Curs I As.med.

Cristian Niţescu

ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU AFECŢIUNI ALE

APARATULUI CARDIOVASCULAR

NOŢIUNI DE ANATOMIE

Aparatul cardiovascular este alcătuit din inimă, vase sanguine şi limfatice

Inima- este un organ muscular, cavitar, tetracameral, cântăreşte aproximativ

300g, are mărimea pumnului unui adult. Este constituită din 2 atrii şi 2 ventricule,
separate complet prin septurile interatrial şi interventricular. Fiecare atriu comunică
cu ventriculul respectiv prin orificiul atrio-ventricular, prevăzut cu valve, care se
deschid doar spre ventricule: bicuspidă stângă şi tricuspidă dreaptă.

Structura histologică a inimii

- endocardul-tunica internă, căptuşeşte interiorul inimii
- miocardul-tunica mijlocie, muşchiul cardiac
- pericardul-tunica externă a inimii-o seroasă cu 2 foiţe una viscerală care acoperă
miocardul şi alta parietală care vine în contact cu organele din vecinătate. Între cele
2 foiţe se află cavitatea pericardică.
Vascularizaţia inimii este realizată de 2 artere coronare şi 2 vene coronare

Inervaţia inimii este realizată de nervi simpatici şi parasimpatici

1
 Marea circulaţie cuprinde: ventriculul stîng, aorta, arterele mari şi mici,
arteriole, capilare, venule, vene mijloci şi mari, venele cave şi atriul drept
(sistemică)
Mica circulaţie (pulmonară) cuprinde: ventriculul drept, artera pulmonară,
capilare, venele pulmonare, atriul stâng.

Noţiuni de fiziologie

Succesiunea unei contracţii (sistola) şi a unei relaxări (diastola) constituie

revoluţia cardiacă. Revoluţia cardiacă începe cu umplerea atriilor în timpul
diastolei atriale sângele venos din venele cave pătrunzând în atriul drept, iar
sângele din venele pulmonare, în cel stâng, ceea ce determină contracţia atrială deci
sistola atrială care evacuează tot sângele atrial în ventriculi. În timpul sistolei
ventriculare se închid vulvele atrio-ventriculare şi se deschid valvele sigmoide
sângele refluând în aortă şi artera pulmonară. După sistolă ventriculele se
relaxează, valvulele sigmoide se închid, se deschid valvele atrio-ventriculare,
sângele din atrii începe să se scurgă pasiv în ventricule şi ciclul reîncepe.

Sistemul arterial

Din ventriculul stâng pleacă artera aortă care prezintă 3 porţiuni: aorta
ascendentă, cârja aortică şi aorta descendentă. Din porţiunea iniţială a aortei se
desprind cele 2 artere coronariene dreaptă şi stângă care irigă cordul. Din cârja
aortică pornesc trunchiul brahiocefalic care se împarte în artera subclaviculară
dreaptă şi artera carotida comună dreaptă, artera carotidă comună stângă şi artera

2
subclaviculară stângă. Arterele subclaviculare se continuă cu arterele axilare,
bronhiale, radială şi ulnară, care formează arcadele palmare şi arterele digitale.
Din partea toracică a aortei se desprind arterele esofagiene, bronşice şi intercostale,
iar din partea abdominală ia naştere trunchiul celiac din care pornesc arterele
splenică, hepatică şi gastrică, iar de mai jos se desprinde artera mezenterică
(pancreas, intestin subţire colon şi rect), arterele renale şi genitale. Arterele iliace,
ramuri terminale ale aortei se bifurcă în artera iliacă internă (organele micului
bazin) şi artera iliacă externă care irigă membrul inferior prin arterele femurale,
poplitee, tibiale şi fibulare care formează arcadele plantare şi arterele digitale.

3
Sistemul venos

Vena cavă superioară rezultă din unirea celor 2 trunchiuri branfiocefalice

dreaptă şi stângă, formate la rândul lor prin confluenţa jugularelor cu venele
subclaviculare.
Vena cavă inferioară se formează din unirea celor 2 vene iliace care rezultă
din unirea venelor iliace interne cu venele iliace externe. În traiectul său ascendent
vena cavă inferioară primeşte venele genitale, renale, hepatice, diafragmatice şi
lombare. Venele hepatice sunt formate din vena portă rezultată din unirea venelor
splenică şi mezenterică.

4
Circulaţia limfatică

Este o cale derivativă a marii circulaţii prin care reintră în vene o parte din
lichidele interstiţiale. Are loc în cadrul unui sistem vascular închis, care începe din
ţesuturi prin capilare închise, se colectează în vase din ce în ce mai mari şi în final
formează două colectoare limfatice mari, care se deschid în venele subclaviculare.
Capilarele limfatice se termină în "fund de sac" în spaţiul interstiţial. Vasele
limfatice însoţesc venele şi se colectează în 2 trunchiuri limfatice: canalul toracic
şi canalul limfatic drept.
Ganglionii limfatici sunt formaţiuni mici, ovale, situate pe traiectul vaselor
limfatice, în anumite regiuni formând grupuri (axilar, latero-cervical, inghinal,
mediastinal, abdominal).

5
 EDUCAŢIA BOLNAVULUI PENTRU PREVENIREA
AFECŢIUNILOR CARDIO-VASCULARE

- asanarea focarelor de infecţie din organism

- alimentaţie echilibrată. fără exces de sare şi grăsimi, aport de vitamine
- combaterea obezităţii
- regim de viaţă echilibrat
- evitarea consumului de alcool, cafea
- suprimarea fumatului
- executarea de exerciţii fizice zilnic, plimbări în aer liber
- evitarea stresului psihic
- regim de viaţă echilibrat, alternând perioadele de activitate cu perioadele de
repaus
- controlul periodic al TA
- tratarea afecţiunilor cronice

Pentru evitarea afecţiunilor vaselor periferice:

- evitarea staţionatului excesiv în picioare
- purtarea de încălţăminte comodă
- evitarea purtării de îmbrăcăminte strâmtă, care stânjneşte circulaţia

NOŢIUNI DE SEMIOLOGIE CARDIACĂ

La bolnavii care prezintă o afecţiune cardiovasculară, anamneza trebuie să

precizeze:
- existenţa în antecedentele personale a unor crize de RAA, a unor infecţii de focar,
în special angine, bronşite, astm, emfizem.
- existenţa în antecedentele hedo-colaterale a unor boli cu răsunet cardiovascular
-HTA ateroscleroză
- existenţa dispneei,durerilor precardiace sau a palpitaţiilor

Simptome funcţionale

1. Dispneea-apare de obicei în insuficienţa cardiacă stângă provocată de HTA,

valvulopatii aortice sau mitrale, ateroscleroză coronariană, stenoză mitrală.
În insuficienţa cardiacă dreaptă provocată de bolile pulmonare dispneea are
origine respiratorie. Dispneea cardiacă se caracterizează prin respiraţii frecvente

6
(polipnee) şi superficiale. La început în insuficienţa cardiacă apare dispnee de efort
(dispnee vesperală-se accentuează seara), apoi apare şi în poziţia culcat-dispnee de
decubit. Dispneea paroxistică sau astmul cardiac apare de obicei noaptea, brusc, cu
senzaţie de sufocare, tuse şi nelinişte. În formele severe astmul cardiac îmbracă
aspectul edemului pulmonar acut, criza de sufocare nocturnă se complică cu
apariţia expectoraţiei spumoase, rozate, abundente, care poate avea sfârşit letal.

2. Durerea precardiacă
a) Durerile extracardiace pot fi provocate de embolii pulmonare,
pneumotorax, pleurezii, nevralgii intercostale, hernie diafragmatică, herpes zoster,
etc.
- dureri radiculare provocate de compresionarea nervilor rahidieni. Au caracter de
arsuri, sunt bine delimitate de bolnav, apar brusc în spate şi iradiază în faţă "în
centură"
- durerile din astenia neuro- circulatorie nu au substrat organic. Apar la persoanele
nevrotice, cu psihic labil, în special la femei. Au caracter de înţepătură sau arsură,
sunt localizate precis de bolnav, cu degetul în regiunea mamelonară stângă, nu
iradiază, nu au legătură cu eforturile şi pot dura ore în şir.
b) Durerile cardiace apar în pericardite, anevrism aortic, cardiopatii
ischemice coronariene. În angina pectorală bolnavul localizează durerea
retrosternal, de obicei neprecis, cu ambele palme, iradiază în umăr şi faţa internă a
membrului toracic stâng. Apare la efort, în special la mers, are caracter constrictiv,
se însoţeşte de anxietate. Durerea din infractul miocardic este mai intensă, atroce,
are aceleaşi sedii şi iradieri, dar apare si la repaus sau noaptea. Durează ore sau
chiar zile şi nu cedează la nitroglicerină

3. Palpitaţiile sunt bătăile resimţite de bolnav cu senzaţii neplăcute, sub forma unor
lovituri repetate în regiunea precordială. Pot avea cauze extracardiace: eforturi
mari, febră, abuz de excitante, unele medicamente (atropina, efedrina), tulburări
digestive ( aerofagie, constipaţie) anemie, menopauza sau cauze cardiace (HTA,
stenoză mitrală, hTA). Când un bolnav acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor:
dacă apar izolat sau în accese, dacă durează puţin sau mai mult, dacă sunt regulate
sau neregulate.

4. Cianoza este o coloraţie violacee a tegumentelor şi mucoaselor, datorită creşterii

Hb reduse în sângele capilar. Este cel mai important simptom al insuficienţei
cardiace drepte. Apare la nivelul obrajilor, nasului, buzelor şi degetelor.
Apar adesea simptome din partea altor aparate: respirator (tuse, hemoptizie),
digestiv (greţuri, vărsături, balonare), nervos (cefalee, ameţeli, tulburări vizuale şi
auditive).

7
5. Paloare
- prezentă în endocardita reumatică

6. Edem
- este manifestarea insuficienţei cardiace

7. Manifestări respiratorii
- tuse cardiacă, hemoptizie

8. Manifestări digestive
- greţuri, vărsături

9. Manifestări generale
- astenie

EVALUAREA MORFO-FUNCŢIONALĂ
A APARATULUI CARDIO-VASCULAR

1. Examen fizic
La inspecţia generală se observă:
- poziţia bolnavului: ortopnee-insuficienţă cardiacă stângă, poziţia genu-pectorală-
pericardită
- culoarea tegumentelor şi mucoaselor: paloarea apare în cardita reumatică şi
insuficienţa cardiacă, iar cianoza în insuficienţa cardiacă globală şi boli cardiace
congenitale
- "dansul arterial" (artere hiperpulsatile) indică o insuficienţă cardiacă sau un
hipertiroidism
- turgescenţa venelor jugulare la nivelul regiunii cervicale este un semn de
insuficienţă cardiacă dreaptă
- bombarea abdomenului prin ascită sau hepatomegalie de stază este un semn de
insuficienţă cardiacă dreaptă
- edemele în regiunile declive şi a degetelor hipocratice-endocardita lentă.

Inspecţia regiunii precordiale poate decela: boltirea regiunii precordiale (prin

mărirea inimii la copii şi adolescent) sau retracţia sa şi sediul şocului apexian.

Palparea permite aprecierea

8
- şocului apexian-normal este situat în spaţiul al V-lea intercostal stâng, puţin
înăuntrul liniei medio-claviculare. Este limitat şi punctiform
- freamătele-vibraţiile provocate de unele sufluri valvulare mai intense şi mai aspre-
şi frecăturile pericardice
- palparea arterelor periferice permite aprecierea elasticităţii şi permeabilităţii
arteriale.

Percuţia-face posibilă aprecierea mărimii şi formei inimii.

Auscultaţia-se face cu urechea liberă sau cu stetoscopul . La inima normală se

percep 2 zgomote: zgomotul 1 sistolic surd şi prelungit şi zgomotul 2 diastolic mai
scurt şi înalt (între primele 2 zgomote este o pauză scurtă-după zgomotul diastolic
este o pauză mai mare până la zgomotul sistolic). În stări patologice pot apărea
modificări caracteristice ale zgomotelor : întărirea primului zgomot la vârf (stenoza
mitrală), întărirea zgomotului al doilea la aortă (HTA) sau la pulmonară (stenoza
mitrală), zgomot în 3 timpi la vârf (stenoza mitrală) zgomotul de galop este un ritm
în 3 timpi-apare în insuficienţa cardiacă.
Zgomotele supraadăugate sunt:
- suflurile - extracardiace-la persoanele fără afecţiuni cardiace
-cardiace-organice-în caz de leziuni ale aparatului valvular
-funcţionale-dilatare a cavităţii inimii, a aortei sau arterei
pulmonare
- sistolice
- diastolice
- zgomote (frecături) pericardiace- (în pericardite)

2. Investigaţii radiologice
- radiografie toracică
- radioscopie toracică
- angiocardiografie
- aortografie
- arteriografie periferică
- flebografie
- tomografie computerizată
- rezonanţa magnetică nucleară

3. Examinări cu izotopi radioactivi

- scintigrafia miocardică

4. Explorări funcţionale

9
- pentru cord:
- EKG în repaus şi la efort
- fonocardiograma
- apexocardiograma
- echocardiograma Doppler
- cateterism cardiac (pentru cavităţi)
- măsurarea pulsului
- pentru aparatul circulator:
- măsurarea TA
- oscilometria
- măsurarea presiunii venoase
- determinarea timpului de circulaţie
- determinarea masei sanguine
- arteriograma
- flebograma
5. Examinări complementare
- cateterism cardiac

6. Examinări de laborator
- VSH, ASLO, fibrinogen, lipide, colesterol, timpul Quick, timpul Howell
- hemocultura, uree sanguină, azotemie, creatinină, glicemie

10