ASEPSIA ŞI ANTISEPSIA

Asepsia este o metodă profilactică, principala modalitate de prevenire a infecţiei.Ea cuprinde totalitatea măsurilor ce se iau, folosind
mijloace fizico-chimice, pentru împiedicarea contaminării plăgilor accidentale sau operatorii cu agenţi microbieni saprofiţi sau
patogeni.Termenul de asepsie se extinde şi la cazurile în care luăm măsuri de evitare a infectării unor zone ale corpului omenesc uşor de
contaminat, ca de exemplu mucoasele, cu alţi germeni decât cei existenţi în mod obişnuit pe ele.Asepsia se realizează prin sterilizarea
materialelor şi a instrumentarului, prin dezinfecţia mâinilor chirurgului, prin dezinfecţia regiunii pe care urmează să se desfăşoare actul
operator.
Antisepsia urmăreşte distrugerea germenilor prezenţi într-o plagă sau la suprafaţa tegumentelor, cu ajutorul unor agenţi chimici cu acţiune
bactericidă.Antisepsia are deci în principal rol curativ, fiind utilizată împreună cu antibioticele şi sulfamidele în lupta împotriva infecţiei.

DEZINFECTIA PIELII

Dezinfectia pielii este o etapa obligatorie inaintea executarii unor tehnici precum : injectii, punctii, interventii chirurgicale.

1. DEZINFECTIA DE TIP I – risc redus de infectie

Indicatii – injectia intradermica, subcutanata, intravenoasa, recoltarea de sange

Tehnica – se aplica dezinfectantul pe piele cu un tampon imbibat, durata de actiune fiind de 30 sec, pana cand se evapora dezinfectantul

2. DEZINFECTIA DE TIP II – risc mediu de infectie

Indicatii – cateterizarea venelor in vederea perfuziei continue, injectia intramusculara, recoltarea sangelui pentru hemocultura

Tehnica – se curata pielea cu un tampon imbibat in dezinfectant, apoi cu un tampon steril. Se aplica inca o data dezinfectantul si se sterge

pielea cu un tampon steril, durata de actiune fiind de 30 sec

3. DEZINFECTIA DE TIP III – risc mare de infectie

Indicatii – operatii, punctii arteriale, punctiile unor cavitati (pleurala, articulara, osoasa)

Tehnica – se curata pielea cu apa si sapun, se epileaza, se degreseaza. Se aplica de 2 ori dezinfectantul, la interval de 2 min 30 sec,

durata totala de actiune este de 5 min.

Persoana care executa de zinfectia poarta manusi sterile.

CLASIFICAREA PLĂGILOR

Datorită varietaţii agenţilor vulneranţi (mecanici, fizici, chimici), precum şi modului diferit în care aceştia acţionează asupra ţesuturilor,

întalnim un amplu polimorfism al plăgilor, de aceea atunci când formulăm diagnosticul trebuie să ţinem cont de următoarele clasificări:

A. În funcţie de numărul lor, se impart în:

1. plăgi unice

1
 2. plăgi multiple
B. În funcţie de agentul vulnerant, sunt impartite în:

1. Plăgi produse de agenţi mecanici:

- plăgi prin înţepare sunt frecvente şi de regulă plăgi simple. Ele pot avea însă un traiect profund, penetrant sau perforant şi prezintă risc

infecţios sau toxic. Dacă nu sunt penetrante şi agentul cauzant are septicitate medie, ele se vindecă după o simplă reacţie locală. Dacă

prin înţepare s-a produs o plagă penetrantă sau perforată traiectul ei va fi explorat chirurgical. O atenţie deosebită trebuie acordată plăgilor

înţepate cu creioane chimice, deoarece substanţa chimică poate produce necroze ale ţesuturilor. Înţepăturile mâinii sunt foarte importante

şi trebuie urmărite cu atenţie deoarece prin suprainfectare (panariţii, flegmoane) pot produce invalidităţi grave;

- plăgi prin tăiere au marginile drepte, regulate, iar prin sutura simplă de obicei se vindecă fără sechele. Plăgile prin tăiere se complică

când leziunea este profundă şi secţionează elemente anatomice importante;

Plăgile accidentale produse de corpuri tăioase au marginile regulate, iar distrugerile tisulare sunt limitate, din care cauză se

vindecă mai repede. Plaga chirurgicală este tot o plagă prin tăiere, dar datorită condiţiilor speciale în care survine ( mediu aseptic) nu este

contaminată;

- plăgi prin contuzie(lovire) cu un corp contondent sunt plăgi anfractuoase cu margini neregulate, cu suprafeţe mari distruse. Incorect

îngrijite ele se expun la supuraţii de lungă durată, putându-se dezvolta în ele şi germeni anaerobi. Se vindecă greu, lasă cicatrice inestetice

sau necesită plastii;

- plăgile prin muşcătură sunt de cele mai multe ori plăgi cu margini neregulate, cu distrugeri însemnate de ţesuturi. Ele se caracterizează

prin : septicitate ridicată, potenţial rabic şi nu se suturează decât în servicii de specialitate;

- plăgile împuşcate sunt cele mai complexe fiind produse de glonte sau schije de proiectil explozibil. Acest tip de plagă are marginea

neregulată, iar distrugerile sunt extrem de mari putând exista atât un orificiu de intrare cât şi de ieşire al proiectilului din corpul uman. La

aceasta se adaugă posibilitatea de infectare a plăgii cu germeni intraţi odată cu proiectilul în plagă.

2. Plăgi produse de agenti fizici:

- plăgile prin agent termic : leziunile prin frig sau căldura, poartă denumirea de degerături respectiv arsuri. Au importanţă şi trebuie

îngrijite cu atenţie leziunile extinse deoarece, pe lângă problematica locală, pot genera complicaţii la distanţă. Arsurile pot lăsa cicatrici

mutilante, iar degerăturile grave conduc la amputarea segmentelor lezate.

- plăgile prin arsură electrică sunt speciale prin leziunile pe care le produc de-a lungul traiectului electric prin organism, rezultând arsuri,

necroze ale ţesuturilor şi chiar afectarea funcţionării organelor vitale pe care le străbat

2
3. Plăgi produse de agenti chimici : a) acizi

b) baze

c) săruri

C. În funcţie de regiunea anatomică interesată, sunt împărţite în plăgi ale:

1. craniului;

2. feţei;

3. gâtului;

4. toracelui;

5. abdomenului;

6. membrelor.

D. În funcţie de adâncimea plăgii sunt împărţite în:

1.plăgi superficiale (nu depaşesc aponevroza musculară)

2.plăgi profunde (interesează şi straturile subaponevrotice).
Plăgile profunde la nivelul peretelui abdominal sau toracic pot fi clasificate în funcţie de interesarea seroasei peritoneale sau

pleurale în:

plăgi nepenetrante
a)
plăgi penetrante.
b)
Plăgile penetrante pot fi împarţite în:

plăgi penetrante simple (nu interesează decât seroasa de înveliş)

-
plăgi penetrante perforante (asociază leziuni viscerale).
-
E. În funcţie de forma anatomo-patologică şi evoluţie plăgile pot fi:

1. acute - plăgi recente cu evoluţie normală spre vindecare;

2. cronice - plăgi vechi fără tendinţe la vindecare;
3. complicate, cu suprainfecţie sau hemoragii masive.
F. În raport cu timpul scurs de la traumatism plăgile pot fi:

1. plăgi recente, pacientul se prezintă la medic în maximum 6 ore de la producerea lor, astfel încât infecţia nu are timp sa

3
se producă;

2. plăgi vechi, pacientul se prezintă la medic la mai mult de 6 ore de la traumatism.

În primele ore după traumatism are loc un aflux de leucocite la nivelul leziunii. Leucocitele încep un proces de fagocitoza şi

proteoliza a structurilor devitalizate, rezultând un mediu bogat în polipeptide şi peptone, cu pH-ul scăzut favorabil multiplicării germenilor

ce contaminează plaga. Plăgile vechi sunt considerate infectate şi tratate ca atare.

CARACTERISTICILE PRINCIPALELOR TIPURI DE PLĂGI

1. Plăgile tăiate

Sunt caracterizate prin margini drepte, netede, regulate, cu atât mai sângerânde cu cât agentul cauzator este mai taios.

În plăgile tăiate pierderile de ţesut sunt relativ mici iar vindecarea se face rapid după sutura efectuată cu indicaţie şi tehnică corectă.

2. Plăgile contuze (zdrobite)

Sunt caracterizate prin margini neregulate, uneori zdrenţuite, întreaga arie interesată apărând infiltrată şi edemaţiată. Pierderea de ţesut este

mare şi ea are tendinta de extensie prin necroza ulterioară. Ele necesită excizia chirurgicală a ţesuturilor devitalizate. Plaga este mai

dureroasă, dar mai puţin hemoragică decât plăgile taiate.

3. Plăgile împuşcate

Leziunile produse de proiectil sunt în funcţie de forma şi mărimea proiectilului şi, mai ales, în funcţie de viteza cu care el penetrează

ţesuturile.

Proiectilul lezează ţesuturile printr-o acţiune directă, cât şi printr-o acţiune indirectă, dată de unda de şoc şi de contraşocul care

ia naştere, aceste acţiuni manifestându-se la distanţă de traiectul proiectilului.

Orice proiectil are un efect exploziv, chiar şi glonţul obişnuit dacă este tras de la o distanţă mai mică de 500 m. Acest efect este

mai puternic în organele parenchimatoase (ficat, splina) sau în cavităţile pline cu lichid(vezica urinară,stomac). Plăgile penetrante

(pleurale, peritoneale) trebuie obligatoriu explorate chirurgical .

O categorie aparte de plăgi împuscate sunt plăgile în ,,seton", care sunt plăgi superficiale, extraaponevrotice, bipolare (orificiu de

intrare şi orificiu de ieşire). Deşi sunt superficiale, prin unda de şoc pot da leziuni ale organelor profunde.

În plăgile împuşcate sutura primară este contraindicată, dar este recomandată sutura primară întarziată ce se va face la 3-4 zile

după excizia chirurgicală a ţesuturilor devitalizate de proiectil şi unda de şoc.

4. Plăgile intoxicate

4
Plăgile intoxicate sunt acelea în care odată cu leziunea mecanică produsă au fost introduse în organism substanţe chimice organice sau

anorganice, toxine, vegetale sau animale. Astfel de plăgi sunt cele produse de animale bolnave de rabie, cele produse de şerpi veninoşi,

înţepăturile de insecte etc.

a) Muşcatura de mamifer

Plăgile muşcate sunt de cele mai multe ori plăgi cu margini neregulate (anfractuoase) cu distrugeri însemnate de ţesuturi. Acestea necesită

asistenţă de urgenţă corect efectuată ce ameliorează foarte mult evoluţia lor.

Orice mamifer poate fi purtător de rabie. De importanţă majoră este posibilitatea de

inoculare a rabiei prin muşcătură. Infecţia rabică este cu atât mai verosimilă cu cât plăgile muşcate sunt mai profunde, mai anfractuoase şi

mai numeroase. O importanţă deosebită are localizarea plăgilor. Întrucât virusul rabic se propagă către sistemul nervos central pe calea

nervilor, plăgile de pe faţă şi gât, în apropierea creierului sunt deosebit de periculoase, rabia fiind o encefalită virală totdeauna letală.

Bolnavii cu plăgi muşcate sunt supuşi în mod obligatoriu profilaxiei antitetanice şi vaccinării antirabice. Sutura imediată a plăgii este

contraindicată. După toaleta primară bolnavii vor fi îndrumaţi către clinica de boli infecţioase.

Câinii şi pisicile trebuiesc vaccinate anual antirabic. Dacă un animal turbat muşcă un câine sau o pisică nevaccinată, aceasta trebuie

omorâtă imediat.

Dacă animalul a fost vaccinat în ultimii 3 ani, el trebuie revaccinat imediat şi urmarit 90 de zile. Chiar şi vaccinate, 10% din animale

pot transmite turbarea.

Circumstanţele în care victima a fost muşcată trebuie cunoscute. Un atac ncprovocat al unui animal domestic ridică suspiciunea de

turbare. Muşcaturile produse în timpul hrănirii animalului sunt considerate atacuri provocate.

Orice mamifer sălbatic care muşcă sau zgârie o persoană trebuie omorît imediat şi creierul lui examinat histopatologic pentru a

elimina diagnosticul de rabie. Ţesutul cerebral trebuie păstrat la rece (nu trebuie congelat) şi transportat de urgenţă la un laborator.

Animalele domestice care muşcă o persoana trebuiesc capturate şi observate timp de 10 zile dacă dezvoltă semnele clinice ale

turbării. Dacă animalul moare sau este ucis creierul trebuie trimis la un laborator.

Certitudinea ca animalul care a muşcat nu este turbat, poate fi oferită doar de analiza creierului acestuia la microscop.

Sunt descrise doua categorii de plăgi muşcate, în funcţie de riscul turbării:

- severe: plăgi punctiforme multiple şi adânci sau orice muşcatură la cap, faţă, mâini, degete, organe genitale.

- uşoare: zgârieturi sau simple muşcături în alte părţi decât cele amintite, plăgi deschise preexistente contaminate cu saliva

animalului.

b) Muşcatura de şarpe

5
 Şarpele care a muşcat trebuie omorât şi specia careia îi aparţine identificată.

Vipera prezintă în mod caracteristic doi colţi pe maxilarul superior, pupile eliptice, o adâncitură între nară şi ochi (organ

termosenzitiv), iar pe faţa ventrală, în spatele plăcii anale prezintă un singur rând de solzi.

Şerpii neveninoşi prezintă doua rânduri de dinţi mici, nu şi colţi. Pupilele sunt rotunde, nu prezintă adâncitura organului

termosenzitiv, iar pe faţa ventrală, în spatele plăcii anale, au două rânduri de solzi.

Veninul de şarpe difuzează repede pe cale exclusiv limfatică. El poate avea, în funcţie de specie, efecte neurotoxice,

hemoragice, trombocitopenice, hemolitice, citotoxice, anticoagulante.

Manifestari clinice : Durerea cauzată de muşcătura veninoasă este chinuitoare şi probabil simptomul cel mai uşor de

diferenţiat fata de muşcătura neveninoasă. Muşcătura otravitoare prezintă pe piele una sau doua urme de dinţi, în limp ce

muşcătura neotravitoare produce rânduri de întepaturi punctiforme. Tumefierea , sensibilitatea, durerea şi echimoza apar în

decurs de câteva minute în zona inoculată. Dacă edemul nu apare în primele 30 de minute se poate considera că vipera nu şi-a

injectat veninul.

Semnele generale pot consta în hipotensiune, slăbiciune, transpiraţii şi frisoane, greaţa, vărsături, fasciculaţii, crampe

musculare.

5. Plăgi produse de agenţi fizici

a. Arsurile

Arsura este o boală chirurgicală generală şi locală, actual sau potenţial gravă cu evoluţia stadial bine determinată, agravată de apariţia

complicaţiilor.

Gravitatea plăgilor arse

Gravitatea unei arsuri se stabileşte în funcţie de profunzimea şi suprafaţa arsă. Astfel, arsurile se împart în patru grade :

- Arsura de gradul I este consecinţa distrugerii straturilor superficiale ale epidermului, caracterizate clinic prin eritem, căldură locală, edem

şi senzaţie de usturime;

- Arsura de gradul II este caracterizată prin distrugerea straturilor epidermice şi pe porţiuni variate ca întindere, celule din stratul

germinativ bazal, dar membrana bazală rămâne intactă. Extravazarea se produce rapid şi forţa hidraulică creată separă straturile moarte

de cele vii, creând leziunea, caracteristică clinic, flictena de gradul II, ce conţine lichidul plasmatic serocitrin şi se suprainfectează, din

această cauză va trebui excizată.

- Arsura de gradul III se caracterizează prin faptul că degajarea energetică distruge întreg epidermul şi ajunge în grosimea dermului.

Rezultă flictena de gradul III cu conţinut sanguinolent. Pericolul de infectare este foarte mare şi vindecarea se face cu constituirea de

6
cicatrice şi apariţia unei sechele locale. În zonele în care stratul dermic este foarte gros (de exemplu pe spate), tot ca leziune de gradul III

se descrie şi escara de decubit.

- Arsura de gradul IV este reprezentată de distrugerea în totalitate a grosimii tegumentului şi apare escara de gradul IV. Epitelizarea

spontană este imposibilă, rezultă o plagă granulară, ce necesită aport de tegument din grefa cutanată.

Arsurile cu caractere speciale :

Arsurile chimice – aspectul anatomo-clinic şi gravitatea leziunilor sunt în funcţie de proprietăţile fiecărei substanţe, cantitatea şi

concentraţia acesteia, durata de acţiune şi penetrabilitatea ei în ţesuturi.

- arsurile produce de acizi, săruri metalice şi unii esteri acţionează prin deshidratarea ţesuturilor şi coagularea proteinelor. Se produce o

escară galben-brună mai mult sau mai puţin dureroasă.

- arsurile produse de baze – acţionează prin deshidratare şi combinare cu lipide formând săpunuri. Acţiunea asupra ţesuturilor are loc un

timp mai îndelungat, escara formându-se lent. Dacă nu se îndepartează, bazele acţionează şi după accident, arsurile transformându-se

dintr-un grad inferior într-unul superior.

- arsurile produse de forforul alb sunt de o gravitate extremă prin degajarea rapidă şi brutală de căldură. Aceste arsuri prezintă un

potenţial de malignizare tardivă.

Arsurile prin curent electric – trecerea curentului electric prin ţesuturi produce eliberarea de căldură prin efectul Joule. Cantitatea de

căldură eliberată este proporţională cu rezistenţa ţesutului străbătut. Leziunile mai grave sunt profunde, electrocuţia nefiind doar o leziune

a pielii. Electrocuţia se caracterizează prin caracterul progresiv al distrucţiilor tisulare datorită eliberării locale de mediatori inflamatori (prin

efect indirect), care accentuează leziunile datorate ischemiei.

La examenul clinic al unui electrocutat se observă marca de intrare şi cea de ieşire (ultima cu leziuni de necroză mai mari).

Caracteristică este escarificarea tegumentului afectat sau carbonizarea unor segmente. Îngrijorător este faptul că pasajul curentului electric

poate perturba funcţionarea sistemului nervos, a inimii (fibrilaţie) şi poate distruge celule în interiorul corpului (rabdomioliză). Se poate

întâlni o degradare rapidă a stării generale a bolnavului, putându-se ajunge până la deces, chiar şi când exteriorul pare puţin afectat.

b. Degerăturile

Degerăturile se dezvoltă insidios – acesta este principalul lor pericol. Pierderea progresivă a sensibilităţii, amorţeala şi paloarea zonei

atinse sunt semne de alarmă, care survin adesea fără ca persoana afectată să realizeze.

Ele afectează de obicei extremităţile ( picioare, mâini, faţă, urechi, nas, genunchi) sau în general zonele descoperite. Purtarea hainelor şi

a încălţămintei umede (mai ales strânse) favorizează apariţia lor, de asemenea tot ce împiedică circulaţia sângelui în condiţii de frig

extrem. Pot fi produse şi de contactul pielii cu obiecte metalice reci.

7
Temperatura ţesuturilor expuse la frig este influenţată de 2 parametri :

temperatura exterioară care antrenează o răcire locală, accentuată de vânt, umiditate sau contactul cu obiecte metalice
-
fluxul căldurii interne dirijat către extremităţi, care este alterat prin fenomene de vasoconstricţie , consecutive unor compresii localizate,
-
unei deshidratări sau unor condiţii care produs spasme arteriale, cum ar fi inhalarea fumului de ţigară, maladii arteriale.

În formarea degerăturilor se succed 3 sau 4 perioade :

degerătura se instalează de manieră insidioasă la faţă sau extremităţile membrelor. Ea este acompaniată de durere.
-
a doua perioadă se manifestă printr-o anestezie care trebuie să fie un veritabil sunet de alarmă. Pielea devine albă şi rece.
-
la reîncălzire apar fenomene dureroase, flictene şi edem. Spre deosebire de flictenele cu
-
conţinut clar, cele cu conţinut sero-hemoragic constituie un semn de gravitate. Zonele apropiate de leziune sunt adesea umflate.

la peste o săptămână de la producere apar necroze caracterizate prin culoarea neagră a

-
extremităţilor şi pierderea supleţii ţesuturilor.

În funcţie de gravitate deosebim :

- degerături de gradul I –(41%) - eritem, edem, sensibilitate profundă păstrată

- degerături de gradul II – (33%)- eritem, edem, flictene clare, hipoestezie superficială.

- degerături de gradul III – (18%)- anestezia extremităţii, flictene hemoragice, necroze superficiale.

- degerături de gradul IV- (8%)- după reîncălzire nu are flictene, iar ţesuturile sunt reci, insensibile.

Tratamentul tipurilor particulare de plăgi :

1. Atitudinea faţă de o plagă muşcătă de un mamifer este urmatoarea:

se spală abundent cu ser fiziologic.

-
se spală cu apă şi săpun.
-
se aplică o soluţie 1-2% de clorură de benzalconium.
-
se debridează plaga.
-
se instituie antibioterapie
-
se face profilaxie antitetanică.
-
Sutura imediată a plăgii este contraindicată.

- bolnavul va fi trimis la Secţia de Boli Infecţioase pentru a fi luat în evidenţă şi pentru tratament antirabic, daca este cazul.

8
 Profilaxia turbării după expunere (muşcătura) constă în injectarea de imunoglobulina specifică intramuscular profund în regiunea

fesieră şi în vaccinare. Sunt necesare 5 vaccinări, care se fac în muşchiul deltoid, la prezentarea victimei, în a 3- a 7 -a 14-a şi a 28-a zi de

la accident.

Plăgile, de cele mai multe ori sunt superficiale, caracterizate printr-o septicitate ridicată, din această cauză se suprainfectează

cu regularitate.

2. Tratamentul local al plăgilor muşcate de şarpe constă în :

- garoul se aplica proximal de muşcătura pentru a opri circulaţia de întoarcere limfatică şi venoasă superficială, dar nu foarte

strâns (trebuie să permită introducerea cu usurinta a indexului sub el) şi este lăsat pe loc 30 minute.

- extremitatea este imobilizată pentru a limita difuziunea locală a veninului.

- se face o incizie longitudinală de 1 cm lungime şi 1 cm adâncime pe linia

ce uneşte cele 2 urme de dinţi.

- se aspiră timp de 30 minute - se poate folosi şi aspiraţia cu gura, dacamucoasa bucală este intactă ! Sucurile digestive

neutralizează otrava şarpelui.

Incizia şi aspiratia pot îndepărta peste 50% din veninul inoculat, dacă se execută în primele 3 minute şi aproape nimic dacă au

trecut 30 minute de la accident.

- antibioterapia şi. profilaxia infecţiei tetanice trebuiesc efectuate cât mai repede.

În general, decesele nu survin mai repede de 6-48 ore, interval de timp ce permite aplicarea şi a altor tratamente, în condiţii de

spitalizare.

Trebuie obţinută, cât mai repede, o probă de sânge pentru determinarea grupei sanguine şi pentru testele de compatibilitate,

deoarece ulterior hemoliza va face dificilă interpretarea acestor probe de laborator.

Pentru cazurile de intoxicare severă, ce ajung în mai puţin de o oră în spital, se poate face excizia largă a tegumentelor şi a

ţesutului celular subcutanat din aria de inoculare.

Tratamentul sistemic constă în inoculare de antivenin specific. Antiveninul conţine ser de cal şi poate provoca reacţii alergice

severe. De aceea el va li administrat doar în intoxicările severe, când apar semnele generale ale otrăvirii, sau când semnele locale în

primele 12 ore afectează o arie cu un diametru ce depaşeşte 12cm.

3. Tratamentul arsurilor este general şi local, primul ajutor la locul accidentului trebuie redus la minimum. Arsurile sunt plăgi foarte grave,

din cauza durerilor mari şi a pierderilor mari de lichide la nivelul pielii lezate.

9
 Arsul va fi învelit într-un cearşaf curat şi va fi transportat de urgenţă la spital. Nu va fi dezbrăcat şi nu se va face nici o aplicaţie

locală terapeutică, ci doar administrarea unui antalgic minor.

La spital se iau următoarele măsuri:

- toaleta rapidă şi completă a tegumentelor sănătoase şi fanerelor cu apă şi săpun;

- bolnavului i se cateterizează o venă periferică, se prelevează sânge pentru analize, se instituie o perfuzie cu soluţie glucozată izotonică,

se face anestezie generală sau locală şi oxigenoterapie;

- toaleta primară a plăgii este un element esenţial al deşocării prin : spălare cu bromocet, îndepărtarea epiteliului devitalizat, badijonare cu

alcool 700;

- se montează sondă vezicală pentru urmărirea diurezei bolnavului (trebuie menţinută la 30 - 50 ml / oră);

- se corectează tulburările hidroelectrolitice, anemia şi acidoza prin administrare de plasmă, coloizi (Dextran), soluţii electrolitice izotone,

ser glucozat, sânge;

- are loc profilaxia antitetanică, antibioterapia;

- în caz de arsuri ale căilor aeriene superioare, acestea trebuie eliberate sau se recurge la traheostomie.

Tratamentul local variază în raport cu profunzimea arsurii.

În arsurile de gradul I se fac pulverizaţii cu spray-uri de tipul Bioxiteracor.

În arsurile de gradul II –III (flictenă), după excizarea flictenei se face pansament şi apoi se tratează prin metoda expunerii la aer.

Arsurile de gradul III (escară) şi gradul IV beneficiază de pansament umed (rivanol sau soluţie de antibiotic conform

antibiogramei) şi băi terapeutice. Din a 9-a zi se începe eliminarea escarei, care se realizează treptat. După 3 săptămâni bolnavul va fi

operat (plastie cu piele liberă despicată).

Tratamentul arsurilor chimice constă în spălare abundentă cu apă sterilă şi ser fiziologic a tegumentelor lezate, timp

îndelungat. La spital se practică excizia escarelor şi ulterior grefe de piele. În caz de şoc tratamentul este acelaşi cu cel din arsurile

termice.

În caz de electrocutare tratamentul la locul accidentului presupune în primul rând scoaterea victimei de sub acţiunea curentului

electric, aplicarea masurilor de resuscitare cardio+respiratorie şi transportul de urgenţă la spital unde pacientul va fi reechilibrat lichidian şi

se vor exciza toate ţesuturile devitalizate de pe triectul curentului electric. Se consideră că după 3 zile nu mai apar zone noi de necroză şi

se poate trece la intervenţiile de reconstrucţie care sunt de mare complexitate. Deseori, deşi tratamentul a fost corect aplicat, pacienţii

rămân cu sechele funcţionale.

Tratamentul degerăturilor
2.

10
- reîncălzire rapidă şi prelungită (o oră) într-o baie caldă, aproape de 38°C, la care putem adăuga un lichid antiseptic. Este

absolut necesar să menţinem apa la 38°C. Aceste băi vor fi repetate de 2 ori pe zi. Imersia părţii degerate poate să fie acompaniată de

dureri vii, această sensibilitate prevestind o evoluţie bună. Trebuie atunci scăzută temperatura apei.

- este de evitat o reîncălzire lentă, cauză de necroză în profunzime.

- flictenele cu conţinut clar se vor debrida, în timp ce cele hemoragice se vor lăsa pe loc

- pansamentele se vor face cu creme de aloe sau creme antimicrobiene

- se vor administra antialgice, antiinflamatorii, antiagregante, anticoagulante şi antibiotice.

Tratamentul local este, în general, conservator o lungă perioadă, până la delimitarea

completă a zonelor neviabile, care vor fi amputate ulterior. Aproximativ 8% din degerături necesită amputaţii.

Pacienţii care au suferit degerături sunt mult mai expuşi la o nouă degerătură, deoarece sechelele circulatorii locale persistă pentru

lungi perioade de timp.

PROFILAXIA ANTITETANICĂ A PLĂGILOR CU POTENŢIAL TETANIGEN

Tetanosul este o boală infecţioasă acută determinată de bacilul tetanic care se multiplică la poarta de intrare - în plaga, de unde toxina

tetanică difuzează în organism şi prin creşterea excitabilităţii neuromusculare provoacă o stare de contractură tonică a musculaturii

scheletice.

Bacilul tetanic este răspândit în pământ, praf etc., având o rezistenţă foarte mare în natură, putând rezista la adăpost de aer şi lumină ani

de zile.

Orice plagă profundă se consideră contaminată cu microbi chiar din momentul în care s-a produs şi reprezintă o potenţială poartă de

intrare pentru bacilul tetanic, deoarece realizează condiţii propice pentru dezvoltarea acestuia. Orice plagă cutanată produsă prin :

accidente de circulaţie, fracturi deschise, înţepături profunde sau lezarea tegumentelor cu orice obiecte ascuţite nesterile reprezintă plăgi

cu potenţial tetanigen. Orice persoană care prezintă o plagă cu potenţial tetanigen trebuie să beneficieze de urgenţă de profilaxie

antitetanică.

CONDUITĂ PROFILACTICĂ ÎN CAZUL PLĂGILOR TETANIGENE.

Aprobat M.S. cu NR. I.M. / 6730 din 02.03.1995

11
 Vaccin tetanic absorbit
Ser heterolog
(VTA) sau Bivaccin
Stare de imunitate Antitetanic
diftero-tetanic tip adult

(d.T).

Vaccinat complet sau 1 doză a 0,5 ml ATPA Excepţie fac cazurile grave -

revaccinat intramuscular politraumatisme cu pier-

deri masive de sânge şi

persoanele infectate cu HIV - la care se

administrează ser

antitetanic (3.000-20.000

U.A.I.) în raport cu vârsta şi riscul

tetanigen

Nevaccinat 3 doze a 0,5 ml ATPA i.m. 3000 – 20000 U.A.I.

(prima se administrează după desensibilizare

imediat după rănire iar

următoarele la intervale

de 14 zile)

MĂSURI DE PROTECŢIE SPECIFICE ÎN PROFILAXIA ANTITETANICĂ

Se aplică diferenţiat :

La persoanele sigur vaccinate sau revaccinate se administrează A.T.P.A. intramuscular 0,5 ml (o singură doză).

Nu se administrează ser antitetanic.

Excepţie fac politraumatizaţii gravi, cu stare de şoc şi hemoragie, la care se administrează în doză unică, ser antitetanic 3.000 – 15.000

U.A.I.

La persoanele nevaccinate sau cu vaccinări incomplete se administrează:

Ser antitetanic 3.000 – 15.000 U.A.I. intramuscular , în doză unică cu desensibilizare prealabilă conform schemei minimale. (La

persoanele alergice desensibilizarea se practică numai în spital).

Anatoxina tetanică (A.T.P.A.) intramuscular în altă zonă decât serul antitetanic - în doză de 0,5 ml.

12
Serul antitetanic hetirolog se poate înlocui cu imunoglogulină umană antitetanică, pe cale intramusculară în doză unică de 200 U.A.I. la

copil şi 400 – 500 U.A.I. la adult.

La persoanele anamnestic suspecte de sensibilitate se face testare (conjunctivală, cutanată sau intradermică).

SCHEMA MINIMĂ DE DESENSIBILIZARE

Se injectează subcutanat 0,1 ml. soluţie 1 / 10 ser antitetanic + ser fiziologic steril. Se aşteaptă 30 de minute.

Dacă nu apar reacţii locale şi generale se administrează subcutanat 0,25 ml ser antitetanic. Se aşteaptă 30 de minute.

Dacă nu apar reacţii locale şi generale se administrează subcutanat încă 1 ml. ser antitetanic.

Se va avea la îndemână trusa de urgenţă pentru tratarea accidentelor serice (şocului anafilactic) în caz de nevoie.

PANSAREA ŞI ÎNFĂŞAREA

În cadrul secţiilor de urgenţă medico-chirurgicală se acordă asistenţă medicală pacienţilor cu plăgi care se prezintă, tratându-se atât plăgile

minore, cu hemoragie moderată care se opreşte la aplicarea unui pansament compresiv sau care cedează în timpul toaletei plăgii, cât şi

plăgile profunde care necesită suturi.

Plăgile cu afectare osoasă sau organică necesită tratament chirurgical de specialitate în cadrul secţiilor de chirurgie. Un rol important îl are

aplicarea corectă a primului ajutor în cazul plăgilor cu hemoragie puternică.

Modul de îngrijire a unei plăgi depinde totdeauna de felul, profunzimea şi starea plăgilor (dacă este infectată sau nu) precum şi starea

generală a bolnavului.

Condiţiile necesare pentru o îngrijire corespunzătoare a unei plăgi sunt:

-îngrijirea plăgii să se facă în condiţii de asepsie perfectă;

-să se asigure prin pansament o bună absorbţie a secreţiilor;

-plaga să fie protejată de factorii nocivi, mecanici, termici, climaterici şi infecţioşi ai mediului înconjurător;

-să fie asigurat un repaus perfect al regiunii lezate prin aşezarea cât mai comodă sau chiar imobilizare.

PANSAMENTUL

Prin pansament se înţelege actul chirurgical prin care o plagă este aseptizată, tratată şi apoi acoperită în scopul de a o proteja şi

a-i uşura cicatrizarea.

Pansamentele pot fi :

- protectoare - cele prin care plaga este ferită de contactul cu exteriorul ;

- absorbante – cele în care materialul se aplică în scopul de a absorbi secreţiile ;

13
 - compresive – cele care se aplică în scopul de-a opri sângerarea, limforagia sau când scopul este de a imobiliza o articulaţie;

- ocluzive – cele care se fac în scopul de a izola complet o plagă;

- umede – cele care se folosesc în scop antiinflamator.

În chirurgie pansamentele se efectuează pentru două tipuri de plăgi : aseptice şi septice.

Pansamentele care se fac pentru plăgile aseptice au scopul de a acoperi plăgile neinfectate.

Pansamentele pentru plăgile septice, infectate, necesită o tehnică de lucru mai complexă, incluzând toaleta plăgii cu soluţii antiseptice.

Principiile efectuării unui bun pansament :

-să acopere complet plaga şi astfel să o izoleze bine de mediul exterior;

-să fie făcut cu materiale sterile, iar în timpul tehnicii să se respecte condiţiile de asepsie;

-pentru plăgile secretante materialul cu care este făcut pansamentul trebuie să aibă putere absorbantă pentru a îndepărta secreţiile din

plagă;

-să se utilizeze soluţia antiseptică cea mai adecvată;

-bandajul care fixează pansamentul propriu-zis să fie suficient de lat şi totodată suficient de strâns astfel încât pansamentul să nu se mişte

din loc, dar să nu producă comprimarea vaselor de sânge în regiunea respectivă ;

-executarea pansamentului să nu provoace dureri bolnavului.

Pentru efectuarea corectă a unui pansament sunt necesare următoarele :

Instrumentele necesare efectuării unui pansament sunt : 1–2 pense hemostatice, 1-2 pense anatomice, foarfeci chirurgicale, sondă

canelată, tăviţă renală, tuburi de dren. În vederea intervenţiei toate instrumentele trebuie să fie în perfectă stare de sterilizare şi

funcţionalitate.

Materialul moale necesar efectuării pansamentului este alcătuit din: comprese de tifon sterile, vată, feşi de tifon, tampoane sterile de

tifon.

Soluţiile antiseptice folosite pentru curăţarea plăgii şi dezinfectările regiunii din jurul plăgii sunt :

-alcoolul de 70º - are o acţiune bactericidă puternică şi se foloseşte pentru dezinfecţia tegumentelor din jurul plăgii;

-antiseptice oxido – reductoare, cele mai des utilizarte sunt: apa oxigenată (30 ml. Perhidrol la 1.000 ml. apă distilată), permanganat de

potasiu, cloramină 4 ‰, ser fiziologic 9 %, nitrat de argint 1 – 2 ‰, acid boric 4 %, bromocet1%.

Apa oxigenată conţinând peroxid de oxigen este un bun antiseptic citofilactic cu efect hemostatic şi decolorant. Aplicată în plăgi prin

spuma pe care o produce are un efect de curăţire mecanică, de îndepărtare a secreţiilor şi corpilor străini;

14
-substanţele colorante: rivanolul 1 ‰, albastrul de metilen, violet de genţiană sunt bune antiseptice citofilactice cu proprietăţi cicatrizante,

stimulează granularea ţesuturilor;

-soluţii iodate- sunt soluţii alcoolice de iod iodurat obţinute din dizolvarea a 2 gr. de iod şi 3 gr. iodură de potasiu în alcool de 50o

completându-se la 100 gr. tot cu alcool 50o. Are acţiune puternic bactericidă dar şi cu efecte fungicide, protozooicide şi virucide. Se

foloseşte în special în sterilizarea regiunii operatorii şi a ţesuturilor din jurul plăgii;

Unguentele se utilizează mai ales pentru protejarea pielii în cazurile în care există pericolul de a se produce iritarea acesteia prin secreţii

abundente cu putere macerantă care se elimină din plagă. Amestecate cu substanţe antiseptice sau bacteriostatice se folosesc de

asemenea în plăgile largi care necesită pansamente frecvente şi în care îndepărtarea pansamentelor este de obicei mai dureroasă. Cele

mai folosite unguente sunt: alifia boricată 10 %, unguentul zincat 10 %, unguentul sulfamidat sau cu antibiotice, , glicerina, jecolanul,

jecozincul. Unguentele se folosesc tot mai puţin în practică, dar sunt cel mai mult folosite în cazul plăgilor produse prin temperaturi înalte

(dermazinul în arsuri).

Materiale si soluţii de fixare : faşa de tifon, benzi adezive, surgifixul.

Tehnica de executare a pansamentului

Pansamentele se execută în sala de pansament, în spital şi cabinetul de tratamente în ambulatoriu. Se va avea grijă ca bolnavul să stea

culcat pentru a evita stările de lipotimie .

În cazul plăgilor recente în primul rând se încearcă oprirea hemoragiei când aceasta există. Hemostaza provizorie se realizează prin:

pansament compresiv, spălare abundentă cu apă oxigenată sau aplicarea garoului până la cea mai apropiată secţie de chirurgie pentru

realizarea hemostazei definitive în plagă.

Asistenta examinează plaga şi tegumentele din jur trecând apoi la curăţarea şi dezinfecţia acestora. Curăţirea rănii se face cu ajutorul

compreselor uscate, din interiorul spre exteriorul buzei plăgii. După curăţirea plăgii se face toaleta şi degresarea tegumentelor din jur cu

benzină iodată, tinctură de iod sau alcool 70o.

Toaleta locală minuţiosă se face astfel: dacă plaga este într-o regiune cu păr, se rade părul din jurul plăgii până la o distanţă de 6 cm de

marginea plăgii, se spală pielea nelezată din jurul plăgii cu apă şi săpun, apoi cu ser fiziologic se dezinfectează marginile plăgii cu alcool

sau cu tinctură de iod şi apoi rana se spală cu apă oxigenată sau ser fiziologic steril, cloramină pentru îndepărtarea resturilor de ţesuturi,

sânge sau puroi. În prealabil se procedează la anestezie. Urmează a doua dezinfecţie a tegumentului. După terminarea toaletei unei plăgi

recente, se poate trece la sutura plăgii, când aceasta o impune. Dacă nu este cazul, se protejează rana prin aplicarea pansamentului. Pe

15
rană se aplică 2-3 comprese sterile uscate sau umezite cu o substanţă antiseptică la indicaţia medicului. Compresele trebuie să

depăşească 1-2 cm marginile plăgii.

Pentru a realiza o bună protecţie a regiunii lezate, pansamentul trebuie fixat în aşa fel ca el să nu alunece de pe rană, să nu se desprindă

de pe suprafaţa tegumentelor şi să nu permită pătrunderea agenţilor patogeni. Fixarea pansamentului se face prin înfăşare, cu leocoplast

sau prin suprafeţe de tifon lipite cu galifix. După terminarea pansamentului, regiunea lezată se pune în repaus pentru a reduce durerea şi

pentru asigurarea vindecării cât mai rapide.

ÎNFĂŞAREA

Prin înfăşare sau bandajare se înţelege fixarea pansamentului cu ajutorul feşelor de tifon, de pânză sau material plastic.

În aplicarea unui bandaj corect se ţine seama de următoarele reguli generale:

- înfăşarea trebuie executată cu mişcări bine coordonate căutând a se evita pe cât posibil provocarea de dureri;

- înfăşarea membrelor începe de la extremitatea lor distală;

- faşa se înfăşoară într-o singură direcţie, de la stânga la dreapta;

- turele faşei trebuie să le acopere pe cele precedente în aşa fel încât să nu prezinte încreţituri;

- faşa să nu fie aplicată prea strâns pentru a nu provoca dureri sau tulburări de circulaţie a zonei înfăşate şi să nu fie prea largă

pentru a nu aluneca lăsând plaga descoperită;

- capătul feşei se fixează în partea opusă regiunii bolnave şi se leagă într-un loc în care nodul nu va incomoda bolnavul şi nu în

zona declivă.

Tehnica înfăşării pe regiuni :

Înfăşarea capului

Pentru acoperirea întregii bolţi craniene se poate folosi înfăşarea în calotă Faşa se fixează în jurul capului, deasupra arcadelor

sprâncenoase lăsând libere pavilioane auriculare, apoi se acoperă bolta craniană cu ture oblice fixate cu ture circulare.

16
Înfăşarea ochiului

Pansamentul monocular: faşa se fixează în jurul capului cu ture circulare, apoi se trece cu ture oblice peste ochi aducând faşa sub

urechea bolnavului; se face din nou o tură orizontală pe frunte, apoi una oblică, repetând succesiune de ture oblice şi orizontale până la

acoperirea completă a ochiului.

17
Pansamentul binocular se începe ca şi cel monocular însă în locul turelor orizontale faşa se conduce oblic peste celălalt ochi .

Încrucişându-se turele deasupra rădăcinii nasului se formează o spică. Se va evita acoperirea urechilor.

Înfăşarea nasului

Se face cu ajutorul unui bandaj numit praştie. Praştia se face dintr-o faşă relativ îngustă (cca. 6 cm ) şi lungă de 40-50 cm. Partea

centrală a faşei rămâne ca atare, părţile laterale se despică. Cu partea centrală se acoperă pansamentul de pe nas iar părţile despicate se

înnoadă în regiunea occipitală având grijă ca segmentele de jos să se înnoade deasupra pavilioanelor urechii şi cele de sus sub

pavilioanele urechii

Înfăşarea bărbiei

18
 Se face cu ajutorul unui bandaj numit căpăstru. Faşa trebuie să fie îngustă (5-6 cm) şi lungă de 0,5-1 m capetele fiind despicate în aşa

fel încât la mijloc să rămână o bucată de 5 cm nedespicată. Mijlocul se aplică pe bărbie sau buze, ramurile superioare se încrucişează în

regiunea occipitală şi se leagă deasupra frunţii iar ramurile inferioare deasupra creştetului capului, lăsând libere urechile

Înfăşarea gâtului

Gâtul constituie o regiune mai dificilă de înfăşat fiind foarte mobil. Pentru partea superioară a gâtului se aplică faţa în ture circulare şi

oblice în jurul creştetului capului şi a cefei. Pentru partea inferioară a gâtului în întregime turele circulare din jurul capului şi gâtului se pot

completa prin ture în cruce aplicate pe spate care se trec sub axilă

Înfăşarea toracelui

Înfăşarea începe în porţiunea inferioară a toracelui, se urcă în ture în spirală până la axilă şi este sprijinită de bretelele trase

peste umăr . Se mai poate utiliza pansamentul în opturi care cuprind şi umerii.

Un bandaj particular al toracelui este bandajul sânilor la femeie care se execută prin aplicarea unui pansament în spică faşa fiind condusă

din axilă peste umăr

19
 Înfăşarea umărului şi axilei

Pentru umăr se conduce faşa în opturi în aşa fel ca ea să formeze o spică pe umăr. Se poate începe de la nivelul sternului (figura 18)

sau de la nivelul claviculei.

20
 Înfăşarea mâinii şi a piciorului

Fixarea feşei se face prin patru ture circulare la nivelul articulaţiei pumnului, apoi se duce faşa oblic pe partea dorsală a mâinii şi se

acoperă degetul legat prin ture în spirale. Pentru degetul mic şi police se foloseşte înfăşarea în spică . La mână se aplică de obicei

pansamentul în opt fixat la articulaţia pumnului (figura 21)

Degetele piciorului se înfăşoară asemănător degetelor mâinii, fixarea feşei făcându-se în regiunea supramaleolară.

Înfăşarea antebraţului, a braţuiui, gambei şi a coapsei se face în general în spirală sau în spică.

21
 Înfăşarea cotului şi a genunchiului.

În general se foloseşte înfăşarea în formă de evantai . Pansamentul se execută de cele mai multe ori cu articulaţia semiflexată.

Dacă membrul trebuie să rămână în extensie se va face în formă de opt sau spică.

Înfăşarea regiunii inghinale şi fesiere.

Pentru această regiune înfăşarea se face în formă de spică. Fixarea iniţială a feşei se face printr-o tură circulară în jurul abdomenului

deasupra crestei iliace apoi se conduce faşa oblic peste regiunea inghinală, se înconjoară coapsa pe faţa ei internă şi se încrucişează

ramura oblică a feşei deasupra regiunii lezate, trecând pe partea opusă.

22
 Turele se conduc de jos în sus

Alte tipuri de înfăşare

Înfăşarea regiunilor unde nu pot fi folosite metodele amintite se face cu comprese sau în loc de feşe se vor folosi baticuri pentru

fixarea pansamentului.

O înfăşare corectă trebuie să fixeze pansamentul până la următoarea schimbare. Un pansament incorect aplicat cauzează multe

neplăceri bolnavului, favorizând infecţiile, tulburările de circulaţie, prelungind procesul de vindecare. Pansamentul aplicat corect grăbeşte

vindecarea, diminuează durerile şi asigură bolnavului maximum de confort posibil.

ÎNGRIJIREA PLĂGILOR

23
LA LOCUL ACCIDENTULUI
- se va opri hemoragia prin pansament compresiv sau aplicarea garoului, decat in caz de forta majora
- nu se vor scoate corpii straini din plaga, daca este necesari acestia vor fi chiar fixati pt. a nu se deplasa (pericol de

hemoragie),
- se va acoperi plagacu un pansament steril si se va fixa pansamentul,
- se vor administra sedative la nevoie, numai la indicatia medicului
IN SPITAL
Pregătirea materialelor necesare:
Pe o măsuţă se pun in ordine:
flacoane sterile etichetate în care se aflătinctură de iod, alcool, apă oxigenată, ser fiziologic, soluţie rivanol 1‰, permanganat de
-
potasiu 1/4000. Dopul acestor flacoane poate fi perforat şi străbătut de un tub de plastic sau sticlă, de aproximativ 5 cm lungime.
cutie cu instrumente sterile: pense, foarfeci, sonde canelate sau butonate, ace de siguranţă, etc,
-
casoletă cu comprese sterile de diferite mărimi şi tampoane confecţionate din tifon, meşe de tifon, feşi de tifon,
-
tăviţă renală, aleză, muşama,
-
antialgice, sedative, anestezice
-
seringi şi ace sterile
-
ace de sututa, ata chirurgicala, catgut.
-
Tehnica de lucru
Aplicarea tehnicii de către o singură persoană:
se deschide cu mâna stângă cutia cu instrumente,
-
cu mâna dreaptă se ia o pensă sterilă – fără să se atingă restul instrumentelor,
-
cu ajutorul acestei pense se mai ia o pensă sterilă şi apoi se închide cutia cu instrumente,
-
o pensă se va ţine în mâna dreaptă pentru efectuarea pansamentului propriu-zis, iar cealaltă se va ţine în mâna stângă pentru
-
servirea din casoletă cu materialele sterile necesare,
casoleta va fi aşezată în aşa fel încât capacul să se poată deschide cu mâna dreaptă, pentru ca braţul celui care deschide
-
casoleta să nu ajungă deasupra materialului steril din casoletă,
se îndepărtează pansamentul anterior, dacă este cazul, prin înmuiere cu apă oxigenată sau ser fiziologic călduţ,
-
se schimbă pensa de lucru cu alta sterilă,
-
se deschide capacul casoletei cu ultimele 2 degete ale mâinii drepte, având grijă să nu se desterilizeze pensa de lucru care este
-
păstrată în mâna dreaptă şi cu ajutorul pensei din mâna stângă - pensa de servit – se scoate un tampon
se închide casoleta
-
tamponul este preluat cu pensa din mâna dreaptă
-
cu mâna stângă se deschide flaconul cu benzină sau cu altă substanţă de care avem nevoie şi se toarnă peste tamponul din
-
mâna dreaptă.Această manevră se poate executa fără a lăsa pensa de servit din mâna stângă, bineînţeles având grijă să nu o
desterilizăm,
cu tamponul îmbibat cu benzină (1)se degresează tegumentul din jurul plăgii, prin mişcări circulare, dinspre plagă înspre
-
exterior,se serveşte asistenta apoi cu un alt tampon, pe care îl îmbibă cu tinctură de iod pentru (2)dezinfecţia tegumentul din
jurul plăgii, după care cu un alt tampon îmbibat cu alcool va îndepărta urmele de iod, Atenţie ca aceste dezinfectante să nu
intre în plagă pentru că sunt foarte iritante.
se face (3) toaleta plăgii cu apă oxigenată în jet,se tamponează spuma cu un tampon steril; curăţarea se poate repeta turnând
-
ser fiziologic sau cloramină şi tamponând din nou uscat.Plaga trebuie să fie la final pe cât posibil curată, fără secreţii şi sfacele.

24
 Atenţie – nu se toarnă nici un fel de substanţă în plăgile penetrante, perforante în organe şi în cavităţile naturale.În aceste cazuri
se face doar o tamponare superficială a plăgii cu tampoane de tifon umezite cu substanţe antiseptice neiritante.
urmează apoi (4) a doua dezinfecţie a tegumentului din jurul plăgii cu tinctură de iod şi apoi cu alcool
-
(5) se acoperă plaga cu pansament steril uscat sau – în cazul plăgilor mai vechi de 6 ore sau care au fost pansate ulterior –
-
se pot aplica pe plagă comprese umede îmbibate în soluţii antiseptice: rivanol 1‰, cloramină 4‰, apă oxigenată 3%, etc.Peste
compresele umede se aplică comprese uscate şi la nevoie, vată sterilă cu rol absorbant.
(6) fixarea pansamentului se face: cu leucoplast, prin badijonarea tegumentului din jurul pansamentului şi apoi acoperirea
-
pansamentului cu o compresă mai mare; fie fixând compresa care acoperă pansamentul cu leucoplast, fie prin înfăşare sau
bandajare.
(7) profilaxia tetanosului la pacienţii cu plăgi tetanigene
-
De reţinut:
pansamentul poate fi făcut de către 2 persoane; în acest caz, persoana a 2-a serveşte prima persoana cu materialele necesare.
-
toaleta plăgii trebuie să ţină seama de timpul scurs de la producerea accidentului; în primele 6 ore plaga se consideră
-
neinfectată şi se poate sutura la nevoie
pentru a sutura o plagă trebuie să avem la dispoziţie o “trusă de mică chirurgie” sterilă materiale de sutură. Trusa de mică
-
chirurgie trebuie să conţină minimum: 2 pense chirurgicale, 2 pense Pean, 1 pensă Kocher, 1 bisturiu, 1 foarfecă chirurgicală, 1
portac, 2-3 ace chirurgicale, 1 sondă canelată, 1 sondă butonată, ata chirurgicala, catgut.
Reguli de respectat:
dezinfecţia tegumentului din jurul plăgii se face prin mişcări circulare, din jurul plăgii înspre exterior, altfel existând riscul să se
-
infecteze plaga cu germeni de pe piele.
pensa de servit se schimbă la fiecare pansament.Pensele sterile necesare se scot pe loc din cutia de instrumente.
-
este contraindicată păstrarea pensei de servit în flacoane deschise cu alcool.
-
casoleta şi cutia de instrumente nu rămân deschise în timpul efectuării pansamentului.
-
este bine ca recipientele în care se află soluţiile necesare pansamentului să fie de culoare închisă, să nu fie prea mari, pentru a
-
putea fi cuprinse în mână şi pentru a putea păstra în mână şi pensa de servit
soluţiile folosite la pansat se vor schimba zilnic (de aceea nu se vor pregăti în cantitate mare).
-
atenţie la pacienţii alergici la iod sau la alte substanţe medicamentoase.Pentru aplicarea unor tehnici aseptice corecte este
-
recomandat ca dezinfectarea tegumentului din jurul plăgii să se facă respectând următorii timpi:degresare cu benzină sau alcool,
dezinfecţie cu alcool şi îndepărtarea urmelor de iod cu alcool.
De reţinut:
primul ajutor în îngrijirea plăgilor va urmări prevenirea infectării acestora,
-
este necesară spălarea pe mâini înaintea începerii manevrelor si imbracarea manusilor,
-
respectarea cu stricteţe a măsurilor de asepsie conduce la vindecarea rapidă şi fără complicaţii a plăgilor,
-
înaintea efectuării pansamentului se administrează antialgice, eventual şi sedative, pentru calmarea durerilor şi liniştirea
-
pacientului.
De evitat:
explorarea instrumentară a plăgii la locul accidentului,
-
scoaterea fragmentelor de os – în cazul fracturilor deschise,
-
îndepărtarea fragmentelor de ţesuturi care nu au fost eliminate cu apă oxigenată – pericol de hemoragie.
-
Atentie : nu se toarna nici un fel de solutie in plagile penetrante, perforante in organe si in cavitatile naturale. In aceste cazuri se face doar
o tamponare superficiala a plagii cu tampoane de tifon umezite in substante antiseptice neiritante.

Profilaxia tetanosului

25
Toate plăgile produse în mediu şi cu agenţi traumatici suspecţi trebiue tratate special.Atenţie deosebită se va acorda plăgilor înţepate cu aşchii, spini, cuie, prin
muşcătură de animale, fracturi deschise, avort, arsuri sau orice plagă murdărită cu pământ , praf de stradă, etc.

Măsuri de protecţie nespecifică

curăţarea chirurgicală a plăgilor,
-
tratarea cu antiseptic a plăgilor (apă oxigenată, hipermanganat de K 1/40000, bromocet 1‰).
-
antibioterapie.
-
Măsuri de protecţie specifice
Se aplică diferenţiat:
la persoanele sigur vaccinate sau revaccinate se administrează A.T.P.A. intramuscular 0,5 ml (o singură doză). Nu se
-
administrează ser antitetanic.Excepţie fac politraumatizaţii gravi, în stare de şoc şi cei cu hemoragie, la care se administrează în
doză unică , ser antitetanic 3000-15000 U.A.I.
la persoanele nevaccinate sau cu vaccinări incomplete se administrează: ser antitetanic 3000-15000 U.A.I. intramuscular, în
-
doză unică, cu desensibilizare prealabilă conform schemei minimale (la persoanele cunoscute cu unele alergii, desensibilizarea
se practică doar în spital) şi anatoxină tetanică (A.T.P.A.) intramuscular, în altă zonă decât serul antitetanic – în doză de 0,5 ml.
De reţinut:
serul antitetanic heterolog se poate înlocui cu imunoglobulină umană antitetanică, pe cale i.m., în doză unică de 200 U.A.I. la
-
copil şi 400-500 U.A.I. la adult.
la persoanele anamnestic suspecte de sensibilitate se face testare (conjunctivală, cutanată sau intradermică)
-
Schema minimală de desensibilizare
se injectează subcutanat 0,1 ml soluţie 1/10 ser antitetanic+ser fiziologic steril.Se aşteaptă 30 de minute
-
dacă nu apar reacţii locale şi generale se injectează subcutanat 0,23 ml ser antitetanic.Se aşteaptă 30 de minute
-
dacă nu apar reacţii locale şi generale, se administrează subcutanat încă 1 ml ser antitetanic.Se aşteaptă 30 de minute.
-
dacă nu apar reacţii locale şi generale se administrează restul cantităţii de ser antitetanic
-
asistenta medicală va avea pregătită trusa de urgenţă pentru tratarea accidentelor serice (şocului anafilactic), în caz de nevoie.
-
BANDAJELE
Bandajele sau înfăşarea constituie o metodă chirurgicală prin intermediul căreia se fixează pansamentul. Situarea plăgilor în
diferite părţi ale corpului, ca şi mărimea şi caracterul lor, obligă la aplicarea de tipuri diferite de înfăşări.
În aplicarea unui bandaj trebuie să se ţină seama de câteva reguli:
- fiecare rană, în funcţie de situarea şi de caracterul ei, necesită un anumit gen de bandaj
- bandajul să nu fie prea strâns pentru a nu îngreuna circulaţia
- bandajul să fie suficient de strâns pentru ca pansamentul să nu se mişte
- dacă situaţia o permite este recomandabil să se folosească doar o compresă de tifon lipită cu leucoplast sau mastisol pentru că se
execută mai uşor, este mai puţin dureroasă pentru bolnav şi se poate efectua fără a ridica bolnavul sau segmentele respective.
Atunci când este indicată bandajarea, dar se bănuieşte că nu se va realiza o bună menţinere a pansamentului se va aplica
pansamentul propiu-zis, apoi se va badijona segmentul respectiv de corp din loc în loc cu mastisol, apoi se va bandaja segmentul
respectiv. Faşa, chiar dacă nu va fi prea strânsă, se va prinde perfect şi pansamentul nu se va mişca.
În executarea unei înfăşări se va ţine seama de următoarele condiţii:
- înfăşarea se va executa cu mişcări coordonate, evitând pe cât posibil provocarea durerii
- se va executa de la stânga spre dreapta executantului şi de la extremitatea membrului spre rădăcina lui
- punctele fixe ale unei înfăşări, ca şi nodul prin care se termină faşa, vor fi plasate la distanţă de plaga şi nu în zona declivă (pe care stă
bolnavul). Este mai indicat să se fixeze ultima parte a feşei cu benzi de leucoplast în loc de nod de faşă
- în timpul înfăşării şi desfacerii feşii, asistenta va sta cu faţa la bolnav

26
- se preferă tăierea bandajului cu o foarfecă butonată, prin partea opusă plăgii, decât derularea feşii

Tehnica înfăşării
Înfăşarea se face cu feşi de tifon de diferite mărimi l-5-25 cm, L 2-5 m. Primele ture de faşă se încep la 10-15 cm de plagă, se trag una
peste alta 4-5 ture de faşă la acest nivel, apoi se avansează către leziune, având grijă ca fiecare tură de faşă să fie parţial acoperită de o
altă tură. Înfăşarea se termină la o distanţă de 10-15 cm. de leziune. Apoi faşa se despică şi se leagă sau se poate lipi cu benzi de
leucoplast. Nu se vor utiliza feşi cu tiv deoarece datorită marginii inextensibile provoacă dureri imediat sau tardiv bolnavului. Ruloul de faşă
se ţine în mâna dreaptă şi se derulează cu această mână.

Tipuri de înfăşare
1. Înfăşarea circulară
- este cea mai simplă, dar nu se menţine prea bine de aceea nu se prea utilizează
- se foloseşte pentru segmente de membre şi degete, frunte, gât, trunchi, abdomen
- turele de faşă se suprapun circular, în aşa fel încât tura care urmează depăşeşte foarte puţin tura precedentă
- se poate menţine puţin timp deoarece la mobilizarea segmentului de membru faşa se strânge şi ia forma unui cordon care jenează sau
produce dureri
- se poate folosi mastisolul pe piele înainte de aplicarea feşii

2. Înfăşarea oblică
- se utilizează rar pentru că susţine insuficient pansamentul
- se utilizează în leziuni ale axilei sau bazei gâtului
- se merge pe sub axilă şi peste partea opusă a gâtului

3. Înfăşarea în spirală
- se foloseşte des
- se utilizează ture de faşă care se aşează una peste alta, în jumătate sau o treime
- se înfăşează în spirală
- pentru o mai bună fixare se fac ture de faşă înapoi, ajungându-se la locul de unde s-a plecat
- uneori, mai ales în membre, pentru o înfăşare corectă, poate fi necesar să se răstoarne faşa

4. Înfăşarea sub formă de spic de grâu

- se execută de obicei pentru a reliza o compresiune asupra unei articulaţii (hemartroză) sau pentru a menţine un pansament, în regiunile
în care se fac mişcări ample (articulaţii). Turele se desfăşoară sub formă de 8 mergând de sub articulaţie deasupra articulaţiei şi apoi
revenind sub articulaţie

5. Înfăşare sub formă de evantai

- reprezintă o combinaţie între înfăşarea circulară şi cea în spirală. Se foloseşte pentru a înfăşa zonele articulare cu mobilitate mare, când
bolnavul trebuie să mişte cotul sau genunchiul
- începe la distanţă de articulaţie, sub formă de spirală, la nivelul articulaţiei continuă cu înfăşarea circulară, iar dincolo de articulaţie se
continuă din nou cu o înfăşare în spirală

6. Înfăşările recurente
- sunt formele dintr-o serie de ture care se întretaie în unghi drept. Se realizează astfel o serie de ture, dintre care unele merg de-a lungul
segmentului, de corp, iar altele în jurul segmentului de corp
- se folosesc de obicei pentru a menţine un pansament aplicat pe un bont de membru după amputaţie.
- se poate executa cu unul sau 2 suluri de feşe. Cea mai recomandabilă este înfăşarea cu 2 suluri, unul execută înfăşarea circulară, iar
cealaltă înfăşarea verticală

27
7. Înfăşarea cu feşi compuse sau alte sisteme de menţinere
- praştia-are forma de praştie, se foloseşte pentru menţinerea pansamentului la nivelul nasului. Se face dintr-o faşă îngustă de 6 cm. şi
lungă de 40-50 cm. Partea centrală ce acoperă pansmentul de pe nas rămâne ca atare, iar părţile laterale se despică şi se îndoaie la
capete, având grijă ca segmentele de jos să se înnoade sus, iar cele de sus se înnoadă jos.
- căpăstrul are o formă similară cu praştia. Se foloseşte pentru menţinerea pansamentului aplicate pe bărbie sau pe buze
-basmaua-se utilizează provizoriu ca mijloc de susţinere a unui pansament aplicat pe cot, braţ, antebraţ, sau cap şi pentru imobilizarea
membrului superior în caz de fractură sau entorsă. Mai rar se foloseşte la nivelul membrului inferior. Se improvizează dintr-o basma, patrat
de pânză, tifon sau stofă
Basmaua pentru cap Colţurile basmalei se leagă pe frunte, folosindu-se eventual şi ace de siguranţă pentru o mai bună
menţinere a ei
Basmaua pentru membrul superior
- bandajul în formă de hamac se face dintr-o basma dreptunghiulară
îndoită, care susţine mâna şi antebraţul. El se agaţă de reverele hainei cu două ace de siguranţă. Dacă basmaua este suficient de lungă
se îndoaie capetele basmalei, peste umărul opus, introducându-se în interiorul basmalei cotul şi o parte din antebraţ
- bandajul în formă de eşarfă necesită o basma mare. Cele 4 colţuri se
prind la spate după ce bandajul a cuprins în interiorul ei o parte a braţului, cotul şi antebraţul. Două din capetele basmalei sunt ridicate prin
faţa toracelui şi părţile laterale ale gâtului şi înodate la ceafă. Celelalte două capete sunt înnodate tot la spate , dar în partea inferioară a
toracelui. Este folosit mai ales în fracturi ale membrelor superioare.
- bandajul în formă de cravată axilară se foloseşte în cazul când trebuie
să se menţină imobilizat umărul pentru scurtă durată, în caz de entorsă, luxaţie redusă sau fractură de claviculă. Este necesară o basma în
formă dreptunghiulară. Basmaua acoperă cu partea sa centrală umărul, apoi un segment al ei este coborât prin spate pe sub axilă,ridicat
peste umăr şi trecut prin spate către axila opusă. Celălalt segment merge prin faţă, către axila opusă şi se înnoadă cu capătul opus.
- basmaua pentru membrul inferior se foloseşte în absenţa unei feşe pentru bandajarea regiunii inghinale- se creează un 8, sau pentru
imobilizarea articulaţiei tibiotarsiene-după ce basmaua îmbracă călcâiul, capetele ei se înnoadă la nivelul articulaţiei în faţă.
- bandajele de corp se folosesc pentru a menţine un pansament voluminos, un prişniţ toracic, sau imediat după operaţie la persoanele
voluminoase ajută la menţinerea suturii chirurgicale făcute. Se foloseşte un dreptunghi mare de pânză cu care se înveleşte strâns
segmentul de corp. Capetele dreptunghiului se prind de tura de pânză anterioară cu un ac de siguranţă. Pentru ca aceste bandaje să nu
se deplaseze, este recomandabil să fie fixat prin 2 benzi, sub formă de V, trecute prin partea internă şi superioară a corpului.
- bandajul în T-se foloseşte pentru pansarea zonei peritoneale (după operaţii de hemoroizi, rupturi de perineu). Dintr-o faşă se face o
centură peste abdomen care se sprijină pe proeminentele celor 2 oase coxale. O bucată de faşă, despicată la capete se agaţă de această
centură nedespicată se trece pe sub perineu, susţinând pansamentul. În spate faşa se despică din nou şi se agaţă de centură.
Bandajele speciale şi aparatele pentru imobilizarea sau menţinerea unor pansamente sau pentru alte scopuri
Feşile elastice
- se aplică sub o tensiune moderată
- există şi ciorapi elastici folosiţi pentru menţinerea unui pansament în regiunea gambelor sau în tratamentul conservator al varicelor de
gambă
Genunchiera
- utilizată în entorse sau traumatisme ale genunchiului
Centura abdominală
- folosită în caz de obezitate, eventraţii, sarcină
Bandaj herniar

28
- este format dintr-un cordon de piele şi o perniţă care se aplică pe orificiul pe unde se produce hernia. Este groi, ineficace, uneori chiar
dăunător.

29