„Ce este adevărul?

” (Pilat din Pont) – problemă la care oamenii de pretutindeni încearcă să

găsească un răspuns.
Situaţiile prezentate în cele ce urmează introduc mai multe dimensiuni ale respectării
UNABOMBER Manifestul celui care pune bombe
Pe 19 septembrie 1995, Washington Post şi New York Times au publicat un manifest
de 35.000 de cuvinte redactat de o persoană necunoscută, identificată ca fiind „Unabomber”3
(cel care pune bombe). La sfârşitul lunii iunie a sosit documentul însoţit de o scrisoare care
acorda ziarului un răgaz de trei luni înainte de a-1 publica, cu promisiunea că „va renunţa la
actele de terorism”. El a avertizat că, în cazul unui refuz, va „începe să lucreze la următoarea
bombă”, specificând şi un termen limită, data de 29 septembrie. „Unabomber” solicita de
asemenea să-i fie permisă publicarea unei replici de 3.000 de cuvinte pe o perioadă de trei ani,
îndreptată împotriva criticilor care-i vor ataca manifestul. Ideea esenţială a manifestului lui
Unabomber este că sistemul industrial şi tehnologic în care trăim este o catastrofă pentru
umanitate. De aceea, el încearcă „să răspândească idei anti-industriale” şi să-i încurajeze pe cei
care „urăsc sistemul:: industrial”.
Editorii publicaţiilor New York Times şi Washington Post, Arthur O. Sulzberger Jr. şi
Donald E. Graham, au publicat următoarea declaraţie comună:
De trei luni. Washington Post şi New York Times au făcut faţă împreună cererii unei
persoane cunoscută sub pseudonimul Unabomber de a publica un manuscris de aproximativ
35.000 de cuvinte. Dacă nu îl publicam, autorul documentului ameninţa să trimită o bombă cu
o destinaţie nespecificată, cu intenţia de a ucide. încă de la început, cele două ziare s-au
consultat îndeaproape pentru a decide dacă să publice sau nu sub ameninţarea violenţei. Au
consultat de la început, de asemenea, reprezentanţi ai legii. Atât procurorul general, cât şi
directorul FBI ne-au recomandat să publicăm acest document din raţiuni de siguranţă publică,
iar noi am acceptat.
într-o declaraţie către personalul ziarului, Stilzberger a insistat că este vorba despre un
incident izolat, care nu e pe cale să devină un precedent jurnalistic. Sulzberger a explicat: „Dacă
publici şi el nu mai omoară pe nimeni, aceasta e o afacere destul de bună. Dar dacă publici şi el
continuă să omoare ? Ce ai pierdut ? Costul tipăririi ? ”
Când a citit textul, fratele lui Unabomber a anunţat FBI că bănuieşte cine este potenţialul
autor al manifestului. Pe 1 aprilie, agenţii FBI au înconjurat cabana lui Theodore Kaczynski din
Montana şi l-au arestat.
 Au existat două raţiuni pentru care mai mulţi jurnalişti au obiectat cu vehemenţă
împotriva deciziei de la Times şi Post de a publica manifestul. în primul rând, faptul că „aceşti
doi campioni ai presei libere” acceptau să publice materialul la „recomandarea autorităţilor
federale pentru aplicarea legii” „Acest lucru semnala o erodare periculoasă a limitei dintre
media şi guvern, limită ce trebuie să fie fixată, imuabilă”5.
în al doilea rând, obiecţiile vizau şi cedarea în faţa cerinţelor unui terorist anonim. După
cum spunea Rem Rieder, redactorul-şef de la American Journalism Review:
E acelaşi lucru cu a negocia cu cei ce iau ostatici. Experţii în aplicarea legii au avertizat
de mult timp împotriva unei astfel de proceduri care nu face decât să încurajeze luarea de
ostatici. Asta arată că, dacă eşti destul de disperat, iresponsabil şi violent, ne vom îndrepta
coloanele de ştiri spre tine.
Publicarea manifestului lui Unabomber îi spune fanaticului următoarele : provoacă
destule stricăciuni, provoacă destulă dezordine, ia destule vieţi nevinovate, răneşte destui
oameni şi presa va fi a ta6.
Paul McMasters, Avocatul Poporului pentru Primul Amendament în cadrul organizaţiei
Freedom Forum din Arlington, Virginia, se întreba dacă a publica un material în numele
siguranţei publice ar expune „alte ziare şi posturi de radio şi de televiziune unui mai mare risc
de a fi supuse unor acţiuni teroriste în scopuri similare”7.
Astfel, aceste aspecte pot fi înţelese în termenii celui de-al doilea cvadrant din diagrama
Potter. Sunt în joc importante valori profesionale - independenţa ziarelor faţă de guvern şi
independenţa lor faţă de grupările ostile care proferează ameninţări. Din această perspectivă,
ziarele Times şi Post au încălcat două valori jurnalistice de bază, care vor afecta integritatea şi
eficienţa presei pe termen lung.
Tentaţia de a ceda în faţa pretenţiilor lui Unabomber este de înţeles dacă decizia de a-i
publica manifestul ar putea salva vieţi şi ar procura indicii pentru identificarea lui Unabomber.
în ceea ce priveşte dezbaterea asupra valorilor profesionale, aici este implicată de asemenea
valoarea de informaţie a ştirii. Sulzberger şi Graham n-au folosit această valoare drept criteriu
pentru publicare. Unele preocupări ale lui Unabomber privitoare la tehnologie erau relevante.
Interzicerea publicării ca decizie jurnalistică referitoare la un subiect care continuă să fie de
actualitate este cel puţin plauzibilă şi menţine controlul redactorilor şi editorilor asupra situaţiei
şi nu dă curs imperativelor intereselor exterioare.
Dar în faza a treia ? Sunt utile teoriile etice ?
 Fericita cale de mijloc a lui Aristotel nu este aplicabilă, întrucâţ nu ambele părţi sunt
legitime. Dat fiind că reacţia lui Unabomber este imprevizibilă, utilitarismul nu este de nici ut
ajutor;
Dar, în mod cert, primul principiu din teoria justiţiei a lui Rawls este relevant - cea mai
mare libertate poli tică pentru toţi. Practicarea violenţei şi a ameninţărilor cu violenţa de către
Unabomber nu poate fi justificată prin invocarea acestui principiu. Violenţa împotriva
tehnologiei nu constituie o alternativă credibilă. Nu cere atenţie din partea jurnalistului. Mai
multe posturi şi ziare refuză să publice sau să transmită materiale cu conţinut rasist evident. în
mod asemănător, nu ar trebui publicate materiale de propagând! teroristă care pledează pentru
violenţă. Conform primului principiu al lui Rawls, acţiunile sau mesajele care privează cetăţenii
de o libertate egală sunt imorale.
Ron Olshwanger era doar fotograf amator, dar a realizat un instantaneu impresionant,
un pompier din St. Louis încercând să-i facă respiraţie artificială Patriciei Pettus, în vârstă de
doi ani. Fotografia a apărut pe prima pagină a publicaţiei St. Louis Post-Dispatch pe 31
decembrie31.
Când Olshwanger a aflat, la sfârşitul lunii martie, că această fotografie primise un
premiu Pulitzer, el a mers cu soţia sa, Sally, în biroul redactorului-şef, pentru a sărbători
evenimentul. „Nici măcar nu beau. Sper că au Coca-Cola dietetică acolo”, i-a spus el unui
reporter de la Post-Dispatch înainte de a ajunge. Redactorul- -şef a cerut Coca-Cola dietetică
cu gheaţă pe lângă şampanie şi, când directorul- -adjunct de imagine a făcut fotografia pentru
articolul de a doua zi, cutia de Coca-Cola era pe birou, lângă soţii Olshwanger.
Dar Robert C. Hoit III, directorul departamentului de tehnologie foto, a eliminat cutia
din fotografie cu ajutorul noului sistem Scitex de care dispunea ziarul. Redactorul-şef a insistat
că a fost vorba de o problemă de comunicare. El spusese personalului că fotografia ar arăta mai
bine fără cutie şi a presupus că va fi în consecinţă tăiată. Hoit îşi aminteşte că cineva a sugerat
„Haideţi să scoatem cutia de Cola cu Scitex-ul”, dar, ulterior, s-a gândit că, probabil, a vrut să
spună „Haideţi s-o tăiem”. „Dintr-un anumit motiv”, a spus Hoit, „am eliminat-o. A fost o
prostie. A fost greşeala mea”.
Incidentul a fost amplu dezbătut în interiorul redacţiei, deoarece însuşi Hoit era cunoscut
drept promotor al Scitex-ului, dar se opunea cu fermitate trucării imaginilor. Hoit insistă că
fotografii care s-au supărat că „greşeala a fost făcută chiar de oameni care au! promis că nu o
să se întâmple niciodată” ar trebui „să facă ceea ce spun eu, nu-? ceea ce fac eu.” Conducerea
de la Post-Dispatch a luat incidentul foarte în serios. Ei l-au j discutat deschis, public, explicând
că progresul tehnologic face abuzurile imposibil | de detectat. De fapt, atunci când s-a produs
incidentul Olshwanger, conducerea sevi afla în faza finală a conceperii politicii companiei cu
privire la manipularea electronică.
Încă de la începuturile istoriei fotografiei, presa a denunţat imaginile trucate. în
consecinţă, mass-media continuă să facă o distincţie clară, în principiu, între fotografiile
neprelucrate de la ştiri şi documentare, şi imaginile fotografice folosite în articole şi reclame.
Presa informativă funcţionează pe principiul că fotografia făcută de un fotoreporter
trebuie să respecte"aceleaşi standarde ca şi articolele reporterului. La fel cum reporterii trebuie
să evite cu orice preţ prezentarea eronată a faptelor, fotojurnaliştii nu trebuie să inventeze
evenimente.ţTom Hardin de la Louisville Courier Journal spunea: „Echivalează cu modificarea
citatelor. Noi nu ne ocupăm cu asta, sper”. Larry Nyland de la USA Today îl aprobă:
„Manipularea fotografiilor de presă este un lucru pe care noi nu îl facem’’35. Onestitatea faţă
de public este o obligaţie morală; articolele sau imaginile trebuie să transmită sensul de bază şi
să fie comentate cu acurateţe. Abaterile de la aceste principii fac din fotografi membri de
categoria a doua ai redacţiei, care nu operează cu aceleaşi standarde profesionale ca ale
redactorilor. Ei sunt coborâţi în ierarhie cu subtilitate până la a produce fotografii artistice sau
„de umplutură” pentru publicaţie.
Pe linia acestei distincţii între ştiri şi divertisment, politica redacţională a ştirilor din
Post-Dispatch indică : „Pentru a asigura integritatea componentei vizuale a reportajelor noastre,
sistemul Scitex nu va fi folosit pentru a distorsiona sau schimba imaginea în aşa fel încât să
înşelăm cititorul ”. Scitex poate înlătura particulele de praf şi poate asigura un balans corect,
dar mutarea, eliminarea sau adăugarea unor elemente este interzisă. Dacă o fotografie este
denaturată, indiferent de motiv, cititorii trebuie să fie informaţi.
Deşi cutia de Coca-Cola dietetică a însoţit un reportaj portret, politica redacţională a
ziarului Post-Dispatch referitoare la ştiri o include în mod corect în standardele
fotojurnalismului ca fiind diferită de divertisment. Cititorii nu percep imediat diferenţa între
diferitele categorii. Prin urmare, credibilitatea ziarului ar putea avea de suferit.
O J SIMPSON
Relatarea procesului lui 0.1. Simpson a scos în evidenţă relaţia dintre categoria ştirilor
şi cea a ilustraţiilor manipulate digital. Pe 27 iunie 1$94, coperta revistei Time a modificat
fotografia lui Simpson făcută de poliţie Ia arestarea sa. Sub titlul „O tragedie americană” (în
„American Tragedy”), Time a făcut o poză adecvată ştirii şi a transformat-o într-o fotografie de
ilustrare, întunecând artistic faţa lui Simpson.: Pe coperta revistei Newsweek a apărut aceeaşi
fotografie a Iui Simpson, dar fără modificări. Timp de o săptămână, o fotografie tip ilustrare şi
o fotografie de ştiri au stat una lângă cealaltă pe standurile de presă.
 Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fotografilor de Presă a atacat violent revista Time,
calificând coperta acesteia drept „o ticăloşie la adresa impactului fotografiei originale". După o
săptămână, redactorii de la Time şi-au cerut scuze public pentru efectul neintenţionat al gestului
lor, într-o scrisoare de o pagină adresată cititorilor. Redactorul-şef de la; Time a scris că
redactorii n-au intenţionat niciodată să fie rasişti sau să facă astfel încât pielea înnegrită a lui
Simpson „să pară mai sinistră”. Ei au creat doar o ilustrare fotografică la „An American
Tragedy”, făcând aluzie la celebritatea lui Simpson şi la' gravitatea! acuzaţiilor de crimă
împotriva lui.
E posibil ca ziariştii să fi crezut că j cititorii lor vor înţelege diferenţele dintre aceste
categorii profesionale, atât timp cât ei se află în fiecare zi la limita dintre fotografia jurnalistică
şi ilustrarea fotografică, atunci când produc copertele revistelor. Cum cititorii sunt neinteresaţi
de practicile editoriale ale presei, consecinţe neintenţionate apar doar dacă fotografiile sunt
lăsate fară explicaţii.
Dar cum echipamentul digital devine la fel de comun ca şi computerele personale,
întrebarea este: „Cine va fixa"; standardele fotografiei digitale?”. „Tehnologia se schimbă, etica
nu” - spune o zicalăj veche -, dar îşi pierde rapid aplicabilitatea. Şi, după cum observa Robert
Gilka - fost angajat al National Geographic - despre trucarea fotografiilor: „Este ca şi frânarea
producerii armelor nucleare. Nu există aşa ceva”