USAMV – FIFIM

SISTEME INFORMAŢIONALE
GEORAFICE

ANALIZĂ SPAŢIALĂ

Măsurători Terestre şi Cadastru

Anul III - Semestrul 1

 ANALIZĂ SPAŢIALĂ

Un sistem de informații geografice oferă un mediu bogat și flexibil pentru

vizualizarea și interacțiunea cu datele geografice. Un GIS include o varietate de
funcții pentru reprezentarea distribuțiilor atributelor și transformarea obiectelor
spațiale. De asemenea, puteți interacționa cu un GIS pentru a transforma datele
brute în informații utile răspunzând la întrebările spațiale și temporale.

La portretizarea informațiilor pot fi afișate atribute (sau clase de atribute)

cu o varietate de simboluri grafice și utilizate ca etichete pentru a comunica
informații.
În plus, puteți manipula forma obiectelor spațiale pentru a le îmbunătăți
interpretabilitatea.

În harta din stânga, întregul strat este simbolizat cu un singur simbol.

Acest lucru este util când trebuie să se diferențieze un strat de alt strat. În partea
dreaptă, fiecare caracteristică este simbolizată cu alta culoare pentru că

Analiză Spaţială 1
desenatorul a dorit să facă fiecare figură să fie diferită de celelalte figuri din
stratul tematic.

În această hartă, fiecare judeţ este afișat cu o nuanță de verde diferită. Cu

cât este mai întunecată culoarea, cu atât este mai mare suprafaţa judeţului.

Aici, fiecare judeţ a fost plasat într-unul din cele cinci grupuri bazate pe
populația sa. Fiecare cerc reprezintă populația judeţului în raport cu celelalte
judeţe.

Ce este analiza spațială?

Prin analiza spațială puteți interacționa cu un GIS pentru a răspunde la

întrebări, să sprijine deciziile și să dezvăluie modele. Analiza spațială este în

Analiză Spaţială 2
multe privințe esențială unui GIS, deoarece include toate transformările,
manipulările și metodele care pot fi aplicate datelor geografice pentru a le
transforma în informative folositoare.

Deși metodele de analiză spațială pot fi foarte sofisticate, ele pot fi de

asemenea foarte simple. Abordarea pe care acest curs o va avea este de a
considera analiza spațială ca fiind răspândită pe o plajă largă de complexitate,
variind de la cele mai simple tipuri, care apar foarte repede și intuitiv când
ochiul și creierul se uită la o hartă, până la tipurile care necesită software
complex și cunoștințe matematice avansate.

Există multe modalități de definire a analizei spațiale, dar toate într-un fel
sau altul exprimă ideea fundamentală că informațiile despre locații sunt
esențiale. Pe scurt, gândiți-vă la analiza spațială ca "un set de metode ale căror
rezultate se schimbă atunci când locațiile obiectelor analizate se schimbă ".

De exemplu, calcularea venitului mediu pentru un grup de persoane nu

este spațială deoarece rezultatul nu depinde de locațiile oamenilor. Calculul
centrului populației din România este însă spatial deoarece rezultatul depinde
direct de locațiile rezidenților.

Tipuri de analiză spațială

Tipurile de analiză spațială variază de la simplu la sofisticat. În acest curs,

analiza spațială
va fi împărțită în șase categorii: interogări și raționament, măsurători,
transformări, rezumate descriptive, optimizare și testarea ipotezei.

Analiză Spaţială 3
 Interogările și raționamentul sunt operaţiunile de analiză de bază, în care
GIS-ul este folosit pentru a răspunde la întrebările simple adresate de utilizator.
Nu apar schimbări în baza de date și nu există date noi.

Măsurătorile sunt valori numerice simple care descriu aspecte geografice

date. Acestea includ măsurarea proprietăților simple ale obiectelor, cum ar fi
lungimea, zona, sau forma, și a relațiilor dintre perechi de obiecte, cum ar fi
distanța sau direcția. Transformările sunt metode simple de analiză spațială care
schimbă seturi de date prin combinarea acestora sau prin compararea lor pentru
a obține noi seturi de date și în cele din urmă noi perspective. Transformările
utilizează reguli simple geometrice, aritmetice sau logice, Și includ operațiuni
care convertesc datele raster la date vectoriene sau invers. De asemenea, se pot
crea câmpuri din colecții de obiecte sau se pot detecta colecții de obiecte în
câmpuri.

Sintezele descriptive încearcă să surprindă esența unui set de date într-

unul sau altul două numere. Ele reprezintă echivalentul spațial al statisticilor
descriptive utilizate frecvent în analiza statistică, inclusiv deviația medie și
standard.

Tehnicile de optimizare sunt normative în natură, concepute pentru a

selecta idal locații pentru obiecte în baza unor criterii bine definite. Ele sunt
utilizate pe scară largă în cercetarea pieței, industria de livrare a pachetelor și o
serie de alte aplicații.

Testarea ipotezelor se concentrează asupra procesului de raționament din

rezultatele a eșantion limitat pentru a generaliza o întreagă populație. Ne
permite, de exemplu, pentru a determina dacă un model de puncte ar fi putut să
apară şansă pe baza informațiilor dintr-un eșantion. Testarea ipotezelor este baza

Analiză Spaţială 4
de statistici inferențiale și formează nucleul analizei statistice, dar utilizarea
acesteia cu datele spațiale pot fi problematice.

ANALIZĂ BIDIMENSIONALĂ :

Conversia vector - raster

Acest proces permite ca datele vectoriale să fie transformate în date raster,
ca pregătire pentru analiza spaţială şi pentru verificarea existenţei unor erori în
datele vectoriale, ca poligoane neînchise, lipsa sau dublarea unor indecşi sau
etichete în Baza de Date (BD) etc. Trebuie să fie specificată de utilizator o
dimensiune a pixelului, care trebuie să constituie un compromis între păstrarea
detaliilor hărţii şi controlul mărimii fişierului rezultant al hărţii.

Conversia raster - vector

Procedura permite transformarea datelor raster în date vectoriale pentru
scopuri de eliminare a naturii de "bloc" a datelor raster, în special pentru scopuri
de tipărire (plotare).

Analiză Spaţială 5
Straturi (acoperiri)
Două sau mai multe straturi de date vector sau raster sunt unite matematic
pentru a forma un nou strat al hărţii. Dacă straturile originale ale hărţii au avut
tabele de atribute (baze de date) referinţe sau legate la aceste straturi, atunci
toate părţile sau anumite părţi ale acestor atribute pot fi asociate cu acest nou
strat al hărţii. În ArcGIS există trei metode de acoperire sau combinare
(overlay): unirea, intersecţia si identitatea, care produc rezultate diferite. Pe
timpul oricărei operaţii overlay sunt create uneori "aşchii" (slivers - mici
poligoane nesemnificative care nu au etichete în baza de date) şi utilizatorul
trebuie să decidă ce face cu acestea. Pentru controlul procesului de eliminare a

Analiză Spaţială 6
poligoanelor "aşchie" sunt folosite câteva criterii ca cele de formă, arie, lungime
a perimetrului, etc.

Unirea

Identitatea

Intersecţia

Poligoane Thiessen (Voronoi)

Aceste poligoane sunt construite în jurul datelor punctuale, pentru a crea
"sfere de influenţă" la interpolare. Toate punctele sunt unite cu segmente de

Analiză Spaţială 7
dreaptă şi acestor segmente li se determină mijlocul. Mijloacele segmentelor
sunt unite cu noi segmente în jurul fiecărui punct iniţial, formând poligoane
închise (unul în jurul fiecărui punct).

Poligoane Thiessen (Voronoi)

Reţea neregulată de triunghiuri (TIN)

Această metodă, folosită frecvent în generarea modelelor numerice ale
terenului, constă în realizarea unei reţele de triunghiuri oarecare, prin unirea
punctelor cu valori cunoscute ale variabilei studiate (ex: altitudinea), distribuite
neregulat în spaţiu. Pe baza acestor valori, a coordonatelor punctelor cunoscute
şi presupunând ca liniară variaţia valorilor în lungul laturilor triunghiurilor, pot
fi calculate valori în puncte pentru care nu există informaţii, situate pe aceste
laturi. Prin unirea punctelor cu aceleaşi valori ale elementului analizat,
calculatorul trasează un set de izolinii, generând astfel o hartă izopletă.

TIN

Căutare (interogare)

Analiză Spaţială 8
 Nici-un SIG nu este complet dacă nu sunt implementate funcţiile de
căutare sau de interogare, specifice bazelor de date. Aceste funcţii permit unui
utilizator să formuleze cereri complexe folosind algebra booleană şi atributele
legate (de datele poziţionale) ale hărţii, pentru a căuta detalii care îndeplinesc
criteriile de selecţie. Uneori, pentru a construi şiruri sau comenzi de căutare, este
folosit un limbaj de interogare (SQL). Pentru a afişa rezultatele unei asemenea
interogări, este creată o variabilă temă (theming) în baza de date asociată, căreia
i se asignează un cod de culoare definit de utilizator, dacă este satisfăcut criteriul
de selecţie, şi zero în caz contrar.

De exemplu, planificatorii si proiectanţii, ecologiştii ş.a. pot dori să

afişeze peste o ortofotogramă digitală recentă poziţiile clădirilor, parcurilor,
râurilor şi reţelelor de apă, canalelor colectoare, hidranţilor de incendiu şi
locurilor de iluminare stradală pentru o localitate . O asemenea hartă va trebui să
prezinte fiecare din aceste detalii (poligoane, linii şi puncte) cu culori (şi
simboluri sau semne convenţionale) diferite. Numărul, ordinea şi
culoarea/simbolul asociate cu temele vizibile sunt controlate de utilizator.

Hartă tematică suprapusă peste o ortofotogramă digitală

Managerii resurselor naturale pot să creeze o hartă care să arate toate

pădurile de diferite specii, care să fie colorate în mod diferit (pe specii şi pe

Analiză Spaţială 9
tipuri de sol, reprezentate cu anumite culori). Selecţia presupune să existe în
baza de date toţi parametrii după care se face căutarea.

Analiză Buffer (zonă tampon)

Ideea este ca utilizatorul să definească una sau mai multe zone care sunt
localizate la o distanţă fixă fată de un detaliu al hărţii, specificată de utilizator,
detaliul fiind un obiect punctual (un magazin, o şcoală, etc.), un obiect liniar (un
curs de apă, un drum) sau un obiect areal sau poligon (o parcelă de pădure).
Aceste zone sunt afişate prin asignarea unor coduri de culoare sau tipare de
simboluri sau haşuri. Asemenea zone sunt foarte importante pentru definirea
practicilor de management al zonelor de lângă ape, stabilirea tipurilor de
vegetaţie de-a lungul drumurilor, zonelor libere de lângă drumuri din motive
estetice, alocarea copiilor la o şcoală, alocarea cazărmilor de pompieri etc. În
plus, uneori este posibil să se modifice sau să se "pondereze" lăţimile acestor
zone tampon prin unele atribute ca înălţimea sau densitatea vegetaţiei.

Analiză Buffer într-un bazin hidrografic

Analiză Spaţială 10
Analiza proximităţii
Acest proces este opus celui al analizei zonei tampon, în sensul că
distanţele sunt calculate între fiecare pixel şi nişte detalii ale hărţii specificate de
utilizator, rezultatele fiind memorate cu fiecare pixel. De exemplu, se poate
calcula distanţa de la poziţiile de telemetrie a unor animale sălbatice până la
râuri sau drumuri. Pentru aceste distanţe calculate pot fi afişate şi statistici
descriptive simple.

Analiză de/în reţea

Acest tip de analiză operează pe detalii liniare ce formează o reţea, ca de
exemplu râurile, drumurile, reţeaua de canalizare, reţeaua de alimentare cu
energie electrică etc. În rezumat, există două tipuri de analize:
1. determinarea drumului minim, optim sau uneori cel mai scurt;

Analiză Spaţială 11
 2. problema postaşului chinez.

Primul tip implică determinarea unui itinerar între două puncte definite de
utilizator, astfel ca anumite criterii de selecţie să fie satisfăcute. De exemplu,
dorim să plasăm o linie de transport al energiei electrice de înaltă tensiune peste
un teren de la poziţia A la poziţia B, cu restricţii de plasare sau trasare a liniei,
ca:

a) linia să nu fie vizibilă de pe orice drum de categorie superioară;

b) să nu treacă la mai puţin de 300 m de orice şantier arheologic;
c) să treacă la cel puţin 1000 m de o sondă sau de o staţie de alimentare cu
combustibil;
d) pantele maxime ale traseului să fie de o anumită valoare.

Al doilea tip de analiză este o problemă de livrare ce implică legarea unui

număr specificat de poziţii într-un mod optim, pe baza anumitor criterii definite
de utilizator, ca şi mai sus. Chiar o călătorie de studii geografice cu
obligativitatea de a trece printr-un număr de obiective, dar traseul să fie de
lungime minimă. Uneori pot fi identificaţi coeficienţi de frecare sau de
rezistenţă la înaintare care inpiedică fluxul reţelei (network). În ArcGIS
problemele reţelei sunt gestionate şi rezolvate cu modulul NETWORK
ANALIST.

Analiză Spaţială 12
ANALIZĂ TRIDIMENSIONALĂ :

Izolinii (curbe de nivel)

Această funcţie permite unui utilizator să genereze izolinii sau curbe de
valoare z constantă, din valorile X, Y, Z ale unor puncte. De regulă, pot fi
specificate separat nivele intermediare vectoriale şi de indecşi ale izoliniilor.

Modelul numeric al terenului (MNT)

Modelul numeric al terenului este o reprezentare tridimensională a
terenului (reliefului), care indică, pentru fiecare pereche de coordonate x,y,
valoarea reală sau interpolată a altitudinii.
Realizarea modelului numeric al terenului implică parcurgerea a trei etape
distincte:
1. Colectarea datelor, respectiv a valorilor x,y,z, pentru un eşantion de
puncte;
2. Alegerea modelului de reprezentare a suprafeţei tridimensionale;
3. Interpolarea valorilor altitudinii în punctele necunoscute.
Colectarea datelor se poate realiza pe mai multe căi:

Analiză Spaţială 13
 - Direct în teren, prin măsurători topografice. Această metodă
generează un model numeric al terenului de foarte înaltă acurateţe, însă pe arii
reduse. Colectarea datelor nu este posibilă în zonele cu relief puternic
accidentat, deci greu accesibile;
- Folosind hărţile topografice, prin digitizarea curbelor de nivel. Este o
metodă ce poate genera un model numeric al terenului cu acurateţe redusă –
moderată şi nu se pretează la areale foarte restrânse;
- Folosind aerofotogramele şi imaginile de teledetecţie satelitară,
prin explorarea stereoscopică a fâşiilor comune, suprapuse, reprezentând o
aceeaşi suprafaţă de teren, văzută însă din unghiuri diferite. Modelele construite
pe baza acestor surse de date prezintă acurateţe moderată la înaltă;
- Folosind sistemul global de localizare (GPS), o constelaţie de 24 de
sateliţi americani NAVSTAR (1992), plasaţi pe orbite la cca 20000km
altitudine, cu ajutorul cărora se poate determina cu foarte mare precizie (±1cm în
plan orizontal, ±2cm în plan vertical raportaţi la elipsoidul de referinţă) poziţia
unui punct de la suprafaţa terenului, fără a face apel la reperele geodezice
tradiţionale. Utilizarea datelor GPS poate genera un model numeric al terenului
de înaltă acurateţe, însă pe areale restrânse, iar conectarea la sistemul de sateliţi
(minim patru) este dificilă în văile adânci, sau pe versanţii împăduriţi.
Alegerea modelului de reprezentare a suprafeţei tridimensionale a
reliefului depinde de metoda de eşantionare prin care au fost colectate datele
privind altitudinea.

Analiză Spaţială 14
 Dacă eşantionul este reprezentat prin puncte distribuite regulat la
suprafaţa terenului, sub forma unei reţele rectangulare, modelul de reprezentare
va fi de tip grid, în format raster, sau latice, în format vectorial. Aceste modele
prezintă avantajul simplităţii şi compatibilităţii directe cu sursele de informaţie
reprezentate prin imagini satelitare şi aerofotogrammetrice. Principalul
dezavantaj îl constituie neconcordanţa dintre variabilitatea areală a complexităţii
reliefului şi inflexibilitatea reprezentării prin puncte regulat distribuite în spaţiu.
Astfel, în zone cu o complexitate mare a reliefului, reţeaua de puncte poate fi
insuficientă pentru a surprinde toate trăsăturile acestuia, în timp ce în zonele cu
relief omogen, poate apărea o redundanţă semnificativă de informaţie, prin
înregistrarea unor valori de altitudine foarte apropiate într-un număr
supradimensionat de puncte. Pentru a înlătura acest neajuns, au fost create şi
modele grid cu rezoluţie variabilă, depinzând de complexitatea reliefului. Însă,
în general, modelele tip grid sau latice au un efect de netezire a reliefului,
estompând trăsăturile proeminente ale acestuia.

Analiză Spaţială 15
 Grid Latice

Dacă eşantionul este reprezentat printr-o reţea neregulată de puncte, cu

desime proporţională cu gradul de complexitate al reliefului, atunci modelul de
reprezentare va fi de tipul reţelei neregulate de triunghiuri (TIN), în care
punctele eşantionului constituie vârfurile unei reţele de triunghiuri oarecare.
Modelul TIN descrie mult mai realist terenul, datorită posibilităţii de
reprezentate a trăsăturilor abrupte (văi adânci, creste montane, vârfuri izolate,
depresiuni), posibilităţii de variaţie a densităţii punctelor de eşantionare în
conformitate cu gradul de complexitate al reliefului, fapt ce determină, mai
departe, minimizarea redundanţelor de informaţie. Principalul dezavantaj în
constituie complexitatea operaţiilor matematice implicate în construirea
modelului.
Pentru a obţine Modelul Numeric Altimetric (MNA), valorile altitudinii
trebuie determinate pentru fiecare punct necunoscut, pe baza valorilor în
punctele cunoscute ale eşantionului. Această operaţiune se realizează prin
aplicarea uneia sau alteia dintre numeroasele metode de interpolare citate în
literatura de specialitate. Cele mai frecvent utilizate dintre acestea au fost
prezentate anterior, de aceea nu vom insista asupra lor.

Analiză Spaţială 16
 MNA Model Numeric Altimetric

Alegerea metodei de interpolare este condiţionată, în principal, de

destinaţia MNA. Astfel, metodele globale sunt mai potrivite, spre exemplu,
pentru cuantificarea influenţei reliefului asupra trăsăturilor generale ale climei
unei anumite regiuni, în timp ce metodele locale se pretează mult mai bine la
generarea altitudinilor exacte, a pantelor şi orientării versanţilor, variabile ce ar
putea fi incluse, spre exemplu, într-un model privind potenţialul agricol al unei
regiuni sau stabilitatea pantelor deluviale.
Pe baza MNA pot fi derivate o gamă largă de informaţii, în special de
natură geomorfologică şi hidrologică:
 Panta şi orientarea versanţilor;
 Densitatea şi adâncimea fragmentării reliefului;
 Convexitatea sau concavitatea versanţilor;
 Curba hipsometrică;
 Calcule de lungimi, suprafeţe şi volume;
 Analiza vizibilităţii, cu obţinerea imaginilor panoramice;
 Calcule de însorire – umbrire;
 Densitatea reţelei de drenaj;
 Indici hidro – geomorfologici

Analiză Spaţială 17
Derivarea pantei şi aspectului
Există numeroase produse ale MNA, dependente de mărimea specificată a
pixelului la timpul creării modelului. Trebuie reţinut faptul că un MNA poate fi
generat folosind orice valoare Z ataşată unei baze OXY. Ca atare, panta trebuie
să fie imaginată ca o rată de variaţie şi aspectul ca direcţia acelei rate de
variaţie (direcţia de pantă maximă).

Vederi ortogonale/perspective
Prin specificarea poziţiei unui observator, a unei poziţii ţintă şi a unui
unghi de observare, un utilizator poate crea o reprezentare 3D. O vedere
perspectivă reprezintă liniile orizontale ce converg la o anumită distanţă (la
orizont), pe când liniile într-o vedere ortografică (ortogonală) nu converg. Scara
pe axa Z poate fi exagerată. Poate fi ales şi numărul de linii ale suprafeţei pe
direcţiile X şi Y.

Triangularizare şi vedere 3D

Analiză Spaţială 18
Suprapunere
Această procedură implică plasarea unei reprezentări sau a unui strat
vectorial, ca cel al drumurilor, cel al râurilor sau al limitelor vegetaţiei, peste o
vedere perspectivă. Suprapunerea e simplă şi nu este o unire a straturilor. Nu
sunt făcute operaţiuni matematice cu valorile Z ale celor două sau mai multe
straturi.

Tabele de praguri (clasificare)

Suprafeţele care au valorile Z continui, de exemplu un MDA, pot fi afişate
tematic prin folosirea unui tabel de conversie, care transformă valorile Z în
diferite clase discrete. Numărul de clase şi definiţiile claselor sunt date de
utilizator şi fiecărei clase i se asignează un cod de culoare şi o etichetă
(denumire). La afişarea imaginii este afişată şi o legendă.

Filtrarea suprafeţei
Multe acoperiri derivate din suprafaţă conţin zone cu "zgomot"; acestea
sunt zone unde valorile pixelilor vecini fluctuează, rezultând un aspect straniu.
Un exemplu de asemenea situaţie este aspectul generat în terenul ondulat. Poate
fi aplicat un filtru 3x3 sau 5x5 acoperirilor tematice, pentru a reduce numărul
salturilor valorilor pixelilor vecini şi a produce zone mai omogene. Utilizatorul
are controlul asupra numărului de valori consecutive ale pixelilor care sunt
determinaţi a nu fi zgomot.

Analiză Spaţială 19
 Model de filtrare a suprafeţei cu filtru circular SMA
Modelarea suprafeţei
Uneori trebuie să se realizeze o nouă suprafaţă Z, care să fie o funcţie
matematică de valorile Z ale altor suprafeţe cu acelaşi domeniu de definiţie.

Analiză Spaţială 20
Metode de clasificare
Clasificarea este esenţială pentru înţelegerea de către om a obiectelor şi
fenomenelor lumii înconjurătoare. Creierul uman este limitat în ceea ce priveşte
numărul de clase cu care poate opera. Şapte clase plus sau minus două pe un
nivel într-o ierarhie par a fi confortabile. Clasificările binare (fals/adevărat,
cuplat/decuplat sau 0/1) sunt cele mai simple şi familiare calculatorului, dar mai
mult de 10 niveluri de clase sunt greu de acceptat.

Analiză Spaţială 21