Moara cu noroc

In contextul literarturii marilor clasici , Ioan Slavici fundamenteaza analiza

psihologica in literatura romana , urmarind atat sufletul individual , cat si pe cel colectiv.
Scriitorul ardelean creeaza o geografie literara cu tipurile umane si atmosfera ei
specifica , pe fundalul unei civilizatii conditionate istoric si moral , o lume care se afla la
granite dintre rural si urban , personajele incadrandu-se in tipologii umane si ilustrand
principii etice prin destinul lor. Scriitorul se apropie foarte mult de canonul classic al
junimistilor , realitatea sociala fiind reflectata fara idealizare in nuvelele si romanul sau
Mara, fiind si el un dusman al formelor fara fond maioresciene.
Nuvela Moara cu noroc(publicata in volumul Novele din popor 1881) se subscrie
speciei literare prin dimensiunile relative reduse(17 capitole), tendinta spre veridicitate,
intriga riguros construita, firul narativ unic si accentual pus pe evolutia personajului
principal. Caracterul realist al acestei nuvele este conferit, printre altele, si de atitudinea
critica a naratorului , veridicitatea faptelor prezentate, plasarea actiunii in repere spatio-
temporale regasibile in realitate si specificul personajului principal care este un individ
determinat social si ilustreaza tipul carciumarului-reprezentantul unei intregi categorii
sociale.
Slavici este fondatorul analizei psihologice in literatura romana , fapt reflectat si in
aceasta nuvela prin accentul pus pe conflictul interior al protagonistului care prevaleaza si
prin utilizarea unei tehnici de investigatie psihologica precum notatia gesturilor ,
monologul interior si cel adresat si uneori si folosirea stilului indirect liber pentru
autoanaliza.
Tema nuvelei este de factura etica si psihologica si se refera la urmarile negative
si consecintele nefaste pe care setea de imbogatire le are asupra individului, ducand la
declinul sau spiritual si moral. Pe un plan mai profund, tema acestei opere vizeaza si
destinul, ca fatalitate impusa de intensitatea trairilor sufletesti ale personajelor (fatum).
Titlul confera ambiguitate si ilustreaza prin procedeul antifrazei ironia autorului,
fiind construit cu scopul de a scoate in evidenta conotatiile antinomice ale termenilor.
Slavici foloseste cuvantul moara si nu han pentru a-i extinde sensul, moara fiind un
loc al miscarii neintrerupte, un punct in care se schimba balanta destinului unui personaj.
Este un univers al patimilor, prin care omul ajunge la adevarata coborare in infern, un loc
al pervertirii sufletesti, in care se altereaza principiile sanatoase ale vietii, pentru ca
moara macina destinele, asa cum este prezentata si in alte opere literare, precum Moara
lui Califar, de Gala Galaction si chiar in Don Quijote de la Mancha de Miguel
Cervantes.
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii; actiunea
se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica. Intamplarile din
naratiunea realista sunt relatate la persoana a III-a, din perspectiva unui narator
omniscient si omniprezent. Interferenta dintre planul naratorului si cel al personajelor se
realizeaza prin folosirea stilului indirect liber.
Relatarea evenimentelor nu se realizeaza totusi in mod linear, iar inlantuirea dintre
capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei), descrierea la
timpul prezent (capitolele al II-lea si al III-lea), semnalarea unei relatii temporale de
anterioriate fata de cele povestite inainte (capitolul al XVI-lea). Inlantuite cauzal si
temporal, faptele capata verosimilitate si veridicitate, conferind nuvelei caracter realist.
 Obiectivitatea impusa de perspectiva realist-obiectiva asumata de Ioan Slavici
presupune crearea unei atmosfere credibile si detasarea naratorului. Constructia riguroasa
este sustinuta de existenta unui fir narativ unic. Desi conflictul exterior se reflecta si in
constiinta personajului, nu se poate vorbi despre doua planuri narative, si despre unul
singur, care se ramifica pe doua coordonate.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real, transilvanean, fapt indicat de
secventele descriptive de la inceputul capitolului al II-lea. Timpul desfasurarii actiunii
este a doua jumatate al secolului al XIX-lea, moment al aparitiei si dezvoltarii relatiilor
capitaliste la sat, iar indicii temporali de ordin religios indica derularea actiunii in interval
de un an, de la Sfantul Gheorghe, cand Ghita ia in arenda carciuma, pana la Paste, cand
locul arde, iar protagonistii mor.
Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat. In expozitiune, Ghita,
cizmar sarac, hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc. Carciuma este
asezata la o rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati
intunecoase. O vreme, afacerile lui Ghita prospera, acesta fiind recunoscut pentru
sociabilitatea sa si pentru tenta umana pe care o confera locului. Relatiile de familie sunt
de asemenea infloritoare, batrana fiind garantul ordinii morale. Odata cu aparitia lui Lica
Samadaul, seful porcarilor, se declanseaza intriga nuvelei, precum si conflictul interior al
lui Ghita. Desfasurarea actiunii ilustreaza procesul instrainarii carciumarului fata de
familie, care, innebunit de ideea inavutirii, devine complicele lui Lica la diverse
nelegiuiri. Mustrarile de constiinta ale lui Ghita alterneaza cu momentele sale de
sinceritate, in care isi cere iertare de la sotie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea,
fostul tovaras al lui Lica, deoarecere desi doreste demascarea Samadaului, vrea sa
pastreze si o parte din castigurile ilegale. Punctul culminant reprezinta dezumanizarea lui
Ghita. La sarbatorile Pastelui, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica, in timp ce pleaca
in cautarea jandarmului pentru a-l instiinta ca Samadaul are la el banii furati. Dezgustata
de lasitatea sotului, Ana i se daruieste lui Lica. Cand afla acest lucru, Ghita o omoara,
fiind la randul sau ucis din ordinul lui Lica. Deznodamantul este tragic. Un incendiu
provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma, iar porcarul sfarseste prin a se sinucide
pentru a nu fi prins de Pintea. Singurii supravietuitori sunt batrana si copiii,
exemplificand finalul moralizator al nuvelei.

Viziunea despre lume a lui Slavici are un vadit caracter moralizator, autorul apeland
la intelepciunea omului simplu pentru a introduce in text propria sa viziune etica. El
rasplateste/pedepseste personajele in functie de actiunile si gandurile lor. Astfel, finalul
nuvelei intregeste accentele moral-crestine ale scenariului epic(ideea de
predestinare-Asa le-a fosta data).
Scriitorul descrie , nu explica , conturand adevarate imagini de fresca sociala, redand
prin forta limbajului gradul de civilizatie, moravurile , cadrul economic al epocii , o lume
totala, rotunda din toare punctele de vedere. Limbajul valorifica din plin registrele
stilistice regionale, arhaice ,acestea sustinand impresia de veridicitate si verosimilitate a
lumii create.
Din punctul meu de vedere, destinul tragic al lui Ghita are un rol moralizator, in
concordanta cu avertismentul emis de batrana in prolog. Ghita, indecis intre tentatia
inavutirii si pastrarea linistii sufletesti, e incapabil sa aleaga drmul corectitudinii morale.
In ciuda momentelor de ezitare si regret, cade in patima banului si se dezumanizeaza
treptat. Maiestria lui Ioan Slavici consta in finetea analizei psihologiei careia ii este
supusa degradarea morala. Consider ca drama familiei carciumarului este generata de
esecul comunicarii. Din cauza framantarilor interioare, Ghita isi pierde nu numai
increderea de sine, ci si pe cea a sotiei sale, Ana. Fericirea data de linistea colibei se
preschimba in nefericirea cauzata de goana dupa avere.
Concluzionand, Moara cu noroc urmareste modul in care conflictul exterior se
reflecta in planul constiintei personajelor. Observarea este minutioasa si serveste
realizarii unor psihologii complexe. Lumea satului transilvanean, o tema predilecta a
scrierilor lui Slavici, este maiestuos zugravita si in aceasta nuvela, morala religioasa fiind
convertita intr-o etica a raporturilor interumane.