UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE

PROPRIETĂŢILE ELECTRICE
ALE SUBSTANŢELOR
MEDICAMENTOASE

Îndrumător:
Prof.Univ.Dr.Sîrbu Rodica
Student:
Crăciun Alin-Robert
Grupa 2, Anul II
Constanţa
2013-2014
 Cuprins

1. Molecule polare şi molecule nepolare....4

2.Polarizaţia moleculară..............................6
3. Relaţii între structura chimică şi
momentul de dipol....................................10
4. Polarizaţia şi refracţia moleculară..........12
Bibliografie................................................15

2
1. Molecule polare şi molecule nepolare

În toată splendoarea lor toate moleculele sunt

neutre din punct de vedere electric, totuşi ele pot
prezenta o separare a sarcinilor pozitive,
concentrate în nucleele atomilor, de sarcinile
negative reprezentate de electronii ce gravitează în
jurul nucleelor. În consecinţă există un centru al
sarcinilor pozitive şi un centru al sarcinilor negative,
astfel încât apar două cazuri:
 Dacă cele două centre coincid, moleculele
sunt nepolare;
 Dacă cele două centre nu coincid,
moleculele sunt polare.
Prin definiţie, prin dipol se înţelege un sistem de
două sarcini electrice egale şi de semn contrar aflate
la o anumită distanţă una faţă de alta.
Moleculele monoatomice: O2, H2, Cl2, N2 sunt
molecule nepolare, deci nu prezintă un dipol
electric.
3
Moleculele poliatomice sunt molecule polare şi
prezintă dipol electric, adică se comportă ca un
sistem format din două sarcini electrice egale şi de
semn opus, separate între ele printr-o distanţă r.
Dipolii electrici se caracterizează printr-un dipol
moment care se notează cu µ şi este egal cu
produsul dintre sarcina e a electronului şi distanţa r
care separă cele două centre ale sarcinilor electrice:

Momentul dipolar este o mărime vectorială, deci

are o direcţie, un punct de aplicaţie, mărime şi sens.
Sarcina electrică elementară este de 4,8x10-10 unităti
electrostatice (u.e.s.), iar distanţa r este aproximativ
1Å = 10-8 cm.
În consecinţă mărimea momentului electric este µ=
4,8x10-10x10-8 = 4,8x10-18 u.e.s.cm.
Mărimea de 10-18 u.e.s.cm poartă numele de
unitate Debye (D).

4
2.Polarizaţia moleculară

Media momentelor electrice de dipol din unitatea

de volum se numeşte polarizaţie şi se notează cu P.
Polarizaţia este de două feluri:
a) Polarizaţia de deformare (P1). Ea este alcătuită
din polarizaţia electronică (deplasarea relativă a
electronilor faţă de nucleu) şi polarizaţia
atomică (deplasarea relativă a atomilor din
moleculă). Polarizaţia de deformare rezultă prin
deformarea orbitelor electronice şi este
independentă de temperatură . Momentul
electric astfel apărut, indus de câmpul electric F
este proporţional cu intensitatea câmpului:

. Constanta α se numeşte polarizabilitate

şi este o caracteristică a fiecărei substanţe. Ea
reprezintă uşurinţa cu care se deplasează
electronii.

5
 Polarizabilitatea moleculei (α) poate fi
convertită într-o polarizabilitate de volum (α’)

prin relaţia: unde: ε0 este

permitivitatea electrică a vidului (ε0=8,856x10-
12
F/m)(Farazi/metru). În consecinţă mărimile

şi sunt direct proporţionale.

b) Polarizaţia de orientare (P2). Dacă o

moleculă se introduce în câmp electric, ea tinde
să se orienteze cu polii săi în direcţia câmpului,
rezultând o polarizaţie de orientare P2, pe lângă
polarizaţia de deformare P1. Această tendinţă de
orientare este jenată de şocurile moleculare, cu
atât mai mult cu cât agitaţia moleculară creşte,
deci cu cât temperatura creşte. Polarizaţia
totala a moleculei, Pm este prin urmare suma
dintre P1 (independentă de temperatură),
existentă pentru molecule polare şi P2 (care

6
 scade cu creşterea temperaturii şi este nulă
pentru moleculele nepolare).
Astfel: Pm = P1 + P2 este o relaţie de forma
Pm = A + B/T .
Polarizaţia moleculară a fost studiată de catre Peter
Debye şi este reprezentată de ecuaţia urmatoare

(ecuaţia lui Debye): Pm= unde: N

este numărul lui Avogadro; α – polarizabilitatea

(o constantă ce caracterizează deformaţia orbitelor
electronice); µ - momentul electric al moleculei;
K=R/N - constanta lui Boltzmann, R - constanta
gazelor perfecte; T - temperatura absolută în grade
Kelvin. Se poate uşor deduce că polarizaţia

7
moleculară indusă va fi : P1 = =A, iar

polarizaţia de orientare va fi P2 = = .

Polarizaţia totală Pm este legată de constanta

dielectrică a substanţei cu masa moleculară M şi
densitatea d prin relaţia lui Clausius-Mossot:

Pm = = unde: ε este
constanta dielectrică, caracteristică pentru orice
material dielectric.
Ecuaţia Mossot-Clausius este folosită într-unul din
următoarele cazuri:
- moleculele sunt apolare;
- frecvenţa câmpului aplicat este mare, astfel
încât polarizarea de orientare este neglijabilă;
- moleculele fiind prinse într-o reţea cristalină
sunt împiedicate să se orienteze astfel încât

8
 polarizarea de orientare este neglijabilă sau
chiar nulă.
Măsurând ε şi d la mai multe temperaturi T, se
poate calcula polarizaţia moleculară Pm pentru
fiecare temperatură. Într-o diagramă se trec pe
ordonată valorile polarizaţiei totale Pm , iar pe
abscisă valorile 1/T. Se obţine astfel o dreaptă a

carei pantă S, este egală cu: . Cu valoarea

lui S se poate calcula momentul de dipol µ.

3. Relaţii între structura chimică şi

momentul de dipol

Multe substanţe au momente electrice nule,

moleculele lor fiind nepolare, ca de exemplu
hidrogenul, oxigenul, dioxidul de carbon, metanul,
tetraclorura de carbon, benzenul etc.

9
Pentru moleculele polare momentele electrice de
dipol au diferite valori, ca de exemplu: apa (1,84 D),
amoniacul (1,46 D), anilina (1,52 D), fenolul (1,72 D).
Momentele electrice globale reprezintă suma
vectorială a tuturor momentelor electrice de
legatură din moleculă. De exemplu, în cazul
metanului momentul electric global este nul, dar
fiecare legatură C-H posedă un moment electric al
său. Dipol-momentul global se determină prin calcul
sau grafic. O moleculă având două legături polare,
ce posedă momentele µ1 şi µ2 (cu unghiul dintre
legături θ ), dipol-momentul global va fi dat de suma
vectorială: şi se calculează cu relaţia:

µ= .

Dacă cele două legături polare sunt identice şi µ1=µ2

momentul global µ2 = .

10
În cazul moleculei de apă, unghiul dintre cele două
legături H-O este 104,5o, iar momentul polar al
legăturii H-O este de 1,5 D.
Aplicând regula paralelogramului rezultă dipol-
momentul global µ=1,84 D şi coincide cu direcţia
bisectoarei unghiului determinat de cele două
legaturi O-H ca în figura următoare:
104,5o

O µH2O = = 2x1,5x0,614 =

= 1,842 D
Prin calculul vectorial s-au determinat mărimile
momentelor de legătură. Cu ajutorul momentelor
de legătură se pot calcula momentele electrice
globale ale unor molecule mai complexe, cu
structură cunoscută.

11
4. Polarizaţia şi refracţia moleculară

Refracţia moleculară reprezintă fenomenul de

schimbare bruscă a direcţiei unei raze de lumină la
trecerea printr-o suprafaţă de separare dintre două
medii transparente.
Indicele de refracţie relativ al celui de-al doilea
mediu (care conţine raza refractată) faţă de primul
mediu (care conţine raza incidentă), este definit prin

relaţia : n21 = unde: i = unghiul de incidenţă, iar r

= unghiul de refracţie.
Conform teoriei ondulatorii a luminii indicele de
refracţie relativ este definit prin raportul vitezelor

luminii în cele două medii: n21 = , iar când raza

incidentă se află în vid, indicele de refracţie absolut

se defineşte prin raportul: n = unde: c reprezintă

12
viteza luminii în vid ( ), iar reprezintă viteza
luminii în mediul de refracţie considerat. Legea a
doua a refracţiei stabileşte legătura dintre cei doi
indici de refracţie relativ şi absolut prin relaţia:

De unde rezultă :

Indicele de refracţie poate fi influenţat de următorii

factori :
 natura substanţei celor două medii;
 anizotropia mediilor în cazul substanţelor
cristaline;
 temperatura şi presiunea;
 lungimea de undă a radiaţiilor folosite
(fenomenul de dispersie) .
În teoria electromagnetică a luminii, Maxwell
demonstrează legătura între indicele de refracţie
absolut şi constanta dielectrică a mediului prin
13
relaţia: ε = n2. Înlocuind în ecuaţia Mossot-
Clausius, se regăseşte ecuaţia Lorentz-Lorentz:

unde: Rm se
numeşte refracţie moleculară.
Refracţia moleculară Rm depinde de structura
moleculei şi de tipul legăturilor din moleculă. Ea are
caracter aditiv şi rezultă prin însumarea
contribuţiilor grupărilor individuale constitutive ale
moleculei (a refractivităţilor de legătură). Ea stă la
baza metodelor fizice de determinare a structurii
moleculelor.

14
Bibliografie

1. Dr. Rodica Sîrbu, „Chimie fizică”, Editura

Ovidius University Press, Constanţa, 2001

15