Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA
SPECIALIZARE DREPT

DREPT PROCESUAL PENAL II


APELUL

REFERAT

Conf.univ.dr. Student
Ion Poiana Dinu Constantin
An III ID
1
APELUL
Apelul este o cale de atac ordinară de reformare, utilizată în procesul penal împotriva
hotărârilor nedefinitive pronunţate în primă instanţă.
Apelul se adresează instanţei ierarhic superioare şi presupune o nouă judecată în fond
privind chestiunile de fapt şi de drept, tinzând la reformarea hotărârii date în primă instanţă,
atunci când aceasta nu reflectă adevărul.
Potrivit art.408 alin.1 C.P.P. sentinţele pot fi atacate cu apel. Încheierile pot fi atacate cu
apel numai odata cu sentința (art.408 alin.2 C.P.P.). Apelul declarat împotriva sentinței se
socotește făcut și împotriva încheierilor (art.408 alin.3 C.P.P.).

Titularii dreptului de apel

Potrivit art.409 alin.1 C.P.P., pot formula apel:


- procurorul;
- inculpatul;
- partea civilă și partea responsabilă civilmente;
- persoana vătămată;
- martorul, expertul, interpretul si avocatul;
- orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit
printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

Procurorul
Potrivit art. 409 alin.1 lit.a C.P.P., procurorul este titular deplin al dreptului de apel, adică
atât în latura penală cât şi în latura civilă a procesului penal. El poate declara apel împotriva
oricărei sentinţe sau încheieri susceptibile de a fi atacate cu apel. Apelul se declarî de către
procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa care a pronunţat hotărârea supusă apelului sau de
către procurorul ierarhic superior.

Inculpatul
În conformitate cu dispozitiile art.409 alin.1 lit b C.P.P., inculpatul este titular al dreptului
de apel în ceea ce priveşte latura penală cât şi latura civila a cauzei, fiind persoană a cărei
răspundere se poate angaja în ambele laturi ale procesului penal. Apelul său este personal și
independent, ceea ce înseamnă că el nu poate ataca decât acele capete din hotărâre care privesc
situaţia proprie, atât in latură penală cât şi în cea civila a cauzei, nu şi situaţia altor persoane. De
asemenea, inculpatul poate declara apel împotriva sentinţei de achitare sau de încetare a
procesului penal în ceea ce priveşte temeiurile de achitare sau de încetare a procesului penal.
Apelul se poate declara de către inculpat personal, precum si de următoarele persoane
pentru inculpat:

2
- reprezentantul legal (pentru persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu precum si
pentru persoanele fizice cu capacitate de exerciţiu restrânsă);
- apărătorul ales sau din oficiu. Daca inculpatul a declarat expres ca nu face apel,
apărătorul nu poate exercita calea de atac pentru el.
- soţul sau soţia inculpatului (art.409 alin.2 C.P.P.).

Partea civila si partea responsabilă civilmente


Conform art. 409 alin.1 lit.c C.P.P., partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt titulare
ale dreptului de apel contra oricărei hotărâri judecătoreşti (dintre cele apelabile) numai în ceea ce
priveşte latura civilă a procesului penal.
Prin decizia nr. 482 din 9 noiembrie 2004, definitivă, publicată în Monitorul Oficial nr. 1200
din 15 decembrie 2004, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile
art. 409 alin. (1) lit. c) din Cod procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu
permit părţii civile şi părţii responsabile civilmente să exercite calea de atac ordinară a apelului şi
în ceea ce priveşte latura penală a procesului.

Persoana vătămată
Potrivit art. 409 alin.1 lit.d C.P.P., persoana vătămată poate face apel în cauzele în care
acţiunea penală se pune in mişcare la plangerea prealabilă, dar numai în ceea ce priveşte latura
penală a procesului.
Prin decizia nr. 100 din 9 martie 2004, definitivă, publicată în Monitorul Oficial nr. 261 din
24 martie 2004, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţia „în
cauzele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, dar numai în
ceea ce priveşte latura penală” din cuprinsul art. 409 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală este
neconstituţională.
S-a argumentat, în esenţă, că diferenţierea făcută prin art. 409 Cod procedură penală între
regimul juridic al persoanei vătămate şi cel al părţii civile şi al părţii civilmente responsabile este
neconstituţională, încălcând dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora:
„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”.
Aşadar, în cazul în care persoana vătămată formulează, în cadrul procesului penal,
pretenţii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a săvârşirii infracţiunii, aceasta
cumulează două calităţi procesuale: calitatea de persoană vătămată şi parte civilă. Aceste două
părţi ale procesului penal se află însă într-o siutaţie identică, şi anume în situaţia de persoană
lezată în drepturile sale prin săvârşirea infracţiunii, ceea ce justifică existenţa „interesului
legitim”, la care se referă art. 21 din Constituţie. Aşa fiind, diferenţierea făcută prin dispoziţiile
lit. c) şi, respectiv, lit. d) din art. 409 Cod procedură penală – în sensul că persoana vătămată
poate face apel în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, iar partea civilă, în ceea ce priveşte
latura penală și latura civilă – este contrară principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în
faţa legii.
Apelul poate fi declarat pentru partea civilă şi pentru partea responsabilă civilmente de
catre reprezentantul legal şi apărător (art. 409 alin. 2 C.p.p.).

Martorul, expertul, interpretul si apărătorul

3
Potrivit art. 409 alin.1 lit.e C.P.P., martorul, expertul, interpretul si apărătorul pot face
apel limitat numai la cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare
aplicate, indiferent de categoria hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă (sentinţa sau
încheiere).
În ceea ce priveşte apărătorul, în acest caz el exercită apelul în nume propriu şi nu în
numele părţii pe care a asistat-o în procesul penal.
Pentru aceste persoane, apelul poate fi declarat şi de către reprezentantul legal sau
apărător în aceleaşi condiţii ca părţile.

Orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate
nemijlocit printr-o masură sau printr-un act al instantei
În temeiul art. 409 aln.1 lit.f C.P.P., poate face apel orice persoan fizică sau juridică ale
cărei drepturi legitime au fost vătamate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.
Este vorba de persoane (fizice sau juridice) care nu au calitatea de părţi, neavând drepturi şi
obligaţii care să izvorască din exercitarea acţiunilor (penală sau civilă) în procesul penal. Poate
astfel declara apel, persoana ale cărei drepturi legitime au fost vătămate prin aplicarea
sechestrului asigurător pe bunuri care-i aparţin în mod exclusiv, ori persoana care, fără a fi parte
în proces, a fost obligată să predea un bun ori i s-a respins cererea de constituire de parte civilă
etc.
Pentru aceste persoane, pot declara apel şi reprezentantul legal şi apărătorul, ca substituiţi
procesuali.

Declararea apelului

Potrivit art. 412 alin.1 C.P.P., apelul se declară prin cerere scrisă care trebuie semnată de
persoana care face declaraţia. Semnătura este o condiţie indispensabilă pentru identificarea
apelantului. Ea poate proveni de la apelantul însuşi, de la reprezentantul legal sau de la
apărătorul său, iar în cazul inculpatului şi de la soţ. Dacă cererea de apel se face de către
reprezentantul convenţional, la cerere se va anexa în mod obligatoriu procura specială.
În ipoteza în care cererea de apel este nesemnată, ea poate fi comfirmată în instanţă de
parte ori de reprezentantul ei legal sau convenţional la primul termen de judecată cu procedura
legală îndeplinită. Întrucât legea nu distinge, confirmarea se poate face fie oral, fie în scris prin
semnare. Ea poate fi şi tacită, prin simpla prezentare a apelantului în fata instanţei de apel.
Procurorul şi oricare dintre părţile prezente la pronunţarea hotărârii pot declara apel şi
oral în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. În această situaţie, instanţa va lua act de declaraţie
şi o va consemna într-un proces verbal.
Cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Primind cererea, această
instanţă este obligată să o înainteze de îndata, împreună cu dosarul cauzei, instanţei superioare.
Evident, trimiterea cererii împreună cu dosarul nu este posibilă decât după redactarea hotărârii
atacate. Persoana aflată în stare de deţinere poate depune cererea scrisă de apel şi la administraţia
locului de deţinere, iar militarul în termen la unitatea militară. În situaţia în care apelul este
declarat în faţa administraţiei locului de deţinere, acesta se constată într-un proces verbal. De
asemenea, se poate trimite declaraţia de apel şi prin poştă, recomandat, în condiţiile art. 270
alin.1 C.P.P.
Depunerea cererii de apel în mod greşit la instanţa de apel nu atrage anularea,
neproducându-se nici o vătămare procesuală, ci, instanţa de apel va avea obligaţia ca după

4
înregistrare, să-i dea dată certă şi să solicite primei instanţe înaintarea dosarului instanţei de apel,
în vederea judecării acesteia.

Termenul

Potrivit art.410 C.P.P., termenul de apel este de 10 zile dacă legea nu prevede altfel.
Acesta este termenul general de apel.
În unele cazuri urgente, termenul de apel este de 3 zile-procedura infracţiunilor flagrante.
În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de apel, legea cuprinde o
reglementare diferenţiată, în funcţie de titularul dreptului de apel.
Pentru procuror, persoana vătămată și părți potrivit art. 410 alin.1 C.P.P., termenul curge
de la comunicareacopiei minutei.
Pentru martori, experţi, interpreţi şi apărători, apelul poate fi exercitat de îndată după
pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor și
amenzilor judiciare şi cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat
cauza. Judecarea apelului se face însă numai după soluţionarea cauzei, în afara de cazul în care
procesul a fost suspendat.
În cazul persoanei fizice sau juridice ale cărei drepturi legitime au fost vătămate
nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, termenul de apel este de 10 zile și curge
de la data la care astea au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.
Termenul de apel este un termen procedural, astfel încat în calcularea lui se aplică
sistemul unităţii libere (zile libere), cu posibilitatea prorogării termenului până la prima zi
lucrătoare dacă acesta se sfârşeste într-o zi nelucrătoare şi luarea în considerare a datei depunerii
apelului la locul de deţinere, la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată
şi nu a datei de înregistrare la instanţa.
Termenul de apel este un termen legal si imperativ, astfel încat nerespectarea sa atrage
decăderea din exerciţiul dreptului de a declara apel şi nulitatea oricărei cereri de apel făcute după
expirarea termenului (art.268 alin.1 C.P.P.).
De la regula apelului în termen, legea reglementează două excepţii, care constituie tot
atâtea remedii, şi anume:
- repunerea în termen
- apelul peste termen

Repunerea în termen
Repunerea în termen reprezintă mijlocul procesual prin care titularul dreptului de apel care
nu a putut declara apel din cauze ce nu-i sunt imputabile este repus în dreptul din care fusese
decăzut dupa expirarea termenului de apel. Potrivit art. 411 C.P.P., pentru a opera repunerea în
termen se cer a fi îndeplinite cumulativ urmatoarele condiţii:
- apelul să fie declarat după expirarea termenului prevăzut de lege;
- întârzierea în declararea apelului să fi fost determinată de o cauză temeinică de
impiedicare;
- cererea de apel să fie introdusă în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau
a despăgubirilor civile.

5
Repunerea în termen se hotărăşte de către instanţa de apel, în faţa căreia trebuie dovedită
cauza de impiedicare.
Instanţa de apel, apreciind asupra temeiniciei cererii, până la soluţionarea repunerii în
termen, poate suspenda executarea hotărârii atacate. (art. 411 alin.2 C.P.P.).

Efecte
Potrivit art.416, art.417, art.418 și art.419 C.P.P., apelul produce următoarele efecte:
- efectul suspensiv;
- efectul devolutiv;
- efectul neagravării situaţiei în propriul apel;
- efectul extensiv.
Potrivit art. 416 C.P.P., apelul declarat în termen este suspensiv de executare, atât în ceea ce
priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de cazul în care legea dispune altfel.
Efectul devolutiv, este guvernat de regula numai atât cât este apelat este devoluat sau în apel
nu se judecă decât ceea ce s-a apelat.
Art. 417 C.P.P. preevede că instanța judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a
declarat și la persoana la care se referă declarația de apel și numai în raport cu calitatea pe care
apelantul o are în proces. De asemenea, instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate
și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Art. 418 C.P.P. prevede că, instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie
mai grea pentu cel care a declarat apel. De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea
unei părţi, intanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.
Potrivit art. 419 C.p.p., instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu privire la
părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără
să le poată crea acestora o situaţie mai grea.

Procedura de judecată

Judecarea apelului se face, în principiu, după normele generale privitoare la judecată


cuprinse în art. 349 -370 C.P.P.. Procedura de judecată se aseamană cu aceea a primei instanţe, cu
anumite particularităţi generate de împrejurarea 1că, în afara judecăţii de fond, caracteristic
pentru judecata în apel este efectuarea controlului judiciar, neîntâlnit la judecata în prima
instanţă.

Structura judecăţii
Judecata in apel, după modelul judecăţii în genere, prezintă urmatoarea structură:
- măsuri pregătitoare;
- şedinta de judecată;
- deliberarea şi darea hotărârii.

Măsurile pregătitoare
Potrivit art. 420 C.P.P., pentru pregătirea şedinţei de judecată în apel se iau următoarele
măsuri:
- fixarea termenului de judecată. Astfel, preşedintele instanţei de apel, primind dosarul
fixează termen pentru judecarea apelului;

6
- citarea părţilor.
Părţile dobândesc în apel o denumire proprie, în raport de poziţia procesuală pe care o au în
calea de atac:
- apelant (partea care a declarat apel);
- intimat (partea la care se referă apelul declarat);
- In apel se pot cita şi martori, experţi, interpreţi, etc., atunci când, administrându-se probe
noi, se desfăşoară şi o cercetare judecatorească.
Prezenţa inculpatului este obligatorie la judecarea apelului (care nu poate avea loc în lipsa
acestuia) atunci când inculpatul se află în stare de deţinere.
La fel este obligatorie şi prezenta inculpatului minor, cu excepţia cazului în care se face
dovada ca acesta se sustrage de la judecată (art. 508 si art.520 C.P.P.).

Prezenta procurorului.
Potrivit legii, participarea procurorului la judecarea apelului este obligatorie, oricare ar fi
obiectul cauzei.

Sedinta de judecata
Sedinta de judecată în apel cuprinde:
a) verificările prealabile.
Acestea se referă la următoarele:
- regularitatea constituirii instanţei de judecată
- citarea părţilor
- prezenta obligatorie a inculpatului aflat în stare de deţinere
- prezenţa apărătorului în cazurile de asistenţă juridică obligatorie
- regularitatea introducerii apelului. Când cererea de apel nu este semnată sau atestată, se
cere confirmarea în instanţă de parte sau de reprezentantul ei.
De asemenea, se verifică dacă apelul a fost declarat în termen şi dacă este admisibil în raport
de hotărârea atacată şi de persoana care l-a declarat.
In plus, cu ocazia verificărilor prealabile, se rezolva orice excepţii sau cereri, care impiedică
desfăşurarea in continuare a judecăţii.
b) cercetarea judecatorească
La apel, spre deosebire de judecata în primă instanţă, cercetarea judecătorească poate lipsi
atunci când instanţa judecă apelul doar pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei,
precum şi a înscrisurilor noi.
Ea este prezentă în situatia în care, în vederea soluţionării apelului, instanţa de apel
administrează orice probe noi pe care le consideră necesare (deci nu numai înscrisuri).Cercetarea
judecătorească în apel constă în următoarele:
In cazul în care procurorul sau părţile invocă necesitatea administrării de probe noi, apelantul
trebuie să arate aceste probe şi mijloacele de probă cu ajutorul cărora pot fi administrate (art.337
alin.2 C.p.p.).
Aceasta înseamnă că, la termenul fixat, preşedintele completului de judecată dă cuvântul
apelantului, apoi intimatului şi la urmă procurorului (dacă printre apelurile declarate se află şi
apelul procurorului, mai întâi dă cuvântul acestuia) în legătura cu eventualitatea propunerii de
probe noi.
Prin probe noi se înteleg acele probe care nu au fost înca administrate în cauză (la urmarirea
penală şi la prima instanţă).

7
Propunerile de probe noi trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, probele (faptele şi
împrejurările noi ce urmează a fi dovedite) şi mijloacele de probă care pot fi administrate, cu
indicarea locului unde se află acestea. In ceea ce priveşte martorii şi experţii, se vor arăta
identitatea şi adresa acestora.
După efectuarea propunerilor de probe noi se dă cuvântul procurorului şi părtilor pentru a-şi
exprima părerea asupra admisibilităţii, concludenţei, pertinenţei şi utilităţii lor. Instanţa de apel
se pronunţă asupra admiterii sau respingerii lor.
In ipoteza în care instanţa de apel încuviinţează efectuarea de probe noi, acestea pot fi
administrate fie de instanţă, în aceeaşi şedinţă de judecată, fie la un termen nou de judecată fixat
în acest scop prin amânarea cauzei, când urmează a fi îndeplinită procedura de citare a
martorilor, a fi efectuată expertiza etc.
După administrarea probelor noi, daca nu mai exista alte probe de administrat (din oficiu sau
la cerere), cercetarea judecatoreasca trebuie considerata terminata.
In ipoteza in care procurorul sau partile nu propun probe noi, iar instanta de apel nu
considera, din oficiu, ca mai sunt necesare noi probe, precum si in situatia in care instanta de apel
respinge propunerile de probe noi, nu se mai efectueaza cercetarea judecatoreasca trecandu-se
direct la dezbaterile judiciare.
c) dezbaterile judiciare
Dezbaterile judiciare constau în susținerea motivelor de apel, prin care se critică hotărârea
atacată, precum și in combaterea lor atunci când se apreciază că apelul este nefondat.
Ordinea în care se dă cuvântul este următoarea:
- apelantul
- intimatul
- procurorul.
În situatia în care între apelurile declarate se află și apelul procurorului, primul cuvânt îl are
acesta (art.420 alin.6 C.P.P.). Inculpatul are cel din urmă cuvântul.
În ipoteza în care sunt mai mulți apelanți printre care și procurorul, ordinea în cuvântul
apelanților este determinată de ordinea dezbaterilor de la prima instanță, după care fiecare parte
va avea cuvantul în apelul ce-l privește.
Procurorul și părțile au dreptul la replică cu privire la chestiuni noi ivite cu ocazia
dezbaterilor.

Soluțiile care pot fi pronunțate de instanța de apel


Respingerea apelului:
- daca apelul este tardiv
- daca apelul este inadmisibil
- daca apelul este nefondat
Admiterea apelului
Hotărârea atacă se desființează în tot sau în parte. Apoi instanța de apel are următoarele
posibilități:
- pronunțarea unei noi hotărâri, procedând potrivit art. 396 alin.1, alin.2, alin.5 și alin.6,
C.P.P. urmatoarele privind judecata in fond.
- dispunerea rejudecarii cauzei de catre instanta a carei hotarare a fost desfiintata.
- dispunerea rejudecarii cauzei de catre instanta competenta
- restituirea cauzei procurorului.

8
Bibliografie:

-Noul Cod de Procedură Penală, Ed. Hamangiu, 2014;


-Suport de curs
-Drept procesual penal,Anca-Lelia Lorincz, Ed.Universul Juridic, 2016