consta n a ntelege n primul rnd ca pamntul nu apartin
e nimanui altuia dect lui Dumnezeu. Vi se pare inteligent si crestineste sa te ce
rti pentru a avea o bucatica de pamnt? n realitate nu putem poseda nimic: cnd pleca
m de cealalta parte, pamntul ramne aici. Si atunci, la ce ne-a folosit sa ne batem
att?
Trebuie sa ncetam sa dorim ca o rasa sau o religie sa domine lumea si sa-si impun
a punctul de vedere; trebuie ca toti sa accepte religia si fraternitatea univers
ala pe care soarele ni le arata. Soarele nu face nici o distinctie de nationalit
ate, rasa sau religie: el da tuturor lumina, caldura si viata fara sa-l interese
ze cine este catolic, protestant, musulman, budist... iar noi trebuie sa-i seman
am lui.
Cnd spun ca noi aducem o religie noua, aceasta nu vrea sa nsemne ca e mai buna dect
cea pe care a adus-o Iisus, asta este imposibil: nu exista nimic mai presus de
dragoste, de sacrificiu, de abnegatie, de lumina, de puritate, dar n Evanghelie n
u s-a spus totul si tocmai n explicatii, n metode si n aplicatii consta aportul sup
limentar ale nvataturii Fraternitatii Albe Universale.
Adevaratii crestini, crestinii sinceri nu pot nega ca n asta consta adevarata rel
igie a lui Hristos; nu pot acuza nvatatura noastra ca raspndeste erezii sau ca est
e o secta.
Marii fondatori de religie: Krishna, Buda, Zoroastru, Orfeu, Pitagora, Moise, Ii
sus, Mahomed... au trait ntr-o tara determinata, nvatatura lor nu a putut sa ating
a dect un numar limitat de oameni, n timp ce Hristos este un Principiu Universal s
i El este Cel care S-a manifestat prin toti acesti mari maestri. Si chiar daca I
isus continua sa lucreze n lumea invizibila cu crestinii, Buda cu budistii, Mahom
ed cu musulmanii, actiunea lor este limitata, n timp ce Hristos se ocupa de lumea
ntreaga, caci el este un principiu cosmic.
Hristos nu apartine nici unui popor, nici unei rase, nici unei religii, el este
un spirit solar. Dar este mult mai vast dect soarele si se manifesta mult mai dep
arte dect soarele nostru pna n imensitatea cosmosului, unde exista nenumarati sori
mult mai mari si mai luminosi dect al nostru. Si totusi, prin intermediul soarelu
i nostru putem sa ne ndreptam cel mai bine spre Hristos si spre Tatal Ceresc. Cun
oscnd soarele n manifestarile sale sublime de caldura, lumina si viata, oamenii se
vor apropia din ce n ce mai mult de divinitate si pamntul va deveni o gradina a p
aradisului unde toti oamenii vor trai ca fratii.

Cap VI MAREA FRATERNITATE ALBA UNIVERSALA

Toate fintele din diversele regnuri ale naturii sunt legate ntre ele; fara ca noi
sa stim, toate fiintele care sunt deasupra noastra si cele care sunt dedesubtul
nostru sunt legate cu noi. Exista deci n natura o ierarhie vie. Datorita ei, dat
orita legaturii care ne uneste cu toate fiintele superioare, avem posibilitatea
de a ne ridica. Si aceeasi legatura este cea care ne leaga cu regnurile inferioa
re, cu animalele, cu plantele si chiar cu pietrele.
Omul se crede singur, dar n realitate este legat cu milioane de alte fiinte. El i
ntra n contact cu ele prin gndurile si sentimentele sale. Daca aceste gnduri si sen
timente sunt bune, nobile, luminoase, ele influenteaza favorabil fiintele care s
unt dedesubtul lui, dar n acelasi timp declanseaza o miscare n regnurile superioar
e si energii divine ncep sa se reverse asupra lui.
ntelepciunea, lumina, dragostea ngerilor, a arhanghelilor, a divinitatilor curg pr
in intermediul Initiatilor si a marilor Maestri si ating pe oamenii capabili sa
le primeasca; dar ele nu se opresc aici, trec prin oameni pentru a ajunge la ani
male, vegetale si minerale. Apoi, datorita unui alt curent, aceasta forta se rid
ica din mineral pna la regnurile superioare si n felul acesta are loc o circulatie
extraordinara n univers. Cel care este legat n acest lant viu al creaturilor este
patruns de bucuria, pacea si lumina pe care fiintele superioare le poarta n ele.
Este deci periculos sa rami independent, separat, izolat pentru ca te privezi de
posibilitatea de a beneficia de acesti curenti benefici. Si atunci de unde veti
primi inspiratia si fortele necesare pentru viata de fiecare zi? "Le vom gasi n
noi nsine..." veti spune voi. Da, pentru o luna, pentru un an poate, dar n scurt t
imp rezervele voastre se vor epuiza. Daca din orgoliu si dorinta de independenta
va veti taia legatura care va uneste cu fiintele superioare, va veti pierde put
erea. Chiar daca ati nceput proiecte vaste, n curnd nu va va mai ramne nimic pentru
ca este imposibil sa realizezi ceva maret daca nu esti legat n lantul viu al crea
turilor. Este ca si cnd un bec electric si-ar imagina ca el este cel care luminea
za fara sa se gndeasca la centrala care-i trimite curentul al carei simplu conduc
tor este.
n realitate, fie ca o cerem, fie ca nu, noi suntem legati, bransati, dar trebuie
de fiecare data sa stabilim n mod constient aceasta legatura cu fiintele superioa
re pentru ca n noi sa circule un curent viu. Cel care refuza sau neglijeaza sa cr
eeze aceasta legatura pierde mai devreme sau mai trziu lumina, forta si tot ceea
ce mai are. Omul poate fi puternic, poate face miracole, dar nu trebuie sa uite
ca nu este dect un conductor de energii venite de sus. El trebuie sa-si spuna: "nt
elepciunea divina este cea care actioneaza n mine... lumea divina este cea care s
e manifesta prin mine...", caci altfel va pierde tot.
Fraternitatea trebuie sa existe pe pamnt printre oameni pentru ca ea exista deja n
univers unde este numita Marea Fraternitate Alba Universala. Ea este alcatuita
din toti Sfintii, Profetii, Initiatii, marii Maestri si n fruntea sa este Hristos
.
Fraternitatea Alba Universala este o putere care se ntinde asupra ntregului sistem
planetar si nca mai departe. Nu trebuie sa judecati Fraternitatea Alba Universal
a dupa cea care este aici pe pamnt, o mna de oameni care nu sunt totdeauna nici nte
lepti, nici luminati. Adevarata Fraternitate Alba Universala, care este acolo su
s, cuprinde toate fiintele cele mai evoluate; aici noi suntem doar niste muncito
ri care ncercam sa beneficiem de lumina si sprijinul acestor fiinte pentru a le r
ealiza proiectele. Dar Fraternitatea Alba Universala care este aici jos trebuie
sa devina reflectarea fidela a celei care este sus si pentru aceasta trebuie ca
membrii sai sa devina din ce n ce mai constienti de acest privilegiu de a aprtine
acestei entitati sublime.
Nici chiar voi n-ati nteles nca ce nseamna sa fii n Fraternitatea Alba Universala. U
nii se plng ca de cnd sunt discipolii acestei nvataturi nimic nu s-a schimbat n priv
inta lor. Asta pentru ca nu sunt aici dect fizic si nu n mod interior. Cnd discipol
ul se afla n mod interior n Fraternitatea Alba Universala, este obligat sa evoluez
e, sa se ntareasca, sa se mbogateasca. Atta timp ct se multumeste sa traiasca superf
icial n aceasta mica Fraternitate care exista pe pamnt mpreuna cu oamenii care se a
duna aici pentru ca nu stiu unde sa mearga, binenteles ca nu poate cstiga nimic pe
ntru ca nici o achizitie nu se capata asa, din exterior. Dar daca apartin din to
ata inima, din tot sufletul sau Marii Fraternitati Albe Universale care este aco
lo sus si daca face totul aici pentru ca proiectele acesteia sa se realizeze, at
unci da, viata sa va capata alt sens.
Cnd vorbesc de Fraternitatea Alba Universala nu ma refer la aceasta mna de barbati
si femei care sunteti voi, ci ma refer la aceasta adunare nalta si sublima de un
de ne vin lumina si forta. Si de aceea, daca vreti sa deveniti invulnerabili, nu
iesiti din aceasta fortareata puternica, indestructibila care este Fraternitate
a Alba Universala. Din momentul n care patrundeti n aceasta incinta luminoasa, dev
eniti invulnerabili. Fortele ostile se vor da ntr-o parte pentru a va lasa sa tre
ceti; dar daca va ndepartati, sunteti pierdut. Daca plecati de la Izgrev, de la B
onfin sau de la un alt centru fratern, asta n-are nici o importanta, cu conditia
sa pastrati n permanenta legatura cu Fraternitatea de mai sus. Dar daca nu pastr
ati n mod interior Fraternitatea, puteti sa ramneti fizic ct doriti n ea, acest lucr
u nu va aduce nimic nimanui si mai ales voua.
n ce masura poate fi folositoare o masina aflata n garaj, daca nu exista un sofer
capabil sa o conduca? Caci nu masina conteaza, ci conducatorul ei, adica spiritu
l omului. Din nefericire, exista multe "masini" n Fraternitate si n timpul acesta
unde sunt automobilistii?... undeva pe-acolo, ntr-o crciuma sau ntr-un cabaret - si
mbolic vorbind - bnd si amuzndu-se. Credeti ca toti cei care vin aici sunt cu adev
arat aici? Nu se stie unde sunt... dar cnd sunteti toti aici prezenti cu sufletul
si spiritul vostru se formeaza curenti de o putere formidabila care atrag spiri
te luminoase din lumea invizibila si aceste spirite ne aduc binecuvntarile lor.
Toate esecurile si nenorocirile voastre provin din aceea ca v-ati desprins din a
cest lant al Marii Fraternitati Albe Universale. De aceea, de acum nainte, cel pu
tin cteva minute pe zi gnditi-va la acest lant, intrati n vibratiile sale armonioas
e si n acel moment tot ceea ce fiintele superioare sunt pe punctul de a trai, lib
ertatea, ncntarea si extazul, tot ceea ce ele poseda drept comori si pietre pretio
ase va va fi transmis. Caci Initiatii si marii Maestri nu pastreaza pentru ei bo
gatiile, ci le trimit imediat celor ce sunt dedesubtul lor si daca nu le primiti
, este pentru ca acolo jos va tineti deoparte de acest lant si deci nu sunteti p
regatiti de a le primi.
Este foarte grav pentru discipol sa nu stie sa mentina legatura cu Fraternitatea
Alba Universala, caci curentul nu mai coboara pentru a alunga elementele nocive
si pentru a-l purifica pe discipol; si cnd acest curent nu mai coboara, fiintele
inferioare, atrase de impuritati, ncep sa se strecoare n el, unde provoaca strica
ciuni de toate felurile. Atunci cnd va simtiti invadati de fiinte care va calca n
picioare gradinile interioare, va fura bogatiile, va sting luminile, nseamna ca n
-ati stiut sa va conectati la curentul Marii Fraternitati Albe Universale. Si ap
oi va plngeti: "Nu stiu ce se ntmpla cu mine... ma simt nefericit, tulburat, tracas
at..." si pentru a iesi din starea asta megeti la doctor, ncercati sa va distrati
, dar nu mai este nimic de facut. Cnd au patruns n voi entitati inferioare nu mai
exista alt mijloc de a scapa de ele dect de a intra n legatura cu fiintele lumii s
ublime, sa va deschideti inima, intelectul, sufletul, spiritul, astfel ca binecu
vntarea de sus sa coboare asupra voastra, ca ea sa va purifice, sa va hraneasca s
i sa va salveze de creaturile raufacatoare. Cnd curentul care vine de sus este fo
arte puternic, creaturile inferioare nu pot sa nainteze mpotriva lui, ele sunt mpin
se napoi.
Dar daca aceste creaturi au reusit sa se instaleze n voi, este pentru ca n-ati st
iut sa le opuneti un curent destul de puternic ramnnd legati la Marea Fraternitate
Alba Universala. Marea Fraternitate Alba Universala este singura forareata adev
arata, trebuie sa ma credeti. Cei care vor sa fie primiti n ea trebuie sa o ceara
. Daca va trebui, voi pleda n favoarea lor pe lnga entitatile sublime de sus; le v
oi spune: "Sunt copiii mei, deschideti-le usa. Mai sunt nca retinuti de vechile l
egaturi ale trecutului, dar au bunavointa si viata este att de grea pentru unii d
intre ei! Luati-i pe ncredere". Si cum acesti prieteni sunt foarte bogati, ei de-
abia asteapta sa-si distribuie bogatiile.

Cap VII CUM SA LARGIM NOTIUNEA DE FAMILIE


Azi va voi prezenta o idee care stiu ca nu va gasi usor ecou n inimile si constii
ntele voastre, caci n loc sa ncercati sa ntelegeti catre ce punct de vedere ridicat
va conduc, veti reactiona conform vechilor voastre conceptii si traditii si vet
i fi indignati de explicatiile mele. Sunt dezolat de pe acum, dar va voi vorbi t
otusi pentru a pregati terenul. ncercati sa ma ascultati cu atentie pna la capat,
poate veti reusi sa ntelegeti avantajele a ceea ce va prezint.
De mii de ani familia a fost considerata ca baza a societatii. E adevarat ca n Oc
cident, de cteva zeci de ani familia ncepe sa se dezbine, dar cu toate acestea, ce
lula familiala ramne nca foarte importanta: fiecare traieste n familia sa, o iubest
e, munceste pentru ea, o protejeaza, o apara... E foarte bine, e normal, sunt de
acord.
Familia este o creatie a naturii nsasi. Inteligenta Cosmica a vazut ca aceasta fo
rma de existenta era buna pentru creaturi care, astfel, se ntr-ajutorau, se susti
neau, se protejau, lucrau mpreuna. Familia este ca o fortareata, un adapost solid
, stabil unde individul se simte n siguranta. Si n trecut familiile formau adevara
te triburi, care puteau chiar sa-si declare razboi. Priviti chiar la vendetele f
amiliilor corsicane. Deci natura nsasi este cea care a dat membrilor unei aceleia
si familii acest atasament, aceasta nevoie de a fi mpreuna pentru a se ajuta, pen
tru a se proteja; se vede asta si la animale. Da, dar oare planurile Inteligente
i Cosmice prevad ca aceasta situatie sa dureze o eternitate? Oare oamenii nu pot
merge putin mai departe dect att? Oare forma n care a fost creata familia nu se po
ate largi, ilumina, nnobila? Trebuie sa ncepem acum sa ntelegem ca familia, asa cum
o concepem, mpiedica umanitatea sa formeze o unitate, o singura mare familie. De
ce? Pentru ca fiecare mica familie nu se gndeste dect la fericirea ei, la satisfa
ctia sa, la avantajul sau personal si asta o mpiedica sa se ocupe de marea famili
e: umanitatea ntreaga.
Aceasta conceptie ngusta asupra familiei este deci punctul de plecare al tuturor
purtarilor egoiste si a sosit acum momentul pentru ca oamenii sa largeasca aceas
ta notiune si sa nteleaga ca toate familiile trebuie sa se topeasca n marea Famili
e, caci de nu, vom vedea n continuare doar mici clanuri care se razboiesc. Dezord
inea, anarhia exista din cauza acestei mentalitati a oamenilor pentru care nimic
nu este mai mare, mai vast, ca mica lor familie. Si ei cred ca asta este minuna
t, formidabil si ca toata lumea trebuie sa ncurajeze asta. Ascultati doar la sfat
urile pe care multi parinti le dau copiilor lor: sa se descurce, sa triseze, sa-
i calce pe ceilalti n picioare pentru a reusi cu orice pret... Nu idei divine le
insufla, ci proiecte dintre cele mai egoiste si interesate. Din cnd n cnd li se spu
ne ca trebuie sa existe ntre frati si surori putina dragoste, generozitate, indul
genta, dar chiar si asa, nu se vede asta prea des, ci chiar membrii aceleiasi fa
milii se sfsie...
Se spune deseori ca familia este o celula a societatii. De acord, dar sa vedem c
um functioneaza celulele n organismul uman? Toate, acolo, la un loc, muncesc pent
ru binele ntregului organism. Si n societate ce vedem? Toate familiile sunt distin
cte, separate si chiar rivale: fiecare are idei diferite, proiecte diferite, int
entii diferite, care sunt fara ncetare cauze de dezordine. Trebuie sa mergem acum
mai departe, e nevoie de o ntelegere mai vasta si trebuie ca toate familiile sa
se topeasca n marea Familie, Familia Universala. Asta nu nseamna ca ele trebuie sa
se descompuna si sa dispara. Nu, ci trebuie sa se uneasca pentru a servi unui s
cop care le depaseste. Asa cum toate celulele corpului sunt legate unele cu alte
le si muncesc pentru aceasta celula imensa care este fiinta umana, pentru a o me
ntine n stare de sanatate, la fel toate familiile vor trebui sa munceasca pentru
ca organismul umanitatii ntregi sa devina sanatos.
Cnd spun ca partea spirituala trebuie sa fie pe primul loc, ei bine, chiar asta e
ste partea spirituala: colectivitatea, marea Familie, Fraternitatea Universala s
i mica familie trebuie sa urmeze pe locul doi. Atta timp ct mica familie va fi pe
primul loc, nimic nu o sa se poata aranja. De aceea, nu trebuie sa ne temem sa nl
ocuim unele conceptii daca ele sunt strmbe, gresite, depasite. Familia nu va disp
are, nu se pune problema sa o facem sa dispara, dar ea se va largi, va intra n ma
rea Familie si se va realiza mparatia lui Dumnezeu si Dreptatea Sa, Vrsta de Aur..
.
Nu sunt mpotriva familiei, admir familia si eu am o familie. Familia este necesar
a, dar nu trebuie sa sacrifici totul pentru ea, caci nu ea este lucrul cel mai m
are si cel mai important. As merge chiar mai departe spunnd ca familia are ca mis
iune sa-i ajute pe membrii sai sa se ncadreze n marea familie universala. Iata cee
a ce mi-ar place sa va fac sa ntelegeti: importanta acestei mari Familii, acestei
fraternitati universale, pentru care fiecare membru trebuie sa munceasca. Pna n p
rezent, familia si-a ratat misiunea si de aceea se dezmembreaza. Cte familii mai
exista nca n care se traieste n armonie? Priviti la numarul de divorturi... Statist
icile vorbesc singure. Este vina mea? N-am nici o vina. nainte de a fi spus vreun
cuvnt despre asta, altii si-au luat sarcina demolarii ei.
Pentru a salva familia trebuie ca notiunea sa fie largita, trebuie ca ea sa cupr
inda ntregul pamnt. Trebuie ca umanitatea ntreaga sa devina o singura familie. Nu m
a ntelegeti gresit: asta nu nseamna ca nu trebuie sa va mai ocupati de membrii fam
iliei voastre, sa-i hraniti, sa-i adapostiti, sa le dati bani, sa-i instruiti. N
u, dar cu aceasta largire a constiintei o s-o faceti mai bine dect nainte. Le veti
explica faptul ca se vor rezolva toate problemele numai daca se vor stradui sa
creeze aceasta Familie universala. Pna n prezent nu familia este cea care a reusit
sa mpiedice nenorocirile, razboaiele si mizeriile. Si toate acestea vor continua
. Dar daca familiile se vor topi ntr-o mare Familie, nu va mai fi razboi, nici mi
zerie.
Solutia, adevarata solutie, trebuie sa o cautam n largirea familiei. Atta timp ct v
a limitati la micul vostru cerc familial, nu veti putea niciodata sa contribuiti
la binele lumii ntregi: ceea ce faceti, faceti doar pentru voi si e chiar ndoieln
ic ca n acest mod actionati cu adevarat pentru binele vostru. Ocupndu-va de voi nsi
va, Dumnezeu stie daca va serviti interesele! Dar straduindu-va ca toate familii
le sa se topeasca ntr-o mare Familie, actionati nu numai pentru ceilalti dar si p
entru voi nsiva. Caci daca aceasta idee se realizeaza, ea va aduce n ntreaga lume a
vantaje de care si voi veti beneficia. Daca nu, nu veti face niciodata bine nima
nui, nici macar propriilor copii, deoarece cu modul vostru de a-i iubi le veti i
nsufla notiuni prea personale si ntr-o zi spiritul lor va fi acela care va va rep
rosa ca nu le-ati dat idei divine si i-ati facut sa ntrzie pe drumul evolutiei.
Deseori copiii i fac pe parinti nefericiti pentru ca n mod inconstient le reprosea
za de a-i fi educat ntr-o maniera prea ngusta, de a nu le fi aratat drumul maretie
i, al luminii. Ei da, treaba asta merge departe! Cti oameni nu se simt mndri de ei
nsisi pentru ca sunt convinsi ca-si fac datoria si se straduiesc pentru binele f
amiliei lor. n realitate, nu este att de sigur daca-i fac bine. Daca judecam condu
ita lor din punct de vedere ceresc, nu fac chiar nimic bun caci se multumesc sa-
si mentina membrii familiei n ngustime, egoism si obscuritate. Asa ca atentie, for
tati-va sa va schimbati punctul de vedere, consacrati-va acestei activitati pent
ru marea Familie si totul se va aranja n viata voastra. Fiintele au nevoie de o h
rana spirituala si ele vor sfrsi prin a va abandona daca nu sunteti capabili sa l
e-o dati. Cte femei nu si-au parasit barbatul pentru ca el nu se ocupa dect sa le
copleseasca n plan material, fara sa le dea niciodata nimic sufletului si spiritu
lui lui!
La ora actuala, o multime de parinti se plng ca proprii lor copii i parasesc, pent
ru a intra n sectele care s-au nmultit de ctiva ani. Ei nu nteleg de ce, cu toata dr
agostea, sacrificiile si bunatatea lor, acesti copii au nevoie sa mearga sa caut
e o alta "familie" n alta parte. Si atunci se nfurie, alerteaza autoritatile, se a
dreseaza jurnalistilor si lanseaza acuzatii, deseori nejuste, pentru ca opinia p
ublica sa le dea dreptate. Caci daca familia se dezmembreaza, daca familia, care
este la baza ntregii vieti sociale, este n pericol, este grav, este periculos. Bi
nenteles, este periculos, si este magnific sa vrei sa protejezi familia, eu sunt
de acord si ntreaga mea viata nu fac dect asta. Dar cum sa procedez? Si care anume
conceptie asupra familiei trebuie aparata? E o ntrebare care trebuie sa ne-o pun
em.
Daca psihologii, educatorii ar analiza cu onestitate ntrebarea din punct de veder
e filosofic, etic, psihologic ar descoperi care este motivul pentru care unii co
pii simt nevoia sa-si paraseasca parintii. Caci tineretul de azi are nevoie de a
ltceva dect ceea ce i se propune, are nevoie de o viziune asupra vietii mai larga
, mai vasta, mai nobila, mai dreapta si acest lucru l cauta el n secte.
Multi copii vor sa plece de acasa datorita ngustimii, lipsei de ntelegere a parint
ilor lor, sau a modului lor de a trai, prea ordinar, prea primitiv. Si e adevara
t, tineretul are nevoie de un ideal, el vrea sa traiasca o viata mai frumoasa, m
ai luminoasa, mai spirituala, vrea sa cunoasca partea ascunsa a lucrurilor; e at
ras de mister, de supranatural. Din pacate, unii indivizi profita de aceste tend
inte pentru a-i atrage, pentru a-i duce de nas si pentru a se mbogati dndu-se drep
t mari Maestri, ei avnd n realitate aceleasi vicii si slabiciuni ca si ceilalti. E
i nu stiu ca nu ai voie sa te dai drept Maestru daca nu ai fost pus la ncercare,
ales si delegat de catre Maestri adevarati pentru a face aceasta treaba. Dar oam
enii sunt att de ignoranti si de lipsiti de discernamnt ca sunt n stare sa persecut
e un adevarat Initiat, dar n schimb sa urmeze pe un individ oarecare care se proc
lama el nsusi profet, salvator sau Hristos. Doamne Dumnezeule, daca exista attia H
ristosi n lume, cum se face ca umanitatea este ntr-o stare att de jalnica?
Si acum, celor ce vor cu adevarat sa apere si sa protejeze familia, le pot spune
acest lucru: atta timp ct parintii nu vor face nimic pentru a duce o viata mai fr
umoasa, mai inteligenta, mai nobila, mai vasta pentru a fi modele de perfectiune
pentru copiii lor, acestia vor fi oricnd tentati sa-i paraseasca n cel mai scurt
timp posibil. Sa hranesti un copil, sa-l mbraci, sa-l faci sa mearga la scoala, n
u este suficient. Trebuie sa-i mai dai si altceva inimii lui, sufletului lui...
Tot ceea ce faceti, sa faceti cu ideea universalitatii n minte, numai astfel va v
eti ajuta cu adevarat familia. Si mai mult dect att, toate acele fiinte pe care le
-ati luminat si le-ati apropiat de Dumnezeu, vor veni n preajma voastra n urmatoar
ele ncarnari pentru a va recompensa. Caci sa nu credeti ca vom trai la infinit cu
membrii familiei noastre actuale, asta o facem doar pe durata unei singure ncarn
ari, Dumnezeu stie unde vor mai fi dupa aceea! Si atunci, merita sa sacrifici lu
cruri vesnice pentru o familie pe care o ai numai n timpul unei existente?... Cee
a ce merita, este de a avea o familie pe veci. Eu, tocmai asta si fac, ma stradu
iesc pentru a avea o familie pentru o vesnicie... si o s-o am.
Cu ct veti vrea sa va pastrati familia doar pentru voi, pentru ca asta va face pl
acere voua nsiva, cu att mai repede o veti pierde; toti va vor parasi si nu vor ma
i veni niciodata sa se rencarneze n preajma voastra, pentru ca vor avea o amintire
urta despre voi! n timp ce, actionnd asa cum ncerc eu sa o fac, adica n mod dezinter
esat, o sa va am pe toti lnga mine, chiar si n alte rencarnari. Din cauza a tot cee
a ce va dau, veti veni sa ma cautati chiar pe alte planete pentru a-mi multumi.
Caci ceea ce ncerc eu sa va dau este mult mai mult dect poate sa va dea o familie
obisnuita.
Daca veti citi Evangheliile, veti vedea ca Ioan avea aceeasi conceptie ca si min
e asupra familiei. ntr-o zi, povesteste Evanghelia, pe cnd Iisus se adresa multimi
i, mama si fratii sai care erau afara, ncercara sa-i vorbeasca. Cineva i atrase at
entia, dar Iisus i raspunse celui ce i-a spus aceasta: "Cine este mama mea si cin
e sunt fratii mei?" Apoi ntinznd mna spre discipolii sai, a spus: "Iata mama si fra
tii mei. Caci acela ce ndeplineste voia Tatalui Meu care este n Ceruri, acela este
si fratele si sora si mama mea". Deci, vedeti, pentru Iisus, adevarata familie
o constituie copiii lui Dumnezeu care reprezinta o familie uriasa pe pamnt si chi
ar pna pe alte planete. Iata de ce sunt si eu adeptul marii Familii.
Ct despre mica familie, sa nu mai vorbim! Ea este prea posesiva. Stiti de ce fiec
are tine asa de mult la propria familie? Veti spune: "Pai din dragoste, din atas
ament". Nu, eu nu cred ca din acest motiv. Oamenii se gndesc la ei nsisi, ncearca s
a aibe grija de batrnetea lor, sa se simta nconjurati, iubiti. E o maniera att de e
goista! Priviti animalele: imediat ce puiul de animal este n stare sa se descurce
singur, hai, ntinde-o, mama l alunga. Animalele sunt mai dezinteresate dect oameni
i, ele nu ncearca, n ceea ce le priveste, sa-si acapareze copiii, sub pretext ca-i
iubesc! De multe ori nu exista pic de dragoste la parintii aceia, ei nu se gndes
c dect la ei nsisi. Atasamentul lor nu este nimic altceva dect egoism sau frica.
Acum, n lumina acestor cteva cuvinte, studiati-va si ncercati sa vedeti cum va cons
iderati familia, care va sunt sentimentele, scopurile, proiectele... ncercati sa
vedeti daca nu este preferabil sa depasiti aspectul individual, personal al fami
liei pentru a o considera n dimensiunea sa universala. Caci mica familie nu e nim
ic fara cealalta, marea Familie. Stiu ca asta va contrazice convingerile si obis
nuintele umane, dar n-am ce face, trebuie sa dezvalui adevarul pentru a va face
sa aveti o constienta mai larga asupra lucrurilor.
Cte teme mai sunt de adus la lumina, de corectat, de reasezat! Attea conceptii gre
site s-au acumulat n decurs de mii de ani si mpedica fericirea omenirii! Uitati-va
, toti se preocupa doar sa-si aranjeze propriile lor afaceri pentru a supravietu
i, a mnca, a se mbraca, a cstiga bani, a se casatori, a avea ctiva copii... Nu se gnd
esc dect la ei nsisi. Din cnd n cnd, fac cte ceva si pentru societate, putin, dar n
eral, totul este pentru ei nsisi... Iata de ce soarta omenirii nu se mbunatateste,
pentru ca nimeni nu se gndeste la colectivitate, toti se gndesc numai la ei, la f
amiliile lor. Ei cred ca punndu-si afacerile la punct vor trai n siguranta, dar as
ta nu este adevarat.
Noi toti traim n colectivitate, si daca n aceasta colectivitate izbucneste o revol
utie, o revolta, un razboi, bunurile noastre individuale nu mai sunt n siguranta.
Chiar daca ne aranjam propriile afaceri, n realitate ele nu sunt niciodata defin
itiv aranjate pentru ca pot veni pe neasteptate, din partea colectivitatii, zgud
uituri care pot distruge totul. Exista n permanenta o sabie a lui Damochles suspe
ndata deasupra capului fiecarui individ. Istoria a aratat-o; s-au vazut attea per
sonaje puternice si bogate, pe care se parea ca nimic nu le putea atinge! Dar n s
ocietate s-au produs tulburari si au sfrsit prin a pierde totul, chiar si viata.
Asta arata ca destinul familiilor e legat de cel al colectivitatii. Deci, daca s
e mbunatateste viata colectiva, fiecare individ va fi n siguranta, caci numai stab
ilitatea colectiva, de care depinde totul, da siguranta si bogatie indivizilor.
Exista doua moduri de a ne vedea interesul. Primul este acela de a gndi ca aranjnd
u-ne propriile afaceri, fara a tine seama de orice altceva, va fi bine. Dar, v-a
m spus, asta este imposibil, deoarece suntem legati de colectivitate si daca se
abat nenorociri asupra unora, noi nu putem fi scutiti, suntem si noi prinsi n ace
leasi vltori. Celalalt mod de a vedea lucrurile, cel adevarat, este cel care ncepe
prin mbunatatirea afacerilor colectivitatii, deoarece fericirea sau nenorocirea
fiecarui individ depinde de starea acestei colectivitati.
Da, singura solutie pentru a proteja cu adevarat familia consta n a munci pentru
colectivitatea mondiala, trebuie ca toti crmuitorii tuturor tarilor sa nteleaga ca
este necesar sa se formeze un guvern mondial, trebuie ca toate tarile sa se top
easca ntr-o singura tara, ntregul pamnt sa devina o singura familie. Veti spune: "E
imposibil, exista motivele acestea si acelea care mpiedica sa...". Stiu tot ce mi
puteti spune. Pentru moment, desigur, voi aveti dreptate, dar eu, eu actionez p
entru viitor. n viitor aceasta unitate se va face, pentru ca evenimentele vor con
duce oamenii spre aceste conceptii. Nenorocirile, razboaiele i vor obliga pe oame
ni sa-si modifice punctul de vedere.
Trebuie sa acceptam acum aceasta noua filosofie pe care era Varsatorului o aduce
n lume, trebuie sa o ntretinem, sa o ntarim, acordndu-i un loc din ce n ce mai mare
inima noastra, n inteligenta noastra, n sufletul si spiritul nostru. Gndurile si s
entimentele tuturor fiintelor luminate formeaza o puternica unda luminoasa care
se propaga si actioneaza asupra tuturor creierelor omenesti si ntr-o buna zi, lum
ea ntreaga va fi influentata, contaminata de aceasta noua lumina. De aceea, asa c
um v-am tot spus, lasnd oamenii sa ignore faptul ca gndul reprezinta o forta activ
a se frneaza enorm evolutia omenirii. Dar noi, care cunoastem puterea gndului, a m
editatiei, a rugaciunii si rezultatele benefice pe care ele le pot produce asupr
a omenirii, noi participam la aceasta activitate luminoasa pentru ca idealul Fra
ternitatii Albe Universale sa se propage n lumea ntreaga. Si Fraternitatea Alba Un
iversala nu cere dect un singur lucru: ca lumea ntreaga sa formeze o singura famil
ie.
Toate religiile cred ca oamenii sunt copiii aceluiasi Tata. Se crede, se crede..
. dar ce folos ca se crede, daca se actioneaza exact ca si cum nu s-ar crede nim
ic? Chiar crestinii, care au insistat att de mult asupra legaturii fratesti care
trebuie sa existe ntre oameni, din moment ce rugaciunea lor ncepe chiar cu aceste
cuvinte: "Tatal nostru, carele esti n Ceruri..." priviti-i cum se comporta ntre ei
! Duceti-va n tribunale si vedeti acolo daca sunt frati si surori! ncalca toate nva
taturile date n Evanghelie, se nvrajbesc, se sfsie, ntre tari, ntre Biserici, si chia
r n cadrul acelorasi familii... Si atunci?
Fraternitatea Alba Universala desfasoara o activitate formidabila n lume; nu se p
oate vedea nca, dar se va vedea ceva mai ncolo, toti vor vorbi limbajul nostru, va
spun eu. Si atunci, este asa de rau sa luati parte la aceasta activitate?... Ar
trebui sa fiti mndri de a va putea spune: "A! Viata mea capata sens, caci action
ez pentru lumea ntreaga". Dar n loc sa participe la o opera formidabil de mare si
de frumoasa si sa fie n sfrsit folositori la ceva, oamenii prefera sa se multumeas
ca cu o viata neimportanta, stearsa. "Da, veti spune, dar este o activitate care
nu se vede". Poate ca nu se vede, dar se simte!
Va invit sa participati la activitati gratie carora veti simti ca viata va devin
e att de interesanta, att de luminoasa, ca veti fi voi nsiva mirati. Trebuie sa aju
ngeti sa ntelegeti ca adevarata glorie, adevarata putere, adevarata fericire se a
fla tocmai n acest gnd, n aceasta dorinta de a face o lucrare divina pentru lumea nt
reaga, caci n acest fel declansati puteri spirituale care vin sa va viziteze. Si
aici, aveti pentru asta tot ceea ce va trebuie: filozofia, conditii bune de viat
a, cadrul, ambianta... Atunci, ce asteptati pentru a ncepe sa actionati? Toata lu
mea e gata imediat sa ia parte la niste scandaluri, pe undeva, dar sa ia parte l
a o munca divina, asta nu, niciodata, pentru nimic n lume!
Trebuie sa va spun acum ca aceasta activitate prodigioasa ce trebuie desfasurata
aici pe pamnt, a fost deja hotarta, decretata, acolo sus. Cerul a hotart ca toate
valorile umane vor fi schimbate. Numai ca Cerul nu poate interveni direct pe Pamn
t, caci regiunile intermediare sunt un fel de zone nchise ntre ele; nu ca ar fi cu
adevarat separate, dar dat fiind faptul ca fiecare a fost facuta dintr-o materi
e de densitate diferita, pentru a putea actiona n fiecare din aceste regiuni treb
uie sa fii, de fiecare data, dotat cu instrumentele corespunzatoare. Spiritele l
umii invizibile sunt foarte puternice, dar ele nu pot actiona cu eficacitate n pl
anul fizic deoarece nu sunt alcatuite din materie fizica. n sedintele de spiritis
m, mediumul are rolul de a furniza o materie fluidica, numita ectoplasma, dator
ita careia spiritele se pot manifesta. Daca li se da aceasta materie, ele pot, n
cteva secunde, sa demoleze o casa, pe cnd fara aceasta materie ele nu pot sa depla
seze nici macar un fulg.
n acelasi mod, spiritele cele mai elevate din lumea divina nu pot interveni n treb
urile oamenilor daca oamenii nsisi nu le creeaza posibilitatea de a actiona. Imag
inati-va o fortareata enorma: atta timp ct nu exista un tradator n interior ca sa d
eschida portile dusmanilor, niciodata acestia nu vor putea patrunde nauntru. ntr-u
na din zile, spuneam n fata Fraternitatii: "Stiti voi cine sunt eu?" Binenteles, t
oti se asteptau ca eu sa spun: "Sunt Iisus... sunt Sfntul Pavel... sau Tamerlan!"
pentru ca, dupa tonul solemn pe care-l foloseam, aceasta nu putea fi dect o mare
revelatie. Dar iata ce am spus: "Eu sunt tradatorul numarul 1!" Ce deceptie! Ca
sa fii tradator, nu este prea grozav. Dar le-am explicat: "Pamntul seamana cu o
fortareata - att de obscura si de bine baricadata, ca armata cereasca nu poate sa
patrunda nauntrul ei - trebuie deci sa existe un tradator, si eu am acceptat sa
joc acest rol, pentru a deschide portile luminii si dragostei." Ei, atunci s-au
linistit si au nceput sa nteleaga.
Spiritele de sus nu pot face mare lucru pe pamnt, caci pe pamnt oamenii sunt mai p
uternici dect toate armatele ceresti la un loc, si cnd vor sa le tina piept, nimic
nu-i de facut. De aceea Cerul cauta pe cte cineva care sa accepte sa-i dea drumu
l nauntru. Deci, n realitate, spiritualistii sunt "tradatori" cu ajutorul carora C
erul se poate strecura. De aceea si voi trebuie sa deveniti "tradatori" pentru a
permite spiritelor divine sa patrunda si sa transforme totul pe pamnt.
Asa ca acum hotarti-va; trebuie sa formam acum o fraternitate de fiinte foarte av
ansate, care vor actiona pentru a permite intrarea armatelor Cerului n vederea tr
ansformarii ntregului pamnt. Si apoi, va spun eu, vor fi din ce n ce mai multi lucr
atori care vor veni sa ne ajute.

Cap VIII FRATERNITATEA - O STARE SUPERIOARA A CONSTIINTEI

Cnd aruncam o privire asupra lumii, asupra societatii, asupra familiilor, constat
am ca totul este astfel organizat pentru a satisface natura umana, ceea ce nseamn
a, n realitate, natura animala cu instinctele ei cele mai primitive. Toate reguli
le, masurile, normele, toate criteriile societatii, ntreaga educatie chiar, sunt
concepute n functie de aceasta mentalitate att de raspndita: sa-ti tragi spuza pe t
urta ta, sa acaparezi, sa cstigi, sa profiti. De aceea asistam la attea rivalitati
, lupte, masacre.
Si totusi, n momentul n care omul a fost creat n atelierele Domnului, Inteligenta C
osmica a plasat n el germeni care urmau sa se dezvolte ntr-o zi sub forma de calit
ati, de virtuti, de gesturi sublime de abnegatie si de renuntare. Se mai vad, cnd
si cnd, manifestndu-se la anumite finte... Fara nici o ndoiala, comportarea lor ne
dovedeste ca o natura divina se manifesta prin intermediul lor. Dar ei sunt att
de putin numerosi, nct nu pot influenta multimea si chiar, cteodata, pot deveni vic
timele acesteia, deoarece aceasta multime, incapabila sa i aprecieze, se arunca a
supra lor pentru a-i masacra.
n conferintele mele m-am oprit adeseori asupra acestei probleme att de importante
a celor doua naturi ale fiintei umane: natura inferioara, animalica - pe care am
numit-o personalitate - si natura superioara, divina, care doarme nca n fiecare d
intre noi deoarece nu ne-am dat niciodata osteneala de a o dezvolta - pe care am
numit-o individualitate. Aceste doua naturi se gasesc n om ntr-o stare att de nclcit
a nct lui nu-i este ntotdeauna posibil de a discerne care din ele este pe punctul d
e a se manifesta si deseori, desi el este convins ca actioneaza n mod onest si in
tegru, n realitate este pe punctul de a-si asculta natura sa inferioara si se com
porta ca un animal. Si daca acum anarhia si egoismul au devenit legi, este pentr
u ca majoritatea oamenilor considera normal sa se ia dupa natura lor inferioara,
animala, care este totdeauna dornica sa-si faca de cap, si sa-si satisfaca toat
e capriciile n detrimentul celorlalti, ca si cum numai ea singura ar fi pe lume.

nchipuiti-va acum ca un Initiat, un Maestru ar vrea sa-i faca pe oameni sa iasa d


in aceasta harababura si ca, pentru aceasta, creeaza o Fraternitate pentru a-i a
duce sa traiasca ntr-o atmosfera de pace, unde nimeni nu este aservit altcuiva, n
imeni nu este vrajit, din contra, unde fiecare este lucid, se simte liber si ind
ependent, dar ntr-o atmosfera de armonie colectiva... Cnd o fiinta care nu are nic
i o idee despre aceste noi conceptii ajunge la Fraternitate, evident ca asta nu-
i place, se revolta si nu face nimic altceva dect sa critice. De ce aici toata lu
mea este respectuoasa? Si ce nseamna linistea asta? Aceasta este nrobire, hipnotis
m, vraji, acestea trebuie refuzate! Adica, n realitate, vor ntoarcerea la haos. Cu
o astfel de mentalitate oamenii nu pot face altceva dect sa se precipite spre ca
tastrofa.
Este cea mai mare greseala sa gnditi si sa credeti - cum o fac multi - ca devenin
d anarhici si contestatari se vor dovedi mai inteligenti, mai liberi si mai pute
rnici. Daca ei ar studia modul n care Inteligenta Cosmica a creat organismul uman
, ar observa n functionarea lui anumite legi pe care le-ar putea transpune n alte
planuri. Pentru ca organismul uman sa functioneze bine si sa fie sanatos trebuie
ca celulele sale sa lucreze n armonie, cu dezinteres si nu exclusiv pentru ele ns
ele; stomacul nu trebuie sa digere doar pentru el, inima nu trebuie sa bata numa
i pentru ea nsasi, plamnii nu trebuie sa respire doar pentru ei... nici picioarele
, ochii, urechile, creierul... ci pentru tot ntregul, pentru bunastarea ntregului
corp, pentru omul luat ca un ntreg. n timp ce la oameni, fiecare e pentru sine. Ia
ta de ce omenirea este un organism bolnav, att de bolnav nct este n pericol de moart
e.
Buna functionare a unui organism depinde de modul de respectare a legii sacrific
iului, a impersonalitatii. Cnd exista o manifestare de egocentrism pe undeva, apa
r celule recalcitrante care vor sa formeze un stat n stat, organismul se mbolnaves
te. Aceste celule sunt ca o tumoare, un cancer care roade organismul, pentru ca
ele nu asculta de legea dragostei, ele vor sa traiasca pentru ele nsele...
Prin intermediul omului, nsusi Inteligenta Cosmica ne vorbeste, ne explica, ne da
ndrumari. Dar oamenii prefera sa se instruiasca din carti scrise de oameni rosi
de viermi, bolnavi, ca si cum oamenii acestia ar putea fi n posesia adevarului! S
i acolo unde natura a nscris totul, acolo unde se gaseste o biblioteca vie, n fiin
ta omeneasca pe care a creat-o Dumnezeu, nimeni nu se duce sa citeasca si sa nvet
e.
Avantajul vietii colective este ca ea l obliga pe om sa se puna n acord cu alte fi
inte; el face progrese datorita acestei sincronizari cu colectivitatea. Si cum c
olectivitatea umana tinde sa fie n armonie cu o colectivitate mai vasta, colectiv
itatea cosmica, ncercnd sa se armonizeze cu ceilalti, omul intra n contact cu Intel
igenta Cosmica si astfel primeste binecuvntarile ei.
Omenirea seamana cu o mare orchestra. Fiecare fiinta poate fi comparata cu un in
strument muzical: clarinet, violoncel, trompeta, vioara, pian, chitara... si via
ta divina care trece prin fiecare fiinta sufla n aceste instrumente sau le atinge
usor coardele. Fiecare creatura scoate un sunet anumit si Inteligenta Cosmica l
e-a acordat astfel nct ele sa poata forma o simfonie n Univers. Doar aici pe pamnt s
imfonia nu exista, deoarece oamenii, antrenati de instinctele si pasiunile lor,
nu reusesc sa vibreze asa precum i-a creat Dumnezeu, la unison cu armonia univer
sala. Ei nu reusesc deoarece natura lor inferioara le limiteaza cmpul constiintei
lor. Dar n ziua n care si vor propune ca scop colectivitatea, sau mai degraba frat
ernitatea, ei vor vibra n acord cu ntreg universul si datorita acestei armonii vor
primi cei mai buni curenti din cosmos, vor restabili calea pentru ca energiile
celeste sa poata circula si sa vina sa i viziteze. Nimic nu este mai rau ca o via
ta pur personala, care sa nu fie n acord cu viata colectiva, viata universala, ca
ci ea blocheaza canalele si mpiedica energiile sa circule.
Va trebui sa ne rentoarcem la acea armonie pe care a creat-o Dumnezeu la nceput. D
umnezeu i-a creat pe oameni pentru ca ei sa se acorde ntre ei, ca ntr-o orchestra.
.. Dar nu s-a nteles niciodata ce este o orchestra sau un cor. Corpul nostru fizi
c, cnd este n stare pefecta, este un cor, unde toate celulele, toate organele cnta m
preuna pentru a produce o stare de bine, bucurie, sanatate. Cnd celulele nu mai cn
ta n armonie, omul se simte suferind, dezechilibrat, nefericit si boala ia divers
e forme, n functie de sunetele dizarmonioase pe care organele le-au produs.
N-a fost niciodata interpretat faptul ca, ntr-o orchestra, un muzician nu are dre
ptul sa cnte asa cum pofteste: el trebuie sa respecte notele, masura, nuantele, c
aci de nu, este dat afara. Ei bine, credeti-ma, umanitatea nu este o orchestra b
una; se aud attea disonante! Toti cnta ct i tin gurile, interpreteaza indiferent cum
, de ti vine sa-ti astupi urechile. Fiecare crede ca are dreptul sa cnte dupa cum i
place. Aceasta nu e adevarat, dar numai n Scolile Initiatice li se explica oamen
ilor ca trebuie sa se armonizeze. Pentru a se armoniza, trebuie ca mai nainte sa n
teleaga ca armonia este preferabila. Apoi, trebuie sa o doreasca cu o intensa dr
agoste; si, n sfrsit, trebuie sa se hotarasca sa faca eforturi si sacrificii pentr
u a o realiza. Si apoi?... apoi, nu mai este nimic de spus, armonia va vorbi de
la sine...
Retineti deci acest gnd, ca va trebui sa faceti tot posibilul pentru a accepta Ma
rea Fraternitate Alba Universala ca un punct de plecare pentru evolutia voastra,
caci alt drum nu mai exista. Daca fericirea si abundenta nu au cobort nca pe pamnt
, e pentru ca omenirea e mpartita. Fiecare nu urmareste dect binele lui personal,
oamenii nu sunt ndemnati sa actioneze pentru binele lumii ntregi, ci ramn n cercul s
trict al personalitatii lor si n aceste conditii mparatia lui Dumnezeu nu poate ve
ni. Numele Fraternitatii Albe Universale subntelege o alta activitate, cu alte me
tode, un alt ideal: mparatia lui Dumnezeu, fericirea umanitatii. Totul este cupri
ns n aceste trei cuvinte: Fraternitatea Alba universala. Aceasta denumire deranje
aza pe unii, care - se pare - sunt mpotriva ei. Cu att mai rau pentru ei, nu stiu
de ce se lipsesc.
Imaginati-va ca apartineti unei orchestre. n timp ce va cntati partitura, auziti r
idicndu-se de jur mprejur acea armonie care provine de la celelalte instrumente si
va simtiti dilatat, fericit. Cntati numai partitura voastra si toata aceasta arm
onie, aceasta frumusete din jurul vostru vine si va mbratiseaza. Sau luati exempl
ul unui cor: cntati numai cteva note si toti ceilalti va bombardeaza cu o poezie,
cu o armonie minunata care va dilata.
Ceea ce va doresc eu e numai binele vostru si nimic altceva. Daca n-ar fi adevar
at, de mult v-as fi excrocat si as fi plecat, spunnd: "La revedere, la revedere!"
Si nu mi-au lipsit ocaziile: au fost cteva femei extrem de bogate care, nu stiu
de ce, voiau sa se casatoreasca cu mine si sa-mi dea toata averea lor, dar eu n-
am acceptat niciodata, nu m-a interesat acest lucru. Deci nu am devenit mai boga
t, ci am ramas liber ca sa va ajut. Caci, ceea ce conteaza pentru mine este doar
binele vostru, sa va vad limpezi, curati, luminosi, puternici, voinici, fericit
i. Din ce motiv?... Pentru satisfactia mea personala, att! Vreau sa-mi pot spune:
"Vezi, ai reusit!" Si cine vorbeste aici, individualitatea sau personalitatea?
Voi sunteti cei ce trebuie sa analizati asta.
Va spuneam ntr-una din zile ca nu exista actiuni complet dezinteresate, chiar Dum
nezeu are un interes n ceea ce ne priveste. Dezinteresare absoluta nu exista; exi
sta numai grade de interes, mai mult sau mai putin spirituale. Si chiar cnd nu do
riti dect un singur lucru, sa faceti pe oameni fericiti, luminosi si liberi, chia
r si atunci aveti un interes, sa arati, sa semanati cu soarele, cu Dumnezeu. Ace
st interes este att de dezinteresat nct intra ntr-o alta categorie si devine divin,
dar n realitate aveti totusi un interes. Si eu am unul, mai mare dect toate: sa la
s n voi amprentele lumii divine, urme de nesters, pentru ca mai trziu, cnd veti fi
departe de mine sa va puteti aminti de asta.

II

De multe ori cnd nu ne simtim prezentabili, fie ca suntem prost mbracati, fie ca s
untem n dispozitie proasta, ncercam sa ne ascundem. n alte zile, din contra, ne sim
tim n forma, avem chef sa ne aratam, sa placem altora si sa primim ceva de la ei,
cel putin aprobarea lor. E att de natural! Chiar la animale, la pasari, exista a
cest instinct. Ele stiu ce nseamna sa fii frumos, sau urt. Priviti paunul, daca si
-a pierdut penele, se ascunde, altfel se plimba pentru a si le etala. Si asta nu
este adevarat doar pentru aspectul exterior, de aceea am ndraznit sa spun ntr-una
din zile ca cei ce nu doresc sa traiasca ntr-o fraternitate nseamna ca n interior
se simt dezagreabili. Da, e absolut adevarat. Cnd aveti sentimente bune, multa dr
agoste, atunci ncercati sa le revarsati asupra celorlalti, pentru ca asta unge, d
a pe dinafara... Si cnd va simtiti obosit, suparat, dezamagit, simtiti nevoia sa
va ndepartati.
Deci, faptul ca va place sa traiti n Fraternitate este deja un semn bun, n timp ce
dorinta de a ramne mereu n vizuina voastra e o proasta recomandare pentru voi. Ch
iar daca credeti ca sunteti teribil de inteligent, ei nu, aflati ca inteligenta
va este defectuoasa. Caci, repet, cnd esti cu adevarat bogat n interior, simti nev
oia sa dai din bogatiile tale si altora.
Toti cei carora le place viata n Fraternitate sunt bineveniti. Chiar daca nu au c
apacitati mari, din moment ce emana aceasta dragoste frateasca ei sunt folositor
i, caci acesta este elementul de care avem nevoie cel mai mult. Pentru a mbunatat
i lumea, calitatile intelectuale si artistice nu sunt suficiente, sunt chiar pre
a multe calitati de genul acesta; sunt prea multi artisti si nu sunt destui oame
ni carora sa le placa viata n Fraternitate. Cnd oamenii vor ncepe sa nteleaga ca Fra
ternitatea va fi aceea care va salva lumea, totul se va schimba - dar aceasta nu
s-a ntmplat nca.
Binenteles, istoria ne arata ca, organizndu-se n societati, oamenii au nteles totusi
ca era mai avantajos sa se uneasca pentru a trai mpreuna, caci altfel am mai fi
si acum n situatia de a pierde toata ziua pentru a ne cauta hrana n padure. Din zi
ua n care au nteles ca este folositor de a se uni pentru a avea mai multe mini si m
ai multe picioare, toti au beneficiat de aceasta noua situatie: n timp ce unul pe
scuia sau mergea la vnatoare, altul tesea o stofa, un altul aranja coliba etc. Si
iata cum toti i servesc acum pe toti si pot profita de tot. n modul acesta omul p
oate progresa: el exercita numai o mica activitate undeva si totul i sta la dispo
zitie, biblioteci, spitale, mijloace de transport, protectia politiei... ceea ce
este imposibil cnd traiesti separat. n modul acesta, prin inteligenta sa, omul a
reusit sa organizeze viata colectiva de o astfel de maniera nct el poseda n prezent
mijloace pentru a pune n miscare lumea ntreaga.
Din pacate, aceasta inteligenta nu este nca pusa la punct, caci ea s-a dezvoltat n
permanenta ntr-un scop egoist. Doar n aparenta au rezolvat oamenii problema vieti
i colective; daca, n exterior, ei au format societati, n interiorul lor au ramas s
eparati si ostili unii fata de ceilalti. Sunt nca trogloditi: n interior fiecare t
raieste separat n vizuina lui. n exterior se vad natiuni, popoare ai caror membri
se sustin unii pe altii; apararea teritoriului, securitatea sociala, alocatiile
familiale... dar omul n-a nteles nca semnificatia acestor progrese pe care a reusi
t sa le realizeze n viata colectiva: toate aceste facilitati, aceste posibilitati
, aceste beneficii nu le-a descifrat, nu le-a transpus n domeniul interior. De ac
eea mai trebuie lucrat, pentru ca de acum sa reuseasca si pe plan interior, spir
itual, sa formeze aceasta societate, aceasta unitate, mergnd toti mpreuna spre ace
lasi scop.
Fara a-si da seama cu adevarat, tarile actioneaza n vederea separarii, a izolarii
. Ele au relatii ntre ele, binenteles, si asta se numeste Ministerul Afacerilor Ex
terne, diplomatie, cooperare... dar n realitate, fiecare tara vrea sa ramna distin
cta fata de celelalte, fiecare vrea sa demonstreze ca e o forta formidabila care
trebuie sa se impuna vecinilor sai, dar n interior, ele nu sunt cu adevarat unit
e. Trebuie deci muncit pentru stabilirea acestei fratii interioare, pentru aceas
ta apropiere a stiintelor, a popoarelor, a natiunilor, pentru ca ele sa atinga a
cea constiinta sublima a unitatii si sa traiasca n plenitudine, n abundenta, n boga
tie exterioara si interioara.
Dovada ca aceasta problema nu este rezolvata dect pe jumatate e faptul ca n exteri
or oamenii au facut achizitii fantastice dar n interior ei sunt nca framntati, nefe
riciti, n vid, n frig, n mizerie, n obscuritate. Mai e deci nca o etapa de depasit. U
iutati-va la tarile occidentale: n exterior, aproape toti indivizii sunt hraniti,
adapostiti. Chiar cei mai saraci, chiar cersetorii, cnd cad, sunt culesi si dusi
undeva spre a fi ngrijiti; chiar de ultimii mizerabili - n ansamblu - se ocupa ci
neva. Deci conditiile exterioare sunt mult mai bune dect n trecut. Da, dar cele in
terioare... Iata munca ce se cere n viitor, dragii mei frati si surori: sa reusim
ca umanitatea sa dispuna n interior de posibilitatile de care dispune n exterior.
Si ce i mpiedica, de fapt, pe oameni sa formeze Fraternitatea Alba Universala, ce-
i mpiedica sa devina toti frati? Ce anume? V-am mai spus: o iluzie! Ei si nchipuie
ca vor fi mult mai fericiti ramnnd separati, dar anii trec si ei devin din ce n ce
mai nefericiti.
Fiecare trebuie sa continuie sa-si traiasca propria sa viata, da, e normal, nime
ni nu va cere sa va lasati absorbiti de viata celorlalti. Aveti viata voastra, o
rganismul vostru, sunteti separat, independent, dar n lumea invizibila trebuie sa
formati o unitate. Celulele organismului nu sunt topite unele n altele, o celula
a inimii nu este aceeasi cu o celula a stomacului, fiecare si pastreaza individu
alitatea dar legaturile lor, afinitatile lor creeaza ntre ele acea stare de armon
ie pe care o numim sanatate. E chiar asa de greu de nteles? Nimeni nu pretinde un
ui negru sa devina alb, sau unui alb sa devina galben. Nici unui musulman sa dev
ina budist, sau unui budist sa devina crestin. Crestinii au trimis misionari sa-
i converteasca pe indieni, pe negri, pe galbeni, dar n majoritatea cazurilor acea
sta nu a dat rezultate bune. Sa-si pastreze deci fiecare particularitatile sale,
dar sa existe ntre ei acea ntelegere datorita careia vor forma o unitate n lumea d
ivina.
Idealul Fraternitatii Albe Universale este de a-i nvata pe oameni sa nu mai lucre
ze exclusiv pentru ei nsisi, ci pentru lumea ntreaga. Este greu, stiu, si pentru m
oment suntem aproape singurii care facem acest lucru. Dar tocmai n lucrurile grel
e trebuie sa demonstram naintea Cerului ca suntem credinciosi si veridici. Cnd vor
fi multi aceia care vor ntelege necesitatea acestei atitudini, meritul nostru va
fi mai mic. Acum, n conditiile acestea att de grele, e meritoriu sa devii un mode
l. Daca ntr-o zi Cerul mi va da posibilitatea sa vorbesc lumii ntregi, voi spune nu
mai att: "Voi toti, bogati si saraci, savanti si ignoranti, nu va cunoasteti inte
resul, de aceea treceti toti prin dificultati de nerezolvat. Cnd este vorba sa pr
ofitati, sa va amuzati, sa faceti razboaie - sunteti cu totii gata - dar cnd este
vorba sa creati conditii pentru ca omenirea ntreaga sa traiasca fericita, nu mai
gasesti pe nimeni. Iata deci ca nu va cunoasteti interesul. nseamna ca nu va dor
iti fericirea, caci altfel v-ati uni spre a o obtine".
Ei da, cnd este vorba de bunuri materiale, de bani, de case, toata lumea este de
acord sa-si consacre energiile si sa le obtina. Dar cnd este vorba de fericire pe
ntru toti, de libertate, de nflorire pentru lumea ntreaga, asta nu le mai spune ni
mic. Cum se poate explica asta?... Cnd oamenii vor ncepe sa nteleaga care le este i
nteresul, toate problemele se vor rezolva de la sine.
n realitate, este cea mai clara, cea mai simpla problema - dar ei nu s-au caznit
s-o priceapa. Trebuie sa li se spuna: "Daca aveti attea nefericiriri si dificulta
ti, este pentru ca le doriti; n mod constient sau inconstient le doriti. Daca ati
fi dorit contrariul, chiar astazi l-ati fi realizat." Va spun eu, oamenii nu-si
cunosc interesul. Pe cnd eu, eu l cunosc, se afla n Fraternitatea Alba Universala,
unde omul nvata cum sa iasa din toate limitarile sale; cum sa-si focalizeze dori
ntele, gndurile, interesele si activitatile spre colectivitate, spre aspectul uni
versal al vietii.
Acum sa va mai spun ceva. Toate miscarile spiritualiste care exista pe pamnt sunt
marete, necesare; toti cauta cunoasterea, puterea, realizarea. Asta e bine, dar
ele nu au aceasta constiinta largita care le-ar permite sa se preocupe mai puti
n dect n trecut de salvarea lor individuala si i-ar face sa depuna eforturi n sensu
l colectivului. E bine sa doresti cunoasterea si puterea, dar numai ca mijloace
pentru a atinge un scop mult mai nalt: Fraternitatea, viata universala.
S-au vazut n istorie multi oameni care aveau talente deosebite, mai ales vindecat
ori, sau clarvazatori, dar le foloseau numai pentru propria lor mbogatire, propri
ul lor prestigiu, nu se preocupau sa foloseasca aceste daruri pentru venirea mpar
atiei lui Dumnezeu si a Fraternitatii Universale. Si de aceea, cu toate harurile
si puterile lor, ei nu erau niciodata pe deplin satisfacuti. n timp ce aceia car
e lucreaza pentru colectivitate, pentru ideea de universalitate, plutesc n ferici
re, chiar daca nu au nici mari talente, nici mari puteri, ei sunt fericiti, caci
ei ntaresc egregorul Marii Fraternitati Albe Universale.
Fiecare miscare religioasa, politica, artistica formeaza un egregor, de asemenea
si fiecare tara. Un egregor este o fiinta psihica, formata din fluidele, gnduril
e, dorintele tuturor membrilor sai care actioneaza n acelasi scop. Deseori, acolo
sus, egregorurile se razboiesc si clarvazatorii vad aceste lupte ntre egregoruri
. Fiecare are culorile sale, formele sale particulare. Egregorul Frantei este un
cocos, al Rusiei un urs, etc... Dar nici cocosul, nici ursul, nici tigrul, nici
dragonul nu vor aranja lucrurile. Este necesar acum ca omenirea ntreaga sa forme
ze egregorul porumbelului care aduce pacea. Dar cine sa o formeze, daca fiecare
lucreaza numai pentru el? Crestinii? Duceti-va si vedeti n Irlanda daca protestan
tii si catolicii actioneaza n vederea pacii!

Fraternitatea Alba Universala a aparut pe pamnt deoarece spiritele de sus au hota


rt sa introduca un curent nou printre oameni. Veti spune ca exista deja Rozi-Cruc
ienii, Teozofii, Antropozofii, Mazdazuanii, Cavalerii de Malta, Martorii lui Ieh
ova... si chiar Trompetele Vesniciei si ca sunt suficiente. Nu, caci nimic minun
at n-a iesit din toate acestea. Fiecare lucreaza pentru capela proprie, fiecare
crede ca e posesorul unic al adevarului si se considera centrul universului. Se
poate spune ca miscarile spiritualiste nsele sunt acelea care mpiedica venirea mpar
atiei lui Dumnezeu pe pamnt. Chiar daca scopul lor este binele, lumina, ele nu ac
tioneaza pentru colectivitate.
Numai Fraternitatea Alba Universala accepta lumea ntreaga cu particularitatile sa
le. Ea nu pretinde ca depaseste celelalte miscari prin cunoastere, calitati, put
ere si cu att mai putin prin bogatie. Celelalte au toate acestea, sunt formidabil
e, nu le micsorez valoarea, nu sunt ngust, dar le lipseste un element pe care noi
l aducem: caldura, dragostea, schimburile fratesti. Am asistat la ntrunirile mult
or miscari spiritualiste: era o atmosfera rece, orgolioasa, dispretuitoare. Nu c
u o astfel de atitudine vom face ca mparatia lui Dumnezeu sa vina pe pamnt. Noi ai
ci nu avem, poate, dect un singur element: spiritul de fraternitate, dar pentru m
oment e cel mai important. Toti sunt ghiftuiti de stiinta, putere, bogatii, iar
pentru ca pamntul sa devina o mare familie e nevoie de acest element de fraternit
ate pe care foarte putini l cauta (deocamdata). Daca nsa de acum nainte oamenii se
vor hotar sa munceasca pentru aceasta viata colectiva, si nu numai pentru putere,
prestigiu, glorie si bogatie individuala, mparatia lui Dumnezeu poate veni. Este
simplu, clar, e suficient sa actionezi ntr-o alta directie.

Adevaratul sens al vietii este de a participa la activitatea acestor spirite mai


n vrsta care vor sa ajute omenirea, si sa-ti spui: "Vreau sa fac o schimbare, vre
au sa muncesc pentru o idee divina". Atunci aceasta idee va creste si va cuceri
lumea, aducnd pretutindeni binecuvntari, dnd nastere la genii, la sfinti, la profet
i. Nimic nu e mai important dect aceasta munca. Fara ea suntem deja un cadavru am
bulant.
Si voi veti ntelege ntr-o zi ca oamenii nu-si cunosc propriul lor interes. Acolo u
nde l situeaza ei nu i face dect sa devina mai slabi, i nlantuie. Ei au deci nevoie d
e o lumina noua care nu poate veni dect de la niste fiinte care au studiat si au
suferit pentru a cunoaste aceste adevaruri. Binenteles, nimic nu se obtine dintr-
o data, e nevoie de timp, de eforturi, dar nu conteaza timpul si eforturile, ese
ntialul este sa stim ca acesta este adevaratul nostru interes. Interesul nostru
este de a tinde din tot sufletul spre un scop ceresc si daca pentru asta trebuie
sa trecem prin suferinte, nu are nici o importanta. Important este de a ne ndrep
ta spre ce este mai bun.

III

Transformarea ntregului pamnt ntr-o singura familie pare, la prima vedere, imposibi
la, daca privim fiinta umana asa cum se prezinta ea. n exterior, e adevarat, oame
nii sunt att de diferiti: culoare, tipul fizic, moravuri, cultura, religie. Daca
ar fi luati parizieni si eschimosi si facuti sa traiasca laolalta, eschimosii la
Paris si parizienii n Laponia - asta ar fi ntradevar foarte complicat. Dar, n real
itate, daca se studiaza mai bine problema, se va ntelege ca n forul lor interior o
amenii sunt toti asemanatori, caci acolo sus, n natura lor superioara, ei au acel
easi nevoi, aceleasi dorinte, acelasi ideal. Numai ca, netraind n aceste regiuni
superioare pentru a se cunoaste si a vedea ca sunt identici, frati si surori, cnd
se privesc se simt att de ndepartati, diferiti, opusi chiar, ca ajung sa se detes
te, sa se combata si chiar sa se masacreze.
Evolutia va face ca putin cte putin oamenii sa se cunoasca mai bine si atunci vor
vedea ct de asemanatori sunt, aspirnd toti la bucurie, la fericire, la libertate,
la cunoastere, la lumina si suferind toti n acelasi mod. n acel moment vor ncepe s
a nteleaga ca diferentele dintre ei nu sunt dect exterioare si ca ei sunt asemanat
ori sub masti diferite. Ca actorii unei piese de teatru, care se bat sau se masa
creaza pe scena, n timp ce n realitate ei fac parte din aceeasi trupa de teatru si
sunt de fapt prieteni.
Toate fiintele de aici sunt antrenate n comedii si tragedii, n timp ce n realitate,
sunt toti frati si surori. Deci, daca popoarele care se razboiesc ar deveni con
stiente ca vin din aceeasi patrie de sus, ar nceta sa se mai masacreze. Dar aceas
ta constiinta nu s-a manifestat nca: oamenii traiesc prea jos, la nivelul intesti
nelor, dorintelor, pizmelor. Trebuie ca ei sa ajunga n sfrsit la constiinta ca sun
t toti fii si fice ale aceluiasi tata si aceleasi mame, Tatal Ceresc si Mama Div
ina; n acel moment comportamentul lor se va schimba.
Trebuie sa reflectati la asta, sa studiati, pna ce veti ajunge la acest adevar: c
u ct se cunosc mai multe lucruri despre fiinta umana din lumea superioara, cu att
ne dam seama mai bine ca toate fiintele sunt construite n acelasi fel, au aceleas
i nevoi. Este deci nevoie de o intensa munca interioara ce trebuie depusa pentru
a destepta n sine aceasta senzatie de unitate.
Cnd oamenii vor admite ca sufletele si spiritele lor fuzioneaza acolo sus, atunci
vor forma o mare familie, marea familie a Fraternitatii Albe Universale, si aut
omat vor nceta sa se mai razboiasca. n realitate, v-am mai spus, nevoia de a ne ba
te nu va disparea niciodata, numai modurile ei de manifestare se vor schimba. Ra
zboiul va deveni, ntr-o zi, un razboi de dragoste: oamenii, ca si stelele, si vor
trimite unii altora, prin spatii, raze de dragoste. Da, caci cu ct evolueaza mai
mult, cu att schimburile care se fac devin lumina si dragoste, ca schimburile car
e se fac ntre constelatii si sori.
Cnd eram foarte tnar, n Bulgaria, mi se ntmpla adeseori sa dorm sub cerul liber deasu
pra locurilor din Rila. Era la 2500 m altitudine: cteodata ningea n timpul noptii
si ma desteptam dimineata ngropat n zapada. Ah! Ce amintiri minunate! Deseori, sea
ra, adormeam contemplnd stelele. Si iata cum am descoperit ca stelele si-au decla
rat razboi, ca ele se bat cu lumina si ca ntr-o buna zi si oamenii se vor razboi
cu raze de dragoste. Inteligenta cosmica nu va suprima niciodata n om nevoia de r
azboaie; numai forma razboaielor se va schimba si n viitor nu vor mai fi razboaie
cu tunuri si bombe, ci cu lumina, culori, dragoste. Va fi un razboi, dar stiti.
.. crunt! Eu, eu ma declar pentru acest tip de razboi si am declarat razboi omen
irii ntregi. Ah! Nimic nu e mai minunat dect acest tip de razboi!
Exista deci n om elemente si tendinte care nu vor putea fi schimbate niciodata, d
ar va putea fi schimbata orientarea lor: vor fi facute sa convearga spre un punc
t unic, spre vrf. Priviti piramida. Piramida este un simbol care ne nvata ca totul
trebuie sa convearga spre un singur punct, de sus: Cauza Primara, Domnul. Atta t
imp ct elementele sunt dispersate, prea divergente, pacea nu se poate instala.
Se spune: "Cunoaste-te pe tine nsuti". Trebuie sa-l cunosti pe om asa cum e el n e
xterior, dar si n interior. Ei bine, n interior, pe planul spiritual, nu exista ni
ci o diferenta ntre fiinte, oricare ar fi rasa careia apartin, oricare ar fi grad
ul lor de educatie, toti au fost creati, formati, dupa acelasi model n atelierele
Domnului. Pentru moment, deoarece au cobort prea jos n materie, ei nu pot face al
tceva dect sa se deteste, e imposibil sa se comporte altfel. Duceti-va sa vedeti n
mlastini sau n jungla, toata lumea acolo ncearca sa se devoreze. Dar duceti-va si
mult mai sus, printre ierarhiile ngeresti si veti vedea fiinte care se mbratiseaz
a fara ncetare si si ofera daruri. Da, acolo sus asa e, pe cnd jos e doar lupta si
ura. Si de aceea oamenii care au cobort prea jos nu pot face altceva dect sa se ex
termine ntre ei. Si mai trag si concluzii asupra vietii si spun ca omul e lup pen
tru ceilalti oameni si ca pe pamnt domnesc legile junglei... Da, este adevarat, a
tta timp ct ramneti jos. Dar cu ct urcati mai sus, gasiti dragoste, dreptate, dragos
te... Daca oamenii s-ar putea urca destul de sus, ar fi att de ncntati, att de uluit
i de aceasta realitate, ca si-ar da mna imediat si ar ncepe Vrsta de Aur.
Iata, suntem obligati s-o spunem din nou, fara lumina nvataturilor Fraternitatii
Albe Universale nu se va ajunge niciodata la nimic. Dar cu aceasta lumina, totul
e posibil. Deja unii au nteles si actioneaza n aceasta directie, dar cum nu pot s
a influenteze oamenii care sunt la putere, acestia fac tot ce vor ei si mizeria
omenirii continua. Dar daca ne continuam munca si ramnem cu adevarat uniti, legat
i, ntr-o buna zi vom reusi sa zdruncinam pe cei ce guverneaza cu cruzime si nedre
ptate iar ei vor fi obligati sa se schimbe, sau sa lase locul altora, mai bine p
regatiti. Trebuie mers pna la a-i obliga. Fara arme, binenteles, fara amenintari,
fara nimic altceva dect puterea luminii, dar va trebui sa-i obligam. Daca vom put
ea fi numerosi, ei vor fi fortati sa ne ia n seama. naintea unei asemenea lumini, n
aintea unei asemenea iubiri, armonii, toti vor capitula.
Avem dreptul sa repurtam victorii, dar folosindu-ne exclusiv de puterea luminii
si a dragostei. Prin revolta si masacre nu se va ajunge niciodata la nimic. Dupa
un timp foarte scurt, e nca mai rau ca nainte. Eu sunt un revolutionar, nimeni nu
e mai revolutionar ca mine, dar nu sunt ca toti ceilalti. Dupa fiecare revoluti
e apar aceleasi dezordini, aceeasi necinste, aceeasi risipa, aceeasi nedreptate.
.. Victimele si calaii si-au schimbat locul, dar exista n continuare victime si c
alai. Atunci, unde e progresul? Caci nu transformarile exterioare vor fi cele ce
vor produce ameliorari adevarate. Mentalitatea umana e cea care trebuie schimba
ta, caci trebuie efectuata o adevarata revolutie.
Binenteles, multi actioneaza pentru fericirea oamenilor, pentru pacea n lume, dar
cum ei nu stiu pe ce baza sa actioneze, ei nu reusesc dect sa faca gauri n apa. Ad
evaratele progrese, adevaratele schimbari se fac n gndire, n inima, n suflet si asta
datorita luminii. Nu se poate realiza o adevarata schimbare daca se pastreaza a
ceeasi mentalitate egoista, necinstita, perfida. Cum vreti sa fie schimbarile ef
icace, daca mentalitatea ramne aceeasi? Asupra mentalitatilor trebuie dirijat ata
cul, caci daca se schimba mentalitatile, automat se schimba si societatea. Totul
depinde de mentalitati. Si nu se pot schimba mentalitatile, dect printr-o filozo
fie noua, veridica si eficace!
Toata lumea vorbeste ca nimic nu mai merge bine n lume, toti vorbesc si scriu pen
tru a explica ce necesare sunt schimbarile, dar nimeni nu da solutii veritabile.
Sunt prea multe vorbe, prea multe carti; ceea ce lipseste este cimentul care po
ate lega oamenii: dragostea. Este adevarat ca peste tot n lume tinerii ncearca sa
formeze miscari, asociatii. Iata-i, nflacarati, nfierbntati, e formidabil! Dar cum
instruirea lor e insuficienta, ei nu stiu cum sa se apuce de treaba. Se lanseaza
n aceste intreprinderi fara a sti ct de complicata si dificila e natura umana si
dupa ctva timp se lovesc, se bat si se separa, dndu-si seama ca nu au putut face m
ai mult dect adultii pe care i criticau. E maret sa vrei sa tulburi lumea, dar tre
buie sa fi fost instruit n Stiinta initiatica, caci altminteri nu vei face dect nce
rcari nereusite.
Trebuie sa studiezi natura umana si n manifestarile ei inferioare si n cele superi
oare. Atta timp ct nu cunosti omul dect n planurile inferioare, poti spune ca nu-i d
ect o fiara. Trebuie sa mergi mai departe ca sa vezi ca n el se afla si o divinita
te ascunsa. Problema este sa stii cum sa faci sa apara aceasta divinitate ascuns
a care se afla n om si exact aici cunoasterea Stiintei initiatice se dovedeste att
de necesara.

Cap IX CONGRESELE FRATESTI DIN BONFIN

Cteva cuvinte, scumpii mei frati si surori, pentru a va usura sederile la Bomfin.
Este, evident, un sejur bizar aici, care nu seamana cu cele ce le puteti face n
alte parti, de aceea e nevoie sa va dau unele lamuriri, altfel va veti plictisi
si va veti pierde timpul. Pentru ca aici, vedeti, nu veti gasi nici o distractie
la moda, nici piscina, nici cinema, nici cazino, nici jocuri... Si atunci, ce p
lictiseala!
Mi s-a ntmplat odata sa calatoresc cu vaporul. Stiti cum e acolo, problema e ca pa
sagerii sa nu se plictiseasca si pentru aceasta acolo sunt baruri, piscine, salo
ane de dans, sali de cinema, jocuri, concerte. Pentru ca tot aveam ocazia, am vr
ut sa-mi dau seama cam n ce consta viata pe un vapor n timpul unei traversari si a
m ramas stupefiat sa vad cte pot fi propuse oamenilor pentru a se distra, la oric
e ora din zi si din noapte. Dar aceasta viata la bordul unui vapor ilustreaza fo
arte bine mentalitatea majoritatii oamenilor, tot timpul n cautarea de noi distra
ctii, de noi placeri. Nimeni nu le-a revelat faptul ca au n ei nsisi nsusiri, puter
i pe care le pot destepta pentru a-si transforma existenta, pentru a-si gasi pac
ea, libertatea, fericirea. Ei cauta fericirea n exterior si de aceea ramn nesatisf
acuti.
Binenteles, e imposibil sa te lipsesti de tot ceea ce exista n exterior, dar trebu
ie sa pui accentul pe posibilitatile lumii interioare, caci omul este plonjat n l
umea sa interioara n permanenta. Nu sunteti tot timpul pe cale de a privi, de a a
sculta, de a atinge, de a gusta ceva n exteriorul vostru, n schimb sunteti tot tim
pul cu voi nsiva, ntr-o lume a gndurilor si a sentimentelor n care sunteti plonjati
si pe care nu stiti cum sa o folositi. Atta timp ct veti conta pe lumea exterioara
, veti avea deceptii. Poate pentru un moment va veti imagina ca detineti ceva, d
ar dupa putin timp, nu veti mai detine nimic, totul a zburat. Oamenii sunt n perm
anenta n cautarea plenitudinii, dar nu stiu ca trebuie sa mearga sa o caute n ei ns
isi.
Nici chiar voi, dragii mei frati si surori, nu va dati seama ce este esential n v
iata, ce trebuie sa va preocupe mai presus de toate. Va risipiti nca din timpul s
i energiile voastre cu activitati pe care le credeti necesare fericirii voastre,
dar dati-mi voie sa ma ndoiesc de asta. Tot ceea ce ati putea obtine nu va va da
nimic din ceea ce doriti. Caci eu stiu foarte bine ce doreste omul, stiu de ce
are nevoie creatura umana, chiar daca nu-si da seama. Veti spune ca stiti persoa
ne care nu au nici o nevoie intelectuala sau artistica - si cu att mai putin spir
ituala - si care se multumesc foarte bine cu placerea fizica. Binenteles, si eu c
unosc, am ntlnit o multime de oameni din toata lumea si stiu ca exista de tot felu
l.
Dar, ceea ce nu stiti voi, e faptul ca aceste fiinte, asa neslefuite cum sunt, a
u fost construite n acelasi atelier ca si cele mai mari genii, ca si cei mai mari
Initiati. Nu a sosit nca timpul ca ei sa manifeste aceleasi haruri, aceleasi vir
tuti, dar va veni si timpul lor si vor cauta si ei imensitatea, plenitudinea, Di
vinitatea. Ei vor ntelege ca activitatile si obiectele din planul material sunt n
ecesare doar ca suport, ca recipient, ca o nvelitoare, pentru a sustine, adaposti
sau contine viata divina, viata spiritului. Si cnd vor ncepe sa nteleaga ca ceea c
e au luat ei drept esential nu era dect nvelisul esentialului pe care nu-l vedeau,
privirea lor se va schimba. Da, numai privirea: vor nceta sa priveasca recipient
ele si se vor interesa de continut: sau, cum recipientele lor le erau golite, ei
se vor ocupa de a le umple la loc si aceasta va constitui pentru ei nceputul une
i vieti adevarate. Nu trebuie acordat primul loc recipientului, dar nici nu treb
uie neglijat sau distrus, caci n acest caz continutul se va raspndi si se va pierd
e.
Daca va vorbesc astfel e pentru ca a venit pentru voi momentul sa nvatati sa nu v
a mai risipiti energiile care sunt att de pretioase. Cerul a fost cel ce vi le-a
dat si el va urmareste cum si unde le folositi. Daca el observa ca va puneti la
bataie energiile inimii voastre, ale inteligentei voastre, ale vointei voastre, n
ocupatii care nu sunt esentiale, va sfrsi prin a va lipsi de ele de o maniera sa
u alta. Binenteles, ceea ce povestesc aici nu constituie o hrana prea apetisanta
pentru multi dintre voi, ei ar prefera sa stea la masa undeva, cu sunci si vin p
e masa - vin si sunci reale... sau simbolice!

n ce scop iau, n general, oamenii vacanta? Pentru a se ameliora, pentru a se purif


ica, pentru a se armoniza, pentru a-l gasi pe Domnul? Nu, pentru a favoriza exte
riorizarea tuturor tendintelor instinctive care s-au comprimat n ei n timpul anulu
i. Trebuiau sa munceasca, trebuiau sa traiasca n mijlocul unor oameni cunoscuti..
. pe cnd n vacanta, n locuri ndepartate, n mijlocul necunoscutilor, si pot permite to
te nebuniile. Si iata de ce oamenii care ar trebui sa se ntoarca din vacanta odih
niti, ntineriti, revin adeseori epuizati, molesiti si ncurcati n situatii fara iesi
re.
n nvatamntul Fraternitatii Albe Universale, discipolul si consacra vacantele purific
arii si executarii de activitati spirituale pe care nu era liber sa le execute n
restul anului. Asta nu nseamna ca n timpul celor zece sau unsprezece luni de munca
noi nu avem nici o activitate spirituala; ba da, dar vacantele ne permit sa ne
consacram, n sfrsit, n totalitate acestei activitati. Aerul, marea, muntele, ntlniril
e, distractiile - totul e foarte bine, dar cu conditia de a avea un ideal sufici
ent de nalt pentru a putea cu adevarat sa profiti de ele, n loc sa plonjezi ntr-o v
iata pasionala sau animala.
Avertizez deci persoanele care au venit pentru prima oara la Bonfin, fara sa sti
e bine unde au nimerit: daca si imagineaza ca vor petrece aici vacante ca n alta p
arte, n curnd vor dori sa plece. De cte ori n-am vazut eu asta! Pentru unii e prea
greu - se pare - sa ramna cteva zile n lumina pentru a nvata cteva din adevarurile es
entiale care le vor extinde constiinta. Oamenii nu sunt obisnuiti sa faca o munc
a interioara de durata mai lunga, si cu toate eforturile instructorilor care vor
sa-i lumineze, sa-i elibereze si sa le usureze si sa le usureze viata, ei se mu
ltumesc sa se balaceasca prin mocirla.
Doar cnd veti ncepe sa obositi facnd attea activitati inutile, veti ntelege ca aici s
unteti nvatati sa cautati esentialul. Si esentialul este sa va armonizati cu toat
e fortele cosmice pentru a deveni un canal de transmisie al Divinitatii, si nimi
c nu exista mai presus de asta. O spun, o subliniez si o voi repet atta timp ct ma
voi afla printre voi, nu asteptati altceva de la mine. n lumea mare, toata liter
atura tuturor poparelor va sta la dispozitie, ospatati-va din ea ct vreti, dar cnd
veniti aici, sa stiti ca veti auzi vorbindu-se tot timpul acelasi subiect: cum
sa va perfectionati - si nu veti gasi altceva dect ocazii de a o face. Veti spune
: "O! Destul! M-am saturat!" V-ati saturat pentru ca nu v-ati obisnuit nca sa des
fasurati aceasta activitate. Dar n ziua n care fortele divine se vor declansa n voi
, veti considera ca momentele de meditatie din sala sau la rasaritul soarelui nu
sunt niciodata destul de lungi si nu va veti simti niciodata complet satui.

Unii vor spune: "Ne vorbiti de munca, dar noi suntem deja obositi dupa zece, uns
prezece luni de munca si am dori sa ne odihnim". Dar cum de nu stiti ca cel mai
bun mod de a va odihni este de a schimba munca? Si aici, tocmai, munca e foarte
diferita: nu e vorba sa mesteriti sau sa mergeti la birou pentru a va cstiga pinea
; e vorba de a dezvolta aceasta natura divina pe care ne-a dat-o Tatal Ceresc si
care e nabusita, ngropata n viata obisnuita prin tot felul de activitati si de pre
ocupari care nu sunt tocmai divine.
Unii, de altfel, mi scriu ca deabia asteapta sa revina n fiecare an la Bonfin pent
ru a regasi toate aceste conditii att de bune pentru o munca interioara de aprofu
ndare si de purificare. Si cnd sosesc, constat ct de tare le e fata marcata de via
ta pe care au trebuit sa o duca n orase, n mijlocul agitatiei si al zgomotului, ntr
-o atmosfera plina de fum si tulburata de dezordinele si angoasele tuturor celor
pe care i frecventeaza. De aceea, fiecare trebuie sa aibe n fiecare zi foarte vie
n minte aceasta idee de a munci cu toate adevarurile pe care le primeste la scoa
la initiatica si sa nu abandoneze nici un exercitiu care l poate ajuta sa se amel
ioreze. Daca nu, el se va ntoarce napoi la viata obisnuita, va deveni si mai mater
ialist, va deveni egoist sau rau, cum li se ntmpla totdeauna celor ce n-au oferit
un scop nalt existentei lor.
Daca veniti aici pentru a continua sa traiti n acelasi mod ca n lume - e inutil, v
eti suferi, va veti simti hartuit, nervos si nu veti gasi nimic din ceea ce avet
i nevoie. Dar daca vreti sa gasiti conditii bune pentru a introduce n voi nsiva or
dinea si armonia, pentru a permite naturii voastre divine de a nflori si de a efe
ctua o munca gigantica pentru binele lumii ntregi, atunci aici trebuie sa veniti
si fiti bineveniti!
Si atunci, iata, pentru voi, pentru binele vostru, pentru linistea voastra, va c
er sa faceti acest efort sa folositi cel mai bine posibil sederea voastra aici n
armonie, dragoste si lumina. Nu dati atentie lipsurilor pe care le constatati, c
aci cu toate aceste lipsuri, sau chiar datorita lor puteti sa va dezvoltati cum
n-ati putea-o face nicaeri. n conditii materiale ideale vointa nu are attea posibi
litati de a se manifesta. n conditii dificile, n privatiuni, omul este obligat sa
faca eforturi, sa munceasca, sa se depaseasca. Toti cei care s-au manifestat n vi
ata ca persoane cu caractere exceptionale au trebuit mai nti sa depaseasca mari di
ficultati, mari obstacole sau chiar sa sufere persecutii. Singurele conditii ce
trebuie sa le cautati sunt cele care sa permita sa va exersati vointa pentru a r
eusi sa intrati n contact cu lumea divina. Si aceste conditii le aveti n Fraternit
ate. Poate ca nu aveti nici un fel de alte conditii, dar pentru ridicarea voastr
a spirituala, nimic nu va lipseste.

II

Bonfin este ca un loc unde veniti sa faceti o cura de dezintoxicare. Tot timpul
anului ati trait n conditii care nu erau prea favorabile nfloririi voastre: corpur
ile voastre fizice, si mai ales corpurile voastre eterice astrale si mentale sun
t saturate de impuritati pe care trebuie sa le eliminati pentru a putea relua, c
u forte noi, activitatea pe care v-o cere Dumnezeu. Aici mncati o hrana pura, pre
gatita de fiinte pline de dragoste si atentie, respirati un aer pur, n fiecare di
mineata va scaldati n puritatea razelor de soare iar voua va revine sarcina sa fa
ceti eforturi pentru a introduce puritatea n gndurile voastre, n sentimentele voast
re, n dorintele voastre, n proiectele voastre. Profitati deci de conditiile pe car
e le aveti: timp frumos, pace, linistea padurii - pentru a medita, pentru a va r
eexamina viata si pentru a lua n sfrsit hotarrea de a deveni slujitorii lui Dumneze
u.
Daca tot veniti aici sa va purificati pentru a deveni capabili sa executati o mu
nca divina, ncercati sa nu va mai risipiti n activitati care vor introduce n voi el
emente straine acestei activitati. De aceea, cred ca e preferabil sa nu plecati
din Bonfin ca sa mergeti sa va plimbati pe plaje. Pentru moment, binenteles, nu v
edeti dect partea proasta a acestui lucru, spunnd: "Dar asta face bine, sa mergi l
a malul marii, sa intri n apa." Binenteles, marea este un element magnific, caruia
Dumnezeu i-a dat mari puteri, dar asta nu e un motiv sa va plimbati de colo col
o pe plaje, ca toti indivizii aceia fara capati care stau acolo ntinsi ore ntregi.
Ce poate sa iasa bun din aceasta activitate? Nimic, din contra, veti ameti, va v
eti molesi.
Din moment ce aveti un scop, un ideal pe care vreti sa-l atingeti, trebuie ca ce
l putin cteva zile ct snteti aici sa va consacrati acestuia complet, sa nu stati cu
un picior aici si unul n alta parte, ca nu din bifurcatia asta o sa va alegeti c
u cine stie ce rezultate. Dupa acestea, daca va face placere, n-aveti dect sa fac
eti baie ct poftiti; dar aici, cel putin, ncercati sa va faceti un mic refugiu pen
tru a va regasi si pentru a avea, n sfrsit, o mica discutie cu lumea divina. Sa nu
va nchipuiti ca eu nu vad ce se petrece: n momentul n care trebuie sa va concentra
ti, sa meditati - multi sunt distrati, gndul li se plimba aiurea.
Este deci preferabil sa va lasati complet impregnati de ceva care e nou si daca
aveti chiar asa de multa nevoie sa faceti baie, bine, duceti-va, dar alegeti, ce
l putin, un loc unde nu e nimeni. Daca va amestecati cu toata droaia asta de oam
eni care nu are nici un ideal spiritual si care nu sunt preocupati dect de dorint
ele si poftele lor, atunci absorbiti tot ceea ce degaja ei ca emanatii fluidice
si nu n felul acesta veti reusi sa va purificati si sa va eliberati. Binenteles -
daca ati fi destul de rezistenti, daca ati fi capabili sa nu cedati, daca ati pu
tea transforma impuritatile pe care la primiti - atunci ati putea face ce doriti
. Dar voi sunteti slabi, va lasati influentati si cnd va ntoarceti aici gasiti tot
ul fad, sarac, lipsit de interes. n timp ce acolo, pe plaja, e lume, e agitatie,
e zgomot - cel putin e interesant! Si atunci, daca sunteti slabi, mai bine ramnet
i aici, caci nu numai ca va veti lasa influentati, dar revenind aici veti influe
nta si pe altii, care nu sunt cu mult mai rezistenti dect voi.
Deci, ntelegeti-ma bine, daca mergeti sa faceti o baie n mare, n-am nimic mpotriva,
apa e un element divin, dar ncercati sa alegeti un loc unde sa fiti linistiti, u
nde sa puteti comunica cu soarele, cu Creatorul, cu Mama Divina si revenind aici
, veti putea revarsa asupra fratilor si surorilor ntreaga prospetime si puritate
pe care le-ati primit. Dar daca va duceti pe plaja ca sa ne aduceti toata ambian
ta nvechita de care tocmai vrem sa ne debarasam, ei bine, asta nu e prea bine.
n fiecare zi ncerc sa va pregatesc cele mai bune conditii pentru ca sa executati n
cel mai bun mod aceasta munca de regenerare, va dau din plin toate indicatiile d
e care ati putea avea nevoie, dar voi nu-i vedeti folosul, vreti sa traiti tot c
onform vietii voastre trecute, caci aici va simtiti apasati. Dumnezeule, ce greu
e sa schimbi natura omeneasca! n permanenta ati vrea sa reluati vechile notiuni,
vechea viata si apoi va ntrebati de ce nu reusiti sa va rezolvati problemele...
Ei bine, din cauza ca va ntoarceti nencetat spre vechea viata, si vechea viata nu
va poate aduce solutii eficace, aceasta trebuie s-o marcati undeva. Nu asteptati
nimic, nu sperati nimic de la viata dinainte. E chiar att de greu sa traiti o vi
ata noua? Eu gasesc ca e lucrul cel mai usor, cel mai agreabil, nu trebuie sa fa
ci nici un efort, cealalta viata e pentru mine mai dificila.
Sa nu va asteptati, deci, sa va prezint alte subiecte dect cele privitoare la via
ta noua, cum sa traiti aceasta viata noua. Daca subiectele acestea nu va plac, d
uceti-va n alta parte sa gasiti ceea ce va intereseaza, caci de la mine veti auzi
mereu acelasi subiect: noua viata - cum s-o respirati, cum s-o mncati, cum s-o b
eti si cum s-o radiati, caci aceasta reprezinta ce e mai important si la aceste
aspecte m-am oprit. Numai traind aceasta viata noua vi se vor dezvalui, ntr-o bun
a zi, toate celelalte stiinte. Da, n cele mai mici acte ale vietii de zi cu zi ve
ti putea vedea corespondente cu astrologia, alchimia, cu Kabbala, cu magia. n res
piratie veti gasi astrologia, n nutritie alchimia, n vorba si gest magia, si n gndir
e Kabbala. nvatati deci cum sa mncati, cum sa respirati, cum sa actionati, cum sa
gnditi si veti poseda bazele acestor patru stiinte fundamentale. Le veti ntelege c
hiar mult mai profund dect acei ce le studiaza ntr-o maniera intelectuala.
Asteptati tot timpul ca eu sa fiu acolo sa va nvat cte ceva. Nu, nu sperati sa nvat
ati mare lucru de la mine, viata noua pe care o veti trai aici va fi cea care va
va instrui. Eu nu fac altceva dect sa va trag spre aceasta viata noua. Adevaratu
l Maestru ea este, un Maestru incomparabil.
Cti frati si surori n-am vazut eu n Bulgaria, stnd n fata usii Maestrului Peter Deun
ov si asteptnd totul de la el: sa-i transforme, sa-i vindece, fara ca ei nsisi sa
faca ceva. Si cnd a plecat pe cealalta lume, ei erau cei mai dezamagiti, caci nu
avansasera nici un pas, nu nvatasera nimic. Petrecusera ani ntregi suspendati la u
sa Maestrului, creznd ca n felul acesta vor obtine tot, dar nu obtinusera nimic. M
aestrul, care a vazut asta, i avertizase.
Dar ncearca sa aduci lumina n capul oamenilor, cnd ei au o idee pe care nu vor s-o
abandoneze! Sa stimezi, sa respecti un Maestru e una, dar sa astepti sa faca tot
ul n locul tau, e alta. Trebuie sa va puneti pe lucru si n momentul acela toate bo
gatiile spirituale ale Maestrului vostru vor ncepe sa curga spre voi, si chiar to
ate entitatile lumii invizibile care vor vedea eforturile voastre, vor veni sa v
a ajute. Dar n primul rnd trebuie sa munciti pentru a face sa apara toate posibili
tatile voastre.
Activitatile voastre se bazeaza pe o cunoastere n privinta dezvoltarii armonioase
si echilibrate a tuturor aptitudinilor n om - si asunt attea! Ieri, un frate nou
a venit sa ma vada si mi-a zis: "mi dau seama ca pna acum vroiam sa traiesc o viat
a individuala, egoista, inutila si ca asta nu era viata adevarata. Acum m-am dec
is sa traiesc n colectivitate, n Fraternitate, o viata universala, o viata divina.
" Bravo, i-am raspuns eu, acum vei avea toate conditiile sa progresezi.
Si un alt frate mi-a mai zis: "Ce minunat este tot ceea ce se petrece aici, tot
ceea ce ne revelati! Cu greu poti sa-ti imaginezi ca exista pe pamnt un astfel de
loc. Dar, (caci exista un dar...) cnd ma gndesc ca ma voi napoia sa-mi reiau lucru
l n mijlocul unor oameni care duc o viata dezordonata si haotica (nu am sa spun c
e profesie are, doar ca are legatura cu domeniul specolului) ma ntreb ce rost are
sa-ti transformi viata. ntruct esti obligat apoi sa rencepi sa traiesti ca nainte,
de ce sa mai ncerci sa schimbi ceva?" L-am privit si i-am spus: "Ceea ce mi spunet
i aici mi arata ca nu ati nteles nca utilitatea si eficacitatea nvatamntului nostru.
Caci nvatamntul, tocmai, va da criterii si metode pentru a putea nfrunta toate cond
itiile dificile ale vietii. n timp ce fara nvatamnt va lasati trti n oceanul tuturor
gitatiilor si pasiunilor umane si veti fi nghitit. Atta timp ct oamenii gndesc ca du
mneata, e normal sa nu aibe chef sa nvete, nici sa se transforme." Era mirat, pen
tru el era o descoperire.
Viata e grea, caci suntem n permanenta tentati si solicitati de tot felul de lucr
uri. Dar asta nu nseamna ca suntem obligati sa capitulam! De aceea e preferabil s
a ne instruim si sa ne exersam pentru a putea nvinge orice, sa putem depasi orice
. Evident, pentru a reusi, trebuie sa ai o filozofie, trebuie sa ai un ideal nalt
si trebuie sa ai un Maestru. Atta timp ct traiti fara un sistem, fara ideal si fa
ra Maestru, sunteti arucati n dreapta si stnga, la discretia tuturor mprejurarilor.
Ca sa fiti la adapost, trebuie sa va agatati de ceva elevat si astfel, n momentu
l n care se vor napusti spre voi valurile acestui ocean dezlantuit al pasiunilor
umane, voi va veti mentine deasupra, nu veti fi luati de valuri. Va plngeti ca va
simtiti deprimat, abatut, fara inspiratie... dar cine e de vina ca ati ramas pr
ea jos? Vi s-au dat scari, vi s-a dar o carare, un loc unde puteti fi n securitat
e, de ce nu va catarati?
Asa ca, dragii mei frati si surori, multumiti Cerului ziua ntreaga pentru conditi
ile bune pe care vi le-a dat. V-a retras din zgomot, fum, praf si v-a adus aici
sa va deschideti, pentru a comunica, n sfrsit, cu lumina. De ce ati vrea sa va ntoa
rceti iar la vechea viata?

III

n dimineata asta, cnd am sosit la Rocher pentru rasaritul soarelui si cnd v-am salu
tat, am ramas stupefiat: niciodata nu v-am vazut att de deschisi, de expresivi...
dar stiti, toti, fara nici o exceptie! Ce fericire pentru mine! Este, fara ndoia
la, consecinta micii mele discutii de ieri asupra schimburilor constiente, lumin
oase, pe care trebuie sa nvatati sa le aveti ntre voi, cnd va ntlniti, cnd va salutat
... Dar am fost uluit sa constat ca le-ati pus imediat n practica: toate fetele v
oastre erau luminate, radiante. Cum ati putut produce att de repede o astfel de s
chimbare?
n realitate, fiinta omeneasca are posibilitati a caror ntindere nu o poate nici ea
nsasi masura, dar cnd ncepe sa devina constienta de ele si cnd doreste sa le manife
ste, aceste posibilitati apar. n dimineata asta v-ati hotart sa fiti constienti, s
a puneti mai multa viata, mai multa dragoste si mai multa lumina n privirea voast
ra, n xxx vostru - si ati reusit. Veti spune: "Dar aceasta este oare chiar att de
important?" Da, voi veniti aici pentru a ntelege cele mai mici detalii ale vietii
zilnice: acte, gesturi, vorbe, toate lucrurile pe care le faceti zi de zi si de
spre care nimeni nu v-a nvatat vreodata.
Cnd mergeti pe strada si n magazine, cnd luati trenul sau metroul, nu vedeti dect ch
ipuri crispate, mohorte, revoltate. Ei bine, nu e un spectacol prea frumos! Si ch
iar daca tu nsuti n-ai nici un motiv sa fii trist sau nefericit, doar prin faptul
ca ai trecut pe acolo si esti influentat: si atunci ajungi la lucru sau te ntorc
i acasa deprimat si transmiti proasta ta dispozitie colegilor sau familiei tale.
Iata ce viata deplorabila si creaza n permanenta oamenii unii altora. Credeti ca
nu e important sa prezentati tuturor celor pe care i ntlniti o figura deschisa, surz
atoare, frateasca?
Evident, problema care se pune este sa nvatati cum sa faceti sa dureze starile bu
ne pe care ati reusit sa le creati n voi. Si pentru a reusi, iata un adevar esent
ial: din momentul n care ati reusit sa traiti o singura secunda divina, deja eter
nitatea s-a strecurat n aceasta secunda. Ati tras un cliseu si pe acest cliseu va
trai vesnic. Este valabil att pentru bine ct si pentru rau.
Cnd ati trait odata o stare de armonie, de plenitudine, deja v-ati creat un clise
u magic si el va ramne n voi, acolo, de nesters. "Si atunci, veti spune voi, de ce
starea asta nu se mentine? n momentul urmator ma simt nelinistit, descurajat, de
ce?" Pentru ca viata este o curgere continua, momentele se succed si voi nu sti
ti sa ramneti pe aceleasi amprente pentru ca nu sunteti destul de vigilenti, va l
asati trti de alte idei, de alte sentimente, de alte activitati, si n felul acesta
vin alte clisee care l nlocuiesc pe primul.
Ceea ce trebuie deci sa stiti e ca amprentele starilor pe care le-ati trait ramn
undeva n voi, aranjate ca discurile sau ca benzile magnetice n discoteca voastra. n
ziua cnd va amintiti ca era acolo o voce minunata care cnta arii celeste, puteti
scoate acel disc, si l puneti pe aparat si iata-va din nou captivat, prins de vra
ja: regasiti aceeasi stare. Trebuie sa aveti grija chiar sa o faceti; trebuie sa
revedeti, sa reascultati toate aceste imprimari divine.
Pastrati cu mare grija toate starile bune pe care le-ati trait si ncercati sa le
retraiti, ct mai des posibil si chiar sa nu le traiti dect pe acelea. Veti spune:
"Dar cum o sa reusesc asta niciodata!" Ba da, mai trziu ma veti ntelege, cnd va vet
i obisnui sa obtineti n voi renprospatarea acelorasi stari de constiinta armonioas
e, divine, veti ntelege ca e posibil. Binenteles, n viata esti deseori tulburat, tr
acasat, dar, credeti-ma, cu toate astea se pot stabili, mentine si salva aceste
stari superioare de constiinta. Daca va obisnuiti sa fiti vigilenti pentru a men
tine o atentie constant ndreptata asupra lumii divine, veti vedea ca nimic nu va
reusi sa va zdruncine un timp ndelungat. Evident, unele evenimente ne pot tulbura
profund, nu neg asta: o veste proasta, o boala, un accident... Dar daca v-ati o
bisnuit sa mentineti n voi starile bune, veti depasi aceste tulburari mult mai re
pede, pentru ca veti fi nteles ca Dumnezeu a dat spiritului atotputernicia.
Din pacate, oamenii nu sunt educati n sensul acesta. Ei considera normal sa paras
easca o stare buna de constiinta pentru a se scufunda din nou n dezordine, pentru
a suferi si a face si pe altii sa sufere n jurul lor. n loc sa caute un centru im
uabil n ei nsisi si sa faca eforturi pentru a ramne acolo, ei traiesc implicati n ce
ea ce se schimba, n ceea ce variaza, se lasa n permanenta impresionati de lumea ex
terioara, ca niste copii. De aceea sunt vulnerabili, si nu pot niciodata sa tina
situatia n mna. Este necesara refacerea n acest sens a ntregii educatii. Cei care a
u nceput, simt ca, orice li s-ar ntmpla, ramn stabili, n timp ce ceilalti, la cea mai
mica neplacere, sar de pe sine si iata-i la pamnt.
Pastrati deci cu sfintenie si ct mai mult timp posibil tot ceea ce ati trait divi
n, caci fiecare moment pe care l-ati trait este etern, l puteti regasi, s-a impri
mat n voi, nimeni nu vi-l poate lua. Haideti, cautati-l e acolo.
Daca va vorbesc astazi astfel, este pentru ca n dimineata asta am fost ncntat de ce
ea ce ati reusit sa obtineti. Si atunci m-am gndit: "Daca nu le spun nimic, stiu
eu ce se va ntmpla: de mine nu va mai ramne nici o urma din starea aceasta celesta, i
vom vedea devenind iar ca la nceput, n timp ce ar putea ramne mereu dilatati, frum
osi, fericiti si ar putea aduce aceasta fericire tuturor celor cei nconjoara.
Uite, ncepeti deci cu nceputul. Si care este acest nceput? nseamna sa fii treaz, con
stient, vigilent, atent, sa pastrezi cu sfintenie tot ce ai simtit ca fiind divi
n si mai ales sa nu spui: "O, a fost doar o iluzie!" Oamenii sunt ciudati, tot c
eea ce este frumos, cred ca e o iluzie, n timp ce nenorocirile, durerile, catastr
ofele, astea sunt o realitate! Ei bine, nu - pentru mine singura realitate este
tot ce este bun, frumos, divin. Tot restul nu e dect iluzie.
De ce trebuie sa povestim celorlalti numai ce e urt si trist? Oamenii merg peste
tot cu micile lor nenorociri. "Ma doare aici, mi lipseste asta..." De ce sa zabov
iti n permanenta la tot ceea ce va lipseste si niciodata la ceea ce aveti? Trebui
e ca Fraternitatea noastra sa devina unica n lume. Cnd vor vedea dragostea si lumi
na care emana din chipurile voastre, cei care vor veni aici la Bomfin vor fi ulu
iti. Fara sa trebuiasca sa le vorbiti, le va fi de ajuns sa va vada ca sa spuna:
"O, nteleg, nteleg..." si imediat, ei nsisi vor intra n viata cea noua.
Deci, de acum nainte, ncercati sa actionati n acest sens. Mintiti chiar putin, daca
trebuie, spunnd ca totul merge bine si surdeti chiar daca nu aveti nici un chef s
a surdeti: oricum o sa faceti mult mai bine dect sa-i fulgerati pe ceilalti cu pri
virea pentru a arata ct de rau dispus sunteti. Este pe deplin permis sa nvatati sa
mintiti n acest sens.

CAP X DATI FIECAREI ACTIVITATI O DIMENSIUNE UNIVERSALA

n Fraternitate, avem obiceiul de a medita mpreuna, dar si de a cnta mpreuna, de a lu


a masa mpreuna, de a face unele exercitii mpreuna. De ce ? Pentru ca nvatamntul nost
ru aduce metode noi pentru ca oamenii sa nvete sa traiasca mai nfratiti, aprofundnd
din ce n ce mai mult constienta universalului. Caci ceea ce lipseste cel mai mul
t, chiar n nvatamintele spiritualiste, este dorinta de a trai o viata colectiva, f
rateasca. La ei, ceea ce predomina este intelectul, acumularea de cunostinte si
de puteri de care sunt att de mndri dar ei sunt n permanenta separati, izolati; nu
se simte o adevarata dragoste ntre ei. Aici, din contra, ncercam sa cream caldura n
tre noi si sa ne apropiem. Deja, cntnd mpreuna, se face enorm pentru a vibra la uni
son, pentru a ne acorda, pentru a ne armoniza... (vezi "Cntatul n cor" cap IV din
"Credinta artistica si creatia spirituala" - colectia izvor Nr. 223). Vibratiile
, aurele tuturor fratilor si surorilor se unesc si creaza cele mai bune conditii
pentru venirea unor entitati luminoase, care aduc vibratiile lor. De aceea este
att de important sa cntam mpreuna, asa cum o facem noi nainte de masa, pentru ca sp
iritele de sus sa vina sa asiste la acest moment sacru, cnd noi trebuie sa intram
, prin hrana, n comunicatie cu trupul si sngele lui Cristos.
Cnd suntem mpreuna dimineata, la rasaritul soarelui sau n sala, pentru a medita, pe
ntru a ne ruga, n aceste ocazii se creaza ntre noi o unitate. Multi vor spune ca e
i nu vor unitate, ca ei vor sa fie diferiti de ceilalti, separati de ceilalti...
Bine, sa faca ce doresc, dar ei trebuie sa stie ca se ndreapta spre moarte. n rea
litate, noi suntem cu totii construiti dupa un model unic: avem nevoie sa ntelege
m, avem nevoie sa iubim, avem nevoie sa cream. Oamenii ignoranti sunt cei ce au
inventat aceasta filozofie daunatoare, dupa care trebuie sa fim toti diferiti, "
originali"... adica, dezechilibrati, nebuni! Nu, Inteligenta cosmica ne-a creat
pentru a beneficia toti de putere, de lumina, de frumusete, de bucurie. Si pentr
u asta trebuie sa ne apropiem tot timpul unii de altii, nu aici, fizic, ci sa ne
apropiem sus, n lumea sufletului si spiritului unde se afla originea noastra - s
i asta e ceea ce facem n timpul meditatiei.
Aceste momente de armonie, de liniste sunt pentru mine cele mai frumoase. Binente
les, pot sa meditez si singur acasa la mine. Cnd suntem mpreuna, n aceasta ambianta
fraterna, fiecare aduce cte ceva si ceea ce aduce fiecare e diferit. Sa spunem,
daca vreti, ca este un fel de "han spaniol". Stiti cum e: nu este nimic pe masa
si oamenii mannca ce au adus. Aici e acelasi lucru, nu n planul material, binentele
s, ci n planul spiritual fiecare aduce un produs, un fruct din gradina sa, din cmp
ul sau, din sufletul sau ca un fluid, o emanatie, o calitate care poate fi gusta
ta de toti. n loc sa ramna doar cu ridichile sau rosile sale - simbolic vorbind -
pentru ca el nu le cultiva dect pe acestea, fiecare mannca de toate, pentru ca alt
i draguti de frati si surori aduc alte fructe: rabdarea, blndetea, forta, sanatat
ea, dragostea, tandretea, puritatea, inteligenta, credinta, speranta... ai cu ce
te desfata!
Iata secretul Fraternitatii. Daca ramneti singuri veti ramne n saracie, n timp ce n F
raternitate, exista abundenta si gustati din toate. Chiar atunci cnd sunteti desc
urajat, vaznd mutrite mai vesele, mai senine, veti primi ca parte a voastra cteva
particule din pacea, din veselia lor si veti prinde din nou curaj. Daca ramneti s
inguri, niciodata nu va puteti mbogati si chiar veti saraci, pentru ca cel care n
u se mbogateste, saraceste. n timp ce n viata colectiva, n viata frateasca, se cstiga
enorm si fiecare cstiga; Cerul este cel care distribuie toate aceste bogatii pri
n intermediul barbatilor si femeilor. Cnd ati nteles aceasta nu va mai puteti lips
i de Fraternitate.
Pentru mine e clar: chiar daca pot sa ma rog si sa meditez singur acasa, prefer
sa o facem mpreuna. Si voi? Aveti oare aceeasi senzatie ca si mine... Da, simt ca
si voi ati nteles ca fericirea voastra se afla n aceasta atmosfera a Fraternitati
i, ca numai aici nfloriti, deveniti mai liberi. Multi nu vor sa vina ntr-o Fratern
itate pentru ca le e teama ca-si vor pierde originalitatea, libertatea lor. Nu, n
lumea obisnuita ti pierzi libertatea. Stai acolo sa-i urmezi pe ceilalti, sa te
ciorovaesti cu ceilalti, sa fii nefericit ca ceilalti, n timp ce aici este extrao
rdinar; prin acceptarea acestei vieti colective deveniti nca mai liberi si mai in
dependenti; din ce n ce mai mult va regasiti, va redresati si ntelegeti ca sunteti
formidabil echipati pentru actiuni minunate pentru binele lumii ntregi.
Sa lucrezi singur si numai pentru tine, aceasta este vechea nvatatura care trebui
e nlocuita. Binenteles, fiecare trebuie sa lucreze individual, dar pentru binele c
olectivitatii, pentru ca o colectivitate trebuie sa fie formata din indivizi per
fecti. De altfel, din acel moment ea nu se mai numeste colectivitate, ci fratern
itate. Colectivitatea nu nseamna nca fraternitate. O colectivitate poate sa fie o
mare cantitate de persoane care traiesc si muncesc n acelasi loc, ntr-o scoala, ntr
-o intreprindere, ntr-un sat, ntr-un oras... Dar aceste persoane nu formeaza numai
din acest motiv o fraternitate: ele nu se cunosc, poate nici nu se iubesc, n tim
p ce o fraternitate este o colectivitate unde domneste mai multa dragoste, caldu
ra, ntrajutorare, coeziune, unde fiecare individ munceste, constient, pentru bine
le tuturor. Trebuie deci sa distingem trepte: viata individuala n care omul munce
ste singur, separat, izolat, aplecat asupra lui nsusi; viata colectiva n care indi
vizii se grupeaza pentru ca au nteles s-o faca dar fara sa se cunoasca si fara sa
se iubeasca, si, n sfrsit, viata frateasca, universala.
Fraternitatea Alba Universala aduce o noua filozofie care, binenteles, nu resping
e acest vechi ideal al perfectionarii individuale, dar i da un nou sens: sa serve
asca exclusiv perfectionarii colectivitatii.
Sa luam numai exercitiile noastre de gimnastica: facnd aceste exercitii, cu totii
mpreuna noi formam o putere colectiva formidabila. Fiecare gest multiplicat de s
ute de frati si surori este o forta, o unda care se propaga si se reflecta n mint
ile oamenilor din lumea ntreaga. Cu ct suntem mai numerosi si cu ct facem aceste ex
ercitii cu constiinta de a crea curenti de dragoste si armonie, cu att sunt mai m
ulte valori benefice care se revarsa asupra umanitatii ntregi. Iata ceea ce trebu
ie sa ntelegeti.
Va credeti ndepartati, separati, unii de altii. Nu, e o iluzie. Chiar daca nu ved
eti nimic, tot ceea ce faceti se reflecta undeva n domeniul eteric, subtil. Sunte
ti legati de membri familiei voastre si ai societatii si cnd progresati, bogatiil
e si bunurile pe care le primiti se reflecta asupra tuturor fiintelor de care su
nteti legat, pentru ca atunci cnd avansati, avanseaza si ei. Poate ca nici nu-si
dau seama de asta dar Cerul vede ca datorita voua progreseaza si ei. La fel se ntm
pla daca ncepeti sa va nchideti, sa alunecati: tot cei care sunt legati de voi suf
era din cauza voastra influenta nefasta. n felul acesta sunt antrenate fiintele s
pre Cer sau spre iad. Ei da! Suntem responsabili, dar acestea sunt legi pe care
oamenii nu le cunosc si aceasta ignoranta este cauza multor nenorociri. Daca vre
ti sa fiti utili, sa ajutati toata umanitatea, chiar si animalele, plantele, arb
orii trebuie sa va ridicati spiritual, caci antrenati astfel cu voi spre naltimi n
treaga creatie iar lumea invizibila va va recompensa pentru ca aduceti binecuvnta
ri asupra tuturor fiintelor. Dar temeti-va daca le veti antrena pe calea gresita
!
Iata, vi s-au dat mijloace fantastice. De voi depinde sa stiti sa le folositi pe
ntru evolutia voastra si cea a lumii ntregi. Daca aveti ca ideal sa traiti o viat
a cu adevarat plina de sens, totul va fi diferit. Atta timp ct nu aveti acest idea
l, fortele si energiile din voi nu sunt orientate si totul se desfasoara n dezord
ine. Priviti viata majoritatii oamenilor. Ce dezordine, ce haos! Daca vreunii di
n ei au un ideal, n majoritatea cazurilor este acela de a se mbogati, de a avea gl
orie, de a-i domina pe ceilalti. Dar asta nu se numeste ideal! Binenteles, viata
acestor insi este mult mai frapanta dect viata celor care sunt moi, obositi, fara
vlaga; poti face romane si filme povestindu-le existenta! Da, ce aventuri pasio
nante! Cum au tradat ei un prieten, cum au eliminat un rival si au profitat de v
ictoria lor... Dar cerul i va pedepsi de a se fi servit de forta si de calitati d
ate de el pentru a-si satisface tendintele lor egoiste spre placere si dominatie
.
Este o activitate magica pe care puteti sa o faceti datorita tuturor activitatil
or pe care le practicam n comun. Discipolul Fraternitatii Albe Universale trebuie
sa nvete sa nu ramna nici un moment fara sa practice o activitate salutara pentru
el nsusi si pentru lumea ntreaga. Datorita acestei activitati pe care o facem noi
, mii de persoane ncep acum sa mpartaseasca ideile noastre de fraternitate, de uni
versalitate. Ati remarcat-o si voi, ideile noastre se propaga; ncepem sa le gasim
peste tot: n ziare, la radio, la televiziune si chiar n unele discursuri ale oame
nilor politici. Pna nu demult nu exista nimic din toate acestea si chiar unii si b
ateau joc de ideile noastre dar Fraternitatea trimite unde peste tot n lume si mi
ntile care sunt pregatite le capteaza. E o munca gigantica, cea pe care o facem
noi pentru binele ntregii umanitati.
CUPRINS

I Unele precizari asupra termenului de "secta"...........................


.............................
II Nici o biserica nu este vesnica........................................
......................................
III A cauta n spatele formelor...............................................
.....................................
IV Renscaunarea Bisericii Sfntului Ioan.......................................
.........................
V Bazele unei religii universale...........................................
....................................
VI Marea Fraternitate Alba Universala.......................................
..............................
VII Cum sa largim notiunea de familie..........................................
..............................
VIII Fraternitatea - o stare superioara a constiintei..........................
............................
IX Congresele fratesti de la Bonfin.........................................
..................................
X A da fiecarei activitati o dimensiune universala.........................
.........................36

S-ar putea să vă placă și