Îşi trăise toată viaţa fără a şti ce vrea cu adevărat.

Iar cînd a rămas fără

vedere, şi eu am început să-l vizitez acasă, de vreme ce toţi îl
părăsiseră,iar el nu mai putea umbla fără ajutorul cuiva, a început,mai
întîi timid,apoi cu ardoare, să-mi povestească un episod din tumultoasa
sa viaţă, un fapt care îl marcase foarte tare şi din cauza căruia,credea
el,ajunsese cum ajunsese.
Despre Orb,căci aşa-i spunea toată lumea, aflasem de la un amic de
facultate. Îmi spusese că pe timpuri fusese unul din cei mai vestiţi
anticari,dar că acum,din cauza orbirii, îşi pierduse mare parte din
clientelă,aşa că tot ce mai rămăsese acum din el şi din vestigiul său
bibliofil, erau cîteva mii de volume păstrate de el(deşi nu se ştie de ce) în
mansarda în care trăia.
După ce am luat adresa,m-am tot gîndit dacă să-i fac sau nu o vizită
acestul nefericit. M-am gîndit ce aş putea să vorbesc cu el. Mi-am amintit
că de mai multe zile căutam o carte,un volum de povestiri de Cortazar,
aşa că mi-am spus că acesta ar fi un pretext numai bun.
Clădirea în care locuia aducea aminte de vechile case murdare şi
dărăpănate de la sfîrşitul secolului al-XIV-lea; acelea în jurul cărora cîini
rîioşi şi copii murdari şi încotoşmănaţi cu haine vechi şi uzate îşi făceau
veacum într-o atmosferă de praf.
După ce am urcat cele patru etaje şi am ajuns la mansardă,am bătut la
singura uşă,pe care stătea scris cu cretă numărul : 27. Am bătut scurt şi
am aşteptat. De dincolo s-a auzit un intră,aşa că am deschis uşa şi am
intrat.
Orbul stătea proptit în pat,între perne, în celălalt capăt al mansardei. În
spatele său,deschisă, o fereastră dădea în curtea vecină, unde se puteau
vedea cîţiva copii zdrenţăroşi,jucîndu-se cu o minge. De o parte şi de
alta a patului în care zăcea Orbul se găseau zeci şi zeci de cărţi,aşezate
unele peste altele, formînt un turn babilonic,care dădea impresia că în
orice moment s-ar putea prăbuşi sub un nor dens de praf.
În rest, în încăpere mai erau o masă pătrată şi două scaune. Atît.
Orbul privea înspre uşă,deşi ştiam că nu poatea vedea nimic. Tăcea şi
aştepta ca eu să deschid primul gura. Era slab. Avea pe el nişte pijamale
cu dungi,asemănătoare cu cele pe care le poartă deţinuţii. În jurul
ochilor avea legat un fular negru.
Dumneavăstră sunteţi Orbul. Aşa mi se spune,deşi nu asta-mi e
numele,dar m-am obişnuit şi trebuie să recunosc că-mi şi place într-o
oarecare măsură, îmi dă un aer mai misterios. A rîs şi mi-a spus
vino,făcîndu-mi semn spre unul din scaune. După ce m-am aşezat şi i-
am spus numele meu, l-am întrebat despre volumul de povesitiri.
Ah,făcu el, Cortazar. Ce vîrstă ai,băiete? Douăzeci. Şi la douăzeci de ani
tu-l citeşti pe Cortazar? Eşti tare,înseamnă. Eu,dacă nu mă-nşeală
memoria, l-am citit pe la patruzeci şi ceva,şi n-am înţeles mare lucru. Îţi
plac sud-americanii. I-am răspuns că da, că dintre toţi cel mai mult şi
mai mult îmi place Marquez şi Bolano. A zîmbit. Printr-o logică doar de
el ştiută,s-a ridicat în şejut şi a-nceput să dea la o parte cu o mînă cărţile
de pe jos,iar cu cealaltă,mai exact cu degetul celeilalte mîini,să atingă
titlurile,de parcă ar fi avut nişte ochi micuţi în buricele degetului. După
cîteva secunde a scos din gîtlej un aha!,apoi s-a întors spre mine,ţinînd în
mînă cartea pe care eu nu izbutisem să o găsesc în niciun anticariat şi în
nicio librărie,din cîte colindasem. După ce mi-a înmînat-o,mi-a spus să
am grijă de ea,apoi mi-a făcut un semn cu mîna care ar fi putut însemna
ieşi afară sau lasă-mă în pace sau vino mai aproape. Cert este că apoi s-a
întors cu spatele la mine,a oftat de cîteva ori şi cred că imediat a
adormit,pentru că-i puteam observa respiraţia regulată. M-am ridicat şi
am ieşit,nu înainte de a arunca o ultimă privire în spate, la acel om care
trăia cu ciudăţeniile sale. Am simţit în acea clipă o curiozitate
neînchipuită. Îmi venea să mă întorc la el şi să-l trag de mînecă ca să se
trezească. Voiam să-mi povestească totul : cum şi-a pierdut văzul,de ce
locuieşte acolo, aveam nevoie să-mi hrănesc curiozitatea. Aşa că am
decis ca,imediat după ce voi fi terminat cartea, să mă întorc în acea
văgăună,căci altfel nu o pot numi, şi să aflu povestea Orbului.