Cuprins

Cuprins .............................................................................2
1. 1. Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului.............................3
1.2.Functiile activitatii de control………………………………………5
1.3. Eficienţa activităţii de control.....................................................6
1.4. Elementele componente ale controlului............................9
1.5. Controlul administrative..........................................11
Bibliografie …………………………………………………..19

1
 Controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice

1. 1. Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului

Administraţia publică, în sensul de activitate care constă în organizarea executării şi

executarea în concret a legilor, legi în care sunt exprimate valori politice, prin natura sa,
necesită supunerea faţă de multiple forme de control.
Aşadar, pentru a asigura conformitatea activităţii autorităţilor administraţiei publice cu
exigenţele legii, este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra acestei acti-
vităţi. Într-adevăr, există o gamă amplă şi variată de forme de control al activităţii
autorităţilor administraţiei publice, tocmai datorită caracterului subordonat pe care îl are
această activitate. Natura diferitelor forme de control diferă în funcţie de particularităţile
subordonării.
Garanţia juridică a îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie controlul asupra modului în
care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege, control care se exercită fie
din proprie iniţiativă, fie la solicitarea celor interesaţi, de către însăşi autorităţile
administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului(legislativă sau
judecătorească).
În primul rând, activitatea autorităţilor administraţiei publice este supusă controlului
Parlamentului. Controlul politic al activităţii autorităţilor administraţiei publice este o
necesitate firească, datorită faptului că autorităţile administraţiei publice au sarcina
realizării politicii statului.
Apoi, pentru că valorile politice, transpuse în legi, pe care le au de înde plinit
autorităţile administraţiei publice se referă la satisfacerea nevoilor societăţii, iar
activitatea autorităţilor administraţiei publice este menită, în ultimă analiză, a sluji
intereselor cetăţenilor, este necesară instituirea unor forme de control social în care
cetăţenii să poată avea o participare eficientă. În acest scop funcţionează un control al

2
opiniei publice asupra activităţii autorităţilor administraţiei publice, control care se
exprimă fie prin presă, fie prin sesizări, reclamaţii şi propuneri pe care le fac cetăţenii.
Deoarece, valorile politice pe care trebuie să le realizeze autorităţile administraţiei
publice se exprimă în legi, iar aceste autorităţi acţionează pe baza şi în executarea legii,
un criteriu esenţial în aprecierea activităţii autorităţilor administraţiei publice îl constituie
legalitatea acestei activităţi. Desigur, după cum se va vedea, legalitatea nu este singurul
criteriu de apreciere a activităţii autorităţilor administraţiei publice, dar este unul esenţial
care determină instituţionalizarea unor activităţi sociale. Ne referim, în acest sens, la
controlul pe care îl realizează instanţele judecătoreşti asupra activităţii autorităţilor
administraţiei publice în cadrul contenciosului administrativ.Criteriul legalităţii activităţii
autorităţilor administraţiei publice este prezent în orice formă de control, indiferent care
ar fi autorul controlului.
Controlul activităţii autorităţilor administraţiei publice nu trebuie să fie limitat numai
la cel care se realizează din afara autorităţilor administraţiei publice. Ca orice sistem
organizat, administraţia publică realizează ea însăşi o vastă activitate de control asupra
felului în care sunt îndeplinite sarcinile ce revin diferitelor autorităţi ale administraţiei
publice, altfel spus, administraţia îşi autoreglează acţiunile. În această privinţă trebuie
notat, mai întâi, autocontrolul pe care îl exercită asupra activităţii proprii fiecare
funcţionar.
Există însă diferite forme instituţionalizate de control în cadrul sistemului
administraţiei publice prin care este urmărită, cercetată şi reglată acţiunea diferitelor
autorităţi ale acestui sistem, pentru ca această acţiune să fie conformă cu exigenţele
stabilite prin lege.
În acest sens ni se prezintă funcţia controlului ca o componentă esenţială a activităţii de
conducere şi de manifestare a ierarhiei administrative în organizarea administraţiei
publice.
Controlul administrativ constituie forma cea mai complexă a controlului asupra acti-
vităţii autorităţilor administraţiei publice. Esenţa controlului administrativ constă în

3
confruntarea administraţiei publice aşa cum este, cum a fost sau cum va fi, cu ceea ce
trebuie, ceea ce trebuia sau ceea ce va trebui să fie .
Referindu-ne la necesitatea controlului activităţii autorităţilor administraţiei publice,
nu trebuie să limităm rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri.
Controlul este necesar mai ales pentru a îndruma, orienta şi eventual corecta acţiunea, în
vederea realizării politicii statului.
Subliniind rolul pozitiv al controlului activităţii autorităţilor administraţiei publice, nu
trebuie să pierdem însă din vedere anumite efecte negative care se pot manifesta, în cazul în
care activitatea de control nu este concepută şi realizată raţional. Astfel, activitatea de control
poate avea un efect inhibator asupra celui controlat, îi poate afecta iniţiativa în angajarea di-
feritelor acţiuni. Pe de altă parte, exercitarea unor multiple activităţi de control este de natură
să ducă la perturbarea acţiunilor pe care trebuie să le întreprindă diferitele autorităţi ale
administraţiei publice.

1.2.Functiile activitatii de control

Prin modul de organizare şi exercitare, precum şi prin rolul şi obiectivele ce le
urmăreşte,controlul administrativ îndeplineşte importante funcţii: funcţia de evaluare,
funcţia preventivă,funcţia de documentare, funcţia recuperatorie, precum şi o funcţie
educativă.
a) Funcţia de evaluare cuprinde acte şi operaţiuni de estimare a situaţiei de facto,
comparative cu cea de jure, realizările obţinute în raport cu obiectivele şi scopurile
prestabilite. Prin intermediul acestei funcţii, pe lângă constatarea stării reale, se
efectuează şi o apreciere a performanţelor unei acţiuni economice, precum şi a unor
entităţi organizate ca persoane juridice.
b) Funcţia preventivă constă într-o serie de măsuri luate de organele de control în
vederea evitării şi eliminării unor fraude, abuzuri, înainte de a se produce efectele
negative ale acestora, prin identificarea şi anularea cauzelor care le generează sau
favorizează. Prin această acţiune, controlul are sarcina de a opri actele şi operaţiunile care
nu sunt legale. În acest sens, acţiunea preventivă se

4
manifestă înaintea emiterii actelor sau efectuării operaţiunilor, astfel încât să se
preîntâmpine eventualele prejudicii.
c) Funcţia de documentare a controlului asupra administraţiei permite cunoaşterea
proceselor care au loc în activitate, a rezultatelor activităţii din structurile economice,
relevarea fraudelor şi depistarea cauzelor acestora, precum şi identificarea acţiunilor
eficiente pentru a fi generalizate. Astfel, controlul contribuie nemijlocit la actul de
management, furnizând date şi informaţii pentru fundamentarea deciziilor.
d) Funcţia recuperatorie evidenţiază un aspect foarte important al controlului
administrativ, deoarece ea nu se limitează la prevenirea şi aprecierea stării de fapt, dar
acţionează şi pentru descoperirea şi recuperarea pagubelor, precum şi pentru stabilirea,
conform legii, a răspunderii juridice. Pentru recuperarea prejudiciilor constatate, organele
de control au obligaţia de a stabili forma prin care urmează să se facă recuperarea, pentru
restabilirea integrităţii avutului public.
Formele procedurale legale de recuperare sunt recuperarea pe calea executării silite,
recuperarea pe calea răspunderii materiale.
e) Funcţia educativă permite acţiuni de modelare a celor care au atribuţii în formarea
şi utilizarea fondurilor publice. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la realizarea
deontologiei profesionale, îndeosebi a celor implicaţi. La rândul lor, persoanele care
alcătuiesc corpul de control, prin nivelul de pregătire şi atitudine civică, trebuie să
prezinte un model de comportament corect, dar şi intransigent. Această funcţie se
realizează şi în combaterea manifestărilor ilegale, prin
depistarea şi sancţionarea lor cu fermitate.
1.3. Eficienţa activităţii de control
Pentru a realiza o eficienţă sporită a activităţii de control sunt necesare următoarele
condiţii:
a) Controlul trebuie să fie efectuat de persoane competente, bine pregătite profesional,
cu experienţă în domeniile sau sectoarele controlate. Astfel, cel care controlează trebuie
să cunoască temeinic prevederile legale din domeniul pe care îl controlează, precum şi
specificul activităţii în acel domeniu.De asemenea, trebuie să dea dovadă de probitate

5
profesională, de corectitudine, de cinste, de tact şi să fie receptiv la toate explicaţiile ce i
le dă cel controlat.
Ţinerea la distanţă a celui controlat, intimidarea şi timorarea lui, nu sunt de natură să
conducă la concluzii realiste, temeinice, la aflarea adevărului, iar controlul nu-şi
realizează rolul său preventiv şi educativ faţă de cel controlat. Într-un climat de timorare
dialogul dispare, devine monolog, acţiunea de control devine mai greoaie şi îşi pierde din
operativitate şi din obiectivitate.
O atenţie deosebită trebuie acordată formării controlorilor, deoarece controlul nu este
o sarcina uşoară, ci o ştiinţă, uneori o artă care presupune temeinice cunoştinţe
profesionale, competenţă, pasiune şi talent.
În aceste condiţii formarea persoanelor care să efectueze acţiunile de control nu
trebuie lăsată la voia întâmplării, ci trebuie organizată şi dirijată în mod ştiinţific pe un
fundament interdisciplinar în care un rol prioritar revine ştiinţei administraţiei.
b) Este necesar să existe o pondere a controlului în ansamblul activităţii de organizare
a executării şi de executare în concret a legii.
Activitatea de control are un rol subsidiar faţă de activitatea de executare, şi cum el nu
are un scop în sine trebuie să ajute la mai buna desfăşurare a activităţii de executare, în
concordanţă cu legea, cu cerinţele vieţii sociale. De aceea este foarte important de găsit
un echilibru optim între activitatea de executare şi cea de control, întrucât exagerarea
activităţii de control poate deveni o frână în activitatea de executare a legii, un factor
perturbator al întregii activităţi sociale.
În cazul în care controlul trebuie realizat pe mai multe sectoare şi de mai multe organe
de control se recomandă ca organele ce exercită controlul din exterior să-şi coordoneze
acţiunile în aşa fel încât să se controleze în acelaşi timp mai multe sectoare de activitate;
c) Trebuie aleasă cu grija forma de control, precum şi numărul acţiunilor de control;
d) Concluziile controlului trebuie să fie bine fundamentate şi argumentate pentru ca
ele să se desprindă din sinteza unor practici şi nu ca acţiuni izolate, singulare.
În formularea concluziilor trebuie să se pună un accent deosebit pe desprinderea
cauzelor şi condiţiilor care au determinat neajunsurile constatate. În mod necesar aceste

6
concluzii trebuie să fie cunoscute şi de organul controlat, astfel controlul nu-şi realizează
rolul său de a contribui la îmbunătăţirea activităţii.
Este bine ca aceste concluzii să fie dezbătute într-un cadru cât mai larg, cu toţi factorii
de răspundere din organul controlat şi care au atribuţii în domeniile controlate. Prin
această dezbatere se creează posibilitatea formulării de explicaţii suplimentare şi obiecţii
asupra unor constatări şi concluzii, precum şi de propuneri şi soluţii pentru lichidarea
neajunsurilor şi prevenirea altora.
Se recomandă, de asemenea, ca dezbaterea concluziilor asupra acţiunii de control să
fie mai apropiată de data încheierii controlului dacă se poate, imediat.
Se are în vedere că discuţiile din timpul controlului sunt mai proaspete în memoria
controlorului ca şi a celui controlat şi fundamentează mai bine atât concluziile cât şi
măsurile.
În controalele complexe se recomandă ca unele constatări şi concluzii să fie analizate
pe sectoare de activitate ale unităţii controlate;
e) Pe baza constatărilor şi a concluziilor desprinse organul de control trebuie să
stabilească şi măsurile necesare pentru lichidarea neajunsurilor şi îmbunătăţirea muncii
cu termene şi responsabilităţi precise.
Este bine ca atât concluziile cât şi măsurile să fie formulate în scris pentru ca ele să
poată fi mai uşor înţelese de cel controlat şi posibil de urmărit. Această cerinţă este de
natură să sporească grija şi responsabilitatea organului de control în a le formula cât mai
precis, uşurând sarcina organului controlat în privinţa înţelegerii şi executării;
f) Eficienţa controlului depinde pe un plan mai larg de preocuparea organului de
control pentru valorificarea în exterior a concluziilor.
Realizând un control extern la organe şi unităţi diferite personalul de control are
posibilitatea să desprindă unele fenomene şi practici comune, pozitive sau negative, pe
baza cărora să organizeze schimburi de experienţă, consfătuiri de lucru sau instruiri,
simpozioane, dezbateri, studii în reviste de specialitate şi propuneri de îmbunătăţire a
prevederilor legale în domeniile respective.Prin aceasta se asigură acţiunii de control un

7
rol tot mai activ, multiplicându-i funcţia de factor reglator între obiectivele cuprinse în
lege şi activitatea desfăşurată în concret de organele administraţiei publice .

1.4. Elementele componente ale controlului

Oricare ar fi forma de control şi oricare ar fi autorul controlului, putem să distingem trei
elemente principale ale acestuia.
Avem astfel : un obiect al controlului, o bază de referinţă a controlului şi operaţiunile de
control propriu-zise.
a) Obiectul controlului
Activitatea autorităţilor administraţiei publice se realizează cu ajutorul oamenilor, cu
folosirea unor mijloace materiale şi financiare, precum şi prin întrebuinţarea unor
operaţiuni administrative şi materiale sau a unor acte juridice.
Aşadar, totalitatea mijloacelor umane, materiale, financiare, precum şi mijloacele şi
procedeele folosite de autorităţile administraţiei publice pot face obiect al controlului.
Mijloacele materiale şi financiare sunt supuse controlului sub aspectul existenţei lor,
dar şi sub acela al felului în care sunt întrebuinţate. La fel şi personalul care este supus
controlului, în ceea ce priveşte diferitele însuşiri pe care trebuie să le aibă pentru a putea
fi folosit în acţiunea autorităţilor administraţiei publice, în vederea realizării sarcinilor
care revin acestei administraţii.
Într-o altă opinie, în administraţia publică, obiectul controlului îl constituie acţiunile şi
inacţiunile sau, altfel spus, conduita autorităţii administraţiei publice sau a funcţionarilor
acesteia, modul concret în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost învestiţi.
b) Baza de referinţă a controlului cuprinde acele elemente care trebuie urmărite în
cadrul obiectului controlului. Desigur, baza de referinţă a controlului poate fi mai amplă
sau mai restrânsă, după cum se referă la un număr mai mic sau mai mare de elemente pe
care le cuprinde activitatea autorităţilor administraţiei publice.
Astfel, baza de referinţă a controlului poate să cuprindă obiectivele pe care trebuie să
le realizeze diferitele autorităţi ale administraţiei publice, având un anumit criteriu de
apreciere.

8
 În baza de referinţă se cuprind apoi elemente privitoare la mijloacele folosite pentru
atingerea obiectivelor propuse. În această privinţă, sunt elemente de apreciere cu privire
la folosirea personalului organului controlat, sau elemente de apreciere a folosirii
mijloacelor materiale şi a celor financiare de care dispun autorităţile administraţiei
publice.
În baza de referinţă a controlului se cuprind, de asemenea, elemente care se raportează
la procedeele folosite pentru realizarea obiectivelor propuse. Acestea sunt apreciate, în
primul rând, din punctul de vedere al legalităţii lor. În baza de referinţă se cuprind
reglementări prohibitive, sau imperative la care sunt supuse, spre exemplu, activităţile
autorităţilor administraţiei locale şi pe care aceste autorităţi trebuie să le respecte.
De asemenea, procedeele folosite pentru atingerea scopurilor propuse pot fi apreciate din
punct de vedere al oportunităţii, al rentabilităţii sau al eficienţei lor.
În sfârşit, în baza de referinţă pot intra elemente care privesc calitatea activităţii autorităţii
administraţiei publice supusă controlului. Această calitate este apreciată printr-o serie de criterii
care vizează eficienţa serviciului, operativitatea, funcţionalitatea, rentabilitatea, oportunitatea
ş.a.
c) Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de
către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectivului controlat
cu elemente cuprinse în baza de referinţă. Rezultatul pozitiv al controlului constă în
constatarea realizării cerinţelor din baza de referinţă.
Operaţiunile de control pot fi simple sau complexe, după cum elementele din baza de
referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea
autorului controlului.
Astfel, controlul de materialitate a unor obiecte aflate în gestiunea unor autorităţi ale
administraţiei publice cuprinde operaţiuni relativ simple care constau în constatarea
existenţei acestor obiecte.
Mult mai complexe sunt operaţiunile de control al legalităţii diferitelor acte pe care le
fac autorităţile administraţiei publice. Aceste acţiuni sunt mai dificile, pentru că necesită
cunoaşterea atât a reglementărilor legale privitoare la activitatea controlată, cât şi a

9
particularităţilor în care acţionează. Din acest punct de vedere apare necesitatea
specializării activităţii de control prin jurisdicţii administrative. Pregătirea juridică de
specialitate este necesară, de asemenea, în cadrul controlului exercitat de instanţele
judecătoreşti.
Complexe sunt şi acţiunile de control al oportunităţii activităţii autorităţilor
administraţiei publice. Noţiunea de oportunitate poate cuprinde elemente destul de
variate, cum sunt rentabilitatea, eficienţa, funcţionalitatea, operativitatea, finalitatea.
Uneori, fiecare dintre aceste elemente constituie un criteriu de apreciere pentru activitatea
controlată. Desigur, operaţiunile de control, din categoria sus-menţionată, necesită o bună
cunoaştere a specificului activităţii autorităţilor supuse controlului.

Formele de control exercitat asupra administraţiei publice

1.5. Controlul administrativ

Controlul realizat de către administraţia publică asupra ei însăşi este considerat în

literatura de specialitate un tip aparte de control, ce poartă denumirea de control
administrativ.1
Activitatea de autoreglare prin control în cadrul sistemului administraţiei se realizează
prin controlul intern exercitat în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice şi prin
controlul extern care poate fi control ierarhic, control de tutelă administrativă 2 sau
controlul exercitat prin jurisdicţiile administrative speciale.
Aceste forme de control prezintă importanţă din punct de vedere juridic deoarece
fiecare dintre ele are legătură cu contenciosul administrativ, denumit şi coloana vertebrală
a dreptului administrativ, care pune în mişcare controlul judecătoresc asupra legalităţii
acţiunilor sistemului administraţiei publice.

1
Iorgovan A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei de stat. – Bucureşti, Nemira, 1989

10
 Trebuie subliniate însă particularităţile tehnice ale controlului administrativ care se
manifestă, în special, la controlul ierarhic .

 Controlul intern
In literatura de specialitate se considera ca principala forma de control pe care
administratia publica o realizeaza asupra ei insasi o reprezinta controlul administrativ .
Controlul administrativ intern se realizeaza de catre structuri organizatorice si
persoane din interiorul institutiilor publice controlate .
Controlul administrativ intern, ca o componenta a activitatii de conducere, consta in
verificarea activitatii subdiviziunilor organizatorice si a functionarilor unei institutii din
sistemul unei administratii publice, de catre organele colegiale sau unipersonale de
conducere ,sau de catre functionarii de rang superior, cu drept special de control, din
cadrul aceleiasi institutii administrative si luarea masurilor necesare pentru inlaturarea
deficientelor sau prevenirea producerii acestora .
Acest control este permanent si cuprinde intreaga activitate si toate structurile
componente ale institutiilor publice, urmarind legalitatea, eficienta, legitimitatea si
oportunitatea actiunilor administrative .
Fiind executat de functionari din interiorul institutiei controlate, aceasta forma de
control este, in fapt ,un autocontrol , care poate fi declansat atat din oficiu, cu exercitarea
supraordonarii ierarhice, dar si pe baza unor scrisori sau reclamatii formulate din afara
institutiei publice.
Organizarea administratiei publice are la baza principiul ierarhiei .In interiorul unei
organizatii, aceasta se manifesta prin raporturile de subordonare existente intre diferite
functii din cadrul institutiei .
Asadar,prin ierarhie putem intelege, in cadrul unei institutii publice, raporturile de
subordonare existente intre diversi functionari care depind de acelasi sef ierarhic.
Putem considera ca, in cazul controlului intern, subiecte active ale acestei forme de
control, sunt toti funcionarii institutiei care exercita verificarea activitatii subordonatilor,

11
in mod individual, fie in mod colectiv, atunci cand acestia din urma alcatuiesc
compartimente organizate –servicii , birouri ,oficii ,etc.
Declansarea acestui tip de control, printr-o sesizarea sau reclamatie, poarta denumirea
de recurs gratios . Acesta poate viza atat legalitatea, cat si oportunitatea activitatii
organului controlat.
Din punct de vedere juritic, recursul gratios reprezinta o conditie prealabila folosirii
actiunii in contenciosul administrativ .Procedura controlului intern consta in verificarea
activitatilor administrative care se pot realiza din oficiul sau din temeiul unui recurs
gratios.
Temeiul juridic al exercitarii in fapt al acestui control se regaseste in principiile
generale de drept si in normele juridice care privesc organizarea si functionarea
administratiei publice, nefiind necesara reglementarea expresa a controlului intern si a
procedurii acestuia prin lege .
Dintre actele administrative sau operatiunile administrative pe care cei abilitati sa
efectueze controlul ierarhic le efectueaza, amintim posibilitatea conducatorului institutiei
sau al compartimentului, subiecte active ale controlului intern, de a anula sau suspenda
actele subordonatilor si chiar posibilitatea de a se substitui , uneori acestora .
In valorificarea actiunilor de control intern se poate declansa si raspunderea juridica,
in special disciplinara, a functionarilor controlati. Pot exista si forme de control intern
strict specializate tehnic, cum ar fi controlul financiar preventiv, controlul de gestiune,
auditul intern, a caror instruire si procedura trebuie, insa, prevazuta de lege.

 Controlul ierarhic
Este denumit astfel pentru că autorul controlului este un organ ierarhic superior celui
faţă de care se exercită controlul.
Controlul ierarhic reprezintă o parte esenţială a activităţii de conducere în
administraţia publică şi se exercită în cadrul raporturilor de subordonare care există în
interiorul diferitelor autorităţi ale administraţiei publice cât şi în cadrul subsistemelor şi a
sistemului autorităţilor administraţiei publice.

12
 Aşadar, spre deosebire de controlul intern care se realizează din interiorul aceleiaşi
instituţii administrative, controlul ierarhic se realizează de către o instituţie superioară
ierarhic asupra activităţii unei instituţii subordonate.
Pentru exercitarea controlului ierarhic nu sunt necesare dispoziţii exprese ale legii care
să autorizeze autorul controlului să intervină în activitatea de control.
Controlul ierarhic este modalitatea prin care este pusă în joc autoritatea ierarhică pe care
o au autorităţile superioare faţă de cele subordonate. Prevederile legii sunt necesare numai
atunci când se doreşte o limitare a atribuţiilor de control. De exemplu, în cazul în care
controlul ierarhic se poate realiza numai în ceea ce priveşte legalitatea actelor
administrative, nu şi oportunitatea lor sau atunci când nu se atribuie competenţa anulării
actelor autorităţilor subordonate, ci numai suspendarea acestora.
Controlul ierarhic se exercită în cea mai mare parte din oficiu, dar poate fi declanşat şi
pe baza unei sesizări sau a unei reclamaţii, caz în care se numeşte recurs ierarhic.
Recursul ierarhic este plângerea adresată de un particular autorităţii administrative
superioare prin care îi solicită să anuleze actul emis de autoritatea inferioară subordonată,
act care îi vatămă drepturile sau interesele sau s-o determine pe aceasta să-şi modifice
actul ori să îndeplinească o anumită prestaţie.
Acest mod de sesizare a organului de control nu este limitat de condiţii care să
privească anumite termene sau de capacitatea de exerciţiu sau de folosinţă a dreptului de
a te adresa autorităţilor competente să exercite controlul ierarhic.
Recursul ierarhic este o posibilitate oferită de lege pe care cei vătămaţi o pot folosi
înainte de a se adresa instanţelor judecătoreşti cu acţiune în contencios administrativ.
Organele ierarhic superioare trebuie să asigure desfăşurarea unei activităţi
corespunzătoare exigenţelor valorilor politice din partea autorităţilor subordonate.
Obiectul controlului ierarhic poate cuprinde toate elementele pe care le presupune
activitatea autorităţilor administraţiei publice. Deci, se poate referi atât la mijloacele
umane, materiale şi financiare ale autorităţilor administraţiei publice, cât şi la activitatea
acestor autorităţi.

13
 Atunci când se realizează un control exhaustiv, controlul ierarhic poate să se
desfăşoare la locul unde funcţionează autorităţile controlate.
De regulă însă, controlul ierarhic priveşte operaţiunile materiale, operaţiunile
administrative şi actele juridice pe care le fac aceste autorităţi. În acest caz, controlul poate
fi făcut la faţa locului, dar poate fi realizat prin cercetarea lucrărilor respective, sau actelor
juridice la locul unde îşi desfăşoară activitatea organul de control.
Controlul ierarhic se poate desfăşura în timp, în mod continuu sau discontinuu. În cazul
controlului continuu, activitatea organului subordonat este supusă controlului organului
superior de fiecare dată când această activitate se desfăşoară. Acest tip de control se reali-
zează, mai ales, în cadrul ierarhiei interioare, în care funcţionarii superiori ierarhic
controlează activitatea subordonaţilor lor.
În cazul controlului ierarhic practicat de autorităţile ierarhic superioare, acţiunea de
control poate avea şi caracter discontinuu realizându-se numai în anumite perioade de
timp şi cu privire la anumite activităţi.
Privită din punctul de vedere al momentului în care intervine activitatea de control, se
poate observa că aceasta poate fi concomitentă cu activitatea controlată, poate fi anterioară
sau posterioară acesteia.
Controlul concomitent, ca şi cel apriori, necesită intervenţia superiorului ierarhic de
fiecare dată când subordonatul realizează o operaţiune materială sau administrativă, ori un
act juridic.
Operaţiunile de control ierarhic sunt cele mai complexe datorită faptului că ele
cuprind întreaga activitate a autorităţilor administraţiei publice.Astfel, controlul ierarhic
asupra mijloacelor folosite cuprinde operaţiunile de control de materialitate, operaţiunile
de control de legalitate şi de oportunitate.
În cadrul operaţiunilor de control de oportunitate sunt apreciate operaţiunile şi actele
juridice pe care le fac subordonaţii, cu ajutorul diferitelor criterii cum sunt eficienţa,
rentabilitatea, finalitatea, funcţionalitatea. Datorită acestui fapt autorii controlului trebuie
să aibă calităţi profesionale care să le permită îndeplinirea misiunilor pe care le au.

14
 O bună cunoaştere a particularităţilor activităţii controlate asigură autorului
controlului reuşita misiunii sale dar, în acelaşi timp, îi conferă şi o anumită autoritate
morală care este şi un ascendent asupra celui controlat.
Activitatea de control ierarhic se poate realiza în mod individual sau pe echipe(control
colegial). Controlul în echipă este recomandabil atunci când se cercetează exhaustiv sau o
mare parte a activităţii subordonaţilor. Controlul colegial prezintă avantaje şi din punctul
de vedere al calificării autorului controlului şi din acela al obiectivităţii operaţiunilor de
control.

Efectele controlului ierarhic

După cum s-a mentionat deja, controlul ierarhic se referă atât la actele juridice pe care
le fac autorităţile subordonate sau funcţionarii acestora, cât şi la operaţiunile materiale ale
acestora.
Controlul ierarhic urmăreşte conformitatea acţiunii administrative în raport cu
sarcinile care revin administraţiei în cauză. Ca atare, controlul ierarhic este un control de
legalitate, dar şi de oportunitate. Acţiunea controlată trebuie să corespundă exigenţelor
formulate de lege, sau de actele juridice emise pe baza şi în executarea legii, dar şi
instrucţiunilor date de şefii ierarhici.
Efectele controlului ierarhic, prin complexitatea lor, sunt de natură să asigure eficienţa
acţiunii administrative supuse controlului.Astfel, subiectul controlului poate impune
refacerea actului sau a operaţiunii materiale pe care le consideră neconforme cu
elementele bazei de referinţă, ca legalitatea şi oportunitatea acţiunii.
În competenţa autorului controlului ierarhic poate să intre şi dreptul de a anula
anumite acte juridice pe care le-au făcut funcţionarii controlaţi. De asemenea, subiectul
controlului poate dispune încetarea executării unui act emis de autoritatea sau
funcţionarul controlat.
În urma controlului, autorul acestuia poate să ia măsuri privind sancţionarea disciplinară
a celor care se fac vinovaţi de anumite nereguli, sau să sesizeze autoritatea disciplinară în
vederea aplicării unor sancţiuni disciplinare. În cazul în care iregularitatea acţiunii ad-

15
ministrative supuse controlului a produs pagube materiale unităţii respective, autorul
controlului poate imputa celui vinovat sumele cu care unitatea a fost păgubită, sau să
sesizeze autoritatea competentă să emită actul de imputare. Dacă se constată că abaterea
comisă constituie o infracţiune, autorul controlului are obligaţia de a sesiza organul de
urmărire penală.
În sfârşit, autorul controlului ierarhic poate lua măsuri prin care să fie modificată
situaţia juridică a agentului controlat, sau să facă propuneri autorităţilor competente în
acest domeniu.

 Controlul de tutelă administrativă

Acest tip de control se exercită de către autorităţile administraţiei publice centrale
asupra administraţiei publice descentralizate şi este instituţionalizat în măsura în care
diferite părţi componente ale sistemului administraţiei publice sunt organizate şi
funcţionează în mod autonom.
Autorităţile administrative descentralizate, deşi se bucură de autonomie, nu sunt pe
deplin independente, întrucât autorităţile administraţiei publice centrale pot exercita
asupra lor un control de tutelă administrativă, control ce urmăreşte respectarea legilor şi a
inteserelor generale ale statului.
Acest control este exercitat, în principal, de Guvern, dar şi de autorităţile teritoriale
care îl reprezintă. Astfel, prefectul – care potrivit Constituţiei este reprezentantul
Guvernului pe plan local – realizează controlul asupra legalităţii actelor adoptate sau
emise de autorităţile administraţiei publice locale, autonome, alese în unităţile
administrativ-teritoriale.
Nu este un control ierarhic, deoarece între prefecţi, pe de o parte şi consiliile locale,
primari, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, nu există
raporturi de subordonare.

 Controlul exercitat prin jurisdicţiile administrative speciale

16
 Jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative şi gratuite.
Actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios
administrativ competentă, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită
căile administrativ-jurisdicţionale de atac.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să nu
utilizeze calea administrativ-jurisdicţională de atac, va notifica aceasta organului
administrativ-jurisdicţional competent.
Dacă partea care a optat pentru jurisdicţia administrativă specială înţelege să renunţe
la calea administrativ-jurisdicţională în timpul soluţionării acestui litigiu, va notifica
intenţia sa organului administrativ-jurisdicţional sesizat, care emite o decizie ce atestă
renunţarea la jurisdicţia administrativă specială.

17
Bibliografie

 Orlov M., Belecciu Ştefan. Drept administrativ. Chişinău: „Elena–V. I.“

2005.
 Iorgovan A. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei de stat. – Bucureşti,
Nemira, 1989

18