Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ, MECATRONICĂ ȘI MANAGEMENT


PROGRAMUL DE STUDII: ETEEM
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

Proiect la disciplina Managementul Organizației Școlare


Stiluri de management în organizaţia şcolară

Îndrumător,
Lector univ. dr. ESI Marius Student,
AIOANEI Gabriela-Cristina

Suceava, 2017-2018
CUPRINS
Introducere .................................................................................................................................................... 3
Capitolul 1 Managementul instituției școlare( fundamente- metodologice) ................................................. 4
1.1 Conducerea știintifică, superioară a unui sistem de învățământ este structurată în trei nivele ......... 4
1.2 Comunicarea în cadrul managementului școlar .............................................................................. 4
1.3 Niveluri ale conducerii învățământului - sistem și instituție ............................................................ 5
Capitolul 2 Stilul managerial ........................................................................................................................ 5
2.1 Stilul managerial sau aplicarea principalelor obiective .................................................................... 5
2.2 Competențe ......................................................................................................................................... 6
2. 3 Stiluri și modele psihologice de conducere a organizațiilor.............................................................. 6
2.4 Școli și cercetări ale stilului de conducere ......................................................................................... 8
Studiu de caz ............................................................................................................................................... 12
Concluzii ................................................................................................................................................. 13
Bibliografie ............................................................................................................................................. 13

2
Introducere

Management (cuvânt provenit din limba engleză) – reprezintă activitatea și arta de a conduce.
Ansamblul activităților de organizare( de organizare a unei instituți școlare, a unei clase de elevi)
și de gestiune a unei întreprinderi sau instituție.
Conceptul de management educațional trebuie să abordeze în mod eficient problemele
globale(funcționalitatea socială), problemele de pilotaj(valorificarea optimă a resurselor din
învățământ), problemele strategice(inovarea continuă).
Managementul educațional(pedagogic)- reprezintă activitățile psihosociale și superioare de
conducere a unei organizați școlare și sistemul acestuia.
Elaborarea conceptului de management pedagogic presupune a se respecta 2 condiții:
1. Prelucrarea informației(știinte socio-umane, analiza activități de management, cadrul de
lucru, programul managerial, scopul și eficența procesului instructic-educativ)
2. Principiile, funcțiile și conținutul managementului educațional
- principiul eficent al activitățiilor manageriale(realizat pe baza aplicării metodelor de
informare și elaborare);
- principiul conducerii participative(cooperarea eficientă și realizarea obectivelor
manageriale pe baza cunoașterii temeinice a unității școlare);
- principiul organizării și programării raționale( activității manageriale în funcție de
obiective);
- principiul inovării permanente(a metodelor de predare-evaluare și cercetare
științifică);
- principiul conducerii dinamice, pe baza unui stil eficient și al respectării unor norme.
Metode manageriale:
- Metode de informare și elaborarea deciziilor;
- Metode de activizare în scopul participării personalului didactic;
- Metode de stimulare a initiative;
- Metode de operare( conducerea prin obiective precise, administrative și bugetare).
Conducerea managerială a sistemului de învățământ trebuie să solicite prezența cadrului didactic,
susținut social, din punct de vedere epistemic și etic.
Epistemic (ce tine de cunoaștere) - cadrul didactic are calitatea de factor de decizie, implicare,
realizare de proiect, a unui ciclu managerial complet, bazat pe informare, evaluare, comunicare,
rezolvare.
Etic - prezența cadrului didactic în funcție de conducere este determinată de experiența
acumulată de acesta în cadrul programului de învățământ.
Cadrele didactice reprezinta o resursa managerială inepuizabilă valorificată la scară socială a
sistemului și programului de învățământ.

3
Capitolul 1 Managementul instituției școlare( fundamente- metodologice)

1.1 Conducerea știintifică, superioară a unui sistem de învățământ este structurată în trei nivele:

- nivel global→ MECT;


- nivel teritorial→ ISJ;
- nivel local→ unitati de invatamant de diferite tipuri (gradinite, scoli primare, scoli
generale, scoli profesionale, scoli speciale, licee, grupuri scolare etc.).

Practica managementului pedagogic solicita valorificarea experientei de conducere, exercitata


de cadrele didactice la diferite nivele ale sistemului si ale programelor de invatamant:

- educator, invatator, profesor - conducere activitati didactice la nivelul unui colectiv;


- profesor-diriginte - conducere activitati educative la nivelul clasei;
- profesor-logoped - conducere procese de dezvoltare a limbajului copiilor;
- profesor-metodist - conducere activitate metodica la nivel judetean (CCD) si la nivel
interscolar;
- profesor-director - conducere activitati de inspectie scolara de diferite tipuri, proiectate si
realizate la nivel national (MECT) si judetean (ISJ);
- profesor-cercetator;
- profesor-demnitar in MECT, comisii de specialitate - conducere globala a sistemului de
invatamant conform liniei de politica educationala elaborata si sustinuta la nivel
macrostructural.

Tehnica elaborarii deciziei are urmatoarele etape:


 stabilirea problemei de rezolvat;
 culegerea informatiei;
 analiza informatiei;
 elaborarea deciziei;
 comunicarea deciziei;
 aplicarea deciziei;
 evaluarea eficientei acesteia.

1.2 Comunicarea în cadrul managementului școlar

Comunicarea are o formă interumană, care se se structurează în 3 elemente:

4
o emițătorul (managerul școlar) - trebuie sa transmită un mesaj inteligibil
să prefere explicații;
demonstrații;
argumente;
să acorde libertate de gândire si de acțiune receptorului;
să folosească feed-back-ul pentru a se convinge dacă este înțeles.

o canalul de transmisie (comunicarea verbala, scrisa, nonverbala sau combinată);

o receptorul – percepe, selectează, interpretează, adoptă o anumită atitudine.

1.3 Niveluri ale conducerii învățământului - sistem și instituție


Directorul de scoală ca manager scolar trebuie să îndeplinească și să fie capabil de a
conduce și a coordonat proiecte în favoarea sistemul școlar. Acesta trebuie să îndeplinească
următoarele:
 Să fie eficient
 Să țină cont de stilul și modul de învățare
 Să aibă o anumit statut de personalitate.

Profesorul, factor de decizie

Profesorul - reprezinta autoritatea publica, ca reprezentant al statului, transmitator de cunostinte


si educator, evaluator al elevilor, partenerul parintilor in sarcina educativa, membru al
colectivului scolii, coleg.
Profesia de educator - este - fara îndoială – încărcată de tensiune. Pentru a putea raspunde atâtor
cerinte, el trbuie sa aibă cunostinta misiunii sale, are obligatia de a observa si evalua,
disponibilitatea de a primi sugestii, aptitudinea de a organiza si regiza procesul de instuire.

Capitolul 2 Stilul managerial

2.1 Stilul managerial sau aplicarea principalelor obiective


Este ecuația personală care pune în joc aplicarea principiilor și de prezentare a obiectivelor, în
luarea de decizii, în prevenirea ți rezolvarea conflictelor existente.
Tipuri de stiluri:
Stilul democrat
Stilul autoritar-excesiv
Stilul liberal-permisiv.

5
2.2 Competențe
Competențe necesare în proiectarea activității de conducere:
 cunoasterea problemelor unititii scolare;
 adoptarea principiilor si metodelor de management la specificul scolii;
 utilizarea eficienta a resurselor umane si materiale.

Competențe în elaborarea deciziilor:


 aplicarea tehnicii elaborarii deciziilor;
 comunicarea, aplicarea si evaluarea deciziilor;
 cooperarea cu factorii implicati in conducere;
 prevenirea si evitarea deciziilor incorecte.

Competențe necesare controlului și îndrumării:


 stabilirea prioritatilor;
 programarea operatiunilor, a asistentelor la lectii;
 cooperarea cu sefii de catedre si de comisii metodice;
 realizarea competenta a indrumarii.

Competențe profesionale
 performante psiho-pedagogice si metodice;
 performante manageriale (aptitudini);
 capactiatea de inovare si a daptare la sisteme noi.

Trăsături de personalitate și calități morale


 temperament echilibrat, fermitate, hotarare;
 responsabilitate sociala, spirit de dreptate, tact in relatiile cu personalul din subordine;
 comportament civilizat, amabilitate, generozitate, incredere in oameni etc.
2. 3 Stiluri și modele psihologice de conducere a organizațiilor
Conducerea, în sensul managementului, se refera la capacitatea de a organiza și administra
elementele componente ale unei organizatii.
Conducerea a fost analizata din diferite perspective:
1. a trăsăturilor de personalitate ale liderului;
2. a stilului practicat de acesta;
3. a situațiilor ce urmează să fie rezolvate în cadrul organizației.

Toate analizele făcute au urmărit descoperirea acelor stiluri caracteristice care permit conducerii
sa devină mai eficiente.

6
Perspective de cercetare
1. Analiza listelor cu trasaturile de personalitate ale unor lideri celebri nu a reusit sa ajunga la
concluzii concludente cu privire la trasaturile cerute pentru o conducere eficienta (ducind la
rezultate adeseori condradictorii)
2. Perspectiva axată pe gasirea celui mai bun stil de conducere dorea sa gaseasca cel mai bun stil
general de conducere universal aplicabil in toate situatiile; a dus si ea la rezultate confuze
3. Perspectiva situationala sau de contingent argumenteaza ca nu exista un stil de conducere
general aplicabil oricarei situatii

Stilul de conducere depinde de mai multi factori:

 caracteristicile conducatorului,
 caracteristicile subordonatilor,
 natura sarcinilor de munca,
 nivelul organizational
 mediul extern.
Deoarece cercetarile bazate pe identificarea trasaturilor de personalitate ale liderului au dus la un
eșec, cercetările s-au axat dupa anii 1950 pe analiza stilului sau comportamentului
conducatorului.
Aceste cercetari au fost influentate de rezultatele cercetarilor lui Lewin Lippit si White cu
privire la efectele celor trei stiluri fundamentale de conducere –autoritar, democrat si permisiv-
asupra performantelor unor grupuri de copii in cadrul activitatilor extrascolare.
In absenta conducatorului s-a observat ca, productivitatea grupului condus autoritar tindea sa
scada, acelui condus democratic ramanea neschimbata, iar a celui condus permisiv crestea.
Membrii grupului condus autoritar au manifestat mai multa neincredere in lider si au exprimat
mai multe nemultumiri. Cei condusi democratic erau mai prietenosi, mai putin centrati pe lider si
mai mult pe grup.

Concluzia a fost ca, stilul democratic de conducere a fost preferat celorlalte.

Perspectiva de studiu a stilurilor de conducere


Aceste cercetari au deschis perspectiva studierii liderilor in functie de doi factori:

 modul de raportare la sarcinile de munca (productie);


 modul de raportare la oameni.

7
Ambii factori formeaza stilul de conducere, ce se refera la raportarea conducatorului la sarcini si
la oameni.
Managementul resurselor umane în învăţământ se reglementează la nivel naţional prin diverse
categorii de acte normative şi se realizează prin exercitarea descentralizată a următoarelor
funcţii:
1. Asigurarea resurselor umane
a. Formarea iniţială şi certificarea
b. Planificare
c. Recrutare, selecţie şi angajare
d. Încetarea relaţiilor de muncă
2. Motivarea
a. Normarea şi salarizarea
b. Acordarea de stimulente financiare şi sancţionarea
c. Îndrumarea, monitorizarea şi controlul intern
d. Evaluarea internă a performanţelor profesionale
3. Formarea şi dezvoltarea resurselor umane
a. Formarea continuă
b. Dezvoltarea profesională
c. Administrarea carierei. Promovarea
4. Menţinerea resurselor umane
a. Disciplina, securitatea şi sănătatea
b. Consilierea

2.4 Școli și cercetări ale stilului de conducere

I. Studiile de la Ohio - s-au bazat pe aplicarea, dupa cel de-al doilea razboi mondial a
Chestionarului de descriere a comportamentului de conducere alcatuit de Halpin si Winer.
Acestia au proiectat o lista cu 150 de itemi descriptivi ai comportamentului de conducere, rugand
apoi membrii unui grup sa isi evalueze propriul conducator. Din analiza raspunsurilor reiese ca
exista 2 factori care explica comportamentul conducatorilor eficienti: Considerația.

8
II. Studiile de la Michigan (Lickert) - derivă dintr-o cercetare a lui Lickert cu privire la
comportamentul conducatorilor unor grupuri de munca diferentiate dupa gradul de productivitate
obtinut.Cercetarea a evidentiat ca liderii grupurilor cu productivitate inalta tind sa fie centrati pe
oamenii respectivi, sa acorde mai multa atentie relatiilor umane din cadrul grupului.

Ulterior Bowers si Seashore elaboreaza Teoria celor patru factori ai conducerii eficiente. Cei
patru factori sunt:
1. suportul/ajutorul/sprijinul specific fie comportamentului de conducere centrat pe potentarea
sentimentelor si sensibilitatea oamenilor, fie pe stimularea valorii si importantei personale.
2. facilitarea interactiunii dintre membri grupului, caracteristica a conducatorului ce incurajeaza
dezvoltarea unor relatii stranse si reciproc satisfacatoare intre componentii grupului.
3. accentuarea scopului bazat pe comportamentul orientat pe stimularea entuziasmului si a
dorintei de realizare, atat a scopurilor grupului cat si a unor performante inalte necesare
dezvoltarii organizatiei.
4. facilitarea muncii caracteristica a comportamentului ce sprijina grupul in realizarea
obiectivelor, atat printr-o buna organizare, coordonare si planificare, cat si prin furnizarea
resurselor materiale si a cunostintelor tehnice.

III. Rensis Lickert (1967) elaboreaza Teoria celor patru sisteme de conducere care se refera in
realitate le cele 4 stiluri generale de conducere. Acestea sunt urmatoarele:
1. Stilul autoritar-exploatator caracterizat prin faptul ca, puterea, controlul si deciziile sunt
concentrate in varful ierarhiei, iar sistemul de comunicare pe verticala si orizontala este slab
structurat. Deciziile sunt luate la varful ierarhiei, nu exiata interes pentru problemele oamenilor
si productivitatea este relativ scazuta.
2. Stilul autoritar-binevoitor se caracterizeaza prin creearea unor oportunitati pentru audierea
parerilor salariatilor. Deciziile importante se iau la varful ierarhiei, iar cele de mica importanta
pot fi luate la nivelul esaloanelor inferioare. Productivitatea este acceptabila, dar influentata
negativ de manifestari de absenteism si fluctuatia personalului.
3. Stilul consultativ se bazeaza pe o considerare mai atenta a opiniilor si ideilor subordonatilor in
rezolvarea sarcinilor de munca. Exista o interactiune corespunzatoare intre conducere si
subordonati bazata pe incredere si respect.
Deciziile strategice sunt luate la varf, iar cele curente la nivelele de baza.

Sistemul de comunicare este mult îmbunătățit, iar motivarea oamenilor se bazează pe


recompense si participarea indivizilor la luarea deciziilor.
9
4. Stilul participativ este cel mai democratic sistem de conducere. El se bazeaza pe urmatoarele
principii:

 principiul relatiilor suportive conform caruia conducatorul trebuie sa se raporteze cu


interes si respect la subordonati, trebuie sa fie sensibil la necesitatile si sentimentele
acestora.
 principiul considerarii grupului de munca ca stand la baza organizatiei.
Conform acestui principiu, scopurile organizatiei sunt definite prin participarea membrilor
grupurilor de munca, iar deciziile sunt luate le toate nivelurile organizatiei.
Reddin (1970) propune in acest sens o grila tridimensionala a conducerii eficiente cu scopul de a
demonstra conducatorilor ca pot deveni mai eficienti prin schimbarea adaptiva a stilurilor de
conducere.

VI.Elementele modelului lui Reddin sunt urmatoarele:


1) orientarea pe sarcina care defineste gradul in care conducatorul organizeaza si directioneaza
eforturile subordonatilor spre atingerea scopurilor organizationale. Rolul principal al
conducatorului orientat pe sarcina consta in planificare, organizare si control.
2) orientarea pe relatie semnifica masura in care conducatorul se preocupa de dezvoltarea
relatiilor interpersonale. Un astfel de conducator manifesta incredere, respect si consideratie
pentru ideile, atitudinile si sentimentele subordonatilor
3) eficienta se refera la masura in care un conducator realizeaza standardele de performanta
corespunzatoare lui si anume:
a) atingerea scopurilor organizationale
b) obtinerea unui inalt grad de angajare al grupului spre realizarea acestor scopuri
c) producerea unor satisfacții înalte la membrii grupului
Porneste de la premisa ca indivizii sunt relativi inflexibili, deoarece in functie de tipul lor de
personalitate sunt orientati spre sarcina sau spre relatii umane.
1) Autocrat I – in care liderul ia deciziile singur si rezolva probleme pe baza informatiilor de care
dispune in acel moment.
2) Autocrat II – in care liderul obtine de la subordonati informatiile necesare si apoi decide
singur asupra modului de solutionare a problemei. Rolul grupului este de a oferi liderului
informatii si nu de a imagina sau evalua solutii alternative
3) Consultativ I – in care liderul prezinta problema unor membrii relevanti ai grupului
solicitindu-le in mod individual idei si sugestii. In incheiere decide singur indiferent ca reflecta
sau nu parerile grupului.

10
4) Consultativ II – liderul aduna membrii grupului si le prezinta problema in colectiv solicitind
opiniile acestora. Apoi ia o decizie care va reflecta sau nu influienta grupulu.
5) Grup – liderul prezinta problema intregului grup, cerind membrilor acestuia sa-si expuna
opiniile si sa evalueze impreuna diferite alternative pentru a ajunge la un consdens cu privire la
solutia aleasa. El nu inceraca in nici un fel sa influenteze grupul in adoptarea unei solutii,
specificind ca va accepta si va implementa orice solutie oferita de grup.
Situațiile la rândul lor se pot împărți in mai multe tipuri dupa urmatoarele caracteristici:
importanța calitătii deciziilor;
masura in care liderii dispun de suficienta informatie si experienta pentru a lua decizii de
calitate;
masura in care problema este structurata;
posibilitatea ca decizia de tip autoritar sa fie acceptata de subordonati;
masura in care acceptarea deciziei si angajarea subordonatilor este importanta pentru
aplicarea acesteia;
măsura in care subordonatii sunt motivati sa realizeze scopurile organizationale asa cum
sunt ele prezentate si explicate in formularea problemei;
măsura in care exista probabilitatea ca subordonatii sa se impotriveasca deciziei.

11
Studiu de caz

Managerul sau directorul unei unității de învățământ trebuie să aibă o personalitate aparte
față de restul grupului și să aprobe decizii eficiente în favoarea sistemului de învățământ și a
eleviilor în mod special. Stilul participativ alocă o mai bună eficiență în luarea deciziilor corecte
și benefice. Mai multe ideei și dezbateri pot să genereze un acord ce nu defavorizează pe nimeni
și toate părțile au de câștigat. Managerul nu trebuie să lucreze individual și să ia decizii
individual ci la nivel de grup. De aceia trebuie să ținem cont de ce stiluri abordăm în sistem de
conducere la unitățile de învățământ pentru a nu avea eșecuri și nemulțumiri. Cauze ce pot afecta
atât la nivel de școală cât și la nivelul UE.

Stilul directiv: este centrat pe sarcină, fără interes pentru relatiile umane, interpersonale din grup;
pentru el membrii grupului nu sunt capabili nici sa decida nici să organizeze de aceea nu-si
consulta subalternii în initiativele sale; planifica fiecare sarcina, riguros, in detaliu; acorda o
mare atentie planificarii; la nevoie ia masuri disciplinare; în general nu adopta stilurile
individuale si supravegheaza strict munca subalternilor .
Conducătorul directiv poate fi perceput de ceilalti ca arogant, si lipsit de caldura însă este
acceptat de subalternii interesati in realizarea obiectivelor dar dezorientati .
Stilul intermediar - caută să facă un compromis între obiectivele grupului și satisfacțiile
personale ale membrilor lui; își asumă contradicțiile care pot să apară între exigențele activității
și cele legate de relațiile umane ; este înclinat să își adapteze comportamentul în funcție de
circumstanțe ; fixează obiective ușor de atins de către grup; nu impune decizii, negociază cu
subalternii; cauta să-și motiveze subalternii dar recurge uneori la manipulare pentru a obține un
rezultat adecvat.
Stilul democrat- acordă egală importanță productivității în grup ca și relațiilor umane; acordă
interes lucrului în echipă, considerând că este modul cel mai potrivit pentru realizarea sarcinii,
cauta să implice pe ceilalți în realizarea fiecărei etape de lucru, are încredere în ceilalți și le
inspira încredere; favorizează deciziile de consens, nu crează conflicte; își folosește poziția
pentru a menține climatul democratic, impiedicând indivizii să se excludă reciproc.
Stilul democratic este cel mai favorabil în sistemul educațional făcând să aibă rezultate și
directorul să aibă o mai bună cooperare cu ceilalți profesori în luarea deciziilor.

12
Concluzii
1. Consider că orice director sau manager trebuie să țină cont de cerințele grupului și ca acesta
să coopereze în mod eficient și util pentru a solution orice plan sau proiect în desfășurarea.
Consider că un director pentru aș desfășura cu precizie activitatea va tine cont întodeauna de
sursele pe care le deține și cum pot fi ele îmbunătațite.

2. Fiind într-o țară democrată , libera exprimare poate să îmbunătățească un sistem educational
și poate să se lucreze în grup spre un sistem complex educational ce întodeauna trebuie să fie
reînoit și îmbunătățit spre o eficență mai prosperă și accesibilă pentru elevi.

3. Eficența sistemul educațional și a managerului la vârf este sa aibă o perspectivă ce includ atât
cadrele didactice cât și cerințele pe care le cere elevul și parinții. Eficența constă într-o mai bună
cunoaștere a nevoilor și a performanțelor la nivel de școală, abilitățile ce le dețin trebuie să fie
promovate și sprijinite de cadrele didactice și nu în ultimul rând de director care trebuie să
acorde sprijin și finanțare. Lucrul în echipă poate să aducă noi perspective în sistemul școlar iar
managerul trebuie să știe să comunice și să colaboreze cu personalul pentru a putea să ajungă la
sursele problemei.

Bibliografie

1. http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2008/08/tema-16-gradul-ii.html

13