Baal HaSulam

Shamati

19. Ce insemna ca Cel de Sus uraste trupurile, in munca

Am auzit in 1943, Ierusalim
Sfantul Zohar spune ca Cel de Sus uraste trupurile. Cartea zice ca ar trebui sa interpretam
asta ca si cum s-ar referi la vointa de a primi, numita Guf (trup). Creatorul a creat lumea Sa in
gloria Lui, dupa cum este scris, Oricine este chemat prin Numele Meu si pe care l-am creat
pentru gloria Mea, Eu l-am modelat, da, Eu l-am facut.
Asadar, asta contrazice argumentul trupului ca totul ar fi pentru el, adica numai pentru
propriul sau beneficiu, de vreme ce Creatorul spune contrariul, ca totul ar trebui sa fie
pentru Creator. Astfel, inteleptii nostri au spus ca a zis Creatorul: 'el si cu Mine nu putem
convietui sub acelasi acoperamant'.
Se deduce ca, ceea ce a despartit, inca de la inceput, legatura dintre fiinta si Creator este
vointa de a primi. Se observa cand raul vine; adica, vointa de a primi vine si intreaba, 'De ce
vrei sa muncesti pentru Creator?'. Noi credem ca vorbeste la fel ca oamenii, asta pentru ca
vrea sa inteleaga cu intelectul sau. Totusi, acesta nu este adevarul, caci nu intreaba pentru
cine munceste omul. Acesta este, cu siguranta, un argument rational, caci el se trezeste in
om cu un motiv.
In schimb, argumentul cel vicios este o intrebare fizica. Ceea ce intreaba este: Ce
intentionezi prin acest serviciu? Cu alte cuvinte, ce profit vei avea din efortul pe care il faci?
Inseamna ca intreaba: 'Daca nu muncesti pentru tine, ce va obtine trupul, numit vointa de
aprimi pentru sine, din toate astea?'.
De vreme ce acesta este un argument corporal, unica replica este una trupeasca, 'El si-a
tocit dintii si nu a fost acolo, nefiind recompensat'. De ce? Pentru ca vointa de a primi pentru
sine nu are ispasire, nici chiar in vremea izbavirii. Asta, deoarece ispasirea va fi atunci cand
tot profitul intra in vasele de daruire si nu in vasele de primire.
Vointa de a primi pentru sine trebuie sa ramana mereu in deficit, caci umplerea vointei de a
primi este, de fapt, moarte. Motivul este acela ca, asa cum am spus mai sus, creatia a fost,
de la bun inceput, pentru gloria Lui (si acesta este un raspuns la ceea ce este scris, ca dorinta
Lui este de a face bine creaturilor Sale si nu pentru El Insusi).
Interpretarea va fi aceea ca esenta creatiei este de a revela tuturor ca scopul creatiei este de
a face bine creaturilor Sale. Asta este, in mod specific, cand cineva spune ca a fost nascut ca
sa-L onoreze pe Creator. In acel moment, in acele vase, apare scopul creatiei, care este de a
face bine creaturilor Lui.
Din acest motiv, omul trebuie sa se examineze pe sine continuu, scopul muncii sale, adica,
daca Creatorul primeste multumire in fiecare actiune pe care el o intreprinde, deoarece el
vrea echivalenta de forma. Asta este numita Toate actiunile tale vor fi pentru Creator, adica
omul vrea sa aduca bucurie Creatorului, orice ar face, dupa cum este scris, sa aduca
multumire Facatorului sau.
De asemenea, omul are nevoie sa isi dirijeze vointa de a primi si sa-i spuna, Am decis deja ca
nu vreau sa primesc nicio placere, pentru ca tu vrei sa te bucuri. Asta, deoarece cu dorinta ta
sunt fortat sa fiu separat de Creator, caci diferenta de forma cauzeaza despartire si
indepartare de Creator.
Speranta omului ar trebui sa fie aceea ca, din moment ce nu se poate rupe de dominatia
vointei de a primi, el este, de aceea, in caderi si inaltari perpetue. Asadar, el il asteapta pe
Creator, ca El sa-l recompeseze cu deschiderea ochilor si sa aiba puterea de a depasi
obstacolele si sa munceasca numai in beneficiul Creatorului. Este asa cum a fost scris, Un
singur lucru am cerut de la Domnul, pe acela il voi cauta. Pe acela, adica Sfanta Shchina
(Divinitatea). Si omul cere (Psalmi 27:4), ca sa pot locui in casa Domnului in toate zilele
vietii mele.
Casa Domnului este Sfanta Shchina. Si acum putem intelege ceea ce au spus inteleptii nostri
despre versul, Si tu vei accepta din prima zi, prima in care conteaza faradelegile. Trebuie sa
intelegem, de ce exista bucurie daca este loc pentru o nelegiure care conteaza? S-a spus ca
trebuie sa stim ca este o chestiune de importanta in truda, cand exista un contact intre
individ si Creator.
Inseamna ca omul simte ca are nevoie de Creator, caci, in starea de truda, el vede ca nu
exista nimeni altcineva in lume care sa-l poata salva din starea in care se afla, in afara de
Creator. Apoi vede ca Nu exista nimeni in afara de El, care sa il poata salva din starea
actuala, din care nu poate scapa.
Asta se numeste a avea un contact apropiat cu Creatorul. Daca omul stie cum sa aprecieze
acel contact, adica sa creada ca atunci se afla in legatura cu Creatorul, insemnand ca toate
gandurile lui sunt spre Creator, cum ca El il va ajuta. Altfel, omul isi da seama ca este pierdut.
Oricum, cel ce este recompensat cu Providenta particulara si vede ca Creatorul face totul,
dupa cum este scris, El singur face si va face toate faptele in mod normal, nu mai are nimic
ce sa adauge si, in orice caz, nu are loc ca sa se roage pentru ajutorul Creatorului. Asta,
deoarece omul vede ca, pana chiar si fara rugaciune, Creatorul face totul.
Asadar, in acel moment omul nu are cum sa faca fapte bune, caci vede ca totul se face fara
el, cumva, prin Creator. Astfel, in acea stare, omul nu are nevoie de Creator ca sa-l ajute in
ceva. Asadar, in acel timp, omul nu are contact cu Creatorul, nu are nevoie, fiindca se simte
pierdut, daca Creatorul nu-l ajuta.
Se deduce ca omul nu este in contact cu Creatorul, deoarece a fost in timpul perioadei de
truda. Se spune ca este asemeni unei persoane care se afla intre viata si moarte si ii cere
prietenului sau sa o salveze de la moarte. Cum il roaga pe prieten? Desigur, omul incearca
sa-si roage prietenul sa se indure de el si sa-l salveze de la moarte, prin orice ii sta in putere.
Cu siguranta, nu va uita nicidecum sa-si roage prietenul, caci, altfel, e constient ca isi va
pierde viata.
Oricum, cel ce isi roaga prietenul pentru lucruri de lux, care nu-i sunt necesare, nu se prea
apropie de prietenului sau prin rugaminte, asa incat acesta sa-i dea ceea ce cere, pana in
punctul in care mintea sa nu va fi distrasa de la rugaminte. Veti afla ca, pentru lucrurile care
nu au legatura cu sustinerea vietii, rugamintea nu este atat de apropiata de daruitor.
Astfel, cand omul simte ca ar trebui sa-l roage pe Creator sa-l salveze de la moarte, adica din
starea de 'Raul din viata lor este numit moarte', contactul dintre el si Creator este unul
apropiat. Din acest motiv, pentru cel drept, un loc in care sa munceasca inseamna sa aiba
nevoie de ajutorul Creatorului; altfel e pierdut. Asta cer cu ardoare cei drepti: un loc in care
sa munceasca, asa incat sa aiba un contact apropiat cu Creatorul.
Se intelege ca, daca Creatorul ofera loc pentru munca, acesti virtuosi sunt fericiti. De aceea
au spus, prima nelegiuire care conteaza. Pentru ei, este bucurie mare sa aiba un loc de
munca, insemnand ca acum au nevoie de Creator si pot sa ajunga intr-un contact apropiat cu
El. Asta, deoarece omul nu poate veni in Palatul Regelui, dacat cu un scop.
Acesta este intelesul pentru Si tu vei accepta. Se specifica tu. Asta, pentru ca totul este in
mainile Domnului, cu exceptia fricii de Domnul. Cu alte cuvinte, Creatorul poate oferi
abundenta Luminii, deoarece asta este ceea ce El detine. Insa intunericul, locul lipsei, nu se
afla pe domeniul Sau.
Caci este o regula cum ca exista frica de Domnul numai din locul lipsei si locul lipsei este
numit vointa de a primi, asta inseamna ca doar atunci exista un loc pentru truda. In ce
masura? In masura in care vointa de a primi se opune.
Corpul vine si intreaba, Ce urmaresti prin acest serviciu? si omul nu are nici un raspuns la
intrebarea asta. Apoi, persoana trebuie sa-si asume sarcina Regatului Sfant, mai presus de
ratiune, ca si un bou la povara, ca si un magar incarcat, fara vreun argument. In schimb, El a
spus, si vointa Lui s-a facut. Asta este numit tu, adica aceasta munca iti apartine numai tie
si nu 'Mie', insemnand munca de care are nevoie vointa de a primi.
Oricum, daca Creatorul ii da cuiva un pic de iluminare de Sus, vointa de a primi se da la o
parte si se anuleaza, asemeni unei lumanari in fata unei torte. Apoi, omul nu mai are nimic
de lucru, caci nu mai simte nevoia de a lua asupra sa sarcina Regatului Sfant, spre corectie,
asemeni unui bou la povara si a unui magar incarcat, dupa cum este scris, 'voi ce iubiti pe
Domnul, urati raul'.
Inseamna ca iubirea Domnului se intinde doar de la locul raului. Cu alte cuvinte, in masura in
care omul uraste raul, adica vede cum vointa de a primi ii pune piedici in obtinerea completa
a scopului, in aceeasi masura el are nevoie sa i se ofere iubirea Celui de Sus.
Oricum, daca omul nu simte ca uraste raul, nu i se poate oferi iubirea Domnului. Asta,
deoarece el nu are nevoie de ea, caci simte deja satisfactie in munca.
Dupa cum am spus, persoana nu trebuie sa fie suparata cand lucreaza cu vointa de primi,
care o obstructioneaza in munca. Ar trebui, cu siguranta, sa fie mult mai satisfacuta daca
vointa de primi ar fi absenta din corp, adica nu ar aduce intrebarile sale omului,
deranjandu-l in munca sa de a respecta Tora si Mitzvot.
Oricum, omul trebuie sa creada ca impedimentele vointei de primi, din munca, vin la el de
Sus. Omului i s-a dat de Sus forta de a descoperi vointa de primi, deoarece acolo exista loc
pentru munca, exact atunci cand vointa de a primi se trezeste.
Apoi, omul are o legatura apropiata cu Creatorul, ca sa-l ajute sa transforme vointa de primi,
cu scopul de a darui. Si el trebuie sa creada ca din asta reiese multumire catre Creator, din
rugaciunea omului catre El, ca sa-l traga mai aproape prin Dvekut (adeziune), numita
echivalenta de forma, cunoscuta ca si anulare a vointei de a primi, folosita numai in scopul
de a darui. Creatorul spune despre asta, 'Fiii mei m-au invins'. Adica, v-am dat vointa de a
primi si voi imi cereti sa va dau vointa de a darui, in locul acesteia.
Acum putem interpreta ce s-a mentionat in Gmarah (Hulin p.7): Rabi Pinchas Ben Yair a mers
sa-l izbaveasca pe captiv. El a traversat raul Ginai. A vorbit catre Ginai: 'Desparte-ti apele si
eu voi traversa prin tine'. Acesta i-a raspuns: 'Tu vei face voia Facatorului tau si eu voi face
voia Facatorului meu. Tu, poate o vei face, poate nu, insa eu, cu siguranta o voi face'.
El a spus ca intelesul este ca i-a zis raului, adica vointei de a primi, sa il lase sa treaca prin el si
sa ajunga la gradul de a face voia Domnului, insemnand a face totul numai pentru a darui
multumire Facatorului sau. Raul, vointa de a primi, i-a raspuns ca, din moment ce Creatorul l-
a creat cu aceasta natura, de a vrea sa primeasca incantare si placere, el, oricum, nu vrea sa-
si schimbe natura in care a fost creat de Creator.
Rabi Pinchas Ben Yair a ridicat razboi asupra lui, adica a vrut sa-l transforme in vointa de
darui. Asta inseamna a declara razboi creatiei, pe care Creatorul a creat-o in natura, numita
vointa de a primi, care a fost creata de Creator, care este intreaga creatie, numita existenta
din absenta.
Omul trebuie sa stie ca, in timpul muncii, cand vointa de a primi vine la el cu propriile ei
argumente, nicio motivatie si nicio logica nu o pot ajuta. Desi omul crede ca acestea sunt
doar simple argumente, nu ii vor fi de folos ca sa-si invinga egoul.
In schimb, asa cum este scris, 'El si-a tocit dintii'. Asta insemna sa sfatuiesti numai prin
actiuni si nu prin argumente. Asta inseamna ca omul trebuie sa-si dezvolte puterile de
impunere a corectiei. Acesta este sensul a ceea ce au scris inteleptii nostril: 'El este suspus
corectiei pana cand spune vreau'. Cu alte cuvinte, prin perseverenta, obiceiul devine o a
doua natura.
Omul trebuie, in mod special sa incerce sa aiba o dorinta mai puternica pentru a obtine
vointa de a darui si sa treaca peste vointa de a primi. Sensul pentru o dorinta puternica este
acela ca o dorinta puternica este masurata prin inmultirea puterii dintre pauze si piedici,
adica a opririlor dintre fiecare obstacol.
Uneori, omul primeste o oprire chiar in mijloc, adica o coborare. Aceasta cadere poate fi o
oprire de un minut, o ora, o zi sau o luna. De altfel, omul reincepe munca de depasire a
vointei de a primi si incercarile de a obtine vointa de a darui. O dorinta puternica inseamna
ca oprirea nu a durat prea mult si el a repornit, imediat, la munca.
Este asemeni unei persoane care vrea sa sparga o piatra mare. Ia un baros si loveste de mai
multe ori, intreaga zi, insa loviturile sunt slabe. Cu alte cuvinte, nu loveste piatra dintr-un
singur avant, ci coboara barosul incet. Dupa asta, omul se plange ca aceasta munca, de a
sparge piatra, nu e potrivita pentru el, ca ar fi nevoie de un erou care sa aiba abilitatea de a
sparge piatra. Spune ca el nu s-a nascut cu asemenea puteri mari, ca sa aiba capacitatea de a
sparge piatra.
Oricum, cel care ridica acest baros si loveste piatra dintr-un avant puternic - nu usor, ci cu un
efort mare - va invinge imediat piatra si o va sparge. Acesta este intelesul pentru, ca un
ciocan care sparge piatra in bucati.
La fel, in munca sfanta, care este de a aduce vasele de receptie in Kdusha (Sanctitate), avem
un ciocan puternic, insemnand cuvintele Torei, care ne dau sfaturi bune. In orice caz, daca
este fara continuitate, ci cu lungi intermitente de dute-vino, omul se va retrage din aceasta
expeditie si va spune ca el nu a fost facut pentru asta, caci aceasta munca are nevoie de
cineva care a fost nascut cu abilitati speciale pentru ea. Oricum, omul trebuie sa creada ca
oricine este in stare sa ajunga la scop, desi trebuie ca, fara incetare sa-si intareasca eforturile
de a merge mai departe. Si, apoi, omul va putea sparge piatra, in scurt timp.
Trebuie sa stim, de asemnea, ca, pentru efortul de a realiza legatura cu Creatorul, exista o
conditie foarte severa: efortul trebuie sa fie sub forma de podoaba. Podoaba inseamna ceva
de pret, important pentru o persoana. Omul nu poate munci cu multumire daca munca este
fara importanta, adica, daca nu se bucura ca acum are contact cu Creatorul.
La aceasta chestiune se face aluzie in vorbirea despre Lamaie. Este scris despre lamaie, un
fruct al arborelui de lamai (in ebraica, lamai este Hadar, din cuvantul Hidur- podoaba), care
ar trebui sa fie curatata deasupra de nas. Se stie ca exista trei discernaminte: A) Podoaba, B)
Mireasma si C) Gust.
Gust inseamna ca Luminile sunt revarsate de Sus in jos, adica in jos la Peh (Gura), unde se
afla cerul gurii si gustul. Asta inseamna ca Luminile vin in vasele de receptie.
Mireasma semnifica faptul ca Luminile vin de jos, in sus. Adica Luminile vin in vasele de
daruire, in forma primirii, si nu a daruirii, in jos, la cerul gurul gurii si gat. Asta este cunoscuta
ca, si el va mirosi teama de Domnul, cum s-a spus despre Mesia. Se stie ca mireasma este
atribuita nasului.
Podoaba este frumusete, cunoscuta ca mai sus de nasul cuiva, adica fara miros. Asta
inseamna ca nu are nici gust, nici miros. Astfel, prin ce poate omul supravietui? Nu este
altceva decat podoaba, si asta il sustine.
Vedem cum la lamaie podoaba apare exact inainte de a fi buna de mancat. Asadar, cand este
comestibila, dispare si podoaba.
Asta vine sa ne spuna despre munca primelor nedreptati luate in calcul. Inseamna ca, exact
atunci cand omul munceste in forma 'Si voi veti accepta' - adica munca din timpul acceptarii
poverii Regatului Sfant, cand trupul opune rezistenta - acolo exista loc pentru bucuria
podoabei.
Asta inseamna ca, in timpul acestei munci, podoaba este vizibila. Deci, daca omul simte
multumire din munca aceasta, este pentru ca el o considera ca o podoaba si nu ca pe ceva
degradant.
Cu alte cuvinte, uneori omul dispretuieste aceasta munca de asumare a poverii Regatului
Inalt, care este o senzatie a intunericului, cand acesta vede ca nimeni nu il poate salva de
starea in care se afla, in afara de Creator. Apoi, el ia asupra sa Regatul Sfant, mai presus de
ratiune, ca un bou la povara si ca un magar incarcat.
Omul trebuie sa fie incantat ca acum are ce sa-I dea Creatorului si Creatorul se bucura ca el
are ce sa-i ofere. Insa, omul nu are totdeauna taria de a spune ca aceasta este o
munca nobila, numita podoaba, ci el o dispretuieste.
Aceasta este o conditie severa pentru cineva, de a fi capabil sa spuna ca a ales aceasta
munca, in locul aceleia de privitor, adica el nu simte niciun gust al intunericului in timpul
muncii, insa, apoi, simte gust in munca. Inseamna ca, atunci, el nu trebuie sa munceasca cu
vointa de a primi, care sa fie de acord ca omul sa ia asupra lui Regatul Inalt, mai presus de
ratiune.
Daca omul se invinge pe sine si poate spune ca aceasta munca este placuta – acum, cand
respecta Mitzva (Porunca) de credinta mai presus de ratiune si accepta munca aceasta ca pe
o podoaba – asta se numeste Bucuria Poruncii (Mitzva).
Acesta este sensul pentru ca rugaciunea sa fie mult mai importanta decat raspunsul primit la
ea. Deoarece, in rugaciune omul are loc in care sa munceasca si are nevoie de Creator, adica
asteapta milostivirea sfanta. In acel rastimp, omul are o legatura adevarata cu Creatorul si,
apoi, el se afla in Palatul Regelui.
Totusi, cand o rugaciune primeste raspuns, omul a fost deja indepartat din Palatul Regelui,
caci a luat deja ceea ce a cerut si a plecat.
In concordanta cu asta, trebuie sa intelegem versetul, 'Uleiurile tale au o mireasma buna,
numele tau este ca uleiul purificat inainte'. Ulei este numita Lumina Superioara cand se
revarsa. Purificat inainte inseamna in timpul incetarii abundentei. In acel timp, mireasma
uleiului ramane. (Mireasma este ca o Reshimo a ceea ce a avut a ramas, oricum. Podoaba, in
orice caz, este numita asa in locul in care nu exista deloc amanare, adica nici macar Reshimo
nu straluceste).
Acesta este sensul pentru Atik si AA. In timpul extinderii, abundenta este numita AA, care
este Hochma (Intelepciune), adica Providenta deschisa. Atik vine din cuvantul ebraic
VaYeatek (desprindere), adica indepartarea Luminii. Cu alte cuvinte, ea nu straluceste si asta
se numeste tainuire.
Acesta este momentul respingerii invesmantarii, momentul primirii coroanei Regelui, care
este considerata Malchut (Regat) al Luminilor, considerat Regatul Sfant.
Este scris despre asta in Sfantul Zohar: Sfanta Sechina (Divinitate) i-a spus lui Rabi Shimon,
'Nu exista loc in care sa ma ascund de tine'. Asta inseamna ca, pana si in cea mai adanca
tainuire, in realitate, el ia, totusi, asupra sa povara Regatului Sfant, cu mare bucurie.
Motivul pentru asta este ca el urmeaza o directie a vointei de a darui si, astfel da ceea ce se
afla in mana sa. Daca Creatorul ii da mai mult, si el ofera mai mult. Si, daca el nu are nimic de
dat, sta si striga ca un cocor catre Creator ca sa-l salveze de apele dusmanoase. In acest mod
are contact cu Creatorul.
Motivul pentru care acest discernamant este numit Atik, iat Atik este cel mai inalt grad - este
ca, cu cat un lucru este mai departe de acoperire, cu atat este mai inalt. Omul poate sa simta
in cel mai abstract lucru, numit zero absolut, caci mana omului nu il poate ajunge.
Asta inseamna ca vointa de a primi poate pune stapanire numai in locul in care exista o
oarecare extindere a Luminii. Inainte ca omul sa-si purifice vasele, ca sa nu intineze Lumina,
nu merita ca Lumina sa vina la el in forma de extindere in Kelim (vase). Numai cand omul
inainteaza pe calea daruirii, adica intr-un loc in care vointa de a primi nu este prezenta – fie
in minte, sau in inima – acolo poate sa vina Lumina, in toata intregimea ei. Apoi Lumina vine
spre el intr-o senzatie in care omul poate simti caracterul sublim al Luminii Superioare.
Totusi, cand omul nu si-a corectat vasele ca sa daruiasca, cand vine Lumina in forma de
expansiune, Ea trebuie sa se restrictioneze si straluceste numai in masura puritatii pe care o
au Kelim. Astfel, in momentul in care apare Lumina, ea va fi extrem de slaba. In acest fel,
cand Lumina se retrage de la invesmantarea in Kelim, Ea poate sa stralucesca in deplinatate
si claritate, fara nicio restrictie pentru cel de jos.
Se deduce ca, cea mai importanta munca este exact atunci cand omul ajunge in starea de
esec, adica vede ca isi anuleaza intreaga existenta si fiinta, pentru ca vointa de primi sa nu
mai aiba nicio putere. Numai atunci omul intra la Kdusha.
Trebuie sa stim ca “Cel de Sus L–a facut pe unul, asa cum l-a facut si pe celalalt”. Asta
inseamna ca, atata deschidere cat exista in Kdusha, in aceeasi masura se trezeste Sitra Achra
(Cealalta Parte). Cu alte cuvinte, cand cineva pretinde “este in totalitate al meu” – adica
intregul corp apartine Sfinteniei (Kdusha) – Sitra Achra, de asemenea revendica intregul
trup, ca acesta sa-i serveasca Ei.
Astfel, omul trebuie sa stie ca, atunci cand vede ca trupul pretinde ca-i apartine lui Sitra
Achra si striga faimoasa intrebare “Cine” si “Ce”, cu toata puterea sa, asta este un semn ca
persoana merge pe calea adevarului, adica singura sa intentie este de a darui multumire
Facatorului sau. Asadar, munca prioritara este exact in acea stare.
Omul trebuie sa stie ca acesta este un semn ca munca a atins tinta. Semnul este ca el lupta
si-si trimite sagetile spre capul sarpelui, caci acesta striga si argumenteaza cu “Ce” si “Cine”,
adica, “Ce urmaresti prin acest serviciu?”. Cu alte cuvinte, ce o sa castigi muncind numai
pentru Creator si nu pentru tine insuti? Si argumentul “Cine” inseamna ca acesta este
argumentul Faraonului, care a spus, “Cine este Domnul, la a carui voce eu trebuie sa ma
supun?”.
Pare ca argumentul “Cine” este un argument rational. Este un mod obisnuit ca, atunci cand i
se spune cuiva sa mearga sa munceasca pentru cineva, acesta sa intrebe pentru cine? Astfel,
cand trupul intreaba: “Cine este Domnul, la a carui voce eu trebuie sa ma supun”, acesta
este un motiv rational.
Astfel, este in concordanta cu regula 'ratiunea nu este un obiect in sine', ci, mai degraba, o
oglinda a ceea ce este prezent in simturi, in acelasi fel facandu-si aparitia in minte. Si acesta
este intelesul pentru pentru, “Si fiii lui Dan sunt Hushim (simturi)”. Asta inseamna ca mintea
judeca numai in concordanta cu ceea simturile o lasa sa examineze si nascoceste unele
inventii si le planuieste ca sa se potriveasca la ceea ce cer simturile.
Cu alte cuvinte, ceea ce simturile cer, mintea incearca sa ofere. De altfel, mintea, in sine nu
are nicio nevoie pentru ea insasi, nu cere nimic. Astfel, daca exista o cerere pentru daruire in
simturi, mintea proceseaza in concordanta cu directia daruirii si nu adreseaza intrebari, ci
numai deserveste simturile.
Mintea este asemeni unei persoane care se priveste in oglinda sa vada daca este murdara. Si
toate locurile in care oglinda ii arata ca exista murdarie, merge sa le spele si sa le curete, caci
oglinda i-a aratat ca sunt lucruri urate pe fata sa, care trebuie curatate.
Asadar, cel mai greu lucru dintre toate este sa stim ce e considerat a fi un lucru urat. Este
vointa de a primi, adica cererea corpului de a face totul pentru el insusi, sau, vointa de a
darui este acel lucru urat, pe care trupul nu il poate tolera? Mintea nu poate examina asta,
asemeni oglinzii, care nu poate spune ce este urat si ce este frumos, totul depinzand de
simturi si numai de simturi, care sa determine acest lucru.
Astfel, atunci cand omul se obisnuieste sa munceasca pentru a se corecta, sa munceasca
pentru daruire, de asemenea, mintea actioneza in directiile daruririi. In acel moment, este
imposibil ca mintea sa intrebe “Cine”, atata vreme cat simturile s-au acomodat deja cu
munca in daruire.
Cu alte cuvinte, simturile nu mai intreaba ”Ce urmaresti prin acest serviciu?”, caci ele deja
muncesc pentru daruire si, in mod natural, mintea nu intreaba “Cine”.
Realizezi faptul ca esenta muncii este in “Ce urmaresti prin acest serviciu”? Si, ceea ce aude
omul, adica intrebarea “Cine”, pe care o adreseaza corpul, este pentru ca trupul nu vrea sa
decada in acest fel. De aceea intreaba “Cine”. Se pare ca intrebarea este una rationala, insa
adevarul este ca, asa cum am spus si mai sus, munca fundamentala este in “Ce”.