Scris de octavian.

hoandra pe 12 septembrie 2011, 18:18

O tragedie americana
Exista pe lumea asta tragedii. Intre ele, si cea americana, de acum zece ani.
Exista rau pe pamant. Tragediile au schimbat dintotdeauna Lumea. Dar cine a
avut de invatat din catastrofa 9/11 cu siguranta ca a invatat.

Si nu despre asta vreau acum sa vorbesc, ci despre America mea, pe care am "cuplat"-o cu
aceasta tragedie despre care se vorbeste astazi pe toate canalele. America mea nu e cea pe
care o vedem zilnic pe aceleasi canale media, nu e cea "povestita" de altii, ci este America aceea
a lui Hemingway si Scott Fitzgerald, a lui Charley, care impreuna cu prietenul sau o descoperea
in adevarata ei frumusete. Iubesc, America lui John Dos Passos, Henry Miller, a lui Steinbek, a
lui Tenesee Williams, Edward Albee si Eugene O'Neill, dar si pe cea a lui Jimmi Hendrix, Frank
Zappa, Laurie Anderson si a atata altora pe care ii port in inima. Ii iubesc pe toti americanii care
nu dau lectii de "democracy", de "politically corectness" sau care nu fac un tel al propriei vieti din
a urca in varful scarii arogantei, de unde un presedinte precum al nostru ii poate numi "marele
licurici". Il iubesc pe Ry Cooder, care canta alaturi de Ibrahim Ferrer si Omara Portuondo, chiar
daca Buena Vista Social Club era o trupa de sarantoci din Havana lui Fidel Castro.

Imi plac americanii care au privit si privesc spre Europa fara suficienta. Imi plac toti oamenii aceia
simpli care calatoresc cu "ogarul cenusiu", care cauta sa traiasca o alta viata decat viata de
carton pe care o traiesc multi dintre americani, fara ca macar sa li se spuna ca nu e viata lor. Iar
in aceasta mare de oameni de diverse nationalitati, fara discriminare, fara partinire, ii iubesc si ii
respect pe toti cei care se considera americani, incepand cu strabunicii mei plecati cu vaporul din
Turnu Rosu tocmai in Ontario, unde a si ramas o parte din neamul meu, si pe afro-americanul
care vinde pizza. Dar mai ales ii iubesc pe americanii lui Kurt Vonegut jr., de la optometristul Billy
Pilgrim (care n-a stiut niciodata ce cauta la Dresda, asemeni zecilor de mii de oameni care au
murit in razboaie fara sa stie de ce!) si pana la scriitorul ratat si "ucis" de "cartoanele" societatii,
Kilgore Trout.

Imi place mult America acestui om care nu s-a lasat niciodata de fumat si care fuma Pall Mall
fara filtru, imi plac americanii din povestirile lui Hemingway. Sunt trist astazi pentru America, asa
cum sunt pentru toate popoarele si tarile in care mor oameni nevinovati, din cauza arogantei unor
politicieni fara Dumnezeu. Sunt trist pentru toti americanii pe care, multumita scriitorilor pomeniti
mai sus, i-am luat in sufletul meu: cei care nu fac jogging, care nu au "proiecte" politice, care se
aduna in grupuri ca sa-si povesteasca viata de alcoolici anonimi. Onorez astazi mortii acelei
Americi care crede ca viata nimanui nu poate fi ascultata in telefonul personal, ca nimeni nu este
jandarmul nimanui, a celor care chiar cred in Dumnezeul tuturor Oamenilor de pe pamant. Iubesc
si ma plec in fata americanilor care cred cu adevarat in Dumnezeu, orice religie ar avea ei, pentru
ca asta inseamna mai ales ca ei stiu ca deasupra noastra, a tuturor exista o instanta suprema,
care nu poate face loc nici unei arogante, de orice fel. Pentru mine drama de acum zece ani e,
daca doriti, drama pe care o aduc rezultatele oricarei actiuni abominabile pe care oamenii o pot
imagina impotriva semenilor lor.

Cititi mai mult in Ziua de Cluj

ADRESA: http://crct.ro/ngmy