CE ESTE IUDAISMUL ?

Iudaismul este centrat în jurul credinței într-un singur Dumnezeu și a legăturii strânse pe care
oamenii o pot dezvolta cu El prin intermediul rugăciunii, studiului Scripturii și îndeplinirii
mitzvot (porunc divine). A fost fondat în urmă cu aproximativ 4000 de ani, în zona
Mesopotamiei, de către patriarhul biblic Avraam care a fost ales de Dumnezeu să fie tatăl unei
națiuni alese. Moise, care a trăit în jurul anului 1200 î.e.c. a primit de la Dumnezeu cele Zece
Porunci și a condus poporul în exodul lor din Egipt și în căutarea Pământului Promis.
Literatura iudaică include Tora (Legea), cele șase cărți ale Mișnei, douăzeci și șase volume de
Talmudului, precum și alte scrieri și comentarii necanonizate.
Practicile iudaice includ rugăciunea, studiul Torei, observarea Șabatului, a sărbătorilor,
precum și alte practici cum ar fi circumcizia, tefilin și mezuza.
Iudaismul se concentrează pe valorile și tradițiile care promovează respectul față de
Dumnezeu, familie, comunitate și viață în general.
Diferite tradiții iudaice, cum ar fi iudaismul ortodox, conservator și reformat, pot interpreta
Legea în moduri diferite. Unii pot urma regulile și legile tradiționale cu strictețe, în timp ce
alții pot adapta aceste legi la contextul modern și la nevoile contemporane.
În general, există două abordări majore în interpretarea legii în iudaism:
Interpretarea bazată pe"Litera Legii" (Karet): este o interpretare strictă și literală.
Persoanele care urmează această abordare consideră că Legea este esențială și că trebuie să se
conformeze strict cerințelor și regulilor stabilite. De multe ori, acest lucru implică respectarea
cu strictețe a detaliilor care devin ritualuri. Practicantul face anumite acțiuni doar pentru că
trebuie, fără să ajungă să cerceteze și să cunoască care este scopul Legii.
Interpretarea bazată pe "spiritul legii": este o abordare mai flexibilă care ia în considerare
intenția și spiritul legii, mai degrabă decât aplicarea strictă a ritualurilor. Susținătorii acestei
abordări consideră că legea trebuie interpretată într-un mod care să promoveze obiectivele şi
scopul ei, chiar dacă acest lucru implică o abordare mai puțin strictă a Legii.
În timp ce prima interpretare se concentrează pe ceea ce vrea Dumnezeu de la om, cea de a
doua interpretare încearcă să pătrundă mai adânc, astfel încât omul să cunoască care este voia
lui Dumnezeu, alergând să facă anumite acţiuni.
Studiul textelor sacre, în special Torah și a Talmud, pot varia în funcție de nivelul de interes și
de angajament. Unii pot dedica mult timp studiului și învățării, în timp ce alții pot avea o
abordare mai relaxată. Aceste texte conțin povești, legi, învățături și exemple de moralitate și
etică.
În general, iudaismul oferă un cadru pentru trăirea unei vieți în armonie cu voința divină, cu
valori morale și principii etice.
Scopul central al iudaismului este slujirea și cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Practicile de
rugăciune și mițvot conform Legii (Torah) sunt mijloace de exprimare a credinței și de
conectarea cu Divinul. Iudaismul încurajează dezvoltarea spirituală și morală, pe principiul că
lumea a fost creată imperfectă și că fiecare individ joacă un rol activ pentru a repara această
imperfecțiune, prin crearea armoniei și bunătății. Fiecare mițva este perceput ca o oportunitate
de a aduce lumină si energie divină în lume.
De asemenea, educația iudaică se concentrează pe valorile morale, precum respectul pentru
părinți, angajamentul față de dreptate, compasiune, milostenie, onestitatea și respectul pentru
celilalți. Aceste valori sunt încorporate în învățături și sunt încurajate prin educației.
Iudaismul în ansamblu, ne spune să fim oameni mari și nobili, dar calea pe care pășim constă
în pași mici, simpli și de bun simț. Nu ni se spune că adevărata spiritualitate necesită
contemplarea Eului nostru sau elaborarea de discursuri filozofice, ceea ce majoritatea
ideologiilor ca religii și culte au adoptat, manipulând mase de oameni aflate în suferință. Nici
nu recomandă trăirea unei vieți izolate, nefiresc de sfinte.
În schimb, iudaismul ne lasă cu un mesaj mult mai profund : Fii un om bun și milostiv!
Ce însemnă să fi un om bun! Desigur putem găsi multe interpretări în funcție de credințele,
experiențele și educația noastră, dar una singura este general valabilă și a produs miracole de-
a lungul secolelor. O bunătate care exprimă generozitate și milă, astfel încât, omul să devină
un canal prin care Dumnezeu se manifestă în lume.
Să devi un om bun este o muncă grea, dar nu imposibilă. Cu cât viața pare să fie mai grea, cu
atât provocările sunt mai dificile, și cu atât recompensa finală este mai mare. Sursa puterii
noastre de a ne ridica după fiecare cădere, și de a înțelege scopul suferinței, nu constă în
întrebările teologice ale vieții care continua să rămână fără răspuns. Constă în simpla credință
și încredere că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi. El nu ne provoacă peste abilitățile
noastre. Cu cât provocările noastre sunt mai dificile, cu atât mai multă răsplată ne este
rezervată, dacă perseverăm.
Înțelepții timpurii au recunoscut instinctiv această înțelepciune, au aplicat-o în viețile lor și au
înregistrat-o în scris pentru generațiile ulterioare.
Talmudul este plin de cuvinte și aforisme populare înțelepte. Unele se bazează pe Scriptură, în
timp ce altele reflectă pur și simplu inteligența și înțelepciunea colectivă, acumulată de-a
lungul anilor, a greutăților și a observării atente. Este fascinant să observăm cât de mult din
înțelepciunea Torei are pur și simplu sens, poate fi înmagazinată în fraze de dimensiuni mici
și integrată în viețile noastre.
Iudaismul ne vorbește de valori despre care noi știm, pentru că inimile noastre le recunosc.
În concluzie, educația este considerată o componentă esențială a vieții, iar învățarea este
privită ca o modalitate de a ne apropia de Dumnezeu și de a crea relații cu semenii.
Împreună, vom analiza moduri prin care unele instrumente pot fi implementate în viața de zi
cu zi, pentru a trăi o viață cu scop.
De ce iudaism?
Pentru că nu există un mod mai provocator de a alege viața.
Tradiția iudaică oferă învățături și perspective asupra modului în care ar trebui să fie ne trăim
viața. Iată câteva modalități prin care viața este privilegiată în iudaism:
Binecuvântare divină: Viața este privită ca o binecuvântare dată de Dumnezeu. Când
Dumnezeu a creat omul, a spus că acesta era "foarte bun". Această perspectivă subliniază
valoarea și semnificația fiecărei vieți umane. Viața este considerată sfântă și valoroasă. Faptul
că fiecare persoană este creată în imaginea lui Dumnezeu (B'tzelem Elohim) conferă un nivel
înalt de respect și demnitate fiecărei vieți umane.

Oportunitate de creștere: Viața este privită ca o oportunitate de creștere spirituală, morală și

personală. Prin împlinirea Mițvot (poruncilor) și a învățăturilor înțelepților timpurii, omul are
posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu și de a-și perfecționa caracterul.
Responsabilitate față de propriile acțiuni: Iudaismul pune accent pe responsabilitatea
individului, de a trăi o viață etică și morală pentru a aduce binecuvântări și armonie în lume.
Un singur individ are capacitatea de a aduce întreaga creație la împlinire, așa cum a fost cazul
primului om Adam.
Adam a fost prototipul și exemplul de urmat pentru fiecare individ. „Din acest motiv omul a
fost creat singur, pentru a ne învăța că „o persoană este echivalentă cu o lume întreagă”.
Respectarea legii divine. Respectarea legii și a valorilor ei, ocupă o poziție centrală în
iudaism. Adesea aplicăm un indicator greșit atunci când măsurăm ființele umane - și mai ales
când ne comparăm cu ceilalți. Vedem oameni mai mari și mai înțelepți decât noi și avem
tendința de a presupune că sunt în mod natural mai aproape de Dumnezeu decât noi, dar este
oare adevărat? Avem o tendință înnăscută să judecăm oamenii în termeni de aparențe,
convingeri personale și rezultate lor vizibile. Dar asta spune forte puțin despre adevăratul lor
devotament și mai mult despre voința omului. Studiul și respectarea Legii sunt esențiale
pentru a înțelege cum să trăiești în conformitate cu voința divină.
Aprecierea fiecărui moment: Aprecierea momentului, este o valoare importantă pentru a
experimenta bucuriile și împlinirile personale, dar este și o oportunitate de apreciere și
recunoaștință față de binecuvântările primite. Oamenii sunt încurajați să fie conștienți de
darurile pe care le-au primit și să manifeste recunoștință pentru ele față de Dumnezeu.
Responsabilitatea față de ceilalți: Iudaismul încurajează ca fiecare persoană să fie
responsabilă față de comunitate și față de ceilați oameni. Acțiunile noastre pot influența viața
celor din jur, motiv pentru care se promovează împărtășirea cu cei în nevoie și ajutorarea
semenilor.
Speranță și transformare: În ciuda provocărilor și suferințelor, iudaismul încurajează
păstrarea speranței și creșterea prin transformare. Chiar și în fața adversităților, viața poate fi
văzută ca oportunitatea de a evolua și de a deveni o persoană mai bună.
Scop și sens: În iudaism nu există coincidențe.
Viața trebuie să aibă sens și scop, nimic nu este întâmplător. Individul are obligația să caute
sensul și direcția în viață, să se preocupe de dezvoltarea sa spirituală și să contribuie la binele
comun și la dezvoltarea lumii.
Acestea sunt doar câteva dintre conceptele și perspectivele din iudaism privind viața. În
general, viața este privită ca o responsabilitate sacră și ca oportunitate de a trăi cu integritate,
compasiune și sensibilitate față de lumea înconjurătoare.

Identitatea în Iudaism. Aparent, identitatea nu este o alegere. Este un fapt al nașterii, o

soartă, un destin. Dar oare, așa este? Dacă ne gândim la etnie, rasă, sau o religie anume,
putem spune că noi nu alegem în ce familie să venim în aceasta lume, însă atunci când vorbim
de identitate, da este o alegere, pentru că alegerea presupune un consimțământ.
În Spania secolului al XV-lea, oamenii s-a confruntat cu o alegere. Aveau să experimenteze
Kristallnacht-ul în anul 1391, iar de atunci până la expulzarea din 1492, s-au trezit excluși din
tot mai multe domenii ale vieții publice. Au existat presiuni asupra lor pentru a se converti la
crestinism, o parte și-au păstrat identitatea, au rămas credincioși iudaismului, trăindu-si
viețile, construind case și continuând povestea în secret, dar alții nu. Pentru prima dată dupa
multe secole, identitatea a ajuns să fie privita nu ca o soartă, ci ca o alegere.
In urmă cu mai bine de trei mii de ani, Moshe trebuia să se asigure ca generațiile viitoare nu
vor spune ca ei nu au fost acolo la Muntele Sinai și că ei nu au facut ,,legamantul”. De aceea
Moise a spus: Nu numai cu tine fac acest legământ, ci cu oricine stă astăzi aici cu noi înaintea
DOMNULUI Dumnezeul nostru și cu oricine nu este astăzi aici cu noi. (Deut. 29:13-14 )
Astfel, orice persoană – indiferent de origine, naționalitate sau religie – poate alege să accepte
învățătura Torei și să devină parte a națiunii. Unele dintre cele mai mari nume din istorie, au
ales sa se converteasca la iudaism după mulți ani de efort, dăruire și dorința de a fi partenerii
lui Dumnezeu în planul creației. Oricum jucăm acest rol, însă nu suntem conștienți de el, nu
primim ghidare, nu avem cunoașterea adevăratelor valori, acționăm la întâmplare și
continuăm să credem că alții sunt vinovați pentru suferințele noastre.
De exemplu, Ben Hai Hai, unul din autorii Mișnei a fost un roman convertit la iudaism. Când
Avraam și Sara L-au descoperit pe Dumnezeu, ei nu au păstrat cunoștințele pentru ei, au
început să-i învețe pe alții, și-au dedicat viețile răspândind omenirii cunoașterea într-un singur
Dumnezeu, drept, moral și personal.
La rândul său, Dumnezeu i-a „promovat” pe Avraam și Sara, dându-le nume noi pentru a
reflecta acest lucru. Numele lui Avraam s-a numit inițial „Avram” – tatăl națiunii. Cînd acest
nume a fost schimbat în „Avraham” , el a devenit tatăl unei mulțimi de națiuni. Sarah s-a
numit inițial Sarai care înseamnă nobila mea, și a devenit Sarah – nobilă pentru toți.
Dedicându-se întregi lumii, Avraam și Sara și-au depășit limitele misiunii lor, a destinului
original. Erau acum lideri ai întregii omeniri. Iar urmașii lor, le vor continua misiunea în
lume, predând mesajul tuturor celor care își doresc să cunoască și să își depășească limitele.
Dumnezeu l-a ales pe Avraam și pe descendenții săi. Alegerea nu făcea parte din „planul
original” al lui Dumnezeu. Inițial, întreaga umanitate putea să slujească rolului de mesageri ai
lui Dumnezeu, dar după căderea lui Adam, omenirea a pierdut acest privilegiu și a deschisă
usa spre libera alegere.
În Iudaismul, alegerea este comparată cu un mușchi: il folosește sau il pierzi. puterea de
voință necesita o pregătire continuă. Poți să mănânci asta nu asta, poti sa faci rugaciuni de trei
ori pe zi sau nu. Te poți odihni o zi din șapte, sau poți amâna satisfacerea instinctului sexual.
A avea liberă alegere, înseamnă să nu faci ceea ce fac alții doar pentru că reprezintă o
majoritate.
De exemplu, cele 613 Mitzvot, pot fi exerciții care dezvoltă puterea voinței si care modelează
alegerile.
Iudaismul ne învață cum să-L găsim pe Dumnezeu aici jos pe pământ, nu acolo sus, în ceruri.
Cum să ne implicăm în viața, nu să ne refugiem de ea, să căutăm, nu atât fericirea cât bucuria:
bucuria de a fi alături de semeni și împreună cu ei, înseamnă să trăim pentru un scop mai mare
decât dobîndirea plăcerii sau a succesului personal.
Iudaismul nu neagă plăcerea si nu promoveaza ascetizmul. Nici nu venerează plăcerea. În
schimb, ne sugereaă să sfințim plăcerea. Să aducem prezența Divină în cele mai fizice acte ale
noastre: mâncare, băutură, intimitate. Îl găsim pe Dumnezeu nu doar în sinagogă, ci și în casă,
în clasele de studiu și acte de bunătate, în comunitate, în ospitalitate și oriunde reparăm unele
dintre fracturile lumii noastre căzute.
Nu sunt oameni mai buni sau mai răi decât alții. Sunt pur și simplu diferiți, pentru că
Dumnezeu prețuiește diferențele, în timp ce ființele umane au căutat de cele mai multe ori să
elimine diferențele impunând o credință sau religie anume, un regim sau un imperiu întregii
umanități.
Maimonide a spus, ca putem alege să fim la fel de drepți ca Moise sau la fel de răi ca
Ieroboam, iar cel mai bun lucru pe care îl putem face este să îl descoperim pe Dumnezeu.
Legea iudaică oferă un set de îndrumări, reguli și precepte pentru ghidarea comportamentului
și acțiunilor noastre în toate aspectele vieții. Iată câteva exemple care includ: zile de rugaciuni
, Shabbat –ziua de sfințenie, Kasrut – Legile alimentare,
Ce este rugăciunea in iudaism?
Rugăciunea poate fi abordată în moduri diverse în iudaism. Unii aleg să se angajeaze în
rugăciuni formale regulate, în timp ce alții caută să-și găsească spiritualitatea prin meditație și
cotemplare. Rugăciunea nu este un ritual impus, ea este îndreptata numai către Dumnezeu, şi
nu către altă ființă în afară de El.
Tora se referă la rugăciune ca fiind „slujirea inimii”, un act plin de iubire și recunoștință.
Principala formă de rugăciune este o expresie a inimii fața de Dumnezeu în propriile cuvinte
așa cum menționează și Maimonide „rugăciunea fără concentrare se aseamănă cu un trup fără
viață”
CE ESTE RĂSPLATA? Este o întrebarea fundamentală în iudaism,
Vorbim întotdeauna despre răsplată și pedeapsă, dar ce înseamnă aceasta? Oare dacă încalci o
poruncă ești pedepsit și dacă nu o încalci ești răsplătit?
Răspunsul la această întrebare, se reflectă în rugăciunile sărbătorilor de Roș Hașana și Yon
Kipur în care fiecare invid se adresează lui Dumnezeu prin AVINU MALKEINU, Tatăl
nostru Regele nostru.
În iudaism există trei moduri în care ne de adresăm lui Dumnezeu, ca atunci cănd stăm în fața
unui Rege, Tată sau Învățător.
De exemplu ,,Tată, dacă suntem copii tăi, atunci ai compasiune de noi așa cum un tată are față
de copii lui, dacă suntem slujitorii tăi, atunci suntem complet dependenți de tine, nu putem
face nimic singuri, totul depinde de tine, așa că ajută-ne așa cum un Rege își ajută slujitorii,
iar dacă suntem elevii tăi, atunci ajută-ne, dă-ne pricepere și învățătura de care avem nevoie.
Rugăciunile nu includ cereri de recompense, merite atribuite personal sau anumete lucruri, și
nici nu se fac în nume propriu, doar pentru întregul ISRAEL.
Zile de rugaciuni - Luni și joi sunt considerate zile deosebit de puternice pentru rugăciune,
meditație și contemplare, deoarece Moshe Rabeinu a urcat pe Muntele Sinai pentru a primi
Tora într-o zi de joi și s-a întors cu ea într-o zi de luni, sau in expresia B'H imatzo ” -
„Căutați-l pe Dumnezeu când va fi de găsit”. Inițialele celor două cuvinte sunt
literele Bet și Hei cărora le corespund din pct de vedere ghematric cifrele 2 și 5, a doua și a
cincea zi a săptămânii ne indică un moment potrivit când Dumnezeu poate fi găsit, respectiv
zilele de luni și joi; din acest motiv sunt zile de post și rugăciune, ocazie de bun augur care nu
trebuie să treacă pe lângă noi neobservată.
Rolul femeii în iudaism
Femeia are un rol esențial în menținerea valorilor iudaice în cadrul familiilor și în educația
copiilor. De multe ori, ea joacă un rol important în transmiterea tradițiilor și învățăturilor
iudaice de la o generație la alta. În Tora se face referire la femeie ca fiind un ajutor impotriva
bărbatului. Sensul dual al expresiei este explicat de Rași astfel – dacă omul face fapte bune,
femeia îi este un ajutor, dacă nu, ea este impotriva lui.
Șabat - Tradiția sfințirii celei de a 7 azi a săptămânii, implică două porunci interdependente:
să vă amintiți (zakhor) Șabatul și să respectați (șamor) Șabatul”
Sa ne amintim de semnificația Șabatului, atât ca zi de comemorare a creației, cât și ca un
moment de comemorare a eliberării fiilor lui Israel din sclavia Egipteană.
Șabatul începe vineri seara la asfințitul soarelui și se încheie sâmbătă seara la apusul soarelui.
Această zi are o importanță fundamentală în tradiția iudaică și este menționată ca una dintre
cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moshe la Muntele Sinai.
Kasrut – Legile alimentare - Lumea este construită atât pe legi fizice, cât și pe legi
metafizice, împreună constituie un întreg armonios. Tora interzice perturbarea acestui
echilibru prin combinarea „opuselor”. Carnea simbolizează moartea și stagnarea, laptele
simbolizează viața și vitalitatea, de aceea nu le amestecăm pe cele două. Alimentele afectează
atât corpul, cât și sufletul. Unele alimente sunt favorabile cresterii noastre spirituale, iar altele
nu. Cunoașterea „dietei” spirituale corecte, necesită cunoașterea precisă a conexiunii dintre
minte și materie, dintre suflet și trup, dintre lumea fizică și lumea spirituală. Legile Kashrutu-
lui sunt toate bazate pe acest principiu.
Acestea sunt doar câteva exemple de îndrumări în iudaism, multe dintre ele se intersectează și
se completează reciproc.
Ce nu este iudaismul - Rasă, religie sau naționalitate?
Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt fixe, ci mai degrabă sunt în continuă schimbare, mai
ales într-un context modern în care oamenii au identități multiple, uneori concurente.
Dacă definim iudaismul ca rasă, nu facem decât să răscolim triste amintiri. Conceptul de rasă
este încă viu și bine înrădăcinat în mintea multora. Naziștii s-au raportat în termeni de rasă,
ceea ce a condus la Holocaust. Dacă ar fi o rasă, ar trebui să locuiască izolați de alte populații.
Cu toate acestea, nu au fost evitate niciodată căsătoriile mixte, ba mai mult, au convertit mulți
oameni la iudaism. Genetica a demonstart că nu există și nici nu au existat niciodată rase
umane. În ultimii douăzeci de ani, un număr tot mai mare de antropologi și biologi au ajuns la
aceeași concluzie. Prin urmare, din punct de vedere biologic, oamenii nu sunt diferiți.

Definirea iudaismului ca fiind o religie este destul de comună, însă e departe de a fi completă.
În Israel și peste tot în lume, există mulți oameni care se declară atei, ba chiar atei militanți,
pentru aceștia iudaismul este un set de valori și tradiții. Avraham, a fost inițiatorul unei
civilizații, a unei națiuni, a unui popor, și nu a unei religii. Este suficient să analizăm istoria
religiilor, în ce secol au apărut, care a fost contextul socio-cultural și politic, ce scop au avut,
și câtă cruzime au manifestat în numele iubirii. Iudaismul nu este o religie, nu afost niciodată
menită să fie o religie, se încercat dar nu funcționează. Nu există niciun cuvânt pentru religie
în toată Scriptura. Omul îl recunoaște pe Dumnezeu sau nu, recunoște existența unui singur
Creator al acestei lumi sau nu, îi slujești voinței Lui sau nu? Ce înseamnă mai exact să fi o
persoană religioasă? Care este scopul practic al unei religii? oricare ar fi ea!
Fară a intra in profunzimea teologiei, religia înseamnă încercarea omului de a obține favoruri
de la Dumnezeu, favoruri impresionante, cum ar fi bani, să obțină o casă, să se
îndrăgostească, să aibă un copil, unii vor să obțină beneficii spirituale, vor să aibă un loc în
rai, să aibă un loc în Grădin Eden, să devină o persoană sfântă ori să fie așteptat de 70 de
fecioare când ajung în rai. Totul este despre a obține ceva de la Dumnezeu. Asta înseamnă
religie, încercarea omului de a obține favoruri de la Dumnezeu.
In iudaism, Dumnezeu coboară pe Muntele Sinai cerându-i omului să-i facă o favoare uriașă,
să facă din această lume un loc în care El să locuiască. Ori asta nu este regilie. Ca să ajungi
rai, trebuie să mori, ceea ce este o idee groaznică. Oricum venim din rai, să ne reîntoarcem nu
e mare lucru. Dar pentru a face din acest plan fizic o lume cerească, este o misiune măreață.
Odată ce noi nu vrem să mergem în rai, Dumnezeu vrea să coboare pe pământ. Așa că suntem
aici pentru a-i servii scopului Lui, motivul pentru care a creat lumea este o imagine complet
diferită.
Am fost direcționați către religii, de familiile noastre, de priteni, si nu mai știm cum să ieșim.
Asemeni unui creștin care îl întrebă pe un evreu, tu în ce crezi ? El răspunde că în LegeaTorei
de la Muntele Sinai, și că este aici pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Si el spune, ooo deci asta e
regilia ta, atât? Ce bine?...Evreul zice, ei nu chiar, dar asta crezi tu, așa că rămâne blocat cu
acel cuvânt de care nu poate scăpe. Dar nu există religie biblică. Iudaismul este în biblie și nu
o religie este în biblie, are sens?
A definii iudaismul ca naționalitate, e cât se poate de imprecis, și în plus, discriminatoriu. În
Evul Mediu, înainte de apariția națiunilor, pe criteriului teritorial, iudaismul era asimilat în
naționalității. Astăzi, de exemplu, în Statele unite, unii se consideră cetățeni americani de
origine evreiască, și se numesc evrei americani. De-a lungul istorie, au fost cetățeni loiali
patriei lor, în special în Romania.
În cartea sa ,, Iudeii și cuvintele, Amos Oz, începe așa
,, Fiecare om în parte este strigat în trei feluri, pe numele primit de la mama și tatăl său, pe
numele primit de la oamenii din jur și pe numele pe care și-l câștigă singur. Cel mai bun
dintre toate este numele pe care și-l câștigă singur
Amos Oz observă, cu mare îndreptățire, că iudaismul este un termen abstract, și continua cu
cel mai frumos poem al secolului XX, Yehudim - scris de Yehuda Amichai.
,, Iudeii sunt ca fotografiile expuse în vitrina unui magazin
Cu toții laolaltă, de mărimi diferite, vii și morți,
Miri și mirese, băieți de bar mițva și bebeluși.
Apoi, mai sunt portretele salvate din vechile fotografii îngălbenite.
Uneori oamenii vin, sparg vitrine și ard pozele. Iar ei încep din nou
Să facă fotografii și să le developeze
Și le expun din nou, strângând din dinți și zâmbind
Numele unei persoane este o expresie a sufletului sau a rădăcinii sale sufletești.
În iudaism, numele unei persoanei atunci cand este scris cu litere ebraice, este un cod
care așteaptă să fie decriptat. Adam a dat nume la tot ceea ce a fost creat și astfel s-a conectat
la forța de viață a tot ceea ce a fost creat de Dumnezeu.

Acesta este motivul pentru care dăm nume la tot ceea ce vedem, creăm și descoperim.
Cand numele unei persoane este schimbat în timpul vieții, înseamnă că misiunea lui a fost
schimbată, așa cum este cazul lui Avram, a cărui nume s-a schimbat în Avraam.

Astfel, fiecare nume menționat în Biblia Ebraica înseamnă ceva.

In Tora nu apare cuvântul ISRAEL, ca referire la un individ anume, însă ni se spune

despre Fii lui Israel. Primul copil al lui Israel devine Iacov, a cărui nume este schimbat în
Israel
"Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; caci ai luptat cu Dumnezeu si cu
oameni si ai fost biruitor ".

ISRAEL, în limba ebraică este compus din doua cuvinte IAȘAR si EL, care înseamnă
cel care merge spre EL, cel care merge direct spre Dumnezeu.

Avem așadar ISRAEL si Fii lui Israel, care este diferența dintre ele?

Atunci când Fii lui Israel se întorceau din Egipt, după 420 de ani de sclavie, au fost în
număr de 600000. Iacov sau ISRAEL, împreună cu Rahela, au adus pe lume 12 fii, care au
format cele 12 triburi. Iuda care primește dreptul de întâi născut, are și el o semnificație de
nume. Iuda sau Yehud, care înseamnă Unitate. Astfel că Iudeii sunt cei care luptă pentru
unitate, pentru că numai în unitate pot merge direct spre El. Doar uniți pot forma vasul
întregului ISRAEL.

Un iudeu nu călătorește în Israel, ci se întoarce acolo. Israel se află în inima unui

iudeu, iar iudeul se află în inima lui Israel.

Iudeu poate fi oricine își dorește unitatea, iar Fii a lui Israel, sunt cei care merg spre
EL, în dragoste și iubire față de semeni.

Hegel nu definește iudaismul ca pe un cuvânt oriental, nici ca pe o zonă geografică, ci ca pe o

mentalitate. El vorbeste despre iudaismul biblic care descrie libertatea esențială a omului,
capacitatea sa de a alege binele și răul, ca urmare a căderii din natura sa, iar această cădere
este văzută nu doar ca o tragedie morală, ci ca pe o etapă necesară în dezvoltarea umanității
noastre.
Dacă la început Hegel a disprețuit caracterul formalist al legalismului iudaic, ulterior pare să
fi facut cunoștință de izvoarele adânci ale spiritualității, poate chiar cu nivelurile cele mai
profunde de intelegere numite PARDES, descoperind secretele Torei. El spune despre Biblie,
ca este o carte care care conține un „adevăr profund”. Acest adevăr este o relatare a originilor
cunoașterii morale din Geneza pe care Hegel o interpretează filozofic drept „conștiința care
prilejuiește separarea eului în libertatea sa nemărginită ca alegere arbitrară”.
Hegel, mai remarcă că Moshe, nu a dat propriile legi, ci a fost purtătorul unei legi divine, în
comparație cu statul modern care a adoptal ideea de personalitate individuală, „eu voi” ceea
ce constituie un puternic contrast cu concepția pe care o avem despre Dumnezeu.

Moise a primit Tora la muntele Sinai și a transmis-o lui Ioșua; iar Ioșua Bătrânilor; și Bătrânii
profeților; și profeții, oamenilor Marii Adunări." Talmudul spune că un bătrân este „cel care a
dobândit înțelepciune” .

Astfel, este trasată o hartă istorica de transmitere a învățăturii, sub formă de schiță, de la
Moise la „Oamenii Marii Adunări” care subliniază importanța transmiterii învățăturilor de-a
lungul generațiilor.
Schița istorică, a fost menită să autentifice sursa Legii, iar cuvintele nu sunt doar simple
reflecții personale ale Înțelepților ci, fac parte dintr-o tradiție neîntreruptă de la Sinai.
Înțelepții timpurii, nu au transformat învățătura torei într-un cult. Scopul lor, nu a fost să
formeze un guru și să modeleze mase flexibile după voia lor, ci au înființat scoli și au format
profesori. Scopul unui profesor este să le transmită elevilor săi o înțelegere fundamentală a
naturii umane, a obligațiilor, a oportunităților și a meritelor pe care le au, astfel încât, cel care
dobândește cunoașterea, să devină independent pentru a-și îndeplini misiunea unică în lume.

In concluzie,
Iudaismul NU este o religie, NU este o rasă, NU este ereditar.
Iudaismul este o identitate, este un mod de viață ! Este o alegere
Alegerea nu făcea parte din „planul original” al lui Dumnezeu. Inițial, întreaga umanitate
putea să slujească rolului de mesageri ai lui Dumnezeu, dar după căderea lui Adam, omenirea
a pierdut acest privilegiu și a deschis usa spre libera alegere, a perceptiei de bine și rău. Astfel,
orice persoană – indiferent de origine sau naționalitate– poate să accepte învățătura Torei și să
devină parte a națiunii Israel.

Ce am învățat eu din iudaism?

Chiar dacă nu m-am nascut în mijlocul acestui popor, am învăța numeroase principii despre
conștientizare și autoevalucare . Lumea mea s-a schimbat odată cu schimbarea percepției
mele asupra lumii și asupra lui Dumnezeu. Pe măsură ce am implementat anumite practici și
învățături în viața de zi cu zi, relația dintre minte și inimă a încetat să mai fie conflictuală. Am
învățat ca mai întâi să-mi contruiesc o relație cu mine și ulterior cu partenerul, copii si lumea
din jur. Am incetat să mă mai învinovățesc, să renunț la mine, să caut vinovați, să mai am
așteptări de la ceilalți si cel mai important, am învățat să fiu vigilentă.
Moshe Chaim Luzatto se referă la vigilență ca fiind atenția și conștientizarea constantă a
propriilor acțiuni și gânduri. Este vorba despre a fi vigilent în monitorizarea
comportamentului și în luarea de decizii în fiecare aspect al vieții. Moshe Chaim Luzatto
subliniază că vigilența este esențială pentru a evita capcanele căderii spirituale și pentru a
menține o cale corectă de acțiune.
Spinoza spunea despre suferință, că este o parte a existenței, iar atunci când știm de unde vine,
ea încetează să mai fie o percepție de suferință.
În limba ebraică nu există verbul EU AM, ca atare nu pot să spun, eu am o casă, eu am o
mașină, eu am un bărbat, eu am un copil. Verbul folosit pentru a exprima ceea ce deținem,
este IEȘLI, care se traduce prin expresia ESTE LA MINE.
Atunci când spunem, la mine este o casă sau o mașină, nu ne mai alimentăm Egoul, ci
exprimăm o formă de recunoștință pentru că ne putem folosi de ele.
Atunci când spunem, la mine este un bărbat sau un copil, înțelegem cât de binecuvântați
suntem și depunem toate eforturile pentru ca noi să devenim în continuare meritorii.
Dacă ne aflăm în suferință, tristețe și neajunsuri, tot ce trebuie să facem este să conștientizăm
că noi suntem singurii care alegem să facem o schimbare, prin gand, vorbire și acțiune.
,,Unii spun că totul este deja scris si că nu poți să schimbi nimic. Eu vreau să schimb TOTUL,
să mă întorc la începuturi când nimic nu era scris''
Romain Gary