Înștiintare IV

Glissando
George Constantin
stam nefiresc neinundabil într-o cameră
în care doar cauza mai atârna pe pereți
pe fereastră îți zăream pașii cu care
peste câteva secole aveai să pleci

rătăcisem povestea într-un pahar de absint

din care o mușcată crescuse fără cer
stam nefiresc necompozabil într-o cameră albă
și doamne ție-n stradă-ți crescuse coif de ger

stam nefiresc necălător într-o cameră

în care ca mine doar umbra mai sta
târziu după ce ți-ai găsit pașii pe scări
am auzit un corp căzând în urma ta.
Înștiințare V
George Constantin

în care din noi cuvântul a strigat chemare

pierdută-n ființa supremului zeu
când peste univers se-așterne uitare
și-o viață ascunsă ne-ncearcă mereu

îmi memorez credința ca ultimul meu gând

de negăsit sunt polii destinului ceresc
unde ne sunt Isuse fântânile din piept
și-n care univers am să Te regăsesc

întârziind în gest firesc găsesc răspunsul

pierdutelor cuvinte și nopți fără de timp
numai în vers retina-și capătă culoarea
rememorând legende cu zeii din olimp

cuminte, cuminte cu pasul de humă

uitarea ne-ncepe cu ochi nesătul
cad fructele lumii din edenul sacru
și-n mijlocul nopții lumină adun

doar clipa stăruie învinsă și fecundă

în anotimpul ploii din care-am renăscut
când patima e visul oricărei flori de toamnă
mișcarea e uitare iar moartea început.
Înștiințare VI
George Constantin

poate cândva am fost toate gândurile cuiva

poate am fost toate visurile sale
în albe demonice nopți
cu false registre
într-un tărâm al formelor
poate am fost întreg
și
poate
tot cândva
am primit din mâna ta
păcatul
din gura ta am primit
vestea
rugăciunii de a păstra cuvântul
și trupul împreună
ca o carte ale cărei litere
se aprind
la fiecare citire...

poate am fost cândva viu

și n-am simțit
povara sărutului tău
poate
am fost prunc
și
n-am știut că norocul n-are cuvinte
poate cândva
am ajuns să-mi urmez sfârșitul
ca tot ce-i omenesc și
neuman
ca tot ceea ce se oferă oricărui cerșetor
de ochii lumii...

cu limba-înveninată în
pedeapsă
cu pofta de a rătăci
ca ultimul rege al propriului meu regat
mă tem că hoții
vor rămâne necunoscuți
și voi rămâne sărac
deposedat deoadată
de toate
gândurile tale
de toate
visurile tale.
Înștiințare VII
George Constantin

copil la miez de noapte

visez fără cuvinte
cum la vânătoare tai țipătul disperat
al morții
corbului cu cioc de poveste
mă tem că misterul n-are duritatea luminii
și a toamnei
care plânge în valuri
pe lângă noi aducând pădurile mai aproape
și lăsând deșertăciunile fără grai
mă tem pentru sănătatea lumii
și a corbului mort
fără grație și
fără sens

de regrete ne vom ocupa mai târziu

prin scrisori și
galbeni tei pentru ca toți cei nenăscuți încă
să aibă timp
să moară.
Înștiințare X
George Constantin

m-am aplecat obosit, derutat de

culoarea zăpezii, adumelcând fiecare pas
din ritualul trecerii tale
la celalat capăt cenușa trufiei amestecată cu
sudoarea celei dintâi dimineți
imi cânta în ureche
let it be, let it be...

când a răsărit soarele a doua oară

pădurile trecuseră dincolo de oceane,
iar hotarul se despica chiar în trupul meu
aruncându-mă
până la începutul facerii lumii,
până la sfârșitul facerii lumii,
până la tine...
Înștiințare XI
George Constantin

de ce Doamne mă ocolești în ultima vreme

și-mi dai de muncă peste rând?
am păstorit turmele tale, am dat apă ogoarelor
și am împânzit universul cu făpturi
după chipul și asemănarea Ta...
ba, în ultimile mii de ani
am învățat să cânt la
coarde
la coarda viorilor, violelor și violoncelelor,
contrabaselor, chitarelor și lirelor...
la coardele vocale
la coardele arcelor de cerc
la coardele viței de vie
la coarda sensibilă
și la corzi...
Doamne uimește-mă cu
bunătatea și înțelepciunea Ta
și uită-mă măcar pentru un veac

voi renaște
mai acordat ca niciodată.
Înștiințare XII
George Constantin

se făcuse ceață până la chipul tău

luna striga sălbatic printre nori
de la un capăt de iarnă geroasă
filmul era un film de amatori...

nu mai claxona nimeni pe stradă

refluxul luminii era pierdut
din ieri în azi făceam o acoladă
și filmul era un film de debut...

am plâns cu litera mea stacojie

focul sclipea ca un astru de gală
apostolii citeau ontologie
iar filmul era un film de sală...

din noi lipsea ninsoarea finală

lăsasem aprinsă umbra în gaj
rostogoleam o piatră neurală
și filmul era un film de lung metraj...

până la urmă s-a risipit cenușa...

eram și noi un cântec agonistic
însuși Isus ne-a aruncat mânușa
iar filmul era un film chiar artistic...

ne-am întâlnit pe scări în lumea bună

universul era în expansiune
timpul întoarcerii era o minciună
iar filmul era un film de ficțiune...

din pietrele de-a valma crescute peste râu

ideile le-om pune să nască în desfrâu!
Înștiințare XIII
George Constantin

mă mir, mă nasc, mă dor de voi

în câte lumi să mai aștept osânda
când dinspre univers se-anunță ploi
și-o noapte eternă ne-amână izbânda

mă adulmec, mă lupt, mă zbor

pe noile cruci mă sprijin de spate
când muntele aspru îl sui și-l cobor
din dreapta, din stânga grădini suspendate

din dreapta, din stânga, de sus și de jos

mă scol, mă îndoi, mă drepți, mă aplec
nimic nu așteaptă, nimic grandios
iar cercul se-nchide etern în eșec...

lipsit de efect, de vise, de toamne și vin

stăm iar lângă bolta seninului cer
o umbră albastră ne zugrăvește trupul
pierdută eteric în rang de cavaler...

iar dacă mă zbor, mă drepți și mă dor de voi

e-o simplă întâmplare știută doar de noi...
Înștiințare XIV
George Constantin

până acum am așteptat să treacă zilele

epuizat
de cea mai mare secetă de vocale
din creierul meu
npst, vsjjt, vsjjt...

ici, colo câte un diftong rătăcit

sau câte o vocală în hiat
imi mai
răsplăteau așteptarea
ființă, floare, femeie,
alcool, poet

și iar
npst, vsjjt, vsjjt...

de-aș învăța să sper, toate ploile m-ar inunda deodată

iar silabele ar cânta în cuvinte ca apele mărilor în furtună.
Înștiințare XV
George Constantin

din ceas deplin mă fură steaua polară

și-n puls alert imi răstignesc chemarea
pe alei de poveste trec pașii-ntâia oară
nimic nu anunță-n ochii-mi mirarea

spre far mă îndrept prin ceață ca marea

fregata mi-i unsă și vise-am în piept
lucește departe pe culmi înserarea
cu-o stea și-ncă una în ochiu-mi deștept

se-apropie iute de țărm și m-așteaptă

o mie de umbre și-apostoli bărboși
mă-ncumet să cer povața-înțeleaptă
dar visul se sfarmă în ochii-mi cețoși

mi-e greu pân la tine sirenă ecou

mi-e aripa ninsă și-n plete am ploi
de-un secol te caut în orice tablou
de-un secol te-ascunzi de ochiul din noi.
Înștiințare XVI
George Constantin

recunosc umbra fiecărei idei

focul ce urcă m-aprinde viclean
rătăcind se încurcă de pasul în trei
și trist mă afundă-n vechiul ocean

tu ești nouă umbră atinsă de zei

pășești fără trup pe falsul vulcan
în van mă aplec pe ghizdul orbitei
ideea m-aruncă-n pustiul mundan.
Înștiințare XVII
George Constantin

vâd pănă departe cu palmele-ntinse

străzile supraetajate dispar în tablou
ninsorile colorate
desenează în aer o altă poveste
cu fiecare fulg mai adaug
un vis
o șoaptă pe care nu o înțeleg
un pas și încă unul fac doi
de unde să pot începe
rescrierea universului în noi tipare
dacă ora ta se naște
repetitiv
în alt timp
în imensitatea pleopei
care-mi acoperă
cerul.
Înștiințare XVIII
George Constantin

rămân fidel muntelui din fereastră

până la capăt
respirația o învăț odată cu primul născut
iar ploile care vin și urcă
mă plimbă dintr-un orizont
în altul

propun alfabetizări ale cavalerilor

înainte și după fiecare
turnir
de la metaforă la gestul frivol
timpul stă într-un pahar
de vin

sălbatic sfârșit de vacanță

sălbatic, îndoielnic,
inutil
sfârșit.
Înștiințare XIX
George Constantin

prietene
mi-e dor de călătoriile noastre
prin aglomerația
secundelor
și a poemelor rămase
fără
muzică...

prietene
te mai aștept să-mi povestești
poveștile tale cu
nisipul ud
și cu cernelurile miraculoase din care
curgeau
poeziile gata scrise...

prietene
să nu uiți să pui masă mare
la răscruce de vânturi
și să
mă aștepți
să mă întorc
să mai pornim plini de farmec
să cucerim
cetățile creștinătății
pline de domnițe
aflate
în pericol...

prietene
vântul nu mai poartă trupul meu hrănit
cu vopsele
înrămat și pus deasupra
biroului...

prietene
gândurile noastre sunt bucurii fără motiv
iar pașii către ele
ne mână
vino deci să le sfințim
rostogolirea.
Înștiințare XX
lui George Bacovia

deși mirat a mai trecut un secol

un tânăr cu palton s-a exilat
citesc din presă un stupid articol
chiar universul tot e mutilat

într-un metrou bătrân și fără glas

se tânguia sinistru o vioară
iar oamenii tăcuți au mai rămas
de parcă-ar fi cântat întâia oară

în noapte-am cunoscut o lună plină

prin parc deja fanfara amuțise
la plopii fără soț o orfelină
cânta amar iar raza asfințise

de azi alt secol s-a pornit la drum

și-alaiul trist al celui ce-a murit
renaște-n cărți ca pasărea din scrum
un phoenix și-un poet din răsărit

pierdut într-o perpetuă dorință

am redeschis tentația elitei
ecouri ca să-mi mântui neputința
și-un soare nou de nesupus orbitei

deși plecat a mai visat o dată

poetul în palton s-a-nfășurat
trezit de-o coardă brusc dezacordată
de umbra viscolită ce l-a aspirat...
dansul o armonie supraindividuală

MCSR 123
NSPS 446
MCSR 144
JUX 515

GENERALISTE

Apostrof

Decât o revistã

Dilema Veche

Idea

Observatorul cultural

Lettre internationale

Revista 22

Tribuna

Secolul 21

Vatra
LITERATURA

Convorbiri literare

Revue Roumaine Seine et Danube

Dacia literara
Romania literara
Orizont, Steaua, Observator cultural sau Suplimentul de cultură,
Poes:s International – redactor-şef Claudiu Komartin, grafică Ana Toma, revistă finanţată de Centrul
Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, condus de Gavril Ţărmure, un fel de Mecena al literaturii
române; şi Zona nouă – redactor-şef Vlad Pojoga, grafică Ilinca Pop, revista este „un proiect al Bibliotecii
Judeţene ASTRA Sibiu,
Reviste
culturale
Convorbiri Literare
ArtLine
Orizont Literar
Galateea
Cuvantul
Romania Culturala
Observator Cultural
Dilema veche
Noi, nu!
Oglinda Literara
Suplimentul de cultura
Revista Polemica
Litterae
Historia
Zamolxis
Pot participa scriitori români din ţară sau din străinătate, indiferent de vârstă sau
apartenenţă la asociaţiile şi uniunile de scriitori, cu poezii de gen liber ales, vers alb, prozo-
poeme, poezii în formă fixă, poezii în gen nipon, poezii umoristice, epigrame, pamflete.
Câştigătorii, desemnaţi pe genuri literare, vor fi stabiliţi de un juriu alcătuit din
personalităţi ale lumii literare.

Premiile vor fi în bani, cărţi şi opere de artă (grafică şi pictură).

Textele se vor trimite în mail adalachifor@yahoo.com, cu menţiunea CONCURS DE

POEZIE: 2017 – ANUL OVIDIU, semnate cu numele real al participantului, un scurt CV
şi o fotografie. Redactarea va fi în font Normal, 12 şi nu va depăşi 3 coli A4. (Primirea
textelor va fi confirmată.)

Textele participante la concurs se vor trimite până la 30 iunie 2017 şi nu vor putea fi
publicate înainte de desemnarea câştigătorilor. Jurizarea şi desemnarea premianţilor: 25
decembrie 2017. Antologia “2017 – ANUL OVIDIU”: 30 aprilie 2018.
George Topârceanu

Expunere de motive
Pentru ce n-am concurat niciodata la premiile Academiei.

Întâi, fiindcă mi-a fost lene...

Al doilea, nu-s modernist
Sentimental ca Demostene
Şi nici ca Blaga - futurist...

Al treilea, mi-e imposibil:

Eu dezaprob şi versul şchiop
Şi orice premiu divizibil...
Al patrulea - sunt mizantrop.

Al cincilea, din fudulie...

Al şaselea, fiindcă n-am
Încredere-n Academie
Şi nici la cine s-o reclam...

Al şaptelea, - mi-a fost ruşine...

Al optulea, n-aveam nici eu
Părere bună despre mine...
Al nouălea, îmi vine greu

Să mă prezint cu opu-n mână

Pe la iluştrii mei confraţi
Din Academia Română,
Să zic: "E bun - mi-l premiaţi?..."

Al zecelea, nu pot admite

Să fiu învins la handicap -
Şi când m-ar scoate din sărite
Le-aş da, pardon, cu opu-n cap!

Al unsprezecelea, - valuta
Reduce-o parte din talent.
Când mia face azi cât suta,
Ori dai un spor echivalent,

Ori tragi oblonul la fereastră...

Şi-al doisprezecelea - nu pot,
Fiindcă printre dumneavoastră
E unul cârn şi idiot...