Creativitatea trebuie să constituie un scop al întregului proces instructiv-educativ

Creativitatea constituie o problemă fundamentală a întregului proces instructiv-educativ

, în sensul că premisele ei native și sociale trebuie cunoscute încă de la o varstă fragedă ,
pentru ca profesorul să aplice cele mai eficiente modalități psihopedagogice și metodice , atât
în procesul didactic, cât și în activitățile extrașcolare. Un prim pas trebuie făcut în formularea
obiectivelor instructiv-educative, astfel încât cultivarea creativităţii să stea alături de educarea
gândirii, prin combaterea conformismului cultural manifestat la mulţi dintre profesori. Astfel, chiar
progresul gândirii în soluţionarea problemelor depinde de factorul creativitate.

Cadrul didactic trebuie să facă apel la propria creativitate pentru a dezvolta lecţii adaptate situaţiilor
mereu schimbătoare pe care le găseşte în sala de clasă, dar creativitatea trebuie să constituie, de
asemenea, un scop al întregului proces instructiv-educativ.

Preocuparea de formare a independenţei în gândire şi exprimare implică şi o legătură cu familia.

Părinţii trebuie convinşi că tutelarea excesivă împiedică dezvoltarea intelectului, manifestarea
independentă a gândirii şi fanteziei lui, factori esenţiali în dobândirea viitoare a unei autentice
competenţe profesionale.

Elevii cu un pronunțat potențial creativ sunt puternic motivate prin curiozitate , dorința de a
realiza ceva deosebit , tendința de a se impune ,de a se exprima ; ei dispun de anumite
trăsaturi caracteriale și voliționale : simț de răspundere , capacitate de a depăși anumite
obstacole , baraje psihologice .
Creativitatea poate fi educată , în primul rând prin stimularea diferiților
factori care sunt implicați în desfășurarea ei și al asigurarii mediului favorabil
necesar manifestării tendințelor creatoare ale copiilor . Modelul permanent este însuși
cadrul didactic prin ceea ce face și concepe , prin relațiile cu elevii și mai ales prin
organizarea procesului instructiv- educativ

Creativitatea elevilor depinde de mai mulți factori : educația , nivelul

dezvoltării fizice și cognitive ale fiecaruia și nu în ultimul rând de experiența lor . Ar fi
bine ca fiecare dascal să-și accepte elevii așa cum sunt , dar să le creeze în același timp
atmosfera propice pentru a-și exprima personalitatea și originalitatea . Școala reprezintă
principalul factor care poate contribui decisiv la valorificarea creativității potențiale a
elevilor , la stimularea înclinațiilor lor creative și la educarea creativitatii . Manifestările
creative , mai mult sau mai puțin relevante, existente înaintea intrării copilului în varsta
școlarității , sunt dirijate și valorificate într-o anumită masură în familie și în gradiniță ,
urmând ca în școală să se accentueze procesul de depistare , stimulare și formare a
aptitudinilor creatoare la elevi .
La educarea creativităţii sunt importante, deopotrivă, metodele, relaţia profesor-elevi
(autentic democratică şi de cooperare), atitudinea adultului faţă de elev (deschisă şi receptivă faţă de
copil şi de valorile creativităţii sale) şi atmosfera pe care cadrul didactic o instaurează în clasă.
Un important factor al stimularii creativitatii în cadrul scolar este educatorul. Cadrul didactic
"creativ ofera învatarea autoinitiata, atmosfera neautoritara, îi încurajeaza pe elevi sa invete
suplimentar, încurajeaza procesele gândirii creative. Aceasta înseamna ca el îi îndeamna pe copii sa
caute noi conexiuni între date, sa asocieze, sa-si imagineze, sa gaseasca solutii la probleme, sa faca
presupuneri nebanuite, sa emita idei, sa perfectioneze ideile altora si sa orienteze aceste idei în
directii noi. El încurajeaza elevul sa jongleze cu elemente ce par a nu fi corelate, sa exprime teorii
care par a fi ridicole, sa formeze teorii greu de crezut, sa combine materialele si notiunile în modele
noi neasteptate. Educatorul este cel care trebuie să depisteze la copii talentul creativ şi să asigure
mediul de dezvoltare a capacităţii lor creative. El trebuie să încurajeze imaginaţia, fanteziile şi
sugestiile creatoare ale copiilor. Când imaginaţia copiilor trece printr‐un moment de efervescenţă,
educatorul trebuie să lase ideile să curgă, să observe copiii prin modul în care rezolvă problemele
neobişnuite, prin felul în care pun întrebările. În concluzie, cunoşterea şi stimularea capacităţii
creative a copilului constituie factorul cheie în educaţie ce ţine de personalitatea cadrului didactic şi
copilului, precum şi de climatul socio‐afectiv în care aceştia îşi desfasoară activitatea.

Cadrul didactic trebuie să facă apel la propria creativitate pentru a dezvolta lecţii adaptate situaţiilor
mereu schimbătoare pe care le găseşte în sala de clasă, dar creativitatea trebuie să constituie, de
asemenea, un scop al întregului proces instructiv-educativ.

Preocuparea de formare a independenţei în gândire şi exprimare implică şi o legătură cu

familia. Părinţii trebuie convinşi că tutelarea excesivă împiedică dezvoltarea intelectului,
manifestarea independentă a gândirii şi fanteziei lui, factori esenţiali în dobândirea viitoare a unei
autentice competenţe profesionale. Rolul şcolii la formarea comportamentului creator este foarte
important, deoarece rămâne principalul instrument pe care societatea îl foloseşte pentru cultivarea
creativităţii la membrii ei tineri, de vârstă şcolară.

În concluzie, se pot face multe pentru educarea spiritului creativ în şcoală. Din propria
experiență aș putea afirma că se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul de gândire
şi stilul de lucru în clasă, cristalizate în secole de învăţământ tradiţional, prea puţin preocupat de
această latură a personalităţii elevului, care capătă în zilele noastre o valoare din ce în ce mai
însemnată.

Invatarea creativa , fiind un complex atitudinal , se distribuie in mod

diferentiat de la copil la copil , de la o grupa de varsta la alta , pe o gama larga
de variabile .Ceea ce trebuie sa retinem , pentru munca noastra la catedra , este ca
nu exista copil dezvoltat normal intelectual sa nu fie inzestrat cu aceste capacitati
intr-o masura mai mare sau mai mica , si ca aceste capacitati sa nu poata fi
restructurate functional sau optimizate pe calea unei influente educationale
corespunzatoare .

Modelul permanent este insusi cadrul didactic prin ceea ce face si concepe , prin relatiile cu
elevii si mai ales prin organizarea procesului instructiv- educativ