Sunteți pe pagina 1din 7

COMPUNERI

REGULI:
 respectă aşezarea în pagină
 atenţie de aspectul îngrijit şi frumos al scrisului
 respectă cele trei părţi ale compunerii
 respectă întinderea de 1 pagină (de caiet dictando)
 compunerea să conţină şi expresii frumoase
 nu uita să dai titlu compunerii, în cazul în care acesta nu este sugerat

1. Scrie o compunere în care să descrii un joc.

2. Scrie o compunere cu titlul „La bunici” în care să foloseşti următoarele cuvinte:


vacanţă, pădure, flori, albine, miere, bucurie, printr-o, printr-un, într-o, într-un, dintr-
o, dintr-un.

3. Redactează o compunere cu titlul „Petrecere în familie”, ajutându-te de imaginea de


mai jos.

4. Scrie o compunere a cărei introducere să fie următorul text:

„Gigel este un băieţel de zece ani. Îi plac dulciurile în mod excesiv, încât mâncarea
gustoasă a mamei nu mai contează. Timpul liber şi-l petrece în mare măsură cu jocurile
pe calculator. Acolo este lumea lui virtuală pe care şi-a creat-o şi de care este atras,
izolându-se de prieteni şi familie.”

5. Scrie o compunere a cărei încheiere să fie următorul text:

„Lucian, care îşi simţea până atunci sufletul împovărat, se simte acum şi el liber precum
puiul de veveriţă.”
6. Realizează o compunere cu titlul „La Zoo”, având următorul început dat:

„E duminică. La televizor se prezintă ştirile de dimineaţă. Corina află că la Grădina


Zoologică s-au adus de câteva zile doi pui de urs Panda. Ea dorea de mult să revadă
animalele ei preferate de la Zoo, iar acum s-a ivit o ocazie nemaipomenită.”

7. Citeşte introducerea şi încheierea date. Imaginează-ţi o acţiune care să aibă legătură cu


cele două părţi date şi care să realizeze cuprinsul compunerii.

Introducere
„Era o zi frumoasă de vară. Împreună cu Andra, Gheorghiţă şi Marcela am plecat în
pădure să culegem fragi. Am luat-o pe un drum mai scurt, însă mai puţin cunoscut.
Doream să ajungem mai repede în poieniţa ştiută încă din vara trecută.”
Cuprins ..............
Încheiere
„Ce spaimă cumplită am tras! Am promis părinţilor că nu voi mai repeta niciodată
această greşeală.”

8. Realizează o compunere cu titlul „Iarna, anotimpul steluţelor albe”. Foloseşte şi


expresiile următoare:

lacrimi de rouă
soare sfios şi palid
roi de fluturi albi
petale de marmură albă
flori reci de gheaţă
pomi cu ramuri de argint
case ascunse sub căciuli albe de postav
steluţe albe de nea
nori cenuşii
fulgi moi ca de vată
covor gros al iernii
pulberi de argint
bujorii reci din obrajii copiilor

9. Scrie o compunere în care unul dintre personaje să fie Moş Crăciun.

10. Cu ce sau cu cine putem compara anotimpul primăvara? Adaugă şi tu câteva


comparaţii la cele prezentate mai jos:

ca zâna florilor; ca o grădină proaspăt renăscută; ca un ram de muguri; ca o


chemare la viaţă; ca o imensitate de smarald; ca o trezire din somn; ............................

11. Scrie o compunere cu titlul „Un prieten adevărat”.

12. Realizează o compunere cu titlul „Ghiozdanul buclucaş”.

13. Realizează o compunere cu titlul „Visul împlinit”.


14. Realizează o caracterizare a învăţătorului/învăţătoarei tale. Respectă planul dat sau
realizează propriul tău plan de idei.

Plan de idei:
1) Când şi unde ai cunoscut-o/l-ai cunoscut pe învăţătoare/învăţător?
2) Ce înfăţişare fizică are?
3) Care îi sunt trăsăturile sufleteşti?
4) Ce amintiri frumoase ţi-au rămas în minte?
5) Ce sentimente sau impresii îşi trezeşte învăţătoarea/învăţătorul?

15. Realizează o compunere despre pisica ta după următorul plan de idei:

Plan de idei:
Introducere:
1) Ce fel de animal este pisica?
2) În ce împrejurări ai văzut-o prima dată?
3) Cum o strigi?
Cuprins:
4) Care sunt însuşirile ei fizice? (culoarea blăniţei, mărimea corpului, părţile ei
componente: cap – ochi, urechi, mustăţi, nas, gură, mieunat; trunchi; picioare –
gheare, mers)
5) Ce obiceiuri are pisica?
6) Cu ce se hrăneşte?
Încheiere:
7) De ce o iubeşti?
8) Ce proverbe ştii despre pisică?

16. Scrie o compunere cu titlul „La braţ cu personajele îndrăgite”.

17. Scrie o compunere cu titlul „Un oraş al fanteziei”.

18. Scrie o compunere cu titlul „Maşina viitorului”.

19. Scrie o compunere cu titlul „În ţara păsărelelor”.

20. Scrie o compunere cu titlul „Povestea unei frunze”.

21. Scrie o compunere cu titlul „O întâmplare adevărată”.

22. Scrie o compunere cu titlul „Vis de vacanţă”.

23. Scrie o compunere cu titlul „Sămânţa de mazăre”.

24. Scrie o compunere cu titlul „Aripi de vis”.

25. Scrie o compunere cu titlul „Noaptea magică”.

26. Scrie o compunere cu titlul „O şcoală a viitorului”.

27. Scrie o compunere cu titlul „Grădina şcolii”.


28. Scrie o compunere în care să descrii o sărbătoare tradiţională sau un obicei, la români
sau la alte popoare. Pune-i un titlu potrivit.

29. Scrie o compunere cu titlul „O ţară a copiilor”.

30. Scrie o compunere cu titlul „Pe aripi de toamnă”.

31. Completează schema cu mai multe cuvinte pe aceeaşi temă, şi apoi foloseşte-le în
alcătuirea unei compuneri cu titlul „Aniversarea”.

32. Cuvântul interzis:


Răspunde la întrebare fără să foloseşti cuvântul „primăvară”:
„Când se întoarce rândunica cea voioasă în ţară?”

33. Scrie o compunere cu următorul început dat:


„Moş Crăciun deschise ochii. Era ajunul Crăciunului! Cea mai importantă zi din an! Avea
atâtea de făcut! Începu să-şi facă planuri ...”
34. Găseşte al doilea vers:

Primăvara a sosit

............................................

A venit la mine-o zână

.............................................

Bate vântu-n rămurele

............................................

Toată lumea vreau să ştie

..........................................

Vară dragă eşti frumoasă

.........................................

La fel ca orice fetiţă

.......................................

Toţi copiii vin aici

......................................

Uite, soarele răsare

........................................

35. Scrie o compunere cu titlul „La taifas în frigider”.

36. Scrie o compunere cu titlul „Dialog între un catalog şi un carnet de note”.

37. Caută şi apoi aşează în ordine introducerea, cuprinsul şi încheierea compunerii de mai
jos. Dă un titlu potrivit compunerii şi copiaz-o în caiet:

Băiatul tot îndemna mereu pe măgar să meargă mai repede. În drumul lor se ivi o
podişcă.
Când ajunseră la ea, măgarul se opri şi nu mai voi să meargă. Băiatul începu să-l
lovească cu băţul. Dar degeaba, căci măgarul nu voia să se mişte. Văzând aşa, băiatul se
dădu jos şi începu să-l tragă de căpăstru. Măgarul însă întindea gâtul, dar nu se urnea. Ce
gândi băiatul? Începu să tragă pe măgar de coadă. Măgarul nu voi să se lase.
Crezând că face în necaz băiatului, el porni înainte şi trecu podişca.
Într-o zi, un băiat se ducea la vie călare pe măgar.
38. Continuaţi compunerea începută mai jos, ţinând seama de părţile principale:
introducere, cuprins şi încheiere.

La pescuit

Ionică iubea mult pescuitul, ca şi tatăl său. Avea tot ce-i trebuie unui pescar: undiţă,
râme şi ... răbdare.
Într-o zi se grăbeau s-ajungă printre primii pe malul lacului, într-un loc ştiut.
Ionică puse tacticos râma în cârlig, aruncă undiţa în apă, când ...

39. Continuaţi compunerea începută mai jos şi daţi-i un titlu potrivit:

Ionuţ şi Daniela au plecat să adune fragi.


După ce au umplut coşuleţele, s-au aşezat pe iarbă să se odihnească. În tufiş s-a auzit
un zgomot. Deodată ...

40. Găsiţi titlul potrivit şi scrieţi o compunere folosind următoarele cuvinte:

dezgheţ, fetiţe, pe sloi de gheaţă, ţipete, şcolăriţe, Irina, înot, salvată, pe mal.

41. Alcătuiţi o compunere cu titlul „Primăvara”.

Despre primăvară se poate spune că:


„aşterne pe câmp covor multicolor”, „trezeşte natura la viaţă”, „redeschide scena
pentru concertul păsărilor cântătoare”, „lumina e mai caldă”, „scoate ursul din
bârlog şi-l lasă fără coadă”, etc.

42. Găsiţi cuvinte care să poată fi folosite într-o compunere cu titlul „Ce vreau să fiu în
viaţă”.

43. Scrie o compunere cu titlul „Fiecare copil este unic”.

44. Scrie o compunere cu titlul „În jurul bradului”.

45. Citiţi cuvintele d emai jos. Cu ajutorul lor alcătuiţi o compunere care să poarte titlul
„Visul lui Gheorhjiţă”:

Gheorghiţă, educaţie tehnologică, avion, carton, noaptea, vis minunat, a zburat, munţi
înalţi, mări albastre, dimineaţa, avionul, masă.

46. Cuvântul toc poate avea următoarele înţelesuri:

toc de scris, toc de pantof, toc pentru păstrat ochelarii, tocul ferestrei, tocul uşii

Găsiţi, după exemplul dat, alte înţelesuri ale cuvintelor:

vie, cap, leu, cot, carte, chip, notă, lac, sare, ochi, mare.
47. Alcătuieşte o compunere în care să fie înfăţişat un parc cunoscut de tine. Foloseşte-te
de planul de mai jos:

Parcul nostru într-o zi de iarnă

Introducerea: Înfăţişarea parcului în momentul descrierii.


Cuprinsul: Cum sunt: cerul, zăpada, copacii, aleile, locurile latădată cu flori,
băncile, păsărelele, oamenii, frigul, etc.? Cum ţi s-au părut: aspectul
parcului, liniştea, băncile goale, aleile părăsite, copacii goi?
Încheierea: Cu ce impresie ai rămas?

48. Vrând să spună că a venit noaptea, un copil scria într-o compunere:

„Cerul îşi prinsese la butonieră crizantema lunii”.

Creează şi tu astfel de imagini frumoase.

49. Scrie o compunere cu titlul „Cartea, prietena mea”.

50. Scrie o compunere cu titlul „O lume colorată”.

51. Scrie o compunere cu titlul „Sunt un elefănţel roz”.

52. Scrie o compunere cu titlul „Sfârşit de vacanţă”.

53. Scrie o compunere cu titlul „Lumea fără reguli”.

54. Scrie o compunere cu titlul „Un gând despre respect”.

55. Scrie o compunere cu titlul „Jurnalul unui iresponsabil”.

56. Scrie o compunere cu titlul „Am visat că sunt un star”.

57. Scrie o compunere cu titlul „Cine se scoală de dimineaţă departe ajunge”.

58. Scrie o compunere cu titlul „Cum cântă marea”.

59. Scrie o compunere cu titlul „Dacă aş fi un fluture”.

60. Scrie o compunere cu titlul „Sâmburele”.

61. Scrie o compunere cu titlul „O zi perfectă”.

62. Scrie o compunere cu titlul „Un ajutor nesperat”.

63. Scrie o compunere cu titlul „Vara în grădină”.

64. Scrie o compunere cu titlul „Cine a furat vacanţa mare?”.

65. Scrie o compunere cu titlul „Toporul şi copacul”.

S-ar putea să vă placă și