Sunteți pe pagina 1din 35

-2016-

Gr. Scolar Administrativ si de Servicii "Victor Slăvescu",


Prahova.

PROIECT PENTRU CERTIFICAREA PROFESIONALĂ


NIVEL 4

SPECIALIZAREA: TEHNICIAN ,SPECIALIZAREA


COMERŢ

Profesor coordonator: Patrasu Maria

Absolvent: Banu Catalina Bianca


TEMA PROIECTULUI

DOBANDA-PRETUL CREDITULUI
CUPRINS

ARGUMENT .........................................................................................................................
CAPITOLUL I
TEORIE
1.1. CONTINUTUL SI FUNCTIILE CREDITULUI ..................................................................
1.2. DOBANDA ..........................................................................................................................
1.3. FORMELE CREDITULUI ...................................................................................................

CAPITOLUL II
ACTIVITAŢI SPECIFICE DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR DIN CARNE
OFERITE DE KAUFLAND
2.1. PREZENTAREA SORTIMENTULUI ………………………………………….................
2.2 CARACTERISTICI DE CALITATE .................................................................................
2.3. TEHNICI DE ETALARE SI EXPUNERE A SORTIMENTULUI ………………………
2.4. IDENTIFICAREA CATEGORIILOR DE SERVICII OFERITE CLIENŢILOR ………

CAPITOLUL III
PROMOVAREA PRODUSELOR SI SERVICIILOR OFERITE DE MAGAZIN .
3.1. FORME DE PROMOVARE ...............................................................................................
3.2. FORME SI MIJLOACE DE PUBLICITATE ....................................................................
3.3.INFORMAREA CLIENŢILOR CU PRIVIRE LA OFERTA DE PRODUSE ŞI
SERVICII......................................................................................................................................

CAPITOLUL IV
MĂSURI DE IMBUNATAŢIRE A ACTIVITĂŢII
4.1. ASIGURAREA CALITĂŢII PRODUSELOR SI SERVICIILOR......................................
4.2. ASIGURAREA PROTECŢIEI CONSUMATORULUI......................................................
4.3. CONCLUZII SI PROPUNERI PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA ACTIVITĂTII ..............

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................
ANEXE.........................................................................................................................................
ARGUMENTUL

CAPITOLUL I : TEORIE

I.1. NOŢIUNEA DE CREDIT

Creditul, ca şi moneda este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la


rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.
Printre primele operaţiuni, cu caracter economic înfăptuite de indivizi care au trecut de
la viaţa izolată, individuală, la o formă de viaţă socială a fost schimbul în natură şi ca o
consecinţă imediată a lui a apărut creditul care este tot un schimb, cu singura particularitate că
în momentele schimbului se intercalează factorul timp.
În orice tranzacţie de schimb, în mod obişnuit, fiecare din părţi oferă celeilalte un
echivalent. Atunci când una din părţi convine să primească echivalentul la care are dreptul la
o dată viitoare, se spune că este vorba de un schimb pe credit.
Indiferent de modul în care s-a născut şi a evoluat activitatea economică a omenirii,
creditul a apărut înaintea oricărui sistem si instrument de schimb.
Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin “creditum - credere”, care
înseamnă a crede, a se încrede sau a avea încredere. Această origine a noţiunii de credit scoate
în evidenţă un element psihologic absolut necesar existenţa unei operaţiuni de împrumut –
încredere.
Creditul, fiind o categorie de natură economico-financiară a format obiectul unor ample
cercetări în literatura de specialitate. Analizând unele definiţii cu privire la credit, vom
constata o diversitate de opinii, diferenţa dintre ele fiind determinată de punctul de vedere din
care este privit creditul.
Astfel, prof. W. Sombrat, oferă o definiţie sintetică, dar expresivă, când spune: “creditul
este puterea de cumpărare, fără a deţine numerar”. Într-o manieră asemănătoare, prof. C. Gide
defineşte creditul ca fiind “schimbul unei bogăţii prezente, contra unei bogăţii viitoare”. Prof.
F. Leitner defineşte creditul ca un “act economic care face să nască în favoarea unui individ
un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la dispoziţia lui, de un
alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat”. La rândul său prof. V. Slăvescu
arată că “este vorba de o operaţiune de credit sau ne găsim în faţa unui fapt economic, numit
credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată într-un moment dat,
din partea unui subiect economic, cu obligaţia pentru acesta din urmă de a restitui mai târziu,
la un termen fixat, suma primită, plus o sumă de bani care se chemă interes sau dobândă”.
Adept al definiţiilor succinte, prof. A. Page defineşte creditul ca fiind “schimbul unei valori
monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”1.
Potrivit unei alte opinii “creditul constă în acte si operaţiuni de concentrare a
disponibilităţilor băneşti din economia naţională şi de repartizare si utilizare a acestor
disponibilităţi pentru satisfacerea trebuinţelor băneşti temporare ale unităţilor economice si
ale cetăţenilor”.
Punctele de vedere după care creditul este considerat drept un scop în activitatea
economică, nu vor reuşi să ofere o imagine clară a acestuia. Noţiunea de credit nu poate fi
concepută ca un instrument de care să se dispună oricum şi oricând.
Creditul nu este un împrumut în forma sa pură. Obiect al împrumutului îl formează
întotdeauna un bun, care va fi restituit în forma sau în substanţa sa2. De pildă, o persoană
împrumută alteia o carte, urmând ca la restituire să primească acelaşi exemplar sau un altul
dar cu acelaşi titlu. Creditul, însă, este un împrumut în monedă. După cum se ştie, moneda
este o marfă, dar nu orice fel de marfă, o marfă cu calităţi deosebite – aceea de marfă a
mărfurilor, cu rol de echivalent general.
Creditul este un schimb de monedă condiţionat si despărţit de un interval de timp,
de un termen.
Cu alte cuvinte, a acorda cuiva un credit, înseamnă a-i pune la dispoziţie o sumă de bani,
cu condiţia de a o rambursa în viitoxr, la o anumită dată.
Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un
interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
Pentru timpul care va trece între primirea sumei de bani şi rambursarea sa, beneficiarul
operaţiunii va plăti o dobândă. Prin urmare, schimb separat de timp, folosirea banilor, plata
unei dobânzi – sunt elemente constitutive ale oricărei operaţiuni de credit3.
O variantă a creditului în forma sa pură şi simplă este creditul comercial. Într-unul din
cele două momente, al acordării sau rambursării, în loc de o sumă de bani poate să apară o
cantitate de mărfuri, executări de lucrări sau prestări de servicii.
În orice operaţiune de credit, de principiu, intervin două subiecte: cel care acordă
creditul, numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor. Alte elemente ale
creditului sunt: scadenţa (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului),
ratele parţiale care se rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii stipulate
în contractul de credit, termenul de graţie (perioada între momentul angajării creditului si
începerea rambursării lor), garantarea creditului (sau gajul, format din bunuri care se
constituie la dispoziţia creditorului sau al unui terţ, pentru asigurarea îndeplinirii de către
debitor a unor obligaţiuni de o valoare, în general, mai redusă) si dobânda (reprezentată de o
sumă de bani plătită de către debitor, creditorului său, pentru împrumutul acordat pe un
termen determinat).
Apărut odată cu schimbul în natură şi cunoscând în evoluţia sa numeroase forme,
creditul îndeplineşte un rol esenţial în economia modernă. De altfel, apreciindu-se rolul
deosebit al monedei şi creditului în dezvoltarea social-economică a omenirii, au fost conturate
trei trepte de evoluţie:
 treapta economiei naturale, în care indivizii produceau bunurile necesare traiului
propriu sau cel mult al familiei. În această etapă se disting două subdiviziuni: economia
familială autarhică, în care toate celelalte celule economice erau închise şi economia de
schimb în natură;
 treapta economiei naturale, în care schimburile de bunuri se fac prin intermediul
monedei;
 treapta economiei de credit, în care se pun bunuri în circulaţie contra promisiunii de
a restitui în viitor aceeaşi valoare. Este ultima şi cea mai evoluată treaptă de dezvoltare
economică si financiară a omenirii, unde, în procesul schimbului, rolul esenţial îl au
operaţiunile de credit.

I.2. CLASIFICAREA CREDITULUI

Creditul, la apariţia sa, era realizat sub forma unui credit natural, în care un individ
acorda altuia un bun sau un serviciu, formă ce se mai practică şi astăzi în comunităţile mai
puţin evoluate.
În societatea modernă formele creditului au evoluat cu mare rapiditate, în strânsă
corelaţie cu gradul şi nivelul societăţii de astăzi4.
Cu privire la formele creditului, în literatura de specialitate, au fost exprimate opinii
diferite. Astfel, unii autori susţin existenţa a două forme de exprimare a creditului: creditul
public şi creditul bancar; după o altă opinie formele creditului sunt: credit bancar, credit
cooperatist şi credit public; după o altă opinie, sunt reţinute următoarele forme: credit de
producţie, de consumaţie, privat si public; în fine, într-o altă opinie sunt reţinute ca forme ale
creditului: creditul bancar direct, creditul de stat şi creditul prilejuit de vânzarea, în rate, a
unor mărfuri.
Formele principale sub care se prezintă creditul în economia de piaţă sunt: creditul
bancar si creditul comercial.
Creditul comercial este o formă de împrumut practicată între vânzător şi cumpărător,
atunci când vânzarea mărfurilor este făcută pe credit, adică înmânarea acesteia este separată în
timp de plata preţului ei. Creditul comercial contribuie la accelerarea circulaţiei mărfurilor şi
prin aceasta, la dezvoltarea economiei naţionale. Mecanismul creditului comercial se
desfăşoară astfel: un agent economic dispune de stoc de marfă destinat vânzării în timp ce un
alt agent are nevoie de marfă, dar nu dispune pe moment de fonduri băneşti pentru
cumpărarea mărfurilor. Primul agent, pe baza unui contract de vânzare-cumpărare pe credit,
pentru a accelera valorificarea producţiei prin desfacere, va livra marfa celui de-al doilea,
urmând ca după un anumit termen, acesta din urmă să achite contravaloarea mărfurilor la
preţul stipulat în contract. Preţul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare pe credit
cuprinde, preţul mărfii la care se adaugă un procent ce reprezintă preţul creditului (dobânda).
De regulă, creditul comercial se acordă pe termen scurt pe baza cambiei. Pe această cale
creditul comercial înlesneşte şi accelerează circulaţia capitalului5.
În economia de piaţă, creditul comercial constituie baza sistemului de credit. În statele
cu economie planificată a fost desfiinţat.
Creditul bancar este creditul care se acordă agenţilor economici sub formă bănească de
către instituţii specializate în aşa numitul “comerţ cu bani”, numite instituţii bancare. Această
formă de credit este foarte larg răspândită, având ca obiect acea parte disponibilă a capitalului
numit capital de împrumut. Creditul bancar este principala sursă pentru asigurarea fondurilor
băneşti necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naţionale. Acordarea

4
creditului bancar formează fundamentul activităţii bancare. În calitatea lor de intermediare
băncile împrumută pentru a da apoi cu împrumut sumele ce se află în căutarea unui
plasament. Modalităţile creditului bancar sunt: credit bancar de scont, credit bancar în cont
curent, credit bancar pe gaj cu efecte publice (creditul lombard), credit bancar pe gaj de
efecte comerciale.
Având în vedere că agenţii economici care acordă partenerilor de afaceri credite
comerciale apelează, la rândul lor, la bănci pentru a-şi reconstitui capitalul, există o strânsă
interdependenţă între creditul comercial şi creditul bancar. Primul nu mai poate fi conceput
astăzi fără cel de al doilea, iar acesta din urmă are posibilitatea să-şi sporească dimensiunile
pe seama celui dintâi.
a) După destinaţie, creditul poate fi: credit de producţie şi credit de consumaţie.
Creditul de producţie este destinat activităţilor având un scop activ în economie, în timp ce al
doilea este destinat consumului social. Precizăm că aprecierea utilităţii creditului după
destinaţia lui poate duce la judecăţi de valoare care nu sunt întotdeauna conforme cu
realitatea. Astfel, este posibil ca un credit cu destinaţie productivă să se soldeze cu mari
pierderi pentru economie, atunci când se realizează investiţii insuficient fundamentale sau
când sumele de bani sunt folosite pentru realizarea unor produse care nu sunt cerute de
beneficiar. De asemenea, nici creditul de consumaţie nu este întotdeauna neproductiv, de pildă
creditele contractate pentru sănătate, învăţământ, cultură etc. Aprecierea creditului trebuie să
se facă în funcţie de rezultatele finale ale utilizării sale şi numai după destinaţia sa iniţială.
b) În funcţie de subiectul de drept care angajează creditul, acesta poate fi: credit public
şi credit privat.
Creditul public este contractat de către stat, pentru completarea resurselor sale în cazul
când veniturile ordinare nu sunt suficiente. Creditul poate fi productiv, atunci când este
destinat înfiinţării de întreprinderi cu capital de stat sau modernizării celor existente şi
neproductiv, destinat unor sarcini de apărare, educaţie, administraţie etc6.
Creditul privat este contractat de o persoană particulară sau de o întreprindere privată.
c) După modul de garantare, acesta se prezintă sub forma creditului real, garantat cu
valori materiale certe, si creditul personal, acordat pe baza încrederii, a prestigiului de care se
bucură cel împrumutat. În general, prestigiul persoanei împrumutate se bazează pe capacitatea
sa economică, pe valorile materiale cunoscute de care dispune, astfel că sub acest aspect
distincţia dintre creditul real şi creditul personal are doar caracter formal.
Creditul personal poate fi acoperit atunci când persoana împrumutată nu este suficient
de bine cunoscută sau nu prezintă suficiente garanţii morale, prin garanţie personală sau
solidară a altor persoane care, angajându-şi răspunderea pentru debitor, diminuează riscul
eventualei insolvabilităţi. ţinând cont de această situaţie, creditele personale pot fi credite
acoperite şi credite descoperite.
d) În funcţie de perioada de timp pentru care s-a acordat împrumutul, creditele se pot
clasifica în: credite pe termen scurt (de până la 1 an), credite pe termen mijlociu (de 1 până
la 5 ani) şi credite pe termen lung (de peste 5 ani, contractate, de regulă pentru investiţii).
În practică se cunosc şi credite fără termen, cum sunt operaţiunile de credit în cont
curent, practicate atunci când raporturile între creditori şi debitor se caracterizează prin
continuitate şi mare frecvenţă.
e) După locul de desfăşurare a operaţiunilor de credit, în ţară sau în străinătate, vom
întâlni: credit intern şi credit extern.
f) În funcţie de posibilitatea pe care o are la dispoziţie creditorul pentru a avea sau nu
dreptul de a solicita debitorului rambursarea anticipată a sumei împrumutate, creditul poate fi:
denunţabil, atunci când se cere rambursarea înainte de expirarea termenelor de scadenţă, prin
notificare unui aviz prealabil, şi nedenunţabil, când nu se mai stipulează o asemenea clauză
în înţelegerea dintre cele două părţi. În cazul formei creditului denunţabil, creditorul se
asigură pentru cazul în care afacerile debitorului nu sunt profitabile, putând cere rambursarea
sumei de bani împrumutate, înaintea falimentului celui împrumutat.
g) În fine, în practică mai este cunoscută forma creditului guvernamental, care apare
atunci când în calitate de creditor apare guvernul unui stat. Această formă de credit, poate fi la
rândul său, intern sau extern.
Având în vedere importanţa deosebită, în economia de piaţă, a mecanismului creditelor
pe termen lung, mijlociu şi pe termen scurt, ne vom opri mai pe larg asupra acestora.
Credite pe termen lung (peste 5 ani), rambursabile la termen, sunt acordate de băncile
comerciale, precum şi de companiile de asigurare sau alte organizaţii financiar specializate în
administrarea fondurilor băneşti. Astfel de împrumuturi se negociază direct între creditori si
debitori (şi, de obicei, sunt nepublicate, spre deosebire de alte tranzacţii de pe piaţa banilor,
care sunt publice), documentul final al tratativelor fiind poliţa. Aceste împrumuturi se
clasifică după trei categorii: natura garanţiei, sensul obligaţiei şi gradul de participare.
h) După natura garanţiei, împrumuturile sunt directe, garantate fie cu unele bunuri
(ipotecă), fie numai pe baza creditului general al organizaţiei interesate (girul). În aceste două
situaţii un rol deosebit îl au bilanţul societăţii precum şi perspectivele pe care le are de a
obţine şi în viitor numerar pe seama activităţilor pe care le desfăşoară, acestea exprimându-se,
de fapt, prin previziunile asupra veniturilor ei.
i) După sensul obligaţiei, împrumuturile sunt directe, realizate printr-o varietate de
metode, cum ar fi închirierile pe termen lung, plata prin bonuri sau acorduri privind
desfacerea producţiei. Aceste forme de împrumut ale căror implicaţii depăşesc în parte sfera
de cuprindere a bilanţului, prezintă diferite avantaje, întrucât ele pot fi adaptate la nevoile
societăţii interesate în ceea ce priveşte atât sumele, cât şi eşalonarea împrumuturilor, pot fi
negociate în particular şi pot să nu fie cuprinse în bilanţul contabil. În schimb, costul pe care îl
implică atragerea unor asemenea surse este, de regulă, ceva mai mare decât nivelul mediu al
dobânzilor.
j) După gradul de participare, unele împrumutului au caracterul obligaţiilor directe,
atât a creanţelor convertibile, cât şi a creanţelor pe venituri. În primul caz, creditorul poate
opta pentru convertirea creanţei în acţiuni curente la un preţ prestabilit, în timp ce în al doilea
caz, plata dobânzilor pentru astfel de creanţe este obligatorie numai dacă veniturile brute
(inclusiv impozitele) sunt la un astfel de nivel încât le poate acoperi.
Creditele pe termen mijlociu sunt caracterizate atât prin durată (5 ani), cât şi prin
tehnicile de mobilizare a efectelor financiare care permit apelarea la piaţa monetară
tradiţională. În acest cadru, se înscriu biletele la ordin, care sunt de două categorii:
 bilet la ordin comercial, care se referă la un act de comerţ;
 bilet la ordin financiar, prin care băncile acordă credite clienţilor săi, inclusiv
societăţilor comerciale de persoane sau de capital. Aceste efecte de comerţ conţin elemente de
certitudine (obligaţia necondiţionată de plată şi avalul) sunt negociabile şi se pot transmite
prin girare, scontare şi reescontare, deci creează posibilitatea deţinătorului-beneficiar de a-şi
procura resurse financiare înainte de scadenţă. În plus, biletelor la ordin le sunt conferite o
serie de facilităţi în favoarea securităţii drepturilor beneficiarilor, prin dreptul comercial,
convenţiile internaţionale, codurile comerciale şi alte reglementări în materie. În baza acestor
reglementări, biletul la ordin a devenit un înscris - un titlu de credit - prin care o persoană,
numită emitent, se obligă să plătească altei persoane, numită beneficiar, sau la ordinul
acesteia, o sumă de bani la scadenţă. Aceste efect de comerţ poartă trei semnături: emitent,
bancă şi o instituţie de emisiune (financiară), care prin intervenţia sa contribuie şi la
diminuarea caracterului inflaţionist al acestei forme de credit.
Creditele pe termen scurt se realizează în diverse forme de mobilizare a creanţelor,
cum ar fi: scontarea efectelor comerciale (l’escompte commercial), creditele de antrenare
(les effets de chaîne) şi creditele de mobilizare a creanţelor comerciale (la crédit
mobilsibale de créances commerciales).
Prima formă de credit (scontarea comercială) reprezintă sistemul cel mai frecvent
practicat în Franţa şi în alte economii de piaţă de tip occidental. Acest sistem permite
societăţilor comerciale să mobilizeze efectele de comerţ (trate, bilete la ordin, warante) pe
bază de scontare înainte de scadenţă. Prin această operaţiune, beneficiarul tratei sau biletului
la ordin încasează suma înscrisă în aceste documente, diminuate cu taxa scontului (dobânda
creditului acordat la bancă până la scadenţă) şi comisionul perceput de bancă pentru
acoperirea cheltuielilor sale şi realizarea unui beneficiu7.
Calculul taxei reescontului (dobânzii creditului) are în vedere valoarea nominală,
valoarea actuală şi diferenţa, reprezentând scontarea propriu-zisă, ţinând seama de taxa
scontului în procente, de faptul că plata se face în zile şi că un an se consideră în relaţiile
bancare, la media de 360 zile pentru 100 de unităţi monetare.
Creditele pe termen scurt se obţin şi prin scontarea warantelor, care reprezintă
documente de depozitare a mărfurilor în depozite, antrepozite, docuri sau magazii generale
administrate de stat. În aceste depozite, antrepozite, comercianţii, industriaşii etc. îşi
depozitează materiile prime, mărfurile şi produsele importante fără a plăti taxe vamale pe
durata depozitării lor şi atâta timp cât ele rămân în incinta antrepozitului. Pe perioada
depozitării se plătesc însă anumite taxe, prime de asigurare, cheltuieli de recondiţionare etc.
Recipsa-warant pentru obiectele depozitate este detaşată dintr-un registru de cotor (talon) şi se
divide în două părţi: recipisa şi warantul. Aceste părţi sunt la ordin, recipisa dând dreptul de
proprietate asupra mărfurilor, iar warantul comercial (prescurtat warantul) este un act de gaj
pe care firma care a depozitat mărfurile poate să-l transmită prin andosare, de regulă unei
bănci sau unei firme care îi acordă un împrumut, warantul andosat garantând restituirea
împrumutului. Dacă deţinătorul recipisei nu va rambursa creditul la scadenţă, banca se va
prezenta la antrepozit, va vinde mărfurile respective, va efectua rambursarea împrumutului şi
va vărsa diferenţa în contul deţinătorului recipisei.
A doua formă de trate (creditele de antrenare) reprezintă bilete sub formă de trate,
plătibile la date fixe care antrenează un mare număr de efecte de valori scăzute, care nu se pot
reescompta, dar sunt cu scadenţe scurte, de maxim trei luni. Pe baza acestor bilete scadente,
după trei luni, băncile acordă credite, interpunându-se între deţinătorul biletelor şi clientul său.
A treia formă de credit (creditele de mobilizare a creanţelor comerciale) se derulează
după următoarele criterii: după ce se face facturarea la clienţi, societatea care doreşte credit
grupează facturile cu aceeaşi scadenţă de plată, ţinând seama de termenul de plată stabilit cu
clienţii şi emite un bilet la ordin de o valoare egală cu valoarea acestor facturi. Acest bilet este
scontat de bancă, dar sistemul este dificil, fiind contestat de clienţi, care pot protesta pe motiv
că, în conformitate cu prevederile din contract, aceştia sunt debitorii furnizorilor şi nu ai
băncilor.
Creditele menţionate (pe termen lung, scurt şi mijlociu) sunt acordate – direct sau
indirect – pe piaţa financiară. Dar un mare număr de societăţi comerciale, mici şi mijlocii, “nu
pot apela la piaţa financiară, fie din cauza formei lor (societăţile de persoane sau cele cu
răspundere limitată), fie din cauza mărimii lor: ele nu dispun întotdeauna de un dosar suficient
de important pentru a se adresa unui organism financiar”. Aceste firme acoperă necesităţile
lor de finanţare graţie creditului acordat direct de particulari, respectiv de asociaţii sau de terţe
societăţi străine. Astfel de metode de finanţare îmbracă forme diverse. Din acest punct de
vedere, se disting, în practica franceză trei forme de credit: avansurile asociaţilor, bonurile
de casă şi alte categorii de împrumuturi.
 Avansurile asociaţilor. Capitalurile societăţilor comerciale de persoane sau cu
răspundere limitată este, de regulă, insuficient pentru desfăşurarea unei activităţi deosebite. În
plus, au dezavantajul că titlurile lor de societate (părţi sociale) nu sunt cotate la bursă. În
această situaţie, asociaţii fac apel la avansurile în cont curent, prevăzute în statutul de
funcţionare. Contul curent este un cont de avansuri în cont curent, prevăzute în statutul de
funcţionare. Contul curent este un cont deschis în contabilitatea societăţilor care funcţionează
pe sistemul de compensare, pe bază de aviz pe o perioadă de 3 luni în temeiul unui contract de
împrumut sau convenţie de blocaj fără a depăşi volumul capitalului social. Astfel de convenţie
prevede durata până când asociaţii se angajează să lase sumele alocate în contul curent şi
procentual de dobândă de plătit, care este limitată. Aceste reguli funcţionează şi în societăţile
pe acţiuni (anonime şi în comandită), însă cu caracter restrâns fără a depăşi ca volum jumătate
din capitalul social şi, în plus, capitalul social subscris la constituirea societăţii trebuie să fie
integral vărsat.
 Bonurile de casă. Aceste bonuri reprezintă hârtii de valoare, cuprinzând
angajamentul emitentului de a plăti o anumită sumă în vederea rambursării unui împrumut pe
termen scurt purtător de dobândă. Hârtiile de valoare respective sunt la ordin sau la purtător şi
sunt asimilate efectelor de comerţ (cambie, bilet la ordin). În Franţa, astfel de hârtii de valoare
sunt utilizate de toate societăţile şi organizaţiile financiare, putând fi emise în mod progresiv,
în funcţie de necesităţile de capital. Ele pot fi emise în mod public, însă numai de societăţile
cu răspundere limitată şi pe acţiuni, care au încheiate bilanţurile pe trei exerciţii şi au în
întregime capitalul dedus. De asemenea, forma lor este, conform legislaţiei franceze, foarte
clar reglementată, cuprinzând numeroase informaţii pentru identificarea situaţiei societăţilor
comerciale care le-a emis.
 Diverse categorii de împrumutaţi. În această categorie se înscriu contractele de
împrumut între particulari şi societăţi. Forma acestor împrumuturi depinde de relaţiile dintre
terţi şi societăţi şi de gradul de încredere existent între părţile contractante. În afara relaţiilor
personale şi garanţiile posibile date de valorile patrimoniale ale societăţii respective, se
practică în mod curent şi ipoteca. Această garanţie oferă cea mai sigură securitate şi în
practica franceză şi are o mare audienţă la public. Contractele de împrumut, pe lângă suma
împrumutată, termenul de rambursare, nivelul de dobândă, obiectul ipotecat etc., sunt
autentificate de notari, care sunt direct menţionaţi în calitate de intermediari.
Creditele acordate de bănci ţărilor cu economie de piaţă pentru desfăşurarea activităţii
de producţie sau a celei comerciale pot avea şi un caracter sezonier, cum ar fi:
 creditul pentru stocurile sezoniere;
 creditul impus de fluctuaţii sezoniere ale activităţii firmei (care nu depăşesc 9 luni);
 creditul de trezorerie, care se numeşte în mod curent credit de fond de rulment;
 creditul de schimb, în cazul efectuării unor operaţiuni financiare speciale (emisiuni
de obligaţiuni) care necesită unele finanţări pe termen scurt.
În sistemul economiilor de piaţă dezvoltate, există şi o altă formă de credit, denumită “le
lease back”. Prin acest sistem de lease back, proprietarul unei societăţi comerciale care se
află în urgenţă de nevoie de fonduri băneşti îşi vinde întreprinderea unei societăţi de leasing şi
apoi o închiriază printr-un contract obişnuit. În acest mod, îşi transformă fondurile imobilizate
în fonduri disponibile, iar după realizarea scopului îşi răscumpără întreprinderea la un preţ
dinainte stabilit, în general la un nivel destul de scăzut. Răscumpărarea se poate face şi prin
rambursare progresivă, dând posibilitatea astfel la reducerea cheltuielilor de lease back 8.

I.3. FUNCŢIILE ŞI ROLUL CREDITULUI

Locul şi importanţa creditului în relaţiile social economice sunt evidenţiate prin funcţiile
sale şi anume:

.
 funcţia distributivă, constă în mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un
moment dat în economie şi redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite
ramuri, sectoare de activitate care au nevoie de fonduri de finanţare. Disponibilităţile băneşti
se referă la surplusurile de capital de circulaţie aflate temporar sub formă inactivă în conturile
bancare ale societăţilor comerciale, la rezervele de casă sub formă inactivă în conturile
bancare ale societăţilor comerciale, la rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi
bancare, economiile populaţiei depuse la casele de economii ori la băncile comerciale.
Oferind agenţilor astfel de disponibilităţi, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a
capitalului punând astfel în mişcare forţele economice latente şi contribuind la creşterea
avuţiei reale a societăţii. De asemenea, operativitatea dată procurării de noi capitaluri dă mai
multă elasticitate economiei în ansamblul ei, favorizând orientarea mai rapidă a investiţiilor
spre sectoarele sau activităţile inerente şi externe şi contribuind pe această bază la creşterea
eficacităţii marginale a capitalului. Tot prin funcţia distributivă, creditul participă la
concentrarea capitalului şi dirijarea acestuia spre acţiuni de mare anvergură, profitabile
întregii societăţi.
 funcţia de transformare a economiilor în investiţii, prin care se concretizează una
din legile obiective ale economiei de piaţă, şi anume realizarea echilibrului macroeconomic
conform ecuaţiei E = I, în care E reprezintă economiile iar I investiţiile; orice individ poate
economisi o anumită sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcţie de venitul şi
comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investire constituie o
tezaurizare şi reprezintă un factor de dezechilibru pentru viaţa economică. În acelaşi timp, nu
orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma riscurile unei investiţii, iar
dacă le au, este posibil să nu le poată valorifica din cauza lipsei de capital.
Creditul este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând
transformarea economiilor, altfel inactive în investiţii. Sub acest aspect, creditul este un
important factor al creşterii economice. Oferind posibilitatea accesului la credite al oricărui
individ care, prin intenţiile sale realiste, riguros fundamentate garantează rambursarea
sumelor primite, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, promotoare
ale noului, ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului
economic.
 funcţia de emisiune monetară. Urmare a consolidării ideii de credit bazat pe
încrederea între participanţii la actul economic, a fost creată moneda fiduciară (cu valoare
fictivă întemeiată pe încredere), adică la biletele de bancă, iar pe lângă acestea determinate de
nevoile schimbului, au apărut o multitudine de alte instrumente de tehnici de plată. Astfel de
instrumente şi tehnici, ca viramentul cecul, compensaţia, trata, cambia etc., au dus la
diminuarea numerarului din circulaţie şi la creşterea în mari proporţii a monedei scripturale.
Prin aceasta s-a realizat şi o importantă reducere a cheltuielilor cu circulaţia monetară, noile
tehnici şi instrumente de plată determinate de acţiunea creditului, asigurând şi o creştere a
volumului şi valorii tranzacţiilor economice.
 funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor, se realizează prin reglementarea
dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri şi servicii, creditându-se consumul, pe de o parte şi
stocurile, pe de altă parte. Astfel, dacă anumite mărfuri a căror producere are, în mod obiectiv,
un caracter sezonier (ulei, zahăr, produse din fructe etc.) ar fi aduse toate pe piaţă în
momentul realizării lor, oferta ar deveni disproporţionat de mare în raport cu cererea şi am
asista la o cădere catastrofală a preţurilor, care va fi urmată, după un anumit timp, când se va
ajunge la o penurie a mărfurilor respective de o urcare exagerată a preţurilor. Pentru
prevenirea unor asemenea situaţii care ar perturba echilibrul economic (risipă urmată de
penurie), se foloseşte un instrument al creditului, şi anume warantul, care oferă pentru
proprietarii mărfurilor posibilitatea depozitării lor şi obţinerii cu anticipaţie, într-o proporţie
mai mare sau mai mică, a contravalorii acestora.
Prin finanţarea producţiei şi consumului, precum şi prin crearea unor instrumente şi
tehnici deosebit de flexibile, creditul a devenit o prezenţă sine qua non în viaţa socială şi
economică din orice ţară civilizată. De asemenea, prezenţa sistemului de credit şi a formelor
sale în societăţile avansate, oferă numeroase facilităţi, inclusiv protecţia participanţilor la actul
economic9.
Creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor economice internaţionale,
stimulând exporturile şi importurile, asigurând o desfăşurare normală, rapidă şi în deplină
siguranţă a operaţiunilor de export-import. În fine, trebuie avute în vedere rolul pe care îl are
creditul în acoperirea deficitului bugetar al statului, sub forma creditului public.
Trebuie subliniat însă că, pe cât util şi avantajos este creditul, pe atât de primejdios
devine atunci când nu este utilizat în conformitate cu principiile sale şi cu cerinţele
echilibrului economico-financiar. Cel mai mare pericol îl constituie folosirea abuzivă,
determinată de ideea utopică, că prin sine însuşi, creditul reprezintă avuţie. O astfel de
concepţie va avea consecinţe extrem de grave atât asupra debitorului cât şi a creditorului:
debitorul va fi tentat să folosească sumele provenite din împrumut ca pe propria-i avere, fără
discernământ, ier creditorul se va vedea sărăcit, în imposibilitatea de a-şi recupera banii
împrumutaţi.
Un alt pericol îl reprezintă aşa numita supracreditare, care duce la mari dezechilibre
economice, financiare şi monetare, generând, atunci când ia proporţii, inflaţia. De asemenea,
utilizarea creditului pentru finanţarea unor activităţi economice insuficient fundamentate
poate duce la dezechilibru structural în economia naţională, la disproporţii între ramurile şi
sectoarele ei de activitate.
O folosire arbitrală a creditului poate stimula şi o intensificare a operaţiunilor
speculative, o creştere a capitalului fictiv, care poate genera crahuri financiare. În fine, nu
trebuie omisă nici problema riscurilor rezultate din utilizarea creditului, în special pentru
instituţiile bancare, care, dacă nu sunt luate în considerare, pot provoca prăbuşirea în lanţ a
sistemului bancar, cu consecinţe extrem de dureroase pe plan economic, social şi politic.

I.4. CONDIŢIILE CREDITULUI

În îndeplinirea funcţiilor şi rolului creditului la economia de piaţă, pentru valorificarea


la maximum a avantajelor şi diminuarea la minimum a dezavantajelor, este necesar să fie
întrunite următoarele condiţii10:
 existenţa unui sistem juridic prin care să se reglementeze cadrul general la
operaţiunile de credit, măsurile asiguratorii şi de protecţie pentru participanţii la contractul de
credit, drepturile şi obligaţiile creditorilor şi debitorilor, procedura de soluţionare a litigiilor
dintre părţi şi organele competente. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a
lăsa spaţiul de afirmare liberei iniţiative dar şi categoric, astfel încât să crească încrederea
agenţilor economici şi să limiteze riscurile;
 existenţa unui sistem instituţional, constând într-un ansamblu de instituţii şi
organisme specializate, cu o vastă reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu relaţii de corespondenţă
cu instituţii similare din străinătate. De asemenea, este necesar ca aceste instituţii să dispună
de personal (bancheri) calificat şi de mijloace tehnice moderne pentru efectuarea operaţiunii
de credit;
 existenţa unui cadru economic favorabil, legat de situaţia de ansamblu a
economiei naţionale, de perspectiva ei, de gradul de dotare profesională şi tehnică a

.
sectoarelor din economie, precum şi de conjunctura economică pe plan intern şi extern. De
asemenea, o importanţă deosebită o are şi situaţia resurselor existente în economie şi aflate la
dispoziţia agenţilor economici, accesul la acestea, structura economiei naţionale, situaţia
pieţei de mărfuri, a pieţei financiare etc.;
 forma relaţiilor social-politice în sensul existenţei cadrului general de ordine şi
consens social-politic, de stabilitate şi continuitate a operaţiunilor generale referitoare la
deciziile macro-economice, precum şi atitudinea regimului politic faţă de economie, faţă de
libera iniţiativă şi faţă de piaţă. Este evident că un mediu social caracterizat prin convulsii
între diferitele categorii sociale, un regim politic instabil, contestat, o politică economică
oscilantă sau opţiuni şi atitudini nesigure, fără perspective clare, vor influenţa elementul
esenţial al creditului, adică încrederea, descurajând atât tendinţele de economisire prin
intermediul instituţiilor specializate, cât şi cererea de credite sau acordarea lor;
 factorii de natură psihologică şi de tradiţie, care se referă nu numai la elementul
definitoriu al creditului, încrederea, ci şi la comportamentul agenţilor economici, a
întreprinzătorilor, dar şi a populaţiei în ansamblul său. Nu se poate face abstracţie de
aptitudinea diferitelor grupuri sociale spre economisire, consum sau investiţii sau spre
tezaurizare, de poziţia populaţiei în raport cu libera iniţiativă etc., care ţine de cutumă, de
religie, de nivel de cultură şi de educaţie sau de profesiunea şi poziţia socială a indivizilor.
Luarea în considerare a acestor condiţii, cunoaşterea şi constituirea lor au o deosebită
importanţă pentru etapa de tranziţie la economia de piaţă. La o analiză sumară a condiţiilor
creditului, se constată că, în cea mai mare parte, acestea se găsesc într-o foarte mică măsură în
ţara noastră. De la vechiul regim mai persistă obiceiurile şi mentalităţile antieconomice,
contrare principiilor de bază ale economiei de piaţă, care încă nu permit funcţionarea unui
sistem de credit, care să poată deveni un factor de favorizare a acestora. În acest sens, statul
va trebui, într-o primă etapă, să înfăptuiască condiţiile necesare de funcţionare ale unui
sistem de credit, fără, însă, a folosi metode administrative, care ar avea efecte contrare
scopului urmărit. Astfel, va trebui să promoveze, alături de politica financiară, monetară,
bugetară, valutară, şi o adecvată politică de credit.
Politica de credit, înfăptuită prin banca centrală (în unele state şi prin guverne), cu
ajutorul unor instrumente şi tehnici specifice, urmăreşte să asigure, prin promovarea
funcţiilor creditul echilibrul general economic al societăţii11. Politica de credit se
realizează printr-o serie de instrumente specifice, şi anume: manevrarea taxei scontului,

.
operaţiunile pe piaţa liberă (open market), politica rezervelor obligatorii ale băncii centrale,
politica de încadrare a creditului (care constă în impunerea unor cote maxime de creştere a
creditului) etc12.
Cunoaşterea acestor instrumente şi aplicarea lor adecvată, în funcţie de evoluţia de
durată conjuncturală a economiei, va permite creditului exercitarea rolului său de factor
mobilizator dar şi de reglare a vieţii economice.

I.5. DOBANDA

Dobândă reprezintă o caracteristică a creditului și constituie, după cum se desprinde

din literatură de specialitate, prețul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plătește
debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general,
nivelul dobânzii se corelează cu rată profitului obținută de întreprinzător. Cuantificarea
dobânzii se realizează prin utilizarea raței dobânzii, care se constituie într-un instrument de
influentare a cererii și ofertei de credite.
Un nivel redus al raței dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce
determină efecte favorabile asupra producției și economiei, după cum un cost ridicat al
creditelor, respectiv o rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea
în considerare a raței inflației, comparativ cu rată dobânzii utilizată în contractul de credit,
conduce la constatarea faptului, că în perioadele cu inflație sporită, creditele constituie pentru
debitori o modalitate perfectă de finanțare.
În funcție de același element, inflația, se utilizează în raporturile de credit, două tipuri
de dobândă: fixă și variabila.
Dobândă fixă este stabilită în contractul de credit și este valabilă pe întreagă durată a
creditului.
Dobândă sensibilă (variabila) se modifică periodic în funcție de presiunile inflaționiste
și de evoluția nivelului dobânzii pe piață.
Pentru conturile curente ale clienților se calculează atât dobândă debitoare, cât și
dobândă creditoare, că preț plătit de client, sau de bancă, pentru utilizarea unei anumite sume.
CAPITOLUL II
ACTIVITAŢI SPECIFICE DE COMERCIALIZARE A PRODUSELOR DIN CARNE
OFERITE DE KAUFLAND

2.1. PREZENTAREA SORTIMENTULUI

 Produse din carne de vită;


 Cârnati proaspeţi afumaţi si semi-afumaţi
 Vrăbioară
 Cârnaţi
 Pulpă
 Carne tocată
 Semipreparate
 Etc.

Produse din carne de porc;

 Cotlet de porc fară os


 Spadă de porc cu os
 Pulpă de porc cu os
 Carne de porc tocată
 Piept de porc cu os
 Cârnaţi proaspeti
 Cârnaţi afumaţi si semi-afumaţi
 Suncă presată
 etc

 Produse din carne de oaie;


 semipreparate
 carne proaspată
 salamuri
 specialităţi
 afumături
 cârnaţi
 parizer
 etc

 Produse din carne de pasăre;

 salamuri
 specialitaţi
 afumături
 cârnaţi
 parizer
 pateuri
 tobe
 rulade
 semipreparate
 carne proaspată
 etc

2.2 CARACTERISTICI DE CALITATE


Calitatea cărnii si a preparatelor din carne este asigurată de către furnizorii interni cât si
interni ai magazinului , aceştia garantând pentru produsele pe care le distribuie.
2.3. TEHNICI DE ETALARE SI EXPUNERE A SORTIMENTULUI

Carnea si produsele din carne sunt expuse pentru autoservire in vitrine frigorifice. Acestea
sunt asezate orizontal in caserole pe diferite sortimente :pui , porc,oaie,vită .
Semi preparatele (salamurile) sunt expuse in vitrine frigorifice tip cuier .
Kaufland are catre vanzare carne proaspată in vitrina asistată .

2.4. IDENTIFICAREA CATEGORIILOR DE SERVICII OFERITE CLIENŢILOR

Categorii de servicii :

 Garantii
 Garanţia prospeţimii
 Garanţia rapidităţii la vitrina cu servire asistată
 Garanţia rapidităţii la case
 Garanţia schimbului de produse
 Garanţia produselor electrice
 Garanţia prețurilor de discounter
 Servicii
 Telefonul clientului apelabil gratuit
 Plata fără numerar
 Casa fără dulciuri
 Super Petrecere
 Gustaţi gratuit
 Apel gratuit pentru taxi
 Calitatea din România
 Produse de brutărie proaspete
CAPITOLUL III
PROMOVAREA PRODUSELOR SI SERVICIILOR OFERITE DE MAGAZIN .
3.1. FORME DE PROMOVARE
Kaufland oferă o gamă foarte variantă de produse alimentare si non-alimentare.Kaufland
foloseste strategia de marketing pentru publicitate folosind promteri la diferite produse
oferind clienţilor posibilitatea să deguste produsul oferit spre vanzare sau sa testeze acel
produs.
Oferte ,,Cumperi 1, primesti 50 % reducere la cel de-al doilea produs cumpărat din aceeaşi
gamă !’’

3.2. FORME SI MIJLOACE DE PUBLICITATE :


 Exemple de activităţi, evenimente ce servesc la promovare :
 Promoţii

 Tombole;

 Promovare in cadrul emisiunilor : Masterchef;Alte moduri de a atrage atenţia


actualilor si potenţialilor clienţi sunt:

 impânzirea orasului cu indicatoare, care arată direcţia spre magazin;

 impărţirea de cataloage gratuite, chiar şi in zonele din imprejurul oraselor mari;

 tot pentru promovarea vanzarilor este utilizat si merchandising-ul, existand foartemulti


angajati cu acest post in magazin;

 pentru promovarea mărcii a fost folosit celebrul logo KAUFLAND;

3.3. INFORMAREA CLIENTILOR CU PRIVIRE LA OFERTA DE PRODUSE SI


SERVICII
Clientii sunt informati cu privire la oferta de produse si servicii prin diferite moduri:

Pliante si reviste distribuite


Reclame TV
Kaufland are propriul site unde sunt prezentate ofertele de produse cât si serviciile oferite

CAPITOLUL IV
CONCLUZII SI PROPUNERI PRIVIND ÎMBUNATĂŢIREA
ACTIVITĂŢII IN CADRUL MAGAZINULUI

4.1. ASIGURAREA CALITĂŢII PRODUSELOR SI SERVICIILOR OFERITE


CLIENŢILOR

Kaufland oferă clienţilor produse alimentare proaspete alimentare de la furnizori români


si străini .Magazinul are propria linie de mezeluri unde clienţii pot achiziţiona produse
proaspete realizate in incinta magazinului . Kaufland garantează pentru produsele sale.

4.2. ASIGURAREA PROTECŢIEI CONSUMATORULUI

Kaufland vinde carne si produse din carne proaspete de cea mai buna calitate .Kaufland
aplică tuturor produselor sale standardul Grupului Inditex în legătură cu orice material de
origine animală. Această politică stabileşte că aceste produse provin întotdeauna de la animale
tratate într-un mod etic şi responsabil.
Kaufland comercializează produse alimentare proaspete de la producători interni si
externi .
4.3. CONCLUZII SI PROPUNERI PRIVIND IMBUNATATIREA ACTIVITATII
Calitatea este un concept care se utilzează in toate domeniile vieţii economice şi sociale, insă
care prezintă un caracter subiectiv si are semnificaţi particulare pentru domenii, sectoare,
funcţiuni sau obiecte specifice. Calitatea este un termen general, aplicabil la cele mai diferite
trăsaturi sau caraceristici, fie infividuale , fie generale şi a fost definota in diferite moduri de
către experţi sau consultanţi in calitate care îi atribuie acestui termen semnifcaţii diferite.
Pentru maximizarea profitului, menţinerea clienţilor vechi si atragerea de potenţiali lor
clienţi sunt necesare măsuri de imbunataţire a produselor precum: procurarea materialelor mai
calitative,procurarea de alimente romanesti .

Bibliografie
www.scribd.ro
www.granduo.ro
www.wikipedia.ro
www.google.ro (sectiunea imagini )
ANEXE

FISĂ DE CALITATE : Carne si produse din carne de porc

Număr crt. Caracteristici analiză Descriere şi


caracteristici

1. ASPECT SOLID, LIPSITA DE


IMPURITATI VIZIBILE SI
SEDIMENTE OSOASE

2. CULOARE ROZALIE

3. MIROS/GUST CARACTERISTIC,
PROASPAT ,GUST
CORESPUNZATOR
4. CORPURI STRAINE LIPSA

Evidenţierea defectelor si cauzele acestora:

1.Defecte datorate materiilor prime necorespunzătoare:

Carne-> Schimbarea consistentei , semne de alterare, miros neplacut , schimbarea culorii ,


etc.

Defecte datorate depozitării, transportului si manipulării necorespunzătoare, ţinerea la


temperatura nepotrivită sau expunerea la un mediu precar, neadecvat.

FACTURĂ
Furnizor: SC.KAUFLAND România SRL Cumparator: SC.IANCU SRL.
Nr.ord.reg.com./an. COM J 29/253/2003 Nr.ord.reg.com/an: J/41/264/2013
C.I.F/C.U.I : RO 154025 C.I.F: RO R 30014
Sediul : PLOIESTI VEST Sediu: PLOIESTI
Judetul : PRAHOVA Judetul : PRAHOVA
Capital social LEI : 200 000. Cont : RO 20 BRCE 1234 3800 000
Cot :RO 20 BRCE 25200 2300 Banca: BCR
Banca: BCR Nr. Facturii 1
Data (ziua, luna, anul) 03/02/2016

Cota T.V.A 9 %

Nr Denumirea U.M. Cantitatea Pretul unitar Valoarea Valoare


crt produselor sau a (fara T.V.A) -lei- T.V.A
serviciilor -lei- -lei-
0 1 2 3 4 5(3x4) 6
Nr Denumirea U.M. Cantitatea Pretul unitar Valoarea Valoare
crt produselor sau a (fara T.V.A) -lei- T.V.A
serviciilor -lei- -lei-

1 CARNE KG 40 16 640 57,6


TOCATA PUI
(1KG)

2 CIOCANELE DE KG 25 8 224 20,16


PUI (AVICOLA)

3 MUSCHI DE KG 15 18 270 24,3


PORC

4 SALAM USCAT BUC 15 12 180 16,2


VARA
(CRISTIM)

5 CRENVUSTI BUC 10 10 100 9


CAROLI

1414 127,16

Semnatura Total de plata


de primire (col. 5+col.6) 1541, 26
Capitolul 1
MOBILIERUL SI UTILAJELE COMERCIALE

Raft de expunere
Frigider

Vitrina frigorifica
Europaleti

Cosuri
Cantar

Casa de marcat
Liza