Despre asteptari

Daca cineva are o anumita asteptare sau mai multe de la tine si tu stii asta, in afara cazului in care esti
complet psihopat, te simti obligat, intr-o anumita masura, sa ii indeplinesti asteptarea. Desigur, s-ar putea
sa nu o faci, daca propriile interese contravin dorintei celuilalt sau daca pur si simplu nu e posibil sa faci
ceea ce se asteapta de la tine. Dar, in forul tau interior, te simti obligat cel putin sa iei in calcul
posibilitatea de a-i implini asteptarea celuilalt, de a hotari daca e cazul sa te conformezi sau sa refuzi. Ce
vreau sa spun cu asta: un lucru destul de banal si anume ca asteptarile celorlalti ne obliga, ne limiteaza
libertatea de a fi sau de a face dupa cum dorim noi si numai noi.

In cazul adultilor, o asemenea situatie nu creeaza, in general, probleme. Discutia care merita facuta este
insa aceea legata de ceea ce se intampla cu copiii.

Pentru un copil, parintele este cea mai importanta persoana din lume, mai importanta chiar decat sine
insusi. Sau, mai corect spus, relatia cu parintele este atat de necesara, de vitala copilului, incat acesta din
urma este dispus sa gandeasca sau sa simta oricum, numai sa nu piarda aceasta relatie. Amenintarea
pierderii parintelui sau a iubirii acestuia este mult mai mare decat nevoia de pastra o imagine pozitiva de
sine. Copilul este mai dispus sa o sacrifice pe aceasta din urma, asumandu-si intreaga responsabilitate
pentru conflictele din relatia parinte-copil, culpabilizandu-se enorm, decat sa isi acuze parintii, sa ii refuze
sau sa ii dezamageasca, riscand sa ii piarda (pe ei sau iubirea lor). In multe cazuri extreme de abuz sau
neglijenta, s-a constatat ca aproape niciodata copiii (prescolari, scolari mici) nu isi acuzau parintii, ci se
invinovateau pe ei insisi pentru presupuse defecte sau neajunsuri care justificau, in mintea lor,
comportamentul abuziv al parintilor ("Tata ma bate pentru ca sunt rau"). Deasemeni, in cele mai multe
familii in care survine un conflict marital cronic sau un divort, copiii au tendinta de a crede ca parintii s-au
certat sau au divortat din cauza lor. In paranteza fie spus, abia mai tarziu, la adolescenta si in perioada
de adult tanar, apar reprosurile sistematice adresate parintilor.

Revenind la problema asteptarilor, asteptarile parintilor pun copilul intr-o situatie imposibila, atunci cand
aceste asteptari contravin nevoilor sau dorintelor celor mici. Daca adultul are discernamantul de a alege
intre bine si rau, intre interesele sale si interesele celuilalt, intre nevoia sa egoista si dorinta altruista de a
ajuta sau multumi, copilul nu poate face aceste distinctii. Mai mult, pentru el, celalalt nu e un simplu
oarecare, a carui dezamagire nu poate avea consecinte dramatice, ci e chiar parintele. In fantasma
copilului, un parinte nemultumit ar putea abandona copilul. De aceea, aproape intotdeauna, copilul se
conformeaza asteptarilor parintilor, indiferent daca acestea tin cont sau nu de nevoile sau dorintele
copilului.

Cred ca, pana acum, am prezentat asteptarile parintilor ca pe ceva inerent negativ. E nevoie de o
corectie: in primul rand, multe dintre aceste asteptari sunt normale, firesti - orice parinte se asteapta ca la
un moment dat copilul lui sa mearga, sa vorbeasca, sa utilizeze olita, sa manance singur sau, mai tarziu,
sa se poarte frumos in societate, sa aiba prieteni etc. Nu e nimic in neregula cu aceste asteptari.

Exista insa astepari exagerate si acesta reprezinta o prima categorie de asteptari dezadaptative, cu
potential patogen: "copilul trebuie sa spuna intotdeauna adevarul", " niciodata copilul nu trebuie sa
intrerupa doi adulti care stau de vorba", "copilul trebuie sa ia intotdeauna note bune la scoala" etc. Multi
dintre parintii care au o conceptie spartana despre modul in care trebuie crescuti copiii au astfel de
asteptari: copilul trebuie calit, copilul trebuie obisnuit cu dezamagirile si frustrarile, copilul trebuie
disciplinat militareste etc. Pe vremuri - n-am mai auzit-o de mult - se spunea ca nu e bine sa pupi copiii
decat in somn, ca sa nu si-o ia in cap; aici isi gaseste locul o asemenea mostra de "intelepciune". Si mai
e o categorie de parinti care au asemenea astepari exagerate de la copiii lor: cei ai caror stima de sine se
construieste pe imaginea copiiilor, cei care se valorizeaza aproape exclusiv pe seama realizarilor copiilor
(caci una e sa fii mandru, ca parinte de realizarile copilului tau, si alta e sa te simti un ratat pentru ca ala
micu n-a luat coronita).

O a doua categorie este formata din acele asteptari inadecvate care nu tin cont de nevoile copilului, de
personalitatea sa, in intregul ei. Poate ca, in sine, aceste asteptari nu au nimic nefiresc, anormal in natura
lor (si cu atat mai putin in intentia lor), dar pur si simplu nu se potrivesc intotdeauna naturii unui anumit
copil.

Unele dintre acestea sunt asteptari trasgenerationale , preluate in mod automat, de parinti, de la proprii
lor parinti ("Asa m-au crescut pe mine parintii mei, asa te cresc si eu pe tine!", "Pe mine tata asa m-a
invatat, asa trebue sa fii si tu!"). E cazul multor parinti, unii mai modesti din punct de vedere intelectual,
altii mai conformisti sau mai putin dispusi/capabili sa inteleaga unicitatea fiecarui om (atat a lor cat si a
copiilor lor).

Alte asteptari, din aceeasi categorie, sunt asteptarile compensatorii , menite a implini, "prin delegatie",
dorintele si nevoile neimplinite ale parintilor ("E foarte important sa faci o facultate! Eu tare mult mi-as fi
dorit, dar n-am avut parte!").

Din punct de vedere al modului in care sunt transmise aceste asteptari, unele dintre acestea sunt
formulate cat se poate de clar si de transant - "ce ti-am spus eu, sa te speli pe maini inainte de fiecare
masa!". Acestea sunt asteptari explicite . Chiar si atunci cand fac parte din categoria celor dezadaptative,
aceste asteptari explicite sunt dintre cele mai benigne: fiind usor accesibile constientului, se poate lupta
relativ usor impotriva lor.

Alte asteptari sunt exprimate indirect, vag, aluziv - "poti sa dai la orice facultate vrei, dar ce mult mi-ar fi
placut mie sa fac medicina, asta da facultate!". Asteptarile vag explicite au adesea o putere de
persuasiune si constrangere ceva mai mare decat cele explicite.

Si, in sfarsit, exista acele asteptari implicite de care nici copilul si nici parintele nu sunt constienti, fiind
exprimate prin limbaj corporal sau anumite comportamente. De exemplu, daca un parinte va avea o mica
grimasa de dispret, de care nici el nu isi da seama, ori de cate ori copilul lui il contrazice, copilul va
intelege destul de repede ca, daca nu vrea sa isi atraga dispretul parintelui sau, ar fi mai bine sa fie
intotdeauna de acord cu acesta. Sau daca copilul va percepe, in mod inconstient, o scadere fie si numai -
sa zicem - de 10% a duratei in care este tinut in brate in fiecare din zilele in care si-a manifestat nevoia
de a actiona in mod independent, atunci ar putea renunta sa isi mai satisfaca aceasta nevoie. Aceste
asteptari au, adesea, efectele cele mai distructive in timp, datorita conditionarii lor inconstiente.

Ar mai exista o diferentiere importanta de facut, si anume intre asteptarile comportamentale , legate de
comportamente individuale ("sa te speli pe dinti dupa fiecare masa!", "du mana la gura cand tusesti!") si
asteptarile existential-identitare , legate de modul de fi al copilului ("ma astept de la tine sa fii inteligent",
"fii tare, nu fii mamaliga!", "tu trebuie sa fii un invingator!"). Primele sunt usor de inteles si de indeplinit de
catre copii, punand arareori probleme acestora. Asteptarile legate de felul de a fi sunt insa mai greu de
descifrat ("fii cuminte!" - un copil de 1-2 ani nu intelege ce inseamna "cuminte") si lasa adesea urme de
durata, pozitive sau negative, devenind trasaturi de personalitate sau caracter.

Si, in sfarsit, ca sa fiu pedant, as mai face diferenta intre asteptarile ocazional-contextuale sau chiar
unice, si asteptarile pervazive , permanente. Primele, chiar daca sunt exagerate sau inadecvate, nu
afecteaza prea tare copilul, celelalte insa, solicitand adaptarea cvasi-permanenta a copilului la cerintele
parentale, pot juca un rol traumatic important.

Lucrurile nu-s niciodat rele, ateptrile tale

sunt exagerate
Voi ncepe cu sfritul articolului, care sun n felul urmtor: Renun
la toate ateptrile pe care le ai de la ceilali. Seteaz -i ateptri
care au legtur cu viitorul tu i cu felul n care i doreti ca acesta
s arate i muncete ca un nebun pn ateptrile sunt satisfcute.

n fiecare moment n care i creezi o ateptare nu faci nimic altceva

dect s te limitezi. S presupunem c urmtorul lucru pe care i -l
doreti este s obii un job la o companie foarte mare, pe postul de
marketing.

Ateptrile tale probabil sunt urmtoarele, din momentul n care ai

aplicat:

S te contacteze i s stabilii un interviu;

S treci de interviul iniial i s ajungi la altele tehnice, pe care
s le treci de asemenea;
S ajungi la negocierea salariului i s obii salariul dorit;
S iei postul dorit i s faci parte dintr-o echip minunat.
Aici limitrile pot fi mai multe, ns cea mai nasoal limitare prezent
este urmtoarea: i vei dori att de mult jobul respectiv nct nu vei
mai aplica la un altul, nu-i vei mai dori s bagi n seam niciun alt
post disponibil, la o alt companie, chiar dac e ceva asemntor.

Pe scurt, i vei tia orice alt oportunitate pentru c ateptarea

ta este ca interviul la care ai aplicat s i ofere jobul dorit.

Ateptrile sunt conectate la dou elemente: dorin i timp.

Dorina din spatele fiecrei ateptri

Att dorina, ct i timpul, sunt elemente limitative. Adesea ne dorim
lucruri imposibile, precum jobul respectiv n compania monstru . Oare
abilitile noastre sunt pe msura jobului respectiv? Oare suntem
ndeajuns de buni? Oare nu ne-ar fi la fel de bine ntr-o companie
mai micu?
i din momentul n care i-ai dorit s ajungi undeva att de sus nct
nu poi ajunge, te limitezi i nu mai ajungi nicieri.

Timpul din spatele fiecrei ateptri

A-i crea o ateptare nseamn, cu alte cuvinte, a atepta ca ceva s
se ntmple. Iar a sta i a atepta, nu-i deloc benefic. Fiecare
ateptare pe care o creezi nu face nimic altceva dect s te fac s
iroseti timp.

Pe scurt, te de ce s-i setezi ateptarea c vei avea job-ul pe care

i-l doreti, cnd poi, la fel de bine, s fii sigur c obii un job mai
micu, ntr-o companie mai mic?

HAI S-I DAU PESTE CAP

PERSPECTIVELE
Uite i rspunsul la ntrebarea anterioar: pentru c merii!

Dac eti de acord cu tot ce am scris mai sus i toat acea informaie
este conform gndirii tale, atunci ceva nu funcioneaz cum
trebuie.

Ateptrile sunt ntotdeauna bune, n special cele care sunt fcute

ctre tine. Te ajut s vezi n deprtare, te ajut s i formezi
planuri i visuri. Te ajut s munceti i s i ndeplineti
obiective.

Vreau ca anul viitor s am salariu de 10.000$ pe lun ateptarea .

Ce trebuie s fac? Pi trebuie s dezvolt o afacere, sau s m

angajez la compania X pe postul Y, sau trebuie s-mi dezvolt o
abilitate nou care s m ajute s ctig banii respectivi setarea
obiectivului .

Cum pot s fac asta? M interesez ce acte am nevoie pentru crearea

afacerii i cum trebuie s arate una, sau m inter esez cnd postul va
fi disponibil i voi aplica, sau vd de ce resurse am nevoie pentru a -
mi dezvolta respectiva abilitate. i m apuc i muncesc pn cnd
ajung acolo unde mi doresc atingerea obiectivului .

Poate c, citind rndurile de mai sus, i-a rmas n minte faptul c a-

i seta o ateptare este tot una cu a atepta. Ei bine, oamenii care
seteaz ateptri i ateapt ca ateptrile respective s fie
ndeplinite din senin, nu sunt nimic mai mult dect nite oameni
lenei, care procrastineaz 24/7.

Lenea n-o s te ajute niciodat, iar ateptrile nu sunt pentru

lenei. Leneii nu au ateptri, au doar dorine, dorine care nu vor
ajunge niciodat s fie materializate pentru c doar se ateapt ca
acestea s se ntmple.

Renun la toate ateptrile pe care le ai de la ceilali. Seteaz-i

ateptri care au legtur cu viitorul tu i cu felul n care i doreti
ca acesta s arate i muncete ca un nebun pn ateptrile sunt
satisfcute.

Rmi pozitiv,
Cercetrile arat c vom obine maximum de la alte persoane dac avem ncredere n ele.
Cnd credem n cineva, l tratm mai bine dect pe cei despre care credem c nu vor reui,
i acordm mai multe anse dect dac suntem convini c va eua. Se pare c suntem
capabili s i oferim acelei persoane n care avem ncredere un feedback mai clar, ajutorul
pe care altora nu suntem dispui s-l oferim i s o nvm ce tim, avnd convingerea c
merit s investim timp n asta.

n schimb, faptul c ne ndoim de cineva asigur i eecul acelei persoane. n lumea

medical acesta se numete efectul nocebo (numele vine de la nocere n limba latin i
nseamn a face ru). Pacienii care se ateapt ca tratamentul sau procedura medical s
nu dea rezultate evolueaz mai prost dect cei care sunt convini c va da. n cazul n care
un medic folosete un tratament cu o rat mare de reuit, dar l prezint ntr-o lumin
negativ, probabilitatea obinerii unui rezultat nefavorabil crete.

- See more at: https://www.cariereonline.ro/inspiratie/editorial/de-ce-asteptarile-

nerealiste-sunt-o-sursa-inepuizabila-de-conflicte#sthash.emNkCTSU.dpuf