China Vs India in Cursa Cresterii Economice

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA AFACERI INTERNAȚIONALE
Lucrare de licență
Coordonator stiințific,
Prof. Univ. Dr. Neculiță Mihaela
Absolvent,
Plugaru Gabriel
Galați
2017
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
SPECIALIZAREA AFACERI INTERNAȚIONALE
China versus India în cursa creșterii

economice
Coordonator stiințific,
Prof. Univ. Dr. Neculiță Mihaela
Absolvent,
Plugaru Gabriel
Galați
2017
1
Cuprins :
Introducere.............................................................................................................................3
Capitolul 1. Stadiul cercetării privind creșterea economică..................................................5
1.1. Noțiuni generale asupra creșterii economice..................................................................5
1.2. Teorii ale creșterii economice.........................................................................................7
1.3. Modele de creștere economică........................................................................................8
1.3.1. Modelul de creștere economică Solow-Swan..........................................................10
1.3.2. Modelul de creștere a lui John Maynard Keynes.....................................................11
1.3.3. Modelul de creștere a lui Roy F. Harrod..................................................................11
1.3.4. Modele utilizate în țările europene...........................................................................14
Capitolul 2. Evoluția economică a Chinei și Indiei..............................................................18
2.1. Aspecte generale privind Republica Chineză................................................................18
2.2. Analiza principalilor indicatori.....................................................................................25
2.3. Aspecte generale privind China....................................................................................30
2.4. Analiza principalilor indicatori.....................................................................................36
Capitolul 3. Comparație cu Japonia, SUA și UE.................................................................41
3.1. Date generale privind economia mondială....................................................................41
3.2. Analiză comparativă pe baza indicatorilor economici..................................................44
2
Introducere
Lucrarea de față își propune să prezinte aspectele teoretice și practice în legatură cu termenul de
creștere economică, ea putând fi utilizată ca fundament pentru cercetări practice, dar și teoretice, pentru a
furniza informațiile necesare luării unor decizii de către potențiali investitori sau întreprinzatori. Ea oferă o
analiză detaliată pe baza indicatorilor economici fundamentali ai economiilor studiate.
Lucrarea este structurată în 3 capitole, primul capitol fiind intitulat “Aspecte teoretice și practice
privind creșterea economică” abordează principiile teoretice cu privire la conceptul de creștere economică, a
originilor acestuia, prezentarea diverselor modele de creștere economică emise de către specialiștii din
domeniu. Se urmărește familiarizarea lectorului neavizat cu ceea ce înseamnă creștere economică în structuri
simple, însă prin intermediul limbajului de specialitate.
În cadrul celui de-al doilea capitol s-a realizat o analiză detaliată a evoluțiilor economice ale statelor
în cauză și anume Republica Populară Chineză și India, două state ce sunt într-o adevarată cursă economică
fantastică ce încă nu dau semne de “oboseală” sau stagnare, doi giganți ce contribuie enorm la tot ceea ce
înseamnă piața mondială. S-au descris atât aspecte generale, cât și de detaliu. Sunt urmărite îndeaproape
fenomenele economiei mondiale, ce înregistrează creșteri majore în ceea ce privește majoritatea indicatorilor
economici fundamentali.
Cel de-al treilea capitol efectuează o analiză comparativă a celor două împreună cu alte economii
stabile, mature incluzându-le în cadrul economiei mondiale tocmai pentru a fi pus în evidență caracterul lor
de mari puteri economice. Pe baza graficelor și a datelor statistice, s-a încercat atât descrierea economiilor
studiate, cât și emiterea de concluzii asupra datelor prezentate.
Motivația alegerii acestei teme se numără printre cele mai simple și sincere cu privire la alegerea
unei teme de licență potrivite. Reprezintă un subiect de actualitate, un subiect ce fascinează cercetătorii și
specialiștii în domeniu, este de asemenea un subiect cu o gamă largă de acțiune și cu un număr considerabil
de posibile abordări. Consider că cele două state pot reprezenta un model de dezvoltare economică pentru
statele subdezvoltate sau pentru cele în curs de dezvoltate, cu precădere China, deoarece liberalizarea
economică, dar și legislația modificată în ultimele decenii au adus-o în stadiul din prezent. O astfel de temă
ne conectează la întreaga lume, la întreg mapamondul, economic și nu numai, iar în epoca în care trăim, una
a vitezei, se impune o încorporare a individului simplu, ordinar la nivel global, mondial. Nu este de mirare că
în prezent nu se mai vorbește de un cetățean național, ci de unul global. De asemenea având în vedere și
specializarea studiată și anume, Afaceri Internaționale, consider că îmi va oferi posibilitatea de a fi mai atractiv
de către potențiali angajatori, strict din simplul fapt că am acest gust al lumii, al internaționalului. De fapt, asta
și sugerează lucrarea ce urmează, o internaționalizare tot mai pregnantă, prezentarea detaliată a
interdependențelor economice ce există la nivel mondial, ilustrarea economiei mondiale ca o “pânză de
3
paianjen” uriașă, a căror elemente sunt strict legate între ele.Astfel, dacă un element decade, se destramă,
întregul sistem va fi afectat.
Capitolul 1. Stadiul cercetării privind creșterea economică

1.1. Noțiuni generale asupra creșterii economice
Un standard de viaţă superior nu poate fi obţinut decât printr-o producţie eficientă de

bunuri şi servicii. Creşterea economică presupune sporirea rezultatelor activităţii economice
la nivel macroeconomic. Creşterea economică se exprimă prin ritmul de creştere a
indicatorilor macroeconomici (PIB, PNB, VN). Deseori, variaţia acestor indicatori este
corelată cu evoluţia demografică.
Creşterea de PIB-ului potenţial este un proces pe termen lung şi constă în creşterea
producţiei potenţiale. PIB-ul potenţial este acel volum al producţiei pentru care capacitatea
de producţie este pe deplin utilizată. Creşterea de PIB potenţial este echivalentă cu creşterea
capacităţii de producţie la nivel naţional fiind un rezultat al investiţiilor efectuate.
Creşterea economică este determinată de următorii factori:
 direcţi
 Creşterea populaţiei active;
 “Investiţiile” în capitalul uman;
 Creşterea volumului capitalului utilizat;
 Schimbările tehnologice;
 indirecţi
 Instituţiile (instituţiile financiare, administraţiile private etc.);
 Guvernul.
Creşterea economică pe termen lung are două surse importante:
 creşterea cantitativă a factorilor de producţie utilizaţi (a numărului de persoane, a
cantităţii de capital fix sau circulant utilizat); aceasta poartă şi denumirea de creştere
economică extensive;
 creşterea calitativă a factorilor, adică creşterea eficienţei utilizării factorilor de producţiei
(a productivităţii acestora); rezultatul este creşterea economică intensivă.
Descrierea creşterii economice se realizează cu ajutorul funcţiei de producţie:
PIB = f (muncă, capital, progres tehnic)
4
Aşadar, creşterea economică este exprimată în funcție de cantitatea și calitatea
factorului muncă existent într-o anumită țară. Cantitatea factorului muncă poate determina
o creştere economică sănătoasă numai în condiţiile în care se înregistrează şi o creştere a
stocului de capital. Altfel, creşterea cantităţii de muncă utilizată în condiţiile în care stocul
de capital rămâne constant determină utilizarea factorilor de producţie cu o eficienţă din ce
în ce mai mică ceea ce determină o scădere a producţiei pe locuitor (datorită randamentelor
descrescătoare).1
Calitatea factorului uman de referă atât la grad de cultură, calificare, dar şi la starea
de sănătate a populaţiei, la speranța de viață a acesteia.
Creşterea cantităţii de capital utilizat este echivalentă creșterii cantităţii de bunuri şi
servicii obţinute într-o economie naţională, dar în aceeaşi manieră ca şi creşterea cantităţii
de forţă de muncă. Progresul tehnic, denumit în modelele economice consacrate (cel al lui
Robert Solow2 şi cele care au urmat acestuia) factor rezidual, este în prezent unul dintre cei
mai importanţi factori ai creşterii economice, fiind o sursă importantă a creşterii
productivităţii factorilor de producţie şi, deci, a creşterii economice intensive.
Creşterea economică aduce următoarele beneficii agenţilor economici :
 Creşterea standardului de viaţă - sporirea volumului de bunuri şi servicii finale la
nivelul unei ţări este echivalentă, de regulă, cu modificarea în sens favorabil a
consumului. Creşterea economică pe termen lung aduce o sporire nu numai a cantităţii,
ci şi a calităţii bunurilor şi serviciilor consumate;
 Atenuarea sărăciei - creşterea capacităţii de producţie generează mai multe locuri de
muncă şi, deci, surse de venit mai numeroase ;
 Modificări în structura consumului - creşterea economică a determinat în ultimele
decenii ca în statele cu economie de piaţă matură partea din venit destinată satisfacerii
nevoilor inferioare să scadă în favoarea celei destinate satisfacerii nevoilor superioare
(cultură, recreere, comunicare etc.).
Totuşi, creşterea economică, privită ca finalitate a eforturilor efectuate de instituţiile
statului are costurile sale.
 Poluarea - poluarea reprezintă unul din costurile majore ale creşterii economice din
secolele XIX şi al XX;
1 http://conspecte.com/Macroeconomie/cresterea-economica.html
2 Robert Merton Solow (n. 23 august 1924) este un economist american, cunoscut pentru cercetarea sa asupra
teoriei creșterii economice ce a culminat cu modelul de creștere exogenă ce-i poartă numele.
5
 Alocarea resurselor pentru creştere (costul de oportunitate). Consumul de bunuri şi
servicii trebuie redus în prezent astfel încât consumul viitor să fie mai mare. Cu alte
cuvinte, numai investiţiile generează venituri viitoare, iar acestea pot creşte numai
pe seama reducerii consumului;
 Costuri personale şi sociale.3
1.2. Teorii ale creșterii economice
Teoria creşterii economice necesită un termen îndelungat de aplicare. Primul pas este
reprezentat de funcţia de producţie :
PIB = F (M, K)
Teoria clasică a creşterii economice a fost dezvoltată de David Ricardo, Adam Smith
şi Thomas Robert Malthus4. Ea se bazează pe legea randamentelor descrescătoare şi descrie
evoluţia economiei în condiţiile în care pământul este o resursă limitată, iar populaţia este în
creştere. În aceste condiţii, Malthus a considerat că populaţia este condamnată să trăiască la
nivelul de subzistenţă. Legea randamentelor descrescătoare avea ca rezultat faptul că, atunci
când pământul este limitat, creşterea populaţiei determină reducerea salariilor, la nivelul la
care populaţia se va afla într-o situaţie staţionară (numărul va rămâne constant). Clasicii au
omis aportul progresului tehnic la creşterea economică.
Teoria lui Keynes sau general numită Keynesism5, consideră că venitul naţional
creşte pe seama creşterii cererii agregate. Precursorii lui Keynes au fost preocupaţi de
stabilitatea activităţii economice şi de reducerea şomajului. Ei au subliniat rolul major al
investiţiilor privite ca acumulare de capital şi ca o componentă a cererii agregate. Acestea
(investiţiile) au rolul hotărâtor în creşterea venitului naţional şi, deci, a producţiei naţionale.
Teoria neoclasică introduce, ca variabilă exogenă progresul tehnic. Se menţine rolul
important al investiţiilor (care au ca rezultat creşterea înzestrării tehnice a muncii) şi al
creşterii cantităţii forţei de muncă utilizată.
Noua teorie a creşterii consideră progresul tehnic a fi o variabilă endogenă.
Investiţiile nu constau în reproducerea aceloraşi bunuri, ci în producerea de utilaje, maşini
etc, care încorporează în ele cunoştinţele acumulate de oameni. De asemenea, se ia în
3 http://www.scoalapostdoctorala.ase.ro/doc/moroianu.pdf
4 Thomas Robert Malthus (n. 13 februarie - d. 23 decembrie 1834) a fost un cleric si un teoretician economist
englez, teoria sa fiind cunoscută sub numele de malthusianism.
5 Teorie a creșterii economice emisă de către economistul englez John Maynard Keynes.
6
considerare şi faptul că randamentul social este superior randamentului privat, generând
astfel, externalităţi tehnologice pozitive şi deci creşterea productivităţii. Noua teorie
consideră că asimilarea cunoştinţelor are loc prin două metode :
 învăţare prin practică, în sensul că oamenii asimilează experienţa acumulată în
elementele de capital;
 inovație, schimbările tehnologice fiind procese sistematice, gândite.
Mai mult, teoria economică arată că sunt importante următoarele aspecte ale inovării:
 Localizarea inovaţiilor; este cunoscut faptul că inovaţiile se concentrează în anumite
ţări, care au devenit exportatoare de cunoştinţe;
 Difuziunea inovaţiilor este costisitoare, pentru că oamenii au o rezistenţă mare la
schimbare şi de asemenea, apărarea drepturilor de proprietate intelectuală necesită
eforturi deosebite;
 Structura pieţei şi a economiei influenţează inovaţiile, pentru că de exemplu, o
economie concentrată pe ramurile industriale apropiate de sectorul primar, cunosc o
evoluţie tehnologică inferioară economiilor în care sectorul terţiar şi cuaternar sunt în
proces de maturizare ;
 Inovaţiile - strategie competitivă. Unele întreprinderi au activităţi sistematice de
cercetare pentru a crea noi produse sau noi tehnologii (care să le dea un avantaj de cost).
Teorii ale randamentelor de scară crescătoare consideră că iniţial, investiţiile cu grad
mare de noutate necesită costuri foarte mari (de asemenea şi riscuri mari) şi că, de regulă,
consumatorii sunt reticenţi la produsele cu acelaşi grad de noutate.
1.3. Modele de creștere economică
Creșterea economică este o noțiune de actualitate care preocupă atât guvernele, cât
și oamenii simpli. Ce semnifică această creștere economică? Conform opiniei publice și
celor mai multe materiale specializate în economie, aceasta este definită drept o creștere în
capacitatea unei economii de a produce bunuri și servicii, apelând la o comparație între două
perioade date. Creșterea economică poate fi măsurată în termeni nominali, care includ
inflația, sau în termeni reali, ajustați cu inflația. De multe ori, creșterea economică este
asociată cu partea de inovare și cu schimbările tehnologice. Un exemplu destul de bun în
această direcție îl constituie apariția Internet-ului și schimbările în procesele subsidiare
procesului de producție pe care această relativ nouă tehnologie le-a adus. Prin creștere
economică nu ar trebui să înțelegem doar creșterea capacității de producție a unei economii,
7
ci și o îmbunătățire a calității vieții oamenilor care sunt parte activă a acelei economii.
Creșterea economică poate fi măsurată prin intermediul modificării procentuale a diferiți
indicatori precum PIB-ul, PIB pe cap de locuitor sau PNB-ul.
Într-o scriere a sa din “The Concise Encyclopedia of Economics, profesorul Paul
Romer6 de la Stanford University, explica viziunea unui bancher preocupat de partea de
creștere, în comparație cu ceea ce înseamnă partea de creștere economică pentru un guvern.
Dacă avem o tablă de șah (64 de pătrățele) și vom pune un cent pe primul pătrat, doi cenți
pe al doilea pătrat, patru cenți pe al treilea pătrat, opt cenți pe al patrulea pătrat, vom ajunge
sa avem la ultimul pătrat suma de aproximativ 92 milioane de dolari. Dacă vom folosi în
acest proces multiplicativ doar pătratele albe, vom avea aproximativ 21,5 milioane de dolari.
Bineînțeles, un bancher va decide să folosească toate pătrățelele, fiind preocupat doar de
câștig, indiferent dacă este vorba de dolari, lire sterline sau lei. Atunci când este vorba de un
guvern, situația se schimbă, pentru că statul trebuie să țină seamă de ritmul de creștere
(evidențiat prin cele doua situații diferite - fie utilizăm totalitatea pătratelor, fie utilizăm doar
jumătate din ele). Astfel, grija pentru alegerea variantei optime între dublarea venitului din
generație în generație sau dublarea venitului o dată la două generații micșorează toate
celelalte griji privind politicile economice.
În realitate lucrurile sunt diferite. Dacă între anii 1950 și 1975, spre exemplu, India
a avut o rată de creștere a PIB-ului de 1,8% pe an, se poate determina în cât timp și-ar putea
această țară dubla PIB-ul, apelând la Regula lui 72 (în finanțe, regula lui 72 este o metodă
folosită pentru a estima în cât timp valoarea unei investiții se dublează). Împărțim 72 la 1,8
și aflăm că India ar putea să își dubleze produsul intern brut în aproximativ 40 de ani. Putem
aplica aceeași regulă și pentru China: la o rata de creștere a PIB-ului de aproximativ 10
procente/an, China și-ar putea dubla veniturile dacă ar păstra același ritm de creștere, în
aproximativ șapte ani (Paul Romer, 2007).
Modelele de creștere economică au fost subiect de interes pentru economiști încă din
perioada clasică (Adam Smith7, David Ricardo8). Modelele keynesiene, dar și descendentele
directe acestora, cele neokeynesiene, susțin că pentru a avea o economie stabilă este nevoie
de utilizarea politicilor macroeconomice și de intervenția directă a statului pentru ajungerea
6
Paul Michael Romer (n. 7 noiembrie 1955) este un economist american, pionier al teoriei de creștere
economică endogenă.
7
Adam Smith (n. 5 iunie 1723 - d. 17 iulie 1790) a fost un economist, om politic și filozof scoțian.
Considerat părinte al economiei moderne prin lucrarea sa „Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și
cauzelor ei”.
8
David Ricardo (n. 18 aprilie 1772 - d. 11 septembrie 1823) economist englez, reprezentant al Școlii Clasice
de Economie.
8
la starea echilibru și pentru stimularea creșterii economice. La extrema cealaltă se află
modelele neoclasicilor, care susțin că economia este stabilă, echilibrul venind de la sine.
Toate aceste creșteri menționate mai sus trebuie cuprinse în modele, și spunem
trebuie, pentru că sistematizarea cuprinderii realității în modele, de cele mai multe ori destul
de încâlcite, reprezintă o pasiune, câteodată prea arzătoare, a fenomenului științific modern.
În această lucrare ne vom concentra pe validitatea și viabilitatea acestor modele în vremuri
de criză și vom încerca să aflăm care este gradul acestora de aplicabilitate, date fiind
condițiile menționate. Având în vedere faptul că cercetarea se află într-o stare incipientă,
principalul model pe care ne vom axa aici va fi modelul neoclasic de creștere (Solow –
Swan).
1.3.1. Modelul de crestere economica Solow-Swan
Unul dintre cele mai cunoscute modele de creștere economică este modelul neoclasic
sau modelul de creștere Solow-Swan, așa cum este cunoscut de către specialiștii în domeniu.
Acest model constituie o extensie a modelului de creștere Harrod-Domar (1946), extensie
reprezentată de cuprindere în model al unui nou termen: creșterea productivității. În noul
model, capitalul nou este mai valoros în detrimentul vechiului capital, pentru că acesta apare
ca urmare a îmbunătățirii tehnologiei în timp. În continuare, voi menționa succint câteva
dintre caracteristicile de bază ale acestui model, cât și funcția pe care acesta este construit,
dar și modificări ale modelului în funcție de variabilele componente. Acest model ne arată
de fapt cum creșterea ratei economisirii, creșterea populației și progresul tehnologic
influențează creșterea economică pe parcursul unui anumit interval temporal. Premisele
folosite în model sunt:
 economia este perfect concurențială;
 există doi factori de producție perfect substituibili (munca L și capitalul K – în
analiza inițială nu apare progresul tehnic);
 mobilitatea perfectă a factorilor de producție;
 ocuparea deplină în utilizarea resurselor (Socol, 2009).
În acest model, funcția de producție este una de tipul Cobb-Douglas,9
De forma:
Y = A  Kα  Lα-1.
9
Funcția Cobb-Douglas este folosită în microeconomie, în macroeconomie, dar este înrudită și cu funcția de
producție din managementul producției care reprezintă o funcție specială a funcției de producție CES.
Această funcție a fost dezvoltată de către economiștii americani Paul Douglas și Charles Cobb în 1928.
9
1.3.2. Modelul de crestere economică a lui John Maynard Keynes
Ecuația fundamentală de la care a pornit John Maynard Keynes în elaborarea teoriei sale asupra
creșterii economice se bazează pe egalitatea deplină între economii și investiții. În acest context, Keynes a
considerat acumularea capitalului ca fiind unul dintre cei mai importanți factori ai creșterii economice.
Să presupunem că productivitatea capitalului în termeni de venit național este constantă, în sensul că
fiecare unitate de capital acumulată produce o creștere constantă a venitului național. Vom avea astfel: Yt+1 -
Yt = w (Kt - Kt-1)
Unde w reprezintă productivitatea capitalului și corespunde inversului coeficientului marginal al capitalului.
Coeficientul t măsoară, deci, productivitatea marginala brută a investițiilor, sau creșterea produsului
obținut ca urmare a sporirii factorului capital, acompaniată de creșteri apropiate ale celorlalți factori de
producție disponibili. Deoarece investițiile nu sunt altceva decât creșterea capitalului.
Kt - Kt-1 = It
Putem scrie: Yt+1 - Yt = w It

Să admitem, în același timp, că investițiile reprezintă o fracțiune constantă „t” din venitul național:
It = sYt
Substituind această ecuație în relația precedentă vom avea: Yt+1 - Yt = w sYt
Din care rezultă că:

Această ecuație poate fi interpretată în felul următor: creșterea procentuală a venitului național este
egală cu fracțiunea din venit investită multiplicată cu productivitatea investițiilor.
1.3.3. Modelul de creștere economică a lui Roy F. Harrod
Modelul lui Roy F.Harrod reprezintă unul dintre primele modele postkeynesiste. De la început
trebuie să subliniem că Harrod se foloseşte în întregul lui demers de trei concepte fundamentale, și anume:
A) rata de facto a creşterii economice, respectiv cea care se realizează efectiv într-o perioada de timp,
de obicei un an;
B) rata justificată a creşterii economice, pe care Harrod o mai numeşte și „rata garantată”;
C)îin fine, aşa numita „rata naturală” a creşterii economice.
10
Pentru a pune în evidență primul concept, Harrod notează cu G rata de creștere a produsului total, adică a
venitului naţional Y, exprimată ca raport între sporul absolut Y și produsul total al perioadei precedente Y,
astfel că:
În continuare, Harrod notează cu C coeficientul capitalului privit în forma sa marginală, adică I/ Y,

iar cu 's' fracţiune din venit care se economiseşte, adică tocmai rata acumulării, egala cu I/Y. Din elementele
de mai sus, Harrod construieşte prima ecuaţie fundamentală, si anume: GR = s (1)
Pentru ca I/Y = S/Y, atunci I = S. Odată fixaţi aceşti termeni, Harrod recurge la două ipoteze de lucru.
În primul rând, el presupune că avem de-a face cu un progres tehnic neutru. Aceasta înseamnă că investiţiile
sunt neutre, adică nu afectează cu nimic coeficientul capitalului. De fapt, conceptul de neutralitate este privit
ca o medie, presupunându-se ca, în perioada de timp considerată, efectul investiţiilor ce solicită mai mult
capital (labour saving - economisitoare de muncă) per unitate de produs este contrabalansat de efectul opus
al investiţiilor care reduc coeficientul capitalului (capital saving). În al doilea rând, el consideră rata dobânzii
ca fiind constantă, ceea ce este greu de presupus într-o economie de piaţă.
Ecuaţia (1) este definită de însuşi Harrod ca fiind o rata truism, adică de facto, putând fi constatată ex
post, cu alte cuvinte, la finele perioadei analizate. Deoarece nu este deloc sigur ca investiţiile vor fi egale cu
economiile, această rată poate să fie satisfăcătoare sau nu pentru întreprinzători. Dacă rata de creștere
economică se dovedeşte a fi prea mică, ea s-ar putea să nemulţumească pe o bună parte din investitori, aceştia
văzându-şi periclitate profiturile anticipate.
Sa trecem acum la analiza celui de al doilea concept propus de Harrod, si anume, cel al '”ratei
justificate” de creștere economică. De data aceasta, el constată că întreprinzătorii nu au nevoie de orice rată
de crșstere economică, ci de o rată care să le garanteze profiturile. Dacă in ecuaţia (1) simbolul C reprezintă
un coeficient de facto al capitalului, realizat ex post, de data aceasta pentru a obţine o rată dorită Gw, care să
garanteze profiturile aşteptate, este nevoie de un avans “ferm'”de capital, adică de un coeficient necesar al
capitalului, notat cu Cr. În felul acesta, se ajunge la cea de a doua ecuaţie fundamentală de forma:
Gw Cr = S (2)
Harrod compară, apoi, cele doua ecuaţii între ele.
Daca G ≠ Gw înseamnă că, în economie, acţionează forțe centrifuge care provoacă îndepărtarea
sistemului economic de la linia de creștere necesară. Ar fi un adevărat noroc - afirmă Harrod - dacă G ar
nimeri exact pe valoarea lui Gw, considerată ca rată de echilibru.
11
Într-adevăr, în condiţii de echilibru, rata de creștere economică efectivă ar trebui să fie egală cu rata
de creștere economică dorită de întreprinzători: G = Gw
Dacă această egalitate se verifică, atunci economiile efective coincid cu economiile planificate.
Aceeaşi coincidență se va constata și între coeficientul efectiv al capitalului și cel prevăzut ex ante. În acest
caz, cei ce economisesc, pe de o parte, și întreprinzătorii, pe de altă parte, își văd realizate propriile proiecte,
iar poziţia de echilibru a creşterii se perpetuează. Desigur, înregistrarea unei asemenea egalităţi ar echivala cu
o situaţie ideală. Dar, ea este departe de a se realiza, pentru că, aşa cum menţionam mai sus, în permanență se
vor ivi forțe care ne îndepărtează de situaţia de echilibru.
Prin urmare, creşterea populaţiei și progresul tehnic impun anumite limite posibilităţii de creștere a
capitalului investit. Dincolo de aceste limite, noile investiţii n-ar putea fi utilizate, chiar dacă ar exista
disponibilităţile de capital necesare. În consecinţă, rata maximă de creștere a venitului naţional permisă de
sporirea populaţiei și progresului tehnic, Harrod o numeşte rata naturală a creşterii economice, pe care o
notează cu Gn. Această rată este cel de-al treilea concept fundamental folosit în modelul său.
Cu alte cuvinte, ea este considerată ca naturală pentru că va fi întotdeauna determinată de creşterea
naturală a forței de muncă și de creşterea naturală - în sensul unei variabile exogene - a progresului tehnic,
respectiv a productivităţii muncii. Din acest punct de vedere, rata naturală ar coincide cu ritmul de expansiune
economică necesară pentru a satisface creşterea populaţiei și progresului tehnic, care, de data aceasta, nu mai
are un caracter neutru.
În aceste condiţii, devine absolut clar că, prin definiţie, rata efectivă de creștere G nu va putea depăşi
niciodată rata de creștere naturală Gn care reprezintă, după cum am văzut, rata maximă permisă de sistemul
economic.
Aşadar, putem nota că : Gn Cr = s (3)
Obţinerea acestei rate naturale de creștere economică, privită ca ritm maxim și, totodată, optim de
creștere a venitului naţional ar satisface și interesele societăţii, pentru că ar exclude şomajul. Iată de ce
egalităţile: G = Gw = Gn sunt considerate ca ideale, economia aflându-se într-o situaţie de echilibru perfectă.
Astfel, ritmurile de creștere realizate sunt cele maxime permise de disponibilităţile de factori de producţie si
de cunoştinţele ştiinţifice.
Din păcate, faptele economice nu evoluează aşa cum am dori. De regulă, rata de creștere efectivă
(G) tinde să fie inferioară celei dorite (Gw). În acest caz, economiile nu vor fi folosite în totalitatea lor. Invers,
dacă rata naturală este superioară ratei de creștere dorită (Gn > Gw), atunci ne vom afla într-o situaţie în care
creşterea populaţiei și progresul tehnic oferă posibilităţi noi de investiţii, dar ele nu pot fi fructificate integral
din lipsa unor economii spontane. Dacă, totuşi, volumul investiţiilor ar depăşi nivelul economiilor, economia
s-ar înscrie pe o linie inflaţionistă, pentru că ele ar fi făcute pe seama măririi deficitului bugetar.
12
În concluzie, echilibrul prezentat este un echilibru instabil. Consideraţiile cu privire la nepotrivirile
dintre cele trei ritmuri îmbracă forma unei încercări de explicare a fluctuaţiilor ciclului economic. Vom avea
de-a face cu un proces de creștere economică ideal numai când:
G = Gw = Gn .
Dacă s-ar înregistra o asemenea situaţie, rata de creștere efectivă nu numai că ar îndreptăţi aşteptările
tuturor întreprinzătorilor, dar ar absorbi complet și forţa de muncă disponibilă.
1.3.4. Modele utilizate în tarile europene
În ţările europene, modelele macroeconomice au început să se aplice din anii 70.

Primele modele erau econometrice şi de tipul input output. Etapa actuală se caracterizează
prin elaborarea unui sistem care include modele de planificare pentru diferite niveluri
ierarhice: determinarea obiectivelor de natură macroeconomică, elaborarea planurilor
naţionale şi sectoriale. Sistemul de modele include un model central, în jurul căruia se
poziţionează modelele suplimentare.
Au fost studiate 7 modele de simulare macroeconomică în Franţa, 2 din care s-au
utilizat începând cu anii 70, iar 5 modele se aplică în prezent. Ele au fost dezvoltate de
institutele de cercetări, ministere şi Banca Franţei. Modelele nu se încadrează nici în
structura keynesiană, nici în cea clasică, mai degrabă în una din de tipul neo-keynesian cu
includerea dependenţelor de determinare a efectelor preţurilor, sunt econometrice, efectele
PIB-ului sunt incluse ca variabile exogene. Ele stabilesc echilibrul cerere-ofertă, descriu în
detaliu mecanismul ofertei, include elemente de efect feedback a ofertei asupra cererei, a
gradului de utilizare a capacităţilor de producţie şi a şomajului asupra preţurilor. Pieţele
financiare nu sunt incluse în modelele franceze.
Modelul DMS (Dynamique multi sectoriel) al Franţei a fost unul din primele modele
macroeconomice, elaborat în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice
(conducătorul grupului – D. Fouquet). Este un model macroeconomic central pentru
previziuni economice pe termen mediu, de talie mare, dinamic. Modelul este de simulare,
de inspiraţie neo-keynesiană, are caracteristici asemănătoare cu modelele şcolilor Whartan
şi Brookings. Modelul cuprinde peste 1100 ecuaţii, 400 variabile exogene privind mediul
economic extern, preţurile şi cererea de import pentru principalii parteneri comerciali
europeni ai Franţei, ratele de schimb între monedele partenerilor, politica monetară şi fiscală;
situaţia demografică; variabilele specifice administraţiei locale şi instituţiilor financiare.
Modelul cuprinde 11 ramuri şi sectoare şi este dezagregat pe un şir de produse.
13
Modelul simulează interacţiunea a trei părţi componente: cererea internă şi comerţul
exterior, producţia (formarea valorii adăugate pe ramuri şi sectoare) şi veniturile (menajelor,
fiscale şi cheltuielile administraţiei). Se porneşte cu determinarea cererii, care apoi stă la
baza evaluării nivelului producţiei şi valorii adăugate. În baza nivelului producţiei, utilizând
funcţii de producere, se determină numărul de angajaţi şi şomajul. Preţurile şi salariile se
determină prin relaţii interdependente: evoluţia ratei salariilor e dependentă de preţurile de
consum, iar evoluţia preţurilor de producţie – de costurile salariale unitare. O trăsătură
caracteristică a modelului este dinamica acumulării capitalului productiv, care e reprezentat
valoric drept capital financiar şi fizic şi ca active fixe. Investiţiile sunt un factor decisiv în
creşterea economică pe termen mediu.
O versiune foarte restrânsă a modelului DMS o reprezintă MICRO-DMS, care
ilustrează legăturile dintre principalii indicatori macroeconomici. Modelul descrie
mecanismele ce se referă la: producţie determinată printr-o funcţie de producţie; venitul
menajelor, împărţit între consum şi acumulări în funcţie de evoluţia venitului şi inflaţiei;
comerţul extern (importuri, exporturi, preţuri, presiunea dobânzii); domeniul financiar şi
monetar, care sunt incluse parţial.
În baza modelului DSM, în cadrul Institutului Naţional de Statistică şi Studii
Economice, au fost elaborate două modele macroeconomice AMADEUS şi METRIC. Se
utilizează şi alte modele macroeconomice, de exemplu, BDF, al Băncii Franceze, HERMES,
construit de Şcoala Centrală şi MOSAIQUE, elaborat de către Observatorul Francez de
Conjunctură Economică. Modelele menţionate sunt de tip neo-keynesia, au perioada
trimestrială sau anuală, se bazează pe SCN, ca metodă de estimare este aplicată metoda celor
mai mici pătrate. Orizontul de previziune este de la 5 la 10 ani. Modelele includ 5 agenţi
instituţionali: menajele, firmele, statul, instituţiile financiare, restul lumii. Structura
modelelor e dezagregată pe sectoare economice (ramuri) şi produse (3-10 la număr) –
agricultură, industria prelucrătoare, energetică, construcţii, piaţa capitalului, piaţa
serviciilor, serviciile financiare ş.a.
Modelele includ ecuaţii ce pot fi clasificate în patru blocuri. Primul bloc stabileşte
echilibrul dintre cerere şi ofertă, firmele determină producţia în dependenţă de cerere,
factorii de producţie ca munca şi capitalul sunt adaptaţi producerii. În patru modele funcţiile
de producţie sunt de tip complementar, doar în modelul HERMES funcţia de producţie
depinde de costurile relative. Al doilea bloc cuprinde formarea preţurilor şi salariilor,
ultimele depinzând de preţurile de consum şi evaluarea şomajului. Preţurile sunt modelate
utilizând adaosul comercial şi în dependenţă de presiunea capacităţilor de producţie.
14
Alocarea venitului menajelor între consum şi acumulare se examinează în blocul al treilea.
Investiţiile sunt o componentă a cererei private. Multe din ecuaţiile modelelor se bazează pe
principiul unitar al elasticităţii dintre consum şi venit. Al patrulea bloc este destinat
comerţului extern, care e limitat de cerere. Se presupune că cererea internă şi externă va
creşte.
Modelul AMADEUS (autori D. Ezssartier şi N. Ponty) a fost elaborat în anii 90,
primele rezultate au fost publicate la Simpozionul Internaţional în domeniul modelării
economice (Atena, 1993). Modelul include următoarele inovaţii: determinarea preţurilor în
baza valorii adăugate, blocurile comerţului extern şi de securitate socială. Modelul simulează
impactul majorării cheltuielilor publice şi a costurilor de producţie asupra creşterii
economice. Calculele s-au efectuat pentru anii 1987-1995.
Sistemele de modelare utilizate în Suedia sunt pe termen mediu (5 ani) şi lung, includ
un model central şi unele modele suplimentare reciproc compatibile. Elementul important al
compatibilităţii constă în faptul că toate modelele se bazează pe sistemul suedez al conturilor
naţionale, pe acelaşi material statistic.
Pentru analiza pe termen mediu, se utilizează modelul input output, care este static –
se rezolvă pentru fiecare an individual. Modelul a fost aplicat pentru elaborarea indicatorilor
de prognoză pe anii 1975-1980, drept bază pentru ele servind tabelele input output pentru
anii 1959-1974. Scopul general este satisfacerea cererii pornind de la obiectivele
macroeconomice, care în majoritate sunt introduse în modele prin restricţii. Obiectivele
reprezintă asigurarea cu locuri de muncă, echilibrul balanţei de plăţi, precum şi realizarea
scopurilor politicii energetice şi regionale.
Modelul input output este elaborat atât în formă agregată, fără divizare pe sectoare,
cat şi dezagregată, pe sectoare ale economiei, ramuri industriale, energetică, agricultură,
comerţ. Un exemplu în acest sens este modelul EMMA al Suediei de tip input output pentru
previziuni pe termen mediu (5 ani). Este utilizat atât pentru analiză cat şi pentru elaborarea
previziunilor privind evoluţia indicatorilor macroeconomici, inclusiv importurile,
exporturile, consumul privat. Prognozele elaborate depind de ipotezele ce se fac cu privire
la factorii determinaţi, iar principiile politicii economice (de exemplu, asigurarea locurilor
de muncă şi balanţa externă) sunt introduse în model ca restricţii.
Modelul este construit în jurul unui set de matrici de intrare-ieşire, care descriu
fluxurile de bunuri şi servicii din cadrul sistemului producţiei, ce permite analiza legăturii
dintre cerere şi producţie în diferite sectoare. Este un model static (se rezolvă pentru fiecare
an), multisectorial (24 sectoare, inclusiv 23 sectoare de producere şi sectorul destinat
15
importului şi consumului de servicii turistice). Scopul principal al modelului este corelarea
planurilor sectoriale.
Fiecare sector de producţie este reprezentat printr-o ecuaţie de tipul:
Yj+Mj= {aij} Yj+Cpj+Cgj+Ij+Sj+Ej
Yj – producţia sectorului j, Mj – importul, Cpj – consumul privat, Cgj – consumul

guvernamental, Ij – investiţiile, Sj – stocurile, Ej – exportul, {aij} – matricea input output,
intrarea de la sectorul „I” la sectorul j. Consumurile, investiţiile şi stocurile sunt exogene.
Modelul agregat este reprezentat printr-un sistem de ecuaţii, având în stânga variabile
endogene şi în dreapta pe cele exogene. Fiecare variabilă endogenă este exprimată exclusiv
în funcţie de variabile exogene şi parametri. Ecuaţiile ilustrează influenţa directă şi indirectă
a variabilelor exogene asupra variabilelor endogene în cadrul modelului agregat. Modelul a
fost utilizat pentru anul 1980 şi poate servi ca punct de plecare pentru estimarea valorilor
parametrilor pentru altă perioadă. Identităţile pot fi scrise pentru unele variabile endogene,
în timp ce identităţile pentru altele sunt deja obţinute cu ajutorul formulelor generale de mai
sus.
Pentru previziuni pe termen mediu se mai aplică modele de export elaborate de
Institutul Naţional de Cercetări Economice, modele pentru estimarea forţei de muncă
ocupate şi a şomajului, modelul preţurilor care permite evaluarea resurselor în preţuri
curente pentru perioada de prognoză, modelele energiei care evaluează dependenţa
economiei de criza petrolului (utilizate începând cu anul 1973).
Sistemul de modele pe termen lung, care poate fi utilizat şi pe termen mediu, include
un model macroeconomic de tipul input output şi un model sectorial. Modelul macro are la
bază teoria creşterii economice echilibrate, în conformitate cu care resursele de creştere
economică sunt creşterea forţei de muncă calitativă şi cantitativă, aresurselor de capital;
resursele naturale sunt incluse ca restricţii. Creşterea echilibrată implică o rată de
economisire şi a eficienţei formării capitalului public pe termen lung.
Modelul sectorial are un rol principal, descrie funcţia evoluţiei consumului privat,
scopul fiind creşterea acestuia, include parametri de politică strategică: formarea capitalului
pe sectoare şi utilizarea forţei de muncă. Alocarea de resurse pentru consumul public şi al
menajelor este determinată în afara modelului. Sistemul de modele pe termen lung a fost
utilizat pentru calculele de prognoză pentru anul 2000.
Modelul macroeconomic al economiei Germaniei este de inspiraţie neo-keynesiană,
de talie medie şi cercetează cererea-oferta agregată, factorii costurilor şi indicii de preţ,
16
distribuţia veniturilor, comerţul exterior şi balanţa de plăţi, ratele dobânzii şi cursului de
schimb.
Modelul, elaborat de Banca Federală cu scopul de prognoză macroeconomică şi
analiză a politicii economice, este trimestrial, include 227 variabile endogene şi 68 de
variabile exogene, care reprezintă consumul şi investiţiile guvernamentale, indicatori
demografici, rata dobânzii externe. Modelul inlude 7 blocuri. Blocul cererii agregate
cuprinde cererea agregată finală, PNB, veniturile şi economiile menajelor. Blocul ofertei
agregate este redat printr-o funcţie de producţie care simulează comportamentul firmelor pe
piaţa de produse şi a forţei de muncă. Blocul trei cuprind activităţile guvernamentale de
distribuire a venitului. Celelalte blocuri includ activitatea externă, determinarea salariilor
(explicate în cadrul curbelor crescătoare Philips) şi a preţurilor de piaţă, mecanismul
comportamentului ratei dobânzii.
Modelele economice pentru România asigură previziunea multisectorială şi simulări
ale politicilor economice. Printre primele modele macroeconomice care au început să fie
utilizate după începutul reformelor economice, a fost modelul macroeconomic pentru
România conceput de Comisia Naţională de Prognoză (împreună cu alte instituţii) cu
asistenţa tehnică USAID (Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională din SUA). Modelul
macroeconomic asigură previziunea macroeconomică pe termen mediu cu asistenţă tehnică
americană TSP (Time Series Processor). Modelul permite evaluarea impactului politicii
monetare şi fiscale asupra economiei, a politicii comerciale şi a ratei de schimb asupra
exportului, abordează aspecte ale echilibrului multisectorial. Modelul determină simultan
producţia globală şi cheltuielile în termeni reali şi nominali, veniturile şi cheltuielile
bugetului de stat, include 86 ecuaţii, din care 16 de comportament. De asemenea, este
cunoscut modelul Dobrescu, dezvoltat în comun cu Institutul Naţional de Cercetări
Economice (1993) şi realizat în LOTUS.
Pentru elaborarea previziunilor economice şi a simulării politicii macroeconomice,
Comisia de Prognoză a utilizat la început un model contabil, apoi modelul descris anterior
care este mai sofisticat. Ambele modele pornesc de la determinarea ofertei - PIB-ul se
determină pe sectoare economice. Modelul contabil stabileşte legăturile între sectoarele
economice. La început se determină valoarea nominală a variabilelor, apoi valoarea lor reală,
utilizând deflatorul PIB. Pot fi evaluate 2 scenarii de dezvoltare: rate de creştere economică
cu sau fără finanţare externă. Modelele menţionate au la bază SCN, includ 8 sectoare
economice şi determină valoarea adăugată, producţia şi cheltuielile, exporturile şi
importurile, sectorul guvernamental, balanţa de plăţi, salariile şi preţurile.
17
În Rusia, Ministerul Economiei şi Banca Centrală au o bogată experienţă în
modelarea macroeconomică: prognoza indicatorilor macroeconomici, simularea politicilor
economice şi evaluarea indicatorilor bugetari. Institutul de Prognoză Economică al
Academiei de Ştiinţe din Rusia utilizează modelul legăturilor interramurale şi modelul de
depistare a influenţelor politicii macroeconomice. Elaborarea prognozelor de dezvoltare a
economiei se efectuează utilizând sistemul de modele care include modelul circuitului
financiar şi modelul evoluţiei producţiei. Primul include submodelele evoluţiei masei
monetare, sistemului de preţuri şi fluxurile financiare. Al doilea model include submodelele
balanţei legăturilor interramurale, a activităţii de comerţ extern, a sferei sociale, a balanţelor
forţelor de muncă, a fondurilor fixe, a investiţiilor şi ocupaţiei.
Capitolul 2. Evoluţia economică a Chinei şi Indiei

2.1. Aspecte generale privind Republica Chineză
Economia Chinei refuză să se încadreze într-unul din sistemele economice

cunoscute. Privind nu doar ţările dezvoltate, ci şi pe cele subdezvoltate, conceptul “another
development” arată că scopul final în dezvoltarea unei ţări nu este producţia şi creşterea
economică sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuinţelor social-umane.
Paradigma occidentului industrial nu este potrivită pentru societăţile în curs de dezvoltare,
fapt care a dus la aprecierea ca “locomotivele ţărilor dezvoltate sunt prea rapide pentru
vagoanele lumii a treia”.
China este un gigant: un gigant geografic (Chinei are dimensiunea unui continent -
Europa), demografic (cea mai mare populaț ie de pe glob este cea chineză), economic
(analiș tii relevă ideea conform căreia China a devenit cea de-a doua putere economică),
militar (armata chineză este cea mai mare din lume), industrial (unii analiș ti consideră China
drept “fabrica lumii”), comercial (China este un motor al dezvoltării regionale ș i globale,
devenind a doua piaț ă mondială).
Samuel Huntington punea accent pe ideea conform căreia pentru prima dată în
istorie, politica globală a devenit multicivilizaţ ională ş i multipolară, iar modernizarea nu va
produce o universalizare a civilizaţ iei ş i nicio occidentalizare a acesteia, ci din contră,
regresul Occidentului va duce la o extindere a puterii Asiei. Huntington relevă faptul că, în
secolul XXI, China se va impune drept hegemon economic, iar dezvoltarea Chinei prezintă
18
unul dintre cele mai importante pericole pentru Occident ș i implicit pentru supremaț ia
americană.10
După̆ victoria comunistă de la 1949 ș i Revoluț ia Culturală de la sfârș itul anilor ‘60,
în timpul lui Mao Zedong, politica economică a Chinei a pus accent pe independenț a
naț ională ș i ideologia comunistă̆. Statul controla întreaga activitate economică utilizând
planificarea centralizată ș i proprietatea de stat. Astfel, politica “bolului cu orez” a garantat
(cel puț in la nivel teoretic) necesităț ile alimentare de bază pentru toată populaț ia Chinei.
După moartea liderului Mao Zedong, în 1976, sub conducerea lui Deng Xiaoping, în China
au fost introduse reforme economice, iar provinciile sudice de coastă au fost transformate în
zone economice libere deschise investiț iilor străine, fiind supuse principiilor capitaliste.11
Până în 2010, sub influenț a unei noi generaț ii de lideri, aflaț i sub conducerea preş̦edintelui
Hu Jintao, China ș i-a continuat demersul de dezvoltare economică rapidă (aproape 10
procente anual), prin intermediul unor cheltuieli guvernamentale pentru infrastructură,
China reuș ind în 20 de ani să-ș i dubleze volumul PIB-ului.
Încă de la sfârș itul anilor ʹ70, China a conturat o mutare de la un sistem economic
închis, având o planificare centralizată la o economie mai orientată către piaț ă jucând un rol
major în economia globală - în 2010 China devenind cel mai mare exportator al lumii.
Reformele au debutat cu eliminarea treptată a agriculturii colectivizate, s-au extins prin
liberalizarea treptată a preţ̦urilor, descentralizarea fiscală, autonomie sporită pentru
întreprinderile de stat, crearea unui sistem bancar diversificat, dezvoltarea pieț elor de stoc,
o rapidă creș tere a sectorului privat ș i o deschidere către comerţ̦ exterior ș i investiț ii.
În China, PIB-ul exprimat în paritatea puterii de cumpărare era, conform estimărilor
oficiale din 2010 de 8,091 de trilioane, adică al doilea ca valoare din lume după Statele Unite
ale Americii. În intervalul 2000-2009, economia chineză a crescut de la doar 3,7% din PIB-
ul global (din punct de vedere nominal prin prisma dolarului SUA) la 8,1%.
China deț ine resurse naturale variate precum huilă, lignit, petrol, gaze naturale,
minereu de fier, mangan, tungsten, molibden, cupru, plumb, staniu, zinc, mercur, bauxite,
magneziu, argint, stibiu, azbest, sulf, fosfaţ i, sare etc.,12
Dar având un ritm de dezvoltare alert, este în permanentă căutare de noi resurse pe
care le poate importa. China deț ine numeroase resurse miniere, acestea ocupând 12% din
10
Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizaț iilor ș i refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucureș ti, 1997.
11
Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţ ii Internaţ ionale, Editura Polirom, Iaş i, 2008, pp .651-656.
12
http://www.observatordebacau.ro/2007/12/29/china-intre-nevoia-de-resurse-si-nevoia-de-piata-de-
desfacere.html
19
totalul mondial, China situându-se pe locul 3 în lume. Republica Populară Chineză se
clasează pe locul 25 în lume la 45 de produse miniere principale ş i pe locul l pe plan mondial
la resursele de pământuri rare, gips, vanadiu, titan, tantal, wolfram, betonită, grafit, mirabilit,
baritină, magnezit, antimoniu.
Rezervele de cărbune ale Chinei sunt de 1.000 de miliarde de tone, China ocupând
astfel primul pe plan mondial. În ceea ce priveș te rezervele de petrol ș i gaze naturale, până
la finele anului 1998 se descoperiseră în China 509 bazine de petrol ş i 163 de bazine de gaze
naturale. Rezervele de ţ iţ ei identificate sunt de 19,85 miliarde de tone, China situându-se din
acest punct de vedere pe locul 9 pe plan mondial, iar cele de gaze naturale de 1.950 miliarde
m3. În China se găsesc toate tipurile de minereuri neferoase din lume, dintre care rezervele
de pământuri rare reprezintă̆ circa 80% din totalul rezervelor mondiale, cele de antimoniu
40%, iar cele de wolfram sunt de 4 ori mai mari decât totalul rezervelor din toate celelalte
ţ ări din lume.13
China este a 143-a ț ară membră a Organizaț iei Mondiale a Comerţ̦ului, aderând
formal la 12 noiembrie 2001. Recenta calitate a Chinei de membru al OMC ridică anumite
întrebări în ceea ce priveș te coexistenț a autoritarismului politic sub conducere comunistă și
a deschiderii permanente a economiei chineze către lume.
Politica Republicii Populare Chineze de menț inere a monedei naț ionale subevaluată
în raport cu dolarul american ș i cu euro a dus la o stimulare a exporturilor, faptul că moneda
sa nu este convertibilă contribuind la rezistenț a Chinei în faț a crizei financiare ce a afectat
Asia în 1997.14
China reprezintă una dintre cele mai mari destinatare al investiț iilor străine directe.
Estimările Băncii Mondiale relevă ideea conform căreia în jur de 80 de miliarde de dolari
sunt investiț i anual în China. Piaț a muncii este de asemenea impresionantă, oferind locuri de
muncă la aproximativ 15 milioane de noi lucrători în fiecare an. Eradicarea sărăciei la scară
largă ș i creș terea rapidă a nivelului veniturilor pe cap de locuitor au creionat o viziune nouă
asupra acestei ț ări din Asia de Sud-Est, care în viitorul apropiat poate va depăș i ca putere
economică Statele Unite ale Americii.
Din 1978 odată cu deschiderea Chinei către lume, economia ț ării a crescut rapid. O
persoană cheie în creș terea rapidă a Chinei a fost Deng Xiao Ping, liderul chinez ce a spus
“Să lăsăm unii oameni să se îmbogăț ească.” Acest lucru a dus la concretizarea ideii de
privatizare. A fost un proces lent, dar apoi China s-a deschis în sfârș it lumii. În anii următori
13
http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter1/chapter10302.html
14
Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţ ii Internaţ ionale, Editura Polirom, Iaş i, 2008, p. 652.
20
economia Chinei a înregistrat o creș tere extraordinară. Nici o altă ț ară nu se mai dezvoltase
atât de repede, China fiind comparată de foarte mulț i cu SUA anilor 1920.
China a devenit “fabrica mondială” mai ales că multe fabrici ș i companii
multinaț ionale de pe planetă îș i închid uş̦ile în ț ările lor de origine ș i vin în China pentru a
fabrica cu costuri mult mai reduse. De aceea în orice casa de pe Planetă, există cel puț in un
obiect ce are faimosul “Made în China” tipărit pe el.
Economia chineză este considerată de mulț i o adevărată oportunitate de investiț ii,
devenind un adevărat titan economic. Nu numai că oferă o piaț ă de peste 1300 de milioane
de posibili consumatori, dar atinge rate anuale de creș tere economică la care cele mai multe
ț ări nici nu ar îndrăzni să viseze. Acest fapt este consolidat de faptul că guvernul chinez face
tot ce-i stă în putere pentru a îmbunătăț i în continuare climatul de investiț ii pentru companiile
străine, printre altele cheltuind sume enorme pentru optimizarea infrastructurii.
În secolul XXI, evoluţ̦ia Chinei se desfăș oară într-un cadru geopolitic extrem de
sinuos. În urma destrămării Uniunii Sovietice, Federaț ia Rusă revine în jocul de putere
global, deș i din punct de vedere geoeconomic, economia Chinei este de patru ori mai
puternică decât cea a Federaț iei Ruse, iar debitul investiț iilor străine în China îl depăș ește de
patru ori pe cel al Rusiei, conturându-se în acelaș i timp un parteneriat ruso-chinez.
La sud de China, India, o democraț ie multietnică15, devine un actor politic
caracterizat prin emergență politică ș i economică, pretendentă la statutul de mare putere în
sistemul internaț ional.16
În ceea ce priveş te relaţ ia dintre China ş i India la nivelul raporturilor economice,
aceasta s-a îmbunătăţ it simţ itor, o miş care importantă în această direcţ ie fiind întreprinsă de
prim-ministrul Singh conducând acordul la un comerţ̧ bilateral de 60 miliarde de dolari în
2010.17
Procesul de globalizare economică a determinat o aprofundare a relaţ iilor sino-
indiene dincolo de divergenţ ele din trecut. În acest fel, ritmul de integrare economică a fost
susţ inut de procese de extindere a investiţ iilor, producţ iei, consumului ş i reţ elelor de comerţ̧.
O relaț ie bilaterală între China ș i Japonia poate fi conturată doar de un obiectiv
comun care să stabilească̆ un parteneriat strategic care ar putea să aducă beneficii mutuale,
apărând astfel viziuni optimiste printre specialiș ţii chinezi în ceea ce priveș te o posibilă
15
http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2006/03/12/AR2006031200978.html
16
Farndon, John, India. Ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Editura Litera, Bucureș ti, 2008, p.104
17
Shalendra D. Sharma, China and India in the Age of Globalization, Cambridge University Press,2009, p.
165.
21
coordonare a politicilor dintre cele două state pentru a avansa cooperarea în Asia de Est.
Tocmai temerile pentru o evoluţie în direcţ ia hegemoniei asupra zonei asiatice, atât din
partea Chinei cât ş i a Japoniei, le pune în situaţ ia de colaborare, procesul de globalizare fiind
contextul în care relaţ ionarea este posibilă.
Procesul de globalizare implică relaţ ionări între ţ ări diferite sub numeroase aspecte
ș i, în consecinț ă, creează o anumită tendinț ă spre armonizare a sistemelor. În ce măsură acest
fenomen este benefic pentru ambele părţ i implicate, poate fi explorat prin prezentarea
interacţ iunilor dintre Statele Unite ş i China. Relaţ iile dintre cele două state arătă că, în pofida
antagonismului fluctuant dintre ele, există posibilităţ i multiple de cooperare.
Modelul de dezvoltare al Chinei a fost unul asemănător cu al celorlalte ţări asiatice
promovat în anii `60 şi `70 de către Japonia, Coreea de Sud şi ceilalţi „tigri asiatici”
(Singapore şi Hong Kong), concentrându-se pe dezvoltarea economiei prin atragerea de
investiţii străine în domeniul producţiei pentru export. În acest scop, China a realizat
investiţii importante la nivel naţional generând dezvoltarea sectorului energetic,
infrastructurii rutiere, maritime şi aeriene, precum şi industriei constructoare de maşini,
utilaje, echipamente, în baza transferului de tehnologii din ţările dezvoltate. Până în anul
2010, exportul chinez era realizat în proporţie de peste 50% de către companiile străine
localizate în China. Dezvoltarea economiei chineze a fost marcată, în primul rând, de un ritm
de creştere ridicat, care în ultima decadă a fost de peste 10% anual. Criza economică globală
declanşată în anul 2008 a avut influenţe negative şi asupra economiei chineze, resimţite cu
precădere în sectorul siderurgic, industria auto, industria materialelor de construcţii şi în
sectorul imobiliar. Pentru sprijinirea sectoarelor de activitate afectate, guvernul chinez a
decis în anul 2010 alocarea unui fond de investiţii de circa 456 miliarde $ destinat, în primul
rând, dezvoltării infrastructurii naţionale (căi ferate, - 6/22 - autostrăzi etc.). Prin necesarul
de oţel şi materiale de construcţii, proiectele de amploare au menţinut producţia în sectoarele
aflate în declin. Totodată, având în vedere că marile companii chineze de stat s-au dezvoltat
puternic în baza transferului de tehnologii realizat şi au căpătat experienţă în realizarea de
proiecte de anvergură, atât în China cât şi în străinătate, guvernul chinez a promovat politica
de „Go Global”, respectiv a început să încurajeze companiile chineze să investească în
străinătate. Pe fondul incertitudinilor economice existente la nivel global, în ultimii ani
economia chineză a intrat într-o perioadă de diminuare a ritmului de creştere economică.
Ţinând cont de provocările economiei mondiale şi de necesitatea asigurării unei creşteri
solide şi sustenabile pe termen lung, conducerea Chinei a decis transformarea modelului de
dezvoltare economică bazat pe producţia destinată în cea mai mare parte exportului într-un
22
model dual, bazat pe susţinerea exporturilor şi a consumului intern. În acest context, a fost
rectificat şi ritmul de creştere economică care în perioada următoare va fi de cca. 7%. În
vederea creșterii rolului Chinei în economia mondială și continuării implementării politicii
de „Go Global”, în anul 2013 președintele Xi Jingping a elaborat inițiativa de cooperare
economică “One Belt, One Road”, care constă în dezvoltarea cooperării economice cu statele
riverane de-a lungul celor două Drumuri ale Mătăsii, respectiv cel terestru (China-Asia
Centrală-Europa) și cel maritim (China-Oceanul Pacific-Oceanul Indian- Marea
Mediterană- Marea Neagră-Marea Adriatică-Marea Baltică). Pentru susținerea financiară a
iniţiativei ”One Belt, One Road”, la propunerea Chinei au fost înființate instituții financiar
bancare (Bancă pentru Investiții în Infrastructură (AIIB) (pentru Drumul Mătăsii maritim) și
Fondul de Investiții Silk Road (pentru Drumul Mătăsii terestru).
2.2. Analiza principalilor indicatori economici

- PIB
În ultimii 20 de ani, PIB-ul Republicii Populare Chineze a crescut substanţial de la
965,34 la 11.391,62 miliarde de $ crescând cu o rata anuală ce a atins 1,88% în 2016.
PIB-ul Chinei a înregistrat un avans anual de 6,7%, în perioada iulie - septembrie
2016, un nivel similar cu cel din precedentele două trimestre şi în linie cu estimările
analiştilor, pe fondul majorării cheltuielilor guvernamentale care au compensat exporturile
mai slabe, transmit DPA şi Reuters.
Analiştii economici previzionaseră o stabilizare a Chinei, în grafic pentru a atinge
ţinta anuală de creştere a Guvernului, de 6,5 - 7%, după un avans de 6,9% anul trecut, cel
mai lent ritm de creştere din ultimii 25 de ani.
Însă declinul investiţiilor private, majorarea nivelului datoriilor şi riscurile de pe
piaţa imobiliară fac avansul economiei dependent de cheltuielile guvernamentale şi provoacă
temeri investitorilor, îngrijoraţi de efectele Brexitului asupra economiei mondiale şi a
Chinei.
Investiţiile în sectorul imobiliar au crescut la valoarea de 5,8% în trimestrul trei din
acest an, faţă de un avans de 5,4% în precedentele trei luni, în timp ce consumul a contribuit
cu 71% la creşterea PIB-ului în primele trei trimestre din 2016, faţă de o contribuţie de 66,4%
în perioada similară din 2015.
23
Comparativ cu trimestrul doi din 2016, PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de 1,8%
în perioada iulie - septembrie 2016, în linie cu estimările analiştilor şi după o expansiune de
1,9% în precedentele trei luni.18
Datele sunt exprimate în dolari. Cifrele de dolari pentru PIB sunt convertite din
moneda națională utilizând ratele de schimb oficiale.
Figura 2.1. Produsul intern brut
Sursă: https://knoema.com/atlas/China/GDP
Figura 2.2. Produsul intern brut per locuitor
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/gdp-per-capita
18 http://www.economica.net/economia-chinei-a-crescut-cu-6-7prc-in-t3-in-linie-cu-
estimarile_127186.html#n
24
Figura 2.3. Deflatorul PIB-ului
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/gdp-deflator
- Rata inflaţiei
Figura 2.4. Rata inflaţiei
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/inflation-cpi
Preţurile de consum ale Chinei au crescut cu 1,5% faţă de anul precedent în mai
2017, precedată de o creştere de 1,2%. A fost cea mai ridicată rata a inflaţiei din ianuarie,
când costurile produselor nonalimentare au crescut, iar costurile produselor alimentare au
scăzut mult mai mult decât luna anterioară. Lunar, preţurile de consum scad cu 0,1%, după
ce au înregistrat o creştere de 0,1% în luna anterioară în timp ce piaţă estimează o scădere
de 0,2%. Rata inflaţiei în China a fost în medie 5,36% procente din 1986 până în 2017,
înregistrând un prag maxim record de 28,40% în Februarie 1989 şi un minim record de -
2,20% în Aprilie 1999.
- Rata şomajului
Rata şomajului în China a scăzut până la 3,97% procente în primul trimestru din 2017
de la 4,02% procente în cel de-al patrulea trimestru din 2016. Rata şomajului a fost în medie
25
4,12% din 2002 până în 2017, atingând pragul maxim de 4,30% în cel de-al patrulea
trimestru al anului 2003 şi un prag minim de 3,90% în cel de-al treilea trimestru din 2002.
Figura 2.5. Rata şomajului
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/unemployment-rate
- Datorie externă
Figura 2.6. Datoria externă
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/external-debt
- Exporturi
Exporturile din China au crescut cu 8,7% faţă de anul trecut ajungând la 191 miliarde
$ în mai 2017. Luând în considerare primele 5 luni din 2017, transporturile externe au crescut
cu 8,2% după cum urmează: orez (84,2%), cărbune şi lignit (99,3%), petrol rafinat (47,8%)
şi produse din plastic (15%). Exporturile au înregistrat valori mai mari către India (17,5%),
Japonia (6,4%), Coreea de Sud (14,2%), Taiwan (7,4%), UE (8,1%), Rusia (22%), Africa de
Sud (15,9%), Brazilia (35,4%), SUA (11,5%) şi Australia (11%). În contrast, vânzările către
Hong Kong au scăzut (-4,1%).
Figura 2.7. Exporturi
26
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/exports
- Importuri
Importurile au crescut cu 14,8% faţă de anul trecut ajungând la 150,2 miliarde $ în
mai 2017. Din ianuarie în mai 2017, transporturile interne au crescut la 19,5%, în principal
datorită soiei (33,9%), fier (67,7%), minereu de cupru (19,1%), cărbune şi lignit (133,2%),
petrol rafinat (27%). Japonia a fost principalul partener de import (46,4%), apoi SUA
(21,4%), UE (12%), Coreea de Sud (10,4%), Taiwan (10,4%) şi Australia (59,3%).
Figura 2.8. Importuri
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/imports
- Balanţa comercială
Figura 2.9. Balanţa comercială
27
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/balance-of-trade
- Rata dobânzii
Figura 2.10. Rata dobânzii
Sursă: https://tradingeconomics.com/china/interest-rate
2.3. Aspecte generale privind India
India este un stat cu economie în curs de dezvoltare, bazat pe agricultura care

concentrează 2/3 din populaţia activă. Deşi culturile ocupă o jumătate din suprafaţa ţării,
randamentul este foarte scăzut, din cauza lipsei sau slabei dotări tehnice şi iregularităţilor
climatice. Se acordă mare atenţie irigaţiilor. În ultimii ani au fost descoperite zăcăminte
petroliere, atât pe plan terestru cât şi în zona marină.
Resursele minerale: huilă, lignit, gaze naturale, azbest, sare, minereu de fier, magnat,
crom, plumb, cupru.
28
Resurse industriale: energie electrică, fonta şi fero-aliaje, motoare electrice,
tractoare, autovehicule, biciclete, locomotive, vagoane, cocs metalurgic, cupru rafinat,.
Plantații cultivate : grâu, porumb, orez, mei, fasole uscată, mazăre uscată, linte, soia,
trestie de zahăr, seminţe, cauciuc natural, tutun, susan, cartofi, tomate, conopidă, nuci de
cocos.
La nivel mondial, India este un important producător de cărbune, minereu de fier,
bauxită, dinamită şi sare. Este în creştere producţia de petrol şi gaze naturale. Industria
prelucrătoare plasează India între primele zece ţării ale lumii ca valoare a producţiei. Totuşi
încă predomină ramurile tradiţionale: textilă (în deosebi prelucrarea bumbacului; locul 2 pe
glob) şi alimentară (este cel mai mare producător mondial de zahăr şi unt). S-a afirmat
puternic industria constructoare de maşini, care produce o gamă variată: de tractoare,
locomotive şi vapoare până la sateliţi artificiali, India fiind una dintre puţinele ţări care au
dezvoltată industria cosmică. India are şi o puternică industrie cinematografică. Ocupa locul
2 pe glob în domeniu, după SUA, oraşul Mumbaia fiind supranumit “Hollywood-ul Indiei”.
Comerţul exterior: exportă : produse din iută şi bumbac, fontă şi oţel, ceai, pietre
preţioase. Importa : produse agro-alimentare, combustibili, maşini, utilaje şi echipamente de
transport, produce chimice.
Deține variate resurse minerale. În 1994, pe teritoriul Indiei se exploatau: huilă
(254,4 mil. T., locul 4 pe glob, cca 100 miliarde t de rezerve), lignit şi cărbune brun (19,3
mil. T.), minereu de fier (60,7 mil.t., locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan
(1,8 mil.t.), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t.), bauxită (5 mil. T.),
cromite (1,1 mil. T.), pirite, aur, argint, diamante, petrol (26,1 mil. T.), sare (11 mil. T.),
fosfaţi naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. T.) s.a. Exploatări
forestiere (bambus, teck, santal - 282,4 mil. m lemn). Industria prelucrătoare este foarte
diversificată (împreună cu ind. Minieră realizează aproape 1/3 din Produsul Naţional Brut
(PNB)), plasează India între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350,5
miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. T.), fonta şi fero-aliaje (13 mil.t.,
locul 8 pe glob), oţel (13,9 mil. T.), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu
(480,8 mii t.), locomotive şi vagoane, utilaje energetice (motoare electrice, transformatoare),
nave, avioane, biciclete (8,9 mil. Buc.) şi motociclete (2,2 mil. Buc.), autoturisme (238,2 mii
buc., 1994) şi vehicule utilitare (141,6 mii buc., 1992), aparate radio, televizoare, maşini de
scris şi de cusut, tractoare, îngrăşăminte chimice (11,4 mil.t.), derivate petroliere, coloranţi,
mase plastice şi răşini sintetice, acid azotic, clorhidric şi sulfuric amoniac şi suflat de
amoniu, soda caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie şi celuloză, fire şi fibre sintetice,
29
ciment, fire şi ţesături din bumbac şi lână, ţesături de iută şi mătase, confecţii, cherestea,
pielărie şi încălţăminte, produse alimentare; ind. cinematografică (910 filme de lung metraj,
1991, locul 2 din lume); artizanat.
Terenurile agricole ocupa 55,1% din suprafaţa ţării (cele arabile: cca.50%); irigaţii
pe 43 mil. Ha de teren. Agricultura concentrează peste 60% din populaţia activă şi contribuie
cu cca. 1/3 la PNB. India este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil.t.).
În 1994 se cultivau: grâu, orez, mei, porumb, sorg, orz, cartofi, seminţe de în, fibre de cânepă,
rapiţă, ricin, soia, floarea-soarelui, trestie de zahăr, seminţe şi fibre de bumbac, ceai, cafea,
manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural, arahide, iută, chenaf, tutun, năut, nuci de
cocos, copră. India este mare producătoare de legume: fasole uscată şi verde, mazăre uscată
şi verde, linte, tomate, usturoi, ceapă, conopidă, varză. India este şi unul dintre marii
producători de fructe: mere, nuci de caju, papaya, banane, citrice, în special portocale şi
lămâi, ananas, mango, viţă de vie, castane.
2.2.1. Principalele ramuri ale economiei
Agricultura
Este o ramură importanta şi prioritară a economiei contribuind cu 17% la formarea
PIB şi reprezentând 12% din exporturi. Cca. 52% din populaţia activă a ţării este dependentă
de agricultura.
Dintr-o suprafață totală de 328 milioane ha., India are o suprafaţă netă cultivată de
141 mil. Ha., suprafaţa irigată fiind de 79 mil. ha.
Producţia totală de cereale în anul financiar 2014-2015 a fost printre cele mai bune,
înregistrând 257,20 mil tone, în scădere însă faţă de anul precedent când a înregistrat un
record de 265,57 mil tone,. Aceasta producţie se numără totuşi printre cele mai ridicate din
istoria recenta a ţării. Producţia la câteva culturi esenţiale pentru agricultura ţării este
următoarea: orez (103,04 milioane t), grâu (95,76 milioane t), porumb (22,97 milioane t),
bumbac (35,15 milioane baloţi) şi trestie de zahăr (354,95 milioane t)
În India, agricultura este ramura care determină hotărâtor ritmul creşterii economice.
India este cel mai mare producător şi consumator de ceai din lume după China (28%
din producţia mondiala şi 15% din consum).
India este al doilea producător mondial de fructe şi legume, orez, grâu şi alune. De
asemenea se situează printre primii producători în lume de: lapte, nuci de caju, nuci de cocos,
mango şi banane. De asemenea se află pe locul doi şi trei în producţia mondială de fructe
uscate, rădăcinoase şi tuberculi, leguminoase, pește de crescătorie, ouă etc.
Industria
30
Industria contribuie la formarea PIB-ului cu aproape 30%.
Petrolul şi gaze naturale
Sectorul petrolier constituie stabilitatea economiei. Rezervele de ţiţei sunt estimate
la 763,47 mil tone, iar cele de gaze la 1488,73 miliarde m3. Sectorul petrolier este
monopolizat de companiile de stat (70% din producţia de ţiţei) dar sunt şi câteva companii
private indiene implicate puternic în acest sector şi care investesc foarte mult în explorare,
exploatare şi rafinare.
Introducerea “New Exploration Licence Policy” (NELP) şi „Coal Bed Methane” a
deschis calea firmelor private locale şi străine să participe la licitaţia terenurilor pentru
explorarea/exploatarea resurselor de ţiţei. Până în prezent au fost 6 runde de licitaţii în cadrul
NELP. În prezent se derulează runda a 7-a.
Producţia de petrol brut în anul 2014-2015 a fost de 28.171 mil tone, mare parte
efectuate de firmele de stat ONGC şi OIL care au totalizat 68,5% din producţie, restul de
31,5% fiind în producţia firmelor private şi a companiilor mixte. În acest an contribuţia
producţiei de petrol în regim off-shore a fost de 50,2%, restul fiind extrase onshore din 6
regiuni petroliere ale Indiei şi anume: Andhra Pradesh (0.7%), Arunachal Pradesh (0.2%),
Assam (12.1%), Gujarat (12.5%), Rajasthan (23.7%) and Tamil Nadu (0.6%). Detaliile
producţiei de petrol crud în anul financiar 2013-2014 şi ultimii 5 ani se prezintă în tabelul
de mai jos:
Tabelul 2.1. Producţia de petrol
State/Source 2009-10 2010- 2011- 2012-13 2013-14 2014-15

11 12
Onshore
Andhra Pradesh 303 305 305 295 297 184
Arunachal Pradesh 129 116 118 120 111 60
Assam 4743 4724 5025 4863 4709 3403
Gujarat 5962 5904 5778 5322 5061 3534
Rajasthan 447 5149 6553 8593 9180 6679
Tamil Nadu 238 233 246 238 226 176
Total Onshore 11822 16431 18025 19441 19584 14036
Share of PSU’s 11089 11031 11231 10605 10171 7301
31
Share of Private/JV 733 5400 6794 8836 9413 6735
Offshore
Share of PSU’s 17154 16972 16238 15617 15441 12108
Share of Private/JV 4529 4282 3733 2804 2663 2027
Total Offshore 21683 21254 20061 18421 18204 14135
Grand Total 33505 37685 38086 37862 37788 28171
Tabel refăcut dupa sursa :

http://www.dce.gov.ro/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_India.pdf
Capacitatea de rafinare în anul 2015 a fost de 215,06 milioane t pe an, poziționând

India pe locul 5 în lume după Statele Unite, China, Rusia şi Japonia. India şi-a propus
obiectivul de obţinere a unei capacităţi de rafinare de 307,36 mil tone în cadrul anului 2017.
În prezent sunt 22 de rafinării în India, dintre care 17 de stat şi 3 private şi 2 în
parteneriate mixte. Exista proiecte pentru majorarea capacităţii de rafinare atât prin
extinderea unora dintre rafinăriile actuale cât şi construirea unor unităţi noi. IOC, BPCL şi
HPCL au prevăzute mărirea capacităţilor de producţie cu 37% către nivelul de 185,3 mil
tone până în anul fiscal 2016-2017 prin dezvoltarea unităţilor de producţie existente şi
înfiinţarea unei noi unităţi în zona Odisha, oraşul Paradip. Totalul capacităţii de rafinare a
companiilor de stat indiene sunt în prezent de 120,06 mil tone, cu Indian Oil Corporation
(IOC) fiind lider de piaţă cu 54,2 mil tone, în cele 7 rafinării.
Rafinăria Reliance din Jamnagar deţine 24% din capacitatea de rafinare din India,
fiind a cincea rafinărie din lume, cu o producţie de 33 mil tone.Se doreşte extinderea
capacităţii de rafinare a combinatului Reliance din Janmagar astfel încât sa se numere printre
primele trei rafinării din lume.
India este dependentă de importurile de petrol, peste 75% din nevoile Indiei fiind
furnizate din importuri. În anul 2014 – 2015 India a importat 189,432 MMT petrol crud în
creştere cu 0,10% faţă de anul precedent. Din punctul de vedere al valorii, importurile au
scăzut cu 20,52% faţă de perioada precedenta (687.350 crore rupee), dată fiind scăderea
majoră a preţului petrolului. Din acestea 115,86 mil tone au fost importate din Orientul
Mijlociu, iar restul fiind importat din America Latină (31,73 mil tone) şi Africa (30.39 mil
tone).
32
Consumul de petrol în 2014-2015 a fost de 164.987 MMT cu 4,5% mai mare decât
în anul precedent când a înregistrat 158.407 MMT. India este al patrulea consumator
mondial de petrol din lume după Statele Unite, China şi Japonia. Consumul în India este
preconizat ca va creşte de la 3.68 mil barili/zi, în 2012, la 5.19 mil barili/zi în 2025,
devansând Japonia.
India dispune de asemenea de o infrastructură solidă constând în peste 17 mii staţii
de benzină, 6500 depozite de kerosen şi 5500 de dealeri GPL.
Dintre firmele locale care activează pe piaţă menţionam: Oil and Natural Gas
Corporation (upstream), Oil India Ltd (upstream), Indian Oil Corporation Ltd. (rafinare,
distribuţie), Bharat Petroleum Corporation Ltd. (rafinare, distribuţie), Hindustan Petroleum
Corp. Ltd. (rafinare, distribuţie), Gas Authority of India Ltd., Gujarat State Petroleum Corp
(toate cu capital majoritar de stat), Reliance Industries Ltd. Şi Essar Oil Ltd. (cu capital
privat).
Dintre firmele străine sunt prezente: British Gas, British Petroleum, Cairn Energy,
Canoro Resources, Exxon Mobil Lubricants, Gaz de France, Hardy Exploration and
Production, Niko Resources, OAO Gazprom, Premier Oil, Shell Group of Industries, Total
etc.
În contextul crizei energetice mondiale India care îşi asigură peste 75% din resursele
necesare din importuri, este foarte preocupată de evoluţiile preţului barilului pe piaţă
mondială.
India a devenit al treilea mare producător mondial de energie în anul 2013 cu o
contribuţie de 4,8% din totalul de energie globală depăşind Japonia şi Rusia.
Consumul per capita a fost estimat la sfârşitul anului 2014 de 975kWh, în condiţiile
în care aproximativ 300 de milioane de locuitori nu au acces la alimentare cu energie
electrică.
India se numără printre cei mai activi participanți la piata mondială în ceea ce
priveşte utilizarea energiei regenerabile, în special cea generată de soare. India deţine o
capacitate instalată de 24,9 GW în energie nouă şi regenerabilă. În continuare există un
deficit de energie de 8,7%, iar resursele alocate nu acoperă diferenţa între cererea de energie
şi cea furnizată.
Se estimează un necesar de investiţii în perioada următoare de 135 miliarde de USD
pentru a putea asigura necesarul intern de consum.
Liniile de transmisie şi distribuție ating 6,3 milioane km/circuit.
33
În cadrul acestui sector se elaborează în continuare proiecte de construire a noi
capacităţi şi modernizare a celor deja existente. Capacitatea instalată urmează sa atingă 600
GW până în anul 2050.
2.4. Analiza principalilor indicatori economici

- PIB
La jumătatea deceniului ‘90, rata reală de creştere a PIB a atins nivelul de 7,7 %
(1995 – 1996). Sancţiunile impuse ca rezultat al testelor nucleare din 1998, au determinat
scăderea ratei reale a PIB la 4,6 în 1997 – 1998, cu o revenire la 6,8 % în 1998 – 1999 şi 6,5
% în 1999 – 2000. În anii 90 s-a tability şi faptul ca anul financiar indian, începe la 1 Aprilie
şi se încheie la 31 Martie.
PIB-ul în India a crescut de la 423,19 miliarde $ în 1997 la 2.250,99 miliarde $ în
2016 cu o rata anuală medie de creştere de 9,51%.
Figura 2.11. Produsul intern brut
Sursă: https://knoema.com/atlas/India/GDP
Figura 2.12. Produsul intern brut per locuitor
34
Sursă: https://knoema.com/atlas/India/GDP-per-capita
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/gdp-deflator
- Rata inflaţiei
Cu un maxim istoric de 13,5% atins în 1991 şi cu un minim istoric de 3,4% rata
inflaţiei în India a fluctuat considerabil în ultimii ani, având o tendinţă de creştere în
perioada 1997-2016, perioada ce s-a încheiat cu un procent de 5,49% în 2016.
Figura 2.14. Rata inflaţiei
35
Sursă: https://knoema.com/atlas/India/Inflation-rate
- Datoria externă
Datoria externă în India a scăzut la 456100 milioane $ în cel de-al patrulea trimestru
din 2016 de la 484300 milioane $, înregistrata în cel de-al treilea trimestru din 2016. Datoria
externă a fost în medie de 247078,07 milioane $ din 1999 până în 2016, atingând maximul
istoric de 485035 milioane $ în primul trimestru din 2016 şi o valoare minimă istorică de
96392 milioane $ în 2000.
Figura 2.15. Datoria externă
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/external-debt
Figura 2.16. Exporturile
36
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/exports
Figura 2.17. Importurile
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/imports
Figura 2.18. Balanţa comercială
37
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/balance-of-trade
Figura 2.19. Rata dobânzii
Sursă: https://tradingeconomics.com/india/interest-rate
Capitolul 3. China si India în economia mondială

3.1. Evolutia economiei mondiale
SUA va impulsiona creșterea economică în statele G7, principalele economii din

zona euro vor atinge niveluri record ale ocupării forţei de muncă, însă statele de periferia
respectivei zone vor crea mai multe locuri de muncă noi, Indonezia va deveni cea de-a 16-a
economie a lumii care depăşeşte pragul unui PIB de 1 trilion de dolari iar creşterea populaţiei
va pune presiune pe statele din Golf să îşi reformeze finanţele publice. Aceste sunt
previziunile economice al PwC, cea mai mare companie de servicii profesionale, de
consultanță și audit din lume, pentru acest an.
Globalizarea va rula cu viteză redusă : Ne aşteptăm ca ritmul de creştere al
comerţului global să fie mai mic decât cel al creşterii economice globale pentru al treilea an
38
consecutiv. Reapariţia naţionalismului economic în anumite părţi ale lumii înseamnă că
regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului vor fi puse la încercare. Cea mai mare relaţie
comercială din lume (cea dintre Statele Unite şi China) va fi pusă sub presiune. În absenţa
încheierii Parteneriatului Transpacific şi a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi
Investiţii (TTIP) această tendinţă se va păstra pe termen mai lung.
Politica monetară a SUA se va întoarce la normalitate : Rezerva Federală Americană
va continua să întărească politica monetară. Este chiar posibil ca ritmul majorării dobânzilor
de către FED sa fie mai mare decât ritmul anticipat în prezent, în funcţie de gradul de
implementare, si de ritmul şi amploarea planurilor fiscale ale noii administraţii prezidenţiale
americane. Ca urmare a acestor majorări ale dobânzii, economiile care depind de dolar
pentru a-şi asigura finanţarea vor fi puse sub presiune.
Politica va influenţa economia şi va genera incertitudine: În zona Euro ar putea fi
organizate până la 6 runde de alegeri. Germania, Franţa, Olanda şi posibil Italia şi Grecia
(care împreună însumează 70% din PIB-ul Zonei Euro) vor organiza diferite alegeri generale
şi s-ar putea să înregistreze perturbări în ciclurile lor politice normale. Spania este posibil să
organizeze un referendum pentru viitorul Cataloniei.
„Pe arena internaţională, vom monitoriza îndeaproape evoluţia relaţiilor ruso-
americane, care ar putea avea efecte în zona Europei de Est, Orientului Mijlociu şi a estului
Asiei, precum şi asupra acordului nuclear cu Iranul”, a declarat Barret Kupelian, senior
economist, PwC.
Mai departe putem urmări patru previziuni ale echipei de economişti PwC în cee ace
privește anul 2017 :
1. Statele Unite vor impulsiona creşterea economică a statelor G7
În scenariul nostru principal, ne aşteptăm ca Statele Unite să înregistreze o creştere
economică de aproximativ 2% în acest an – cel mai rapid ritm de creştere dintre statele
membre ale G7 – pe baza unui ritm solid de creare de noi locuri de muncă şi de creştere a
consumului gospodăriilor. Ritmul creşterii economice din Statele Unite ar putea să genereze
surprize plăcute în cazul în care noua administraţie ia măsuri de reducere a taxelor şi
impulsionează investiţiile în infrastructură. Analiza noastră sugerează că Statele Unite vor
contribui cu aproximativ 70% din toată creşterea economică înregistrată de statele din grupul
G7, deşi nu reprezintă decât jumătate din economia G7 în termeni absoluţi.
2. Rata de ocupare a forţei de muncă în Zona Euro va ajunge la cel mai înalt nivel
măsurat până acum, dar statele de la periferia Zonei Euro vor crea mai multe noi locuri de
muncă.
39
Ne aşteptăm ca economiile „de la periferia” Zonei Euro să înregistreze o rată de
creştere economică mai ridicată decât economiile „din centrul” Zonei Euro pentru al
patrulea an consecutiv. Creşterea PIB-ului Irlandei va fi cea mai rapidă din Zona Euro, cu
un ritm de peste 3% anual, în vreme ce Franţa şi Olanda vor avea cea mai rapidă creştere
economică dintre cele din „nucleul” Zonei Euro, cu o rată de 1,5%. În privinţa creării de noi
locuri de muncă, nivelul de ocupare al forţei de muncă în statele din centrul Zonei Euro va
ajunge la nivelul istoric de aproximativ 97 de milioane de locuri de muncă. Însă ritmul de
creare de noi locuri de muncă va fi depăşit de statele de la periferia Zonei Euro, care vor crea
cu aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă mai mult decât statele din nucleul Zonei
Euro.
3. Indonezia va deveni cea de-a 16-a economie a lumii care depăşeşte pragul unui
PIB de 1 trilion de dolari
Asia va rămâne regiunea cu cea mai ridicată rată de creştere economică din lume,
însă prim planul nu îl va mai avea China, ci India şi Indonezia. Suntem de părere că
Indonezia este pe punctul de a intra în clubul „economiilor de un trilion de dolari” pe
parcursul acestui an. Spre comparaţie, ne aşteptăm ca creşterea economică a Chinei să
rămână în jurul a 6% anual. Contribuţia Indiei la formarea PIB-ului global ar putea ajunge
la 17% în acest an. Creşterea economică din China poate că încetineşte, însă dacă reuşeşte
să menţină ritmul de 6,5% pe an, va adăuga o sumă de dimensiunea economiei Turciei la
PIB-ul global. Suntem de părere că economiile Braziliei şi Rusiei îşi vor relua creşterea, cu
un ritm de 0,5% şi respectiv 1% anual, ajutate şi de o creştere – destul de modestă – a
preţurilor materiilor prime.
4. Creşterea populaţiei va pune presiune pe ţările din Golf să îşi reformeze finanţele
publice. În 2017, Arabia Saudită va adăuga un număr echivalent dublu cât populaţia Islandei
la populaţia sa aptă de muncă. Celelalte state din Golf de asemenea vor înregistra rate ridicate
de creştere a populaţiei cu drept de muncă, de aproximativ 2%. Provocarea pentru ţările din
Golf este de a crea noi locuri de muncă în timp ce-şi reformează finanţele publice. În aceste
economii, scăderea preţului petrolului din ultimii ani a dus la deteriorarea finanţelor publice,
de la un excedent bugetar în 2013, o rată estimată de datorie publică netă de aproximativ
10% din PIB până la sfârşitul acestui an. Diversificarea economiilor şi stimularea sectorului
privat ar putea să uşureze presiunea asupra finanţelor publice, precum şi să ducă la crearea
de noi locuri de muncă pentru populaţia în creştere.
40
Pentru multe economii, 2017 va fi un an al incertitudinii. Deşi nu avem o listă
exhaustivă, iată o serie de riscuri macroeconomice de care companiile ar trebui să ţină cont
atunci când îşi fac planurile pentru anul în curs.
Repatrierea investiţiilor în dolari ar putea să arate vulnerabilităţile unor economii.
Întărirea politicii monetare din Statele Unite ar putea încuraja o repatriere graduală a
dolarilor americani investiţi în străinătate. Matricea de risc prezentată în Fig. 2, arătă că
Malaiezia, Turcia şi Chile sunt în mod deosebit vulnerabile la acest risc, având un grad de
îndatorare în valută de 71%, 64% şi respectiv 55% din PIB. Băncile care au expunere în
acele economii ar putea fi puse sub presiune dacă nu sunt bine capitalizate. Dar, la polul
opus, pentru economiile dependente de preţul materiilor prime, aşa cum sunt Brazilia şi
Rusia, un preţ mai mare al petrolului (şi al altor materii prime), corelat şi cu o rată flexibilă
de schimb valutar ar putea să ajute la atenuarea impactului repatrierii capitalului în Statele
Unite.
China va simţi costurile gradului mare de îndatorare a sectorului privat: Datoriile
sectorului privat non-financiar din China se ridică la mai mult de 250% din PIB. Dacă
datoriile sectorului non-financiar creşte cu aceeaşi rată începând din 2010 şi până acum,
China ar putea să adauge încă 650 de miliarde de dolari la datoria sau totală până la sfârşitul
lui 2017. Având în vedere contul de capital relativ închis al Chinei, evaluarea noastră de risc
în privinţa datoriilor Chinei este la nivel mediu, potrivit Fig. 2, reducând astfel expunerea la
datoriile în valută. Dar acumularea datoriei sectorului non-financiar s-a accelerat începând
cu 2008, apropiindu-se de nivelurile maxime observate în ţările din Zona Euro afectate de
criza datoriilor. Anul trecut, raportul dintre creditul total şi PIB în China (diferenţa dintre
raportul credit relativ la PIB şi tendinţele pe termen lung indicând o acumulare
nesustenabilă) a depăşit nivelul care avertizează în privinţa riscului unei crize în următorii 3
ani. Acest risc va fi sporit dacă preţurilorproprietăţilor imobiliare se prăbuşesc, subminând
garanţiile acestui stoc de datorii.
3.2. Analiză comparativă pe baza indicatorilor economici
- PIB
Tabelul 3.1. Evoluția PIB-ului
41
Tara 2005 (milioane) 2015 (milioane)
China 2.285.965,85 11.064.664, 79

India 834.214,70 2.088.841,35
Japonia 4.755.410,63 4.383.076,30
SUA 13.093.726,00 18.036.648,00
UE 14.426.220,90 16.314.942,28
Figura 3.1. Evoluția PIB-ului
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.CD?end=2015&locations=JP-EU-US-CN-
IN&start=2005&view=chart
În ceea ce privește evoluția PIB-ului în cadrul economiilor analizate pe perioada de

referință 2005-2015, nu s-au inregistrat fluctuații majore. Uniunea Europeană și India au
avut o evoluție relativ constantă, dar sigură. În cazul Chinei se înregistrează o creștere
spectaculoasă în perioada 2010-2015. În perioada studiată, doar Japonia a înregistrat un
declin relativ minor. Evoluția PIB-ului în SUA poate fi descrisă drept una încărcată de
inconstanță.
- PIB per locuitor
Tabelul 3.2. Evoluția PIB-ului per locuitor
Tara 2005 (milioane) 2015 (milioane)
42
China 1.753,4 8069,2
India 729,0 1.593,3
Japonia 32.217,6 34.523,7
SUA 44.307,9 56.115,7
UE 29.078,1 32.017,8
Figura 3.2. Evoluția PIB-ului per locuitor
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD?end=2015&locations=JP-EU-US-CN-
IN&start=2005
În cazul PIB-ului per locuitor, China și SUA au înregistrat valori crescătoare în

perioada studiată. India a înregistrat valori relativ constante. În ceea ce privește evoluțiile
Japoniei și UE, acestea au suferit flunctuații majore, Japonia înregistrand valoarea maximă
în 2012, iar UE în 2008. Minimele au fost atinse în 2015 în cazul UE, iar în cazul Japoniei,
în 2015.
- Rata de creștere a PIB-ului
Tabelul 3.3. Rata de creștere a PIB-ului
Tara 2005 2015
43
China 11,4 6,9
India 9,3 7,9
Japonia 1,7 1,2
SUA 3,3 2,6
UE 2,1 2,2
Figura 3.3. Rata de creștere a PIB-ului
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.MKTP.KD.ZG?end=2015&locations=JP-CN-IN-EU-
US&start=2005&view=chart
- Deflatorul PIB-ului
Tabelul 3.4. Deflatorul PIB-ului
Tara 2005 2015
China 3,9 0,1

India 4,2 1,9
Japonia -1,0 2,0
SUA 3,2 1,1
UE 2,6 0,9
44
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.DEFL.KD.ZG?end=2015&locations=JP-EU-US-CN-
IN&start=2005
Studiind graficul de mai sus se poate observa faptul că India și China prezintă
fluctuații majore. În cazul Indiei se poate observa o tendință și anume, după o perioadă de
ascensiune rapidă, urmează una de declin relativ proportională. În SUA și UE tendința
generală este de descreștere a valorii deflatorului de PIB. Singura economie studiată ce
manifesta ascensiune în acest sens este cea a Japoniei.
- Rata inflației
Tabelul 3.5. Rata inflației
Tara 2006 2016
China 1,5 2,0

India 6,1 4,9
Japonia 0,2 -0,1
SUA 3,2 1,3
UE 2,6 0,2
Figura 3.5. Rata inflației
45
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/FP.CPI.TOTL.ZG?end=2016&locations=JP-EU-US-CN-
IN&start=2006
După cum se poate observa și în figura 3.4. în anul 2009 s-au înregistrat valori foarte
scăzute ale ratei inflației. Acest fapt poate fi pus pe seama crizei economice din acea
perioadă. Un aspect interesant la aceste economii este faptul că toate cele 4 economii
dezvoltate înregistrează valori scăzute ale ratei inflației cu o medie de <5%, în timp ce India
înregistreaza valori mult mai mari în comparație cu celelalte economii puse în evidență.
- Rata șomajului
Figura 3.6. Rata șomajului

Tara 2006 2016
China 4,0 4,6

India 4,3 3,5
Japonia 4,1 3,1
SUA 4,6 4,9
UE 8,2 8,6
Figura 3.6. Rata șomajului
46
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/SL.UEM.TOTL.ZS?end=2016&locations=JP-CN-IN-EU-
Conform datelor ilustrate în cadrul figurii 3.5. se poate concluziona faptul că atât
Uniunea Europeană, cât și Statele Unite ale Americii au probleme în a controla rata
șomajului. Valorile ridicate din perioada 2009-2010 pot fi privite în contextul crizei
economice și considerate drept efecte ale acesteia. Economiile asiatice studiate însă au fost
imune acestui fenomen, înregistrând valori relativ constante.
- Balanța comercială
Tabelul 3.7. Balanța comercială
Tara 2005 2015
China 132.378.493,77 330.602.206,87

India -10.283.543,31 -22.456.838,01
Japonia 170.122.750,08 135.607.665,57
SUA -745.445.000,00 -462.961.000,00
UE
Figura 3.7. Balanța comercială
47
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/BN.CAB.XOKA.CD?end=2015&locations=JP-US-EU-CN-
IN&start=2005&view=chart
În cazul balanței comerciale, Statele Unite înregistrează o sumă fabuloasă, negativă

din păcate. Deși cuantumul este unul foarte ridicat, față de anul 2006 când s-a atins minimul
record pentru acest indicator, situația s-a mai îmbunătățit, în 2015, deficitul să fie redus la
aproape jumătate. China și Japonia sunt singurele economii studiate ce reusesc să obțină
rezultate pozitive. India se menține foarte aproape de pragul 0 și, probabil, cu ajutorul
câtorva măsuri chiar îl poate depăși.
- Exporturile de bunuri și servicii ca procent din PIB
Tabelul 3.8. Exporturile

Tara 2005 2015
China 34,5 22,0

India 19,3 20,0
Japonia 14,0 17,6
SUA 10,0 12,6
UE 35,6 43,4
Figura 3.8. Exporturile
48
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NE.EXP.GNFS.ZS?end=2015&locations=JP-CN-IN-EU-
Uitându-ne atent pe graficul de mai sus, putem observa foarte clar faptul că economia
Uniunii Europene se bazează foarte mult pe exporturi. China a înregistrat un declin însemnat
în anul 2009, potențial semn al crizei economice din acea perioadă, ca mai apoi să decadă
încet, dar sigur. Mici fluctuații pentru State Unite ale Americii, India și Japonia.
- Importurile de bunuri și servicii ca procent din PIB
Tabelul 3.9. Importurile

Tara 2005 2015
China 28,4 18,5

India 22,0 22,3
Japonia 12,5 18,0
SUA 15,5 15,4
UE 34,8 40,0
Figura 3.9. Importurile
49
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NE.IMP.GNFS.ZS?end=2015&locations=JP-CN-IN-US-
EU&start=2005&view=chart
În ceea ce priveste importurile, Statele Unite și Japonia mențin valori scăzute ale
importurilor, în comparație cu Uniunea Europeană, a cărei evoluție arată o dependență
însemnată de importuri. China și India înregistrează valori fluctuante pe perioada de studiu
(2005-2015), acest fapt denotă caracterul usor instabil al acestora.
- Formarea de capital brut ca procent din PIB
Tabelul 3.10. Formarea de capital brut

Tara 2005 2015
China 41 45
India 34 33
Japonia 25 24
SUA 23 20
UE 22 20
Figura 3.10. Formarea de capital brut
50
Sursa : http://data.worldbank.org/indicator/NE.GDI.TOTL.ZS?end=2015&locations=JP-CN-IN-US-
EU&start=2005&view=chart
După cum se poate observa în figura 3.10. Japonia, Statele Unite și Uniunea
Europeană au înregistrat valori relativ constante pe perioada de 2005-2015. China este
liderul dintre cele 5 economii studiate cu o valoare de 45% din PIB pentru formarea de
capital brut.
51
Concluzii
În urma cercetării efectuate în cadrul lucrării de mai sus, a evoluțiilor economice

înregistrate pe baza datelor statistice, am decis să mă concentrez asupra Indiei. Deși dintre
cele 2 state, China și India, China este momentan cea mai dezvoltată, consider și îndrăznesc
să previzionez faptul că India o va surclasa pe China în cadrul clasamentului economiilor
mondial. Posedă un uriaș potențial oferit de populatia numeroasă,tânără, de rata de creștere
economică continuă și cu valori ridicate.
Pe viitor aș sugera mai multe legături comerciale între cele două state, dar și cu state
terțe pentru o dezvoltare economică superioară, efectuarea de investiții pentru creșterea
valorii IDU, ambele țări având probleme în acest sens, fiind afectate agresiv de poluare. De
fapt, aici cred că este și slăbiciunea sau problema celor 2 state în cauză și anume un nivel de
trai inferior pe alocuri oferit populației, ceea ce crează un dezechilibru la nivel național, dar
și regional.
În ceea ce privește India, reiterez ideea precum această posedă un uriaș potențial de
dezvoltare. Un plan de investiții sustenabil, o modificare a legislației în acest sens, dar și
încurajarea de investiții pentru retehnologizarea producției și efectuarea de traininguri pentru
personal.
52
Cărți și articole :
1. Bari I., Globalizarea economică, Editura Economică, București 2015 ;
2. C. Russu, Reforma economică chineză, p. 238 ;
3. Farndon, John, India. Ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Editura Litera,
Bucureș ti, 2008, p.104 ;
4. Gamblin A., Economia lumii 2014, Editura Științelor Sociale și Politice, București,
2015 ;
5. Goldstein, Joshua S., Pevehouse, Jon C., Relaţ ii Internaţ ionale, Editura Polirom, Iaş i,
2008, p. 652 ;
6. Huntington, Samuel, Ciocnirea civilizaț iilor ș i refacerea ordinii mondiale, Editura
Antet, Bucureș ti, 1997 ;
7. Mihaela Neculiță, Daniela Șarpe, Valentin Neculiță, Perspectives on the Asian
Tigers Economies, Managing in turbulent times, Business Ecosystem & Macro
Perspectives, NIRMA University, Institute of Management, Excel India Publishers,
New Delhi, 2011, ISBN 978-93-80697-44-4 ;
8. Moroianu N., Moroianu D. - Modele ale cresterii economice si relevanta acestora,
disponibil la http://store.ectap.ro/articole/741_ro.pdf ;
9. Shalendra D. Sharma, China and India in the Age of Globalization, Cambridge
University Press, 2009, p. 165 ;
10. Yang Shengming, The Practices in the Past 20 Years Proved that the transition of
China’s economic system was highly successful, “Social Sciences : Chinese
Academy of Social Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing,
2000, p. 30.
Resurse web :
 http://conspecte.com/Macroeconomie/cresterea-economica.html
 http://www.cotidianul.ro/cum-va-arata-economia-mondiala-in-2017-294453/
 http://www.currentscience.ac.in/Volumes/108/05/0813.pdf
 http://data.worldbank.org/
 http://www.dce.gov.ro/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_China.pdf
 http://www.dce.gov.ro/Indrumar_afaceri/Indrumar_afaceri_India.pdf
 http://www.economica.net/economia-chinei-a-crescut-cu-6-7prc-in-t3-in-linie-cu-
estimarile_127186.html#n
 https://knoema.com/
53
 http://www.observatordebacau.ro/2007/12/29/china-intre-nevoia-de-resurse-si-
nevoia-de-piata-de- desfacere.html
 http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter1/chapter10302.html
 http://www.scoalapostdoctorala.ase.ro/doc/moroianu.pdf
 https://www.scribd.com/doc/73906749/China-in-Economia-Mondiala
 http://www.scrigroup.com/geografie/India-prezentare-generala-Econ81444.php
 http://www.scritub.com/economie/
 http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Teorii-si-modele-ale-
cresterii35696.php
 https://tradingeconomics.com/
 http://www.washingtonpost.com/wp-
dyn/content/article/2006/03/12/AR2006031200978.html
54

China Vs India in Cursa Cresterii Economice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

China Vs India in Cursa Cresterii Economice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

China versus India în cursa creșterii

Capitolul 1. Stadiul cercetării privind creșterea economică

Un standard de viaţă superior nu poate fi obţinut decât printr-o producţie eficientă de

1.2. Teorii ale creșterii economice

1.3. Modele de creștere economică

1.3.1. Modelul de crestere economica Solow-Swan

Putem scrie: Yt+1 - Yt = w It

Din care rezultă că:

1.3.3. Modelul de creștere economică a lui Roy F. Harrod

În continuare, Harrod notează cu C coeficientul capitalului privit în forma sa marginală, adică I/ Y,

1.3.4. Modele utilizate în tarile europene

În ţările europene, modelele macroeconomice au început să se aplice din anii 70.

Yj – producţia sectorului j, Mj – importul, Cpj – consumul privat, Cgj – consumul

Capitolul 2. Evoluţia economică a Chinei şi Indiei

Economia Chinei refuză să se încadreze într-unul din sistemele economice

2.2. Analiza principalilor indicatori economici

Figura 2.2. Produsul intern brut per locuitor

Figura 2.10. Rata dobânzii

2.3. Aspecte generale privind India

India este un stat cu economie în curs de dezvoltare, bazat pe agricultura care

State/Source 2009-10 2010- 2011- 2012-13 2013-14 2014-15

Tabel refăcut dupa sursa :

Capacitatea de rafinare în anul 2015 a fost de 215,06 milioane t pe an, poziționând

2.4. Analiza principalilor indicatori economici

Figura 2.12. Produsul intern brut per locuitor

Figura 2.13. Deflatorul PIB-ului

Figura 2.15. Datoria externă

Figura 2.16. Exporturile

Figura 2.17. Importurile

Figura 2.18. Balanţa comercială

Figura 2.19. Rata dobânzii

Capitolul 3. China si India în economia mondială

SUA va impulsiona creșterea economică în statele G7, principalele economii din

China 2.285.965,85 11.064.664, 79

Figura 3.1. Evoluția PIB-ului

În ceea ce privește evoluția PIB-ului în cadrul economiilor analizate pe perioada de

- PIB per locuitor

Tabelul 3.2. Evoluția PIB-ului per locuitor

Tara 2005 (milioane) 2015 (milioane)

Figura 3.2. Evoluția PIB-ului per locuitor

În cazul PIB-ului per locuitor, China și SUA au înregistrat valori crescătoare în

- Rata de creștere a PIB-ului

Tabelul 3.3. Rata de creștere a PIB-ului

Tara 2005 2015

Figura 3.3. Rata de creștere a PIB-ului

Tabelul 3.4. Deflatorul PIB-ului

Tara 2005 2015

China 3,9 0,1

Figura 3.4. Deflatorul PIB-ului

Tara 2006 2016

China 1,5 2,0

Figura 3.5. Rata inflației

Figura 3.6. Rata șomajului

China 4,0 4,6

Figura 3.6. Rata șomajului

Tara 2005 2015

China 132.378.493,77 330.602.206,87

Figura 3.7. Balanța comercială

În cazul balanței comerciale, Statele Unite înregistrează o sumă fabuloasă, negativă

- Exporturile de bunuri și servicii ca procent din PIB

Tabelul 3.8. Exporturile