Eucalyptus globulus Labill.

• eucaliptul, este un arbore foarte înalt (143 m) originar din

Tasmania.
• Genul Eucalyptus are circa 600 de specii din care 50 sunt
aclimatizate în bazinul mediteraneean, Africa, Brazilia, SUA,
Europa de Sud.
• Speciile se folosesc pentru asanarea unor terenuri
mlăştinoase având o creştere rapidă, aromă plăcută şi înlătură
insectele (repelent).
• Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere opuse şi sesile,
ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme,
coriacee (dimorfism foliar). Mezofilul frunzelor conţine
buzunare secretoare de ulei volatil.
• Eucalypti folium (oficinal în Ph. E. VII) reprezintă
frunzele mature recoltate în tot timpul anului sau în
perioada aprilie septembrie.
• Conţine ulei volatil (1-3 %) în care componentul
principal este eucaliptolul sau 1,8-cineol (70-80%).
• Eucalypti aetheroleum (oficinal în Ph. E. VII) prezintă
proprietăţi antiseptice şi este indicat in tratamentul
afecţiunilor căilor respiratorii, stări inflamatorii
bronhice, nazale, sub formă de soluţii inhalante,
creme, unguente, bomboane medicinale.
 Melaleuca viridiflora Sol. ex Gaertn.
• este un arbore de 30 de m originar din Australia şi
Noua Caledonie cu frunze sempervirescente,
coriacee, oval alungite cu nervuri paralele.
• Frunzele conţin ulei volatil (Aetheroleum Niaouli) în
care componentul principal este eucaliptolul.
• Uleiul volatil numit şi gomenol are acţiune
antiseptică la fel ca şi cel de eucalipt şi se foloseşte în
rinite, faringite, bronşite.
 Familia Lythraceae
• cuprinde 500 de specii predominant ierboase
cu frunze opuse sau verticilate.
• Florile bisexuate hexa sau tetramere, frecvent
actinomorfe cu ovarul superior sau inferior,
fructele capsule.
• Sunt răspândite mai ales în zonele calde şi
populează biotopuri umede.
 Lythrum salicaria L.
• răchitan, este o specie ierboasă, perenă, erectă, de 60-200 cm cu rizom
scurt, tulpina tetramuchiată, frunzele superioare opuse, cele inferioare în
verticile de trei, triunghiular lanceolate şi nervaţiunea în reţea.
• Florile sunt numeroase şi grupate în inflorescenţe dense, în formă de
racem sau spic şi sunt pe tipul 6 cu petale de obicei roşii-violacee.
• Este răspândită în locuri mlăştinoase, pe marginea râurilor şi în zonele
inundabile.
• Salicariae herba reprezintă părţile aeriene superioare, cca 25 cm de la
vârf, conţin taninuri 5-10%, flavone, antociani şi au acţiune astringentă,
antidiareică şi antidizenterică.
• Se poate confunda cu L. virgatum L., cu frunze lanceolat înguste de
culoare verde-gri şi inflorescenţă laxă, dar fără valoare terapeutică
Familia Onagraceae (Oenotheraceae)
• cuprinde plante ierboase sau subfrutescente
cu flori heterochlamidee, epigine, bisexuate
cele tipice fiind tetramere.
• Ovarul inferior, concrescut adesea cu
receptaculul alungit.
 Epilobium L.
• este un gen cu circa 200 de specii.
– E. hirsutum L.,
– E. palustre L.,
– E. parviflorum Schreb.
• cunoscute sub numele de pufuliţă sunt specii frecvent răspândite pe
terenuri mlăştinoase, la marginea apelor.
• Prezintă un rizom gros, tulpină de 50-150 cm erectă, ramificată, frunze
alungit-ovat-lanceolate sau lanceolate, petale roşii-purpurii obcordate,
stigmatul cu 4 lobi, fructul capsulă alungită, cu seminţe păroase (de unde
numele de pufuliţă).
• Epilobii herba conţine tanin, flavone, compuşi fenil-propanici şi are
acţiune antibiotică, antivirală, coleretică-colagogă şi seveşte la obţinerea
comprimatelor ELCOHEP (Plantavorel).
• Sub formă de infuzie este indicat în tratamentul afecţiunilor de prostată.
E. parviflora L.
 Chamaenerion angustifolium (L.) Holub.
(Epilobium angustifolium L.)
• răscoage sau zburătoare este o specie de talie mai
mare, cu frunze dense, lanceolate, de până la 20 cm
lungime, sesile, sau scurt peţiolate.
• Inflorescenţa este un racem terminal, cu numeroase
flori, cu petale roşii-purpurii şi fructul capsulă lungă
de 4-8 cm.
• Vegetează în rarişti de păduri, adesea invadantă în
tăieturile de pădure.
• Frunzele s-au folosit ca surogat de ceai iar florile sunt
melifere.
 Oenothera biennis L.
• luminiţă (Evening primrose) este o plantă ierbacee, bienală,
originară din America de Nord, care vegetează pe terenuri
nisipoase, în lunci, zăvoaie şi cultivată în scopuri ornamentale.
• Florile sunt mari, pe tipul 4, se desfac spectaculos în amurg şi
rămân deschise până a doua zi dimineaţa, după care se
veştejesc.
• Floarea conţine 8 stamine şi un stigmat cu 4 lobi alungiţi.
• Tulpina este ramificată cu numeroase flori, ce se dezvoltă
acropetal, în racem, vor da naştere la capsule valvicide ce
conţin numeroase seminţe brune, de dimensiuni mici, glabre.
• Oenotherae semen prezintă un conţinut ridicat de
ulei gras (22%) - Oenotherae oleum raffinatum
(oficinal în Ph. E. VII) în care acidul gamma-linolenic
reprezintă 10 %.
• Acestui acid gras nesaturat din compoziţia uleiului i
se datorează utilizarea în medicină.
• El reprezintă un precursor indispensabil pentru
sinteza prostaglandinelor şi este indicat în medicina
internă (afecţiuni hepatice, reumatism), în
tratamentul dermatozelor atopice şi în cosmetică
 Ordinul ELAEAGNALES
Familia Elaeagnaceae
• cuprinde arbori şi arbuşti, cu peri peltaţi şi
stelaţi, care dau culoare argintie frunzelor.
• Ramurile prezintă spini, frunze simple, flori
unisexuate sau hermafrodite, dispuse în
raceme sau fascicule, fructele sunt drupe
false.
 Hippophaë rhamnoides L.
• cătina albă, este un arbust tufos şi spinos, de 1-3 m, ramificat,
cu frunze alterne, întregi, îngust lanceolate, pe partea
inferioară cu peri stelaţi argintii.
• Florile unisexuate, dioice, apar înaintea frunzelor, sunt mici,
galbene, dispuse în inflorescenţe globuloase (cele bărbăteşti
formate din 2 sepale şi 4 stamine) şi alungite (cele femele cu
două sepale).
• Fructul este o drupă falsă, sferică, ovoidă cu un sâmbure tare,
râmâne prins de ramuri peste iarnă. Pulpa fructului provine
din receptacul iar fructul adevărat este o achenă ovoidă din
interior (sâmburele).
• Cătina este o specie rezistentă, se dezvoltă bine pe prundişuri,
nisipuri, terenuri în pantă, drajonează puternic şi fixează
solurile dar pretinde o lumină directă.
• Hippophaë fructus, fructele recoltate începând din luna
august, când au o culoare portocalie, până la primul îngheţ
sunt considerate adevărate polivitamine naturale.
• Conţin atât vitamine hidrosolubile cât şi liposolubile: acid
ascorbic (vitamina C), vitaminele E, B1, B2, PP, carotenoide
(provitamine A), flavonoide (vitamine P), leucoantociani,
pectine, ulei gras, catehină, acizi triterpenici.
• Uleiul gras, obţinut prin presare la rece, are o culoare
portocalie şi acţiune cicatrizantă.
• Din fructele proaspete se prepară sucuri, gemuri, siropuri cu
acţiune reconfortantă iar fructele uscate intră in compoziţia
ceaiurilor vitaminizante.
 ORDINUL SANTALALES
Familia Loranthaceae
• cuprinde numeroase specii semiparazite,
lemnoase, răspândite pe tot globul şi care
trăiesc epifit (pe alţi copaci) în care îşi introduc
haustorii ce pătrund până în ţesutul lemnos al
plantei gazdă.
• Florile mici pe tipul 4 sau 6,
• fructul bacă falsă cu un suc cleios
 Viscum album L.
• vâscul este o specie semiparazită pe măr, plop, brad,
mesteacăn, frasin,
• cu frunze sempervirescente,
• formează tufe globuloase, care se menţin pe planta
gazdă cu haustori puternici.
• Tulpina este ramificată dichotomic, are frunze invers
ovate dispuse opus, pieloase.
• Florile unisexuate dioice grupate câte 3, fructele bace
false, sferice, de culoare albă, cleioase.
• Se răspândeşte prin păsări (sturzul de vâsc) care
consumă fructele.
• Visci folium cum stipites, vârfurile vegetative ale vâscului, se
recoltează de pe mesteacăn, brad, frasin, măr, considerate ca
cele mai bune gazde pentru obţinerea produsului medicinal.
• Se recomandă evitarea recoltării vâscului de pe arţar, tei, plop,
salcie considerate toxice.
• Recoltarea se face în lunile de iarnă când se pot depista mai
uşor şi totodată este exclusă confuzia cu vâscul de stejar
(Loranthus europaeus L.) cu frunze caduce, verzi-gălbui şi fără
utilizări medicinale.
• Produsul conţine saponine triterpenince, aminoacizi,
viscotoxină (o proteină toxică), amine. Are acţiune hipotensivă
de durată şi antitumorală, dar numai în cazul unor preparate
injectabile (ISCADOR), obţinute prin tehnologii originale iar
tratamentul se face sub control medical.
 Ordinul EUPHORBIALES (TRICOCCALES)

• Cuprinde familii cu plante ierboase, suculente sau

lemnoase, cu flori unisexuate, actinomorfe,
haplochlamidee.
• Androceul este polimer până la monomer, gineceul
trimer, cu ovar superior, trilocular, în fiecare lojă cu
câte un ovul.
• Fructul capsulă care la maturitate se desface în trei
părţi (denumirea de TRICOCCALES).
• Sămânţa este prevăzută cu caruncul (anexă
seminală).
 Familia Euphorbiaceae
• grupează 7500 de specii răspândite pe tot globul, variate ca
înfăţişare, adaptate la medii diferite de viaţă, cu caractere
convergente cu alte familii (Cactaceae, Liliaceae), cu vase
laticifere, celule mucilagigene şi tanifere.
• Plante monoice sau dioice cu disc şi glande nectarifere
alternând cu staminele. Fruct capsulă (la unele se deschide
brusc, aruncând seminţele la distanţă ex. Hura crepitans).
• Inflorescenţele sunt pleiocazii care la rândul lor sunt alcătuite
din ciaţii (flori mascule ce înconjoară o floare femelă). Ciaţiul
este înconjurat de 5-4 bractee, care alternează cu glande
nectarifere (semilunare).
• Conţin ulei gras (în seminţe), proteine toxice (ex. Ricina),
glicozide cianogenetice, cauciuc, răsini). Sunt mai frecvente în
pădurile, savanele şi deşerturile tropicale ca arbori, arbuşti şi
plante suculente. În zonele temperate sunt ierboase, iar în
climatul polar şi alpin lipsesc. În România vegetează 40 de
specii.
 Ricinus communis L.
• ricin. La noi este o specie ierbacee, anuală, de cultură, în timp
ce în ţările calde de origine este arbust.
• Tulpina este de 1-3 m, goală în interior, ramificată.
• Frunzele sunt alterne, lung peţiolate, palmat fidate şi peltate,
cu lobii ascuţiţi, cu marginea serată, cu nervuri proeminente
pe faţa inferioară.
• Florile sunt unisexuate dispuse în inflorescenţe terminale, cele
femele dispuse la partea superioară, roşcate, cele mascule
galbene, la partea inferioară.
• Fructul este o capsulă spinoasă, globuloasă cu trei seminţe
marmorate, mari. Este zonată în cultură în Câmpia Dunării,
Sudul Dobrogei, Bărăgan şi vestul Banatului.
• Ricini semen conţin:
– 50% ulei gras (Ricini oleum)
– 20 % proteine, între care şi o proteină toxică ricina,
– un alcaloid (ricinina)
– enzime, vitamina E.
• Uleiul gras se obţine prin presare la rece şi este format din
gliceride ale acidului ricinoleic.
• Este un purgativ prin creşterea peristaltismului intestinal, are
acţiune rapidă, iar iritaţia locală este moderată.
• Uleiul gras are şi utilizări industriale şi pentru obţinerea
produselor cosmetice
• Ricini oleum hydrogenatum, Ricini oleum raffinatum -
oficinal în Ph. E. VII
 Ordinul RHAMNALES
• cuprinde plante lemnoase şi ierboase cu flori
pe tipul 5 şi cu disc nectarifer.
• Familia Rhamnaceae cu peste 600 specii
predominant lemnoase
• cu frunze simple alterne sau opuse pe tipul 4
sau 5, grupate în cime axilare
• cu fructe drupe sau capsule.
 Frangula alnus Mill. (sin. Rhamnus
frangula L.)
• crusân, lemn câinesc sau paţachină este un arbust de 1-3 (7)
m, cu coroană rară, formată din ramuri subţiri, ascendente.
• Tulpina cilindrică, cu scoarţa netedă, brun-cenuşie, cu
lenticele alungite.
• Frunze alterne, eliptice, cu vârful ascuţit şi 8-9 perechi de
nervaţiuni penate ce se arcuiesc către margine.
• Flori câte 2-10 la axila frunzei, hermafrodite, de 4-5 mm, pe
tipul 5, cu corola în formă de pâlnie, alb-verzuie.
• Fructe bace sferice, de 6-8 mm , verzi-roşiatice, iar la
maturitate negre-violet cu 2-3 seminţe.
• Formează subarboret în păduri cu exces de umiditate, în
zăvoaie suportând bine şi umbrirea.
• Frangulae cortex (oficinal în Ph. E. VII), scoarţa recoltată de pe ramurile de
3-4 ani în lunile martie-aprilie când seva circulă intens.
• Are suprafaţa internă galben roşcată, conţine derivaţi antracenici
glicozidaţi (2,60-3,40%).
• În scoarţa proaspătă se găsesc formele reduse, antranoli, care după un an
de păstrare sau după menţinere timp de o oră la 100oC trec în forme
oxidate antrachinonice.
• Scoarţa proaspătă produce colici, greţuri şi vărsături datorită formelor
reduse. Compuşii antrachinonici (frangulinele a şi b) cresc peristaltismul
intestinului gros, astfel că sunt cele mai indicate produse cu acţiune
laxativă şi purgativă (CORTELAX, RHAMNOLAX, CEAI LAXATIV).
• Scoarţa de cruşân se poate confunda cu cea de verigar (Rh.cathartica L.)
care însă are tulpini spinoase, frunze mai mici, opuse şi flori pe tipul 4. Se
mai poate confunda şi cu scoartă de stejar, arin şi salcie.
 Ordinul SAPINDALES
• cuprinde plante lemnoase cu ţesuturi
secretoare,
• flori actinomorfe sau zigomorfe,
heterochlamidee,
• cu androceu diplostemon şi cu disc nectarifer.
 Familia Hippocastanaceae
• este o familie mică cu două genuri şi 18 specii cu flori
zigomorfe pe tipul 5.
• Aesculus hippocastanum L. Ph., castanul săbatic sau castanul
porcesc, este un arbore cultivat în parcuri, alei, grădini, cu
înălţimea de circa 30 m cu coroană deasă, ramuri groase,
scoarţa cenuşie la tulpinile tinere, apoi cu un ritidom solzos,
brun, cu muguri mari, opuşi, lipicioşi.
• Frunzele sunt lung peţiolate, palmat compuse, cu 5-7 foliole
inegale, obovate, cu marginea serată.
• Florile sunt grupate în panicule multiflore mari, cu petale albe
şi pete roşii.
• Fructul o capsulă globuloasă carnoasă, cu ţepi, se deschide
prin 3 valve şi conţine în interior 1-2 seminţe mari, brune,
lucioase, cu o pată mai deschisă (impresiunea hilului).
• Hippocastani semen, seminţele de castan , recoltate la cădere
sunt crăpate, apoi uscate pe cale artificială la 40-600 C.
• Conţin amidon (40-60%), ulei gras (6-8%), saponine
triterpenice (8-10%), flavone şi tanin. Saponinele triterpenice,
între care predomină escina, prezintă acţiune
antiinflamatoare, venotonică, antiedematoasă şi se utilizează
in aplicaţii de uz extern, în varice, tromboflebite, inflamaţii ale
membrelor inferioare, hemoroizi (VARITERP unguent). Nu se
vor administra pe cale orală fiind iritante pentru mucoasa
gastrică.
• Hippocastani cortex reprezintă scoarţa recoltată de pe
tulpinile tinere. Conţine cumarine (esculina) cu proprietăţi de
filtru UV, absorbind selectiv radiaţiile din zona UVB ce produc
arsuri şi iritaţii (290-320 nm). Mai conţine tanin, alantoină şi
proantociani. Esculina şi extractele din scoarţa de castan se
folosesc în produsele de protecţie solară, fotoprotectoare,
pentru plajă.
 Aesculus pavia L.
• castanul cu flori roşii,
asemănător cu
specia precedentă se
cultivă ca arbore
ornamental în
parcuri şi pe alei
 Ordinul RUTALES
(sin. THEREBINTHALES)
• grupează plante lemnoase, cu buzunare secretoare
de origine lisigenă ce conţin uleiuri volatile.
• Florile sunt pentamere, cu un disc nectarifer.
• Se presupune că acest ordin derivă din Rosales sau
Ranunculales, dar se înrudeşte şi cu Geraniales.
• Din punct de vedere chimic, plantele din acest ordin
conţin alcaloizi, uleiuri volatile, glicozide, rezine,
balsamuri.
 Familia Rutaceae
• cuprinde circa 900 de specii,
• reprezentată de arbori, arbuşti şi plante
ierboase,
• cu frunze simple sau compuse.
• Florile sunt bisexuate sau unisexuate,
actinomorfe, solitare, sau grupate în
inflorescenţe.
• Fructul este o capsulă sau o bacă.
 Ruta graveolens L.
• vârnanţul, este o plantă perenă sau uneori subarbust, de 20-
50 cm, cu numeroase glande şi miros puternic,
• cu frunze triunghiular ovate de 2-3 ori penat sectate, cele
inferioare peţiolate, cele superioare sesile.
• Inflorescenţa corimbiformă, cu flori pe tipul 4, cu petale
galben verzui şi 8 stamine, gineceu tetracarpelar.
• Fructul o capsulă verucoasă cu 4 loji ridicate. Se cultivă prin
grădini ca plantă ornamentală sau medicinală mai rar
subspontană.
• Conţine ulei volatil, flavone, alcaloizi, cumarine (bergapten,
xantotoxină) cu acţiune iritantă asupra pielii. Are acţiune
emenagogă dar cu fenomene grave, chiar mortale, astfel că
utilizarea sa este periculoasă.
• Se întrebuinţează pentru obţinerea de tincturi homeopate.
 Citrus L.
• este un gen ce cupride circa 60 de specii,
răspândite mai ales în zonele tropicale şi
subtropicale,
• cu frunze persistente,
• flori albe, puternic mirositoare.
• Androceul este poliadelf format din stamine
concrescute în mai multe mănunchiuri
(fascicole de stamine).
• Fructul este o bacă acoperită cu o coajă ce
conţine buzunare secretoare.
 Citrus limon (L.) Burm.fil.
(sin. Citrus limonum Risso)
• lămâiul este un arbore spinos, cu frunze
pieloase, eliptice, fructul hesperidă de culoare
galben deschis.
• Conţine cantităţi mari de vitamina C, acid
citric, pectine, iar în coajă (zona externă,
flavedo) flavone şi ulei volatil cu conţinut de
citral şi citronelal, limonen.
• Uleiul volatil, Aetheroleum citri, se foloseşte ca
aromatizant.
 Citrus aurantium L. (sin. C. bigarradia
Loisel.)
• portocalul, este un arbore de circa 8 m, cultivat în
zona mediteraneană, America subtropicală, Australia.
• Frunzele prezintă peţiolul aripat şi florile dispuse la
subsioara frunzelor.
• C. aurantium L. ssp aurantium (C. aurantium L. ssp.
amara Engl.), originar din India prezintă fructe cu
pericarpul portocaliu. Din pericarpul fructelor mici,
imature, care cad se extrage uleiul volatil
(Aetheroleum aurantii).
• C. aurantium L. var. dulcis este originar din China se
cultivă pentru fructele sale aromate şi dulci.
• Aurantii amari flos (Naphae flos) - oficinal în Ph. E. VII -
reprezintă florile de portocal, ce conţin ulei volatil cu acţiune
antispastică şi sedativă, folosit şi în cosmetică şi parfumerie.
• Aurantii amari epicarpium et mesocarpium - oficinal în Ph. E.
VII - reprezintă epicarpul şi mezocarpul (coaja) fructelor de
portocal. Conţin flavone, vitamine şi se întrebuinţează ca
tonic, stomahic, sedativ mai ales în compoziţia tincturilor
amare.
• Aetheroleum aurantii bogat în limonen, substanţe amare,
flavone, se foloseşte ca aromatizant, corector de gust, în
cosmetică şi parfumerie, la prepararea de tincturi amare şi
băuturi alcoolice, siropuri.
• Citrus bergamia Risso & Poit., bergamotul, de la care se
obţine un ulei volatil bogat în acetat de linaliil şi
cumarine, utilizat în parfumerie, cosmetică şi ca
aromatizant
• C. deliciosa Ten. (sin. C. reticulata Blanco., C. nobilis
auct.), mandarinul, este un arbust nespinos, cu frunze
lanceolate cu fructe de culoare roşu portocaliu
comestibile.
• C. paradisi Macfad. (sin. C. decumana L.), grape-fruit-ul,
are fructe mari, grupate de culoare galbenă, cu gust amar
şi aromat.
 Pilocarpus jaborandii Holmes
• este un arbore cu frunze coriacee, originar din
America Centrală şi de Sud.
• Jaborandii folium, foliolele (recoltate şi de la alte
specii de Pilocarpus ca P. microphyllus Stapf., P.
penatifolius) conţin alcaloizi cu nucleu imidazolic -
pilocarpina.
• Foliolele se utilizează pentru izolarea pilocarpinei din
care se prepară un colir cu acţiune miotică indicat în
tratamentul glaucomului, având proprietatea de
scădere a presiunii intraoculare.
• Pilocarpina se mai foloseşte şi împotriva căderii
părului, activând circulaţia la nivelul capilarelor pielii
capului.
 Ordinul GERANIALES
• cuprinde plante ierbacee,
• cu frunze simple, întregi sau divizate,
• cu flori actinomorfe, majoritatea bisexuate,
pentaciclice şi pentamere, heterochlamidee cu
androceu diplostemon şi hipogine
 Familia Geraniaceae
• Cuprinde specii ierboase, cu peri secretori,
• Frunze palmat-lobate, palmat sectate
• Flori actinomorfe, pe tipul 5, cu stile lungi,
formând un rostru alungit
• Fructe capsule lungi, rostrate, la maturitate se
desfac cu o porţiune de rostru care răsuceşte,
aruncând uneori seminţele la distanţă
 Geranium macrorrhizum L.
• Priboi, specie perenă cu rizom viguros, orizontal, cu
numeroase scvame brune şi roşu deschis la interior.
• Frunze palmat-partite
• Flori dispuse in inflorescenţe ramificate dichotomic,
de culoare roşie
• Fruct glabru, cu 2 valve rugoase.
• Geranii rhizoma – conţine taninuri cu acţiune
astringentă şi antiseptică, utilizat în afecţiuni ale
cavităţii bucale (produs farmaceutic AFTOGERANIL)
 ORDINUL LINALES
Familia Linaceae
• cuprinde în mare majoritate specii ierboase,
• cu frunze simple, întregi, opuse sau alterne,
• cu flori actinomorfe, pe tipul 5,
• cu fructe capsule şi seminţele fără endosperm.
 Linum usitatissimum L.
• inul, este originar din Caucaz, se cultivă pentru fibrele
textile.
• Tulpinile sunt înalte de 30-100 cm, ramificate de la
bază (la inul pentru seminţe) sau la partea superioară
(la inul de fuior).
• Frunzele sunt lanceolate, alterne.
• Florile sunt dispuse în dicazii terminale, cu puţine
flori, lung pedicelate, pe tipul 5, cu corola albastră-
azurie.
• Fructele sunt capsule globuloase cu 10 seminţe
ovoide, turtite, brune.
• Lini semen (oficinal în Ph. E. VII), seminţele de in,
conţin pe tegument 4-10% mucilagii, 30-40 % ulei
gras, sicativ, 20% proteine, glicozide cianogenetice,
dar fără toxicitate fiind în concentraţie scăzută.
• Datorită mucilagiilor prezintă o acţiune laxativă şi
purgativă de natură mecanică.
• Făina de in se foloseşte şi în cataplasme având
acţiune emolientă şi antiinflamatoare. Acizii graşi
nesaturaţi din ulei au rol de vitamina F, iar uleiul s-a
utilizat pentru prepararea linimentului oleo-calcar.
 Familia Erythroxylaceae
• cuprinde specii arborescente din zonele calde ale
Americii de Sud.
• Erythroxylum coca Lam., arborele de coca, răspândit
natural în Peru şi Bolivia, dar se cultivă astăzi şi în alte
ţări din zonele tropicale (Indonezia, Sri Lanka şi
Africa).
• Frunze întregi, peţiolate, membranoase, coriacee, cu
două nervuri secundare arcuate,
• flori pentamere, dialipetale, gineceu tricarpelar,
• fruct drupaceu.
• Cocae folium conţine:
– alcaloizi cu nucleu pseudotropanic (cocaina) în
concentraţie de 2%,
– ulei volatil,
– acizi aromatici.
• Cocaina izolată se utilizează ca anestezic în
stomatologie, ORL, oftalmologie.
• Consumarea frunzelor era cunoscută de băştinaşi ca
stimulent şi excitant, care măreşte rezistenţa la efort
fizic, înlătură foamea şi oboseală.
• Consumarea frunzelor duce la obişnuinţă,
cocainomanie şi ca atare sunt considerate
stupefiante.
 Ordinul APIALES (UMBELLALES)
• Cuprinde două familii cu plante ierboase,
• frunze variate, dispuse altern,
• flori în inflorescenţă de tip umbelă,
tetraciclice, pentamere, cu ovar inferior.
• Conţin uleiuri volatile, oleorezine, glicozide,
saponine şi alcaloizi
 Familia Araliaceae
• cu 800 specii, majoritatea lemnoase
răspândite în diverse regiuni ale globului.
• În România creşte o singură specie.
 Hedera helix L.
• iedera, plantă agăţătoare, fixată de suport (trunchiuri
de copaci, ziduri, garduri) cu ajutorul rădăcinilor
adventive.
• Prezintă un dimorfism foliar, astfel frunzele de pe
ramurile sterile sunt 3-5 palmat lobate, iar cele de pe
ramurile fertile, ovate, ambele sempervirescente.
• Flori mici, verzui, grupate în umbele simple apar
toamna, sunt pe tipul 5, iar fructele bace globuloase,
ce se maturizează iarna, de culoare negru-violaceu.
• Vegetează numai la umbră şi umiditate crescută, prin
păduri, pe soluri calcaroase, în zona de câmpie şi
deal.
• Hederae folium (oficinal în Ph. E. VII), frunzele
de pe ramurile sterile, conţin saponine
triterpenice, care au ca aglicon hederagenina.
• Au proprietatea de a diminua spasmele
bronşice, antireumatice, analgetice,
antiinflamatoare în celulite.
• Sunt indicate mai ales în tusea spastică iar
extractele incluse în creme anticelulitice.
 Panax ginseng C.A.Mey.
• ginsengul sau jenşen - rădăcină în formă de om, este
o specie ierboasă, cu rădăcini tuberizate şi puternic
ramificate,
• frunze penat-compuse,
• iar fructele bace roşii.
• Ginseng radix, rădăcinile de ginseng (oficinal în Ph. E.
VII), conţin saponine triterpenice, poliholozide,
taninuri, aminoacizi şi au proprietăţi tonice generale,
psihotonice, anabolizante, afrodisiace, indicate în
anemii, debilitate, oboseală, slăbirea memoriei
(fitogeriatric), fiind considerate un medicament
universal (panaceu).
 Familia Apiaceae (Umbeliferae)
• familie mare, cu specii importante din punct de
vedere ştiinţific şi economic.
• Cuprinde specii ierboase, cu rădăcini pivotante,
tulpini fistuloase, articulate, cu internodii costate (cu
creste şi valecule).
• Frunze alterne, fără peţiol, cu teaca bine dezvoltată,
cu lamina frecvent palmat, penat -sectată.
• Florile pe tipul 5: sunt grupate în umbele simple sau
compuse.
• La baza umbelei se găsesc bractei ce formează
involucrul, iar la baza umbelulelor se găseşte
involucelul.
• În jurul stigmatelor se află un disc nectarifer, iar
polenizarea este entomofilă.
• La maturitate fructul se separă în două mericarpii
care rămân ataşate prin carpofor. Fiecare mericarp
(achenă) prezintă creste longitudinale care conţin
canale secretoare ce produc uleiuri volatile.
• Mai conţin oleo-rezine, uleiuri grase, flavone,
cumarine, furanocumarine, furanocromone şi mai rar
alcaloizi (de exemplu coniina în cucută).
• Din totalul de 3000 specii în flora României vegetează
spontan 120 specii.
 Carum carvi L.
• chimionul sau chimen este o specie ierbacee, bienală,
spontană şi cultivată.
• În anul I formează o rozetă de frunze, iar în anul II o tulpină
înaltă de circa 1 m şi rădăcină pivotantă.
• Tulpina este glabră, muchiată, fistuloasă, ramificată de la bază.
• Frunzele bi şi tri-penat-sectate,
• florile dispuse în umbele compuse, cu 5-15 radii inegale,
fiecare umbelulă cu 10-13 flori. Nu are involucru nici
involucel. Petalele sunt albe sau roz,
• fructul o diachenă oval-alungită.
• Creşte pe terenuri umede, în fânaţe, păşuni, în zona de deal şi
montană. Cantităţile recoltate din flora spontană fiind
insuficiente planta se cultivă în Câmpia de Vest şi Transilvania,
în cultură dublă, cu macul care se valorifică în anul I.
• Carvi fructus (oficinal în Ph. E. VII), fructele de
chimion, conţin 3-7 % ulei volatil (Carvi
aetheroleum - oficinal în Ph. E. VII), în care 50-
60% reprezintă carvona şi circa 30%
limonenul.
• Au acţiune carminativă, stimulentă a
secreţiilor gastro intestinale, calmante ale
colicilor intestinale şi sunt indicate în anorexii,
dispepsii, ca aromatizante şi condimente.
 Pimpinella anisum L.
• anasonul, este o specie anuală, de cultură, de 40-70 cm
înăţime,
• cu frunzele inferioare întregi, peţiolate, cu marginea dinţată,
cele superioare sesile şi de 2-3 ori penat-sectate.
• Inflorescenţa umbelă compusă, fără involucru, diachenele
mici, ovoide, cu mericarpiile greu separabile.
• Cultura este zonată în sud-estul ţării şi Banat.
• Anisi fructus (oficinal în Ph. E. VII), fructele de anason, conţin
2-3 % ulei volatil (Anisi aetheroleum - oficinal în Ph. E. VII)
format în proporţie de 80-90% din anetol. Prezintă acţiune
expectorantă, carminativă, galactagogă, stimulează secreţiile.
Uleiul volatil poate produce insomnie, agitaţii motorii şi
psihice. Intră în compoziţia speciei pectorale şi în
CALMOTUSIN.
 Foeniculum vulgare Mill.
• fenicul sau molură este o specie ierbacee, bienală sau perenă, exclusiv de
cultură, de 1-2 m, ramificată de la bază.
• Frunze de 3-4 ori penat-sectate cu segmente filiforme.
• Înfloreşte încă din primul an, cu umbele compuse, lipsite de involucru, cu
8-16 radii şi 12-20 flori, cu petale galbene în umbelule.
• Fructele alungit-ovoidale cu mericarpiile bine separate şi cu 5 coaste
proeminente fiecare.
• Cultura plantei este zonată în Moldova, Dobrogea şi Sud-Vest.
• Foeniculi fructus conţine 2-6% ulei volatil cu 50-60% anetol, cu acţiune
antispastică şi carminativă, stimulează secreţia lactată, fluidifică secreţiile
bronşice. Sunt contraindicate în ulcerul gastric, duodenal şi enterocolite.
• Foeniculi amari fructus - fructele de Foeniculum vulgare Mill. sp. vulgare
var. vulgare (oficinal în Ph. E. VII)
• Foeniculi amari fructus aetheroleum - oficinal în Ph. E. VII
• Foeniculi dulcis fructus - fructele de Foeniculum vulgare Mill. sp. vulgare
var. dulce (oficinal în Ph. E. VII)
 Coriandrum sativum L.
• coriandru este o specie anuală, ierboasă, exclusiv de cultură,
de 30-100 cm, cu excepţia fructelor mature planta degajă un
miros neplăcut de ploşniţă.
• Frunzele bazale lung peţiolate, cu marginea crenată sau
trilobată, cele mijlocii 1-2 penat-sectate, iar cele superioare
de trei ori penat-sectate cu lacinii rare, înguste.
• Flori cu petale albe sau roz violaceu, petala de la exteriorul
inflorescenţei fiind mult mai mare. Inflorescenţa umbelă
compusă, cu 3-7 radii, fără involucru, dar cu involucel.
• Fructele diachene sferice, cu mericarpiile unite, în vârf cu
resturi de caliciu şi stigmate.
• Planta este zonată în cultură în sud-estul ţării.
• Coriandri fructus (oficinal în Ph. E. VII) conţine
0,2-1% ulei volatil (Coriandri aetheroleum -
oficinal în Ph. E. VII) în care predomină linaloolul
(60-70%).
• Prezintă acţiune carminativă, stomahică şi intră în
compoziţia ceaiului gastric şi contra colicilor.
• Se mai foloseşte ca aromatizant şi condiment în
industria alimentară, în special pentru mezeluri.
 Angelica archangelica L. (Angelica
officinalis Haffm.)
• angelica este o specie ierboasă, bienală, mai rar perenă, viguroasă, înaltă
de 1-1,5 m, în formă de tufă, în primul an numai cu frunze bazale.
• Subteran, prezintă un rizom dezvoltat (10 cm lungime şi 5 cm diametru),
de pe care pornesc tulpinile aeriene în anul II sau III, iar la partea
inferioară, se continuă cu rădăcini adventive lungi.
• Tulpina aeriană robustă (până la 8 cm diametru), prezintă frunze mari, de
3 ori penat sectate cu o teacă (vagină) foarte mare şi umflată.
• Florile grupate în umbele compuse, mari, globuloase, fără involucru şi fără
involucel cu 20-40 de umbelule. Corola cu petale mici, alb-verziu-gălbui,
iar fructele diachene elipsoidale lăţite.
• În flora spontană este rară, în etajul montan, în locuri stâncoase şi umede
pe malul apelor. Este o specie ocrotită de lege, astfel că în scopuri
medicinale se recoltează numai rădăcinile provenite din culturi.
• Angelicae radix (oficinal în Ph. E. VII) conţine 0,5%
ulei volatil (cu felandren), cumarine (umbeliferonă),
furanocumarine (xantotoxină angelicină), acizi
organici, vitamina B1, glucide.
• Prezintă acţiune tonică, stomahică, antispastică,
stimulentă a digestiei, sedativă şi sunt indicate în
anorexie, dispepsii, meteorism, enterite, anaciditate,
eructaţii, colici intestinale, astenie psiho-fizică.
• De asemenea, se utilizează ca aromatizant fin, pentru
băuturile alcoolice, tonice amare.
• Angelicae fructus utilizate mai puţin, dar în aceleaşi
scopuri.
 Eryngium planum L.
• scaiul vânăt este o plantă ierbacee, perenă, cu tulpină şi
inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie de unde şi numele,
prevăzute cu ţepi.
• Tulpina, de 30-60 cm înălţime este ramificată numai la partea
superioară, cu frunze rigide, cele bazale ovate, cu marginea
dinţată, cu baza cordată, iar cele superioare mici, sesile,
palmat-sectate, cu lobii dinţaţi.
• Florile sunt dispuse în capitule albăstrui şi cu invocrul
depăşind în dimensiune inflorescenţa.
• Fructele sunt diachene spinoase.
• Vegetează în păşuni şi fânaţe, pe locuri necultivate, în lumină
directă.
• Eryngii plani herba, partea aeriană recoltată în timpul
înfloririi, conţine saponine şi este un remediu popular
românesc antitusiv fiind recomandat mai cu seamă în tusea
convulsivă.
 Ammi majus L.
• este o specie anuală ierboasă originară din Egipt şi răspândită
în toată regiunea mediteraneeană.
• Are tulpina de 30-90 cm, cilindrică, striată, cu frunze
inferioare de 3 ori penat sectate, cu lobi oval lanceolaţi, iar
cele superioare mai mici, înguste, cu marginea dinţată.
• Flori mici, albe grupate în umbele compuse.
• Ammi majoris fructus, fructele diachene, recoltate la
maturitate, conţin furanocumarine (xantotoxină, bergapten,
izopimpinelină, imperatorină) şi sunt utilizate în Egipt încă din
secolul XVIII în tratamentul leudermiei (vitiligo). Fructele se
folosesc pentru extragerea furanocumarinelor care
condiţionate în soluţii şi aplicate local produc o repigmentare
a pielii (meladinine).
 Ammi visnaga (L.) Lam.
• originară din zona mediteraneeană este o specie
anuală, ierboasă, cu frunze bi- şi tri-penatsectate, cu
segmente liniare, flori mici, albe, grupate în umbele
laxe, compuse, cu bracteele involucrului divizate
liniar, fructele foarte mici, ovoide.
• Specia este introdusă în cultură în scopuri medicinale
în multe ţări din Europa Centrală sau de Vest.
• Ammi visnagae fructus conţin furanocromone
(kelina şi visnagina), piranocumarine, flavone şi au
acţiune spasmolitică, vasodilatatoare a vaselor
coronariene şi sunt indicate în sindroamele
anginoase.
 Centella asiatica (L.) Urb.
• hidrocotile. Specie ierboasă, vivace, larg
răspândită în India, Madagascar, Indonezia, cu
tulpini târâtoare (trasante), la noduri cu
rădăcini adventive şi frunze cordate.
• Conţine saponine (asiaticozida), esteri ai
acidului asiatic, de tip ursan, cu o trizaharidă.
• Are proprietatea de a accelera cicatrizarea şi
este utilizată în chirurgie în arsuri şi ulcere
varicoase.
 Conium maculatum L.
• cucuta, este o specie comună locurilor ruderale, necultivate,
cu tulpina cilindrică, de 0,5-2,5 m, fin striată, cu pete
longitudinale brun-roşcate cu nuanţe albăstrui.
• Frunze mari (50/40 cm) de 2-4 ori penat sectate, cu
segmentele la rândul lor penat sectate, cu miros respingător.
• Întreaga plantă conţine alcaloizi (1%) - coniina - foarte toxică
pentru om (6-8 g de plantă sunt letale).
• Este cunoscută de două mii de ani pentru fructele sale cu
proprietăţi antinevralgice.
• A devenit celebră pentru că a provocat moartea lui Socrate.
• În prezent nu mai este folosită în medicină.
 SUBCLASA DILLENIIDAE
• Grupează plante răspândite mai ales în
regiunile tropicale şi subtropicale,
• lemnoase şi ierboase,
• cu frunze simple,
• cu flori ciclice, heterochlamidee, dialipetale şi
gamopetale. Androceul este diplostemon,
rareori simplu, gineceul de regulă sincarp, cu
ovule numeroase şi placentaţie parietală.
 Ordinul THEALES (GUTTIFERALES)
• cuprinde arbori, arbuşti, liane şi mai rar plante
ierboase cu ţesuturi secretoare.
• Frunzele sunt opuse,
• florile grupate în inflorescenţe cimoase, pe
tipul 5, cu androceu polimer, frecvent
poliadelf, gineceu polimer sau redus la 5-2-1
carpele, cu placentaţie central-unghiulară sau
parietală marginală.
 Familia Theaceae
• cuprinde arbori şi arbuşti sempervirescenţi, ce
prezintă celule mucilagigene şi glande
secretoare.
• Flori spirociclice sau ciclice, bisexuate cu
petale libere sau uşor concrescute.
• Fructe capsule sau bace.
 Camellia sinensis (L.) Kuntz.(Thea
sinensis L.)
• arbustul de ceai chinezesc, erect, cu frunze
ovate, pieloase, cu marginea dinţată, florile
albe plăcut mirositoare.
• Se cultivă în India şi China de peste 2500 ani,
iar în Europa, consumul ceaiului a început în
secolul XVII.
• Este cultivat în China, Japonia, America de
Sud, Sri Lanka, Rusia, Georgia.
• Theae folium reprezintă frunzele tinere.
• Se cunosc două sorturi:
– ceaiul negru şi
– ceaiul verde.
• Cel negru rezultă în urma fermentării naturale în timpul
prelucrării şi uscării, taninurile catehice fiind oxidate la
flobafene.
• Ceaiul verde este uscat rapid şi enzimele distruse, pătrează o
coloraţie verde şi conţine vitamina C, taninuri netransformate
legate de alcaloizii purinici.
• Frunzele conţin glucide, ulei volatil, vitamine, flavone şi
alcaloizi. Conţinutul în alcaloizi purinici este de 1,5-4 %
reprezentaţi de cafeină, teofilină, teobromină.
• Datorită acestora ceaiul este un produs stimulent intelectual şi
muscular, cardiorespirator, diuretic, vasodilatator periferic.
 Familia Hypericaceae
• cuprinde 900 de specii de plante lemnoase,
mai rar ierboase,
• cu ţesuturi secretoare,
• frunze simple, frecvent sempervirescente.
• În regiunea temperată cresc numai câteva
specii ale genului Hypericum, cu stamine
grupate în mănunchiuri.
• În flora României vegetează 11 specii.
 Hypericum perforatum L.
• sunătoare, pojarniţă, este o specie ierboasă, perenă, de 0,2-1 m,
tulpina prezintă două muchii, este glabră, cu ramificaţii sterile la
axilele frunzelor.
• Frunzele sunt opuse, sesile, ovat-eliptice.
• Florile cu 5 petale galbene, 5 sepale, numeroase stamine, grupate
în 3-5 mănunchiuri (androceu poliadelf), sunt grupate în
inflorescenţe dicazii.
• Fructele sunt capsule ovale cu 3 loje, cu seminţe mici brun-
negricioase. La maturitate seminţele fac un mic zgomot (sunătoare),
de atingere sau scuturare, în interiorul capsulei.
• Frunzele şi învelişurile florale prezintă glande secretoare externe, iar
în interior buzunare secretoare (privite prin transparenţă frunzele
par perforate din cauza acestor buzunare).
• Specia este frecventă de la câmpie până în zona subalpină cu
abundenţă mai mare în zona deluroasă, în fânaţe, locuri necultivate,
tăieturi de pădure. Cerinţele tot mai mari au impus introducerea ei
în cultură
• Hyperici herba (oficinal în Ph. E. VII) conţine:
– ulei volatil 0,05-0,1% (florile conţin 0,4-0,5%),
– flavone 0,5-0,7% (hiperozida),
– tanin 12%,
– hipericina (o biantronă) 0,1-0,2%, colorată în roşu cu fluorescenţă în
UV.
• Cunoscută ca plantă medicinală din antichitate, prezintă
acţiune antiseptică, colagogă, antiinflamatoare, cicatrizantă
(HIPERICIN unguent), antispastică.
• Se recomandă în colecistopatii, afecţiuni gastrice, mai nou
este indicat în tratamentul afecţiunilor nervoase, în stări
depresive ca urmare a unor disfuncţii endocrine
(HIPERFORAT).
• Produce fotosensibilizare la albinoşi.
• Nu se vor recolta însă H.hirsutum L., H.elegans Stephan,
H.maculatum Crantz.