I.

Gândirea critică
1. Gândirea critică si practica argumentării
În concluzie, gândirea critică ne învaţă să citim, să deconstruim, să înţelegem şi să
elaborăm argumente, fie pentru scopurile practice ale vieţii de zi cu zi, fie pentru mai buna
exprimare în dezbateri publice, fie pentru organizarea şi structurarea comunicării ştiinţifice
în anumite discipline.
2. Gândirea critică şi logica
Logica se ocupă cu construirea argumentelor sau a raţionamentelor corecte
Un argument, sau un raţionament este o colecţie de propoziţii care duc la stabilirea unei
concluzii. Propoziţiile nu sunt altceva decât afirmaţii care au ceea ce se numeşte o valoare
de adevăr. Adică pot fi adevărate sau false. Spunem adesea despre ceva sau despre
cineva că nu are logică. Poate logica să ne ajute să ne descurcăm în lumea de informaţii (şi
manipulare) în care trăim ?
Teoria argumentării ne învaţă să recunoaştem argumentele sau raţionamentele logicii
exprimate în limbajul de fiecare zi, şi, în acelaşi timp, să construim argumente „mai bune”
într-o discuţie în contradictoriu, să ne susţinem mai corect (şi în acealaşi timp mai
convingător punctul de vedere).
3. Ce este gândirea critică?
LOGICA = „arta gândirii corecte”
RETORICA = Arta „vorbirii frumoase”
TEORIA ARGUMENTĂRII –
GANDIREA CRITICĂ - este mai dificil de definit cu o formulă scurtă, deoarece ea se poate
referi la mai multe lucruri:
- o atitudine cu care citim sau ascultăm argumentele celorlalţi (o atitudine avizată, sceptică,
uneori critică, şi, în orice caz, foarte atentă);
- un set de însuşiri care ne ajută la analiza sau la construcţia argumentelor;
- un domeniu care se ocupă cu analiza şi construcţia argumentelor.
Gândirea critică se ocupă de raţionamente şi argumente. Pe de-o parte, analizează
argumente gata făcute şi caută să le descopere greşelile. Pe de altă parte, construieşte
raţionamente sau contraargumente. Modelul este metoda socratică: a gândi critic înseamnă
a învăţa întâi să-i ascultăm pe alţii.
4. Ce este argumentarea?
Orice argument este o colecţie de propoziţii. Unele din aceste propoziţii se numesc
premise. Ele urmăresc să stabilească, să justifice sau să sprijine o altă propoziţie numită
concluzie. Fiecare argument are mai multe premise, însă o singură concluzie.
II. Vocabularul logicii
1. Propoziţii sau judecăţi
O propoziţie este un enunţ care are valoare de adevăr, adică despre care se poate spune
că este adevărat sau fals. Nu întotdeauna când formulăm un enunţ putem spune care este
valoarea lui de adevăr. Trebuie să distingem însă mai multe cazuri. Uneori, enunţul nu are
valoare de adevăr, ca atunci când spui “Inchide uşa!”, sau “Ce peisaj splendid!”, sau
“Aiurea! Nu sunt deloc de acord cu tine!” sau chiar “Mă vei iubi oare şi maine?”.
a) întrebările, comenzile, propoziţiile care se referă la probabilitatea unui eveniment,
propoziţiile despre obiecte ficţionale nu sunt propoziţii;
b) propoziţia este un enunţ sau o parte a unui enunţ care poate fi adevărat sau fals.
c) adevarul unei propoziţii poate fi determinat prin: experienţă personală, consistenţa
internă,
corespondenta cu realitatea faptelor (despre care ştim deja că sunt adevărate).
I. Gândirea critică
1. Gândirea critică si practica argumentării
În concluzie, gândirea critică ne învaţă să citim, să deconstruim, să înţelegem şi să
elaborăm argumente, fie pentru scopurile practice ale vieţii de zi cu zi, fie pentru mai buna
exprimare în dezbateri publice, fie pentru organizarea şi structurarea comunicării ştiinţifice
în anumite discipline.
2. Gândirea critică şi logica
Logica se ocupă cu construirea argumentelor sau a raţionamentelor corecte
Un argument, sau un raţionament este o colecţie de propoziţii care duc la stabilirea unei
concluzii. Propoziţiile nu sunt altceva decât afirmaţii care au ceea ce se numeşte o valoare
de adevăr. Adică pot fi adevărate sau false. Spunem adesea despre ceva sau despre
cineva că nu are logică. Poate logica să ne ajute să ne descurcăm în lumea de informaţii (şi
manipulare) în care trăim ?
Teoria argumentării ne învaţă să recunoaştem argumentele sau raţionamentele logicii
exprimate în limbajul de fiecare zi, şi, în acelaşi timp, să construim argumente „mai bune”
într-o discuţie în contradictoriu, să ne susţinem mai corect (şi în acealaşi timp mai
convingător punctul de vedere).
3. Ce este gândirea critică?
LOGICA = „arta gândirii corecte”
RETORICA = Arta „vorbirii frumoase”
TEORIA ARGUMENTĂRII –
GANDIREA CRITICĂ - este mai dificil de definit cu o formulă scurtă, deoarece ea se poate
referi la mai multe lucruri:
- o atitudine cu care citim sau ascultăm argumentele celorlalţi (o atitudine avizată, sceptică,
uneori critică, şi, în orice caz, foarte atentă);
- un set de însuşiri care ne ajută la analiza sau la construcţia argumentelor;
- un domeniu care se ocupă cu analiza şi construcţia argumentelor.
Gândirea critică se ocupă de raţionamente şi argumente. Pe de-o parte, analizează
argumente gata făcute şi caută să le descopere greşelile. Pe de altă parte, construieşte
raţionamente sau contraargumente. Modelul este metoda socratică: a gândi critic înseamnă
a învăţa întâi să-i ascultăm pe alţii.
4. Ce este argumentarea?
Orice argument este o colecţie de propoziţii. Unele din aceste propoziţii se numesc
premise. Ele urmăresc să stabilească, să justifice sau să sprijine o altă propoziţie numită
concluzie. Fiecare argument are mai multe premise, însă o singură concluzie.
II. Vocabularul logicii
1. Propoziţii sau judecăţi
O propoziţie este un enunţ care are valoare de adevăr, adică despre care se poate spune
că este adevărat sau fals. Nu întotdeauna când formulăm un enunţ putem spune care este
valoarea lui de adevăr. Trebuie să distingem însă mai multe cazuri. Uneori, enunţul nu are
valoare de adevăr, ca atunci când spui “Inchide uşa!”, sau “Ce peisaj splendid!”, sau
“Aiurea! Nu sunt deloc de acord cu tine!” sau chiar “Mă vei iubi oare şi maine?”.
a) întrebările, comenzile, propoziţiile care se referă la probabilitatea unui eveniment,
propoziţiile despre obiecte ficţionale nu sunt propoziţii;
b) propoziţia este un enunţ sau o parte a unui enunţ care poate fi adevărat sau fals.
c) adevarul unei propoziţii poate fi determinat prin: experienţă personală, consistenţa
internă,
corespondenta cu realitatea faptelor (despre care ştim deja că sunt adevărate).
PREVIEW DOCUMENT