CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA GRAVIDELOR CU

SARCINĂ CU RISC PRIN FACTORI MATERNI

3.1 Internarea bolnavului și asigurarea condițiilor de spitalizare

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţa gravidelor la termen

pentru că ele urmează ca prin actul fiziologic al naşterii să dea viaţă copilului lor.
Acest prin contact este hotărâtor pentru câştigarea încrederii, factor indispensabil
pentru asigurarea unei colaborări sincere între gravidă şi personalul de îngrijire.
Internarea se face în regim de urgenţă în cazul sarcinilor cu risc întrucât este pusă în
pericol atât viaţa mamei cât şi a fătului. Gravidele sunt înscrise la Biroul serviciului de
primire în registrul de internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele
de identitate .
Gravidele vor fi examinate la internare de medicul de gardă, care va culege datele
anamnezice şi le va nota în foaia de observaţie, stabilind diagnosticul prezumtiv, necesar şi
din punctul de vedere al dirijării spre sala de travaliu sau salonul pentru gravide.
În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de gardă, asistenta medicală ajută
gravida să se dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea în secţie, asistenta medicală
însoţeşte gravida la baie, o ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi fanerele (la nevoie
deparazitează), o ajută să-şi facă baie (dacă aceasta nu poate), apoi o conduce în camera de
îmbrăcare unde o ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).
Hainele şi efectele vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării,
eliberându-se gravidei un bon de preluări (la nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării).
Astfel pregătită, gravida este condusă de asistentă la salon sau în sala de travaliu
unde o prezintă celorlalte paciente, o informează asupra regulamentului de ordine interioară
a spitalului şi o ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
După ce a fost culcată în pat, asistenta medicală întocmeşte foaia de temperatură,
determină greutatea , măsoară T0, pulsul, T.A., medicul efectuează tactul vaginal, iar datele
obţinute le notează în foaie de temperatură.
 Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei , asigurându-i asupra îngrijirii de
calitate şi a unei asistenţe corespunzătoare la naştere de care gravida va beneficia în spital,
comunicându-le numărul salonului în care a fost internată şi orarul vizitelor.
Scopul spitalizării gravidelor este acela de a beneficia de o asistenţă corespunzătoare pe
perioada sarcinii şi a naşterii. Pentru a realiza acest lucru trebuie să se creeze condiţii
prielnice necesare unei colaborări utile între pacientă şi echipa de medici şi asistente.
Naşterea este asistată în sala de naşteri special amenajată , în mediu steril unde
pacienta va sta din momenul declanşării naşterii şi până după expulzia placentei , moment
în care va fi mutată în sala de posttravaliu.

3.2 Asigurarea igienei corporale și generale a pacientului

Igiena are drept scop menţinerea tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie în
vederea evitării unor complicaţii cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii, ce are un rol
important în apărarea organismului, şi pentru asigurarea unei stări de confort necesară
pacientei.
Igiena corporală se poate asigura prin baia parţială la pat, baia generală la cadă şi duş.
Femeile gravide pot să-şi efectueze singure atât baia parţială (în fiecare zi), cât şi baia
generală ( la 2-3 zile).
Lenjeria de corp se va schimba zilnic.

3.3 Pregatirea, asistarea și efectuarea recoltarilor de produse biologice

Reprezintă una din sarcinile asistentei medicale.

Majoritatea recoltărilor se fac dimineaţa, pe nemâncate, până la ridicarea pacientei
din pat.
 RECOLTAREA SÂNGELUI
Sângele se recoltează pentru examene hematologice, biochimice, bacteriologice,
virusologice, parazitologice şi serologice.
Recoltarea sângelui pentru examenele biochimice se face din sânge venos prin
puncţionarea venei de la plica cotului: vena medio-bazilică şi mediocefalică (se pregăteşte
braţul bolnavului, se dezinfectează cu tampon îmbibat cu alcool).
 Aşez bolnava într-o poziţie cât mai comodă în patul său sau pe un scaun. Se descoperă
braţul ales având grijă ca hainele să nu împiedice circulaţia de reântoarcere. Se aşează sub
braţ o muşama, ţinând braţul în abducţie şi extensie maximă.
Plica cotului o dezinfectez cu alcool la nivelul unirii treimii inferioare a braţului cu
treimea mijlocie, aplic garoul strângându-l în aşa fel încât să oprească total circulaţia
venoasă, fără să se comprime artera ( acest lucru se controlează prin palparea pulsului radial).
Turgescenţa venei se poate provoca şi prin loviri uşoare şi repetate asupra ei cu
tamponul umed, precum şi prin netezirea de la periferie spre centrul feţei anterioare a
antebraţului respectiv.
Puncţia venoasă se poate realiza cu sau fără aspiraţie.
Seringa cu acul se ţin în mâna dreaptă, bine fixată între police şi restul degetelor. După
o degresare în prealabil cu alocool, se introduce acul în direcţia curentului sanguin.
Perforarea tegumentului se va face în direcţie oblică, după care se va repera cu vârful
rezistenţa peretelui venos în direcţia axului longitudinal al venei.
În momentul pătrunderii acului în venă apare la extremitatea lui liberă sângele. În caz
că puncţia se execută cu seringa, apariţia sângelui trebuie provocată prin tragerea pistonului,
prin aspiraţie.
Scopul, pentru care se face recoltarea hotărăşte locul unde se face, felul
instrumentului şi materialele necesare pentru recoltare.
Materialele necesare în general sunt:
- seringa, ace, eprubete, tampoane sterile, soluţie dezinfectantă, garou, tăviţă renală, soluţii
necesare (anticoagulante etc), mănuşi, prosop ş.a
Pentru examenul hematologic - sângele se recoltează prin puncţie venoasă şi prin
înţeparea pulpei degetului (la adulţi) şi a feţei plantare a halucelui şi a căcâiului (la copii),
pe anticoagulant (EDTA, citrat Na 3,8%).
Exemplu: Pentru HL - se recoltează 2-5 ml sânge venos pe cristale de EDTA - 0,5
ml soluţie uscată prin evaporare.
Pentru VSH se recoltează 1,6 ml sânge venos, fără stază, cu 0,4 ml citrat de sodiu
3,8%.
Pentru examenul biochimic al sângelui recoltarea se efectuează prin puncţie
venoasă, dimineaţa, pacienta fiind "a jeune". Se recoltează 5-10 ml sânge simplu sau pe
anticoagulant (heparină, fluorură de Na, citrat de Na 3,8 %, oxalat de K).
Pentru examenul serologic al sângelui se recoltează 5-10 ml sânge venos fără
anticoagulant,în eprubete uscate, sterile, prevăzute cu dopuri de vată.
 Pentru examenul bacteriologic al sângelui (hemocultură) se recoltează 20 ml sânge,
în condiţii perfecte de asepsie.

 RECOLTAREA URINII are scop explorator, informând asupra stării

funcţionale a rinichilor şi a întregului organism.
Examenul fizic al urinei necesită urina din 24 h, determinându-se cantitatea,
aspectul, culoarea, densitatea.
Pentru examenul sumar se recoltează 10-15 ml din urina de dimineaţă, aruncând
primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă, determinându-se albuminuria,
glicozuria, sedimentul urinar.
Pentru urocultură se recoltează din urina de dimineaţă 25-50 ml urină într-o
eprubetă sterilă sau borcan steril, după o prealabilă toaletă a organelor genitale externe,
aruncând primul jet de urină şi recoltându-l pe al doilea în eprubetă.
Recoltarea urinei se poate efectua şi prin sondaj vezical şi prin puncţie vezicală.
 RECOLTAREA SECREŢIILOR VAGINALE – se face direct din produsul
ce se scurge din col sau cu ajutorul unei anse, în vederea examenului
bacteriologic, parazitologic, micologic.

3.4 Participarea asistentului medical la explorarile paraclinice

Colaborarea la examinarea paraclinică a pacientelor este una din sarcinile importante

ale asistentei medicale.
Ajutorul acordat medicului şi gravidei în cursul examinărilor paraclinice degrevează
pacienta de eforturi fizice, îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la crearea unui
climat favorabil între pacientă şi medic, face accesibilă medicului explorarea tuturor
regiunilor organismului, servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea intervenind
pentru scurtarea timpului expunerii la traumatismul examinărilor.
Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asistarea unui examen paraclinic sunt:
- pregătirea psihică şi fizică a pacientei
- adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientei
- aducerea pacientei în poziţiile necesare examinării
- deservirea medicului cu instrumentarul necesar
- ferirea pacientei de traumatisme şi răceală
 - îngrijirea pacientei după tehnică
- însoţirea pacientei la pat şi aşezarea acestuia în pat.
Examenul de laborator exprimă prin metode obiective modificările survenit în
morfologia, fiziologia şi biochimia organismului.
Examenele de laborator completează simptomatologia cu elemente obiective
confirmă sau infirmă diagnosticul clinic, reflectă evoluţia şi eficacitatea tratamentului,
confirmă vindecarea, semnalează apariţia unor complicaţii, permit evidenţierea agentului
etiologic al bolii şi depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni patogeni.
Produsele recoltate pentru examenele de laborator pot fi produse biologice (sânge,
urină, LCR) sau patologice (puroi, exudate, secreţii din plagă).
Rolul asistentei medicale în recoltarea produselor pentru examene de laborator este
major, aceasta trebuind să respecte următoarele reguli:
- norme speciale de protecţia muncii, pentru a evita contactarea unor infecţii;
- orarul recoltărilor
- pregătirea psihică a pacientei - informarea pacientei
- pregătirea fizică - regim alimentar, repaus la pat, aşezarea pacientei în poziţii
corespunzătoare în funcţie de recoltare
- pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare recoltării
- efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism şi recoltării cantităţilor de
produse necesare analizelor cerute
- completarea imediată şi corectă a buletinului de analiză
- etichetarea produsului prin scriere directă pe recipient sau pe etichete bine fixate
- expedierea şi transportul produselor recoltate astfel încât să ajungă la laborator în
starea în care au fost prelevate din organism
- expedierea imediată a probelor la laborator pentru a evita alterarea produselor.
Indicaţia pentru recoltarea produselor pentru examenele de laborator este dată de
medic; totuşi asistenta medicală trebuie să cunoască esenţa analizelor care se cer, având în
vedere că unele recoltări se execută, în întregime, de asistenta medicală, iar altele de medic,
cu ajutorul acestuia.

3.5 Urmărirea funcțiilor vitale și vegetative

 Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative ale organismului este obligatorie
deoarece modificarea lor reflectă în mare măsură starea generală a gravidei. Totalizarea
observaţiilor asupra funcţiilor vitale şi vegetative se notează în foaia de temperatură.
TEMPERATURA - Temperatura omului se menţine constantă între 36-37ºC,
datorită proceselor de termoreglare. Temperatura organelor interne – temperatura
centrală- este mai ridicată decât temperatura periferică, şi este în funcţie de intensitatea
şi starea de activitate a organelor.
Temperatura prezintă mici oscilaţii fiziologice în cursul zilei, de la 0,5 – 1 ºC,
oscilaţiile fiziologice variind cu vârsta, activitatea zilnică, sarcina etc.
În condiţii patologice temperatura poate să scadă sub 36 ºC – hipotermie sau să crească
peste 37ºC – hipertermie.
Măsurarea temperaturii se face cu ajutorul termometrului maximal care este ţinut
în soluţii dezinfectante – sublimat, cloramină 2 % sau cianură de mercur 1 %o – ce trebuie
schimbate zilnic.
Măsurarea temperaturii cu termometrul maximal obişnuit se face în cavităţile închise
sau semiînchise, pentru a putea obţine temperatura cea mai apropiată de cea centrală.
Astfel măsurarea temperaturii se poate face în : axilă, plica inghinală, cavitatea
bucală, dar măsurări mai precise se obţin în rect şi vagin.
Măsurarea temperaturii corporale la bolnavi se face obişnuit de două ori pe zi,
dimineaţa şi după masa, dar, în funcţie de boală şi tratamentul aplicat, măsurarea
temperaturii se poate efectua la intervale mai mici (din 2 în 2 ore sau din ½ în ½ oră).
Gravidele se menţin în stadiul de subfebrilitate, măsurarea temperaturii făcându-se
de două ori pe zi.
Valorile obţinute se notează grafic în foaia de temperatură,cu culoare albastră.
PULSUL – Reprezintă expansiunea ritmică a arterelor care se comprimă pe un plan
osos şi este sincronă cu sistola ventriculară. Pulsul ia naştere din conflictul între sângele
existent în sistemul arterial şi cel împins în timpul sistolei, conflict ce se exteriorizează prin
destinderea ritmică a arterei.
Pulsul poate fi măsurat pe oricare arteră accesibilă palpării, care poate fi comprimată
pe un plan osos: radială, temporală, femurală, humerală, superficială, carotidă, pedioasă.
La măsurarea pulsului, pacienta trebuie să fie în repaos fizic şi psihic cel puţin de 5
– 10 minute înainte de numărătoare.
Palparea arterei se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă şi se
exercită o uşoară presiune a peretelui arterial până la perceperea zvâcnirilor fine ale pulsului.
 Pulsul se va măsura, la pacientele spitalizate, de două ori pe zi, iar frecvenţa lui se va
nota în foaia de temperatură cu cerneală sau creion roşu. La măsurarea pulsului se va ţine
cont de frecvenţă, ritmicitate, volum , tensiune şi celeritate. Frecvenţa pulsului la adultul
sănătos este de 70-80 băt/minut. În mod constant frecvenţa pulsului creşte cu temperatura.
RESPIRAŢIA - Reprezintă nevoia fiinţei umane de a capta oxigenul din mediul
înconjurător necesar proceselor de oxidare din organism şi de a elimina CO2 rezultat din
arderile celulare. Respiraţia include 4 etape :
-pulmonară
-sanguină
-circulatorie
-tisulară
Prin înregistrarea respiraţiei în foaia de temperatură, se înţelege numai faza
pulmonară a acestuia.
Respiraţia în stare normală se face liniştit, fără nici un efort. Mişcările cutiei toracice
sunt simetrice, ritmice şi abia vizibile. Frecvenţa normală este de 16 – 18 resp/minut, dar
poate prezenta uşoare variaţii după vârstă şi sex.
Numărarea mişcărilor respiratorii se face timp de 1 minut având grijă ca operaţiunea
să se facă fără ştirea pacientei, deoarece respiraţia este un act reflex, inconştient, dar
controlat de voinţă. Se aşează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui şi se vor număra
inspiraţiile după mişcările de ridicare a peretelui toracic.
Elementele ce trebuie urmărite la măsurarea respiraţiei sunt: tipul respirator, simetria
mişcărilor respiratorii, amplitudinea, frecvenţa, ritmul, zgomotele respiratorii.
Frecvenţa respiratorie se notează în foaia de temperatură cu culoarea verde.
În timpul naşterii respiraţia este accelerată, în timpul contracţiilor inspirându-se pe nas şi
expirându-se pe gură.
TENSIUNEA ARTERIALĂ – Reprezintă presiunea exercitată de sângele circulant
asupra pereţilor arteriali. Valoarea ei este determinată de forţa de contracţie a inimii, de
rezistenţa întâmpinată de sânge şi de vâscozitatea sângelui.
Valoarea normală a TA la adultul sănătos este de 115-140 mmHg pentru TA sistolică
şi de 75 – 90 mmHg pentru TA diastolică.
TA se măsoară zilnic iar la indicaţia medicului se pot efectua măsurători de mai
multe ori pe zi. Se va face în prealabil pregătirea psihică şi se va sigura repaus fizic şi psihic
minim 15 minute înainte de măsurarea TA.
 Se va aplica manşeta pneumatică pe braţ, sprijinit şi în extensie. Cu mâna stângă se
fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei şi
se introduc olivele stetoscopului în urechi. Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta
pneumatică cu ajutorul perei de cauciuc, până la dispariţia a zgomotelor pulsatile. Privind
manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă, cu ajutorul ventilului până când se
percepe primul zgomot arterial - TA s – continuând decomprimarea până la dispariţia
zgomotelor - TAd (minima).
Se memorează cele două valori şi se notează în foaia de temperatură cu culoarea
albastră.
În caz de suspiciune se repetă măsurarea (eventual de mai multe ori) şi se vor nota
valorile obţinute la ultima măsurătoare.
DIUREZA – Are scopul de a elimina din organism substanţele inutile provenite din
metabolismul intermediar protidic, săruri minerale şi o serie de alte substanţe de
dezasimilaţie de care organismul nu mai are nevoie.
Urmărirea diurezei şi analiza urinei constituie o etapă obligatorie a îngrijirii oricărui
bolnav. Ea va furniza date preţioase asupra stării aparatului urinar, dar în acelaşi timp date
importante pentru stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluţiei şi stabilirea prognosticului
într-o serie de îmbolnăviri. Se va urmări cantitatea de urină emisă în 24 ore, tulburările de
emisie urinară şi caracterele calitative ale urinei. Cantitatea de urină emisă normal în 24 ore
este de aproximativ 1000ml-1400ml. Deoarece cantitatea de urină emisă este în funcţie de
cantitatea de lichide ingerate şi cantitatea de lichide pierdute se va calcula raportul ingesta-
excreta.
Cantitatea de urină emisă pe zi se notează în foaia de temperatură.
SCAUNUL – Urmărirea tranzitului intestinal şi examinarea sistematică a scaunelor
au o deosebită importanţă, pentru stabilirea diagnosticului şi urmărirea evoluţiei unui număr
însemnat de îmbolnăviri ale tubului digestiv şi glandelor anexe. De aceea trebuie cunoscute
caracterele scaunului normal, modificările lui patologice şi tulburările apărute în legătură cu
actul defecaţiei.
Omul sănătos are zilnic un singur scaun (1-2 /zi) ,eliminarea scaunului făcându-se
ritmic, la aceeaşi oră.
Datele în legătură cu tranzitul intestinal se vor strânge în mod sistematic, ţinând
cont de frecvenţa, orarul, cantitatea, forma, consistenţa, mirosul scaunelor dat de gradul de
digestie a alimentelor consumate.
 La gravide se va avea în vedere ca regimul alimentar să fie unul adecvat astfel încât
consistenţa scaunelor să fie moderată, întrucât în cazul în care va apărea constipaţia pot să
intervină complicaţii la nivelul anusului şi vulvei (ex: rupturi).
În foaia de temperatură se va nota zilnic numărul scaunelor şi unele caractere ale
acestuia.

3.6 Alimentația pacientului

Una dintre cele mai importante probleme ale îngrijirii este alimentaţia.
Asigurarea aportului caloric necesar, pentru susţinerea forţelor fizice , stabilirea
regimului alimentar adecvat pentru asigurarea condiţiilor de vindecare şi administrarea
alimentelor pe cale naturală sau artificială constituie sarcini elementare ale îngrijirii .
Alimentaţia raţională constituie un factor terapeutic important care poate influenţa tabloul
clinic al majorităţii bolilor, caracterul procesului patologic şi ritmul evoluţiei acestuia.
Alimentaţia bolnavului de starea sa generală. Astfel, alimentaţia poate fi efectuată în trei
feluri:
-alimentaţia activă – gravida mănâncă singure, fără ajutor
-alimentaţia pasivă- starea generală nu îi permite gravidei să se alimenteze singură, trebuind
să fie ajutată.
- alimentaţia artificială – prin sondă gastrică, duodenală, intestinală, prin clismă, prin
fistulă
stomacală sau parenteral,atunci când alimentaţia trebuie introdusă în organism artificial.
Gravidele vor avea o alimentaţie activă, hipercalorică, bogată, în proteine şi
vitamine, care să asigure aportul caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice.
Regimul dietetic (desodat) trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât necesităţile
cantitative cât şi cele calitative ale organismului.

3.7 Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR este una din sarcinile cele mai importante ale
asistentei medicale.
Medicamentele sunt produse de origine animală, vegetală, minerală sau chimică,
transformate într-o formă de administrare prescrisă de medic.
 Scopul administrării medicamentelor este de a preveni îmbolnăvirea, de ameliorare a
bolii sau de vindecarea acesteia. Medicamentele acţionează local sau asupra întregului
organism.
NTRODUCEREA MEDICAMENTULUI în organism se face pe mai multe căi:
- calea digestivă-orală, sublinguală, intestinală, rectală;
- local - pe tegumente şi mucoase
- calea respiratorie
- calea urinară
- parenteral - sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare,
intravenoase, intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene, intraosoase.
Calea de administrare a medicamentelor este aleasă de medic, în funcţie de scopul
urmărit, capacitatea de absorbţie a căii respective, acţiunea medicamentelor asupra
mucoaselor, necesitatea unei acţiuni mai lente sau mai rapide, toleranţa organismului faţă de
medicament, particularităţile anatomice,fiziologice ale bolnavului.
REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR
Deoarece administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere pentru
evitarea erorilor care pot fi fatale pentru pacient, asistenta medicală va respecta următoarele
reguli:
1. Respectă medicamentul prescris de medic
2. Identifică medicamentul prescris după etichetă, formă de prezentare,culoare,
miros, consistenţă.
3. Verifică şi calitatea medicamentelor
4. Respectă căile de administrare prescrise de medic.
5. Respectă orarul şi ritmul de administrare a medicamentelor.
6. Respectă doza de medicament prescrisă.
7. Respectă somnul fiziologic al pacientului.
8. Evită incompatibilităţile medicamentoase.
9. Serveşte pacientul cu doza unică de medicament pentru administrarea pe cale
orală.
10.Respectă următoarea succesiune în administrarea medicamentelor: pe cale orală -
solide, lichide, apoi injecţii, după care administrează ovule vaginale, supozitoare.
11. Informează pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul
urmărit şi efectele secundare.
 12. Anunţă imediat medicul privind greşelile produse în administrarea
medicamentelor legate de doză, calea şi tehnica de administrare.
13. Administrează imediat soluţiile injectabile aspirate din fiole, flacoane.
14. Respectă măsurile de asepsie, de igienă pentru a preveni infecţiile nozocomiale.
15. Administrarea medicamentelor se face doar în prezenţa asistentei medicale.
În timpul naşterii se administrează medicamente (în general) doar pe cale parenterală
, perfuzie ocitocică şi ocitocică antispastică precum şi prin sondă nazală - oxigen în perioada
de dilatare pentru o ameliorare a stării fătului la interval de 15 minute în reprize de 5 minute,
iar în perioada de expulzie după fiecare contracţie uterină.

3.8 Educație pentru sănătate și profilaxia bolii

Educaţia pentru sănătate este strict necesară. Ea va consta în primul rând în lămurirea
gravidei asupra naturii suferinţelor sale şi asupra scopului , ceea ce face strict necesară
colaborarea cu medicul.
Parturienta se va supune indicaţiilor date de medic şi asistentă în timpul travaliului,
sfaturi care o vor ajuta, şi anume:
- să respecte indicaţiile date de medic
- să nu intre în panică
- să accepte administrarea medicamentelor
Încă din primele zile asistenta medicală va duce o muncă susţinută de educaţie
sanitară cu pacientele pentru a adopta o îngrijire pe măsură pe perioada sarcinii.

3.9. Externarea bolnavului

Externarea pacientului se pace de catre medic.Asistenta va anunţa familia bolnavului cu

privire la externarea acesteia și va aprofunda cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi
cuprinse în biletul de ieşire.

Documentele care sunt înmânate la externare :

 bilet de ieşire din spital

 scrisoare medicală
 decontul pe pacient
  reţeta medicală
 concediu medical
Asistenta medicală îl va însoţii pe pacient până la ieşirea din siptal. Transportul
pacientului externat se face în funcţie de starea pacientului : personal cu mijloc de
transport sau cu ajutorul familiei.