UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚA ȘI INGINERIA MATERIALELOR

SPECIALIZAREA INGINERIE MEDICALĂ

Efectul procesului de sablare asupra proprietăților

de suprafață a aliajelor Co-Cr la proteza de genunchi

Studenti
Ciubotaru Andrei
Ion Andreea-Ina
 Cuprins

Introducere
Capitolul 1
1. Stadiul actual al protezării articulaţiei genunchiului.
1.1. Proteza pentru genunchi.
1.2 Funcții.
1.3 Modul de utilizare.
1.4 Poziția de funcționare și modul de ancorare al
protezei.
1.5 Nivelul de biocompatibilitate necesar.
Capitolul 2.
Alegerea materialului cobalt-crom.
Capitolul 3.
Efectul procesului de sablare asupra proprietăților
de suprafață a aliajelor Co-Cr.
 Introducere

Articulația genunchiului, fiind cea mai mare și mai complexă articulație a corpului uman, cu un rol
esențial în locomoție, dar și în susținerea greutății corporale, este des ținta unor afecțiuni patologice
care reduc șansele pacientului de a duce o viață normală. Artoplastia de genunchi sau înlocuirea
articulaţiei genunchiului cu ajutorul unei proteze, este o intervenţie chirurgicală practicată de peste 50
de ani. Complexitatea articulatiei genunchiului a început a fi studiată şi înţeleasă abia în urmă cu 30 de
ani. Din acest motiv, artoplastia totală de genunchi nu s-a bucurat de succesul artoplastiei totale de şold.
În ultimii ani însă, procentul pacienţilor implantaţi a crescut îngrijorător, fapt susţinut şi de statisticile
Registrului Naţional de Endoprotezare
Conform informațiilor prezentate de Registrului Naţional de Endoprotezare numărul persoanelor care au
fost protezate, pentru prima dată, a crescut de aproape 5 ori în intervalul de timp 2003- 2009,
observându-se o creştere de minim 100 de persoane în fiecare an. Cea mai mare creştere s-a înregistrat
între anii 2007-2008, când numărul artroplastiilor a crescut cu 600 de cazuri.
În cazul protezelor de revizie, se poate observa o creştere importantă a numărului de persoane
protezate, între anii 2005- 2006, perioadă în care numărul a crescut de la 9 la 23 de persoane protezate.
În intervalul de timp 2003- 2010 numărul de persoane protezate a crescut de aproape 10 ori (7 persoane
în 2003 şi 2004 şi 66 de persoane protezate în 2010). În ultimii ani însă, s-a observat o uşoară scădere a
numărului de persoane protezate, atât cu o proteză primară, cât şi cu proteză de revizie, datorită
condiţiilor economice şi nu datorită faptului că nu ar fi fost necesare. Datele prezentate susțin că
numărul protezelor bicondiliene implantate este mult mai mare decât numărul protezelor
monocondiliene.
Prin înlocuirea articulației cu o proteză parțială sau totală, i se oferă pacientului șansa unui nou început,
șansa de a duce o viață normală, lipsită de durere și de limitări ale mișcării. Chiar dacă în momentul
actual pe piață există peste 100 de tipuri de proteze de genunchi, iar noile tehnici de implantare se
îmbunătățesc foarte repede, nu a fost încă găsită soluția care să poată înlocui perfect articulația
naturală.
 Capitolul 1

Stadiul actual al protezării articulaţiei genunchiului

Stadiul actual al protezării articulaţiei genunchiului este structurat pe cinci subcapitole.

Primul subcapitol reprezintă un scurt istoric al celor mai importante descoperiri din domeniul
artroplastiei de genunchi.
Prima artroplastie de șold a fost realizată în 1947 de Robert Judet la spitalul Garches din
Paris. În acest caz s-a folosit un acril la realizarea protezei. Istoria artroplastiei de genunchi a început însă
în 1860, când chirurgul german Themistocles Gluck, a implantat prima proteză de tip balama, realizată
din fildeș. Domeniul protezării articulației genunchiului, a început să se dezvolte într-adevăr, la
introducerea protezei tip balama Walldius, în 1951. Aceasta a fost inițial realizată din acril, iar mai târziu,
în 1958, din cobalt- crom. Din păcate acest tip de proteză nu s-a bucurat de succes un timp îndelungat.
În anul 1968 s-a vorbit de artroplastia totală de genunchi, realizată de Mr. R. Merryweather, utilizând o
proteză totală introdusă de Waldins, din Stockholm. Această proteză permitea o mișcare de flexie-
extensie de -5 până la 90º, fiind recomandată paciențior cu o vârstă înaintată, care nu duceau o viață
activă și sufereau de osteoartrită sau artrită reumatoidă. Mr. Merryweather a implantat acest tip de
proteză în 21 de cazuri. În doar două dintre acestea, au apărut complicații.
De atunci înlocuirea articulațiilor a devenit unul dintre cele mai de succes tratamente
ortopedice. În lume se implantează anual între 500 000 și un milion de proteze de șold, și între 250 000
și 500 000 de proteze de genunchi.
Prezintă structura generală a unei proteze de genunchi și câteva aspecte generale referitoare la
fiecare componentă a protezei. Sunt prezentate, de asemenea, rolul și funcția fiecărei componente,
materialele din care poate fi fabricată și tipul de fixare.
Urmează apoi, o clasificare a protezelor de genunchi în funcție de mai multe criterii: în funcţie
componentele anatomice pe care le înlocuiesc, în funcție de articulația pe care o înlocuiesc, după
momentul în care se implantează, în funcție de gradul de mobilitate, după modul de fixare în os și în
funcție de gradul de constrângere. Această clasificare complexă a fost utilă pentru o mai bună înțelegere
a rolului pe care îl au protezele, a situațiilor în care se reconamdă folosirea fiecărui tip de proteză, și a
diferențelor care pot apărea la nivelul fiecărei componente.
Materialele utilizate la fabricarea fiecărei componente au fost prezentate în subcapitolul 2.4. Sunt
enumerate aici materialele biocompatibile folosite atât în cazul componentelor metalice, cât și în cazul
componentei intermediare, precum și cele utilizate pentru acoperiri sau fixarea protezelor. Motivul
pentru care sunt folosite aceste materiale este de asemenea prezentat, alături de compoziția chimică,
de avantajele și dezavantajele acestora.
Tehnica chirurgicală de implantare este prezentată în acest capitol. Sunt descriși aici principalii
pași parcurși de echipa de medici ortopezi în timpul operației. Subcapitolul prezintă și o parte din
dispozitivele și instrumentarul chirurgical folosite la poziționarea și fixarea componentelor protetice.
• Proteze pentru genunchi

Protezarea genunchiului este o problemă dificilă datorită structurii și mișcărilor complexe în această
articulație. Proteza de genunchi trebuie să asigure ca mișcarea din cupla mecanică să fie cât mai
asemănătoare cu cea din articulația naturală. Sub aspect funcțional articulația protezei de genunchi este
cvasiliberă în sensul că: flexia se face prin apăsare, iar extensia cu ajutorul unor elemente elastic.
Protezarea genunchiului presupune prelungirea protezei de la gambă prin înglobarea articulației
mecanice ce substituie genunchiul și fixarea pe coapsă.

• Funcții

Situată între extremitatea inferioară a femurului și extremitatea superioară a tibiei, genunchiul are un
rol complex. Această articulație, care susține greutatea corpului ("articulația portantă"), trebuie să
permită membrului inferior efectuarea mișcărilor de flexie, de extensie, de rotație, dar trebuie să
rămână stabil. Mersul, alergarea și accelerarea bruscă, răsucirea pe călcâie, frânarea, oprirea, mai mult
sau mai puțin brusca, iată funcții care generează numeroase presiuni gestionate de ansamblul
structurilor osoase, ligamentare, meniscale și musculare. Aceste constrângeri (ansamblul forțelor
aplicate) mecanice pot favoriza apariția unor traumatisme, precum și uzura genunchiului pe termen
lung.
O proteză trebuie să realizeze următoarele deziderate:
•rezistenţă adecvată pentru a suporta solicitările repetate ale greutăţii corpului pe toată durata
funcţionării, fără fracturi de oboseală ale componentelor ei;
•Frecare redusă între suprafeţele articulare;
•Rezistenţă mare la uzură;
•Fixare solidă şi durabilă la nivelul osului;
•Rezistenţă la coroziune sau degrdare în mediul ostil al corpului uman;
•Compatibilitate biologică bună;
•Tehnologie de fabricaţie simplă şi ieftină.

• Modul de utilizare: static sau dinamic (de frecare)

Materialele utilizate pentru confecționarea protezelor au trei caracteristici principale:

1. Biocompatibilitatea (bună toleranță a organismului uman);
2. Rezistența la coroziune;
3. Proprietațile mecanice de rezistență la frecare, torsiune, presiune, etc.
În general, protezele sunt alcătuite din mai multe materiale care urmează să se articuleze între ele
prin intermediul unor forțe de frecare.
• Poziția de funcționare și modul de ancorare al protezei

Procedura de artroplastie a genunchiului implică patru etape de bază:

1.Pregătirea osului. Suprafețele deteriorate ale cartilajului articular de la capătul femurului și tibiei sunt
îndepărtate împreună cu o mică parte din osul de dedesubt.
2.Aplicarea implantului (de metal). Cartilajul și osul îndepărtate sunt înlocuite cu elemente de metal care
recreează suprafața articulației. Aceste elemente metalice de cele mai multe ori se cimentează în os.
3.Refacerea suprafeței rotulei. Suprafața articulară a pațelei (rotulei) este tăiată și refăcută cu ajutorul
unei componente din polietilenă. În funcție de particularitatea cazului, suprafața rotulei poate sau nu fi
refăcută.
4.Inserarea unui distanțier. Un distanțier de polietilenă (plastic) este inserat între componentele
metalice pentru a asigura o suprafață lină de alunecare.

• Nivelul de biocompatibilitate necesar

Materialele biocompatibile trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte:

• riscul posibilitații asocierii cu coroziunea a aliajelor de implant în interiorul organismului să fie redus;
• duritate bună, rezistență la coroziune (materiale pentru bisturie, articulații sferice și valve);
• stabilitate termică, rezistență la temperaturi ridicate, performanțe bune, comportare bună la sudare,
prelucrare ușoară;
• conținut scăzut de impurități, rezistență la oboseală;
• proprietăți mecanice bune, superioare, ușor de modelat;
• gust neutru pentru aliajele folosite în domeniul ingineriei dentare;
• rezistență la rupere;
• caracter nealergic și netoxic;
• greutate redusă;
• sa formeze un strat aderent și pasiv la suprafată, care se caracterizează prin proprietăți bune la
coroziune;
• rezistență la rupere și la tracțiune când necesită durată lungă de viață;
• inerte în fluidele din organism;
• rezistență mare la compresiune;
• stabilitate a dimensiunilor;
• coeficient de frecare redus;
• biocompatibilitate ridicată – formează legături directe cu țesutul, acționează ca un ghid al scheletului
în creșterea oaselor (hidroxiapatita).
Concret, pentru piesele ce alcătuiesc mecanismele protezelor se pot folosi, în general, materiale
întalnite în construcțiile mecanice uzuale cu precădere cele folosite in mecanica fină. Pentru a obține
parametri cât mai buni pentru aceste mecanisme se recomandă însă, materialele cu greutate specifică
mică și cu proprietăți mecanice bune sau foarte bune. Se va ține cont că ponderea pieselor realizate din
aceste materiale să fie astfel aleasă, încat pretul de cost sa nu fie exagerat. Ca urmare, materialele
folosite pot fi atat cele clasice cum sunt otelurile si aliajele de aluminiu, cat si materialele mai speciale ca
aliajele de titan, diverse materiale plastice simple sau materiale compozite. Trebuie subliniat ca datorita
rolurilor functionale diferite ale pieselor ce compun un mecanism de proteza, se impune utilizarea
concomitenta a mai multor materiale denatura diferita. De exemplu materiale metalice pentru carcase,
piese de baza, pentru piese mobile (roti,parghii), materiale plastice pentru piese de legatura (bucse),
cauciuc sau materiale asemanatoare pentru zonele degetelor de contact cu obiectul prehensat. Un
aspect deosebit de important este alegerea materialelor din perspectiva posibilitatilor de protejare,
eventual prin tratamente termochimice sau alte procedee. Aceasta protejare este foarte necesara
deoarece multe parti ale protezei intra in contact cu tesuturile vii ale corpului uman, in special cu pielea.
De aceea, trebuie indepartate toate posibilitatile ca prin degradare, materialele sa devina
periculoase,cum ar fi prin ruginire. Ca urmare, piesele trebuie sa permita un grad de finisare mare sau
foarte mare, ca sa poata fi acoperite cu straturi de protectie, de obicei inoxidabile (prin cromare). In
acest context se recomanda evitarea intrarii in contact a protezei cu medii corozive (chiar apa) si
indepartarea cat mai atenta a urmarilor unor contacte accidentale de acest fel.

Capitolul 2
Alegerea materialului cobalt-crom

Aliajele Co-Cr au fost stabilite ca biomateriale metalice esențiale pentru domeniile ortopedice,
cardiovasculare și dentare datorită proprietăților lor mecanice excelente, rezistenței la coroziune
ridicată și rezistenței ridicate la uzură. Proprietățile lor de rezistență la uzură sunt deosebit de excelente
în comparație cu cele ale altor biomateriale metalice, cum ar fi oțelurile inoxidabile și aliajele de Ti.
Componentele tibiale și femurale sunt fabricate din aliaj crom-cobalt a căror polisare secvențială de
grad înalt asigură unghiuri și forme precise precum și un coeficient de frecare minim. Platoul mobil și
patela protetică sunt confecționate din foi de polietilenă prin turnare și compresie.
Un concept avansat dedicat artroplastiei de genunchi, proteza totală de genunchi mc2 permite
refacerea capabilităților fiziologice ale articulației genunchiului afectate de gonartroză. Soluția platoului
mobil asigură atât creșterea duratei de viață a protezei prin reducerea uzurii componentelor sale, cât și
recâștigarea mobilității naturale pe toate axele de rotație ale articulației, eliminând durerea articulară.
În premieră, proteza mc2 reunește sub acest concept avantajele unui platou mobil cu posibilitatea
obtinerii unei flexii de 150°. Mai mult, proteza mc2 se adreseaza atat persoanelor tinere – in varianta
necimentata, cat si persoanelor in varsta – in varianta cimentata.
 Design inovator. Protezele mc2 au câteva particularități ce contribuie în mod determinant la succesul
artroplastiei:
Platoul mobil – o componentă ce se interpune între cele doua piese metalice (femurală și tibială) –
asigură pe de o parte minimizarea stresului la nivelul tuturor interfețelor, reducand uzura
componentelor și deci prelungind viața implantului, iar pe de alta parte permite refacerea mobilitatii
naturale pe toate axele de miscare a genunchiului;
Conceptia inovatoare a componentelor implantului confera genunchiului protezat o flexie echivalenta
cu cea normala pentru un genunchi sanatos (150°) prin replicarea rollback-ului femural fiziologic;
In scopul reducerii considerabile a uzurii elementelor implantului, acestea sunt proiectate astfel incat sa
asigure cresterea suprafetelor de contact in cazul flexiei moderate (mers) dar mai ales in cazul flexiei
accentuate (ridicarea de pe scaun, urcatul/coboratul scarilor, ghemuire).
Protezele de genunchi mc2 sunt disponibile atat in varianta cimentata (se fixeaza cu biociment osos),
cat si ca implanturi necimentate, acestea din urma avand suprafata de contact cu osul acoperita cu titan
poros si hidroxiapatita, pentru o osteointegrare rapida. Protezele de genunchi necimentate asigura o
fixare naturala mai durabila si se recomanda in general pacientilor tineri.
Într-un studiu prospectiv, 194 de genunchi cu afectiuni de artroplastie totală a genunchiului (110
genunchi cu proteze ceramice din alumină, 84 genunchi cu proteze din aliaj Co-Cr) au fost evaluate clinic
și radiologic. Perioada medie de urmărire a fost de 66 de luni (36-124 luni). Vârsta medie la momentul
intervenției chirurgicale a fost de 66 de ani. În protezele ceramice s-au efectuat două operații de revizie
din cauza ruperii tibiei și a infecției tardive, în timp ce două revizii ale protezelor de aliaj Co-Cr au fost
efectuate datorită slăbicirii și infecției târzii. La ceilalți pacienți, nu s-au observat diferențe semnificative
între parametrii clinici (scorul genunchiului HSS și intervalul de mișcare) între cele două proteze. În
evaluarea radiologică, nu am putut găsi linii radiolucente în jurul componentei ceramice femurale, în
timp ce radiolucența a fost prezentă în trei genunchi (3,6%) în jurul componentei femurale Co-Cr. Sub
tava tibială, trei genunchi (2,7%) au prezentat o linie radiolucentă în jurul protezei anterioare, în timp ce
opt genunchi (9,5%) au demonstrat o linie radiolucentă în jurul celei de-a doua proteze. Testele Chi-
pătrat au arătat o diferență semnificativă în apariția liniei radiolucente în jurul protezei femurale și
tibiale. Acest studiu a demonstrat că rezultatele clinice ale PCL din alumină ceramică care păstrează
proteza totală a genunchiului sunt comparabile cu PCL-ul standard PCL al aliajului care reține proteza
totală a genunchiului. Deși nu am putut trage concluzii cu privire la superioritatea protezei ceramice în
ceea ce privește uzura UHMWPE și supraviețuirea pe termen lung, acest raport a încurajat un studiu de
lungă durată privind protezele ceramice.
Suprafete alternative de rulmenti de Co-Cr, precum Oxidurile au fost introduse in incercarea de a
reduce uzura polietilenei si prin urmare cresterea distrugerii TKA. În timp ce rapoartele non-comparative
au fost descrise ca fiind promițătoare, nu există studii clinice pe termen scurt sau lung care să arate
superioritatea Oxiniumului pe suprafețe purtătoare de polietilenă. În acest studiu, investigăm rezultatele
pe termen lung ale Oxiniumului și Co-Cr TKR într-o analiză de tip cohorta asemănătoare sau potrivită cu
modelul Genesis II (Smith & Nephew, Memphis, TN, SUA). Folosind datele dintr-un registru național
național de substituție comună, am selectat cohorte care au utilizat doar modelul de reținere a
cruciatelor, cu aceeași metodă de fixare și tipul de polietilenă, care diferă numai în suprafețele suport
ale componentei femurale. Ipoteza noastră principală a fost că Oxinium TKA ar avea o revizuire
procentuală cumulativă mai mică decât aceeași proteză Co-Cr la 12 ani pentru toate cauzele reviziei.
Ipoteza noastră secundară a fost că Oxinium TKA ar avea o rată de slăbire / liză mai mică și o rată mai
mică de revizie neinfectantă decât aceeași proteză Co-Cr la 12 ani.

Capitolul 3
Efectul procesului de sablare asupra proprietăților
de suprafață a aliajelor Co-Cr.

Un strat apatit de tip bonel a fost format pe mostre de aliaj CoCrMo (ASTM F75) prin utilizarea unei
metode biomimetice care include utilizarea unui pat de wollastonit, sticlă bioactivă sau hidroxiapatită.
După analiza prin SEM și EDX, toate probele au format cristale apatite pe suprafețele lor după 7 zile de
imersie în SBF și un strat apatit omogen după timpi de imersie mai lungi în 1,5SBF. Cu toate acestea, prin
utilizarea XRD, hidroxiapatita a fost detectată numai pe probele tratate cu wollastonită după 7 zile de
imersie. Nu a fost detectat apatit pe probele tratate cu hidroxiapatită sau sticlă bioactivă după această
scurtă perioadă de imersie. Aceasta indică faptul că rata de formare a apatitei crește cu ajutorul
wollastonitei. Mai mult, după 21 de zile, a fost observată morfologia stratului apatit care se apropia de
cea formată pe sistemele bioactive existente pe probele tratate cu wollastonit.