UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE PROTECŢIA MEDIULUI

TEHNOLOGII MODERNE ÎN EXPLOATAŢIILE AGRICOLE ŞI
ZOOTEHNICE

Referat la disciplina

TEHNOLOGII MODERNE PENTRU CULTURA

PLANTELOR FURAJERE

Prof. Coord. : STANCIU ALINA

Student : MARCIAN BACIU

Oradea 2018
 CUPRINS

Cultura plantelor furajere

Resursele vegetale furajere

Structuri de culturi furajere
Tehnologia principalelor culturi furajere

Bibliografie
CULTURA PLANTELOR FURAJERE

Creşterea animalelor este o ocupaţie străveche a locuitorilor de pe aceste

meleaguri şi are un rol determinant în nutriţia populaţiei, constituind în acelaşi timp
sursa de materie primă strategică pentru industria alimentară.
Hrănirea raţională a animalelor, mai ales în sezonul rece, când ele nu pot
păşuna, reprezintă factorul determinant care pune în valoare potenţialul lor biologic
de realizare a unor producţii variate, ridicate, constante an de an şi de cea mai bună
caliatate.
De aceea, creşterea animalelor, starea lor de sănătate şi capacitatea productivă
depind în cea mai mare măsură de asigurarea în tot timpul anului de furaje bogate în
diferiţi constituienţi chimici. Aceştia la rândul lor sunt transformaţi în alte substanţe
plastice şi energetice necesare pentru creşterea şi dezvoltarea animalului, precum şi
pentru formarea producţiei specifice (lapte, carne, ouă, lână). Specialiştii sunt de
accord că dintre toate categoriile de nutreţuri care se folosesc în hrana animalelor
cele de origine vegetală prezintă cea mai mare importanţă biologică şi economică .
(Burcea,P.,Ignat, Al.)

Resursele vegetale furajere

Importanţă.
Plantele furajere constituie un capitol important al fitotehniei şi
se subordonează principiilor şi metodelor generale de agrotehnică. Ele au însă
particularităţi biologice, ecologice şi tehnice proprii, care le deosebesc de alte plante
agricole implicate în alimentaţia omului, deşi o parte din acestea sunt folosite drept
furaje. Se poate vorbi de o relaţie directă: plante agricole – plante furajere -
alimentaţia animalelor.
În acest sens se pot menţiona sursele care asigură furajele:
• plantele cerealiere şi leguminoase din care se produc nutreţurile concentrate şi
cele grosiere ( paiele, pleava, cocenii, vrejii);
 • plantele agricole de la care rezultă reziduuri valoroase după prelucrarea lor
industrială: floarea soarelui (şroturi şi turte), sfecla de zahăr (borhotul şi
melasa);
• plante rădăcinoase precum sfecla furajeră, morcovul furajer,etc.
• plantele din grupa bostănoaselor (dovleacul furajer) şi al verzei (varza
furajeră), gulia furajeră;
• plantele tuberculifere:cartoful şi topinamburul;
• plantele oleaginoase: floarea soarelui şi rapiţa;
• plantele furajere propriu zise, care produc nutreţul verde, fânul şi silozul.

Clasificarea plantelor furajere

În situaţia actuală a agriculturii, când şeptelul de animale s-a înjumătăţit şi
suprafaţa cu furaje a scăzut dramatic, reabilitarea acestora este un obiectiv prioritar,
îndeosebi pentru exploataţiile agricole mici care deţin un număr redus de animale.
Producătorul agricol şi în acelaşi timp crescătorul de animale trebuie să ştie să
aleagă şi să cultive, pe mica lui parcelă de pământ, acele plante furajere strict
necesare pentru hrana animalelor, care sunt adaptate şi la condiţiile locale de climă
şi sol.Problema care se pune cu aceeaşi acuitate şi pentru exploataţiile (fermele)
mijlocii şi mari, care pot cultiva furajele în cadrul unui asolament special.
Plantele furajere sunt grupate după cum urmează :
- gramineele anuale: porumbul, orzul, ovăzul, secara, sorgul, iarba de sudan, meiul;
- gramineele perene : raigrasul, golomăţul, păiuşul de livezi, timoftica, obsiga;
- leguminoasele anuale: soia, mazărea, măzărichea, bobul, lupinul;
- tuberculifere şi rădăcinoase: cartoful, topinamburul, sfecla de zahăr, morcovul
furajer, napii de mirişte;
- bostănoasele: pepenele furajer, dovleacul, dovlecelul;
- alte plante: floarea soarelui, rapiţa, varza furajeră, gulia furajeră.

Conveierul verde.
Resursele vegetale furajere permit ca în orice exploataţie
agricolă, în cadrul asolamentului, să se organizeze un olano verde, adică
o succesiune de culture în decursul unui an, care să contribuie la o alimentare
susţinută şi echilibrată a animalelor care se cresc. Prin acest 103olano de cultură
animalele sunt asigurate permanent cu nutreţ verde, proaspăt. Important este ca
recoltarea plantelor folosite în 103olano103103 să fie astfel eşalonate, încât să se
obţină treptat, pe măsura cerinţelor de hrană a animalelor.
Se deosebesc trei tipuri de 103olano103103:
• artificial în regiunile secetoase, lipsite de pajişti naturale, unde conveierul
verde este alcătuit din plante cultivate, dintre care două treimi sunt plante de
nutreţ anuale, iar restul plante perene (de exemplu lucerna);
• natural în regiunile umede, unde pajiştile naturale sunt suficiente şi de bună
calitate; baza conveierului verde o formează păşunile şi otava fâneţelor; acesta
este un 104olano104104 natural;
• mixt în regiunile mai puţin umede, unde există pajişti naturale, dar care nu
satisfac decât parţial necesarul de nutreţ verde; conveierul are un
104olano104104104 mixt: o parte din necesar este satisfăcută de producţia
pajiştilor naturale şi o altă parte din producţia plantelor cultivate.
Conveierul verde se poate organiza astfel încât să satisfacă mai multe categorii
de animale sau se poate organiza câte un conveyer pentru fiecare categorie de
animale.

Structuri de culturi furajere

Pe zone ecologice, societăţi şi ferme agricole se pot organiza 104olano104
furajere, cu o anumită structură, care să poată fi valorificate de animale datorită
conţinutului echilibrat în principii nutritive ( săruri minerale, protide, vitamine).
Structuri cu plante perene destinate cositului de masă verde administrată la iesle şi
conservată după metoda semisilozului:
- lucernă (17 kg/ha sămânţă) + golomăţ (8 kg/ha sămânţă), amestec recomandat pe
solurile de tip cernoziomic şi brun roşcat de pădure în toate zonele ecologice
agricole;
 - trifoi roşu (13 kg/ha sămânţă) + golomăţ (10 kg/ha sămânţă) amestec ce se poate
cultiva în sudul Moldovei, Câmpia Română şi Dobrogea;- trifoi roşu (13 kg/ha
sămânşă) + raigras aristat (8 kg/ha sămânţă), amestec indicat pentru Câmpia
Transilvaniei, centrul şi nordul Moldovei, în zonele cu temperature medie anuală e
mai mică decât + 100C.
Structuri cu graminee pentru boabe, cu plante care se recoltează la 30-40%
umiditate:
- orz de toamnă + sorg boabe în cultură dublă, pentru Câmpia Dunării, Dobrogea,
Câmpia Banatului şi cernoziomurile din sudul Moldovei;
- orz de toamnă + porumb siloz în cultură dublă, amestec indicat pentru zzonele cu
cernoziom şi soluri brun roşcate de pădure.
Structuri pentru masă verde recoltate în succesiune pentru furajare la iesle sau
conservare:
- raigras aristat semănat toamna, cosit de două ori, urmat în cultură dublă de porumb
pentru siloz sau de hibridul sorg x iarba de sudan;
- orz de toamnă recoltat succesiv şi urmat de porumb în cultură dublă sau de hibridul
sorg x iarba de sudan;
- hibridul sor x iarba de sudan.
Structuri pentru însilozare în amestec cu coceni de porumb:
- sfeclă furajeră din soiurile monogerme Abondo şi Bolero şi poligerme, Polifuraj 2
şi Cyclop Poly, indicată pe terenurile irrigate şi în zonele cu precipitaţii medii anuale
de 650 mm;
- gulia furajeră pe terenurile podzolice.

Tehnologia principalelor culturi furajere

Cultura porumbului pentru siloz

Zonarea ecologică. Se cultivă în mai toate zonele ecologice, dar foarte
favorabile sunt zonele irrigate din Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei şi
Câmpia Banatului, pe solurile de tip cernoziom, bălan de stepă, brun roşcat de
pădure şi aluvionare.
Locul în asolament. Ca plante premergătoare se recomandă cerealele de
toamnă şi culturile perene, mai puţin sfecla de zahăr.
Hibrizii. În cultură se preferă hibrizii precoci în proporţie de 35-40% din
suprafaţă şi hibrizii târzii în proporţie de 60-65% : Elan, Turda 200, Fundulea 420.
Pregătirea terenului. Porumbul reacţionează foarte bine la fertilizarea cu
gunoi de grajd şi moderat la îngrăşămintele cu azot, fosfor şi potasiu. Ca lucrări ale
solului se recomandă nivelarea terenului, arătura la începutul sezonului rece şi
pregătirea terenului în vederea semănatului cu grapa cu discuri în agregat cu grapa
cu colţi.
Semănatul are loc în luna aprilie cu 50-70.000 plante / ha pe teren neirigat
şi 80-85.000 plante / ha pe teren irigat, la distanţa de 70 cm între rânduri.
Îngrijirea culturii constă din câteva udări, combaterea buruienilor, a
bolilor şi dăunătorilor.
Recoltarea se face când porumbul a acumulat o masă vegetală maximă în
faza de ceară a boabelor , cu combine speciale de recoltat.
Producţia poate atinge 60-80 t/ha masă verde în condiţii de irigare şi 25 –
40 t/ha pe teren neirigat.

Cultura sorgului furajer

Această plantă începe să se impună în alimentaţia animalelor pentru
conţinutul mare în calciu şi fosfor şi pentru rezistenţa la secetă.
Sorgul ca specie (Sorghum vulgare, Sorghum bicolor) are două subspecii
folosite ca furaje : sorgul pentru boabe cu panicul compact, dens care formează
boabe mari şi sorgul furajer cu panicul răsfirat şi care lăstăreşte puternic. La acestea
se adaugă hibridul sorg x iarbă de sudan, creaţia Institutului de la Fundulea.
Zonarea ecologică. Se cultivă în Câmpia Română, Dobrogea, sudul
Moldovei şi Câmpia Banatului pe soluri tip cernoziom şi brun roşcat de pădure dar
preferă şi aluviunile.
Locul în asolament. Sorgul urmează după leguminoase perene, cereale de
toamnă, sfeclă de zahăr, porumb, plante medicinale,plante furajere.
Hibrizii. Se cultivă numai hibrizi simplii după cum urmează:
- la sorgul pentru boabe : Andreea, Arolba, Fundulea 21, Fundulea 30, Fundulea 32;
- la sorgul furajer : Nutricom;
- la hibridul sorg x iarba de sudan : Fundulea 1104, Tinca şi Tutova.
Pregătirea terenului. Se pregăteşte terenul începând cu încorporarea a 30-
80 t / ha gunoi de grajd odată cu arătura, la care se adaugă fosfor şi potasiu în doze
de 50-90 kg/ha. Sorgul valorifică bine azotul care se aplică la semănat şi după
fiecare coasă.Ca lucrări ale solului se asigură arătura de toamnă şi patul germinativ
primăvara cu grapa cu discuri şi cu combinatorul în preziua semănatului.
Semănatul se efectuează după 1 aprilie, asigurând următoarele reguli:
- la sorgul pentru boabe : număr de plante la hectar 77- 200 mii plante la teren
neirigat şi 150 – 300 mii plante la teren irigat; norma de sămânţă 8-12 kg/ha;
distanţa între rânduri 50-70 cm; adâncimea 3-6 cm în funcţie de sol;
- la sorgul furajer şi hibridul sorg x iarba de sudan: număr de plante 150-200 mii /ha;
sămânţa 40 kg/ha, distanţa între rânduri 12,5-15 cm, adâncimea de semănat 2-3 cm.
Îngrijirea culturii. În perioada de vegetaţie se fac lucrări de îngrijire a
culturilor prin 2-3 udări, erbicidarea cu SDMA în faza de înfrăţire a plantelor şi
combaterea dăunătorilor cu Decis şi Sinoratox.
Recoltarea . Pentru nutreţ verde începe când plantele au înălţimea de 40-
50 cm şi se continuă timp de 20-25 de zile până la apariţia paniculului.Pentru fân se
recoltează când apare paniculul.
Producţia este de 25-30 tone/ha masă verde.

Cultura lucernei

Zonarea ecologică. Lucerna (Medicago sativa) este planta furajeră cu cea

mai mare suprafaţă cultivată şi este prezentă în toate zonele ecologice, cu precădere
pe terenurile 106olano106106 şi pe tipurile de sol cernoziomice profunde,
permeabile, bine aprovizionate cu substanţe nutritive. Dă rezultate bune pe solurile
brun roşcate de pădure şi bălane de stepă irrigate.
Locul în asolament. Ca plante premergătoare preferă cerealele de toamnă,
cartoful timpuriu, mazărea şi plantele anuale furajere recoltate până la începutul
toamnei. Lucerna rămâne în asolament 2-3 ani după care se desţeleneşte.
Amplasarea lucernei după prăşitoare timpurii nu se recomandă. În zonele colinare
este de preferat să se cultive în amestec cu graminee perene, iar în cele de câmpie
singură ( cultură pură). Pe terenurile 106olano106106 se asociază foarte bine cu
golomăţul.
Soiurile. În ţara noastră au fost create o serie de soiuri valoroase, cu
potenţial ridicat de producţie şi rezistenţă mărită la boli. Lista oficială propune
pentru cultivare soiurile: Adonis, Aurora, Satelit,, Selena, Super, Topaz, Triumf.
Pregătirea terenului constă în fertlizarea cu gunoi de grajd la planta
premergătoare cu 2 sau 3 ani înainte ca lucerna să vină pe aceaşi solă, fosfor în
cantitate de 50-120 kg P2O5 /ha, azot numai pe solurile slab aprovizionate, la fel şi
potasiu. Arătura se execută la 22-25 cm adâncime la începutul toamnei, iar patul
germinativ cu grapa cu discuri, urmată de tăvălug, în primăvară.
Semănatul se practică între 1-15 martie în zonele de câmpie şi 5-25 martie
în zonele de deal, în cultura irigată. Institutul de la Fundulea recomandă semănatul
între 15-28 august în zona colinară şi 25 august – 5 septembrie în câmpia din sudul
ţării. Semănatul se execută la 12,5 cm între rânduri cu 20-22 kg/ha sămânţă, la
adâncimea de 1,5-2,5 cm.
Îngrijirea culturii constă din udări repetate în perioada de vegetaţie, după
fiecare coasă, combaterea buruienilor pe cale chimică precum şi a bolilor şi
dăunătorilor. De reţinut că odată cu recoltarea masei verzi tratamentele se suspendă
pentru a nu intoxica animalele care o consumă.
Recoltarea. Se recoltează după cum urmează: În anul I în intervalul dintre
începutul şi mijlocul fazei de inflorire a plantelor; intervalul dintre coase este de 30-
36 zile; în următorii ani la faza de îmbobocire. Se recoltează manual cu coasa sau
mecanizat cu maşini specializate.
Producţia. Din 3-4 coase în anii normali şi 5-7 coase în condiţii de irigare,
rezultă o producţie de 80-100 tone /ha masă verde, iar pe terenurile neirigate de 40-
50 t/ha.Producţia de fân reprezintă 25-28 % din cea de masă verde.

Cultura trifoiului roşu

Trifoiul (Trifolium pretense) este o plantă care dă un nutreţ valoros, bogat în

substanţe proteice digestibile.
Zonarea ecologică este stabilită în regiunile mai umede si răcoroase din
Transilvania , în nord-estul Moldovei, sud-xîvestul ţării şi sectoarele
subcarpatice.Este rezistent la gere şi cu pretenţii reduse faţi de căldură.
Locul în asolament. Ca plante premergătoare merg prăşitoarele timpurii,
cerealele de toamnă şi de primăvară, plantele anuale furajere, hibrizii de porumb,
floarea soarelui. Se practică în cultură pură şi în cultură ascunsă, cu orz de toamnă şi
ovăz.
Soiurile cultivate sunt: Apolo Tetra, Napoca Tetra, Select, Verdi, Tetra,
Flora, Roxana, Pirat, Vesna, Sătmărean.
Pregătirea terenului constă din arătura adâncă şi pregătirea patului
germinativ cu grapa cu discuri cu care ocazie se erbicidează cu Eradicane sau Alirox
şi Basagran,în cultură pură sau cu Pivot atunci când trifoiul este cultivat în amestec
cu graminee sau în culturi ascunse.
Semănatul are loc primăvara devreme între 5-15 martie, la adâncimea de
1,5 - 2,5 cm, la distanţa dintre rânduri de 12,5 cm, cu 18-20 kg /ha sămânţă.
Îngrijirea culturilor se referă la irigarea solului în verile secetoase ,
erbicidarea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor.
Recoltarea este succesivă în 2-3 coase, începând cu mijlocul fazei de
îmbobocire şi începutul înfloritului,la coasa I-a şi între începutul şi mijlocul fazei de
înflorire a trifoiului la coasele următoare.Ultima coasă trebuie să fie recoltată în
preajma punctului termic de 0 grade C, la începutul lunii octombrie, în zona colinară şi la
mijlocul lunii octombrie, în zona de câmpie.
 BIBLIOGRAFIE

RODICA FRĂŢILĂ, TEHNOLOGII AGRICOLE COMPARATE

(SUPORT DE CURS), 2008
RODICA FRATILA, TEHNOLOGIA CULTURILOR
HORTICOLE, ED.UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI”
FACULTATEA DE STIINŢE ECONOMICE, CLUJ- NAPOCA, 1992
SIN, GHE., MANAGEMENTUL TEHNOLOGIC AL
CULTURILOR DE CÂMP, EDITURA CERES, BUCUREŞTI, 2004