Comportamentul peruşilor

Tuturor li se pare că peruşii sunt doar nişte păsărele la fel de vesele pe cât sunt de colorate, jucăuşe şi
puse pe scandal. Peruşii care au parte de stăpâni iubitori şi atenţi, care sunt liberi să zboare şi primesc
jucării răspândesc bucurie în casă. Dar nu toţi sunt la fel de norocoşi. Nu adopta un peruş doar ca să ai o
pasăre frumos colorată în colivie. Aceste păsări sunt foarte sensibile şi trebuie să ţii cont de dorinţele lor
şi de nevoia lor de dragoste şi de libertate. Pentru că ei nu pot comunica cu tine şi nu ştiu cum să îşi ceară
drepturile, iată câteva indicii despre comportamentul şi nevoile lor.

– Peruşul este puternic influenţat de atmosfera de afară şi de cea din casă. Dacă dimineaţa este
mohorâtă şi ploioasă, peruşul va fi destul de retras şi de apatic, fără prea mare chef de joacă, decât dacă
îl provoci tu. Dacă vede soarele (şi îţi aduc aminte că ar fi bine să ţii colivia în apropierea unei ferestre),
va fi bucuros toată ziua. Un stăpân liniştit, relaxat, calm va induce starea lui de bine şi peruşului. În
condiţiile în care în casă domină o atmosferă tensionată, iar peruşul aude voci răstite, va fi la rândul lui
nervos şi va ţipa, încercând să alunge persoanele nervoase de care se teme.

– Somnul şi întune

– Somnul şi întunericul: peruşii se tem de întuneric. Noaptea dorm

pe perioade scurte, trezindu-se la cel mai mic zgomot sau

lumină. Somnul de după-amiază este mult mai relaxant, dacă păsările sunt ţinute într-o cameră liniştită
în care nu le deranjează nimeni. Când sunt foarte obosiţi, peruşii îşi bagă cioculeţele sub aripioare şi îţi
arată că vor să doarmă. Unii sunt foarte simpatici, continuând să dondănească pe limba lor cu ciocul sub
aripă, ca şi cum şi-ar spune singuri poveşti de adormit copiii. Un peruş liniştit şi relaxat va dormi stând
într-un singur picior, cu celălalt ascuns în puful cald de pe burtică. Peruşii au nevoie în medie de 10 ore
de somn pe zi. Dacă îl înveţi de mic să doarmă acoperindu-i colivia cu un material de culoare închisă,
acest lucru se va transforma în ritual şi se va odihni mai bine. Încearcă să îl culci şi să îl trezeşti la ore fixe
în fiecare zi şi se va învăţa cu acest program în câteva săptămâni.
– Salutul stăpânilor: crescătorii cu experienţă au observat că peruşii care îşi întind aripioarele şi
picioruşele când te apropii de ei, te salută în stilul lor. Ei îşi mai salută stăpânii cu ţipete vesele
sau încercând să reproducă vocea lor.

– Întinderea aripilor şi a picioarelor: este metoda prin care se

relaxează şi, totodată, îşi destind aripioarele să fie pregătite de zbor.

– Semne că este supărat: se umflă în pene, ţipă, sare nervos pe barele coliviei. Vorbeşte blând cu el,
lasă-l să iasă din colivie să zboare, dacă nu este liber, şi încearcă să-l îmbunezi cu ceva bun de mâncare,
un fruct preferat, spre exemplu.

– Semne că este mulţumit: ciripeşte cât mai frumos ştie el, încearcă să vorbească imitând vocea umană,
se joacă cu jucăriile şi mănâncă foarte bine.

– Semne că este ataşat de stăpân: te caută prin casă, te strigă şi vei observa în timp că foloseşte un
anumit sunet atunci când te cheamă (semn că şi el te-a botezat pe tine, nu numai tu pe el), vine la tine
de cum intri în cameră, vine pe capul tău, te pupă pe obraz sau pe nas, se lasă alintat.

– Îşi curăţă ciocul pe o bară sau pe o jucărie: este semn că a fost mulţumit de mâncare.

– Îşi cronţăneşte ciocul cu zgomote stridente: îl ascute sau este nemulţumit de ceva şi nu ştie cum să
scape de acea situaţie.

– Cască: peruşii cască destul de mult când sunt mici. Odată cu trecerea anilor acest obicei atât de
simpatic începe să se piardă. Atenţie, însă: căscatul excesiv poate fi semn de boală!
 – Strănută: dacă strănută des, este posibil să stea în curent,
iar tu să nu îţi dai seama. Încearcă să găseşti un loc mai adăpostit pentru colivie. Dacă strănută
ocazional, vrea doar să îşi cureţe nasul şi să îşi umezească nările.

– Toaleta penelor: este minuţioasă şi se repetă de câteva ori pe zi. Din plictiseală, mulţi peruşi petrec
ore întregi pe zi curăţându-şi penele de praf. Dacă ţi se pare, totuşi, că îşi ciuguleşte penele cu prea
multă râvnă, ar fi bine să rogi un medic veterinar să se uite la câteva pene, la microscop, să nu aibă
paraziţi.

– Scărpinatul: este un gest firesc care face parte din toaleta penelor. Scărpinându-se cu gheruţele,
peruşii desfac teaca de cheratină a noilor pene care le cresc pe cap. Pe spate, pe burtică şi pe aripi se
scarpină cu ciocul. De asemenea, dacă ţi se pare că se scarpină prea des, încearcă să te uiţi la pielea lor şi
să ceri ajutorul unui veterinar: poate fi vorba de o boală de piele sau de paraziţi.

Pasiunea pentru oglinzi

Peruşii iubesc oglinzile, mai ales masculii… Când văd un alt peruş în oglindă au impresia că este un alt
peruş, cu care pot vorbi şi cu care se pot juca. În mod deosebit, peruşii singuri cad în capcana oglinzilor şi
caută cu disperare un prieten asemeni lor sau o prietenă. În perioadele de împerechere, oglinda este o
adevărată tortură pentru ei. Peruşii masculi fac o adevărată obsesie pentru oglinzi şi sunt în stare să
petreacă ore în şir în faţa lor giugiulindu-se, dându-le seminţe şi ciripind întruna în speranţa că le va
răspunde. Peruşelele sunt mai puţin obsedate de oglinzi, dar şi ele pot dezvolta un astfel de
comportament nesănătos.
În opinia mea, oglinzile ar trebuie scoase din colivii şi înlocuite cu jucării distractive, cu un alt peruş şi cu
multă atenţie din partea stăpânului. Dacă vrei ca tu să fii prietenul peruşului tău, oglinda nu te va ajuta
să ţi-l apropii şi să îl dresezi. Peruşul tău ar trebuie să se împrietenească cu tine, să vină pe capul sau pe
umărul tău, să vă jucaţi împreună. Ar trebui să fie fericit când vii acasă şi să vină la tine, nu să te ignore,
continuând să ciripească în oglindă.

Pe de altă parte, peruşul poate deveni obsedat de oglindă pentru că este convins că acolo vede o
parteneră. Ca atare, poate deveni agresiv cu tine, când te apropii. El va încerca să îşi protejeze prietena
şi te poate muşca. Va începe să regurgiteze seminţe în faţa oglinzii, tot mai des, ceea ce poate duce la o
iritaţie a gâtului şi chiar la probleme de sănătate mai serioase.

Dacă tu petreci puţin timp pe acasă şi peruşul tău este singur şi apatic, aş sugera următoarele soluţii:

– îi aduci un alt peruş sau o peruşică… sau mai mulţi… dacă este posibil;

– îi construieşti un teren de joacă mai elaborat, cu jucării pe care le poate mişca singur, precum
mingiuţe, leagăne, crenguţe de pom fructifer pe care să le roadă;

– îi laşi un radio să cânte în surdină, să audă vocile unor oameni din când în când…

Dacă peruşul este deja obsedat de oglindă, ar fi bine să îl ajuţi să uite de ea treptat. Scoate oglinda din
colivie puţin câte puţin, în fiecare zi… azi o oră, mâine mai mult… până când va uita încet, încet de ea şi
se va obişnui fără. Dacă ai jucării care conţin şi oglinzi, încearcă să le scoţi sau să îi dai jucăriile respective
câte puţin în fiecare zi. Sunt şi cazuri în care peruşul nu este obsedat de oglindă, se joacă cu ea la fel ca şi
cu celelalte jucării… fără să petreacă ore întregi în faţa ei. În acest caz, nu are sens să îi mai scoţi oglinda
din colivie.

Peruşel sau peruşică? Ce alegi?

O bună parte dintre iubitorii de peruşi care mi-au trimis mesaje se întreabă ce diferenţe sunt între ei,
cum să îi deosebească şi de ce există diferenţe de comportament.

Aproape toţi cei care vor să adopte pentru prima dată un peruş, îşi doresc un băieţel pentru că au auzit
că sunt docili şi că învaţă repede să vorbească, spre deosebire de fetiţe care nu se pot lăuda cu aceste
performanţe. Da, este adevărat, peruşeii sunt mai docili, mai alintaţi şi capătă repede încredere în
oameni, dacă sunt iubiţi şi dacă sunt crescuţi în libertate. Peruşii sunt păsări talentate, curioase şi
jucăuşe. Nu are niciun sens să fie ţinuţi în colivie. Ei suferă, iar tu nu te bucuri pe deplin de compania lor.

Dacă sunt liberi, învaţă să se joace cu diverse obiecte şi te amuză prin felul lor de a fi vesel şi zglobiu. În
plus, peruşeii sunt mari amatori să cânte, cel puţin de 2 sau 3 ori pe zi. Dimineaţa şi seara în mod special,
te vor răsplăti cu unul din cântecele lor lungi, plin de diverse sunete, care mai de care mai strident sau
mai melodios, în funcţie de capacitatea lui vocală. Aşa că, dacă alegi un băieţel, trebuie să ştii din timp că
nu vei avea prea multă linişte prin casă, chiar dacă este singur.
Fetiţele… peruşelele sunt un pic altfel! Sunt mult mai tăcute, în sensul că ele nu cântă, dar vorbesc cu
tine şi pot emite sunete dulci, pe o tonalitate joasă, atunci când vor să îţi atragă atenţia. De vorbit, vor
învăţa mult mai greu decât un băieţel, poate deloc, deşi sunt multe mărturii care atestă că şi fetiţele au
putut reproduce anumite cuvinte. În schimb, sunt mult mai jucăuşe şi mai curioase. Sunt curajoase şi, de
îndată ce se simt în elementul lor în casa ta, vor explora fiecare colţişor şi vor face tot felul de ghiduşii.
Dacă ne gândim că instinctul primar care le spune să caute locuri pentru cuibărit este prezent încă în
genele lor, vom înţelege natura lor curioasă şi tentaţia de a scotoci peste tot. Cel puţin aşa este Cipiţa
mea, nu este dulap în casă în care să nu fi intrat măcar o dată.

Tot datorită acestui instinct de cuibărit, peruşelele au tendinţa să roadă mai mult şi să atace obiectele
din carton, hârtie sau lemn moale. De aceea, eu recomand să aibă la dispoziţie jucării din lemn de
salcâm natur, nevopsit. Aşadar, cine doreşte un peruş mai puţin vorbăreţ, dar mai jucăuş şi gata să îţi
ofere în fiecare zi câte o surpriză, ar fi bine să aleagă o peruşică.
Să iau unul sau doi?

Un singur peruş poate oricând să facă o depresie din cauza lipsei unui partener de joacă sau de cuplu,
dacă tu nu stai prea mult pe acasă şi nu îi acorzi mult timp. Pot trăi singuri, dar este bine să fie mereu
cineva pe acasă, să aibă cu cine socializa şi cu cine vorbi. Peruşii sunt păsări care au bine înrădăcinată în
sufletul lor nevoia de stol. Ei sunt fericiţi dacă trăiesc mai mulţi la un loc, iar toate obiceiurile lor precum
curăţatul penelor, baia, somnul de după amiază sunt strâns legate de traiul în comun. Unde sunt mai
mulţi peruşi la un loc, vei vedea că îşi curăţă toţi la unison penele şi că încep toţi să cânte odată.

Dacă vrei să adopţi doi peruşi, recomandarea tuturor crescătorilor cu experienţă este să iei doi băieţi sau
un cuplu tânăr, deja format. Două fetiţe vor avea probleme mari în perioadele de împerechere, fiecare
dintre ele încercând să ia locul în stăpânire, alungând-o pe cea mai slabă într-un mod brutal. Doi băieţi
vor deveni prieteni şi se vor juca şi completa unul pe celălalt fără probleme de comportament.
Un cuplu deja format este o alegere ideală, pentru că peruşii îşi aleg perechea pe viaţă şi legătura dintre
ei va fi puternică. La fel ca şi noi, oamenii, peruşii îşi cântăresc cu grijă semenii când vor să îşi aleagă un
partener de viaţă. Poate că penajul, culoarea, comportamentul sunt punctele atractive, nu se ştie sigur
decât că trilurile sunt un criteriu foarte important în formarea unui cuplu. Dacă iei la întâmplare, din
magazin, un peruşel şi o peruşică, este posibil ca aceştia să nu se placă şi să se accepte foarte greu, după
câteva luni sau ani de ciupeli, fugăreli şi chiar bătăi. Aşa că… mergi la un crescător şi roagă-l să îţi dea un
cuplu deja format sau mergi într-un magazin şi stai câteva ore în faţa coliviilor cu peruşi să vezi care
dintre ei şi-a ales deja perechea şi pe aceia cumpără-i.

În imaginile de mai sus, Cipiţa este surprinsă într-unul din rarele ei momente de tandreţe, în care se
alintă şi îi cere seminţe lui Billy. Vaza din nucă de cocos este vizuina ei preferată, cuibul de care are
nevoie şi care îi trezeşte instinctul de a fi mai drăgăstoasă cu Biluţă. În restul timpului, este
răutăcioasă, îl alungă şi îl necăjeşte.

Peruşii: gesturile afective sau nervoase

Gesturile de dragoste

Ciocnirea ciocurilor: ciocnirea rapidă şi uşoară a ciocurilor, între doi

peruşei pereche, este un gest prin care îşi arată afecţiunea şi nevoia de dragoste. Masculul pare că îi
cere voie peruşelei să o sărute şi să îi ofere seminţe.

Sărutul: cei doi peruşei îşi ating cioculeţele, ca într-o joacă, de obicei scoţând sunete dulci, de alint.

Hrănirea: masculii hrănesc adesea peruşelele, regurgitează seminţe nedigerate, curate, acoperite de un
mucus transparent. Nu confundaţi acest gest de afecţiune cu vomitarea.

Scărpinatul pe cap: de obicei, peruşeii sunt cei care le scarpină pe cap cu

ciocul pe fetiţe sau se scarpină reciproc. Este un gest de deosebită afecţiune, care spune “te iubesc” şi
care implică tandreţe şi sentimente profunde.
Dansul de împerechere: poate începe cu mişcări rapide din cap, de sus în jos, ca rock-erii, sărituri rapide
pe barele coliviei, mers rapid de la stânga la dreapta pe o bară, în dreptul peruşelei, se învârte în jurul ei,
îşi înfoaie creasta şi îşi dilată pupilele.

Afecţiunea faţă de stăpân

Îşi întinde aripile şi picioarele: peruşii fac adesea exerciţii de întindere, după o perioadă mai lungă de
inactivitate, dar şi când stăpânul se duce spre ei. Este un fel de salut.

Mişcare rapidă din cap, de sus în jos: este fericit că te vede, că ai venit acasă şi vrea să comunici cu el, să
îl iei pe mână, să îi vorbeşti.

Îţi ciuguleşte degetul sau obrajii: îţi spune că ţine la tine, aşa cum ciuguleşte şi capul partenerei lui, şi îţi
cere ceva bun. Este unul dintre gesturile cele mai frumoase pe care le face un peruş pentru stăpânul lui,
care arată cu adevărat un ataşament profund.

Vorbeşte pe limba ta: peruşul ataşat de stăpân îl imită vorbind ca el. Vrea să se facă înţeles, să îi atragă
atenţia şi mai ales să îi spună că îi este drag şi că abia aştepta să îl vadă.

Gesturile agresive sau de avertizare

Este defensiv: peruşul stă încordat, cu picioruşele flexate, corpul lăsat şi

ciocul deschis. Emite sunete evidente de avertizare, să nu te apropii. Este bine să îi respecţi
avertismentul şi să îl laşi în pace. Dacă te încăpăţânezi să te joci cu el şi să îl necăjeşti, te va percepe
întotdeauna ca pe un inamic.

Este nervos: pupile dilatate, pene înfoiate, se înalţă pe picioruşe să fie mai mare, pune o gheruţă în
pieptul adversarului. În aceste momente, în care doi masculi sau două peruşele se ceartă este bine să
intervii şi să îi desparţi în două colivii până se liniştesc.

Ciupeşte: peruşii ciupesc destul de tare, au suficientă forţă să îţi dea sângele. Dacă te ciupesc, înseamnă
că tu eşti agresiv cu ei, că îi necăjeşti, că ai făcut ceva care i-a determinat să le fie frică de tine. Un stăpân
blând şi calm, care se apropie treptat de păsări şi nu le impune să se joace când are el chef, nu va fi
niciodată ciupit sau tratat cu agresivitate.

PERUŞULUI MEU ÎI ESTE TEAMĂ DE MINE

Am primit adesea mesaje pe blog de la cei care au adoptat de curând un pui de peruş în care se plâng că
pasărea este speriată, timidă, că ciupeşte sau că se zbate în colivie când se apropie de ea. Teama este
absolut firească la început. Mulţi copii se aşteaptă ca peruşii să se poarte ca pisicile sau căţeluşii, care îţi
sar în braţe şi abia aşteaptă să fie alintaţi. Păsările au un comportament complet diferit, se tem de
oameni şi este nevoie de multă răbdare pentru a te împrieteni cu ele. Cui nu are răbdare, nu îi recomand
să adopte păsări, indiferent de specia lor. Pe de altă parte, peruşii, papagalii în general, nu sunt
recomandaţi copiilor, mai ales celor mai mici de 10 – 11 ani. Cu riscul de a-i supăra pe cei care cumpără
peruşi pentru copii, aş vrea să le atrag atenţia că micuţii lor nu au capacitatea şi maturitatea necesară de
a înţelege comportamentul unei păsări.

Ţine cont de faptul că orice peruş poate fi dresat, totul depinde de tine! Peruşii sunt păsări sociabile,
care au nevoie de multă afecţiune şi înţelegere. Un peruş are nevoie de prieteni şi se va apropia de
oamenii care îl iubesc din instinct. Dar trebuie să îi câştigi încrederea, să nu îl sperii niciodată, să nu îl
chinui, să nu îl prinzi în mână doar pentru plăcerea de a-l ţine în palme, să nu îi faci baie forţat… ŞI SĂ ÎL
LAŞI LIBER PRIN CASĂ DIN PRIMELE ZILE!!!! Libertatea te va ajuta foarte mult să îl dresezi pe parcurs!!!

1. Cu peruşii trebuie să ai foarte multă răbdare, mai ales cu cei speriaţi, care se feresc de oameni şi care
nu au fost deja dresaţi.
2. Trebuie să le oferi foarte multă dragoste, fără să aştepţi nimic în schimb. Un peruş nu va veni la tine
din prima zi, decât dacă este foarte bine dresat. Spre deosebire de un căţel sau alt animal de companie,
peruşul va încerca să te evite, să stea la distanţă de tine şi se va feri de mâna ta.

3. Peruşul te observă cu mare atenţie şi reţine orice gest greşit pe care îl faci faţă de el: dacă ţipi la el,
dacă îl bruschezi, dacă îl prinzi brutal în mână… chiar dacă tu nu vrei să îi faci ceva rău, pasărea speriată
va interpreta altfel atitudinea ta. Peruşii au o memorie excelentă şi orice gest greşit la început o va
împiedica să aibă încredere în tine multă vreme.

Ca atare….

1. Dacă adopţi un peruş, în primele zile lasă-l să stea liniştit în colivie, să se obişnuiască cu noua casă, cu
mirosurile şi sunetele din jurul lui şi cu prezenţa ta discretă. Apropie-te de colivie doar ca să îi dai de
mâncare şi apă.

2. În următoarele zile, începe să stai mai mult timp lângă colivie şi vorbeşte cu el blând, povesteşte-i
diverse lucruri pe un ton calm şi blând şi foloseşte tot mai des numele pe care vrei să îl înveţe.

3. După aceste zile de pregătire, în care peruşul stă liniştit în prezenţa ta, începe treptat să ţii mâna mai
mult timp în colivie, după ce îi dai de mâncare. Adu-i legume, frunze de salată sau morcov ras şi oferă-le,
dar fără să îl atingi.

4. Pe măsură ce pasărea este mai relaxată şi se obişnuieşte cu tine, poţi apropia palma cu seminţe. Nu va
veni din prima zi, dar dacă vei insista şi vei ţine în fiecare zi palma cu seminţe câteva minute la el în
colivie, va veni până la urmă să mănânce.

5. Ulterior, poţi încerca să ţii un deget în faţa lui, puţin mai sus de gheruţe, ca să îl determini să urce pe
deget. La început, este posibil să te ciupească, pentru că peruşii cunosc lumea înconjurătoare cu ajutorul
ciocului. Ei ciupesc lucrurile din jur să vadă ce consistenţă au, ce gust sau ce miros au, dacă pot avea
încredere în ele sau nu. Dacă te ciupeşte şi te doare puţin, nu ţipa şi nu sări în sus! (acesta este un alt
motiv pentru care papagalii nu sunt recomandaţi copiilor, un copil dacă e ciupit tare şi îl doare, se va feri
de pasăre, va ţipa, va plânge sau va încerca să se răzbune, iar pasărea este cea care va avea de suferit la
final) Păstrează-ţi calmul şi vorbeşte blând cu peruşul, el nu te ciupeşte să îţi facă rău, ci pentru că vrea
să ştie că se poate baza pe deget, că se poate cocoţa pe el fără să fie în pericol.

Răbdarea şi dragostea, dar şi capacitatea de înţelegere a comportamentului unui peruş sunt elementele
cheie pentru dresajul lui. Un stăpân lipsit de răbdare, nervos, agitat, care nu are timp să stea cu pasărea,
nu va reuşi niciodată să se împrietenească cu ea.