Anexa nr.

1 Analiza manualelor

SUMARUL EXECUTIV
1) Manualele examinate, din perspectiva egalităţii de gen şi incluziunii sociale, sunt formulate într-un mod
neprofesionist, discriminatoriu, insensibil la dimensiunea de gen şi drepturile omului. Femeile fie sunt lipsă
din prezentările textuale şi vizuale, fie sunt prezentate pe poziţii de servitoarele sau însoţitoarele bărbaţilor.
Studierea manualelor face impresia, precum că numai bărbaţii au făcut istoria lumii şi a Republicii Moldova.
2) Minorităţile etno-lingvistice din Republica Moldova îşi au un loc extrem de periferic şi marginal, istoria
spaţiului descris fiind tratată practic exclusiv ca istoria etnicilor români, în pofida faptului că pe acest teritoriu
permanent locuiau alte etnii, cu ponderea semnificativă de 20-30% din populaţie.
3) Lipseşte cu desăvârşire prezentarea neutră şi echidistantă a bisericii creştin-ortodoxe, în calitate de doar
una din confesiuni religioase, ea fiind prezentată mai degrabă ca „pilon” şi „element indispensabil” al
statalităţii. Biserica creştin-ortodoxă este prezentată ca o dominantă a statului şi societăţii moldave, ca
„unica credinţă adevărată” a statului moldav, în pofida realităţilor istorice mult mai complexe şi variate.
Astfel, alte curente creştine (catolicismul, protestantismul, de exemplu) sunt prezentate drept „străine”
populaţiei moldave, iar islamul – drept o religie duşmană. Această partinitate a autorilor rezultă în puternică
îndoctrinare creştin-ortodoxă a elevilor, contrar prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi standardelor
internaţionale din domeniul.
4) Asemenea redacţie a manualelor duce la o perpetuare a stereotipurilor şi prejudecăţilor privind rolul
femeilor în societate, dar şi la marginalizare a elevilor de altă etnie decît cea românească sau de altă
apartenenţă religioasă decît cea creştin-ortodoxă. Astfel, aceste manuale produc rezultatele diametral opuse
celor statuate de legislaţia învăţământului din Republica Moldova, care cel puţin la nivel declarativ îşi pune
drept scop promovarea incluziunii sociale, valorilor drepturilor omului şi nediscriminării.
5) Manualele examinate (cu excepţia educaţiei civice) nu fac nici-o referinţă pozitivă la persoanele cu
dizabilităţi. Într-un caz aceste persoane sunt prezentate drept nişte „calici” care au nevoie de „milă”. În
câteva alte cazuri dizabilitate se menţionează tangenţial cu aceiaşi conotaţie negativă şi înjositoare. Deşi
istoria umană este plină cu exemplele persoanelor cu dizabilităţi, care au făcut contribuţii semnificative la
progresul uman, această dimensiune lipseşte din manuale şi astfel se ratează oportunitatea consolidării re-
integrării şi incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.
6) Cu excepţia educaţiei civice conceptele drepturilor omului, egalităţii şi nediscriminării, toleranţei şi
incluziunii sociale nu se regăsesc în manualele examinate.
7) După toate aparenţele în cadrul sistemului de învăţământ din Republica Moldova lipseşte cu desăvârşire
orice mecanism de examinare ex ante a manualelor din perspectiva echidistanţei şi independenţei ştiinţifice,
egalităţii de gen şi a drepturilor omului. La fel se impune întrebarea, dacă în cadrul organelor abilitate cu
aprobarea şi recomandarea către producere a manualelor sunt reprezentate minorităţile etnice şi religioase,
care locuiesc în Republica Moldova.
 CONSTATĂRI GENERALE

Egalitate de gen

ÎÎn urma analizei manualelor din perspectiva egalitaă tţii de gen se poate concluziona caă manualele sunt
neutre ca exceptţie (ex. Manualele „Noi sţ i Legea”, Educatţia Civicaă ) sau discriminatorii îîn mare parte
(manualele de istorie, limbaă sţ i literaturaă romaî naă sţ i altele).

Manualele care promoveazaă drepturile omului îîn mod expres sunt cele de educatţie civicaă sţ i „Noi sţ i
Legea”. Acestea oferaă definitţiile necesare, inclusiv din punct de vedere juridic, care explicaă elevilor
contţinutul drepturilor omului. Se face referintţaă la actele normative natţionale, tratatele sţ i mecanismele
internatţionale la care Moldova este parte. Este expres citat principiul egalitaă tţii îîntre sotţi din Codul
Familiei spre exemplu1. Cu unele exceptţii acestea pot fi considerate neutre din punctul de vedere al
egalitaă tţii de gen, îînsaă nu reusţ esc saă promoveze îîntr-un mod aparte sţ i nu oferaă o atentţie deosebitaă
drepturilor femeii2. ÎÎn manualul de educatţie civicaă pentru clasa a 7-a este oferit un capitol separat
prejudecaă tţilor, stereotipurilor sţ i cum acestea au un efect negativ asupra persoanelor discriminate.
Urmeazaă un capitol dedicat drepturilor omului sţ i societaă tţii democratice. Prezentţa acestor tematici este
un aspect pozitiv, îînsaă informatţia privind drepturile femeii ar putea fi îîmbunaă taă tţitaă .

Majoritatea manualelor îînsaă este deloc sensibilaă la dimensiunea de gen. Astfel au fost depistate mai
multe concepte sexiste, care oferaă femeii anumite calitaă tţi bazate pe stereotipuri precum caă femeia este
casnicaă , pregaă tesţ te masa pentru saă rbaă tori, roagaă copiii saă o ajute, iar prezentţa baă rbatului îîn aceleasţ i
ipostaze lipsesţ te3. Uneori autorii manualelor apeleazaă la careva lucraă ri artistice sţ i vin cu citate care
prezintaă femeia ca fiind o fiintţaă slabaă , gingasţ aă, care trebuia saă aibaă grijaă de casaă etc. Îndiferent de modul
îîn care asemenea idei sunt promovate ele sunt discriminatorii 4. Autorii ar trebui saă utilizeze citate sţ i
exemple care ar promova drepturile femeii îîn toate domeniile. Un alt exemplu de sexism este la
enumerarea profesiilor la genul masculin, cu exceptţia profesiei de asistent medical care este utilizataă la
feminin - „asistentaă medicalaă ”5, astfel îîntaă rind divizarea profesiilor dupaă criteriul de gen. O altaă situatţie
discriminatorie a fost identificataă la prezentarea unui studiu de caz îîn care o domnisţ oaraă de 16 ani
fiind contaminataă cu o boalaă venericaă , a infectat altţi doi baă ietţi de 18 sţ i 19 ani. Astfel personajul de genul
feminin, fiind de o vaî rstaă sub 18 ani, este prezentat îîntr-o ipostazaă negativaă stigmatizantaă sţ i
stereotipicaă de tipul ”desfraî nataă sau prostituataă ”, iar personajele masculine adulte sunt prezentate
drept victime .

Un alt exemplu de abordare stigmatizantaă sţ i de victimizare este imaginea de mai jos, îîn care mesajul
este unul destul de contradictoriu: chiar dacaă prostituatele sunt declarate primele victime ale
fenomenului, îîntreg textul este unul care intimideazaă , dar nu propune solutţii practice sţ i de lungaă
durataă , iar motivul invocat pentru practicarea prostituaă rii este definit drept ”obtţinerea unor venituri
ocazionale”, mesaj care denatureazaă grav esentţa problemei sţ i sţ tirbesţ te demnitatea persoanei.
1
“Educaţia civică”, cl. 11, pag.32
2
Termenul care se numeşte „gender mainstreaming” şi implică nu doar egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor,
dar promovarea şi încurajarea femeilor pentru afirmarea lor în diverse domenii.
3
Manualul „Limba şi literatura română”, cl.5, pag.176,177
4
„Limba şi literatura romană” cl.12, pag 33,59
5
„Educaţia civică”, cl.6 pag.84
De asemenea, practic îîn toate manualele, protagonisţ tii, persoanele notorii prezentate sunt baă rbatţi.
Lucraă rile studiate îîn cadrul orelor de „limbaă sţ i literaturaă romaî naă ” sunt scrise de baă rbatţi îîn mare parte.
Spre exemplu lista poetţilor numitţi „purtaă tori ai tezaurului literaturii noastre” este compusaă doar din
baă rbatţi6. Astfel femeile sunt slab sau chiar deloc prezentate ca fiind persoane notorii, personalitaă tţi
originale sţ i puternice, car pot servi drept exemplu bun de urmat.

Libertatea şi diversitatea religioasă

Unele manuale promoveazaă îîn mod expres sţ i activ religia cresţ tin-ortodoxaă , altele au un contţinut neutru
fatţaă de libertatea religioasaă . Manualele de educatţie civicaă promoveazaă libertatea sţ i tolerantţa religioasaă
îîntr-un context mai larg al drepturilor omului, ceea ce este un aspect pozitiv. Egalitatea îîn drepturi,
libertatea religioasaă sţ i respectarea drepturilor minoritaă tţilor sunt enumerate printre principalele
drepturi ale omului7. ÎÎnsaă exemplificarea practicaă a conceptelor sţ i ideilor din alte culte religioase sau
ateiste lipsesţ te îîn marea parte sau este prezentataă foarte succint îîn comparatţie cu spatţiul oferit ideilor
cresţ tin-ortodoxe. De asemenea lipsesc lucruri elementare precum enumerarea cultelor religioase
existente îîn Republica Moldova sau îîn alte tţaări.

Practic majoritatea manualelor fac referintţe fie la saă rbaă tori cresţ tin-ortodoxe, fie citeazaă direct Biblia sţ i
solicitaă paă rerea elevilor pe marginea acestor citate8. De asemenea sunt prezentate imagini cu icoane
cresţ tin-ortodoxe9, iar prezentarea altor culte religioase îîn acelasţ i mod lipsesţ te. Manualul de „limbaă sţ i
literaturaă romaî naă ” pentru clasa a 6-a abundaă îîn citate biblice, imagini, texte cresţ tin-ortodoxe. ÎÎn
manualul „Educatţia civicaă ” pentru clasa a 11-a sunt enumerate „saă rbaă torile îîn familie”, printre care sunt
mentţionate saă rbaă torile cresţ tine precum Craă ciunul sţ i Pasţ tele 10. Mentţionarea saă rbaă torilor din alte culte
religioase lipsesţ te. ÎÎn manualul pentru clasa a 6-a saă rbaă torile cresţ tine sunt numite „saă rbaă tori ale
poporului nostru”11, astfel ignoraî nd existentţa altor grupuri religioase care locuiesc pe teritoriul tţaării sţ i
apartenentţa lor la acelasţ i popor. Ulterior elevii sunt îîntrebatţi al caă rui sfaî nt îîi poartaă numele biserica
din localitate sa sţ i caî nd are loc hramul12. ÎÎn alt exercitţiu elevii sunt rugatţi saă comenteze un citat biblic 13.
Ca rezultat, asemenea îîntrebaă ri sunt adresate tuturor elevilor indiferent dacaă sunt de o altaă religie sau
sunt atei. Astfel, manualele promoveazaă idea precum caă a fi „cresţ tin-ortodox” este normal sţ i chiar
îîncurajat, iar a fi de o altaă religie sau a fi ateu este ceva îîn afara cadrului manualului, adicaă anormal.

Dreptul la sănătate

Înformatţia cu privire la saă naă tate este foarte limitataă îîn programul de îînvaă tţaămaî nt pre-universitar.
Subiectele ce tţin de saă naă tate sunt mentţionate îîn manualele cu privire la educatţia civicaă . Acestea se
focuseazaă îîn linii generale asupra modului saă naă tos de viatţaă, alimentatţiei corecte, prevenirii HÎV, de
6
„Limba şi literatura romană”, cl.12, pag.39
7
“Educaţia civică”, cl.6, pag.44-45
8
„Limba şi literatura română”, cl. 6, pag.49, 51.
9
Ibid., P.51
10
Pag.10
11
Pag.36
12
Pag.37
13
Pag.71
asemenea sunt incluse îîn aceleasţ i compartimente subiectele ce tţin de „frumusetţea naturalaă ” sţ i efectele
negative ale operatţiilor estetice14. ÎÎnsaă , îîn acelasţ i timp, lipsesc informatţiile cu privire la saă naă tatea
reproductivaă sţ i sexualaă , se mentţioneazaă foarte superficial despre riscurile abuzului de alcool sţ i fumat.
Avaî nd îîn vedere caă rata sarcinilor sţ i avorturilor la adolescente este ridicataă , dar sţ i faptul caă dreptul la
informatţie despre saă naă tate este un drept fundamental, Ministerul Educatţiei ar trebui saă dedice acestui
subiect caî teva ore obligatorii îîn cadrul programului. De asemenea ar trebui saă se dedice mai multaă
atentţie prevenirii consumului de droguri, alcoolului, fumatului. Programul de studii ar trebui saă evite
prezentarea unor date eronate îîn manuale sţ i ar trebui saă consulte specialisţ tii îîn domeniu caî nd este
vorba despre dreptul la saă naă tate (ex. Regimul alimentar vegetarian este prezentat ca fiind unul
daă unaă tor pentru saă naă tate, ceea ce nu corespunde cercetaă rilor sţ tiintţifice îîn domeniu 15).

Textul despre consecintţele abuzului de droguri din aceastaă imagine este un exemplu clasic de
victimizare a persoanei cu dependentţaă de substantţe chimice prin inducerea sentimentului de vinaă sţ i
conjugarea acesteia cu alte probleme cum ar fi infectarea cu HÎV, care intimideazaă dar nu oferaă
alternative pozitive sţ i solutţii. Tot aici observaă m stigmatizarea sţ i discriminarea acestor persoane prin
etichetarea lor drept ”drogatţi” sţ i atribuirea tuturor acestora unor fapte criminale prin generalizare. Tot
odataă este promovataă ideea caă aceste persoane sunt o povaraă pentru societate prin faptul caă statul este
nevoit saă cheltuie bani din impozite pentru reabilitarea acestora, provocaî nd îîn mod direct o atitudine
negativaă îîn loc saă promoveze integrarea socialaă sţ i o adevaă rataă reabilitare prin ajutor reciproc sţ i
atitudine empaticaă .

Alte aspecte

ÎÎn unele situatţii, mai ales îîn manualele publicate îîn ultimii 2-3 ani, existaă momente care pot fi
considerate ca promovarea unor partide politice, produse, companii etc. Spre exemplu pozitţia lui Îurie
Leancaă fatţaă de regimul liberalizat de vize16 sau Valeriu Munteanu sţ i proiectul de lege pe care îîl
promoveazaă 17. Prezentarea unei agentţii de turism cu date de contact 18.

ÎÎntr-un text este pusaă îîntrebarea cu care oameni potţi glumi sţ i se utilizeazaă formulaă ri „prosţ ti-desţ teptţi,
bolnavi-saă naă tosţ i”19. ÎÎntr-un alt manual elevii sunt îîntrebatţi cine îîn clasa lor are rol de „Paă calaă ” 20.
Asemenea abordaă ri reprezintaă etichetaă ri sţ i pot duce la discriminarea unor persoane sţ i ar trebui evitate.
Totodataă acestea diminueazaă din valoarea umanaă sţ i demnitatea persoanei, care sunt valori supreme
ale drepturilor omului sţ i sistemului de valori general-umane. Abordaă ri asemenea celor mentţionate mai
sus sunt absolut inadmisibile îîn sistemul educatţional, ci dimpotrivaă se cer unele bazate pe empatie,
respect sţ i incluziune socialaă .

14
Educaţia civică, cl.7 Exemplu - un concurs de frumuseţe care a fost câştigat de o domnişoara cu o frumuseţe naturala,
puţină cosmetica si fără operaţii estetice, ea povesteşte despre modul ei sănătos de viaţă. Donatella Versace ca
exemplu al operaţiilor estetice cu eşec - foto p.68
15
Ibid. P.50
16
Ibid., p.69
17
Ibid., p.92
18
”Limba şi literatura română”, cl. 5, p.113
19
„Educaţia civică” cl.11, p.78
20
”Limba şi literatura română”, cl.5. p.239
Manualele de educatţie civicaă publicate îîn 2012 contţin mai putţine aspecte contradictorii îîn comparatţie
cu alte manuale, mentţioneazaă mai des concepte de genul societate democraticaă , stat de drept,
drepturile omului, tolerantţaă, egalitate etc. De asemenea acestea includ tematici noi sţ i relevante pentru
tineri. ÎÎnsaă ar putea fi semnificativ îîmbunaă taă tţite conform recomandaă rilor de mai sus.
 CONSTATĂRI SPECIFICE

Analiza conținutului și prezentării grafice

a manualelor de Educație Civică, cl. 5-8-9

1. Egalitatea de Gen

Egalitatea de gen în zilele noastre se impune drept o normă democratică şi de drepturi ale omului, susţinută
atât de importante documente internaţionale cât şi naţionale. Prin egalitate de gen se înţelege inclusiv
accesul egal la puterea de decizie, egalitatea de şanse la angajare, remunerarea egală pentru muncă
similară, egala reprezentare în viaţa publică etc.

Dacă ne uităm la manualul de Educaţie Civică pentru clasa 5-a, citatele, operele de literatură şi artă, istoriile
de succes sau istorii de viaţă şi protagoniştii lor, imaginile – practic toate aparţin bărbaţilor. Cu o singură
excepţie, care ar putea fi prezentată drept un model de replicat şi anume imaginea şi istoria cântăreţei
Sudha Chandran (Manual de Educaţie Civică, cl. 5, pag. 69), care a reuşit să se impună în cariera de
dansatoare după ce a suferit un grav accident şi a pierdut un picior.

Totodată, la pag. 39 (Manual de Educaţie Civică, cl. 5) găsim o informaţie care abordează dimensiunea de
gen sub aspectul accesului la educaţie, accentuând faptul că majoritatea copiilor care nu frecventează şcoala
primară sunt fete. Formularea totuşi este destul de confuză pentru cineva care nu cunoaşte problematica în
domeniu, pentru că nu indică cauza acestui fenomen şi poate duce la concluzii eronate şi sau stereotipe
(cum că ”femeile nu sunt apte pentru studii”, sau ”ele nu doresc să înveţe”, sau ”rolul lor este preponderent
de casnică”), dar nici nu prezintă informaţii despre strategii şi abordări de a soluţionare cum sunt acţiunea
afirmativă de exemplu.

Dinamica puterii
Un alt aspect al atitudinii discriminatorii este abuzul sau deţinerea monopolistă a puterii de către un singur
grup sau categorie de persoane, care se exprimă în deţinerea tuturor funcţiilor de decizie, a resurselor, astfel
punând restul persoanelor în rolul de dependente si supuse.

Pe coperta manualului de Educaţie Civică, cl. 9 observăm un bărbat profesor care învaţă un grup de fetiţe.
Bucură imaginea unui bărbat în sfera bugetară şi în rolul tradiţional atribuit femeilor (cel de profesoară, soră
medicală etc.), totodată dinamica de putere este una negativă în defavoarea femeilor, fetiţele fiind mici şi
dependente de autoritatea profesorului bărbat. În mod normal era firesc să fie prezentată o clasă întreagă
de copii, un grup divers din punct de vedere de gen.

Roluri de gen stereotipe

În societăţile mai mult sau mai puţin tradiţionale există aşa numita diviziune a rolurilor de gen şi a ocupaţiei,
aşa numitele ”profesii de femei” şi ”profesii de bărbaţi”, ”lucru femeiesc” şi ”lucru bărbătesc”. O asemenea
divizare este de fapt o segregare după criteriul de gen şi încalcă principiul egalităţii şanselor şi
nediscriminării.

Acest fenomen îl observăm şi în manualele vizate: femeile adesea sunt prezentate în sfera de deservire, în
rol de secretare, recepţioniste etc. , iar bărbaţii – în acţiune, în rol de lideri etc. (de ex. pag. 45 Manual de
Educaţie Civică, cl. 9). După cum vedem din pag. 48, 51 – la calculator mai des sunt reprezentaţi bărbaţi, iar
în pag. 45, 53 găsim femei în proces de comunicare. Femeile în alt context decât cel familial sunt
reprezentate doar în postură de mame ( de ex. pag. 97, Manual de Educaţie Civică, cl. 9 ).

Prezența numerică
Este cunoscut faptul că femeile reprezintă în mod constant jumătate din populaţie. Astfel, reprezentarea lor
în orice surse ar trebui să fie una egală cu cea a bărbaţilor, indiferent de poziţia socială ocupată.

În manualele analizate bărbaţi sunt mai mulţi la număr, în raport cam cca 3 la 1: pag. 94-95, 55, 57, 59,
60,61, 63, 64-65, 66, 69, 70, 84 – 85 (Manual de Educaţie Civică, cl. 9), ceea ce prezintă o imagine eronată şi
discriminatorie a structurii sociale.

2. Dizabilitate

Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi tratamentul egal al acestora în diverse sfere sociale este o
cerinţă atât în sistemul legal internaţional cât şi naţional. Statul prin instituţiile sale, inclusiv cele de
învăţământ, are obligaţia de informa opinia publică şi crea condiţii pentru ca persoanele cu dizabilităţi să
poată trăi o viaţă decentă fiind deplin integrate social, profesional etc. Totodată există anumite standarde în
domeniu cum este terminologia adecvată, care respectă demnitatea persoanei. Astfel, este indicat de utilizat
noţiuni cum sunt ”persoane cu dizabilităţi fizice sau mintale” sau şi mai bine ”persoane cu nevoie speciale”.

În manualele analizate găsim doar careva menţiuni despre dizabilitate: o pictogramă de pe coperta
manualului de Educaţiei Civică pentru cl. 8. Tot acest manual cu părere de rău operează cu noţiunea de
”handicap” (pag. 24, exemplul baschetbalistului). Această informaţie este în mod clar insuficientă pentru a
atinge scopurile enunţate mai sus.

În alt manual, în pagina 19 (Educaţie Civică cl. 5-a) găsim istoria lui Stephen Hawking, care deşi este una
încurajatoare ca şi conţinut, totodată operează cu noţiuni ”invaliditate” şi ”infirmitate”, unele care
diminuează din demnitatea persoanei.

În pagina 38 al aceluiaşi manual iarăşi găsim referinţe la ”Protecţie în cazul handicapurilor”, ambele concepte
(”protecţie”, ”handicap”) fiind departe de a promova respectul şi integrarea socială a persoanelor şi axând
subiectul pe o deficienţă şi pe situaţia vulnerabilă/”infirmă” a persoanei, nu pe capacitarea acesteia şi
crearea unor condiţii favorabile pentru o mai bună incluziune socială.
Mai departe, în pagina 67 este propusă definiţia noţiunii ”invalid”, după cum urmează: ”persoană care are o
infirmitate; mutilat, schilod”. Tot aici găsim şi tabloul lui P. Bruegel cel Bătrân ”Schilozii”, care este una
sinistră, şi definiţia noţiunii ”handicap: deficienţă sau orice altă infirmitate a unei persoane”, care nicidecum
nu sunt unele care ar respecta demnitatea umană sau ar urmări incluziune socială.

La pagina 70 al aceluiaşi manual găsim o imagine reprezentând umbra unei persoane în cărucior (de ce nu şi
o imagine a unei persoane reale?) şi o serie de întrebări şi informaţii vizând situaţia de ”handicap fizic”, cu o
definiţia din Convenţia cu privire la drepturile copilului, art. 23.1, conţinând concepte cum sunt ”viaţă
împlinită şi decentă” , ”condiţii speciale”, ”participarea activă la viaţa comunităţii” a persoanelor cu
dizabilităţi şi nevoia unui sprijin din partea cetăţenilor, în acest caz – copiilor.

Acest pasaj apare drept unul paradoxal în contextul celorlalte enunţuri şi imagini, care nu-i corespund deloc
nici spiritului, nici buchiei, şi care deci rămâne drept unul declarativ. Unicul aspect pozitiv în acest caz poate
fi familiarizarea elevilor cu anumite standarde, nu şi cu implementarea lor practică.

Un moment pozitiv poate fi considerat invocarea exemplelor de oameni iluştri, care şi-au făcut o carieră in
ciuda unei dizabilităţi, traume care le-au afectat condiţia fizică sau boli. Asemenea exemple găsim la pag. 69,
19 (Educaţie Civică, cl. 5-a).

Totuşi s-ar dori şi exemple de oameni simpli (nu numaidecât ilustre sau vedete), care au reuşit să-şi refacă
viaţa sau să trăiască din plin indiferent de condiţia lor de sănătate, astfel reafirmând valoarea vieţii oricărui
om, nu doar celor care au devenit renumiţi prin ceva, sau care pot să fie de folos cu ceva comunităţii: la pag.
70 (Educaţie Civică, cl. 5-a) găsim întrebarea adresată copiilor despre ”cum pot fi de folos” persoanele ”cu
handicap” comunităţii, care în afara de a pune în valoare persoanele cu dizabilităţi, totuşi lasă loc de
interpretări utilitariste, bazate pe ”utilitatea” persoanei în locul celor umaniste, bazate pe empatie,
incluziune socială şi a vieţii umane ca valoare supremă şi indiscutabilă.

Tot aici de menţionat este şi sintagma ”…persoanele cu handicap şi-au depăşit condiţia, şi-au păstrat
demnitatea şi s-au integrat în viaţa comunitară”. Această frază deşi bine intenţionată prin propunerea de a
aduce exemple pozitive, de fapt schimbă accentele şi inversează rolurile: responsabilitatea pentru păstrarea
demnităţii şi integrarea în comunitate stă în mare parte pe stat, după cum şi invoca Convenţia citată ”statele
membre recunosc că … trebuie să se asigure …condiţii care să garanteze demnitatea … şi să faciliteze
participarea activă la viaţa comunităţii”, şi nu pe însăşi persoanele cu dizabilităţi în exclusivitate, după cum
este formulată sintagma citată iniţial (şi-au depăşit, şi-au păstrat, s-au integrat ele singure).

3. Libertatea religioasă, a gândirii și conștiinței

Conform Constituţiei (art.31,4) în Republica Moldova cultele religioase sunt separate de stat, învăţământul
de stat este laic (art.35, 8) iar Codului Educaţiei stipulează expres caracterul laic al învăţământului (art.6, p.
i). În acest context, este destul de greu de înţeles următoarele exemple, descoperite în manualele de
Educaţie Civică, obiect obligatoriu în curricula şcolilor publice din Republică.
Începând cu pag. 7 (Educaţie Civică, cl. 5) toate reperele legate de valoarea persoanei sunt bazate pe
precepte religioase: dumnezeu cu majuscula, poezia lui Gr. Vieru ”Dumnezeu ne urăşte cum suntem, Și ne
iubeşte cum ar dori să fim”, citat mai neutru de N. Cartojan, descriind crearea omului iarăşi de dumnezeu).
În pag. 9 (ibidem) crearea lumii (nu şi apariţia ei) este prezentată drept una bazată pe dumnezeire, fără nici o
referinţă de alternativă bazată pe ştiinţă.
Asemenea abordare a subiectului identității umane și provenienței ei pentru copii de clasa a cincea, care încă
nu au deprinderi de gândire critică și în lipsa unei poziții de alternativă sunt drept prozelitism și îndoctrinare
religioasă.

Pe pagina 14 (ibidem) găsim imaginea lui da Vinci ”Cina cea de taină”, care îndeamnă elevii să-şi amintească
de eroul principal şi de felul în care acesta trata oamenii.

Ținând cont de tradiția creștină a acestei regiuni, totuși nu putem face abstracție de faptul că tezaurul
universal al omenirii are mai multe personalități remarcabile în acest sens, care ar putea fi un exemplu de
urmat și de cunoscut, în afară de cele deja popularizate în Moldova. Totodată ar fi mult mai indicat să fie
aduse exemple ale unor persoane din realitatea istorică a umanității, care ar fi un stimulent mult mai mare și
un exemplu mult mai elocvent decât o anumită doctrină religioasă. Aici ar pute fi menționați Ghandi,
Mandela, Maica Tereza și alții.

În pag. 50 (ibidem) în cadrul temei Dreptul la Viaţă drept ilustraţie este adusă pictură lui El Greco ”Sfânta
familie cu Maria Magdalena”. Interesant este setul de întrebări adresat elevilor: ”Cine este pruncul pictat?
Ce eveniment biblic a pictat El Greco? Ce legătură există între acest tablou şi textul dat?” Aceeaşi întrebare
o avem şi noi, mai ales că nu e clar despre ce text e vorba. Clar este că se face aluzie la naşterea pruncului,
însă alegerea imaginii iarăşi este una de origine creştină, fără orice altă alternativă.

Chiar în următoarea pagină, cu nr. 52 (ibidem)găsim o altă ilustraţie la tema pedepsei capitale, şi anume pe
”Sfântul evanghelist Matei”, care este citat în acest sens, cu referire la sursă. Citatul invocă printre altele că
”viaţa (este )dată de Dumnezeu”, iar cei care comit omoruri ”îşi vor pierde şi sufletul şi trupul în gheenă”. În
paralel , pe pagina de alături, este un scurt citat de Euripide, fără imagini şi titluri de sanctitate: ”Dacă îţi
preţuieşti viaţa, ţine minte că şi alţii şi-o preţuiesc”. Acest pasaj este mai echilibrat în comparaţie cu primul.
Totodată uimeşte lipsa argumentelor nereligioase, bazate pe drepturile omului, în favoarea dreptului la
viaţă.

În următoarea pagină mai găsim o ilustraţie a istoriei biblice, cu titlul de ”Sfinţii 1400 de prunci ucişi de Irod”,
adusă la tema ”Abuzul şi violenţa”. Violenţa din imagine pare să aibă legătură cu tema anunţată, nu e clară
însă utilizarea unei imagini cu conotaţii clare religioase, atât după conţinut, cât şi după titlu. În afară de
aceasta, ilustrarea problemelor sociale prin opere de artă datând evenimente din vechime apar rupte de
realitatea la zi şi caracterul practic al problemei.
În pagina 65 (ibidem) vedem timpul enumerat în termeni de ”după Hristos” în loc de ”era noastră”. Mai jos
este citată Universitatea Catolică din Louvain (?).

Istoria Românilor (cl.7), pag. 202: la unul din subiectele temei se relatează doar despre biserica ortodoxă şi în
special doar imagini cu lăcaşe ale acestui cult religios.
În perioada menționată mai erau și alte culte religioase care la fel puteau fi reflectate în imagini, nu
numaidecât raportat la importanța pe care au avut-o, ci pentru o prezentare integrată a realității istorice la
acel moment. O asemenea prezentare dezechilibrată prejudiciază imaginea lumii ca una fiind diversă și
conținând mai mulți actori sociali.

4. Diversitate/Discriminare/Incluziune Socială /Toleranță

Manual Educaţie Civică, cl. 5, pag. 43: ”Într-o democraţie adevărată hotărârile se adoptă prin votul
majorităţii.” Lipseşte explicaţia importanţei asigurării drepturilor omului a minorităţilor.

Un exemplu pozitiv este mesajul de mai jos, cu părere de rău unul din puţinele de acest gen:

5. Alte observații:

Unele formulări ale manualelor promovează un soi de cult al actelor, care aminteşte mai degrabă de un
regim totalitar decât un sistem democratic: ”actele de identitate trebuiesc păstrate cu mare grijă, în locuri
speciale şi în condiţii sigure” (Pag. 9),”numele adevărat însă este cel înscris în primul act oficial – certificatul
de naştere” (pag. 8, Educaţie Civică cl. 5).

Identitatea persoanei conform acestui manual este ”determinată de poporul din care ne tragem şi ţara în
care trăim” (Educaţie Civică cl. 5, pag.9, ). Din această definiţie este clar că şi conceptul identităţii este format
după un principiu îngust naţional-teritorial, unul departe de filosofia democratică sau individual-umanistă.

În aceeaşi ordine de idei, la tema Identităţii persoanei, lista personalităţilor la capitolul ”Mă caut pe mine” îi
prezintă elevilor pe Iosif Stalin, Adolf Hitler, Mao Tzedun. Despre ultimii doi s-a menţionat că au avut un
sfârşit tragic, însă nu se aduce nici un exemplu pozitiv de alternativă (Educaţie Civică cl.5, pag. 13). Se
creează impresia că istoria a avut doar personalităţi hidoase (toate de gen masculin), şi nici un model demn
de urmat, iar avertizarea despre un final dramatic pentru unii ca aceştia denotă o abordare mai mult punitivă
decât una de încurajare şi promovare a unui liderism sănătos.

În totalitate aceste exemple cu comentariile la ele pot crea impresia că decât să fii persoană cunoscută
(numaidecât de proastă notorietate, conform acestor exemple) şi să ai un final dramatic mai bine eşti un om
de rând, stai liniştit, nu întreprinzi careva acţiuni ieşite din comun şi atunci ai şansa să ai un sfârşit bun. ”Nu
fi ca ei,că nu vei ajunge bine” sau ”Capul plecat sabia nu-l taie ”, zic exemplele şi comentariile, dar nici nu
prezintă un exemplu bun de urmat, ci doar descurajează proeminenţa, prin definiţia acestui manual una
negativă. Se creează impresia că puterea este doar una maliţioasă, iar liderismul este ceva condamnabil
fiind prin definiţie negativ. Acest exemplu apare ca un rămăşiţă de tipar post-totalitarist, în care existau doar
oameni de rând şi personaje negative, demne de condamnat, iar bunăstarea socială stă în starea
marginalizată a persoanei.

În general se face observată o prezentare unilaterală, incompletă, a lumii și a istoriei, a problemelor,

prezentarea fiind axată pe aspecte local-tradiționale sau negative, stereotipe discriminatorii și de
excludere/marginalizare.

În manualul Manual Educaţie Civică cl.8 găsim referiri la Constituţia RM şi unitatea poporului (Art.10 al
Constituţiei), fapt salutabil la nivel de prezentare a unor concepte şi standarde, însă cu părere de rău
nesusţinute de exemple şi imagini care ar indica clar la necesitatea respectării acestor principii nu doar la
nivel declarativ.

Astfel, drept o concluzie finală se cere referirea la Convenția cu privire la drepturile copilului, art.29, care
zice că educați a copilului trebuie să urmărească dezvoltarea plenară a personalității acestuia. Și acest
principiu este citat în pagini de manuale, însă trebuie să constatăm cu regret, că programul școlar,
împreună cu materialul didactic analizat, nu oferă această posibilitate elevilor în domenii cum sunt:
egalitatea de gen, drepturile omului, incluziune socială, respect pentru demnitatea umană, educație
sexuală, deprinderi de viață. Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale acestor materiale didactice este
caracterul lor declarativ-informativ, care doar invocă un set limitat de concepte și principii, însă eșuează în
explicarea și înrădăcinarea acestora prin exemple și imagini, exerciții practice. Imperativul unei educații
de succes este aplicabilitatea acesteia, însă judecând după felul în care este prezentat materialul în aceste
manuale, el rămâne unul limitat în conținut și cunoștințe (fiind pe alocuri eronat și discriminatoriu,
promovând stereotipuri), totodată puțin util în sens de formarea unor deprinderi de viață și atitudini,
formulare de soluții , luare de atitudine și întreprinderea unor acțiuni.
 ANALIZA manualului „ISTORIA ROMÂNILOR. Epoca contemporană” pentru clasa a XII-a
(autorii: Ioan Scurtu, Ion Șişcanu, Marian Curculescu, Constantin Dincă, Aurel Constantin Soare)

Perspectiva de gen: Unde au fost femeile?

Analiza manualelor enumerate indică asupra unei marginalizări puternice a femeilor de către autorii
manualelor: în istoria românilor femeile fie că lipsesc, fie că ocupă roluri neînsemnate.
Materialul manualului este prezentat dintr-o perspectivă
foarte androcentristă (centrată pe bărbaţi). Din
conţinutul manualului rezultă – şi această concluzie în
mod firesc se transmite elevilor – că istoria
contemporană a românilor a fost făcută practic exclusiv
de bărbaţi, iar femeile – cu câteva excepţii rare – nu au
avut în istorie rol important. Această omisiune a femeilor
este cu atît mai stranie, cu cît se cunoaşte că femeile nu
numai că la rând cu bărbaţii au făcut istoria umană, dar şi
au avut în această istorie multe reprezentante ilustre, în
privinţa cărora istoricienii-bărbaţi nu să grăbesc a face
cercetări mai aprofundate.
Astfel, femeile lipsesc nu numai la descrierea
domnitorilor ţărilor (care datorită regulilor de moştenire
regală erau numai bărbaţi), dar şi la descrierile rare ale
vieţii, sociale, culturale, artistice, în acelea segmente, în
care femeile la sigur au făcut o contribuţie importantă.
Din 102 de imagini ale oamenilor din manual (poze fotografice, reproducţii de picturi, etc.) în 78 imagini
(76,5%) sunt arătaţi numai bărbaţii, în 4 imagini (3,9%) numai femeile şi în alte 20 imagini (19,6%) bărbaţii
cu cel puţin o femeie. Această analiză cantitativă a imaginilor re-confirmă concluziile analizei cantitative a
conţinutului.

Perspectiva religioasă: Român = creștin-ortodox?

Manualele în mod evident demonstrează o perspectivă de pietate faţă de creştinism-ortodox, deloc neutră şi
echidistantă, contrară spiritului şi standardelor ştiinţei academice.
Deşi biserica creştin-ortodoxă de-a lungul istoriei a jucat un rol important în viaţa oamenilor din spaţiul
geografic examinat, autorii manualului cu mult au depăşit cadrul ştiinţific de reflectare a acestui rol, şi în
mod practic au atribuit acestei biserici rolul elementului „indispensabil” al naţiunii şi al statelor române.
De observat este legătura clară făcută de comentariile şi întrebările oferite de manual dintre noţiunea de
„român” şi „ortodoxie”, care trebuia „păzită şi ocrotită” de „propaganda activă catolică”. Drept rezultat,
„românii” au rămas „fideli ortodoxiei”. „Regalitatea ungară susţine acţiunile clerului catolic de a-i converti pe
români la catolicism” – făcând din apartenenţa religioasă un criteriu de fidelitate sau identitate naţională.
Astfel în mare parte reprezentanţii altor religii, cum ar fi catolicii, protestanţii sau musulmanii sunt
reprezentaţi drept duşmani ai poporului prin calificative şi aprecieri care depăşesc calitatea de constatări
istorice şi trec în judecăţi de valoare şi apreciative cu conotaţii negative, de exemplu - „Transilvania asediată
de protestanţi” (pag. 200, cursiv al autorului de manual). Ținând cont de faptul că vorbim despre un subiect
academic cum este Istoria unui popor, dar în special şi de faptul că nu mai suntem în epoca prezentată şi
trăim o realitate în care cetăţenii unui stat au de convieţuit paşnic în condiţii de respect reciproc, este
imperativă cerinţa de a prezenta subiectele menţionate într-o manieră echilibrată şi echidistantă, neutră,
cum se cade obiectului predării. Elevii au de învăţat inclusiv atitudini şi valori, printre care ura religioasă şi
etnică nu se enumeră. Altfel, putem privi această abordare tendenţioasă drept incitare la ură şi intoleranţă
religioasă.

Întrebarea care se impune este următoarea: ce valoare adăugată la descrierea istorică a faptelor şi
evenimentelor au aceste comentarii şi întrebări de pe marginea textului de bază pentru formarea unor
cunoştinţe şi viziuni ale elevilor? Ce fel de valori şi principii le sunt inspirate de acestea? Concluzia este una
simplă: intoleranţă religioasă şi incitare la ură prin crearea unei imagini de duşmani în persoana altor culte
religioase – catolicii, protestanţii, etc.
Nu găsim nici o apreciere şi analiză a situaţiei din perspectiva contemporană, care să le dea elevilor o
înţelegere şi o perspectivă critică asupra stării de lucruri din acea perioadă şi acum, în zilele noastre, cum ar
fi aplicarea principiului separării bisericii de stat, sau respectul pentru diversitate şi dreptul persoanei la
libertatea religiei şi conştiinţei, egalitate. Peste tot domină conceptul „cetăţeanului român creştin-ortodox”,
restul etniilor şi religiilor ori nu au loc în paginile acestui manual, ori sunt prezentaţi de autorii contemporani
drept duşmani în contextul relatării la ziua de azi.

Manualele sunt suprasaturate cu imagini reprezentând obiectele şi simbolurile cultului religios creştin
ortodox. Utilizarea acestora este una disproporţionată şi abuzivă în defavoarea altor subiecte sau religii, sau
nu este comentată adecvat. În timp ce utilizarea imaginilor creştin-ortodoxe este justificată pe paginile, în
care este descrisă biserica respectivă, inserarea abundentă a imaginilor şi simbolurilor creştin-ortodoxe pe
paginile, care descriu evenimente istorice nereligioase – precum descrierea luptelor, domnitorilor, relaţiilor
inter-statale – este absolut nepotrivită şi, aparent, urmăreşte scopul îndoctrinării abuzive creştin-ortodoxe.
De exemplu, pe p.143 a Manualului pentru clasa a XII-a, este adusă o hartă a închisorilor şi lagărelor de
exterminare din România comunistă, în care pe fundalul hărţii geografice a României între o mulţime de
indicatori ai localurilor de represiuni este inserată o mare răstignire creştină, fără vre-o semnificaţie
specificată. Astfel, relevanţa logică a acestei imagini rămâne a fi extrem de neclară.

De remarcat este şi felul în care este prezentată tema „Biserica în Țările Române”, pag. 158-161. Conceptul
de biserică are mai multe conotaţii, însă clar este faptul că în acea perioadă şi spaţiu au existat mai multe
formaţiuni de acest tip, inclusiv instituţionalizate. Chiar dacă noţiunea a fost folosită drept una colectivă,
atunci rămâne neclar de ce practic întreg capitolul de patru pagini este dedicat biserici creştin-ortodoxe.
Existenţa unor alte credinţe sau culte religioase este menţionată în două alineate din pag. 159, 160, iar toate
cele opt imagini reprezintă cultul creştin-ortodox, cu excepţia hărţii organizării bisericeşti, care indică şi un
număr de episcopii catolice.

O altă observaţie ţine de aceeaşi abordare selectivă şi îngustă a realităţilor istorice de data aceasta vorba
fiind de arte. Și aici se observă o dominare neargumentată a artei ecleziastice vs. cea mondenă. În paginile
manualului descoperim preponderent mănăstiri, fresce, şi tablouri cu conţinut religios, pe când este clar că
şi în acea perioadă ca şi în altele, chiar dacă arta se dezvolta sub tutela puterii, puternic influenţată la acel
moment de biserică, oricum existau opere de artă cu caracter laic, cum sunt pastoralele, portretele etc. Din
 nou se creează impresia că arta exista numai în biserică, iar în afara ei nu a mai existat nimic, ceea ce
prezintă o imagine incompletă şi distorsionată a realităţii istorice.

Ca efect abordare de glorificare a bisericii creştin-ortodoxe, adoptată de autorii manualelor, duce la

îndoctrinarea creştin-ortodoxă a elevilor, la „duşmanizarea” altor curente religioase şi nereligioase, contrară
Constituţiei Republicii Moldova şi standardelor internaţionale în acest domeniu.

Perspectiva etno-lingvistică: Neromânii nu au istorie?

Pe paginile manualelor examinate
autorii în mod clar prezintă doar istoria
etnicilor români, menţionând
reprezentanţii celorlalte etnii, care
locuiau în spaţiul geografic examinat,
doar în treacăt şi deseori într-o manieră
neincluzivă.
Autorii manualului, aparent nefiind
specialiştii în material nediscriminării, în
unele părţi ale manualului fac concluzii
eronate în privinţa materiei egalităţii în
drepturi a etniilor din spaţiul geografic
examinat în epoca contemporană.
Astfel, pe pagina 65 a Manualului pentru clasa a XII-a în cadrul subsecţiunii „Învăţământul minorităţilor
naţionale” autorii fac următoarele afirmaţii:
„Accesul la învăţământ era asigurat tuturor tinerilor, indiferent de naţionalitate.”
„Accesul la învăţământul liceal al tinerilor aparţinând minorităţilor naţionale era neîngrădit.”
„Studenţii aparţinând minorităţilor naţionale ocupau o pondere însemnată în instituţiile de învăţământ
superior.”
În acelaşi timp dacă noi efectuăm o analiză aritmetică cea mai simplă a datelor prezentate, observăm
următoarele discrepanţe:
Etnie Cota Frecventau % Sub- Studenți % Sub-
procentuală (%) școlile primare reprezentare existenți în reprezentare
din populația statale, anul (sub 1,00) 1936, datele sau supra-
totală, anul 1930 1930 datele de sau supra- de pe p.65 reprezentare
datele de pe p.28 pe p.65 reprezentare
(peste 1,00)
TOTAL 100% 2 307 mii 100% 1,00 34 093 100% 1,00
Români 71,9% 1 912 mii 82,8% 1,15 28 469 83,5% 1,16
Maghiari 7,9% 113 mii 4,9% 0,62 917 2,69% 0,34
Germani 4,1% 58 mii 2,5% 0,61 - - -
Evrei 4,0% 51 mii 2,21% 0,55 2 137 6,27% 1,57
Ruteni şi ucraineni 3,2% 63 mii 2,73% 0,85 - - -
Ruşi 2,3% 29 mii 1,26% 0,55 187 0,55% 0,24
Bulgari 2,0% 59,5 mii 2,58% 1,29 244 0,72% 0,36
Turci, tătari 1,0% 22 mii 0,95% 0,95 - - -
Găgăuzi 0,6% - - - - - -
Alţii 3,0% - - - - - -
Contrar afirmaţiilor făcute, datele prezentate de autori demonstrează foarte clar existenţa discriminării
(inegalităţii) în accesarea atît a studiilor primare, cît şi a celor universitare în privinţa copiilor / tinerilor din
minorităţi etnice. Astfel, deşi populaţia maghiară a României în perioada interbelică constituia 7,9% din
populaţie, între elevii şcolilor primare statale se regăseau doar 4,9% de elevi-maghiari, iar printre studenţii
universităţilor – doar 2,69% studenţi-maghiari. Printre studenţii universităţilor bulgarii constituiau doar
0,72%, deşi ponderea acestei etnii în România anilor 30 ai secolului XX constituia 2% (diferenţa de 3 ori!).
O privire obiectivă şi imparţială asupra cifrelor de mai sus arată o discrepanţă majoră între ponderea unor
etnii în structura populaţiei şi ponderea acestora printre elevi şi studenţi. Astfel cifrele arată că frecvenţa
şcolilor primare din partea elevilor maghiari, germani şu ruşi era semnificativ mai redusă decît printre elevii-
români. Iar ratele de înmatriculare la universităţi a studenţilor maghiari, ruşi şi bulgari sunt de 3-4 mai mici
decît ratele de înmatriculare ale etnicilor români. Este absolut clar că asemenea discrepanţe pot exista doar
din cauza prezenţei unor bariere importante, care au îngrădit accesul echitabil al elevilor şi studenţilor
neromâni la studii primare şi universitare. Această constatare vine în contradicţie directă cu afirmaţiile
„optimiste” ale autorilor.
În acelaşi context, uimeşte lipsa menţiunilor despre populaţia de etnia romă la capitolul asigurării accesului
la studii, precum şi alte secţiuni ale manualelor. Deşi ponderea romilor în spaţiul examinat era foarte
semnificativă de-a lungul secolelor, autorii manualelor nu scapă nici un cuvânt despre situaţia acestei etnii.
Această omisiune denotă fie scăpare totală a romilor din vizorul autorităţilor publice din perioada istorică
examinată, fie ignoranţa autorilor în privinţa acestui subiect.

Autorii manualului tratează istoria românilor în epocile medievală şi contemporană în mare măsură ca istoria
doar a etnicilor români, lăsând o bună parte a populaţiei – reprezentanţii altor etnii – în afara vizorului
acestora, deşi istoria acestui teritoriu a fost făcută inclusiv cu participarea reprezentanţilor grupurilor etnice
nemajoritare. Asemenea abordare duce la excluderea acestor grupuri din realitatea istorică, dar şi are ca
efect marginalizarea/înstrăinarea elevilor neromâni. În final acest lucru conservă dezbinarea societăţii după
criteriul etnic şi astfel vine în contradicţie cu obiectivele statuate ale sistemului de învăţământ.
La finele zilei, dacă acestor grupuri azi li se pretinde cunoaşterea limbii şi culturii, respectul faţă de poporul
„băştinaş” şi sentimentul patriotic faţă de acest teritoriu, cum ar putea fi realizate cu a asemenea atitudine şi
abordare de excludere şi trecere cu tăcerea a prezenţei şi rolului acestora în istoria acestui popor şi
recunoaşterea lor drept parte a acestuia? Cum să se simtă aceste persoane cetăţeni ai acestui stat cu
drepturi şi obligaţii depline, dacă nu sunt menţionaţi şi prezentaţi drept parte a acestei naţiuni?

Perspectiva socială: Istoria conducătorilor sau istoria societății?

În general, manualele creează impresia să redea doar istoria puterii şi guvernării, oamenii simpli şi viaţa lor
par a nu-şi găsi locul în acesta. Practic acest manual seamănă cu un letopiseţ al domnitorilor, şi nu o
prezentare a realităţii obiective. În urma studierii acestui manual elevii pot rămâne cu întrebarea „Și unde au
fost oamenii obişnuiţi? Sau viaţa lor nu are nici o valoare pentru a fi reflectaţi în istoria unei ţări? Sau numai
oamenii din conducere, cu putere au valoare şi merită menţionaţi?”
Această abordare lasă o clară impresie de promovare a autocraţiei, cel puţin în prezentarea realităţilor
istorice, decât o prezentare echilibrată bazată pe realităţi istorice şi întreg tablou al interacţiunilor sociale.
Drept o recomandare în acest sens se impune expertiza conţinutului oricăror manuale şcolare din
perspectiva drepturilor omului. Altfel, conţinutul acestor manuale ar putea deveni subiect al unor atacuri în
instanţă de către grupuri de femei, etnice şi religioase pe motiv de discriminare pe motiv că sunt trataţi ca
oameni de categoria a doua sau chiar duşmani.
 RECOMANDĂRILE PRELIMINARE

Către Ministerul Educației

1) Interzicerea absolută şi ordonarea eliminării imediate a tuturor simbolurilor religioase din tot contextul
educaţional (clădiri, manuale, etc.). Sancţionarea disciplinară, inclusiv prin eliberarea din funcţie, a tuturor
cadrelor didactice, care nu vor respecta această interdicţie.
2) Elaborarea şi adoptarea urgentă (în timp de 2-3 luni) prin Ordinul Ministrului Educaţiei a unui Ghid privind
Asigurarea Egalităţii şi Nediscriminării, cu implicarea obligatorie a societăţii civile şi Consiliului
Nediscriminare (Consiliului pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi asigurarea egalităţii).
3) Planificarea şi realizarea urgentă (în lunile iulie-august 2014) a unor cursuri privind asigurarea egalităţii şi
nediscriminării pentru întreg corp didactic din Republica Moldova, pe baza Ghidului privind Asigurarea
Egalităţii şi Nediscriminării (din punctul anterior) şi cu implicarea obligatorie a societăţii civile şi Consiliului
Nediscriminare.
4) Anunţarea anului academic 2014-2015 drept Anul Egalităţii şi Nediscriminării, elaborarea programului
activităţilor şi acţiunilor corespunzătoare cu implicarea obligatorie a societăţii civile şi Consiliului
Nediscriminare.
5) Stabilirea primelor ore la începutul fiecărui an academic (imediat după careul festiv) drept Ora Egalităţii şi
Nediscriminării. Asigurarea realizării lunare a orelor egalităţii şi nediscriminării în cadrul orelor dirigintelui.
6) Elaborarea / modificarea standardelor / regulilor / regulamentului privind elaborarea manualelor şcolare
în vederea asigurării egalităţii şi nediscriminării, cu implicarea obligatorie a societăţii civile şi Consiliului
Nediscriminare.
7) Asigurarea funcţionării mecanismului de examinare ex ante a manualelor din perspectiva echidistanţei şi
independenţei ştiinţifice, egalităţii de gen şi a drepturilor omului.
8) Includerea în componenţa organelor de recomandare şi aprobare a manualelor şcolare specialiştilor în
domeniul drepturilor omului, egalităţii de gen şi egalităţii/nediscriminării, inclusiv din numărul
reprezentanţilor non-guvernamentale specializate şi recunoscute.
9) Includerea în cadrul organelor abilitate cu aprobarea şi recomandarea către producere a manualelor a
reprezentanţilor minorităţile etnice şi religioase, care locuiesc în Republica Moldova.
10) Disponibilizarea unor fonduri speciale şi stabilirea unui program de granturi pentru cercetări noi privind
rolul femeilor şi minorităţilor din Republica Moldova în mai multe domenii ale vieţii obşteşti pentru ca
rezultatele acestor cercetări să devină baza manualelor şcolare.
11) Stabilirea pe lângă Ministerul Educaţiei a unui organ disciplinar pe cazuri de discriminare în sistemul de
învăţământ din Republica Moldova, abilitat cu intentarea dosarelor disciplinare în privinţa cadrelor didactice,
care nu asigură egalitatea şi nediscriminarea în cadrul instituţiilor de învăţământ din Republica Moldova.
12) Interzicerea absolută a implicării subdiviziunilor şi instituţiilor din subordinea Ministerului Educaţiei în
activităţi de promovare a religiei (inclusiv a creştinismului ortodox), sub sancţiunea eliberării imediate din
funcţia ocupată.
Lista manualelor analizate:

„Limba şi literatura română”, cl.5,

„Limba şi literatura română”, cl. 6,
„Limba şi literatura romană” cl.12,

”Educaţie Civică”, cl. 5, autori: E. Parlicov, V.Mija, P.cerbuşcă;

”Educaţia civică”, cl. 7
”Educaţia civică”, cl. 6,
”Educaţie Civică”, cl. 8, autori: A. Revenco-Bârlădeanu, S. Petrovici, T. Turchin;
”Educaţie Civică”, cl. 9, SIEDO
”Educaţia civică”, cl. 11,

”ISTORIA ROMÂNILOR. Epoca contemporană”, cl. 12, autori: Ioan Scurtu, Ion Șişcanu, Marian
Curculescu, Constantin Dincă, Aurel Constantin Soare.