Imaginea divină
Iar Iubirea, forma umană a divinităţii.
În ceas de cumpănă toţi se roagă
Pentru Iertare, Milă, Pace şi Iubire;
Către-aceste virtuţi minunate
Se întorc cuvintele lor de mulţumire.
Căci Iertarea, Mila, Pacea şi Iubirea
Reprezintă pe Domnul, Tatăl cel de sus;
Dar Iertarea, Mila, Pacea şi Iubirea
Reprezinta şi-Omul, pe fiul Lui, Isus.
Căci Mila are-înfăţişarea omului,
Iertarea, inima umanităţii;
Hornarul
Mama cînd muri, eram mic de tot.
Tata m-a vîndut. Nu ştiam să scot
Decît [ plîng! plîng! plîng!...] bîguit inform;
Azi vă curăţ hornul şi-n funingini dorm.
Micul Tom, la rîndu-i, plînse, nesupus
Capul creţ ca mielul cînd i-au tuns...I-am
spus:
[ Tom, ce-ţi pasă ? Părul cînd ţi-o fi zăpadă
?,
Pete de funingini n-or să se mai vadă ! ].
El tăcu atuncea. Noaptea aceea chiar
Tom avu vedenii, vis ciudat şi-amar
Cum că - mii - hornarii, Joe, Med, Jack şi
Dick
În coşciug de funingini, tac chitic.
Dar veni un înger bun, înaripat;
Negrele coşciuge el le-a descuiat;
Ei, sărind afară, fug pe cămpu-n floare,
Rîd, se scaldă-n rîu, strălucesc în soare.
Albi sunt; goi sunt; scule, traistă, la pămînt !
Ei pe nori se urcă; ei se joacă-n vînt.
[ Tom, de-i fi cuminte, îngeru-i cu tine,
Dumnezeu ţi-e tată, eşti bogat...] Ce bine !
Tom se trezeşte, soarele dă mugur.
Ne-am luat perii, traiste şi ne-am dus la
lucru
Dimineaţa-i rece, dar i-e cald lui Tom...
Nu se teme. Şi munceşte. Şi e om.
Pacea e îmbrăcămintea lumii,
Atunci când oamenii, din orice ţară,
Se roagă-n ceasuri de nenorocire,
Se roagă divinităţii cu formă umană:
Iertare, Milă, Pace şi Iubire;
Trebuie să iubim forma omenească,
Cu toţii, creştini, păgâni, musulmani sau
evrei;
Când există Iertare, Milă, Pace, Iubire
Printre oameni, Însuşi Domnul locuieşte-n
ei.
Grădina iubirii
Am mers în Grădina iubirii.
Şi am văzut ce nu văzusem nicicând:
O Capelă stătea ridicată,
În verdeaţa în care crescusem jucând.
Intrările Capelei stăteau ferecate,
Şi "Să nu" zăcea scris peste poartă;
Aşa m-am întors la Grădina iubirii,
Cu dulcile-i flori încărcată;
Şi am văzut-o grea cu morminte,
Şi-n loc de flori, pietre de căpătâi;
Pioşi treceau preoţi în negre robe,
Legând în trandafir sălbatic dorinţa-
mi dintâi.
Blake William - Un pom otrăvit
Am fost supărat pe prietenul meu:
I-am mărturisit mânia, şi s-a sfârşit.
M-am supărat pe duşmanul meu:
Am tăcut, şi mânia a crescut.
Am udat-o cu temeri,
seri şi dimineţi în lacrimi
Am însorit-o cu zâmbete
şi cu şiretlicuri înşelătoare.
A crescut zi şi noapte
rodind un măr aprins.
Duşmanul l-a privit cum strălucea
şi a ştiut că e al meu.
S-a furişat în grădină
sub vraja nopţii,
iar dimineaţă mi-am văzut cu bucurie,
duşmanul întins sub copac.

Durerile unui prunc

Mama-a gemut, din umeri a strâns tata
Când am căzut pe lume ud şi gol,
Fragil, cu lacrimi anunţându-mi soarta,
Ca o ameninţare-ascunsă într-un nor.

Zbătându-mă în braţele tatălui meu,

Încercând să scap de-a scutecelor zăbrele,
Strâns legat şi obosit, nu mi-a fost greu
Să-aleg confortul de la sânul mamei mele.

O, floarea soarelui

O, floarea soarelui, mereu sub a vremii

osândă,
Numărând paşii soarelui, adunând lumină,
Năzuind pururi spre-o climă mai dulce şi
mai blândă
Unde calea drumeţului trudit se termină,
Spre ţara unde tineri consumaţi de
neîmpliniri
Şi clorotice fecioare învelite-n nea
Se ridică din triste morminte mirese şi miri
– Iar tu, floare a soarelui, te visezi stea.