Digestia și absorbția la nivelul tractului gastro-intestinal

Alimentele care asigură supraviețuirea organismului pot fi clasificate în glucide, lipide, proteine,
vitamine și minerale. Primele 3 grupe de principii alimentare nu pot absorbite în starea lor naturală prin
membrana gastro-intestinală, de aceea sunt supuse în primul prin procesului de digestie. În urma acestui
proces, ele sunt scindate și modificate în componente suficient de mici, ce pot fi absorbite; în afara
acestor modificări, digestia presupune anumite mecanisme prin care sunt absorbite apa, electroliții și
alte substanțe esențiale.
Digestia glucidelor
Cele trei surse majore de glucide din dieta normală sunt: zaharoza, lactoza – dizaharid din lapte și
amidonul – polizaharid cu moleculă mare prezent în majoritatea alimentelor.
Amidonul este hidrolizat în primă faza până la stadiul de maltoză (dizaharid) sau până la alți
polimeri mici de glucoză. Hidroliza acestuia începe în cavitatea bucală, sub acțiunea unei enzime
secretate de glandele salivare (în principal glandele parotide), anume ptialina. Acidul clorhidric din
stomac asigura o digestie suplimentară a amidonului.
Cea mai mare parte a procesului de hidroliză are loc în porțiunile superioare ale intestinului subțire
sub influența amilazei pancreatice. În microvilii celulelor epiteliale sunt localizate lactaza, zaharaza,
maltaza și alfa-dextraza ce scindează dizaharidele și polimerii mici de glucoză. Aceștia din urmă sunt
digerați până la monozaharide pe măsura ce vin în contact cu microvilii. Produșii finali de digestie sunt
glucoza, galactoza și fructoza, absorbiți imediat în sângele portal.
Digestia lipidelor
În dieta obișnuită cele mai frecvent întâlnite lipide sunt trigliceridele, formate dintr-un nucleu de
glicerol și trei acizi grași. Pe lângă aceștia, se mai găsesc și fosfolipide, colesterol (compus sterolic) și
esteri de colesterol – acizi grași ce pot fi considerați lipide.
Deși cantități minime de lipide pot fi digerate în stomac sub acțiunea lipazei gastrice, cea mai mare
parte a digestiei lor are loc în intestinul subțire sub influența lipazei pancreatice. Emulsionarea lipidelor
se produce sub influența sărurilor biliare secretate prin bilă de către ficat, proces ce presupune scindarea
lor în picături mici pentru a permite enzimelor digestive insolubile să acționeze asupra lor. Sărurile
biliare reduc semnificativ tensiunea superficială la suprafața grăsimilor, fapt pentru care acestea pot fi
fragmentate în particule fine.
Sărurile biliare au proprietatea de a forma micelii – globule sferice mici ce au în compoziție 20-40
de molecule de săruri biliare. Pe măsură ce se formează în timpul digestiei trigliceridelor,
monogliceridele și acizii grași liberi trec și se dizolvă în porțiunea lipidică a miceliilor care
îndepărtează imediat acești produși finali din vecinătatea globulelor de lipide ce urmează a fi digerate,
procesul de digestie putând continua neîntrerupt.
Miceliile sărurilor biliare pot acționa și ca un transportor de monogliceride și acizi grași liberi prin
marginea în perie a celulelor epiteliale, unde se reabsorb. După ce se eliberează aceste substanțe la

STOIAN BIANCA DENISA

GRUPA 209
nivelul marginii în perie, sărurile biliare se reîntorc în chimul intestinal pentru a fi refolosite în procesul
de diapedeză.
Sub influența lipazei pancreatice cea mai mare parte a lipidelor este scindată în beta-monogliceride
și acizi grași.

Digestia proteinelor
Proteinele din dietă provin aproape exclusiv din carne și vegetale și sunt digerate în primul rând în
stomac și porțiunea proximală a intestinului subțire. Digestia proteinelor începe în stomac sub acțiunea
pepsinei ce le scindează în proteoze (albumoze), peptone și polipeptide mari. Pepsina acționează numai
în mediu puternic acid, la un pH cuprind între 2 și 3; acidul clorhidric secretat de glandele oxintice ale
stomacului fiind esențial pentru activarea și acțiunea acesteia. De asemenea, pepsina este deosebit de
importantă datorită capacității ei de a digera colagenul – constituent major al țesuturilor conjunctive din
carne.
Cu toate acestea, doar 20-30% din cantitatea totală ingerată de proteine este digerată în stomac, cea
mai mare parte a procesului desfășurându-se în partea proximală a intestinului subțire, sub influența
enzimelor pancreatice: tripsină, chemotripsină, carboxipolipeptidaze. Produșii finali ai acestei digestii
sunt aminoacizi și polipeptide – ce vor fi digerate în final până la stadiul de aminoacizi când vin în
contact cu celulele epiteliale ale intestinului subțire. Aceste celule conțin multiple enzime (peptidaze)
care transformă restul produșilor proteici în tripeptide, dipeptide și aminoacizi. Doar 2% din proteine
sunt excretate în materiile fecale daca bolul alimentar a fost masticat corespunzător.

ABSORBȚIA
Cantitatea totală de lichid ce trebuie absorbită zilnic este egală cu cantitatea de lichid ce este
ingerată, plus lichidul secretat în diverse sucuri gastro-intestinale (7 litri). Acestea totalizează
aproximativ 8-9 litri ce se absorb în fiecare zi, mai puțin 1,5 litri ce trec prin valva ileocecală în colon.
Stomacul este zona unde absorbția este redusă: doar câteva substanțe intens liposolubile precum
alcoolul și câteva medicamente pot fi absorbite în cantități mici. Majoritatea absorbției are loc la nivel
intestinal, întrucât această porțiune a tractului este prevăzut cu vili – valvule conivente ce cresc
suprafața de absorbție de aproape 3 ori. De asemenea, întreaga suprafață (din locul unde se varsă
ductul biliar comun până la valva ileocecală) este prevăzută cu vilozități intestinale proiectate în afară
cu 1 mm, ce măresc suprafața de absorbție de încă 10 ori. Absorbția prin mucoasa intestinală se
realizează prin transport activ și difuziune, la fel ca și prin alte membrane.
Apa se absoarbe izoosmotic, fiind transportată prin procesul de difuziune. Aceasta difuzează atât de
ușor prin membrană încat însoțește aproape instantaneu substanțele transportate în circulație – pe
măsură ce se absorb ionii și principiile alimentare, se absoarbe aproximativ 80% din apă.
Ionii de calciu sunt absorbiți activ, în special în duoden, strict sub controlul necesarului de calciu al
organismului prin intermediul parathormonului si vitaminei D. Ionii de fier sunt de asemenea absorbiți
activ în funcție de necesarul organismului. Potasiul, magneziul, fosfații sunt absorbiți activ prin
mucoasă.

STOIAN BIANCA DENISA

GRUPA 209
 Absorbția glucidelor se face sub formă de monozaharide și un mic procent sub formă de
dizaharide. Transportul celor mai multe dintre dizaharide încetează odată cu transportul sodiului,
datorită faptului că energia necesară acestui transport este asigurată prin sistemul de transport al
sodiului (teoria co-transportului sodiu-glucoză).
Absorbția proteinelor se face sub formă de tripeptide, dipeptide și aminoacizi prin membrana
luminală a celulelor epiteliale. Energia pentru cea mai mare parte a acestui transport este furnizată de
mecanismul co-transport cu sodiul, la fel ca în cazul glucidelor. Astfel, majoritatea aminoacizilor se
leagă de o proteină transportoare specifică ce necesită de asemenea legarea sodiului pentru activare.
Absorbția lipidelor se face sub formă de monogliceride și acizi grași, aceștia fiind transportați la
suprafața celulelor epiteliale datorită solubilității în chim a miceliilor de care sunt legați și difuzează
imediat prin membrana epitelială. Acizii biliari exercită o funcție de transport foarte importantă pentru
absorbția lipidelor, 97% din lipide fiind absorbite în prezența unei cantități mari de săruri.
Absorbția în intestinul gros
Mucoasa intestinului gros, la fel ca și cea a intestinului subțire are o mare capacitate de absorbție
activă a sodiului; gradientul de potențial electric transepitelial creat determină și absorbția clorului. În
plus, mucoasa intestinului gros secretă activ ionii de bicarbonat în timp ce se absoarbe simultan o
cantatitate mică de ioni de clori la schimb cu bicarbonatul. Bicarbonatul ajută la neutralizarea
produșilor finali acizi rezultați din acțiunea bacteriilor din colon. Absorbția ionilor de sodiu și clor
creează un gradient osmotic transepitelial al mucoasei care la rândul său produce absorbția apei.
Numeroase bacterii sunt prezente în colonul de absorbție, în urma acțiunii accestora se formează
vitamina K, vitamina B, tiamina, riboflavina și diverse gaze ce contribuie la flatulența din colon.
Vitamina K este deosebit de importantă deoarece cantitatea ingerată în mod normal este insuficientă
pentru a menține normală coagularea sângelui.

STOIAN BIANCA DENISA

GRUPA 209