UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE

Departamentul „Finanţe şi Bănci”

Lucrul individual la disciplina: Metodologia cercetarilor în

economie

Tema : “Știința economică pozitivă și normativă”

Autorul: Dedov Crina, FPF 171

Conducător ştiinţific: Ulian Galina

CHIŞINĂU 2017
 CUPRINS
INTRODUCERE ..................................................................................... 3

SUBIECTUL I: DEFINIREA ȘTIINȚEI ECONOMICE............................ 4

1.1 Componentele activitatii economice……………………………………… 5

1.2 Evolutia economiei ca stiinta……………………………………………… 5

SUBIECTUL II: ECONOMIA POZITIVĂ ȘI NORMATIVĂ…………….. 7

CONCLUZIE………………………………………………………………….. 11
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………. 12
 Introducere
Actualitatea temei: Economia reprezinta mecanismul prin care este organizata utilizarea
resurselor de munca, pamant si capital in vederea satisfacerii nevoilor umane. Ea constituie un
mecanism dinamic, aflat intr-o continua schimbare Fiecarei societati ii sunt proprii anumite
reguli, institutii, traditii prin care activitatea economica este organizata si condusa. Toate
societatile.se confrunta cu probleme de natura economica similare pe care incearca sa le rezolve
cat mai bine. Economia, ca activitate, este de fapt un numar de activitati care se presupun unele
pe altele, constituind o anumita unitate in continua schimbare, astfel incat in timp unele se
amplifica, iar altele se restrang, unele apar si altele dispar. In fiecare tara, economia are aspectele
sale specifice care o diferentiaza de celelalte ca nivel de dezvoltare, structura, eficienta, etc.
Intrucat este determinanta pentru existenta oamenilor, activitatea economica s-a bucurat
dintotdeauna de atentia lor, in ideea de a observa, de a intelege si apoi de a actiona in cunostinta
de cauza ca agenti economici pentru a obtine rezultate mai bune, adica o existenta mai buna. Asa
se face ca, actionand pentru a-si asigura bunurile necesare vietii, oamenii au sesizat ce trebuie sa
faca, in cel fel, cand si de ce pentru a mari volumul productiei, a o diversifica si a-i ameliora
calitatea. Stiinta economica reprezinta cunostintele si ideile structurate intr-un sistem logic si a
caror concordanta cu realitatea le face utile pentru fundamentarea unui comportament al
oamenilor in legatura cu modul in care, cu resurse limitate care au intrebuintari alternative, ei isi
asigura atingerea obiectivelor concurente ale existentei.

Scopul cercetarii: Studierea amănunțită a Științei economice pozitive și normative și

care sunt particularitățile ei.

Obiectivele:

- De a stabili care sunt functiile principale ale Științei economice,

- Studierea componentelor activității economice,
- Analiza evoloșiei economice,
- Cercetarea Științei economice pozitive și negative.

Structura lucrarii: Lucrarea este alcătuită din două subiecte, concluzii și bibliografii.
SUBIECTUL I: DEFINIREA ȘTIINȚEI ECONOMICE care cuprinde Componentele activitatii
economice și Evolutia economiei ca stiinta și SUBIECTUL II: ECONOMIA POZITIVĂ ȘI
NORMATIVĂ În Încheere este o generalizare a întregii lucrări în care sunt prezente concluziiși
recomandări. Bibliografia este prezentată de sursele de informare utilizate în cadrul lucrării.
 SUBIECTUL I: DEFINIREA ȘTIINȚEI ECONOMICE

Știinta economica reprezinta o componenta deosebit de importanta a sistemului de stiinte

contemporane. Orice activitate economica presupune promovarea criteriului de rationalitate,
calcule stiintifice, o anumita tehnica de gândire economica, un anumit comportament în
gestionarea resurselor si în adoptarea deciziilor. Definirea stiintei economice si a rolului ei în
pregatirea profesionala are drept punct de plecare studierea nevoilor si resurselor, a activitatii
economice, a fenomenelor si proceselor economice. În sens economic, nevoile umane reprezinta
cerinte materiale sispirituale, de bunuri si servicii, de mediu ecologic ale vietii si activitatii
oamenilor. Ele constituie impulsul si motivatia oricarei activitati umane. În functie de diferite
criterii de clasificare, nevoile umane pot fi grupate în: nevoi naturale, sociale si rationale; nevoi
primare si superioare; nevoi individuale, de grup si generale ale societatii etc. Însa, indiferent de
tipul lor, nevoile au câteva caracteristici:

a) caracterul dinamic, în sensul ca, de la o perioada la alta, auloc modificari în structura

si nivelul calitativ al cerintelor de consum.

b) sunt reproductibile sau regenerabile, în sensul ca satisfacerea unei nevoi sau a alteia
dureaza numai un anumit timp, dupa care se manifesta din nou;

c) caracterul complementar, în sensul ca satisfacerea unei nevoigenereaza o alta;

d) sunt concurente, în sensul ca unele se extind, iar altele se restrâng, având loc si
substituirea unora cu altele.

Satisfacerea nevoilor se realizeaza prin consumul de bunuri materiale si servicii. Pentru

producerea acestor bunuri si servicii este necesara utilizarea resurselor economice, umane si
materiale. Problema fundamentala a tuturor economiilor o reprezinta raritatea resurselor, care
sunt limitate si insuficiente pentru a produce toate bunurile materiale si serviciile pe care oamenii
ar dori sa le consume. De aceea, apare necesitatea alegerii celei mai bune variante de alocare a
resurselor.
Costul de oportunitate al unei alegeri reprezinta costul celei mai bune alternative sacrificate,
atunci când se face o alegere între mai multe variante posibile. De asemenea, în studierea
alternativelor de a produce se foloseste curba (frontiera) posibilitatilor de productie. Aceasta
reflecta toate combinatiile posibile de producere a doua bunuri prin folosirea integrala si
eficienta a resurselor disponibile la un moment dat. Miscarea de la un punct la altul pe aceasta
frontier arata o modificare în cantitatile de bunuri produse care necesita o realocare a resurselor.
 1.1 Componentele activitatii economice

Activitatea economicã este o componenta fundamentala a actiunii umane, în cadrul

careia, prin alocarea si folosirea resurselor economice, au loc procesele de productie, de
circulatie, de distributie si consum de bunuri si servicii, în vederea satisfacerii trebuintelor.
Structura activitatii economice cuprinde urmatoarele componente fundamentale:

a. Producþia, în cadrul careia, prin combinarea factorilor, oamenii produc bunuri materiale si
servicii.

b. Circulaþia, ce asigura trecerea bunurilor economice de la producator la consumator.

c. Distribuþia, ce asigura repartitia bunurilor si serviciilor pe destinatiile lor (satisfacerea

nevoilor de consum sau de productie).

d. Consumul, folosirea bunurilor si serviciilor pentru satisfacerea nevoilor.

Structura activitatii economice poate fi analizata si din alte unghiuri de vedere: structura
tehnologica, de ramura, pe sectoare, teritoriala. Importanta este si structura verticala a activitatii
economice, în cadrul careia putem evidentia:

a) microeconomia - activitatea economica la nivelul unitatii economice;

b) mezoeconomia - activitatea la nivel de ramura economica si zona economica;

c) macroeconomia - activitatea economica la nivelul economiei nationale;

d) mondoeconomia - ansamblul economiilor nationale în interdependenta lor.

1.2 Evolutia economiei ca stiinta

Procesul de formare a economiei ca stiinta a avut loc într-o perioada îndelungata a
evolutiei societatii omenesti. Idei si chiar teorii economice au aparut înca din Antichitate, în
special în Grecia antica (Xenofon, Platon, Aristotel), apoi, o lunga perioada de timp, inclusive în
Evul Mediu, a avut loc o evolutie lenta a gândirii economice. O data cu epoca moderna apar noi
curente de gândire economica: mercantilismul, fundamentat de Antoine de Montchrètien, si
fiziocratismul, având ca principali reprezentanti pe: Fr. Quesney, Turgot s.a. Un moment
deosebit în evolutia stiintei economice îl reprezinta scoala clasica engleza, în frunte cu Adam
Smith, parintele microeconomiei, a carui carte, Avuþia naþiunilor (1776), pune bazele economiei
politice ca stiinta. Alti reprezentanti sunt: David Ricardo, Robert Malthus, John Stuart Mill. În
cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, din rândul economistilor se afirma Karl Marx, un
discipol al lui David Ricardo, cel mai influent critic al economiei capitaliste. Tot atunci au loc
încercari de a aseza stiinta economica pe fundamente noi.
Aceasta perioada a fost dominata de trei scoli: scoala de la Viena, în frunte cu von Wieser, scoala
de la Lausanne, reprezentata de Leon Walras, Pareto, si scoala de la Cambridge, de Alfred
Marshall. O data cu aparitia, în 1936, a lucrarii lui J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii
mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor, are loc trecerea de la nivelul microeconomic la nivelul
macroeconomic de analiza. În perioada postbelica, stiinta economica si-a îmbunatatit substantial
continutul, s-a dezvoltat. În numeroase lucrari se abordeaza problematica macrodeciziei
economice, a cresterii economice, echilibrului macroeconomic si optimului economic, a pietei,
fluctuatiilor, ocuparii si somajului, inflatiei, rolului statului în economie etc. În domeniul gândirii
economice au existat si preocupari ale economistilor români. Începutul a fost realizat de catre
Dimitrie Cantemir prin lucrarea sa Descriptio Moldaviae. În secolul al XIX-lea (1673-1723) s-au
afirmat în domeniul gândirii economice Nicolae Balcescu, I. Ghica, G. Baritiu, B.P. Hasdeu,
A.D. Xenopol, P.S. Aurelian, iar în prima jumatate a secolului al XX-lea, evidentiem economisti
precum Virgil Madgearu, Victor Slavescu, G. Mladenatz, Ion Raducanu, N.I. Angelescu, Mihail
Manoilescu. În perioada postbelica au fost cercetate numeroase probleme ale economiei
românesti, în diverse lucrari, tratate, manuale, studii, inclusiv în anii de tranzitie la economia de
piata.
 SUBIECTUL II: ECONOMIA POZITIVĂ ȘI NORMATIVĂ
Teoria economică abordează realitatea economică din diferite puncte de vedere,
înainte de toate, ea cercetează viaţa economică aşa cum este aceasta; în acelaşi timp ea
încearcă să arate cum ar fi mai bineca aceasta să evolueze, în ce caz s-ar găsi o rezolvare
optimă a veşnicei tensiuni dintre resurse şi nevoi. Din punctul de vedere al modului de a
trata viaţa economică (aşa cum este sau aşa cum ar trebui să fie), specialiştii evidenţiază: a)
economia pozitivă şi b) economia normativă. Succint, deosebirea principală dintre aceste două
abordări diferite ale vieţii economice este că economia pozitivă explică cum şi de ce lucrurile
şi comportamentele sînt aşa cum sînt, pe cînd economia normativă încearcă să definească cum
acestea ar trebui să fie.
Economia pozitivă are ca obiectiv studierea vieţii reale aşa cum este aceasta, în acest scop,
sînt adunate faptele concrete, care sînt apoi sistematizate şi analizate. Mai apoi are loc
explicarea cauzelor diferitelorfenomene economice, cum ar fi şomajul, veniturile, inflaţia,
creşterea economică etc., şi sînt scoase în relief interdependenţele dintre acestea, în fine, toate
acestea servesc drept temei pentru formularea unor ipoteze, legităţi şi tendinţe în evoluţia
economiei. Dacă economia pozitivă reflectă situaţia reală în economie, economia
normativă arată ce ar trebui să se întreprindă ca această situaţie să fie mai bună. Cu
ajutorul economiei normative sînt trasate direcţiile şi modalităţile de dezvoltare pentru a obţine
rezultate mai bune, pentru a face faţă problemelor cu care se confruntă dezvoltarea
economică, pentru a armoniza diferitele interese care par a fi antagoniste sau fără rezolvare,
cum ar fi, de exemplu, tensiunea resurse-nevoi, raportul muncă-capital, asigurarea creşterii
economice în condiţiile resurselor limitate etc. Economia normativă se materializează prin
elaborarea programelor de dezvoltare social-eco-nomică, prin formularea recomandărilor de
politică economică, ce ar viza, de exemplu, eradicarea sărăciei, reducerea gradului de
diferenţiere a populaţiei; asigurarea stabilităţii preţurilor; reducerea deficitului bugetar;
definirea limitelor de extindere a sectorului privat (cazul ţărilor în tranziţie).
în ultimele două decenii, economia normativă s-a aflat la temelia elaborării unor
programe şi strategii de tranziţie la economia de piaţă, cu trasarea transformărilor ce urmau a
fi înfăptuite, a termenului, precum şi a instrumentelor ce trebuiau să fie folosite.
Economia politica, din perspectiva analizei intreprinse si a concluziilor obtinute, poate fi
privita ca economie pozitiva si economie normativa. Distinctia dintre cele doua concepte este de
data relativ recenta.
John Neville Keynes ( tatal lui J.M. Keynes) delimiteaza stiinta pozitiva de stiinta normativa in
termenii in care Milton Friedman procedeaza in eseul intitulat “Metodologia stiintei economice
pozitive”, publicat in anul 1953. Autorul analizeaza relatia dintre stiinta economica “pozitiva”
sau descriptiva si cea “normativa” sau prescriptiva. O asemenea distinctie in cadrul economiei
moderne are in vedere necesitatea ca rezultatele demersului intreprins de stiinta economica sa
poata fi utilizate in elaborarea politicilor economice. Exista si alte ratiuni care impun o asemenea
delimitare, intre acestea un loc important detinandu-l preocuparea depistarii modalitatilor prin
care consideratiile normative influienteaza orientarea cercetarii pozitive.
Economia pozitiva si economia normativa sunt definite relativ diferentiat : astfel, ele apar in
calitate de ramuri ale stiintei economice, directii principale in abordarea problematicii
economice, tipuri sau faze ale analizei economice, s. a.
Economia pozitiva opereaza cu explicatii obiective sau stiintifice privind functionarea
economiei.
Ea se limiteaza la formularea de enunturi privind faptele si relatiile dintre acestea asa cum sunt
ele. Economia pozitiva poate pune in aplicare un demers stiintific in urma caruia sunt emise
ipoteze referitoare la comportamentele agentilor economici si sunt confruntate evolutiile unor
variabile cuantificabile (preturi, venituri, s.a.) cu previziunile teoretice.
De exemplu, afirmatia conform careia cresterea deficitului bugetar antreneaza reducerea
nivelului prezent al somajului insa in detrimentul ratei inflatiei, face obiectul analizei pozitive.
Rezulta, asadar, ca numai analiza pozitiva poate recurge pe deplin la demersul stiintific in urma
caruia rezulta informatii in legatura cu ceea ce este.In schimb, ceea ce trebuie sa fie este
conditionat de obiectivele formulate in economie la un moment dat, precum si de ierarhizarea
acestora. Toate acestea sunt consecintele unor optiuni, ale unor judecati de valoare si sunt
rezolvate prin decizii de ordin politic. Ele fac obiectul economiei normative care se preocupa de
gasirea celor mai bune solutii pentru alocarea resurselor, precum si a criteriilor de apreciere a
acestora.
Economia normativa ofera prescriptii sau recomandari bazate pe judecati de valoare personale.
In general, problemele specifice macroeconomiei fac obiectul economiei normative ( de ex.:
modalitatea de finantare a deficitului bugetar, nivelul ratei inflatiei si al somajului, s.a.). Cu alte
cuvinte, economia normativa se concentreaza asupra tendintelor, respectiv asupra a ceea ce va fi.
Pentru a intelege mai bine relatia dintre economia pozitiva si cea normativa facem referire la
urmatoarea situatie: in numeroase cazuri, ca obiective prioritare ale politicilor economice se
inscriu combaterea inflatiei si a somajului. Insa, modalitatile si caile care definesc strategia
respectiva sunt definite de stiinta economica. In mod concret, optiunea pentru o varianta sau alta,
prioritatea acordata unui obiectiv sau altuia nu mai prezinta rezultate ale unor analize stiintifice,
ci rezultate ale unor judecati de valoare ce tin cont de scopurile urmarite de societate la un
moment dat. De precizat, insa, ca nu intotdeauna este posibila trasarea unei linii de demarcatie
intre problemele ce fac obiectul economiei pozitive si al celei normative; unele dintre acestea fac
obiect de studiu comun. De asemenea, orice concluzie practica se sprijina pe stiinta economica
pozitiva. Dar aceasta nu inseamna ca exista o relatie biunivoca intre concluziile de politica
economica si cele ale teoriei economice pozitive.
Economia pozitivă încearcă, de exemplu, să analizeze modul în care exportul de armament
contribuie la dinamica balanţei comerciale, în timp ce, economia normativă va recomanda
renunţarea la exportul de armament deoarece nu este moral şi contravine eticii internaţionale.
Numai economia pozitivă poate ajunge, însă, la o concluzie ştiinţifică deoarece nu ia în seamă
nici un factor subiectiv şi nu pleacă aprioric de la principii filozofice sau percepte morale.
Economia pozitivă se rezumă în a emite ipoteze pentru explicarea fenomenelor.
Dacă realitatea confirmă ipotezele, atunci ele pot fi teoretizate, dacă nu le confirmă, se va
renunţa la ele. Tocmai de aceea, economia pozitivă nu acceptă să claseze teoriile ca fiind corecte
sau incorecte ci doar ipoteze care se verifică şi ipoteze care nu se verifică.
Distincţia între economia pozitivă şi economia normativă este esenţială în
fundamentarea politicii economice. Supusă evoluţiei istorice şi reflectând problemele economice
şi sociale ale fiecărei epoci, politica economică este expresia unei anumite doctrine şi încearcă
prin obiective determinate să corecteze situaţiile considerate contrare interesului general.
Politica economică este o expresie a “compromisului” între abordarea pozitivă şi normativă,
rezultatele sale verificând în ce măsură acest compromis a satisfăcut mai mult problemele reale
sau cele filozofice ale economiei.
Astfel, economia pozitivă poate explica, de exemplu, efectele probabile ale diferitelor
politici economice de luptă împotriva şomajului sau a inflaţiei dar nu poate spune dacă trebuie
sau nu aplicate aceste politici sau care dintre cele două obiective: şomajul sau inflaţia, este
prioritar la un moment dat.
Economia normativă poate însă să definească care ar fi obiectivele dorite şi în ce relaţie de
prioritate ar trebui să fie. Analiza normativă se bazează însă pe judecăţi de valoare asupra cărora
nu toţi indivizii sau agenţii economici sunt unanim de acord şi care pot fi oricând infirmate de
realitate.
Trebuie subliniat că, economia - ca disciplină ştiinţifică ce-şi doreşte să înţeleagă lumea reală şi
evoluţia ei - nu poate fi decât pozitivă. Acest lucru nu trebuie să-i împiedice pe economişti să
utilizeze gândirea normativă pentru a-şi formula propria opinie asupra diverselor alternative pe
care le poate cunoaşte decizia de politică economică.
Esenţial este însă ca opiniile personale să nu aibă pretenţia unei analize ştiinţifice dacă nu se
bazează pe verificarea de către practică a ipotezelor de lucru. Opinia publică este deseori
dezorientată prin modul în care economiştii prezintă problemele cu care ea se confruntă. Aceasta
deoarece se absolutizează fie latura pozitivă, fie cea normativă a ştiinţei economice.
Unii economişti au faţă de fenomenul economic pe care îl studiază o detaşare neangajată,
similară cu cea pe care astronomul o afişează în studiul eclipselor sau a constelaţiilor.
Alţii, din contră, tratează fenomenul economic mai mult cu temperament decât cu rigoare
ştiinţifică devenind militanţi activi şi pasionali doar ai unor anumite criterii sau principii.
CONCLUZIE
 BIBLIOGRAFIE
1 Filozofia stiintei economice Antologie, Humanitas, 1993, p. 43.
2 E.G. Dolan, D.E. Lindsey, Economics, 1988, p.20.
3 E. Dolan, D. Lindsey, Op. Cit., p. 18.
4 P. Hardwick, B. Khan, J. Langmead, An introduction to modern économics, 1994, p.10.
5 A. Silem (sous la direction de ), Op.cit., p.15.