Harold Krebs a fost recrutat încă din vremea colegiului.

Există fotografii care ni-l

înfățișează împreună cu colegii săi la vremea aceea. În 1917 s-a înrolat într-un regiment de puşcaşi
ai marinei şi s-a întors în Statele Unite abia în vara anului 1919, odată cu cea de-a doua divizie de
pe Rin. Există câteva fotografii și din zona Rinului, care îl înfățișează alături de două femei și un
caporal. Krebs s-a întors în orașul natal pe vremea când eroii deja nu mai erau primiți cu urale.
Fericirea cauzată de încheierea conflictului s-a estompat până la data sosirii acestuia. Dimpotrivă,
venirea sa întârziată nu a făcut o impresie foarte bună.
Krebs a luptat la Belleau, Soissons, în Champagne, la St.-Mihiel şi în Argonne, localităţi
din Franţa unde s-au dat lupte la care au participat trupele americane, în cadrul operaţiunilor
desfăşurate de armatele aliate la sfîrșitul primului război mondial, operaţii care au dus la izgonirea
ocupanţilor germani din acest sector al frontului de luptă.
Imediat după sosire, nu a dorit să vorbească despre aceste lupte, iar când și-a dorit să o
facă, oamenii deja nu prea mai erau interesați de subiect. Fundamentalismul lor îi oprea din a
realiza ce înseamnă războiul. Preferau să rămână cu imaginea de ansamblu pe care le-o ofereau
poveștile exagerate, menite doar să atragă atenția. A încercat să poveastească și el câteva fapte,
însă oamenii nu erau interesați decât de senzațional. Observând că pentru a-i fi ascultatea relatările
era nevoit să le exagereze, Krebs s-a hotărât să evite complet subiectul și a devenit dezgustat de
întâmplările sale. Sentimentele de liniște și de calmitate pe care le avea gândindu-se că și-a
îndeplinit datoria față de țara sa au dispărut treptat.
Când se întâlnea cu cineva care a fost de asemenea pe front, Krebs prefera să joace rolul
soldatului trecut prin multe, să disimuleze o atitudine degajată și să poarte conversații de
complezență pe tema aceasta. Și-a format un stil de viață neproductiv, se trezea târziu, nu părăsea
casa decât pentru a merge la bibliotecă sau pentru a se feri de căldură prin locuri mai răcoroase.
Activitățile dintr-o zi se rezumau la lectură, jocuri de biliard, plimbări nocturne.
Singurele persoane care îl priveau ca pe un erou erau cele două surori ale sale. Mama sa a
încercat aceeași atitudine afectată, însă interesul și atenția pentru el s-au dovedit superficiale. Tatăl
său nu a manifesta niciun fel de interes pe această temă. El deținea o agenție imobiliară iar Krebs
nu avea drepturi în cadrul ei sau în cadrul posesiilor familiale, precum mașina tatălui.
Societatea în care s-a întors îi părea neschimbată. Singurele observații pe care acesta le-a
făcut privind locuitorii au fost legate de relațiile deja stabile dintre oamenii de vârsta sa și de
complexitatea rivalităților sau a prieteniilor. Nu se simțea încurajat spre socializare și prefera să
observe de la distanță. Pe parcursul acestei perioade a făcut comparații între moda de dinaintea
plecării sale și cea de după, a remarcat diferența pe care câțiva ani de absență au făcut-o. Interesul
pentru fete exista pentru Krebs doar de la distanță, orice contact social nu îi surâdea. Dorința de a
se angaja într-o relație îi displăcea pentru că nu își dorea complicații, urmări sau noi
responsabilități. Considera că armata l-a învățat deja să trăiască fără compania unei ființe de sex
feminin, așa că nu îl deranja singurătatea. Știa că va veni momentul în care va fi în situația de a se
căsători și nu se gândea în avans la astfel de lucruri.
 Ceea ce îi provoca o atitudine negativă față de femei era nevoia de a comunica, de a
conversa. Prefera prezența lor în alte scopuri, fără implicații suplimentare. Se gândea la perioadele
petrecute în Germania și își dorea să fi rămas acolo. Majoritatea timpului și-l petrecea pe veranda
casei, observând fetele care se plimbau prin oraș.
La aproximativ o lună după sosirea sa, mama lui Krebs îl anunță că tatăl său este dornic să
îi ofere mașina pentru a se plimba cu ea prin oraș. Krebs este uimit și sceptic în fața unei asemenea
schimbări de atitudine din partea părinților săi. Este chemat la micul dejun, unde mănâncă
împreună cu sora sa. Ea este singura persoană față de care poate să aibă sentimente și reacții
sincere, doar cu ea poate purta o conversație autentică, ba chiar îi promite să meargă să o vadă la
meciul de baseball. Mama sa dorește să aibă o conversație serioasă, în care îi spune că este timpul
să își găsească o ocupație productivă, să își caute un loc de muncă. Atitudinea ei este una empatică,
însă este nevoită să îi transmită adevărul la cererea tatălui și încearcă să îl încurajeze. Krebs neagă
orice propunere și orice intenție de suport moral sau emoțional din partea mamei. Nu poate să
poarte o conversație cu mama sa, nu se poate concentra, iar tăcerea sa prelungită îi face rău
acesteia. Krebs are manifestări impulsive pe care le regretă, își face mama să plângă.
În urma presiunilor, se hotărăște să plece în Kansas City în căutarea unui loc de muncă,
totul din dorința de a-și liniști mama. Se consolează cu felul în care viitorul său va decurge.