Ion, L.

Rebreanu = realist, obiectiv, interbelic “Ion este cea mai puternica creatie
obiectiva a literaturii romane
Ion de Liviu Rebreanu apartine genului epic, iar ca specie literara este un roman social,
obiectiv, apartinand realismului.
Romanul este specia literara a genului epic in proza de mare intindere cu personaje
numeroase, complexe si amplu caracterizare cu o intriga complicata si actiune ampla.
Romanul social este roman ce dezbate ca tema viata obisnuita a unei comunitati si
framantarile acesteia.
Realismul este curentul literar aparut la mijlocul sec. al 19-lea care se bazeaza pe
reflectarea cat mai fidela a realitatii in arta. Operele surprind o realitate brută, veridica, dar
valorificata artistic. Se realizeaza o imagine sociala prin intermediul personajelor care sunt de
fapt tipare umane ce reflecta in special apartenenta la o clasa sociala, de exmplu se distinge
taranul de intellectual. Se realizeaza o analiza psihologica prin intermediul monologului
interior sau reflectarea framantarii personajului de catre narator. Limbajul este artistic
deoarece imbina mai multe registre stilistice Reperele spatio-temporale sunt bine ilustrate.
Titlul operei e constituit dintr un substantiv propriu, ce indica denotativ un nume de
inspiratie biblica. Conotativ, titlul ilustreaza numele persoanjului principal, tipul taranului
sarac pentru care pamantul inseamna demnitate, dar incapabil de a dobandi acest statul moral
indiferent ce ar face, hotaraste sa lupte pentru a-l obtine. Ion este cel care vrea, dar nu poate si
nu poate pentru ca vrea prea mult.

Tema operei
Tema operei este blestemul banului care urmareste personajul principal pe care il schimba si
il distruge. Cu alte cuvinte dorinta de putere anuleaza umanitatea din om, iclusiv capacitatea
de a iubi.
Incipitul prezinta locul in care se desfasoara actiunea si introduce cititorul in viata
satului ardelean. Descrierea caselor ilustreaza prin aspect si asezare, conditia sociala a
locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdealea, Glanetasu) in desfasurarea
actiunii. Crucea stramba de la marginea satului anticipeaza destinul tragic al personajelor, un
destin schimbat fortat care atrage dupa sine uratul, nefirescul.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica in care locuitorii satului Pripas se
afla la hora. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale dintre ei. Cele doua grupuri ale
barbatilor sunt determinate economic. Fruntasii satului si primarul discuta separat de tarani.
Fetele neinvitate la dans privesc hora, iar mamele si babele vorbesc despre gospodarie. Copiii
se amesteca in joaca printre adulti, iar intelectualii satului, preotul Belciug si familia
invatatorului Herdelea vin sa priveasca fara sa se amestece in joc.
Personajul Ion este surprins in miscare continua: fie asculta de glasul pamantului fie
de cel al iubirii. Ion incearca sa obtina bogatie si putere prin pamanturile lui Vasile Baciu,
astfel Ana devina singura cale. Relatia om-pamant arata ca dincolo de aceste aspecte se poate
vorbi si de conflictul tragic dintre om (nu intamplator taran) si o forta mai presus de calitatile
individului. In fond, destinul personajului principal nu este marcat numai de confruntarile cu
semeni de-ai lui, pe care ii domnina, cat si de relatia sa cu pamantul. Dorinta obsesiva a
personajului de a avea pamant, il face sa-si piarda multe din calitatile umane: isi umileste
sotia si devine complet indiferent fata de copilul sau . Ana ajunge sa se sinucida, iar copilul
moare de boala, dar viata lui Ion se incheie si ea tragic fiind ucis de George. George devine
instrumental destinului. Destinul se razbuna pe cel care vrea s ail schimbe in mod fortat si
inegal. Astfel, Ion asculta glasul pamantului, ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe
Vasile Baciu sa accepte casatoria. Dupa ce ii distruge viata Anei prin comportamentul lui,
sinuciderea ei nu-i trezeste regrete pentru ca in Ana sau in fiul lor nu vede decat garantia
proprietatii asupra pamanturilor. Glasul iubirii il determina ca dupa ce Ana moare sa inceapa
sa o curteze pe Florica, prima sa iubire sau singura care, intre timp se maritatase cu George.
Astfel ca glasul iubirii ii aduce moartea, fiind lovit de
Asadar, evolutia personajului literar Ion este surprinsa in doua etape. Prima etapa este glasul
pamantului, cand obtine averea lui Vasile Baciu prin Ana, iar a doua etapa este glasul iubirii
cand incearca sa o recupereze pe Florica, gasindu-si moartea. Personajul “Ion” este personaj
principal si este tipul taranului obsedat de pamant, dar care evolueaza intre doua atitudini
extreme in prima parte a romanului este convins ca dragostea nu ajunge in viata, in timp ce
spre final isi da seama ca degeaba ai pamant daca persoana draga nu iti este alaturi. Astfel,
personajul devine memorabil prin imaginea sa dura si plina de forta.
Personajul “Ana” este un personaj secundar, dinamic, realist si este tipul femeii nascute sub
semnul nefericirii, fiind predesitnata unei existenta tragice, dar si tipul de femeie blanda,
harnica, supusa, rusinoasa si fara personalitate care devine victima flacaului interesat numai
de averea ei.
Personajul “Florica” este un personaj secundar, plat, pozitiv si este tipul femeii adolescentine.
Personajul “Titu Herdelea” este un personaj secundar, rotund, pozitiv, autobiografic si este
tipul omului inteligent care sta departe de necazuri, dar in sinea lui stie tot ce se intampla.
Caracterizare Ion
Caracterizarea directa facuta de narator sugereaza prezentarea personajului Ion, la
inceput, in scena horei “Avea ceva straniu in privire, “Era iute si harnic, ca ma-sa. Unde
punea el mana, punea si Dumnezeu mila. iar pamantul ii era drag ca o ibovnica”.
Caracterizarea directa de alte personaje demonstreaza ca este firesc ca personajul sa fie
vazut in mod diferit de catre acestea, fiecare apreciere sau sanctionare, ducand la intregirea
chipului celui care se afirma si ca personaj exponential, diferit de toti ceilalti tarani din
literatura romana. Pentru Vasile Baciu, Ion este “hotul”, “sarantocul” si “talharul”, pentru Ana
este “Ionica, norocul meu”. Preotul Belciug il numeste -un om de nimic”, “un obraznic” ce
trebuie sa primeasca “o lectie”, dar dupa ce Ion lasa pamanturile bisericii, este numit “mandru
crestin”. Lipsa de respect ii aduce adjectivul “becisnic”.Pentru Titu Herdelea este “o canalie”.
Asadar, se contureaza chipul unui barbat dur, violent, egoist si furios pe toata lumea fiindca
nu are pamant.
Autocaracterizarea arata ca atunci cand incearca sa se lamureasca in legatura cu ceea ce isi
doreste si simte, Ion oscileaza intre a se considera prost, in alte situatii destept. Astfel,
vorbind cu sine, rosteste “As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului”, acuzandu-se pentru
momentele de slabiciune cand, vazand frumusetea Floricai, ar fi vrut sa fuga cu ea in lume,
renuntand la Ana.
Caracterizarea indirecta prin fapte este foarte sugestiva avand in vedere ceea ce face
personajul. Sarac fiind, umilit si batjocorit de cei bogati, realizeaza ca nu poate scapa de
saracie, Ion isi fixeaza un tel al existentei sale obtinerea de pamanturi si singurul glas pe care
il aude si il asculta este cel al pamantului.. Faptele sarvasite de taranul obsedat de ideea
stapanirii a cat mai mult pamant il transforma intr- un om ticalos: isi adduce sotia in pragul
sinuciderii, isi loveste mama, isi batjocoreste tatal. Puterea manifestata prin dorinta de a
obtine pamant il dezumanizeaza.
Caracterizarea indirecta prin comportament arata degradarea umana a personajului, dispretul
si ura fata de Ana, supusa si umila pe care o considera vinovata de nefericirea. Isi varsa
mania, o face sa-l iubeasca dandu-i de inteles ca o place, alintand-o.
Caracterizarea lui Ion prin gesturi si atitudini – exista un limbaj gestual care poate fi,
uneori, mai expresiv decat cuvintele, comunicand despre individ mai mult decat acestea.
Gesturile de tandrete in prezenta Floricai surprins un Ion umanizat, capabil sa pastreze in
suflet si glasul iubirii, dar invins de glasul pamantului. Atitudinea in fata pamantului este
aceea a unui barbat indragostit ce isi exteriorizeaza patima prin gesturi fierbinti. Scena in care
saruta pamanturile lui Vasile Baciu, depaseste limitele omenescului firescului.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, Ion demonstreaza ca este un tip uman pentru care
scopul este mult mai important decat mijloacele.
In concluzie, “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, avand toate
trasaturile acestuia.