UNIVERSITATEA AL. I.

CUZA IASI
CENTRUL DE STUDII EUROPENE

Dezvoltare locala. Institutii si politici

Titular:
Prof. univ. dr. Tiberiu Brailean
2004
 ARGUMENT

Dezvoltare locala. Institutii si politici

"Tendintele pleaca de
jos n sus, ciudateniile
vin de
sus n jos, iar
tendintele pot fi mai
usor stapnite
n directia
n care se
ndreapta
deja."
(Joh
n
Nais
bitt)

Regionalismul nu este un concept lipsit de continut, o forma

fara fond, iar politica regionala
este cu adevarat necesara n contextul interdependentelor multiple ce
caracterizeaza lumea actuala,
al permeabilizarii frontierelor, al erei informatiilor-putere care circula
nestingherite si, n genere, al
mobilitatii crescnde a factorilor de productie.
Exista suficiente argumente care pledeaza pentru ideea ca
problematica cres terii economice
s i a dezvoltarii economico-sociale poate fi abordata, n anumite limite,
desigur, n maniera optimala,
la nivel regional, la nivel mezo-economic, deci, un nivel intermediar
ntre cel al unei entitati
economice locale sau judetene si cel al unui sistem economic national.
O adevarata politica regionala, coerenta, credibila si adaptata la
specificul zonei nu poate ti
promovata mai bine nici de Guvern, nici de fiecare autoritate locala n
parte. Prin urmare, este vorba
de o asociere menita sa produca efectul de sinergie scontat (3+3=7), sa
fe mai aproape de realitati
dect un guvern, dar cu un potential superior n ce priveste resursele
posibile de mobilizat dect un
judet.
Problema nationala nu se mai pune n termenii de nceput de
 secol XX, de aceea cooperarea
transfrontaliera a devenit o realitate dezirabila n contextul
complementaritatilor multiple ntre
regiuni, zone, sau spatii geo-economice. Aceasta poate fi una din
vocatiile regionalismului.
Este adevarat ca o structura economica regionala se construies
te n timp dar, n mod
inevitabil, trebuie plecat de la retelele infrastructurale existente s i care
transcend frontierele
judetene (energie electrica, retele de transport, apa-canal, gaze naturale
etc.) si de la multiplele
legaturi de cooperare bi- si multilaterale deja stabilite. O structura de tip
"retea', existenta de facto,
nu exclude un centru, chiar daca, sau tocmai pentru ca prerogativele
acestuia sunt limitate la cteva
aspecte esentiale (expertizare, informare, constituire de baze de date,
vocatie n construirea si
promovarea marilor proiecte s.a.). Acestea pot fi si criterii de selectare
a centrului. Si Uniunea
Europeana are un "centru" s i Sistemul Monetar European de asemenea
si nu ntmplator ele se afla
unde se afla.
O strategie formulata la nivel regional nu-si poate propune, in
opinia noastra, dirijarea sau
controlul dezvoltarii economice regionale. Aceasta ar putea, n primul
rnd, sa dezvolte un sector
public si o retea de comunicatii capabile sa sustina directiile induse de
fortele pietei libere si sa
stimuleze indirect dezvoltarea economico-sociala regionala.
Se discuta mult acum pe plan mondial despre "economii n scara ca
tip de organizare optim
s i natural. De ce nu ar putea fi el adaptat si la spatiul regional ? Din
amonte n aval putem acoperi
ntreaga paleta de produse si servicii necesare, n conditiile unei
inteligente abordari a fenomenului
de integrare.
Un "ilustru" anonim britanic admitea ca certe doua lucruri:
moartea si impozitele. Acest
"fatalism mioritic" trecut de Canalul Mnecii a hranit cresterea prin
impozite, Welfare State-ul si,
ulterior, i-a sapat desigur groapa, pentru ca - nu-i asa ? - orice masa se
plates te.
n conditiile n care sectorul public nu ofera dect iluzia
bunastarii sociale, trebuie
2
identificate alte mijloace, eventual mai inteligente, de a ne asigura si
sustine dezvoltarea durabila.
Ele nu pot rezulta dect din logica pietei, cel mai inteligent mecanism
economic (Milton Friedman),
din ajustarile spontane si alocarea libera a resurselor. Un popor viu
naste dezvoltare n mod natural.
Dar, cum nu poate exista un big-bang n domeniul alocarii
resurselor, comparabil cu cel al
liberalizarii preturilor, mai ales dupa o deprimanta perioada de
hiperdirijism al acestora, perioada
care - n pofida unei excesiv declamate intentii de dezvoltare
armonioasa - a avut ca efect participari
guvernamentale inadecvate la dezvoltarea unor zone, drenarea
capitalului financiar spre regiunile
bogate, caderea investitiilor productive, evidente slabiciuni structurale
ale economiei etc., se
impune o abordare mixta: piete functionale si interventii publice bine
orientate.
Prin urmare, este necesara sustinerea si conceperea unor polici
active la nivel regional si
local, concretizate, n primul rnd, n investitii publice de infrastructura
cu efecte de antrenare
maxime, ntr-un ajutor sporit acordat regiunilor deprimate, practicarea
de stimulente fiscale
selective si tranzitorii pentru ameliorarea performantelor acestor zone,
asistenta selectiva pentru
dezvoltare din partea Vestului, nfiintarea si acordarea de mputerniciri
speciale agentiilor de
dezvoltare regionala, formarea unei culturi antreprenoriale autentice,
valorificarea potentialului
uman existent, dereglementarea si privatizarea etc.
Granturi de capital, exonerarea de impozite "centrale", facilitati
acordate firmelor mari
pentru localizarea n zonele paupere, dotarea cu capital a agentiilor de
dezvoltare regionala si
garantarea de catre acestea a creditelor politici comerciale diferentiate,
politici monetare suple care
sa lase aceste regiuni n afara restrictiilor obis nuite (inclusiv prin
nfiintarea de banci regionale,
banci de credit municipal s.a.), descentralizarea gestionarii subventiilor
pentru dezvoltarea, crearea
unui mediu economic atractiv pentru firmele mici s i mijlocii, accentul
pe dezvoltarea endogena si,
nu n ultimul rnd, ntarirea coeziunii si solidaritatii regionale, iata doar
cteva din caile si mijloacele
de emancipare a zonelor defavorizate.
Potentialul global al diferitelor regiuni este - inevitabil - diferit,
dar el trebuie valorificat
prin formarea si consolidarea pietelor competitive, identificarea polilor
de crestere specifici,
acordarea de stimulente financiare pentru initiativele locale, n cadrul
unei politici regionale
sistematice, credibile si efciente.
Si, n final, nu trebuie uitat faptul ca "individul trebuie sa se
schimbe nainte de a ncerca sa
schimbe societatea. Personalitatile individuale din zilele noastre pot
influenta orice schimbare mult
mai eficient dect orice institutie." (John Naisbitt, Megatendinte}

3
 1. AVUTIA NON-NAT1UN1LOR. UN NOU
MEDIEVAL1SM

Cum orice actiune naste reactiune, globalizarea este nsotita de

un proces contrar de
regionalizare, de localizare, de organizare a vietii economico-sociale
ct mai aproape de individ si
de nevoile sale, proces ce poate lua uneori chiar forme extreme de
tribalizare, degenernd n
nationalisme s i fundamentalisme de tot soiul. Fara sa fie fenomene
noi, globalizarea si
regionalizarea cunosc astazi forme accentuate de evolutie. Din
intersectia lor deriva o serie de
implicatii importante pe multiple planuri: economic, social, moral,
politic, cultural-filosofc, aparitia
de noi mentalitati, de unde necesitatea unor noi actiuni, a unui cadru
institutional reformat, a unor
noi categorii de gndire, politici si legiferari, care sa dea contur unei noi
ordini internationale.
Globalizarea conduce - se pare - la o polarizare accentuata a
bogatiei, la aparitia bogatiei
fara natiuni s i a natiunilor fara bogatie. Economia reprezinta
locomotiva globalizarii, ea a devenit
globala ntr-un sens n care politica nca nu e, obligndu-ne sa ne
actualizam n egala masura
conceptele si comportamentele. Urmare a acestor evolutii, n special a
dereglementarii, liberalizarea
pietelor si circulatiei capitalurilor, ncet dar sigur, dispare legatura
dintre stat, teritoriu, populatie si
avutie, de unde o erodare semnificativa a suveranitatii nationale, a
fundamentelor fiscalitatii, a
politicilor economice si sociale. Cel putin din punct de vedere
economic, razboiul cu spatiul a fost
cstigat. Gratie si unui suport tehnic deosebit, tranzactiile se desfasoara
la mari distante cu viteze tot
mai accelerate. Dinamicitatea a devenit spiritul guvernor al lumii
actuale s i unul dintre aspectele
cele mai semnificative care ilustreaza paradigma globalizarii, factor de
dezechilibru si, n acelasi
timp, de trecere spre un nou echilibru. Cum spunea Ralf Dahrendorf,
"Daca revolutia tehnologica si
informatica si deschiderea pietelor financiare au contribuit la furnizarea
mijloacelor de difuzare ale
fenomenului, atunci e adevarat ca economia globala a identificat n
flexibilitate o conditie de
neeludat pentru realizarea sa" 1 .
Dinamicitatea, mobilitatea si flexibilitatea au devenit, cum
evidentia Zygmunt Bauman,
puternici factori de stratificare, de schimbare a ierarhiilor sociale,
politice, economice si culturale.
"Se creeaza astfel o noua asimetrie ntre natura extrateritoriala a puterii
si teritorialitatea "ntregii
vieti", pe care noua putere, acum neancorata, capabila sa se deplaseze
cu repeziciune si fara preaviz,
o poate exploata si abandona pentru a suporta consecintele exploatarii.2
Cresterea complexitatii organizatiilor internationale, a rolului s i
fortei acestora, a venit pe
cale de consecinta. Desi vorbesc mult despre flexibilitate, ele au
adoptat tipare de lucru oarecum
standardizate, uniformizate, pentru toate tarile, pe care le aplica cu
ajutorul puterii si centralizarii
sistemului informational, sustinnd hegemonia celor puternici pe piata
mondiala. Astfel a crescut
fara precedent forta si dominatia firmelor multinationale, a marilor
concerne si conglomerate
economice. Astazi, aproape jumatate din productia industriala a tarilor
lumii e realizata de
ntreprinderi conectate la retele internationale. Puterea, ncepnd cu cea
economica, se concentreaza
n tot mai putine si mai sigure mini.
Globalizarea semnaleaza deci aparitia unei noi economii,
concept discutabil care semnifica,
n esenta, economia bazata pe noile tehnologii, cu extensie la scara
planetara. Sistemul traditional al
economiilor nationale relativ nchise, sau cel putin protejate, entitati
care stabilesc ntre ele relatii
economice prin comert s i investitii straine, lasa locul unor forme de
integrare-cooperare tot mai
extinse, unor specializari noi si unor interdependente crescute,
ntreprinderile si modifica strategiile
1 n studiul Cvadratura cercului globalizarii, publicat la noi n lucrarea coordonata de Ioan I.
Ica jr. si Germano Marani,
Gndirea sociala a Bisericii, Ed. Deisis, Sibiu, 2002, p.444
2 n Globalizarea si efectele ei sociale, Ed. Antet, Bucuresti, 2002, p.13.

4
internationale, dezvoltnd retele extinse la scara globala, ce utilizeaza
resursele, capacitatile si
potentialitatile de piata ale diferitelor tari sau zone geografice,
absorbindu-le n interiorul unei
strategii globale unice.
Rezultatul e ca deplasarea s i acumularea capitalului,
organizarea productiei, comertul si
investitiile se realizeaza tot mai mult la scara planetara, conturnd noile
trasaturi distinctive ale
economiei mondiale. Desigur, aceasta nu nseamna ca statele si
economiile nationale au disparut.
Multe ramn nca organizate la scara nationala, specificul national, sub
aspectele sale politice,
sociale, culturale, influenteaza si conditioneaza chiar dinamica
proceselor globale. Totusi,
contururile nationalului, limitele autonomiei sale, optiunile sale de
politica economica, se pierd pe
traseele de dezvoltare actuale, dominate de evolutiile globale. Astfel, se
schimba pozitia relativa a
tarilor pe plan international, confgurnd o noua diviziune mondiala a
muncii si o noua geopolitica
globala. Vorba lui Noica, e plina lumea de non-elefanti.
Vremea unei lumi unipolare a trecut. Doar pret de o
generatie au dominat SUA
lumea ca unica putere globala. Viitorul va apartine blocurilor
continentale, regionale si concurentei
acestora. Caci mondializarea se nsoteste de o integrare economica si o
cooperare institutionala la
nivel regional. Care snt fundamentele economice, sociologice si
administrativ-institutionale ale
acestui proces?
In ultimii ani s-a produs o regionalizare si o
internationalizare crescnda a productiei
si a finantelor, deci att a economiei reale ct si a celei monetare. In
plus, importanta crescnda a
unor zone si tari avansate, sau nou-industrializate, a antrenat schimbari
majore n diviziunea
internationala a muncii, n fluxurile internationale de capital, n cele
comerciale si de investitii,
concomitent cu o crestere nemaintlnita a vitezei tranzactiilor, cu
comprimarea crescnda a
spatiului. Astfel, echilibrul puterii economice s-a deplasat n mod
semnificativ, fiind repuse n
cauza suveranitatea nationala si chiar legitimitatea statelor-natiune,
autonomia guvernamentala si
rolul Statului.
Au aparut, n schimb, alti actori importanti sub- sau
supranationali, cum snt FMI,
Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului, precum si
numeros i actori regionali si locali,
actori aparent disparati, dar legati prin fire nevazute ntr-o retea de
interdependente si potentialitati.
Aceasta a facut sa se vorbeasca despre un nou medievalism, o noua
organizare politica, fragmentara
si descentralizata, similara celei din Evul mediu si opusa sistemului
statal westfalian, ce a dominat
epoca moderna, mai precis ultimele trei sute de ani.
Totusi, desi atragator ca sintagma, acest "nou
medievalism" nu este dect o metafora
ce vrea sa evidentieze mai bine faptul ca Statul nu mai are acelasi rol n
sistemul international, ca el
se confrunta cu emergenta autoritatilor concurente la nivel local,
regional, mondial, cu redefiniri de
identitati comunitare. Nu exista o opinie unica privind noul rol al
statului, privind nivelul optim al
interventiei sale si locul sau n noua conjunctura globala. Aceasta,
mpreuna cu absenta unor
structuri institutionale adecvate la nivel mondial, care sa preia functiile
cedate de statul-natiune,
conduce la dezvoltarea unor structuri regionale diverse, a caror
importanta cres te tot mai mult.
Mondializarea si regionalizarea nu snt procese si fenomene
contradictorii, ci complementare, ele
se sustin mutual.
Nu exista o definitie unanim acceptata a regiunii. In mod
traditional, nsa, ea se
defines te prin vecinatati si printr-o serie de caracteristici istorice,
lingvistice, culturale, religioase
comune ce fac din regiuni entitati socialmente constituite, ce se afirma
acum si politic. Exista,
5
asadar, anumite determinante structurale ale cooperarii regionale. Se
distinge ntre un regionalism
"deschis" si unul "nchis". Cel "deschis" propune si promoveaza o
integrare economica regionala
fara discriminari fata de terti. (Ex.: Forumul de Cooperare Economica
Asia-Pacific^ cel "nchis",
dimpotriva, sustine un model discriminatoriu, foarte bine structurat si
reglementat n interiorul sau
(Ex.: Uniunea Europeana).
Tendinta spre regionalizare trebuie considerata ca un
stadiu intermediar ntre state si
economia mondiala. De facto, ea rezulta din cresterea comertului, a
investitiilor, a cooperarii
economice intraregionale; de jure, ea capata forme multiple de
cooperare institutionala, acorduri si
conventii mai mult sau mai putin constrngatoare. Ca si mondializarea,
ea propune un alt mod de
gestiune economica, ce modifica reguli consacrate ale jocului n
materie de concurenta pe pietele
lumii. S-ar putea spune chiar ca mondializarea incita la regionalizare,
att actorii publici ct si cei
privati cautnd sa se integreze n diferite formule noi, pentru a deveni
mai credibili pe piata, mai
puternici n lupta de concurenta si mai atragatori pentru potentiale
investitii sau plasamente ale
capitalului ratacitor. Acesti actori cauta sa compenseze mpreuna, la
scara regionala, pierderea
autonomiei nationale. Intrarea n noile acorduri regionale i obliga si la
o mai mare disciplina n
materie de politica economica, pentru obtinerea efectului de sinergie
scontat.
Aceste procese nu se desfasoara n mod uniform. In
mare, se distinge ntre modelul
european, ca mod de guvernare regional, organizat la nivele multiple,
modelul nord-american, bazat
pe o diviziune a muncii n cercuri concentrice n jurul SUA s i cel
asiatic (Asia-Pacific), ca sistem
de cooperare regionala fondat pe piata, deci mai putin reglementat,
formalizat. Dezbaterea asupra
acestor modele, a dialecticii mondializare-regionalizare an general, a
fost si ramne excesiv
concentrata pe chestiuni de politica comerciala, pe banuieli privind
minarea liberalizarii
schimburilor internationale, neglijndu-se alte chestiuni esentiale, cum
ar fi mobilitatea capitalului,
sau problematica mai complexa a construirii unei identitati regionale
stabile s i stabilizatoare.
Exista, n acest sens, regiuni mai coerente, mai unitare,
si altele mai putin, cum ar fi
framntata regiune a Balcanilor. In context, apare cu totul remarcabil
efortul tarilor occidentale
desfasurat n cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
Miliarde de dolari snt
mobilizate si alocate pentru stabilizarea zonei. Principalii donatori
snt guvernele Greciei,
Germaniei, Elvetiei, Japoniei, SUA, Canadei s.a., firme private, la care
se adauga mprumuturi
relativ avantajoase acordate de catre banci specializate (BERD, BEI
s.a.). Fondurile pot fi accesate
pe baza de proiecte complexe, public-private, care sa aiba caracter
transfrontalier, deci sa se
adreseze unei zone mai vaste, crend efecte de antrenare economico-
sociale pozitive, prin
reabilitarea infrastructurii vitale, crearea de locuri de munca, facilitarea
accesului la bunastare.
Proiectele se depun la Ministerul Afacerilor Externe, trebuie sa contina
ct mai multe elemente de
atractivitate economico-fnanciare si comerciale si nu doar justificari
tehnice. Snt nca cteva sute
de milioane de $ ce pot fi obtinute prin proiecte inteligente, interesul
investitorilor straini fiind real
si efectiv, n sase domenii principale: infrastructura, apa-canalizare-
epurare, finante-banci,
agricultura-silvicultura, energie si telecomunicatii. E greu, de construit
o identitate ntr-o regiune
att de fragmentata si de framntata, iar efortul propriu al bastinasilor
este determinant. Daca nu se
va ntelege si actiona corespunzator, costurile de oportunitate pot fi
uriase.
Exacerbarea regionalismului, chiar a separatismului, este
un fenomen ce poate fi
ntlnit chiar n tari dintre cele mai implicate n procesul mondializarii:
Canada, Spania, Belgia,
Italia, Irlanda s.a. Fenomenul a condus, dupa caderea comunismului, la
dezintegrarea U.R. S. S .-
6
ului, Yugoslaviei si Cehoslovaciei, cazuri diferite si extrem de
interesante pentru analis ti. Aceasta
tendinta de regrupare sau separare a regiunilor are, n principal, cauze
de natura economica. Astfel,
integrarea supranationala permite actorilor n cauza accesul la o piata
mai vasta si ncadrarea
fiecarei provincii ntr-o asa-zisa economie de scara. De asemenea, ea
permite o structura mai
diversificata a productiei, deschisa diferitelor compensari sau
complementaritati ntre provincii si
ntre diferitele sectoare economice. Mai mult, asemenea entitati sau
retele pot furniza avantaje
superioare n materie de bunuri colective, infrastructura s i ameliorarea
raporturilor de forta cu
exteriorul.
Globalizarea poate favoriza dezintegrarea regionala. Odata cu
deschiderea frontierelor, piata
optima, sau piata pertinenta, nu mai este cea din interiorul unui stat, ci
chiar piata mondiala. Astfel,
regiunile dezvoltate snt cele mai avantajate n noul context
international. Globalizarea implica
declinul relativ si progresiv al functiilor economice ale Statului. Ce
pierd regiunile datorita acestui
proces? Pot pierde unele servicii publice, moneda nationala, norme,
reglementari si cte ceva n
materie de securitate.
Statul central nu mai apare ca cel mai bun furnizor de
bunuri si servicii publice
pentru regiunile sale. Cele mai dezvoltate, regiunile contributoare nete,
cauta acum sa se substituie
statului n producerea si furnizarea de bunuri publice, mult mai bine
adaptate nevoilor regionale si
chiar mai ieftine. De multe ori, aceste regiuni refuza sa mai contribuie
la sprijinirea celor mai putin
dezvoltate, prin intermediul redistribuirilor statale (vezi cazurile Italiei
de Nord, Flandrei,
Cataloniei s.a.). Aceste evolutii implica un transfer partial de functii
dinspre statul central spre
autoritatile locale. Acest transfer nu este lipsit de probleme, de tensiuni
si animozitati, care mbraca
forme specifice de la caz la caz, dar care pot avea si efecte globale cum
ar fi -de pilda -
obstacularea, conturnarea regulilor Organizatiei Mondiale a
Comertului. Exista, desigur, un cost al
separatismului.
Paradoxal sau nu, integrarea si dezintegrarea regionala
snt fenomene
complementare. Entitatile mai putin viabile, n primul rnd din punct de
vedere economic, pierd n
favoarea unor centre regionale de putere, care se afirma n acest proces
complex al regionalizarii,
proces care conduce la o accelerare a liberalizarii schimburilor, dar
care implica riscul unei
fragmentari a lumii n blocuri, cu toate restrictiile implicate. Astfel,
atomicitatea pietei mondiale se
va reduce, aceasta devenind oligapolista. Pericolul este ca noile blocuri
continentale sa utilizeze
politica comerciala pentru a-si maximiza bunastarea n detrimentul
celorlalti. Daca aceste blocuri
vor adopta un comportament noncooperativ, frictiunile dintre ele pot
antrena o scadere a bunastarii
n toate zonele lumii. Dimpotriva, integrarea regionala este tolerabila si
chiar dezirabila, daca ea
conduce la o mai mare liberalizare a economiei mondiale. O atitudine
prea comprehensiva n acest
sens, nsa, ar lasa usa deschisa pentru tot felul de formule de asociere,
care ar putea contufS
principiul consacrat al natiunii celei mai favorizate. In cadrul OMC-
ului, nsa, liberalizarea ar trebui
sa fie suficient de larga, iar din acest punct de vedere, la reuniunea de
la Dakha, n Emiratele Arabe
Unite, s-au facut progrese importante.
Regionalizarea permite acorduri de liberalizare care ar fi
inaccesibile la nivel
multilateral. In anii 20, spre exemplu, o aplicare stricta a clauzei
natiunii celei mai favorizate a
impiedicat tarile vechiului Imperiu Austro-Ungar sa reconstituie
legaturile economice dintre ele.
Absenta unei astfel de exceptii regionale a fragilizat tarile respective si
a ruinat stabilitatea politica
n Europa centrala. Ce a urmat, se stie. In ultimii ani, regionalismul s i
multilateralismul au aparut
mai curnd ca interdependente dect ca substituibile sau
complementare, acordurile regionale avnd
7
adesea caracterul unui "multilateralism regional". Astfel, ALENA,
acord ce grupeaza SUA, Canada
s i Mexicul, aplica aproape identic principiile si institutiile O.M.C. Ba
chiar, de multe ori, le
premerge, experimentnd masuri care snt ulterior preluate la nivelul
organizatiei (vezi acordurile de
la Marrakesh). Un alt exemplu de interdependenta l constituie
ncercarile de armonizare a politicii
agricole comune a U.E. (PAC) cu calendarul O.M.C.
Deschiderea pietelor nationale ar trebui sa se realizeze
pe o baza nondistriminatorie,
astfel nct regionalismul ar capata un caracter cooperativ, sau deschis
(vezi discutiile dintre tarile
CEFTA). Aceasta doctrina a "regionalismului deschis" nu spune totusi
mare lucru: sau intentia de
liberalizare e sincera si atunci regruparile regionale nu aduc mare lucru
n raport cu O.M.C.-ul, sau
nu e sincera si atunci sintagma utilizata ascunde aranjamente
preferentiale, oficiale sau oficioase,
care au fata de ntelegerile traditionale inconvenientul suplimentar de a
fi opace.
Regruparea economiilor regionale este una din marile
tendinte actuale. Ea nsotes te
mondializarea, o completeaza si o sistematizeaza. Vechea doctrina a
regionalismului este azi
depasita. Avem nevoie de un nou regionalism, de o noua ntelegere a
acestui fenomen complex al
contemporaneitatii. Dincolo de statele nationale, el impune zone sau
blocuri regionale ca principali
actori economici, respectati ca atare de toata lumea, inclusiv de
structurile Organizatiei Mondiale a
Comertului. Deocamdata, exemplul de reus ita n acest sens, ramne
Uniunea Europeana. Dar, n
curnd nu va mai fi si singurul...
Liberalizarea s i dereglementarea spectaculoasa a sistemului
monetar-financiar n ultimii
douazeci de ani a antrenat o crestere a concurentei pentru atragerea
investitiilor straine. Majoritatea
s-au orientat catre Uniunea Europeana s i America de Nord (ALENA),
nsa pe piata au aparut si alti
competitori importanti, cum snt China si Asia de Sud-Est (ASEAN)
sau Europa de Est
postcomunista. S-a demonstrat faptul ca numai printr-o organizare la
scara regionala si oferind
elemente de atractivitate de acest tip pot fi deturnate o parte a fluxurilor
investitionale n favoarea
unei anumite zone. Cu alte cuvinte, pentru a convinge firmele
multinationale, marele capital, n
vederea unor investitii directe este necesara o integrare regionala.
Astfel, nu numai globalizarea,
dar si regionalizarea crescnda a modificat profund natura productiei
si comertului international.
Totus i, mondializarea este o tendinta structurala mai
puternica dect regionalizarea,
mai conforma ortodoxiei liberale ce a guvernat piata mondiala n toata
aceasta perioada. Actorii
principali ramn firmele multinationale, a caror putere este enorma, ale
caror interese si preferinte
pot influenta decisiv guvernele a numeroase tari, sau conduce la
schimbari politice spectaculoase, la
mutatii geopolitice interesante. Putem spune ca mondializarea incita la
regionalizare, n masura n
care ea diminueaza evident eficacitatea politicilor si masurilor adoptate
la nivel national, desprinse
de contextul international, de piata mondiala si de concurenta la nivel
global.
Daca natura schimbatoare a economiei mondiale
furnizeaza, ntr-adevar, contextul
structural al regionalizarii, totusi guvernele ramn principalii agenti ai
cooperarii regionale
institutionalizate, chiar daca avem de-a face, n fapt, cu mai multi
actori importanti ( ntreprinderi,
medii academice etc.), care-si urmaresc - inevitabil - propriile interese.
Dar, o deschidere crescnda
catre pietele internationale s i o expunere pe masura la efectele
fluctuatiilor acestora, prin
intermediul comertului si al investitiilor, necesita nu doar ajustari ale
politicilor nationale, ci
antreneaza o nevoie si o dorinta crescnda de abordare colectiva a
diferitelor probleme. Ajustarile
sau reformele economice nu mai pot fi abordate doar la nivel national,
ci presupun, tot mai mult,
negocieri bilaterale ntre state, n care cele mai dezvoltate trebuie sa
nteleaga oportunitatea politica
a externalizarii proceselor de ajustare, dar si la nivel regional, prin
cresterea cooperarii economice

8
intraregionale (vezi cazul Uniunii Europene).
Pentru tarile emergente, sau n curs de dezvoltare, se impune o
viziune noua asupra
economiei internationale. Majoritatea au procedat, ntr-un mod sau
altul, la ajustari interne, la
reforme mai mult sau mai putin avansate, mai mult sau mai putin
reusite. Dar ritmul lor este nca
prea lent, ca si schimbarea de mentalitate privind necesara recunoastere
a dimensiunilor
internationale ale acestor ajustari si reforme, si indispensabila actiune
regionala colectiva, des i
atitudinea lor evolueaza din acest punct de vedere.
Daca spuneam ca mondializarea reprezinta o tendinta structurala
mai puternica, trebuie
recunoscut - pe alta parte -ca regionalizarea presupune mai multe
"decizii reale". In masura n care
globalizarea reduce eficacitatea politicilor nationale, esalonul regional
apare ca fiind mai pertinent,
att n plan politic, ct s i economic, social si cultural, si aceasta nu doar
n teorie ci, n egala masura,
n practica relatiilor respective. S-ar putea chiar avansa ideea ca, cu ct
comunitatea regionala este
mai recenta, cum este cazul Asiei de Sud-Est si cum nu este cazul
Uniunii Europene, de exemplu,
exista mai multe ratiuni practice de a aborda problemele internationale
mai nti la nivel regional.
In mod paradoxal, nsa, fenomenul integrarii regionale
este nsotit de contrariul sau,
de procese si fenomene de dezintegrare regionala (vezi cazurile URSS,
Yugoslaviei, Cehoslovaciei
s.a.) Prin urmare, miscari contradictorii, greu de explicat, ambele
repunnd n cauza Statul-natiune
si suveranitatea acestuia. Acest "regionalism deschis" e plin de
semnificatii, dar si de evolutii
imprevizibile. Se poate vorbi de o recrudescenta a regionalismului att
la nivel subnational,
tendintele de descentralizare si autonomizare fiind evidente, ct si
supranational, nregistrndu-se
multiple tentative, experiente, de regrupare regionala. Daca pna acum
entitatile regionale erau
constituite pe criterii preponderent politice, sau rezultate din conflicte
militare, acum criteriul
prevalent devine cel economic. Ori, spatiile economice nu se suprapun
peste cele politice, iar
mondializarea faciliteaza acest proces de repunere n cauza a vechilor
ntemeieri nationale s i chiar
de reconsiderare a conceptiei nsasi despre natiune si despre stat.
Regionalismul refuza actualele frontiere, mentinndu-le
nsa. Astfel, el conturneaza
tendinta globalizarii de a le aboli. Nu ncercam sa cultivam neaparat un
gust al paradoxului, dar
aceasta este realitatea. Ca rezultanta, cele doua tendinte majore ale
contemporaneitatii produc
deplasari ale frontierelor economice, reconsidernd astfel apartenentele
la anumite provincii sau
state la care istoria a atasat respectivele regiuni. Cu ct configurarea
noilor zone si entitati da o mai
mare importanta criteriilor economice, cu att dinamica contradictorie a
integrarilor si
dezintegrarilor regionale va deveni mai accelerata. Vom asista deci la o
exacerbare a
regionalismelor, ntrebarea e: va deveni lumea viitorului una a
regiunilor?

2. DESCENTRALIZARE SI AUTONOMIE LOCALA

W.E.Oates enunta o teorema a descentralizarii optime potrivit

careia "pentru un bun public a
9
carui arie de consum se ntinde n zonele mai multor comunitati locale
si al carui cost de productie
este acelasi att la nivel central ct si local, va fi ntotdeauna mai usor
ca acei bun sa fie produs n
cantitati optime, n sens paretian, la nivel local dect la nivel central".3
Dar descentralizarea nu are doar motivatii de natura economica,
ci si politica, ea fiind un
factor de democratie, de participare reala a cetateanului la optiuni si
decizii, Ea permite un control
mai bun al ales ilor de catre alegatori, ca si o mai buna ntelegere a
nevoilor si problemelor
oamenilor. De asemenea, descentralizarea permite un mai bun control
al furnizarii serviciilor
publice. In fine, descentralizarea poate fi un factor favorizant al
dezvoltarii, ea punnd mai bine n
valoare resursele specifice, retelele de comunicatii ale unei comunitati
si facilitnd cooperarea intra
si intercomunitara.
Autonomia locala nseamna, n primul rnd, independenta
financiara, iar gradul de
independenta ne da nivelul de autonomie. De multe ori, autoritatile
locale se vad investite cu
calitatea responsabilitatea de decidenti, n chestiuni foarte importante,
fara sa dispuna, nsa, de
sursele si resursele financiare care sa le sustina decizia. Si atunci
descentralizarea ramne o vorba
goala, o forma fara fond, o iluzie. Pe lnga resursele financiare,
autonomia locala presupune,
desigur organe s i institutii proprii de administrare si o legislatie care sa
o respecte, mai ales n
relatiile cu statul.
La toate nivelele de organizare administrativa trebuie urmarit si
consfintit principiul
echilibrului, al egalitatii relative ntre resursele acestora s i activitatile
de finantat, n baza unor
patrimonii si reguli clar stabilite. Comunitatile locale nu trebuie
discriminate, spre binele tuturor.
Autonomia locala se impune din considerente de eficienta,de
mai buna cunoastere a
necesitatilor colectivitatilor si de organizare ct mai apropiata de
cetatean si de problemele sale, n
vederea unei rezolvari mai operative, de adecvare la conditiile locale,
de mai buna administrare a
activitatilor si proiectelor specifice.
 Desigur, descentralizarea are limite, chiar daca ele snt greu de
stabilit Dreptul administrativ
consacra, n acest sens, trei sisteme:
1) Autonomie completa, deci libertatea deplina a autoritatilor locale
de a
administra activitatile comunitatilor pe care le reprezinta;
2) Autonomie limitata,- n atributiile autoritatilor locale fiind doar
anumite
probleme sau activitati;
3) Sistemul tutelar, n care guvernul sau administratia centrala dispune
de
ntreaga competenta de administrare a activitatilor,
patrimoniilor s i
resurselor de uz si de interes local.
Cel mai raspndit este sistemul autonomiei limitate.
Guvernul central si: guvernarile locale, se influenteaza mutual.
Dar, ntre nivelul central si cel local exista n mai toate tarile si
un nivel intermediar de
guvern are constituit din organisme alese si/sau numite (guvernatori,
prefecti, consilii principale,
judetene, sau departamentale s,a.),
Nu exista un model omogen al guvernarii locale, ci o diversitate
de situatii specifice si
cteva modele reprezentative, asa cum am aratat. Ca tendinta, se poate
constata, pe masura
extinderii sectorului public, o crestere a responsabilitatilor
administrative si economice transferate
guvernelor locale, nu ntotdeauna nsotita de sursele financiare
necesare, acestea ramnnd n

3 W,E,Oates, Fiscal Federalism, New York, Harcourt Brace Jovanovich, 1972

10
majoritate "captive" ale guvernului central, care intervine prin "punctii"
financiare asupra nivelelor
mai joase de administratie publica, ceea ce ncurajeaza birocratia,
coruptia si activitatile de lobby.
Astfel, la nivelele intermediare si locale de guvernare s-a instaurat un
dezechilibru ntre resursele
financiare disponibile si nevoile de finantare efective.
In afara cazurilor extreme, care snt economiile de piata pure si
economiile integral
planificate, exista mai multe modele mixte, dominate de puterea
centrala sau de puterile locale, n
care resursele snt alocate preponderent prin sistemul pietelor sau prin
interventia autoritatilor
publice. Ponderea cheltuielilor publice la diferitele niveluri de
guvernare ne indica cel mai bine
gradul de descentralizare din diferite tari. Desigur, n statele federale
aceasta pondere este mai
ridicata dect n cele unitare. De asemenea, ponderea cheltuielilor
guvernamentale n .P.LB. ne
poate indica cel mai bine raportul dintre puterea publica si piata din
diferite tari. Cu ct aceasta
proportie este mai mare, cu att economia respectiva este mai etatizata,
mai dirijata.
Schimbarile intervenite n anii *70-'80 au condus la restrngerea
interventionismului si
ntetirea concurentei internationale. Regiunile au devenit subiecti ai
globalizarii. Politicile acestora
au nceput sa se coreleze (vezi Adunarea Regiunilor Europei, sau
Congresul Puterilor Regionale si
Locale din Europa), Descentralizarea a devenit esenta acestor reforme
n majoritatea tarilor
dezvoltate si nu numai. Rolul guvernarilor locale a crescut, birocratia si
reglementarea centralizata
au diminuat, s-a raspndit practica subventiilor "bloc", sau globale,
standardele de performanta
tehnica si economica. In domeniul serviciilor publice au fost preluate
metode din practica afacerilor,
ntarindu-se rolul contractelor, al preturilor liberalizate si anumarea
responsabilitatilor, n cadrul
unui nou tip de management. Expansiunea pietelor s-a nsotit de
reducerea controlului birocratic si
cresterea posibilitatilor de alegere a consumatorilor. Astfel, treptat,
filosofia si politica welfare-state
au fost n buna masura abandonate, instalndu-se la putere altele mai
liberale.

3. POLITICA DEZVOLTARII REGIONALE

Dezvoltarea unor teorii si a unor politici ale dezvoltarii

regionale s-a produs mai ales dupa al
II lea razboi mondial, avnd ca baza macroeconomica keynesista si alte
modele ulterioare si ca
11
principal obiectiv realizarea unui echilibru economic teritorial,
omogenizarea nivelelor de
dezvoltare ale diferitelor regiuni n spiritul coeziunii sociale. Aceasta a
nsemnat redistribuirea
venitului national n favoarea comunitatilor sarace, dar si stimularea
competitivitatii pietelor locale,
care sa puna n valoare potentialul divers al regiunilor.
Politicile regionale au fost extrem de diverse att n tarile
dezvoltate ct si n cele n curs de
dezvoltare. In S,U.A., de exemplu, ea a constat n special n finantarea
de lucrari publice n
comunitatile regionale si acordarea de stimulente financiare pentru
initiativele de dezvoltare ale
acestora. In Franta s-a utilizat dupa razboi chiar o planificare
orientativa a dezvoltarii regionale,
utiliznd ca mijloace transferurile bugetare, fiscalitatea discriminatorie,
creditarea diferentiata,
controlul administrai al amplasarii ntreprinderilor si utilizarii minirde
lucru. In mod asemanator au
procedat Italia, Spania si alte tari.
Dupa constituirea Uniunii Europene, n diferitele faze ale
drumului integrarii, conceperea si
aplicarea politicilor regionale-a devenit, n tot mai mare masura,
apanajul organismelor comunitare.
Diferentialul veniturilor, al ratelor de cres tere economica, ratelor
dobnzilor, ale somajului,
ritmurilor diferite ale inovarii, difuzarii progresului tehnic si adaptarii
cerinetlor pietei au constituit
tot attea dificultati de surmontat n
coordonarea eficienta a dezvoltarii regionale europene.
In tarile asiatice (Japonia, Coreea de Sud s.a.) planificarea
dezvoltarii regionale a fost mult
mai lejera, principalul indicator utilizat fiind venitul minim pe locuitor.
La polul opus, tarile
comuniste au practicat, pna la implozia sistemului o planificare de
comanda si o centralizare si
redistribuire fortata, dezvoltarea fiecarei regiuni fiind parte a "planului
national unic", politica ce a
distrus spiritul liber ntreprinzator, mecanismele pietei, autonimia
locala si solidaritatea comunitara,
virtutii fara de care dezvoltarea nu e posibila. Dupa 1989, n anii de
tranzitie cetoasa care au urmat,
reperele, structurile institutionale, legale si mentale ale unei dezvoltari
regionale de tip capitalist se
constituie cu mari ntrzieri si au nca o functionare incipienta, precara.
Spre pilda, n Romnia, abia
n 1998 aparut o Lege a dezvoltarii regionale si primele institutii noi
relativ autonome n teritoriu,
care au aceasta functiune de baza. Totusi, puterea decizionala a
comunitatilor locale a crescut, ca si
libertatea individuala de ntreprindere, iar n multe tari est-europene
rezultatele devin evidente.
Epopeea post-industrialismului a condus si n tarile dezvoltate
la modificarea atitudinilor
individuale si comunitare si, n consecinta, a politicilor de dezvoltare
regionala. Noile tendinte pot
fi definite prin cteva cuvinte cheie: descentralizare, autoajutorare si
democratie participativa si ele
marcheaza sfrsitul epocii "Statului-providential". Productia si
consumul de masa snt depasite,
Globalizarea economica s i financiara, noile tehnologii si cooperarea
politica international duc noile
tendinte de descentralizare a deciziilor publice si nu numai pe toate
meridianele. Individul devine
regele jocului planetar, monada creatoare s i vector al schimbarii.
In aceste conditii, vechea politica regionala nu mai are
credibilitate, nu mai poate asigura
dezvoltarea, nsasi necesitatea unei politici regionale a nceput sa fie
contestata n unele cercuri. O
dezbatere ntreaga s-a lansat n privinta continutului si instrumentelor
noii politici regionale, a
decidentilor si a interactiunilor cu celelalte politici publice. Astfel s-au
nascut noi teorii si noi
experiente, pe care vom ncerca sa le prezentam n continuare.

3.1. ABORDARI ACTUALE ALE POLITICII

DEZVOLTARII
REGIONALE

Intr-un cadru al concurentei perfecte de tip walrasian,

disparitatile de dezvoltare regionala
12
ar avea doar un caracter temporar si tranzitoriu. Dar acesta este un caz
ideal, teoretic. In realitate, se
mentin importante disparitati ntre regiuni, n special n privinta
veniturilor si a ocuparii, datorita a
numerosi factori, dintre care retinem:

- nzestrarile diferite cu factori de productie;

- mobilitati reduse a acestora;
- spirit antreprenorial diferit;
- reglementari specifice;
- culturi specifice;
- niveluri de salarizare diferite;
- pozitie geoeconomica;
- politica macroeconomica s,a,
Att mna de lucru ct si capitalul se deplaseaza dupa logici
proprii. Mna de lucru cauta
salarii mai ridicate, iar capitalul cauta profit s i pentru aceasta va
prefera zonele cu facilitati si care -
ofera o anumita stabilitate. Raspndirea celor doi principali factori de
productie este extrem de
inegala. De aceea, un echilibru teritorial relativ nu poate fi atins, din
punct de vedere economic,
dect printr-o mobilitate crescuta. Att piata muncii, ct si cea a
capitalului, snt piete imperfecte,
chiar n tarile cele mai dezvoltate.
In ce priveste piata muncii, ajustarile spontane nu se produc
datorita flexibilitatii reduse a
salariului real, urmare a prezentei unor factori de rigiditate pe diferitele
piete locale, cum snt:
-existenta salariilor minime pe economie;
-existenta contractelor colective de munca pe ramuri, sau domenii;
-existenta si manifestarea sindicatelor;
-practica indemnizatiilor de somaj, a ajutoarelor sociale s.a.
In plus, factori perturbatori pot constitui si economiile de scara
teritoriala, ca si
specificitatile culturale, istorico-geografice, religioase sau sociale, care
contribuie la mentinerea
decalajelor ntre regiuni. Aceste disparitati teritoriale creeaza probleme
politicilor economice
nationale n toate tarile. Pentru nlaturarea lor,unii reclama cu
necesitate interventia statului s i
atunci politicile regionale se subordoneaza obiectivelor statale.
Interventia statului consta, cel mai
adesea, n prelevarea de resurse de la regiunile bogate si redistribuirea
lor catre regiunile sarace.
Teoretic, cresterea indusa a ocuparii si implicit a veniturilor n acestea
din urma, trebuie sa conduca
cu timpul la o largire a bazei de impozitare, la dezvoltare si nlaturarea
disparitatilor. De multe ori,
nsa, se ntmpla exact contrariul, iar continuarea interventiei statale va
spori tot mai mult sarcina
fiscala a regiunilor bogate, putnd destructura si aici mecanismele
dezvoltarii. Deci, o politica si un
sistem fiscal discriminatoriu.
Prin urmare, interventia puterii centrale pentru armonizarea
dezvoltarii teritoriale nu
constituie deloc o garantie a succesului, dupa cum nici sistemul
pietelor n functionarea sa nu poate
oferi singur o astfel de garantie. Solutia consta, deci ntr-o interventie
mixta: piata + stat, mixtura
adaptata fiecarei situatii specifice.
Doctrina structuralista a dezvoltarii propune trei concepte
cheie: polul de crestere
economica, complexul industrial si districtul industrial. Asa cum l
prezinta Fransois Perroux, n L
Economie du XX-e siecle, polul de crestere economica reprezinta un
ansamblu de ntreprinderi
capabil sa genereze cresterea economica a unei ramuri (domeniu) s
i/sau dezvoltarea economica a
unei zone (regiuni). Potrivit autorului mentionat, exista industrii
(firme) motrice si industrii ( firme)
13
pasive, care le urmeaza pe primele, dupa cum exista aglomerari
geografice active n planul cresterii
economice s i zone dependente, cu industrii n declin sau aflate ntr-o
faza incipienta de dezvoltare,
ntr-un pol de crestere, activitatea economica se concentreaza si se
intensifica, crend efecte de
antrenare pozitive n proximitatea economico-sociala, Exista asa-
numitele efecte de aglomerare,
precum si o suma de complementaritati care atrag firmele active ntr-un
asemenea pol de crestere.
Imediat, si fac simtita prezenta si banci, firme de asigurari si
administratii interesate.
Aces ti poli se caracterizeaza printr-un spirit antreprenorial
deosebit si un mediu de afaceri
foarte profitabil. In economiile dezvoltate, ei comunica, crend
veritabile retele de dezvoltare, De
obicei, o regiune se dezvolta n jurul unui astfel de pol de crestere,
datorita propagarii efectelor sale.
Astfel tendintele spontane si dezvoltarile anarhice se ordoneaza treptat
pe cteva axe de dezvoltare,
n cadrul unui mediu de propagare a efectelor polului de cres tere.
O politica sistematica este necesara pentru a selecta acele
proiecte de investitii s i acei
investitori care promoveaza cresterea economica si produc efecte de
antrenare pozitive, n amonte
s i n aval, care transfera tehnologii si, n general, pun n relatie diferitele
resurse existente, Aceste
politici de dezvoltare au menirea de a genera si supraveghea un proces
cumulativ de cres tere si de a
atenua asperitatile asimetriilor acestuia, de a promova inovarea si
organizarea, de a valorifica
potentialul diferit al regiunilor, diferente ce decurg din factori naturali,
istorici, psihologi, politici
s.a Dezvoltarea implica o suma de dezechilibre ce trebuie gestionate
inteligent, suportabile social si,
pna la urma, valorificate prin propulsarea efectelor de antrenare pe
zone ct mai ntnse. Astfel,
aces ti poli economici de crestere atrag, concentreaza resurse,
polarizeaza si difuzeaza progresul
economic, armoniznd conditiile acestuia.
Complexele industriale implica mai multi poli economici si o
suma de interrelatii tehnice si
comerciale ntre acestia. Ele snt rezultatul unor politici specifice, a
unor investitii cumulative, bine
localizate si producatoare de valoare adaugata mare, Este o entitate ce
beneficiaza de capital relativ
abundent, de o piata dinamica, de inputuri ieftine, genernd o
dezvoltare economica autontretinuta.
Complexul industrial integreaza spatial asa- numitele "economii de
scara", "economii de
aglomerare" si "economii de urbanizare".
Aceasta concentrare de industrii ntr-un spatiu dat prezinta un
avantaj competitiv fata de alte
zone si promoveaza; de cele mai multe ori cu succes, cresterea si
dezvoltarea economica. Un
complex industrial atrage capitalul, mina de lucru calificata si
tehnologii, dezvoltnd o
productivitate a muncii ridicata si sporind bunastarea sociala, ridicnd
veniturile celor implicati,
Aceasta conduce la formarea spiritului antreprenorial, care asigura
dezvoltarea pe termen lung.
Districtul industrial presupune o dezvoltare locala bazata pe o
retea de activitati economice,
specializate, implicnd un numar de firme apartinnd unei ramuri
economice. Economistul italian
Giacomo Becattini defineste districtul industrial ca pe "o entitate socio-
teritoriala caracterizata prin
coprezenta activa, ntr-o zona teritorial circumscrisa alesa pentru
motive istorice si naturale, a unei
comunitati de oameni si populatii de firme"4
Un district industrial are o activitate economica dominanta,
reprezentata de un numar
important de firme specializate, conectate prin relatii stabile de tip
client - furnizor. Produsele
realizate snt destinate unei piete mult mai vaste, de multe ori pietei
mondiale. Comunitatea umana
ce sustine un district industrial promoveaza un set de valori s i o etica
specifica. In mod
corespunzator, fiinteaza un sistem de institutii (scoli, biserici,
administratii publice) si piete. Astfel,

4 Preluat din V. Isan, V. Cocris , Sectorul public. Iluzia bunastarii g enerale, Ed. Ankarom,
Iasi, 1998, p. 144

14
elementele tehnice si antreprenoriale interconecteaza cu cele socio -
culturale ale vietii comunitare.
Toate aceste cooperari si conexiuni creeaza retele de tip familial,
genernd efecte deosebite de
complexe.
Districtul industrial este deci un sistem complex n care diferitii
actori coopereaza pe o baza
voluntara, valoriznd o ntreaga traditie istorica, culturala, habitudinala,
care ofera elemente cel
putin la fel de importante ca si stocul de capital disponibil, calificarile
dobndite, volumul
afacerilor, sau valoarea activelor financiare. Spiritul comunitatii locale,
specificul sau, este foarte
important n articularea s i succesul unui district industrial, iar acesta
nu asigura doar crestere
economica, ci o dezvoltare economico - sociala complexa. Relatiile
interumane, ncrederea si
credibilitatea, spiritul ntreprinzator, stabilitatea s i functionalitatea
institutionala snt elemente cheie
n configurarea unor structuri model de dezvoltare regionala, pe nivele
multiple.
Caracteristice unei astfel de entitati de dezvoltare snt pietele si
firmele integrate, ordonate
relational s i credibile comportamental, ca si institutiile si relatiile
interumane bazate pe coduri
morale si standarde etice bine definite si eficiente n planul care ne
intereseaza aici - cel economic.
Un element fundamental n promovarea dezvoltarii este, cum
sustine Schumpeter, inovatia,
sub toate aspectele sale, care poate modifica n bine inclusiv atitudinile
populatiei si functionarea
institutiilor. Alaturi de nivelul inovational specific, alti factori
explicativi n privinta disparitatilor
de dezvoltare regionala snt: asigurarea inputurilor si outputurilor,
existenta economiilor de scara, a
tehnologiilor avansate, concentrarea spatiala a industriilor, nivelul de
calificare a minii de lucru,
resursele energetice accesibile, comunicatiile cu exteriorul, politicile
guvernamentale, dezvoltarea
serviciilor, facilitatile de agrement s.a.
Diferitele niveluri de decizie politica si economica nu trebuie
sa inhibe functionarea
pietelor, adaptabilitatea si flexibilitatea sistemului, adecvarea
investitiilor la context. Cu alte
cuvinte, se impune un management corespunzator, att la nivel local ct
si guvernamental.
Pentru liberali, cauzele principale ale diferentelor de dezvoltare
dintre regiuni snt lipsa de
cultura antreprenoriala a unora si interventiile excesive ale statului.
Retetarul propus se
concentreaza, deci, pe dereglementare, functionarea libera a pietelor,
ncepnd cu piata muncii,
privatizarea ntreprinderilor publice s.a. O recomandare importanta este
practicarea unei politici
fiscale diferentiate regional.
La polul opus, abordarea interventionista, keynesista, considera
drept cauze ale decalajelor
insuficientele pietei si concentrarea capitalurilor. Solutia ar consta, n
acest caz, n reabilitarea bazei
economice a zonelor mai putin dezvoltate prin interventia autoritatilor
publice, nationale, regionale
si locale, pe calea investitiilor publice n infrastructura economico-
sociala,
Practica stimulentelor poate fi o cale de dezvoltare regionala.
Principalele stimulente
consista n: reduceri fiscale, concesionari de terenuri, credite cu
dobnda subventionata, subventii
pentru a creste ocuparea si perfectionarea minii de lucru, facilitati
acordate IMM-urilor (mai
dinamice, mai inovative, inventii n infrastructura sociala, dezvoltarea
si modernizarea
infrastructurii economice s. a.
Un factor realmente important este dinamismul industrial si
tehnologic, diversificarea
structurilor industriale si de desfacere, ca si investitia inteligenta, deci
alocarea eficienta a
resurselor, optimizarea structurilor industriale si infuzia noilor
tehnologii. De asemenea, foarte
importanta este acumularea de capacitati manageriale superioare, care
nu poate fi asigurata dect n
conditiile de stabilitate si predictibilitate economica si politica.
Dinamismul industrial si tehnologic
nseamna, deci, mult mai mult dect suma capacitatii ntreprinderilor si
presupune o colaborare
15
sinergica ntre aceste firme, pietele specifice si institutiile implicate,
fluxuri tehnologice s i
informationale corespunzatoare, investitii n cercetare-dezvoltare,
politici macroeconomice corecte,
educatie permanenta s.a.m.d.
Nu toate interventiile puterilor publice snt, nsa, dezirabile, fiind de
evitat interventiile
non-economice. Stimulentele nu-s i produc - de pilda -efectele dorite
daca snt acordate dupa
comandamente non-economice si nu snt sustinute de o functionare
institutionala adecvata.
Interventiile trebuie sa fie selective si functionale.
Dezvoltarea economica este rezultanta activitatilor desfasurate
de trei actori principali:
firme, piete si institutii, Administrarea sa tine ntr-o masura limitata de
functia publica. Oricte
investitii s i calificari ar dobndi, sectorul public nu se poate substitui
sectorului privat, ci trebuie
sa-1 sustina activ prin legi si politici coerente si functionale.
Politica dezvoltarii regionale nu poate avea succes ntr-un
mediu economic national
deprimat, cu piete reprimate si cresteri negative, "Miracolele" unor regiuni
mai dezvoltate ntr-un
asemenea context s i bunastarea lor relativa nu vor dura si, oricum, ele
nu exista dect prin
comparatie cu standarde precare.
O politica economica puternic dirijata poate nlatura, pe
termen scurt, disparitatile
economice teritoriale, dar ea conduce la privilegii artificiale, n special
de natura politica,
defavoriznd sectorul privat si cel public deopotriva. Aceasta duce la
dezvoltarea economiei
paralele, sau subterane, si handicapeaza sansa cresterii bunastarii n
viitor. Deficitele se
acumuleaza, datoria publica cres te, ceea ce reduce investitiile, reduce
cresterea veniturilor,
ngusteaza baza fiscala si ambaleaza inflatia. Astfel, dirijismul bazat pe
redistribuiri ntre persoane
sau ntre comunitati va conduce, pe termen lung, la opusul intentiilor
initiale, la stagnare s i
acumularea altor inegalitati, impunndu-se masuri de liberalizare
fiscala s i politici monetare
restrictive.
Iata cum se prezinta comparativ principalele elemente
 caracteristice ale celor doua
abordari majore ale politicii de dezvoltare regionala: cea neoliberala si
cea interventionista:

Abordarea neoliberala Abordarea

interven
tionista
Fundamente teoretice si Economics
(teoria Macroeconomia
keynesiana
doctrinare economica neoclasica);
reconstruita (teoria
Capitalismul liberal si
dezvoltarii economice);
popular; Dereglementarea
Sustinerea ofertei n
si privatizarea; Sector public
industrie si comert; Interventia
redus; Cultura antreprenoriala.
Statului

Cauzele disparitatilor Ineficienta in problema Slabiciunile

structurale

16
economice regionale regionala este data de
ale
econom
iei;
Investiti
i
rigiditatile pietei; Lipsa de
scazute; Drenarea
cultura antreprenoriala;
capitalului financiar spre
Interventia excesiva a
regiunile bogate; Participarea
Statului.
guvernamentala la dezvoltarea
zonei.

Relansarea regiunilor Dereglementarea pietei

muncii; Politici active
la nivel regional
napoiate Stimulente fiscale pentru
si local; Investitii publice
ameliorarea eficientei.
in infrastructura

Politica regionala Cheltuieli publice minime;

Ajutor
sporit
pentru
Asistenta selectiva pentru
regiunile deprimate;
dezvoltare.
Descentralizarea puterii
politice
regional
e la
agentiil
e
locale
si
regional
e.
NOTA: Tabelul este prelucrat dupa H.Armstrong & J. Taylor,
 Regional Economics and Policy,
Harvester Wheatsheaf, London, 1993

3.2. INSTRUMENTE ALE POLITICII

REGIONALE

Recunoscuta fiind n toate abordarile, necesitatea unei politici

de dezvoltare economica
regionala, cel putin ca subsidiar al politicii macroeconomice, daca nu
ca politica speciala,
problema care se pune este de a gasi instrumentarul adecvat si bine
adaptat diferitelor situatii
specifice.
Dirijistii pledeaza pentru o interventie activa si durabila a
statului, cu instrumentele
politicii sale economice. Dar experienta dezvoltarii regionale
demonstreaza faptul ca cel mai
eficace este un mix de politici, care sa mbine instrumentele statale cu
mecanismele pietei, Mai
toate argumentele vin n sprijinul acestei abordari mixte: decizii
publice care sa nu se substituie, ci
sa completeze mecanismele pietei
La dispozitia diriguitorilor politicii regionale stau doua categorii
de instrumente: micro si
macroeconomice.
La nivel macroeconomic, politica regionala poate contribui la
optimizarea alocarii
factorilor de productie (munca si capital, sa corecteze si sa completeze
functionarea pietelor.
Principalele tipuri de politici regionale desfasurate la acest es alon snt:
l)politica realocarii fortei de munca si
2)politica realocarii capitalului.
1) Politica realocarii fortei de munca se realizeaza prin masuri
de formare si reconversie
profesionala pentru cei afectati de restructurari si recesiuni, programe
de educare continua,

17
stimularea mobilitatii fortei de munca, realizarea de negocieri colective
ntre actorii sociali la nivel
regional si national, flexibilizarea pietei muncii s.a.
2) Politica realocarii capitalului are n vedere: stimularea
fiscala si prin subventii a
investitiilor, exporturilor, sectoarelor de excelenta tehnologica,
activitatii de cercetare-dezvoltare
s.a. Aceste stimulente mbraca forma reducerilor sau scutirilor de la
plata unor impozite s i taxe
locale, a unor chirii sau redevente, a granturilor de capital pentru
lucrari de investitii cu creare de
locuri de munca, sau pentru domenii cum snt transporturile si
energetica.
De asemenea, aceasta politica mai poate contine acordarea de
garantii publice pentru
creditele agentiilor de dezvoltare regionala, sau ale altor operatori
importanti implicati n domeniu,
stimularea unei functionari a pietelor de capital, stimularea firmelor
mici si mijlocii prin
capitalizari initiale, acordarea de asistenta tehnica, financiara si
juridica s.a.
Instrumentele politicii microeconomice de dezvoltare regionala
se bazeaza n special pe
practica subventiilor de stat pentru eliminarea disparitatilor regionale.
Subventiile se acorda n mod
selectiv si au un puternic caracter administrativ. Efectele lor snt mai
curnd discutabile, cele
negative constnd n rigidizarea pietelor si cresterea dependentei
financiare a comunitatilor.
Oricum, gestionarea subventiilor este mai bine sa fie lasata n sarcina
autoritatilor locale dect a
guvernului central Putem ntlni subventii, sau granturi de capital s i
subventii pentru forta de
munca.
Pe termen scurt, aceste subventii au nregistrat o anumita
eficacitate, tradusa n special prin
crearea de noi locuri de munca si mbunatatirea structurii activitatilor
productive. Pe termen lung
snt mai persistente efectele subventiilor de capital dect ale celor
pentru forta de munca. De
asemenea, efectele subventiilor de capital snt, ndeobste, mai
favorabile, deoarece duc la investitii,
care nseamna noi tehnologii, ceea ce poate contribui mult la
dezvoltarea zonelor defavorizate, n
vreme ce subventiile pentru forta de munca au tendinta de a
recompensa lipsa de inovatie si de
mobilitate, perpetund-o stare de lucruri nefavorabila.
Problemele cele mai mari apar n privinta destinatarilor acestor
subventii: sa fie ncurajate
astfel firmele private, sau cele publice, sau ambele categorii? Cel mai
adesea, destinatarii preferati
au fost ntreprinderile publice mari. Dar n ultimii ani, noile tehnologii
ale informatiei,
telecomunicatiilor, audio-vizualului, biotehnologii s.a.m.d., ca s i
cresterea autonomiilor locale,
dereglementarea si dezetatizarea, au impus o schimbare de viziune, n
sensul sprijinirii mai mari a
sectorului privat si a firmelor mici s i mijlocii, pentru ncurajarea
spiritului antreprenorial, a
inovatiei si formarea, astfel, a elementelor indigene de crestere
economica.
Schimbarea de viziune s-a dovedit benefica pentru ca, ntr-
adevar, firmele mici si mijlocii
creeaza, pe ansamblu, mai multe locuri de munca, favorizeaza si
promoveaza inovatia, snt mai
flexibile si mai usor de condus, mai adaptabile la conditiile pietei. De
asemenea, ele snt mai
dispuse sa riste, favorizeaza concurenta si formarea unei culturi
antreprenoriale veritabile. Astfel,
efectele pozitive au nceput sa se vada n numeroase zone sau regiuni
de pe glob,
Politica regionala a Uniunii Europene, spre pilda, este un
exemplu special. Desi
controversata, ea este o reusita si a contribuit la succesul integrarii
europene, ntarind coeziunea
structurala s i regionala a vechiului continent si contribuind la
formarea si eficientizarea pietei unice
europene.
nca de la nceputurile procesului integrationist, a fost
introdusa asistenta financira pentru
zonele defavorizate si acordarea de subventii pentru migrarea minii de
lucru din zonele n care ea
se gasea n exces catre cele care nregistrau un deficit relativ n
materie. Initial, politica regionala a
18
 Comunitatii Economice Europene (CEE) a avut drept principal
obiectiv reconversia fortei de
munca.
nfiintarea Bancii Europene de Investitii si a Bancii Europene
pentru Reconstructie si
Dezvoltare au nsemnat importanti pasi nainte n articularea politicii
regionale comunitare,
contribuind la optimizarea alocarii resurselor, la cresterea coeziunii
intercomunitare si atenuarea
disparitatilor. nlaturarea totala a tarifelor vamale n interiorul U.E,
instituirea unui sistem monetar
european si a monedei unice, armonizarea politicilor bugetare, au
nsemnat alti pas i importanti n
acest sens.
In 1975 s-a nfiintat Fondul European de Dezvoltare Regionala,
avnd ca obiectiv
stimularea dezvoltarii regiunilor defavorizate prin, modernizarea
infrastructurilor si crearea unui
mediu de afaceri competitiv n respectivele regiuni, activ s i
concurential Desigur, disparitati de
dezvoltare regionala exista n continuare n U.E, dar stimularea
functionarii mecanismelor specifice
ale pietei si realizarea de lucrari publice de infra si infostructura au
conectat zonele mai putin
dezvoltate la ritmurile superioare de dezvoltare ale Vestului,
dinamiznd industria si dezvoltarea
serviciilor si ntarind spiritul comunitar.
Principalul instrument al politicii europene de dezvoltare
regionala 1-au constituit
subventiile de capital, care a contribuit n cea mai mare masura, la
localizarea afacerilor n zonele
defavorizate, n masura n care au existat si alte conditii referitoare - n
special - la practica
stimulentelor financiare, existenta minii de lucru calificate, a unor
retele bune de transport si
telecomunicatii, sau la libertatea intrarii si iesirii pe/de pe piata.
Granturi de capital au fost acordate firmelor mici s i mijlocii n
special, dinamice si
inventive, mai ales pentru investitii. Efectul a fost semnificativ,
dezvoltarea spiritului
antreprenorial devenind evidenta n timp relativ scurt. Au fost
promovate si finantate numeroase si
importante proiecte de dezvoltare regionala, unele localitati sau
consilii regionale au beneficiat de
 asistenta financiara nerambursabila, de ajutoare pentru dezvoltarea
regionala. Dintre tipurile de
stimulente financiare utilizate cea mai mare productivitate si
profitabilitate au avut asistenta
financiara locala si granturile pentru dezvoltare regionala, care au
produs efectele (outputurile) cele
mai bune... Insa, n privinta promovarii noilor tehnologii si a noilor
produse, a exporturilor si a
ncurajarii activitatii de cercetare-dezvoltare, cele mai bune rezultate
le-a dat asistenta regionala
selectiva ca forma de asistenta financiara. Ceea ce s-a reus it n buna
masura a fost identificarea
determinantelor competitivitatii regionale si a elementelor de
atractivitate pentru investitiile
private.
Comisia Europeana de la Bruxelles, prin Directoratul sau
General pentru Politica Regionala,
a clasificat trei tipuri de regiuni:
1) regiuni favorizate, caracterizate de ritmuri ridicate de
dezvoltare
economica;
2) regiuni defavorizate, ramase n urma, cu o crestere
economica s i un
PIB/locuitor cu cel putin 25% mai mici dect media comunitara;
3) regiuni aflate n declin ca urmare a
fenomenului de
dezmdustrializare, caracterizare de un somaj ridicat, Snt
regiuni
nonindustriale, sau cu activitati industriale traditionale intrate n declin
si cu
o supraoferta de mina de lucru.
Se considera, de catre aceeasi Comisie, ca cei mai importanti
factori determinanti ai
dezvoltarii regionale snt:
19
 - Existenta minii de lucru calificate si costurile acesteia;
- Costul creditului;
- Nivelul impozitarii (la nivel local si national);
- Rata de crestere economica, la nivel national;
- Nivelul si calitatea reglementarilor;
- Existenta si calitatea infrastructurii;
- Cursul de schimb al monedei respective;
- Costul energiei, combustibililor, materiilor prime si
materialelor de baza;
- Politica sectoriala practicata;
Se observa faptul ca dezvoltarea regionala, elementele sale, de
competitivitate tin att de
conditiile locale, ct s i de cele nationale, de politica regionala
specifica, dar si de cea
macroeconomica, Dependenta de politicile nationale este cu att mai
mare cu ct regiunea respectiva
este mai putin dezvoltata.
Toate cele trei tipuri de regiuni depind, nsa, de politica
guvernului n materie de educatie,
cercetare, de gradul de libertate, de flexibilitate a pietei muncii, de
calitatea managementului
macroeconomic general. Astfel, o moneda sanatoasa, un sistem fiscal
coerent, suplu si stabil,
investitii serioase n educatie si cercetare, un nivel redus al
reglementarilor, o infrastructura de
calitate, o buna gestionare a deficitelor si evitarea derapajelor snt
elemente macroeconomice care
conteaza foarte mult n reusita unei politici regionale de dezvoltare.
Dintre elementele locale cei
mai importanti snt cei care tin de functionarea pietei muncii
(calificarea, mobilizarea profesionala,
nivelul salarizarii s.a.), nivelul si structura impozitelor s i taxelor
locale, nivelul si calitatea
resurselor naturale, al infrastructurii locale, calitatea politicilor
regionale (stimulente, implicarea
autoritatilor s.a.)? structura economiei regionale, cultura antreprenoriala,.
climatul social, existenta
si calitatea utilitatilor sociale, culturale s i de agrement.

3.3. FINANTELE PUBLICE LOCALE

Componenta a descentralizarii publice locale ocupa un loc

important n procesul
transformarii societatilor actuale. Nu exista tara bogata fara comunitati
prospere, iar finantele locale
joaca un rol important n dezvoltarea acestora. Fiind parte a finantelor
publice, ele influenteaza
dezvoltarea ansamblului macroeconomic. Astazi, n tarile dezvoltate
cheltuielile administratiilor
locale reprezinta 50% si peste din cheltuielile statului, realiznd 2/3
pna la 3/4 din formarea bruta a
capitalului fix,
Gradul de descentralizare a diferit de la tara la tara, iar finantele
publice snt asezate pe doua
sau trei nivele, urmnd structura administratiei publice. La noi, primele
impozite si taxe locale au
fost stabilite n epoca moderna prin Regulamentele organice. O prima
lege care sa le guverneze
apare abia n 1903, fiind reeditata n 1923. Aceasta din urma prevede
un numar de 49 de impozite si
taxe pe care judetele s i comunele le putem percepe si cheltui n mod
autonom, In 1929, Legea
organizarii administratiei locale consfintea principiul descentralizarii si
autonomiei locale, primele
norme referitoare la organizarea financiara a administratiilor locale
aparnd, nsa, abia n 1933, prin
lege separata. Aceasta producea sursele de venituri locale, determinnd
n acelas i timp sarcinile
obligatorii si cele facultative, n materie fiscala, desigur, ale unitatilor
administrativ-teritoriale. In
1938 apare o noua lege administrativa, care prevedea un sistem mixt de
finantare a comunitatilor
locale (transferuri plus impozite si taxe locale, acestea din urma n
numar de 19), prevaznd si
20
posibilitatea contractarii de credite interne de catre autoritatile locale.
Dupa 1989 descentralizarea
financiara a fost extrem de timida, lenta s i partiala, chiar daca la nivel
enuntiativ ea fusese
proclamata nca prin Legea administratiei publice locale nr.69/1991 si
Legea finantelor publice nr.
10/1991, modificata prin Legea nr.72/1996. Abia de la l ianuarie 1999,
nsa, prin aplicarea Legii nr.
189/1998, autonomia financiara cres te, chiar daca sistemul mixt de
finantare ( transferuri, subventii,
cote si sume defalcate din diferite venituri ale bugetului de stat plus
impozitele si taxele judetene si
locale).Potrivit legii, autoritatile (consiliile) judetene si locale au drept
atributii n materie:
- Elaborarea, aprobarea si executia bugetelor locale;
- Stabilirea s i ncasarea impozitelor s i taxelor locale;
- Stabilirea s i urmarirea cheltuielilor publice;
- Gestionarea eficienta a bunurilor din proprietatea publica si privata a
colectivitatilor locale;
- Controlul financiar de gestiune asupra patrimoniului local.

3.3.1. GESTIUNEA FINANCIARA A ACTIVITATILOR

LOCALE

In anii '80 am asistat la o schimbare de paradigma: keynesismul

dominant, cu diferitele sale
variante, a fost detronat de scoli neoliberale n esenta (Public Choice,
Monetarismul, Liberalismul,
Economia ofertei), care au produs o puternica unda de liberalizare a
economiei, dezetatizare si
dereglementare. Sectorul public a nceput sa-s i inspire gestiunea din
cea a firmelor private, iar
concurenta si-a facut loc si n producerea si furnizarea serviciilor
publice.
Astfel, s-au redefinit politicile publice, resursele financiare au
capatat alte orientari, iar
descentralizata structura fiscala trebuie sa cuprinda venituri usor
previzibile; cu ea si autonomia
locala si-a reintrat n drepturi. Finantele publice locale si modalitatile
de gestionare a acestora au
devenit principalul mijloc de generare a dezvoltarii economiilor locale,
o dezvoltare endogena si
ascendenta. S-au dezvoltat parteneriatele public- privat, care permit o
dinamica superioara prin
antrenarea mai multor resurse, o gestiune mai riguroasa, mai eficienta
a proiectelor s i beneficii,
directe sau indirecte, pentru toti.
Asadar, n general, analiza economica justifica descentralizarea.
Una dintre cele mai
importante preocupari pentru autoritatile locale trebuie sa fie alegerea
unei structuri fiscale optime,
care sa atraga contribuabilii si sa conduca la marirea bazei de
impozitare. Aceasta structura fiscala
trebuie sa cuprinda venituri usor previzibile, cu incidenta locala, iar
costurile gestionarii materiei
fiscale trebuie sa fie ct mai mici posibile. Impozitele trebuie sa fie
clare, ncasarea ct mai sigura,
pentru a reduce la minimum evaziunea fiscala.
Sistemele de finantare a comunitatilor locale snt unele mixte,
mbinnd modalitati ca:
1) Transferul unor venituri de la bugetul central la cel local Astfel o
parte din venitul colectat la
nivel central este redistribuit comunitatilor, fie prin transferuri
conditionate de realizarea unor
anumite activitati sau masuri, fie prin transferuri neconditionate, libere
la utilizare.
In S.U.A., aceste transferuri descentralizate reprezinta cca. 1/3
din veniturile colectivitatilor
locale, n Marea Britanie 1/2, iar n Franta cea, 40%. Ele se acorda fie
pentru productia unor bunuri
sub tutela sau masuri n domeniul sanatatii, educatiei, asistenta sociala
s,a., fie pentru realizarea
unor obiective de care profita mai multe colectivitati (cum ar fi
realizarea unui drum, a unui pod, a
unor retele de alimentare cu apa, a unui aeroport s.a.)
21
 Suma acordata ca subventie (transfer) poate fi limitata ca
valoare si acest lucru sa fie stabilit
de la nceput, sau nelimitata, functie de nevoile de finantare, De
asemenea, ele pot fi compensatorii,
statul acordndu-le doar n masura n care comunitatea locala se
angajeaza la un efort comparabil,
sau necompensatorii, caz n care ele snt acordate fara angajamente de
finantare complementara din
bugetele locale respective.
2) mpartirea impozitelor ntre bugetul central si cel local potrivit unui
sistem de impunere unitar pe ntreg teritoriul tarii, cu rate fiscale si
reguli
bine determinate ce revin fiecarui buget, stabilite de catre autoritatea
centrala;
3) mpartirea impozitelor stabilite pe aceleasi surse ( baze), ratele fiind
stabilite de catre autoritatea locala;
4) Practicarea de baze de impozitare separate pentru bugetul central si
cel
local, veniturile obtinute utilizndu-se distinct.
5) mprumuturi ale colectivitatilor locale.
Masura n care snt practicate cele cinci modalitati de finantare depinde
de gradul de autonomie si
de conditiile specifice ale fiecarei colectivitati, Oricum ar fi ele, nsa,
utilizate, rezulta ca autonomia
fiscala a autoritatilor locale nu poate fi dect limitata. De cele mai
multe ori, acestora li se impun
prin lege limite ale ratelor de impozitare, pentru a se evita astfel
diferente prea mari ntre regiuni,
care ar putea genera fenomenul de migrare a fortei de munca si/sau a
capitalului, care ar putea
afecta politica economica desfasurata la nivel national
In Romnia, potrivit Legii finantelor publice locale, nr, 189/1998,
veniturile bugetelor locale se
formeaza din impozite, taxe, venituri cu destinatie speciala, alte
venituri, precum s i din cote si sume
defalcate din unele venituri ale bugetului de stat (impozitul pe venit
global, TVA) si cote aditionale
la unele venituri ale bugetului de stat si venituri cu destinatie speciala,
sau ale bugetelor locale.
Impozitele si taxele cuvenite bugetelor judetene sau locale se stabilesc
de catre consiliile respective.
Cea mai importanta resursa pentru bugetele locale o reprezinta cota de
40% din impozitul pe venit,
colectat pe raza comunitatii respective, Pentru bugetele judetene, cota
este de 10%. Aceste cote pot
fi modificate prin legile bugetare anuale.
Sistemul impozitelor si taxelor locale este reglementat prin Legea nr.27/1994r
republicata s i este
format din:
- impozitul pe cladiri platit de persoanele fizice si cele juridice;
- impozitul pe teren, datorat de aceiasi contribuabili;
- taxa asupra mijloacelor de transport;
- taxe pentru eliberarea avizelor, certificatelor si autorizatiilor n
domeniul
constructiilor;
- taxe pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afisaj s i reclama;
- taxe pentru sederea n statiuni turistice;
- taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice;
- taxe pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor
istorice
s.a.
- alte taxe instituite, n-conditiile legii, de catre consiliile judetene si
locale.
Alte impozite si taxe locale snt reglementate prin Ordonanta de
Urgenta a Guvernului nr.85/1997, cum snt: impozitele pe venitele
globale din activitati desfas urate
n baza liberei initiative (meseriasi, comercianti n puncte volante,
taximetristi s.a.); impozitele pe
22
veniturile realizate din nchirieri si subnchirieri s.a.

3.3.2. FUNDAMENTAREA, APROBAREA SI EXECUTIA

BUGETELOR
LOCALE

Fiecare unitate administrativ-teritoriala cu personalitate juridica

(comuna, oras, municipiu,
sector, judet) dispune de un buget pe care-1 gestioneaza n mod
autonom prin organele sale
legislative (consiliile locale si judetene) si executive (primari,
presedinti-ordonatori de credite). Nu
exista subordonare ntre bugetul central si cel judetean, nici ntre acesta
din urma si cel local
Proiectele bugetelor locale se fundamenteaza pe baza
programelor, proiectelor si
prioritatilor locale, ale administratiilor publice, institutiilor s i
serviciilor publice din subordine.
Fundamentarea are la baza structura si nivelele aprobate ale veniturilor,
evaluarea necesitatilor,
norme si normative de cheltuieli pe domenii.
Ordonatorii principali de credite, cu consultarea ordonatorilor
secundari si tertiari realizeaza
n fiecare an proiectele de buget pentru anul urmator, n mod echilibrat
si le depun, pna n data de
15 Mai directiilor teritoriale ale Ministerului Finantelor, Proiectele pe
ansamblul judetelor snt
prezentate Ministerului Finantelor pna la l iunie. Aceasta comunica, n
termen de o luna, limitele
plafon ale sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
solicitate de catre autoritatile
locale, ca si transferurile cu destinatie speciala; De asemenea, snt
comunicate criteriile de
repartizare si acestora pe localitati, n baza carora ordonatorii locali si
definitiveaza bugetele, pe
care le retransmit guvernelor, dupa aprobarea lor de catre consiliile
judetene locale, si judetene.
Dupa aparitia n Monitorul Oficial a Legii bugetului de stat, n baza si a
normelor de aplicare, n
termen de 30 de zile, consiliile locale trebuie sa-si aprobe propriile
bugete, pe capitole, subcapitole
si articole. Functie de termenele de ncasare a veniturilor se stabiles te
si trimestrialitatea
cheltuielilor.
Ordonatorii principali repartizeaza sumele pe ordonatorii din
subordine. Fiecare ordonator
are obligatia de a urmari modul de ncasare a veniturilor, de a analiza
necesitatea, oportunitatea si
legalitatea angajarii si efectuarii cheltuielilor n limita si cu destinatia
indicata prin buget, asigurarea
integritatii si a valorificarii judicioase a bunurilor aflate n patrimoniul
propriu, organizarea si
tinerea la zi a contabilitatii, ca si prezentarea n termen a bilanturilor
contabile si costurilor de
executie.
Foarte importanta este organizarea controlului financiar
preventiv, a circuitului
documentelor si a serviciului de audit La sfrsitul fiecarui an bugetar,
consiliile locale si cele
judetene aproba executia bugetara, pe baza costurilor anuale de
executie, pna la data de 31 Mai a
anului urmator, daca la ncheierea exercitiului bugetar rezulta un
excedent, acesta se utilizeaza
pentru rambursarea eventualelor mprumuturi realizate anterior si
pentru constituirea fondului de
rulment, din care se vor putea face unele plati n anul urmator pentru
acoperirea temporara a unor
goluri de casa sau pentru acoperirea unor viitoare deficite. Executia de
casa a bugetelor locale se
realizeaza prin intermediul unitatilor teritoriale ale Trezoreriei.
Controlul executiei bugetelor locale
se realizeaza prin camerele de conturi judetene, potrivit Legii
nr.94/1992.

23
 4. POLITICA EUROPEANA DE DEZVOLTARE
REGIONALA

n urma deciziei Consiliului Uniunii Europene de la Helsinki din

decembrie 1999, de a
deschide negocierile de aderare cu tara noastra, Romnia se afla n
prezent, n fata unor multiple
provocari n toate domeniile vietii economico-sociale, menite sa
asigure premisele ca "la orizontul
anului 2007, sa poata ndeplini conditiile necesare aderarii". n acest
scop, eforturile Romniei n
plan economic, social si politic vor fi orientate catre realizarea unui
proces tot mai accelerat de
convergenta cu structurile UE si care implica multiple si majore
transformari n plan legislativ si
institutional. Pentru a se reusi ntr-o perioada relativ scurta de timp,
atingerea unui nivel de
convergenta corespunzator au fost puse la punct strategii globale si
sectoriale de dezvoltare pe
termen mediu si lung. O monitorizare atenta a ntregului proces este
realizata att de Guvernul
Romniei (un exemplu n acest sens l constituie Planul National de
Aderare la UE, revizuit anual
24
ncepnd din 1999) ct si de catre institutiile UE. Ritmul
transformarilor sectoriale si
prioritatile din diferite domenii sunt stabilite n functie de mai multe
variabile, care tin cont att de
conditiile specifice din Romnia ct si de cerintele UE si fac parte
dintr-un amplu program de
negociere care cuprinde 30 de capitole. Alaturi de capitole precum
mediu, agricultura, industrie,
transporturi, energie, justitie si altele se afla s i politica de dezvoltare
regionala. Acest domeniu a
dobndit consistenta legala si institutionala n Romnia odata cu
promovarea Legii 151 din iulie
1998 (Legea dezvoltarii regionale). Ca urmare a promovarii acestei
legi, n perioada 1998 - 1999, au
putut fi nfiintate institutii specifice la nivel central si regional si au fost
derulate programe de
formare a personalului acestor institutii, ncepnd cu a 2-a parte a
anului 1999, au fost desfasurate
activitati concrete n domeniul dezvoltarii regionale precum elaborarea
Planurilor de dezvoltare la
nivel regional s i national, sau finantarea de proiecte de dezvoltare
(investitii) n toate cele 8 regiuni
de dezvoltare constituite.
Structurile din acest domeniu, nca insuficient consolidate dupa
numai doi ani de existenta,
instrumentele si ansamblul de proceduri si activitati care constituie n
cele din urma politica de
dezvoltare regionala si nu n ultimul rnd capitalul uman implicat,
necesita a fi perfectionate n
perioada urmatoare. Asistenta tehnica n domeniu, din partea UE este
prevazuta si va nsoti tot acest
proces n anii urmatori.
 4. POLITICA EUROPEANA DE COEZIUNE
ECONOMICA SI SOCIALA

Politica de dezvoltare regionala reprezinta "ansamblul de masuri

pe care autoritatile
guvernamentale centrale, le iau n favoarea dezvoltarii socio -
economice a regiunilor defavorizate.
Principiul enuntat se regaseste la nivelul tarilor membre, dar si al
Uniunii Europene n ansamblu,
prin politica pe care o dezvolta la nivel comunitar. Politica de
dezvoltare regionala poate avea nsa
forme si sensuri diferite n raport cu nivelul general de dezvoltare al
unei tari si cu interesele majore
imediate ale acesteia, n tarile Europei Occidentale de-a lungul unei
perioade de peste 40 de ani
obiectivele si instrumentele specifice acestei politici au cunoscut
schimbari si evolutii notabile.
Principiile unei politici de dezvoltare regionala sunt stabilite, la
nivel European, nca din
1957, odata cu semnarea Tratatului de la Roma de catre cele 6 tari
"din prima linie", care au pus
bazele Comunitatii Economice Europene (CEE)4. n chiar preambulul
tratatului se fac referinte
explicite la nevoia de consolidare a unitatii economice a Statelor
Membre si de a reduce disparitatile
dintre Statele Membre: "... sa ntareasca unitatea economiilor lor si sa
asigure dezvoltarea
25
armonioasa a acestora reducnd decalajul dintre diferitele regiuni si
ntrzierea celor mai putin
favorizate".
nca de la crearea sa, CEE a urmarit dezvoltarea armonioasa si
echilibrata a statelor membre,
n scopul atingeri unui nivel economic ridicat care sa asigure standarde
de viata din ce n ce mai
nalte tuturor cetatenilor.
n acceptiunea fondatorilor CEE, atingerea unui nivel egal de
dezvoltare economica avnd ca
rezultat egalizarea conditiilor de viata din statele membre era, alaturi
de alti factori, un element
cheie al stabilitatii relatiilor de buna ntelegere dintre state menit sa
asigur e reducerea si eliminarea
pericolului aparitiei tensiunilor si al degenerarii acestora n conflicte.
Acest obiectiv a fost realizat
n etape succesive, n cadrul unui proces gradual de construire a unui
sistem comun, care a mers de
la unitate vamala la integrare economica si sociala si care continua azi
cu integrarea monetara,
tinznd n viitor catre realizarea integrarii politice.
Odata cu progresul comunitatii pe calea integrarii, problema
unei dezvoltari economice
armonioase si echilibrate s i atingerii unui nivel de viata ridicat a
nceput sa fie transferata tot mai
mult de Ia nivelul tarilor la nivelul regiunilor. Aceasta pentru ca ntr~un
corp comun cum a ajuns sa
fie Uniunea Europeana, din punct de vedere al dezvoltarii economice si
al conditiilor de viata, rolul
entitati lor mici componente ale ntregului a deveni! mai important.
Dupa intrarea n vigoare a Tratatului de la Maastricht si crearea
pietei unice problema
dezvoltarii armonioase a tuturor regiunilor Uniunii Europene a nceput
sa se puna cu si mai multa
acuitate, n cadrul TUE, la articolul 130 A, se defines te n termeni
precis i semnificatia coeziunii
economice si sociale:
"n scopul promovarii unei dezvoltari armonioase a ansamblului
Comunitatii, aceasta, si
elaboreaza si desfasoara actiunile care tind catre ntarirea coeziunii ei
economice si sociale.
n particular, Comunitatea vizeaza reducerea decalajului dintre
nivelurile de dezvoltare ale
diferitelor regiuni si a napoierii regiunilor cele mai putin dezvoltate,
 sau a insulelor, inclusiv a
regiunilor rurale.

4.1. Problema disparitatilor

UE este o comunitate de state, regiuni si popoare, de o mare
diversitate geografica, lingvistica
si culturala. Realizarea coeziunii economice si sociale este o expresie a
solidaritatii europene si o
cerinta pentru eficienta economica si competitivitate globala.
mbunatatirea coeziunii economice si sociale este n fapt un
corolar al unei piete unice, fara
frontiere interne. De avantajele unei piete largite, create prin eliminarea
tuturor barierelor care
mpiedicau libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si
capitalului, trebuie sa poata
profita toti n mod egal. Problema este ca nu toate statele membre si
mai ales nu toate regiunile
componente ale acestora sunt la fel de bine echipate si pregatite pentru
a face fata concurentei
crescute n noul mediu creat, regiunile mai putin dezvoltate neputnd
beneficia n mod
corespunzator de noile conditii. Fara a se interveni asupra acestei
situatii, decalajele fata de
regiunile dezvoltate tind sa se adnceasca.
Regiunile mai putin dezvoltate, mai slab "echipate" se
caracterizeaza n general prin:
* infrastructura inadecvata sau depasita, n special domeniul cailor de
comunicatie si al
infrastructurii pentru protectia mediului,
* structuri industriale neperformante sau uzate moral, folosind metode si
tehnologii depasite, sau
producnd bunuri neadaptate cerintelor pietei,
26
* un sector agricol dominat de structuri arhaice,
* fenomene de depopulare urbana, dar mai ales rurala, cu consecinte
negative n plan social si
economic ct si asupra mediului nconjurator,
* rata nalta a somajului cu impact deosebit asupra tinerilor.
Pna Ia crearea pietei unice, guvernele nationale au tratat
problema disparitatilor economice
regionale fiecare n parte, n limitele propriilor frontiere. Comunitatea a
pus la dispozitie fonduri
pentru a sprijini eforturile nationale n acest domeniu si a emis o serie
de directive si reguli, pentru a
preveni ca acest sprijin sa stnjeneasca piata libera si libera,
concurenta. Dupa nlaturarea tuturor
barierelor din calea liberei circulatii a bunurilor, serviciilor, persoanelor
si capitalului, regiunile mai
putin dezvoltate s i grupurile sociale defavorizate au fost confruntate cu
anumite obstacole pe care
nu le puteau depas i fara sprijin. Astfel, problema di spn tati lor
regionale a devenit o problema a
Comunitatii, necesitnd solutii la nivel comunitar, prin care toate
regiunile ramase n urma, sau
grupurile sociale dezavantajate sa fie ajutate.
Interesul UE n ansamblu, de a reduce disparitati le si de a ntari
coeziunea economica si
sociala are un solid suport economic: dezvoltarea, regiunilor ramase n
urma ar conduce la
stimularea comertului si Ia crearea de noi piete, att pentru bunuri
industriale, ct s i pentru bunuri
de larg consuni, iar localizarea mai echilibrata, a industrie, fortei de
munca s i infrastructurii ar
limita consecintele negative ale suprapopularii, cu care sunt
confruntate regiunile cele mai prospere
si ar asigura o dezvoltare echilibrata n profil teritorial.

4.2. Instrumentele UE pentru reducerea disparitatilor

Principalele instrumente pentru reducerea disparitatilor si
ntarirea coeziunii economice si
sociale sunt Fondurile structurale si Fondul de coeziune. Acestea
"consuma" o mare parte a
bugetului comunitar, n afara acestora, UE a mai creat instrumente de
mai mica anvergura, destinate
sustinerii de proiecte n domenii considerate prioritare precum
educatia, mediul, cercetarea,
dezvoltarea comunitara si mai poate de asemenea acorda mprumuturi
 n conditii avantajoase prin
intermediul Bancii Europene de Investitii.
Principalul mijloc si instrument pe care-l foloseste UE pentru a
promova politica sa de
dezvoltare regionala este reprezentat de asa numitele "Fonduri
Structurale". Aceste fonduri
constituite din contributiile financiare ale tarilor membre, proportional
cu nivelul de dezvoltare al
acestora, sunt redistribuite conform unui cadru reglementator si
procedural foarte complex, catre
acele state sau regiuni ale UE, care sunt ramase n urma, ca nivel de
dezvoltare economico - sociala.
a. Fondurile Structurale cuprind astazi 4 tipuri de fonduri, fiecare
cu istoria si rolul sau bine
determinate, dar toate alcatuind n prezent un ansamblu coerent s i
integrat. Cele 4 fonduri sunt:
* Fondul social european (FSE) creat n 1960 n vederea sprijinirii
pregatirii
profesionale, recalificarii fortei de munca si mai recent reintegrarii pe
piata
muncii a tinerilor;
* Fondul european de orientare si garantie agricola - sectiunea de orientare
(FEOGA) creata n 1962 n
vederea sprijinirii programelor de mbunatatire a conditiilor de
productie si marketing n
agricultura;
* Fondul european de dezvoltare regionala (FEDR) creat n 1975 n scopul
reducerii dezechilibrelor
regionale;
* Instrumentul financiar de orientare n domeniul pescuitului (IFOP) creat
n 1993 pentru a sprijini
restructurarea sectorului pescuitului.
27
 b. Fondul de Coeziune reprezinta un instrument de data recenta,
creat n 1993 si destinat finantarii
proiectelor din domeniul protectiei mediului si al retelelor
transeuropene asociate infrastructurilor
de transport. Obiectivul enuntat al acestui fond l reprezinta
consolidarea coeziunii economice si
sociale prin ajutor acordat statelor cel mai putin prospere (al caror PIB
este sub 90% fata de media
pe Comunitate) pentru a participa la uniunea economica si monetara6, FC
este alocat exclusiv celor
mai sarace state membre ale UE, respectiv: Grecia, Irlanda, Portugalia
si Spania. Sprijinul
comunitar poate acoperi pna la 80 - 85% din totalul cheltuielilor
publice sau echivalentul acestora,
realizate de statul membru.
Dupa o perioada de 6 ani de derulare, a putut fi remarcat un anumit
progres n ceea ce priveste
nivelul de dezvoltare n cele 4 tari sus-amintite, fara nsa a f depasit
pragul stabilit. De aceea, cu
ocazia summit-ului de la Berlin, din martie 1999, Consiliul European a
decis alocarea a 18 mlrd.
EURO pentru perioada 2000-2006.
Distributia resurselor alocate, ntre cele 4 tari se face n raport cu
marimea populatiei, valorarea
produsului national brut pe cap de locuitor7 si suprafata. Repartizarea
Fondului de Coeziune pe tari;

Tara % Tara % Tara % Tara %

Spania 61-63,5 Grecia 16-18 Portugalia 16-18 Irlanda 2-6
si respectiv pe ani (n milioane EURO la preturi 1999):
An 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006
Suma 2615 2615 2615 2615 2515 2515 2510
Sursa: Structural Actions 2000 - 2006
Alocarea fondurilor respecta un set de principii derivate din
conditionarile majore ale TUE,
respectiv:
* conditionarea macroeconomica, care presupune satisfacerea cerintelor
privitoare la stabilitate si
convergenta prin controlul strict al deficitului public, respectiv al
pragului convenit de 3%;
depasirea acestui deficit poate duce la stoparea finantarilor din Fondul
de Coeziune;
* utilizarea rnai mare a resurselor financiare private, pentru marirea
efectului de multiplicare a
 investitiilor comunitare prin atragerea sectorului privat;
* o raspundere mai mare din partea statelor membre pentru controlul
financiar, acestea avnd
responsabilitatea principala, a CE fiind subsecventa Si
* o aplicare mai eficace a principiului "poluatorul plateste", n
conformitate cu prevederile articolului
138 R (174) din Tratat*, prin conditionarea mai stricta a pragului de 80
- 85% al sprijinului
comunitar de respectare a cerintelor de mediu.
Pentru sporirea eficientei alocatiilor Comunitare masurile de
implementare au fost
perfectionate n sensul mbunatatirii modului de identificare a
proiectelor si al evitarii fragmentarii
excesive a acestora, al unei evaluari cuprinzatoare a alternativelor (este
introdusa obligativitatea
evaluarii ex-ante a proiectelor) s i a impactului asupra mediului, al
mbunatatirii managementului
financiar prin reglementarea mai stricta a platilor si al aplicarii unui
sistem de ajustari financiare
care sa permita CE sa suspende finantarea daca apar nereguli sau
schimbari substantiale ale
proiectului initial9.
Dintre celelalte instrumente utilizate de UE mai trebuie amintite:
c. Programele de initiative comunitare (IC) - sunt forme de asistenta
financiara propuse de
Comisie, Statelor Membre n vederea rezolvarii problemelor sociale si
economice specifice care
afecteaza ntreaga Uniune Europeana s i care completeaza interventia
Fondurilor Structurale. IC sunt
28
definite de CE si apoi coordonate si puse n aplicare la nivelul statelor
membre, n 1994, cnd au
fost introduse aceste programe Comisia a definit 15 tipuri de Inifiative
pentru perioada 1994 - 1999
alocnd cea. 14 mlrd ECU. Numarul mare de proiecte au condus la o
fragmentare excesiva a
resurselor alocate, drept care n 1999 s-a decis reducerea numarului de
programe s i concentrarea
alocatiilor financiare n arii sau n sectoare cu probleme speciale cum
sunt ariile trans-frontaliere
sau domeniul pietei muncii.
Pentru perioada 2000-2006 numarul programelor de initiativa
comunitara (IC) a fost redus la
4, respectiv:
Interreg III: pentru cooperare trans-frontaliera (Zona A), cooperare
transnationala (Zona B) si
cooperare inter-regionala (Zona C),
Leaderf-: pentru dezvoltare rurala prin intermediul unor programe
integrate si al cooperarii ntre
grupuri locale de actiune,
Equal: pentru cooperarea trans-nationala pentru combaterea
discriminarii si a inegalitatii n
accesul la piata foitei de munca,
Urban II: dedicat zonelor urbane n criza pentru regenerare sociala
si economica
Programele din categoria Interreg III sustin n general proiecte de
infrastructura, protectia
mediului si cooperarea serviciilor si ntreprinderilor din ariile
frontaliere s i au cuprins n ultimii ani
si zone de granita dintre state ale UE s i cele din estul si centrul
Europei.
d. Programele Mediteraneene Integrate (IMP = Integrated
Mediterranean Programmes)
constituie un ansamblu de programe create n anii 1986 - 1987, n
scopul de a sprijini cooperarea
descentralizata cu tarile din bazinul mediteranean din afara UE.
Dincolo de formele traditionale de
cooperare bilaterala aceste programe finanteaza proiecte de dezvoltare
a ntreprinderilor din aria
mediteraneana, a infrastructurii regionale, a cercetarii si cooperarii din
mediul universitar si
informational.
e. Masurile inovative s i de asistenta tehnica fac exceptie de la
principiul programarii si dau
posibilitatea Comisiei sa finanteze din proprie initiativa proiecte pilot,
retele de cooperare,
schimburi de experienta si studii cu scopul de a se genera stimulente
pentru cu privire politici prin
intermediul unor experimente realizate la scara ntregii Comunitati.
Pentru finantarea acestora
Comisia organizeaza ea nsas i licitatii de proiecte s i selecteaza
proiectele.
In fine un alt instrument important este reprezentat prin Banca
Europeana de Investitii (BEI)
creata n J958 si care "are ca misiune sa contribuie, facnd apel la
pietele de capital s i la resursele
proprii, la dezvoltarea echilibrata si continua a pietei comune n
interesul Comunitatii", Banca
acorda mprumuturi si garantii, cu dobnda redusa, tuturor statelor
membre pentru finantarea de
proiecte din toate sectoarele economiei, sustinnd prin actiunile sale
politica de dezvoltare regionala
la nivel comunitar, obiectivele FS si a celorlalte instrumente financiare
ale UE. Dezvoltarea
regiunilor defavorizate constituie un obiectiv major al BEI, cea. 2/3 din
valoarea mprumuturilor
fiind destinate proiectelor din astfel de regiuni.
BEI este de asemenea abilitata sa actioneze n zona
mediteraneana precum si n alte tari legate
de UE prin acorduri de parteneriat economica. Un moment important a
fost anul 1990, cnd BEI a
fost autorizata sa finanteze proiecte n domenii prioritare pentru
dezvoltarea economica a Poloniei,
Ungariei si a fostei RDG11.
Sediul BEI este la Luxemburg, iar conducerea este asigurata de
un consiliu de guvernatori,
format din ministrii de finante ai celor 15 state membre ale UE.

29
4.3. Regiunile de dezvoltare
Regiunile pot avea ntelesuri diverse: o regiune poate fi definita
"ca o zona de teritoriu cu un
ansamblu de caracteristici interne (proprii) distincte si consistente, fie
ele fizice sau umane, s i care i
confera o anumita unitate semnificativa si care o disting pe de alta
parte de alte zone nvecinate.
Numarul de criterii care pot contribui la delimitarea unei regiuni este
nesfrsit: atribute fizice,
caracteristici socio - economice de limba etc. si tot nesfrsit poate fi
numarul de tipuri de regiuni:
regiuni aglomerate, regiuni n declin, regiuni geografice, regiuni
istorice, regiuni naturale, regiuni
de planificare, regiuni sub-dezvoltate etc. Stiinta regionala defineste
regiunile dupa gradul de
ncarcatura teritoriala (Whittlesey, Richieri) sau prin prisma
mecanismelor de constituire, n fine
dupa "caracterul de participare a masei, energiei si informatiei n
structurarea teritoriului" regiunile
pot fi: regiuni omogene, functionale si polarizate.
Din punct de vedere analitic, conceptul de regionalizare
considera regiunea drept una dintre
cele mai bune forme de organizare spatiala a informatiei, iar regiunile
functionale sunt socotite de
importanta majora pentru procesul si obiectivele planificarii
dezvoltarii.
O regiune de dezvoltare poate fi definita si delimitata n spatiu,
n raport de anumite interese
si obiective specifice. Poate fi o regiune administrativa daca marimea,
structura si functiile sale sunt
adecvate, sau poate fi rezultatul unei agregari complexe de factori si
criterii, care raspund nevoilor
de a constitui structuri institutionale eficace. O definitie cuprinzatoare
n acest sens este oferita de
Parlamentul European: ''prin regiune de dezvoltare se ntelege un
teritoriu care formeaza, din pimct
de vedre geografic, o unitate neta, sau un ansamblu similar de teritorii
n care exista continuitate,
m care populatia poseda anumite elemente comune si doreste sa-si
pastreze specificitatea astfel
rezultata, si sa o dezvolte cu scopul de a. stimula progresul cultural,
social si economic".
Din ratiuni statistice si de colectare a informatiei, la nivelul UE a
fost creat un sistem unitar
teritorial numit NUTS (Nomenclatorul Unitatilor Teritoriale Statistice14) s i
care este organizat pe 6
nivele spatiale de la unitatile cele mai mari pna la cele mai mici.
Primele 3 nivele sunt cele mai
importante si servesc drept baza pentru anumite programe s i strategii.
Tabel 1: Nivele NUTS si administrative din tari ale UE - exemple
(cu litere groase sunt regiunile
care au si statut administrativ)

EU NUTS I NUTS II NUTS III

country
1. Belgia Regions 3 Provinees 9 Arrondisseme 43
nts
2. Danemarca 1 1
Amter 15
3. Franta ZEAT + 8+1 Regions 22+4
Departements 96+ 4
DOM
4. Germania Lander 16 Regierungsbezirke 40 Kreise 543
5. Grecia Grup de 4 Regiuni
de 13 Nomei 51
regiuni de dezvoltare
dezvoltare
6. Italia Gruppi di 11 Regioni 20 Provincie 95
regiom
7. Olanda Landsdelen 4 Provinces 12 COROP- 40
Regio's

30
8. Portugalia Continente + 1+2
Commissaoes de 5+2
Grupari de
30
Regioes eoodenacao
municipalitati
autonomas regional +
Ri
autonomas
9. Spania Agrupacion 7 Comunidades
17+1 Provincias 50+
de autonomas +
2
comunidades Melilla Y Ceuta
autonomas
10. Marea Standard 11 Group
of counties 35 Counties
65
3ritanie regions
/Local
auth
oritie
s
areas
Sursa: Schema europeen d'amenagement du territoire

n cadrul Uniunii Europene, politica de dezvoltare regionala se

realizeaza la nivelul NUTS II.
Nu n toate cazurile, regiunile NUTS II au caracter administrativ (a se
vedea Tabel 1). Marimea
medie a regiunilor situate n acest nivel este de cea, 250 milioane locuitori,
respectiv 13.000 kmp.
Numarul mediu de unitati NUTS II pe tara este 15. Germania, tara cea
mai populata, cu peste 80 de
milioane de locuitori, are un numar de 40 de regiuni NUTS II.
Numarul regiunilor NUTS II a depasit 200 odata cu largirea UE
n 1995. Statistic, nivelul
disparitati lor dintre aceste regiuni este urmarit la nivelul mai multor
indicatori economici si sociali,
dar cel mai important s i relevant ramne valoarea PIB /locuitor.
Evolutia n timp a acestui indicator
reflecta cresterea sau descresterea disparitatilor inter-regionale si sta la
baza deciziilor politice
privitoare la modul de alocare a Fondurilor Structurale s i a celorlalte
instrumente financiare.
Elementul de referinta utilizat este valoarea medie a PIB
/locuitor la nivelul UE, iar
compararea fiecarei regiuni sau tari cu aceasta val orare indica gradul
de convergenta economica a
entitatii respective. O evolutie spectaculoasa n acest sens a cunoscut
Irlanda, care n decurs de 10
ani a sporit valoarea relativa a PIB /locuitor de la 60,8% n 1986 la
94,8 n 1996, din media UE .
Trebuie observat pe de alta parte ca tarile dezvoltate, care depas
esc n termeni relativi nivelul
mediu al UE tind sa si mareasca distanta. Astfel n cazul
Luxemburgului diferenta a crescut de la
137,3 % n 1986 la 170,3% n 1996. n mod similar se pot urmari
evolutiile inter-regionale n cadrul
statelor membre prin compararea nivelului PIB din regiunile cele mai
dezvoltate cu cel din regiunile
cel mai putin dezvoltate (a se vedea Tabel 2).
Aparent paradoxal, disparitatile sunt mai mari n tarile mai
puternic dezvoltate, cum este
cazul Germaniei, Frantei, Belgiei, Austriei sau Marii Britanii, n cazul
Germaniei diferenta este data
de landurile est-germane, n ciuda faptului ca au recuperat rapid o parte
a decalajului de dezvoltare
existent n 1989. n celelalte cazuri este vorba de o combinatie ntre
existenta unor regiuni dominate
de prezenta unor mari metropole precum Londra, Paris, Viena sau
Bruxelles concomitent cu
existenta unor zone periferice mai slab dezvoltate ca n cazul
departamentelor de peste mari ale
Frantei sau al regiunii de est a Austriei. Eliminarea cazurilor particulare
aduce pe primul loc n
Europa cazul Italiei, cu diferentele notabile si cunoscute dintre Nord si
Sud, urmata de Spania,
Portugalia si Grecia.
Tabel 2; Disparitati inter - regionale n tari ale UE (exemple)

31
 Tara Regiunea cu
PIB relativ
Regiunea cu
PIB
Raport Nr.
nivel PIB (%)"'
nivel PIB
relativ
Max /min cri.
maxim minim
(.%) __
Franta Ile - de - 163,1
Guadelupa 40,1 4,07
France
2. Germania Hamburg 193,9 Dessau 55,2 3,51
4. Austria Viena 165,1 Burgenland 71,3 2,32
3. Italia Emilia 130,9 Calabria 59,1
2,21
Romagna
5. Belgia Bruxelles 172,3 Hainaut 81,3 2,12
6. Marea Britanic Greater London 138,4 Merseyside 72,5 1,92
8. Spania Madrid 99,6 Extemadura 55,0 1,81
7. Portugalia Lisabona 88,5 A9ores 49,9 1,77
9. Grecia Atica 75,0 Ipeiros 43,4 1,73
12. Finlanda Uusimaa 123,9 Ita - Suoini 74,0 1,67
10. Olanda Groningen 129,6 Friesland 87,5 1,48
11. Suedia Stockholm 122,1 Ostra
91,0 1,34
Mellansverige
Sursa: European Union 6fl Periodic Report si calcule personale

4.4. FONDURILE STRUCTURALE

Fondurile Structurale (FS) integreaza n prezent 4 fonduri
distincte, create pe parcursul a
peste 3 decenii de existenta a comunitatii vest - europene, care
reprezinta tot attea instrumente
financiare de sprijin pentru dezvoltare si care actioneaza concertat n
diferitele regiuni sau sectoare
economice si sociale din cadrul statelor membre ale UE:
* Fondul Social European (FSE), creat n 1960
* Fondul European de Orientare si Garantare pentru Agricultura
(FEOGA), sectiunea Orientare, creata
n 1962/7
* Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR)? creat n 1975
* Instrumentul Financiar pentru Orientare n Domeniul Pescuitului (IFOP),
creat n 1993.
Largirea componentei UE a impus revizuirea rolului si modului
de alocare a FS. Odata cu
accesul unor state mai putin dezvoltate precum Grecia, Portugalia,
Spania n anii '80, a landurilor
din fosta RDG (prin reunificare cu Germania n 1989), sau a tarilor
nordice cu problemele speciale
ale tinuturilor din nordul ndepartat; n 1995, a fost necesara o crestere
a sprijinului financiar
Comunitar acordat de statele membre n ansamblu regiunilor mai putin
dezvoltate.
Aceste considerente au condus la mai multe modificari succesive
ale regulilor s i procedurilor
de alocare a FS, cunoscute sub denumirea de reforme ale FS. Prima
reforma a FS a nceput n 1987
si a fost finalizata n 1992 prin introducerea propunerilor formulate de
asa - numitele "pachete
Delors" Propunerea din 1987 a marcat alaturi de Actul Unic European
un moment esential n
programul de constructie a pietei unice europene.
Pachetul "Delors I" a propus dublarea resurselor financiare
alocate Fondurilor Structurale
ntre 1987-1992, concomitent cu reducerea cheltuielilor agricole si cu
introducerea de noi reguli de
gestiune financiara.
"Al doilea pachet Delors", care consfinteste prima reforma a FS,
este propus n februarie
32
199219, dupa semnarea TUE s i priveste finantarea UE pentru o perioada de
7 ani (1992 -1999).
Resursele bugetare se maresc pentru a permite punerea n aplicare a
deciziilor de la Maastricht
referitoare la cres terea competitivitatii UE pe plan mondial si la
solidaritatea economica si sociala
pe plan intern. Printre altele se remarca dublarea ajutorului comunitar
pentru regiunile defavorizate.
A doua reforma a FS are loc n 1999, fiind subiectul Summitului
de la Berlin. Aceasta a doua
reforma indica o noua etapa a procesului de consolidare a coeziunii
economice s i sociale n cadrul
UE, prin sporirea eficientei sprijinului Comunitar si orientarea
resurselor n mod concentrat catre
acele zone ramase n urma sau n sectorul pietei muncii considerat a fi
o adevarata cheie de bolta n
realizarea solidaritatii sociale21. Asadar intentia ultimei reforme a FS este sa
mareasca concentrarea,
sa asigure o asistenta mai eficienta si sa simplifice procedurile.
Pentru perioada 2000 - 2006 se propune cresterea alocatiilor FS
de la 23,5 mlrd. ECU /an n
perioada 1994 - 1999 la cea. 30 mlrd EURO (cu cea. 30%). De
asemenea momentul reformei din
1999 este completat si de crearea unor instrumente speciale pentru
tarile CEE aflate n proces de
aderare, pentru care sunt alocate 45 mlrd. EURO pentru urmatorii 7
ani.
O parte importanta din aceasta suma constitui un fond de
rezerva care va fi alocat doar
acelor state care vor fi admise n UE ncepnd cu 2003.
ncepnd cu 1993 FS actioneaza n corelare cu FC pentru
maximizarea efectelor
instrumentelor financiare si n concordanta cu principiile dezvoltarii
durabile, respectiv al integrarii
problemelor de protectie si reabilitare a mediului, cu politicile
economice si de dezvoltare a
infrastructurii de comunicatii precum si cu politica de planificare a
dezvoltarii spatiale n general.
Alocatiile financiare pentru cele 4 fonduri sunt corelate cu
obiectivele acestora si cu marimea
populatiei beneficiare n raport de marimea teritoriului sau a
domeniului de actiune. FEDR a crescut
treptat att n valoare absoluta ct si ca pondere n totalul alocatiilor
structurale, alocatiile pentru
perioada 2000 - 2006 depasind 50% din totalul FS,
Al doilea ca importanta, din acest punct de vedere este FSE,
urmat de FEOGA - sectiunea
Orientare. Cel mai mic, avnd valori sub 2,5%, ramne ISOP, care prin
specificul sau se adreseaza
unor arii particulare, cu o populatie putin numeroasa23.
Principalele obiective si caracteristici ale celor 4 FS sunt prezentate
succint n continuare.

4.4.1. Fondul European de Dezvoltare Regionala

Dupa ce la l ianuarie 1973, Comunitatea Europeana s-a extins
odata cu aderarea Danemarcei,
Irlandei s i Marii Britanii s-a simtit tot mai acut nevoia unui
instrument specific de sprijin n
domeniul dezvoltarii regionale. Acutizarea acestei nevoi a fost generata
att de cres terea decalajelor
de dezvoltare dintre regiunile componente ale comunitatii ct s i de
gasirea unor sisteme
compensatorii la deja complicata politica agrara24. FEDR a fost creat n
1975, cnd este definita o
politica regionala la nivel comunitar si devine n scurt timp cea mai
importanta componenta a
sprijinului structural.
Domeniile de interventie specifice acestui fond sunt:
investitiile productive n vederea crearii si mentinerii unor locuri
de munca durabile
investitiile n infrastructura necesara dezvoltarii economiei
(retele, educatie, sanatate etc.)
dezvoltarea potentialului intern al regiunilor prin stimularea
proiectelor de dezvoltare locala
si a IMM-urile, inclusiv prin actiuni n domeniul cercetarii -
dezvoltarii, prin stimularea
actiunilor inovative si a turismului
acordarea de asistenta tehnica n vederea implementarii eficiente
a masurilor de sprijin
33
 comunitar
Obiectivul FEDR este promovarea coeziunii economice si
sociale prin corectarea
principalelor dezechilibre si prin participarea la dezvoltarea si
transformarea regiunilor.
Actiunea fondului este menita sa atenueze efectele pe care
integrarea economica le poate
avea asupra unor sectoare economice sau categorii socio-profesionale
si care pot adnci decalajele
dintre regiunile prospere si cele mai putin dezvoltate. Daca Tratatul de
Ia Roma recunoaste efectele
negative ale integrarii, doar n domeniul social si n agricultura, n
deceniul 8, iata se fac resimtite
efecte similare la o scara regionala, semn al unor fenomene mai largi
cum ar fi evolutia statelor
dezvoltate catre societatea post-industriala si informationala s i
globalizarea economiei.

4.4.2. Fondul Social European

Creat n 1960, FSE constituie principalul instrument al politicii
sociale a UE. Obiectivul
major al FSE este prevenirea si combaterea somajului prin promovarea
de masuri care sa faciliteze
accesul la piata muncii, sa asigure egalitatea sanselor, calificarea
profesionala si crearea de locuri de
munca. Fondul poate ncuraja s i dezvoltarea profesionala, inclusiv prin
sprijinirea actiunilor de
formare a formatorilor. De asemenea un obiectiv recent a.l fondului l
reprezinta sprijinul pentru
folosirea optima a potentialului pe care l ofera azi societatea
informationala, pentru dezvoltarea si
diversificarea pietei muncii.
Domeniile de interventie se regasesc n sprijinul acordat pentru
Planurile Nationale Multi-
anuale de Actiune, pentru:
* politici active pe piata fortei de munca
* crearea de oportunitati egale
* politica nvatarii si formarii profesionale continue
* instruire pentru inovare si adaptabilitate la organizatiile muncii
* mbunatatirea accesului si a participarii femeilor la piata fortei de
munca
O atentie deosebita este acordata masurilor care ncurajeaza
ocuparea fortei de munca pe plan
local, n acest sens un rol important l au asa numitele "Pactele
teritoriale de ocupare a fortei de
munca - acorduri complexe de tip partenerial ntre principalii actori
regionali (administratie,
patronat, sindicate etc.) pentru dezvoltarea pietei de munca, n prezent
n cadrul UE functioneaza 89
de astfel de pacte, care cuprind peste 10% din populatia statelor
membre. Cel mai cunoscut dintre
acestea este pactul din regiunea de vest a Brabantului.

4.4.3. Fondul European de Orientare si Garantare pentru

Agricultura
Politica agricola comunitara este cea. mai complexa si
costisitoare dintre politicile UE si
constituie una dintre cele mai grele provocari ale procesului de
extindere. Principalul instrument
financiar este FEOGA, care are doua componente:
o componenta de orientare, creata n 1962, pentru ajustare
structurala, respectiv pentru
reconversia productiei agricole si dezvoltarea de activitati
complementare n agricultura si
pentru agricultori si
sectiunea de garantare, care urmareste sustinerea preturilor
produselor agricole si care constituie
contributia majora a bugetului comunitar la sustinerea
economiei statelor membre.
Aceasta din urma actioneaza independent de FS fiind
principalul instrument financiar al
politicii agricole Comunitare. Sectiunea de garantare este cea care
consuma principalele resurse ale
UE, n ansamblu politica agricola utiliznd 40-50% din bugetul
comunitar.
34
Domeniile de interventie ale fondului, prin componenta de orientare,
sunt:
investitiilor n asociatiile agricole pentru mbunatatirea,
veniturilor agricole si a conditiilor
de trai, de munca si de productie
facilitatilor acordate pentru instalarea tinerilor agricultori
sprijinului pentru iesirea la pensie din agricultura nainte de limita
de vrsta
sprijinului pentru zonele mai putin favorizate si pentru zonele cu
restrictii de mediu
sprijinului pentru metodele de productie agricola destinate sa
protejeze mediul si sa conserve
peisajul rural (agri-mediu)
sprijinului pentru silvicultura
alte masuri referitoare la agricultura, la conversia s i dezvoltarea
rurala
ncepnd cu 1988, asadar odata cu prima reforma a FS,
componenta de orientare a FEOGA a
fost corelata cu FEDR si FSE, iar obiectivul sau major este dezvoltarea
rurala durabila.

4.4.4. Instrumentul Financiar pentru Orientare n Domeniul

Pescuitului
Acest fond a fost creat n 1993, odata cu Fondul de Coeziune, ca
instrument specific pentru
politica n domeniul pescuitului. Obiectiv fondului este realizarea unui
echilibru durabil ntre
resursele pescuitului si exploatarea lor si consolidarea competitivitatii
sectorului si dezvoltarea
zonelor care depind de el. Politica comunitara din domeniul pescuitului
mai este denumita si
"Europa albastra" si reprezinta un capitol relativ recent n procesul de
integrare. Amplificarea
problematicii n acest domeniu este legata si de extinderea UE,, mai
nti catre nord (Danemarca,
Irlanda) si mai apoi si n special catre sud (Grecia, Spania, Portugalia),
ceea ce a condus la sfrsitul
anilor '80 la o dublare a numarului de pescari.
Principalele domenii de interventie ale fondului se regasesc n:
* sustinerea eforturilor de adaptare din domeniul pescuitului
* modernizarea flotei
* dezvoltarea acvaculturii
* protejarea zonelor marine
* acordarea de facilitati pentru porturile de pescuit (cherhanale)
* procesarea si comercializarea produselor pescuitului
* promovarea produselor piscicole

4.4.5. Efectul compensatoriu al FS

Politica de dezvoltare regionala a UE este o expresie a ideii de
solidaritate sociala s i economica, a
carei consolidare este socotita a fi un fundament al procesului de
integrare totala a statelor membre.
Modul n care functioneaza sistemul FS ca principal instrument al
politicii de dezvoltare regionala
reprezinta o ilustrare elocventa a acestei idei.
Fondurile Structurale sunt n ultima instanta o alocatie
semnificativa (cea. 30%) din bugetul
Comunitar. Acest buget este alcatuit din contributiile diferentiate ale
statelor membre, contributii
care sunt corelate cu marimea s i puterea economica a acestora,
Astfel un stat ca Germania, cu populatie mare si cu nivel de
dezvoltare are o contributie mult
mai mare (n termeni relativi) dect un stat precum Portugalia, sau
Grecia cu o populatie de cea. 8
ori mai mica si cu un P1B de l ,5 - 1,8 ori mai mic2^. n 1996 contributia
Germaniei la crearea
bugetului Comunitar a fost de cea. 30 de ori mai mare dect a Greciei
sau Portugaliei. In schimb
beneficiile statelor membre sunt invers proportionale cu nivelul de
dezvoltare si cu contributia lor la
35
crearea bugetului (a se vedea Tabelul 3).
Astfel n 2000 Grecia si Portugalia a primit fonduri care au
reprezentat n valoare absoluta cea.
70% din fondurile alocate Germaniei, aceasta primind mai putin dect
Italia (a carei contributie a
fost de 2,5 ori mai mica) si dect Spania (a carei contributie a fost de 5
ori mai mica, dar care a
primit cu 50% mai mult dect statul german).
Tabel 3: Statele membre ale UE - date comparative privind populatia,
marimea, contributia la
bugetul Comunitar si beneficiile provenite din alocatiile FS

Populatie 1996 Suprafata Contributie

Beneficii Tara
total (mii.) % total (kmp) % % 1996 %
2000
1 Spania 39,18 10,54 504790,00 15,82 6,5 23,47
2 Italia 57,27 15,41 301316,20 9,44 12,2 15,52
3 Germania 81,54 21,94 356718,00 11,18 30 15,34
4 Grecia 10,44 2,81 131625,50 4,12 1,5 11,42
5 Portugalia 9,91 2,67 91906,30 2,88 1,5 10,37
6 Marea Britanic 58,50 15,74 241751,00 7,58 10,8 8,52
7 Franta 58,02 15,61 543964,60 17,05 17,6 7,96
8 Irlanda 3,58 0,96 68894,60 2,16 0,9 1,68
9 Olanda .15,42 4,15 41028,90 1,29 5,8 1,44
10 Suedia 8,82 2,37 410934,20 12,88 2,9 1,04
1.1 Finlanda 5,10 1,37 338147,30 10,60 15 1,00
12 Belgia 10,13 2,73 30518,10 0,96 3,8 1,00
13 Austria 8,04 2,16 83859,00 2,63 2,9 0,80
14 Danemarca 5,21 1,40 43080,00 1,35 1,9 0,41
15 Luxemburg 0,41 0,11 2586,40 0,08 0,2 0,04
total 371,57 100,00 3191120,10 100,00 100,00 100,00

Sursa: Eurostat, documente CE si calcule personale

Desi bugetul Comunitar se mentine la un nivel scazut, respectiv
 sub 1,5% din PIB total anual
ai UE, valoarea acestuia, n termeni absoluti este nsemnata, ea
crescnd constant n special dupa
aderarea statelor din sudul Europei. In ultimii 10 ani cresterea medie a
fost de cea. 4% /au, bugetul
apropiindu-se de pragul de 100 mlrd. EURO /an,
Fondurile Structurale constituie cea. 30% din acest buget, fiind
preconizate valori medii
anuale de 30 mlrd. EURO pentru perioada 2000 - 2006. Aceasta
valoare este de 3,5 ori mai mare
dect bugetul de stat al Romniei din 1999 (cea. 8 mlrd. USD), fiind
comparabila n acelas i timp cu
valoarea PIB a tarii noastre din acelasi an.
O reflectare elocventa a contributiei semnificative a FS la
dezvoltarea economica si sociala a
statelor membre este prezentata n graficul de mai jos (a se vedea
Figura 1), unde este indicata
valoarea alocatiilor financiare nerambursabile pe locuitor. Se poate
observa ca unele dintre statele
membre ale UE beneficiaza de un venit de peste 200 EURO /locuitor,
venit care este comparabil
sau chiar superior multor tari n curs de dezvoltare din Africa si Asia
(Mozambic, Etiopia, Uganda,
Nepal, Bangladesh etc.).
Figura 1: Ierarhia statelor UE, dupa valoarea alocatiilor pe
locuitor din FS, n 2000

36
 Pentru o s i mai buna ntelegere a importantei acestor alocatii
trebuie semnalat, cu titlu
comparativ, ca valoarea medie a alocatiilor Comunitare n Romnia
pentru perioada deceniului
trecut, nu a depasit 5 EURO /locuitor Pentru perioada urmatorilor 6-
7ani se preconizeaza o crestere
la cea. 30 EURO /locuitor, valoare comparabila cu cele ce revin Frantei
sau Suediei, dar nca foarte
mici, n raport cu cele alocate unor tari comparabile, ca nivel de
dezvoltare, precum Grecia,
Portugalia, sau pna nu demult Irlanda.
Acest salt semnificativ n finantarea tarilor CEE, este o marturie
a dorintei UE de a sprijini
un proces de convergenta, preliminar aderarii propriu-zise, urmnd ca
nca din primul moment al
aderarii sprijinul financiar sa se dubleze, n acest sens fiind, deja
alocate sume de rezerva pentru
acele state care vor accede n UE ncepnd cu. 2003.

4.5. PRINCIPIILE FONDURILOR STRUCTURALE

Dupa cum s-a aratat, n cadrul UE, politica de dezvoltare
regionala este o componenta a
Politicilor Structurale, care se sprijina pe urmatoarele obiective
generale:
* cresterea eficientei economice, prin utilizarea optima a potentialului
material s i uman,
* promovarea stabilitatii politice, ajutnd diversele structuri politice sa
coexiste ntr-o "arena" mai
echilibrata, si
* cresterea echitatii sociale, prin promovarea accesului diverselor grupuri
sociale la oportunitati si
resurse comune.
Desi politicile structurale ale Uniunii traverseaza n prezent unui
proces major de reforma,
cele trei obiective enumerate mai sus vor continua sa furnizeze
motivatia fundamentala pentru
interventiile structurale n general si pentru politicile regionale n
particular. Aceasta confera
stabilitate, coerenta si continuitate programelor s i actiunilor UE.
Derivate din aceste principii majore si menite a reflecta att
obiectivele Politicilor Structurale,
ct si cerintele practice de punere n aplicare a lor, sunt cele patra
principii care stau la baza
modului n care sunt alocate Fondurile Structurale. Ele sunt:
A. Parteneriatul
Acest principiu presupune existenta unei strnse cooperari ntre
CE si autoritatile nationale,
regionale s i locale din fiecare stat membra n toate fazele de pregatire
s i implementare a masurilor.
De asemenea acest principiu presupune nu numai implicarea unei largi
game de agentii de
implementare (la nivelurile national, regional si local), dar si
participarea reprezentantilor
beneficiarilor. Respectarea acestui principiu este considerata a cres te
relevanta si eficacitatea
activitatii sprijinite si presupune o anumita acuratete a raspunsului care
confirma ca activitatea are
efectul scontat, n proiectarea si promovarea activitatilor asistate de
Fondurile Structurale, se
asigura deci consultarea si reprezentarea unei serii mai largi de
parteneri.
B. Programarea s i coerenta interna
Programarea presupune conceperea unor programe de
dezvoltare multi-anuale, ca urmare a
unui proces decizional bazat pe principiul parteneriatului. De asemenea
FS nu sunt destinate a fi
utilizate pentru a sprijini proiecte izolate, individuale. Pentru a cres te
eficienta resurselor limitate
disponibile, activitatea asistata trebuie sa ia forma unui program cu
coerenta interna, conferita de
actiuni complementare si care este definit n lumina unei strategii
explicite. Astfel, impactul global
al unui program trebuie n principiu sa fie mai mare dect suma
impactului proiectelor individuale
pe care le contine (efectul sinergie), O serie de proiecte separate pentru
formare profesionala,
dezvoltarea infrastructurii si sprijin pentru investitii pot avea fiecare n
parte un efect benefic.
37
 Totusi, este mult mai probabil ca efectul lor combinat va fi substantial
mai ridicat, daca aceste
proiecte sunt corelate si motivate de o analiza care identifica
necesitatile specifice sociale si
economice si permite elaborarea unei strategii clare de satisfacere a
acestor necesitati.

C. Aditionalitatea sau complementaritatea si coerenta externa

Acest principiu nseamna ca activitatea sprijinita prin FS trebuie
sa fie coerenta si
complementara cu un efort national de promovare a dezvoltarii
structurale. Aditionalitatea este o
cerinta destinata a asigura ca actiunile finantate de UE, vin n
completarea politicilor nationale si
regionale existente, att cantitativ ct si calitativ. Cu alte cuvinte orice
alocatie financiara a UE
trebuie directionala catre acele programe si proiecte care nu tin locul
acelor programe s i proiecte,
care fac parte din responsabilitatile curente ale guvernelor nationale
sau regionale. Mai precis,
cerinta de complementaritate asigura faptul ca resursele Comunitare nu
sunt utilizate pur si simplu
pentru a elibera resurse nationale n scopuri ne-structurale, ci tocmai de
a veni n completarea lor si
a actiona ca un catalizator pentru a le asigura o eficienta sporita.
D. Concentrarea
Acest principiu este o consecinta logica a necesitatii de a lega
activitatea asistata de strategiile
explicite si obiectivele specifice si de utilizare la maximum a resurselor
limitate. Actiunile sprijinite
prin intermediul FS, urmaresc a se focaliza, concentra asupra unor
aspecte, probleme, arii limitate si
clar identificabile. Aplicarea acestui principiu permite totodata a
evaluare mai buna a efectului
activitatii sprijinite dect s-ar putea face n alte conditii si implicit
asigura un management mai
eficient al resurselor alocate.
Alaturi de cele 4 principii majore mai sus-amintite, alocarea FS
se bazeaza si pe principiile,
eficacitatii, subsidiaridatii, co-fnantarii si durabilitatii interventiei.
> principiul eficacitatii presupune maximizarea efectului obtinut ca
urmare a alocatiilor Comunitare;
maximizarea este asigurata prin eficienta procesului de implementare,
prin monitorizarea si
 evaluarea proiectului pe parcurs si dupa ncetarea finantarii;
< principiul subsidiaritatii sustine ca n exercitarea responsabilitatilor
publice trebuie sa se delege
responsabilitati autoritatilor cele mai apropiate de cetateni; atribuirea
unei responsabilitati altei
autoritati trebuie sa tina seama de amploarea si de natura sarcinilor s i
de exigentele de eficacitate
economica;
< principiul co-finantarii conditioneaza sprijinul financiar public de
existenta unei finantari proprii
particulare a programului, sau proiectului din surse interne,
internationale sau de alta natura; prin
extensie la relatie UE stat membra sau asociat, acest principiu
presupune coroborarea sprijinului
Comunitar cu sprijinul financiar public al statului beneficiar;
> principiul durabilitatii presupune ca selectarea unui proiect pentru
finantare sa ia n considerare
sansele acestuia de a continua cu succes si dupa ce sprijinul Comunitar
nceteaza.
Principiile concentrarii si programarii sunt, dintre toate acestea
cele mai importante, ele
determinnd o structurare precisa si o procedura concreta de alocare a
FS. Astfel, primul a condus la
o decupare teritoriala s i sectoriala a eligibilitatii pentru sprijin
structural comunitar, iar cel de-al
doilea a generat o tipologie a documentatiei care fundamenteaza
volumul si destinatia finantarilor
comunitare pe o anumita perioada de timp. n primul caz este vorba de
"obiectivele prioritare", iar
n al doilea de "documentele de programare".
4.1. Principiul concentrarii
Conform acestui principiu de baza al functionarii politicilor
structurale ale UE, actiunile
38
 sustinute de FEDR, FSE, FEOGA si ISOP sunt concentrate asupra
regiunilor sau grupurilor de
populatie care au cea mai mare nevoie. Ca urmare a primei reforme a
FS, n perioada 1988 - 1993
au fost definite 5 obiective prioritare de actiune, extinse cu un nou
obiectiv, al 6~lea, dupa aderarea
n 1995 a Suediei s i Finlandei. Aceste 6 arii - obiectiv au fost
mentinute pna n anul 2000, cnd
politicile structurale s i politica de dezvoltare regionala a UE au
cunoscut o noua reforma (Agenda
2000).
Cele 6 obiective prioritare initiale, numite "Obiectivele 1-6", au
fost definite dupa criterii
teritoriale sau sectoriale, fiecare arie-obiectiv fiind focalizata pe o
problema majora de dezvoltare,
astfel:
* obiectivul l - ajustarea economica a regiunilor ramase n urma din
punct de vedere al dezvoltarii
(definit ca un anumit raport fafa de media PIB la nivelul UE); au fost
cuprinse regiunile n care PIB
/locuitor reprezenta sub 75% din media comunitara;
* obiectivul 2 - reconversia economica a ariilor industriale n declin,
respectiv regiunile n care rata
somajului si forta de munca angajata n sectorul industrial erau mai
mari dect media comunitara,
concomitent cu declinul semnificativ al acestei categorii de forta de
munca.
* obiectivul 3 - combaterea s omajului pe termen lung si facilitarea
integrarii n munca a tinerilor si a
persoanelor expuse excluderii de pe piata muncii si promovarea unor
oportunitati egale n ce
priveste angajarea n munca pentru barbati s i femeii;
* obiectivul 4 - facilitarea adaptarii populatiei salariale la schimbarile
intervenite n industrie si n
procesul de productie n general;
* obiectivul 5 - promovarea dezvoltarii rurale prin doua sub-obiective:
- obiectivul 5a - urgentarea ajustarii structurilor agricole n cadrai reformei
politicii agricole comune si
promovarea modernizarii si ajustarii structurale a sectorului pescuitului
si
obiectivul nr. 5b. - sprijinirea dezvoltarii si ajustarii structurale a
zonelor rurale (cuprinznd acele
zone cu nivel scazut de dezvoltare socio-economica - masurat prin
indicatorul PIB /locuitor si cu o
 mare parte a fortei de munca angajata n agricultura, cu nivel scazut al
veniturilor provenite din
agricultura si cu o densitate scazuta a populatiei ct si cu o tendinta
semnificativa de depopulare).
* obiectivul 6 - dezvoltarea si ajustarea structurala a ariilor putin populate
din tarile din Nordul
Europei, respectiv regiunile nordice ale Suediei si Finlandei
Se poate observa specificul regional al ariilor - obiective l, 2, 5b
s i 6, viznd aplicarea de
masuri referitoare exclusiv la anumite regiuni sau zone eligibile dupa
criterii stricte, n vreme ce
obiectivele 3,4 si 5a au avut un caracter orizontal ele acoperind
teritorial ntreaga comunitate, dar
viznd masuri numai pentru anumite grupuri de populatie definite
printr-un anumit raport cu piata,
muncii.
n perioada 1994 - 1999. alocatiile pentru ariile-obiectiv l. au
crescut de la cca. 65%, la peste
70% din valoarea FS, reprezentnd cca. 16 Mlrd. EURO /an. n unele
tari, precum Irlanda, Grecia
sau Portugalia, sprijinul Comunitar a fost acordat aproape exclusiv n
cadrul acestui obiectiv. In alte
tari precum Spania, Germania si Italia alocatiile pentru ariile-obiectiv l.
au reprezentat peste 70%
din total. Aceste ponderi importante sunt motivate de existenta n
aceste tari a unui numar mare de
regiuni ramase n urma, precum cele din sudul Italiei, sau din estul
Germaniei (fosta R. D.
Germana).Irlanda, Grecia, Portugalia si cu cteva exceptii Spania, au
fost state cuprinse integral n
arii de tip obiectiv 1.
Reforma FS, adoptata n urma summit-ului de la Berlin, a redus
numarul de obiective
prioritare pentru alocarea ajutorului comunitar la numai trei. Motivatia
acestei reduceri poate fi pusa
39
 pe seama a cel putin doua aspecte: pe de o parte reducerea numarului
de regiuni care necesita
asistenta, ca urmare a diminuarii nivelului disparitatilor n cadrul UE si
pe de alta parte aplicarea cu
o eficienta sporita a principiului concentrarii. Noile criterii de
eligibilitate au stabilit urmatoarele
categorii de arii-obiectiv:
* Obiectivul l va urmari promovarea dezvoltarii si ajustarii
structurale n continuare, n regiunile
ramase n urma sub aspectul dezvoltarii socio-economice; statutul de
"obiectiv l" pentru perioada
2000 - 2006 va fi conferit urmatoarelor regiuni:
- regiunilor de nivel NUTS II, al caror PIB este inferior valorii de 75%
din media comunitara,
- teritoriilor periferice, precum departamentele de peste mari ale
Frantei arhipelagurile Azore,
Madeira sau insulele Canare, care au un nivel PEB sub 75% din media
comunitara precum si
- ariilor eligibile pentru obiectivul 6, n perioada 1995-1999, ca urmare
a Protocolului nr. 6 din
Actul de aderare a Finlandei si a Suediei.
Sunt prevazute de asemenea si doua programe speciale:
* PEACE (pentru Irlanda de Nord si regiunile limitrofe cu Republica
Irlanda),
2000-2004 si
* Programele pentru zona suedeza de coasta (regiuni NUTS II cu o
densitate foarte scazuta a
populatiei), 2000-2006
Fondurile structurale implicate sunt FEDR, FSE, FEOGA, IFOP, iar
gradul de acoperire estimat
cuprinde 22.2% din populatia UE.
* Obiectivul 2 prevede sprijin pentru reconversia socio-economica din
zonele care se confrunta cu
dificultati de ordin structura.!. Acestea cuprinde arii unde au loc
schimbari de ordin economic si
social n sectoarele industriale si de servicii, arii rurale care cunosc un.
declin important; arii urbane
aflate n dificultate si arii n regres dependente de activitatea piscicola,
definite conform criteriilor
de "arii - obiective" precizate n articole de lege. Se apreciaza ca zonele
din Obiectivul 2 vor
cuprinde maximum 18% din totalul populatiei Uniunii Europene30. Criterii
de eligibilitate se refera
la urmatoarele categorii spatiale:
- Zone industriale: rata somajului peste media pe Comunitate; o proportie
mai mare de locuri de
munca n sectorul industrial dect media pe Comunitate; scaderea
ocuparii fortei de munca n
industrie;
- Zone rurale: densitate scazuta a populatiei sau o proportie mare a fortei
de munca ocupata n
agricultura; rata nalta a somajului sau o tendinta de depopulare
- Zone urbane: cel putin unul din urmatoarele criterii: o rata nalta a
somajului de lunga durata;
nivel crescut al saraciei; probleme cu mediul; rata nalta a criminalitatii
si delicventei; nivel scazut
al educatiei;
- Zone dependente de pescuit: o proportie nsemnata de ocupare a fortei
de munca n pescuit,
combinata cu declinul ocuparii fortei de munca n acest sector
Sub aspect procedural, Comisia stabileste plafoane pentru
populatia cuprinsa n fiecare Stat
Membra, iar acesta prezinta lista zonelor care ndeplinesc criteriile de
eligibilitate, dupa care
Comisia elaboreaza lista finala prin consultare strnsa cu fiecare Stat
Membru.
Fondurile Structurale implicate sunt FEDR si FSE.
* Obiectivul 3 se va asigura acordarea de sprijin adaptarii si
modernizarii politicilor si sistemelor de
educatie, formare profesionala s i a celor care privesc pregatirea si
ocuparea fortei de munca. Acest
obiectiv va putea fi aplicabil n afara ariilor cuprinse n Obiectivul l,
dar posibil n arii ncadrate n
Obiectivul 2 sau necuprinse n nici unul din primele doua categorii. Se
apreciaza ca valoarea
40
 asistentei financiare pe locuitor n zonele din Obiectivul 35 va fi stabilita n
functie de prioritatile
acordate celor trei domenii mai sus mentionate (obiectivul 3 va
cuprinde, n principiu ariile incluse
n fostele zone de obiectiv 3 si 4). Prioritatile urmarite n cadrul acestui
obiectiv sunt:
- promovarea unor politici active referitoare la piata fortei de
muncapentru reducerea somajului,
- ameliorarea accesului la piata fortei de munca, cu un accent special pe
persoanele amenintate de
excludere sociala,
- stimularea oportunitatilor de angajare prin programe educationale si
sistemul de nvatamnt si
formare continua,
- promovarea unor masuri care sa duca la identificarea din timp a
modificarilor sociale si economice
si a adaptarilor necesare, promovarea de oportunitati egale pentru
barbati si femei.
Un element inedit pentru perioada urmatoare este acordarea unei
asistente de
tranzitie care scade gradual timp de 6 - 7 ani pentru zonele care si
pierd eligibilitatea n cursul
acestei perioade (pentru ariile-obiectiv l si 2). Valoarea acestui ajutor se
ridica la 6% din totalul
alocatiilor. Alte prevederi exceptionale au n vedre domeniul
pescuitului unde fondurile vor fi
alocate de catre Comisie si introducerea rezervei de performanta de 4%
din valoarea fiecarei alocatii
nationale. Toate acestea ilustreaza o abordare dominata de spirit de
prevedere s i grija pentru
eficacitatea utilizarii sprijinului Comunitar.
Pentru perioada 2000 - 2006, alocatiile din Fondurile Structurale
se ridica la 184 miliarde
EURO. Aceasta valoare reprezinta cca. 1/3 din bugetul Comunitatii.
Acest efort financiar, desi
modest n raport cu resursele alocate la nivel national de catre statele
membre, acopera aproape 50%
din populatia UE si exprima amploarea sarcinii asumate de Comunitate
pentru realizarea coeziunii
economice si sociale. Criteriile generale de alocare sunt diferite n
raport cu zona - obiectiv;
* pentru zonele - obiectiv l si 2: populatia eligibila, bunastarea nationala
si regionala, gravitatea
problemelor structurale si somajul,
* pentru zonele - obiectiv 3: populatia eligibila, situatia locurilor de
munca, gravitatea problemelor de
excluziune sociala, nivelul educatiei si formarii profesionale s i rata
participarii femeilor la piata
muncii.
O comparatie a celor doua perioade pune n evidenta modul de
aplicare cu eficienta sporita a
principiului concentrarii, n conditiile mentinerii importantei
obiectivului l si reducerii fragmentarii
alocatiilor pentru celelalte categorii de arii-obiectiv (a se vedea figura
2).
Repartitia ajutorului financiar pe tari ilustreaza prioritatile UE
pentru urmatorii 7 ani (figura
3). Astfel, 75% din totalul alocatiilor revine unui numar de 5 tari:
Spania (24%), Italia (16%),
Germania (15%), Grecia (11%) si Portugalia (10%). Fata de perioada
anterioara - 1994 71999,
ierarhia este neschimbata, doar ponderea ajutorului cunoaste o crestere
de 2%. Se poate remarca de
asemenea o usoara crestere a alocatiilor pentru Suedia si Finlanda33, n
detrimentul unor tari precum
Danemarca, Luxemburg, Austria sau Belgia. Marea Britanie este
beneficiara unui spor procentual
de 1,5%, justificat totusi prin includerea unor programe speciale
precum programul PEACE si prin
usoara crestere a sprijinului structural pentru zonele dependente de
pescuit. Cea mai spectaculoasa
schimbare apare n cazul Irlandei, pentru care alocatiile din FS sunt
reduse de la 4,4% la 1,68% n
termeni relativi si de cea. 2 ori n valoare absoluta (de la 5,7 mlrd. ECU
n perioada 1994 71999, la
3,1 mlrd EURO prevederi pentru perioada 2000-2004).

41
Figura 2: Ilustrarea variatiei ponderii alocatiilor structurale ntre
cele doua etape: 1994 /l 999,
respectiv 2000 -2006

Sursa: Eurostat si prelucrari ale dl. Gabriel Pascariu

Figura 3: Repartitia pe tari a Fondurilor Structurale n perioadal994 -
2006
(n mii EURO)
42
Sursa: Eurosat 2000

4.2. Principiul programarii

Aplicarea principiului programarii ca determinanta criteriala si
procedurala n cadrul
sistemului de alocare a sprijinului Comunitar presupune abordari si
activitati conjugate din partea
statelor membre si a Comisiei Europene. Programarea presupune de
asemenea o corelare a
perspectivei temporale cu perspectivele si interesele multiple si
diversificate ale principalilor actori
nationali, regionali si locali n procesul dezvoltarii s i nu n ultimul
rnd cu perspectivele dezvoltarii
spatiale si sectoriale. O asemenea abordare implica n mod evident
stabilirea de parteneriate,
derularea de negocieri si elaborarea de predictii fundamentate analitic,
cu alte cuvinte un proces
complex n care se mbina tehnicile sofisticate de analiza cu metodele
cele mai rafinate de
comunicare si management de program.
Pe scurt principiul programarii incumba elaborarea unei strategii
integrate de dezvoltare din
partea statelor membre, cunoscuta si agreata de reprezentantii
comunitatilor locale si regionale si
totodata consonanta cu obiectivele s i prioritatile Comunitatii Europene
n ansamblu. Pentru
perioada urmatoare n Agenda 2000 este accentuata obligativitatea
consultarii partenerilor locali n
elaborarea documentelor de programare. Modul n care se exprima
practic aplicarea principiului
programarii este acela prin care fiecare Stat Membru al UE are
obligatia de a elabora si supune
Comisiei planuri de dezvoltare, expresie a obiectivelor si prioritatilor
de dezvoltare ale acelui stat
ntr-un anumit interval de timp.
Planul de dezvoltare include un buget multi-anual defalcat pe
principalele capitole de
cheltuieli s i n care este exprimata distinct estimarea ajutorului
Comunitar solicitat. Pe baza acestui
plan, care este n fond o strategie de dezvoltare pe termen mediu a
statului membru si n urma unui
proces de negociere ntre acesta si CE sunt elaborate documentele de
programare specifice, care
asigura Justifica si detaliaza sprijinul Comunitar.
 Pna n 1999 principalele categorii de documente de programare
au fost Documentul Cadru
de Sprijin Comunitar (DCSC), Programul Operational (PO) s i
Documentul Unic de Programare
(DUP). Procedura celor 3 pasi cuprindea elaborarea Planului National,
urmata de elaborarea DCSC
si PO n alte doua etape succesive de catre Comisie36. Procedura
simplificata, cuprindea 2 pasi,
Planul National fiind urmat de adoptarea DUP de catre Comisie.
Pentru perioada 2000 - 2006 sunt stabilite proceduri mai precise
de elaborare a documentelor
de programare de catre Comisie, n raport cu tipul de arie-obiectiv
pentru care se solicita sprijinul
Comunitar. Astfel:
* Pentru Obiectivul l, pe baza planului de dezvoltare, Comisia elaboreaza
si adopta un DCSC, care
trebuie sa fie suplimentat cu PO; n cazul n care alocatia UE este mai
mica de Imlrd. EURO,
Comisia poate adopta un document unic de programare (DUP).
* Pentru Obiectivele 2, 3 si pentru domeniul pescuitului, pe baza
planurilor de dezvoltare, Comisia
elaboreaza si, de regula, adopta documente de programare unice
(DUP); statele membre pot cere
totusi Comisiei sa elaboreze un DCSC.
Toate aceste forme de asistenta integreaza si "Proiectele majore"
sau "Granturi globale". Un
element de noutate l reprezinta Planul Complementar pe care Statele
membre si/sau regiunile
trebuie sa le elaboreze n completarea unui PO, sau a unui DUP.
Continutul acestor documente este prezentat n capitolul
urmator.
Programarea FS presupune de asemenea, n afara documentelor
specifice, o serie de alte
43
proceduri si reglementari privitoare la relatiile dintre principalii
parteneri. Aceste proceduri si
reglementari se refera la urmatoarele aspecte3 : stabilirea responsabilitatilor
si a domeniilor de
negociere, managementul financiar si conditiile de finantare, etapele
procesului de monitorizare,
procedurile de evaluare si control, modalitatile de infor mare s i
realizare a publicitatii. Distributia
responsabilitatilor indica mentinerea unui anumit nivel de control din
partea Comisiei (a se vedea
Tabel 4), chiar daca prin procesul de negociere se stabilesc confinutul
DCSQ DUP, PO, a
Initiativelor Comunitare precum s i planurile lor financiare.
Tabel 4: Responsabilitatile privind procesul programarii

Ale Comisiei Europene Ale

autoritatilor desemnate la nivel
national /regional
/altul
Adoptarea listei regiunilor eligibile ncadrul
Pregatirea planurilor s i a programelor
Obiectivului 1
Adoptarea listei zonelor eligibile n cadrul
Consultarea partenerilor
Obiectivului 2
Stabilirea alocatiilor estimative per total pentru
naintarea planurilor si programelor
fiecare Stat Membru catre Comisie
ndrumarea procesului de programare a
Obiectivelor (dupa consultarea Statelor Membre)
ndrumarea Initiativelor Comunitare (obiective,
sfera de actiune s i metoda de
Sursa: Structural Actions 2000 - 2006
n final Comisia este cea care adopta DCSC, PO, DUP si IC si
aproba (sau, formulnd
motivele, respinge) Proiectele majore si Granturile globale din cadrul
programelor. Programarea
descentralizata se refera la atributul unui Stat Membru sau al unei
Autoritati de administrare, de a
adopta Programul Complementar si de a-1 trimite Comisiei pentru
informare, da a-1 amenda n
cadrul limitelor impuse de obiectivele si de resursele alocate pentru
fiecare prioritate si de a-1
implementa (inclusiv organizarea selectiei proiectelor). Programul
Complementar este aprobat de
catre Comitetul de Monitorizare
Procesul de programare mai cuprinde reglementari cu privire la
managementul financiar s i la
conditiile de asigurare a finantarii. Managementul financiar
reglementeaza modul de alocare anuala
a sumelor si de efectuare a platilor din partea UE. Noile reglementari
ilustreaza vointa Comisiei de
a reduce riscurile finantarilor n paralel cu sporirea gradului de
responsabilizare a Statului membru.
Astfel, daca n perioada precedenta (1994 - 1999) alocatiile erau decise
la adoptarea programului si
apoi n raport cu progresele nregistrate, iar transele de eliberare a
finantarii erau mai mari si mai
putine la numar, dupa 2000 procedura prevede aprobarea alocatiilor anuale n
mod regulat8, dar
transa initiala este mai mica si cele ulterioare se fac pe masura
efectuarii cheltuielilor preconizate.
Finantarea UE este de asemenea conditionata de un anumit
procent de co-finantare din
partea Statului membru, diferentiat dupa aria-obiectiv: astfel n cazul
ariilor-obiectiv l UE poate
contribui cu pna la 75 - 85%39 din totalul costurilor programului, iar n
cadrul celorlalte arii-
obiectiv, nu cu mai mult de 50%. Noile conditionari includ totusi
prevederi care urmaresc si
asigurarea respectarii unor prioritati majore ale UE precum protectia
mediului - n special a
principiului "poluatorul plateste" - si promovarea s anselor egale pentru
femei si barbati. In cazul
investitiilor care asigura profit (n afaceri) si n infrastructura sunt
prevazute plafoane specifice
44
diferentiate
Tabel 5: Plafoane specifice pentru co-finantare: ponderea
finantarii Comunitare

n cazul investitiilor n afaceri n cazul investitiilor n infrastructura

pna la 35% din costul total la regiunile
pna la. 40% din costul total la regiunile din
din cadrul Obiectivului 1 cadrul
Obiectivului 1 (50% n Statele
Membre acoperite prin
Fondul de Coeziune)
pna la 15% din costul total la zonele din
pna la 2 5 % n zonei e din cadrul
cadrul Obiectivului 2 Obiectivului 2
Sursa: Structural Actions 2000 - 2006
4.3. Alte elemente cu caracter de reglementare
Utilizarea Fondurilor Structurale implica un cadru complex de
reglementare cu caracter
procedural care asigura respectarea principiilor parteneriatului n toate
fazele de elabor are si
implementare a programelor, a adifionalitatii si eficientei, n acest scop
au fost dezvoltate sisteme
de monitorizare, evaluare s i control foarte riguroase, pentru toate
momentele derularii programului.
Statele membre raspund de procesul de implementare,
monitorizare si de eficienta masurilor
luate, n privinta monitorizarii "Autoritatea de administrare" raspunde
de:
colectarea si transmiterea datelor financiare s i statistice cu privire
la implementarea masurilor
raportul anual de implementare
regularitatea operatiunilor
conformitatea cu politicile Comunitatii
informarea si publicitatea legata de masuri
organizarea evaluarii la jumatatea intervalului
ntlnirea anuala cu Comisia
adaptarea programului complement
Comitetul de Monitorizare raspunde de:
aprobarea programului complement
aprobarea propunerii de schimbari la program
aprobarea criteriilor de selectare a operatiunilor care urmeaza sa
fie finantate
monitorizarea si evaluarea progresului realizat
aprobarea raportului anual de implementare
Comisia Europeana asigura si raspunde de:
ntlnirea anuala cu "Autoritatea de administrare"
prezentarea catre Statul membru, sau de catre "Autoritatea de
Administrare" a oricaror
observatii si/sau recomandari de schimbari
participa ca membru cu statut consultativ n Comitetul de
Monitorizare
Procesul de evaluare a programului n diferitele sale faze de
implementare este complex si
riguros reglementat si este prezent n trei momente bine definite: o
evaluare ex-ante, intermediara si
una finala (ex-post).
Evaluarea preliminara (ex-ante) revine ca responsabilitate Statului
membru si este cuprinsa n
planurile nationale.
Statul Membru raspunde de evaluarea intermediara (la mijlocul
intervalului), mpreuna cu
Comisia. Evaluarea este organizata de "Autoritatea de administrare a
programului s i realizata
45
efectiv de un evaluator independent. Autoritatea de administrare
strnge datele financiare si
statistice pentru evaluarea intermediara si pentru evaluarile post
factum si trebuie sa furnizeze
informatiile cerute pentru evaluarea post factum, iar Comitetul de
Monitorizare examineaza
constatarile evaluarii intermediare si poate propune schimbari n
program pe aceasta baza. Comisiei
i revine raspunderea principala pentru evaluarea post factum, n
parteneriat cu Statul Membru.
Evaluarea post factum este efectuata de un evaluator independent ntr-
un rastimp de trei ani de la
ncheierea perioadei de programare.
n domeniul controlului Statul Membru: are raspunderea
generala n asigurarea eficientei
sistemului de supervizare si de corijare a iregularitatilor. Autoritatea de
conducere asigura verificari
interne ale eficacitatii implementarii si ale transparentei finantarii,
asigura disponibilitatea
documentatiei pe care se sprijina cheltuielile, previne si corecteaza
iregularitatile. Autoritatea de
supervizare asigura regularitatea operatiunilor, supervizeaza sistemele
si efectueaza verificari la fata
locului, previne s i corecteaza iregularitatile si ncalcarile si certifica
cheltuielile si atesta
conformitatea lor la ncheierea operatiunilor. Comisia poate sa
efectueze controale la fata locului n
colaborare cu Statul Membru, iar n cazul unor iregularitati, poate sa
suspende platile pe 5 luni,
dupa care, daca iregularitatea nu este corijata, efectueaza o corectie
financiara a iregularitatilor
relevante dupa ce s-a consultat n prealabil cu Statul (o reducere a
avansului sau o reducere /anulare
a finantarii).
Cooperarea ntre Statul Membru s i Comisie implica
aranjamente bilaterale pentru
coordonarea verificarilor, inclusiv verificari la fata locului si
examinarea anuala a rezultatelor si a
urmarilor verificarilor executate. In urma acestor examinari, Comisia
poate cere Statului Membru sa
ia masuri de corectie.

4.4. Evaluarea ex-ante a impactului Fondurilor Structurale

Evaluarea ex-ante este un proces interactiv care asigura
 aprecieri s i recomandari ale unor
experti independenti, altii dect planificatorii programului, cu privire la
problemele politicilor si
programarii. Evaluarea ex-ante este o procedura complexa care
utilizeaza instrumente si modele
matematice si se bazeaza pe:
analiza rezultatelor unor evaluari anterioare,
relevanta strategiei existente,
eficacitatea instrumentelor existente pentru realizarea politicilor,
nvataminte ale unor evenimente cheie care au afectat
implementarea politicilor n etape
anterioare, probleme ale evaluarii s i monitorizarii,
analiza punctelor tari, a slabiciunilor s i. a potentialului unui stat,
a unei regiuni sau al unui
anumit sector economic vizat; respectiv ierarhizarea coerenta a
disparitatilor care urmeaza a
fi abordate si a factorilor favorizanti pentru realizarea coeziunii
sociale si economice si a
dezvoltarii si /sau reconversiei durabile,
evaluarea logicii si consistentei globale ale strategiei, respectiv
justificarea strategiei,
directiilor s i prioritatilor, consistenta dintre obiectivele globale
si cele operationale si
coerenta cu politicile nationale si comunitare,
cuantificarea obiectivelor s i disparitatilor cheie,
relevanta indicatorilor si credibilitatea procedurilor de
cuantificare s i selectie a datelor
Evaluarea ex-ante presupune evaluarea impactului socio-
economic scontat si motivarea
politicii si alocatiilor financiare, a impactului scontat si a rezultatelor
legate de obiectivele globale,
46
specifice si operationale ca justificare a politicilor si resurselor
financiare alocate si nu n ultimul
rnd o evaluare a calitatii aranjamentelor de implementare si
monitorizare prin identificarea
mbunatatirilor necesare, a nivelului de clarificare a responsabilitatilor,
a eficacitatii retelelor
financiare si a mecanismelor de control, a proceduri competitive s i a
criteriilor de selectie a
proiectelor si a aranjamentelor specifice pentru operatiuni inovative.
n practica procesul de evaluare ex-ante urmeaza un anumit tip
de procedura cu etape si pasi
bine definiti, dupa cum urmeaza:
- programul s i procesul evaluarii
- evaluarea interna vs. evaluarea externa
- organizarea eficienta a evaluarii din punct de vedere economica (cost
- beneficiu)
- principiul proportionalitatii
- integrarea cu planuri si programe
- finantarea
- calitatea
- satisfacerea nevoilor
- scop relevant
- justificarea conceptiei proiectului
- datele disponibile
- credibilitatea analizelor -credibilitatea concluziilor -- obiectivitatea
concluziilor -- claritatea
47
 4.6.DOCUMENTELE DE PROGRAMARE PENTRU
ETAPA 2000-2006

Principalul document de programare al acestei etape este

Documentul Cadru de Sprijin
Comunitar (DCSC), rezultat al procesului de negociere dintre Comisie
si Statul membru si care este
fundamentat de Planul National de Dezvoltare elaborat de acesta din
urma. DCSC se constituie ca
un document de orientare n vederea acordarii de sprijin si asistenta din
partea UE pentru punerea n
practica a unei strategii de dezvoltare a unor teritorii mari. DCSC poate
fi urmat de Programele
Operationale (PO) si de cele Complementare (PC) prin care sunt
detaliate masurile specifice de
implementare. DCSC este necesar n cazul ariilor-obiectiv l.
O alta categorie de document de programare este Documentul
Unic de Programare (DUP).
Acesta contine informatii similare cu cele cuprinse n DCSC si PO si
este elaborat pentru cazurile n
care solicitarea sprijinului Comunitar este relativ mic (sub l mlrd.
EURO). DUP poate fi nsotit de
PC. DUP se poate elabora pentru ariile-obiectiv 2 si 3.
Dupa cum s-a mai afirmat toate aceste documente de programare
sunt realizate pe baza unui
plan de dezvoltare pe care orice stat membru are obligatia de a-1
elabora si a-1 prezenta Comisiei si
care contine o analiza, situatiei existente, strategia, actiunile prioritare
planificate, scopurile lor
specifice si estimarea resurselor financiare respective.

4.6.1. Documentul Cadru de Sprijin Comunitar (DCSC)

Continutul unui plan de dezvoltare cuprinde n general o
descriere cuantificata a situatiei
actuale n privinta disparitatilor n ceea ce priveste veniturile si
ocuparea fortei de munca,
diferentele n dezvoltarea infrastructurii etc. si potentialul de dezvoltare
(n cazul Obiectivului l)
sau_de_reconversie (n cazul Obiectivului 2). Planul ilustreaza
concordanta cu alte politici
Comunitare (mediu, concurenta, achizitii publice), cuprinde evaluari
preliminare ale impactului
scontat al aplicarii strategiei preconizate si un tabel financiar care
reunes te toate alocatiile financiare
interne si externe pentru perioada vizata, pe principalele domenii ale
dezvoltarii. Planul mai trebuie
sa demonstreze modul de aplicare al principiilor aditionalitatii si
parteneriatului prin descrierea
aranjamentelor de management si control, de monitorizare s i evaluare.
Documentele de elaborare a programelor, inclusiv pentru noile
State Membre vor lua forma
DCSC, pornind de la continutul acestui plan. Structura DCSC este
precis reglementata si va
cuprinde:
o descriere a situatiei tarii /regiunii n cauza, nsotita de o analiza
si o perspectiva asupra
contextului international /national;
o strategie de dezvoltare, principalele prioritati de actiune si
obiectivele cuantificate pentru
fiecare prioritate;
o evaluare prealabila a impactului socio-economic al
operatiunilor;
un capitol financiar care include o valoare estimativa a totalului
resurselor necesare si o
repartizare estimativa a cheltuielilor aferente divers ilor
parteneri s i. diverselor prioritati s i
un capitol privind implementarea ntregului program, care
cuprinde procedurile de
monitorizare si evaluare a acestuia.
Dupa adoptarea acestui document-cadru de catre Statul Membru si
Comisie pot fi propuse
programele efective ("programele operationale") care conduc la
implementare. La acest nivel
autoritatile Statului Membra respectiv devin responsabile pentru
stabilirea celorlalte elemente de
detaliu ale programelor Continutul DCSC este prezentat pe scurt n
continuare:
48
4. 6. l. l. Situatia economica si sociala din regiune
a. Descrierea generala
Obiectivul primordial este descrierea din punct de vedere
geografic si cu ajutorul hartilor a
regiunii unde se va acorda asistenta, prezentndu-se dimensiunea ei si
populatia n comparatie cu
cele ale statelor Membre, precum si densitatea populatiei ei (pentru a
permite comparatii n ce
priveste nivelul asistentei financiare pe locuitor). Statisticile vor
include rata somajului (n special n
rndul tinerilor), populatia activa din punct de vedere economic si
structura acesteia pe sexe,
structura pe vrsta, fluxurile migratiilor (interne, externe, intra-
regionale etc.).
b. Nivelul dezvoltarii
Pentru stabilirea prioritatilor, cuantificarea obiectivelor si luarea
deciziilor asupra investitiilor,
este esential sa se identifice zonele ramase n urma din punct de vedere
al dezvoltarii si sa se poata
masura nivelul subdezvoltarii. Aceasta parte descriptiva a DCSC va
oferi datele cele mai credibile
posibil asupra nivelului de dezvoltare regionala n trei domenii
principale, cuprinznd 14 categorii
(Fondurile Structurale nu vor fi utilizate neaparat pentru asistenta n
toate aceste categorii),
respectiv:
Tabel 6: Domenii si categorii de analiza n cadrul DCSC

Infrastructura de baza Resurse umane Sectorul productiv

transporturi (drumuri, cai educatie
industrie s i servicii (inclusiv
ferate, fluviale si maritime)
serviciile acordate firmelor
mici)
telecomunicatii pregatire profesionala dezvoltare rurala (nivelul
diversificari
i
economice)
energie (electricitate, gaze cercetare si
dezvoltare piscicultura
etc.) tehnologica
alimentare cu apa turism
Mediu
structurile din agricultura.
 sanatate
Sursa: A BriefGuidefor Future Memher States Datele necesare vor fi
colectate printr-un sistem de
indicatori socio-economici adecvat.
c. Mediul
n afara de problemele economice si sociale, UE considera acest
aspect drept unul esential al
dezvoltarii, att din punctul de vedere al dezvoltarii durabile, ct si
pentru ca un mediu sanatos este
atractiv pentru activitati economice noi (firme mici ce cauta un cadru
atractiv, turismul "verde",
activitati recreative), n conformitate cu acestea, este necesar ca DCSC
sa cuprinda un "profil de
mediu" care sa expuna principalele aspecte pozitive si negative ale
starii mediului n regiune si sa
descrie cadrul legal si administrativ (autoritatile responsabile) sub
incidenta caruia intra zona, sau
care este n curs de constituire.
4.6.1.2. Analiza SWOT si alte aspecte generale
Obiectivul acestei parti este de a pune n lumina punctele tari s i
cele slabe ale regiunii, pe ct
posibil prin utilizarea unor statistici adecvate (inclusiv a mediilor
statistice ale Comunitatii), care sa
permita efectuarea de comparatii cu alte State Membre s i regiuni ale
UE. Aceasta parte a analizei
reprezinta un pas nainte catre definirea unei strategii de dezvoltare pe
baza punctelor tari ale
regiunii (fie cele deja exploatate, fie latente) pentru a-i mbunatati
pozitia competitiva, n acelasi
49
 timp cautndu-se si sa se depaseasca sau sa se compenseze
handicapurile.
Dezvoltarea regiunilor celor mai dezavantajate necesita un efort
considerabil, n special din
punct de vedere financiar. Acest efort trebuie sa faca parte dintr-o
strategie de dezvoltare coerenta
care sa faca fata tuturor dificultatilor cu care se confrunta tarile n curs
de aderare la UE. Prin
urmare, DCSC trebuie sa cuprinda si alte informatii generale n
sprijinul acestui mod de abordare,
respectiv:
* contextul macroeconomic - un studiu global al cadrului
macroeconomic al Statului Membru:
trasaturi generale, somaj si piata fortei de munca, crestere economica,
PIB pe locuitor etc.;
* "Programul de convergenta al Statului Membru ~, adica masurile prin
care acesta intentioneaza sa se
conformeze criteriilor privind unitatea economica si monetara nscrise
n Tratat (stabilitatea
preturilor, finantele publice, ratele de schimb s i ratele dobnzilor);
proiecte de reforma structurala,
n special n sectorul public, privatizari, politica concurentiala,
restructurarea pietei fortei de munca
etc.
4.6.1.3. Strategia de dezvoltare
Analiza sociala si economica a regiunii si descrierea punctelor
tari si a slabiciunilor acesteia
sunt utilizate pentru generarea unei strategii de dezvoltare regionala.
Aceasta trebuie sa se bazeze pe
explicarea urmatoarelor aspecte:
necesitarea asistentei din partea fondurilor structurale
cum se ncadreaza operatiunea planificata n prioritatile de
asistenta ale fondurilor
cum completeaza aceasta politicile economice si sociale ale
statului membru si, daca are
relevanta, politica lui regionala.
Pregatirea acestei strategii trebuie sa caute sa creeze conditii de
sinergie, respectiv, diversele
politici n chestiune si diversele forme de asistenta comunitara s i
nationala, sa se completeze unele
pe altele. Aceasta va ajuta la generarea unei sinergii n prioritatile de
actiune selectate si n masurile
specifice si proiectele ce decurg.
n noile State Membre caracteristicile deosebite ale sistemelor lor
 economice vor presupune
ca strategiile de dezvoltare sa puna accentul pe asistenta catre
sectoarele productive, pe participarea
firmelor particulare si a celor implicate la nivel local si pe protectia
mediului.
4.6.1.4. Prioritati de actiune si masuri
Prioritatile de actiune vor reiesi clar din strategia de dezvoltare
expusa. Ele vor fi hotarte, n
conformitate cu prognozele financiare. Sub-divizarile vor permite
luarea n considerare a
elementelor financiare referitoare la diversele Fonduri Structurale. Se
recomanda ca aceste prioritati
sa confere o importanta deosebita promovarii inovatiei, n principal
prin tehnologiile informatice si
de comunicatii si constituirea unei societati informatizate. Inovatia va
avea o importanta deosebita
n urmatoarele domenii:
dezvoltare locala si rurala
cooperare inter-regionala
schimbari si competitivitate n industrie
sisteme de nvatamnt si pregatire profesionala si servicii de
asistenta pentru forta de munca.
Prioritatile de actiune fiind prezentate n Documentul-cadru de
asistenta comunitara, detaliile
masurilor efective s i ale proiectelor care vor fi implementate vor fi
continute n documente separate,
numite "programe operationale (PO-uri).
Masurile pot diferi ca dimensiune si grad de complexitate, dar
toate trebuie sa urmareasca un
obiectiv specific, cuantificat, acolo unde acesta se preteaza la
cuantificare, sa constituie obiectul
50
unei singure trans e de asistenta financiara comunitara pe baza costului
total stabilit si sa fie
responsabilitatea unui organism (sau persoane) clar identificate.
Prioritatile de actiune expuse ntr-un DCSC si masurile specifice
prin care sunt
implementate trebuie sa se conformeze Tratatului, legislatiei
comunitare si diverselor politici ale
Uniunii Europene. Conformarea va fi verificata la examinarea cererilor
de finantare si la
implementarea operatiunilor. Aceasta obligatie este de o deosebita
importanta n urmatoarele
domenii:
regulile concurentei ce se aplica la subventiile de stat: finantarea
partiala de catre comunitate
a schemelor nationale de ajutorare a firmelor este supusa
aprobarii prealabile a acestor
ajutoare de catre comisie.
atribuirea contractelor: directiva de "procurement public"
stabileste situatiile n care
contractele deja atribuite trebuie mentionate n cererile de
finantare sau anuntate catre
comisie la solicitarea acesteia.
protectia mediului: principiile expuse n "programul comunitar de
politici si actiuni
privitoare la mediu si dezvoltarea durabila" si legislatia uniunii
asupra mediului trebuie luate
n considerare. DCSC trebuie sa cuprinda si o analiza a situatiei
regiunii n aceasta privinta
si o evaluare a impactului asupra mediului a operatiunilor
planificate.
sanse egale pentru barbati si femei: operatiunile finantate partial
nu numai ca trebuie sa se
conformeze cu legislatia comunitara n acest domeniu, dar
trebuie, unde este cazul, sa ajute
si la promovarea sanselor egale n domenii cum sunt accesul la
locuri de munca si instruire,
conditii de lucru etc.
n cadrul unei anumite perioade stabilite, nici o masura nu poate
primi asistenta dect de la
unul singur dintre Fondurile Structurale, n cazul FSE (Fondul Social
European), nici o masura nu
poate avea legatura dect cu unul dintre obiectivele expuse n
Regulamentul ce guverneaza acel
Fond. Daca programul este finantat partial de mai multe Fonduri (un
 "program multi-fond"),
diversele masuri trebuie integrate.

4.6.1.5. Obiective cuantificate si evaluarea prealabila a impactului

socio-economic
Obiectivul fiecarei prioritati expuse n cadrul DCSC trebuie
cuantificat ori de cte ori este
posibil. Aceeasi regula se aplica programelor, precum si masurilor
concrete definite n celelalte faze
ale elaborarii programelor. Aceasta cuantificare este facuta prin
utilizarea unor indicatori adecvati
(vezi n continuare) si va permite monitorizarea si evaluarea eficienta a
DCSC n totalitate.
Evaluarea prealabila este conditia initiala pentru acordarea
asistentei comunitare. Se
intentioneaza sa se arate, utilizndu-se obiectivele cuantificate, ca
DCSC nu este pur si simplu o
lista de intentii, ci un veritabil instrument de dezvoltare. Se
intentioneaza si sa se demonstreze
relevanta cheltuielilor planificate si defalcarea lor.
n mod concret, ea cuprinde:
* impactul presupus n domeniul economic si social s i ndeosebi n ceea
ce prives te locurile de munca;
pe termen mediu, operatiunile trebuie sa genereze mbunatatiri n
aceste domenii, proportionale cu
resursele financiare puse la dispozitie (raportul cost / beneficiu);
* existenta unor structuri adecvate pentru implementarea si asigurarea unei
gestionari administrative si
financiare a operatiunilor;
* conformarea operatiunilor cu politicile comunitare (vezi mai sus) si
legatura lor cu politicile
nationale si combinarea granturilor cu mprumuturile.
51
 Pentru exprimarea analizelor si prognozelor n cifre si pentru
monitorizarea si evaluarea
ulterioara a operatiunilor, exista un sistem armonizat de indicatori care
este utilizat n prezent pentru
asistenta comunitara. Acesta cuprinde:
* indicatorii fizici, care masoara date privind infrastructurile, locurile
disponibile n institutiile de
pregatire profesionala sau de cazare a turistilor, numarul de linii
telefonice la 100 locuitori,
capacitatea statiilor de epurare sau a celor de prelucrare a des eurilor
solide etc.;
* indicatorii de impact, care masoara impactul presupus al ansamblului
programului de asistenta asupra
datelor cum sunt cele enumerate mai sus sau asupra numarului de
locuri de munca, numarului
participantilor la procesele de instruire etc.:
* indicatorii de performanta ("rezultate"), care masoara rezultatele
obtinute n ce priveste obiectivele si
mbunatatirea performantelor ca rezultat al asistentei, "Indicatorii
intermediari" sunt utilizati pentru
masurarea mai precisa a rezultatelor ce provin direct dintr-o operatiune;
* indicatorii financiari, care masoara volumul de investitii asigurat,
cota-parte a fiecarei prioritati n
costul total, proportia cheltuielilor publice totale sau a costului total
acoperit de asistenta
comunitara, investitia bruta ca procentaj din PIB etc.

4.6.1.6. Evaluarea efortului financiar global si devizul estimativ al

acestuia
Chiar nainte de adoptarea programelor operationale si a defalcatii
finale a alocarilor pe aceste
programe, DCSC trebuie sa furnizeze o valoare estimativa a efortului
global de dezvoltare ce va fi
necesar pe perioada pentru care s-a elaborat programul si a repartizarii
acestui efort pe prioritati
strategice si pe divers ii parteneri. Aceasta valoare estimativa va
cuprinde informatii financiare
asupra cheltuielilor eligibile n cadrul Fondurilor Structurale din
regiune, acoperite de DCSC.
Valorile totale vor fi defalcate dupa tipul de cheltuieli si dupa originea
resurselor financiare.
Cheltuielile legate de dezvoltare sunt subdivizate n trei mari
domenii:
* Infrastructura de baza: cheltuielile de capital n fiecare dintre sectoarele
cuprinse. Cheltuielile pentru
ntretinerea infrastructurii nu sunt eligibile n cadrai Fondurilor
Structurale. Daca Statul Membra
doreste sa prezinte finantarea destinata ntretinerii, el poate adauga
aceste cheltuieli la cheltuielile
de capital, cu conditia sa faca distinctie ntre cele doua tipuri.
* Resursele umane: cheltuielile de capital si unele cheltuieli curente n
nvatamnt, instruire si
cercetare-dezvoltare. Cheltuielile curente cuprind n primul rnd
instruirea profesorilor si
instructorilor, granturi pentru lucrarile post-universitare sau de
cercetare, furnizarea catre firme a
unor servicii pentru cercetarea aplicata s i transferai de tehnologie,
specializarea celor care lucreaza
n cercetare si tehnicienilor si masuri de sprijin privitoare la grupurile
expuse riscului de excludere
sociala sau schimbarilor din industrie.
* Sectoarele productive: cheltuieli pentru promovarea acestor sectoare,
inclusiv a infrastructurii
economice locale. Ajutorarea firmelor poate cuprinde toate formele
existente de sprijin, inclusiv
ajutor n recrutare si avantaje privitoare la taxe, desi acestea trebuie
distinse de alte categorii de
ajutoare.
Rezumnd, cheltuielile structurale efectuate de Statele Membre
pot fi finantate partial de
catre Comunitate n cazul cnd ele sunt eligibile n cadrai Fondurilor
Structurale n virtutea
destinatiei lor si vor fi efectuate n regiunea eligibila respectiva, fie de
catre administratiile publice
implicate (nationale, regionale sau locale), fie de catre organismele
serviciilor publice sau, la
solicitarea absolut justificata a Statului Membru, de catre firmele
particulare carora li s~au
ncredintat sarcini de interes public.
52
 n cazul sectorului particular n general singurele cheltuieli luate
n considerare vor fi
efectuate pentru tipurile de investitii eligibile n cadrul Fondurilor
Structurale. Aceste prognoze
financiare sunt numai estimative ceea ce nseamna ca ele nu obliga
Statul Membru a le efectua. Ele
pot fi confirmate sau nlocuite treptat (anual) prin valori estimative mai
precise pe masura
implementarii DCSC.
Textul final al unui DCSC va fi rezultatul unor negocieri ntre
Statul Membru si Comisia
Europeana. Aceste negocieri vor cuprinde calitatea analizei,
oportunitatea strategiei de dezvoltare,
prognoze cuantificate ale rezultatelor economice si sociale (raportul
cost / eficienta), alocarea
prudenta a resurselor financiare (pe prioritatile de actiune s i pe
diversele surse de finantare),
combinatia de granturi si mprumuturi, natura "integrata" a
operatiunilor (daca exista sinergie ntre
ele), conformarea cu alte politici comunitare, capacitatea de a crea
locuri de munca, capacitatea de a
stimula inovarea si competitivitatea, calitatea parteneriatului (existenta
unor structuri regionale sau
locale cu transfer de responsabilitati, implicarea sectorului privat,
diviziunea eficienta a
responsabilitatilor etc.) si existenta unor conditii adecvate pentru
monitorizarea si evaluarea
programelor.
4.6.2. Alte documente de programare
4.6..2.1. Programul Operational(PO)
PO este documentul aprobat de Comisie pentru implementarea
unui DCSC.
Continut. PO cuprinde: prioritatile, schita masurilor si planul
financiar si trebuie sa furnizeze
urmatoarele informatii pentru fiecare masura:
titlul si descrierea masurii
cuprinderea (sectoriala si geografica)
planul de finantare
obiectivele cuantificate (acolo unde masura se preteaza la
cuantificare) si indicatorii ce vor
fi utilizati
organismul (sau persoana) ce va fi responsabila pentru
implementare
utilizatorii finali (beneficiarii propriu-zisi) si
 durata

4.6.2.2. DocumentuI Unic de Programare (DUP)
DUP est un document aprobat de Comisie care contine aceleasi
informatii care se gasesc n
DCSC s i n PO.

4.6.2.3. Programul Complementar (PC)

PC reprezinta documentul de implementare a strategiei s i a
prioritatilor programului,
continnd elemente detaliate ale programului la nivelul masurilor,
elaborat de Statul Membru.
Continutul PC cuprinde: masurile, beneficiarii finali, planul financiar,
masurile publicitare si
schimbul de date.

53
 4.7. SPRIJINUL STRUCTURAL PENTRU TARILE
CANDIDATE
Odata cu reforma Fondurilor Structurale s-a decis s i instituirea
unor instrumente financiare
specifice pentru tarile n curs de aderare, cu obiective si alocatii
financiare stabilite pentru perioada
2000 - 2006. Aceste instrumente financiare urmaresc sa ofere un ajutor
nerarnbursabil tarilor
candidate, care sa functioneze pe principii similare principalelor
fonduri structurale si Fondului de
coeziune. Cele 3 instrumente sunt: Phare, ISPA si SAPARD.
"Parteneriate pentru Aderare": pentru a veni n sprijinul integrarii
viitoarelor State Membre,
este propus spre semnare un "parteneriat pentru aderare" ntre Comisia
Europeana s i fiecare tara
solicitanta pe baza unui "program national care sa fie n conformitate
cu acquis-ul Comunitar".
Prioritatile si esalonarea acestui program vor fi stabilite prin
ntelegeri de comun acord. Unul
din scopurile acestor parteneriate va fi acela de a asigura coordonarea
ndeaproape a celor trei
instrumente ce ofera ajutor n vederea pre-aderarii. Aceasta va nsemna
ca investitiile facute de
ISPA n retele de transport si n domeniul mediului nconjurator,
precum si ajutorul SAPARD
pentru dezvoltarea agriculturii si a mediului rural nu pot fi finantate de
Phare n acelasi timp. Reguli
specifice vor fi stabilite pentru diferitele fonduri. "Parteneriatul pentru
aderare" bazat pe politica
regionala a Uniunii ar trebui sa ncurajeze tarile solicitante sa tina
seama de asistenta Comunitatii n
cadrul stabilirii propriilor lor bugete.

4.7.1. Programul Phare modificat

Pna la sfrsitul perioadei 2000 - 2006, programul Phare va
ramne principalul instrument al
Comunitatii pentru cooperarea cu tarile din Europa Centrala si de Est.
n fiecare tara pna la
aderare, Phare va avea efectiv acelasi domeniu ca si Obiectivul l din
cadrul Fondurilor Structurale,
care urmeaza sa fie aplicat mai trziu, n perioada 2000 - 2006,
finantarea pentru Phare va creste de
la o medie de l mld. EURO/an la 1.5 mld. EURO pe an.
Obiectivele principale ale noului program PHARE sunt:
 consolidarea institutiilor
participarea la programele Comunitatii
dezvoltarea regionala si sociala
restructurarea industriala si dezvoltarea IMM-urilor
n scopul implementarii cu eficienta sporita a proiectelor care vor
fi finantate din noul program
PHARE ncepnd din 1998 a fost instituit si un instrument intermediar
sub denumirea de "Program
Pregatitor Special Pentru Fondurile Structurale" (SPPSF).
Obiectivele acestui program sunt:
sprijinirea tarilor din Europa Centrala si de Est pentru a-si crea
capacitati de utilizare a
fondurilor din cadrul Facilitatii Structurale si a Fondurilor
Structurale dupa intrarea n UE
acordarea de ajutor n elaborarea politicilor structurale ale tarilor
candidate.
promovarea ntelegerii politicii structurale a UE prin cooperare
administrativa

4.7.2. Noul Instrument Structural de Pre-Aderare (ISPA)

ntre anul 2000 si data aderarii, scopul ISPA va fi acelasi cu cel al
Fondului de Coeziune, care
n prezent ofera asistenta celor patru tari cele mai sarace din cadrul
Uniunii si va functiona ntr-un
fel asemanator. Va avea un buget de 7 mld. EURO dintr-un total de 45
mld. EURO pentru viitoarele
State Membre, n fiecare an va implica l mld. ECU.
Asistenta din acest Fond va fi orientata n primul rnd spre
sprijinirea acestor tari care vor
54
atinge niveluri mari de cheltuieli, care vor fi solicitate pentru a ridica
infrastructura transporturilor si
de mediu la standardele Comunitatii.
Dezvoltarea infrastructurii de transport si de mediu reprezinta
principalele domenii de
interventie ale programului. Principalul obiectiv al programului este
pregatirea tarilor candidate n
domeniul politicilor de mediu si transport prin:
familiarizarea cu politicile si procedurile UE
ajungerea din urma a standardelor UE n domeniul mediului
*extinderea si racordarea la retelele de transport trans-european
Masurile referitoare la mediu cuprind:
cerinte ale legislatiei UE s i obiective ale parteneriatelor de
aderare
aprovizionarea cu apa potabila
tratamentul apelor reziduale
managementul deseurilor solide si al poluarii aerului
Masurile privitoare la infrastructura pentru transporturi promoveaza:
o mobilitate durabila
dezvoltarea principalelor legaturi cu UE si ntre tarile candidate
interconectarea si interoperabilitatea retelelor nationale
Asistenta tehnica constituie o componenta complementara a
programului s i cuprinde:
studii pregatitoare referitoare la masurile eligibile
masuri de sprijin tehnic, inclusiv actiuni de informare s i
publicitate
Procedurile privitoare ia selectarea proiectelor si la alocatiile
financiare prevad o valoare
minima de 5 milioane EURO /proiect; Selectarea si aprobarea se vor
baza pe programele nationale
pentru transporturi si mediu incluse n programul national de adoptare
a aquis-ului comunitar,
Alocatiile financiare se stabilesc n raport cu: populatia, PIB pe
cap de locuitor (la paritatea
puterii de cumparare) si suprafata.
RateJe de asistenta prevad posibilitatea de a acoperi pna la 75%
din cheltuielile publice sau
echivalentul acestora (n mod exceptional pna la 85%). Rata de
asistenta redusa tine seama de:
disponibilitatea unei co-finantari
generarea de venituri
principiul "poluatorul plates te"
Romnia va primi cea, 20 - 26,0% dintr-un total de 1040
milioane EURO pe an.
 Comitetul de management pentru ISPA este format din
reprezentanti ai Statelor Membre, si
este condus de un reprezentant al Comisiei Europene. Din comitet mai
face parte un reprezentant al
BEI fara drept de vot. Pentru proiecte cheie se instituie comitete ad
h'oc.

4.7.3. Noul Program Special de Actiune privind Ajutorul Acordat

n vederea Pre-aderarii
pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (SAPARD)
ncepnd cu anul 2000, acest fond va oferi 500 mii. EURO pe
an pentru agricultura
(modernizarea asociatiilor din agricultura s i a industriei agro-
alimentare) s i pentru dezvoltare rurala.
Acest nou Fond va pregati aplicarea diverselor elemente ale Fondului
European de Coordonare si
Garantare n Agricultura.
SAPARD urmareste modernizarea agriculturii s i dezvoltarea
rurala. Sunt stabilite
urmatoarele masuri eligibile:
investitiile n asociatiile agricole
55
 * mbunatatirea prelucrarii si comercializarii produselor
agricole si ale pescuitului
mbunatatirea structurilor controalelor de calitate, veterinare si
ftosanitare n interesul
asigurarii calitatii alimentelor si al protectiei consumatorilor
masuri de productie agricola destinate sa protejeze mediul si sa
conserve zonele rurale
dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice
nfiintarea unor servicii de sprijin si management pentru
agricultori
nfiintarea unor grupe de producatori
renovarea si dezvoltarea satelor, protectia si conservarea
patrimoniului rural
ameliorarea solului si re-parcelarea
nfiintarea si actualizarea registrelor agricole
ameliorarea nvatamntului profesional
dezvoltarea si mbunatatirea infrastructurii rurale
managementul resurselor de apa
industria forestiera, inclusiv rempadurirea, investitii n asociatiile
silvice ale proprietarilor
particulari de paduri, procesarea si comercializarea produselor
forestiere
asistenta tehnica pentru masuri, inclusiv studii pentru pregatirea
si monitorizarea de
programe, campanii de informare si publicitate
Programarea presupune un set de masuri de dezvoltare rurala
incluse ntr-un plan pregatit de
autoritatile competente ale tarii candidate, pe o perioada de s apte ani
ncepnd cu l ianuarie 2000,
cuprinznd:
o descriere cuantificata a situatiei curente prezentnd disparitatile,
neajunsurile si potentialul
de dezvoltare, principalele rezultate ale operatiunilor anterioare
n acelasi domeniu, resursele
financiare desfas urate si orice alte rezultate disponibile ale
evaluarilor
o descriere a strategiei propuse, obiectivele ei cuantificate,
prioritatile alese, aria de
cuprindere geografica
o evaluare preliminara (ex-ante) a impactului economic, social si
ambiental scontat, inclusiv
efectele asupra ocuparii fortei de munca
un tabel financiar general nsumnd resursele financiare
nationale, comunitare si, atunci
 cnd este cazul - particulare, alocate pentru fiecare din
prioritatile alese
pentru fiecare an acoperit prin perioada de programare, un profil
financiar orientativ pentru
fiecare sursa de finantare a "programarii"
daca este cazul, informatii despre studii, operatiuni de instruire
sau asistenta tehnica
necesare pentru pregatirea, implementarea sau adaptarea
masurilor n cauza
autoritatile si institutiile competente desemnate sa duca la
ndeplinire programul
o definitie a "beneficiarilor financiari", adica a ntreprinderilor
publice sau particulare care
raspund de administrarea operatiunilor. Atunci cnd ajutorul
public este acordat de alte
autoritati numite n mod reglementar n tara candidata,
beneficiarii finali sunt institutiile care
acorda sprijinul
o descriere a masurilor prevazute pentru implementarea
planurilor si n particular a
schemelor de sprijin, inclusiv informatiile necesare pentru
aplicarea regulilor concurentei
prevederi care asigura implementarea corecta a programului,
inclusiv monitorizarea si
evaluarea, precum si fixarea unor indicatori cuantificati de
evaluare si aranjamentele
referitoare la controale si penalitati
rezultatul consultarilor si al masurilor pentru implicarea
autoritatilor si a organismelor
56
 competente, precum s i a partenerilor economici, sociali si pe
probleme de mediu relevanti
Planurile de dezvoltare trebuie sa acorde prioritate masurilor:
- De mbunatatire a eficientei pietei si a standardelor de calitate si
sanatate
- De mentinere a locurilor de munca si de creare de noi oportunitati de
locuri de munca n zonele
rurale
- De protectie a mediului nconjurator.
Alocatii financiare urmaresc o serie de criterii precum:
populatia agricola, zona agricola,
produsul intern brut (PIB) la paritatea putere de cumparare, situatia
specifica din teritoriu.
Rata contributiei Comunitatii este diferentiata astfel:
n mod normal, pna la 75% din cheltuiala publica totala eligibila
n anumite cazuri specifice, 100% din totalul eligibil
pentru investitiile generatoare de venituri, ajutorul public poate sa
acopere pna la 50% din
costul eligibil total, cu o contributie din partea Comisiei de
maximum 75%
n toate cazurile se aplica regula ajutorului de stat.
57
 5. Dezvoltarea Economica Locala

Daca n primul capitol ne-am referit asupra paradigmei

regionalizarii si a perspectivei europene
asupra acestui fenomen, care tinde sa devina noua provocare pentru
natiunile batrnului continent
n acest nceput de secol XXI, ne vom opri n cele ce urmeaza si
asupra problemei dezvoltarii
locale sau regionale, ca abordare tehnico-economica, intim legata de
regionalizare. Daca prima
parte a lucrarii s-ar putea numi una ideologica", de data aceasta vom
aborda chestiuni mai tehnice.

5.1. Definirea conceptelor

Criza economica mondiala, fenomenul delocalizarii

ntreprinderilor prin evolutia structurilor
interne a marilor grupuri, mondializarea s i globalizarea, precum si
emergenta canalelor de
informatii au reusit sa deturneze interesul factorilor responsabili din
lumea politica si economica
catre dezvoltarea locala. In conditiile dezradacinarilor din lumea
contemporana, aplecarea catre
problemele locale pare mai degraba un deziderat, dect o tendinta
manifesta.
Pentru a defini un asemenea concept, ar trebui sa vorbim mai nti
despre filosofia dezvoltarii.
Dezvoltarea locala este un concept care nu semnifica doar
impulsionarea si diversificarea
activitatilor economice, stimularea investitiilor n sectorul privat,
contributia ia reducerea
somajului si mbunatatirea nivelului de trai, ci un ntreg mediu de
sustinere si adaptare a actiunilor
durabile care. converg cu domeniile de competenta ale regiunii.
Dezvoltarea economica locala tine
mai mult de sfera interventiei publice, In cadrul acestei sfere,
dezvoltarea economica locala se afla
la intersectia mai multor domenii, ntre care: politicile economice
locale; politicile urbane; politici
de amenajare a teritoriului; descentralizarea; politici industriale si
politici sociale..
Dezvoltarea economica locala(regionala) este un concept greu de
definit. Pentru ilustrarea
acestui fapt, ne putem referi fie si numai la terminologia uzitata n
definirea lui. Exista o diversitate
de expresii cu acceptiuni mai mult sau mai putin diferite n literatura
de specialitate: dezvoltare
localar dezvoltarea economica locala, dezvoltare economica comunitara,
dezvoltare comunitara
durabila, dezvoltare economica locala si comunitara. Vom lua pentru
acest referat, prin conventie,
termenul generic de dezvoltarea economica locala,
pe care-l vom folosi n continuarea expunerii. Vorbim de dezvoltare
locala si nu regionala,
pentru ca vorbim la generai, n afara not iunii de regiune, care ar
ngradi din start demersul de
dezvoltare, n afara unei regiuni delimitate fizic.
Intre numeroasele definitii ale dezvoltarii economice locale, ne
oprim asupra uneia consacrate,
care a parut a reda sintetic si concis integralitatea conceptului vizat.
Astfel, Goeffe n 1984,
defineste dezvoltarea economica locala ca un proces de diversificare s i
dezvoltare a activitatilor
economice si sociale la nivelul unui teritoriu pornind de la mobilizarea
si coordonarea resurselor
energetice existente. Dezvoltarea economica locala este expresia
solidaritatii locale, creatoare de
noi relatii sociale si manifesta vointa unei comunitati a unei regiuni de
a valorifica resursele locale.

Delimitari conceptuale

* Trebuie facuta o distinctie ntre dezvoltarea economica locala si

politici/e de dezvoltare
economica locala. Distinctia ar fi de natura logica, si anume ca
fenomenul dezvoltare economica
locala poate aparea s i n absenta politicilor de dezvoltarea
economica locala, prin as a numita
58
dezvoltarea economica locala spontana. Frontiera dintre dezvoltarea
economica locala spontana si
dezvoltarea economica locala organizata este foarte greu de
stabilit.
* Alta distinctie de ordin conceptual trebuie facuta ntre
dezvoltarea economica locala si
amenajarea teritoriului. Legatura cu amenajarea teritoriului rezida n
faptul ca ambele vor sa
influenteze localizarea ntreprinderilor si implicit numarul de locuri de
munca. Totusi, exista si
diferente substantiale: amenajarea teritoriului urmareste echilibrul
spatial, pe cnd politicile de
dezvoltare economica locala nu au drept obiectiv urmarirea
echilibrului ntreprinderilor la
scara nationala, ci numai la nivel local.
* ntre dezvoltarea economica locala si descentralizare exista
raporturi de influentare
reciproca. Insa descentralizarea nu presupune doar o reforma, ci este o
politica, ea avnd drept
consecinta adaptarea mai buna a serviciilor publice prin recunoasterea
diversitatii situatiilor.
* Putem vorbi s i de legaturi ntre dezvoltarea economica locala s i
politicile sociale s i politicile
industriale etc.

Concluzia acestui prim demers de analiza conceptuala este aceea ca

dezvoltarea economica
locala nu poate fi obiectul unei politici izolate, chiar daca se bazeaza
pe un domeniu si un tip de
actiuni privilegiate. Asta nseamna ca interventia locala n favoarea
dezvoltarii vizeaza domenii
foarte diferite. De aici rezulta ceea ce putem defini drept
caracteristicile dezvoltarii econom/ce
locale
- poate fi n acelasi timp economica, sociala si culturala;
- are n vedere teritorii care pot sau nu sa corespunda mpartirii
teritoriale;
- nu constituie apanajul micilor colectivitati;
- la realizarea ei participa toti agentii vietii economice s i sociale
ramnnd a dezbate mai ncolo
si problema modalitatilor de asociere ale acestora.

Revenind asupra definirii dezvoltarii economice locale, vom

prezenta si alte conceptii
consacrate n literatura de specialitate occidentala.
Astfel, autorii francezi Jacquier si Mendes considera dezvoltarea
economica locala un proces
global, o strategie integrala, al carei obiectiv este de a promova o alta
maniera de a concepe
oras ele sau comunitatile, punnd accent asupra notiunii de
solidaritate si de apartenenta la
aceeasi colectivitate si, totodata, luptnd contra mecanismelor de
excludere, care sunt adesea
amplificate,
Abordnd o noua conceptie de dezvoltare, ca urmare a unor
fenomene precum concentrarea,
dezinvestirea, epuizarea resurselor, tertializarea, declinul industrial,
obsolescenta metodelor de
productie, revista franceza Pour numeste dezvoltarea economica
locala drept o strategie de
supravietuire a regiunilor sinistrate. Aceasta abordare leaga conceptul
dezvoltarii locale, de cel al
dezvoltarii durabile, ca noua paradigma a lumii contemporane. Este
vorba de abordarea dezvoltarii
coroborate cu problemele globale ale omenirii iar solutia este corelarea
cres terii cu conservarea
resurselor si eliminarea decalajelor.
Dincolo de aceasta atitudine de urgenta, dezvoltarea economica
locala presupune schimbari
sociale majore (parteneriate ntre diferiti participanti la viata unei
comunitati, cercetarea unor
solutii alternative de nlocuire a aparatelor macroeconomice, utilizarea
criteriilor culturale si
sociale alaturi de realitatea pur economica, etc.).
Exista doua viziuni privind dezvoltarea locala. Una ar fi cea sus
amintita, care ar putea fi
59
ncadrata la o conceptie de tip progresist, care presupune schimbarea
sociala. Ei i se opune o
viziune de tip liberal ce renvie un proces n virtutea caruia, guvernele
sau organismele comunitare,
stimuleaza activitatea economica si crearea de noi locuri de munca,
fara a avea o preocupare
sociala particulara. Initiativele locale sau comunitare de tip liberal
vizeaza n primul rnd, crearea
unui mediu economic axat pe proiecte economice private, ce au n
vedere cresterea numarului de
locuri de munca, a veniturilor si ameliorarea conditiilor de locuit, n
timp ce initiativele de tip
progresist prezinta un obiectiv mai vast, ce vizeaza constituirea unui
mediu socio-economic ce tine
cont de obiectivele sociale. Acestea se nscriu n optica de a genera noi
forme de solidaritate si o
democratie economica, care sa permita o participare si, mai ales, un
mai mare control al comunitatii
indivizilor asupra amenajarii s i dezvoltarii teritoriului lor. Aceste
initiative de tip progresist propun
un model de dezvoltare bazat pe solidaritatea sociala si controlul real
al resurselor locale si
valorificarea acestora; propunnd un nou contract social{ cu alte cuvinte
propun un nou mod de a
face dezvoltare. In schimb, initiativele locale liberale au drept scop
principal, generarea
antreprenoriatului Socal si crearea de locuri de munca.
Profesorii Swack si Mason (1987) definesc dezvoltarea economica
locala, drept o strategie
eficace, ce permite gasirea de solutii la problemele guvernelor
defavorizate si ale colectivitatilor
mai putin dezvoltate. Nu este vorba aici de a ie face acestora situatia
mai acceptabila, ci de
transformarea si stabilirea unor institutii permanente din snul
colectivitatii n institutii bazate pe
noi parteneriate.
Se cuvine sa mai facem o demarcatie notionala, s i anume,
diferenta care exista ntre conceptul
american de community development care desemneaza toate activitatile
realizate de agentii
economici si sociali ai unei colectivitati pentru satisfacerea nevoilor
acestora si expresia europeana,
local development, care include initiativele agentilor economici,
sociali s i culturali, menite a
produce o schimbare sociala s i un parteneriat. Distinctia poate fi
sesizata chiar din modul de
denumire al dezvoltarii: americanii prefera notiunea de comunitate, care
desemneaza mai curnd un
grup specific, spre deosebire de europeni, care raporteaza dezvoltarea
la un teritoriu (local) care are
conotatii spatiale. Baza interventiei pentru dezvoltare n America este
una sociala, constituita de
grupuri sau minoritati (de exemplu tinerii, femeile, persoanele n
vrsta, etc.), notiunea de
comunitate, tinnd cont de eterogenitatea tipurilor de populatie dintr-
un teritoriu. n Europa,
interventia ar viza o baza geografica sau istorica, adica o asociere
directa ntre un teritoriu si o
comunitate de interese sau o populatie care partajeaza acelasi spatiu, o
istorie comuna, sentimentul
de apartenenta la acea zona, interese comune (de exemplu Tirolul,
Bucovina). Drept urmare, n
Europa conceptul a evoluat spre cel de regiune si dezvoltare regionala.
Oricum am defini-o s i denumi-o, dezvoltarea economica locala
ntruneste o serie de trasaturi:
- presupune o strategie globala care integreaza obiective sociale
si economice;
- valorifica resursele locale ;
- recurge la noi forme de solidaritate sunt create noi organizatii s
i institutii;
- presupune specializarea fiecarui decupaj teritorial n activitatile
pentru care este el mai bine
dotat;
- o ultima caracteristica consta n delegarea reprezentantilor
comunitatii la institutii exterioare
ce exercita o influenta asupra gestiunii resurselor.

Neavnd pretentia unei clarificari semantice asupra notiunii de

dezvoltare economica locala,
purcedem si la alte aspecte, tot de natura conceptuala. De exemplu, un
prim demers ar putea
analiza ce dimensiuni anume vizeaza un proces de dezvoltare
economica locala, Astfel,

60
dezvoltarea economica locala presupune n viziunea profesorilor
Newman, Lyon si Philip (1936):
- dezvoltarea resurselor umane, fizice s i financiare ale unei
colectivitati;
- integrarea dezvoltarii economice si sociale la nivelul
colectivitatii;
- ameliorarea mediului si a calitatii serviciilor, precum si a
capacitatii colectivitatii de a-si
regla propriile probleme socio-economice;
- favorizarea unei dezvoltari durabile si acceptabile din punct de
vedere social;
- posibilitatea colectivitatii de a beneficia de investitiile sociale;
- cres terea numarului de firme si implicit, a bazei de impozitare.

Toate conceptiile de mai sus se refera la un model clasic al

dezvoltarii, model bazat pe
atingerea unui optim economic s i social ntr-un decupaj teritorial. Dar
n lumea contemporana,
acest mode! clasic pare insuficient. Unii autori vad geneza noilor
paradigme ale dezvoltarii, fie n
conjuncturi specifice cum ar fi revolutia culturala din China, fie n
momente de cotitura, precum
rapoartele Clubului de la Roma. Astfel, au aparut sintagme noi cum ar fi dezvoltare
agropolitanar
ecodezvoltare, gndire ecologica si, mai nou, dezvoltarea durabila.
Sintetiznd, vom aborda n acest capitol, dezvoltarea economica
locala pe componentele sale:
un cadru institutional, ca determinant politic al dezvoltarii si
politicile de dezvoltare economica
locala, ca instrumente la dispozitia cadrului institutional. Din
colaborarea institutiilor s i
combinarea politicilor de dezvoltare, rezulta mode/e s i strateg/i de
dezvoltarea economica locala.
Sa le analizam pe rnd:

5.2. Cadrul institutional si sistemul politic

Orice sistem se administreaza prin institutii. Institutiile n sens larg,

sociologic, sunt unitatea
imediat superioara individului. In sensul restrns, pe care-l abordam
aici institutia este acea
grupare de indivizi constituita n jurul unui scop. In speta, institutiile
dezvoltarii au ca scop,
dezvoltarea. Conceptul de institutie a dezvoltarii locale, include
deopotriva entitatile de nivel local
sau national, unitatea de gestiune de proiect, de ntreprinderi publice si
parapublice, agentii executive la nivel central. O institutie poate
apartine sectorului productiv,
public sau privat, dar poate releva si functii administrative ale
guvernului. Fiind piese determinante
pentru sistemul social, este logic ca dezvoltarea sistemului este strns
legata de dezvoltarea
institutionala. |
Dezvoltarea institutionala este, n mod esential, mijlocul prin care
institutiile devin apte sa
mobilizeze, de o maniera eficace, resursele umane si financiare
disponibile. Literatura de
specialitate lucreaza cu notiuni foarte diferite referitoare la acest
concept (ntarirea institutiilor,
gestiunea sectorului public, administratie dezvoltare etc.).
Chestiunea esentiala este de a sti cum sa mobilizezi eficient
resursele unei tari sau unei regiuni,
asa nct, toti factorii sa concureze la procesul dezvoltarii. Istoria
institutiilor de dezvoltare poate
ncepe cu fundatiile Rockefeller si Ford, n anii '50-'60, care desfas
urau programe de sustinere a
institutiilor din domeniul administratiei si al gestiunii, iar n anii 60-70
exista o Agentie Americana
de Dezvoltare Internationala care a sprijinit ntarirea institutionala.
Mobilizarea resurselor se poate
face att din interior prin gestionarii institutiei sau stimulata din
exterior de catre guvern sau agentii
de dezvoltare.
Dezvoltarea institutionala presupune, n primul rnd, sistemele de
gestiune, schimbarile
institutionale, planificarea, programarea, gestiunea financiara, politica
de resurse umane, bugetarea,
61
 contabilitatea, auditul, etc. Problema de baza, n ce prives te
dezvoltarea institutionala, este una de
eficacitate.
Eficacitatea institutionala priveste localizarea activitatilor s i
tehnologiilor unei institutii.
Evaluarea eficacitatii n comparatiile dintre tari ridica numeroase
probleme de metodologie. Mai
nti, trebuie facuta o delimitare ntre eficacitate si eficienta. Conceptul
de eficacitate este mai larg
si nglobeaza capacitatea de a pune n practica obiective operationale
adecvate, In aceasta
perspectiva, criteriul de eficacitate se refera la capacitatea unei
organizatii de a se conforma
propriilor exigente. Dar eficacitatea se poate masura si n raport cu
exigentele externe. Conceptul de
eficienta se refera numai la maniera n care sunt utilizate resursele
pentru a realiza obiectivele
definite, fara a se preocupa daca obiectivele sau scopurile sunt
adecvate. Astfel, o institutie este
eficienta daca, de regula, pur tehnic, are o rata ridicata a iesirilor n
raport cu intrarile. Sau, mai
precis, s-ar putea spune ca o organizatie putin eficienta poate fi relativ
eficace, daca ea si realizeaza
obiectivele chiar s i cu un cost mai ridicat s i invers, una eficienta poate
fi ineficace, daca obiectivele
sunt inadecvate, Eficienta depinde att de factori exogeni ct si de
factori interni, precum indivizii
sau grupurile care compun organizatia, programare s i planificare, buna
aplicare a programelor de
dezvoltare institutionala, tehnicile de management, politicile de pret s i
cost, etc.

5.2.1. Sistemul politic si decizional

Sistemul politic este totalitatea institutiilor publice cu rol n

mersul vietii sociale s i economice
a unei comunitati dar si a relatiilor ce se stabilesc ntre acestea pe de-
o parte sl ntre institutii si
indivizi pe de alta parte. Exista interactiuni, dar si contradictii ntre
actiunile institutiilor politice si
actiunile institutiilor economice si sociale ale comunitatii. Din bun
simt, trebuie recunoscut ca nu
se poate da o coerenta perfecta acestui sistem. Prin urmare, obiectivul
dezvoltarii economice locale
nu poate fi dect constituirea unui model capabil sa identifice
elemente sau variabilele acestui
sistem complex, asigurnd o articulare functionala a activitatilor si
fluxurilor materiale si
informationale din sistem.
Am dovedit ca sistemul politic este unul complex, dar putem vorbi
chiar de mai multe nivele
de complexitate. Marius Profiroiu identifica urmatoarele nivele de
complexitate:
- nivelul 1: Sistemul politic este identificabil, adica se poate
diferentia de mediu. Astfel, n
cadrul unei comunitati locale exista urmatoarele subsisteme:
subsistemul ambiental; subsistemul economic, subsistemul biosocial,
subsistemul cultural s i
subsistemul politic. Din aceasta perspectiva, sistemul sau subsistemul
politic se defineste ca
ansamblul instantelor al caror rol consta n luarea deciziilor care
privesc ansamblul colectivitatii.
Aceste instante sunt animate de actori, ce trebuie sa recepteze cererile
sa propuna solutii, sa
mobilizeze resurse. In general, sistemul politic local este un sistem de
actiune a carui miza este
puterea si asigura o anumita mediere ntre comunitatea locala si istoria
sa. Institutiile politice dau
nastere n timp unui proces de transformare a colectivitatilor locale.
- nivelul 2 : Sistemul politic este activ, adica mobilizeaza resurse
(intrari) si produce
satisfactori (iesiri).
- nivelul 3 : Sistemul politic se informeaza si este capabil de
autoreglare. Pentru autoreglare
sistemul politic local produce n circuitele sale informatii, sisteme de
simboluri, etc. Autoreglarea
se realizeaza prin ajustari succesive.
- nivelul 4: Sistemul politic decide asupra propriului
comportament, ceea ce nseamna ca
trateaza informatii si elaboreaza decizii. Din acest punct de vedere
sistemul politic se mparte n
62
subsistemul de decizii si subsistemul de actiuni.
- nivelul 5: Sistemul politic arhiveaza informatii, are capacitate
de memorare, stocheaza n
memorie si prin aceasta dobndes te experienta care o foloseste n
functia de decizie.
- nivelul 6: sistemul politic coordoneaza deciziile de actiune.
Deciziile sistemului politic pot fi
mai mult sau mai putin compatibile, ceea ce necesita o coordonare
cronologica s i recurgerea la
procese de arbitraj.
- nivelul 7: Sistemul politic si imagineaza si concepe noi decizii
posibile. Pentru aceasta are
nevoie de un sistem de imaginatie. In anumite cazuri, imaginatia
devine o problema de
supravietuire, deoarece mediul se schimba, nevoile evolueaza, cererile
cetatenilor evolueaza si ele
- nivelul 8: Sistemul politic se finalizeaza. Sistemul politic, ca
toate sistemele dotate cu
autonomie este capabil sa decida. A se finaliza nseamna a putea
reveni asupra deciziilor sale.
ncepnd cu aceste opt nivele, se poate considera ca sistemul
politic local este dotat cu un
anumit mod de organizare, altfel spus, este un sistem de actiuni
ireversibile, recursive pe care
putem ncerca sa-l modelam. Un sistem politic local are vocatia de a
creste ordinea n cadrul
comunitatilor locale. Crescnd ordinea, creste si complexitatea.
Un alt element important este modul cum functioneaza efectiv
acest sistem politic local. Un
factor determinant al acestui sistem este decizia. Decizia este cea care
pune n miscare tot sistemul
si care asigura efectiv functionarea lui. Decizia este doar capatul unui
proces, este partea finala si
manifestarea efectiva a acestuia. In plus, orice decizie se raporteaza la
o problema, ea este
raspunsul la un anume fel de manifestare n societate ce trebuie
schimbat sau mbunatatit. Deciziile
coagulate pe una sau mai multe probleme alcatuiesc ceea ce s-ar
putea numi politica publica. O
politica publica se poate defini ca un ansamblu de actiuni ale
institutiilor guvernamentale (n sens
larg), n fata unei probleme specifice competentelor sale. In acest
sens, politica defineste un cadru
general n care se integreaza un ansamblu de activitati care se pot
 exprima n mai multe forme. Asa,
de exemplu, se poate vorbi de politica de sanatate, de locuinte, de
securitate,etc.
Profesorul H. Simon mparte procesul de decizionare n faze.
Modelul elaborat de Simon
cuprinde trei faze obligatorii:
- Faza de ntelegere a situatiei sau de diagnostic, presupune
identificarea n cadru! mediului a
factorilor, proceselor si stimulilor esentiali, care converg catre
identificarea problemei. Se face prin
raportarea situatiei percepute la situatia urmarita, proiectata sau dorita
n realitate.
- Faza de modelare a sistemului de conceptie, consta n
organizarea informatiilor, n modelarea
acestora, n scopul elaborarii diverselor solutii posibile. Ca urmare, ea
reprezinta procesul sau
procesele prin care sistemul concepe planurile de actiune si a
strategiilor posibile prin intermediul
carora se proiecteaza sau se rezolva problema sau problemele
formulate n prima faza. Acest
proces de concepere duce la doua tipuri de sisteme de actiune:
* Sistemul algoritmic, ce presupune constituirea unui
rationament care va duce la
determinarea unei solutii optime.
* Sistemul euristic, care are n vedere constituirea unui
rationament prin care se presupune
ca se va ajunge la o solutie satisfacatoare, dar asupra careia
nu exista nici o certitudine.
n plus, aceste solutii pot fi cautate prin rationamente iterative, prin
fractionarea obiectivelor, adica
prin fixarea unor obiective intermediare. Simon afirma ca, n sistemul
politico-administrativ,
actorii prefera sa utilizeze rationamente euristice, dect pe cele
algoritmice, deoarece acestea din
urma, presupun un cost excesiv de mare, ca urmare a necesitatii de a
acumula un volum foarte
mare de informatii.
- Faza de alegere sau sistemul de selectie a solutiilor, n aceasta
faza trebuie sa se aleaga una
63
 din solutiile elaborate n cea de-a doua faza. Daca nici una dintre
acestea doua nu este convenabila,
se revine la prima faza. Sistemul de alegere se vrea n fapt o deliberare
care se poate derula dupa
mai multe scenarii posibile, ntre care compararea eficacitatii
secventelor de actiune concepute n
faza a doua sau o ajustare informationala atunci cnd se revine sa faza
a doua pentru modificarea
deciziei initiale sau chiar prin revenirea sistemului si revenirea la faza
nti.
n baza acestui sistem n trei faze, Marius Profiroiu construies te un alt
model n cinci faze de
aceasta data:
- Faza de ascultare, de nregistrare a stimulilor, cererilor, nevoilor
si problemelor. n aceasta
faza decidentii politici ncearca sa identifice problemele care au aparut
sau care vor aparea n cadrul
sistemului politic local, probleme ce pot avea diferite naturi:
economica, sociala, culturala,
ecologica. Este vorba de o reperare a cererilor si problemelor din
comunitate. Termenul de cerere
are o acceptiune foarte larga. De aceea, trebuie specificat ca cererile
pot fi formalizate, adica
formulate n maniera explicita sau cereri manifeste si,
respectiv, cereri latente. Problemele specifice sunt fie semnalate de
catre comunitate, devenind
cereri fie sunt constatate de alesi, fie sunt identificate prin intermediul
serviciilor administrative si
executive. Sursa cererilor este vesnica diferenta ntre starea reala si cea
dorita. Orice sistem politic
trebuie sa dispuna si de un sistem de ascultare. O posibila solutie ar fi
existenta unui numar ct
mai mare de relee n teritoriu la nivele ct mai joase. Dar
avantajele acestui sistem sunt diminuate de riscul de prefiltrare sau de
distorsiune (mna a doua).
Volumul cererilor ascultate si gradul lor de bruiere depind de o
multitudine de factori:
* Presiunile diverselor grupuri de actori asupra deciziilor politice
(grupuri de presiune sau de
interese, lobby minoritar, etc.) la care se adauga si analele de care
dispun acestea.
* Diferentele existente ntre capacitatile de analiza si de influenta
ale diverselor relee. Exista
acei purtatori de opinie sau lideri de opinie de care depinde, cel
 mai adesea n mare masura,
receptarea cererilor de la nivelele de sub ei;
* Sensibilitatile de perceptie diferite a diversilor actori politici care
pot da o interpretare
filtrata de ideologie. Acest proces presupune doua secvente.
Prima este decodificarea
realului prin intermediul operatorilor si a doua recodificarea,
reconstituirea realului plecnd
de la o serie de principii prejudecati, educatie, care vor defini
necesitatea interventiei
precum si caile ei de actiune.
Odata cererile nregistrate, ele vor trebui stocate si clasificate pe o
dimensiune tehnica, juridica,
administrativa si ideologico-culturala. De asemenea, informatiile mai
pot fi clasificate n: informatii
primare, care au un continut metric, care pot fi cuantificate si care, de
regula, pot fi introduse n
programele automate de prelucrare; informatii prelucrate, cum ar fi de
exemplu, informatiile
financiare, bugetare, care sunt deja structurate, care intra deja n cadre
precise si care pot face
obiectul unei simulari algoritmice si informatiile aleatoare, care sunt
acele informatii care pentru
perceptia selectiva a actorilor politici, joaca un rol esential. Acestea din
urma, sunt informatii a
caror mijloace de transmitere si de nregistrare sunt cele mai diverse.
- Faza de analiza a stimulilor acestor cereri si probleme.
Consta n aplicarea unor criterii de
interes de pertinenta sau de fezabilitate.

- Faza de programare are drept scop conceperea, organizarea si

coroborarea n timp, a
solutiilor retinute drept pertinente. Aceasta faza necesita luarea n
considerare a parametrilor
tehnici, administrativi, juridici sl financiari. In aceasta faza are loc si
luarea deciziei, momentul
culminant ai unei politici. Decizia presupune putere, deoarece
afecteaza interese: pentru unii
implica beneficii, pentru altii se traduce n obligatii sau costuri.
Totodata decizia
64
presupune si legitimitate n actiune. A decide se poate traduce n multe
feluri: a opta, a rezolva,
actiona, etc. Exista mai multe modele de decizionare asupra carora nu
ne mai oprim. Mentionam
totusi ca exista decizii luate n baza unei rationalitati absolute, obtinute
prin calcule de optimizare,
acolo unde pot fi identificate si comensurate toate variabilele; si decizii
luate pe baza de
rationalitate limitata, acolo unde nu se pot sti toate necunoscutele si
unde
se alege n mod subiectiv varianta cea mai satisfacatoare sau cea mai
putin nesatisfacatoare.
- Faza de executie reprezinta concretizarea fazei de programare. In
cadrul ei, deciziile luate
devin executorii si obiectivele anterior stabilite sunt duse la capat. In
mod traditional faza de decizie
si cea de executie sunt complet separate precum politica este complet
separata de administratie.
Complexitatea politicilor publice, n special a celor sociale, face ca
executia perfecta sa fie
imposibila.

- Faza de evaluare a rezultatelor s i a procedurilor urmate. Rolul

acestei faze este acela de
autoreglare si auto-corectie, chiar de auto-transformare a sistemului
politic local n planul
structurilor si procedurilor. Aceasta se produce, mai ales, atunci cnd
rezultatele obtinute sunt
diferite de cele dorite. Aceasta faza se poate ncheia cu o refinalizare a
sistemului. Evaluarea se
poate referi la sprijinul politic, daca exista sau nu si la modul de
administrare al politicii. Principala
problema a evaluarii este separarea efectelor politicii de alte efecte
externe. Prin urmare, se face
simtita necesitatea identificarii unul sistem de indicatori de evaluare
care sa reflecteze dimensiunile
cautate.
Evaluarea se poate face la mai multe niveluri: In primul rnd, se
poate face o evaluare a
structurii politicii, adica a gradului si distributiei problemelor; apoi,
evaluarea se face asupra
implementarii politicii si, n fine, evaluarea ia n calcul eficacitatea
politicii. In acest sens,
indicatorii cu care se opereaza n evaluare sunt de trei tipuri:
 - de eficacitate, viznd gradul de urmarire ai obiectivelor politicii;
- de activitate, pentru substituirea indicatorilor de eficacitate
(numar de ore munca, numar de
clienti, etc.)
- de eficienta, care pun n corelatie cantitatea de servicii produse
cu cantitatea resurselor
utilizate n elaborarea lor. Anali;:a datelor si evaluarea impactului net al
politicilor se realizeaza
prin comparatii interanuale, prin compararea rezultatelor pe tipuri
distincte de populatie (criteriul
de echitate), compararea cu alte administratii similare, etc.
Important este, n opinia noastra, a se lua n considerare pluralitatea
valorilor n evaluarea
oricarei politici si sa se utilizeze metode calitative, cu scopul de a se
ajunge la o cunoastere ct mai
profunda a contextului.

5.2.2 Agentii dezvoltarii economice locale

Prezentarea de pna acum a vizat cadrul institutional, ca factor de

dezvoltare fa un mod
generai, Vom prezenta n continuare cteva structuri specifice care
alcatuiesc acest cadru,
Nu se poate vorbi despre dezvoltare economica locala n adevaratul
sens ai cuvntului, dect
dupa descentralizare. Prin urmare, naintea dezvoltarii locale trebuie sa
apara institutiile s i
structurile specifice, specialistii si apoi se vorbeste de strategii s i
servicii specializate, manageri
teritoriali,etc. Exista nsa un decalaj ntre rolul teoretic a!'diferitilor
agenti si interventiile lor
efective si, ca urmare, se impune o redefinire a rolului diferitilor agenti
ai dezvoltarii locale. O
posibila tipologie, ar include n rndul agentilor dezvoltarii:

65
 - ntreprinderile
Au dubla ipostaza n dezvoltare, una a beneficiarilor, a doua a
actorilor principali, att ca
platitoare de impozite, ct s i ca producatoare de bunuri si servicii sau
de locuri de munca. Este stiut
ca plecarea sau nchiderea unui mare grup provoaca adevarate traume
n regiunile n care se produc
asemenea fenomene. Pe de alta parte, marile grupuri sunt, n multe
cazuri, cele care au determinat
ridicarea economica a unor regiuni. Alte forme de contributie a
grupurilor industriale sunt:
participarile acestora n parteneriate la diverse initiative locale, civice
si economice, sprijin tehnic
s i logistic, inovare si progres tehnologic pe care-i aduc ca aport
comunitatii;etc.

- Colectivitatile locale
Actiunile n favoarea dezvoltarii economice sunt considerate drept,
locale, att datorita
spatiului de desfas urare, dar si din cauza initiatorilor politicilor. Ele
sunt in mod esential apanajul
regiunilor, care au un rol fundamental n atribuirea anumitor ajutoare,
Totusi, n actiunea
economica, rolul lor este unul timid.

- Camerele de comert si industrie

Ocupa un loc aparte, e!e avnd rolul de a coopera cu colectivitatile

locale dar si cu ceilalti
agenti independenti de puterea publica. Ele dispun de autonomie
financiara, gratie ncasarilor
fiscale s i parafiscale (de exemplu cotizatiile membrilor). Functiile
acestor institutii sunt de natura
consultativa si de informarer pot contribui la formarea profesionala,
stabilirea de contacte,
orientarea ntreprinderilor spre oportunitati, etc.;

- Politicile locale ale statului

ntre acestea: amenajarea teritoriului, ca linie directoare n vederea

obtinerii unei mai bune
repartitii a oamenilor si activitatilor n teritoriu. Descentralizarea nu
trebuie nteleasa ca o
dezangajare totala a statului n politica locala, ci doar un transfer de
preocupari si de atributiuni.
Viziunea dezvoltarii locale trebuie sa fie detinuta si de autoritatile
centrale. In plus, statul dispune
s i de un aparat statistic adecvat si adaptat urmaririi dezvoltarii locale,
studii comparative,
previziuni pe termen lung, viziune din afara, care este uneori mai
obiectiva. Vom trata mai pe larg
subiectul descentralizarii si al celorlalte politici ntr-un subcapitol
distinct.

- Cadrul european

Tratat mai pe larg n capitolul anterior. Este cel mai nou factor si
actor. Uniunea Europeana are
ca principala ngrijorare in acest sens, diversitatea situatiilor de
dezvoltare economica locala.
Interesul este de a reduce deficitele de dezvoltare si de a veghea ia
respectarea regulilor de
concurenta. De asemenea, problema armonizarii sistemelor fiscale si a
disparitatilor. Pentru a
evidentia importanta de care se bucura dezvoltarea locala n cadru!
viziunii europene, este suficient
de a remarca ca politicile regionale reprezinta al doilea post bugetar de
cheltuieli, dupa politica
66
agricola. UE investeste enorm si n dezvoltarea unor puncte care nu tin
neaparat de dezvoltarea
regionala dar care au impact substantial asupra ei (infrastructuri, retele,
euroghis ee).

5.2.3 Relat iile dintre agentii dezvoltarii locale

Dezvoltarea economica locala presupune coordonarea actiunilor

publice si existenta unui
sistem de legaturile de-o parte, ntre colectivitati si ntreprinderi si,
pe de alta parte/ ntre
ntreprinderi (unele cu altele) aflate pe acelas i teritoriu. Sistemul
capitalist se caracterizeaza la
acest nivel al relatiilor prin concurenta si rivalitati, dar exista si
cooperare. Cooperarea limiteaza
efectele de revarsare ntre colectivitati. Un alt avantaj al cooperarii
este adecvarea mai buna la
limitele jurisdictiei, unde reduce riscul de supralicitare, dar pe de alta
parte, reduce varietatea
ofertelor de servicii publice si poate crea situatii de monopol.

- Parteneriatul public- privat, o forma particulara a acestei

cooperari, este procesul prin care
sectorul public si cel privat sunt incitate sa colaboreze la cercetarea,
elaborarea si punerea n
practica a unor solutii care nu ar avea sanse de reusita n ipoteza n
care sectorul public si cel privat
s-ar cantona fiecare pe un drum solitar. Ceea ce poate fi nsa
problematic este interesul si
perspectiva care sunt diferite la cele doua sectoare iar pentru un
parteneriat viabil trebuie satisfacute
si unele si altele. Sectorul public urmareste un interes general cel privat
unul particular. Rezulta ca
proiectul trebuie sa urmareasca punctul de ntlnire al celor doua
interese. O viziune interesanta
asupra parteneriatului public-privat este cea a lui P. Noissete, si anume
ca parteneriatul public-
privat este o asociere a deciziilor si mijloacelor publice si private n
cadrul aceluiasi sistem de
actiune, definit ca obiectiv si ca durata, avnd ca scop principal
satisfacerea simultana a
asteptarilor consumatorilor s i a cetatenilor, Sintetiznd, putem
afirma ca se combina logica
echilibrului bugetar cu logica obtinerii profitului. Si una si cealalta
dintre viziuni vad parteneriatul
ca proces, adica o abordare orientata spre actiune. Alte trasaturi ale
parteneriatului public-privat :
implica relatii definite pe baze contractuale; pentru sectorul public
finantarea provine din fiscalitate
iar raspunderea se concretizeaza prin vot, deci e tot de natura politica,
in timp ce, pentru privat
domina logica pietei, pierderile urmnd a fi contabilizate n exploatare
s i n pierderea rentabilitatii
firmei. Cu toate acestea, este recomandat managementul unic pentru
proiect.
O alta definitie ale parteneriatului: cooperarea dintre persoane si
organizatii din sectorul public
si privat ntr-un beneficiu mutual, mobilizarea unei coalitii de interese,
agregat dintre puterea
publica pe de~o parte, si resursele private, pe de alta parte, pe fondul
unui grad de risc acceptat.
Orice parteneriat public-privat este privit din perspectiva a doua
dimensiuni:
- Dimensiunea politica: parteneriatul public-privat este un proces
care produce consecinte
asupra telurilor comunitatii, Cu ct parteneriatul este mai complex
presupune un capital de
investitie mai important, aranjamente institutionale noi, perturbari ale
rutinei vietii si cu att este
mai necesara fundamentarea civica a procesului.
- Dimensiunea operationala: din aceasta perspectiva cooperarea
poate lua trei forme :
initiativa privata n beneficiu public, initiativa administratiei pentru
facilitarea sau ncurajarea
activitatii private n interes public sau joint venture ntre guvern si
administratii private, fie ele
firme private, ONG-uri sau ONP-uri (organizatii non-profit).
Parteneriatul public-privat este un proces care se realizeaza pe faze
sau comporta diferite grade
de profunzime. De aici rezulta si o posibila tipologizare a
parteneriatelor, dupa modul de asociere a
67
celor doua sectoare:
1. Parteneriatul proiect, cnd partile, deplin autonome, au
un plan comun fara
existenta unui contract;
2. Parteneriatul contract, cnd una dintre parti fie ea
publica sau privata decide sa
puna ia un loc capacitatile referitoare la un proiect,
lucrnd prin contract cu cealalta
sau celelalte.
Poate
lua
forma unei corporatii private cu raspundere limitata sau
un aranjament reciproc sau
chiar un contract pentru un proiect ce se termina dupa
ce proiectul va fi realizat.
3. Parteneriatul cooperare, se practica n cazul proiectelor
mari care presupun mai
multi parteneri, se bazeaza pe dependenta reciproca,
dupa cu m si participarea este
reciproca n capital s i activitati. Cele doua structuri,
publica s i privata coopereaza pe
baza unui contract referitor ia un proiect. Avantajele pe
care le obtine sectorul
public din aceasta cooperare sunt: mpartirea riscului,
optimizarea profitului,
coordonarea planului de dezvoltare, etapizare si
potential de marketing. De cealalta
parte, sectorul privat profita de extinderea bazei sociale,
relationarea planificarii
fizice cu planul de dezvoltare.
4. Parteneriatul privatizare, este o forma de cooperare care
ofera partenerilor privati
securitate ia schimbarile politice. Partile se unesc ntr-o
structura de sine statatoare.
Cele patru tipuri se pot concentra n urmatorul tabel:

Structura Criterii 1. Proiect 2.Contrac

4. Privatizare
3.Cooperar
ntelegere de
Reducerea riscurilor
1. mpartirea riscului Municipalitatea s i
asuma riscurile mpartire a
 profitului prin
participare
Toate profiturile sunt
mpartirea
Distributie
2. Optimizarea
ale municipalitatii profitului
proportional cu
profitului
proportional cu
acceptarea riscului
3. Pian de Integrat n
ntelegeri pe contract
Cooperare &
dezvoltare aria de
mpartire a
interdependent
Feedback cnd
Dupa decizia de
4. Etapizare Municipalitatea nu
co
op
er
ar
e
fe
ed
ba
ck
este implicata se lucreaza n
di
fic
il
afara
Extinderea retelei
Extinderea retelei
Potential de marketing In ntregime
de achizitie
responsabilitat
de achizitie
ea
Parteneriatul, odata nceput nu asigura din start s i succesul
proiectului pentru care s-a facut.
Pentru ca acesta sa fie unu! reusit, proiectul trebuie sa ndeplineasca
anumite conditii, cum ar fi
adaptarea scarii proiectului la finantarea si structura partenerilor;
ipoteze realiste; sustinere si
angajare; ncredere si control; transparenta si claritate; evitarea
monopolului si ncurajarea
competitiei.
In concluzie, putem afirma ca este extrem de dificila realizarea
unui model unic de relationare,
n vederea dezvoltarii locale, Exista consens doar asupra a trei
elemente, nti convingerea ca
politica la nivel local poate schimba lucrurile, apoi constata rea ca este
greu a se realiza un model
de interventie unic si ca, n general, se practica preluarea modelelor de
la o comunitate la alta. Si n
al treilea rnd, ca dezvoltarea economica locala trebuie sa aiba n
vedere posibile costuri sociale,
efecte externe si raportul de suportabilitate omogenitate-eterogenitate.

5.3. Politici de dezvoltare economica locala

68
 Interventiile economice locale sunt o modalitate de a realiza
dezvoltarea economica locala,
Interventiile institutiilor publice centrale si locale vizeaza cel mai
adesea ameliorarea vietii
comunitatilor carora li se aplica. Cu alte cuvinte, nu poate exista
interventie n afara definirii unui
scop, a unui obiectiv. Obiectivele pot fi economice (dezvoltarea,
crearea de locuri de munca,
echilibrarea localizarii ntreprinderilor n profitul zonelor mai sarace,
etc.); politice (electorale sau
de administrare si eficientizare politica) precum si obiective sociale de
ameliorare a vietii.
Daca ne oprim putin asupra obiectivelor economice, principala
problema a autoritatilor n
stabilirea politicilor locale o constituie mentinerea si crearea de noi
locuri de munca. Caile de
interventie pentru acest obiectiv sunt pe de-o parte, gestionarea
somerilor si a fortei de munca
(fisiere, consiliere) iar pe de alta parte, sustinerea ntreprinderilor
locale. n acest sens, s-a constatat
prin studii ca ntreprinderile mici si mijlocii au demonstrat o mai mare
suplete, att n ce priveste
gestiunea personalului, ct s i n ce priveste alegerea activitatilor.
IMM-urile dispun de vitalitate
mai mare n cazul crizelor economice sunt mai us or adaptabile fa
fluctuatiile pietei, fara modificari
majore de personal, sunt mai deschise spre utilizarea mai buna si mai
eficienta a resurselor locale,
iar un argument decisiv n optiunea spre favorizarea IMM este acela ca
sectorul tertiar creste ca
pondere n detrimentul primarului si secundarului, iar acest sector
reclama ntreprinderi de talie
medie si mica n proportie mai mare dect celelalte, n sfrsit,
dinamismul ntreprinderilor mici si
mijlocii risca sa se bazeze pe efectul de evictiune, care nsoteste
declinul activitatilor industriale.
Dar numerosi autori contesta mitizarea acestui small is beautiful".
Dinamica IMM nu
contribuie la o mai buna distributie a activitatilor n spatiul national.
Exista si o as a numita capcana
a micii talii" . Adica, chiar daca tendinta de reducere a taliei unitatilor
de productie si
descentralizarea responsabilitatilor n materie de de productie este
notabila, aceasta nu nseamna
sfrs itul dominarii firmelor multinationalelor. Les oligopoles se
portent bien merci (oligopolurile
o duc bine, sunt solide) spuneau Martinelli si Schoenberger in 1992.
Concentrarea financiara a
activitatilor economice continua sa creasca.
Obiectivul fiscal, al doilea obiectiv al interventiilor economice
locale se poate traduce prin
cresterea resurselor fiscale locale. Obiectivul fiscal poate fi privit din
mai multe puncte de vedere:
a) prin prisma teoriei economice public choice care analizeaza
piata politica prin analogie cu
cea economica si se bazeaza pe ideea ca oamenii cauta ntotdeauna sa-
si maximizeze utilitatea
actiunilor lor. In acest caz, oamenii politici urmaresc sa-si maximizeze
bugetele pe care le au la
dispozitie. Prin urmare, n situatia data impozitele au tendinta sa
creasca.
b) Pe de alta parte, oamenii politici urmaresc sa-si asigure
realegerea. Pentru acest motiv, ei
tind sa diminueze impozitele, n special cele ale menajelor, si mai putin
cele ale ntreprinderilor.
Astfel, ntreprinderile care nu exercita o cenzura imediata asupra
politicilor locale prin intermediul
votului sunt, ca urinare, relativ supraimpozitate, n raport cu
menajele. Totusi, ntreprinderile pot
presa direct sau indirect sistemul politic local (prin lobby, prin
amenintari cu delocalizarea), Astfel,
supraimpozitarea ntreprinderilor, oricare ar fi ea, nu este dect
daunatoare obiectivului dezvoltarii
locale.
n concluzie, obiectivul fiscal al interventiei economice nu pare
dect indirect legat de
preocuparile de dezvoltare locala, prin intermediul cheltuielilor care
pot fi finantate din impozite,
dar n fapt, fiscalitatea determina n buna masura dezvoltarea pe cai
mai ocolite car cu un impact
substantial.
Un alt obiectiv important este favorizarea dezvoltarii
ntreprinderilor existente si atragerea de
altele noi Acest obiectiv spatiali colectivitatii locale este vizat de doua
scari diferite. O colectivitate
poate urmari, pe de-o parte, realizarea unui echilibru spatial intern,
prin modificarea repartizarii
69
spatiale a ntreprinderilor din propriul sau teritoriu s i pe de alta parte,
sa modifice repartitia spatiala
a ntreprinderilor de la nivelurile administrative superioare,
Dezechilibrele pot fi si ele rezultate, fie
ale unei lipse care duce la atragerea din afara, fie ale unei aglomerari,
care se rezolva prin
extinderea n afara. Avnd n vedere toate aceste obiective, este greu
de crezut ca interventionismul
economic are vreo legatura cu culoarea politica a alesilor locali sau cu
bogatia relativa a diferitelor
colectivitati. Si totusi, se va vedea ca exista nuante ale
interventionismului care tin, att de factori
politici, ct s i de alte conceptii.

5.3.1 Tipologia intervent iilor economice locale

Politici locale exista n orice colectivitate. Obiectivele care le

determina se pot grupa n cteva
majore, tipul interventiei nsa poate varia foarte mult de la o
colectivitate la alta. Totusi, ele trebuie
reglementate si fixate ntr-un cadru legal, bine definit. Mai trebuie spus
ca, desi economia
capitalista se bazeaza pe liberalismul economic, care limiteaza la
maxim interventia publica n
sfera economica, totusi, cel putin n cadrul dezvoltarii economico-
sociale, este unanim recunoscut
ca politicile publice sunt cai incontestabile spre asanarea economica a
regiunilor mai sarace,
ntruct legile pietii nu exclud situatiile de cerc vicios.
Un prim criteriu de clasificare a interventiilor n favoarea
dezvoltarii locale este functie de
natura actiunilor ntreprinse. In acest sens, avem ca prima forma de
interventionism ajutoarele. Si
acestea pot fi de mai multe tipuri, nti avem ajutoarele n favoarea
dezvoltarii si apoi ajutoarele
pentru ntreprinderile si sectoarele aflate n dificultate. Primele pot fi
directe si indirecte.
Ajutoarele directe: subventii, bonficatii, dobnzi, mprumuturi,
finantari, Ajutoarele indirecte pot
consta n reducerea unor cheltuieli, reducerea fiscalitatii, renuntarea la
anumite ncasari, vnzarea,
nchirierea concesionarea de cladiri, comenzi, ajutoare la promovarea
sau comercializarea unui
produs, pregatirea profesionala a personalului, crearea de zone
industriale si de infrastructuri care
sa favorizeze dezvoltarea sau care pot fi nchiriate sau concesionate cu
conditia realizarii unor
investitii etc;
In ce prives te ajutoarele pentru ntreprinderile aflate n dificultate,
acestea au ca obiectiv
asigurarea protectiei intereselor economice si sociale dintr-o
comunitate, salvarea unor
ntreprinderi sau sectoare care sunt necesare dar se afla n dificultati
conjuncturale (de exemplu,
transportul n comun din Iasi trebuie ajutat pentru simplul fapt ca
asigura un serviciu vita! orasului
desi momentan este nerentabil). De asemenea, tot ajutoare sunt si
garantiile de mprumut sau
dobnzi preferentiale si participarea colectivitatilor locale prin
subscriptie publica.
O alta forma de interventie economica n dezvoltarea locala este
nzestrarea autoritatilor locale
cu noi competente, cum ar fi urbanismulr infrastructuraf pregatirea
profesionala. Regiunile,
comunele sau judetele dispun de numeroase prghii care pot influenta
direct sau indirect, dar n
orice caz substantial, situatia economica a unei zone. De exemplu,
eliberarea de avize, de
amplasare, decizii legate de infrastructura , mediul, patrimoniul,
nvatamntul, care pot stimula sau
inhiba activitati producatoare de profit.
Tot interventie locala n domeniul economic este si actiunea
colectivitatii locale asupra
mediului economic. S-a constatat ca, treptat, se renunta la
interventionismul direct n ntreprinderi
si se trece spre un interventionism prin prghii sau, mai simplu, se
creeaza conditiile dezvoltarii, se
creeaza pepiniere de ntreprinderi, tehnopoluri, retele de comunicare,
se instituie zone libere etc.
Tehnopolurile s i pepinierele de ntreprinderi, asupra carora vom
mai reveni pe parcursul
lucrarii, au rol de catalizator al colectivitatii locale. Concret, ele
presupun punerea la dispozitia

70
ntreprinderilor de catre autoritatile locale, de birouri, servicii
strategice la tarife preferentiale.
Singura problema care se pune, este cine profita cel mai mult de pe
urma acestor facilitati,
ntreprinderile prin beneficii sau comunitatea prin efectele de antrenare
(locuri de munca, cresterea
consumurilor, extinderea pietei). In acest fel, autoritatile, pentru a avea
garantia unor rezultate, pot
sa impuna conditii de ramnere pe perioade nnai ndelungate. Marile
tehnopoluri au fost un
element cheie al politicii oraselor din anii 80.
Alta metoda de influentare a mediului economic local o constituie
actiunile de comunicare,
campaniile de presa pentru promovarea anumitor schimbari, trguri,
expozitii, saloane, etc. Intr-un
subcapitol separat, vom trata elemente de marketing teritorial si
management teritorial, ca notiuni
cu entitate distincta, des i att marketingul teritorial ct s i
managementul teritorial se regasesc si ca
forme de interventie n mediul economic local.
Un alt domeniu al interventiei n sfera economica l constituie
bunurile publice locale, care se
definesc prin aria limitata pe care se ntind beneficiile lor. Trebuie
definite n prealabil bunurile
publice pure, care se caracterizeaza prin faptul ca spre deosebire de cele
private sunt furnizate
astfel nct toti indivzii comunitatii sa poata beneficia n aceeasi
maniera de ele. Datorita
caracteristicilor lor, bunurile publice nu pot fi furnizate de piata, adesea
ele sunt nerentabile, dar n
acelasi timp necesare, pentru ca acopera necesitati pe care nu toti
indivizii le constientizeaza.
Pentru acestea nu exista cerere, indivizii beneficiind de serviciile
acestor bunuri fara sa plateasca
(teoria pasagerului clandestin}. si ca urmare finantarea lor se face din
impozite.
Este clar ca bunurile publice locale trebuiesc furnizate de
autoritatile publice s i nu de piata. Ce
nu este nca definitiv stabilit, este care anume politici revin autoritatilor
centrale si care celor locale.
O delimitare bazata pe experientele de pna acum, ar include politicile
de redistributie a veniturilor
si cele de macrostabilizare la statul central, mai mult din echitate dect
din eficienta, la care se
adauga bunurile legate de aparare si securitate interna, iar bunurile
publice cu impact direct asupra
cetateanului ca individ, este mai eficace a fi descentralizate. Din
aceasta dilema profesorul Oates
propune o teorema a descentralizari care vrea sa instituie o corelatie
ntre gradul de descentralizare
al structurilor s i uniformitatea distribuirii bunurilor publice. Conform
acestei teoreme, nivelul
bunastarii este maxim atunci cnd nivelul bunurilor publice, n sens
Pareto, este furnizat uniform
catre toate jurisdictiile, adica, cu alte cuvinte descentralizarea trebuie
sa mearga pna acolo nct
toti indivizii sau toate subunitatile unei comunitati sa beneficieze de
acelasi nivel de distributie al
bunurilorpublice.
O alta tipologie clasifica interventiile n favoarea dezvoltarii locale
functie de orizontul de timp
n care sunt preconizate efectele acestor interventii. Astfel, avem
interventii pe termen scurt s\
politici pe termen lung. Aceasta clasificare ofera posibilitatea de a
aprecia pertinenta economica a
diferitelor tipuri de interventii.
Putem concluziona ca intervetiile economice ale colectivitatilor
locale constituie un ansamblu
complex, greu de delimitat si putin cunoscut n diversitatea sa, datorita
absentei unui instrument de
statistica adecvat si adaptat.

5,3.2. Finantarea politicilor de dezvoltare locala

Prin aceasta nu trebuie sa se nteleaga neaparat sprijinul financiar

acordat ntreprinderii locale,
ci mai degraba problema resurselor de care dispun colectivitatile
locale. In UE, ca si n majoritatea
tarilor capitaliste, resursele colectivitatilor locale provin, n marea lor
majoritate, din impozitele pe
care Ie platesc ntreprinderile. Cu alte cuvinte, ntreprinderile, pe de o
parte sunt beneficiare, pe de

71
 alta parte finanteaza. Politicienii pot folosi n plus acest sistem si ca
momeala" sau instrument de
atragere (sau, dupa caz, respingere), prin miza exoneratiior care pot fi
oferite.
Fiscalitatea locala prezinta anumite particularitati fata de
fiscalitatea la scara nationala. nti,
colectivitatile locale si fixeaza ele singure nivelul de impozitare, apoi
sunt taxe relativ us or de
prelevat si colectat, masa de contribuabili fiind relativ putin
numeroasa.
Apare nsa o problema: impozitul are o dubla natura. El este, pe
de-o parte, mod de finantare a
politicilor publice, dar pe de alta parte, este si mijloc de a modifica
repartitia veniturilor. Pe plan
local, posibilitatea de a ntreprinde politici redistributive este limitata
prin mobilitatea de care
dispun contribuabilii. O colectivitate care initiaza o politica
redistributiva atrage indivizi saraci,
care beneficiaza de aceasta s i respinge pe indivizii bogati, care platesc
pentru ea. Ca urmare,
impozitarea trebuie sa aiba mai curnd la baza principiul beneficiilor
percepute de catre
contribuabili, adica servicii publice. Dar sistemul fiscal spre care se va
opta, trebuie sa tina cont,
att de cadrul normativ, ct si de contextul economic si social si, n
plus, aria pe care se ntind
beneficiile bunurilor publice ar trebui sa coincida cu delimitarea
fiecarei jurisdictii. In practica,
binenteles ca nu se ntmpla as a, apar asa numitele efecte de revarsare
si externaltatile dintre
colectivitatile locale, care mpiedica existenta unei suprapuneri ntre
aria de difuzare s i aria de
finantare a bunurilor publice. De aici rezulta necesitatea efectuarii
unor corectii prin transferuri
ntre jurisdictiile de acelasi rang sau varsaminte catre colectivitatile de
rang superior.
O alta imposibilitate este cea a compararii beneficiilor cu impozitul
la contribuabili. La fel,
mpartirea ntre menaje si ntreprinderi. De regula, se vorbeste de
supraimpozitarea
ntreprinderilor, dar parte din aceste impozite se reflecta tot n
gestiunea menajelor.
Mai exista si reportarea impozitelor n exterior prin exportul
bunurilor s i, invers, importul de
impozite. Exista nsa si mecanisme reglatoare care limiteaza
supraimpozitarea, cum ar fi ncadrarea
ratei (plafonarea) ; importanta politica a ntreprinderilor, care poate
determina anumite reduceri;
amenintarea cu delocalizarea, etc. S-a demonstrat ca incidenta
anumitor impozite depinde de
elasticitatea cererii si a ofertei pe piata bunului sau produsului fixat. Astfel,
impozitul este doar un
pseudopret si astfel s i pierde valoarea ca factor de influenta si
distorsiune, de localizare, rezulta ca
mobilitatea contribuabililor nu indica dect preferintele acestora.
Diferitele politici fiscale pot fi
considerate un determinant a priori al mobilitatii ntreprinderilor, care
se exprima prin capitalizare
si ca fiind neutre a posteriori atunci cnd s-a realizat capitalizarea
totala.
Din toate acestea, rezulta ca mpartirea economica a obligatiilor
fiscale ntre menaje s i
ntreprinderi sau ntre diferitele categorii de cetateni sau diferitele
categorii de ntreprinderi ramne
greu de stabilit.
n tarile europene, bazele de impozitare locala sunt stabilite de
guvernul central, iar
colectivitatile sunt cele care fixeaza rata de impozitare, dar respecta
anumite reguli de plafon. In
Europa centrala si de rasarit exista anumite disfunctionalitati, ca
urmare a implementarii modelului
vestic, pe fondul unei autoritati locale nca fara o putere efectiva, a
unei fragmentari administrative
si a unor conflicte institutionale. De fapt, n acest spatiu, practic,
coexista doua structuri, pentru ca
implementarea celor occidentale nu a fost instalata pe un loc gol, ci a
fost altoita peste cele
existente.
Finantarea privata a politicilor de dezvoltare locala este calea la
care se recurge numai cnd s-
au epuizat modurile uzuale de finantare, adica n cazul unei lipse de
resurse. In sistemul capitalist
actual au aparut numeroase forme de finantare privata a dezvoltarii
locale, finantari bancare
originale precum, Multi Option Financing Facilities, un montaj
financiar care asociaza finantarile
pe termen scurt si lung. De asemenea, numeroase forme de creditare
sau nchiriere {leasing,
72
concesionari, contracte administrative, obligatiuni publice). Nefiind
un demers finantist", nu ne
vom opri la descrierea acestor forme de finantare. Ideea de retinut este
ca are loc o redefinire a
modului de finantare a bunurilor si ca tendinta este spre tarifarea
directa asupra utilizatorilor
serviciilor publice locale oferite.

5.3.3. Managementul teritoriului si marketing urban

Managementul teritoriului - este un nelogism ce face parte

din grupul conceptelor generate
de analiza functionarii sectorului privat. De ce management si nu
gestiune? Ambii termeni
presupun functionarea, sau asigurarea functionarii, dar numai
managementul implica, n plus,
alegerea unei optiuni de dezvoltare. Calificativul teritorial cu care
este asociata notiunea, vine
din conceptul de teritoriu sau teritorialitate, termene ce apartin
geografilor, dar conceptul
rezultat nu este legat de teritoriu ca spatiu, ci include si relatiile
interumane, Astfel,
managementul teritoriului se defineste ca modalitate particulara
sau ansamblu de modaltati de
elaborare si aplicare a politicilor publice, lund n considerare n
mod explicit, dimensiunea
lor teritoriala si avnd ca finalitate favorizarea unei dezvoltari
autonome s i creatoare de
sensuri multiple si cresterea marjei de manevra organizationala a
colectivitatii publice?.

Scopul strategic al managementului teritoriului are n vedere

orientarea catre producerea de
noi teritorii n sens istoric, adica nu se cauta doar o dezvoltare pe
termen scurt, ci o dezvoltare
multidimensionala, complexa, prin diversificare si reorganizare,
depasind latura economica,
raspunznd nevoilor prezente, fara a afecta viitorul. Scopul
operational al managementului
teritoriului este acela de a ajuta la o mai buna gestiune a resurselor,
la o marja de manevra
operationala care sa trateze dificultatile specifice.
In sensul prezent al demersului nostru, teritoriul este generat de
spatiu. I putem defini ca
rezultatul unei actiuni conduse de un actor care realizeaza un program,
indiferent la ce nivel ar fi
acesta. Mai precis actorul teritorializeaza spatiul.
Avem doua tipuri de teritorii:
-teritoriul institutional, care este, grosso modo, cel al statului si al
cetateanului si
-teritoriul relational, adica cel al ntreprinderii, al utilizatorului si
locuitorului.
Teritoriul relational include si toate aspectele socialului si
economicului, culturalului; etc. Mai
mult, teritoriul relational poate functiona pe scari diferite, de la global,
mondializare, schimbari
economice si pna la local, sau chiar revendicarile unei asociatii de
cartier. Teritoriul instutional
este un aranjament imperfect pe care-l complineste. Notiunea de
teritoriu relational este relativ
noua, pna prin anii 70 la nivel politic, neexistnd o astfel de
delimitare.
Relatia dintre teritoriu si dezvoltarea economica presupune
urmatoarele aspecte: n primul
rnd, teritoriul este nu numai un spatiu fizic, ci include si productia si
reproductia acestui spatiu,
deci este o reprezentare a dinamicii unui spatiu, apoi, relatiile din
teritoriu pot fi de natura fizica,
sociala, economica, politica sau culturala. Interdependentele care se
nasc din conjunctia relatiilor
de diferite naturi si proximitatea fizica i determina granitele. Trebuie
sa ne ferim sa fixam o limita
obiectiva a extensiei unui teritoriu. Extensia cea mai potrivita va fi
ntotdeauna n functie de
problema tratata.
Managementul teritoriului se refera la pilotajul unei entitati
teritoriale de catre puterile publice
n scopul de a o dezvolta. Dezvoltarea economica locala ar putea fi
descrisa ca demers de
dezvoltare teritoriala globala, incluznd aspecte economice, sociale,
culturale, politice, prin
73
favorizarea dezvoltarii endogene, mobiliznd ansamblul mijloacelor
umane si financiare care
concura la aceasta.
Alta notiune raliata la managementul teritoriului este amenajarea
teritoriului. In viziunea lui
Jean Louis Guigou, amenajarea teritoriului se afla la ntretaierea
geografiei, economiei si analizei
mediului nconjurator.
Din punct de vedere operational, este cvasisinonima cu
sistematizarea si poate fi definita ca
ansamblu de activitati cu caracter interdisciplinar si global ale caror
obiective sunt reorganizarea
si planificarea fizica a spatiului. Obiectivele amenajarii teritoriului
sunt:
-dezvoltarea economica si sociala echilibrata, prin respectarea

specificului fiecarei regiuni;

-mbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor;
-managementul responsabil al resurselor naturale si protejarea
mediului;
-utilizarea rationala a pamntului.
Acestea sunt de fapt si obiective ale dezvoltarii durabile. Desi la
nivel de generalizare
maxima, notiunea de amenajarea teritoriului si sistematizare sunt
echivalente, totusi exista
cteva diferente specifice sintetizate, in schema de mai jos.:
 Punctele comune si diferntele specifice ate sistematizarii si
amenajarii teritoriului

Amenajarea teritoriului cuprinde notional si politica regionala,

deoarece nglobeaza politicile
care trateaza organizarea spatiala (infrastructura, transporturile,
urbanismul), Dintre componentele
amenajarii teritoriului mai amintim: analiza spatiala, care este
aspectul teoretic pozitiv al
organizarii teritoriului; diagnoza teritoriului, care marcheaza initierea
fazei de planificare
teritoriala, care se refera la formularea si reformularea obiectivelor
politicilor, tinnd cont de
compatibilitatea cu obiectivele fundamentale, viabilitatea economica si
fizica a planului, definirea
diferitelor scenarii teritoriale, efectele prevazute functie de diferitele
actiuni, planificarea
teritoriului ca aspect teoretico-normativ al ordonarii teritoriului si
implementarea deciziilor. Mai
ramn, ca probleme, delimitarea adecvata a problematicii ariilor s i
alegerea unui grup de
instrumente apropiate, functie de prioritatile de actiune. Din cauza
reevaluarii politicilor regionale
n perioada actuala, amenajarea teritoriului traverseaza o perioada de
criza, din perspectiva
normativa.

74
 Marketingul urban este un instrument direct, operational n
realizarea proiectelor de
colaborare cu sectorul privat, este unul din pilonii managementului
teritoriului, aflndu-se n
centrul strategiilor de dezvoltare adoptata de catre ales ii locali. El
asigura analiza, planificarea,
punerea n practica si controlul programelor. Din punct de vedere
practic, marketingul teritorial are
doua vocatii complementare:
-contribuie la promovarea orasului, prin ameliorarea serviciior
oferite;
-se utilizeaza si n alte activitati ce tin de autoritatea locala:
amenajare urbana, turism urban,
echipamente si servicii publice colective, implantare de intreprinderi,
etc. Lucreaza cu notiuni
precum cea de imagine a oras ului, ca patrimoniu colectiv ce trebuie
valorizat si ntretinut . Rolul
marketingului este de a promova aceasta imagin, 'iar promovarea
aceasta trebuie nsotita de o
veritabila strategie la care participa un numar mare de actori
institutionali. Dezideratul
fundamental al conceptului de marketing teritorial este prospectarea si
nsotirea activitatilor
economice dintr~un teritoriu. Activitatea unui oras sau teritoriu
depinde de dinamismul intern al
acestuia. Prin urmare, este necesara cautarea si ntmpinarea de noi
intreprineri pe baza, totusi, a
unei logici de dezvoltare locala.
Un alt deziderat al demersului de marketing este cunoasterea
comportamentelor indivizilor, a
ntreprinderilor, a aspiratiilor si constrngerilor care ghideaza
activitatile,
Un rol important i revine si n ceea ce priveste dezvoltarea
turismului urban sau din regiune,
prin componenta sa informationala si de promovare. Din aceasta
perspectiva, marketingul
contribuie la elaborarea strategiei de dezvoltare la coordonarea
actiunilor, la promovarea generala
si facilitarea utilizarii orasului sau regiunii de catre toti (informare,
marcare, semnalizare, transport
si acces) precum si initierea si organizarea de evenimente urbane care
atrag turisti si investitori
(sarbatori, festivaluri, trguri, congrese),
n concluzie, ca o corelare a notiunilor de regionalizare si
 dezvoltare putem spune ca regiunea
se implica direct n gestiunarea ariilor din jurisdictia ei, la mai multe
niveluri: ca furnizor de
servicii, ca finantator s i ca administrator. Paradoxal este cum ntr-o
lume a globalizarii, rolul
regiunilor este n crestere.

5.3.4 Centralizare, descentralizare si alte politici de dezvoltare

(politicile structurale si
sectoriale)
Exista o permanenta disputa ia nivel politic ntre adeptii
centralizarii si cei a descentralizarii.
ntre argumentele care se aduc n favoarea centralizarii:
Eficacitatea, mai ales n cazul centralizarii politicilor de
asistenta. Se justifica daca
contribuabilii rezidenti sunt sensibili la bunastarea tuturor celor asistati
care locuiesc n teritoriu.
Nivelul de bunastare al fiecaruia va aparea n functie de utilitatea
tuturor contribuabililor, cu alte
cuvinte nu poti sa prosperi ntr-o zona saraca, pentru ca nu ai cui
vinde.
Cum am mai spus, gestiunea unei politici publice este eficace, n
sens economic al termenului,
daca aceasta permite punerea n aplicare a politicii alese la un cost ct
mai redus. n acest sens,
centralizarea are ca argumente economiile de scara, iar micile
colectivitati nu sunt capabile sa
dezvolte programe de amploare, de pregatire s i ajutor a persoanelor
defavorizate. n plus, adeptii
centralizarii sustin ca aceasta este o modalitate de a combate frauda la
nivel local, unde pot fi
deturnate fonduri importante catre alte destinatii dect cele stabilite.
Un alt argument este echitatea redistribuirilor centralizate. Prin
definitie, o politica
redistributiva la nivel local este sortita esecului pentru ca cei favorizati
de politica vor fi atrasi, n
timp ce contribuabilii vor fi alungati. Astfel, centralizarea devine factor
de stabilitate n teritoriu s i
75
previne migrarea de la o colectivitate la alta. Neutralitatea sistemului
de fiscalitate implica
nedenaturarea sistemului de preturi si este o garantie de eficacitate
pentru o economie care nu
doreste sa mpiedice o localizare optima a activitatilor.
Si, n fine, este de presupus ca centralizarea asigura o stabilizare
macroeconomica.
Argumentele acestei supozitii sunt de factura keynesiana. In fapt,
descentralizarea este benefica
bogatilor si dezavantajoasa saracilor.
Pe de alta parte, descentralizarea are si ea argumentele ei:
Argumentul de baza este luarea n consideratie a disparitati/or ntre
preferintele locale
privitoare la serviciile publice. In acest context, descentralizarea unui
serviciu public este mai
eficace cu un anume federalism fiscal. O alta formulare a teoremei
descentralizarii este ca oferta
descentralizata a unui serviciu public local este mai eficace la un cost
al informatiei acceptabil,
dect oferta centralizata care ia n consideratie disparitatile locale
ale preferintelor referitoare la
serviciile publice locale. Enuntata de profesorii Derythy si Gilbert ea
ar suna ca o versiune
moderna a unui enunt al lui Tocqueville: la marile natiuni centralizate
legislatorul este obligat sa
dea legilor un caracter uniform care nu ia n considerare diversitatea
locurilor si obiectivelor
locale.
Un al doilea argument, este legat de costul descoperirii
informatiilor s i de o anumita
eficacitate tehnica. Informarea perfecta necesita conexiuni pna la
cele mai fine ramificatii n
grupurile de persoane. Daca consideram metoda stiintifica a informarii
eficiente care postuleaza ca
la un grup de n persoane sunt necesare n(n-l)/2 conexiuni
informationale, este evident ca, n cadrul
unui grup mare, o politica de informare perfecta este imposibil de
realizat. Talia restrnsa a unui
grup favorizeaza difuzarea informatiei n cadrul acestuia.
Pe de alta parte, se vorbeste de o miopie" a autoritatilor n
politicile de redistributie. Mioapa
este acea autoritate care socoteste politica dupa un numar dat de
beneficiari s i care nu ia n calcul
ca nsasi optiunea luata poate influenta numarul populatiei asistate.
 Considerentele expuse pna acum, demonstreaza faptul ca nivelul
optim de descentralizare a
politicilor de distributie depinde de strategia adoptata de autoritatile
locale. Totusi, este dificil a ne
pronunta n mod categoric asupra responsabilitatii n ce prives te
furnizarea si gestiunea politicii
publice de asistenta.
n rezumat, centralizarea se poate aplica daca diminuarea saraciei
este o problema nationala,
obiectivele guvernului central s i ale guvernelor locale sunt divergente,
exista riscuri de frauda,
cnd redstributia are un efect de stabilizare automata la nivel local si
cnd populatia asistata are
posibilitatea de a alege ntr e o colectivitate sau alta si autoritatile
locale adopta o strategie
inadaptata la aceasta conditie. Exista posibilitatea descentralizarii
daca : preferintele pentru
redistributie sunt spatiale iar agentii locali adopta o strategie viabila
(nemioapa); politica de
redistributie are un puternic continut informational.
ntre alte politici de dezvoltare nu trebuie uitate cele sectoriale.
Adesea, dezvoltarea se
realizeaza pe cai sectoriale, cu conditia sa existe o anumita coordonare
ntre sectoare, odata pentru
ca, efectele unei dezvoltari ntr-un sector pot fi nesustenabile din cauza
deficientelor din alte
sectoare, apoi, pentru ca pot exista incompatibilitati s i efecte perverse
intersectoriale. Din
multitudinea de sectoare ale sistemului economico-social ne vom opri
asupra serviciilor publice de
sanatate, politica energetica, politica urbanistica, politica de turism,
Politica de sanatate:
ntrebarea este aici spre ce se tinde? Exista trei variante:
- coordonarea reformei catre piata privata care s-a dovedit oricum
mai eficienta,
76
 -coordonarea reformei pe baza crearii unui sistem ierarhic,
-coordonarea reformei prin descentralizare la nivel regional.
Problema deriva din dilema echitate-efcienta: pe de-o parte se
dores te un serviciu medical
eficient, pe de alta parte toti cetatenii trebuie sa beneficieze, n egala
masura, de serviciile medicale
si asta la o calitate cel putin rezonabila, cu alte cuvinte, oricine daca-si
permite poate avea
tratamente de lux, dar o asistenta minima se cuvine fiecaruia. Se
pare ca singurul sistem
functional care se apropie ct de ct de ambele deziderate este sistemul
asigurarilor. De el profita
multe cercuri si tot bogatii sunt cei mai fericiti", dar mai multa
echitate este greu de obtinut. Ct
despre gradul de descentralizare sau de centralizare, optiunea depinde
de multi alti factori care nu
privesc abordarea socio-politico-economica a acestui demers.
Politica energetica
Este foarte importanta, pentru ca orice act al vietii urbane are un
cost si un continut energetic.
Experienta ultimelor decenii demonstreaza ca exista un paralelism
ntre urbanizarea crescnda si
formele de consum energetic, din ce n ce mai intense si rnai
sofisticate, Un calcul simplu ne releva
o corelatie permanenta ntre dezvoltarea economica, urbanizare si
cererea de energie. Nici o forma
urbana nu se poate lipsi de un suport energetic Factorul energetic este
uneori flexibil, alteori
restrictiv. Prin aceasta prisma putem vedea comunitatea ca o
interdependenta de doua sisteme, unul
energetic care aprovizioneaza si unul socio-economic care consuma.
Comunitatile si, n special,
orasele, capitalizeaza n mod durabil o cantitate de energie care se
degradeaza treptat datorita
entropiei crescnde a sistemelor umane. Probleme precum poluarea,
deseurile, tipurile de habitat,
dependenta de aparatele electrocasnice, deplasarile intraurbane,
structura si forma aglomerarilor
urbane, aparitia supraaglomerarilor urbane (orase monocentrice,
tentaculare, polinucleare, ele),
sunt marile provocari ale dezvoltarii durabile. Adecvarea nevoilor
energetice la nivelul
aglomerarilor se face pe trei dimensiuni: n timp (variatiile zilnice sau
sezoniere, asigurarea pentru
 viitor, etc), n spatiu, precum si adecvarea termodinamica. Sistemul
energetic se nscrie printre
marile infrastructuri de servicii si, ca urmare, impune comunitatilor o
serie de restrictii asupra
utilizarii si amenajarii teritoriului. Este necesara pe lnga abordarea n
termeni monetari si
schimbarea de comportament O noua problema cu care se confrunta
societatea n noile conditii,
derivata din problema energetica, este aparitia unei noi forme de
inegalitate umana. Ramn pentru
viitor ntrebari precum: va functiona politica energetica dupa regula
pietei?; se vor gasi alternative
tehnologice la pierderile ireversibile din prezent?; se va forma o
constiinta energetica sau
ecologica?
Politica de transport:
Multa vreme s-a socotit transportul ca o consecinta a dezvoltarii si,
ca urmare, investitiile n
transport trebuiau facute numai dupa obtinerea unei anumite
rentabilitati". De fapt, este tocmai
invers, arareori transportul este un domeniu foarte rentabil. Vestul
Americii a fost desalbaticit" de
o cale ferata. n special transportul de persoane nu este aducator de
mari profituri, chiar n
conditiile de azi ale urbanismului. Cu aceasta problema s-au confruntat
numeroase tari europene,
chiar si unele dintre cele cu un sistem de transport foarte dezvoltat.
Ideea este ca transportul, n
mod paradoxal, devine aducator de venituri cnd este subventionat si,
mai mult, un transport suplu
si rapid este factor de dezvoltare pentru alte ramuri economice. Nu
vorbim aici de transporturile de
marfuri, care se dezvolta singure daca dispun de o infrastructura
dezvoltata, ci de cele de calatori,
ca s i cum moblitatea este aducatoare de prosperitate. O politica de
transport are doua laturi: una a
infrastructurii,tine de o baza materiala, de investitii, de mijloace
tehnice si financiare s i o alta de
organizare, trafic s i fluenta, care fires te si mareste sau micsoreaza
capacitatile functie de

77
mijloacele financiare disponibile, dar care este restrictionata de
infrastructura. Ct priveste aspectul
descentralizarii, n cadrul acestei politici, acesta este legat de
posibilitatile pe care le au
comunitatile, de infrastructura si de nivelul de analiza. n general,
transporturile locale revin n
sarcina guvernelor locale, iar cele nationale intra sub incidenta
guvernelor centrale. Se poate vorbi
si de autonomie, dar aceasta nu poate fi dect partiala cta vreme
infrastructura nu se poate
delimita n jurisdictii", sau se poate, dar ntr-un mod pagubos.
Politica de turism
Desi nzestrarea cu frumuseti turistice nu este n dependenta fata de
nici un factor care poate fi
controlat de om, dect poate doar turismul istoric, dar si acesta este
dat" (oricum turismul se
raporteaza la o munca trecuta), totusi turismul este mai dezvoltat tot n
tarile dezvoltate. Explicatia
nu sta neaparat n forta acestor comunitati de a polei" ce nu este
frumos de la Dumnezeu, ci mai
curnd, n aplicarea unor politici corecte si adaptate la nevoile
manifestate de turisti. Turistul este
om cu anumite nevoi, care vor fi satisfacute de un produs turistic, care
se realizeaza, fie ca exista
sau nu ingrediente" din natura. Singurele politici apte sa ajute
turismul sa se dezvolte ntr-o
regiune sunt acelea care dau facilitati sau nu ngradesc n nici un fel
activitatile particulare.
Autoritatile publice trebuie sa se ngrijeasca mai mult de activitatile
colaterale" ale turismului, n
fapt, restul sectoarelor economice, turismul fiind n simbioza cu
celelalte. Este ntr-o mare masura
o activitate de factura regionala, pentru ca fiecare regiune are
particularitatile sale, dar acestea
modifica doar obiectul turistic, nu si celelalte consumuri, care l
transforma n produs.

5.4. Modele de elaborare a strategiilor de dezvoltare ale

colectivitatilor

Strategia de dezvoltare a unei colectivitati presupune

determinarea scopurilor si a obiectivelor
pe termen lung ale colectivitatilor, adaptarea politicilor locale si
alocarea de resurse pentru atingerea
acestora, tinnd cont de nevoile si asteptarile, dorintele cetatenilor s i
de componenta sistemului
politic local. Elaborarea unei astfel de strategii se face pe faze. Fazele
sunt n fapt aceleas i cu fazele
functionale ale sistemului politic pe care le-am enuntat si prezentat.la
punctul 5.2.1. Ne rezumam
doar la.cteva considerente suplimentare legate de acest model.
La prima etapa, pe care am putea-o numi Stabilirea finalitatii
strategiei de dezvoltare,
instrumentele folosite sunt anchete directe asupra populatiei tinta, baze
de date existente, studii de
piata, date comerciale, fisiere, etc.
Ct priveste punerea n agenda a problemei (n faza de identificare
s i diagnosticare), Colb si
Elder disting doua categorii de agende: una este agenda sistemica, n
care problema rezulta din
dezbaterea politica si alta agenda institutionala, care cuprinde
problemele care revin autoritatilor
administrative. O alta chestiune pusa n discutie este aceea daca
problema a fost adusa pe agenda
prin presiune sau facea parte dintr-un program politic.
Mai trebuie spus ca diagnosticul presupune identificarea
sectorului de populatie vizat sau
afectat si caracteristicile acestuia, tipul de conflict: de logica, de
interese, dintre diferiti agenti
locali, etc, precum si identificarea si ncadrarea n factorii de mediu,
Obiectivele stabilite trebuiesc nzestrate cu unele caracteristici
(precizie, claritate, termene)
n faza de urmarire si evaluare a aplicarii strategiei si a impactului
acesteia asupra colectivitatii,
trebuiesc avute n vedere trei aspecte: respectarea calendarului,
respectarea devizului (bugetului),
respectarea clauzelor tehnice.
La capatul parcurgerii etapelor de decizionare, (inclusiv cea de
implementare si evaluare) se
78
poate vorbi de exercitiul unei politici publice pe un anumit teritoriu.
Amintim ca ea este, n fapt, o
alegere pe baza analizei nivelului de satisfactie alternativa a unei nevoi
exprimate n mod general.
Analiza se poate face prin mai multe metode: evaluarea financiara
(calculul valorii nete
actualizate); metoda costuri-avantaje, metoda multicriteriala,
varianta mai complexa a formulei
costuri avantaje (notare cu puncte); metode sociologice de analiza
(teoria jocurilor, modele de
rationalitate, convergenta parerilor,etc.) Vorbim de rnai multe
proceduri de evaluare: procedura de
tip experimental este dificil de pus n practica, ea presupunnd crearea
a doua es antioane, din care
unul sa fie supus actiunii publice si unul nu; procedeul de tip pluralist,
presupune existenta unei
entitati centrale cu antene n teritoriu, etc. n general, evaluarea
politicilor publice ramne o
procedura putin raspndita datorita multiplelor obstacole pe care le
ntlnes te, att ivite din
rationalitatea politica, ct si tehnice.
Orice problema publica instituie un dublu proces de transformare.
Inputul se transforma n
output, iar outputurle duc la ameliorarea securitatii interne si
consolidarea mediului economic,
Aceasta dubla functiune constituie paradigma centrala a abordarii
manageriale a actiunii
publice43.

Modele concepute pe baza managementului teritorial

Managementul teritorial este o extrapolare a managementului din
economia privata, de aceea,
n cazul de fata se recurge adesea la metodele folosite n ntreprinderi
sau organizatii. Principalele
etape ale elaborarii strategiilor colectivitatilor locale prin prisma
managementului teritorial
prezinta urmatoarele caracteristici relative fata de modelul anterior:
- transformarea fazei de planificare - anticipare prin recurgerea la
perspectiva teritoriala;
- se renunta la organizarea traditionala a mpartirii pe mari
functiuni si se va recurge la modele
de organizare de tip proiect sau retea, prin aceasta dndu-se o mai
mare concretete actiunii;
- operationalizarea se va baza foarte mult pe conceperea unor
 diferite forme de parteneriat si
punerea n aplicare a marketingului urban si teritorial;
- transformarea fazei de control si apropierea sa de cea prospectiva
sau monitoringul ca metoda
de evaluare permanenta s i din mers. n plus, se trece de la
evaluarea sanctiune la evaluarea
formativa.
Dar peste toate acestea, abordarea din perspectiva managementului
teritorial a modelelor de
dezvoltare impune ntelegerea urmatoarelor concepte:
1. Planificarea teritoriala: proces al carui rezultat este elaborarea
unui plan de gestiune si
functionare a unei colectivitati. Planul, n sens propriui presupune
descrierea fizica" a unui
teritoriu, mpartirea lui (delimitarea cmpului de aplicare a regulii de
drept), apoi functiile de
cooordonare, diferentiere si echilibru. Planul, n sens figurat, este
definit ca o procedura
formalizata care are drept scop obtinerea unui rezultat bine determinat
sub forma unui set (sistem)
de decizii integrate. Terminologia de specialitate evita notiunea de
planificare din cauza abuzarii ei
n defunctul sistem comunist si prefera pe cele de program sau linii
directoare, orientari generale
care, n fond, semnifica acelasi lucru. Baza de diferentiere fata de
planificarea de tip comunist o
constituie gestiunea democratica cu ajutorul regulilor de drept si
principiul de legalitate care se
traduce prin reducerea la minimum a puterii statului si nlocuirea ei cu
reguli generale si abstracte
(impersonale), stabilite ntr-un mod democratic. Prin urmare,
planificarea trebuie sa fie limitata de
urmatoarele coditii:
-sa fie deschisa, consensuala si participativa;
-sa fie mereu transparenta ;
79
 -sa fie supusa unui control, care nu se limiteaza numai la un
examen formal;
-recunoasterea diversitatii formelor juridice ale planului.
Totusi nici dreptul, nici planul nu sunt capabile singure sa dirijeze
societatea, prin urmare, este
necesara aparitia unei noi forme de gestiune si anume gestiunea
colectiva. Nemaiexistnd statul
providential, problema care se pune acum este aceea a alegerii ntre un
stat managerial sau unul
reflexiv sau a ceva intermediar: "statul de drept reflexiv.
2. Planificarea emergenta Chiar s i n cazul unui stat reflexiv
se mentine rolul de mediere
si pertinenta planificarii. Papadopulos identifica doua tipuri de
strategii ale actiunilor
reflexive: strategiile specifice, ce vizeaza actiuni diferentiate n
baza diferentelor sociale si
strategii universale, avnd ca scop, ntocmai atenuarea
diferentelor precedente. Mintzberg
remarca doua tipuri de strategii organizationale: cele intentionale
(nerealizate} si cele realizate
(aprobate}. Ceea ce nu se recunoaste, este nsa o a treia cale, si
anume strategia emergenta.
Mecanismul acesteia este simplu: forma care a aparut sau care
exista nu este cea dorita initial,
dar actiunile ntreprinse n mod progresiv converg, n timp, catre o
anumita coerenta sau
forma, Acest tip de planificare se pliaza cel mai bine pe structura
statului reflexiv. Conceptul
de planificare emergenta este total opus planificarii pmpriu-zise
(directive): obiectivul este
completat cu proiectul rezultnd un mix de reusite si esecuri,
adica dreptul se creaza
progresiv, pornind de la experientele realizate la nivel local.
Concluzionnd, planificarea emergenta se traduce ca un proces
experimental de ajustare
progresiva. Ramne de vazut, daca o atare situatie este si de dorit
n raport cu aceea, mai
previzibila a organizarii apriori, dar acest model este al unei
societati care-si asuma
complexitatea. n ciuda imprevizibilitatii sale dezarmante, este un
instrument necesar n
managementul teritorial.
3. Prospectiva strategica teritoriala reprezinta un nou mod de a
defini viitorul unei
colectivitati teritoriale. Consta n construirea unui cadru analitic, ce
permite n mod simultan:
studiul determinantilor sistemului social si economic; studiul
gradului de libertate si
posibilitatii de miscare a acestuia n vederea elaborarii de proiecte cu
caracter strategic, ndreptate
spre viitor, susceptibile de a schimba starea de lucruri actuala.
Obiective: elaborarea de strategii de
transformare sau adaptare, scoaterea n evidenta a restrictiilor si
riscurilor, inertiilor, pericolelor, dar si a fenomenelor favorabile, a
oportunitatilor precum si
stabilirea regulilor de joc. Pe ansamblu, analiza prospectiva este
gndirea pe termen lung, n
vederea decizionarii pe termen scurt s i pentru reorientarea sistemelor
sociale. Datorita
specificitatilor sale, este dificil de manevrat s i depinde s i de actiunea
altor sisteme.

Tipuri de analize prospective:

-anliza prospectiva cognitiva presupune ntelegerea realitatii si
enuntarea de ipoteze asupra
viitorului posibil (construirea de scenarii). Si scenariile pot fi
exploratoriisau normative, dar
este de retinut ca ele nu sunt dect un exercitiu pedagogic;
-analiza prospectiva participativa este realizata cu ajutorul
unei matrici de analiza viznd
rationalizarea ansamblului. Coordonatele matricii vor fi conturate
din dezbateri publice,
sondaje, studii etc;
-analiza prospectiva decizionala are ca obiectiv principal
sprijinirea agentilor sociali,
politici si economici n procesul de luare a deciziei. Concretizarea
acestei analize se realizeaza
sub forma planficarii sau a programarii strategice.

Concluzionnd, putem spune despre analiza prospectiva ca se

bazeaza pe o gndire globala, ca
vizeaza o bataie lunga, dar actiunea este pe termen scurt, ca foloses te
deopotriva rationamentul si
imaginarul, combinndu-le ntr-o arta a expresiei colective.
80
 Un rol deosebit in analiza prospectiva, l are evaluarea pe baza
indicatorilor statisticii. n
elaborarea si implementarea efectiva a unei politici de dezvoltare
regionala este necesara
producerea sistematica de date semnificative, care sa raspunda
urmatoarelor cerinte:

- sa permita analiza distributiei spatiale a variabilelor socio-

economice selectate, precum
si a factorilor cu influenta critica asupra acestor variabile;
- sa identifice acele regiuni pe care valorile variabilelor alese
le indica drept
problematice;
- sa informeze cu privire la definirea initiala a politicii de
dezvoltare regionala care sa
contribuie la rezolvarea problemelor identificate;
- sa asigure monitorizarea utilizarii resurselor necesare politicii
implementate si a rezultatelor
sale imediate, precum s i evaluarea impactului politicii asupra
problemelor identificate initial,
carora li se adreseaza.
n scopul evaluarii politicilor de dezvoltare regionala, a
programelor adoptate, indicatorii
folositi pot fi clasificati n patru categorii principale:
indicatori de context: ilustreaza aspectele-cheie ale contextului
socio-economic alregiunii,
fiind un punct de plecare pentru definirea programului de
dezvoltare;
indicatori financiari: identifica alocarea resurselor pentru
fiecare element al
programului de dezvoltare regionala;
indicatori de iesire: folositi pentru monitorizarea rezultatelor
(fizice ale) politicii; ei depind
de natura masurilor (actiunilor) propuse n program;
indicatori de impact: reflecta gradul de atingere a obiectivelor
programului, urmarind
modificarile aparute n indicatorii de context.
n alegerea acelor indicatori care vor furniza informatia relevanta
pentru scopul propus, sunt
foarte importante att calitatea datelor, care trebuie sa fie obiective si
rezonabil precise, ct si
simplitatea lor, n sensul selectarii unor indicatori us or de nteles, cu
definitii clare. Culegerea si
prelucrarea datelor socio-economice cu acuratete este un demers
costisitor, de aceea utilizarea
surselor de date existente este o optiune preferabila fata de cautarea
unor noi surse de date.
Experienta Uniunii Europene n acest sens:

Colectarea si furnizarea datelor pentru statistica regionala a Uniunii

Europene este coordonata de
EUROSTAT (Oficiul de Statistica ai UE), care functioneaza n
colaborare cu 15 oficii nationale de
statistica din Uniune. Statistica regionala a EUROSTAT este
organizata n baza de date numita
REGIO si contine aproximativ 100 dintre cei mai importanti
indicatori, grupati n urmatoarele
domenii: (demografie; economic-financiar; somaj; forta de munca;
energie; agricultura-
silvicultura; transporturi; cercetare-dezvoltare.)
4. Geometria spatiala variabila este considerata o metoda de
punere n practica a solutiilor
teritoriale si institutionale ad-hoc, functie de problemele de rezolvat si
de interesele ce apar la
diferite niveluri. Ea urmareste sa asocieze, de o maniera contractuala,
toti agentii implicati. Aceasta
metoda se poate utiliza n domeniul unor mari proiecte prioritare
(transport, nvatamnt,
amenajarea teritoriului, etc.) care vor fi concepute si realizate de
parteneri publici si privati.
Politicile publice aplicate cu ajutorul unor proiecte prioritare prezinta
o dubla caracteristica:
masurile asociate acestor politici sunt lipsite de efecte directe, ci au
doar un caracter incitativ
(folosirea unor informatii, subventii) asupra comportamentului
colectivitatii teritoriale si, n plus,
aplicarea lor nu este impusa dect n masura unor angajamente
autoasumate Intre exigentele
necesare aplicarii metodei geometriei spatiale variabile, amintim de
cele politice (existenta unei
81
vointe politice) cele strategice (exigenta unui program) precum si pe
cele operationale (definirea
unor reguli ale jocului).
Mobilizarea actorilor teritoriali este o alta problema cu care
colectivitatile teritoriale au de a
face. n anii 80, s-a produs o sporire a marjelor de initiativa locala mai
ales n domeniul amenajarii
teritoriului si a politicilor sociale, culturale si a locurilor de munca. n
aceasta perioada s~au
manifestat trei procese diferite, dar adesea cu caracteristici
complementare:
-transferurile institutionale de competenta ca urmare a
descentralizarii;
-intensificarea procesului de interministerialitate;
-difuzarea crescnda a practicilor contractuale, din aceasta
rezultnd ntre colectivitatile
teritoriale s i stat nis te raporturi netutelare.
Cum au fost implicati agentii dezvoltarii locale n acest proces?
Exista mai multe tipuri de
mobilizari ntre institutii, pe care le vom enumera doar n mod succint.
- Mobilizarile de proximitate, determinate de apartenenta la un
teritoriu sau comunitate, n
domeniul politicilor urbane au aparut, mai ales n spatiul anglo-saxon,
asa numitele coalitii de
cres tere, ca agregari si mobilizari de interese dominante, care pe de-o
parte, au influentat politica la
nivel national, diminund arbitrajele statului fata de distributia sociala,
dar pe de alta parte, au
miscat economia ntr-o mai mare masura n sens ascendent, pe plan
local.
- Mobilizarile de tip reticular (forma de plasa) n cadrul
politicilor urbane, se
caracterizeaza prin instabilitatea configuratiilor retelelor rezultate si
prin eterogeneitatea
compozitiei lor. Eterogenitatea se datoreaza n special faptului ca
recrutarea nu se se face pe baze
formale institutionale s i adesea exista o relatie inversa ntre marimea
retelei siperenitatea sa.
- Mobilizarile de expertiza s i rolul crescnd al mediilor
profesionale, cuprind militantismul si
consultanta universitara, apelul la experti si expertize pentru
elaborarea de planuri, proiecte
finantate prin ONG-uri etc
Dar acest subiect, al modurilor si modelelor diferitelor forme de
 mobilizari la nivel local vor fi
abordate si n capitolul urmator dedicat exemplificarilor.

Concluzii: Factori de reusita ai dezvoltarii locale;

O colectivitate locala trebuie gestionata asemenea unei

ntreprinderi, printr-o politica adecvata
a prefacerilor pe care le traieste. Elaborarea strategiilor de dezvoltare a
unei colectivitati reprezinta
o modalitate eficienta de a ghida comunitatea n directia dorita.
Strategia de dezvoltare aleasa,
oricare ar fi ea, trebuie sa fie integratoare si sa ia n considerare
relatiile ntre privat si public,
participarea cetatenilor. Marketingul trebuie sa fie un element
permanent al gestiunii colective care
trebuie sa stea Ia la baza formularii politicilor. Gndirea procedurala
trebuie nlocuita cu gndirea
conceptuala iar planificarea analitica trebuie sa faca loc planificarii
strategice. Administratia trebuie
reorganizata catre o oferta mai flexibila. Toate acestea sunt sugestii
generale exterioare". O
strategie performanta de dezvoltare trebuie sa ndeplineasca mai multe
conditii de eficienta, precum
o buna proiectare; o buna stabilire a obiectivelor; o buna s i adecvata
alegere a politicilor; o
implementare corecta si un control adecvat.
Rezultatele obtinute prin aplicarea politicilor de dezvoltare locala
pot fi apreciate prin doua
moduri complementare; primul, referitor la rezultatele interventiilor
economice locale n raport cu
obiectivele fixate, iar al doilea prives te consecintele acestor politici,
independentele obiectivele
fixate. O prima constatare, dupa studierea unei vaste documentatii
este ca dezvoltarea locala
constituie o teorie socio-economica si politica ce regrupeaza
problematici diverse, dar si un teren de
82
politica convergenta a ntrebarilor de fond asupra redistribuirii publice
locale.
Nu putem vorbi nca de o teorie integrata, n schimb se pot
evidentia ctiva factori de succes ai
dezvoltarii locale, pornind n analiza de la strategiile elaborate de
agentii locali. Nu exista un model
unic de dezvoltare locala, dar exista un consens cvasiunanim asupra
urmatoarelor fapte.
- n primul rnd, este sigur ca politica la nivel local poate schimba
lucrurile existente. Deci
agentii locali dispun de potentialul de influentare a demersului
economic;
- Apoi, este constatarea ca este destul de dificila realizarea unui
model de dezvoltare unic.
Angoasa pe care o da lipsa unei retete este compensata de posibilitatea
de alegere, landemna
agentilor locali.
- Al treilea element de consens l reprezinta respectarea principiilor
de echitate si justitie
sociala. Dezvoltarea nu este un scop n sine, ea vizeaza ameliorarea
conditiilor sociale pentru
ansamblul colectivitatilor teritoriale.

5.5. Modele de dezvoltare economica

locala

5.5.1. Aspecte teoretice si realizari practice n Europa si SUA

Literatura de specialitate privind dezvoltarea economica locala s-a

mbogatit considerabil n
ultimii douazeci si cinci de ani. In SUA, cele mai multe lucrari au
aparut n anii 80 atunci cnd
dezvoltarea economica locala devenea un concept de sine statator prin
ceea ce se ntmpla n lume.
De fapt, conceptul uzitat atunci n SUA era cel de dezvoltare urbana s
i, la drept vorbind, se explica
prin ceea ce se petrecea n regiunile urbane de pe cele doua coaste
americane. n lucrarea City
lirnits", socotita de referinta n universitatile americane, profesorul
Peterson prezinta de o maniera
succinta o perspectiva determinista asupra dezvoltarii urbane. Cadrul
economic de piata, spune el,
obliga orasele sa uzeze activ s i eficace de propriile puteri pentru a
ameliora mediul economic al
comunitatilor lor. Aceasta viziune mprumuta concepte teoretice
fundamentale de la structuralistii
urbani (ceva asemanator determinismului) Molotch si Logan, care au
lansat termenul de masini de
crestere n lucrarea Urban Fortunes: The political Economy of
Place(1987). Ideea relevanta a
lucrarii este aceea ca politicile de dezvoltare locala nu sunt n
beneficiul tuturor, ci numai a unui
grup restrns de indivizi, as a numiti masini de cresteri. n viziunea
lor, sectorul public are doar
un rol secundar, de sustinere n raport cu exigentele pietei si cu fortele
institutionale care
ncurajeaza cresterea.
Un alt cercetator american, Malenkopf, propune un alt model de
dezvoltare urbana. n lucrarea
The Contested City, el include dezvoltarea locala si n sfera politica.
Neexcluznd faptul ca politica
ar putea fi subordonata unor interese private, el vorbeste despre coalitii
de crestere (pro-growth
coalitions), puse n opera de antreprenori care risca si, deci, si
merita rasplata, Apoi vede ca
politica poate sa cedeze mai usor intereselor economice dect n
favoarea altor interese. Cu alte
cuvinte, politica se face pe voturi dar si pe bani. Stone si Sanders n
The politics of developement
aprofundeaza modelul Mallenkopf si dupa un numar enorm de studii
de caz, postuleaza ca
interesele economice nu trebuie sa dispuna de alesi locali. n conditiile
actuale de democratie,
guvernele pot fi controlate prin opinia publica, adica organizatii din
afara sferei politice pot sa
obtina suficienta putere politica pentru a influenta decizia n materie de
dezvoltare. Ideea comuna a
celor doua modele este aceea a existentei coalitiilor de cres tere, care
sunt conglomerate de interese
reunite s i canalizate, care nasc o politica de dezvoltare locala si care
apar spontan, n sensul ca
83
rezulta din cursul vietii economice de tip capitalist s i ca dezvoltarea
urbana si politicile care o
ncurajeaza sunt modelate deopotriva de forte politice s i economice.
Diferenta e ca, la Malenkopf,
rolul institutiilor politice este mai pregnant, n timp ce la Stone si
Sanders imaginea lumii e mai
pluralista.
La nivel local, interactiunea dintre sectorul public si cel privat este
necesara ntr-un grad mai
mare dect n politica publica n genere (adica la nivel central).
Wolman s i Ledebur (1984)
furnizeaza o clasificare a formelor posibile de interactiune. Pornind de
la diversele echilibre
public-privat, ei identifica s apte forme care merg de la laissez fa/re
pna la nationalizare totala. La
mijlocul spectrului se afla politicile de ncurajare si abordarea
diverselor forme de cooperare s i
parteneriat.
Barnekov, Boyle si Rich (1989), ntr-o analiza facuta dezvoltarii
economice locale din SUA si
Marea Britanie, lanseaza conceptul de privatism ca model n care
sectorul public urmareste
strategiile de stimulare a cresterii economice. Plecnd de la ideea ca
scopul ultim al individului
este cautarea privata a bogatiei, rezulta ca obiectivul unui oras este de a
deveni comunitatea
facatorilor de bani privati; rezulta mai departe ca rolul oraselor este s
i acela de a surmonta ceea ce
piata privata a facut rau. Pornind de la acest principiu, prvatismul
presupune implicit ca rolul
sectorului privat este limitat de diverse obstacole, as adar grija fata de
el trebuie sa aiba n vedere
nlaturarea piedicilor din calea investitiilor private. n esenta, sectorul
privat este dinamic,
productiv s i fiabil, iar ncrederea n eficacitatea pietei ca si criteriu de
performanta economica, este
valabila n aproape toate sferele socialului. De aici, necesitatea
stimularii sectorului privat care
duce la cresterea ncasarilor si, implicit, la dezvoltarea sectorului
public.
Societatea postindustriala moderna se caracterizeaza, n primul
rnd, printr-o crestere a
interdependentelor. Natura crizelor aparute n ultimele trei decenii nu
mai este aceeasi cu cea din
anii 30. Des i Europa si America ramn n fruntea ierarhiei
performantelor economice,
fundamentele prosperitatii lor au fost puse serios n cauza. De ambele
maluri ale Atlanticului, au
trecut cteva socuri de mare amploare: pretul energiei, inflatia, spirala
preturi-salari, defiatia,
concurenta tehnologica, etc. Cercul virtuos al cresterilor succesive din
anii 50-60, a devenit un cerc
vicios. Se repun n cauza valori traditionale precum: marea talie, ierarhie!
cantitate, uniformitate
si apar noi idei forta cum sunt scara mica, parteneriat, calitate, inovare. Asa
au aparut initiativele
locale de dezvoltare, pentru gasirea unor solutii la situatiile de criza.
De aici, Christophe
Demaziere vede ca evolutia poate fi s i de la global spre local, nu
numai invers, cum parea ca se
statornices te o tendinta,
Tot Demaziere ne vorbeste despre doua paradigme n noul tip de
abordare a dezvoltarii locale.
Este vorba de paradigma tehnologica, caracterizata prin :
-favorizarea strategiilor de diversificare, privilegiind o informare si
o formare cu privire la
tendintele sectoriale pe termen mijlociu si lung;
-dinamizarea capacitatilor de export prin punerea n opera a unui
dispozitiv managerial de
ghidare;
-crearea de pepiniere, dezvoltarea serviciilor cu mare aport de
tehnologie, favorizarea inovarii,
intensificarea mecanismelor de transfer de tehnologie,
-sisteme de calificare, recalificare s i instructie permanenta, etc.
De cealalta parte, paradigma organizationala se fundamenteaza pe:
-dezvoltarea de parteneriate (public-privat; intreprinderi-scoli)
-fortificarea unei infrastructuri s i crearea unui mediu de
comunicare adecvat;
-ralierea si coordonarea prin institutiile europene (in cazul statelor
europene)etc.
84
 Exista, asadar, numeroase conceptii si practici de dezvoltare
economica locala. Ct despre
mizele fenomenului, acestea sunt lasate deja pentru secolul XXI. Nici
nu se poate face o
tipologizare foarte precisa a acestora. Tot ce se poate prezenta, sunt
cteva enunturi cu caracter de
generalitate. Astfel, putem considera dezvoltarea ca rezultat al
concentrarii n spatiu a
capitalurilor umane si financiare. n plus, se pot aproxima cteva
tendinte n elaborarea strategiilor
urmate de comunitatile din vestul Europei si America de Nord. ntre
acestea:
-industrializarea bazata pe mica ntreprindere.
-dezvoltarea comunitara pe baza proiectelor s i parteneriatelor ntre
institutii publice si private;
-schimbarea de imagine si reamenajarea fizica a oraselor.
Mai vorbim si de trei axe ale restructurarii economice:
-Reorganizarea sistemului productiv;
-Accelerarea si schimbarea naturii schimburilor internationale;
-Adoptarea politicilor de austeritate de catre statele natiuni.
Nu ne vom opri asupra strategiilor de dezvoltare ale fiecarei tari n
parte (dintre cele care au
ncercat experienta unui program de dezvoltare regionala). Vom
prezenta n continuare, doar
cteva modele si ncercari practice de implementare a unor politici de
dezvoltare n Europa si
Statele Unite ale Americii. Unele din aceste experimente sunt
functionale si continua sa se bucure
de succes, altele au ramas proiecte arnbitiose, fara a aduce nsa
efectele mult dorite.

5.5.2. Districtele industriale

Termenul de district industrial a fost utilizat pentru prima oara de

A. Marshall n 1879 si se
defines te ca sistem productiv localizat geografic fondat pe o puternica
diviziune a muncii ntre mici
firme avnd propria specializare n jurul unui sector industrial
dominant sau a unui numar
restrns de sectoare diferite. Aceasta conceptie insista foarte puternic
pe potentialul de dezvoltare
endogen al comunitatii si al populatiei dintr-o zona delimitata natural s
i istoric. ntre districtele
industriale din Europa, se distinge modelul Italiei pentru ca aici s-a
format de fapt acest tip de
dezvoltare. Estul s i centrul Italiei, asa-numite a treia Italie, au
cunoscut un proces de
industrializare difuza, n relativa continuitate cu precedentul mod de
dezvoltare agricola si cu
caracteristicile si valorile care-l caracterizau. Acest proces a fost
manifest la mijlocul anilor 60.
Astazi, aproximativ 40% din forta de munca angajata din industria
Italiei se regaseste n acest
sistem. Cum remarca Scott, multa vreme nu s-a dat importanta
cuvenita acestei industrii difuze",
pentru ca firmele artizanale erau socotite cu slabe s anse de
supravietuire, daramite de crestere, Abia
de prin anii 77-79 s-a recunoscut existenta acestor districte de catre
Bagnasco si Beccatini. La
nceputul anilor 80, alti autori, Piore s i Sabel au vazut n districtul
industrial un caz paradigmatic de
dezvoltare n viitor. Ei prezinta districtele industriale italiene ca
exemple de agregari teritoriale de
ntreprinderi mici si mijlocii capabile sa concureze marile firme pe
scara internationala. Notiunea
nsasi de district industrial inspira cteva analize fundamentale de
restructurare economica n
marile tari industrializate. Cercetari empirice asupra districtelor
industriale au aparut s i n alte tari :
Ganne 1990-Franta ; Kristensen 1992 - Danemarca; Costa 1994 -
Spania.
Modelul nsa, nu a fost scutit de critici, unele serioase altele nu. In
primul rnd, nu se poate
vorbi de district industrial dect n tari care au o anumita traditie
industriala. Ca dovada, literatura
greaca sau portugheza nici nu trateaza acest fenomen. Iar tarile din
sudul si estul continentului
trebuie sa se axeze pe alte modele de dezvoltare locala. n al doilea
rnd, trebuie prevenita capcana
85
localismului, pentru ca se insista asupra potentialului de dezvoltare
endogena n detrimentul
structurii economice globale n care se nscriu, totusi, economiile
locale. Chiar daca procesul de
dezvoltare are un puternic continut local, se uita prea usor ca legaturile
n amonte si
n aval depasesc de departe simpla geografie locala, deci trebuie
reintrodus realismul global n
analiza dezvoltarii locale. Dupa Robins, tendinta dominanta a
sistemelor productive este spre
aglomerare spatiala. n al treilea rnd, mai exista o capcana a taliei
mici, despre care am vorbit si
n capitolul precedent. Tendinta vadit manifesta spre reducere a taliei
unitatilor de productie si a
descentralizarii responsabilitatilor nu nseamna s i sfrsitul dominarii
multinationalelor n cucerirea
scenei mondiale, cum spuneau Martinelli si Schoenberger (1992). Prin
urmare, nu trebuie sa ne
lasam pacaliti de small is beautifull" si sa consideram IMM-urile ca
singurele candidate la
dezvoltarea locala , mai ales ca marile firme si-au dovedit nu de putine
ori rolul n dinamica
dezvoltarii economice locale,,
Dar, n ultimii ani, s-au produs schimbari structurale att la marile
ntreprinderi ct s i la IMM-
uri. Pe timpul perioadei fordiste a productiei, organizarea spatiala a
marilor grupuri traducea de
fapt strategiile lor industriale si financiare, sau cautarea unei talii
critice, adica diviziunea
functionala de tip fordist se gasea si n dispunerea spatiala. De
exemplu, numeroase orasele se
gaseau prinse n relatii de dependenta fata de marile grupuri
industriale. Daca pna atunci aceasta
distributie se limita doar la spatiul unui stat national, acum, ca urmare
a dorintei de crestere a
profitabilitatii s i controlului costurilor, s-a impus ca sistemul fordist sa
se extinda catre noile tari
industrializate, dar s i asupra regiunilor periferice ale lumii vechi
(Italia de sud, Spania, Portugalia).
Geografia nationala a fordismului s-a mpras tiat n favoarea unei
strategii spatiale, fondata pe
interactiunea dintre global si local. Tinnd cont de aceasta noua
logica functionala, societatile
multinationale se recentreaza pe alte interese, functie si de locul n
care se gasesc. In esenta,
districtul industrial este o zona n care dependenta fata de un mare
grup s i/sau interdependentele
dintre numerosii subfurnizori creeaza osatura dominanta a sistemului
economic din acea regiune.
Binenteles ca aceasta nu nseamna nicidecum o zona monoindustriala,
sau orasul combinat de tip
romnesc, dar n buna masura, acea retea de dependente este cea care
pune n miscare motorul
economiei.

5.5.3. Parcuri de cercetare stiintifice sau tehnologice.

Conform Comisiei Europene, exista numerosi termeni pentru a

defini initiativele locale ce
vizeaza stimularea investitiilor n activitati de tehnologii nalte,
ncurajarea transferului tehnologic
ntre cercetare s i industrie si crearea de locuri de munca, mijlocind
concentrarea spatiala a noilor
ntreprinderi axate pe tehnologie. Un spatiu special creat pentru un
astfel de demers s-ar putea
numi parc de cercetare stiintific si/sau tehnologic.
Parcurile de cercetare sunt situate n mod normal aproape de
universitati sau institute de
cercetare. Accentul este pus mai mult pe cercetare dect pe dezvoltare
si elementul cheie l
reprezinta legatura universitate-cercetare. In principiu, instalatiile de
productie sunt excluse. Spre
deosebire de un parc de cercetare un parc stiintific constituie, de
regula, un proiect de amenajare a
unui spatiu ale carui obiective sunt ncurajarea creativitatii si
dezvoltarea ntreprinderilor axate pe
cercetare s i tehnologie, facilitarea printr-o interventie activa a
transferului de la universitati si
institutii de cercetare care se afla n aceasta structura, catre
organizatiile din cadrul parcului sau din
mprejurimi. Totodata, un parc de cercetare presupune si existenta unui
program de dezvoltare n
86
acel spatiu, care atrage ntreprinderile axate pe cercetare sau serviciile
de cercetare si dezvoltare din
marile ntreprinderi. Un parc tehnologic este o infrastructura destinata
sa primeasca ntreprinderi
angajate n aplicatii comerciale de nalta tehnologie si ale caror
activitati includ cercetare,
dezvoltare, productia, vnzarea s i serviciile ce urmeaza vnzarii. Ceea
ce deosebeste parcul stiintific
de cel tehnologic este accentul pus pe productie. Participarea unei
universitati nu este esentiala,
Accentul se pune n acest caz pe proximitatea ntreprinderilor axate pe
nalta tehnologie si angajate
n operatiuni similare, Se pot impune chiar constrngeri anumitor
ntreprinderi n vederea livrarii de
activitati de productie/ cercetare de nalta tehnologie.
Parcurile s tiintifice si tehnologice reprezinta o initiativa bazata pe
o operatie imobiliara care
ntretine legaturi formale si operative cu o institutie academica,
initiativa ce trebuie sa impuna o
nalta intensitate de cunostinte si care este responsabila de o fuziune
de transfer tehnologic si
know-how. Un tehnopol si/sau un parc s tiintific si tehnologic este o
initiativa care asigura un
parteneriat dintre o organizatie de cercetare din domeniul tehnologic si
lumea productiva cu
sprijinul puterii publice, n general cea locala, pentru a creste
competenta teritoriala .
Tehnopolurile reprezinta un nou tip de alianta privata cu scopul
comercializarii tehnologiilor si
cresterii economice. Techno reflecta accentul pus pe tehnologie iar
polis vine din limba greaca si
reflecta echilibrul a doi poli: sectoarele public s i privat.
Caracteristicile parcurilor stiintifice si tehnologice
(tehnopolurilor) nu pot fi enuntate cu
precizie. Nu exista un model n ce priveste crearea si functionarea unui
parc stiintific si tehnologic,
Exista diferente si la structuri si la modalitatile de finantare, parteneri
specifici sau particularitati
ale zonelor n care functioneaza etc. Existenta tehnopolurilor a luat o
amploare fara precedent n
ultimele decenii. Daca la sfrsitul anilor 70, n lume existau circa 20
de asemenea parcuri,
actualmente, exista peste 800 din care 385 sunt numai n Europa. Sunt
tari, precum Spania, care au
cunoscut o dinamica mai mare n evolutia acestui model de dezvoltare.
Obiectivele parcurilor stiintifice si tenologice sunt:
-stabilirea s i dezvoltarea de noi tehnologii;
-ncurajarea investitiilor din domeniul public n cercetare si
dezvoltare;
-atragerea investitiilor din sectorul privat si atragerea altor surse de
finantare;
-ncurajarea transferului de tehnologie catre firmele existente n
plan local;

Motive pentru care companiile inovative si de nalta tehnologie

prefera sa fiinteze n parcuri
s tiintifice si tenologice:
-dispun de premise de dezvoltare favorabile;
-existenta suportului de servicii inovative de nalt nivel si a surselor
de informatii;
-obtinerea unui statut comercial de nalt nivel;
-obtinerea unor avantaje prin legaturi cu oameni de afaceri, sau
institute din aceeasi regiune,
tara sau alte tari.
Organismele locale si regionale responsabile cu dezvoltarea
economica au influente diferite
asupra parcului stiintific si tehnologic. n unele cazuri, tehnopolurile au
aparut s i s-au dezvoltat
prin intermediul unor organizatii private, precum universitati sau mari
companii, n alte cazuri, ele
sunt rezultatul exclusiv al initiativelor organismelor de conducere
locala, regionala sau nationala.
Rolul autoritatilor locale poate fi semnificativ pentru activitati
necomerciale dar utile, precum
demonstratii tehnologice, asistenta pentru dezvoltare, etc.
n lume exista o diversitate de forme s i strategii de organizare a
acestor entitati. Diferentele
apar din nivelurile tehnologice diferite ale partilor componente
(ntreprinderilor), traditiile
87
diferitelor regiuni, politica privind dezvoltarea.
Ca sa exemplificam, n Germania caracteristica este ca nu exista un
model sau o definire
oficiala a parcului stiintific si tehnologic. Fiecare manager si conduce
institutia pe baza propriilor
reguli. n cele mai multe cazuri, nu exista forme pure ale entitatilor
definite mai sus ci combinatii
de centre de inovatie cu parcuri tehnologice, incubatoare de afaceri,
structuri asociate, etc. Din
1983, cnd a fost inaugurat primul astfel de parc n Berlinul occidental
si pna n prezent,
Germania a cunoscut o mare dezvoltare n acest domeniu. Dupa 1990
au aparut s i n Germania de
est. Deosebirea dintre parcurile din est si cele din vest consta n faptul
ca n est fondurile federale
au o pondere mai mare si au aparut pe baza unor programe n care au
fost implicate autoritatile
publice. De altfel, la doua treimi dintre parcuri, autoritatile locale sunt
actionari iar n 8% din
cazuri sunt singurii investitori. Desi sunt organizate drept companii,
pierderile sunt garantate de
catre actionarii publici, iar n general obiectivul primordial nu este
legat de obtinerea de profit, ci
mai degraba de sprijinirea crearii de locuri de munca calificate si
transferul rezultatelor cercetarii
n practica, dar directiile de dezvoltare economica sunt foarte diferite n
Germania, functie de
strategiile fiecarei administratii publice.
Alt exemplu semnificativ, n Spania primele parcuri tehnologice au
fost create de autoritatile
comunitatilor autonome, cu participarea guvernului central. In unele
cazuri, initiativa a pornit chiar
de la autoritatile locale dupa care a fost sprijinita de guvernele
regionale (Barcelona). Nici
universitatile, nici sectorul privat, nu au jucat un rol de baza n aceste
initiative. Parcurile spaniole
au ncercat sa atraga companii specializate n tehnologii de vrf, dupa
un rnodel american si
britanic, pentru a le gazdui pe terenuri aflate n proximitatea oraselor
si, n masura posibilitatilor,
pe lnga universitati. Oras ul Sevilla, care foloseste infrastructura de la
Expo-92, este o exceptie. La
sfrsitul anilor 80 erau functionale 4 parcuri n regiunile puternic
autonomizate. n anii 90 a aparut
 o a doua generatie de parcuri si pna n prezent Spania cunoaste cea
mai mare dinamica a acestui
sector.
Franta. De aproape 30 de ani, exista n Franta preocupari pentru
crearea de tehnopoluri. Astazi
sunt n jur de 40 de astfel de tehnopoluri pe ntreaga suprafata a
Frantei. Primul parc
tehnologic(Sophia Antipolis), este urmarea unei actiuni la scara
nationala. Celelalte sunt rezultate
ale politicilor locale, initiate de catre municipalitati; parcurile franceze
sunt specializate n
activitati din domeniul biotehnologiilor, mecanic, inginerie electronica
si sunt situate pe lnga
universitati sau centre de cercetare. Dezvoltarea tehnopolurilor s-a
facut n Franta sub influenta
descentralizarii legislative si pe fondul dorintei autoritatilor publice de
a pune n valoare
potentialul economico-social al tarii, resursele tehnologice si traditiile
industriale. n anii 90,
tendinta a fost de specializare a parcurilor, si chiar de superspecializare
(la limita extrema), dar nu
s-a putut merge pna la capat, din cauza constrngerilor pietei.
Caracteristica definitorie a
parcurilor franceze este dezvoltarea lor n urma initiativelor locale s i
un interes sporit al
autoritatilor publice,
n Anglia, prima unitate de acest tip s-a deschis pe la sfrsitul
anilor 60, pe lnga Universitatea
Cambridge, urmat de propriul parc stiintific al Universitatii din
Edinburg. Acestea au constituit
modele pentru parcuri stiintifice si tehnologice de mai trziu,
nceputurile au fost diferite n cazul
Angliei, fata de modelele prezentate anterior. Aici, n perioada crizei
din anii 80 universitatile au
fost confruntate cu lipsa resurselor s i au fost nevoite sa gaseasca
solutii precum contracte de
cercetare sau nchirierea pamnturilor si cladirilor catre unitati
productive. Asa au fost atrase
companii cu care s-au stabilit bune colaborari stiintifice si de afaceri. n
alte regiuni, agentiile de
dezvoltare regionala si alte organisme publice au realizat o ntelegere
politica n scopul de a sprijini
noile forme de dezvoltare economica. Ca forma inedita de finantare a
parcurilor britanice avem:
88
investitii universitare, adica universitatea investes te n scopul de a
obtine beneficii (universitatile,
de regula, au companii proprii care conduc s i administreaza parcul);
dezvoltarea proprietatii sau
agentii publice (finantarile vin de la agentia English Estates), sau
investitii diverse cum ar fi
consortii formate din investitori privati, universitati si autoritati
locale.
ncheiem cu exemplul Italiei, unde parcurile stiintifice si
tehnologice nu se pot ncadra nici
unui model delimitat. n general, strategia italiana poate sa fie
caracterizata prin: dezvoltarea si
cresterea aplicabilitatii cercetarii stiintifice nationale n contextul
international si prin transfer
catre sectorul privat; masiva interventie a statului, direct, sau prin
fonduri de la Ministerul
Cercetarii, sau de la companiile nationale mari; dezvoltarea locala ca
un al doilea tel al parcurilor
stiintifice prin promovarea la nivel local a unor companii de nalta
tehnologie si prin crearea de
IMM-uri inovative.

5.5.4. Incubatoare de afaceri si micro-creditul

Conform Comisiei Europene, un incubator de afaceri (pepiniera de

intreprinderi, cum se
defineste n limba franceza) este un loc n care sunt concentrate, ntr-un
spatiu limitat,
intreprinderi recent create. Obiectivul incubatoarelor este de a spori s
ansa de crestere s i durata de
supravietuire a acestor intreprinderi, furnizndu-le spatii modulare, cu
servicii comune, ca si o
ncadrare n scopul asigurarii unor servicii specifice. Accentul este
pus, n mod esential, pe
dezvoltarea locala s i pe crearea de locuri de munca. Orientarea
tehnologica este deseori lasata pe
un plan secundar. ntre serviciile acordate de catre incubatoarele de
afaceri: spatiu flexibil,
consultanta directa n afaceri, consultanta manageriala sau expertiza
manageriala directa, servicii de
birotica, baze de date, informatii de piata, software, computere si
logistica, marketing, engeneering,
design, servicii de contabilitate, cautarea si oferirea de oportunitati
financiare s i uneori chiar un
capital de risc. O alta definitie si totodata o alta viziune asupra
dezvoltarii incubatoarelor de
afaceri este data de Asociatia Nationala (Americana) a incubatoarelor
de afaceri. Astfel, un
incubator de afaceri este un program de asistenta n domeniul
afacerilor pentru crearea si
dezvoltarea firmelor antreprenoriale. In acelasi timp, incubatoarele de
afaceri sunt instrumente
pentru ncurajarea transferului tehnologic, revitalizarea comunitatilor
s i crearea de noi locuri de
munca.
Necesitatea acestor incubatoare de afaceri deriva din ntelegerea
faptului ca noile ntreprinderi,
n special cele inovative, necesita o finantare intensa cta vreme rodul
lor este vulnerabil la
intemperiile pietei, exact ca un copil neprotejat sau fara sistem
imunitar. Scopul declarat este nsa
facilitarea dezvoltarii si mbunatatirea bazei antreprenoriale dintr-o
regiune, n conditiile
globalizarii pietii, conditii care ofera noi oportunitati pentru IMM-uri
n tarile n curs de dezvoltare.
Realizarile n acest domeniu sunt pretutindeni n lume, pornind de la
tarile puternic industrializate
si pna la cele aflate n curs de dezvoltare, sau chiar slab dezvoltate
industrial. n Statele Unite, o
forma particulara de incubator de afaceri, a constituit-o asa numitul
micro-credit, nca de la
nceputul anilor 90, strategiile si politicile de dezvoltare economica s i-
au schimbat optica n ce
priveste antreprenoriatul. Daca n anii 80 strategiile vizau atragerea de
ntreprinderi, oras ele si
regiunile fiind n permanenta concurenta pe acest sector, acum se
merge mai degraba pe crearea de
ntreprinderi. Acest nou val al strategiilor de dezvoltare, accentueaza
rolul individului, mai curnd
dect al teritoriului si s-a concretizat prin numeroase parteneriate
public - privat. Termenii micro-
credit si micro-ntreprindere sunt adesea folositi cu acelas i sens. n
fapt, programele de micro-
credit sunt subansamble ale programelor de micro-ntreprindere,
diferenta constnd n faptul ca,

89
pentru programele de micro-credit contractarea creditelor este unul din
serviciile furnizate n mod
particular. Dar pe ansamblu, este vorba despre stimularea crearii de
ntreprinderi si prin procurarea,
n acelas i timp, a capitalurilor necesare demarajului, precum si
formarea noilor antreprenori.
Strategia vizeaza pe aceia care nu au acces la filierele traditionale prin
care se nfiinteaza
ntreprinderi. Institutiile americane de micro-credit si-au fixat, ca
misiune, preluarea riscurilor la
care se expun antreprenorii, riscuri impuse de normele bancare
traditionale. E un fel de lupta contra
cercului vicios al saraciei, ajutnd persoanele sarace, dar dispuse sa
munceasca. Aceasta strategie s-
a dezvoltat, n primul rnd, la organizatiile locale si mai recent dispune
si de o viziune federala.
Institutia micro-creditului este o miscare eclectica si localizata, care-si
trage originile si referintele
din numeroase experiente, att din exteriorul Americii (de ex. Graamen
Bank n Bangladesh) ct si
din vechi forme de creditare ale micilor ntreprinderi americane. Ca
argumente, pe lnga cele ale
avantajelor micii ntreprinderi, pe care le-am mai expus, se invoca s i
faptul ca ntreprinderile mari
care se implanteaza, nu sunt atas ate regiunii si asta nu e o chestiune
sentimentala, ea reflectndu-se
n tendinta de ne-reinvestire a profiturilor n acel teritoriu.

5. 5. 5. Cooperarea transfrontaliera. Ret ele teritoriale si

euroregiuni

Folosirea autoritatii regionale n dimensiunea internationala s-a

limitat pentru multa vreme la
cooperarea transfrontaliera, care era conceputa ca instrument de
coordonare ntre regiunile
diferitelor tari. Aceasta cooperare a dus la crearea unei retele de
asociatii ale autoritatilor regionale,
care, desi lipsite de forta juridica de a lua decizii, au nregistrat
rezultate bune prin derularea unor
programe comune. Totusi, cea mai importanta realizare ramne
probabil, cons tientizarea acuta de
catre autoritatile regionale a importantei urmarii anumitor politici n
context transnational. O alta
consecinta a acestei cooperari, a constituit-o stabilizarea a doua modele
de parteneriat exploatate de
Uniunea Europeana, prin aparitia programelor Phare s i Interreg:
parteneriatul pe verticala ntre
diferitele niveluri de guvernare s i parteneriatul pe orizontala, ntre
diferitele autoritati regionale.
Pentru multa vreme, numai acesta din urma a avut cuprindere
internationala. Contributia regionala
la nivelul comunitar de guvernare a fost destul de inegala si n mare
masura dependenta de
atitudinile diferite ale statelor. n orice caz, se poate afirma ca cele mai
recente evolutii
demonstreaza, o acceptare crescnda de catre toate statele membre a
principiilor parteneriatului. In
plus, regiunile si comunitatea nsasi au nteles tendinta si prezinta un
interes remarcabil n sensul
acestui federalism cooperativ.
Prin programul Interreg, lansat n 1990, se urmareste accelerarea
integrarii regiunilor de ia
granitele interne si reducerea izolarii celor de la granitele externe, ca
prime obiective spre realizarea
unei piete unice si spre o libertate totala de miscare a produselor
serviciilor si capitalurilor,
Programul a profitat de formele preexistente de cooperare
transfrontaliera si a solicitat regiunilor
implicate sa prezinte programe operationale. El a marit, de asemenea,
presiunea n favoarea crearii
de retele transregionale (institutionalizate sau neoficiale) si de
solidaritati concrete. Aceste retele
interregionale s-au extins cu repeziciune n ultimii arii. Totus i ele
asociaza doar regiuni nvecinate,
acoperind mai degraba centrul geografic al comunitatii.
Aceste elemente tradeaza maniera traditionala de derulare a
politicilor regionale, care nu
exploateaza pna la capat ideile de parteneriat si de federalism
cooperativ, ci se concentreaza
exclusiv asupra administrarii n comun a problemelor regionale.
Ar putea parea paradoxala necesitatea cooperarii interregionale n
conditiile extinderii pietei

90
unice, dar dimpotriva existenta unei piete unice face foarte
convenabila cooperarea regionala, ntr-
o perspectiva europeana de ansamblu. n ciuda necontiguitatii lor,
regiunile pot avea n comun rna
multe interese diferite. De exemplu, regiunile industriale si cele rurale
pot avea interese
complementare, sau regiunile periferice pot face, n comun, lobby
pentru solutii la problemele lor
connune. Daca primul program Interreg punea accentul mai mult pe
facilitatile de cooperare
transfrontaliera, Interreg II si-a deplasat atentia spre regiunile de la
granita externa a Uniunii si
ncearca, n continuare, sa vina n ntmpinarea problemelor speciale
care apar, att la regiunile de
la granitele interne ct si n cele de la granitele externe. Dar o
componenta de baza a acestui nou
program este cooperarea cu si ntre regiunile din centrul si estul
Europei. Miscarile de jos n sus
initiate de organizatiile regionale transfrontaliere sunt demne de toata
lauda. Totusi a venit vremea
pentru includerea n cadrul institutional european a unui model de
parteneriat general.
Atuurile cooperarii interregionale sunt foarte bine sintetizate n
Cadrul juridic al cooperarii
descentralizate, redactat sub directia Comisiei Europene:
-mijloc eficace, cu scopul de a favoriza accelerarea
dezvoltarii regionale, prin
intermediul transferului de know how pe care-l permite;
-contribuie la integrarea continentului european;
-actioneaza n favoarea coeziunii economice s i sociale ca
mijloc de asociere al
actorilor din teritoriile defavorizate;
-participa la dezenclavizarea zonelor periferice ale
comunitatii;
-este element de revitalzare a zonelor de dezvoltare
locala;
-favorizeaza trecerea de la o cultura bazata pe competitie
la una care revalorizeaza
colaborarea; permitnd colectivitatilor teritoriale sa fie mai
bine narmate spre a face
fata noii prvocari a mondializarii;
-face comunitatea mai vizibila si ntareste legaturile ntre
cetateni;
 Uniunea Europeana va trece n curnd la aprofundarea politicilor
sale, pe de-o parte, dar si Ia
extinderea teritoriala, pe de alta parte. Aceasta dubla dinamica,
coroborata cu reformele structurale,
nu poate dect sa favorizeze largirea cooperarii interregionale, cu
conditia adoptarii, nsa, a unui
cadru juridic coerent care sa faca fata complexitatii interrelatonale.
Spre deosebire de entitatile sociale mici, precum familiile si
indivizii, sistemele functionale
precum politica, economia, societatea nu au o adresa", nu pot fi
delimitate. Functionarea societatii
se face pe baza unor interconexiuni invizibile care, desi nelocalizate,
nu exclud spatialitatea.
Grupari de astfel de conexiuni sunt organizatiile de orice fel.
Urmatorul pas este constientizarea
interconectarii si integrarea ntr-o retea. n societatea moderna, datorita
globalizarii, retelele de
interconectare nu mai pot tine cont de granite istorice, ele extinzndu-
se sau restrngndu-se
functie de cu totul alte considerente, ca de exemplu interesele de piata.
Ca urmare, granitele pot
deveni obstacole artificiale ale acestor conexiuni. Cnd acestea
depasesc granitele statelor, devin
conexiuni transfrontaliere si retele transfrontaliere. n sens economic,
teoria retelelor, constituie
un domeniu vag si vast. Unii considera reteaua (ca institutie) drept un
nou tip de organizare, care
nu este determinat nici de relatiile ierarhice nici de relatiile de piata, altii vad
n ea doar o metoda
de descriere a relatilor sociale. Ca tip de organizare, reteaua este
caracterizata de o mare stabilitate,
datorata negocierii interactiunii de durata care produce solidaritate si
unei arbitrarietati a relatiilor
mai mica dect pe piete, dar totusi mai ridicata dect n sistemele
ierarhice. Ea combina autonomia,
avantaj al pietelor libere, cu nalte abilitati de coordonare a sistemelor
ierarhice. n contextul dat,
91
termenul de retea este folosit pentru descrierea unei metode de
management s i a unui concept de
organizare, mai degraba euristic dect distinct. Trebuie avute n
vedere doar legaturile dintre
diferitele elemente: oameni, locuri, ntreprinderi, legaturi ce pot fi
fizice (tangibile) si virtuale
(fluxuri de informatii, resurse, relatii, etc.). Reteaua nu se formeaza
brusc, ci prin adaugiri
succesive, Atractivitatea recurgerii la retele n cadrul relatiilor
regionale transfrontaliere, si are
originea n contradictia dintre cooperare si competitie, aspecte de
obicei prezente simultan n
aceste relatii. Astfel, retelele ar reduce complexitatea inerenta unei
astfel de contradictii. Alte
motive sunt ca proximitatea spatiala sporeste posibilitatea ntelegerii
culturale si frecventa
contactelor. De asemenea, apar efectele de experienta, datorate unei
difuziuni mai bune a know-
how-ului prin conexiunile de tip retea. n plus, echipamentele si
infrastructura ce pot fi create sunt
mult mai eficace ntr-un atare sistem de organizare. Odata cu
deschiderea frontierelor, regiunile
sunt tot mai mult ntelese ca actori transfrontalieri. Dispar sau se
diminueaza vechile tipuri de
conexiune, se tinde catre relatii de tip informal. Ca urmare a acestei
cresteri a complexitatii
relatiilor, managementul trebuie si el sa se adapteze la noile forme si
astfel, apare un nou concept,
aceia al managementului de retea caracterizat n primul rnd prin
absenta legaturilor ierarhice
formale.
O alta definire a retelei vine de la profesorul A. Dupuy (1987), care
explica reteaua prin
existenta simultana a trei proprietati (conditii): n primul rnd
existenta relatiilor, apoi existenta
unui proiect sau a mai multor proiecte si, n fine, existenta unei
continuitati. n ce priveste relatiile
dintr-o retea, acestea trebuie sa atinga o anumita densitate si sa confere
un rninim de coeziune si
conexivitate (capacitatea actorilor de a se solidariza unii cu altii).
Mobilulrile care determina
actorii sa recurga la retea sunt si ele de mai multe naturi:
-cautarea s i oferirea de competente (valorizarea mai buna a
know-howuui, reducerea
 supracosturiior de structura);
-prezentarea unei oferte multilocalizate, filiatizari fara a mai
ngloba costurile determinate de
deschiderea filialelor, extinderea accesului la o piata mai mare.
-evolutia cuplului produs-serviciu, crearea de parteneriate intre
organizatii care produc
bunuri si altele care ofera servicii complementare;
-obtinerea de contacte, singurul interes este acela al informarii s\
intermedierii ntre omologi.
Din aceste mobiluri enumerate mai sus, rezulta s i tipuri de
retele aferente: retele de
competente, pentru prestatii complexe pe care nu le poate efectua un
singur partener; retele
regionale sau internationale de productie, cu care se poate raspunde
unei cereri ct mai ndepartate
sau pentru oferirea de servicii aferente unor produse (cuplu produs-
serviciu) si retele de contacte,
care confera un caracter de neutralitate concurentiala si informare
permanenta asupra
oportunitatilor de afaceri. ntre elementele cheie n constituirea unei
retele sunt: existenta unei
conventii institutionale, stabilizarea unui proces de nvatare constnd
n permanenta redefnire a
misiunilor si prestatiilor, redimensionarea obiectivelor, acumularea de
experienta si know how;
aplicarea principiului teritorialitatii, constnd n definirea regulilor
jocului si a sensurilor
fluxurilor (reteaua este privita ca o ramificatie explicita sau ascunsa de
fluxuri, ntre mai multe
noduri care, luate mpreuna, produc o valoare adaugata mai mare
dect fiecare nod n parte). La
toate acestea, se adauga o cultura de cooperare si, legat de asta,
formalizarea unui comportament
de colaborare, precum si o buna organizare de marketing s i
comunicare, ca ingrediente necesare
punerii n aplicare pentru constituirea unei identitati comune a retelei.
Adeziunea la o retea nu este
suficienta daca nu este urmata de o integrare (implantare-conectare),
iar n acest sens comunicarea
este un vector esential. Reteaua este o entitate care se creeaza n timp,
chiar daca structura
92
institutionala si configurarea retelei sunt procese imediate, baza
functionalitatii ei fiind data de
procesul de nvatare. n plus, o retea este n masura de peste 90 de
procente formata din oameni,
aspect care la un moment dat poate fi considerat ca o vulnerabilitate.

Euroregiunile

O definitie general acceptata, n mod stiintific sau institutional, a

euroregiunii nca nu s-a
cristalizat. Totusi, ultimele evolutii si, mai ales, crearea Comisiei
Regiunilor n cadrul UE, i-a
constrns pe eurobirocrati sa formuleze o varianta de lucru a acestei
definitii: Euroregiunea este
structura formalizata a cooperarii din zonele de granita care cuprinde
reprezentantii autoritatilor
locale regionale, precum si parteneri sociali si economici, dupa caz.
Euroregiunea dispune de o
structura organizatorica specifica,, al carei nivel maxim l constituie
consiliul ales. urmat de
comisie, grupuri de lucru tematice, si secretariatul permanent .
Denumirea vine din prescurtarea formulei Region Europeene. Dar
conceptul este larg si
recunoscut n practica. De definirea lui s-a ocupat n buna masura
literatura germana de
specialitate, care a reusit sa dea definitii foarte pragmatice. Putem
vorbi chiar s i de o doctrina
germana euroregiunilor, dat fiind faptul ca Germania este una din tarile
ce!e mai interesate n
domeniu, n aceasta viziune euroregiunile sunt considerate forma
traditionala cea rnai eficienta, a
cooperarii din zonele de granita si prin instituirea lor avem la
dispozitie un instrument relativ suplu
al cooperarii. Cu alte cuvinte, forma institutionalizata a cooperarii
zonelor de granita este
euroregiunea. Pe lnga aceasta definire clara, doctrina germana
rezuma n sase puncte
caracteristicile euroregiunilor:
-Euroregiunile sunt formele cele mai eficiente ale cooperarii din
zonele de granita;
-Euroregiunile ajuta la echilibrarea nivelelor de dezvoltare diferite a
zonelor de granita;
-Euroregiunile consolideaza ncrederea si spiritul de cooperare al
oamenilor
 -Euroregiunile constituie terenurile de exersare a bunei vecinatati si a
integrarii.
-Euroregiunile ajuta la depasirea mos tenirii negative a trecutului (ex
Franta - Germania)
-Euroregiunile constituie elemente importante ale integrarii statelor
central si est europene n
Uniunea Europeana.

La o privire mai sceptica, aceasta frumoasa enumerare ar intra mai

degraba n categoria
wishful thinking, dect ntr-o realitate palpabila.
Procesul de integrare vest-europeana de la sfrsitul celui de-al doilea
razboi; nceput prin
crearea Pietei Comune n 1957, a continuat printr-o proiectie regionala
a acesteia ca forma
teritorial-spatiala a integrarii. Formula originara, modelul european al
euroregiunii a fost Regio
Basiliensis, care functioneaza si azi s i s-a constituit n februarie 1963
pe baza dreptului la asociere
elvetian, la confluenta granitelor germana, franceza si elvetiana pe
teritoriul dominat de orasele
Freiburg, Colmar si Basel. De mentionat, totusi, ca acest teritoriu
constituia cndva o singura
unitate culturala si, pna azi, localitatile prezinta aceeasi structura,
obiceiuri aproape identice,
bauturi si mncaruri asemanatoare.
n anii 80, s-au nascut zeci de euroregiuni, ca regiuni frontaliere
sau transfrontaliere organizate.
ntreprinderile situate n regiunile transfrontaliere se confrunta n mod
traditional cu acuta
problema a unei piete incomplete pentru ca o buna parte din teritoriul
arondat pietei potentiale se
gaseste de cealalta parte a granitei (posibili furnizori, clienti,
tehnologie, materii prime).
Deschiderea pietei s-ar putea realiza prin euroregionalizare.
93
 Scopul principal al UE este de a reduce disparitatile s i
divergentele dintre regiuni. Este nsa
foarte greu de evaluat efectul real al integrarii europene asupra
disparitatilor economice regionale.
S-a constatat ca unele decalaje s-au acutizat.
ntrebarea care se pune, este daca sunt regiunile frontaliere un
model sau o piedica n
dezvoltarea economica? S-a constatat ca regiunile cele mai sarace
sunt cele de la periferia uniunii
sau cele exterioare uniunii. Motivele sunt dintre cele mai diverse si
sunt att de ordin istoric,
traditional, dar si din cauza gestiunii mai greoaie, din lipsa de resurse,
din carente de infrastructura
datorate marginilor (capete de linie) . Odata cu integrarea se schimba
datele problemei. Frontierele
interioare si vor pierde considerabil din importanta crend posibilitati
enorme pentru regiunile
frontaliere. Situatia periferica din punct de vedere national devine
centrala din punct de vedere
comunitar s i ofera avantaje notabile. Prin programele Interreg despre
care s-a vorbit mai sus,
Uniunea Europeana abordeaza s apte domenii pentru regiunile
frontaliere: retele de comunicare si
informare; circulatie, transport, infrastructura; turism si agrement;
educatie si piata muncii; mediu;
transfer de tehnologie si inovare; cercetare si gestiunea proiectelor.
Aceste initiative au condus la
emergenta unui nou fenomen: euroregiunea.
Aparent, euroregiunile dau impresia unei anumite omogenitati, dar
- din contra - ele sunt foarte
diverse din punct de vedere al taliei, al caracteristicilor populatiei, sau
al gradului de dezvoltare.
Este edificator un exemplu: Euroregiunea Maas-Rin, nfiintata oficial
n martie 1991, ca fundatie,
conform dreptului de asociere olandez, dar ea functiona de fapt din
1976. Regiunea include cinci
zone din trei tari (Limburg si Liege din Belgia, Sudul regiunii Limburg
din Olanda, provincia
Aachen din Germania, precum si comunitatea germana din jurul Liege-
ului) s i este un model de
functionalitate. Nu ne vom opri asupra numeroaselor exemple de
euroregiuni care functioneaza si
care dovedesc prin aceasta rolul cooperarii transfrontaliere n
dezvoltarea economica de ansamblu
si n procesul integrarii. Ne rezumam totusi, sa prezentam alaturat un
tablou comparativ asupra
euroregiunilor din apus si rasarit dar, ca o concluzie la cele enuntate
mai sus, putem stabili ca
institutia euroregiunilor este una din formele cele mai eficiente de
cooperare n zonele de granita,
respectiv a dezvoltarii din aceste zone.

Caracteristicile structurale si sociologice ale euroregiunilor

apusene si rasaritene:

Euroregiuni occidentale
Euroregiuni rasaritene
Ordinea structurala si institutionala Ordinea structurala s i
institutionala
Participare si
reprezentare treptata n
cadrul
Participare si reprezentare n cadrul
institutiilor regionale
europene
institutiilor regionale europene
Pe alocuri,
nencredere politica sl
tensiuni
ncredere politica si relatii bune cu puterea de
ntre putere s i
euroregiune
stat
Cooperare rodata, multilaterala si complexa
Cooperare limitata, dar n curs de extindere
ntre parteneri
Politica de dezvoltare regionala integrata Politica de dezvoltare
regionala partial sau
deloc armonizata
Institutii fundamentate din punct de vedere
Disfunctionalitati continue n fundamentarea s i
material, resurse proprii functionarea
euroregiunii, lipsa resurselor
proprii
Identitate regionala dezvoltata ncercarea de a configura o
identitate
regionala
94
Diferente sociale, de mod de viata s i de
Diferente sociale, de mod de viata s i de
venituri, relativ reduse.
venituri, de la caz la caz,
nsemnate

n zona noastra, a Europei centrale s i de rasarit, importanta acestui

tip de cooperare este cu att
mai mare cu ct zonele periferice au disfunctionalitati mai grave, iar
zonele, nu n putine cazuri,
sunt predispuse la secesiune. n plus, cel putin la nivelul Romniei si
al vecinilor ei, exista
numeroase zone care, din punct de vedere istoric, mpart un acelasi
spatiu cultural (exemplu:
Bucovina, Moldova. Banat, Maramures, Dobrogea).
n timp, n cursul procesului de integrare europeana, diferentele
teritoriale si de nivel de trai se
vor reduce probabil, att ntre euroregiuni, ct si n interiorul acelorasi
euroregiuni. Astfel,
euroregiunea, pe lnga multe alte importante caracteristici ale sale
constituie un instrument al
moderarii diferentelor de dezvoltare teritoriala, ca urmare a efectului
amintit de echilibrare. Si, n
sfrsit, dar nu n cele din urma, euroregiunea constituie un atelier al
identitatii locale, respectiv
regionale, ce capata un rol din ce n ce mai nsemnat.
Bibliografie...
95
 6. Pasi n crearea cadrului institut ional de dezvoltare regionala
n Romnia

LEGEA N r, 151 din 15 iulie 1998 Privind dezvoltarea regionala in

Romnia
Prin prezenta lege se stabilesc cadrul institutional,
obiectivele, competentele si
instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala n Romnia.

Obiectivele de baza ale politicii de dezvoltare regionala n Romnia

sunt urmatoarele:
diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea
dezvoltarii echilibrate, prin
recuperarea accelerata a ntrzierilor n dezvoltarea zonelor
defavorizate ca urmare a unor conditii
istorice, geografice, economice, sociale, politice, si
prentmpinarea producerii de noi
dezechilibre;
pregatirea cadrului institutional pentru a raspunde criteriilor de
integrare n structurile Uniunii
Europene si de acces la fondurile structurale si la Fondul de coeziune
ale Uniunii Europene;
corelarea politicilor si activitatilor sectoriale guvernamentale la
nivelul regiunilor, prin stimularea
initiativelor si prin valorificarea resurselor locale si regionale, n
scopul dezvoltarii economico-
sociale durabile si al dezvoltarii culturale a acestora;
stimularea cooperarii interregionale, interne si internationale, a celei
transfrontaliere, inclusiv n
cadrul euroregiunilor, precum si participarea regiunilor de dezvoltare
la structurile si
organizatiile europene care promoveaza dezvoltarea economica
si institutionala a
acestora, n scopul realizarii unor proiecte de interes comun,
n confor mitate cu acordurile
internationale la care Romnia este parte.
Regiunile de dezvoltare nu sunt unitati administrativ-teritoriale
si nu au personalitate
juridica. Regiunile de dezvoltare astfel constituite vor deveni, cu
avizul Guvernului, cadrul de
 implementare si de evaluare a politicii de dezvoltare regionala.
HOTARRE DE GUVERN Nr. 634 din 24 septembrie 1998
pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea
regionala n Romnia si a
Regulamentului-cadru de organizare si functionare a consiliilor
pentru dezvoltare regionala
Dezvoltarea regionala este ansamblul politicilor autoritatilor
administratiei publice centrale
s i locale, elaborate n scopul mbunatatirii performantelor economice
ale unor arii geografice
constituite n "regiuni de dezvoltare" si care beneficiaza de sprijinul
Guvernului, al Uniunii
Europene s i al altor institutii si autoritati nationale si internationale
interesate.
Regiunile de dezvoltare, sunt zone ce corespund unor grupari de
judete, constituite prin
asocierea voluntara a acestora pe baza de conventie semnata de
reprezentantii consiliilor judetene.

n vederea constituirii regiunii, consiliile judetene solicita, n

scris, acordul consiliilor
locale interesate. Acordul se considera dat printr-o hotarre a
consiliului local adoptata n acest
scop.
Hotarrea unui consiliu judetean, respectiv local, de a face parte
dintr-o regiune i da
dreptul acestuia sa beneficieze de proiecte finantate din Fondul de
dezvoltare regionala. Fiecare
judet poate fa.ce parte dintr-o singura regiune.
Constituirea regiunilor nu exclude posibilitatea asocierii
localitatilor din judete diferite
pentru realizarea unor lucrari de interes comun, interjudetean, potrivit
dispozitiilor Legii nr.
96
69/1991 privind administratia publica locala, republicata, cu
modificarile ulterioare.

HOTARRE DE GUVERN Nr, 554 din 12 iulie 1999 privind

aprobarea Regulamentului de
organizare si functionare a Consiliului Nat ional pentru
Dezvoltare Regionala
C.N.D.R. are ca scop promovarea obiectivelor de baza ale
politicii de dezvoltare regionala n
Romnia, stabilite la art 2 din Legea nr. 151/1998. C.N.D.R. are
urmatoarele atributii:
aproba Strategia nationala pentru dezvoltare regionala s i Programul
national pentru dezvoltare
regionala;
prezinta Guvernului propuneri privind constituirea Fondului national
pentru dezvoltare regionala;
aproba criteriile, prioritatile si modul de alocare a resurselor Fondului
national pentru dezvoltare
regionala;
urmareste utilizarea fondurilor alocate agentiilor pentru dezvoltare
regionala din Fondul national
pentru dezvoltare regionala;
urmareste realizarea obiectivelor dezvoltarii regionale inclusiv n
cadrul activitatilor decooperare
externa a regiunilor de dezvoltare, de tip transfrontalier, interregional,
la nivelul euroregiunilor;
elaboreaza propriul regulament de organizare si functionare;
stabileste nivelul cheltuielilor de organizare s i functionare ale
Agentiei Nationale pentru
Dezvoltare Regionala, respectiv bugetul, din Fondul national de
dezvoltare regionala si l
nainteaza Guvernului spre aprobare;
h) propune Guvernului declararea si delimitarea zonelor defavorizate;
i) ndeplineste alte atributii n domeniul dezvoltarii regionale care i
sunt conferite prin lege sau
prin acorduri internationale la care Romnia este parte.

HOTARRE DE GUVERN Nr. 16 din 4 ianuarie 2001 privind

organizarea si funct ionarea
Ministerului Dezvoltarii si Prognozei

Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, organ de specialitate al

administratiei publice centrale
n subordinea Guvernului, aplica strategia si Programul Guvernului, n
vederea promovarii
politicilor de dezvoltare economica si sociala, pentru stimularea
atragerii investitiilor straine n
Romnia, elaborarea analizelor si prognozelor privind dezvoltarea
economiei romnesti.

Ministerul Dezvoltarii si Prognozei are urmatoarele atributii principale:

elaboreaza proiectul Planului national de dezvoltare, pe care l supune
spre aprobare Guvernului;
asigura coordonarea implementarii politicii nationale de dezvoltare pe
ansamblul tarii, pe regiuni s i
zone;
urmareste realizarea obiectivelor de coeziune economica s i sociala, n
scopul diminuarii decalajelor
n dezvoltarea regiunilor si zonelor tarii, al ntaririi capacitatii
competitive a fiecarei regiuni;
d) elaboreaza proiectul Planului national de dezvoltare, care contine
strategia nationala pentru
dezvoltare regionala, pe baza strategiilor si planurilor regionale
de dezvoltare, aprobate de consiliile pentru dezvoltare regionala, s i a
strategiilor si programelor
sectoriale ale autoritatilor administratiei publice centrale, precum s i de
amenajare a teritoriului,
conform planurilor de amenajare a teritoriului national, aprobate prin
lege. Dupa avizarea Planului
national de dezvoltare de catre Consiliul National pentru Dezvoltare
Regionala l supune spre
aprobare Guvernului si asigura, pe baza acestuia, coordonarea
implementarii politicii nationale de
dezvoltare regionala;
colaboreaza cu Ministerul Afacerilor Externe n realizarea
obiectivelor de cooperare externa a
regiunilor de dezvoltare de tip transfrontalier, interregional sau la
nivelul euroregiunilor;
analizeaza si propune Consiliului National pentru Dezvoltare
Regionala finantarea programelor si
proiectelor de dezvoltare regionala; elaboreaza programe de sprijin al
regiunilor, pentru a dobndi
mijloacele necesare n vederea restructurarii economiilor regionale;
g) elaboreaza criteriile, prioritatile si procedurile necesare n
vederea finantarii
97
programelor s i proiectelor din domeniul sau de activitate;
h) asigura managementul financiar si tehnic al Fondului national de
dezvoltare regionala si al
fondurilor de tip structural pentru realizarea coeziunii economice si
sociale, alocate Romniei de
Uniunea Europeana, n conformitate cu Planul national de dezvoltare,
din domeniul sau de
activitate; finanteaza programele si proiectele din domeniul sau de
activitate prin ncheierea de
contracte de finantare cu agentiile pentru dezvoltare regionala si cu alte
categorii de beneficiari si
urmareste realizarea acestora; deruleaza programe si proiecte cu
finantare externa, prin nfiintarea
de unitati de management/coordonare de proiect, potrivit legii;
i) monitorizeaza programul s i planul de actiuni guvernamentale s i
face propuneri de solutii pentru
ncadrarea n termenele stabilite, n cazul aparitiei tendintei de
nerealizare sau n situatii de criza;
j) reprezinta Guvernul Romniei n relatia cu Uniunea Europeana si cu
alte organizatii
internationale n domeniul sau de activitate, n realizarea atributiilor
sale Ministerul Dezvoltarii si
Prognozei colaboreaza cu celelalte ministere si organe de specialitate
ale administratiei publice
centrale, cu autoritatile publice locale, precum si cu patronatele,
sindicatele si alte organizatii
neguvernamentale.
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei este condus de un ministru, ajutat
de 3 secretari de stat s i un
subsecretar de stat.

Secretarul de stat care coordoneaza activitatea pentru integrare

europeana este membru al
Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeana, fiind
subordonat si ministrului integrarii
europene.

Ministrul conduce ntreaga activitate a ministerului si l reprezinta n

raporturile cu celelalte
ministere, alte autoritati publice si organizatii, precum s i cu persoane
juridice s i fizice din tara sau
din strainatate, potrivit legii.

Finantarea cheltuielilor curente s i de capital ale Ministerului

Dezvoltarii s i Prognozei se asigura
din bugetul de stat; sumele care se aloca anual pentru constituirea
Fondului national pentru
dezvoltarea regionala vor fi cuprinse n mod distinct n bugetul
ministerului.

6.1. Principalele institut ii ale dezvoltarii regionale in

Romnia

6.1.1. Structuri teritoriale pentru dezvoltarea regionala

Pentru coordonarea activitatilor de promovare a obiectivelor
care decurg din politicile de
dezvoltare regionala, la nivelul fiecarei regiuni de dezvoltare, n
termen de 60 de zile de la
intrarea n vigoare a prezentei legi se nfiinteaza Consiliul pentru
dezvoltare regionala ca organ
deliberativ.

Consiliul pentru dezvoltare regionala este alcatuit din presedintii

consiliilor judetene si cte
un reprezentant al consiliilor locale municipale, orasenesti s i
comunale, desemnati din fiecare
judet pe durata mandatului.
n cadrul fiecarei regiuni de dezvoltare, n termen de 30 de zile
de la nfiintarea Consiliului
pentru dezvoltare regionala, se va constitui o agentie pentru
dezvoltare regionala, coordonata de
acesta.
Agentiile pentru dezvoltare regionala sunt organisme
neguvernamentale, nonprofit, de
utilitate publica, cu personalitate juridica, care actioneaza n domeniul
specific dezvoltarii
regionale. Acestea se organizeaza s i functioneaza n conditiile
prezentei legi si ale statutului de
organizare si functionare, aprobat de Consiliul pentru dezvoltare
regionala.

98
 Finantarea cheltuielilor de organizare si functionare a Agentiei
pentru dezvoltare regionala
se asigura din Fondul pentru dezvoltare regionala, nivelul acestora
fiind aprobat de Consiliul
pentru dezvoltare regionala.
Consiliul pentru dezvoltare regionala aproba organigrama, astfel
nct fiecare judet sa fie
reprezentat n mod egal.

Programele de dezvoltare regionala se finanteaza din Fondul

pentru dezvoltare regionala,
administrat de Agentia pentru dezvoltare regionala.
Fondul pentru dezvoltare regionala se constituie, anual, din:
alocatii de la Fondul national pentru dezvoltare regionala;
contributii de la bugetele locale s i judetene, n limitele aprobate de
consiliile locale sau judetene,
dupa caz;
surse financiare atrase din sectorul privat, de la banci, investitori
straini, Uniunea Europeana si de
la alte organizatii internationale.
6.1.2. Structuri nationale pentru dezvoltarea regionala.
n termen de 90 de zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi
se nfiinteaza Consiliul
National pentru Dezvoltare Regionala, n vederea promovarii
obiectivelor politicii de dezvoltare
regionala.
Consiliul National pentru Dezvoltare Regionala are n
componenta sa presedintii s i
vicepresedintii consiliilor pentru dezvoltare regionala s i, la paritate cu
numarul acestora,
reprezentanti ai Guvernului, desemnati prin hotarre a
Guvernului,Presedintele Consiliului
National pentru Dezvoltare Regionala este primul-ministru.
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, organ de specialitate al
administratiei publice centrale n
subordinea Guvernului nfiintat in baza Hotarrii de Guvern Nr 16 din
4 ianuarie 2001.
Pentru finantarea programelor de dezvoltare regionala n
Romnia, se constituie Fondul
national pentru dezvoltare regionala din suma care se aloca anual prin
bugetul de stat ca pozitie
distincta pentru politica de dezvoltare regionala.
99
 7. STRATEGIA SI POLITICA REGIONALA IN
ROMNIA

ncepnd cu anul 2000? Uniunea Europeana sprijina financiar

dezvoltarea regionala si
sectoriala a tarilor candidate pe o baza programatica. In acest sens, a
solicitat tuturor tarilor aflate
in proces de aderare un document complex si coerent, care sa contina
conceptia strategica a
dezvoltarii si sa stabileasca prioritati regionale si sectoriale de
dezvoltare.
Planul National de Dezvoltare a Romniei reprezinta
documentul de programare necesar
atingerii complexului obiectiv al coeziunii economice si sociale.
Acesta este un document care
concretizeaza eforturile Romniei de a-si nsus i practicele europene
in domeniul dezvoltarii
regionale si sectoriale, tranformandu-se treptat intr-un document de
programare similar cu cele
elaborate de statele membre ale Uniunii Europene.

PND contine prioritatile strtegice de dezvoltare pentru perioada

2000-2002, pentru care
Romnia solicita asistenta financiara din partea UE, realizata prin
instrumentele PHARE, ISPA,
si SAP ARD si la a caror realizare contribuie si bugetul statului,
conform principiului
aditionalitatii.
PND realizeaza o analiza a situatiei actuale a dezvoltarii pe
sectoare de activitate, la nivel
national si la nivelul celor opt regiuni si se identifica problemele
majore cu care se confrunta
dezvoltarea regionala, formulandu-se principalele directii de actiune
pentru solutionarea
problemelor identificate. Directiile de actiune se concretizeaza in sase
axe de dezvoltare regionala
care constituie fundamentul strategiei nationale de dezvoltare
regionala.
Strategia nat ionala de dezvoltare regionala are ca obiectiv
general realizarea unei cresteri
economice durabile si crearea de locuri de munca permanente.

Strategia de dezvoltare regionala este corelata cu

principalele strategii sectoriale care au
implicatii in dezvoltarea regionala si pentru care se acorda sprijin
comunitar.
Planul National de Dezvoltare este un document care va fi
actualizat anual in functie de
rezultatele implementarii masurilor prevazute in strategia nationala de
dezvoltare economica a
Romniei pe termen mediu.

Att strategia nationala cat si strategiile regiunilor au la baza

obiectivele promovate prin
conceptul dezvoltarii regionale si anume;
Diminuarea dezechilibrelor regionale existente,
stimularea dezvoltarii echilibrate,
revitalizarea zonelor defavorizate;
Preintampinarea producerii de noi dezechilibre;
*Corelarea politicilor de dezvoltare regionala cu
politicile sectoriale
guvernamentale de dezvoltare;
*Stimularea cooperarii interregionale interne si internationale
care contribuie la. dezvoltarea
economica.
n conformitate cu aceste obiective, s-au conturat principiile
strategice Ia nivel national si
100
 regional:
La nivel national:
- Promovarea mecanismelor economiei de piata in toate regiunile
tarii, in vederea
mbunatatirii competivitatii si realizarii unei cres teri economice
permanente;
- Promovarea unei dezvoltari armonioase a teritoriului si a retelei
de localitati;
- Cresterea capacitatii regiunilor de a-si sustine propriul proces de
dezvoltare;
- Promovarea principiilor dezvoltarii durabile;
- Crearea sanselor egale in ceea ce priveste accesul la informare,
cercetare dezvoltare
tehnologica, educatie si formare continua.
La nivel regional:
- Reducerea disparitatiior dintre regiuni, judete, mediu urban-rural,
zone centrale-periferice;
- Prentmpinarea aparitiei unor zone problema;
- Coordonarea initiativelor de dezvoltare regionala cu prioritatile
nationale si orientarile UE;
- Promovarea unor politici diferentiate conform unor
particularitati zonale

Strategia de dezvoltare a Romniei pe termen mediu raspunde unui

dublu imperativ, cel al
avansarii pe calea ncheierii tranzitiei la economia de piata si al
pregatirii aderarii la UE, in
contextul oferit de decizia Consiliului UE de deschide negocierile de
aderare cu Romnia
101
 8. DESCRIEREA GENERALA A REGIUNII NORD EST
Regiunea acopera partea de Nord-Est al tarii si, conform
traditiei, este o parte din vechea
regiune istorica a Moldovei.
Geografic, regiunea se nvecineaza la Nord cu Ucraina, la Sud
cu judetele Galati si Vrancea
(Regiunea Sud-Est), la Est cu Republica Moldova iar la Vest cu
judetele Maramures si Bistrita-
Nasaud (Regiunea Nord-Vest) si judetele Mures, Harghita si Covasna
(Regiunea Centru).
Regiunea Nord-Est este alcatuita din sase judete (Bacau,
Botosani, Iasi, Neamt, Suceava,
Vaslui), care nsumeaza o suprafata de 36.850 kmp si o populatie de
3.807.455 locuitori, situndu-
se, din acest punct de vedere, pe primul loc ntre cele opt regiuni ale
tarii. Regiunea este
caracterizata printr-o mbinare armonioasa ntre toate formele de
relief, 30% o reprezentnd-o
muntii, 30% relieful subcarpatic, iar 40% revine podisului s i cmpiei.
Regiunea se situeaza pe ultimul loc n Romnia n privinta
produsului intern brut (PIB) s i a
indicelui de dezvoltare umana (IDU) fiind considerata zona cu cel
mai mare nivel de saracie.
Regiunea Nord-Est detine numarul cel mai mare de locuitori,
avnd, Ia sfrsitul anului
1997, 3.785.530 locuitori (respectiv 16,7% din populatia totala a tarii)
- conform Anuarului
Statistic al Romniei, 1998.Mediul rural concentreaza cea mai mare
parte a populatiei regiunii
(55,7%), restul de 44,3% din populatia urbana fiind puternic
concentrata n marile orase.

Din punct de vedere etnic, populatia regiunii Nord-Est prezinta

un grad nalt de
omogenitate (98,4% romni), marea majoritate fiind de religie
ortodoxa, cu o repartizare
echilibrata pe sexe.
Regiunea dispune de o retea de nvatamnt complexa care
asigura pregatirea profesionala la
toate nivelele de pregatire, gradul de alfabetizare fiind de
96,3%.nvatamntul superior este bine
reprezentat n cele trei centre, Iasi, Bacau si Suceava, n care se desfas
oara majoritatea activitatii
de cercetare-dezvoltare.
 Regiunea are personal cu vasta experienta n domeniul
industriei s i n special al industriei
prelucratoare, n activitati financiare, bancare si de asigurari, tranzactii
imobiliare, nvatamnt s i
asistenta sociala, peste 30% din totalul populatiei active fiind angajat
n aceste sectoare.

Populatia activa ocupata a regiunii Nord-Est reprezinta 16% din

totalul populatiei active
ocupate a tarii, ponderea cea mai mare detinnd-o barbatii. Mediul
rural mobilizeaza cea mai mare
parte a populatiei active ocupate. Ca urmare a procesului de
restructurare si privatizare, a
declinului economic si aplicarii OUG 9/97 si 22/97, n ultimii doi ani
au. fost disponibilizate peste
20.000 persoane, n aceeasi perioada, s-au creat cea. 2500 locuri de
munca.

Pe categorii de personal, cei mai afectati de s omaj sunt

muncitorii s i persoanele fara calificare.
Se constata redistribuirea populatiei ocupate din sectorul secundar n
sectorul primar si tertiar,
fenomen ce se estimeaza a fi n cres tere n urmatorii ani, n
concordanta cu evolutia acestor
sectoare.

Se impune cu necesitate formularea unei strategii de

angajare/formare a fortei de munca cu
experienta sub opt ani, pentru a valorifica tinerii cu pregatire medie si
superioara care astazi nu se
pot afirma pe plan local.

102
 Lund n consideratie elementele constitutive ale infrastructurii
Regiunii Nord - Est, putem
concluziona urmatoarele:
- reteaua de cai ferate se prezinta la un nivel mediu fata
de nivelul national cu
posibilitati de dezvoltare n viitorul apropiat, prin programe de
investitii care sa ofere o alta
perspectiva regiunii, printr~o mai buna accesibilitate.
- reteaua de drumuri este insuficienta, cu un grad
de uzura avansat si nu face
fata solicitarilor traficului ridicat, n aceste conditii, se impune
corelarea viitoarelor proiecte
de dezvoltare cu programe de mbunatatire a retelei rutiere a
ntregii regiuni.
- infrastructura locativa este insuficienta ca dotare, cea
existenta nefacnd fata
solicitarilor, iar aceste aspecte contribuie la imaginea de zona slab
dezvoltata si cu conditii
inadecvate de trai al populatiei. Data fiind aceasta situatie, este
necesara racordarea localitatilor
la reteaua de apa potabila, canalizare, gaze naturale si
colectareadeseurilor menajere prin
promovarea si implementarea unor ample proiecte de finantare si
finalizarea celor aflate n
curs, contribuind astfel la ridicarea standardului
de viata n Regiunea Nord - Est.
Sistemul actual agro-rural prezinta urmatoarele caracteristici:
farmitarea proprietatii funciare - cu efecte imediate asupra
scaderiiproductiei fizice
(realizate cu costuri ridicate) - si lipsa unei strategii n
exploatatia agricola (n
marea majoritate a cazurilor, predominnd
autoconsumul);
gradul scazut de calificare a populatiei din agricultura si
sistemele economice nchise
de tip natural, n propria gospodarie;
sprijinirea insuficienta s i lipsa facilitatilor oferite
ntreprinzatorilor care doresc sa
dezvolte activitatea de agroturism;
dotarea publica redusa n ceea ce priveste reteaua de
drumuri, reteaua de aductiune cu
apa potabila, reteaua de gaze naturale, telefonie, curent
electric, asistenta medicala,
ceea ce confera un stadiu de dezvoltare inferior
 mediului urban.

Regiunea Nord-Est nu se confrunta cu fenomene de poluare

deosebit de grava, fiind nca o
regiune "curata".

La nivel regional, principalele probleme de mediu sunt legate de

:
- proasta gestionare a deseurilor industriale si menajere
(colectare neselectiva, gradul
redus de revalorificare si/sau tratare a. deseurilor, depozitare
inadecvata sub aspectul
amplasarii si amenajarii haldelor, existenta depozitelor de
rumegus pe malurile
cursurilor de apa, de-a lungul cailor rutiere);
- despaduriri, cu implicatii n accentuarea alunecarilor de teren:
- fenomene de eroziune a solului, ce afecteaza, n principal,
partea de est a regiunii;
- apa potabila(cantitate, calitate, distributie);
- poluarea locala sau zonala determinata de:
activitati industriale, cu impact asupra aerului, apei, solului;
exploatari miniere(carbune, minereu radioactiv, sulf, cupru,
mangan) cu impact asupra
aerului, apei, solului, vegetatiei;
trafc (insuficienta sau inexistenta unor cai rutiere ocolitoare) cu
impact asupra aerului s i
nivelului de zgomot;
aglomerari urbane, cu impact asupra aerului (centrale termice pe
combustibil lichid),
apelor (statii de epurare de capacitate insuficienta) si
solului (deseuri);
fermele zootehnice, cu impact asupra apei si solului.

Faptul ca marii agenti poluatori si reduc/restrng activitatea,

lasnd locul ntreprinderilor
mici s i mijlocii, mai flexibile, cu posibilitati mai mari de abordare
durabila a dezvoltarii lor, n
confor mitate cu prevederile legislative actuale, a creat premise pentru
a pune accentul si pe
103
calitatea mediului.

9. STRATEGIA DE DEZVOLTARE REGIONALA NORD

EST
Obiective si directii strategice
Obiectivul general al strategiei Regiunii este cresterea
standardului de viata al comunitatii
s i dezvoltarea durabila a Regiunii Nord-Est.

Prima dintre cele opt regiuni de dezvoltare , sub aspectul

marimii, Regiunea Nord-Est se
situeaza pe ultimul loc n Romnia n raport cu indicele de dezvoltare
umana si produsul intern
brut (PIB) pe cap de locuitor, datorita unei structuri neadaptate
economiei de piata, cu
productivitate si eficienta economica scazute.
Potentialul regiunii n domeniul resurselor umane, al turismului,
al unor activitati specifice
s i faptul ca zona este nca o regiune curata, creeaza premisele pentru
un proces de dezvoltare
durabila si, implicit, pentru cres terea standardului de viata al
comunitatii.

Pe baza Profilului Regional si a Analizei SWOT au fost

identificate urmatoarele obiective
strategice pentru atingerea obiectivului global:
- Dezvoltarea ntreprinderilor si afacerilor
- Adaptarea resurselor umane la cerintele economiei de
piata
- Promovarea regiunii
Pentru realizarea acestor obiective strategice, se are in vedere
abordarea, urmatoarelor
directii strategice:
Al. Dezvoltarea infrastructurii de afaceri;
A2. Dezvoltarea IMM-urilor;
A3. Sustinerea si modernizarea agriculturii.

Bl. Reconversia resurselor umane;

B2. mbunatatirea managementului local si regional.

CI. Promovarea oportunitatilor regiunii;

 C2. Dezvoltarea infrastructurii fizice;
C3. Dezvoltarea turismului si agroturismului;
C4. Reabilitarea, protejarea si conservarea mediului.

Pentru realizarea acestor obiective si directii strategice, s-au

stabilit urmatoarele prioritati:
- Dezvoltarea IMM-urilor si a infrastructurii fizice

- Dezvoltarea turismului

- Dezvoltarea rurala
- Resurse umane
104
 - Mediu
Prioritatea 1: dezvoltarea IMM-urilor si a infrastructurii fizice
Regiunea se confrunta cu o pondere redusa a IMM -urilor n
sectorul productiv si de servicii
(cu exceptia comertului si a alimentatiei publice) si cu o calitate slaba
a serviciilor catre populatie.
De aceeea, se impune constituirea unor infrastructuri specifice de
sustinere si consultanta pentru
afaceri, care sa creeze si sa mentina un mediu propice si sa orienteze
activitatile spre domeniile
necesare.
Activitatea de cercetare-dezvoltare este puternic polarizata,
avnd nucleul n municipiul
Ias i, n timp ce restul regiunii este slab reprezentat. Pentru a asigura o
extindere si o reprezentare
echilibrata la nivelul regiunii si pentru a inlesni transferul de
tehnologie catre beneficiari(agentii
economici), permitnd aplicarea inovarii in productie si servicii,
strategia regionala include
masuri care sa sustina logistic si financiar o astfel de abordare.

Infrastructura regiunii este mai bine reprezentata n domeniul

telecomunicatiilor, traficului
aerian (aeroporturi civile si militare la Iasi, Bacau si Suceava),
comertului si alimentatiei publice,
bancare s i de asigurari, al infrastructurii industriale fizice disponibile,
dar sufera ca urmare a
procentului scazut de drumuri modernizate, a densitatii scazute a
liniilor de cale ferata si a
distributiei inegale a cailor ferate electrificate, a slabei dezvoltari a
infrastructurii rutiere de
legatura ntre zonele Est-Vest ale regiunii si de conectare la
principalele cai rutiere. Deasemenea,
ne confruntam cu o nevoie reala de reabilitare, dezvoltare si
modernizare a sistemului de
alimentare si distributie a apei potabile si retelelor de canalizare, a
sistemului de distributie a
gazelor naturale si energiei termice.

ncurajarea dezvoltarii si consolidarii afacerilor reprezinta

conditia esentiala pentru
depasirea stadiului de subdezvoltare a Regiunii Nord-Est.
Ponderea cea mai mare o va avea sprijinirea nfiintarii si
cresterii IMM-urilor n special a
acelora care pot valorifica capitalul natural s i uman si protectia
mediului (agricultura, industrii
agro-alimentare, prelucrare a lemnului, textila si de confectii, turism,
informatica, prestari
servicii), cu mare forta, de antrenare.
Se urmareste crearea conditiilor pentru relansarea procesului
investitional'si orientarea
acestuia spre crearea, asimilarea si aplicarea unor tehnologii noi,
performante, cu consum redus de
energie, n acest sens sunt necesare urmatoarele directii:
implementarea unor strategii corecte de dezvoltare a agriculturii si
silviculturii;
privatizarea si restructurarea societatilor mari cu capital
majoritar de stat si
transformarea acestora n IMM-uri mai adaptabile la cerintele
pietii, dar care sa beneficieze de
infrastructura industriala existenta deja precum si de infrastructura
de sustinere pe care ne
propunem sa o dezvoltam ;
ncurajarea crearii de noi IMM-uri n domeniul productiei si
serviciilor directe catre populatie.
Aceste directii se vor concretiza prin realizarea urmatoarelor
masuri:
X Infrastructura si servicii pentru afaceri;
X Transfer de tehnologie;
X Utilizarea infrastructurii intreprinderilor de stat pentru crearea de
parcuri industriale;
X Asistenta si sprijin pentru IMM-uri;
X Actiuni pentru promovarea oportunitatilor regionale;
X Dezvoltarea infrastructurii fizice.
Rezultatele asteptate constau n:
105
 - cresterea performantelor financiare;
- orientarea spre noi oportunitati n afaceri;
- implementarea de tehnologii noi, performante, n industrie;
- orientarea spre utilizarea de noi soiuri vegetale si rase de animale
de productivitate mare si
adaptabile la conditiile climatice ale regiunii;
- promovarea pregatirii n domeniul inovatiilor, a noilor tehnologii
informationale,
- management, marketing s i afaceri;
- promovarea cooperarii interregionale, intraregionale si
internationale n domeniul transferului
tehnologic;
- cresterea numarului de IMM-uri;
- cresterea calitatii serviciilor, mbunatatirea activitatilor economice
si cresterea nivelului de trai
al populatiei, prin accesul la informatie s i exploatarea acesteia;
- orientarea activitatilor spre valorificarea superioara a produselor
agricole, lemnului, resurselor
solului, etc.;
- promovarea la scara larga a societatilor si produselor regionale
reprezentative;

Prioritatea 2: Dezvoltarea turismului

Prioritatea vizeaza exploatarea potentialului turistic al regiunii
prin punerea n valoare a
obiectivelor existente, ridicarea la nivel competitiv a calitatii serviciilor
prestate, dezvoltarea unor
obiective turistice noi cu destinatii specifice cerintelor clientului
modern, care sa creasca veniturile
economice rezultate din activitatea turistica, numarul de clienti
consumatori, mbunatatindu-se
astfel imaginea regiunii si crendu-se o identitate benefica atragerii de
investitori.
Infrastructura turistica si cu caracter recreativ va trebui
dezvoltata si pusa in valoare, de ea
urmnd sa beneficieze att turistii cat si comunitatile locale.

Pe lnga asigurarea unei game largi de oportunitati pentru forta

ele munca direct ocupata
n domeniul turismului, dezvoltarea acestuia va genera oportunitati
pentru IMM-urile care vor
asigura deservirea numarului crescut de vizitatori ai regiunii.
Regiunea prezinta multiple valente pentru practicarea unui turism
variat si complex:
 - turismul religios, sustinut de existenta unui numar
impresionant de biserici si
manastiri declarate monumente istorice pe tot cuprinsul
regiunii;
- turismul cultural-istoric, bazat pe reteaua de muzee, case
memoriale, conace s i curti
domnesti, palate si cetati dacice, care pun la dispozitia
vizitatorului un adevarat tezaur
cultural si spiritual al comunitatii regiunii;
- turismul montan, favorizat de existenta zonei montane, cu
relieful sau deosebit de
interesant, propice pentru practicarea drumetiei, a
sporturilor de iarna,
alpinismului,speoturismului;
- turismul de sejur, pentru odihna si recreere(sta.tiunea
Durau, Slanic Moldova, Poiana
Sarata);
- turismul de circulatie, practicat n ambele forme, turism
de tranzit si itinerant;
- turismul balnear;
- turismul la sfrsit de saptamna, practicabil n zonele
montane si subcarpatice.
Pentru dezvoltarea si diversificarea ofertei turistice se vor avea
n vedere urmatoarele
domenii:
* turismul pentru pescuit sportiv si turismul de vnatoare,
favorizate de bogatia fondului
cinegetic si piscicol, ca si de existenta cabanelor de vnatoare;
* turismul pentru practicarea sporturilor nautice, favorizat de
existenta salbei de lacuri
naturale s i de acumulare n regiune;
* agroturismul, sustinut si de existenta unui cadru natural
pitoresc, a spatiului rural cu
106
 valente etno-folclorice si cu obiective cultural istorice
valoroase.

Pentru dezvoltarea si utilizarea eficienta a infrastructurii

existente sunt necesare
urmatoarele masuri:
* Investitii in activitati turistice;
* Servicii pentru activitati turistice;
* Sprijin pentru activitati de agro-turism si alte tipuri specifice
de turism;
* Initiative de marketing;
* Infrastructura de drumuri in zona montana.
Rezultatele scontate sunt:
* cresterea numarului de vizitatori ai Regiunii Nord-Est;
* cresterea volumului investitiilor private n infrastructura
turistica;
* cresterea indicelui de utilizare a capacitatii de cazare turistica
n functiune:
* cres terea calitatii serviciilor prestate de forta de munca din
turism;
* largirea gamei de servicii oferite;
* ameliorarea disponibilitatii turis tilor de a cheltui s i de a
reveni n zona;
* mbunatatirea imaginii si a atractivitatii zonelor balneare care
pot contribui la ridicarea
nivelului de sanatate al clientilor;
* crearea imaginii unei regiuni care ofera multiple
perspective (turistice,
comerciale) s i care este favorabila investitiilor si afacerilor;
* crearea unei prezente permanente n lumea mass-mediei, cu
efecte benefice n
valorificarea continua a ofertei;
* ameliorarea starii materiale a comunitatii respective;
* valorificarea turistica a unor obiective inaccesibile(schituri
vechi, asezari istorice,
peisaje spectaculoase).

Prioritatea 3: Dezvoltarea rurala

Datorita ponderii ridicate a zonelor rurale, se pune accentul pe
promovarea dezvoltarii
integrate si durabile a acestora prin optimizarea sectoarelor existente,
ncurajarea diversificarii
activitatilor economice si sociale, sustinerea dezvoltarii si
modernizarii infrastructurii si prin
 accesul la noile tehnologii.
Se urmareste, de asemenea, cresterea calitatii vietii prin
prezervarea mediului, mbunatatirea
conditiilor de viata si a accesului la serviciile de baza precum si
mentinerea unor comunitati rurale
viabile prin prezervarea culturii si traditiilor acestora. Ca urmare a
introducerii legislatiei de
retrocedare a terenurilor agricole, n ultimii ani se manifesta n
regiune, ca s i la nivel national, un
accentuat fenomen de farmitare a proprietatii funciare, cu efecte
negative evidente n sensul
scaderii productiei fizice, orientata n general spre autoconsum si a
cresterii costurilor.
n conditiile n care 82% din productia agricola provine din
gospodariile particulare, se
impune implementarea unei strategii n exploatarea agricola,
coordonata cu programe de finantare
a productiei si investitiei agricole, cu realizarea unor piete agricole
reale(cu productii standard,
omogene calitativ si rentabile).
O parte a excedentului mare de forta de munca activa din
celelalte sectoare economice poate
fi absorbit n agricultura, contribuind astfel la revigorarea resurselor
umane, actualmente
mbatrnite, din acest sector. Pentru aceasta trebuie insa sa fie create
conditii care sa atraga forta
de munca disponibila, conditii care privesc att identificarea,
promovarea si sustinerea unor
oportunitati si alternative de activitate, cat si asigurarea unor conditii
de viata si de munca
apropiate sau chiar similare celor care exista in mediul urban.
107
 Mediul rural al regiunii este caracterizat n general de o dotare
publica redusa, n ceea ce
priveste sistemul de servicii oferite populatiei, asistenta sanitara,
dotarea cu utilitati a gospodariei
(gaz metan, apa potabila, telefonie) ceea ce creaza discrepante fata de
mediul urban. Din aceste
considerente, se impune abordarea urmatoarelor directii de actiune:
- stimularea activitatilor traditionale pentru pastrarea si
transmiterea meseriilor
traditionale;
- cresterea potentialului productiv a fondului funciar
agricol, prin facilitarea
posibilitatilor de asociere si arendare a terenurilor agricole,
utilizarea activitatilor
dembunatatiri funciare, extinderea si generalizarea n productie a
cercetarii tehnice de profil;
- ncurajarea ntreprinderilor care realizeaza produse tip "bio" de
marca;
extinderea si diversificare serviciilor n agricultura, prin
ncurajarea serviciilor specifice
economiei de piata;
- dezvoltarea si modernizarea infrastructurii;
- sprijinirea persoanelor fizice, asociatiilor familiale si a
societatilor comerciale n crearea de
pensiuni turistice si agroturistice n localitatile care beneficiaza de
factori naturali sau de
monumente istorice si de arhitectura de mare atractivitate.
Masurile prin care se vor concretiza aceste directii vor fi:
o Cres terea gradului de utilizare a iazurilor si lacurilor;
o Dezvoltarea IMM-urilor in zona rurala;
o Dezvoltarea IMM-urilor de profil agro-industrial;
o Ferme ecologice;
o Marketing-ul produselor locale;
o Dezvoltarea infrastructurii rurale.
n urma implementarii acestor actiuni, se vor obtine rezultate
concretizate in:
- eliminarea disparitatilor dintre mediul urban si rural;
- stimularea activitatii rurale pentru asociativitate, spirit
lucrativ, prin prezervarea
potentialului natural si a tehnologiilor agricole ecologice;
- extinderea suprafetei agricole irigate;
- dezvoltarea fondului piscicol natural al regiunii;
- dezvoltarea agroturismului.
 Prioritatea 4: Resurse umane
Valorificarea si amplificarea calitatii capitalului uman reprezinta
una din conditiile esentiale
pentru reusita implementarii strategiei de dezvoltare a Regiunii Nord-
Est.
Dezvoltarea resurselor umane si a infrastructurii specifice are o
influenta benefica directa
asupra populatiei existente n regiune, iar pe de alta parte, reprezinta o
preconditie fundamentala
pentru planificarea progresului n toate sectoarele sociale si
economice si, implicit, asupra
dezvoltarii durabile.
n ultimii ani, s-a dezvoltat nvatamntul privat, relativ costisitor
n raport cu posibilitatile
financiare ale populatiei, care suporta cu dificultate chiar si costurile
pe care le necesita
nvatamntul public, n conditiile unui sprijin financiar insuficient din
partea statului.
Aceste aspecte au determinat, n ultimii ani, o reducere a
participarii la procesul
institutionalizat de instruire a tinerilor, manifestata mai pregnant la
nivelul treptelor medii si
superioare.
Se impune cu necesitate formularea unei strategii de
angajare/formare a fortei de munca cu
experienta sub opt ani, pentru a valorifica tinerii cu pregatire medie si
superioara care astazi nu se
108
pot afirma pe plan local si regional, reducnd sau eliminnd astfel
fenomenul de emigrare care
exista astazi.
Ca urmare a procesului de restructurare si privatizare, a
declinului economic si aplicarii OG
9/97 si 22/97, n ultimii doi ani au fost disponibilizate peste 20.000
persoane si s-au creat cea.
2.500 locuri de munca.

Pentru absorbirea celor disponibilizati, este necesar sa se identifice

in mod realist domeniile
care au conditii si sanse de a se mentine/ dezvolta in regiune, iar
reconversia profesionala sa se
realizeze cantitativ si calitativ in concordanta cu aceste tendinte.
Directiile pentru dezvoltarea resurselor umane se baxeaza pe:
- formarea capitalului uman n spiritul economiei de piata;
- crearea de centre si activitati care sa ridice capacitatea
manageriala a conducatorilor si
investitorilor autohtoni;
- orientarea profesionala a tineretului spre activitati necesare n
spatiul rural, inclusiv
acordarea de asistenta tehnica, consultanta si asigurarea conditiilor
pentru calificarea si
recalificarea populatiei active n vederea desfasurarii unor noi
activitati;
- ncurajarea practicarii meseriilor traditionale.
Aceste directii vor fi implementate prin urmatoarele masuri:
o Instruire pentru IMM-uri;
o Instruire profesionala;
o nfiintarea filialelor judetene ale A.D.R. Nord-Est;
o Instruire pentru reconversia foitei de munca;
o Instruire pentru mbunatatirea abilitatilor
manageriale;
o Instruire pentru turism;
o Studii ale pietii muncii;
o Instruire in domeniul protectiei mediului;
o Instruire pentru comunitatea rurala.
Rezultatele as teptate sunt:
* for marea unor specialisti n management, marketing,
resurse umane;
* mbunatatirea performantelor n domeniul organizarii
IMFv-urilor;
* educatia spirituala, etica si practica a elevilor;
* promovarea participarii tinerilor la problemele
 practice ale vietii
comunitatii;
* sprijinirea elevilor n alegerea unei cariere n
concordanta cu vocatia fiecaruia;
* mbunatatirea capacitatii de ocupare a fortei de munca;
* dezvoltarea spiritului antreprenorial;
* cresterea calitatii serviciilor turistice;
* identificarea aptitudinilor vocationale;
* schimbarea mentalitatii si a modului de a actiona
fata de mediul
nconjurator;
* crearea unui spatiu rural ecologic.

Prioritatea 5: Mediu
Scopul fundamental al dezvoltarii regionale n raport cu
problemele de mediu este crearea
unei armonii pe termen lung ntre acesta s i procesele socio~economice? n
contextul n care,
factorii de decizie din domeniul economic trebuie sa-si asume
responsabilitatea pentru
109
consecintele asupra mediului si consideratiile legate de protectia
mediului trebuie ncadrate n
reglementarile economice.
Regiunea Nord-Est nu se confrunta cu fenomene de poluare
deosebit de grave, fiind nca o
regiune "curata".

Strategia de dezvoltare regionala n domeniul mediului

urmareste favorizarea unor modele
de productie si consum n concordanta cu principiul dezvoltarii
durabile, reducerea poluarii,
informarea si instruirea populatiei n sensul cunoas terii, respectarii s i
mentinerii mediului.

Masurile propuse pentru materializarea acestor deziderate sunt:

o Tehnologii curate pentru mediu;

o Reciclarea deseurilor;

o Investitii in utilitatile publice;

o Reabilitarea zonelor afectate de calamitati naturale;

o Reconstructia ecologica a zonelor afectate de activitati
antropice.

Faptul ca marii poluatori si reduc/restrng

activitatea, lasnd locul
ntreprinderilor mici si mijlocii, mai flexibile, cu
posibilitati mai mari de
abordare durabila a dezvoltarii lor, n| conformitate cu
prevederile legislative
actuale, a creat premise pentru a pune accentul si pe
calitatea mediului.

Rezultatele asteptate sunt:

o cres terea interesului oamenilor de afaceri si managerilor
pentru promovarea si
utilizarea tehnologiilor ecologice;
o cresterea numarului de ntreprinderi bazate pe tehnologii
curate;
o scaderea nivelului emisiilor de poluanti n mediu, n
conditiile desfasurarii de activitati
economice;
o scaderea numarului de depozite necontrolate de materiale
refolosibile, rumegus , metal,
sticla, hrtie, etc;
o mbunatatirea conditiilor de mediu si a ambientului prin
eliberarea suprafetelor
acoperite cu deseuri s i eliminarea disconfortului produs de
acestea;
o cresterea gradului de revalorificare a deseurilor refolosibile
rezultate n cadrul regiunii;
o cresterea confortului urban.

110
REACTUALIZAREA PLANULUI NATIONAL DE
DEZVOLTARE PENTRU PERIOADA

2002-2004
Ministerul Dezvoltarii si Prognozei a transmis catre ADR Nord |
Est o schita de metodologie
pentru elaborarea PND pe baza strategiilor regionale si sectoriale.
Planul National de Dezvoltare trebuie revizuit si revazut pentru a
asigura un cadru multianual
eficient pentru politicile nationale legate de coeziunea economica s i
sociala, n cadrul carora este
programat si Phare.
Trebuie elaborate politici clare care sa fie reflectate n PND
pentru concentrarea finantarii
bugetare publice si a sprijinului Phare la nivel regional s i subregional
pe baza unor criterii
obiective. Concentrarea la nivel subregional se poate realiza pe baza
unor criterii socio -conomice
si de mediu legate de restructurarea economica, si n special
industriala sau pe evaluarea
potentialului specific de dezvoltare ( de exemplu turismul).

n acest sens, agentiile de dezvoltare regionala vor avea urmatoarele

responsabilitati:
elaborarea analizelor regionale;
elaborarea analizelor SWOT la nivel regional precum si
pentru Zonele Prioritare
Selectate;
stabilirea problemelor principale, a directiilor strategice si
a principalelorobiective
strategice la nivel regional;
elaborarea strategiilor de implementare, tinnd cont de
constrngerile bugetare
existente;
furnizarea tuturor informatiilor din domeniu catre
colectivul PND din cadrul MDP.

n vederea elaborarii strategiei la nivel national cat si la nivelul

regiunilor se va realiza in
prima etapa analiza socio-economica a regiunii, urmarind identificarea
problemelor cheie.
 Pe baza acestora se va ntocmi cte o analiza Swot att la nivel
regional cat st pentru fiecare
sector (orizontal sau vertical).

Rezultatul analizelor SWOT se va concretiza ntr-un numar de

obiective strategice sau tinte care
pot fi ndeplinite n timpul perioadei acoperite de PND. Pentru
realizarea fiecarui obiectiv vor fi
indicate sursele estimate de finantare bugetara.

La ncheierea etapei de elaborare a Strategiei se vor identifica:

Problemele-eheie
Directiile strategice
Punctele tari, Punctele slabe, Oportunitati, Riscuri
Obiectivele principale sau tintele ale caror realizare se poate
Monitoriza si evaluarea costurilor estimative.
MDP va integra toate strategiile primite de la ministere si
regiuni, va ncerca sa solutioneze
eventualele neconcordante aparute si va intocmi un document ce va fi
remis ministerelor, regiunilor
si unor parteneri economici si sociali selectati, n vederea formularii de
observatii si propuneri.
111
 Anexa

PROPUNERI PENTRU O STRATEGIE CORPORATIVA DE

DEZVOLTARE A
JUDESULUI IASI

OBIECTIVE:

Oferirea unei strategii alternative la ncercarile actuale

Informarea ct mai completa si obiectiva a cetatenilor privind
starea economico-social a
judetului, prezentarea transparenta a initiativelor si realizarilor;
Constientizarea si stimularea tuturor actorilor implicati n
dezvoltarea regionala;
Stimularea dezbaterilor de idei, a propunerilor si sugestiilor
societatii civile privind
performantele economiei si administratiei locale;
Identificarea celor mai bune modalitati concrete de punere n
practica a strategiei, programelor
si proiectelor noastre.

Orice organizatie trebuie sa-si gestioneze strategiile n trei domenii

principale:

resursele interne ale organizatiei;

mediul extern n care acestea si desfasoara activitatea;
capacitatea organizatiei de a adauga valoare productiei sale.
Elementele cheie ale deciziei strategice sunt:

sa fie durabila;
sa fie distincta, sa aiba la baza un concept propriu;
sa ofere avantaj concurential;
sa exploateze legaturile dintre organizatie si mediul n care
actioneaza;
sa fie vizionara.

Domeniile de baza ale strategiei corporative sunt:

analiza strategica;
elaborarea strategiei;
implementarea strategiei.
Fiecare decizie strategica implica:
 un context;
un continut (principalele masuri);
un proces.
Exista un trepied al oricarei dezvoltari regionale:

politici publice bune;

piete functionale;
societati civile dezvoltate.

112
Etape:

- acumularea factorilor de productie;

- alocarea eficienta a resurselor;
- mbunatatiri tehnologice n timp. acumularea factorilor;
- investitii;
- inovatie.
Pozitie de:

complementaritate;
compatibilitate;
competitivitate.
Etape:

tranzitie;
integrare;
globalizare.
Sectorul public se caracterizeaza prin:

orientarile ideologice s i influentele politice;

furnizorii monopolis ti;
birocratia si lipsa de flexibilitate;
confruntarea pentru resursele guvernului (constrngerea
guvernamentala).
Judetul lasi se caracterizeaza prin:

capacitate de expertiza, capital uman si institutional;

nivel ridicat de saracie, cu precadere in mediul rural;
experienta n constructia si implementarea programelor de
dezvoltare.
113
Prioritatile de dezvoltare ale judetului lasi:

a) dezvoltarea infrastructurii de afaceri:

Aeroportul lasi - terminal Cargo;

Centrul Expozitional si de afaceri;
Parcul tehnologic las i - TEHNOPOLIS.
Prioritatile de dezvoltare ale judetului las i:
b) protectia mediului si managementul apei:

statii de tratare a apei;

dezvoltarea si reabilitarea retelei de alimentare cu apa;
statii de pompare a apei;
modernizarea si reabilitarea sistemului de canalizare;
statii de epurare a apei.
c) asistenta si protectia copilului:

desfiintarea centrelor de plasament prin transformarea acestora n

module de tip familial;
reabilitarea cladirilor unor centre de plasament;
nfiintarea unui centru de informare, consiliere s i prevenire a
abandonului familial n mediul
rural.
infrastructura de transport rutier: reabilitarea s i extinderea retelei
de drumuri s i sosele;
extinderea si mbunatatirea infrastructurii de baza: alimentarea cu
apa si gaze naturale,
canalizare;
protectia s i mbunatatirea calitatii mediului;
dezvoltarea infrastructurii de afaceri;
reabilitarea infrastructurii serviciilor publice: reabilitarea scolilor,
reconstructia
spitalelor si a orfelinatelor;
crearea si dezvoltarea sectorului privat.
Elementele de atractivitate ale judetului las i:

pozitie geostrategica, capitala culturala si istorica a Romniei;

piata atractiva: 850.000 de consumatori cu o mare capacitate de
iradiere si antrenare n estul
Romniei;
potential uman cu grad de instruire ridicat, structurat pe o gama
larga de profesii (de la cele
traditionale pna la noile tehnologii);
capital institutional deosebit, universitati, institute de cercetare,
dezvoltare, centre de consultanta
si capacitate de expertiza ridicata;

114
 potential economic ridicat, capacitate industriala existenta, dotare
cu utilitati, zone agricole
extinse, sector tertiar n plina dezvoltare;
politici publice permisive, societate civila dezvoltata;
nivel al impozitelor si taxelor locale, chiriilor si preturilor de
vnzare ale terenurilor si
imobilelor de aproximativ 5 ori mai mic dect n Europa de
vest.
municipiul lasi, oras de 5 stele cu reglementari, ghis eu unic pentru
nfiintarea de firme si
facilitati pentru atragerea investitorilor;
mediul natural protejat fara surse majore de poluare;
potential turistic asigurat cu infrastructura corespunzatoare, centru
cultural s i de pelerinaj
ecumenic, multiple posibilitati de agrement;
infrastructura transporturilor;
retele rutiere, feroviare si aeriene relativ corespunzatoare (aeroport
international n curs de
extindere);
experienta n relatiile internationale, n derularea proiectelor
economice de investitii;
sector mass-media dezvoltat.
Dispunem de:

studii de dezvoltare economico-sociala pentru fiecare localitate;

elemente ale unei strategii de dezvoltare a judetului n perioada
2001-2004;
programe sectoriale;
proiecte si documentatii tehnico-economice;
un parteneriat viabil cu reprezentanti ai vietii civile si actori privati.

Conditii necesare:

management eficient;
descentralizare reala si efectiva (regionalizare);
libera intrare/iesire pe/de pe piata;
transparenta si liber acces la informatiile disponibile;
dereglementarea;
reduceri fiscale (stimulente);
diminuarea birocratiei si coruptiei;
parteneriatul public-privat (fondul de garantare a investitiilor);
asigurarea infrastructurii;
valorificarea pozitiei geostrategice;
valorificarea traditiei;
proiecte europene;
district industrial.

115
 Analiza matricei SWOT
a) Puncte tari:

localizare strategica la nivel national, regional si continental;

infrastructura cailor de comunicatii relativ bine dezvoltata;
traditie politico-administrativ si culturala;
potential turistic si balnear;
forta de munca tnara si bine pregatita; mna de lucru calificata
si ieftina, calitatea
oamenilor;
administratie locala perfectibila;
valori culturale si istorice;
servicii balneare si centre de afaceri;
potential industrial si agricol;
numeroase institute de nvatamnt superior si unitati de
cercetare-proiectare, existenta unui
institut specializat n preluarea si implementarea investitiilor.
b) Puncte slabe:

localizare n una din cele mai dezavantajoase zone ca nivel de

dezvoltare economica;
legaturi de transport insuficiente cu celelalte regiuni ale trii;
resurse geologice putin si de mica importanta economica;
conditii de relief geotehnice dificile pentru constructii;
lipsa de experienta manageriala n administratia locala;
lipsa resurselor financiare;
nivelul scazut al serviciilor;
calitatea mediului si existenta unor factori naturali ce
favorizeaza poluarea mediului
(meteorologici, hidrologici, litologici, topografici);
rata somajului ridicata;
fond locativ insuficient.
c) Oportunitati:

intensificarea cooperarii interregionale (judete nvecinate) si

internationale (regiuni
europene s.a.);
dezvoltarea turismului si agroturismului;
atragerea sectorului privat n realizarea de investitii;
dezvoltarea cercetarii - inovarii;
aplicarea legislatiei referitoare la zonele defavorizate;
aplicarea legislatiei referitoare la cooperarea transfrontalier;
colaborarea si derularea de programe/proiecte ntre
administratiile locale din judet si
administratiile locale din strainatate.

116
 d) Amenintari:

o mbatrnirea populatiei;
o spor migrator negativ, relatie demo-economic
defavorabila;
o intensificarea dezechilibrelor economice si
demografice n teritoriu;
o ntrzierea restructurarii si atragerii de noi investitii;
o degradarea mediului;
o lipsa unui parteneriat real public/privat;
o suprafata locuibila/locuitor redusa;
o excedent de mna de lucru (suprapopulare
relativa);
o caracter preponderent agricol.

Manunchiuri de capabilitat i
(clusters)
1.Pozitia geostrategica:
Amplasarea n cadrul zonei;
Facilitarea efectelor de antrenare;
Potentialul pietelor (piata muncii, piata industriala, piata
agricola, piata comerciala, piata
serviciilor, s.a).
2.Tradit ie politico-administrativa s i culturala;

3. Capacitate de expertiza:
Stoc de cunostinte specifice;
Specialisti n dezvoltare, n general si dezvoltare regionala, n
special;
Centre de consultanta;
Centre de inovare tehnologica;
Institute economice specializate;
Formatori management/marketing si sisteme informationale;
Scoli de master n afaceri.

4. Capitalul institut ional:

Institutii de coordonare si monitorizare a proiectelor;

Scoli de administratie publica;
Institutii de nvatamnt si sanatate;
Initiative institutionale;
Organizatii non-guvernamentale.
117
5. Potent ialul economic:
Potentialul natural;
Potentialul demografic;
Capitalul uman;
Platforme si complexe industriale;
Capacitate instalata;
Agenti economici.
6. Infrastructura:
Infrastructura urbana;
Retele de transport;
Retele de comunicatie.

7. Potential cultural-stiintific:

Institutii de cultura calificate;

Institute de cercetare-proiectare;
Inventii si inovatii;
Biblioteci;
Lectorate straine.

8. Dezvoltare mass-media:
Presa scrisa;
Presa audio-vizual;
Edituri.

9. Dimensiunea si calitate sectorului public:

9.1 Obiective de investitii (vom reveni).

10. Nivelul relat iilor externe:

10.1 Proiecte de cooperare transfrontaliera;

10.2 Investitii straine;
10.3 Actiuni de cooperare cultural-stiintific;
10.4 Firme mixte;
10.5 Linii de creditare.
Exista trei vehicole principale ale cres terii economice:

investitiile;
exportul;
consumul.
Considernd investitiile drept principalul vehicol al cresterii si
dezvoltarii economico-
sociale, dincolo de asigurarea cheltuielilor curente necesare sectorului
public, eforturile se vor
concentra n aceasta directie, avnd permanent n vedere:

118
I. Determinarea si actualizarea continua a necesarului de investitii, pe
domenii, cu doua
componente principale:
Investitii capitalistice
Investitii de ntretinere si reparatii

1) Investitii capitalistice, noi, de creare a noi capacitati de efecte de

iradiere, de antrenare
economico-social si cu eficienta deosebita. Dintre acestea se disting:
Investitiile inteligente, n domenii de excelenta tehnologica, menite sa
valorifice capitalul
inovational deosebit de care lasul dispune, cum sunt:
- Parcul tehnologic TEHNOPOLIS cu o valoare totala de 9,5
mii. Euro, din care 5.3 mii.
Euro fonduri PHARE nerambursabile; Proiectul va fi dezvoltat ntr-un
oligopol tehnico-stiintific,
integrnd si un parc industrial, un centru de transfer tehnologic si de
diseminare a informatiei
tehnice, incubatoare de afaceri, universitati, centre de cercetare, firme
de servicii s.a., contribuind la
transformarea lasului ntr-o regiune inteligenta.

- Aeroportul las i - terminal Cargo, cu o valoare totala de 8.2

mii Euro, din care 5 mii Euro
fonduri PHARE nerambursabile, proiect menit sa faciliteze transportul
de marfuri si sa rentabilizeze
activitatea aeroportuara;

- Sistem Informational de Gestiune Administrativ-Teritoriala

(retea Intranet de legatura
ntre Consiliul Judetean, Consiliile Locale, alte institutii publice si de
gestionare de baze de date
ORACLE, pe domenii), proiect realizat integral din surse proprii.

b) investitii de modernizare a retelelor de utilitati (apa-canalizare,

drumuri si poduri, etc.).
Aici se disting:

- proiectul ISPA Modernizarea sistemelor de alimentare cu apa

si
colectare ape uzate n municipiul las i, al RAJAC lasi", cu o valoare
totala de 51.6 mii. Euro, din
care 75% nerambursabili;
 -1.1 proiecte in cadrul programului RICOP (reabilitari drumuri,
poduri, s coli), cu o valoare
totala de 2.2 mii. Euro, din care 1.6 mii Euro nerambursabili;

119
 -19 proiecte din cadrul programului SAPARD, pentru
agricultura si dezvoltare
rurala, cu o valoare totala de peste 20 mii. Euro;
- 22 proiecte FDRS (Fondul Romn pentru Dezvoltare Sociala,
cufinantarea Bancii
Mondiale), n suma de 450.000 Euro;
-10 proiecte reparatii s coli din Fondul National de solidaritate,
cu o valoare totala de
10.5 mld. Lei;
programul de alimentare cu apa a satelor, conform H.G.
687/1997, incluznd 17 comune cu
30 de localitati si 66.000 de beneficiari, cu o valoare totala de 12.77
mii. $, plus o contributie a
Consiliului Judetean, de 25 mld. Lei;
programul de pietruire drumuri comunale si alimentari cu ape a
satelor, conform H.G.
577/1997, n valoare de 46.6 mld. Lei;
consolidarea Filarmonicii Moldova" lasi (4 mld. Lei n 2002),
a Casei Pogor (700 mii. Lei
n 2002), s.a;
lucrari de alimentare cu gaz metan a 31 localitati, printre care si
orasul Hrlau;
- constructia de 10 sali de sport, s.a;
programul de reabilitare si modernizare a centrelor, punctelor
termice si cladirilor/pentru
66.500 apartamente;
- programul de constructii de locuinte, conform O.G. 19/1993;
programul de constructii de locuinte pentru tineri prin ANL,
incluznd 1353 unitati locative;
- programul de protectie antiseismica (O.G. 20/1993);
- constructia unui Centru Expozitional la lasi, s .a.
2. Investitii de ntretinere si reparatii, cu accent pe infrastructura
publica si de afaceri, avnd ca
prioritati:

- infrastructura de transport rutier;

- alimentare cu ap-canalizare-epurare;
- reabilitarea scolilor, spitalelor, orfelinatelor, cladirilor publice
n general;
- protectia antiseismica s i reabilitarea fondului locativ;
- protectia mediului;
- dezvoltarea infrastructurii de afaceri;
- sustinerea si dezvoltarea sectorului privat.
II. Identificarea resurselor financiare necesare realizarii
 investitiilor propuse s i cheltuirea lor
cu maximum de eficienta. Date fiind acestea, PNL va atrage finantari
pe urmatoarele cai:

1. BUGET - judetul las i va detine in continuare al ll-lea buget din tara

ca marime, datorita unei
foarte bune fundamentari.

Pentru anul 2003, totalul veniturilor bugetare se ridica la 3697.5

mld. Lei, cu 25.4 % mai
mult dect n 2002, si cu 55.5 % mai mult dect n 2001.

120
 Din acest total, cheltuielile pentru investitii se vor ridica la 13-
15%, asigurnd una
dintre cele mai ridicate rate de dezvoltare din tara.
2. Programe de finantare asigurate de Uniunea Europeana (PHARE,
ISPA, SAPARD). Pe total, prin
astfel de programe, prin constructia si promovarea corespunzatoare de
proiecte bine concepute
desfasurate pe o paleta larga de destinatii, se preconizeaza intrarea n
finantare a unor proiecte n
valoare totala de circa 100 mii. Euro/an.

Aici se includ:
programele ISPA pentru modernizarea infrastructurii n domeniul
apei si canalizarii n
municipiile lasi si Pascani,

proiectele SAPARD, referitoare la reabilitari si modernizari de

drumuri judetene si
comunale, retele de apa-canalizare-epurare n mediul rural,

proiectele PHARE referitoare la programe educationale, formare

resurse umane, sisteme de
perfectionare, servicii comunitare, informareeuropeana si
proiectele n domeniul asistentei
sociale si protectiei copilului.

3. Programe de dezvoltare guvernamentale, continnd si surse externe

(Banca Mondiala, Solei
Boneh, USAID, DFDI. s.a) cum sunt:

programul RICOP (reabilitari scoli, drumuri si poduri), cu 2.2

mii. Euro, din care 1.6 mii.
Euro nerambursabili;
Fondul Romn de Dezvoltare Sociala (cu contributia Bancii
Mondiale), cu 450.000 Euro;
Fondul National de Solidaritate (reparatii scoli), cu 10.5 mld
Lei;
programul de alimentare cu apa a satelor, conform H.G. 687/1997,
cu 12.7 mii. $, plus
contributia de 25 mld. a Consiliului Judetean;
programul de pietruire drumuri comunale si alimentare cu apa a
satelor, conform H.G.
577/1997, cu 46.6 mld. Lei;
program BERD Pascani (contributii guvernamentale), pentru
 reabilitarea sistemului de termie
urbana;
programul BERD 1, incluznd 8 obiective de apa si canalizare cu o
contributie
guvernamentala de 7.5 mii. $;
reabilitarea, modernizarea CT-5 Pascani (grant elvetian) cu 4.2
mii. $.
4, Credite externe, din care:

credit BERD 1, n suma totala de 7.5 mii. $ pentru realizarea a 8

obiectiv de investitii n
domeniul apei s i canalizarii n municipiul las i;

121
 credit BERD 2 n valoare de 13.2 mii. Euro pentru obiective din
domeniul apei si canalizarii n
municipiul lasi;
credit BEI Pascani, pentru obiective n domeniul apei-canalizrii,
de 4 mii. Euro;
credit BERD pentru reabilitarea sistemului de termoficare n
municipiul Pascani, n suma de 4.5
mii. $;

5. Resurse proprii, n suma de cea. 1.000 mld. Iei/an, finantate din

buget, taxa speciala pentru
drumuri, taxa pentru cultura si sport, alte taxe speciale;
6. Contributii ale capitalului privat, n diferite formule parteneriale.

Desigur, importanta este acoperirea, ntr-o masura ct mai mare, a

necesarului de investitii cu
resurse financiare, includerea n program a ct mai multor obiective,
ntr-o ordine judicioasa de
prioritati.

Investitiile de astazi sunt locurile de munca de mine s i nivelul

de trai de poimine.
Investitiile sunt motorul cresterii economice, ele permit
difuzarea progresului tehnic n
economia locala si dobndirea unor sporuri superioare de
productivitate. Exista o legatura directa
ntre investitie si inovatie.

Investitia disemineaza inovatia, iar aceasta din urma este o

functie cheie n managementul
modern. Dar investitiile nu se refera doar la tehnici, produse si
capacitati noi, ci la noi metode de
organizare, de conducere, la mobilizarea capitalului uman, investitia n
om, n competenta,
responsabilitatea si creativitatea sa.
122
Anexa

STRATEGIA IN DOMENIUL POLITICILOR REGIONALE

SIUATIA ACTUALA este caracterizata prin;

centralizare excesiva;
lipsa unei autonomii reale si efective, n special de natura
financiara;

fragmentarea resurselor;

birocratia ridicata;
potential de dezvoltare regionala redus;

utilizarea putin eficienta a factorilor de productie;

competente reduse acordate autoritatilor locale alese;

risipirea resurselor;

coruptie;

mari disparitati de dezvoltare ntre actualele judete, ca s i de

potential;

esuarea n obtinerea efectului de sinergie scontat:

Se poate vorbi despre esecul actualei politici de dezvoltare

regionala, al actualelor
structuri organizatorice si mecanisme institutionale. Institutiile
centrale au urmarit mai mult
autoinvestirea cu competente, regiunile de dezvoltare ineficienta si
caracetrul artificial, n timp
ce disparitatile s-au accentuat, resursele s-au risipit. Este deci
nevoie de noi legi, noi structuri
institutionale, noi regimuri ca unitati administrative investite cu
autonomie, cu putere deplina de
decizie n problematica regionala.

123
 OBIECTIVE

diminuarea dezechilibrelor regionale existente, cu accent pe

stimularea dezvoltarii echilibrate si
pe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare
ntrziata);prentmpinarea producerii de noi
dezechilibre;

ndeplinirea criteriilor de integrare n structurile Uniunii Europene si

de acces la intrumentele
financiare de asistenta pentru tarile membre (fonduri structurale si
de coeziune); ^

corelarea cu politicile sectoriale guvernamentale de dezvoltare;

stimularea cooperarii
interregionale, interne si internationale, care contribuie la
dezvoltarea economica s i care este n
conformitate cu prevederile legale si cu acordurile internationale
ncheiate de Romnia.

PRINCIPIILE
care stau la baza elaborarii si aplicarii politicilor de dezvoltare
regionala

descentralizarea procesului de luare a deciziilor, de la nivelul

central/guvernamental, spre cel al
comunitatilor regionale;

. parteneriatul ntre toti actorii implicati n domeniul dezvoltarii

regionale;

. programarea - proces de utilizare a resurselor (prin programe si

proiecte) n vederea atingerii unor
obiective stabilite;

. cofmantarea - contributia financiara a diversilor actori implicati n

realizarea programelor si
proiectelor de dezvoltare regionala.

124
 CE TREBUIE FACUT ?

descentralizarea reala si efectiva a activitatilor pe principalele

criterii: uzul s i interesul
acestora n eficienta economico-sociala generata;
delimitarea clara a patrimoniilor de uz si de interes local, regional
si national s i a
competentelor privind administrarea acestora;

corelat cu patrimoniul de administratie, delimitare clara a

necesarului de cheltuieli, pe
capitole si categorii, pentru fiecare nivel administrativ (local,
regional, national);

functie de necesarul de cheltuieli, delimitarea clara a

veniturilor cuvenite bugetelor
locale, regionale si nationale;
practicarea de baze de impozitare distincte;

colectarea tuturor impozitelor si taxelor va fi cedata n

responsabilitatea autoritatilor
locale. Dupa colectare, acestea vor repartiza esalonului regional
s i celui national fondurile
care le revin;

pentru activittile desfasurate n comun, se va colabora pe baza

de contract ntre diferitele
nivele administrativ-teritoriale implicate, ca si cu actori privati;

intensificarea cooperarilor s i exrtinderea parteneriatelor public-

privat;

extinderea si diversificarea cooperarilor interregionale, inclusiv

n formula euroregiunilor si
a cooperarii transfrontaliere;
125
 DESCENTRALIZAREA

pentru aceasta este nevoie de;

A) Modificarea cadrului legal si institutional privind dezvoltarea

regionala, n ceea ce priveste
cadrul legal se impun:

a) modificarea unor legi importante cum sunt:

1) Legea dezvoltarii regionalei 51/1998;
2) Legea finantelor publice locale 189/1998;
3) Legea domeniului public 219/1999;
4) Legea impozitelor si taxelor locale 27/1994;
5) Ordonanta de Guvern 85/1997, privind impozitele si taxele
locale;
6) Hotarrea de Guvern 544/1999, privind regulamentul de
organizare si functionare al
Consiliului National pentru Dezvoltarea Regionala;
7) Hotarrea de Guvern 16/2001, privind organizarea si
functionarea Ministerului
Dezvoltarii si Prognozei

adoptarea un6i legi cadru relative la drepturile si libertatile

localitatilor si regimurilor;

aprobarea prin lege a contractului privind dezvoltarea regionala

ncheiat ntre stat si regiuni.
^
B)
n privinta cadrului institutional se impune:
a) desfiintarea Consiliului National pentru Dezvoltare
Regionala, a MinisteruluiDezvoltarii si Prognozei,
celorlalte institutii si unitati centrale care centralizeaza
si birocratizeaza excesiv procesul dezvoltarii
regionale (Fondul National de Dezvoltare Regionala
va trece la regiuni);
desfiintarea actualelor structuri teritoriale pentru dezvoltarea
regionala si n primul rnd, a
regiunilor de dezvoltare si a organismelor lor de conducere;

modificarea mpartirii administrativ-teritoriale prin nfiintarea

regiunilor ca unitati
administrativ-teritoriale cu competente depline
potrivit legii (autonomie
administrativa). Regiunea va fi constituita din 2-3 judete actuale,
cuprinznd aprox. 1,8-2
mil locuitori si cca 15000 km patrati, corespunzator mediei
europene (NUTS II). Vor
rezulta astfel 15-17 regiuni.

126
 CRITERII - OBIECTIV

pentru stabilirea concreta a noilor regiuni

traditia istorica, politica, administrativa si culturala;

datele demografice;
omogenitate teritoriala;

> posibilitatea concentrarii resurselor n directia unei

sustinute dezvoltari economico-
sociale (efecte de sinergie);

eficienta economico-sociala;

reducerea birocratiei;

reducerea cheltuielilor administrative;

cres terea autonomiei, a posibilitatilor de autoguvernare;

asigurarea unei dezvoltari comunitare oragnice si durabife;

administrarea mai eficienta a fondurilor de dezvoltare, inclusiv a celor
europene;

^ existenta retelelor; de utilitati, a; infirastructuni eponpiiiee, si ;sociajie k

nivel regional;
asigurarea diversitatii resurselor antrenabile n sustinerea dezvoltarii;

> apropierea nivelurilor de dezvoltare ale regiunilor, al

potentialului economic s i social,
capitalului lor institutional si capacitatii de expertiza.
127
 CONTRACTUL DE DEZVOLTARE dintre
stat si

regiune

Acest contract va fi renegociat si aprobat la fiecare 4 ani, n

corespondenta cu ciclul electoral.
Contractul va cuprinde urmatoarele axe principale:
1. sustinerea si dezvoltarea activitatii economice;

2. promovarea unei amenajari teritoriale echilibrate la nivel

regional, baza a coeziunii sociale;
3. perfectionarea minii de lucru, mbunatatirea calificarilor;

4. ntarirea coeziunii sociale, a solidaritatii si calitatii vietii;

5. ameliorarea mediului de viata, ca factor de dezvoltare durabila;

6. ameliorarea si diversificarea modalitatilor de transport, a

unei amenajari
echilibrate a teritoriului, cu protejarea mediului nconjurator;
7. diseminarea informatiei, a inovatiei si a progresului tehnic;

8. extinderea si aprofundarea colaborarilor internationale.

128
 STRATEGIA DE DEZVOLTARE REGIONALA

Fiecare regiune va avea propria strategie de dezvoltare regionala,

bazata pe un concept specific.
Din structura acesteia nu vor lipsi urmatoarele:

analiza situatiei de plecare, bazele metodologice si procedura de

ansamblu;

analiza de potential, n context national si european:

1. dotarea infrastructurala si circulatia;

2. activitatile productive si serviciile;
3. populatia, forta de munca;
4. amenajarea teritoriului;
5. mediul si nivelul de trai.

strategia propiu-zisa:
1. obiective;
2. instrumente;
3. politici si masuri de dezvoltare;
4. analiza matricei SWOT;
5. programe si proiecte concrete.

finantarea (mijloace si resurse);

managementul si gestiunea procesului;

1. structura institutionala;
2. responsabilitati;
3. maniera de lucru;
4. structura de decizie.
129
 AVANTAJELE

sistemului propus

concentrarea n directia dezvoltarii a unor resurse mai numeroase

s i mai diverse (efect de
sinergie);

reducerea birocratiei si a risipei;

cresterea eficientei economico-sociale la toate nivelurile;

reducerea disparitatilor prea mari de dezvoltare dintre regiuni;

optimizarea alocarii factorilor de productie;

descentralizarea reala si efectiva si autonomia locala;

intensificarea cooperarii interregionale;

cresterea responsabilitatilor;

cresterea omogenitatii spatiale a teritoriului;

reducerea cheltuielilor administrative;

administrarea mai eficienta a fondurilor comunitare;

valorificarea mai buna a traditiilor si a altor elemente de specific

regional;

crearea unui cadru optim pentru dezvoltare durabila.

130
 FACTORI DETERMINANT I ai dezvoltarii
regionale

L exisitenta minii de lucru calificate si costurile acesteia;

2. costul creditului;
3. nivelul impozitarii (la toate nivelurile);

4. rata de crestere economica, la nivel national;

5. nivelul si calitatea reglementarilor (la toate nivelurile);

6. cursul de schimb al monedei respective;

7. costul energiei, combustbililor, materiilor prime si materialelor

de baza;

8. politicile sectoriale practicate.

131
 INSTRUMENTE

ale politicii regionale

A) Instrumentele politicii economice a statului (politica bugetara,

politica monetara, politica
cursului de schimb, politici de reducere a inegalitatilor).

1. instrumentele microeconomice se bazeaza, n special, pe

practica subventiilor de stat, pentru
eliminarea disparitatilor regionale, granturi de capital sau
subventii pentru forta de munca;
2. instrumente macroeconomice:
a) politica realocarii fortei de munca, prin masuri de:

formare si recbnversie profesionala pentru cei afectati de

restructurari si recesiuni;
programe de educare continua;
simularea mobilitatii fortei de munca;
realizarea de negocieri colective ntre actorii sociali la
nivel regional si national;
flexibilizarea pietei muncii.

b) politica realocarii capitalului prin:

. stimularea fiscala si prin subventii (granturi) a investitiilor;

stimularea fiscala a exporturilor;
stimularea fiscala a sectoarelor de excelenta tehnologica;
stimularea fiscala a activitatilor de cercetare-dezvoltare;
stimularea fiscala pentru domeniile energetice si
transporturilor;
acordarea de garantii publice pentru creditele operatorilor
din domeniile de mai sus;
stimularea functionarii pietelor de capital;
stimularea IMM-urilor, inclusiv prin capitalizari initiale;
acordarea de asistenta tehnica, financiara si juridica.
B. Mecanismele pietii (cererea si oferta, ajustarile spontane, alocarea
libera a resurselor).
132
 COMPETITIVITATEA REGIONALA determinata
de cele

10 grupe de factori

1. dinamismul economiei regionale, n principal rata sa de crestere

economica;
2. eficacitatea industriala (costurile salariale, productivitatea muncii,
nclinatia spre investitii);
3. dinamica pietei (nclinatia spre consum, calitatea produselor si a
serviciilor post-vnzare);

4. dinamismul financiar (nclinatia spre economisire, vitalitatea

sectorului financiar si a pietei
bursiere);

5. resursele umane (calificarea minii de lucru, nclinatia dp a munci,

mobilitatea si flexibilitatea
profesionala);
6. resursele naturale (disponibilitatea materiilor prime, n primul rnd
a resurselor energetice
sigure si ieftine);

7. interventiile publice (incluznd diferitele aspecte ale politicii

economice si, n particular,
ponderea fiscalitatii si a parafiscalitatii);

8. dinamismul extern (prospectarea pietelor tinta pentru export,

investitiile n strainatate);

9. capacitatea de inovare (importanta cheltuielilor publice si private

destinate cercetarii-
dezvoltarii, starea de spirit a antreprenorilor);

10. stabilitatea politica si gradul de consens social (frecventa grevelor,

durata de viata a
guvernarilor).
133
CONFIGURAREA POLITICILOR DE DEZVOLTARE
REGIONALA

elemente & masuri

finantarea de lucrari publice n comunitatile regionale;

cordarea de stimulente financiare pentru initiativele de dezvoltare
regionala;
practicarea unei fiscalitati discriminatorii (facilitati) s i a unei
creditari diferentiate n favoarea
regiunilor slab dezvoltate;
rafinarea democratiei participative;
flexibilizarea pietei muncii, ncepnd cu cea a salariilor reale;
interventie mixta (piata + stat), specifica fiecarei regiuni, care
sa sustina dezvoltarea
regionala;
crearea de poli de cres tere economica, complexe industriale si
districte industriale (abordare
structuralista), multipoli tehnico-stiintifici (parcuri s tiintifice,
parcuri tehnologice,
incubatoare de afaceri, centre de transfer tehnologic);
dezvoltarea spiritului antreprenorial;
stabilirea axelor de dezvoltare specifice fiecarei regiuni;
facilitarea transferului de informatii s i tehnologii;
promovarea inovarii, a creativitatii, investitii n cercetare-
dezvoltare;
relatiile interumanej ncrederea si credibilitatea, spiritul
antreprenorial, stabilitatea si
functionalitatea institutionala;
/;.'.
perfectionarea calificarii minii de lucru;
accesibilitatea resurselor energetice;
intensificarea comunicatiilor cu exteriorul;
dezvoltarea serviciilor;
existenta facilitatilor de agrement;
management corespunzator la nivel local s i guvernamental;
liberalizarea pietelor si a preturilor;
privatizarea ntreprinderilor publice;
alocarea eficienta a resurselor;
diversificarea structurilor economice;
stabilitatea si predictibilitatea economica si politica;
functionalitatea institutionala;
 cooperarea interregionala si transfrontaliera;
dezvoltarea urbana;
contextul national, macroeconomic.

134
Polul de crestere economica reprezinta un ansamblu de
ntreprinderi capabil sa genereze cresterea
economica a unei ramuri (domenii) si/sau dezvoltarea economica a
unei regiuni. Presupune
sustinerea industriilor motrice si a aglomerarilor geoeconomice active.
Planul cresterii economice,
ntr-un pol de crestere, activitatea economica se concentreaza si se
intensifica, crend efecte de
antrenare pozitiva n proximitatea economica-sociala. Exista asa-
numitele efecte de aglomerare,
precum si o suma de complementaritati care atrag firmele active,
banci, firme de asigurari si
administratii interesate. Acesti poli se caracterizeaza printrun spirit
antreprenorial deosebit si un
mediu de afaceri profitabil. Ei pot comunica, crend retele de
dezvoltare.
Complexul industrial implica mai multi poli economici si o suma
de interrelatii tehnice si
comerciale ntre acestea. Ele sunt rezultatul unor investitii cumulative
bine localizate si
producatoare de valoare adaugata mare. Este o identitate care
beneficiaza de capital relativ
abundent, de o piata dinamica, de input-un ieftine, genernd o
dezvoltare economica
autontretinuta. Complexul industrial integreaza spatial asa-numitele
economii de scara, economii
de aglomerare s i economii de urbanizare. Un complex industrial are
un avantaj competitiv fata de
alte zone, atrage capital, mna de lucru calificata si tehnologii,
dezvoltnd o ridicata productivitate
a muncii si sporind veniturile celor implicati. Aceasta conduce la
formarea spiritului antreprenorial,
care asigura dezvoltarea pe termen lung.
Districtul industrial presupune o dezvoltare locala bazata pe o
retea de activitati economice
specializate, implicnd un numar de firme apartinnd aceleiasi ramuri
economice, o entitate socio-
teritoriala caracterizata prin co-prezenta activa, ntr-o zona teritorial-
circumscrisa, aleasa pentru
motive istorice si naturale, a unei comunitati de oameni si "populatii"
de firme. Un district
industrial are o activitate economica dominanta, reprezentata de un
numar important de firme
specializate, conectate prin relatii stabile de tip client-furnizor.
Produsele realizate sunt destinate
unei peti rnult rni vaste. Comunitatea umana ce sustine un district
industrial promoveaza un set de
valori si o etica specifica, n mod corespunzator, fiinteaza un sistem de
institutii (scoli, biserici,
administratie) si piete. Astfel, elementele tehnice si antreprenoriale
interconecteaza cu cele socio-
culturale ale vietii comunitare. Toate aceste cooperari s i conexiuni
creaza retele de tip familial,
genernd efecte deosebit de complexe. Deci, districtul industrial este
un sistem complex n care
diferitii actori coopereaza pe o baza voluntara, valoriznd cp ntreaga
traditie istorica, culturala si
habitudinala.
Parcul s tiint ific constituie, de regula, un proiect de amenajare a
unui spatiu ale carui obiective siint
ncurajarea creativitatii s i dezvoltarea ntreprinderilor axate pe
cercetare si tehnologie, facilitarea
printr-o interventie activa a transferului de la universitati si institutii de
cercetare care se afla n
aceasta structura, catre organizatiile din cadrul parcului sau din
mprejurimi.
Parcul tehnologic este o infrastructura destinata sa primeasca
ntreprinderi angajate n aplicatii
comerciale de nalta tehnologie si alae caror activitati include
cercetarea, dezvoltarea, productia,
vnzarea s i serviciile ce urmeaza vnzarii. Ceea ce deosebeste parcul
tehnologic de cel stiintific
este accentul mai mare pus pe productie.
Incubatorul de afaceri (pepiniera de ntreprinderi) este un spatiu
n care sunt concentrate
ntreprinderi recent create. Obiectivul principal al incubatorului este de
a spori sansa de cres tere si
durata de supravietuire a acestor ntreprinderi, furnizndu-le spatii
modulare, cu servicii comune, ca
si o ncadrare n scopul asigurarii unor servicii specifice. Accentul cade
pe dezvoltarea locala si pe
crearea de locuri de munca. Orientarea tehnologica este deseori lasata
n plan secund. Totusi^ un
incubator de afaceri este considerat si un instrument pentru facilitarea
transferului tehnologic.
135
 OBSTACOLE n calea unei dezvoltari regionale de
succes

. diferentialul veniturilor;
. diferentialul ratelor de crestere economica;
. diferentialul dobnzilor;
. diferentialul ratelor somajului;
. ritmurile diferite ale inovarii, difuzarii progresului tehnic si adaptarii
la cerintele pietei;

nzestrarea diferita cu factori de productie (munca, capital);

mobilitatea redusa a capitalurilor s i volatilitatea pietelor financiare;

nivelul de dezvoltare al societatii civile;

politicile publice (reglementarile) diferite;

spiritul antreprenorial diferit;

specificitatile culturale, istorico-geografice, religioase si sociale;

niveluri de salarizare diferite;

pozitia geo-economica;

politica macro-economica ( constrngerea guvernamentala);

alte elemente de rigiditate ( existenta salariilor minime pe

economie, existenta contractelor
colective de munca, sindicalizarea excesiva, s. a.)

existenta economiilor de scara.

136
 CERINTELE INTEGRARII EUROPENE

Asistenta pentru pre-aderare oferita tarilor candidate, 2000-2006:

PHARE -3,12 miliarde Euro pe an;

ISPA - 1,04 miliarde Euro pe an;

SAPARD-3,12 miliarde Euro pe an.

Scopul politicilor structurale:

asigurarea unei dezvoltari echilibrate a Uniunii Europene;

contracararea impactului inegal al situatiilor aparute la nivel

general (unificarea pietei,
unificarea monedei europene, largirea/aderarea);

"promovarea coeziunii sociale s i economice"

Fondurile structurale:

Fondul European de Dezvoltare Regionala;

Fondul Social European;

Fondul European pentru ndrumare si Garantare n Agricultura.

Principiile politicilor structurale:

parteneriatul;

programarea si consecventa interna;

aditionalitatea si coerenta externa;

concentrarea.
137
Obiectivele politicilor structurale:
1. OBIECTIVUL 1 pr omovarea dezvoltarii regiunilor cele mai
slab dezvoltate;

2. OBIECTIVUL 2 pr omovarea conversiei economice si sociale

a zonelor cu dificultati;

3. OBIECTIVUL 3 - modernizare, sisteme de instruire si ocupare a

fortei de munca.
138
Efectul poliiticilor structurale: Intre anii 1985-1995:

disparitatile privind PIB/locuitor s-au restrns

semnificativ n rndul statelor
nembre;

cresterea nivelului de ocupare a fortei de munca nu a

fost n general tot att de
semnificativa ct cresterea PIB;

disparitatile regionale n cadrul statelor membre au

ramas considerabile.

Asistenta structurala oferita tarilor candidate 2000 - aderare:

noul program PHARE - constructie institutionala

(30%), masuri regionale si
sociale;

ISPA proiecte la scara larga pentru infrastructura n

transporturi si mediu;

SAPARD - dezvoltarea rurala si pregatirea pentru

Politica Comuna n
Agricultura

O descriere si o analiza a situatiei:

geografica - amplasare s i resurse naturale;

demografica - vrsta, sex si migratie;
economica - forta de munca ocupata, s omaj, PIB, sectorul
de activitate, pietele externe s i
convergenta macroeconomica;
sociala - educatie, limba vorbita, etc.;