HAZARDE NATURALE

I. HAZARDELE NATURALE sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale,

precum cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele, care au o influenţă directă asupra vieţii
fiecărei persoane, asupra societăţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu. Hazardele naturale
pot fi clasificate în funcţie de diferite criterii, cum ar fi: modul de formare (geneza), durata de
manifestare, arealul afectat etc.
În funcţie de geneză, hazardele naturale se diferenţiază în: hazarde endogene şi hazarde
exogene.
A. HAZARDELE ENDOGENE sunt generate de energia provenită din interiorul planetei, în
această categorie fiind incluse erupţiile vulcanice şi cutremurele.
Erupţiile vulcanice sunt hazardele endogene care au impresionat puternic omul încă din
Antichitate. Fenomenele vulcanice sunt acele manifestări în care magma, sub formă de lavă,
însoţită de gaze şi vapori fierbinţi, ajunge, prin erupţie, la suprafaţa pământului. Istoria umanităţii
a consemnat, în cronici şi documente, peste 2500 de erupţii din care 2000 în centura Pacificului.
Pe Pământ există cca. 1300 vulcani activi, adică erup cu regularitate, sau au erupt cel
puţin o dată în ultimii zece mii de ani. Dacă nu s-a întâmplat acest lucru, vulcanul este numit
adormit, iar dacă nu a erupt de peste 25.000 ani, se poate considera stins.
Dintre vulcanii activi cunoscuţi pe glob, 2/3 se găsesc în centura circumpacifică,
cunoscută şi sub numele de Centura de Foc a Pacificului. Restul sunt în zona Antilelor,
Mediterana Europeană, Marea Roşie şi Oceanul Indian. Repartiţia lor coincide cu marile arii de
seismicitate ale planetei.
Mexicul, America Centrală, zona Caraibilor constituie o altă zonă de intens vulcanism
(El Salvador, Costa Rica, Guatemala, Nicaragua, Antilele Mici).
Cel mai eficient mod de apărare împotriva efectelor erupţiilor vulcanice constă în luarea
unor măsuri pentru evitarea concentrării aşezărilor omeneşti pe conurile vulcanilor activi sau în
apropierea lor. Pentru localităţile amplasate la poalele vulcanilor activi sunt stabilite planuri
speciale de alertare şi evacuare rapidă a populaţiei, în acest scop fiind amenajate locuri speciale
de primire a populaţiei şi de acordare a primului ajutor răniţilor.
CUTREMURELE – sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice reflectate
în trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se produc pe Glob peste un
milion de cutremure, dar numai o mică parte dintre acestea sunt suficient de puternice pentru a fi
considerate hazarde naturale.
Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure sunt generate de dinamica internă a
Terrei, fiind numite cutremure tectonice. Acestea se produc în lungul contactului dintre plăcile
tectonice.
Catastrofele seismice cele mai frecvente şi mai violente se petrec în cele 2 mari centuri
ale globului: Centura Alpină Europeană şi sud-asiatică şi Centura Circumpacifică, unde gradul de
seismicitate este cel mai ridicat.
În ţara noastră cele mai puternice cutremure, care produc mari pagube materiale, se
înregistrează în regiunea seismică Vrancea, situată în regiunea de curbură a Carpaţilor.
La 4 martie 1977, orele 21.20, un cutremur devastator a lovit partea de sud a României,
reprezentând cel mai violent fenomen natural din ţară, din secolul douăzeci. S-au prăbuşit 33 de
clădiri, 1570 de oameni şi-au pierdut viaţa, striviţi sau asfixiaţi sub dărâmături. Peste 11.300 de
persoane au fost rănite, iar 33.000 de locuinţe au fost avariate.
De asemenea, s-au înregistrat pierderi economice în valoare de aproximativ doua miliarde de
dolari.
Cutremurul din 30 august 1986 nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi nici cu
pagube materiale majore, deşi a avut o intensitate de 7,1 pe scara Richter şi s-a produs la o
adâncime de 140 kilometri. La 30 mai 1990, s-a produs un nou seism cu o intensitate de 6,9
1
grade pe scara Richter, la o adâncime de 80 de kilometri.
B. HAZARDELE EXOGENE sunt generate de factorii climatici, hidrologici, biologici etc., de
unde categoriile de: hazarde geomorfologice, hazarde climatice, hazarde hidrologice, hazarde
biologice naturale, hazarde oceanografice, hazarde biofizice şi hazarde astrofizice.
HAZARDELE GEOMORFOLOGICE cuprind o gamă variată de procese, cum sunt
prăbuşirile, alunecările de teren, avalanşele.
PRĂBUŞIRILE – sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin
cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la începutul primăverii,
datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului având o frecvenţă mai mare în
regiunile cu climat rece şi în etajele alpin şi subalpin. Ele se produc brusc şi sunt formate din
bucăţi mai mari sau mai mici de roci compacte ce se rostogolesc pe pantele abrupte.
Prăbuşirile reprezintă un factor de risc important pentru localităţile şi căile de
comunicaţie din spaţiul montan. Pericolul lor este accentuat de rapiditatea producerii dezastrului,
neexistând posibilitatea de evacuare la timp a populaţiei.
Cauzele care le dau naştere sunt complexe: structura geologică, gradul de înclinare a
pantelor, umezeala excesivă a solului, ş.a.
ALUNECĂRILE DE TEREN – reprezintă procese de mişcare ale unor mase de pământ
sub acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare, care le separă de partea stabilă a
versantului. Cele mai numeroase alunecări se înregistrează pe versanţii cu înclinări moderate,
constituiţi din argile şi din alternanţe de argile, marne, gresii şi nisipuri. Un rol nu mai puţin
important îl au şi cauzele antropice, legate mai ales de despăduriri.
În ţara noastră cele mai întinse areale cu alunecări se întâlnesc în Subcarpaţi, Depresiunea
Transilvaniei, Podişul Moldovei şi în Carpaţii Orientali, dezvoltaţi pe fliş, unde sunt posibile
distrugeri ale clădirilor şi căilor de comunicaţie. Alunecările produc victime omeneşti, distrug
aşezări, degradează solurile şi terenurile cultivate, afectează vegetaţia forestieră, drumurile, căile
ferate, tuneluri şi baraje, conducte subterane, blocări de văi creând lacuri artificiale instabile care
pot ceda uşor, etc.
AVALANŞELE – sunt deplasări bruşte, cu viteze mari (300 km/oră) ale maselor de
zăpadă, pe versanţii foarte înclinaţi (30-500) ai munţilor, declanşate de vibraţii. Arealele afectate
de aceste hazarde sunt Munţii Alpi, Anzii, Stâncoşii Nordici, Munţii Scandinavici, Carpaţii etc.
Avalanşele de zăpadă şi de gheaţă se produc brusc în zonele montane, acolo unde zăpada,
în cantitate mai mare, persistă vreme îndelungată şi unde prezenţa pantelor şi văilor uşurează
alunecarea, datorită gravitaţiei, prăvălindu-se cu mare vitază şi distrugând totul în calea lor.
Avalanşele se produc mai ales în zona temperată, în regiunile munţilor înalţi (Canada,
S.U.A.), iar în Europa în Alpi, Pirinei, Scandinavia şi Caucaz. O frecvenţă mare o au în Alpi şi în
primul rând în Alpii elveţieni, unde anual au loc 17.ooo de astfel de fenomene. Multe din ele sunt
capabile să genereze adevărate dezastre. Coborând cu viteză de la locul de formare (3.ooo –
4.ooo m) altitudine şi cu o grosime a stratului de zăpadă sau de gheaţă de 2o-3o m, distrug tot ce
întâlnesc în cale.
Pentru evitarea pericolelor legate de avalanşe este necesară cunoaşterea şi cartografierea
precisă a arealelor în care acestea pot să se producă. În unele ţări, cum sunt cele alpine, aceste
areale sunt echipate cu sisteme perfecţionate de monitorizare permanentă a stării zăpezii şi de
alertare în situaţia existenţei unui pericol iminent de declanşare. Totuşi, şi în aceste ţări, cum
sunt, spre esemplu, Elveţia şi Austria, 20-25 de persoane mor anual din cauza avalanşelor.
HAZARDELE CLIMATICE cuprind o gamă variată de fenomene şi procese atmosferice
care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale mediului înconjurător.
Cele mai întâlnite manifestări tip hazard sunt furtunile care definesc o stare de
instabilitate a atmosferei ce se desfăşoară sub forma unor perturbaţii câteodată foarte violente.
Furtuna cuprinde mai multe manifesări meteorologice ca : o stare calmă şi o căldură
înăbuşitoare, care o precede, urmată de fenomene mecanice sub forma unor vânturi puternice cu
schimbări bruşte de direcţii, averse bogate şi fenomene orajoase (descărcări electrice şi grindină).
Ciclonii tropicali sunt furtuni violente, formate între 5 şi 15 0 latitudine nordică şi sudică,

2
având viteze ale vântului de peste 118 km/h. Acestea poartă denumiri diferite de la o regiune la
alta: „uragan” (hurricane) în Oceanul Atlantic, taifun în Oceanul Pacific şi „ciclon tropical” în
Oceanul Indian şi în lungul coastelor Australiei.
Tornadele se manifestă ca un vârtej cu ax vertical, oblic sau uşor sinuos. Ele se nasc din
cauza marii tensiuni electrice existente în norul de furtună, ceea ce face ca baza acestuia să
coboare spre suprafaţa solului.
Tornadele au de obicei o viaţă scurtă, aprox. o oră. Când se deplasează deasupra
uscatului, cu o viteză între 10 km/h şi 560 km/h, produc distrugeri enorme. Acestea sunt
frecvente în S.U.A. şi în Australia.
Cicloni extratropicali sunt caracteristici regiunilor din zona temperată şi se formează la
contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind extinse pe suprafeţe uriaşe. În
timpul iernii, aceste furtuni sunt asociate cu căderi abundente de zăpadă care generează viscole
puternice care perturbă traficul rutier şi aerian, provoacă întreruperi ale livrării curentului
electric, precum şi pierderi de vieţi omeneşti.
Seceta – Meteorologii definesc seceta ca o perioadă de timp în care media ploilor din
orice zonă scade mult sub limita normală, de-a lungul unei perioade mai îndelungate de timp.
Seceta severă poate duce la o reducere a rezervelor de apă din râuri, lacuri şi fântâni, care
captează rezervele de apă freatică. Ea poate cauza o scădere a recoltelor şi o reducere a
suprafeţelor destinate păşunatului animalelor.
Un alt fenomen meteorologic înrudit cu seceta, care provoacă şi el dezastre, sunt ploile
torenţiale ocazionale, care urmează după o secetă severă. O bună parte din apa de ploaie cade
direct pe pământul uscat, nefiid absorbită de sol. Aceste torente umflate se revarsă peste maluri
naturale provocând inundaţii distrugătoare.

HAZARDE HIDROLOGICE (oceanografice) cuprind hazardele generate de valurile de

vânt sau de cutremure (tsunami), de banchiza de gheaţă şi deplasarea aisbergurilor, de
producerea fenomenului El Niño de ridicarea nivelului Oceanului Planetar.
EL NIÑO este un fenomen complex de interacţiune între apele Oceanului Planetar şi
atmosferă, care se produce în zona tropicală a Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă
prin încălzirea anormală, la suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre
partea vestică spre partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare.
Încălzirea apei oceanului se produce în preajma Crăciunului, fenomenul fiind denumit
« El Niño » (Copilul Domnului). Acest fenomen se repetă la intervale neregulate, cuprinse între 3
şi 7 ani, iar încălzirea poate să persiste 1-2 ani.
Răcirea anormală a apelor din estul Ocenului Pacific a fost denumită “La Niña”, aceasta
fiind opusul fenomenului El Niño. La Niña se manifestă prin intensificarea vânturilor de est care
împing cantităţile mari de apă caldă la suprafaţa oceanului spre vest, locul apei calde fiind luat de
o apă mai rece provenind din adâncuri.
Inundaţiile sunt hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra, care produc mari
pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Aceste hazarde se pot produce în lungul râurilor
(care drenează circa 70% din suprafaţa continentelor) şi au cea mai mare frecvenţă pe glob în
zona tropicală. Sunt procese de scurgere şi revărsare a apei din albiile râurilor în lunci, unde
ocupă suprafeţe întinse, utilizate de om pentru agricultură, habitat, căi de comunicaţie, etc.
Producerea inundaţiilor este datorată pătrunderii în albii a unor cantităţi mari de apă provenită
din ploi, din topirea bruscă a zăpezii şi a gheţarilor montani, precum şi din pânzele subterane de
apă.
Despăduririle favorizează scurgerea rapidă a apei pe versanţi şi producerea unor inundaţii
puternice.
În ţara noastră, în ultimii ani, inundaţiile au afectat aproape toate judeţele ţării. O mare parte
din pagubele înregistrate a fost datorată extinderii necontrolate a localităţilor în luncile râurilor şi
despăduririlor excesive.
Icebergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare sau din

3
gheţarii polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţii oceanici. Icebergurile pot fi
întâlnite de nave pe circa 20% din suprafaţa oceanelor, fiind un pericol pentru circulaţia maritimă
şi pentru platformele marine de foraj şi de exploatare a petrolului.

BANCHIZA poate să ajungă la grosimea 3-4 m, dar devine un hazard pentru navigaţie
atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită pericolului de blocare, navele de
cercetări sau de pescuit oceanic.
VALURILE puternice produse de furtuni sunt periculoase pentru navigaţie şi au un impact
însemnat asupra coastelor. În furtună valurile se deplasează în diferite direcţii, cauzând pericole
pentru vasele din larg. În unele situaţii este realizat un spectru de interacţiune în care se combină
energia mai multor valuri, cu înălţimi de 8-10 m, a căror rezultantă este periculoasă pentru
ambarcaţiuni şi pentru platformele petroliere marine (cele din Marea Nordului).
Valurile transportă aluviuni, cum ar fi nisip sau pietriş, de-a lungul coastei, dacă o lovesc
sub un anumit unghi.
TSUNAMI - sunt valuri uriaşe produse de cutremurele puternice, erupţii vulcanice şi
alunecări submarine. Ele au lungimi enorme, de până la 160 de kilometri, între o creastă şi
următoarea. Se deplasează cu viteze mari, de până la 800 de km/h. Când un asemenea val atinge
coasta, produce mari dezastre. Se manifestă ca un perete de apă înalt de 25 de metri, care mătură
uscatul pe care îl întâlneşte în cale.
Cele mai numeroase asemenea valuri se produc în Oceanul Pacific, dar se întâlnesc şi în
Oceanul Indian, Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană.
HAZARDE BIOLOGICE NATURALE: - sunt reprezentate de epidemii, invazii ale
insectelor, boli ale plantelor. Pe lângă pagubele produse în agricultură, influenţează negativ
asupra degradării mediului natural.
EPIDEMIILE sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei, datorită unor
agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele.
Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii şi au generat milioane de
victime, mai ales în Evul Mediu(ciuma bubonică, în Europa). În prezent se manifestă maladia
SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite), determinată de virusul HIV, cu transmitere
sexuală sau prin transfuzii de sânge.
Epidemiile sunt favorizate de sărăcie, lipsa de igienă, infestarea apei, aglomerarea
gunoaielor menajere, înmulţirea şobolanilor. Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau
cutremurele mari, sunt însoţite de pericolul declanşării unor epidemii.
Măsurile preventive cuprind vaccinarea şi educarea populaţiei, păstrarea igienei în şcoală
şi în familie, izolarea focarelor de declanşare a epidemiilor, combaterea agenţilor purtători.
INVAZIILE DE INSECTE în special lăcuste, produc pagube mari agriculturii,
îndeosebi în Africa, Asia, estul Europei şi în America de Nord. Ele sunt prolifice, prin numărul
mare de larve ce-l generează. Pe lângă lăcuste mai sunt şi alţi dăunători biologici a căror acţiune
capătă proporţii catastrofale. Periculoasă este şi căpuşa vitelor frecventă în America de Sud,
Australia şi Africa de Sud, paraziţii orezului (Asia de Sud şi Sud-Est), ai bumbacului (America
de Nord, de Sud, Orientul Mijlociu) sau omizile. Graurii fac anual pagube în agricultura din
sudul S.U.A., de câteva milioane de dolari atacând cerealele, legumele, livezile. Aceste păsări
transmit şi o gravă boală respiratorie.
INCENDIILE sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile umane şi
determină distrugeri ale recoltelor, ale unor suprafeţe împădurite şi ale unor construcţii.
Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice,
fenomenele de autoaprindere a vegetaţiei şi de activităţile omului(neglijenţa folosirii focului,
accidente tehnologice, incendieri intenţionate) În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate
adeseori de vânturi puternice asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă
a focului. Şi în ţara noastră, în astfel de perioade se produc incendii, în localităţi, în păduri şi pe
terenuri agricole.